marți, 29 martie 2016

Mircea Popescu — Componentele procesului unionist

29 Martie 2016

Componentele procesului unionist

= Considerații socio-politice =
Astăzi, problema Reîntregirii este deosebit de presantă, deoarece este vorba, de supraviețiurea, nu numai a unui teritoriu natural și istoric românesc, dar și a unei mari părți de populație românească.
Omenirea trece prin mari provocări și din Est, și din Sud, și din Vest care pot modifica decisiv și spațiul nostru istoric de formare și dezvoltare.
Atât România cât și Basarabia sunt supuse unor presiuni și încercări care atentează la valorile noastre comune naționale, culturale, tradiționale. Practic, spațiul nostru cultural este asediat din toate părțile.
Invazia Europei de către valuri nesfârșite de populații din spații culturale diferite, dar mai ales ostile culturii și valorilor europene, are ca repercusiune directă chiar atentatul la ființa națională a diferitelor țări.
Nu-i greu de văzut că rezultatele acceptării în România de implantări a unor populații străine, în contradicție cu însăși prevederile Constituției țării, vor fi modificarea structurii demografice a populației, alterarea valorilor naționale și amplificarea problemelor sociale rezultate din cheltuielile necesare procesului de integrare, practic prin reducerea nivelului general de trai.
In acest context, este evident că România trebuie să aibă resurse pentru a-și apăra nu numai caracterul dar și interesele naționale și interesele cetățenilor săi.
Dacă aceasta este situația din România de dincoace de Prut, în România de dincolo de Prut situația este cu mult mai critică, mai dramatică pe toate planurile: economic, social, politic, național, statal.
Nu cred că mai este nevoie să intru în detalii cunoscute de toată lumea. Aș sublinia doar faptul că din punct de vedere național și statal, Basarabia se află într-o situație fără ieșire, în stare de disoluție.
Practic, teritoriul dintre Prut și Nistru este un teritoriu gri, un spațiu cu o autoritate statala contestată și în pragul colapsului, această disoluție a statului favorizând amplificarea fenomenelor de corupție
Permanentul bombardament mediatic al forțelor externe are ca scop crearea confuziei în rândul unei populații care practic nu-și regăsește, sau refuză să-și regăsească caracterul național, deci liantul pentru un stat stabil.
Iar aceste forțe externe ostile acționează pentru decredibilizarea statului corupt ”administrat” de la Chișinău, în așa fel încât să se creeze o zonă tampon de instabilitate regională și presiune la granița de est a UE și NATO.
Încet, încet, în Basarabia se creează premisele repetării scenariului din Ucraina.
Din scurta analiză prezentată, se poate trage concluzia că în condițiile geopolitice și geostrategice care influențează viitorul spațiului comun românesc România-Basarbia nu mai există nicio scuză pentru amânarea rescrierii destinului comun românesc prin Unire.
Pericolele externe care planează asupra celor două spații ale României de pe cele două maluri ale Prutului sunt atât de mari și cu efecte atât de devastatoare încât doar o forță comună unită poate să se mai opună.
Această forță poate rezulta doar din creșterea ponderii influenței românești prin crearea unui spațiu comun și prin creșterea numărului populației românești. Practic, prin Unire pentru care trebuie acționat pe două fronturi, cel politic și cel civic.
Dar subiectul unirii naționale nu este abordat de clasa politică, nu este dezbătut în forumul reprezentanților națiunii fiind pervers ocolit prin promisiunea acțiunilor pentru o iluzorie integrare a Basarabiei în UE.
Nu am auzit ca în Parlament vreun partid să îndrăznească să inițieze vreo dezbatere pe tema Unirii. Să fim înțeleși, dezbatere pe tema Unirii, nu o ședință de comemorare.
Și nu am auzit ca vreun reprezentant al unioniștilor, din România sau din Basarabia, să fie invitat în Parlament pentru a prezenta argumentele și punctele de vedere ale românilor asupra acestui subiect.
Pentru a i se oferi o supapă, societatea civilă a fost încurajată în mod tacit să preia stindardul unionist, în timp ce politicienii, mai ales în campaniile electorale rostesc fără convingere câteva cuvinte pe placul unioniștilor, după care, odată întorși la partid sau în spațiul public politic nu îndrăznesc să mai amintească subiectul Unirii.
În acest vid politic unionist, rămân doar organizații ale românilor și personalități care întreprind acțiuni și iau poziții în favoarea Unirii.
Sigur, sunt acțiuni extrem de binevenite deoarece încearcă să trezească în rândul unei populații ”adormite” spiritul românismului.
Dar, în avântul ei, societatea civilă uită sau poate chiar nu realizează că problema reunificării țării trebuie rezolvată politic. Degeaba au loc manifestații și acțiuni populare, dacă fenomenul unionist lipsește din preocupările, dezbaterile, acțiunile și actele politice ale partidelor.
Este evident că între politicul și civicul românesc s-a creat o ruptură din cauza îndepărtării politicului de năzuințele unioniste. Și atunci, excluziunea politic-civic și viceversa este reciprocă.
Astfel, s-a ajuns până acolo încât însăși societatea civilă respinge prezența reprezentanților oficiali ai partidelor de la acțiunile care sunt întreprinse, considerând, pe bună dreptate, că partidele, care în mod curent evită orice referire oficială la Unire, încearcă să obțină doar capital electoral.
Dar, după cum am arătat, Reîntregirea nu poate fi făcută decât printr-un act politic și, în acest caz, trebuie găsite metodele abordării politice constante la nivel parlamentar.
Și, în această direcție, n-ar fi lipsită de interes abordarea următoarelor soluții:
1. o reprezentare parlamentară substanțială a civicului unionist, dar pentru aceasta ar fi nevoie de ”bunăvoința” politicului pentru o modificare a Legii Electorale;
2. crearea în Basarabia a unei Alianțe Politice Unioniste care să acceadă în Parlament, iar în România obținerea unui consens politic parlamentar pentru abordarea Unirii ca perspectivă imediată și pentru amendarea Constituției cu prevederi care să definească reîntregirea țării ca pe o problema exclusivă a poporului român de pe cele două părți ale Prutului.
Deci, pentru inițierea și desăvârșirea procesului unionist sunt absolut necesare două elemente complementare: o masa critică de populație conștientizată de necesitatea unificării națiunii și, pe de altă parte, o forță politică unionistă, de preferință majoritar parlamentară care, implicit, va fi capabilă să elaboreze acte legislative cu impact asupra politicilor guvernamentale.
Masa critică se poate obține prin acțivități și acțiuni închegate cu mesaj bine receptat de populație, cum sunt cele întreprinse de ”Tinerii Moldovei” și ”Acțiunea 2012”. Iar mijlocul eficient de comunicare va fi, nu mă îndoiesc, preconizatul post ”TV Unirea”.
Începând de Duminică 27 Martie 2016, înființarea simbolicului nou Sfat al Țării constituit din reprezentanții tuturor claselor sociale din întreaga Basarabie precum și din fiii-basarabeni reîntorși acasă după pribegie, dă o nouă dimensiune mișcării civice unioniste. În plus, apare speranța că de la permanenta și absurda concurență a organizațiilor unioniste se ajunge la o coagulare matură și responsabilă a mișcării unioniste.
Forța politică unionistă ar trebui să fie reprezentată prin poziția oficială la nivel de partide, de preferință parlamentare și de guvernământ.
Prin asocierea politică a diverselor partide pe segmental unionist, nu se va mai pune problema îndepărtării acestora de la manifestațiile societății civile pe baza motivațiilor de” oportunism în vederea câștigării capitalului politic”.
Din contra, puterea unor astfel de acțiuni conjugate social-politic va deveni incomparabil mai mare, ca și impactul uriaș în rândul populației, în timp ce efortul logistic va fi împărțit.

Sursa : https://mipopescu.wordpress.com/6-basarabia/socio-politica-unirii/ 

27 Martie 2016

Revenirea

= Cu ocazia Congresului II al Diasporei Unioniste =
Prezența mea pentru prima dată în Basarabia, o consider o revenire simbolică, după mai mult de 70 de ani, a unei vechi familii de basarabeni, parte a generației miilor de români-basarabeni martiri ca urmare a deportărilor, genocidului și surghiunului nevoit la care s-au supus în ”vremurile de bejenie” alei invaziei sovietice.
Este o revenire simbolică, dar a sosit timpul ca această Revenire în Basarabia a fiilor săi pierduți să fie completată prin Revenirea Basarabiei la Patria mamă.
Doar cine nu are în sânge dragostea de neam nu dorește, nu luptă sau se opune întregirii Patriei și a neamului.
Astăzi, doresc să-mi înclin fruntea cu respect în fața noii generații care, prin ”Acțiunea 2012” și ”Tinerii Moldovei”, duce mai departe stindardul Unirii, stindard care a fost ridicat de înaintași, adevărați bărbați de stat și patrioți, făuritori ai adevăratei Românii a tuturor românilor.
Acești tineri clădesc, nu numai viitorul Basarabiei, ci viitorul întregii Românii, România generației lor și a urmașilor noștri.
Mircea Popescu

sâmbătă, 26 martie 2016

Luptătorul civic Dan Tănasa este eficient devrem ce i se dedică articole critice în presa maghiară

Jurnalist român hărţuit de serviciile secrete maghiare din România şi Ungaria. Asociaţia Civic Media atenţionează autorităţile în cazul atacării lui Dan Tanasă de către Magyar Nemzet

Dan-Tanasa-Camera-DeputatilorAsociaţia Civic Media, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2000, membră fondatoare a mai multor organisme profesionale de presă din România şi Europa, atrage atenţia autorităţilor române asupra hărţuirii jurnalistului independent Dan Tanasă de către publicaţia apropiată serviciior secrete maghiare ale Guvernului extremist filo-rus Viktor Orban, “Magyar Nemzet”, portavocea partidului Fidesz timp îndelungat.

