vineri, 31 mai 2013

«Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. O dorință, un model.

Din păcate frazele de mai jos, dacă ar fi luate drept rezultat al unei cercetări științifice ar putea fi ușor batjocorite și negate, ca elucubrații. Le reproducem aici deci nu drept ceea ce nu sunt, adevăruri stabilite de savanți, ci drept ceea ce sunt, un model moral și social la care visează oamenii români, o expresia a dorinței de a regăsi valorile practice în cadrul și cu ajutorul cărora lumea românească ar putea să-și recâștige deminitatea, verticalitatea, ar putea să se revolte pentru a se scutura de lanțurile unei robii, a minciunii, egoismului și uniformizării distructive, la care a fost supusă mereu, și încă mai abitir de la 1944 încoace.
Dan Culcer

Adrian Pop http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.phpSfatul Batranilor 
www.sfatulbatranilor.ro

Bun venit la o lectie de viata. Am cunoscut oameni ale caror sfaturi au insemnat enorm de mult pentru formarea mea ca Om. La randul meu am sfatuit multi tineri si acum, cu o parte dintre acestia, ma mandresc.

Zamfir Catalin

DE CITIT !!!

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii inalte la titlul de popor ales.

În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vre-o dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii..etc.
Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 - 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa... chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista).

Scrisul şi odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Începând cu anul 1995, dupa studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.
Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.


În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia Nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).

Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.
Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor, (Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.

Zona Nord-Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale, etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi.

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.
România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.

Bibliografie:
- Augustin Deac - Istoria Adevărului Istoric
- P.L.Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit
- Nicolae Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5
- Cornel Bârsan - Revanşa Daciei

Muzeul Holocaustului din Washington, pentru Jurnalul Național: „Am descoperit 182 de ghetouri și lagăre de exterminare în România”

28
 
Autor: Robert Veress02 Apr 2013 - 23:46
Informație-bombă publicată de ziarele britanice The Telegraph și The Independent, cu o lună în urmă: Holocaustul a fost mult mai mare decât se crede, în decursul celui de-al Doilea Război Mondial fiind exterminați „între 15 și 20 de milioane” de evrei, în Europa – o cifră de trei ori mai mare decât cea din majoritatea manualelor de istorie. Conform unui studiu al cercetătorilor de la Muzul Holocaustului din Washington, au existat peste 42 de mii de ghetouri și lagăre de exterminare și de muncă forțată în Europa – dublul estimărilor de până acum. Jurnaliștii britanici l-au citat pe profesorul doctor Geoffrey Megargee, conducătorul studiului, conform căruia au fost puse cap la cap cifre obținute din documente cunoscute, dar și multe neanalizate până în prezent. „Am obținut cifre șocante chiar și în cazul lagărelor de exterminare care au fost bine cercetate în trecut. Și multe nu au fost bine cercetate”, spunea omul de știință. România era nominalizată, alături de Franța, între țările în care s-ar fi descoperit lagăre de exterminare sau locații utilizate frecvent de naziști pentru asasinate în masă.
Pornind de la această ultimă informație, ne-am adresat, pentru detalii, atât Institutului Elie Wiesel din București, cât și Muzeului Holocaustului. Reprezentanții Elie Wiesel ne-au răspuns imediat, arătând că nu au avut nicio contribuție la studiul colegilor din Washington.
Iar în seara aceasta am primit și un răspuns de la Muzeul Holocaustului, redactat chiar de conducătorul studiului, Geoffrey Megargee.
Surprinzător, acesta neagă principala informație difuzată de prestigioasele ziare britanice, care, până în prezent, nu au dezmințit-o: Holocaustul nu a fost de trei ori mai mare, în sensul că numărul celor decedați nu a fost între 15 și 20 de milioane. Cifra respectivă se referă la numărul evreilor care au trecut prin lagărele de exterminare naziste sau au fost încartiruiți în ghetouri. Pe de altă parte, numărul lagărelor și ghetourilor din România se cifrează la 182 (!), ceea ce reprezintă doar 0,43% din totalul celor de pe cuprinsul Europei. Chiar și așa, cifra este uimitoare, foarte interesantă, necunoscută istoricilor români și opiniei publice din țara noastră. Domnul Megargee se scuză că nu poate oferi detalii în acest moment, dar, cu certitudine, ele vor stârni un viu interes, atunci când vor deveni publice.
Reproducem, în continuare, mesajul integral al lui Geoffrey Megargee:
Vă rog să-mi permiteți să corectez un punct pe care unele din articolele din presă l-au preluat greșit. Cifra de 15-20 de milioane reprezintă estimarea noastră a numărului celor care au trecut prin lagărele de exterminare, nu al celor care au murit în acestea.
Până în acest moment, am contabilizat 182 de lagăre și ghetouri administrate de români. Totuși, încă lucrăm la acel volum al viitoarei Enciclopedii a Holocaustului, așa că nu vă putem oferi detalii”.

Poliţişti şi militari români - pe lista fondatorilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Vezi cum au ajuns susţinători ai lui Tőkés

Poliţişti şi militari români - pe lista fondatorilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Vezi cum au ajuns susţinători ai lui Tőkés

0
 
Autor: Robert Veress08 Aug 2011 - 16:54
Poliţişti şi militari români - pe lista fondatorilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Vezi cum au ajuns susţinători ai lui Tőkés
Mircea Vasile Ion, subofiter la Politia Transporturi din Ramnicu Valcea, este unul dintre miile de cetateni romani carora le-au fost falsificate semnaturile pentru a le aparea numele pe listele de adeziune ale Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), cunoscut drept partid al europarlamentarului László Tokés.
Mircea Vasile Ion a fost contactat de avocatul si amicul sau, Adrian Draghici, care l-a descoperit, cu mirare, pe listele de adeziune. 'Cand m-a sunat, nu mi-a venit sa cred. I-am si spus: cum sa semnez asa ceva, doar stii ca noi (politistii – n.r.) nu putem fi membri de partid si nici nu ne putem implica in politica!'. Draghici a facut plangere penala impotriva celor care s-au folosit abuziv de identitatea sa. El sustine ca alte cadre din Politie si Armata sunt in aceeasi situatie. 'Nu ii cunosc, dar am fost mai multi la audieri, la tribunal', precizeaza subofiterul.
Avocatul Adrian Draghici a fost angajat de Buta Levente. Dl. Buta este un cetatean roman de nationalitate maghiara, care a initiat demersuri in vederea obtinerii cetateniei maghiare.
In cererea de interventie depusa la Tribunalul Bucuresti, in dosarul cererii de acordare a pesonalitatii juridice partidului lui László Tokés, Levente precizeaza ca s-a adresat Centrului de Democratie din Targu Mures. Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), care acum incearca sa se transforme in PPMT, a obtinut de la Guvernul Ungariei o finantare de 800.000 de euro pentru crearea a 20 de 'Centre de democratie', unde doritorii pot primi consiliere in vederea indeplinirii formalitatilor necesare obtinerii cetateniei maghiare.
La centrul din Targu Mures, lui Buta Levente i s-a sugerat ca ar fi bine sa semneze pe listele de sustinere a infiintarii si inregistrarii PPMT. Buta spune ca a refuzat, dar ca, ulterior, s-a regasit, totusi, pe listele de sustinere, cu semnatura falsificata.
In cazul Buta Levente este limpede ca datele de identificare (adresa, serie si numar de buletin, cod numeric personal) au fost obtinute din dosarul aplicatiei pentru cetatenia maghiara.
Nu putem decat specula cum au fost obtinute datele personale reale ale altor cetateni, cum este cazul subofiterului Mircea Vasile Ion. Acesta opineaza ca e posibil ca cineva dintre cei care au intocmit listele cu sustinatorii PPMT sa fi avut acces la Registrul de evidenta a populatiei.
Jurnalul National a descoperit noncordante intre numele persoanelor din listele de sustinatori ai infiintarii PPMT din Bucuresti si adresele acestora. Astfel, in cursul zilei de vineri, 29 iulie, am verificat, prin sondaj, cateva din adresele care figureaza in fotocopiile listelor cu semnaturile de adeziune primite anterior la redactie.
Avand in vedere ca, in decursul zilei de joi am descoperit ca marea majoritate a listelor de semnaturi depuse de PPMT la Tribunalul Bucuresti erau falsificate, liste intregi fiind semnate de aceeasi persoana, aveam banuiala ca vor exista neconcordante intre numele din liste si adresele de domiciliu trecute in dreptul acestora.
Banuiala ne-a fost confirmata. Cu o singura exceptie, la niciuna dintre adresele verificate nu au locuit, vreodata, persoanele din liste. Iar exceptia este un domn care a locuit la adresa respectiva in urma cu peste un deceniu.
Jurnalul National si Új Magyar Szó (cotidian national de limba maghiara) au dezvaluit ca Erdélyi Magyar Néppárt – Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), cunoscut drept partid al europarlamentarului László Tokés si-a falsificat listele cu semnaturile de adeziune.
La data de 5 mai 2011, Toró Tiberiu, presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Romania, mana dreapta a lui Tokés si imputernicit cu inregistarea formatiunii, a depus la Tribunalul Bucuresti 20 de bibliorafturi, continand 4.396 de foi cu 29.268 de semnaturi din 19 judete si din Municipiul Bucuresti.
La redactiile Jurnalul National si Új Magyar Szó (cotidian national de limba maghiara) au ajuns fotocopii ale catorva liste de semnaturi. La o prima vedere, semnaturile difera intre ele, insa, observate mai atent, se poate constata limpede, chiar si de catre o persoana fara expertiza grafologica, ca grupuri mari de semnaturi apartin aceleiasi persoane, avand aceeasi grafie.
Jurnalisti de la cele doua publicatii au primit acceptul conducerii Tribunalului Bucuresti de a analiza listele de semnaturi, fara a le putea fotocopia sau xeroxa si fara a avea acces la informatiile cu caracter personal (adresa, date de identificare).
Constatarea principala: aproape toate listele de semnaturi sunt falsificate GROSOLAN. In multe liste, grafia semnaturilor este si mai clar asemanatoare prin comparatie cu cea din fotocopiile primite la redactie.
Tribunalul Bucuresti a respins cererea de inregistrare a PPMT, motivat de faptul ca acesta nu este o formatiune care sa militeze, statutar, pentru interesul national, fapt impus de legea partidelor politice.
PPMT a formulat recurs, care urmeaza sa fie judecat de Curte de Apel Bucuresti.
Ca si Mircea Vasile Ion, Buta Levente si altii au formulat plangeri penale pentru fals, uz de fals si instigare la fals si uz de fals impotriva celor care au intocmit si s-au folosit de listele de sustinere a infiintarii PPMT. Dosarele sunt in diverse faze de cercetare la parchetele din tara.

marți, 28 mai 2013

Români uitaţi în România (tinutul secuiesc) - RTV.net



Regiunea Autonomă Vlahă din Cehia

Neamul nostru a fost cu mult mai mare decat oricine isi poate inchipui. La fel este si istoria noastra. Am vazut in jurul anului 1985 la TV in America, niste Romani imbracati in gate Romanesti, dansind dupa o muzica Populara pe care am recunoscuto pentru ca am auzito inainte si am fost sigur caci cineva a plasat acea hora din Romania sa vada Americanii traditia noastra. Erau Macedoneni din Iran si au ajuns acolo in timpul lui Alexandru cel mare.

