Grupul Etnic German, moştenit cu imobile cu tot de FDGR a lui Klaus Iohannis, i-a dat mari bătăi de cap şi Mareşalului Antonescu

Scandalul Forumul Democrat al Germanilor din România – declarat succesor legal al Grupului Etnic German legat de numele lui Klaus Iohannis deoarece incredibila preluare a unei moşteniri hitleriste de către o organizaţie dintr-o ţară democratică s-a făcut sub Înaltul Patronaj al actualului președinte al României, a readus în atenţie una dintre organizaţiile sinistre din Europa puse în slujba lui Hitler.
Pentru activitatea sa demnă de Procesul de la Nurberg, Grupul Etnic German s-a numărat printre primele organizaţii fasciste desfinţate prin Decret Regal sub puterea Convenţiei de Armistiţiu cu Naţiunile Unite.
Toate bunurile Grupului au trecut în proprietatea statului printr-un Decret-Lege ţinînd de respectarea obligaţiilor internaţionale ale României.
Deoarece n-a fost vorba de naţionalizare şi nici de confiscare de către Statul comunist, retrocedarea bunurilor Grupului Etnic în favoarea FDGR, condusă de Klaus Iohannis, sub Guvernarea PSD Adrian Nătase, a fost un act eminamente ilegal.
Una dintre numeroasele afacere de corupție ticluite în numele retrocedării, la mare modă la un moment dat, nu prea diferită de loviturile date prin ANRP.
Scandalul, abia cum declanşat, a făcut să apară în presă multe materiale despre caracterul hitlerist al Grupului Etnic German.
S-a scris mai puţin, dacă nu chiar de loc, despre un adevăr istoric:
Grupul Etnic German a dat mari bătăi de cap Mareşalului Ion Antonescu prin excesele hitleriste şi, mai ales, prin ipostaza de organizaţie subordonată direct Berlinului, scăpată de sub controlul autorităţilor româneşti.
Sîmbătă fiind ziua Istoriei pe cristoiublog.ro, voi reproduce mai jos mai multe documente despre relaţiile dintre Regimul Antonescu şi Grupul Etnic German.
Membrii Grupului Etnic German mureau să se înscrie în S.S.
„Cea mai numeroasă categorie de cetăţeni români înrolaţi într-o armată străină au reprezentat-o membrii comunităţii germane. Aceştia constituiau Grupul Etnic German («Deutsche Volkgruppe») şi erau în număr de 782.000 de persoane în 1939. În urma ocupării părţii de Nord a Transilvaniei, în septembrie 1940, numărul etnicilor germani de pe teritoriul României a scăzut la 542.000, restul devenind cetăţeni unguri. Ca urmare a intensificării propagandei naziste în rîndul populaţiei germane din România, care propăvăduia idealurile apartenenţei la «marea familie germană» din Europa, majoritatea acestei comunităţi a aderat la organizaţia «National-Sozialistische Erneuerungsbewegung der Deutschen in Rumänien» («Mişcarea de Reînnoire Naţional-Socialistă a Germanilor din România»). La 20 noiembrie 1940 Grupul etnic German a căpătat un statut de semiautonomie în cadrul statului român, iar organizaţia sa şi-a schimbat numele în «N.S.D.A.P. der Deutschen Volkgruppe in Rumänien» («Partidul Naţional Socialist al Grupului Etnic German din România»). Acesta şi-a creat o organizaţie de tineret «Deutsche Jungend in Rumänien» («Tineretul German din România»).
Au fost înfiinţate, de asemenea, o serie de organizaţii paramilitare, după modelul celor existente deja în Reich, «Einsatz Staffel» şi «Deutsche Mannschaft», care erau echivalentul germano-român al lui «Allgemeine SS» şi «SA». Alte organizaţii create în cadrul Grupului German din România, după modelul celor din Germania au, fost:
«Deutsche Arbeiterschaft in Rumänien», «Frauenwerk in Rumänien» şi «National Sozialistische Wokswolfahrt».
Conducătorul Grupului Etnic German era, din 1940, Volksgruppenführer Andreas Schmidt, care se bucura şi de avantajul de a fi ginerele Brigadeführer-ului SS Gottlob Berger, şeful Oficiului Central pentru Cetăţenii de Rasă Germană din Străinătate («Volksdeutsche Mittelstelle»). Această relaţie specială între Andreas Schmidt şi Gottlob Berger s-a repercutat favorabil asupra organizaţiilor create în cadrul comunităţii germane din România.