Dan Tanasa atacat de Maghiar NemzetSub pretextul unui articol despre serviciile secrete româneşti care chinuiesc ungurii în “Ţinutul Secuiesc”, agenţi ai organului maghiar amintit au întreprins operaţiuni de culegere de informaţii şi intervenţii directe în viaţa personală şi de familie a cunoscutului blogger din Sfântu Gheorghe, apărător al drepturilor românilor din teritoriile ocupate de administraţii şi formaţiuni maghiare cu interese secesioniste în privinţa Transilvaniei, intenţii declarate făţis şi public cu numeroase ocazii (UDMR, PPMT, PCM, ETC).
Acţiunile pe teren au fost coordonate de un anume Lukacs Csaba, personaj cu dublă cetăţenie, folosit de serviciile secrete maghiare şi cu ocazia batjocoririi autorităţilor române prin transportarea unei urne care ar fi conţinut cenuşa ungurului antisemit şi antiromân Nyiro Joszef, în timpul scandaloasei tentative de reînhumare a ideologului terorist-extremist la Odorheiul Secuiesc, acţiune care a generat protestele organizaţiilor evreieşti din întreaga lume.
La data de 14 februarie 2016, cotidianul “Naţiunii Maghiare” a produs un articol incriminator cu scop de “demascare” a jurnalistului independent, folosindu-se în atacul său agresiv şi de alţi agenţi filo-maghiari acoperiţi sub nume nemţeşti, cum ar fi un oarecare Hans Hedrich de la organizaţia de extremă stângă Neuer Weg, cu sediul în Făgăraş.
Publicarea articolului din cotidianul central de la Budapesta, înţesat de date personale ale jurnalistului român, are şi scop de intimidare a acestuia şi a familiei acestuia din Sfântu Gheorghe, în contextul în care activitatea sa remarcabilă în folosul justiţiei şi dreptăţii pentru românii din Harghita şi Covasna a intrat adeseori şi în colimatorul grofilor UDMR. Cel mai recent, capul la formaţiunea para-politică UDMR, Kelemen Hunor, intervenind public în apărarea teroristului maghiar de 1 decembrie 2015 de la Târgu Secuiesc, Beke Istvan Attila, a afirmat că pentru acest tip de acte extremiste se face vinovat… Dan Tanasă!
Kronika anti Dan TanasaLinia de atac a fost trasată încă de la începutul anului, când fostul cotidian al grofului UDMR Verestoy Attila, “Kronika“, în prezent deţinut direct de Budapesta, a publicat, pe 4 ianuarie (!), în tandem cu “Szekelyhon”, un material asemănător, în care Dan Tanasă este catalogat în mod primitiv drept “un provocator” dar cu statut de “fenomen”, după cum apare chiar în titlul articolului de înfierare: “Fenomenul Dan Tanasă”.
Nu este prima oară când jurnalistul independent este pus la zid de agenţii secesionismului maghiar din România, Dan Tanasă fiind şi ameninţat cu moartea în câteva rânduri de către unguri frustaţi, fără ca Parchetul să reuşească să-i bage după gratii pe extremiştii maghiari cu astfel de intenţii criminale. ”Gunoi împuţit, ar trebui să-ţi tăiem beregata, odată cu a Sabinei! Căraţi-vă din Ţinutul Secuiesc, tâlhari de terenuri!” afirma textual un individ pe nume Csató Kovács Imre, sponsor al echipei de hochei HSC Csikszereda din Miercurea Ciuc, în 2013, după scandalul discriminării elevilor români din Covasna. Şi astăzi, agresorul violent este bine-mersi, nederanjat de nici o instanţă românească, încurajându-se astfel continuarea practicii de ameninţăre a jurnalistului român de către asemenea brute bolnave.
Atragem atenţia autorităţilor asupra tupeului nemăsurat al agenţilor maghiari din România şi Ungaria care tind să se răzbune pentru arestarea teroriştilor HVIM (Beke Istvan Attila şi Szocs Zoltan) de către forţele speciale române (DIICOT şi SRI) prin atacarea unui român cu o prezenţă notabilă şi o activitate continuă pentru România.
Solicităm apărarea jurnalistului civic şi solidaritatea organizaţiilor neguvernamentale cu colegul nostru Dan Tanasă, devenit o ţintă a extremiştilor maghiari de pretutindeni. Cerem blogurilor şi publicaţiilor româneşti să retransmită acest avertisment şi să preia constant informaţiile pe care le publică zilnic Dan Tanasă pe blogul său, cu râvnă şi patriotism.
Dan Tanasă este preşedinte-fondator al Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), colaborator al portalului Ziaristi Online, fiind distins cu numeroase premii, inclusiv de către Civic Media, care i-a conferit în 2013 Premiul “Mile Cărpenişan” pentru curaj şi excelenţă în jurnalism.
Asociaţia Civic Media via Ziaristi Online
26 Februarie 2016
Foto: Florin Eșanu
- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2016/02/26/jurnalist-roman-hartuit-de-serviciile-secrete-maghiare-din-romania-si-ungaria-asociatia-civic-media-atentioneaza-autoritatile-in-cazul-atacarii-lui-dan-tanasa-de-catre-magyar-nemzet/#sthash.IE0DG3rk.dpuf

Jurnalist român hărţuit de serviciile secrete maghiare din România şi Ungaria. Asociaţia Civic Media atenţionează autorităţile în cazul atacării lui Dan Tanasă de către Magyar Nemzet

Dan-Tanasa-Camera-DeputatilorAsociaţia Civic Media, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2000, membră fondatoare a mai multor organisme profesionale de presă din România şi Europa, atrage atenţia autorităţilor române asupra hărţuirii jurnalistului independent Dan Tanasă de către publicaţia apropiată serviciior secrete maghiare ale Guvernului extremist filo-rus Viktor Orban, “Magyar Nemzet”, portavocea partidului Fidesz timp îndelungat.

Dan Tanasa atacat de Maghiar NemzetSub pretextul unui articol despre serviciile secrete româneşti care chinuiesc ungurii în “Ţinutul Secuiesc”, agenţi ai organului maghiar amintit au întreprins operaţiuni de culegere de informaţii şi intervenţii directe în viaţa personală şi de familie a cunoscutului blogger din Sfântu Gheorghe, apărător al drepturilor românilor din teritoriile ocupate de administraţii şi formaţiuni maghiare cu interese secesioniste în privinţa Transilvaniei, intenţii declarate făţis şi public cu numeroase ocazii (UDMR, PPMT, PCM, ETC).
Acţiunile pe teren au fost coordonate de un anume Lukacs Csaba, personaj cu dublă cetăţenie, folosit de serviciile secrete maghiare şi cu ocazia batjocoririi autorităţilor române prin transportarea unei urne care ar fi conţinut cenuşa ungurului antisemit şi antiromân Nyiro Joszef, în timpul scandaloasei tentative de reînhumare a ideologului terorist-extremist la Odorheiul Secuiesc, acţiune care a generat protestele organizaţiilor evreieşti din întreaga lume.
La data de 14 februarie 2016, cotidianul “Naţiunii Maghiare” a produs un articol incriminator cu scop de “demascare” a jurnalistului independent, folosindu-se în atacul său agresiv şi de alţi agenţi filo-maghiari acoperiţi sub nume nemţeşti, cum ar fi un oarecare Hans Hedrich de la organizaţia de extremă stângă Neuer Weg, cu sediul în Făgăraş.
Publicarea articolului din cotidianul central de la Budapesta, înţesat de date personale ale jurnalistului român, are şi scop de intimidare a acestuia şi a familiei acestuia din Sfântu Gheorghe, în contextul în care activitatea sa remarcabilă în folosul justiţiei şi dreptăţii pentru românii din Harghita şi Covasna a intrat adeseori şi în colimatorul grofilor UDMR. Cel mai recent, capul la formaţiunea para-politică UDMR, Kelemen Hunor, intervenind public în apărarea teroristului maghiar de 1 decembrie 2015 de la Târgu Secuiesc, Beke Istvan Attila, a afirmat că pentru acest tip de acte extremiste se face vinovat… Dan Tanasă!
Kronika anti Dan TanasaLinia de atac a fost trasată încă de la începutul anului, când fostul cotidian al grofului UDMR Verestoy Attila, “Kronika“, în prezent deţinut direct de Budapesta, a publicat, pe 4 ianuarie (!), în tandem cu “Szekelyhon”, un material asemănător, în care Dan Tanasă este catalogat în mod primitiv drept “un provocator” dar cu statut de “fenomen”, după cum apare chiar în titlul articolului de înfierare: “Fenomenul Dan Tanasă”.
Nu este prima oară când jurnalistul independent este pus la zid de agenţii secesionismului maghiar din România, Dan Tanasă fiind şi ameninţat cu moartea în câteva rânduri de către unguri frustaţi, fără ca Parchetul să reuşească să-i bage după gratii pe extremiştii maghiari cu astfel de intenţii criminale. ”Gunoi împuţit, ar trebui să-ţi tăiem beregata, odată cu a Sabinei! Căraţi-vă din Ţinutul Secuiesc, tâlhari de terenuri!” afirma textual un individ pe nume Csató Kovács Imre, sponsor al echipei de hochei HSC Csikszereda din Miercurea Ciuc, în 2013, după scandalul discriminării elevilor români din Covasna. Şi astăzi, agresorul violent este bine-mersi, nederanjat de nici o instanţă românească, încurajându-se astfel continuarea practicii de ameninţăre a jurnalistului român de către asemenea brute bolnave.
Atragem atenţia autorităţilor asupra tupeului nemăsurat al agenţilor maghiari din România şi Ungaria care tind să se răzbune pentru arestarea teroriştilor HVIM (Beke Istvan Attila şi Szocs Zoltan) de către forţele speciale române (DIICOT şi SRI) prin atacarea unui român cu o prezenţă notabilă şi o activitate continuă pentru România.
Solicităm apărarea jurnalistului civic şi solidaritatea organizaţiilor neguvernamentale cu colegul nostru Dan Tanasă, devenit o ţintă a extremiştilor maghiari de pretutindeni. Cerem blogurilor şi publicaţiilor româneşti să retransmită acest avertisment şi să preia constant informaţiile pe care le publică zilnic Dan Tanasă pe blogul său, cu râvnă şi patriotism.
Dan Tanasă este preşedinte-fondator al Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), colaborator al portalului Ziaristi Online, fiind distins cu numeroase premii, inclusiv de către Civic Media, care i-a conferit în 2013 Premiul “Mile Cărpenişan” pentru curaj şi excelenţă în jurnalism.
Asociaţia Civic Media via Ziaristi Online
26 Februarie 2016
Foto: Florin Eșanu
- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2016/02/26/jurnalist-roman-hartuit-de-serviciile-secrete-maghiare-din-romania-si-ungaria-asociatia-civic-media-atentioneaza-autoritatile-in-cazul-atacarii-lui-dan-tanasa-de-catre-magyar-nemzet/#sthash.IE0DG3rk.dpuf

vineri, 25 martie 2016

Viorel Ilișoi. Facilități basarabene sau Adevărata putere a lui Paul Goma

Facilități (Adevărata putere a lui Paul Goma)