FRATIA TRACO_GETO_DACA= Rasa,Etnia,Neamul,Poporul,Trib­ul,Clanul,Rudele,Familia sunt SACRO-SANTE. Avem o PATRIE COMUNA,o LIMBA COMUNA,un ALFABET COMUN,un FOLCLOR COMUN,un COD NATIONAL COMUN,O ISTORIE,O LITERATURA,O SPIRITUALITATE COMUNA. ONOAREA NOASTRA trebuie sa se manifeste in pastrarea si perpetuarea culturii si civilizatiei noastre nationale. LIMBA,COSTUMUL national,bucataria nationala trebuiesc promovate neincetat,iar PORUNCA DIVINA-creste si te inmulteste-trebuie respectata de toti TRACII.
bun, imi spuneau ca sunt "vlah", cine me a spus, pai sarbi, da si ai batrin ai mei!!!!
cind am fost la un ingropamint la Alibunar unde afost prima data popa in limba romana, unde am inteles aproape tot, am fost perdut nu steam ce se intimpla!!!
la capatin am gasit ca sunt in un spaciu slava unde este o politica de slavizare facuta sau nu da asa ie!!
astez ma considerez ca romain si luptezi pentru ca se inteleaga si alti da sunt cu niste nume slave
SRECKO MIODRAG

duminică, 26 mai 2013

Intuiţiile profetice ale hinduismului citate de Andrei Pleșu

Andrei Pleșu a găsit un text, în literatura veche a Indiei (Langa Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). 
Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. 
Iată o listă, selectivă, citată de Pleșu, a simptomelor pe care le anunţă textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru:

„Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte – spun textele – o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnatespre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate.

Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al castelor, o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială.

Necinstea va căpăta o răspândire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri.
(Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! (Nu fac decât să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.).

Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute.

Proștii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii „drepţi“, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vindemâncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de „semipreparate“ şi de (fast-food! n.m., A.P.).

Limbile vor săraci, vorbirea se va trivializa.

Vor fi mai multe femei decât bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru.
Se vor răspândi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordineşi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cufanatismul.
Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pântecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.

Discernământul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectuluiva intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni).

Vor câştiga teren neruşinarea, călcarea cuvântului dat, invidia.
Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împânzi totul.”

S-a umplut paharul.

Reproducem acest Protest mai ales fiindcă e semn că s-a umplut paharul. Că denigrarea istoriei românilor a atins niveluri de nesuportat pentru comunitate și că au început în fine să se manifeste reacții de apărare.

Protest Asociaţia GETO-DACII
Duminică, 26 Mai 2013 13:05
Persoană juridică română, cu sediul în Municipiul Bucureşti, str.Pâncota, nr.7, bloc 13, scara 1, etaj 6, ap. 20, sector 2, legal reprezentată de domnul Roman Marius Valentin, în calitate de Preşedinte al Consiliului Director şi al Asociaţiei, O.N.G. ce are ca scop studierea, cercetarea, promovarea şi apărarea, în condiţiile legilor române şi a adevărului ştiinţific a Istoriei Naţionale a României, în principal, precum şi cea universală în secundar vă aduce la cunoştinţă următoarul


P r o t e s t
Postul Naţional de Televiziune, TVR1, a difuzat în seara zilei de 07.04.2013, în intervalul orar 20:34-20:45 un reportaj ce se intitula „Istoria Mistificată". Reportajul a fost difuzat în cadrul programului TVR „Reportajele jurnalului". Cei intervievaţi au fost, pe rând: profesor Mihai Manea, Preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Istorie, prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Dorin Dobrincu, istoric, prof. univ. dr. Lucian Boia care, fiecare în parte, în primele aproximativ cinci minute ale reportajului (dintr-un total de 11 minute), au abordat un subiect extrem de important al istorie naţionale a României şi anume: Mihai Viteazul.

O primă precizare: nu marii noştri istorici moderni, de la Nicolae Bălcescu la Nicolae Iorga şi Constantin C. Giurescu au mistificat prin exagerare personalitatea şi epoca lui Mihai Viteazul ci cei patru invitaţi ai reportajului dvs. cărora li s-a asociat moderatorul TVR, care au denigrat acest moment deosebit al istoriei naţionale, de parcă ar fi avut un mandat în acest sens.

Modul în care cei intervievaţi au prezentat subiectul emisiunii, referindu-ne aici la prima parte a acesteia, unde s-a discutat despre Mihai Viteazul şi conştiinţa sa naţională, este unul care pune sub semnul întrebării atât personalitatea marelui voievod, acţiunile sale politice şi militare de la cumpăna veacurilor al XVI-XVII-lea, conştiinţa sa naţională dar mai ales unitatea politică realizată de Mihai Voievod Viteazul, ceea ce demonstrează cel puţin o lipsă a cunoaşterii realităţilor istorice şi politice de la acea vreme.

Debutul îl realizează dl. profesor Mihai Manea, care aduce în discuţie, cu o umbră de nemulţumire şi ironie din partea sa, faptul că în cărţile de istorie până nu demult „Românii sunt întotdeauna cei învingători. La lupta de la Călugăreni era celebra acţiune a lui Mihai Viteazul trecând podul care aproape îl spulbera pe Sinan Paşa" şi „românii erau victorioşi" dar că la căderea nopţii - spun izvoarele -, „armata lui Mihai Viteazul se retrage de pe câmpul de luptă, părăseşte Bucureştiul, trece prin Bucureşti, se duce la Târgovişte unde aşteaptă ajutoarele lui Sigismund Bathory!". Deci, de unde până unde victoria de la Călugăreni? Vorbitorul dovedea, prin aceasta, superficialitate în evaluarea şi în concluzia asupra acestei bătălii, ca să nu spunem mai mult. Biruind la Călugăreni, cu jertfe mari, Mihai, cu oastea totuşi împuţinată, s-a retras, strategic, spre munţi, din faţa „puhoiului" otoman şi, primind ajutorul dela Sigismund, dinainte obligat, a câştigat în final campania anului 1595 înt-una din cele mai glorioase bătălii ale sfârşitului de secol al XVI-lea şi împotriva celui mai redutabil comandant otoman al „zilei". Aceasta o spun izvoarele istorice cunoscute.

Continuând pe aceeaşi linie, dl. profesor Mihai Manea recidivează şi afirmă că „niciodată nu le-am fi spus că Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul au plătit tribut pentru că noi îi vedeam pe Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul ca eroi ai luptei naţionale". Da, voievozii amintiţi aşa au fost: eroi ai luptei naţionale dar cu această persiflare domnul Manea, preşedintele Asociaţiei Profesorilor de Istorie, se înscrie în şirul denigratorilor istoriei noastre naţionale. Domnul prof. univ. dr. Bogdan Murgescu părea la început să se apropie de adevărul istoric dar până la urmă s-a „încadrat" în acelaşi „tipar". Problema filiaţiei lui Mihai Viteazul - problemă în care vorbitorii au dovedit o insuficientă cunoaştere! - este, în prezent, rezolvată, în baza documentelor cunoscute astăzi şi valorificate în cartea recentă a prof. dr. Marin Al. Cristian, citată în nota 1. Iar Mihai Viteazul şi faptele sale, pe toată durata domniei, încheiată tragic în august 1601, nu a fost un „mit" - cum se opinteau să dovedească vorbitorii ci o realitate istorică, confirmată de izvoarele istorice.
„Scrie în manuale deja - îşi aduce aminte dl. Dobrincu - despre visul de veacuri al românilor care ar fi fost acela al unităţii politice. Asta este o poveste construită în secolul al XIX-lea. Evident că atunci această idee i-a atras pe cei mai mulţi români şi asta este o realitate dar înainte de 1830 nu există aşa ceva. Istoricii au inventat atunci povestea cu Mihai Viteazul care ar fi unit cele trei ţări române. E cam mult spus. E drept că a existat atunci o realitate, acest domnitor valah a reuşit să controleze pentru o scurtă perioadă de timp şi Moldova şi Transilvania dar n-a avut un proiect în jurul ideii naţionale, adică al unităţii naţionale. Abia paşoptiştii îl interiorizează, îl folosesc în spaţiul public, intră în manuale, în conştiinţa publică şi astăzi pentru că mai toţi românii ştiu de aşa ceva, pare că este un dat", spune vorbitorul Dobrincu, care îşi permite să nege ceea ce încă nu s-a învrednicit până acum să cunoască din izvoarele istorice.

Vine, la rând, vajnicul „demitizator" al istoriei naţionale, domnul Lucian Boia, afirmând de pe poziţia „magister dixit": „Nu Mihai Viteazul a făcut România şi asta este o mitologie istorică. Nu la 1600 s-a făcut România nici măcar într-o formă primară. Cum să spun?" Să spuneţi, d-le Boia, că necunoscând dvs. ce este acela un mit şi nici cum se lucrează cu izvoarele mitologice, nu aveţi dreptul să vă exprimaţi în această materie a ... „demitizării", cum faceţi de peste două decenii! Cu aplomb însă, vorbitorul creşte „turaţia" discursului: „Însă Mihai Viteazul, postum, a contribuit enorm la crearea României, adică mitologia lui Mihai Viteazul. Unirea de la 1859 şi de la 1918 s-au făcut şi sub semnul lui Mihai Viteazul cum s-au făcut sub semnul Daciei antice. Eu cred că în realitate România actuală nu are nimic în comun cu Dacia antică, dar ăsta a fost un simbol foarte puternic, adică oamenii trebuie să aibă nişte credinţe...". Da, „eu cred" este „argumentul" aroganţei prin care se ignoră concretul istoric dar şi exegezele pertinente de până la propria persoană!

Finalul primei părţi a reportajului, care-l avea în vizor pe Mihai Viteazul şi „mitul" unităţii naţionale, îi aparţine reporterului, la rândul său „îndoctrinat" la fel, care concluzionează:„Mitul unităţii a fost creat de paşoptişti dar comuniştii au creat atât de mult istoria încât o dată cu venirea lor la putere tot ce au învăţat bunicii şi părinţii noştri s-a schimbat".

Stimată redacţie, după 22 decembrie 1989, în România au avut loc o serie de schimbări. Marea majoritate a acestor schimbări nu a avut, în prim plan, interesul naţional şi această tendinţă se menţine constant, parcă susţinută de cineva anume. Şi pe linie „ştiinţifică" s-a abordat, nu de la început ci, treptat, treptat, o cale de denigrare a istoriei naţionale, de minimalizare a faptelor înaintaşilor noştri, de înlăturare din manualele şcolare a strămoşilor noştri reali - geţii, dacii, tracii, illirii. Evident, nu puteau să „scape" continuatorii acestui „plan dacic care ne-a traversat istoria şi care ne animă şi azi", iar unul dintre aceşti continuatori este Mihai Voievod Viteazul - un geniu politic şi militar de valoare naţională şi universală.

Ca răspuns la afirmaţiile domnului profesor Manea, mai sus prezentate şi redate cuvânt cu cuvânt aici, din reportajul filmat, făcut de dvs., vă aducem la cunoştinţă atât dvs. cât şi Domniei sale faptul că românii, din păcate, nu au fost întotdeauna învingători în luptă, cum prezintă situaţia, ironic, domnul profesor Manea. Înfrângerile s-au datorat, de foarte multe ori, de-a-lungul istoriei, numărului foarte mare de cotropitori care şi-au dorit cu orice preţ acest pământ şi cu care Ţara, Ţările române, cele trei Dacii, cele trei Valahii, cum mai erau cunoscute, s-au confruntat permanent. Amintim doar câteva forţe teribile ale antichităţii, evului mediu, epocii moderne şi contemporane cu care oamenii locului şi conducătorii lor s-au confruntat: Imperiul persan, Imperiul roman, Hunii, hoardele tătărăşti, Imperiu otoman, Imperiul habsburgic (austro-ungar, mai târziu), Imperiul ţarist (mai târziu Imperiul sovietic, U.R.S.S.). În luptele cu aceste forţe uriaşe românii au pierdut nenumărate bătălii, multe le-au şi câştigat, într-un mod eroic, iar acest fapt a fost consemnat mereu de cărţile de istorie, fiind o realitate, nefiind ascunse elevilor, studenţilor, ori publicului larg, interesat. Un alt motiv, extrem de important în pierderea anumitor bătălii sau „ratarea" unor momente importante în istoria naţională a României a constituit-o trădarea naţiunii şi a domnitorului, a conducătorilor, de către unii din cei ajunşi în sfera puterii, în jurul domnitorilor ori conducătorilor pe care i-am avut în istorie. Nu poate fi uitat la acest capitol „interesul" enorm, „protector", pe care l-au avut puterile occidentale, imperiul otoman, ori Rusia ţaristă şi sovietică mai târziu, în dominarea, controlul ori încorporarea acestui teritoriu în propriile lor imperii sau state. Acesta-i adevărul în privinţa victoriilor aşa-zis permanente ale românilor în istorie şi nu altul. Acelaşi „interes" enorm de „protecţie" a Statului Naţional Unitar Român există şi astăzi, manifestat prin noul Superstat apărut de câţiva ani pe harta lumii: Uniunea Europeană cu viitoarea sa prefigurată transformare în Statele Unite ale Europei, ca „antecameră" a unui aşanumit „Imperiu global".

