luni, 24 aprilie 2017

Acad. Dinu C. Giurescu . „Să-ţi iubeşti ţara a devenit o infracţiune!”

„Să-ţi iubeşti ţara a devenit o infracţiune!”

PDF Imprimare Email
Acad. Dinu C. Giurescu   
Duminică, 23 Aprilie 2017 20:31
Acad. Dinu C. Giurescu„Încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forța să lupt pentru ideile mele"
La un moment dat, o știre mi-a atras atenția: „Cartea « Mein Kampf » a lui Hitler s-a vândut ca pâinea caldă la Târgul de Carte de la Lisabona". M-am gândit că Dinu C. Giurescu este persoana cea mai potrivită să-mi explice dedesubturile acestei notițe. L-am sunat și, cu vocea sa ușor tărăgănată, m-a invitat la o discuție în apartamentul său de pe Calea Victoriei. Era mai mult decât sperasem: urma să intru în sanctuarul unuia dintre cei mai importanți istorici ai momentului, al istoricului care în mod fățiș a declarat război ipocriziei, prostiei și impotenței intelectuale de la vârful actualei piramide a societății. Mă aștepta în biroul său de acasă. S-a uitat la mine lung şi m-a măsurat din cap până în picioare. După ce m-a radiografiat, mi-a spus: „Mă uit la dumneata. Ești tânără și dorești să vorbești cu mine. Eu am 90 de ani. Dar să știi că încă mai am chef să mă bat cu ăștia, încă mai am forță să lupt pentru ideile mele".
Mi s-a părut că declarația de credință făcută chiar înainte de a fi reușit să scot reportofonul din geantă era un fel de a-mi spune că nu dorește să-și „machieze" opiniile doar așa, pentru un interviu. M-am așezat pe unul din scaunele indicate. Mi-a oferit rahat cu apă rece. Nu zâmbiți, mie mi s-a părut extraordinar pentru că și prin asta profesorul Dinu C. Giurescu îmi dădea cu generozitate biletul de intrare către lumea din care face parte. Își dovedea în acest fel, mărunt poate, aristocrația. În timpurile când societatea românească era mai așezată, în vremurile în care familiile încă țineau la blazonul lor, acesta era semn de mare ospitalitate.
Fascinaţia trecutului
Energia pe care profesorul o emana m-a făcut să înțeleg că în acest om, pe care vârsta l-a gârbovit ușor, vremurile nu i-au corupt credința și, în consecință, nici sufletul. „M-a tulburat când mi-ai zis de « Mein Kampf » la telefon. Am stat și m-am gândit de ce ar căuta lumea o astfel de carte. Să fie fructul oprit până de curând? Poate. Lumea este extrem de confuză, extrem de nesigură și poate că se simte hărțuită. În aceste condiții, își caută repere. Și cum Al Doilea Război Mondial a tot fost subiect de documentare, de emisiuni, de carte, în cei peste 70 de ani de la terminarea lui, a intrat în conștiința oamenilor ca fiind evenimentul la care se pot raporta. Și cred că mai este și curiozitatea. Sunt curios, la următorul târg de carte important oare va fi aceeași situația?". Cărțile care ocupau pereții camerei în care ne aflam păreau că îl aprobă. Istoria este la ea acasă în apartamentul profesorului Giurescu. Volumele groase de specialitate, enciclopediile cu coperțile ușor roase stau în rafturi, cuminți unele lângă altele, dar dând impresia că respiră, că au viață. Fiecare dintre ele fusese citită, poate răscitită. Mai vechi sau mai noi, ele fuseseră asimilate de proprietarul lor, li se dăduse importanța de care aveau nevoie și respectul cuvenit.
În tinerețea lui, înainte de începerea războiului, evenimentele se succedau cu o rapiditate grozavă. „Mă interesa și atunci, prin ʼ39-ʼ40, ceea ce se întâmpla în jurul meu. Ziarele le citeam cu toții. Eram bulversați de rapiditatea cu care se întâmplă evenimentele. Nu înțelegeam însă pe deplin sensul acelor informații. Și atunci totul era confuz, era în ceață. Există totuși o asemănare între ceea ce simțeau oamenii de atunci și ceea ce simt oamenii de acum. Numai că atunci războiul se desfășura pe alte coordonate. Acum, situația e schimbată. Deși nu ne dăm întotdeauna seama, există un război continuu, pe toate planurile: economic, social, identitar etc".
Țara se conduce prin instituții de forță
Profesorul își ridică ochii de un albastru intens și se uită în fața lui, unde trona un televizor deschis pe un canal de știri, dar cu sonorul dat la minimum. Îmi spune: „Doamne, când mă uit la televizor și îi văd pe câte unii cu câtă nonșalanță debitează tâmpenii, mă enervez cumplit. Nu au pic de cultură, dar sunt foarte siguri pe ei". L-am întrebat cum explică faptul că partidele extremiste din Europa capătă din ce în ce mai mult sprijin popular, mai multă credibilitate și, în mod evident, mai mult capital electoral. „Partide extremiste? Nu le-aș numi așa, ci mai degrabă naționaliste. Este evident, la nivel intuitiv, europenii simt că amestecul nu e bun. Mă refer la amestecul de civilizații, de mentalități, de credință. Nu poți să fii obligat să primești cu brațele deschise ceea ce de fapt nu vrei să accepți. Acea cotă nesuferită pe care fiecare țară a fost obligată să o accepte este motivul pentru care oamenii au început să sprijine partidele naționaliste.
Gândiți-vă la noi, românii. Țara Românească și Moldova au fost sub dominație turcească timp de 500 de ani, dar, în acest răstimp, turcii nu au avut voie să aibă proprietăți, să ridice moschei. Domnitorii pe care i-am avut au simțit că în acest fel apără identitatea și românismul. Acum toate sunt invers. Îi chemăm la noi, le ridicăm moschei. Ceea ce nu au reușit în alte vremuri, reușesc acum. Ba, mai mult decât atât, se dorește parcă ștergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea română. Și se vede asta și prin reformele din domeniul învățământului. Se vorbește de globalizare, dar constat că se dorește formarea unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un pălmaş modern. Cu cât uiți mai repede trecutul care-ți aparține, cu atât ți se va șterge identitatea mai rapid. Cred și eu, ca Ilie Șerbănescu - deși el este mai rău decât mine atunci când spune că suntem un spațiu de la marginea lumii -, că am ajuns o colonie, că nu mai decidem noi pentru noi. Atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare pentru noi ca țară și constat că tendinţa merge spre slăbirea şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.
Am fost ales parlamentar. Am crezut că voi putea schimba câte ceva, am crezut că voi putea să fac. Nu se vrea. Ăsta este adevărul. Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb unde sunt cei din elita intelectuală? Apar unii pe la televizor, vorbesc, dar se clamează independenți și, de fapt, nici nu spun nimic, dar nici nu fac nimic să îndrepte situația. E trist. Industrie nu mai avem; sistem bancar, nu; pădurile, nu le mai protejăm; vindem pământul pentru că aşa a zis U.E.! Mie-mi vine rău când zic asta! Şi ce dacă a zis U.E.?! Ei pot să zică şi eu zic cum zic eu şi până la urmă vedem ce facem noi! Țara se conduce prin instituții de forță, ca D.N.A. Nu-i nimic normal în toate astea".
„Ceea ce a făcut Marea Britanie este un act al unui stat cu adevărat suveran"
A tăcut din nou și a privit către televizor, pe ecranul căruia se derulau tot felul de imagini despre Brexit. „Ceea ce a făcut Marea Britanie este un act al unui stat cu adevărat suveran. La noi, există o slugărnicie a conducătorilor pe care nu o pot înțelege. Asta e situația!" M-am mirat. Părea că s-a instalat resemnarea, lucru care nu i se prea potrivea. L-am întrebat dacă despre asta este vorba. Zâmbind, mi-a spus: „Știi, când discutam cu tata (Constantin C. Giurescu - istoric, academician profesor universitar și deținut politic la Sighet - n.r.), mă întreba câteodată de ce se întâmplă un lucru sau altul. Îi răspundeam: Asta e situația. Se enerva și-mi spunea că ăsta nu e un răspuns, nu e o explicație. Mă uitam la el și îi spuneam: păi nu asta e situația? Situația în sine e explicația".
Mai credeți că se poate schimba ceva în parcursul nostru ca țară?, l-am întrebat... Ochilor lui albaștri le-a revenit strălucirea, fruntea s-a descrețit. „Poate sunt naiv, dar eu încă mai cred în Naţiune şi în forţa ei. Poporul ăsta mai are vigoare, poporul ăsta are ingeniozitate, poporul ăsta e creativ. Cred în el și cred că la un moment dat se va trezi".
Am plecat de la profesorul Dinu C. Giurescu însuflețită de discuția minunată pe care am avut-o. Am plecat cu speranța că va veni momentul de bine și pentru România.
A consemnat Gabi Simon[1]

http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4147-sa-ti-iubesti-tara-a-devenit-o-infractiune.html

duminică, 23 aprilie 2017

Guvernul vrea să desecretizeze documente ale MApN pentru cel mai controversat dosar al anilor '90

Guvernul vrea să desecretizeze documente ale MApN pentru cel mai controversat dosar al anilor '90

Guvernul a elaborat un proiect de hotărâre care prevede desecretizarea unor documente emise de Ministerul Apărării Naționale (MApN) referitoare la perioada Mineriadei, în contexul în care Parchetul General a solicitat acest lucru în dosarul care vizează evenimentele din iunie 1990.

Potrivit documentului înregistrat la Secretariatul General al Guvenului (SGG), este vorba despre o notă raport și mai multe situații centralizatoare privind produse și bunuri materiale.

"Având în vedere obiectul dosarului penal nr. 47/2014, Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care instrumentează cauza, a solicitat declasificarea informațiilor clasificate secrete de stat, nivel de secretizare <<secret>>, cuprinse în documentele emise de Ministerul Apărării Naționale în luna iunie 1990 întrucât dezvăluirea acestora nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deținătoare", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În dosarul Mineriadei din 1990, au fost inculpați fostul președinte al României, Ion Iliescu, dar și fostul premier Petre Roman.

"În cauza cunoscută generic sub denumirea <<Mineriada 13 – 15 iunie 1990>>, procurorii militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, față de inculpații: ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României; ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României; VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României; NICOLAE DUMITRU, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale; MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații;general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare", se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Procurorii militari susțin că există probe potrivit cărora aceștia ar fi organizat și coordonat direct atacul împotriva populației civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împușcare a patru oameni, rănirea prin împușcare a trei, vătămare integrității fizice și psihice a 1.269 de oameni și privarea de libertate a altor 1.242.
 
