vineri, 30 noiembrie 2012


Români şi unguri în ultima jumătate de secol/ de Ziarul de duminică

astăzi, 00:08Autor: Ziarul de Duminica
Români şi unguri în ultima jumătate de secol/ de Ziarul de duminică
Cu aproape un an în urmă, publicam în această rubrică un text despre cartea istoricului Petre Ţurlea, pe care o consideram un eveniment editorial. "În primul rând - scriam atunci -, datorită actualităţii subiectului. În al doilea rând, datorită abundenţei informaţiilor. Cum spuneam, cartea copleşeşte prin materialul documentar adunat din toate arhivele posibile. În plus, toate informaţiile sunt la zi. De acum încolo, oricine va dori să se informeze asupra subiectului, nu va putea eluda această carte, mai mult, va găsi în ea întreaga substanţă necesară. Indiferent că va fi sau nu de acord cu concluziile autorului. Faptele istorice rămân fapte, oricare ar fi interpretarea lor."
Iată că, la mai puţin de un an, Editura TipoMoldova a confirmat importanţa cărţii şi acurateţea spuselor noastre retipărind volumul în ediţie anastatică, cu o prefaţă elogioasă a istoricului Gheorghe Buzatu, din care reproducem un fragment:.
"Domnul Petre Ţurlea, reputat profesor universitar şi istoric, fost membru al Parlamentului României, ne propune, pentru colecţia Opera Omnia, o nouă ediţie a masivului volum Români şi unguri 1940-2011, publicat în 2011 la Ploieşti, devenit netăgăduit într-un răstimp atât de scurt unul de referinţă istoriografică. Reunind trei cărţi de succes ale sitoricului - Ip şi Trăznea. Atrocităţi maghiare şi acţiune diplomatică românească, 1996; UDMR şi societatea românească", 2005; Transilvania de Nord-Est 1944-1952, 2005 -, selectate aşadar pe o temă comună, textul fiind extins şi bibliografia la zi, iar informaţiile de arhivă şi comentariile actualizate, pornesc de la necesitatea stringentă, în prezent ca şi deunăzi, pentru opinia publică că se impune a fi <<luminate unele fapte istorice. Relaţia dintre români şi unguri - apreciază cu temei autorul - este, şi astăzi, într-o evoluţie periculoasă pentru Statul naţional român. Cunoscând constantele ei în întreaga Istorie contemporană, ştim la ce ne putem aştepta în viitor, rămânând a lua măsurile de apărare necesare.>> Cititorul nu se îndoieşte că, dincolo de o simplă constatare, ne confruntăm mai degrabă cu un avertisment adresat tuturor celor care, pentrua a acţiona şi a reacţiona eficace în faţa Neprevăzutului, trebuie să cunoască fapteleexperienţa trecutului recent. Iar istoricul, pe bună dreptate, îi are în vedere pe <<cei aflaţi în fruntea României care ar trebui să cunoască Istoria, pentru a nu repeta greşelile vremurilor trecute>>, altfel spus fiind pregătiţi orişicând a respinge categoric un nou Dictat vienez, cu tot cortegiul lui de nenorociri şi consecinţe dezastruoase pe termen scurt, mediu sau lung pentru întreaga Românitate!"
Cartea - încheie profesorul universitar ieşean - "e o probă elocventă a unei opţiuni în problema Transilvaniei, şi, nu mai puţin, manifestare a unei conştiinţe."
Istoricul Petre Ţurlea, născut în 1947, fost deputat în trei legislaturi, premiat al Academiei Române pentru cele patru volume apărute în seria "Scrisori către Nicolae Iorga", a publicat în ultimii ani mai multe volume despre dictatura regală, Partidul Renaşterii Naţionale, Ion Antonescu, dar şi trei volume despre relaţiile dintre români şi unguri în secolul trecut.
Ungaria - spune autorul în analiza relaţiei dintre români şi unguri - nu s-a împăcat niciodată cu graniţele care-i fuseseră trasate la Trianon. "De la Trianon, ţelul suprem al Ungariei era acela de a redeveni Mare. Acestui ţel i-au fost consacrate toate forţele Statului." Concluzia este tranşantă, chiar dură: "În raporturile dintre români şi unguri, în perioada 1940-2011, predomină nota conflictuală. Motivul este cel vechi: Transilvania. Asupra acesteia, dreptul de stăpânire al românilor este evident, din punct de vedere istoric, dar şi datorită ponderii demografice. Dar acest drept este permanent contestat de unguri. Se impune şi o comparaţie între comportamentul fiecăruia din cei doi pretendenţi la stăpânirea regiunii respective, faţă de celălalt. Românii nu au asociat niciodată afirmarea dreptului lor cu acţiuni antimaghiare, în afara celor de apărare; le-au cerut acestora doar să respecte Ţara în care trăiesc, unde este loc pentru toţi. În schimb, de fiecare dată când au avut Puterea, ungurii au organizat şi pus în practică purificarea etnică a regiunii, prin toate mijloacele posibile: începând cu asasinarea în masă a românilor şi terminând cu alungarea lor. Purificarea etnică a fost practicată intens în perioada 1940-1944, în timpul ocupaţiei hortyste, în perioada 1952-1968, în timpul existenţei Regiunii Autonome Maghiare; în perioada începută prin evenimentele din decembrie 1989."
Istoricul ajunge şi la prezentul apropiat. "Faptul duce la convingerea românilor că înfiinţarea Ţinutului Secuiesc autonom va provoca o nouă perioadă de asuprire maximă a lor; şi ungurii tot nu vor fi mulţumiţi, pentru că dezideratul lor maximal este Ungaria Mare. Este o concluzie: cei aflaţi în fruntea României ar trebui să cunoască Istoria, pentru a nu repeta greşelile vremurilor trecute."
Petre Ţurlea - Români şi unguri. 1940-2011. Editura TipoMoldova

marți, 27 noiembrie 2012

DINU C. GIURESCU: "Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre".Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională. Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea.
Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România. Ce facem?
Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul - tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României.
Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist!
Aşadar, ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de o parte destrămarea teritorială a României şi, pe de altă parte, ştergerea identităţii noastre ca români. Am să enumăr câteva argumente:
*Primul: regiunile de dezvoltare*, acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 km², taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.
*Al doilea: statutul minorităţilor* care se pregăteşte. Dacă se adoptă, prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale, sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de judeţele secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.
*Al treilea argument: legea arhivelor*, în speţă întoarcerea arhivelor la emitent! Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde? Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria . Acolo le întorc? Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României. Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.
*Al patrulea argument: legea educaţiei*. Suntem educaţi după moda nouă europeană, în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. E bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi majoritarii să aibă aceleaşi drepturi! Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia. Mai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari: dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, iar dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată, deci, ce înseamnă legea educaţiei europene… Nu mai vorbesc de autonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase dar, în realitate, universităţile sunt supravegheate, acuma, cum nu au fost niciodată înainte, după bunul plac al rectorului şi al altora.
*Al cincilea argument: nu mai avem manual de istoria românilor*. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.
*Al şaselea argument: eu pot să insult acuma drapelul ţării*, personalităţile marcante… În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, pentru profanarea sau batjocorirea simbolurilor naţionale. Fac ce vreau şi ce păţesc? În cazul cel mai bun, dacă acţionează guvernul sau autoritatea, primesc o amendă.
*Al şaptelea argument:* am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.
*Al optulea argument: ora de istorie la televiziunea romană nu mai este*. Nu mai există, pur şi simplu.
*În al nouălea rând:* desprinderea propagandistică, şi chiar mediatică, a celor două judeţe şi jumătate secuieşti.
*În al zecelea rând: reforma sistemului sanitar*, care poate să ducă foarte departe, spre dezastru.
Peste toate – şi cu asta am terminat – vine *anularea Parlamentului*.
Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul. Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spunea Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul.
Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în niciun fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.

Revin la judeţe. Acestea nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân. Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo. Domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-au întărit doar. Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor. Este o mistificare grosolană, urâtă de tot, să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat! Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel.
Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, numai noi le desfiinţăm.

Partea cea mai gravă e că vor să ne şteargă memoria, vor să ne şteargă identitatea. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer, pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă - căci frunza este acum un simbol - să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean, aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care voi fi, încă o dată, înscris, printr-un indicativ numeric, într-o listă. Acest tip de om nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească, poate, în străinătate, şi să se îmbrace bine. Asta este tot, dar în cazul ăsta România: adio! Aici este partea cea mai gravă.
Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo.
Bunicul meu s-a născut în Buzău , şi judeţul Buzău există şi astăzi. De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce fac? Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşti?

Se vehiculează teoria că noi am ajuns în Transilvania prin secolul XII-XIII... Asta este o veche temă de propagandă: neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea.
În Ardeal, însăși constituirea voievodatului Transilvaniei în cadrul regatului maghiar este un ecou al formei vechi de organizare, din vremea când românii conlocuiau cu slavii pe teritoriul Ardealului. (aşa cum a fost voievodatul Ţării Românești).

Cât priveşte judeţele, să luăm două exemple: Maramureşul şi Bihorul. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în care a încorporat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului. Iar mai târziu, când Ungaria a făcut dualismul cu Austria , a reînfiinţat toate judeţele. Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Atât de puternică era instituţia, încât Austro-Ungaria a extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.

Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, suprimarea articolului 1 din Constituţie:
România este stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil. Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi o suprimă în momentul în care, în conştiinţa elevilor din liceu, dispare Istoria românilor ca materie de învăţământ, sau când cetăţenii dintr-o urbe nu mai au conştiinţa că sunt români. Poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, nişte cetăţeni în derivă printr-o regiune de dezvoltare, numerotată cu 1,2,3, 4 sau 5.

Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Naţională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu. Aş spune cel mai urât, cel mai trist şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. E vorba de *Legea nr. 5 din 1950*, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub conducere sovietică. Astăzi, la Punctul de Întâlnire am adus un extras:

*„Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române. În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române
Articolul 1”*... Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50 seamănă foarte mult cu ceea cese oferă astăzi ca motivaţie. Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor.
Iată aşadar ce spune acest articol 1:*„Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE.
Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:...
”*
Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma.
Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării.
Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva,dar nu obştea românească.De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU.
„Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna.

*Autor:* Prof. Acad. DINU C. GIURESCU


miercuri, 21 noiembrie 2012



 
Invasion of the Chazars.
Kingdom of southern Europe. If the assertions of Rumanian historians are to be accepted, Jews lived in Rumania for a considerable time before the advent of the hordes of Roman convicts brought by Emperor Trajan for the purpose of populating the fertile country of the Dacians, which he had desolated after his bloody conquest. Decebalus, King of the Dacians, accorded to the Jews of Talmaci special privileges which they did not enjoy in other places of Dacia, although they had the right of residence everywhere. A decree of the Roman emperor (397) granted protection to the Dacian Jews and their synagogues ("Cod. Theod. de Jud." xvi. 8). At the Roman invasion Jews followed the army of occupation as purveyors and interpreters. In the eighth century it is said that an armed force of Jews from southern Russia, presumably the Chazars, entered both Moldavia and Wallachia and united with the Jews who were already living there; and "for a number of years the Jewish religion reigned supreme in the country."
After about 400 years, during which nothing is heard of Jews in Rumania, it is related that when the principality of Berlad was established, which included Little Halitz (Galatz) and Tecuci, Jews lived there and were actively engaged in commerce. When Radu Negru crossed the Carpathian Mountains (1290) in search of a new country he was followed by a number of Jews, who assisted him in the establishment of his rule over Rumania, and who settled in various towns in which Jewish communities were already in existence. In 1349, when the Moldavian principality was founded, the ruling prince invited traders from Poland to settle in his domains, offering them special privileges; and many Jews responded to the invitation. When Roman I. (1391-94) founded the city to which he gave his name Jews were among the first settlers; and their houses were the finest in the new capital. Roman exempted the Jews from military service, in lieu of which they had to pay three löwenthaler for each person.
In Wallachia, under Vlad Tzepesh (1456-62), the Jews were the greatest sufferers from the cruelty of that tyrant. In Moldavia, Stephen Voda (1457-1504) was a more humane ruler, and the Jews were treated by him with consideration. Isaac ben Benjamin Shor of Jassy was appointed steward by this prince, being subsequently advanced to the rank of "logofet" (chancellor); and he continued to hold this honorable position under Bogdan Voda (1504-1517), the son and successor of Stephen.
Under Turkish Suzerainty.
At this time both principalities came under the suzerainty of Turkey, and a number of Spanish Jews living in Constantinople migrated to Wallachia, while Jews from Poland and Germany settled in Moldavia. Although the Jews took an importantpart in the Turkish government, the Rumanian princes did not much heed this fact and continued to harass them in their respective principalities. Stephen the Younger (1522) deprived the Jewish merchants of almost all the rights given to them by his two predecessors; and despite the fact that Peter Raresh was assisted in the recovery of his throne, and was afforded pecuniary aid, by a Jewess, the confidante of the sultan's mother, his first step when he took up the reins of government (1541) was to rob the Jewish traders in a most dastardly manner. Alexander Lapushneanu (1552-61) cruelly treated the Jews until he was dethroned by Jacob Heraclides, a Greek, who was lenient to his Jewish subjects. When Lapushneanu returned to his throne, however, he did not renew his persecutions.
During the first short reign of Peter the Lame (1574-79) the Jews of Moldavia suffered under heavy taxation and were otherwise ill-treated until he was dethroned. In 1582 he succeeded in regaining his rule over the country with the help of the Jewish physician Benveniste, who was a friend of the influential Solomon Ashkenazi; and the last-named then exerted his influence with the prince in favor of his coreligionists. In Wallachia, Prince Alexander Mircea (1567-77) engaged as his private secretary and counselor the talented Isaiah ben Joseph, who used his great influence in behalf of the Jews. In 1573 Isaiah was dismissed, owing to the intrigues of jealous courtiers; but otherwise he was unmolested. He went to Moldavia, where he entered the service of Prince Ivan the Terrible. Through the efforts of Solomon Ashkenazi, Emanuel Aaron was placed on the throne of Moldavia. Although of Hebrew descent, he was very cruel to the Jews. The entire Jewish community of Bucharest was exterminated; and by Aaron's orders nineteen Jews of Jassy were brought before him and, without any process of law, decapitated. Almost all the Jews had to leave Wallachia; and those that remained in Moldavia were delivered from the inhuman oppression of Aaron only when he was deposed and replaced by Jeremiah Movila.
It was late in the seventeenth century before Jews could once more enter Wallachia and reside there in security. In Moldavia, Vasili Lupul (1634-53) treated the Jews with consideration until the appearance of the Cossacks (1648), who marched against the Poles and who, while crossing Rumania, killed many Jews. Another massacre by the Cossacks occurred in 1652, when they came to Jassy to claim Vasili Lupul's daughter for Timush, the son of Chmielnicki.
The first blood accusation in Rumania was made April 5, 1710. The Jews of Neamtz, Moldavia, were charged with having killed a Christian child for ritual purposes. The instigator was a baptized Jew who had helped to carry the body of a child, murdered by Christians, into the courtyard of the synagogue. On the next day five Jews were killed, many were maimed and every Jewish house was pillaged, while the representatives of the community were imprisoned and tortured. Meanwhile some influential Jews appealed to the prince at Jassy, who ordered an investigation, the result being that the prisoners were liberated, and the guilty persons discovered and severely dealt with.
This was the first time that the Rumanian clergy participated in Jew-baiting, and they were the only persons who declared that they were not convinced of the innocence of the Jews as regards the accusation of ritual murder. It was due to the clergy's continued manifestations of animosity against the Jews that in 1714 a similar charge was brought against the Jews of the city of Roman. There a Christian girl, a servant in a Jewish family, had been abducted by some Roman Catholics and strangled. The crime was immediately laid at the door of the Jews. Every Jewish house was plundered; two prominent Jews were hanged; and probably every Jew in the city would have been killed had not the real criminals been opportunely discovered.
The Wallachian prince Stephen Cantaeuzene (1714-16) mulcted the Jews at every possible opportunity and ill-treated them outrageously. This state of affairs lasted until his successor, Nicholas Mavrocordatos (1716-30), came into power. He invited Jewish bankers and merchants into the country, and accorded to the entire Jewish community many valuable privileges.
Under John Mavrocordatos.
The most baneful influence on the condition of the Jewish inhabitants of Moldavia was exercised during the reign of John Mavrocordatos (1744-47). He was a profligate character who sacrificed many Jewish women to his evil desires. A Jewish farmer in the district of Suchava, in whose house he had indulged in the most unnatural orgies, preferred charges against the prince before the sultan, whereupon John Mavrocordatos had his accuser hanged. This act at last aroused the sultan's Mohammedan representative in Moldavia; and the prince paid the penalty with the loss of his throne.
Under the subsequent Moldavian and Wallachian princes, the Jews of both principalities enjoyed many liberties until the arrival of Ephraim, patriarch of Jerusalem. The last-named at once commenced a bitter arraignment of the Jews, which ended in riots and the demolition of the newly erected synagogue at Bucharest.
During the Russo-Turkish War, 1769-1774.
During the Russo-Turkish war (1769-74) the Jews of Rumania had to endure great hardships. They were massacred and robbed in almost every town and village in the country. When peace was at last restored both princes, Alexander Mavrocordatos of Moldavia and Nicholas Mavrogheni of Wallachia, pledged their special protection to the Jews, whose condition remained favorable until 1787, when the Janizaries on one side and the Russians on the other invaded Rumania and vied with each other in butchering the Jews.
Freed from these foreign foes, the Rumanians themselves embittered the lives of the Jews. Jewish children were seized and forcibly baptized. The ritual-murder accusation became epidemic. One made at Galatz in 1797 led to exceptionally severe results. The Jews were attacked by a large mob, driven from their homes, robbed, and waylaidon the streets; many were killed outright; some were forced into the Danube and drowned; others who took refuge in the synagogue were burned to death in the building; and only a few escaped, to whom an old priest gave protection in his church.
In 1806 war was renewed between Russia and Turkey. The invasion of the Russians into Rumania was, as usual, attended by massacres of the Jews. The Kalmucks, a horde of irregular Turkish soldiers, who appeared at Bucharest in 1812, became a terror to the unfortunate Jews. They passed daily through the streets inhabited by the latter, spitted children on their lances, and, in the presence of their parents, roasted them alive and devoured them. Before the Revolution of 1848, which swept over Rumania also, many restrictive laws against the Jews had been enacted; but although they entailed considerable suffering, they were never strictly enforced. During the time of the revolutionary upheaval the Jews participated in the movement in various ways. Daniel Rosenthal, the painter, distinguished himself in the cause of liberty, and paid for his activity with his life.
After the close of the Crimean war the struggle for the union of the two principalities began. The Jews were sought after by both parties, Unionists and anti-Unionists, each of which promised them full equality; and proclamations to this effect were issued (1857-58).