Revenim asupra bătăliei de la Călugăreni, asupra căreia denigratorii istoriei naţionale au încercat şi încearcă să arunce o umbră, chiar o uitare a sa sau a importanţei sale, cum au încercat şi vorbitorii din reportajul prezentat de dvs. La Călugăreni s-a înregistrat o mare victorie a lui Mihai Viteazul şi a valahilor, în lupta împotriva imperiului otoman. Raportul de forţe, în acea zi, 13/23 august 1595, era de 5 la 1 în favoarea otomanilor. La sfârşitul zilei, numărul morţilor era tot în favoarea otomanilor, adică 7000 de turci morţi şi 2000 de morţi din oastea valahă, din care 700 erau unguri şi secui. Nu am adăugat la acest capitol dotarea foarte bună a armatei otomane în armament, muniţie şi provizii, în contradicţie cu armata lui Mihai. Tot la finalul luptei în rândul armatei otomane se înregistrau mai multe paşale ucise pe câmpul de luptă (Mustafa paşa, Husein Paşa, Haidar Kidr paşa - ucis chiar de către Mihai Viteazul). Hasan paşa, urmărit de Mihai Viteazul pe câmpul de luptă, a scăpat cu fuga şi cu mare frică. O altă paşală, Mehmed Satârgi bei Yenişehir a fost rănit, scăpând de la moarte. Marele vizir, Sinana paşa, a fost la un pas de moarte în acele momente. Captura de război a lui Mihai, la sfârşitul aceleiaşi zile a fost una consistentă în arme uşoare şi grele (15 tunuri) şi mai ales în steaguri, fiind capturat şi steagul verde al profetului, atât de preţuit de otomani[1]. În urma informaţiilor primite - de la prizonierii turci dar şi prin alte investigaţii -, după lăsarea serii şi încetarea bătăliei, evident că a doua zi armata lui Mihai s-a retras spre Bucureşti, apoi Târgovişte, aşteptând ajutorul promis de Sigismund. Acesta este un fapt cunoscut şi a fost o mişcare tactică bine gândită de Mihai, întrucât raportul de forţe rămânea, totuşi, în favoarea otomanilor. Joncţiunea cu armata adusă de Sigismund Bathory, promisă, de altfel, i-a permis lui Mihai Viteazul să reia ofensiva, astfel încât să-l ajungă din urmă pe Cagal Oglu Sinan paşa, marele vizir, care se retrăgea în mare grabă spre Dunăre, iar la Giurgiu, surpinzându-l la trecerea podului cu armata otomană, să spulbere jumătatea ce nu reuşise să treacă Dunărea, inclusiv soldaţii otomani aflaţi pe pod la acel moment, pod ce a fost distrus de artileria lui Mihai. Corpul de oaste al akingiilor, la Dunăre, la trecerea podului, a fost complet distrus, nemairefăcându-se niciodată. Ca o consecinţă a acestei înfrângeri, Sinan paşa este înlăturat din funcţia de mare vizir şi puţin a lipsit ca acesta să nu-şi piardă capul. Toate cronicile europene ale vremii au anuţat, după această bătălie, o mare victorie a lui Mihai Viteazul. Podul principal de peste Neajlov, a fost un pivot important în toată această luptă, unde Mihai Viteazul a fost prezent, iar Sinan Paşa, după ce a fost străpuns cu lancea dintr-o parte în alta a obrazului, a căzut în râu, fiind salvat de un supus al său, Deli Hasan (Hasan nebunul).

Oare de ce astăzi trebuie, neapărat, să minimalizăm, eventual să anulăm un trecut glorios şi să ştergem faptele înaintaşilor noştri încercând să prezentăm adevărul într-o lumină palidă, aproape întunecată? Retragerea de pe câmpul de luptă a armatei valahe şi a lui Mihai, a doua zi, a fost una strategică nu a fost o fugă, cum se înţelege din prezentarea făcută de vorbitorii dvs, a fost o retragere care a avut în vedere regruparea armatei prin aportul forţelor proaspete ce urmau să vină. În toate cărţile de istorie faptele au fost prezentate în acest mod şi nu altfel, neascunzându-se nimic, dar, de cele mai multe ori, explicându-se care a fost scopul acestei retrageri. Faptul că ajutorul lui Sigismund a sosit, într-un final, nu minimalizează cu nimic rolul uriaş pe care l-a avut oastea valahă şi mai ales voievodul Mihai în această luptă. Exemplul personal al lui Mihai Viteazul pe câmpul de luptă a fost unul care a dus la obţinerea unei mari victorii într-un moment în care lupta era în mare cumpănă, cum s-a întâmplat şi la Şelimbăr mai târziu, fapte mai puţin cunoscute publicului larg. Şi asta în condiţiile în care raportul de forţe era net favorabil otomanilor, Sinan paşa având poruncă fermă de a transforma Valahia şi Moldova în paşalâcuri.

La fel de cunoscut este şi faptul că atât Mihai Viteazul, dar şi Ştefan cel Mare au plătit tribut turcilor. Nici acest fapt nu a fost ascuns, cum se înţelege din prezentarea profesorului Manea. Ceea ce nu se ştie este că tributul s-a plătit, permanent, datorită lipsei de înţelegere a occidentului catolic şi politic care nu a văzut cu ochi buni, niciodată, cele trei Dacii şi nici pe conducătorii lor ori acţiunile acestora, obiectivul acestui occident fiind acela de a încorpora sau extorca aceste ţări de bunurile lor, „schismaticii" răsăriteni fiind o permanentă ţintă a occidentului. În atari condiţii, fiinţa naţională, în faţa celei mai mari puteri militare şi politice a evului mediu, se putea conserva, în primul rând, în regim de urgenţă, prin înţelegere cu Poarta otomană, care, în schimbul păcii şi a unei aşa zise „protecţii", percepea un tribut. Acestea sunt fapte care „scapă" vorbitorilor dvs. din ignoranţă sau cu premeditare. De asemeni, incorecte sunt aprecierile profesorului Manea şi vis-a-vis de cei doi voievozi, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, atunci când asociază caracterul de eroi naţionali, dar într-un mod ironic, al celor doi, cu tributul plătit de aceştia Porţii otomane. Este de notorietate faptul că au fost nişte eroi şi nu doar naţionali la acea vreme ci de talie europeană şi cu toate acestea au plătit tribut Porţii, în pofida tuturor victoriilor împotriva otomanilor, dar dl. profesor nu prezintă aceste aspecte din motive cunoscute doar de Domnia sa. Neînţelegerile cu lumea creştină catolică, occidentală, care nu vedea în Ţările Dacice decât o sursă de venit, un teritoriu de cucerit, de încorporat, inclusiv din punct de vedere religios, ori un câmp de luptă, au dus, de cele mai multe ori, după trecerea la cele veşnice a lui Mircea cel Bătrân, la înţelegeri între aceste trei Ţări Dacice, cele trei Valahii şi Poarta otomană, înţelegeri care se materializau, de fiecare dată, cu foarte mici excepţii, prin plata unui tribut, cum am arătat anterior.

Acestea au fost, sunt şi vor fi nişte realităţi crunte, pe care naţiunea română le-a trăit cu sacrificii imense, nu sunt nişte „mituri" – cum le „ştie" dl. Boia! – nu poveşti, nu fabulaţii. Numai cine nu doreşte nu le vede ca pe nişte realităţi. Ascultând cu atenţie prezentarea unui alt invitat al dvs., dl. Dorin Dobrincu, constatăm cu surpindere că „visul de veacuri al românilor... este o poveste construită în secolul al XIX-lea". Că până la „1830 nu a existat aşa ceva", o încercare de unitate politică a românilor. De asemenea, ne surprinde în mod neplăcut afirmaţia acestui istoric care ne spune că „Istoricii au inventat atunci povestea cu Mihai Viteazul care ar fi unit cele trei ţări române. E cam mult spus.". Şi că, această idee, a unităţii politice a românilor apare abia în perioada paşoptistă, iar ideea este folosită „în spaţiul public". Nimic mai fals, din ceea ce a prezentat dl. Dobrincu, în expunerea sa. Să vă dăm câteva exemple cu privire la conştiinţa naţională şi la dorinţa de unitate politică a valahilor, a românilor, cu privire, deocamdată, la acel moment, al domniei lui Mihai Voievod Viteazul, atât pentru domnul Dobrincu, dar şi dumneavoastră, TVR-ului: Cărturarul german Ioannis Biselius scria că ardelenii „ţineau mai mult la unul de-al lor, la un dac ca Mihai decât la un străin ca Basta; care alt popor în afară de valahi, poate fi atât de plăcut transilvănenilor? Căci mai toţi sunt de acelaşi sânge, de aceeaşi origine, de acelaşi nume: daci sunt şi unii şi alţii!"[2]. Szamoskozy nota că „vestea luptei nenorocite a străbătut toată ţara; poporul românilor care locuieşte în satele Ardealului a făcut o conspiraţie şi s-a unit cu cei de acelaşi neam veniţi de dincolo şi s-au ridicat din toate părţile"[3]. Sasul Mathias Miles constata că: „De îndată ce s-a răspândit în ţară zvonul despre victoria lui Mihai, numaidecât valahii din ţara noastră s-au adunat şi au atacat în taină şi public moşiile şi curţile nobililor şi au ucis mulţi dintre stăpânii lor ..., şi aceasta, de fapt, din închipuirea visătoare că, având de acum înainte un principe din sângele lor, trebuiau mojicii valahi să-i stârpească pe nobili"[4]. Cronicarul era convins că între românii din Ardeal şi cei din Valahia exista „o puternică conştiinţă de neam"[5].

Cu o zi înainte să fie asasinat, Mihai Viteazul, la solicitarea lui Basta să părăsească Ardealul din porunca împăratului, răspunde astfel: „Nu-mi las nimănui ţara şi neamul nici mort."[6]. Tot în aceeaşi zi, Mihai răspunde solului trimis de Basta care-i poruncea lui Mihai să se prezinte la consiliul de război: „Vor să-mi dea mie ordine cei ce n-au nici un drept asupra mea... . Cine dracu sunt acei Rudolfi şi cezari de care îmi vorbeşte unul ca Basta? Sau cine sunt aceşti Basta ce mi-i trimite Rudolf drept monitori? La dracu şi la corbi cu aceşti de două ori inoportuni areopagiţi! Cum? În aceste trei ţări ale Daciei, supuse cu primejdia vieţii mele, îngenunchiate prin vitejia mea, dobândite prin victoriile mele, mai cutează încă cineva să-mi prescrie legile îndurării (cu voia celui de sus), ale prudenţei, ale înţelegerilor şi alianţelor? Ori să îngrădească stăpânirea mea şi dreptul meu de a duce tratative? Pieri Basta! Sau, dacă voieşti a grăi, domneşte peste ai tăi, iar pe mine să mă laşi în pace, pentru că în treburile mele şi în ţările supuse cu braţul meu nu recunosc pe nimeni deasupra mea, necum pe un Basta şi nici pe vreun Rudolf şi pe alţi cezari. Fiecare e Jupiter în cerul său, iar nu într-al altuia"[7].
Un alt aspect mai puţin cunoscut publicului larg este acela al refuzului lui Mihai de a trece la catolicism, în pofida tuturor „sfaturilor" papale[8]. Răspunsul lui Mihai Viteazul adresat papei, la aceste solicitări, ademeniri de „sirenă" venite de la Vatican a fost următorul: „să părăsească rătăcirile italice şi să se întoarcă împreună cu poporul său la comunitatea cea adevărată a bisericii greceşti ...(ortodoxe, n.n.)"[9].