Celor 31.000 persoane care făceau parte din formaţiunile militare «Einsatz Staffel» şi «Deutsche Mannshaft» li s-au adăugat alţi 36.640 de membri ai organizaţiei «Heimat Dientst», care cuprindea pe toţi etnicii germani, bărbaţi pînă la vîrsta de 60 de ani.
Pentru pregătirea acestor formaţiuni paramilitare s-au înfiinţat şcoli de comandanţi, «Heinrich I» pentru cei din «Einsatz Staffel» şi «Horst Wessel» pentru organizaţia «Deutsche Mannschaft». Absolvenţii acestor şcoli de pregătire primeau o insignă (brevet) de comandant care era purtată la uniformă.
Organizaţia de tineret «Deutsche Jungend in Rumänien» era formată din membri permamenţi, «Stamm Deutsche Jungend», şi membri obişnuiţi, «Allgemeine Deutsche Jungend». Ea cuprindea, în 1943, 17.268 băieţi şi 65.502 fete, reprezentînd circa 90% din tineretul Grupului Etnic German din România. Ei aveau propria lor şcoală de pregătire, «Hermann von Salza», în Sibiu.”
(Din volumul Armata română, 1941-1945, Editura R.A.I., Bucureşti, 1996, volum realizat de Cornel I. Scafeş şi colaboratorii)

Grupul Etnic German funcţiona ca stat în stat
În 1992, Editura Românul a publicat sub titlul: Mareșalul Ion Antonescu. Secretele Guvernării, o culegere de Rezoluţii ale Conducătorului Statului între sept. 1940 – aug. 1944. Cînd primea o adresă, Mareşalul nu se mulţumea să pună Aprobat sau Respins.
Pe hîrtie, el trecea şi reacţia sa la cele citite.
Astfel că Rezoluţiile Mareşalului au intrat în Istorie ca lecţii privind guvernarea.
Cîteva dintre rezoluţii se referă şi la Grupul etnic German. Acesta îi dădea mari bătăi de cap Mareşalului.
„1941, mai 15
 Pe o notă a Serviciului Central de Informaţii, referitor la un studiu al Inspectoratului General al Jandarmeriei privind activitatea Grupului etnic german din România, Ion Antonescu a scris:
 „15.V.[1941]
Dl. Mihai Antonescu să cheme pe domnul Andreas Schmidt* şi să-i arate situaţia. După aceea să vină la mine pentru a lua hotărîrea definitivă.
Să se continue a se ţine la curent dosarul ce s-a întocmit din ordinul meu pentru arătarea atitudinii Grupului etnic german.
Mi se va prezenta dosarul complet odată cu venirea la mine a domnului Andreas Schmidt”.
* Andreas Schmidt, şeful Grupului etnic german din România.
*
1941, decembrie 13
Pe o notă în care se arăta:
„Iuliu Maniu a afirmat că Grupul etnic german din România funcţionează ca stat în stat”, Mareşalul a pus rezoluţia:
„Domnului Mihai Antonescu pentru a aduce la realitatea Statului Român pe domnul Andreas Schmidt”.
*
1942, ianuarie 27
Într-o notă a Marelui Stat Major se informa despre propaganda antireligioasă a populaţiei de origine etnică germană şi anume că la cursurile ţinute la Mediaş, între 2-4 ianuarie 1942, tinerilor saşi din localitate şi comunele învecinate, un conducător al organizaţiei SS (formaţiuni de asalt), venit din Germania, a afirmat că membrii acestei organizaţii germane: nu au voie să fie înmormîntaţi cu preot; căsătoriile vor fi celebrate fără preot; copiii lor nu se vor mai boteza în biserică cu preot;
De asemenea a mai menţionat că, întrucît Hristos a fost evreu, se interzice membrilor organizaţiei SS să se închine lui şi să-i păstreze icoana în biserică.
Faţă de această situaţie Mareşalul a dispus:
„Să se dea numele membrilor pentru a cere Legaţiei germane să-i invite să părăsească ţara.