Pe 22 aprilie 1990, la 4 luni de la căderea comunismului, după un miting electoral al PNȚCD de dinaintea alegerilor din 20 mai, o parte dintre manifestanți ocupă Piața Universității din București, unul dintre locurile-simbol ale Revoluției anticomuniste din decembrie 1989.

Între a fi români și (auto)victimizare. De Pr. Mihai-Andrei Aldea

Între a fi români și (auto)victimizare

Pacea este un război în care nu mijloacele militare nu sunt folosite direct. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt folosite ca amenințare. Sau că nu vor fi folosite, mai devreme sau mai târziu.

Înșelarea (dezinformarea) este un mijloc de luptă folosit și în luptele păcii, și în cele ale războiului. Cu cât înșelarea seamănă mai mult cu adevărul, cu atât este mai puternică. Și cu cât atinge puncte mai importante, cu cât este mai aproape de esențe, cu atât este mai rea.

Poate dintre cele mai rele înșelări ale românilor sunt următoarele:
1) Românii sunt un popor nedreptățit, persecutat, atacat. "Suntem victime" (ale istoriei, ale conspirațiilor etc.)
Sunt sigur că mulți vor fi uimiți: cum, românii nu au fost - și nu sunt! - nedreptățiți, persecutați etc.? 
Ba da. 
Înșelarea pare, astfel, un adevăr clar. De aceea este și eficientă. Minciuna este aici prin omisiune: TOATE popoarele sunt persecutate, nedreptățite, atacate. Și înfrânte, DACĂ SE VICTIMIZEAZĂ. Sau câștigă ele, dacă au demnitate, statornicie, curaj, bucuria de a duce războiul vieții.
Poetul avea dreptate: "O luptă-i viața, deci te luptă!"
Înșelăciunea aceasta se lămurește mai bine prin următoarele.

2) Puterea X ne-a ajutat sau ne va ajuta; Puterea X ne este prietenă; Puterea X ne vrea binele.
Minciuni!
Există interese. Și există intenții. Și bune, și rele. Dar care se subordonează, până la urmă, interesului propriu - național, dacă vorbim de o națiune, extra-național dacă vorbim despre o putere corporatistă (gen "Uniunea Y" sau "Asociația internațională Z"). 
Nicio putere nu vrea binele românilor. 
Cu excepția - poate! - a puterii constituite de români. 
În rest, există alianțe, care de-a lungu timpului se pot consolida până la ceea ce se numește propagandistic "prietenie". Real fiind o "alianță tradițională". 
Care, totuși, se poate rupe oricând. 
Ar fi bine să înțelegem că orice putere, orice intenții bune ar avea (să zicem) față de români, va pune pe primul loc, totdeauna, interesele sale. Ceea ce este natural. Și ne duce la

3) Românii nu au prieteni ("decât Marea Neagră"); "vai ce victime suntem!", "vai ce greu ne e!"
Este o înșelăciune care, precum cea de la 1), se bazează pe un adevăr (românii, ca popor, NU au prieteni printre celelalte popoare) și pe câteva omisiuni. 
Prima omisiune este faptul că NICIUN POPOR activ pe scena istoriei nu are prieteni. Poate să aibă, cel mult, admiratori. Care își vor schimba tabăra ușor - și radical - dacă acel popor cade (sau face un lucru neconvenabil pentru admirator). Uneori are fani, dar aceștia sunt deja la granița integrării ÎN acel popor, așa că sunt altceva. Oricum, nu prieteni. 
Ce națiuni prietene au francezii? Niciuna. Dar germanii? Niciuna. Dar rușii? Niciuna. Dar americanii? Niciuna. Dar ungurii? Niciuna. Etc., etc., etc. 
De la Turnul Babel încoace - sau și mai dinainte - este un război generalizat. 

Pot exista alianțe - a se vedea punctul 2) - dar fiecare popor este singur.
A doua omisiune este bazată pe confuzia între ideal și realitate practică.
Prietenia între popoare este un ideal. Frumos. Și pentru care merită să luptăm. Dar minciuna îl îndepărtează, nu îl apropie. 

Prietenia între popoare este un ideal creștin. Și musulman. Și budist. Și comunist. 
Dar țările catolice s-au bătut - și măcelărit - reciproc masiv în istorie. Grecii l-au canonizat pe Cosma Etolianul - născocind o literatură apocrifă ce-i este atribuită - pentru faptul că a deznaționalizat români și bulgari. Insul în cauză nu a adus niciun ne-ortodox la credință. Nu a convertit în viața lui niciun catolic, musulman sau mozaic. Ceea ce a făcut a fost să le spună românilor din Epir, Macedonia, Tesalia etc. că "Dumnezeu vorbește în română doar cu Satana". Și că dacă vor ca Dumnezeu să-i audă să se roage în greșește. Și a dat o circulară - semnată de el, subliniez pleonastic, dar necesar - în care dădea anatemei pe toți cei care s-ar ruga ori ar sluji în limba română. Sute de sate românești - și slavo-macedonene - au fost grecizate prin eforturile acestui individ. 
Am putea adăuga aici masacrele grecești anti-românești sau anti-bulgare, masacrele bulgărești anti-românești sau anti-sârbești, persecuția românilor din Timoc și alte zone din Serbia, masacrele anti-românești sau anti-ucraineene ale Rusiei etc., etc. 

Statele budiste s-au bătut între ele - în ciuda idealului prieteniei între popoare - până la genocid.
La fel și statele islamice.
La fel și statele comuniste. 
Sunt milioane de exemple care ne arată că idealul prieteniei între popoare este o iluzie în această lume. 
Și că din punct de vedere practic fiecare popor trebuie să fie în stare să se bazeze pe el însuși.
Sau va fi distrus.

A treia omisiune este poate cea mai distrugătoare: prietenia cere o anumită înălțime sufletească. 
Un om care își plânge de milă în fața greutăților și provocărilor, un om care așteaptă mereu să fie dus de mână, care vrea să fie îndrumat la fiecare pas, care nu poate lua nicio hotărâre fără un prieten care să îi spună ce și cum... ori e un copil mic, ori e sclav, ori este un om foarte grav bolnav, iresponsabil, care trebuie pus sub tutelă. Oricum, nu poate avea prieteni reali, pentru că nu poate fi prieten real. 
La fel este și cu popoarele. 

Într-o vreme, îndepărtată, românii au izbutit, în anumite părți ale lumii, să fie prieteni cu alții. 
De pildă, moldovenii au izbutit, în Zaporojia - o țară în care nu puteai fi hatman dacă nu erai moldovean - să fie prieteni cu rutenii, bielorușii, ucraineenii și alte neamuri. Aceste neamuri ajungeau în Zaporojia fugind fie în căutarea aventurii, fie din alte pricini. Și găseau în Zaporojia - sau în Moldova acestui trecut vechi - oameni de calitate. Oameni puternici, demni, curajoși, eroici etc.. Oameni care erau în stare să conducă. 
Dar atunci când această vârtute, această putere sau tărie a moldovenilor a pierit, s-a dus și prietenia. Și pierită va fi, până când românii se vor arăta iarăși demni, curajoși, eroici etc. 
Plângerea de milă înseamnă sinucidere. 
Lipsa de prieteni este motorul unității naționale a multor popoare. Este izvorul unei unități interioare, este îndemn spre urmarea modelului eroilor etc. 
Adesea "eroii" altor popoare sunt, moral cel puțin, niște mizerabili. De la Suleiman Pedofilul și Dementul al turcilor până la Petru Apostatul și Dementul al rușilor. 

Românii au eroi și sfinți reali, de la Constantin cel Mare la Constantin Brâncoveanu, de la primii martiri creștini până la martirii rezistenței anti-comuniste. 
Să te victimizezi, să îți plângi de milă, cu toate că ai în față asemenea exemple, iată o victorie uluitoare a înșelăciunii.

CONCLUZIE:
Suntem bine, dacă ne dăm seama de asta. 
Înfrânt este cel care se dă bătut. Cei care înțeleg asta își dau seama că înfrângerea este doar cea pe care o accepți. 

Românii sunt un popor persecutat, nedreptățit, atacat, ca orice popor mare din istorie. Și suntem un popor mare. Apăsat acum de plângerea de milă - adesea agresivă - și victimizare, a unei mari părți a națiunii. Românii însă vor merge mai departe. Prin cei care înțeleg faptul că viața este un război. Și că trebuie să înveți să-l duci. ÎN FELUL TĂU. Nu precum ungurii, căci suntem români, nu unguri. Nu precum rușii, căci suntem români, nu ruși. Nu precum americanii, căci suntem români, nu americani. Trebuie să ducem acest război al vieții în felul nostru, românesc. De-a lungul timpului vom avea alianțe. Uneori vor fi onorate. Alteori vom fi - ca de atâtea ori - trădați. E firesc. Ne ridicăm și mergem mai departe. 

Simplul fapt că existăm - ca români - și că mergem, românește, mai departe, este deja o biruință. La care putem adăuga, generație de generație, altele. 
Ca Dumitru Stăniloaie, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Frații Arnăuțoiu, Pelaghia Roșu, Doamna Oltea, Elisabeta Rizea, Ilarion Felea, Ioan Ianolide și milioane de alții asemenea. 
Ca muzica lui George Enescu ori Ciprian Porumbescu, operele unui Brâncuși sau Eminescu, Odobleja, Racoviță sau Antipa și atâtea altele. 
Ca ștergarele și maramele, iile și cămeșile populare ale cusătoarelor din trecut și de astăzi. 
Fiecare dintre aceste biruințe a făcut și face lumea mai frumoasă. Începând cu neamul nostru, dar mergând până foarte departe. 

Iile românești au cucerit până și China și SUA, au devenit parte integrantă a culturii mondiale. Sunt doar un exemplu dintr-un șir nesfârșit de realizări deja existente sau posibile pentru noi și urmașii noștri. 
Căci vom merge mai departe. În acest război - frumos și urât, cu rele și bune - care este viața. Până în adâncurile Veșniciei.

Cei care nu vor sau nu înțeleg, se vor pierde. Cei care înțeleg, vor duce neamul și moștenirea lui mai departe, până dincolo de sfârșitul lumii. Cu fruntea sus, cu Crucea sus, gata pentru orice luptă. Mai bine acvilă un an, decât o sută vierme!