Negotiations with Alexander Cuza.
From the beginning of the reign of Alexander Cuza (1859-66), the first ruler of the united principalities, the Jews became a prominent factor in the politics of the country. In 1864 the prince, owing to difficulties between his government and the general assembly, dissolved the latter and, in order to gain popularity with the masses, decided to submit a draft of a constitution granting universal suffrage. He purposed creating two chambers (of senators and deputies respectively), to extend the franchise to all citizens, and to emancipate the peasants from forced labor, expecting thus to nullify the influence of the boyars, whose enmity he had already incurred beyond hope of reconciliation, and at the same time to win financial support from both the Jews and the Armenians. It appears that after all the prince was very modest in his demands; for his aids, when they met the representatives of the Jews and the Armenians, asked for only 40,000 galbeni (about $90,000) from the two groups. The Armenians discussed the matter with the Jews, but they were not able to come to a satisfactory agreement in the matter.
Meanwhile the prince was pressing in his demands. It is claimed that one rich Armenian decided to advance the necessary amount of money, while the Jews quarrelled about the method of assessment. The rich Jews, for some reason or other, refused to advance the money; and the middle classes in maintained that it would be simply money thrown away, since they could see no benefits in political rights. The more devout even insisted that such rights would only interfere with the exercise of their religion. Cuza, on being informed that the Jews hesitated to pay their share, inserted in his draft of a constitution a clause excluding from the right of suffrage all who did not profess Christianity.
When Charles von Hohenzollern succeeded Cuza (1866), the first spectacle that confronted him in the capital was a riot against the Jews. A draft of a constitution was then submitted by the government, Article 6 of which declared that "religion is no obstacle to citizenship"; but, "with regard to the Jews, a special law will have to be framed in order to regulate their admission to naturalization and also to civil rights." On June 30, 1866, the great synagogue at Bucharest was desecrated and demolished. Many Jews were beaten, maimed, and robbed. As a result, Article 6 was withdrawn and Article 7 was added, which latter read that "only such aliens as are of the Christian faith may obtain citizenship."
Persecution by Bratianu.
John Bratianu, nominally Liberal, the first anti-Semite of the modern type in Rumania, was then called to the premiership. Charles was very timid, and dared not interfere in national affairs. Bratianu thus gained absolute power; and his first step was to ransack the archives of the country for ancient decrees against the Jews and to apply them with merciless rigor. The Jews were then driven from the rural communities, and many of those who were dwellers in towns were declared vagrants and, under the provisions of certain old decrees, were expelled from the country. A number of such Jews who proved their Rumanian birth were forced across the Danube, and when Turkey refused to receive them, were thrown into the river and drowned. Almost every country in Europe was shocked at these barbarities. The Rumanian government was warned by the powers; and Bratianu was subsequently dismissed from office.
However, when the Conservatives came into power they treated the Jews no less harshly. After some time the Liberals again secured the ascendency, and Bratianu resumed the leadership. He was an unscrupulous diplomat, and understood how to allay the wrath of the other European countries. Meanwhile the situation in the Balkans became threatening. The Turks in Bulgaria attacked the Christians, and the Russo-Turkish war was approaching. This war was concluded by the treaty of Berlin (1878), which stipulated (Article 44) that the Jews of Rumania should receive full citizenship. After many exciting scenes at home and diplomatic negotiations abroad, the Rumanian government at last agreed to abrogate Article 7 of its constitution; but instead thereof, it declared that "the naturalization of aliens not under foreign protection should in every individual case be decided by Parliament."
A show of compliance with the treaty of Berlin being necessary, 883 Jews, participants in the war of 1877 against Turkey, were naturalized in a body by a vote of both chambers. Fifty-seven persons voted upon as individuals were naturalized in 1880; 6, in 1881; 2, in 1882; 2, in 1883; and 18, from 1886 to 1900; in all, 85 Jews in twenty-one years, 27 of whom in the meantime died. Besides this evasion of her treaty obligations, Rumania, after theBerlin treaty, began a systematic persecution of the Jews, which was relaxed only when the government was in need of Jewish money. As soon as a loan from Jewish bankers in other countries had been obtained, the Jews were once more driven from the rural communities and small towns. Various laws were passed until the pursuit of all vocations followed by the Jews was made dependent on the possession of political rights, which only Rumanians might exercise. Even against the Jewish working men laws were enacted which forced more than 40 per cent of them into idleness.
Excluded from Education.
Similar laws were passed in regard to the liberal professions, affecting Jewish lawyers, physicians, pharmacists, veterinarians, etc. The most malicious law was one enacted in 1893, which deprived Jewish children of the right to be educated in the public schools. This law provided that the children of foreigners might be received only after those of citizens had been provided for, and that they should, moreover, pay exorbitant tuition-fees. In 1898 another law was passed, excluding the Jews from the secondary schools and the universities.
Meanwhile the government was very active in expelling Jews from the country. This was in accordance with the law of 1881, which permitted the "expulsion of objectionable aliens." The authorities commenced with the expulsion of Dr. M. Gaster, Dr. E. Schwarzfeld, and other Jews of note who had dared to protest against the cruel treatment accorded by the government to their coreligionists; then journalists, rabbis, merchants, artisans, and even common laborers fell victims to such proscriptions. The Oath More Judaico in its most disgraceful form was exacted by the courts, and was only abolished (in 1904) in consequence of unfavorable comments in the French press. In 1892, when the United States addressed a note to the signatory powers of the Berlin treaty, it was bitterly assailed by the Rumanian press. The government, however, was somewhat frightened; and after some time a ministerial council was called and the question discussed. As a result the Rumanian government issued some pamphlets in French, reiterating its accusations against the Jews and mantaining that whatever persecution they had endured they had fully deserved in consequence of their exploitation of the rural population.
The emigration of Rumanian Jews on a larger scale commenced soon after 1878; and it has continued to the present day (1905). It is admitted that at least 70 per cent would leave the country at any time if the necessary traveling expenses were furnished. There are no official statistics of emigration; but it is safe to place the minimum number of Jewish emigrants from 1898 to 1904 at 70,000.
Statistics.
According to the official statistics of 1878, there were then 218,304 Jews in Rumania. The excess of births over deaths from 1878 to 1894 being 70,408, the number of Jews at the end of 1894 ought to have been 288,712. But the census of December in that year showed only 243,225, or 45,487 less than the number expected. In 1904 it was estimated that the number of Jews who were living in Rumania did not exceed 250,000.
The administration of Jewish communal affairs in Rumania differs very little from that in southern Russia; and it has remained in almost the same state from time immemorial. There is the "gabella" (meat-tax), from which the rabbis and synagogues are supported, as well as the Jewish hospitals, Hebrew free schools, etc. In religious life Ḥasidism has the greatest number of followers; indeed. it is claimed that the cradle of Ḥasidism rested on Rumanian soil. ThereBa'al Shem-Ṭob, the founder of the sect, expounded his doctrines; and his descendants are now represented by the Friedmann family, various members of which have taken up their abode in the townlet of Buhush.
Rabbis and Savants.
In the old graveyards of Jassy, Botushani, and other towns of Moldavia, tombstones indicate the resting-places of well-known rabbinical authors. Nathan (Nata) Hannover, rabbi at Fokshani at the beginning of the seventeenth century, was the author of "Yewen Meẓulah," a valuable account of the persecutions of the Jews during his lifetime. Julius Barasch is probably the most interesting Jew in the history of Rumanian literature. He was the first to introduce Western thought into that literature; and it is justly claimed that he taught the Rumanians how to employ in their own language a graceful style previously unknown to them. Hillel Kahane of Botushani wrote a laborious work in Hebrew on physical geography. Wolf Zbarzer and M. T. Rabener distinguished themselves in Hebrew poetry by their easy and elegant style. Baron Waldberg and D. Wexler contributed largely to modern Hebrew literature; and M. Brauenstein is a fluent and prolific Hebrew publicist.
M. Gaster, haham of the Portuguese Jewish community of London, is the author of a standard work, in the Rumanian vernacular, on Rumanian literature; M. Schwarzfeld, a prolific writer on the history of the Jews in Rumania; Lazar Shaineanu, a Rumanian philologist whose works have won prizes offered by the Rumanian Academy; and Heimann Tiktin, the most celebrated Rumanian grammarian. The last two have recently become converted to Christianity.
Ronetti Roman is undoubtedly the greatest of all Rumanian poets; his poem "Radu" is the highest poetic achievement in Rumanian literature, and of equal merit is his drama "Manasse," on the problem of Jewish apostasy, which evoked admiration and praise from the critics generally. A German poet who was born in Rumania is Marco Brociner. Solomon Schechter, discoverer of the Hebrew Ben Sira, and now president of the Jewish Theological Seminary of America, was born at Fokshani, and received his early instruction at the bet ha-midrash there.
Among communal workers deserving of especial mention are Adolf Stern of Bucharest and Karpel Lippe of Jassy. The latter is also an author of works on Jewish subjects.
See B'nai B'rithJewish Colonization AssociationPeixotto, Benjamin FranklinUnitedStates. For Jewish Rumanian periodicals see Jewish Encyclopedia, ix. 608b, s. v. Periodicals, and the list given at end of that article.
Bibliography:
  • A. S. Laurian, Istoria Românilor;
  • Hurmuzaki, Documente Privitore la Istoria Românilor;
  • Hasdeu, Toleranta in Romania;
  • Dumitru Bolintineanu, Viata lui Cuza Vodu;
  • E. Schwarzfeld, The Jews in Roumania, in American Jewish Year Book;