Pe viitor, toţi aceşti propagandişti trebuiesc expulzaţi de autorităţile noastre fără a mai aşepta ordinele mele”.
La 24 februarie 1942, după ce s-a cercetat cine era persoana, s-a raportat că cel care a făcut afirmaţia de mai sus se numeşte Sigmond Alfred, cetăţean român de origine germană, domiciliat în Sighişoara. El nu aparţinea organizaţiei SS din Germania, ci era membru al formaţiunilor SS ale Grupului etnic german din România.
Rezoluţia:
„Să fie comunicat domnului Andreas Schmidt şi Legaţiei germane. Dacă mai continuă cu nedorita acţiune, să fie arestat şi deferit justiţiei. Dacă justiţia nu-l va condamna, să fie internat în lagăr.
Să se procedeze la fel cu toţi care răzvrătesc tineretul în contra bisericii, oricine ar fi ei”.
*
1942, februarie 25
Cabinetul Militar informa printr-o notă că Marele Stat Major General a trimis un tabel cu cazurile de dezertare sau fugă clandestină peste frontieră a tinerilor germani din România, pentru a se sustrage de la îndatoririle militare din armata română. (…)
Rezoluţia:
„Se va comunica domnului Killinger şi Andreas Schmidt.
Toţi fugiţii peste frontieră sînt consideraţi ca dezertori şi vor trage toate consecinţele legale.
Deci măsuri în cadrul legal.
Să fie toţi – din Grupul etnic german – preveniţi că nu se va acorda nici o amnistie şi nici o abatere de la legi în privinţa celor fugiţi”.
*
1942, martie 2
Într-o notă a Cabinetului Militar se arată că Serviciul Special de Informaţii a înaintat două scrisori expediate de germanul etnic Sepp Theissen din Breslau şi adresate: una tatălui său, în Jimbolia, iar alta prietenului Andreas Streitmarter din Cărpiniş, judeţul Timiş-Torontal.
În scrisoarea către părinţi, Theissen arăta că a aflat de încorporarea contingentului său la 10 februarie şi îi înştiinţa că el s-a anunţat voluntar la „Organizaţia Todt”, în vederea utilizării pe front „pentru a nu ajunge carne de tun la români”.
Mai departe, făcea următoarea apreciere: „Cred că dacă trebuie să fiu, este doar mai bine dacă servesc într-o formaţiune germană, decît să fiu aruncat în foc în mod iresponsabil de români”.
Scrisoarea către prietenul său, determinată tot de încorporarea contingentului 1941-1942, era de asemenea un îndemn la dezertare, dîndu-i relaţii necesare pentru modul cum să procedeze la Berlin, spre a fi angajat în „Organizaţia Todt”.
Se menţiona în Nota S.S.I. că ambele scrisori au sosit prin poşta militară germană, pe adresa „Organizaţiei Todt”, Einsatzstab Rumänien, Bucureşti, care le-a expediat apoi într-un plic numitului Streitmarter.
Pe această notă Ion Antonescu a scris:
„Domnului Mihai Antonescu pentru domnul Killinger şi Andreas Schmidt ca să judece cum trebuie pe conaţionalii lor, care îndrăznesc să-şi bată joc de soldatul român care moare pe front şi pentru ei, pe cînd ei dezertează ca să intre în organizaţia «Todt».
Serviciul Special va întocmi un dosar raportînd M.St.M. de toate aceste cazuri şi de cazuri de dezertare pentru a plesni la timp în obraz pe nemţii de la noi din ţară care îndrăznesc să ne sfideze.
Om fi «ţigani», dar sîntem luptători.”
Grupul făcea supravegherea oamenilor politici români
Procesul Lotului Antonescu din primăvara lui 1946 a cuprins, printre altele, anchetarea penală a foştilor demnitari antonescieni şi interogarea lor în cadrul Procesului.
Graţie activităţii de excepţie a lui Marcel-Dumitru Ciucă, în anii 1995 şi 1998, au apărut trei volume de documente sub titlul Procesul Mareşalului Antonescu.