Se va sparge oare buboiul? Șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile din 2009

Se va sparge oare buboiul? Șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile din 2009

Share Button
În atenția Comisiei de anchetă:  șefii de la STS, SIE și DNA, implicați în alegerile din 2009!

alegeri 2009

Prezența și conduita foștilor șefi ai SRI George Maior și Florian Coldea și a procurorului general al României din perioada respectivă, Laura Codruța Kovesi, la cina de taină din casa generalului Gabriel Oprea în seara turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009 au generat ideea constituirii unei comisii parlamentare de anchetă privind implicarea acestor reprezentanți ai instituțiilor de forță din România în câștigarea celui de-al doilea mandat de către Traian Băsescu.
Maior, Coldea și Kovesi și-au manifestat atunci recunoștința față de președintele care-i numise în funcții cu trei, respectiv patru ani înainte, la vârste cuprinse între 33 şi 35 ani, având toți trei interesul să-și păstreze posturile-cheie dobândite în ipostaza unor tineri cu origini și complexe provinciale.
Foștii șefi ai SRI și slujnica lor din Parchetul General n-au fost însă singurii conducători de instituții de forță implicați în câștigarea alegerilor prezidențiale de către Traian Băsescu. Un rol important în acest sens l-au avut și directorul STS, generalul Marcel Opriș, prim-adjunctul directorului SIE, generalul Silviu Predoiu, și chiar procurorul-șef al DNA din perioada respectivă, Daniel Morar. Și aceștia aveau aceleași motive să-i fie loiali și obedienți lui Băsescu, toți trei fiind numiți în aceste funcții de către fostul locatar de la Palatul Cotroceni în cursul anului 2005.
În plus, Opriș și Predoiu primiseră de la fostul președinte câte două stele de general până la alegerile din 2009 și au fost răsplătiți cu încă o stea ulterior. Morar a fost numit de Băsescu în fruntea DNA pentru două mandate, după care fostul președinte a vrut să-l promoveze procuror general al României, dar nu a reușit din cauza opoziției fostului premier Victor Ponta, astfel că l-a răsplătit cu o funcție de judecător la Curtea Constituțională.
 Instrumentul Morar și slujitorul Predoiu
Procurorul-șef Daniel Morar a fost principalul instrument cu care Traian Băsescu și foștii șefi ai SRI au blocat tentativa PSD de invalidare a rezultatului alegerilor prezidențiale din decembrie 2009. Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost blocat și reținut în apropierea casei sale în dimineața zilei de 11 decembrie 2009 de către două echipaje ale DNA înarmate până-n dinți (cu pistoale-mitralieră și pistolete Carpați), după ce plecase pentru a depune o contestație în acest sens la Curtea de Apel București. A fost prima și singura dată când DNA a recurs la un modus operandi manu militari împotriva unui politician român, recte împotriva unui membru al Parlamentului, încălcând grav prevederile Constituției. Pentru a fi timorat și dezangajat, fostul senator social-democrat a fost dus la sediul DNA, unde a fost pus sub acuzare pentru pretinse infracțiuni de corupție (trafic de influență) și i s-a interzis să ia legătura cu anumiți politicieni (Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie ș.a.) și cu anumiți magistrați de la Curtea de Apel București și de la Înalta Curte de Casație și Justiție. SRI și DNA au profitat de faptul că Voicu era interceptat pe mandat de siguranță națională din vara anului 2009. Motivul real al interceptării îl constituia faptul că ex-senatorul Voicu, fost general SPP, s-a exprimat într-o întâlnire privată, într-un mod retoric, că Traian Băsescu ar merita împușcat pentru răul făcut României. Pentru această afirmație a fost considerat suspect de terorism și a fost instituit asupra sa control tehnic operativ total (CTOT), ceea ce implica monitorizarea permanentă a tuturor deplasărilor, întâlnirilor și discuțiilor sale telefonice și ambientale.
Binomul, bâtă pentru răfuieli politice
În cursul monitorizării pe mandat de siguranță națională, SRI a înregistrat o discuție telefonică dintre fostul parlamentar Cătălin Voicu și omul de afaceri Costel Cășuneanu, în care aceștia au vorbit despre un împrumut de 200.000 de euro, care a oferit Binomului SRI – DNA pretextul instrumentării unui dosar de corupție. Trecând peste vinovăția sau nevinovăția sa, învinuirea în condițiile date, urmată după câteva luni de arestarea și trimiterea în judecată de către DNA, printr-o demonizare mediatică excesivă, precum și condamnarea fostului senator PSD de către completele de execuție de la Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă de 7 ani închisoare, din care a executat mai mult de jumătate, reprezintă un caz evident de folosire a Binomului SRI – DNA în scopuri politice sau, mai bine zis, pentru răfuieli politice. În cursul procesului, un expert criminalist american de origine română, profesor universitar în materie și colaborator al FBI, a concluzionat că toate înregistrările efectuate sunt trucate în parte, iar avocații apărării au constatat și au invocat că nicio înregistrare nu a fost certificată de procurori. Înalții magistrați clamați independenți și bine (răs)plătiți nu au ținut însă cont. Pe lângă miza realegerii sale, Băsescu mai avea un ghimpe împotriva fostului senator PSD, fiindu-i teamă că acesta l-ar fi putut exploata contrainformativ pe omul de afaceri Costel Cășuneanu referitor la combinațiile economico-financiare pe care le-ar fi avut cu acesta în perioada în care era ministru al Transporturilor. Nu este singurul caz în care fostul procuror-șef al DNA Daniel Morar i-a făcut astfel pe plac ex-președintelui Traian Băsescu, un caz oarecum similar fiind cel al fostului șef al serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne, comisarul-șef Cornel Șerban, care a fost percheziționat și reținut de DNA, apoi demis din funcție, pentru că deținea anumite înregistrări compromițătoare referitoare la fiicele fostului locatar de la Cotroceni.
Acuze privind implicarea pro Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009 au fost aduse și generalului Silviu Predoiu, prim-adjunct al directorului SIE, care este actualmente director interimar al acestui serviciu. Generalul Predoiu a fost acuzat că ar fi coordonat ofițerii SIE implicați în măsluirea voturilor în favoarea lui Traian Băsescu în străinătate, imputându-i-se că ar fi cooperat foarte bine în acest sens cu ambasadorul Teodor Baconschi de la Paris. Ulterior, Predoiu a fost acuzat că ar fi coordonat operațiunea ofițerilor deplin conspirați ai SIE care au compromis guvernarea USL în străinătate după referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu din iulie 2012.
Generalul Opriș, implicat pe furiș
Suspiciunile cele mai grave privind implicarea în favoarea lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009 planează asupra generalului Marcel Opriș, directorul STS. După alegeri, generalul Opriș a fost acuzat că și-ar fi pus subalternii să ajute PDL să numere voturile, precum și că, în ziua votului, STS ar fi transmis SMS-uri, prin rețelele de telefonie mobilă, prin care Traian Băsescu era dat câștigător. În săptămâna care a urmat turului doi din 2009, am primit de la angajați ai STS Satu Mare informații conform cărora, în data de 6 decembrie 2009, începând cu ora 13.40, moment în care candidatul PSD, Mircea Geoană, îl depășea cu mai mult de 5 procente pe președintele în funcție, Traian Băsescu, ar fi fost pus în aplicare un plan de rezervă, la ordinul generalului Marcel Opriș, directorul STS, și sub coordonarea vicepreședintelui PDL Adriean Videanu.
Concret, conform surselor, STS Satu Mare a avut o derivație secretă prin schema STS conectată la un server din sediul central al PDL din Aleea Modrogan, având numele de cod Taurul. Toate județele ar fi avut derivație din rețeaua principală, mai puțin municipiul București. În noaptea de 6 spre 7 decembrie, la ora 3.15, toate derivațiile au fost dezafectate sub directa supraveghere a generalului Opriș, fiecare județ decuplându-se pe rând după ce s-au închis și cheile pe datele finale. Despre acest fapt ar fi știut doar șefii județeni ai STS și cadrele tehnice folosite, res­pectiv doi subofițeri care au realizat conexiunile. Toate conexiunile ar fi fost operaționale începând cu data de 6 decembrie 2009, ora 1.30. Toate datele ar fi fost transmise electronic simultan cu cele oficiale, STS având inclusiv „spioni“ de alarmă, care au semnalat vizual și acustic depășirea în procente a unuia sau altuia dintre candidați.
Pe Justiție nu se poate conta
În baza acestor informații, în ședința Senatului din 22 aprilie 2010, i-am adresat directorului STS, generalul Marcel Opriș, o interpelare pe tema implicării serviciului pe care-l conduce în alegerile prezidențiale din decembrie 2009, dar nu mi-a răspuns niciodată. Am reiterat toate aceste acuzații într-o declarație politică pe care am prezentat-o în data de 25 ianuarie 2012. Deși interpelarea și declarația au devenit publice, în urma prezentării lor în presa locală și națională, nu s-a sesizat nicio unitate de Parchet (DNA, DIICOT sau PICCJ). În această situație, în cursul lunii mai 2012, am adresat DNA un denunț penal prin care am sesizat anumite acuzații de corupție la adresa generalului Opriș, precum și acuzațiile privind implicarea sa nelegală în derularea alegerilor prezidențiale din 2009. După trei ani de tergiversare, perioadă în care nici măcar nu am fost citat și audiat ca denunțător, pentru a oferi eventuale detalii privind starea de fapt și pentru a indica probe suplimentare, DNA a mușamalizat dosarul cu o soluție supervizată de cunoscutul procuror pro-băsist Lucian Papici, prin care s-a dispus clasarea pentru faptele de corupție, respectiv disjungerea și declinarea cauzei la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, sub aspectul implicării șefului STS în alegerile prezidențiale din 2009. Am formulat plângere împotriva soluției către procurorul-șef al DNA, care mi-a fost respinsă, iar ulterior am înaintat o plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, care mi-a fost respinsă cu motivarea ilară că nu eram îndrituit să atac soluția în calitate de denunțător, întrucât nu mi-au fost afectate interese personale. Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București a declanșat cercetări în primăvara anului 2016, când am fost audiat, dar după circa un an a emis soluție de clasare din lipsă de probe cu privire la o posibilă implicare nelegală a directorului STS în procesul electoral din 2009. După șapte ani de tergiversare era dificil să administrezi probe concludente în acest sens.
Din cele prezentate rezultă că justiția română nu a fost în stare sau n-a avut interes să clarifice situația gravă semnalată timp de șapte ani de la prima sesizare. De aceea, cred că doar o comisie parlamentară de anchetă mai poate aduce clarificări asupra implicării șefilor unor instituții de forță (SRI, STS, SIE, PÎCCJ, DNA) în realegerea fostului președinte Traian Băsescu în decembrie 2009. Chiar dacă șansele unei finalizări judiciare sunt reduse, un raport parlamentar documentat și obiectiv pe această temă ar putea avea un rol preventiv pentru evitarea repetării unei astfel de situații în viitor. Și ar aduce clarificări necesare cu privire la un episod disputat și contestat din istoria recentă a României.
Referitor la întâlnirea din casa generalului Oprea, este posibil ca fostul director al SRI George Maior și prim‑adjunctul său, generalul Florian Coldea, să fi purtat discuții telefonice cu generalii Marcel Opriș de la STS și Silviu Predoiu de la SIE în legătură cu numărarea voturilor în țară și în străinătate.
Implicarea părtinitoare a șefului STS în procesul electoral din 2009 este plauzibilă, având în vedere că dezafectarea derivațiilor STS cu PDL în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009, în jurul orei 3.15, coincide cu intervalul orar în care vicepreședintele PDL Adriean Videanu l-a sunat pe vicepreședintele PSD Viorel Hrebenciuc, șeful campaniei electorale a lui Mircea Geoană, și i-a comunicat într-un mod persiflant-triumfalist că Traian Băsescu a câștigat, conform numărătorii paralelele efectuate la sediul central al PDL, și că îi poate comunica rezultatele.
Nu întâmplător, STS a beneficiat în anul următor (2010) de o majorare a bugetului cu 40%, cea mai mare din rândul serviciilor secrete, alocându-i-se suma de 466,5 milioane lei (113,8 milioane euro). Iar bravul general Marcel Opriș a fost decorat în același an de ex-președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național „Steaua României“ în grad de ofițer, pentru „rezultatele remarcabile obținute în organizarea și coordonarea STS“.
Autor: Valer Marian

