duminică, 27 decembrie 2015

Pentru salvarea și publicarea unor poezii inedite de Vasile Militaru

Dl Dan Cristian Ionescu i-a adresat scriitorului Ion Coja un mesaj care merită să fi cunoscut și difuzat. Nu am făcut parte dintre admiratorii poeziei lui Vasile Militaru. Dar aici nu este vorba de opinia mea ci de datoria de a salva din arhive rar cercetate textele unui scriitor român. Oricum, e o operație culturală de salvare.

20:06 (Acum 18 ore)

Către Ion Coja

Domnule Coja, poezia lui Vasile Militaru pe care v-am trimis-o ieri mi-a readus in memorie un lucru pe care il uitasem. Am citit ca atunci cind a fost arestat Vasile Militaru, securitatea a distrus ultimele poezii pe care le scrisese si care au fost gasite la pechezitie in casa lui. Nu este adevarat. In dosarul numit „lotul Vasile Militaru” a fost condamnat si unchiul meu Hristu Vulcan (nascut in anul 1900 in Moloviste). La mijlocul anilor ’90, cind era ultimul supravietuitor al lotului, am studiat dosarul incercind sa obtin declansarea unei cai extraordinare de atac pentru a-l scapa de o condamnare nedeapta (a fost condamnat pentru faptul ca avind un aparat de radio, seara se stringeau la el mai multi batrinei care ascultau BBC si posturile grecesti, comentind intre ei ce auzeau – asta a fost tot). Din nepasarea noii puteri, unchiul meu a murit cu condamnarea in spinare. Dar studiind dosarul, am gasit la final ultimele poezii scrise de Vasile Militaru (din cite imi amintesc erau 5), superbe si ramase nepublicate. Nu am avut posibilitatea sa le copiez. Daca dvs. gasiti aceasta posibilitate, ar fi un lucru minunat – ele ar trebui restituite romanilor. In prezent, dosarul initial s-ar putea sa fie in continuare atasat la dos. nr. 31/1994 al fostei Curti Supreme de Justitie – Sectiile Unite. Va urez pe mai departe zile fericite de Crăciun.

Ion Coja: Drept care întreb: cine dintre cititorii acestui site își poate face timp să caute în arhivele indicate de dl Ionescu pentru a recupera prețioasele manuscrise. Din partea redacției va fi oferită o recompensă de suflet ( și nu numai) pentru inimosul care se va osteni să caute. Patria recunoscătoare!

joi, 24 decembrie 2015

Dupa 26 de ani de capitalism. Ziarul Financiar propune un bilanț

Cifre zguduitoare !

Material primit de le dl General Nicolae N. Roman
la 26 ani de la lovitura de stat imperialistă (scăderi drastice pt. români, creşteri pentru străini).http://www.zf.ro/companii/22-indicatori-economia-romaneasca-aniversarea-revolutiei-22-decembrie-1989-numarul-salariati-jumatate-exporturile-15-ori-mari-consumul-carne-per-capita-4-mic-14927557


Dupa 26 de ani de capitalism. Datoria țării a crescut de la ZERO la 96 de miliarde, nou-nascutii au scazut de la 314.000 la 185.000, consumul de carne a scazut cu 4%, locurile de munca s-au injumatatit de la 8.2 la 4.6 mil., pensionarii au crescut cu 40%

Avem cu 36% mai putine paturi de spital fata de 1989, si nu biserica a redus paturile de
spital asa cum mint ONG-urilor lui Soros, ci le-au distrus oamenii politici sustinuti chiar
de catre aceste ONG-uri. Vacile au scazut cu 60%, oile au scazut cu 30%, oamenii au scazut cu 4 milioane.
Vi se pare ca tara o duce bine?

Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că macroeconomic România este la mare distanţă de 1990, însă unii dintre indicatorii de consum sunt surprinzători: consumul de carne per capita este mai redus cu 4%, consumul de unt este de trei ori mai scăzut. Pe de altă parte, consumul de bere s-a dublat, iar cel de margarină s-a triplat. În 1990, datoria publică era zero, iar astăzi este de 54 de miliarde de euro, iar datoria externă a ajuns astăzi la 94 de miliarde de euro, pornind tot de la zero în urmă cu 25 de ani.
România are astăzi un PIB total de 150 de miliarde de euro, de 3,5 ori mai mare faţă de cel din 1989. Cu 7.000 de euro per capita, suntem însă pe penultimul loc din Uniunea Europeană, în faţa Bulgariei. Deosebirea principală a economiei de astăzi faţă de cea din 1990 este că 96% din cifra de afaceri a firmelor este desfăşurată de capital privat românesc sau al multi­naţionalelor, doar 4% rămânând sub controlul statului român.
Privatizările şi destructurarea sistemului de companii de stat au condus la un proces de dezangajare în anii ’90, care nu a mai fost refăcut în ultimii 15 ani prin investiţii străine sau autohtone private. Astfel, numărul de salariaţi a scăzut de la 8,2 milioane în 1990 la 4,5 milioane astăzi, în timp ce numărul de pensionari a crescut de la 3,7 milioane în 1990 la 5,2 milioane în prezent.
În ceea ce priveşte educaţia populaţiei, datele arată că a crescut de 3,6 ori numărul licenţiaţilor, în timp ce numărul absolvenţilor de şcoli pro­fesionale – cei mai vânaţi candidaţi de pe piaţa muncii astăzi – a scăzut de zece ori.
Deşi a crescut numărul populaţiei cu studii superioare, cu 13% din locuitori absolvenţi de facultate România se află departe de alte state europene, având în vedere că, în medie, în statele UE 24% din locuitori au studii superioare.
Surprinzător, consumul de carne e în scădere
În timp ce în anii 1990 un român consuma anual 56,9 kilograme de carne şi produse din carne în echivalent, în anul 2013 el consumă cu 4% mai puţin, adică 54,4 kilograme anual, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
În această cateogorie se evidenţiază însă modificări ale consumului pe anumite tipuri de carne.
De exemplu, consumul de carne de vită s-a înjumătăţit, reducându-se de la 10,9 kilograme/locuitor în 1990 la 5,1 kilograme în 2013. Pe de altă parte, consumul de carne de porc a înregistrat o creştere de 16%, de la 25,1 kilograme la 29,1 pentru un locuitor, conform celor mai recente date furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Ar fi trebuit să crească consumul de carne de vită, pentru că se consumă mai multă în alimentaţia publică. Dar nu avem un consum mai mare de carne de vită pentru că nu avem o carne de vită de calitate. Iar în România nu este un obicei serios de a consuma vită, românul consumă mai mult porc“, spune Ioan Popa, directorul general al Transavia, unul dintre cele mai importante businessuri din industria alimentară, cu afaceri de peste 100 mil. euro anul trecut.
„În mezeluri se găseşte carne roşie, iar vita este mai scumpă, de aceea se găseşte mai multă carne de porc“, adaugă Ioan Popa.
Referitor la consumul de carne de pasăre, acesta nu a suferit mari modificări în ultimele două decenii, crescând cu 1%, din cauza majorării TVA-ului în 2010 şi apoi a reducerii acestuia în vara anului 2015.
„Din 2009 am avut o uşoară stagnare la consumul de carne de pui, care se simte odată cu scăderea TVA“, explică di­rectorul general al Transavia.