La interogatoriul luat de Zelea lui Eugen Cristescu în seara lui 15 aprilie 1946, în cadrul anchetei penale, fostul şef al Serviciului Special de Informaţii, vorbeşte şi despre Grupul Etnic German:
„Un alt serviciu de informaţii în România a fost constituit în cadrul Grupului Etnic [German] din Ardeal, de sub conducerea lui Andreas Schmidt. Pe Andreas Schmidt l-am întîlnit la Moscova şi a spus că nu mai vrea să se reîntoarcă în România, că ar vrea să rămînă în Rusia, să muncească acolo mai departe. Acest grup era un rezervor care servea agenţi de informaţii în toate grupurile de informaţii germane în România. Acest grup făcea supravegherea oamenilor politici români. Cînd s-a declarat mobilizirea totală în Germania, o parte din tineretul acestui grup a plecat în Germania, ca să se înroleze în armată. S-a constatat, mai tîrziu, că dintre aceştia se reîntorseseră în ţară 162 inşi, sub formă de permisionari, şi aceştia au servit la o serie de servicii de informaţii din ţară.”
Mareşalul s-a plîns lui Hitler de activitatea Grupului
La Procesul propriu-zis, mai precis pe 8 mai 1946, dimineaţa, Eugen Cristescu e pus să dea amănunte despre Grup:
„Preşedintele: Am să vă pun şi eu o întrebare, în legătură cu acţiunea germanilor în România: Care era situaţia saşilor şi ce informaţi aveaţi despre saşi în acţiunea saşilor în România?
Eugen Cristescu: D-le Preşedinte, este o problemă mare, dar eu o s-o limitez.
Preşedintele: Da, vă rog s-o restrîngeţi!
Eugen Cristescu: Acţiunea saşilor care m-au interesat…
Preşedintele: Aţi spus că supravegheaţi saşii din România, cum erau, ce regim aveau?
Eugen Cristescu: Saşii erau organizaţi milităreşte. Saşii făceau fel de fel de instrucţiuni: de tir, de tragere şi de marş. În această chestiune, d-l Mareşal Antonescu a avut multe scandaluri cu Killinger şi cu d-l Andreas Schmidt; l-a chemat şi la Ministerul de Interne pe d-l Andreas Schmidt, care a fost foarte impertinent cu d-l general Vasiliu. Şi d-l Mareşal a dat ordin să-l cheme pe acest domn şi să i se puie în vedere să înceteze cu această chestiune cu uniformele şi cu lucrurile acestea. Aceasta era o acţiune descoperită. Însă aveau acţiuni acoperite foarte bine…
Preşedintele: Acţiunea descoperită era generală? A tuturor saşilor?
Eugen Cristescu: Tineretul, în special, d-le Preşedinte. Tineretul. Şi în toate oraşele din Transilvania erau organizaţi foarte bine.
Acţiunea acoperită a saşilor. Saşii din Ardeal erau un depozit, germanilor şi acestor 8 servicii clandestine, ca organe informative şi chiar ca organe de excuţie, atunci cînd România ar fi schimbat linia politică şi ar fi trecut de partea Aliaţilor. Iar pentru reuşita şi susţinerea acestei împrejurări, saşii aveau arme. S-au identificat o serie de depozite şi pe această chestiune s-a născut un mare scandal. Cînd d-l Mareşal Antonescu a plecat odată la Hitler, chiar înainte de a sui în avion, i-am dat un raport mare şi foarte documentat cu toată această acţiune a saşilor. D-l Mareşal l-a citit pe drum, a văzut grozăveniile ce scriau acolo şi i-a reproşat lui Hitler. Hitler a chemat imediat pe Himmler şi l-a pus în contact cu d-l Mareşal Antonescu. Domnul Mareşal Antonescu i-a spus: «Domnule, iată care este acţiunea, ţi-o spun în linii mari. Eu nu am amănunte, nu pot să dau amănunte, dar d-ta, dacă vrei, trimite pe cineva în România, ca să ia legătura cu d-l Eugen Cristescu, şeful Serviciului meu de Informaţii, şi îi va da o vastă documentare». Se mai găsea acolo, cu d-l Mareşal şi d-l Killinger, căruia Himmler, la rîndul lui, i-a reproşat: «Pentru ce nu m-ai avizat de această intervenţie a Mareşalului către Hitler? Pentru că mi-a făcut Hitler scandal».