miercuri, 19 aprilie 2017

Corneliu Vlad Modernitatea unui neam „încă nelimpezit” (despre cartea lui Constantin Schifirneț)

Modernitatea unui neam „încă nelimpezit”

PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 19 Aprilie 2017 16:02
C. Schifirnet-Modernitatea tendentialaModernitatea, dacă nu e privită că un concept politic, nu pare un subiect care ar merită chiar într-atâta de disputat că mondializarea, globalizarea, integrarea etc. Dar cum „actualitatea poate fi considerată o condiţie necesară a modernităţii", ne învaţă cartea la care ne vom referi, modernitatea poate fi, şi ea, tema de palpit. Reputatul sociolog prof. dr. Constantin Schifirneț lansează cea mai recentă sfidare în chestiune, chiar prin titlul - apoi şi în conţinutul - cărţii sale „Modernitatea tendențială". Adică, nu o modernitate oricum, neutră, ci una „predominant politică, acolo unde dezvoltarea societăţii nu include transformarea ei de ansamblu, ci are loc numai la nivelele politic, instituţional şi juridic". Una de care, din păcate, are parte de vreo două secole şi România. Nu vorbea Titu Maiorescu de forme fără fond iar Lovinescu de simulare pentru stimulare?
Prin „modernitate tendențială", explică autorul cărţii, se evita sintagme care pot derapa ofensator de tipul „modernizare târzie" sau „întârziată". Da, este adevărat, modernitatea a apărut în Occident ca schimbare produsă în şi din interiorul Occidentului [...] şi nu că un proiect impus sau adoptat". Da, multe din procesele de modernizare din România „sunt similare cu cele din ţările cu economii insuficient dezvoltate". Dar recunoscând aceste realităţi istorice, nu avem a încerca vreun fel de complex, că români, ne asigura autorul cărţii. Modernitatea a avut - şi are - traiectorii istorice diferite în diferite părţi de lume. Important este că noi (şi nu numai), adoptând principiile modernităţii occidentale, le-am aplicat cu grijă conservării suveranităţii naţionale şi a identităţii culturale tradiţionale. Societăţile în curs de modernizare „au respins hegemonia modernităţii vestice şi au dat naştere la mai multe modele instituţionale şi ideologice distincte, influenţate, în mare măsură, de spaţii culturale specific tradiţiilor şi experienţelor istorice". În acest trend global se înscrie şi România ultimelor câteva sute de ani. Iată ce spune de altfel chiar autorul cărţii: „Este foarte greu de vorbit în termenii rămânerii în urmă, trebuie totul raportat la nişte indicatori. Dar care sunt aceştia? Cultural nu se poate vorbi de o rămânere în urmă. Culturile nu pot fi comparate în termeni cantitativi. La fel şi civilizaţiile. Axiologic este foarte greu de susţinut ideea rămânerii în urmă a unei societăţi sau a superiorităţii ei".
Ce am câştigat de la civilizaţia occidentală? Moştenirea clasică, mai concret filosofia greacă şi raţionalismul, dreptul român, limba latină şi civilizatiiile islamice, creştinismul, dar şi separarea bisericii de stat, statul de drept, drepturile omului, pluralismul social şi societatea civilă, individualismul... Însă modernitatea în România a avut, dar are şi acum, şi aspecte dramatice, cum ar fi nedreptatea creată prin însuşirea beneficiului real de către un grup minoritar (de la oraş) pe seama restului... covărşitor preponderent al populaţiei (îndeosebi rurale). Şi predicţia cărţii, pentru ce va urmă, şi la noi, şi în lume: „Modernitatea se distinge printr-o nouă structura socială, caracterizată prin trecerea de la produse la servicii, prin creşterea ocupaţiilor manageriale şi profesionale, prin dispariţia locurilor de muncă agricole şi a meşteşugarilor precum şi prin conţinutul modern înseamnă să ne găsim într-un mediu care promite aventură, putere, bucurie, creşterea şi transformarea în noi înşine şi a lumii - şi, în acelaşi timp, care ameninţă să distrugă tot ceea ce avem, tot ceea ce ştim, tot ceea ce suntem".
Cartea prof. Constantin Schifirneț tratează curajos şi lămureşte clar o stare de fapt văzută de unii ca stânjenitoare, pe care însă o contextualizează firesc în istorie şi geografie. Cartea este astfel una cu bătaie lungă. Iar din lectură acestei exegeze temeinice, argumentate şi convingătoare, cititorului îi apar, în final, instrumentele de evaluare a „nivelului de dezvoltare" a feluritelor identităţi colective. În sfârşit, citind această carte, mi-am amintit în câteva rânduri de celebra scrisoare din 1894 a lui Caragiale către Vlahuţă. Din care, în final, citez: „Aşadar, să nu ne mai facem inima rea şi spaima gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele.
Nu, hotărât;
neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă; nu e pan'acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetură Franţa;
încă nu crede în dreptate;
încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comandă;
încă nu ştie de cine să asculte - fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni...
Fript cu lapte, suflă şi'n brânză. N'a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotriva; şi astfel încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi de'a'ntregul de ea - precum e drept şi precum are să şi fie odată".

Mihnea Motoc și George Maior, avansați ilegal în diplomație. Actualul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, responsabil de cariere „excepționale“ în MAE pentru diplomaţii lui Adrian Năstase