O diferenţă majoră faţă de anul 1990 se evidenţiază la consumul de unt (100% grăsimi), an în care un român consuma anual 1,6 kg, în timp ce în 2013 a ajuns să consume aproape de trei ori mai puţin, adică 0,5 kg.
Dacă untul este consumat în cantităţi de trei ori mai mici, în mod surprinzător, consumul de  margarină aproape s-a triplat în 2013, faţă de anul 1990: 3 kilograme/locuitor, faţă de 1,3 kilograme/locuitor anual.
Dublări ale consumului se înregistrează la bere, de la 43,5 litri per capita în 1990 la 86,8 litri în 2013, la pepeni de la 12,3 ki­lograme/locuitor anual în 1990 la 25,4 kilograme/locuitor anual în 2013.
Şi consumul de varză s-a dublat, românii consumau 22 de kilograme/locuitor în 1990,  ajungând în 2013 să consume 44,7 de kilo­grame/locuitor.
A scăzut de zece ori numărul absolvenţilor de şcoli profesionale
Lipsa absolvenţilor de şcoli profesionale a devenit în ultimii ani „tumoarea” pieţei muncii din provincie, având în vedere că multe companii, în special din industrie, caută candidaţi care să cunoască o meserie. Sculer-matriţerii, electricienii, sudorii şi chiar operatorii de producţie sunt poziţiile pentru care companiile fac în prezent angajări în toată ţara, însă scăderea numărului de absolvenţi de şcoli profesionale, alături de migraţia externă a muncitorilor, a îngreunat semnificativ activitatea de recrutare a companiilor care se extind.
Numărul de salariaţi s-a înjumătăţit
În 1990 România avea peste 8 milioane de salariaţi, însă numărul acestora a scăzut constant odată cu restructurările făcute de companiile de stat care au fost privatizate. În plus, anii de criză economică şi-au pus amprenta şi asupra efectivelor de personal, astfel că, în 2011, România a ajuns la un record negativ de 4,3 milioane de salariaţi (numărul mediu pe întreg anul; însă în ianuarie 2011 numărul de salariaţi ajunsese la 4 milioane).
O situaţie paradoxală se înregistrează în ceea ce priveşte numărul de bugetari din aceeaşi perioadă: dacă în 1990 un număr de 800.000 de bugetari deserveau o populaţie de 22,8 de milioane de persoane, în prezent există 1,2 milioane de angajaţi bugetari, la o populaţie de 19,9 milioane de persoane. Pe vremea guverului condus de Călin Popescu Tăriceanu, numărul de bugetari ajunsese şi la 1,4 milioane de persoane.
Producţia de grâu este la fel, cea de rapiţă a crescut de 100 de ori
Dacă producţiile de grâu şi de cartofi au rămas relativ constante în ultimii 25 de ani, o evoluţie foarte bună a avut-o producţia de rapiţă, care a crescut de circa 100 de ori. Rapiţa a crescut odată cu preţurile şi pentru că e un produs mai profitabil decât grâul şi orzul, alte două produse cu care împarte terenurile însămânţate în toamnă de fermieri. Totuşi, rapiţa este un produs mai riscant faţă de grâu sau de orz şi a crescut odată cu comasarea terenurilor, pentru că este o cultură ce are asociate costuri mai mari de înfiinţare şi de întreţinere.
Parcul de tractoare şi maşini agricole a crescut cu 38%
Numărul de tractoare, dar şi de alte maşini agricole (pluguri, cultivatoare mecanice, semănători mecanice,  maşini de împrăştiat îngrăşăminte chimice, combine pentru recoltat cereale, furaje şi cartofi, prese pentru balotat paie etc.) a crescut cu 38% în perioada 1990- 2014. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în ceea ce priveşte numărul de semănători mecanice (de la circa 36.000 în 1990 la 76.300 în 2014) şi cel de tractoare agricole (de la 127.000 în 1990 la 193.000 în 2014).