Cînd a venit înapoi la Bucureşti, mi-a spus d-l Mareşal:
«Am vorbit cu Himmler şi va trimite un inspector dintre cei mai mari şi mai buni pe care îi are în centrala de la Berlin, ca să facă aici o anchetă. D-ta pregăteşte dosarul pentru anchetă».
Şi am vorbit şi după aceea şi cu Killinger, şi Killinger s-a plîns extraordinar că de ce nu l-am pus la curent, şi i-am spus: «D-le, ţi-am spus de atîtea ori că…, în întrevederile noastre ţi-am protestat de atîtea ori contra acţiunii saşilor? Şi n-aţi luat nici o măsură. Totdeauna mi-aţi promis, dar d-vs n-aţi făcut absolut nimic. E vremea să se sfîrşească odată cu această chestie, ori sîntem noi, românii, stăpîni în Ţara Românească, ori sînt saşii?»
Preşedintele: În ce consta acţiunea saşilor?
Eugen Cristescu: Aveau depozite de arme, d-le Preşedinte, care după aceea au trecut, în acest moment, cînd s-a făcut protestul d-lui Mareşal, au trecut în depozitele oficiale ale Misiunii Militare Germane. Un singur depozit le rămăsese, la Biserica Neagră din Braşov, şi cînd s-a început bombardamentul Braşovului, într-o noapte au apărut nişte camioane enorme ale Misiunii Militare, au scos de acolo toate armele care erau şi le-au trecut în armamentul Misiunii Militare. Acel inspector pe care l-a promis Hitler…, Himmler, deşi eu adunasem toată documentarea, am cerut pentru proces, există la serviciu, nu a mai venit niciodată.
Preşedintele: Din punct de vedere legal, ce regim aveau? Din punct de vedere al legilor? Al legilor ţării noastre?
Eugen Cristescu: Da.
Preşedintele: Ce regim aveau saşii?
Eugen Cristescu: Regimul obişnuit… regimul obişnuit, sigur că da.
Preşedintele: Bine, da’, formaţiuni paramilitare puteau să facă… ai… românii? Aşa cum aveau…?
Eugen Cristescu: Nu. Nu puteau să facă. Nu puteau să facă formaţiuni paramilitare.
Preşedintele: Ei totuşi aveau un regim special, datorită…
Eugen Cristescu: Da, dar d-l Mareşal Antonescu mereu l-a chemat şi pe Killinger, cît şi…, au încetat, după protestele d-lui Mareşal Antonescu, au încetat cu acele marşuri şi cu formaţiuni paramilitare.
Preşedintele: Ce întrebări mai aveţi?
Acuzator public D. Săracu: O singură precizare: care era rostul acestor depozite cu arme ale saşilor?
Eugen Cristescu: Pentru eventualitatea că România ar ieşi din război, să sară cu ele în spatele românilor, asta e realitatea. Şi pentru asta aveau o organizaţie vastă şi erau şi aici în Bucureşti.”
Hitler intervine pentru recrutarea tinrilor nemţi din România
La începutul lui aprilie 1943, la Salzburg, Castelul Klessheim, are loc o întrevedere între Ion Antonescu şi Adolf Hitler consacrată Crizei relaţiilor româno-germane după Dezastrul de la Stalingrad.
După două zile de discuţii cu Hitler – 12 şi 13 aprilie 1943 – Mareşalul are o convorbire cu Joachim von Ribbentrop printre altele şi despre recrutarea tinerilor germani din Grupul Etnic pentru unităţile SS.
Redau din volumul II al lucrării Antonescu-Hitler. Corespondenţă şi întîlniri inedite (1940-1944), apărută în 1991, fragmentul respectiv dintre Mareşal şi Ribbentrop (RAM):
„După aceea, a trecut la al doilea punct pe care Führer-ul pune preţ în mod deosebit: problema eliberării tinerilor de origine germană deja încorporaţi în România pentru serviciul militar. În cadrul convorbirii cu Führer-ul, mareşalul ar fi prezentat cifre impresionante despre pierderile României. Şi pierderile Germaniei ar fi mari, în special în unităţile militare SS. Pe de altă parte, datorită şcolii aspre prin care au trecut şi selecţiei atente, aceste unităţi SS ar avea o forţă combativă deosebită. Corpul de tancuri SS a salvat probabil Ucraina şi cu aceasta, Transnistria. Dacă corpul SS şi alte unităţi SS ca şi divizia Grossdeutsckland n-ar fi sosit la timp, atunci pericolul pătrunderii ruşilor pînă la Dniepropetrovsk ar fi fost foarte mare. Führer-ul şi Reichführer-ul SS s-ar strădui, fireşte, să compenseze pierderile unităţilor militare SS printr-o completare bună. Adică pierderile sînt considerabile, astfel numai un regim SS a pierdut 1500 de oameni în luptele de la Harkov. De aceea, Führer-ul ţine mult ca, în afară de recrutările care sînt deja în curs, tinerii de origine germană care sînt de acum încorporaţi în armata română, să fie predaţi.