Mihnea Motoc și George Maior, avansați ilegal în diplomație. Actualul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, responsabil de cariere „excepționale“ în MAE pentru diplomaţii lui Adrian Năstase | DEZVĂLUIRE EXCLUSIVĂ ROMÂNIA LIBERĂ
de Petru Zoltan , 19 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 11:01, 19 aprilie 2017
Mihnea Motoc și George Maior au fost avansați în gradele diplomatice, între 1992 și 1998, fără respectarea prevederilor statutului diplomaților.
Cei doi au fost crescuți și sprijiniți în cariera diplomatică și politică atât de fostul premier Adrian Năstase, cât și de ministrul Teodor Meleșcanu. Avansările în gradele diplomatice și modul de acordare a acestora la nivelul Ministerului Afacerilor Externe au reprezentat un subiect tabu pentru societatea româ-nească după 1989. Presa a relatat de-a lungul ultimilor 27 de ani cum unele odrasle ale politicienilor, diplomaților și afaceriștilor conectați la cercurile puterii au fost plasate în funcții-cheie ale diplomației românești.
În paralel, diplomații fără proptele politice, dar bine pregătiți profesional, așteptau tacit la coadă să fie avansați în grad sau să prindă vreo misiune în străinătate.
„România liberă“ prezintă în exclusivitate cum au reușit cei doi diplomați să urce pe treptele carierei între 1991 și 2004. De altfel, CV-urile lui Motoc și Maior par trase la indigo, după un tipar dinainte stabilit.
Mihnea Motoc, ambasador la doar 32 de ani
Sub guvernarea “tehnocrată”, premierul Dacian Julien Cioloș l-a numit pe ambasadorul Mihnea Motoc la conducerea Ministerului Apărării Naționale. Până să ajungă pe această funcție, Motoc a fost diplomat de carieră și unul dintre cei mai răsfățați „copii” ai Ministerului Afacerilor Externe. A beneficiat de o „carieră accelerată”: la doar 32 de ani a fost numit ambasador al României în Olanda. A fost cel mai tânăr ambasador pe care l-a dat România vreodată. Se întâmpla în anul 1999, după ce Motoc petrecuse doar opt ani în slujba Ministerului de Externe. În diplomație, gradul de ambasador este echivalentul gradului de general în Armată.
Dar avansarea accelerată în gradele diplomatice a lui Mihnea Motoc s-a făcut ilegal, de trei ori consecutiv, fără a se ține cont de legea care reglementa avansările în gradele diplomatice.
Nepot de procuror general adjunct comunist
Mihnea Motoc a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în anul 1989. Un an mai târziu a fost angajat ca procuror stagiar la procuratura din Bolintin Vale, iar la scurt timp s-a transferat la procuratura Sectorului 2, din București. Atracția față de sistemul de justiție nu pare deloc întâmplătoare. Potrivit unor publicații, Mihnea Motoc a fost nepotul lui Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al României în ultima perioadă a regimului comunist, sub Nicolae Ceaușescu. În decembrie 1989, procurorul Gheorghe Diaconescu a fost trimis la Timișoara (de către Nicolae Ceaușescu, personal) pentru a găsi o „soluție” privind victimele din perioada 16-20 decembrie 1989. După ’90, Diaconescu a devenit un avocat de succes și i-a apărat pe generalul Mihai Chițac în “dosarul Revoluției”, dar și pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul legat de averea sa.
Coleg de master în ’91, în SUA, cu Maior
În timp ce Motoc își făcea stagiatura de procuror la București, studia și în Franța. Astfel, tot în 1990, a început studiile post-universitare în Drept la Universitatea din Nisa, pe care le-a terminat în 1991. Deși era la început de carieră în magistratură, Mihnea Motoc a preferat să dea concurs pentru un post în MAE. Astfel, a ajuns să fie angajat pe postul de „referent relații” în Ministerul Afacerilor Externe, condus pe atunci de Adrian Năstase. Tot în 1991, Motoc a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a urma cursurile unui master în Drept Internațional Public și Comparativ la Universitatea “George Washington”. Printre colegii de master se afla și tânărul George Maior, care avea să devină șeful Serviciului Român de Informații, iar ulterior ambasador în SUA.
Avansat la gradul de atașat de către Adrian Năstase
Reîntors în Centrala MAE, Mihnea Motoc a fost propus pentru gradul de atașat la data de 10 iunie 1992. În aceeași zi i-a și fost acordat gradul diplomatic de atașat, conform informațiilor furnizate de MAE la solicitarea RL. Dar cine anume l-a propus spre avansare pe Motoc nu se știe, pentru că MAE încă păstrează secretomania în jurul acestui subiect. În schimb, ministerul a dat un răspuns vag, în care se precizează doar că propunerea fost făcută de „comisia pentru acordarea de grade diplomatice și consulare, ca organ colegial, a făcut propunerile pentru acordarea gradelor diplomatice și consulare, asumate în unanimitate de către toți membrii (...)”.
MAE a mai precizat că avansarea în grad diplomatic a fost aprobată de către conducătorul instituției, prin ordin de ministru. În acea perioadă, în fruntea ministerului se afla Adrian Năstase, care a condus instituția în perioada iunie 1990 – noiembrie 1992. Practic, avansarea în grad a fost girată de ministrul Adrian Năstase.
Conform legii, 14 ani de stagiu de la atașat la consilier
Avansările în gradele diplomatice au fost reglementate în perioada 1990 - 2003 prin Hotărârea de Guvern 1.070/1990, care aproba Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României. La articolul 8 din aceas-tă Hotărâre au fost prevăzute stagiile minime care sunt necesare pentru avansarea de la un grad diplomatic la altul. Astfel: trei ani de la atașat la secretar III; patru ani de la secretar III la secretar II; trei ani de la secretar II la secretar I; patru ani de la secretar I la consilier.
Articolul 9 din Statut prevede că membrii Corpului Diplomatic pot fi admiși la examen sau concurs, în mod excepțional, la împlinirea a jumătate din stagiul cerut pentru gradul respectiv, dacă au obținut în aprecierile profesionale “din ultimii doi ani” calificativul și recomandările de avansare necesare. De aceas-tă prevedere pot beneficia și persoanele care au titluri științifice sau desfășoară activitate științifică în domeniul relațiilor externe. „Avansările la excepțional sus-menționate nu pot depăși 10% din totalul avansărilor din anul în curs pentru gradul respectiv. Aceas-tă prevedere nu se referă la gradele de prim-secretar și consul, care se acordă pe bază de concurs”, se mai menționează la articolul 9.
Prima avansare, semnată de Meleșcanu, ilegală
Avansarea în gradele diplomatice ulterioare ridică numeroase semne de întrebare în legătură cu cariera diplomatică a lui Mihnea Motoc. După ce a devenit atașat, prin semnătura lui Adrian Năstase pe 10 iunie 1992, Motoc a fost a fost avansat la gradul de secretar III pe data de 1 septembrie 1993. Între iunie ’92 și septembrie ’93 nu trecuseră, însă, decât un an și trei luni, adică nici măcar jumătate din stagiul minim, cel de trei ani necesar între gradele diplomatice de atașat și secretar III. Cu alte cuvinte, Motoc a fost nu doar avansat „la excepțional”, ci de-a dreptul ilegal, nemaivorbind de faptul că MAE nu a comunicat nimic despre argumentele pentru care Motoc ar fi meritat avansarea „la excepțional”. Ordinul de avansare în gradul de secretar III a fost semnat atunci de ministrul Teodor Meleșcanu.
Alte două avansări ilegale, semnate tot de Meleșcanu
Pentru avansarea în gradul de secretar II, Motoc a dat examenul pe data de 1 august 1995. Adică la un an și 11 luni de la anterioara avansare. După cum am văzut anterior, stagiul minim între secretar III și secretar II era de patru ani, deci, din nou, la Motoc nu s-a respectat nici măcar condiția „la excepțional”, cea de bifare a minimum jumătate de stagiu (adică doi ani din patru). Ordinul de avansare a fost semnat tot de ministrul Meleșcanu. După fix un an de zile, în august ’96, Motoc a fost avansat în gradul de -prim-secretar. Și această avansare a fost ilegală, Motoc nu ar fi putut fi avansat în grad decât după minimun un an și jumătate, adică jumătate din stagiul legal de trei ani. Tot Meleșcanu a semnat și acest ordin de avansare.
Consilier legal, dar tot excepțional
Gradul de consilier diplomatic l-a obținut pe data de 5 octombrie 1998, adică la doi ani și două luni de la anterioara avansare. De data aceasta, s-a respectat măcar jumătatea stagiului minim de avansare (de patru ani între secretar I și consilier). Totuși, firește, vorbim de încă o avansare „la excepțional”. La acea dată, Motoc era directorul general al Departamentului European și Euro-Atlantic din cadrul MAE. Ulterior, în 1999, Motoc a fost uns ambasador al României în Olanda și reprezentant permanent al României la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Avea abia 32 de ani și fusese deja avansat de patru ori “la excepțional” iar trei din cele patru avansări fuseseră ilegale.
Din nou sub aripa lui Năstase
Reîntors în țară în 2001, premierul de atunci Adrian Năstase l-a numit secretar de stat pentru integrare euro-peană și afaceri multilaterale în Ministerul Afacerilor Externe. Pe data de 1 octombrie 2001, a fost numit în funcția de ministru consilier. Pe lângă această funcție, Motoc a fost în paralel și președintele Autorității Naționale de Securitate, Coordonator Național al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, președinte al Comisiei Interministeriale pentru aderarea României la NATO și șef al delegației României la negocierile pentru aderarea la NATO. Prin decretul prezidențial 1.063 din 2002, semnat de președintele Ion Iliescu, Mihnea Motoc a primit gradul diplomatic de ambasador. Un an mai târziu, regimul Năstase – Iliescu l-a uns în funcția de reprezentant permanent al României la ONU, în SUA, pentru o perioadă de cinci ani. La expirarea mandatului a fost numit în funcția de șef al Reprezentanței României pe lângă UE.
În ciuda numeroaselor insistențe ale RL, Motoc nu a dorit să comenteze subiectul.  
Fostul șef al SRI, promovat de două ori „la excepțional“
Ambasadorul României în SUA și fost șef al Serviciului Român de Informații, George Cristian Maior a fost și el un răsfățat al Centralei din Ministerul Afacerilor Externe. La fel ca Motoc, Maior a absolvit Facultatea de Drept (dar la Cluj, la “Babeș Bolyai”, în anul 1991). Tot în ’91, a fost trimis în SUA să facă un master în Drept Internațional Public și Comparativ la Universitatea “George Washington”. Acolo, a fost coleg de an chiar cu Mihnea Motoc.
Adrian Năstase l-a „atașat“ și pe Maior
După absolvirea masteratului american, pe 8 octombrie 1992, Maior a fost propus pentru gradul de atașat la Ministerul Afacerilor Externe. Gradul de atașat i-a fost acordat pe 11 noiembrie 1992. Tot de către o comisie ținută la secret de MAE. Pe atunci, în fruntea ministerului se afla Adrian Năstase, prieten la cataramă cu Liviu Maior, tatăl lui George Maior. Liviu Maior a fost ministru al Învățământului în perioada 1992-1996, apoi senator PSD până în 2000. La alegerile din 2000, Liviu Maior nu s-a mai regăsit pe lista candidaților PSD, dar președintele Ion Iliescu a avut grijă să îl trimită ambasador în Canada.
O altă legătură interesantă a fost prezentată de presă, care a menționat că Liviu Maior și generalul SIE Ioan Talpeș au fost colegi de facultate și au absolvit cursurile universitare în același an. În timp ce Maior senior era ministrul Invățământului, Talpeș era șeful Serviciului de Informații Externe (1992-1997). Mai târziu, cei doi s-au reîntâlnit, fiind colaboratorii și subalternii lui Ilie Ceaușescu la Institutul de Istorie Militară din București. În plus, George Cristian Maior a fost chiar nașul fiului lui Talpeș.
Meleșcanu l-a avansat ilegal
Cu asemenea proptele, lui George Maior i s-a trasat o carieră de succes în MAE. La data de 1 septembrie 1994, a fost avansat în gradul de secretar III. Nu în trei ani, cât prevede legea ca stagiu minim, ci într-un an și 11 luni. Deci, ca și în cazul lui Motoc, “la excepțional”, dar măcar cu respectarea prevederii referitoare la trecerea a jumătate din stagiul minim.
După un an și 11 luni, Maior a fost avansat la gradul de secretar II. Dar, pentru a fi avansat în acest grad, trebuia să treacă măcar jumătate din stagiul minim de patru ani, adică doi ani. Nu s-a întâmplat asta. Se întâmpla, ca și în cazul lui Motoc, tot în mandatul de ministru de Externe al lui Teodor Meleșcanu. În perioada 1997 - 1999, Maior a fost trimis ca însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda. Între timp, pe 5 octombrie 1998, a fost avansat în gradul diplomatic de secretar I. “La excepțional”, dar legal.
După câștigarea alegerilor de către PSD în 2000, Maior a fost propulsat în funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale. Prin decretul prezidențial 644 emis pe 24 august 2004, președintele Ion Iliescu l-a ridicat în gradul de ambasador. La scurt timp, a fost ales senator de Alba pe listele PSD. La data de 4 octombrie 2016, Maior a fost validat de Parlament ca director al SRI.
Nici George Maior nu a dorit să comenteze traseul său diplomatic.  
LEGĂTURI PRIMEJDIOASE. Maior, vacanță în Toscana cu Coldea, Ghiță și Dîncu
În toiul scandalului public legat de abuzurile SRI și dispariția fostului deputat Sebastian Ghiță, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a detonat o bombă. Acesta a dezvăluit că, în vacanţa din Toscana, nu au fost împreună doar Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă, ci şi directorul Serviciului Român de Informaţii de la acea vreme, George Maior, precum şi fostul vicepremier Vasile Dîncu. „Domnul George Maior a dat comisiei de control intern (comisie a SRI – n.r.) anumite explicaţii. Nu au fost împreună, de exemplu, în Insulele Seychelles. Nu există această informaţie. În Toscana, da”, a spus Adrian Ţuţuianu.
ARGUMENT. MAE: avansări ilegale din cauza programului de vară
RL a solicitat un punct de vedere Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu avansările ilegale în gradele diplomatice. Iată explicația MAE: „În privința modalității de stabilire a datelor cu care s-a realizat fiecare promovare: examenul de promovare în grad diplomatic se organiza într-o singură sesiune, de regulă, în fiecare an. (...) Pentru a se asigura șanse egale de participare pentru toate persoanele eligibile, inclusiv diplomaților din Serviciul Exterior care să poată să se alăture celor din Centrala ministerului, probele de concurs se desfășurau în timpul verii astfel încât, în perioada concediilor, personalul de la misiuni să se poată deplasa în țară. (...)”, a transmis Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare a MAE, pe 22 martie 2017. 
Cu alte cuvinte, încălcările de lege în privința stagiilor minime dintre grade nu s-ar datora favorizării unor candidați, ci programului de concurs de vară. 