Efectivele de bovine au scăzut cu 60%, cele de ovine cu 30%
Efectivele de bovine au scăzut cu 61% din 1990 până în 2014, în timp ce numărul porcinelor a scăzut cu 58%, iar cel al ovinelor a înregistrat o scădere de 32%. Totuşi, se remarcă o uşoară creştere, în ultimii ani, a efectivelor de bovine ( în 2011 numărul total era de 1,98 milioane) şi de ovine (care în 2010 ajunsese la un număr total de 8,4 milioane).
Numărul de locuinţe a crescut cu 10%
Faptul că numărul de locuinţe a crescut cu doar 10% în ultimii 25 de ani arată că România nu a avut o capacitate de construcţie suficient de bine dezvoltată, în ciuda faptului că în ultima perioadă piaţa şi-a mai revenit. Piaţa construcţiilor din România este un sector de 8 – 9 mld. euro anual. În perioada de boom, construcţiile aduceau
10 – 11% din PIB şi contribuiau cu două treimi din creşterea economică, însă în ultimii ani ponderea acestora a scăzut la doar 6 – 8%, fără a mai „conta“ însă în vreun fel la avansul PIB.
Numărul de paturi din spitale a scăzut cu 36%
Numărul de paturi din spitale cu autorizaţie de funcţionare a scăzut cu mai mult de o treime în ultimii 25 de ani, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.  În ultimii ani, guvernele României au încercat să reducă numărul de paturi din spitale, urmând tendinţa generală de la nivel european de reducere a acestora, media fiind de circa 5 paturi la 1.000 de locuitori, în România acest indicator fiind puţin mai mare (de 6,5 paturi la 1.000 de locuitori).
Consumul de lapte a crescut cu 70%, până la 237 de litri pe an
Consumul de lapte a crescut cu aproape 70%, de la 140,1 litri/an acum 23 de ani la 237,4 litri/an în 2013. O mare parte din consum este încă neînregistrat, fiind vorba de autoconsum, dar ca urmare a scăderii numărului de vaci din gospodăriile ţărăneşti şi a creşterii consumului de lapte din reţelele moderne de retail, ponderea acestuia se reduce.
Consumul de carne a scăzut cu 4%
Consumul de carne a scăzut de la 56,9 kilograme per locuitor/an în 1990 la 54,4 kilograme în 2013, conform ultimelor date furnizate de Institutul Naţional de Statistică, însemnând o scădere de 4%. Acesta este cel mai şocant indicator, având în vedere că înainte de ’89 magazinele erau goale.
Consumul de carne de vită a scăzut cu 50%
Consumul de carne de vită s-a înjumătăţit, reducându-se de la 10,9 kilograme/locuitor pe an în 1990 la 5,1 kilograme, în 2013. Scăderea ar putea fi explicată de faptul că vita este mai scumpă, de aceea este preferată carnea de porc, spune Ioan Popa, directorul general al Transavia.
Consumul de carne de pui a crescut cu 1%
Consumul de carne de pui a înregistrat o uşoară creştere, de 1% per locuitor anual, fapt care ar fi trebuit să crească şi consumul de ouă, care a rămas aproape la fel.„Există sute de ferme de producţie şi un număr mult mai mare de păsări”, spune Sorin Minea.
„La momentul actual, consumul de carne din România este cel mai mic din Europa, însă avem încă o pondere neştiută acoperită de autoconsum, prin animalele crescute în propriile gospodării” , spune Sorin Minea, acţionar al Angst, producător de preparate din carne şi preşedinte al Romalimenta, patronatul firmelor din industria alimentară.
Produsul Intern Brut a crescut de 3,5 ori
Deşi PIB-ul României a crescut de 3,5 ori în ultimii 25 de ani, structura formării sale s-a schimbat semnificativ în perioada capitalistă.
Astfel, dacă în 1989 industria avea o contribuţie de 46% la formarea PIB, până în 2014 ponderea aproape că s-a înjumătăţit (ajungând la 25%), în timp ce importanţa agriculturii a scăzut de circa 3 ori – de la 14,4% în 1989 la 5,5% în 2014.