  • M. Schwarzfeld, in Anuarul Pentru Israelitzi;
  • M. Beck, Revista Israelita;
  • A. D. Xenopol, Les Roumains au Moyen Age;
  • Engel, Die Gesch. der Walachei;
  • idem, Die Gesch. der Moldau.
The history of Rumanian legislation against the Jews during the nineteenth century is one of the most remarkable in all the annals of Jewish persecution. It culminated in the Artisan Bill of March 16, 1902, which was intended to prevent Jews earning their livelihood by any form of handicraft or trade, and against which Secretary Hay protested in a ministerial note to the Rumanian government (Aug. 11, 1902), pointing out the tendency of such legislation to produce an abnormal stream of emigration to the United States. The following resumé of enactments includes most of the measures adopted during the century:
  • 1803. Alexander Monize of Moldavia forbids Jews to rent farms ("American Jewish Year Book," 1901, p. 48).
  • 1804, May 18. Alexander Moronzi of Moldavia forbids Jews to buy farm products (Loeb, "La Situation des Israélites en Turquie, en Serbie et en Roumanie," p. 212, Paris, 1877 [hereafter cited as "Loeb"]).
  • 1817. "Code Cahmachi," section 1430, forbids Jews of Rumania to acquire real property (Loeb, p. 213).
  • By 1818. Code of John Caradja of Wallachia repeats the Church laws against allowing Jews to be witnesses against Christians ("Am. Jew. Year Book," 1901, p. 50). By 1819. Code of Kallimachor of Moldavia gives civil rights to Jews, who, however, may not own land ("Am. Jew. Year Book," 1901, p. 50).
  • 1831. Fundamental law of Moldavia, ch. iii., section 94, orders all Jews and their occupations to be registered; Jews not of proved usefulness are to be expelled; others of same class shall not be allowed to enter (Loeb, p. 214).
  • 1839, March 11. Tax of 60 piasters per annum placed on Jews of Moldavia (Loeb, p. 215).
  • 1850, Dec. 12. No Jew allowed to enter Rumania unless possessed of 5,000 piasters and of known occupation (Loeb, p. 216).
  • 1851, May 5. Appointment of commission of vagabondage at Jassy to determine right of entry of foreign Jews (Loeb, p. 216).
  • 1861, June 17. Circular of Rumanian ministry, preventing Jews from being innkeepers In rural districts (Loeb, p. 217).
  • 1864, April 12. Communal law of Rumania permits only those Jews to be naturalized who (1) have reached the grade of non-commissioned officers in the army, (2) or have passed through college, (3) or have a recognized foreign degree, (4) or have founded a factory (Loeb, pp. 107-108).
  • 1864, Dec. 4. Jews excluded from being advocates (Loeb, p. 124).
  • 1864, Dec. 7. Elementary education of all children between the ages of eight and twelve (Sincerus, "Les Juifs en Roumanie" [hereafter cited as "Sincerus"]).
  • 1866, April 14. Ghika, Rumanian minister of interior, permits Jews already settled in rural districts to keep farms till leases run out, but they must not renew them (Loeb, p. 218).
  • 1868, March. Law submitted to chamber preventing Jews from holding land, settling in the country, selling food, keeping inns, holding public office, trading without special permits. Jews already settled in rural districts were to be driven therefrom. This was withdrawn April 5, in fear of the intervention of the powers (Loeb, pp. 169, 311-312).
  • 1868, June 23. All Rumanians forced to serve in army, "but not strangers" (Loeb, p. 109); therefore Jews who served were for this purpose regarded as Rumanians.
  • 1868, Dec. 27. Jews excluded from medical profession in Rumania (Loeb, p. 124). Clause omitted in decree of June, 1871.
  • 1869, Jan. 15. Jews not allowed to be tax-farmers in rural communes (Loeb, p. 112).
  • 1869, July. Note of M. Cogalniceano to French consul at Bucharest refuses to consider Jews as Rumanians (Loeb, p. 102).
  • 1869, Oct. Extra tax put on kasher meat at Roman and Focsan (Loeb, p. 127).
  • 1869, Oct. 25. Jews prevented from being apothecaries in Rumania, except where there are no Rumanian apothecaries (Loeb, p. 125; Sincerus, p. 102).
  • 1870, Nov. 10. Servian Jews obliged to serve in army (Loeb, p. 57).
  • 1872, Feb. 15. All dealers in tobacco in Rumania must be "Rumanians" (Loeb, p. 120).
  • 1873, April 1. Law forbidding Jews to sell spirituous liquors in rural districts (Loeb, p. 188). A license may be given only to an elector (Sincerus, p. 19).
  • 1873, Aug. 4 and Sept. 5. Chief physicians of sanitary districts must be "Rumanians" (Sincerus, p. 102).
  • 1874, June 8-20. Sanitary code restricts office of chief physician of districts and hospitals to Rumanians. No pharmacy may be opened without special permit of minister of interior. Directors of pharmacies may be "strangers" up to 1878; after that, only in case there is no Rumanian pharmacy. New pharmacies may be opened only by Rumanians (Sincerus, p. 103).
  • 1876. Revised military law of Rumania declares "strangers" liable to military service unless they can prove themselves to be of another nationality (Loeb, p. 109).
  • 1879, Oct. 21. Rumanian Senate passes law stating that distinctions of religion shall not be a bar to civil or political rights, but that "strangers" may obtain naturalization only by special law on individual demand and after ten years' residence (Act VII. of Constitution; Sincerus, pp. 3-4).
  • 1880, June 6. The directors and auditors of the National Bank of Rumania must be Rumanians (Sincerus, p. 77).
  • 1881, March 18. Law of expulsion passed, authorizing minister of interior to expel, or order from place to place, without giving reason, any stranger likely to disturb public tranquillity (Sincerus, p. 146). (Originally intended against Nihilists after murder of czar, but afterward applied to Jews.)
  • 1881, July 16. Law promulgated declaring that all "agents de change" or "courtiers de merchandise" must be Rumanians or naturalized, except in the ports (where there are Christian "strangers") (Sincerus, p. 45).
  • 1881, Oct. 21. Ministerial council extends the law excluding Jews from sale of liquors in rural districts, to cities and towns included in such districts (Sincerus, pp. 22-23).
  • 1881. Nov. 11. All "strangers" in Rumania required to obtain a permit of residence before they may pass from place to place (Sincerus, p. 163).
  • 1882, Feb. 26. Jews forbidden to be custom-house officers (Sincerus, p. 53).
  • 1882, Nov. 3. Rumanian Senate passes law declaring all "inhabitants" liable to military service, except subjects of alien states (Sincerus, p. 35). See above, June 23, 1868.
  • 1884, Jan. 31. Rumanian Senate decides that "strangers" have no right of petition to Parliament (Sincerus, p. 197).
  • 1884, March 19. Law passed prohibiting hawkers from trading in rural districts (Sincerus, p. 65).
  • 1885, April 15. Pharmacy law permits minister of interior to close any pharmacy not under direction of a recognized person; pharmacies may be acquired only by Rumanians or by naturalized citizens; permission to employ "strangers" extended to 1886 (Sincerus, p. 104).
  • 1886, March 13. Electors of chambers of commerce must be persons having political rights (Sincerus, p. 75).
  • 1886, June 16. Druggists must be Rumanians or naturalized citizens (Sincerus, p. 84).
  • 1886, Dec. 7. Account-books must be kept in Rumanian or in a modern European language (Sincerus, p. 81). (The object was to keep out Yiddish.) 1887, Feb. 28. All employees of the "regie" must be Rumanians or naturalized (Sincerus, p. 29).
  • 1887, April 28. Farmers of taxes in Rumania must be persons capable of being public officers (Sincerus, p. 89).
  • 1887, May 22. Majority of administrators of private companies must be Rumanians (Sincerus, p. 78).
  • 1887, May 24. Five years after the foundation of a factory two-thirds of its workmen must be Rumanians (Sincerus, p. 94).
  • 1887, Aug. 4. Ministerial circular orders preference to be given to children of Rumanians in the order of admission to public schools (Sincerus, p. 123).
  • 1889. Of 1,307 permits issued to hawkers only 126 went to Jews; of these only 6 were held in Wallachia (Sincerus, p. 70).
  • 1892, Aug. 31. Retired Jewish soldiers are not allowed to serve as rural gendarmes (Sincerus, p. 40).
  • 1893, April 2l. Professional education permitted to "strangers" only when places are available and on payment of fees. The number of "strangers" on the roll of such an educational institution must not exceed one-fifth of the total roll, and these may not compete for scholarships. "Strangers" are not admitted at all to schools of agriculture (Sincerus, p. 138).
  • 1893, May 20. Rumanian Senate passes law giving preference to children of Rumanians in elementary public schools, and placing a tax on children of "strangers" admitted (Sincerus, p. 129). This tax amounted to 15 francs for rural, and 30 for urban, schools (ib. 127).
  • 1893, June 26. Royal decree declaring all functionaries in the sanitary service must be Rumanians, except in rural districts. "Stranger" invalids may be admitted to free public hospitals only on payment of fees, and they may not in any case occupy more than 10 per cent of the beds. A "stranger" may be taken as an apprentice by an apothecary only where there is a Rumanian apprentice (Sincerus, pp. 106, 110, 115).
  • 1894, Jan. 26. Farmers may be represented in law-courts by their stewards, if the latter be Rumanians, not Jews (Sincerus, p. 44).
  • 1895, May 22. Students in the military hospitals, and army doctors must be either Rumanians or naturalized citizens (Sincerus, p. 117).
  • 1896, April 13. Jews may not act as intermediaries at the customs in Rumania (Sincerus, p. 54).
  • 1896, June. A ministerial order declares that letters on school business (excuses for absence, etc.) need not be stamped, except in the case, of "strangers"; only children of "strangers" are required to pay entrance-fees at examinations (Sincerus, p. 130).
  • 1896, June 26. Ministerial order instructs rural council that permission to remain in a rural district may be revoked at any moment (Sincerus, p. 185).
  • 1898, April 4. Law permitting secondary instruction of children of "strangers" only where places are available and on payment of fees, though to Rumanians tuition is free (Sincerus, p. 133).
  • 1898, Oct. Admission to public schools in Rumania refused to 11,200 Jewish children (Sincerus).
  • 1899, Feb. 18. Only Rumanians henceforth admitted as employees on state railways (Sincerus. p. 97).
  • 1899, Oct. 21. Ministerial order closes private Jewish schools in Rumania on Sundays (Sincerus, p. 141).
  • 1900. Number of Jewish children in elementary public schools in Rumania reduced to 5½ per cent; in secondary schools from 10½ per cent (in 1895) to 7½ per cent (Sincerus, p. 133).
  • 1900, Feb. 27. Ministerial circular orders pupils to receive instruction in Jewish private schools with heads uncovered (Sincerus, p. 143).
  • 1900, March 28. On private railways, 60 per cent of the employees must be Rumanians (Sincerus, p. 99).
  • 1900, April 17. Ministerial circular orders Jewish private schools to be open on Saturdays (Sincerus, p. 142).
  • 1902, March 16. Artisans' bill requires special authorization from the authorities to carry on any trade, only to be obtained by "strangers," i.e., Jews, on production of foreign passports, and proof that in their "respective countries" reciprocal rights are accorded to Rumanians ("Am. Jew. Year Book," 1902-3, p. 30.).