Ilie Şerbănescu. Generația-lăcustă

Generația-lăcustă de Ilie Şerbănescu
Având în vedere că s-a pornit aproape de la zero şi ţinând cont de viteza de parcurs, întreaga dezvoltare a sectorului privat (acum copleşitor preponderent) s-a realizat pe seama statului, indiferent dacă este vorba de capitalul privat românesc sau capitalul privat străin. Probabil cel puţin în proporţie de 80%, procesul s-a desfăşurat ilegal sau la marginea legii, condiţii în care au existat, evident, profitori, nu contează din punctul de vedere discutat aici cât de nemeritorii. Dar, pentru a creiona întregul adevăr, pe lângă aceştia, au profitat într-o anumită măsură de pe urma respectivei dezvoltări pe seama statului şi privaţi de rând, ca indivizi. Desigur, PIB-ul nu este un indicator perfect pentru speța vizată, dar apelul la acesta este util. Există o diferență enormă între creșterea PIB după 1989 până în 2015, în termeni statistici (1,2 ori) și, respectiv, în termeni strict monetari (3,5 ori), rezultând din subestimarea masivă a valorii leului recunoscută de piața valutară înainte de 1989. Active imense încorporate în „leul de piață“ din 1989 au fost însă folosite sau consumate după 1989. S-a trăit practic dintr-un cheag anterior, din „dezacumulare“. Fabulos de profitabil pentru unii, dar existând ceva și pentru ceilalți! Dacă s-ar fi trăit doar din munca perioadei, ar fi fost şi mai rău decât este!
Ce se va întâmpla de acum încolo? De pildă, în următorii 25 de ani?! Păi, simplu: se va deconta „dezacumularea“ din ultimii 25 de ani. Şi va începe să se vadă pentru oameni! Nivelul de trai o va lua în jos. Este un fapt obiectiv!
În ultimii 25 de ani s-a trăit însă nu numai din ceea ce se acumulase anterior, dar în parte şi din datoriile contractate în aceşti ani. Ţara a păşit în ultimul sfert de veac fără datorii externe. Dar, la finele acestui sfert de veac, are peste 90 de miliarde de euro datorii externe. Datorie nici mare, nici mică! Important este altceva! Ceva care nu poate fi îngropat pur şi simplu: faptul deosebit de grav că, din respectiva îndatorare, nici ţara, nici economia acestei ţări şi nici poporul acestei ţări nu s-au ales cu nimic durabil în schimbul eforturilor dramatice pe care le fac deja şi le vor face cu atât mai mult pentru plata restituirilor şi dobânzilor. Ce a reprezentat îndatorarea externă altceva decât un consum curent mai răsărit? Finanţări pentru „dezvoltarea economică“ a ţării?! Nu! Construcţii de autostrăzi, de drumuri, de utilităţi publice?! Nu! Investiţii în economia reală, în desţelenirea vreunui hectar sau conceperea vreunui produs industrial?! Nu! Dincolo de unele mici excepţii, nimic altceva decât dezvoltări de zone rezidenţiale pentru profitorii tranziţiei, construcţii de hipermarketuri şi facilităţi financiare şi, mai ales şi mai ales, livrări de bani către bănci pentru ca acestea să dea credite peste credite de consum pentru maşini, electrocasnice şi electronice importate din Vest! Pentru cine a forţat Vestul îndatorarea externă a României către Vest?! Pentru Vestul însuşi! România s-a ales mai cu nimic din elucubranta îndatorare externă. Nici cu autostrăzi sau căi ferate, nici cu spitale, nici cu şcoli, nici cu fabrici, nici cu ferme agricole! A rămas doar cu plata a zeci de miliarde (plus dobânzile) pentru nimic! Nu doar că s-a ajuns deja la momentul din care, nici de ne vom trezi la realitate, nu mai este nimic de făcut, întrucât deja s-a intrat în colimatorul îndatorării doar pentru a plăti datoriile anterioare, dar, în mod evident, am început să penalizăm generaţiile ce vor veni. Pentru că actualele datorii nu vor putea fi plătite de actuala generaţie! Caracterul dizgraţios al acestui fapt este că actuala generaţie amanetează viitorul următoarelor generaţii fără să le lase acestora ceva. Actuala generaţie încă mai trăieşte pe seama a ceea ce au lăsat „generaţiile sacrificate“ din comunism. Până şi de furat, se fură tot din ceea ce au lăsat acestea, căci din ceea ce face actuala generaţie nu se poate, pentru că aceasta nu construiește nimic. O generaţie-lăcustă, poate cea mai nemerituoasă din istoria ţării!