 În prezent, serviciile financiare (banking şi asigurări), precum şi cele de IT&C au împreună cea mai mare contribuţie la formarea PIB-ului ţării.
Numărul de pensionari a crescut cu 40%
Dacă în 1989 exista o rată de dependenţă de 2,2 salariaţi la un pensionar, în 2014 raportul a ajuns la 0,85 de salariaţi la un pensionar. Sporul natural negativ din ultimii ani şi migraţia externă a 2,2 milioane de români au contribuit la scăderea populaţiei şi, totodată, la scăderea numărului de persoane din câmpul muncii.
Deficitul fondului de pensii a ajuns anul trecut la 12 miliarde de lei şi va ajunge la 19- 20 de miliarde de lei până la finalul acestui an, iar o problemă majoră din acest punct de vedere o va reprezenta intrarea în sistemul de pensii a „decreţeilor”, cei născuţi în perioada 1967- 1972, care reprezintă cele mai numeroase generaţii din România.
Anul 2032 este primul an în care, dintr-odată, numărul de noi pensionari intraţi în sistem va fi mult mai mare, în timp ce numărul de noi salariaţi nu mai are cum să crească foarte mult, pentru că natalitatea este pe un trend descendent.
Numărul licenţiaţilor a crescut de 3,6 ori
Dezvoltarea învăţământului universitar privat şi accesul mai facil al tinerilor în învăţământul universitar au condus la o creştere semnificativă a numărului licenţiaţilor. De altfel, în perioada 2007- 2008, când au luat avânt “businessurile” universităţilor private şi când s-au suprapus două promoţii de absolvenţi (o promoţie cu tineri care au făcut facultăţi de patru ani şi o promoţie cu facultăţi cu o durată de 3 ani – sistemul Bologna), numărul de absolvenţi de facultate depăşea 200.000 pe an.
Deşi numărul locuitorilor cu facultate a crescut, datele Eurostat arată că doar 13% din populaţia României din categoria 15-74 de ani au absolvit studii superioare, ceea ce ne plasează pe ultimul loc din Europa din acest punct de vedere, media UE fiind de 24% din locutiori cu facultate. În state precum Marea Britanie, Suedia sau Belgia, mai mult de 30% din populaţie au studii superioare, iar acest lucru se reflectă şi în capacitatea economiei de a plăti salarii de câteva ori mai mari decât în România.
Datoria publică a depăşit o treime din PIB
► În 1989, România avea o datorie publică zero şi disponibilităţi valutare de 1,5 mld. de dolari
► În 2014, România înregistra o datorie publică netă de 54 mld. euro (adică 36% din PIB).
Datoria publică va depăşi în anii care vin 40% din PIB, va fi undeva la sub 41% din PIB, dar în niciun caz nu va sări de pragul critic de 45% din PIB, spun rapoartele guvernamentale. Totuşi, o datorie publică de circa 40% din PIB este deja relativ înaltă pentru nivelul de dezvoltare economică a României, spun reprezentanţii Consiliului Fiscal.
Dacă România nu avea deloc datorie publică în anul 1989, situaţia s-a schimbat ulterior. Spre exemplu, între 2008 şi 2010 datoria publică a României a explodat de la 15% din PIB la 39% din PIB.
Datoria externă a depăşit 90 mld. euro
Decizia lui Nicolae Ceauşescu de a rambursa forţat datoria externă „prin comprimarea mecanică a importurilor, inclusiv a importurilor de completare necesare funcţionării normale a proceselor economice şi prin forţarea exporturilor, inclusiv în cazul produselor necesare economiei şi consumului populaţiei” – Bogdan Murgescu, „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500- 2010)“ – a fost una dintre deciziile economice „aberante” pe care acesta le-a adoptat. În cazul Poloniei, spre exemplu, o parte din datoria externă a fost ştearsă în 1990.