Sursa http://www.viorelilisoi.ro/facilitati_basarabene/

Dacă ai o bombă atomică – și cine nu are azi o bombă atomică? – e foarte ușor s-o treci din România în Republica Moldova. Te înțelegi cu vameșul, îi dai ceva. Mai greu e să introduci niște cărți. Când le văd, vameșii moldoveni încep să tremure, ochii li se umflă, le curg sudorile. Cărți? De ce tocmai cărți? Îți găsesc un motiv să nu te lase cu ele. Lui Gelu Tofan, când a vrut să ducă la Chișinău o mașină cu cărți de Paul Goma, i-au cerut aviz epidemiologic. Dacă autorul a pus în carte, pe lângă mesajele lui incomode, și niscai viruși? A adus omul avizul. Vameșii au cerut unul și de la Ministerul Culturii. Pe urmă și de la editură. Și de la pompieri. Și de la abator. Și acordul soției. Stătea bietul Goma în portbagaj, tiraj masiv, răsfoit numai de gărgărițe. Până s-a enervat Tofan, a aranjat cu niște traficanți de țigări și ăia i-au trecut repede cărțile peste Prut cum știau ei. Cultură de contrabandă, pe șest, dacă altfel nu se poate!
putere goma2
Câteva personaje, de la stânga la dreapta: Paul Gonczi, Viorel Ilișoi, Flori Bălănescu, Gelu Tofan
De câte ori am dus cărți Basarabia, vameșii m-au blestemat. Dacă apucau să ia întâi șpaga, începeau să plângă: ce ai cu noi, ce rău ți-am făcut de vrei să bagi cărți în republică prin vama noastră?
Ultima oară am fost, nu de mult, cu Flori Bălănescu și Dumitru Ungureanu. Mergeam la Mana, în satul lui Paul Goma, cu portbagajul plin de cărți, numai Flori știe de pe unde adunate. Vameșii noștri, din Albița n-au zis nimic – obișnuiți probabil de acasă cu bibliotecile. Însă dincolo, la Leușeni, funcționarul s-a îngălbenit când a deschis portbagajul.
– Căăărți! Au cărți!
A dat alarma.
Comandantul grănicerilor, un tip solid, cu stele de polcovnic, a ieșit valv-vârtej din ghereta lui, trăgîndu-și uniforma din fugă.
– De ce vrei să bagați cărți la noi? Altceva n-ați găsit?
– Vrem să le donăm unor școli din Basarabia, a îndrăznit Flori.
– Păi așa multe?
– Nu-s multe, doar o mie și ceva. Nu înseamnă nimic la ce criză de cărți românești e pe aici…
paul goma
Paul Goma ajunge acasă, la cititorii din Basarabia, prin contrabandă
Colonelul a mormăit ceva și a început să scotocească prin portbagaj. Mă așteptam să dea jos cărțile, să ne mai lase câteva, cum mi s-a mai întâmplat, ori să nu ne permită să trecem.
– Sunt cărți de Paul Goma, m-am băgat și eu în vorbă. Un mare scriitor român născut aici, în Basarabia.
– Da’ poa’ să fie el născut și la Moscova, problema e ce căutați voi cu cărțile astea aici.
– Păi v-am zis…
– Ca să ne faceți nouă probleme, da?
– Domnule comandant, cărțile astea aici trebuie să ajungă. Vedeți, i-am zis arătându-i „Din Calidor”, aici Goma povestește despre copilăria lui din Basarabia…despre război…încă mai trăiesc oameni despre care a scris, poate ei ar vrea să citească. Vedeți, se subintitulează „O copilărie basarabeană”. Deci e un scriitor basarabean, e de-al locului. Iată, cartea astalaltă chiar așa se cheamă: „Basarabia”.
putere goma4          Intervenția mea l-a enervat și mai tare. Mi-a smuls cartea din mână și a început s-o răsfoiască. Nu știu dacă citea pe sărite sau căuta bacterii printre file. Deodată colonelul a rămas cu ochii pironiți pe o pagină. Citea atent și de la rând la rând fața cruntă i se schimba, inundată câte puțin de o lumină nouă, prietenoasă.
– Dar iacătă câtă dreptate aveți, chiar scrie despre noi! – aproape a strigat el surprins, cu buzele tremurând emoție. Scrie despre „afgani”.  Știți voi ce sunt „afganii“?
Știam. Am sărit repede cu răspunsul, înaintea prietenilor mei:
– Sunt basarabenii luați cu sila în armata sovietică și duși să lupte la mama dracului, în Afganistan. Sunt bieții veterani pe care acum nu-i mai bagă nimeni în seamă…
Răspunsul meu l-a înmuiat dintr-o dată.
– Și eu sunt „afgan”, domnilor și frumoasă doamnă. Am luptat acolo. De flăcău m-au luat… Eu m-am întors, dar mulți băieți au murit acolo… alții s-au întors schilozi… Carevasăzică Goma aista scrie despre noi, despre „afgani”…
– Și încă ce frumos!
– Îmi dați mie cartea aiasta? Vă rog!
– Cum să nu? Luați două!
A pus cărțile sub braț și a închis portbagajul fără să termine controlul. De emoție nici nu mai avea glas. Ne-a mulțumit din privire și ne-a făcut semn cu mâna că putem pleca fără restul de formalități.
– Nu putem pleca, n-am plătit taxa de drum. De unde cumpărăm vinieta aia?
– Nu vă trebuie, lăsați, vă dau eu voie așa.
– Dumneavoastră ne dați voie, dar dacă ne oprește poliția pe drum și n-avem vinieta în parbriz…
– Dacă vă oprește cineva, îi ziceți că aveți facilități de la mine și nu vă face nimic.
– Ce avem?
– Facilități.
– Adică ce?
– Adică eu – și arăta cu mâinile amândouă spre el – v-am dat vouă facilități. Vouă! Facilități!
Ne uitam unii la alții nedumeriți. Ce naiba or fi fiind facilitățile astea? Și ce-o fi vrând ăsta de la noi?
Colonelul ne tot zorea să plecăm.
– Și de la cine să spunem că avem facilitățile astea?
– De la mine.
– Adică de la domnul…
– Fără domnul. Lasă că știu ei de la cine. Doar ziceți că v-am dat.
– Și avem o hârtie la mână, o dovadă ceva? – a insistat Paul, șoferul.
– Îîîra, că nimica nu pricepéți! Nu v-am explicat o dată? Nu trebuie nimic. Dacă eu v-am dat facilități… Haida, chișcați-o de-aici!
Ne-a împins în mașină și a trântit portierele după noi.  Ne-a urmărit din priviri până la intrarea în Leușeni.
putere goma3
Biblioteca școlii din Mana
Eram pe jumătate bucuroși că am scăpat de procedurile vamale, de șpăgi și de tracasări, pe jumătate speriați de ce putea să ni se întâmple în lipsa acelei viniete obligatorii.
– Opresc la prima benzinărie și cumpăr timbrul ăla, a zis șoferul.
– Dacă o fi vreo benzinărie până la Chișinău și dacă o s-o vedem pe ploaia asta.
Se pornise, de cum am părăsit vama, o ploaie cu găleata. Ștergătoarele se îndoiau sub șuvoaie. Cerul era negru, prin zidul viu de apă nu vedeam nici la zece pași în față. Lumina farurilor parcă se dizolva în oceanul vertical. Și peste toate, cerul se rupea în două la fiecare tunet. Flori tresărea, eu îmi făceam cruce cu limba în gură, șoferul stătea cu nasul lipit de parbriz încercând să distingă drumul, Dumitru bombănea:
– Ăla a făcut mișto de noi cu facilitățile lui. O să ne ia dracul pe aici.
– E un aranjament între ei, l-am susținut eu. Nu te lasă să-ți cumperi vinietă ca să aibă milițienii motiv să se ia de tine. Și nici nu-s milițieni, sunt rackeți deghizați. Mitică, ție o să-ți aia aparatul foto, mie camera video, lui Paul îi iau mașina, de Flori nici nu mai spun ce i se poate întâmpla…
N-am spus-o în glumă. Auzisem multe povești cu tâlhării la drumul mare prin Basarabia. În bezna din mașină a zbârnâit, clar, fiorul fricii.
– Băi, nu cobi, că…
Nici n-a terminat Flori de zis, că în lumina bleagă a farurilor s-a ivit un polițist cu pelerina în cap, plin de peticuțe reflectorizante. Ne-a tras pe dreapta. Flori, pe bancheta din spate, a amuțit. Degetele i s-au încleștat cu o forță nefirească în umărul meu.
– Ahaaa, sunteți din România! – a exclamat cu satisfacție polițistul băgându-și capul pe geam ca un pește din apa de-afară. Ia să vă juchesc eu pe dumneavoastră amu ia. Să vă dau eu frumușăl o amendă. Gata! N-ați plătit taxa de drum!
– Păi… a murmurat șoferul.
– Niciun păi! Cine vă credeți? Aici nu-i ograda voastră. Veniți ca niște stăpâni și vă bătéți joc de legile noastre, umblați fără timbru în geam…
– Dar noi am vrut să…
– Gura, că vă iau și permisul! Ia, jos amu ia! Toți.
Strigătul amenințător al polițistului a făcut în mașină o liniște grea, parcă se lăsau pe noi toți norii ăia atârnând ca niște ugere din cer. Ne uitam unii la alții înspăimântați, ne foiam neîndrăznind să coborâm. M-am făcut mic în în dreapta șoferului și am împins ușor camera video sub scaun. Mort de frică, am îndrăznit totuși să spun cu jumătate de glas:
– Știți, noi avem facilități…
Polițistul s-a dat instantaneu un pas în spate.
– A, păi de ce nu spuneți așa? Mă scuzați!
Și a plecat.
Din beznă, ne-a făcut semn cu bastonul să pornim.
– Drum bun! – l-am mai auzit strigând în ploaie, înainte de a închide geamul.

putere goma1
Odată ajunși la Chișinău, avem parte de alte facilități (Din centru spre stânga: Cornel Arcip, Paul Gonczi, Flori Bălănescu, Elena Luminița Pîrvu, Gelu Tofan, Alexandru Jolondcovschi, Alecu Reniță
Dacă România ar fi fost Cehia sau Polonia, dacă românii şi-ar respecta valorile-valori, oamenii-oameni, scriitorii-scriitori, Paul Goma ar fi avut un destin public identic cu destinul lui Havel sau Walesa. Cum însă motorul istoriei noastre este amnezia, el a fost obligat să rămână, chiar şi după 1989, Paul Goma, adică un disident neacceptat de regimul-în-continuare-comunist de la Bucureşti. Într-o ţară demnă şi cinstită cu ea însăşi Paul Goma ar fi fost de multă vreme academician, reper moral şi scriitoricesc, autor de manual. Inventator al unui stil-unicat, între Céline, Creangă şi Faulkner, stil marcat de experienţele trăite-rememorate-recuperate în stricta lor originaritate, Goma este acum cel mai important scriitor român în viaţă, iar când vremurile „îşi vor reintra în chingi”, el va fi recunoscut, în mod obiectiv, ca unul dintre cei mai originali scriitori-povestitori români ai secolului XX. Cristian Bădiliţă

joi, 24 martie 2016

Alexandru Florian, directorul “Elie Wiesel”, a mintit Primaria Targu Ocna: Valeriu Gafencu a fost disculpat de Tribunalul Militar pentru acuze de “activitate subversiva”. DOCUMENTE