http://www.cotidianul.ro/generatia-lacusta-299474/

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Revista presei maghiare








Centrul European de Studii Covasna - Harghita







Revista Presei Maghiare
Nr. 23 / 01-15.12.2016
Pentru noi, ziua de 1 decembrie nu este sărbătoare. Din contră, am ajuns să ne bucurăm dacă trece fără să aibă loc vreun scandal, fără ca Noua Dreaptă să facă ravagii la Sfântu-Gheorghe, fără să trebuiască să auzim să ne cărăm din ţară, fără ca presa centrală să scrie despre teroriştii secui, fără ca întreaga comunitate maghiară să fie etichetată din cauza vreunei acţiuni provocatoare. Dacă scăpăm doar cu împânzirea oraşului nostru cu drapele roşu-galben-albastre, cu o defilare şi o manifestare zgomotoasă de câteva ore. În anii care au trecut, au avut grijă ca ziua aceasta să nu fie una paşnică pe meleagurile noastre. Cum s-au fortificat revendicările autonomiste de pe Pământul Secuiesc, aşa s-au înmulţit şi scandalurile de 1 decembrie. Anul trecut, totul a culminat cu prinderea teroriştilor. Patimile antimaghiare au fost ridicate din nou până la cer. Au trecut săptămâni, luni de zile, pentru ca într-un final să reiasă că nu există nicio dovadă care să susţină extrem de gravele acuzaţii, formulate cu mare tam-tam. Cei care au făcut toată această vâlvă nu au mai informat însă şi cu privire la acest aspect. Cei care s-au lăsat - conştient sau induşi în eroare - păcăliţi de manipularea pecetluită cu numele Serviciului Român de Informaţii, au tăcut. Iar cei doi tineri hărţuiţi din Târgu-Secuiesc şi maghiarimea de pe Pământul Secuiesc au rămas cu eticheta care le-a fost pusă. Pentru noi, ziua de 1 decembrie nu poate fi o sărbătoare inclusiv pentru faptul că în ultimii aproape 100 de ani, scopul puterii române a fost unul clar şi sistematic: alungarea, asimilarea maghiarimii, dispariţia ei de pe pământul românesc strămoşesc. Pentru noi, ziua de 1 decembrie nu este sărbătoare, pentru că noi trăim şi gândim în limba maghiară. Şi nici nu va putea fi atâta timp cât acest lucru este considerat o vină, atâta timp cât această zi se referă nu la garantarea dăinuirii noastre, ci la umilirea, la călcarea noastră în picioare.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.965, 02.12.2016; Titlu: Nu este sărbătoare, Semnează: Farkas Reka
Contrar tradiţiilor anterioare, unirea de la 1 decembrie a fost aniversată anul aceasta la Sfântu-Gheorghe cu demnitatea cuvenită unei sărbători naţionale. Sărbătoarea a fost umbrită oarecum de sloganurile care, dincolo de aclamarea României Mari, au fost presărate cu atitudini xenofobe şi antiminoritare. Ce-i drept, de această dată nu le-au fost adresate maghiarilor, ci minorităţilor sexuale. Preotul ortodox Vasile Tămaş de la Vâlcele şi-a exprimat nostalgia după România Mare, afirmând că fără Bucovina, Voivodina şi Basarabia (fraţii de peste Prut), naţiunea română nu este completă, după care a pomenit de străinii care aspiră la nimicirea naţiunii şi a ţării şi care se află printre noi, după care a trecut la insultarea Europei Occidentale, care, în opinia sa, distruge tot ce atinge. În pauzele dintre mesaje, corul bărbătesc Voievozii Munţilor, din Vâlcele, a interpretat cântece patriotice; s-a auzit, în repetate rânduri, că acest pământ e veşnic românesc (inclusiv Sfântu-Gheorghe). Sloganul însufleţit rostit de preotul ortodox - trăiască România Mare -, cum de altfel şi întreg programul artistic, s-au bucurat de un interes scăzut din partea celor aproximativ 2.000 de participanţi. Restul festivităţilor au continuat pe un ton mai ponderat. Festivităţile s-au încheiat cu depuneri de coroane la grupul statuar Mihai Viteazul. Lângă piedestalul statuii, dar şi în mâinile unor participanţi, au putut fi văzute mici bannere inscripţionate trilingv (română, engleză, maghiară) cu următorul text: Ajunge cu ura dintre români şi maghiari, care îi favorizează doar pe politicienii corupţi, armonia salvează România.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.965, 02.12.2016; Titlu: 1 decembrie la Sfântu-Gheorghe / Au chemat la reconciliere, Semnează: Nagy D. Istvan
Premierul Orban Viktor consideră că apropiatele alegeri din România vor fi decisive, deoarece în România, a opinat el, instrumentul luptei anticorupţie a fost îndreptat în multe locuri împotriva liderilor comunităţii maghiare. În cadrul şedinţei plenare de ieri, de la Budapesta, a Consfătuirii Permanente Maghiare (MAERT), premierul a declarat că de mult nu a mai fost periclitată reprezentanţa parlamentară de la Bucureşti a maghiarilor transilvani atât de tare ca acum. Din acest motiv, le-a cerut maghiarilor transilvani să pună reprezentanţa de la Bucureşti pe primul loc. Orban Viktor le-a mulţumit liderilor maghiarilor de peste hotare pentru faptul că în cursul anilor trecuţi au susţinut, în pofida vântului contrar şi cu inima curată, fără teamă, politica guvernului ţării-mamă. Premierul a mai spus că în domeniul asigurării drepturilor minoritare, aderarea UE a ţărilor din regiune a împlinit doar într-o măsură modestă aşteptările. În opinia sa, un bun exemplu în acest sens îl constituie cazul Colegiului Szekely Miko, procesele pe tema utilizării drapelului şi a limbii, campaniile care se derulează, sub masca luptei anticorupţie, împotriva liderilor maghiarimii transilvane.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.965, 02.12.2016; Titlu: Orban Viktor: alegerea va fi decisivă
Înregistrarea video făcută la Sfântu-Gheorghe cu ocazia festivităţii organizate la 1 decembrie, în care un popă ortodox îşi adresează mesajul de înfrăţire maghiarilor care scrâşnesc din dinţi, de după perdele, a cuprins internetul, a creat revolta necesară, generând observaţii şi opinii care nu suportă cerneala tiparului. Reprezentantul bisericii, a cărui identitate nu era cunoscută încă ieri nici de organizatori, i-a numit pe maghiari mongoli gălbejiţi, cu ochi oblici. Popa, mai în vârstă, care nu figura pe lista invitaţilor oficiali şi a celor care au luat cuvântul, a păşit la microfon după programul cultural (condimentat cu comentariile popii Vasile Tămaş de la Vâlcele, lansate împotriva străinilor şi a minorităţilor sexuale), având asupra sa o icoană pictată. Spectatorilor le-a fost adresat următorul text (am dori să menţionăm că din cauza proastei sonorizări, cuvântarea a putut fi auzită în întregime cel mult de cei din imediata apropiere sau din spatele cordonului militar): Pentru fraţii noştri care sunt acuma după perdele, în case, şi scrâşnesc din dinţi. Vin cu un mesaj de înfrăţire şi nu spun vorbe în vânt. Fraţii noştri care vă credeţi secui şi maghiari, în majoritatea voastră, … eu vă rog să vă uitaţi în oglindă. Uitaţi-vă unii la alţii, şi vedeţi. Aveţi feţe gălbejite, ochii oblici şi părul negru şi lins…, atunci sunteţi mongoli şi urmaşii într-adevăr ai ungurilor. Dar uitaţi-vă mai bine că semănaţi foarte bine cu noi. De câte ori vă uitaţi în oglindă şi vedeţi că nu sunteţi cum am spus, cu feţe gălbejite, cu ochii oblici şi părul negru şi lins Treziţi-vă şi fiţi mândri că sunteţi urmaşii… aveţi aceiaşi urmaşi ca şi noi. Aveţi strămoşi poporul cel mai viteaz şi mai drept şi mai religios din antichitate. Nu o spunem noi, au spus-o istoricii - a declarat popa. Venit de pe meleaguri străine, a continuat astfel: Spuneţi că aveţi drepturi pe acest pământ. Sigur! Aveţi drepturi pe acest pământ, ca şi noi, fiindcă avem aceiaşi strămoşi, nu pentru că sunteţi maghiari sau secui. Repet. Aveţi drepturi asupra acestui pământ, dar ca şi noi, pentru că avem aceiaşi strămoşi. Este un mesaj de înfrăţire şi ar trebui să vedem că suntem fraţi şi avem acelaşi viitor. Amin. După care popa a dispărut la fel de repede precum a apărut. Cuvintele sale au fost însoţite de aplauze slabe, iar o bună parte a celor care s-au aflat în piaţă nu au fost de fapt atenţi la el. Valul de revoltă a pornit după ce pe Facebook a apărut înregistrarea video cu întreg discursul, postat de cotidianul Mesagerul de Covasna (nici celălalt cotidian românesc şi nici agenţiile de ştiri nu au relatat despre cele rostite, deoarece în momentul respectiv părea a fi un discurs neînsemnat şi, ca atare, a fost mai puţin urmărit). Publicaţia noastră a încercat să afle din mai multe surse cine a fost oratorul şi în ce calitate a rostit cele de mai sus. Reprezentanţii bisericii ortodoxe au menţionat doar că nu este vorba despre un popă care slujeşte în judeţ şi, din câte ştiu ei, a venit de undeva din sud. Cele comunicate de biserică sunt împărtăşite de mai mulţi români ortodocşi din Sfântu-Gheorghe - şi anume că nu este cert că slujeşte în Trei Scaune. Una din sursele noastre ne-a confirmat că individul nu a figurat printre invitaţi şi, ca atare, le este imposibil să-i afle identitatea. După cum am mai informat, cu excepţia atitudinii celor doi popi, festivitatea a fost caracterizată de mesaje moderate, mai mult decât atât, prefectul a venit cu un discurs deosebit de neutru, întreaga festivitate încheindu-se în linişte, fără incidente.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.966, 03.12.2016; Titlu: Jignire de 1 decembrie la adresa maghiarilor / Un provocator de peste munţi, Semnează: Nagy D. Istvan
În cadrul manifestărilor organizate în Trei Scaune cu ocazia sărbătorii naţionale a României, spiritele au fost încinse de aşa-numitul caz al teroriştilor secui din Târgu-Secuiesc şi de scandalul drapelelor din Sfântu-Gheorghe. În zorii zilei de 30 noiembrie anul trecut, drapelul roşu-galben-albastru a dispărut de pe tija aflată lângă monumentul ostaşului român, iar în locul lui a fost pus un drapel secuiesc. Ion Popa, comandantul de atunci al poliţiei, declara că vor pune mâna pe autori. Comunitatea maghiară a primit cazul cu reţineri, deoarece au existat mai multe elemente suspecte. Pe de o parte, schimbul de drapele a fost anunţat de Ioachim Grigorescu, preşedintele filialei din Covasna a Asociaţiei Veteranilor de Război. Au mai existat două cazuri legate de simboluri în Sfântu-Gheorghe. În data de 27 ianuarie 2013, doi autori necunoscuţi au rupt materialul textil în culorile albastru-galben-roşu cu care a fost acoperit panoul SIC Terra Siculorum, amplasat în faţa prefecturii. În 8 martie 2015, panoul SIC, reamplasat, a fost mâzgălit cu vopsea. Întrebându-l în legătură cu ancheta, Ion Popa ne-a declarat de fiecare dată că există un cerc de suspecţi, însă nu pot demonstra încă vinovăţia autorilor. Folosindu-se de posibilităţile avantajoase din acest an, Popa a ieşit la pensie. Silviu Stoenescu, comandantul interimar de poliţie, a declarat că schimbul de drapele de acum un an a avut, într-adevăr, loc, drapelul secuiesc a fost confiscat şi se află printre materialele de anchetă. El a spus că ancheta este în desfăşurare, iar din cuvintele sale se poate concluziona că autorii nu sunt din Trei Scaune. În legătură cu celelalte două cazuri, noul comandant a comunicat că ştiu cine sunt autorii, ambii sunt din judeţul nostru, însă nu le-a putut fi demonstrată vinovăţia. El s-a delimitat cu fermitate de ideea indicării naţionalităţii autorilor. A menţionat că sunt acţiuni ale huliganilor, comise de impulsivi, însă ele nu caracterizează comunitatea maghiară sau pe cea română din judeţul nostru. Am adresat întrebări şi în legătură cu mâzgălirea panourilor. În 13 decembrie anul trecut au fost mâzgălite mai multe inscripţii maghiare de pe indicatoare cu denumiri de localităţi (Bicfalău, Târgu-Secuiesc, Valea Seacă), iar în perioada în care Popa se afla la conducere, autorii nu au putut fi prinşi. Stoenescu a declarat că autorii au fost prinşi. Ei erau în trecere şi au fost amendaţi.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.967, 05.12.2016; Titlu: Au fost comise de străini