Oare nu sunt suficiente argumente cu privire la dorinţa de unitate politică a valahilor, a românilor, la acea vreme, la dorinţa lui Mihai de unitate a celor trei Ţări Dacice? Argumente pe care vorbitorii din reportajul dvs. nu le cunosc sau, deliberat, le ignoră? Nu mai aducem în discuţie prima refacere a teritoriului Valahiei în timpul lui Mircea cel Bătrân, cu teritorii sud-dunărene şi carpatice care au aparţinut acestei ţări, vechii Dacii şi locuitorilor ei, valahii, din totdeauna (Dobrogea, Amlaşul şi Făgăraşul). Ceea ce au readus la trupul ţării marii voievozi şi valahii (românii), prin sacrifiul şi jertfa lor, alţii, peste secole, tot din ignoranţă, nepăsare, trădare naţională ori lipsă de educaţie naţională, au pierdut, au risipit, au adus ţara în situaţii limită. Vezi 11 februarie 1866, momentul 1907, vezi anul1940 cu fatidicele date 26 iunie, 30 august, 7 septembrie, etc. Situaţia, azi, în contextul intern şi internaţional, se poate repeta oricând, din aceleaşi motive.

Domnul Dobrincu recidivează, în acelaşi interviu şi afirmă că „acest domnitor valah (Mihai, n.n.) a reuşit să controleze pentru o scurtă perioadă de timp şi Moldova şi Transilvania dar n-a avut un proiect în jurul ideii naţionale, adică al unităţii naţionale"?!?! Cam ce proiect politic ar fi trebuit să existe, la acea vreme, în condiţiile politice, militare şi economice date de atunci, care să vizeze unitatea politică a valahilor (românilor), astfel încât să fie recunoscut astăzi de denigratorii istoriei naţionale? Au existat şi asemenea proiecte/înţelegeri în care Mihai aducea în discuţie cele trei ţări Dacice şi vă exemplificăm: „Discuţii mai concrete a avut Mihai cu paharnicul de Halicz în prima jumătate a lunii martie 1600. S-a convenit asupra unor jurăminte reciproce prin care Sigismund al III-lea de Vasa urma să recunoască lui Mihai Viteazul şi urmaşului său, Nicolae, stăpânirea principatelor Valahiei, Ardealului şi Moldovei cu condiţia ca această unire de state să constituie feudă a Coroanei Poloniei. Se menţiona că cetăţile Chilia, Cetatea Albă, Oceacovul şi Ismailul vor fi recucerite de Mihai Vodă de la turci „pe cheltuiala sa", să fie supuse suveranităţii Poloniei. La rândul său, Voievodul Mihai se obliga„să nu intre în legături cu nici un domn străin, fie creştin, ori păgân" fără voia şi sfatul Măriei Sale Sigismund al III-lea de Vasa. Proiectul de tratat prevedea ca „Voievodatele Transilvaniei, Munteniei... Moldovei, şi toate ţările ce le-ar lua prin puterea şi sabia sa, trebuie să le unească şi să le dea atunci Coroanei poloneze"[10]. Tratatul cuprindea următoarea clauză: „iar aceste mai sus pomenite (provincii) Măria Sa rege n-are să le dea nimănui altuia, decât urmaşilor Măriei sale domnului Mihai Voievod[11]"[12]. Ce spuneţi de un asemenea proiect sau înţelegere? Dar unitatea religioasă, străvechea noastră dreaptă credinţă monoteistă, din Dacia edenică, al cărei restaurator a fost, la 1600, Mihai Viteazul, iar mai târziu, după venirea lui Hristos Dumnezeu pe pământ şi a descinderii Sfântului Apostol Andrei pe pământul vechii Dacii, unitatea ortodoxă, compactă şi permanentă a românilor, până azi, nu este o altă dovadă de conştiinţă naţională? Dar devotamentul cu care l-au slujit românii ardeleni pe Mihai Viteazul în timpul scurt al unităţii politice, sau fraternizarea armatei moldovene cu armata lui Mihai, la data cuceriri Moldovei, nu putem considera că face parte dintr-un asemenea proiect? Dar refuzul românilor de a trece la catolicism, respingerea Uniaţiei, impusă într-un mod barbar la cumpăna secolelor al XVII-XVIII-lea, nu este o dovadă de conştiinţă naţională şi de unitate, prin religie naţională, a românilor? Ca o scurtă precizare, în acelaşi context, vă amintim că momentul 1821 a avut un ecou foarte mare în Ardeal, românii adeleni aşteptându-l pe „Todoruţ" să-i elibereze de sub jugul imperial, având mari speranţe de la acest valah ce se ridicase împotriva asupritorilor. Şi asta se întâmpla înainte de data „exactă" postulată de dl. Dobrincu, 1830.

Cel ce completează tabloul acestor dezinformări, amestecând idei şi cuvinte, este dl. Boia care afirmă „ex catedra", că: „Nu Mihai Viteazul a făcut România şi asta este o mitologie istorică. Nu la 1600 s-a făcut România nici măcar într-o formă primară". În primul rând, la 1600 nu se vorbea despre România ci despre cele trei Ţări Dacice sau despre cele trei Valahii. Mihai Viteazul, prin fapta sa, cu efortul său uriaş şi al valahilor (românilor) săi, uneşte -, este adevărat, pentru scurt timp -, cele trei Ţări Dacice. Nu degeaba duşmanii săi, nu puţini la număr, l-au numit pe Mihai Viteazul malus dacus. Ce a însemnat unirea lui Mihai Viteazul de la 1600, ne-o spune Nicolae Iorga: „De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică.". Profesorul Cristian, în lucrarea sa, Mihai Viteazul, Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Ed. Nicolae Bălcescu, 2011, după o analiză atentă a documentelor de epocă, a izvoarelor, afirmă: „Mihai Vodă, prin biruința gândului unirii, a luat-o înaintea timpului său, reuşind să adune la un loc cele trei Ţări Dacice, în vreme ce ideea politică a unității statale naționale nu exista nicăieri în Europa." (s.n.). Oare acest efort şi sacrificiu suprem nu mai înseamnă nimic azi? Aceasta este mitologie istorică, d-le Boia? O altă afirmaţie bulversantă a d-lui Lucia Boia este următoarea: „Eu cred că în realitate România actuală nu are nimic în comun cu Dacia antică". Oare? Absurd, d-le Boia! „Iar cee ce e absurd nu poate fi crezut" (Voltaire)! Raportându-ne la epoca lui Mihai Viteazul, este bine ştiut că Mihai Viteazul era cunoscut ca fiind dacul, valahul sau dacul ce rău. Cele trei Valahii, Ţara Moldovei, Ţara Ardealului (nu Transilvania, care este denumirea latină a zonei din interiorul arcului carpatic, denumire folosită de cancelaria maghiară) şi Valahia, erau cunoscute sub denumirea de cele trei Dacii, denumire ce s-a păstrat până în zilele noastre şi care desemnează un anumit teritoriu şi o anumită populaţie bine identificată, trăitoare pe acel teritoriu şi, mai ales ... străveche şi sedentarizată. Mai târziu, Horea este numit Rex Daciae, Vladimirescu afirmă originea dacă a românilor etc, etc, etc. De amintit este şi faptul că la 1595 apare publicată Harta Daciei, autor fiind cartograful olandez Abraham Ortelius (1527-1598). Harta face parte din lucrarea Theatrum Orbis Terrarum („Teatrul lumii"), considerată primul atlas modern[13]. Descrierea hărţii ne arată cu exactitate unde se află acest teritoriu, ce populaţii îl ocupau, de ce râuri era traversată etc. Fidelitatea cu care sunt redate aceste elemente esenţiale, la o distanţă în timp atât de mare, este uimitoare şi coincide perfect cu teritoriul ocupat de valahi în cele trei Ţări Dacice. Iată alte câteva menţiuni extrem de importante, de epocă, cu privire la Dacia, daci, teritoriu, exemple de continuitate etnică şi statală: „Italianul Lazaro Soranzo scria în opera sa L'Ottomano, apărută în anul 1598 la Ferrara, că locuitorii celor „trei Dacii" adică ardelenii „împreună cu moldovenii şi cu valahii sunt vechii daci atât de temuţi de romani"[14] . Aceeaşi opinie o împărtăşeşte şi reverendul napolitan Paolo Sartorio care susţinea că „transilvăneni... moldovenii şi valahii sunt anticii daci"[15].Cărturarul german Ioannis Bisselius amintea la începutul unuia din capitolele operei sale Aetatis nostrae gestorum eminentium Medulla Historica, apărută la Amberg, că „vor fi amintite nu arareori Daciile, adică Transilvania, Valahia şi Moldova"[16]. Istoricul englez James Samuelson scria în lucarea Roumania - past and present, apărută la Londra, că după cucerirea Moldovei Mihai a devenit „stăpânitor independent asupra a ceea ce fusese Dacia antică, anume Valahia, Moldova, Transilvania"[17]. În acelaşi sens se exprima şi francezul Jean Vaillant, că Mihai Viteazul a gândit şi a luptat „pentru a constitui în regat vechea Dacie întreagă"[18]. Lombardul Jean Henri Ubicini arată în lucrarea Provinces d'origine roumaine, Valahia, Moldavie, Bukovine, Transylvania, Bessarabie, apărută la Paris în anul 1856, că Mihai Viteazul bazându-se pe comunitatea „de origine, de limbă şi de religie" „a încercat să unească într-un singur corp naţional pe toţi locuitorii vechii Dacii"[19]. Cecetătorul englez William Miller scria în opera sa The Balkans că voievodul valah a reuşit, după obţinerea victoriei de la Şelimbăr, să plaseze „citadela anticii Dacii sub puterea sa"[20]. Cronicarii şi istoricii care au făcut referire la Dacia cunoşteau cu exactitate părţile componente ale anticei Dacii. De pildă Nicolau Olahus nota în lucrarea Hungaria că, „în Dacia se găsesc provinciile Valahia Mare numită şi Transalpina, Moldova, Transilvania, Maramureşul, Ţara Someşului, Ţara Crişului, Nyr şi Ţara Timişului"[21]. Iezuitul italian Giovanni Botero menţiona în lucrarea sa Le relationi universali, apărută în anul 1596 la Bergamo: „Provincia pe care anticii o numeau Dacia, cuprinde astăzi Transilvania, Ţara Românească şi Moldova[22]"[23].
Faţă de toate aceste aspecte şi multe, multe altele pe care nu le mai menţionăm în economia acestui protest, afirmaţia domnului. Boia cum că „Eu cred că în realitate România actuală nu are nimic în comun cu Dacia antică", nu are nici o valoare, fiind absurdă, cum am spus.

Ne întrebăm de ce reportajul realizat de TVR poartă o denumire atât de „incitantă": Istoria Mistificată. Despre ce mistificare este vorba şi făcută de cine pentru că din ceea ce aţi prezentat, nimic nu este în concordanţă cu adevărul istoric. Prin aceasta, Televiziunea publică s-a făcut, practic, o „porta-voce" a unor falsuri istorice.

Dacă în perioada comunistă istoria naţională a fost substanţial ideologizată, pro-domo, în tranziţia postdecembristă, într-un context politic care le este favorabil, s-au înmulţit îngrijorător denigratorii istoriei naţionale, cărora le stau la dispoziţie edituri şi canale media, inclusiv Televiziunea Română. Toţi aceşti denigratori caută continuu să minimalizeze persoanlităţi, să falsifice evenimente. Dumneavoastră, Televiziunea Română, post public, naţional, dacă veţi continua, unilateral, cu astfel de „oracole", vă încărcaţi cu o mare răspundere faţă de istoria naţională, ştiinţa chemată să apere adevărul istoric şi, prin el, interesul naţional. Am asistat, la mijlocul anilor '90, la prima încercare, reuşită, de minimalizare a personalităţilor istoriei naţionale şi de amalgamare a evenimentelor istorice naţionale cu cele europene în manualul de istorie, prin apariţia, pe linie ministerială, guvernamentală, a manualelor alternative. Astăzi, cel puţin manualul de clasa a XII, cel mai important din învăţământul preuniversitar, este unul neştiinţific, ametodic şi contrar interesului naţional.