Alexandru Florian, directorul “Elie Wiesel”, a mintit Primaria Targu Ocna: Valeriu Gafencu a fost disculpat de Tribunalul Militar pentru acuze de “activitate subversiva”. DOCUMENTE






“Cine a fost Valeriu Gafencu? În 1939 i se deschide primul dosar penal pentru propagandă legionară în judeţul Bălţi din Republica Moldova, acolo unde trăia era România Mare pe vremea aceea. Am aici, dacă vreţi eu pot să vă dau să răsfoiţi, documente de la CNSAS, care probează, cu argumente, nu cu vorbe, cu generalităţi, „personalitatea publică” (ghilimelele îi aparţin lui Alexandru Florian – n.n.) a lui Valeriu Gafencu. A fost membru al Mişcării Legionare, mişcarea fascistă din România, şi a fost un membru activ al Mişcării Legionare. În 1939 i se face proces, avea 17 ani, fiind minor nu se încheie acest proces, ca să spun pe scurt”. (am redat cuvânt cu cuvânt un fragment din interventia lui Alexandru Florian în cadrul şedinţei publice a Consiliului Local Târgu Ocna din 30.05.2013). Minciunile proferate de reprezentantul Institutului “Elie Wiesel” au dus, in urmatoarea sedinta a Consiliului Local Targu Ocna, la retragerea Cetateniei de Onoare conferite “Sfantului Inchisorilor”, Valeriu Gafencu.
Iată ce spun documentele CNSAS, invocate de reprezentantul Institutului “Elie Wiesel”. Vă prezentăm extrase din Dosarul de anchetă nr. 23630. vol. 1 privind pe Valeriu Gafencu:

Adresa nr. 970 din 5 mai 1939 – Tribunalul Militar Corp 4 Armată Procurorul Militar către Liceul “Ion Creangă” Bălţi – elevul Valeriu Gafencu, bănuit pentru activitate subversivă, “chestiunea a fost clasată, din lipsă de dovezi de culpabilitate” (vezi documentul de mai jos).


Parchetul Militar al Tribunalului Militar Corp IV Armată – „nu se constată că elevul Valeriu Gafencu ar fi activat în mişcarea legionară după dizolvarea partidelor politice”. “Considerând că faptele ce se impută numitului elev nu încadrează vreun text penal şi nici infracţiune la Legea pentru apărarea ordinei în stat. Pentru aceste motive suntem de părere ca prezenta chestiune să fie clasată” – cu rezoluţia “se clasează”, semnată de Comandantul Corpului 4 Armată (vezi documentul de mai jos).

– extras din Dosar 1437/1941 ANCHETA PRIVIND PE NUMITUL VALERIU GAFENCU ş.a. (referitor la poveştile cu “pistoalele lui Valeriu Gafencu”, îndrugate de Alexandru Florian în şedinţa amintită – n.n.).

Curtea Marţială a C IV T – Parchetul Militar. “În drept, deşi numiţii au activat în mişcarea legionară, din cercetările noastre nu s–a putut stabili că armele găsite în acel pod ar fi fost depozitate acolo de dânşii sau cu ştiinţa lor. Concluziuni: Suntem de părere că este cazul a se clasa dosarul privitor pe Valeriu Gafencu, Dumitru Octavian şi Simionescu Neculai, din lipsă de indicii penale suficiente împotriva lor. Iaşi, 2 august 1941” – cu rezoluţia “se clasează” (vezi documentul de mai jos).



Material apărut cu sprijinul Asociaţiei Civic Media, căreia CNSAS i-a pus la dispoziţie pentru studiu dosarele lui Valeriu Gafencu

Florin Palas / Ziaristi Online

Vedeti si: AFDPR catre Institutul “Elie Wiesel” despre Cazul Valeriu Gafencu: Indivizi şcoliţi la Moscova au venit în ţară odată cu Armata Roşie „eliberatoare”. Nici unul dintre ei nu a fost condamnat măcar „post-mortem”!

UPDATE: Dreptate pentru Sfântul Închisorilor: Valeriu Gafencu rămâne Cetăţean de Onoare la Târgu Ocna. Abuzul lui Alexandru Florian de la “Elie Wiesel” sancţionat definitiv de Justiţia Română - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2013/10/11/alexandru-florian-directorul-elie-wiesel-a-mintit-primaria-targu-ocna-valeriu-gafencu-a-fost-disculpat-de-tribunalul-militar-pentru-acuze-de-activitate-subversiva-documente/#sthash.WvAjbnRt.dpuf

Institutul “Elie Wiesel” vrea să interzică portul naţional pentru că este… legionar! Se vede că Alexandru Florian – Feinstein nu respectă nici memoria cosângenilor săi Harry Brauner şi Iosif Berman. IA, UN TEMPLU LA PURTĂTOR






Institutul “Elie Wiesel” vrea să interzică portul naţional pentru că este… legionar!


Institutul “Elie Wiesel” vrea să interzică portul naţional pentru că este… legionar! Se vede că Alexandru Florian – Feinstein nu respectă nici memoria cosângenilor săi Harry Brauner şi Iosif Berman.
IA, UN TEMPLU LA PURTĂTOR -


Alexandru Florian spune, din nou, lucruri trăznite. O afirmaţie care pare de domeniul fantasticului străbate internetul românesc: şeful Instititutului “Elie Wiesel” ar vrea să interzică şi portul naţional, pentru că ar fi… legionar. Adevărul e că legionarii iubeau, normal, portul naţional, folclorul românesc, tradiţiile strămoşeşti (foto ilustrativă dreapta). La fel ca şi conaţionalii dlui Alexandru Florian – Feinstein (pe jumătatea dinspre tată; de ce oare şi-a schimbat numele, nu-şi iubeşte originile, nici cele evreieşti nici cele maghiare?), Harry Brauner (care avea acelaşi prenume cu tatăl lui Florian, “Radu”), şi el un martir pentru România al închisorilor comuniste (12 ani de temniţă, dintre care 7 în recluziune totală, etnomuzicolog căsătorit cu artista plastică și folclorista Lena Constante, membru al echipei de cercetare a lui Dimitrie Gusti, împreună cu Mircea Vulcănescu (“criminalul de război”!) şi legionarul (!) Traian Herseni sau Iosif Berman, fotograf al Casei Regale dar şi fotograful de teren al lui Dimitrie Gusti (foto de el cu Gusti mai jos), evreul îndrăgostit de ţara în care s-a născut şi căruia i se datorează miile de foto-documente despre România autentică.



Dar celebrul Mark Twain are o maximă la fel de celebră, care sună aşa: “Adevărul este mai ciudat decât ficţiunea dar aceasta pentru că ficţiunea este obligată să se limiteze la posibilităţi. Adevărul, nu.” Aceasta este Cazul Alexandru Florian. Astfel, potrivit internetului, şeful Institutului “Elie Wiesel”, tipul cu “legea anti-legionară” care-l pupa în fund pe Ceauşescu de la 21 de ani, a afirmat într-un cerc nu foarte restrâns că “Orice român care se îmbracă în port naţional, fără să fie ţăran, este fascist, legionar”.

Afirmaţia făcută “pă spaţiul public”, oricât de ciudată ar fi, se înscrie în tipologia subiectului patologic în cauză, dacă avem în vedere că personajul respectiv a refuzat şi să stea la masa de dialog cu un român, denotând o xenofobie clară cât şi o pronunţată aversiune faţă de democraţie, care presupune pluritatea ideilor şi a opiniilor, inclusiv politice. Este vorba de Florin Dobrescu, şi el un purtător de costum naţional, trimis la cererea isterică a lui Alexandru Florian să stea într-o debara la falsa dezbatere de la Realitatea TV despre “legea anti-legionară”.

Afirmaţia lui Alexandru Florian cu “Orice român care se îmbracă în port naţional fără să fie ţăran este fascist, legionar” se pupă perfect cu cele ale emulilor săi:

Laszlo Alexandru: „În optica mea, cine-i contra antilegionarilor, e prolegionar, ce s-o mai tot scăldăm?”. (De pe pagina sa de Facebook)

Adrian Cioflîncă: “Sfinţii închisorilor sînt legionari, deci criminali”. (A declarat, cu alte cuvinte, unui radio local din Iaşi; sursa e disponibilă pe net)

Peter Demeny: “A fi legionar înseamnă să trăieşti în aburii ortodoxiei”. (A scris-o pe blogurile Adevărul)

Laurian Stănchescu, cel care a furnizat lumii ştirea, este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România şi preşedinte al Fundaţiei “Ideea Contemporană”. Potrivit Magazin Critic el comentează astfel afirmaţia halucinantă a lui Florian – Feinstein: “Nu cred că Naţiunea Evreiască, poporul ales de Dumnezeu să fie mitologic şi biblic, care a străbătut şi a învins istoria încă din antichitate, sfinţeşte această răstignire a poporului român (Dovada că nu, cel puţin în trecut: Harry Brauner – foto). Sufletul evreiesc are identitate divină, cum au toate sufletele, ştiu, simt, cred că se desmărgineşte de această neinspirată şi deliberată afirmaţie. Portul naţional românesc este haina noastră strămoşească şi împărătească, sfinţii din Bisericile noastre poartă haine populare de parcă ne-ar fi primii strămoşi, inima noastră este cusută pe acest port naţional. Chiar dacă asta înseamnă moartea mea, mă ridic împotriva execuţiei publice a Portului Naţional Românesc, el a fost primul nostru Tricolor şi primul nostru strămoş. Mă închin lui în vecii vecilor!”

Şi noi, asemenea, şi aceasta şi pentru că portul naţional relevă cea mai veche scriere mistică a românilor, potrivit portalului Mănăstirii Petru Vodă care preia de la Prof. Ioan Sorin Apan şi Graiul ortodox:

Costumul tradiţional românesc: templu la purtător

„Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, re…velări ale sacrului care îi dau o poveste şi ne dau în acelaşi timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă”.

„Ăsta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradiţional, în care românul a ştiut să-şi etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale. Atunci avea şi textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Căci pe costum este scris acelaşi lucru – iată o viziune teologică deja! – anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută şi astfel să-şi taie un drum înspre Dumnezeu.