Traducere automată
ROMANIA:
Invazia a Chazars.
Sub suzeranitate turcească.
Sub Ioan Mavrocordatos.
În timpul războiului ruso-turc, 1769-1774.
Negocierile cu Alexandru Cuza.
Persecuția de Brătianu.
Excluse de la Educație.
Statistică.
Rabini și savanții.

Invazia a Chazars.


Regatul din sudul Europei. În cazul în care afirmațiile unor istorici români vor fi acceptate, evreii trăiau în România, pentru o perioadă considerabilă de timp înainte de apariția de hoardele de condamnaților romane introdusă de împăratul Traian în scopul de a popularea țării fertil al dacilor, pe care le-a pustiit după ce sa sângeroase cucerire. Decebal, regele dacilor, acordat evreilor de privilegii speciale, care Talmaci nu au găsi în alte locuri ale Daciei, deși au avut dreptul de ședere peste tot. Un decret al împăratului roman (397) a acordat protecție a evreilor dacice și sinagogile lor (xvi "Cod. Theod de Jud..". 8). La evrei romani invazia armata a urmat de ocupație, așa cum furnizori și interpreți. În secolul al optulea, se spune că o forță armată a evreilor din sudul Rusiei, se presupune că Chazars, a intrat atât Moldova și Țara Românească și unit cu evreii care erau deja locuiesc acolo, si "pentru un număr de ani religiei iudaice domnit suprem în țară. "


Dupa aproximativ 400 de ani, timp în care nimic nu este auzit de evrei în România, aceasta este legată de faptul că atunci când principatul a Berlad a fost stabilit, care a inclus Micul Halitz (Galați) și Tecuci, evrei locuiau acolo și au fost implicați activ în comerț. Când Radu Negru a trecut Munții Carpați (1290) în căutare de o țară nouă el a fost urmat de un număr de evrei, care l-au ajutat în stabilirea domniei sale asupra României, și care sa stabilit, în diferite orașe, în care comunitățile evreiești au fost deja în existența. În 1349, când principatul Moldovei a fost infiintata, domnitorul a invitat comercianții din Polonia să se stabilească în domeniile sale, oferindu-le privilegii speciale, și mulți evrei au răspuns invitației. Când Roman I. (1391-1394) a fondat orașul în care a dat numele său evreii au fost printre primii colonisti, iar casele lor au fost cele mai bune în noua capitală. Roman exceptate de la evreii din serviciul militar, in locul pe care au trebuit să plătească trei löwenthaler pentru fiecare persoană.


În Țara Românească, în temeiul Vlad Tzepesh (1456-1462), evreii au fost cele mai mari suferinzi din cruzimea de care tiran. În Moldova, Ștefan Vodă (1457-1504) a fost un conducător mai umană, iar evreii au fost tratați de el cu atenție. Isaac ben Benjamin Shor din Iași a fost numit administrator de acest prinț, fiind ulterior avansat la rangul de "logofet" (cancelarul), și a continuat să dețină această poziție onorabilă sub Bogdan Vodă (1504-1517), fiul și succesorul lui Ștefan .

Sub suzeranitate turcească.


În acest moment ambele Principate a intrat sub suzeranitatea Turciei, precum și un număr de evrei care trăiesc în Spania Constantinopol migrat în Țara Românească, în timp ce evreii din Polonia și Germania au stabilit în Moldova.Deși evreii au luat o importantpart în guvernul turc, prinții români n-au ascultat de mult acest fapt și au continuat să hărțuiască le în principate lor respective. Ștefan cel Tânăr (1522) privat și comercianții evrei din aproape toate drepturile conferite lor de către cei doi predecesori, și în ciuda faptului că Petru Rareș a fost asistată în recuperarea tronul său, și a fost acordată de ajutor material, printr-o evreică, confidentă a mamei sultanului, primul său pas atunci când a preluat frâiele guvernului (1541) a fost de a jefui comercianții evrei într-un mod mai mișelesc. Alexandru Lapushneanu (1552-1561) tratate cu cruzime evreilor până când a fost detronat de Jacob Heraclides, un grec, care a fost indulgent cu subiecții săi evrei. Când a revenit la Lapushneanu scaunul lui de domnie, cu toate acestea, el nu a reînnoi persecuțiile sale.


In timpul domniei scurt prima Petru Șchiopul (1574-1579), evreii din Moldova au suferit sub impozitare grele și au fost tratate necorespunzător până când a fost detronat. În anul 1582 el a reusit sa reintre in regula sa asupra țării, cu ajutorul medicului evreu Benveniste, care a fost un prieten de-al lui Solomon influente Ashkenazi, și ultimul numit exercitat influența lui, apoi cu prințul, în favoarea coreligionarilor săi. În Țara Românească, Prințul Alexandru Mircea (1567-1577), angajat ca secretar sale private și consilier talentat Isaia ben Joseph, care a folosit influența sa deosebită în numele evreilor. În 1573 Isaia a fost respinsă, ca urmare a intrigilor de curtenii invidioși, dar altfel era nevatamat. El sa dus la Moldova, unde a intrat în serviciul prințului Ivan cel Groaznic. Prin eforturile lui Solomon Ashkenazi, Emanuel Aaron a fost pus pe tronul Moldovei. Deși de origine ebraică, el a fost foarte crud cu evreii.Întreaga comunitate evreiască din București a fost exterminați, și prin ordinele lui Aaron nouăsprezece evreii din Iași au fost aduse înaintea lui și, fără nici un proces de lege, decapitat. Aproape toate evreii au trebuit să părăsească Țara Românească, precum și cele care au rămas în Moldova au fost livrate de la opresiunea inumană a lui Aaron numai atunci când el a fost demis și înlocuit cu Ieremia Movila.


Era târziu, în secolul al șaptesprezecelea înainte de evrei ar putea intra în Țara Românească o dată mai mult și de a locui acolo în siguranță. În Moldova, Vasili Lupul (1634-1653) tratați evreii cu luarea in considerare pana la aparitia cazacilor (1648), care a mărșăluit împotriva polonezilor și care, în timp ce trecerea România, a ucis mulți evrei. Un alt masacru de cazaci a avut loc în 1652, când au venit la Iași pentru a solicita fiica Vasili Lupul pentru Timuș, fiul lui Chmielnicki.


Acuzație de sânge în România, primul a fost facut 05 aprilie 1710. Evreii din Neamt, Moldova, au fost acuzați de-a ucis un copil creștin în scopuri rituale. Instigator a fost un evreu botezat, care au contribuit la realizarea corpul unui copil, ucis de creștini, în curtea sinagogii. În ziua următoare cinci evrei au fost uciși, mulți au fost mutilați și fiecare casă evreiască a fost jefuit, în timp ce reprezentanții comunității au fost închiși și torturați. Între timp, unele influente de evrei au apelat la prințul de la Iași, care a ordonat o anchetă, rezultatul fiind faptul că prizonierii au fost eliberați, iar persoanele vinovate descoperite și tratate sever.


Aceasta a fost prima dată când clerul români au participat la evreilor, chinuirea, și ei au fost singurele persoane care au declarat că nu au fost convinși de nevinovăție a evreilor în ceea ce privește acuzația de omor ritual. Aceasta sa datorat manifestările din clerul a continuat de animozitate împotriva evreilor, care în 1714 o taxa de similară a fost introdusă împotriva evreilor din orașul Roman. Există o fată creștină, un slujitor într-o familie de evrei, a fost răpit de către unii romano-catolici și strangulat. Infracțiunea a fost imediat pus la usa de evrei. Fiecare casă evreiască a fost prădată; doi evrei au fost spânzurați proeminente, și, probabil, fiecare evreu în oraș ar fi fost ucis nu a fost adevaratii criminali oportun descoperite.


Domnitorului muntean, Ștefan Cantaeuzene (1714-1716) mulcted evreii la fiecare ocazie posibilă și maltratați le scandalos. Această stare de lucruri a durat până la succesorul său, Nicolae Mavrocordatos (1716-1730), a venit la putere. El a invitat bancheri și comercianți evrei în țară, precum și acordat toata comunității evreiești multe privilegii valoroase.

Sub Ioan Mavrocordatos.


Influența cea mai nefast asupra stării locuitorilor evrei din Moldova a fost exercitată în timpul domniei lui Ioan Mavrocordatos (1744-1747). El a fost un personaj depravat, care a sacrificat multe femei evrei la dorințele sale rele.Un fermier evreiască în districtul Suchava, în a cărui casă el a recurs la orgiile cele mai nenaturale, taxe preferate împotriva prințul înainte sultanului, după care Ioan a avut Mavrocordatos acuzatorul său spânzurat. Acest act la ultimul trezit reprezentantul musulman sultanului în Moldova, și prințul a plătit pedeapsa cu pierderea tronului lui.