Datoria externă de 92,3 miliarde de euro din 2014 rămâne încă departe de nivelul existent când a început criza economică mondială. În decembrie 2008, datoria externă totală era de 72 mld. euro, din care statul avea 11 mld. euro, iar firmele private şi băncile 61 mld. euro. În urmă cu 10 ani datoria externă totală era de doar 21 mld. euro. Reducerea datoriei externe a venit pe fondul ajustărilor din sectorul privat, care şi-a plătit datoriile, dar şi ca o consecinţă a diminuării deficitului bugetar şi a rambursării unor sume importante (peste 60%) din împrumutul uriaş luat de stat de la finanţatorii externi în 2009.
Natalitatea a ajuns la cel mai redus nivel de după război
În 2014 s-au născut mai puţin de 198.000 de copii, cu aproape 40% mai puţin decât în anul 1990, iar nivelul este cel mai scăzut de după al doilea război mondial încoace, potrivit datelor de la Statistică.
Specialiştii spun că scăderea populaţiei este unul dintre cele mai grave fenomene, cu consecinţe negative pe termen lung. Migraţia afectează semnificativ acest indicator, având în vedere că, spre exemplu, în 2013 româncele din străinătate au dat naştere la 22.000 de copii. Lipsa locurilor de muncă şi a unor politici care să încurajeze natalitatea a făcut ca acest indictator să ajungă la un nivel extrem de scăzut, care va avea impact direct în economie. O femeie din România naşte, în medie, 1,3 copii, iar rata fertilităţii a cunoscut o scădere aproape dramatică după căderea regimului comunist.
Specialiştii spun însă că o rată de fertilitate de 2,2 asigură menţinerea populaţiei la un nivel constant pe termen lung.
Exporturile de bunuri au crescut de 15 ori
► În 1991, exporturile de bunuri ale României însumau 3,49 mld. euro
► În 2014, România a exportat bunuri în valoare record de 52,4 mld. euro
Companiile din România au exportat bunuri în valoare de peste 52 de miliarde de euro anul trecut, nivel de 15 ori mai mare decât în 1991 (cele mai vechi date disponibile), dar au importat produse în valoare de 59 miliarde de euro în 2014, ceea ce înseamnă că deficitul comercial în comerţul internaţional cu bunuri a fost de circa 6 miliarde de euro.  În 1991, importurile de bunuri au însemnat 4,74 mld. euro, potrivit datelor INS.
În toată această perioada, structura exporturilor româneşti s-a modernizat foarte mult, astfel că dacă în anii 2000, de exemplu, România era considerată „croitorul Europei” şi exporta în principal îmbrăcăminte şi încălţăminte, din perioada 2007- 2008 situaţia a început să se schimbe.
Astfel, în prezent, principalele specializări la export ale României sunt reprezentate de fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea de maşini şi echipamente şi fabricarea echipamentelor electrice.
O dezvoltare accelerată a României s-a înregistrat şi pe partea de exporturi de servicii. Astfel, exporturile de servicii ale României au ajuns anul trecut la valoarea de 15 miliarde de euro, la un nivel dublu faţă de anul 2005, arată datele Băncii Naţionale.
Sursele de informare pentru realizarea acestui material au fost datele publicate de Institutul Naţional de Statistică şi analiza „Capitalul în România anului 2015” prezentată de Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale, în data de 24 noiembrie 2015.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.12.2015 precum si in editia online