Un costum nefalsificat trebuie să conțină o narațiune cosmologică, e o minirecapitulare a cosmosului. Și este mai usor să înțelegi, dacă te ajuți de textul unei colinde, care capătă astfel, alăturată simbolurilor de pe costum, un înțeles aparte:

Iată vin colindători
Printr-înșii și Dumnezeu
Îmbrăcați într-un veșmânt
Lung din cer până-n pământ
Scris e-n spate, scris e-n piept
Scris e-n șale, scris în poale
De-amândouă părțile scris câmpul cu florile
Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure
Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi
Pe umărul de-a dreapta scrise-s soarele și luna
Pe umărul de-a stanga închipuită-i lumea.”

Aşa că, în concluzie, îl felicităm din toată inimă pe Alexandru Florian şi pentru această afirmaţie, care sperăm să revitalizeze tradiţiile româneşti şi purtatul straielor naţionale! - See more at: http://www.ziaristionline.ro/2015/08/26/institutul-elie-wiesel-vrea-sa-interzica-portul-national-pentru-ca-este-legionar-se-vede-ca-alexandru-florian-feinstein-nu-respecta-nici-memoria-cosangenilor-sai-harry-brauner-si-iosif-berma/#sthash.EwmNXBPz.dpuf

Institutul “Elie Wiesel” vrea să interzică portul naţional pentru că este… legionar! Se vede că Alexandru Florian – Feinstein nu respectă nici memoria cosângenilor săi Harry Brauner şi Iosif Berman. IA, UN TEMPLU LA PURTĂTOR





După retragerea trupelor sovietice și a consilierilor au rămas “cârtiţele”. “Problema Basarabiei” – Problema României (VII)


După retragerea trupelor sovietice și a consilierilor au rămas “cârtiţele”. “Problema Basarabiei” – Problema României (VII)

Sursa : http://www.ziaristionline.ro/2016/03/23/dupa-retragerea-trupelor-sovietice-si-a-consilierilor-au-ramas-cartitele-problema-basarabiei-problema-romaniei-vii/





Recent, la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului s-au lansat două cărţi de excepţie: “Problema Basarabiei”, de Ion Constantin şi “Sub lupa Moscovei”, de Vasile Buga. Lansarea, pe care puteţi să o urmăriţi aici, s-a desfăşurat cu auditoriu până pe scările Institutului. Având în vedere importanţa analizelor şi descoperirilor profesorului Ion Constantin, cu acceptul autorului, căruia îi mulţumim în mod deosebit, publicăm în serial cele mai importante capitole din cartea sa. Pentru a afla ce veţi putea găsi în foiletonul nostru istoric vă invităm să parcurgeţi Cuprinsul lucrării la finalul Cuvântului Înainte, care îi aparţine profesorului Ioan Scurtu, cât şi Introducerea autorului. “Istoricul Ion Constantin demonstreazǎ faptul cǎ problema Basarabiei a fost una dintre cele mai importante în discuţiile româno-sovietice din anii Rǎzboiului Rece, care trebuie tratatǎ în toatǎ complexitatea sa, fǎrǎ idei preconcepute şi pe bazǎ de documente”, scrie reputatul istoric Ioan Scurtu. “Problema Basarabiei” a fost şi rămâne Problema României, adăugăm noi. În episoadele trecut am aflat Cum a fost consfințit Pactul Molotov-Ribbentrop. şi cum au luptat românii din exil la Conferinţă de pace pentru Drepturile istorice ale României asupra teritoriilor sale de est, aflate azi în Ucraina şi Republica Moldova. Urmează începutul capitolului despre Bătălia pentru adevărul istoric: de la docilitate faţă de Moscova la condamnarea cotropirii teritoriilor româneşti ocupate de sovietici, cu Ce schimbări au apărut în istoriografie după moartea lui Stalin şi “dezghețul hrușciovist” .

Continuăm serialul despre “Problema Basarabiei”:

Primele simptome ale neînțelegerilor româno-sovietice

Perioada de incertitudine deschisă în întreaga Europă de răsărit, ca urmare a dispariției lui Stalin, s-a exprimat în cazul României prin apariția primelor simptome ale neînțelegerilor cu Moscova[1], ce nu puneau, însă, în pericol „soarta socialismului” și nici interesele sovietice în zonă. Referindu-se la împrejurările apariției acestor „divergențe”, istoricul american Robert King arăta că „atunci când controlul sovietic slăbea, iar liderii comuniști locali își formaseră o bază indigenă a puterii, au început să apară manifestările naționale”[2]. Într-o lucrare consacrată istoriei Partidului Comunist Român, același cercetător identifică patru factori care au determinat succesul României în relaţia cu URSS, aici intrând perioada când la conducerea partidului s-a aflat atât Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât şi Nicolae Ceauşescu: 1) schimbarea politicii URSS în raport cu ţările satelit; 2) stabilitatea versus instabilitatea de la vârful puterii sovietice după moartea lui Stalin; 3) contextul internaţional în care au evoluat relaţiile Est-Vest, aceasta permiţând conducerii PMR/ PCR să aibă o serie de iniţiative încurajatoare; 4) abilitatea conducerii de la Bucureşti de a rezista presiunii sovietice.[3]

Primele manifestări cu iz național apărute în cadrul partidului comunist din România se explică și prin schimbările produse în componența etnică a acestuia. Dacă în primii ani postbelici, elemente etnice neromânești – cum erau Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu ș.a. – dominau PCR (PMR, din 1948)[4], după dispariția dictatorului de la Moscova și îndeosebi după retragerea trupelor sovietice, pe măsura pierderii speranței că mai „vin americanii!”, un număr tot mai mare de etnici români intră în PCR. Faptul n-avea să rămână fără urmări.

Ca urmare a presiunii de jos, se configurează treptat la nivelul conducerii PMR concepția aplicării marxism-leninismului la condițiile concret-istorice din țară. La Congresul al II-lea al PMR din 1955 s-a vorbit, pentru prima oară, despre calea românească de construire a socialismului, despre adaptarea marxismului la cerințele locale și s-a insistat asupra respectării principiilor de suveranitate, egalitate și neamestec în treburile interne[5].

Încă înainte de Congresul al XX-lea al PCUS (februarie 1956), conducătorii de la București se opuneau perseverent tendințelor Moscovei de integrare a României în CAER, de transformare a sa într-un hinterland agricol, furnizor de materii prime pentru Uniunea Sovietică și alte țări socialiste.

Pentru liderul comuniștilor români, Gheorghe Gheorghiu-Dej, destalinizarea anunţată la Moscova a însemnat acutizarea luptei pentru putere în PMR şi începutul unui proces de ieşire a României de sub umbrela sovietică. În urma adoptării unei noi linii de către PCUS în cadrul celui de-al XX-lea Congres, liderul de la Bucureşti a înţeles că menţinerea dogmei staliniste în RPR (şi, prin aceasta, securitatea regimului său!) trebuia să fie dublată de o distanţare treptată de Kremlin[6]. Dej şi-a susţinut punctul de vedere referitor la „Raportul” lui Hruşciov într-o şedinţă secretă, ce a avut loc după doar câteva zile de la Plenara CC al PMR din martie 1956. Bucurându-se de un auditoriu lărgit (3 000 de membri de partid), Dej a făcut referire la gruparea „sănătoasă” a PMR, care fusese învingătoare încă din 1952 asupra facţiunii staliniste. Cu alte cuvinte, „Noi nu avem pe cine reabilita!”, susţinea liderul de la Bucureşti, convins fiind că „raportul secret al lui Hruşciov a fost o greşeală politică majoră, care dăunează ideologiei marxist-leniniste”[7]. Discursul lui Dej avea să traseze liniile directoare ale politicii viitoare ale PMR: nu numai că acesta nu trebuia să urmeze calea Moscovei în privinţa destalinizării, ci să accepte controlul tot mai pronunţat al liderului său, în defavoarea întâietăţii asumate a URSS. „Destalinizarea” promisă de Hruşciov, în vederea îmbunătăţirii relaţiei cu Vestul şi pentru asigurarea securităţii în cadrul blocului sovietic, se transforma, la Bucureşti, într-o „desatelizare” necesară menţinerii unui regim stalinist. Nu modelul sovietic se dorea a fi înlăturat, ci tocmai valul de liberalizare anunţat la Moscova, care ameninţa liniştea Imperiului[8].

Retragerea trupelor sovietice și a consilierilor

Revoluţia maghiară din 1956 „pare să fie momentul în care conducerea PCR a început distanţarea de URSS şi deschiderea către lume”[9]. Pe data de 31 octombrie 1956, doar cu câteva zile înainte ca forțele sovietice să înăbușe revolta maghiară, Comitetul Central al PCR i-a dat indicații prim-ministrului de la vremea respectivă, Gheorghe Stoica, ca – în cadrul următoarei reuniuni a Tratatului de la Varșovia din noiembrie-decembrie de la Moscova – să facă presiuni privind retragerea trupelor și a consilierilor (consultanților) sovietici[10]. Susținând încă o dată argumentul din 1955, potrivit căruia prezența trupelor sovietice avea rolul de a produce disensiuni pe plan intern, transformând România într-o țintă ușoară a atacurilor politice din afară, CC a dorit să reamintească Moscovei că „nu considera necesară staționarea trupelor sovietice pe teritoriul său” și a sugerat posibilitatea „rechemării consultanților sovietici prezenți în diferite instituții”[11]. Impunerea acestor argumente era un demers delicat într-un context în care conducerea sovietică tocmai se pregătea pentru o intervenție cu forțe militare în Ungaria. În cele din urmă, o mulțime de factori printre care se numărau, cu siguranță, obiectivele de politică externă ale liderului sovietic, faptul că prezența trupelor acționa ca un paratrăsnet pentru insatisfacția populară, impactul militar secundar asupra unui pontențial conflict Est-Vest și costurile semnificative ale invaziei din Ungaria, unde sovieticii înregistraseră 2 260 de victime (669 de morți, 1 540 de răniți și 51 de dispăruți), erau argumente suficiente pentru a influența Moscova[12].

Prin afirmarea sprijinului faţă de Moscova în urma intervenţiei militare sovietice în Ungaria, Gheorghiu-Dej urmărea să îşi demonstreze fidelitatea faţă de URSS, o tactică prin care câştiga atât încrederea liderului de la Kremlin (necesară propriei securităţi), cât şi posibile concesii privind o desprindere treptată de stăpânul sovietic. De altfel, manifestaţiile de la Budapesta i-au întărit convingerea lui Dej că o politică de autonomie a României în interiorul „lagărului” era necesară pentru însăşi supravieţuirea regimului de la Bucureşti.