În cadrul Moldovei ulterioare și domnitorilor munteni, evreii din ambele principate bucurat de multe libertăți până la sosirea lui Efraim, patriarh al Ierusalimului. Ultimul nume dintr-o dată a început o trimitere în judecată amar al evreilor, care sa încheiat în revolte și demolarea a ridicat recent sinagoga la București.

În timpul războiului ruso-turc, 1769-1774.


În timpul războiului ruso-turc (1769-1774), evreii din România a trebuit să îndure greutăți mari. Ei au fost masacrați și jefuit în aproape fiecare oraș și sat din țară. Când pacea a fost restabilită la ultima ambele prinți, Alexandru Mavrocordatos Moldovei si Nicolae Mavrogheni a Țării Românești, a promis protecția acestora specială pentru evrei, a căror stare a rămas favorabile până în 1787, când Janizaries pe de o parte și pe de altă parte rușii au invadat România și rivalizat unul cu celălalt în tranșarea evreilor.


Eliberat de aceste dușmani străini, românii înșiși înveninat viața evreilor. Copii evrei au fost confiscate și forța botezat. Acuzație ritual-crimă a devenit epidemie. Un făcute la Galați în 1797 a condus la rezultate extrem de severe.Evreii au fost atacați de un grup mare, alungati din casele lor, jefuit, iar waylaidon străzile; mulți au fost uciși pur și simplu, unii au fost forțați în Dunăre și sa înecat, alții care au luat refugiu în sinagogă s-au ars la moarte în clădire; și doar câteva au scăpat, la care un preot bătrân a dat protecție în biserica lui.


În 1806 războiul a fost reînnoit între Rusia și Turcia. Invazia rușilor în România a fost, ca de obicei, la care au participat masacre ale evreilor. Cele Kalmucks, o hoardă de soldați turci neregulate, care a apărut la București, în 1812, a devenit o teroare pentru evrei nefericite. Ei au trecut zilnic prin străzile locuite de acesta din urmă, protap copii pe lănci lor, și, în prezența părinților lor, fript-le în viață și ia mistuit. Înainte de Revoluția de la 1848, care a cuprins peste România, de asemenea, multe legi restrictive împotriva evreilor au fost adoptate, dar, deși au determinat suferințe, ei nu au fost niciodată aplicate cu strictețe. În timpul revoltelor revoluționare evreii au participat la mișcarea în diverse moduri. Daniel Rosenthal, pictor, sa distins în cauza libertății, și a plătit pentru activitatea sa cu viața lui.


După încheierea războiului Crimeei lupta pentru unirea celor două principate au început. Evreii au fost căutate de către ambele părți, sindicaliștii și anti-unioniști, fiecare dintre care le-a promis egalitate deplină, precum și proclamații în acest sens au fost emise (1857-1858).

Negocierile cu Alexandru Cuza.


De la începutul domniei lui Alexandru Cuza (1859-1866), primul domnitor al Principatelor Unite, evreii au devenit un factor important în politica țării. În 1864 principele, din cauza unor dificultăți între guvernul său și adunării generale, dizolvat din urmă și, în scopul de a câștiga popularitate cu masele, au decis să prezinte un proiect de o constituție de acordare a votului universal. El a plănuit crearea a două camere (de senatori și deputați, respectiv), pentru a extinde franciza pentru toți cetățenii, precum și să se emancipeze pe țărani la muncă forțată, așteaptă, astfel, să anuleze influența boieri, ale căror dușmănie el deja efectuate dincolo de orice speranță de reconciliere , și în același timp, pentru a câștiga sprijin financiar atât din evrei și armeni. Se pare că, după toate prințul a fost foarte modest în cererile sale; pentru ajutoarele sale, atunci când sa întâlnit cu reprezentanții evrei și armeni, a cerut pentru numai 40.000 de galbeni (aproximativ $ 90.000) de la cele două grupuri. Armenii discutat problema cu evreii, dar ei nu au putut să ajungă la un acord satisfăcător în materie.


Între timp, prințul a fost presantă în cererile sale. Se pretinde că unul armean bogat a decis să avanseze suma necesară de bani, în timp ce evreii s-au certat cu privire la metoda de evaluare. Evreii bogați, pentru un motiv sau altul, a refuzat să avanseze bani, și clasele de mijloc din susținut că ar fi pur și simplu aruncat bani, deoarece acestea ar putea vedea nici un beneficiu în drepturi politice. Mai devotat chiar a insistat că aceste drepturi ar interfera doar cu exercitarea religiei lor. Cuza, în momentul informat că evreii ezitat să plătească partea lor, introduc în proiectul său de o constituție o clauză de excludere de la dreptul de vot toți cei care nu au mărturisesc creștinismul.


Când Charles von Hohenzollern a reușit Cuza (1866), primul spectacol pe care l-confruntat în capitală a fost o revoltă împotriva evreilor. Un proiect de constituție a fost apoi transmise de guvern, articolul 6 din care a declarat că "religia nu este un obstacol pentru cetățenie", dar, "în ceea ce privește evreii, o lege specială va trebui să fie încadrată în scopul de a reglementa admiterea lor la naturalizare și, de asemenea, la drepturile civile. " La 30 iunie 1866, sinagoga mare, la București, a fost profanat și distrus. Mulți evrei au fost bătuți, mutilați, și jefuit. Ca urmare, articolul 6 a fost retrasă și articolul 7 a fost adăugată, acesta din urmă citi că "numai străinii, după cum este de credința creștină poate obține cetățenia."

Persecuția de Brătianu.


Ioan Brătianu, nominal Liberal, primul anti-semit al tip modern în România, a fost apoi chemat la prim-ministru.Charles era foarte timid, și nu îndrăznea interveni în problemele naționale. Brătianu a câștigat, astfel, puterea absolută, și primul său pas a fost să răscolească arhivele țării pentru decretele veche împotriva evreilor și să le aplice cu rigurozitate necruțătoare. Evreii au fost apoi condus din comunitățile rurale, și mulți dintre cei care au fost locuitorii din orașe au fost declarate vagabonzi și, în conformitate cu dispozițiile din vechime anumite decrete, au fost expulzați din țară. Un număr de evrei care a demonstrat astfel nașterea lor români au fost forțați peste Dunăre, și când Turcia a refuzat să-i primească, au fost aruncate în râu și sa înecat. Aproape fiecare țară din Europa a fost șocată la aceste barbare. Guvernul român a fost avertizat de către puterile, și Brătianu a fost ulterior eliberat din funcție.


Cu toate acestea, în cazul în care conservatorii au venit la putere au tratat evreii nu mai puțin dur. După un timp, liberalii asigurat din nou ascensiunea, și Brătianu a reluat conducerea. El a fost un diplomat lipsit de scrupule, si a inteles cum a înlătura mânia din celelalte țări europene. Între timp, situația din Balcani au devenit pericol. Turcii din Bulgaria au atacat creștinii, și războiul ruso-turc a fost apropie. Acest război a fost încheiat prin Tratatul de la Berlin (1878), care prevedea (articolul 44) că evreii din România ar trebui să primească cetățenia deplină. După mai multe scene interesante de la domiciliu și negocieri diplomatice în străinătate, guvernul român a fost de acord în cele din urmă să abroge articolul 7 din constituției sale, dar la locul ei, aceasta a declarat că "naturalizare a străinilor nu se află sub protecție străină ar trebui, în fiecare caz în parte să fie decisă de Parlament . "


Un spectacol de conformitate cu Tratatul de la Berlin a fi necesar, 883 de evrei, participanți la războiul din 1877 împotriva Turciei, s-au naturalizat în cadrul unui organism de către un vot de ambele camere. Cincizeci și șapte de persoane au votat pe ca indivizi s-au naturalizat în 1880, 6, în 1881, 2, în 1882, 2, în 1883, și 18, 1886 - 1900, în toate, evreii 85 în douăzeci și unu de ani, 27 dintre care în timp a murit. În afară de aceasta evaziune a neîndeplinirii obligațiilor sale, România, după theBerlin tratat, a început o persecuție sistematică a evreilor, care a fost relaxat numai atunci când guvernul avea nevoie de bani evreiești. De îndată ce un împrumut de la bancherii evrei din alte țări au fost obținute, evreii au fost încă o dată condus din comunitățile rurale și orașele mici. Diferitele legi au fost adoptate până la urmărirea toate vocațiile, urmată de evrei au fost realizate în funcție de deținerea de drepturi politice, pe care numai românii s-ar putea exercita. Chiar împotriva legilor evreiești de lucru bărbați au fost adoptate care a forțat mai mult de 40 la suta dintre ei în inactivitate.

Excluse de la Educație.


Legi similare au fost adoptate în ceea ce privește profesiile liberale, care afectează avocați evrei, medici, farmaciști, medici veterinari, etc drept cel mai malitios a fost una adoptată în 1893, care a lipsit copiii evrei dreptul de a fi educați în școlile publice. Această lege, cu condiția ca copiii străinilor ar putea fi primite numai după cele ale cetățenilor au fost furnizate de, și că acestea ar trebui, în plus, să plătească sume exorbitante de școlarizare-taxe. În 1898 a fost adoptată o altă lege, cu excepția evreilor din școlile secundare și universități.