Faţă de cele prezentate de dvs. în reportajul Istoria mistificată, prezentat pe postul public de televiziune, la o oră de maximă audienţă, prezentare ce s-a făcut într-o manieră ce nu are nimic în comun cu adevărul istoric, protestăm energic faţă de această falsificare şi denigrare a istoriei naţionale, a geniului politic şi militar care a fost Mihai Viteazul, recunoscut ca atare atât în epocă dar şi ulterior cu şi mai mare admiraţie - şi aşa a rămas în conştiinţa naţională şi în operele celor mai de seamă istorici români, opinie preluată şi de istorici străini - şi îi învinuim pe invitaţii dvs. de necunoaştere şi neînţelegere a izvoarelor istorice, dar şi de reaua credinţă cu care au abordat personalitatea, epoca şi memoria restauratorului Daciei - cum a fost el perceput în plan naţional şi european -, precum şi ideea de conştiinţă şi de unitate naţională. Deplângem faptul că Televiziunea Română, publică, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unor denigratori ai istoriei naţionale pe o temă majoră.

Încheiem acest protest cu un citat din istoricul Johann Christian von Engel: „Vrem... să aşternem câteva flori pe mormântul unui principe valah care este de interes universal"[24]. Iată cum a fost văzut Mihai Viteazul în epocă. Şi încă un aspect important poate mai puţin cunoscut. Mihai Voievod Viteazul, în Mai 1600, când a unit cele trei Valahii, cele trei Ţări Dacice, avea 41 de ani. La data asasinării sale, duminică, în cursul dimineţii, 9/19 august 1601, Mihai Voievod Viteazul nu împlinise 43 de ani...
Asociaţia „GETO-DACII"
Roman Valentin Marius, Iscru Adrian, Dincă Mihaela Călina
Rocsin Daniel, asociat onorific
Consiliere ştiinţifică: Conf. univ. dr. Iscru D. Gheorghe, Prof. dr. Marin Alexandru Cristian

Notă: prezentul protest a fost depus la Televiziunea Română, în atenţia Consiliului de Administraţie şi către redacţia Ştiri cu următoarele nr. de înregistrare: Către C.A. al T.V.R. cu nr. 9960/20.05.2013; către redacţia „Ştiri" T.V.R. cu nr. 9959/20.05.2013.
------------------------------------------------------------------------------
[1] Vezi, pe larg, Marin Alexandru Cristian, Mihai Viteazul, Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Ed. Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2011.
[2] Mihai Viteazul în Conştiinţa Europeană, II, p. 302, s.n.
[3] P.P. Panaitescu, Mihai Viteazul, Bucureşti, Fundaţia Regelui Carol I, 1936, p. 171, s.n.
[4] Mihai Viteazul în Conştiinţa Europeană, II, p. 343, s.n.
[5] Idem, p. 346, nota 22, s.n.
[6] Marin Alexandru Cristian, Mihai Viteazul, Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Ed. Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2011, p. 289.
[7] Ibidem, p. 290.
[8] Marin Alexandru Cristian, Mihai Viteazul, apărător al Creştinătăţii, în Studii Slătinene, anul VI, vol XI, nr. 2/2012, p. 36, nota 138. Vezi şi revista Atitudini, numerele 25-28/2013.
[9] Apud, P.P.Panaitescu, op. cit., p. 106.
[10] Mihai Viteazul în Conştiinţa Europeană, I, p. 438, 439.
[11] idem, p. 439.
[12] Marin Alexandru Cristian, Unirea Valahiei, Ardealului şi Moldovei, încununarea afirmării conştiinţei naţionale a lui Mihai Voievod Viteazul, în manuscris, p. 25.
[13] Abraham Ortelius, Harta Daciei – Izvoarele – Editura Dacica, Bucureşti, 2009, traducere din limba latină, note şi introducere de Aurora Peţan.
[14] Mihai Viteazul în Conştiinţa Europeană, II, p. 246, s.n.
[15] Idem, p. 233, s.n.
[16] Idem, p. 297, s.n.
[17] Idem, III, p. 439, s.n.
[18] Idem, p. 186, s.n.
[19] Idem, p. 220, s.n.
[20] Idem, p. 477, s.n.
[21] Apud. Mircea Dogaru, Singur împotriva Europei, Mihai Viteazul (1593-1601), Editura Phobos, Bucureşti, anul 2005, p. 25.
[22] Călători străini despre ţările române, IV, p. 173, s.n.
[23] Marin Alexandru Cristian, Unirea Valahiei, Ardealului şi Moldovei, încununarea afirmării conştiinţei naţionale a lui Mihai Voievod Viteazul, în manuscris, p. 2 şi 3.
[24] Marin Alexandru Cristian, Mihai Viteazul, Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Ed. Nicolae Bălcescu, Bucureşti, 2011, p. 295.





sâmbătă, 25 mai 2013

Consiliul Legislativ avizează negativ iniţiativa legislativă promovată de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC)

Consiliul Legislativ avizează negativ iniţiativa legislativă promovată de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC)PDFEmail
Monitorul Oficial al României, PARTEA 3: AVIZ nr. 308 din 22 aprilie 2013 (aviz publicat în Monitorul Oficial, joi 23 mai 2013) referitor la iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind revizuirea Constituţiei României
Constituţia Cetăţenilor : 
Miscarea pentru Constitutia Cetatenilor - NOUA Constitutie a Romaniei 2013
Forum CONSTITUŢIONAL: Revizuirea Constituţiei României - Noua Constituţie 2013 

Ioan Roşca : opinii la Proiectul de LEGE privind Revizuirea Constituţiei României - promovat de Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor 2013 
***
Analizând iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind revizuirea Constituţiei României, formulată de un comitet de iniţiativă
 în baza prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, şi transmisă de împuternicitul comitetului de iniţiativă, cu Adresa înregistrată la Consiliul Legislativ sub nr. R475 din 25 martie 2013,


CONSILIUL LEGISLATIV: În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, şi al art. 46 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, precum şi al art. 3 alin. (2) din Legea nr. 189/1999, republicată, avizează negativ iniţiativa legislativă, pentru următoarele considerente:

1.Prezenta iniţiativă legislativă a cetăţenilor are ca obiect de reglementare revizuirea Constituţiei României, republicată, fiind formulată în temeiul art. 150 din Legea fundamentală.
Conform Expunerii de motive, intervenţiile legislative propuse vizează, în principal, următoarele aspecte:

- instituirea unui Parlament unicameral compus din maximum 300 de parlamentari;

- instituirea unui număr de maximum două mandate pentru toate funcţiile elective;
- participarea la vot obligatorie;
- stabilirea zilei naţionale pe data de 9 Mai, precum şi stabilirea ca imn naţional al României a melodiei "Trăiască România, Trăiască Tricolorul";
- afirmarea faptului că România este continuatoarea de drept a Daciei şi a statului naţional şi unitar constituit în anul 1918;
- o reală şi completă separaţie şi independenţă a puterilor în stat, prin alegerea de către popor a conducătorilor autorităţilor fundamentale şi a tuturor magistraţilor.


Prin obiectul său de reglementare, iniţiativa legislativă se încadrează în categoria legilor constituţionale, fiind incidente prevederile art. 151 din Legea fundamentală.

2.Constituţia reprezintă baza întregului sistem juridic al unui stat şi trebuie să aibă un caracter vizionar pentru a răspunde cerinţelor şi necesităţilor actuale şi viitoare care apar în evoluţia unui stat, ea reflectând stadiul dezvoltării şi modernizării societăţii. Prin Constituţie sunt reflectate interesele tuturor cetăţenilor unui stat, imprimându-i, astfel, o valoare supremă ce determină respectul de care trebuie să se bucure Legea fundamentală. În Constituţia unui stat democratic sunt consacrate principiile vieţii economice, sociale, politice şi juridice care îşi au corespondent în valorile fundamentale pe care statul le promovează şi le apără.

Ca atare, Constituţia unei ţări reglementează aspectele cele mai importante şi generale ale ordinii juridice ale societăţii, principiile şi liniile directoare, formulate într-un limbaj concis, sobru, accesibil şi previzibil, fără detalierea unor aspecte care să încarce inutil normele constituţionale, aspecte ce vor fi reglementate în detaliu în legislaţia subsecventă. Constituţia reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, precum şi autorităţile publice fundamentaleForţa juridică a Constituţiei este supremă, fapt ce o situează în vârful ierarhiei izvoarelor dreptului şi impune regula conformităţii întregului sistem legislativ cu dispoziţiile ei.

În acest context, semnalăm că prezenta iniţiativă cetăţenească conţine ipoteze juridice care nu se corelează cu reglementările Uniunii Europene şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, cuprinde norme contradictorii cu reglementările constituţionale rămase nemodificate şi excede cadrului reglementării fundamentale, învestite cu forţă juridică superioară, printr-o serie de norme care nu au caracter de principiu sau de generalitate şi care nu trebuie să se regăsească la nivelul Legii fundamentale, astfel cum se va reliefa în cele ce urmează.

3.Referitor la textul propus la pct. 2 pentru art. 2 alin. (1), precizăm că excluderea posibilităţii exercitării suveranităţii naţionale de către popor prin organele sale reprezentative, prevăzută în prezent de textul Legii fundamentale, are ca efect instituirea unui regim de suveranitate populară. Aşa cum se subliniază în doctrină[1], una dintre principalele consecinţe ale acestei concepţii asupra suveranităţii este aceea că, "întrucât poporul este titularul suveranităţii, iar suveranitatea nu poate fi alienată, democraţia trebuie să se realizeze direct(iniţiativa legislativă populară, veto legislativ popular, referendum etc.)".Fundamentarea exercitării suveranităţii de stat în aceşti termeni face însă imposibilă calificarea Parlamentului drept "organ reprezentativ suprem al poporului român"aşa cum se prevede în art. 61 alin. (1) din Constituţie, rămas nemodificat. În plus, principiul suveranităţii populare nu este dus la ultimele lui consecinţe prin proiect, întrucât, cu excepţia unei legi organice care ar urma să fie adoptată prin referendum [art. 3.2 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 5], adoptarea legilor rămâne o atribuţie a Parlamentului.

4. Norma propusă la pct. 3 pentru art. 3 alin. (1.1) nu poate fi acceptată, întrucât acordarea posibilităţii cetăţenilor străini şi apatrizilor ca, în anumite condiţii, să poată dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor este necesară ca urmare a faptului că România este stat membru al Uniunii Europene cu drepturi şi obligaţii depline, motiv pentru care ţara noastră trebuie să respecte reglementările tratatelor Uniunii Europene, inclusiv pe aceea referitoare la asigurarea liberei circulaţii a persoanelor (art. 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene). Această posibilitate a fost acordată prin Legea de revizuire a Constituţiei din anul 2003. 

Precizăm că, analizând respectiva normă, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 148/2003, a subliniat următoarele
"Integrarea României în Uniunea Europeană presupune respectarea dispoziţiilor acquis-ului comunitar privitoare la libera circulaţie a capitalurilor, la drepturile cetăţenilor europeni de a investi şi de a dobândi bunuri în condiţii de egalitate cu cetăţenii români. Curtea Constituţională observă că posibilitatea realizării acestor obiective este îngrădită de dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza finală din Constituţia României, prin care se interzice cetăţenilor străini şi apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor. Pentru înlăturarea acestei interdicţii şi pentru instituirea unor garanţii ale dreptului de proprietate privată se propune modificarea art. 41. Prima modificare vizează denumirea articolului, în sensul că, în locul denumirii "Protecţia proprietăţii private", se propune sintagma "Dreptul de proprietate privată" Cea de-a doua modificare vizează chiar alin. (2) al art. 41. În noua redactare proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, iar cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin legea organică, precum şi prin moştenire legală. Curtea Constituţională constată că sunt înscrise în această nouă redactare suficiente garanţii constituţionale pentru exercitarea acestui drept în conformitate cu interesul general şi cu respectarea prevederilor acquis-ului comunitar."Pe cale de consecinţă, este evident că nu poate fi acceptată modificarea art. 3 alin. (1.1), întrucât se exclude posibilitatea cetăţenilor străini şi a apatrizilor ca, în anumite condiţii, să poată dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor. În plus, în textul propus pentru art. 3 alin. (1.1), precizăm că persoanele juridice sunt entităţi cu personalitate juridică proprie, ale căror drepturi şi obligaţii sunt distincte de cele ale persoanelor fizice, astfel încât nu se poate afirma că un drept ar putea aparţine cetăţenilor români "constituiţi în persoane juridice române".