Antonescu răspunse că a vorbit de acum cu Killinger despre această chestiune şi i-a explicat că pe baza Constituţiei române, cetăţenii români care servesc într-o armată străină ar pierde cetăţenila lor. De altfel, ar exista 30.000 de germani pînă la 35 de ani, din care 10.000 s-au întors de acuma în Germania în timp ce 4-5.000 lucrează la organizaţia Todt în diferite oraşe din Balcani. Majoritatea au refuzat să părăsească locurile de muncă pentru a satisface obligaţia serviciului militar în România şi sînt consideraţi dezertori. În orice caz, el (Antonescu) va examina chestiunea, însă va trebui să aibă în vedere, bineînţeles, faptul că eliberarea din serviciul militar a unui număr mai mare de tineri de origine germană ar avea anumite repercursiuni morale în România şi va trebuie tratată cu cea mai mare băgare de seamă. La răspunsul RAM-ului, că ar fi foarte recunoscător pentru perspectiva soluţionării pozitive, fiindcă trebuie îndeosebi, menţinută forţa combativă a unităţilor militare SS, Antonescu observă că, în fapt mulţi tineri de origine germană nu vor să se întoarcă în Germania şi să servească acolo în armată.
În continuare, RAM declară că din partea Reichführer-ului ar fi fost informat că nu se pot face progrese în recrutarea pentru arma SS dacă tinerii de origine germană nu vor fi eliberaţi. Forma eliberării rămîne, bineînţeles, la latitudinea lui Antonescu însuşi. Calea cea mai simplă, fără complicaţii, ar fi cea mai bună.
Faţă de zona pe care o au de descoperit trupele germane în Europa, problema e de o însemnătate considerabilă. Germania trebuie să-şi procure nu numai trupele necesare pentru zdrobirea ruşilor, ci să mai apere şi Europa de atacurile anglo-saxonilor. În afară, de aceasta mai întreţine trupe în Grecia, în Creta şi în Italia. Participă la luptele italienilor în Africa, ca şi la ocuparea Serbiei şi Croaţiei. Franţa, Belgia, Olanda şi Norvegia ar fi ocupate tot de trupe germane şi mai multe divizii germane îi susţin pe finlandezi. Deci, un spaţiu imens este de acoperit. În aceste condiţii este important să posezi rezerve suficiente şi bune pentru pierderile suferite şi pentru aceasta, germanii transilvăneni ar fi deosebit de potriviţi. De aceea, el (RAM) ar primi cu plăcere dacă Antonescu s-ar putea declara principial dispus să elibereze pe tinerii de origine germană din armata română, cu excepţia celor care nu vor să se întoarcă în Germania şi să-i facă accesibili atragerii în SS.
Pentru toate celelalte probleme de amănunt se vor găsi soluţii. Acum este vorba despre punerea la dispoziţie pentru SS a unui număr suficient de forţe bărbăteşti pentru ca să poată fi folosită în punctele hotărîtoare, cu întreaga capacitate de luptă. Pentru aceasta ar fi necesară rezerva din Transilvania deoarece este vorba de oameni de prim rang. El (RAM) repetă deci că ar fi bucuros dacă Antonescu şi-ar putea da consimţămîntul principial de eliberare a tinerilor de origine germană din armata română, reglementarea amănuntelor putînd fi lăsată în seama forurilor competente din ambele ţări. Înrolarea şi recrutarea în rîndul tinerilor de origine germană se va desfăşura apoi într-o formă şi o amploare pe care mareşalul o va considera de cuviinţă.”
Comentarii