Tendința de lărgire a independenței în cadrul strategiei generale de politică externă avea la bază dorința lui Gheorghiu-Dej și a anturajului său de a feri țara de curente de opoziție, intensificate pe valul celui de-al XX-lea Congres al PCUS, manifestate îndeosebi în Polonia și Ungaria, care prezentau o amenințare reală a puterii sale incontrolabile. Speriați de revoluția din țara vecină, liderii români au știut să profite de aceasta în interesul întăririi puterii lor. De teama că liberalizarea socialismului la unii vecini va merge atât de departe, încât putea să provoace o reacție în lanț în România, Gheorghiu-Dej și echipa sa, de la sfârșitul anului 1956, au urmărit crearea unor mecanisme de contracarare a influenței nu numai ungare și poloneze, ci și sovietice, totodată, deseori sub lozinca eradicării urmărilor cultului personalității[13].

În urma vizitei sale în capitala ungară, la 22-25 noiembrie 1956 (unde fusese trimis împreună cu Emil Bodnăraş şi Walter Roman pentru a ajuta la restabilirea unui regim pro-sovietic, sub conducerea lui János Kádár), Gheorghiu-Dej a hotărât desprinderea din braţele „ursului sovietic”, căci, a argumentat el, „dacă nu facem o cotitură de 180 de grade în relaţiile noastre cu sovieticii suntem pierduţi”. În viziunea lui Dej, distanţarea de Uniunea Sovietică trebuia să fie realizată treptat, pentru a nu-i stârni furia: „nici să nu sărim peste cal, nici să nu învârtim sabia lui Damocles în vânt”[14].

În urma înăbușirii prin intervenție armată a revoltei ungare, în octombrie 1956, Moscova dă pentru „liniștirea” opiniei publice internaționale un comunicat referitor la „apropiata retragere” a trupelor sovietice din așa-zisele „țări de democrație populară”. Începând din ianuarie 1957 și până în aprilie 1958, într-o serie de scrisori pentru conducerea PCR, în care inițiativa era prezentată ca aparținându-le sovieticilor, Kremlinul și-a exprimat acordul să își retragă consultanții[15].

La Congresul al XX-lea al comuniștilor sovietici, cât și un an după aceea, în iulie 1957, cu prilejul discuției cu un grup de ziariști din Ungaria, Hrușciov a declarat deschis că nu este deloc necesar ca fiecare țară socialistă să-și dezvolte neapărat toate ramurile economiei, că trebuie să existe o diviziune a muncii între țările socialiste și că România nu are nevoie să dezvolte propria industrie grea[16]. De remarcat că declarația liderului sovietic venea la puțin timp după ce delegația României la cea de a 8-a conferință a CAER de la Varșovia (18-22 iunie 1957) exprimase hotărârea de „a nu participa sub nicio formă la acest aranjament pur imperialist”[17].

După evenimentele ce avuseseră loc în Polonia și Ungaria, pentru Hrușciov o întoarcere la stalinism era imposibilă și inoportună. Vechiul concept al dominației și controlului total trebuia să fie înlocuit cu practica influențelor sovietice indirecte în problemele interne ale statelor „lagărului socialist”. În aceste împrejurări, în iunie-iulie 1958 are loc retragerea trupelor sovietice din România, premise pentru aceasta fiind stabilitatea internă, poziția geopolitică a țării și anumite garanții pe care Moscova le avea cu privire la menținerea conducerii de la București în sfera de influență sovietică[18]. Pentru URSS, retragerea trupelor sale din România era partea integrantă a pachetului de măsuri de dezarmare, adresate atunci Occidentului. La adoptarea hotărârii s-a ținut seama de faptul că România este înconjurată numai de țări socialiste, inclusiv Iugoslavia, nemembră a vreunui bloc, care nu era privită ca un potențial inamic militar. Retragerea trupelor sovietice din România a fost sincronizată cu adoptarea măsurilor de întărire a capacității de apărare a armatei sale, precum și acordarea guvernului român a unui credit pe termen lung de 40 mil. ruble. Retragerea trupelor sovietice din România a reprezentat o acțiune chemată să aibă, înainte de toate, un efect politico-propagandistic. În Declarația Comitetului Politic Consultativ al țărilor participante la Organizația Tratatului de la Varșovia, din 24 mai 1958, ea a fost prezentată ca o nouă demonstrație a politicii iubitoare de pace a țărilor socialiste[19].

Evenimentul a reprezentat un mare succes diplomatic, militar și strategic pentru România. Referitor la acest moment, Hrușciov va consemna în Memoriile sale (a căror autenticitate este acceptată cu rezerve): „La puțin timp după moartea lui Stalin, am fost în România și am vorbit cu tovarășul Bodnăraș. El era un bun prieten al Uniunii Sovietice… și se bucura de atenția și încrederea noastră absolută. Fără nicio introducere, el mi-a pus următoarea întrebare: «Ce-ar fi dacă v-ați retrage trupele din România? Ce părere aveți în legătură cu aceasta?» Trebuie să mărturisesc că prima mea reacție la această propunere n-a fost prea inteligentă… «Ce vreți să spuneți? Cum ați ajuns la aceasta?» Atunci, el mi-a spus, printre altele: «În definitiv, România se învecinează numai cu țări socialiste, iar dincolo de Marea Neagră sunt doar turcii, nimeni altcineva.» «Și ce e cu turcii?», am întrebat eu. «Păi, ei sunt totuși într-un fel vecinii noștri, aflați în apropiere. Ei ar putea, în caz de nevoie, să ne vină în ajutor… Ei controlează Bosforul și Dardanelele; deci, dușmanul ar putea în orice moment să aducă trupe de invazie în Marea Neagră și să intre în România. De asemenea, românii și-au mai schimbat părerile. Ei spun: Nu vrem să fim bănuiți de dvs. că ne menținem în lagărul socialist numai prin faptul că pe teritoriul nostru se află staționate trupele dvs. Noi suntem în lagărul socialist deoarece credem în construirea socialismului și suntem convinși de justețea politicii marxist-leniniste, iar poporul român ne recunoaște drept conducătorul său și ne sprijină pe deplin». Am fost mai mult decât mulțumit de această explicație a motivelor care se aflau la baza propunerii de a se retrage trupele sovietice. Eu am fost convins că tovarășii români credeau sincer când ei își afirmau devotamentul față de construcția socialismului”[20]. Această „convingere” a lui Hrușciov era întemeiată, desigur, în primul rând, pe „eficacitatea” organelor represive ale Securității conduse de cadre de spionaj sovietice, ca și pe pozițiile puternice ocupate de agenții URSS în Armata Română, în urma restructurărilor din 1956[21].

Sovieticii compensează retragerea trupelor prin rețelele de informații, iar regimul printr-un nou val de arestări

Pentru a contrabalansa pierderea influenței militare directe, în urma retragerii trupelor și a reducerii numărului oficial de consultanți și experți, Kremlinul a trebuit să se bazeze din ce în ce mai mult pe agenții și rețelele de informații clandestine, iar în acest sens Moscova dispunea de o rezervă numeroasă de recruți plasați în diverse instituții și segmente ale societății. Prima generație de rețele și agenți sovietici includea pe foștii membrii ai Cominternului și veteranii războiului civil din Spania; foști prizonieri de război (POW), recrutați în timpul detenției la sovietici și apoi întorși în 1944, împreună cu Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, cetățeni sovietici rezidenți și persoane rezidente în zonele de graniță româno-sovietică. Au fost constituite noi rețele formate din ofițeri de armată și de informații (precum și din activiști de partid), instruiți în URSS începând cu anul 1945 și ulterior numiți în funcții de conducere, precum și din angajați români ai organizațiilor sovietice din România[22]. Pentru a-și atinge scopurile, sovieticii puteau acţiona în România, prin diverse grupuri de sprijin formate din agenţi infiltraţi în mai toate sferele puterii (guvern, Comitetul Central al PMR şi ministere) şi care puteau suplini tot ceea ce Kremlinul realizase până la retragerea armatei şi a consilierilor din România[23].

Pe plan intern, pentru a compensa retragerea trupelor sovietice şi a oferi dovezi concrete de loialitate conducerii de la Moscova, precum şi pentru a menţine controlul partidului, Gheorghiu-Dej a aprobat introducerea unor măsuri drastice de securitate internă. Astfel, în perioada 1958-1960, asistăm la o nouă campanie de arestări, urmăriri, critici la adresa intelectualilor „negativişti”. În aceste împrejurări, când în România opresiunea comunistă se declanșa din nou la cote inimaginabile, Onisifor Ghibu se adresa președintelui Consiliului de Miniștri al URSS, Nikolai Bulganin și secretarului general al PCUS, Nikita Hrușciov, cerând „lichidarea radicală a tuturor contractelor și anomaliilor monstruoase create de politica acestui temerar falsificator al marxism-leninismului (I.V. Stalin – n.n.) și autor al imensei tragedii de astăzi a Rusiei și a omenirii”. De asemenea, în memoriu se solicita să se procedeze de urgență „nu numai la retragerea trupelor sovietice din teritoriile în care ele au fost așezate de la 1944 încoace, ci și din toate acele teritorii în care ele au fost introduse prin minciună, fraudă și teroare, între anii 1939, respectiv 1945”[24]. Pe baza unei riguroase documentări istorice, O. Ghibu cerea practic retrocedarea de către URSS a teritoriilor românești răpite în 1940: Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herța. Pentru acest fapt, ilustrul luptător național avea să-și piardă din nou libertatea.


Dr. Ion Constantin

Sursa: Ziaristi Online

Va urma

Problema Basarabiei in discutiile romano-sovietice din timpul Razboiului Rece 1945-1989

Autor: Ion Constantin

Editura: INSTITUTUL NATIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI (2015)

ISBN: 973-7861-86-3

Numar de pagini: 344

Colectie: Studii – Librăria Mihai Eminescu

Note:

[1] Vlad Georgescu, op. cit., p. 300.

[2] Robert King, Minorities under Communism, Harvard University Press, Cambridge, 1973, p. 75.

[3] Idem, A history of the Romanian Comunist Party, Hoover Press Publication, 1980, p.139.

[4] Ibidem, p. 234.

[5] Vlad Georgescu, op. cit., p. 303.

[6] Vezi pe larg Ileana Ioana Secu, Lumina nu mai vine de la Răsărit. Vine de la Gheorghiu-Dej!, în www.historia.ro/…/lumina-nu-mai-vine-rasarit-vine-g. (accesat la 20 martie 2015)

[7] Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Editurile Univers & Calistrat Hogaş, Bucureşti, 1992, pp. 95-96.

[8] Vezi Ileana Ioana Secu, loc. cit.

[9] Silviu Brucan, op. cit., p. 96.

[10] Mihai Retegan, În umbra Primăverii de la Praga: Politica externă a României și criza din Cehoslovacia din 1968, Centrul pentru Studii Românești, Iași, 2000, p. 178; Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, p. 205.

[11] Corneliu Mihai Lungu și Mihai Retegan, editori, 1956 Explozie. Percepții române, iugoslave și sovietice asupra evenimentelor din Polonia și Ungaria, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, p. 148; Larry L. Watts, op. cit., p. 205.