5.Cu privire la pct. 4, precizăm că norma din cuprinsul art. 3.1 alin. (2) ridică problema succesiunii statelor din punctul de vedere al dreptului internaţional, problemă care apare atunci când au loc modificări teritoriale care conduc la apariţia unor noi state. "Mutaţiile pe care un teritoriu este susceptibil să le sufere şi care dau naştere unor situaţii calificate în dreptul internaţional drept «succesiune»"[2] sunt: reunirea mai multor state într-un singur stat; dezmembrarea unui stat; separarea sau secesiunea şi transferul de teritorii. Statul succesor nu este un simplu moştenitor al drepturilor şi obligaţiilor statului predecesor. În prezent, în dreptul internaţional contemporan, succesiunea statelor este reglementată prin Convenţia referitoare la succesiunea statelor la tratate, adoptată la Viena în anul 1978, şi prin Convenţia referitoare la succesiunea statelor în ceea ce priveşte bunurile, arhivele şi datoriile, adoptată la Viena în anul 1983. Mai mult, Guvernul României a încheiat înţelegeri internaţionale referitoare la acest aspect, cum ar fi Protocolul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind succesiunea la acordurile încheiate între România şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, semnat la Bucureşti la 5 martie 2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 951/2004. Prin urmare, statul român nu poate fi "moştenitorul de drept" al statului naţional şi unitar, aşa cum se propune prin proiect.

Având în vedere că alin. (3) prevede că"statul român este obligat să militeze, necontenit, şi să facă toate demersurile necesare pentru Reîntregirea Patriei (...) cu respectarea prevederilor tratatelor şi dreptului internaţional", precizăm că modalităţile de modificare a teritoriului admise de dreptul internaţional contemporan sunt următoarele[3]: modificările intervenite ca urmare a procesului de decolonizare; desprinderea unor teritorii de la un stat şi formarea unui[4] sau unor state independente[5]; alăturarea la teritoriul unui alt stat ori alăturarea unor state, în întregul lor, la alte state[6]. Indiferent însă de modalitatea de dobândire sau de modificare a teritoriului, admisă de dreptul internaţional, aceasta trebuie să aibă ca fundament consimţământul liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe teritoriul în cauză[7]. În caz contrar, s-ar încălca cel puţin două dintre principiile fundamentale ale dreptului internaţional, şi anume: neamestecul în treburile interne ale altor state şi dreptul popoarelor la autodeterminare. Prin urmare, referirea, în cuprinsul normei, la obligaţia statului român de a face toate demersurile pentru "Reîntregirea Patriei" vine în contradicţie cu principiile dreptului internaţional.

6.Norma propusă la pct. 7 pentru art. 6 alin. (3) este identică cu norma propusă într-un alt proiect de revizuire a Legii fundamentale, proiect care a făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale în cuprinsul Deciziei nr. 799/2011. în respectiva decizie, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "Textul introdus, care prevede obligaţia autorităţilor publice de a consulta organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în legătură cu deciziile privind păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale şi religioase, dă expresie obligaţiei statului de recunoaştere şi garantare pentru această categorie de persoane a dreptului la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor, prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol, constituind una dintre modalităţile de garantare a dreptului la care textul constituţional face referire.

Această modificare nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Curtea reţine. însă, că reglementarea modalităţilor în care statul garantează dreptul la identitate al minorităţilor naţionale nu este de domeniul Constituţiei, ci al legii, ridicarea la rang de principiu constituţional a uneia dintre aceste garanţii negăsindu-şi justificarea. În situaţia în care se va menţine această reglementare, pentru ca deciziile organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale privitoare la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale şi religioase să nu contravină principiilor de egalitate şi nediscriminare faţă de ceilalţi cetăţeni români, ar trebui să se prevadă şi obligaţia acestor organizaţii de a consulta în scris autorităţile publice în legătură cu deciziile pe care urmează să le adopte".


7. Precizăm că norma preconizată la pct. 10 pentru art. 13 alin. (1) este identică cu cea aflată în vigoare, motiv pentru care propunerea de modificare a acestui text nu se justifică. Totodată, semnalăm că dispoziţia propusă pentru alin. (2) referitoare la dezbaterile publice în limba română la toate nivelurile administraţiei publice nu poate fi acceptată, întrucât contravine obligaţiilor asumate de România prin ratificarea, prin Legea nr. 33/1995, a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, precum şi prin ratificarea, prin Legea nr. 282/2007, a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.

În conformitate cu prevederile Cartei, la nivel constituţional se regăsesc norme care asigură posibilitatea folosirii limbii minorităţilor naţionale în învăţământ, justiţie, autorităţile administraţiei publice locale. Amintim, în acest sens, dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Legea fundamentală, rămase nemodificate, potrivit cărora dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. De asemenea, dispoziţiile art. 120 alin. (2), rămase nemodificate, prevăd asigurarea folosirii, în scris şi oral, a respectivei limbi a minorităţii naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (20% conform prevederilor din Legea administraţiei publice locale). În acest context, amintim şi dreptul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice, care este consacrat de art. 128 alin. (2) din Legea fundamentală, normă rămasă, de asemenea, nemodificată.

8. Referitor la textul propus la pct. 12 pentru art. 16 alin. (3), relevăm că acest alineat a cunoscut o modificare esenţială prin revizuirea Constituţiei din anul 2003, în sensul că, faţă de perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, s-a considerat că nu mai este justificată interdicţia accesului la aceste funcţii şi demnităţi a cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie. Soluţia propusă prin proiect revine la vechea redactare, care permitea accesul la funcţiile şi demnităţile publice a celor care aveau numai cetăţenia română[8]. Pentru aceste considerente, norma propusă nu poate fi acceptată.

9. La art. 32 alin. (2), astfel cum este propus la pct. 16[vezi punctul 14], semnalăm că eliminarea posibilităţii desfăşurării învăţământului într-o limbă de circulaţie internaţională şi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat constituie o restrângere a dreptului la învăţătură, generatoare de discriminare pentru persoanele care nu dispun de posibilităţile materiale de a urma cursurile unor "şcoli private".

10. Cu privire la textul propus la pct. 20[pct.18] pentru art. 36 alin. (3), referitor la obligativitatea votului, semnalăm că regimul juridic al dreptului de vot trebuie interpretat sistematic, luând în considerare prevederile art. 62, astfel cum sunt propuse la pct. 32, precum şi dispoziţiile art. 81, rămase nemodificate, referitoare la alegerea membrilor Parlamentului şi a Preşedintelui României, care prevăd că "membrii Parlamentului (...) sunt aleşi prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret şi liber exprimat". În ceea ce priveşte votul liber exprimat, în doctrină[]9 se apreciază că acesta "vizează, pe de o parte, faptul că exprimarea voinţei cetăţenilor în alegeri nu trebuie viciată în niciun fel, iar, pe de altă parte, faptul că votul nu este obligatoriu. În România participarea la vot nu este obligatorie pentru niciun fel de alegeri, cetăţenii având opţiunea liberă de a participa sau nu la scrutin".

Sub acest aspect, relevăm faptul că dreptul la vot este încadrat în categoria drepturilor fundamentale (prevăzute la capitolul II al titlului II din Constituţie), şi nu a îndatoririlor fundamentale (prevăzute la capitolul III al titlului II din Constituţie), astfel că titularul hotărăşte modalitatea de exercitare a acestuia. În aceeaşi opinie se susţine că unele state, precum Grecia sau Belgia, folosesc votul obligatoriu, însă problema cea mai dificilă este stabilirea sancţiunilor în caz de neexercitare a votului. În astfel de state, votul devine nu doar un drept, ci şi o obligaţie pentru care însă este greu de aplicat o sancţiune corpului electoral.

11. Referitor la textul propus la pct. 23[punctul 21 MCC] pentru art. 44 alin. (6)apreciem că prevederea actuală a modalităţii de despăgubire în caz de expropriere sau de folosire a subsolului proprietăţilor imobiliare reprezintă o garanţie a dreptului de proprietate, a cărei suprimare depăşeşte limitele revizuirii, potrivit art. 152 alin. (2) din Constituţie. Totodată, cu privire la alin. (8), care are ca finalitate eliminarea din Constituţie a prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii, semnalăm că norma s-a regăsit şi în proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, asupra căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 799/2011, reţinând că această prezumţie constituie o garanţie a dreptului de proprietate al persoanei. În absenţa unei astfel de prezumţii, deţinătorul unui bun ar fi supus unei insecurităţi continue întrucât, ori de câte ori s-ar invoca dobândirea ilicită a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmaţia, ci deţinătorului bunului. Tocmai de aceea, în cadrul lucrărilor Adunării Constituante, în şedinţa din 9 octombrie 1991, a fost respins amendamentul de eliminare a dispoziţiei privind prezumţia dobândirii licite a averii, neîntrunind decât votul a 14 parlamentari, astfel cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 29 din 11 octombrie 1991.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 152 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora, Curtea a constatat că eliminarea tezei a doua a art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căreia"Caracterul licit al dobândirii se prezumă", este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie. Curtea a subliniat în acest context cele reţinute în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996 sau prin Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, în sensul că reglementarea acestei prezumţii nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter. În măsura în care partea interesată dovedeşte dobândirea unor bunuri, a unei părţi sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condiţiile legii.

12. Referitor la textul propus la pct. 31 pentru art. 61 alin. (2)potrivit căruia Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră, semnalăm că o astfel de soluţie legislativă a fost prevăzută şi în proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei asupra căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 799/2011. Cu această ocazie, instanţa de contencios constituţional a arătat că această modificare nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituţie, ci reprezintă exclusiv o opţiune politică asupra căreia se vor pronunţa participanţii la procedura de revizuire a Constituţiei.

Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia statului român şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală. Curtea a reţinut în acest sens că, în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin "Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris" al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanţa naţională era unicamerală - Marea Adunare Naţională. După Revoluţia din Decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului.Constituţia din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional.

Avantajele pe care structura bicamerală a forului legiuitor le prezintă sunt evidente. Astfel, se evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să devină suport al unui regim autoritar. Totodată, se asigură dezbateri şi un cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanţie a calităţii actului legislativ. Adoptarea legilor în cadrul unui Parlament unicameral se face după mai multe "lecturi"succesive ale unui text....Fiind realizate însă de acelaşi corp legiuitor, lecturile pot deveni o formalitate artificială sau pot fi suprimate din raţiuni de urgenţă. Bicameralismul determină ca a doua lectură a legii să se facă, întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură să determine o percepţie critică accentuată. Se oferă astfel oportunitatea unei mai bune cooperări critice, a dezbaterii comune şi colective de luare a deciziilor, conferindu-se amploare formării voinţei statului parlamentar. În plus, bicameralismul minimizează riscul dominaţiei majorităţii, favorizând dialogul între majorităţile din cele două Camere, precum şi între grupurile parlamentare. Cooperarea şi supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separaţiei puterilor; care nu funcţionează doar între puterile legislativă, executivă şi judecătorească, ci şi în interiorul celei legislative. Atât tradiţia care, fiind legată de fiinţa statului român, îl defineşte şi îl reprezintă, cât şi avantajele enunţate constituie puternice motive de reflecţie cu prilejul opţiunii pentru una dintre cele două formule: unicameralism sau bicameralism.

13. La pct. 32 este de discutat dacă excluderea dreptului la un loc de deputat pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, prevăzut în prezent de art. 62 alin. (2), nu este de natură a crea o discriminare între cetăţenii care aparţin unor minorităţi naţionale. Avem în vedere că, aşa cum s-a subliniat în doctrină[10], această prevedere constituţională "permite cetăţenilor care aparţin unei minorităţi naţionale să-şi manifeste vocaţia electorală în cadrul unei organizaţii reprezentative".