Între timp, guvernul a fost foarte activă în expulzarea evreilor din țară. Acest lucru a fost în conformitate cu legea din 1881, care a permis "expulzarea străinilor inacceptabile." Autoritățile început cu expulzarea de Dr. M. Gaster, Dr. E. Schwarzfeld, și alți evrei de la nota care au îndrăznit să protesteze împotriva tratamentului crud acordat de guvern pentru coreligionarii lor; apoi jurnaliști, rabini, negustori, artizani, și chiar și muncitorii comune a căzut victime pentru a interdicțiilor respective. Jurământul Mai multe Judaico în forma sa cea mai rușinoasă a fost impus de către instanțele de judecată, și a fost eliminată numai (în 1904), în urma observațiilor nefavorabile în presa franceză. În 1892, când Statele Unite au adresat o notă puterile semnatare ale Tratatului de la Berlin, a fost atacat vehement de presa română. Guvernul, însă, a fost oarecum speriat, și după ceva timp un consiliu ministerial a fost chemat și întrebarea discutat. Ca urmare guvernul român a emis unele broșuri în limba franceză, reiterând acuzațiile sale împotriva evreilor și că, indiferent de mentinerea persecuția au îndurat au meritat pe deplin ca urmare a exploatării lor de populația rurală.


Emigrarea evreilor români pe o scară mai largă a început imediat după 1878, și a continuat până în zilele noastre (1905). Se admite faptul că cel puțin 70 la sută ar pleca din țară în orice moment, în cazul în care cheltuielile necesare de călătorie au fost mobilate. Nu există statistici oficiale de emigrare, dar este sigur de a plasa numărul minim de emigranți evrei 1898 - 1904, la 70.000.

Statistică.


Conform statisticilor oficiale din 1878, au fost apoi 218,304 de evrei în România. Excesul de nașteri asupra deceselor 1878 - 1894 fiind 70408, numărul de evrei, la sfârșitul anului 1894, ar fi trebuit să fi fost 288712. Dar recensământul din decembrie în acel an a aratat numai 243225, sau 45,487 mai puțin decât numărul de asteptat. În 1904, sa estimat că numărul de evrei care locuiau în România nu a depășit 250.000.


Administrarea afacerilor evreiești comunale în România diferă foarte puțin de la faptul că, în sudul Rusiei, și a rămas în aproape aceeași stare din timpuri imemoriale. Nu există "gabella" (carne de impozitare), din care rabinii și sinagogi sunt acceptate, precum si spitale evreiești, evrei școli gratuite, etc În hasidismului viața religioasă are cel mai mare număr de fani; într-adevăr. se pretinde că leagănul hasidismului odihnit pe sol românesc. Nu Ba'al Shem-Tob , fondatorul sectei, expus doctrinele lui; și urmașii lui sunt acum reprezentate de familia Friedmann, diferiți membri din care s-au luat la locuința lor, în orasel de Buhush.

Rabini și savanții.


În cimitire vechi de Iași, Botushani, și în alte orașe ale Moldovei, pietre funerare indică locurile de odihnă de bine-cunoscuți autori rabinice. Nathan (ANAT) Hannover , rabinul la Fokshani la începutul secolului XVII, a fost autorul "Yewen Meẓulah," un cont de valoroasă a persecuțiilor ale evreilor în timpul vieții sale. Julius Barasch este, probabil, cel mai interesant evreu din istoria literaturii române. El a fost primul care a introdus în gîndirea occidentală că literatura, și pe bună dreptate, se susține că el a învățat cum să folosească românii în propria lor limbă un stil gratios anterior necunoscute pentru ei. Hillel Kahane a Botushani a scris o lucrare laborioasa în ebraică pe geografie fizică.Wolf Zbarzer și MT Rabener s-au distins în ebraică Poezie de stilul lor simplu si elegant. Baron Waldberg și D. Wexler a contribuit în mare măsură la literatura modernă ebraică; și M. Brauenstein este un publicist ebraică fluent și prolific.


M. Gaster, hahamului a comunității evreiești portughez de la Londra, este autorul unei opere standard, în limba locală român, pe literatura de specialitate românească, M. Schwarzfeld, un scriitor prolific privind istoria evreilor din România, Lazăr Shaineanu, un filolog român ale cărui lucrări au câștigat premii oferite de Academia Română, și Heimann Tiktin, cel mai celebru român gramatician. Cei doi s-au ultimele devenit recent convertit la creștinism.


Ronetti Roman este, fără îndoială, cea mai mare dintre toți poeții români; poemul său "Radu" este cea mai mare realizare poetică în literatura română, și de merit egal este drama lui "Manasse", pe problema apostaziei evreiești, care au evocat admirația și lauda de la criticii în general. Un poet german care a fost născut în România, este de Marco Brociner. Solomon Schechter, descoperitorul lui Ben Sira ebraică, și acum președinte al Seminarului Teologic Evreiesc din America, sa născut la Fokshani, și a primit instrucțiuni de la începutul lui pariu ha-Midrash acolo.


În rândul lucrătorilor comunale demne de mentionat sunt deosebit Adolf Stern din București și Lippe Karpel de Iași.Acesta din urmă este, de asemenea, un autor de lucrări pe teme evreiești.


Vezi B'nai B'rith ; Colonizarea evreiasca de asociere ; Peixotto, Benjamin Franklin , UnitedStates . Pentru evrei români periodice a se vedeaEnciclopedia evreiască, Ix. 608b, sv periodica , și lista dată, la sfârșitul acestui articol.


Bibliografie:
AS Laurian, Istoria Romanilor;
Hurmuzaki, Documente Privitore la Istoria Romanilor;
Hasdeu, Toleranta în România;
Dumitru Bolintineanu, Viața lui Cuza Vodu;
E. Schwarzfeld, evreii din România, în cartea americană Anul evreiesc;
M. Schwarzfeld, în Anuarul for Israelitzi;
M. Beck, Revista Israelita;
AD Xenopol, Les Roumains au Moyen Age;
Engel, Die Gesch. der Walachei;
idem, Die Gesch. der Moldau.