[12] Vezi pe larg Larry L. Watts, op. cit., pp. 205-206.

[13] Vezi pe larg Dan Cătănuș, The Romanian Communists under the Impact of Destalinization 1956-1961, în „Totalitarian Archives”, Nr.1-2/ 2002, INST, București, pp.174-191.

[14] Silviu Brucan, op. cit., pp. 72-74; Ileana Ioana Secu, loc. cit.

[15] Vezi Constantin Hlihor și Ioan Scurtu, The Red Army in Romania, Centrul pentru Studii Românești, Iași, 2000, pp.255-257, 277-278. De menționat că Hrușciov s-a oferit să retragă trupele și din Ungaria, dar Janos Kádár a solicitat rămânerea acestora pentru a-și întări regimul (Vezi Larry L. Watts, op. cit., p. 206).

[16] „Népszabadság”, Budapesta, numărul din 21 iulie 1957; cf. Ghiță Ionescu, Communism in Rumania. 1944-1962, Oxford University Press, London-New York-Toronto, 1964, p.227.

[17] R. C. Ribi, Das Comecon. Eine Untersuchung über die Problematik der wirtschaftlichen Integration sozialistischer Länder, Zürich, 1970, p. 119.

[18] Viorel Roman, Rumänien im Spannungsfeld der Grossmächte (1944-1991), Vol. III, Dr. Falk Verlag, Bremen, 1991, pp. 38-39.

[19] Vezi pe larg A. S. Stykalin, Problemele relațiilor sovieto-române și ale formării modelului românesc al socialismului în materialele Prezidiului CC al PCUS (1953-1964), în Diplomație și destine diplomatice în lumea românească, Coordonatori Paul Nistor, Adrian-Bogdan Ceobanu, Editura Cetatea Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, pp.129-149.

[20] Krushchev Remembers, translated and edited by Strobe Talbott, Little Brown & Co., Boston, 1971, p. 516;

[21] Vezi Ghiță Ionescu, op. cit., pp. 288-290; Viorel Roman, op. cit., p. 40.

[22] Larry L. Watts, op. cit., p. 207.

[23] Vezi pe larg Cristian Troncotă, Duplicitarii: O istorie a Serviciilor de Informații și Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, București, 2004, p.14.

[24] Onisifor Ghibu, Memoriu adresat D-lor N. Bulganin și Nichita Serghievici Hrușciov în legătură cu evenimentele din Ungaria, în octombrie 1956, în „Vatra” nr. 1/ 1990, Târgu Mureș.

- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2016/03/23/dupa-retragerea-trupelor-sovietice-si-a-consilierilor-au-ramas-cartitele-problema-basarabiei-problema-romaniei-vii/#sthash.CQsdTaqX.dpuf

Călin Kasper. Scrisoare deschisa domnului Iulian Fota, fost consilier pe probleme de aparare nationala, adresata si celorlalti 40 de semnatari ai unei scrisori indoielnice