Totodată, în literatura de specialitate[11] s-a reţinut că norma "reprezintă una din modalităţile prin care cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale îşi realizează propriile aspiraţii, la nivelul reprezentanţei naţionale".

14. La pct. 43, referitor la textul propus pentru art. 72 alin. (2), având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 799/2011, norma propusă nu poate fi acceptată, întrucât "vizează eliminarea inviolabilităţii parlamentare, ca formă a imunităţii parlamentare". Menţionăm că, în această decizie, s-a precizat că, întrucât "prin proiectul legii de revizuire a Constituţiei este eliminată inviolabilitatea parlamentarului, adică acea imunitate de procedură care protejează parlamentarul împotriva urmăririlor penale abuzive sau vexatorii, instituţia imunităţii parlamentare fiind astfel golită de conţinut. Curtea constată că modificarea propusă sub acest aspect este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de ari. 152 alin. (2) din Constituţie".

15. În sistemul constituţional actual este "instituţionalizat modelul executivului bicefal sau dualist", potrivit căruia "puterea executivă este repartizată echilibrat între şeful statului şi Guvern"[12].

Prin normele propuse însă, concepţia legiuitorului constituant este radical modificată, Preşedintele României exercitând puterea executivă în stat şi răspunzând în faţa poporului pentru buna funcţionare a Guvernului şi a tuturor instituţiilor publice care compun puterea executivă a statului [art. 80 alin. (1) şi (3), propuse la pct. 51]. În aceeaşi ordine de idei, proiectul prevede că Preşedintele României are drept de iniţiativă legislativă [art. 74 alin. (1) propus la pct. 46],"îl revocă pe prim-ministru" [art. 85 alin. (1) lit. a) propus la pct. 54], "aprobă hotărârile adoptate de Guvern" [art. 108 alin. (4) propus la pct. 74], "numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti" [art. 123 alin. (1) propus la pct. 85]. Totodată, "Guvernul răspunde politic numai în faţa Preşedintelui României pentru întreaga sa activitate" [art. 109 alin. (1) propus la pct. 75], iar "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Preşedintelui pentru a emite ordonanţe de urgenţă în domenii care nu fac obiectul legilor organice" [art. 115 alin. (1) propus la pct. 81]. Noile soluţii juridice nu pot fi însă integrate în cadrul Legii fundamentale, alături de normele rămase nemodificate, care consacră un regim semiprezidenţial "atenuat", fiind în contradicţie cu acestea, creând confuzii şi, în consecinţă, fiind inaplicabile.

Amintim, în acest sens, norma prevăzută la pct. 5, care prevede adoptarea unei legi organice prin referendum, deşi, la art. 73 alin. (1), legile organice se adoptă de Camera Reprezentanţilor (Parlament), ori divergenţa dintre norma propusă la pct. 70 pentru art. 102 alin. (1), potrivit căreia Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, şi norma de la art. 80 alin. (1) şi (3), astfel cum este propusă la pct. 51, care prevede că Preşedintele României exercită puterea executivă şi răspunde în faţa poporului. Este adevărat că, potrivit acestei din urmă norme, exercitarea puterii executive de către Preşedintele României se realizează "în limitele stabilite de Constituţie", însă exercitarea conducerii generale a administraţiei publice reprezintă principala modalitate de manifestare a puterii executive în stat. Din acest punct de vedere, competenţele Preşedintelui României şi ale Guvernului, ca autorităţi executive, nu sunt suficient de bine delimitate prin proiect.

Şi în cadrul pct. 81 se constată o necorelare între norma propusă pentru alin. (1) al art. 115 şi norma de la alin. (4) al aceluiaşi articol, care rămâne nemodificată. Astfel, potrivit normei propuse pentru alin. (1), Preşedintele va emite ordonanţele de urgenţă în temeiul unei legi de abilitare adoptate de Parlament, soluţie care nu este corelată cu dispoziţiile art. 115 alin. (4), rămase nemodificate, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă se adoptă de către Guvern. De asemenea, prin terminologia folosită, se creează o confuzie între cele două categorii de ordonanţe, ordonanţele simple, respectiv cele de urgenţă. În plus, adoptarea ordonanţelor de urgenţă "în domenii care nu fac obiectul legilor organice" este în contradicţie cu prevederile alin. (6), rămase nemodificate, care permit adoptarea ordonanţelor de urgenţă în toate domeniile, cu excepţia celor expres şi limitativ prevăzute de acest text. Totodată, semnalăm că norma propusă la pct. 85 pentru art. 123 alin. (1), potrivit căreia Preşedintele României numeşte prefecţii, nu este corelată cu dispoziţiile alin. (2), rămase nemodificate, potrivit cărora prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.

16. Referitor la pct. 86-89, care cuprind norme referitoare la alegerea prin vot, de către popor, a judecătorilor şi procurorilorsemnalăm că o asemenea modalitate de accedere în funcţie nu poate fi acceptată, întrucât activitatea desfăşurată de aceştia este una de natură profesională, care urmăreşte înfăptuirea justiţiei, iar nu una reprezentativăAstfel, menţionăm că, spre deosebire de parlamentari, care sunt în serviciul poporului, magistraţii, deşi au ca scop apărarea ordinii de drept şi garantarea respectării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor, soluţionează cazuri concrete, în care sunt implicate interesele unor persoane determinate. În plus, votul presupune un mandat. Or, dacă parlamentarii au un mandat reprezentativ, activitatea judecătorilor şi procurorilor nu este şi nu are de ce să fie limitată în timp la unul sau mai multe mandate.

Totodată, la pct. 86, referitor la textul propus pentru art. 125 alin. (1)întrucât inamovibilitatea judecătorilor constituie o garanţie a realizării principiului independenţei justiţiei, eliminarea normei cu privire la acest aspect nu poate fi acceptată, întrucât depăşeşte limitele revizuirii Constituţiei consacrate de art. 152 alin. (2) din Legea fundamentală. Observaţia este valabilă şi în ceea ce priveşte norma propusă pentru alin. (4), privind revocarea din funcţie a judecătorilor prin referendum.

În vederea garantării independenţei judecătorilor, consacrată de art. 124 alin. (3), text rămas nemodificat, este necesar ca demiterea din funcţie a acestora să se facă pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, şi nu ca urmare a manifestării discreţionare a voinţei corpului elector. Precizăm că, prin adoptarea unei soluţii precum cea prevăzută de proiect, s-ar deschide posibilitatea pronunţării unor soluţii prin care să se "mulţumească opinia publică", în detrimentul aplicării stricte a legii. Observaţia este valabilă, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte norma propusă la pct. 87 pentru art. 132 alin. (4), referitoare la revocarea din funcţie, prin referendum, a procurorilor.
17. În cuprinsul iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei se regăsesc norme care nu sunt fundamentate, nu sunt complete, creează ambiguităţi, incoerenţe şi care nu pot fi acceptate la nivelul Legii fundamentale.

a) Astfel, referitor la art. 1 alin. (3) propus la pct. 1, precizăm că dragostea pentru semeni, pentru neam şi pentru ţară, omenia, ospitalitatea, meritul, cinstea, munca, hărnicia, spiritul de iniţiativă, cumpătarea şi economisirea reprezintă calităţi morale ale individului, şi nu ale unei colectivităţi.

De asemenea, cu privire la textul propus pentru art. 1 alin. (4),referirea la "puterea mediatică" şi la "puterea financiară"alături de enumerarea celor 3 puteri clasice - legislativă, executivă şi judecătorească -, nu poate fi acceptatăîntrucât cele două "puteri" nu corespund vreuneia dintre funcţiile prin care puterea se exercită în stat. Aşa cum s-a subliniat în doctrină[13], cele 3 funcţii principale prin care puterea se exercită în stat sunt funcţia legislativă, cea executivă şi funcţia judecătorească.

b) Referitor la textul propus la pct. 5 pentru art. 3.2 "Regiunile de dezvoltare", relevăm că regionalizarea s-a impus în ultimii ani în statele europene. În literatura de specialitate[14], regionalizarea este definită ca reprezentând "procesul prin care se realizează instituirea unei capacităţi de acţiune autonome, ce are ca obiectiv promovarea unui teritoriu infranaţional sau supralocal, prin mobilizarea mecanismului său economic şi, dacă este cazul, a raporturilor de solidaritate locală sau regională, precum şi a dezvoltării potenţialului său".

Introducerea acestui articol trebuia corelată, în primul rând, cu art. 3 alin. (3) din Legea fundamentală, rămas nemodificat, care reglementează modul în care este organizat din punct de vedere administrativ-teritorial statul român, dar şi cu capitolul V al titlului III, referitor la administraţia publică locală.

c) La art. 12 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 9, semnalăm că stabilirea drept imn naţional a cântecului "Trăiască România, Trăiască Tricolorul" este inadecvată, întrucât, potrivit înregistrărilor din perioada respectivă, în varianta sa completă, interpretată în cadrul Cenaclului Flacăra înainte de Decembrie 1989, acesta cuprindea şi versul "Trăiască Ceauşescu, Partidul şi poporul!".

d) La art. 15 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 11, precizăm că stabilirea unui moment de la care începe să curgă "dreptul de acţiune" în cazul săvârşirii unor infracţiuni nu este specifică dreptului penal. Este adevărat că, în sens larg, dreptul statului de a trage la răspundere o persoană care a săvârşit o infracţiune se naşte de la momentul comiterii respectivei infracţiuni, însă acest principiu este valabil pentru orice infracţiune, nu numai pentru cele avute în vedere de textul propus prin proiect.

e) La art. 34 alin. (1), astfel cum este propus la pct. 18considerăm că statul nu poate garanta "dreptul la sănătate", ci poate avea obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei, aşa cum se prevede în textul actual al art. 34 alin. (1). În ceea ce priveşte referirea expresă la calităţile pe care trebuie să le îndeplinească hrana, precizăm că acestea nu sunt necesare, întrucât rezultă din prevederea, în alin. (2), a obligaţiei statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice. Totodată, menţionăm că obligaţia statului de a lua măsuri pentru a asigura accesul cetăţenilor la alimentaţie naturală, apă curată şi aer curat, prevăzută în norma propusă pentru art. 34 alin. (1.1), rezultă din dispoziţiile art. 35, potrivit cărora statul trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De altfel, precizăm că formularea propusă prin proiect este discriminatorie, întrucât textul se referă exclusiv la "cetăţeni", în vreme ce prin art. 35 alin. (1) dreptul la un mediu sănătos este recunoscut, aşa cum este şi firesc, "oricărei persoane" aflate pe teritoriul României, nu doar cetăţenilor români.

f) La pct. 19, referitor la textul propus pentru art. 35 alin. (3), precizăm că includerea statului între entităţile care au îndatorirea de a proteja resursele naturale ale ţării şi mediul înconjurător este superfluă, întrucât această obligaţie a statului rezultă, indirect, din obligaţia prevăzută la alin. (2). în plus, întrucât animalele intră în sfera noţiunii de "mediu înconjurător", referirea expresă la ocrotirea acestora este, de asemenea, superfluă.

g) La pct. 24, referitor la art. 45, apreciem că soluţia legislativă privind prevederea competenţei exclusive a instanţelor judecătoreşti de a autoriza desfăşurarea de activităţi economice nu se justifică, întrucât excede funcţiei judiciare pe care o îndeplinesc respectivele instanţe. Pe de altă parte, alin. (4) al art. 45, care se referă în mod exclusiv la exercitarea activităţilor economice de către "cetăţeni", face ca, de principiu, să fie excluse de la control persoanele fizice şi juridice străine care desfăşoară astfel de activităţi pe teritoriul României.

h) Norma propusă pentru art. 47 alin. (1) la pct. 25 este incompletă, întrucât nu precizează cui anume ar urma să ceară cetăţenii dizolvarea Parlamentului şi demisia Preşedintelui României, şi nici procedura aplicabilă într-o astfel de situaţie. Referitor la norma propusă pentru alin. (1.1), considerăm că instituirea obligaţiei stabilirii, prin lege, a unor criterii, fie ele şi "elaborate ştiinţific", care să definească în mod concret toate elementele care compun noţiunea de "nivel de trai decent", este imposibil de realizat în practică.