Aceasta este o societate democratică. Aici, cu ocazia zilei naţionale a ţării, este amplasat un microfon, la care, cine trece pe-acolo, spune ce vrea. Cel puţin asta vor să ne facă să credem organizatorii manifestării de la 1 decembrie. Că a venit un popă pe care nu-l cunoaşte nimeni, i-a făcut pe mongoli nişte gălbejiţi cu ochi oblici, şi a constatat că noi, maghiarii, nu suntem aşa, după care s-a evaporat. Bineînţeles că prefectul nu s-a pronunţat dacă este bine sau nu ca la manifestarea organizată de instituţia sa să vină cineva să facă o analiză a originii. Sau poate că nu a observat, aşa cum nu i-a observat pe cei care acum doi ani îi alungau din ţară pe maghiari. La fel s-a întâmplat şi atunci când a fost mai simplu să se sară la gâtul a doi cetăţeni simpli din Târgu-Secuiesc decât să fie trase la răspundere capetele rase xenofobe ale organizaţiei patriotice. Cazul a fost trecut pe rând pe la instituţii ale statului; practic, nu se ştie ce s-a petrecut, ce s-a întâmplat cu dovezile, ce sentinţă s-a pronunţat, ca să nu mai vorbim de motivaţie. Au fost îngropate. Probabil că în aceeaşi categorie intră şi popii bisericii ortodoxe: în cazul lor nu sunt valabile nici legile, nici regulile bunului simţ.
Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 233, 05.12.2016; Titlu: Discurs popesc de prost gust, Semnează: Erdely Andras
Politica ungară şi cea română freamătă ca urmare a faptului că ministrul ungar de externe, Szijjarto Peter, le-a interzis diplomaţilor ungari să participe la manifestările organizate cu ocazia sărbătorii naţionale române. În timp ce de la obţinerea Transilvaniei încoace se tot străduieşte să-i facă pe maghiarii indigeni pe aceste meleaguri să dispară, România nu şi-a ales ca zi naţională data de 22 decembrie, ziua căderii dictaturii ceauşiste, ci data de 1 decembrie, care, mulţumită învăţământului şi propagandei româneşti, este, pentru fiecare maghiar, ziua ajungerii sub dominaţie străină. Atitudinea politicii româneşti în acest context este similară cu cea a dictaturii comuniste: se aşteaptă ca asupritul să-şi sărbătorească propria-i asuprire şi să se identifice, cel puţin la exterior, cu regimul despotic. Revenind la demersul ministrului ungar de externe: cei care mai au o conştiinţă maghiară sănătoasă şi mândrie, au apreciat gestul. Maghiarul să nu sărbătorească în zilele de doliu naţional. Ziua de 1 decembrie este una de doliu pentru noi, chiar dacă în ziua aceea nu s-a decis nimic, chiar dacă adunarea naţională română nu a fost una legitimă. Şi chiar dacă este ziua înfiinţării Diviziei Secuieşti, una din cele mai eroice grupări din istoria ungară. Este o zi de doliu pentru că în această zi, conducerea majoritară care ne macină sistematic comunitatea, ignoră tratatele internaţionale şi ne mătură de pe masă revendicările legitime, ne spune iar şi iar de câţi ani şi-a însuşit fraudulos o parte însemnată din patria noastră milenară.
Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 234, 06.12.2016; Titlu: Maghiarimea transilvană şi 1 decembrie, Semnează: Borbely Zsolt Attila
În opinia ministerului român de externe, declaraţiile rostite în ultimul timp de oficialii ungari nu sunt în spiritul valorilor europene pe care România le apără - a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Ionuţ Vâlcu. Purtătorul de cuvânt a declarat că a transmis obiecţiile sale părţii ungare, pe canalele diplomatice, prin intermediul ambasadorului Ungariei la Bucureşti. Lazăr Comănescu i-a transmis acest lucru personal omologului său ungar în marja reuniunii ministeriale a NATO. Aţi putut vedea cu toţii că ministerul de externe ungar a avut nişte declaraţii pe care le-a acordat presei din România, prin care specifica faptul că România este un partener strategic al Ungariei. Sperăm ca aceste declaraţii să se concretizeze şi să se reflecte şi prin fapte. Este foarte uşor să escaladezi o temă, însă este mai greu să construieşti, a punctat purtătorul de cuvânt.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.970, 08.12.2016; Titlu: Obiecţiile ministerului de externe
Pe parcursul zilelor libere din preajma datei de 1 decembrie a.c., s-a dat de ştire că UNESCO a amânat adoptarea unei decizii în sensul includerii pe lista patrimoniului mondial spiritual al pelerinajului de la Şumuleu-Ciuc. Amânarea a creat un adevărat război al declaraţiilor. Kelemen Hunor, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, a fost unul dintre promotorii importanţi ai ideii respective.
Interviu cu Kelemen Hunor, preşedinte UDMR
- Ce s-a întâmplat la Addis Abeba?
- La 1 decembrie, în Etiopia s-a întrunit Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Noi, în 2014 am trimis completările necesare comisiei, iar la acea vreme dosarul a fost considerat ca fiind în regulă. Cu toate că, deja la mijlocul anului în curs au existat semnale, conform cărora, Ministerul Culturii ar dori retragerea desemnării pelerinajului catolic, în final, nu a făcut acest lucru. Am vorbit cu premierul, iar Korodi Attila a trimis o scrisoare ministrului Afacerilor Externe, în care i-a solicitat acestuia să nu retragă desemnarea hramului de la Şumuleu-Ciuc. Cu toate că dosarul a ajuns în faţa Comisiei UNESCO, secretarul de stat al Ministerului Culturii, Alexandru Oprean, în cadrul şedinţei a vorbit despre retragerea desemnării, iar mai târziu a şi minţit în acest sens. Prealabil adoptării deciziei, Comisia UNESCO a solicitat precizări în privinţa a 10 state - acestea puteau fi făcute de reprezentanţii statelor respective, personal. În schimb, în cazul hramului de la Şumuleu-Ciuc, secretarul de stat al Ministerului Culturii a propus amânarea dezbaterii pe marginea dosarului. Reprezentantul din partea guvernului ungar, prezent la dezbatere, a încercat prin toate mijloacele posibile să apere dosarul, dar având în vedere că vorbea împotriva reprezentantului statului care l-a înaintat, din păcate, comisia a respins includerea hramului de la Şumuleu-Ciuc pe lista patrimoniului mondial spiritual. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria UNESCO ca reprezentantul statului care a înaintat dosarul să solicite amânarea acestuia, practic, respingerea acestuia.
- Cum poate fi apreciat răspunsul din luna septembrie al lui Lazăr Comănescu la scrisoarea din 29 august a lui Korodi Attila, conform căreia, Ministerul Afacerilor Externe susţine iniţiativa?
- Având în vedere cele întâmplate, este vorba de o aruncare cu praf în ochi. Însăşi cele întâmplare demonstrează că statul român nu doreşte să accepte nimic din ceea ce este parte a culturii maghiare, a patrimoniului spiritual maghiar. Nu ar fi costat nimic statul român să îşi susţină propriul dosar şi să facă cel mai firesc gest în direcţia romano-catolicilor şi a maghiarilor din Transilvania. Nu este posibil ca într-o zi să atace un gimnaziu romano-catolic, după care, a doua zi, să îl invite pe Papa Francisc în România, iar în a treia zi, să saboteze includerea pe lista patrimoniului mondial spiritual al celui mai mare pelerinaj catolic. Mai devreme sau mai târziu, aceste trenuri se vor ciocni cap în cap. Eu sunt o persoană răbdătoare, dar susţin ferm: există o singură soluţie, aceea ca, guvernul român şi statul român să transmită mesajul că aceasta a reprezentat o acţiune partizană a Ministerului Culturii: în cazul în care îi va schimba din funcţie pe secretarul de stat şi pe ministrul Culturii. Şi în scrisoare i-am cerut premierului Dacian Cioloş demiterea celor doi. Chiar dacă sunt conştient de faptul că, înainte cu două zile de alegeri, demiterile nu au nicio semnificaţie practică, având în vedere că actualul guvern, peste câteva zile va fi doar un guvern executiv, în opinia mea, mesajul acestui demers este extrem de important. Prin această atitudine, activitatea din ultimii cinci ani din România este egală cu zero. Dacă doresc să transmită mesajul că: aceasta a fost o acţiune partizană a Ministerului Culturii, trebuie să facă acest pas, respectiv să îi demită pe secretarul de stat şi pe ministrul Culturii! Acest caz ne-a demonstrat încă o dată că putem conta doar pe noi, iar dacă noi nu suntem prezenţi acolo, unde se decide despre noi, alţii nu vor lupta pentru valorile noastre. Tocmai de aceea este foarte important să participăm în număr cât mai mare la alegerile din 11 decembrie. Statul român încearcă sistematic să ne transmită să fim mici, să ne plecăm capul şi să ne ţinem gura. Iar noi trebuie să demonstrăm că rămânem în picioare, iar dacă ni se pun piedici, pornim din nou. Despre acest lucru va fi vorba în următorii ani, şi s-a demonstrat încă o dată că putem conta doar pe noi înşine.
Cotidianul „Hargita Nepe” (Harghita), nr. 236, 09.12.2016; Titlu: Singura soluţie o constituie demiterea ministrului Culturii - Interviu cu Kelemen Hunor, Semnează: Sarany Istvan
În cadrul sesiunii ştiinţifice organizate de Academia Română cu ocazia zilei naţionale a României, Ioan Lăcătuşu, membru în conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, a ridicat nişte probleme pentru atragerea atenţiei. Lăcătuşu a susţinut o expunere sub titlul Problematica românilor din Covasna şi Harghita - o prioritate a societăţii româneşti. Potrivit prezentării, România asigură, la standarde ridicate, pentru toate comunităţile minoritare naţionale, dreptul la păstrarea propriei identităţi. Totodată. - Datorită componenţei etnice a regiunii -, din 1989 încoace, în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, administraţia locală se află în mâna partidelor maghiare constituite pe criterii etnice. În astfel de condiţii, nu maghiarii, ci românii sunt cei care au nevoie de sprijin în vederea menţinerii propriei identităţi - susţine Lăcătuşu. Lăcătuşu a solicitat sprijinul Academiei Române în cercetarea problemelor, istoriei, etnologiei românilor din sud-estul Transilvaniei (n.r. - Nu a utilizat deloc expresia de Pământ Secuiesc). Pentru accentuarea solicitării sale a menţionat că, sub egida Academiei Ungare de Ştiinţe, a apărut recent, la Odorheiu-Secuiesc, o publicaţie în trei volume, cu 2.200 de pagini, sub titlul Istoria Pământului Secuiesc, care abordează problema exclusiv din considerente maghiare, eludând sau minimalizând prezenţa şi dăinuirea populaţiei române în această zonă binecuvântată din inima României. Oratorul a pomenit şi de faptul că, în judeţele Covasna, Harghita şi, parţial, Mureş, problemele românilor sunt nu numai ale românilor care trăiesc în această regiune, ci ale ţării întregi. Lăcătuşu şi-a exprimat speranţa că soluţionarea problematicii va reprezenta o prioritate pentru societatea română, iar peste doi ani, când vom sărbători centenarul marii uniri, vor exista soluţii pentru majoritatea problemelor ridicate, România se va prezenta ca un stat unitar, fără enclave etnice în inima sa, pentru că, dacă inima ţării este bolnavă, şi ţara va fi bolnavă. Cunoaştem deja laitmotivul lui Lăcătuşu, insistarea asupra asupririi de către maghiari a românilor de pe Pământul Secuiesc, însă, de data aceasta, a mers prea departe. Din cauza noastră e bolnavă ţara? Suferinzii trebuie trataţi, nu-i aşa? România trebuie vindecată de boala pe care o reprezentăm noi, maghiarii? Trebuie eliberată de maghiari?! Enclava înseamnă o regiune care, din cauza unei anumite proprietăţi, contrastează cu teritoriul ce o înconjoară. În cazul nostru, principala proprietate o reprezintă majoritatea maghiară. Pe aceasta vrea s-o facă să dispară Lăcătuşu? Vrea să ne înlăture pe noi? Mai mult de atât, vrea ca acest lucru să se realizeze în termen de doi ani! Vom avea şi noi câte ceva de remarcat în această privinţă!
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.974, 13.12.2016; Titlu: Ce (nu) va fi aici peste doi ani?!, Semnează: Szekeres Attila
Curtea constituţională din Spania a suspendat referendumul vizând independenţa Cataloniei, preconizat a fi desfăşurat în septembrie anul viitor - hotărârea unanimă adoptată ieri, de judecătorii curţii constituţionale, a fost anunţată pe site-ul instituţiei. Suspendarea organizării referendumului este deocamdată o măsură provizorie, judecătorii vor adopta, în termen de cinci luni, o hotărâre definitivă privind anularea sau aprobarea referendumului. Sunt puţine şanse pentru aprobare, deoarece curtea constituţională a calificat drept neconstituţional şi referendumul anunţat pentru 9 noiembrie 2014. Mai mult de atât, în ultimele luni, parlamentul catalan a anulat orice decizie care viza ruperea de Spania şi înfiinţarea statului catalan independent.
Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.976, 15.12.2016; Titlu: Catalonia independentă / Referendumul a fost suspendat