Scrisoare deschisa domnului Iulian Fota, fost consilier pe probleme de aparare nationala, adresata si celorlalti 40 de semnatari ai unei scrisori indoielnice (ce poate fi citita la adresahttp://ioncoja.ro/lista-netreb… )
Domnule Iulian Fota,
Ati publicat pe Ziare.com un lung articol, in care ne explicati de ce ati semnat o scrisoare in care cereati, alaturi de alti 40 de „intelectuali“ (asa cum singur declarati in articolul mai sus citat: Link: http://www.ziare.com/media/rea… ), ca PNL sa-si retraga propunerea ca doamna Oana Stanciulescu sa devina membra a Consiliul de Administrare a TVR.
Pe mine m-a deranjat atat superficialitatea de care au data dovada toti semnatarii scrisorii, cat si incercarea autorilor ei de a manipula adevarul. Nu-mi pot explica acest gest nefericit de a seemna acest document, decat prin lipsa unor cunostinte referitoare la istoria Romaniei. Refuz sa cred ca ati semnat cu rea credinta o scrisoare care denatureaza istoria si chiar face afirmatii care incalca legile logicii si a principiilor care guverneaza informarea corecta si obiectiva.
In primul rand, eu n-am auzit de „camasi negre“ romanesti. Am auzit de „sumane negre“ si de „camasi verzi“. Se pare ca, asa cum scrie in scrisoarea pe care, semnand-o, v-ati si insusit-o, ati ramas in continuare socat de vestea respectiva, ceea ce pentru un fost consilier pe probleme de aparare ridica mari semne de intrebare. Sper ca intre timp v-ati revenit si raspunsul de peziare.com l-ati scris in deplina cunostinta de cauza.
Iata cum incepe nabadaioasa scrisoare: „Am fost şocaţi de ştirea desemnării doamnei Oana Stănciulescu, la propunerea Partidului Naţional Liberal, ca membră a Consiliului de Administraţie a Televiziunii Române. Oana Stănciulescu s-a făcut cunoscută ca foarte activă în cultivarea memoriei unor personalităţi şi valori de extremă dreapta din istoria culturii româneşti.“
Domnule Fota si cei 40 de ucenici, ati citit bine aceasta fraza? Ar fi trebuit sa va sara in ochi, daca nu cumva ati fost socati inca inainte de a o citi. Eu am citit-o si nu gasesc absolut nici un motiv de a o incrimina pe doamna Oana Stanciulescu. E vorba de „PERSONALITATI si VALORI de extrema dreapta din istoria culturii romanesti“. Domnule Fota, daca erau valori ale culturii romanesti“, ce importanta mai are daca erau de dreapta sau de stanga? Aceste personalitati trebuiesc cunoscute si nici decum sterse din istorie, asa cum pretinde scrisoarea pe care ati semant-o. Daca e sa vorbim cinstit, orientare de dreapta, chiar extremista, a avut si Eminescu. Cred ca nu trebuie sa amintesc unor „intelectuali“ ca dvs. chestiuni de cultura generala, dar o fac pentru cititorii care nu sunt „intelectuali“:
„Bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire“. Ce parere aveti, domnule fost consilier pe probleme de aparare, vajnic aparator al valorilor „europene“, dusman declarat al fascismului si legionarismului,dar care inghite orice afirmatie referitoare la Holocaust, daca o serveste atotstiutorul institut „Elie Wisel“, fara ca sa se intrebe, ca romanul intelept, oare asa o fi? Deci, domnule Fota, daca acest insititut ar cere ca Eminescu sa fie interzis pe motiv de „apartenenta la idei extremiste si xernofobe“, ar trebui, ca sa ramaneti consecvent, sa semnati si o astfel de scrisoare!
Apoi, de ce sa ne uitam doar la dreapta si nu si la stanga? N-au fost scriitori mari care au scris opere literare prin care au facut apologia comunismului? N-a fost condamnat comunismul in Romania ca o ideologie barbara si antiumana? Atunci, de ce scriitori ca Arghezi, Sadoveanu, Camil Petrescu sa nu fie si ei incadarati ca „extremisti“? De ce sa avem numai o lege antilegionara si nu si una care sa condamne in acelasi timp si ideologia de stanga? Ati comparat vreodata numarul crimelor infaptuite de Legiune cu numarul crimelor comise de regimul comunist din Romania? Nu ati facut-o probabil, dar eu stiu cate crime pot fi puse in carca Legiunii, in 13 ani de existenta, la un numar de membri ce a pornit de la 7 insi in 1927 si a ajuns la un milion in 1941: 69 de crime! Daca comparati aceste cifre cu crimele regimului comunist, de sute de mii de oameni in 45 de ani de dictatura, ma mira din cale-afara grija dvs. si a celor 40 de semnatari pentru democratie, parca ati fi cu totii niste monstri numai un singur ochi, pus pe partea dreapta.
Vedeti deci in ce v-ati bagat? In punerea la zid a culturii si istoriei romanesti, de dragul unor principii si valori europene, goale de continut, fiindca sunt lipsite de certificare nationala. UE este o constructie gaunoasa, lipsita de viabilitate, care duce la distrugerea statelor nationale. Una din regulile EU prevede ca fiecare stat are dreptul (ma mir ca nu si obligatia), de a avea un buget deficitar, de 3%. Daca ar fi fost o constructie solida, ar fi cerut ca bugetele nationale sa fie pozitive! Ori asa, in 10 ani, fiecare tara ajunge la o indatorire fata de finanta mondiala de 30% din buget! Ce fel de strategie de aparare a tarii ati putut dvs. imagina, daca din ea lipseste independenta financiara? S-a vorbit de independenta energetica, dar cea financiara? Nu e importanta? N-ati vazut unde a ajuns Grecia? Va mai intreb, de ce poporul englez pune in discutie apartenenta lui la UE? Va spun eu: pentru ca din aceasta apartenenta castiga doar marea finanta, marile corporatii si totodata saraceste cetateanul simplu, in timp ce i se fura, la nivel de tara, toate bogatiile solului si subsolului.
Scrisoarea o mai acuza pe doamna Stanciulescu pentru afirmatia ca Radu Gyr, cunoscut poet legionar, este „un reper moral“ pentru dansa. Radu Gyr este intradevar un reper moral. Dumneavoastra ati fost membru PCR? Daca n-ati fost, au fost altii, care sunt repere morale reale, pentru ca apartenenta la o miscare nu trebuie sa fie folosita ca o stampila, care sa i se aplice pe spate oricarui membru al ei. Eu sunt de parere ca un om trebuie judecat dupa faptele lui si nu dupa faptul ca a apartinut unei miscari. In Miscarea Legionara au fost luptatori anticomunisti care au luptat in munti, precum Gavrila Ogoranu, pe care nu poate nici o lege, oricat de antilegionara ar fi, sa ni-l scoata din amintire. Sau vreti sa il taiem si pe el de pe lista personajelor despre care avem voie sa vorbim?
Evreii, toti evreii adevarati, fara exceptie, ar trebui sa-i fie recunoscatori lui Radu Gyr pentru ca, atunci cand a fost directorul teatrelor in guvernul national-legionar, a girat infiintarea teatrului evreiesc „Baraseum“, ceea ce este, dupa cate stiu eu, o premiera mondiala! Statul roman, daca ar fi „responsabil“, asa cum pretindeti, ar pune o placuta pe cladire, ca sa afle toti cei care nu stiu, cine a fost ctitorul acelui teatru care a functionat chiar si in timpul comunismului, sub numele de „Teatrul evreiesc de stat“ si care exista si in prezent. Deci, spuneti-ne si noua, de ce poate fi acuzat Gyr? Ca a scris textul imnului legionar? Poate fi asta o acuzatie, de vreme ce nu se face in scrisoare nici o referire la acel text? Era textul antisemit? Sau cum era imnul legionar? Nu ni se spune in scrisoare, ca si cum asta ar fi fost, se intelege, o mare crima! Si chiar daca ar fi fost, trebuia demonstrata! Eu va spun insa ca intre imnul actual „Desteapta-te romane“ si „Imnul legionar“ nu este nici o diferenta ideologica! Adica, „Sfanta tinerete legionara“ are tot ce-i trebuie pentru a deveni imn national! Sper ca ati inteles!
In raspunsul dvs. dat pe ziare.com scrieti: „Dupa 2002, Romania s-a inscris in grupul tarilor responsabile, alaturi de multe alte tari, inclusiv Franta, Germania sau SUA, tari care si-au recunoscut greselile din anii ’30 si care au initiat strategii nationale de informare si educare a opiniei publice.“ Domnule Fota, va dati seama ce scrieti? Stiti ce inseamna o strategie nationala de informare? Inseamna, printre altele, sa iei istoria Miscarii Legionare si s-o prezinti in fata natiunii, asa cum a fost, asa cum reiese din documente, fara deformari si fara manipulari. Asa ceva a incercat doamna Oana Stanciulescu sa faca!!! Ori tocmai legea antilegionara impiedica un asemenea demers intr-un cadru legal! Deci dvs., fara sa constientizati, doriti o strategie nationala, dar bazata pe ce? Nu pe istorie? Sau o vreti bazata pe minciunile si dezinformarile unora, fara a da posibilitatea ca Miscarea Legionara sa aiba parte de un proces cinstit, corect, bine informat, asa cum se cere cand e vorba de un lucru cu care nu se glumeste, asa cum este istoria nationala? Asa ca eu nu va pot intelege: ori vreti o strategie de informare corecta, care presupune prezentarea istoriei legionare asa cum a fost ea, dar atunci intrati in conflict cu scrisoarea pe care tocmai ati semnat-o. Va bateti, cu alte cuvinte, singur la popou!
Germania are cu adevarat o strategie de informare si educare, privind istoria recenta, foarte bine pusa la punct. Din aceasta strategie face parte si editarea cartii lui Hitler, „Mein Kamf“, care a aparaut la o editura din München in ianuarie 2016. Daca tot sunteti un adept al acestei strategii, spuneti-mi si mie cand o sa apara in Romania „Carticica sefului de Cuib“ si „Pentru legionari“ ambele scrise de Corneliu Zelea Codreanu, fara de care nu se poate intelege ce a fost, ce este si ce va fi Miscarea Legionara. Sau din strategia dvs. de a ne asuma istoria face parte doar istoria Holocaustului, despre care scrieti cu mandrie, ca si cum ar fi o realizare la care ati pus si dvs. umarul: „Nu este o intamplare ca prima institutie din Romania care a inceput predarea istoriei Holocaustului a fost Colegiul National de Aparare.“
Daca Germania are un asemenea program, in care isi recunoste greselile din anii 30, as vrea sa va spun ca are si de ce! Noi, cei de azi, referitor la Miscarea Legionara, nu avem ce sa ne reprosam si nici sa ne educam. Pe cand Tribunalul din Nuerenberg condamna nazismul german si toate celelate miscari nationaliste din Europa, incepand cu Degerelle in Belgia, Crucile cu sageti maghaire, ustasii croati, Miscarea Legionra nu a fost interzisa de acest Tribunal, pentru ca nu a fost nici antisemita si nici nazista! Daca nemtii trebuie sa-si puna cenusa in cap, noi de ce s-o facem? Nu avem de ce, domnule Fota! Multi legionari au fost inchisi in lagarele naziste, alaturi de evrei. Iar in timpul celor patru luni de regim national-legionar nu a fost omorat nici un evreu! Iar Legiunea se poate lauda ca a atras in randurile ei intelectuali de marca, precum Eliade, Cioran, Noica, Petre Tutea. Sunt lucruri importante, pe care trebuie sa le stie natiunea romana! Ori sunteti de alta parere?
Domnule Fota, a studia „istoria Holocaustului“ este o tampenie nemaiauzita, daca nu chiar o manipulare grosolana, la care „intelectuali“ ca dvs. ati aderat de parca nici n-ati fi avut creier. Cum poate cineva preda o istorie a holocaustului, rupta de istoria nationala? Sa cauti cu lumanarea niste crime infaptuite de romani asupra evreilor, fara ca, in acelasi timp, sa vorbesti despre crimele evreilor asupra romanilor? Se preda cumva in „Istoria Holocaustului“ la Celegiul national de aparare si faptul absolut real, bine documentat istoric, petrecut in 1920, cand trei evrei; Max Goldstein, Leon Lichtblau si Saul Osias au comis un atentat cu bomba in Senatul Romaniei, soldat cu trei victime: episcopul unit din Oradea, Demetriu Radu, senatorul Spirea Gheorghiu si ministrul justitiei, Dumitru Greceanu? Ce ziceti, daca as dori un monument pentru aceste victime nevinovate ale terorismului evreiesc, as fi socotit antisemit sau nu?
Ne povestiti ca domnul presedinte Johannis a fost in Israel. Sper ca a venit de acolo, adanc impresionat de nationalismul evreiesc. Va puteti imagina ce ar face Israelul azi, daca 3 palestinieni ar detona o bomba in Knesset? V-as putea spune eu, fara sa fiu expert in probleme de aparare, daca cumva tema interventiei mele ar fi Israelul. Deci, cum puteti prezenta o istorie reala a Romaniei in cadrul „Istoriei Holocaustului“ fara a prezenta si acest atentat la siguranta nationala al unor evrei, in legatura cu agentura comunista de spionaj de la Odessa, condusa tot de un evreu, Grünberg pe umele sau? Pot eu sa spun ca erau rusi, daca ei erau evrei?
Nu v-ati gandit niciodata ca Miscarea Legionara a fost prima care a luptat contra bolsevismului? A fost prima organizatie in apararea natiunii? Cum putea Legiunea sa lupte contra comunismului fara sa se atinga de evrei, cand purtatorii acestui virus erau aproape exclusiv din neamul lor? Stiti cati membri evrei avea PCR la infiintare? Nu stiti, ca in „Istoria Holocaustului“ pe care o laudati atata, nu scrie! Pe scurt, Istoria Holocaustului e o istorie trunchiata, in raspar cu adevarul, cu contextul istoric, este o ineptie! Pur si simplu e o rusine publica, un atac la adresa neamului romanesc. Pe scurt, este o aberatie, pe care, atunci cand fortele nationale vor ajunge la putere, o vor interzice, ca o incercare murdara de spalare a creierului. Numai comunistii mai faceau asa ceva, rupand-o din context si scriind o „Istorie a partidului comunist“ in care minciuna si dezinformarea erau la ele acasa. Nu va sare in ochi analogia? De asta „Istoria Holocaustului“ va ajunge sa se tina de mana cu „Istoria PCR.“ Cu cat mai repede, cu atat mai bine.
Scrisoarea se incheie tot cu o aberatie: „Să amintim că în istoria sa, PNL a ‘beneficiat’ de atenţia violenţei legionare, care l-a asasinat pe unul din liderii partidului, primul-ministru în funcţie, I. G. Duca.“
Luandu-ma dupa aceasta fraza ce frizeaza absurdul, as putea scrie si eu: „ Sa amintim ca in istoria ei, Romania a „beneficiat“ de atentia violentei evreiesti, care s-a manifestat cu un atentat cu bomba in anul 1920 in Senatul Romaniei, ucigand prin acest act samavolnic trei senatori.“
Dar, eu nu scriu asa ceva, pentru ca m-as cobora la mintea celor care au intocmit scrisoarea respectiva si careia i-ati dat, prin semnaturile dvs. o poleiala pe care o puneti sub semnul democratiei. Ori eu va spun un lucru simplu: daca puneti pe seama democratiei toate minciunile de ieri si de azi, nu ma mir de ce democratia dumneavoastra a ajuns un sac plin cu minciuni, in care nu mai poate crede nimeni. Eu am studiat logica ca stiinta, fiindca ea este o conditie a adevarului. Nu poti spune, daca vezi ca au trecut pe strada ta 3 masini rosii, ca „toate masinile din orasul tau sunt rosii“. Precum e cu masinile rosii, tot asa este cu evreii si cu legionarii. Daca trei insi, din intamplare evrei, sau din intamplare legionari, au infaptuit o crima, nu poti arunca acea crima asupra tuturor evreilor, sau asupra Legiunii in totalitatea ei.
Nu vreau s-o mai lungesc, pentru ca ce am vrut sa demonstrez, am demonstrat.
Deci, domnilor semnatari ai acelei scrisori ilogice si cu un puternic caracter mistificator: retrageti-va semnaturile de pe un document pe care l-ati semnat in necunostinta de cauza, daca aveti constiinta curata si doriti sa ramaneti credibili. Iar dumneavostra, domnule Fota, ca recidivist, fiindca incercati sa ne convingeti in articolul dvs. ca semnarea acelei scrisori a fost o dovada de mare inteligenta, va recomand sa cititi cartea mea „ De la inima spre cer“ in care am prezentat si totodata demontat toate minciunile si dezinformarile legate de Miscarea Legionara. Aveti mare nevoie de ea. Acolo veti gasi si niste lectii despre legile si regulile logicii, ce va pot ajuta ca sa deosebiti mai usor graul de neghina. Si inca un sfat: nu mai folositi prilejul dat de o polemica, pentru a va lauda cu trecutul dvs., atunci cand nu are nici o legatura cu polemica. Mi-ati dat cu acest prilej mai multe ocazii sa va atac cu propriile dvs. arme. E cumva acest fel de abordare un nou model de strategie de aparare, pe care eu, in marginirea mea, nu l-am inteles?
PS: Decat sa fi semnat o scrisoare in necunostinta de cauza, compromitandu-va, mai bine ar fi fost sa faceti o propunere constructiva, ca natiunea romana, careia i-a fost ascunsa istoria adevarata atata amar de ani, sa aiba posibilitatea sa ia cunostinta de ea. De exemplu, sa se organizeze mese rotunde cu marii specialisti ai Holocaustului si sa-i puneti pe toti la un loc, cotra unuia sigur: Ion Coja, cel care cunoaste cel mai bine istoria miscarii legionare si care, sistematic, este impiedicat de democratia dumneavoastra sa-si spuna parerea intr.-un talk-show televizat! Orice terchea-berchea care vrea sa-si dea cu presupusul in problema holocaustului romanesc are portile deschise tuturor televiziunilor, dar unui om care cunoaste amanuntit si care studiaza de ani buni istoria Miscarii Legionare, nu i se da voie sa-si spuna parerea. Abia cand acest lucru se va realiza, veti putea deschide gura ca sa laudati democratia actuala. Pana atunci, cum se spune in limbajul academic, mucles!