i) La pct. 44, cu referire la textul propus pentru art. 72.1, precizăm că norma este incompletă, întrucât nu reglementează numărul de alegători care pot cere demiterea din funcţie a unui parlamentar şi organizarea referendumului şi nici cine anume finanţează cheltuielile aferente acestei operaţiuni. De altfel, se constată că referendumul capătă o altă accepţiune decât cea cunoscută, în sensul că tinde să devină singura modalitate de alegere sau de demitere a conducătorilor autorităţilor fundamentale şi a tuturor magistraţilor. Mai mult decât atât, în cuprinsul proiectului nu se reglementează finanţarea referendumurilor, indiferent de obiectul lor. În absenţa acestei reglementări, nicio astfel de normă nu poate fi operaţională.

j) La pct. 46, referitor la norma propusă pentru art. 74, soluţia legislativă privind eliminarea limitărilor referitoare la domeniul de reglementare a iniţiativelor legislative cetăţeneşti prevăzute în prezent de art. 74 alin. (2) este discutabilă. Menţionăm că, în doctrină, s-a subliniat că problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea au fost excluse din obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor pentru a se evita propunerile legislative demagogice[15].

k) Norma propusă la pct. 54 pentru art. 85 alin. (1) lit. k), prin instituirea unei sancţiuni radicale - dizolvarea Parlamentului în cazul nerespectării unui termen destul de scurt de 45 de zile în care trebuie să se pronunţe asupra respectivelor proiecte de lege - este de natură a avea efecte negative atât asupra calităţii actului de legiferare, cât şi asupra stabilităţii politice a ţării. În acelaşi context, amintim şi soluţiile propuse la pct. 118 pentru art. 151 alin. (2) şi (3), în condiţiile în care textul art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, rămâne nemodificat. Prin urmare, organizarea unui referendum pentru aprobarea proiectului de revizuire a Constituţiei, respins iniţial de către această autoritate, precum şi dizolvarea acestui for în situaţia în care proiectul este aprobat, astfel cum se propune la pct. 118aduc atingere principiilor statului de drept.

l) La pct. 76, precizăm că se impune modificarea, şi nu abrogarea art. 110, întrucât aspectele legate de încetarea mandatului Guvernului trebuie reglementate în mod expres la nivelul Legii fundamentale.

m) Referitor la norma propusă la pct. 82 pentru art. 118.1 alin. (6), menţionăm că aceasta are caracterul unei dispoziţii de incriminare, care nu este specifică unei Legi fundamentale, ci Codului penal. Mai mult decât atât, redactarea propusă este deficitară, întrucât prima parte a textului stabileşte o obligaţie (destul de neclar reglementată) în sarcina unor persoane juridice, în timp ce teza finală are în vedere pedeapsa aplicabilă unor persoane fizice. Precizăm, în plus, că stabilirea sancţiunii"confiscării întregii averi a făptuitorilor" nu este corectă nici în raport cu principiul stabilit prin art. 44 alin. (9), astfel cum este propus la pct. 23, şi nici în raport cu prevederile actuale ale art. 44 alin. (9), potrivit cărora sunt supuse confiscării numai anumite categorii de bunuri, şi nu întreaga avere a unei persoane. Din acest motiv, stabilirea unei astfel de sancţiuni apare ca o suprimare a unei garanţii a dreptului de proprietate, depăşind, astfel, limitele revizuirii consacrate de art. 152 alin. (2) din Constituţie.

n) în legătură cu textul art. 135 alin. (2) lit. c), propus la pct. 90, precizăm că norma este contradictorie, întrucât veniturile obţinute din muncă aparţin prestatorilor muncii, prin urmare nu pot fi supuse unei "distribuţii echitabile". În ceea ce priveşte salariul minim brut şi salariul mediu brut, menţionăm că acestea reprezintă cifre statistice variabile, care nu pot fi reţinute la nivelul Constituţiei. Referitor la Fondul Naţional de Capital Distributiv care urmează "să fie utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv", semnalăm că norma propusă la alin. (2) lit. d) tinde să aducă atingere dreptului de proprietate privată al cetăţenilor, garantat de Constituţie, precum şi proprietăţii publice şi private a statului. La alin. (2) lit. l) norma are mai mult caracter declarativ şi nici nu s-ar putea concretiza în fapt, întrucât doar unele dintre domeniile enumerate pot furniza servicii publice gratuite şi numai în anumite condiţii.

o) La pct. 101, referitor la textul propus pentru art. 137.2 alin. (1), menţionăm că "administrarea legislaţiei naţionale" nu poate constitui obiectul de activitate al vreunei autorităţi publice, întrucât legile nu se administrează, ci se aplică.

p) Semnalăm că normele propuse la pct. 102, în corelare cu cele propuse la pct. 92-94, referitoare la Fondul Naţional de Pensii Publice, Fondul Naţional de Şomaj şi Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate, par să înlocuiască bugetul asigurărilor sociale de stat prevăzut la art. 138 din Constituţie. Având în vedere că bugetul asigurărilor sociale de stat acoperă în prezent şi aceste drepturi de asigurări sociale, necuprinse în prezenta iniţiativă cetăţenească, normele propuse nu pot face obiectul revizuirii, deoarece ar avea ca rezultat suprimarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor.

r) La pct. 116, referitor la textul propus pentru art. 149, precizăm că, potrivit art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţie, hotărârile care au caracter militar nu se publică. În plus, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele prevede că "În cazuri temeinic justificate, Parlamentul şi, respectiv, Guvernul pot hotărî ca textele anumitor tratate să nu fie publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea urmând să fie comunicate tuturor instituţiilor interesate"Prin urmare, aprobarea de către popor, prin referendum, a tratatelor internaţionale nu poate avea loc întotdeauna, deoarece, prin natura lor, unele tratate militare au caracter secret, fiindu-le aplicabile prevederile sus-menţionate. Or, exprimarea consimţământului de a deveni parte la un tratat internaţional, fie el şi militar, prin referendum, implică aducerea la cunoştinţa cetăţenilor a conţinutului respectivului tratat, lucru care, uneori, nu este posibil.

18. Iniţiativa legislativă cetăţenească cuprinde reglementarea unor instituţii care, în mod normal, nu trebuie prevăzute în cuprinsul Legii fundamentale, cum ar fi dispoziţiile art. 31.1 şi 31.2, propuse la pct. 14 şi 15, care prevăd organizarea Serviciului Naţional al Informaţiei Publice şi a Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune, precum şi dispoziţiile privind Fondurile naţionale de la art. 135.1, 135.2, 135.3, 135.4, astfel cum sunt propuse la pct. 91-94 etc. Şi la pct. 99, a cărui parte dispozitivă are în vedere, în fapt, modificarea în integralitate a art. 137, intitulat, în forma actuală, "Sistemul financiar", iar în forma propusă, "Banca Naţională a României", articolul cuprinde prevederi legate de statutul legal al Băncii Naţionale a României, obiectivul fundamental şi principalele atribuţii ale acesteia, precum şi unele aspecte referitoare la guvernatorul băncii. Or, aceste dispoziţii trebuie să se regăsească la nivel de lege, şi nu în cadrul Constituţiei.

În acelaşi context, amintim şi pct. 101, 102 şi 103, prin care sunt introduse reglementări referitoare la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia Naţională de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţională de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Având în vedere că acestea sunt calificate ca fiind autorităţi administrative, precizăm că intră sub incidenţa prevederilor art. 117 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică. Eventual, ele se pot regăsi la nivelul Legii fundamentale sub forma unor norme generale, care să stabilească natura juridică şi rolul lor, urmând ca reglementarea obiectului de activitate, precum şi a competenţei şi modului de numire a membrilor acestora să se facă prin lege. De asemenea, textele propuse la pct. 104 pentru art. 137.4 alin. (3)-(7) cuprind dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, astfel că acestea trebuie să se regăsească în cuprinsul actului normativ ce reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestei instituţii de credit, şi nu la nivelul Legii fundamentale.

Având în vedere observaţiile formulate în prezentul aviz, rezultă că, din punctul de vedere al coeziunii normelor propuse cu dispoziţiile constituţionale rămase nemodificate, proiectul este deficitar, în numeroase cazuri existând necorelări şi contradicţii ale noilor soluţii în raport cu cele al căror conţinut nu se schimbă. În plus, mare parte din prevederile constituţionale propuse nu sunt suficiente şi eficiente şi, prin urmare, nu pot fi aplicate efectiv în practică.Prezenta iniţiativă nu corespunde nici exigenţelor de redactare a unui act constituţional, aceasta nefiind sistematizată corespunzător şi nici redactată într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc.

Având în vedere amploarea şi consistenţa intervenţiilor legislative propuse asupra Constituţiei, prezenta iniţiativă cetăţenească, în loc să aducă un plus de valoare actualei reglementări, nu face decât să favorizeze interpretările eronate şi confuziile cu privire la normele din cadrul Legii fundamentale. În aceste condiţii, în redactarea actuală, iniţiativa legislativă cetăţenească privind revizuirea Constituţiei nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi promovată.
-****-

PREŞEDINTELEConsiliului Legislativ dr. Dragoş Iliescu
Bucureşti, 22 aprilie 2013/nr. 308

Consiliului Legislativ
Document integral/MONITORUL OFICIAL : http://www.monitoruloficial.ro/emoni...MzM5NTMzRSszMA

Dezbateri :
©® Document-[NC-01][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 1. Forma de guvernamant
©® Document-[NC-02][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 2. Teritoriul national
©® Document-[NC-03][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 3. Pensiile
©® Document-[NC-04][] Constitutia si imprumuturile statului - opinie pentru domnul Cojocaru, de Ioan Rosca
©® Document-[NC-05][] Statul poate rastalmaci: pensionarii lui de ''suflet'' si pensionarii de ''pripas''!
©® Document-[NC-06][] Noua Constitutie a Romaniei - Propuneri: 4. Economia
©® Document-[NC-07][] Noua Constitutie a Romaniei-Propuneri: 5. Proprietatea
©® Document-[NC-08][] COMUNICAT : Conform articolului 150 din Constitutia Romaniei
©® Document-[NC-09][] Noua constitutie 2013 - manual de utilizare: Legea fundamentala se cere fondata!
**********
©® Document-[NC-11][] Miscarea pentru Constitutia Cetatenilor - NOUA Constitutie a Romaniei 2013
©® Document-[NC-12][] Reactii la Noua Constitutie - Miscarea pentru Constitutia Cetatenilor
©® Document-[NC-12][] Catre Romanii de pretutindeni - Memorandum pentru Reintregirea Romaniei

***
NOTE:
[1] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Antonie Iorgovan, Ioan Vida, Constituţia României-comentată şi adnotată, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1992, pag. 15.
[2] Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, vol. I, Editura AII Beck, 2005, pag. 41 şi urm.
[3]idem, pag. 147.
[4]De exemplu: desprinderea Norvegiei de Suedia în anul 1905.
[5]Destrămarea URSS şi a RSF Iugoslavia.
[6]Cazul celor două state germane în anul 1990.
[7]Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, vol. I, Editura AII Beck, 2005, pag. 147.
[8] Ioan Muram, Elena Simina Tânăsescu, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 153.
[9] idem, pag. 340.
[10] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Antonie Iorgovan, Ioan Vida, Constituţia României - comentată şi adnotată, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1992, pag. 139.
[11] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsascu, Constituţia României. Comentariu pe articole. Editura CH. Beck, Bucureşti. 2008, pag. 612.
[12] C. Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, Ediţia 2, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 819.
[13] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei României-Explicaţii şi comentarii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag. 5.
[14] R. Ioţa, "Regionalizarea", p. 86-citat de Verginia Vedinaş în Reforma organizării administrativ-teritoriale - o prioritate pentru România în Constituţia României. Comentariu pe articole, coordonatori: Ioan Muraru, Elena Simina Tânăsescu, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 39.
[15] Mihai Constantinescu, Ioan Muram, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei României - Explicaţii şi comentarii. Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag. 172.
***