Istoria a legislației românești împotriva evreilor în timpul secolului al XIX-este una dintre cele mai remarcabile în toate analele persecuției evreilor. Aceasta a culminat în Bill Artizanilor din 16 martie 1902, care a fost destinat să prevină evrei câștigului salarial traiul lor de către orice formă de artizanat sau comerciale, precum și împotriva căruia secretarul Hay protestat într-o notă ministerială a guvernului român (11 august 1902) , subliniind tendinta de această legislație pentru a produce un flux anormal de emigrare în Statele Unite. CV următorul unor acte normative cuprinde cea mai mare parte a măsurilor adoptate în cursul secolului al:
1803. Alexandru Monize Moldovei interzice evreilor de a închiria ferme ("Cartea Anului american evreiesc", 1901, p. 48.).
1804, 18 mai. Alexandru Moronzi Moldovei interzice evreilor să cumpere produse agricole (Loeb, "La Situația des israeliți en Turquie, en Sârbă et en Roumanie", p.. 212, Paris, 1877 [în continuare citat ca "Loeb"]).
1817. "Codul Cahmachi," secțiunea 1430, interzice evreilor din România de a dobândi bunuri imobile (Loeb, p.. 213).
Prin 1818. Codul de Ioan Caradja al Țării Românești repetă legilor Bisericii împotriva evreilor care să permită să fie martori împotriva creștinilor ("Am evreu. Anul. Cartea," 1901, pag. 50.). Prin 1819. Codul de Kallimachor a Moldovei acordă drepturi civile evreilor, care, cu toate acestea, nu pot teren propriu ("Am evreu. Anul. Cartea," 1901, pag. 50.).
1831. Legea fundamentală a Moldovei, ch. . III, pct. 94, ordinele de toți evreii și ocupațiile lor să fie înregistrată; evreii nu s-au dovedit utilitatea de a fi expulzați sunt, altele de aceeasi clasa, nu li se permite să intre (Loeb, p. 214.).
1839, 11 martie. Brut de 60 de piaștri pe an plasate pe evreii din Moldova (Loeb, p.. 215).
1850, 12 decembrie. Nici un evreu nu a permis să intre cu excepția cazului în România posedat de 5.000 de piaștri și de ocupație cunoscută (Loeb, p.. 216).
1851, 5 mai. Numirea comisiei de vagabondaj, la Iași pentru a determina dreptul de intrare a evreilor străini (Loeb, p.. 216).
1861, 17 iunie. Circulara Ministerului român de evrei, împiedicând hangii în zonele rurale (Loeb, p.. 217).
1864, 12 aprilie. Legea comunală din România permite doar acei evrei pentru a fi naturalizați, care (1) au ajuns gradul de subofiteri din armata, (2) sau au trecut prin facultate, (3) sau au un grad recunoscut străină, (4) sau au fondat o fabrică (Loeb, pp. 107-108).
1864, decembrie 4. Evreii erau excluși de la avocați fiind (Loeb, p.. 124).
1864, 7 decembrie. Învățământul elementar al tuturor copiilor cu vârste cuprinse între opt și douăsprezece (Sincerus, "Les Juifs en Roumanie" [denumit în continuare menționate ca "Sincerus"]).
1866, 14 aprilie. Ghika, ministru de interne român, permisele de evrei deja stabilit în zonele rurale pentru a păstra ferme până la epuizarea contractelor de leasing, dar nu trebuie să le reînnoiască (Loeb, p.. 218).
1868, martie. Legea a prezentat la camera de evrei de pe terenuri prevenirea exploatație, stabilindu-se în țară, de vânzare produse alimentare, menținându hanuri, care deține o funcție publică, tranzacționare fără permise speciale.Evreii deja stabilit în zonele rurale ar fi condus aceasta. Acest lucru a fost retrasă din 5 aprilie, în frica de intervenție a puterilor (Loeb, pp. 169, 311-312).
1868, 23 iunie. Toate români obligați să servească în armată ", dar nu" străini (Loeb, p. 109.); Prin urmare, evrei care au servit în acest scop, au fost considerate ca fiind români.
1868, decembrie 27. Evreii erau excluși din profesie medicală în România (Loeb, p.. 124). Clauza omis în decretul din iunie, 1871.
1869, 15 ianuarie. Evreii nu au voie să fie fiscale-agricultori în comunele rurale (Loeb, p.. 112).
1869, iulie. Nota de M. Cogalniceano la consulul francez la București refuză să ia în considerare ca evrei români (Loeb, p. 102.).
1869, impozitul suplimentar octombrie pune pe carnea kasher la Roman și Focsan (Loeb, p.. 127).
1869, 25 octombrie. Evreii împiedicat farmaciștii în România, cu excepția cazului în cazul în care nu există farmaciștii români (Loeb, p. 125;.. Sincerus, p. 102).
1870, noiembrie 10. Servian evreii obligați să servească în armată (Loeb, p.. 57).
1872, 15 februarie. Toate dealerii din tutun în România, trebuie să fie "români" (Loeb, p.. 120).
1873, 1 aprilie. Legea interzice evreilor de a vinde băuturi spirtoase în zonele rurale (Loeb, p.. 188). O autorizație poate fi acordată numai pentru o alegător (Sincerus, p. 19.).
1873, 4 august si 05 septembrie. Medicii-șefi ai raioanelor sanitare trebuie să fie "români" (Sincerus, p.. 102).
1874, 08-20 iunie. Codul sanitar restrânge biroul de medic sef de raioane și spitale pentru români. Nu farmacie pot fi deschise fără autorizație specială de ministru de interne. Directorii de farmacii ar putea fi "străini" de până la 1878, după care, numai în cazul în care nu există nici o farmacie român. De noi farmacii pot fi deschise numai de români (Sincerus, p.. 103).
1876. Legea revizuită militară a României declară "străini", susceptibile de a serviciului militar cu excepția cazului în care pot dovedi ei înșiși să fie de altă cetățenie (Loeb, p.. 109).
1879, 21 octombrie. Senatul român trece drept care să ateste că deosebirile de religie nu trebuie să fie un obstacol pentru drepturile civile sau politice, dar că "străinii" pot obține numai prin naturalizare lege specială la cerere individuală și, după zece ani de rezidență (Legea VII din Constituție;. Sincerus, pp. 3-4).
1880, 6 iunie. Directorii și auditorii ale Băncii Naționale a României trebuie să fie români (Sincerus, p.. 77).
1881, 18 martie. Legea de expulzare a trecut, de autorizare ministrul de interne să expulzeze, sau ordine de la un loc la altul, fără a da un motiv, orice străin de natură să tulbure liniștea publică (Sincerus, p.. 146). (Destinate inițial împotriva nihilistii după asasinarea tarului, dar după aceea aplicat evreilor.)
1881, 16 iulie. Legea promulgată declarând că toate "agenți de schimb" sau "curteni de marfă" trebuie să fie români sau naturalizat, cu excepția cazului în porturile (în cazul în care există creștine "străini") (Sincerus, p.. 45).
1881, 21 octombrie. Consiliul Ministerial extinde legea excludere a evreilor din vânzarea de bauturi alcoolice din districte rurale, la orașe și orașe incluse în astfel de raioane (Sincerus, pp. 22-23).
1881. 11 noiembrie. Toate "străini" în România trebuie să obțină un permis de ședere înainte de a putea trece de la un loc la altul (Sincerus, p.. 163).
1882, 26 februarie. Evreii interzis să fie personalizat house ofițeri (Sincerus, p. 53.).
1882, noiembrie 3. Senatul român trece drept declarând toate "locuitori" susceptibile de a serviciului militar, cu excepția subiecți ai statelor străine (Sincerus, p.. 35). A se vedea mai sus, 23 iunie 1868.
1884, 31 ianuarie. Senatul român decide că "străinii" nu au dreptul de a adresa petiții Parlamentului (Sincerus, p.. 197).
1884, 19 martie. Legea a trecut vânzători care interzic de la tranzacționare în zonele rurale (Sincerus, p.. 65).
1885, 15 aprilie. Legea farmaciei permite ministrului de interne pentru a închide orice farmacie nu se află sub conducerea unei persoane recunoscute; farmacii pot fi achiziționate numai de români sau de către cetățeni naturalizați, permisiunea de a angaja "străini" acordate la 1886 (Sincerus, p. 104.).
1886, 13 martie. Alegătorii ai camerelor de comerț trebuie să fie persoane care au drepturi politice (Sincerus, p.. 75).
1886, iunie 16. Druggists trebuie să fie români sau cetățeni naturalizați (Sincerus, p.. 84).
1886, 7 decembrie. Contul de cărți trebuie să fie păstrate în limba română sau într-o limbă modernă, europeană (Sincerus, p.. 81). (Obiect era de a păstra în limba idiș.) 1887, Feb 28. Toți angajații "regie" trebuie să fie români sau naturalizați (Sincerus, p. 29.).
1887, 28 aprilie. Agricultorii de impozite în România trebuie să fie persoane capabile de a fi funcționari publici (Sincerus, p.. 89).
1887, 22 mai. Majoritatea administratorilor de societăți comerciale private, trebuie să fie români (Sincerus, p.. 78).
1887, 24 mai. Cinci ani de la înființarea unei fabrici de două treimi din muncitori sale trebuie să fie români (Sincerus, p.. 94).
1887, 4 august. Ministerială circulară Comenzi preferință să fie acordată copiilor români, în vederea admiterii în școlile publice (Sincerus, p.. 123).
1889. Din 1307 autorizațiile emise pentru vânzători numai 126 a mers la evrei, dintre acestea doar 6 au avut loc în Țara Românească (Sincerus, p. 70.).
1892, 31 august. Militari evrei nu li se permite de a servi ca jandarmi din mediul rural (Sincerus, p. 40.).
1893, aprilie 2l. Formare profesională permite să "străini" numai atunci când locurile sunt disponibile și pe plata unor taxe. Numărul de "străini" pe rola de o astfel de instituție de învățământ nu trebuie să depășească o cincime din totalul rola, iar acestea nu pot concura pentru burse. "Străinii" nu sunt admise la toate la școlile de agricultură (Sincerus, p.. 138).
1893, 20 mai. Senatul român trece drept de preferință a copiilor de români din școlile elementare publice, precum și introducerea unei taxe pe copii de "străini", a recunoscut (Sincerus, p.. 129). Acest impozit se ridica la 15 de franci pentru mediul rural, si 30 pentru mediul urban, școli (ib. 127).
1893, 26 iunie. Decret regal de declarare toate funcționarilor în serviciul sanitar trebuie să fie români, cu excepția cazului în zonele rurale. "Stranger", invalizii pot fi admise la spitalele publice gratuite numai cu privire la plata taxelor, iar acestea nu pot în nici un caz, ocupă mai mult de 10 la suta din paturi. Un "străin" poate fi luat ca ucenic de către un farmacist numai în cazul în care există un ucenic român (Sincerus, pp. 106, 110, 115).
1894, ianuarie 26. Agricultorii pot fi reprezentate în instanțele de drept-de administratori lor, dacă acesta din urmă să fie români, nu evreii (Sincerus, p.. 44).
1895, 22 mai. Elevii din spitalele militare, armata si medicii trebuie să fie români sau cetățeni naturalizați (Sincerus, p.. 117).
1896, 13 aprilie. Evreii nu pot acționa ca intermediari de la vamă în România (Sincerus, p. 54.).
1896, iunie. Un ordin ministerial declară că literele de pe Business School (scuze pentru lipsa, etc) nu trebuie să fie ștampilate, cu excepția cazului în speță, de "străini"; doar copii ale "străinilor", sunt obligați să plătească taxe de intrare-la examene (Sincerus, p. 130)..
1896, 26 iunie. Ordinul ministerial instruieste consiliu rurală care permisiunea de a rămâne într-un district rural poate fi revocată în orice moment (Sincerus, p.. 185).
1898, 4 aprilie. Legea permite instruirea secundară a copiilor de "străini", în cazul în care numai în locurile sunt disponibile și pentru plata taxelor, deși la români predare este gratuită (Sincerus, p.. 133).
1898, Admiterea octombrie la școlile publice din România au refuzat să 11200 copii evrei (Sincerus).
1899, februarie 18. Numai românii de acum înainte recunoscut ca angajați pe căile ferate de stat (Sincerus. p. 97.).
1899, 21 octombrie. Ordinul ministerial închide școli private evreiești în România, în zilele de duminică (Sincerus, p.. 141).
1900. Numărul de copii evrei în școlile elementare publice din România redus la 5 ½ la sută, iar în școlile secundare de la 10 ½ la sută (în 1895) la 7 ½ procente (Sincerus, p. 133.).
1900, 27 februarie. Ministeriale elevii circulare ordine pentru a primi instrucțiuni în școli evreiești particulare cu capul descoperit (Sincerus, p.. 143).
1900, 28 martie. Căilor ferate private, 60 la sută dintre angajați trebuie să fie români (Sincerus, p.. 99).
1900, 17 aprilie. Ministeriale ordine circulare evrei școlile private să fie deschis în zilele de sâmbătă (Sincerus, p.. 142).
1902, 16 martie. Artizanii proiect de lege "necesită o autorizație specială din partea autorităților de a efectua cu privire la orice comerț, doar pentru a fi obținute prin" străini ", adică, evrei, cu privire la producția de pașapoarte străine, precum și dovada că, în țările respective" lor "drepturi reciproce sunt acordate românilor ( "Am evreu. Anul Book,.", 1902-3, p.. 30.).