Partajeaza:

luni, 21 decembrie 2015

Adina Florea - Cealalta fata a revoltei oierilor / Cum a ajuns pastoritul o mare afacere

 Oieritul este o meserie și o afacere. Dar fără a se câștiga de pe urma ei, cum dracu ar putea fi practicată o astfel de meserie. Mă întreb dacă oierii sunt cu adevărat proprietarii turmelor sau există mari proprietari care investesc în această industrie artizanală, dar habar nu au de oierit? 
Sursa acestui excelent studiu este 
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20679276-cealalta-fata-revoltei-oierilor-cum-ajuns-pastoritul-mare-afacere.htm  . Mergeți la sursă.
Dan Culcer

Cealaltă față a revoltei oierilor / Cum a ajuns păstoritul o mare afacere


de Adina Florea     HotNews.ro

Duminică, 20 decembrie 2015, 14:55 Actualitate | Esenţial


Exista si o alta fata, mai putin cunoscuta si discutata, a revoltei oierilor. In perioada 2007 - 2013 numarul de ovine din Romania s-a dublat, de la 4,3 milioane de oi la 9,1 milioane, iar numarul cainilor de stana a crescut proportional, dupa cum indica o statistica oficiala obtinuta de HotNews.ro. Dupa cum stau dovada mai multe marturii, cainii de stana au ajuns o adevarata problema in anumite zone din tara. Ce explica, insa, dublarea numarului de ovine si a numarului de proprietari de oi in ultimii 8 ani.
Cum a devenit oieritul o adevarata afacere.

Potrivit cifrelor oferite de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), in urma unei solicitari HotNews.ro, efectivul de ovine al Romaniei s-a dublat in perioada 2007-2013, ajungand de la 4,4 milioane de oi la 9,1 milioane de oi. In acelasi ritm a crescut si numarul proprietarilor de oi, atrasi de cresterea subventiilor oferite de catre APIA,de la 33.313 la 58.844.

Astfel, subventiile oferite pe cap de animal au avut un trend ascendent in perioada 2007-2012, cand au crescut de la 35 lei/oaie in 2007, pana la 40 lei/oaie in 2012, statul a platit cel mai mult ciobanilor pentru fiecare oaie detinuta in 2009, cand suma se ridica la 44 lei/oaie. Anul trecut suma oferita de APIA a scazut considerabil, pana la 29 lei/oaie.

De asemenea, in perioada 2013-2014, s-au oferit ajutoare speciale pentru ciobanii din zonele defavorizate, care au primit in plus 3,31 si, respectiv, 3,43 euro/oaie.

Insa, subventiile oferite de APIA pentru numarul de ovine nu sunt singurele de care se bucura proprietarii de oi. Exista, de asemenea, subventii pentru pasunile detinute de un oier sau concesionate acestuia, care incep de la 160 de euro/ha si ajung la 250 de euro/ha pentru zonele montane defavorizate.

Ciobanul Ion Ticala ”Salisteanu” din Dragomiresti, Maramures, marturiseste pentru site-ul infomm.ro ca: ”Cei reveniti din Italia, din lume, au inceput sa cumpere oi, de la 100 in sus, catre 600. Dara ca pentru subventii. Amu', statu' da subventii pentru orice, pentru oaie, caine, baraca, pentru orice. Am 25 de ani de experienta pe munte, la stane, inainte n-o fost oieritul afacere... acum deja este. Mielul e al tau, laptele de capra e afacere serioasa, il iau cu sase lei litrul. Laptele de vaca se ia cu sub un leu litrul. Pe piata, cel de vaca il dai cu 2,5-5 lei litrul” . Acesta sustine ca oile au devenit o afacere in prezent, asa se explica si dublarea efectivului de ovine, caci pe langa castigurile generate de vanzarea produselor obtinute de la animale (carne, lana, produse lactate), ciobanii primesc si subventii consistente din partea statului.



Probleme provocate de ciobani

Cresterea numarului de ovine a dus la inmultirea ciobanilor, dar si a cainilor de stana, iar tot mai multe probleme au fost semnalate de sateni. De la biciclisti, la primari de comune sau simpli tarani, toti se confrunta cu atacuri ale cainilor de stana asupra animalelor de curte sau chiar asupra oamenilor, recolte distruse de turme scapate pe campuri si ciobani care refuza sa plateasca pentru daunele provocate.

La finele anului 2013, viceprimarul din comuna Micasasa, Sibiu, se plangea ca ciobanii din zona trec cu oile peste pamantul satenilor si distrug culturile, iar daca nu se pot intelege pe cale amiabila la primarie, atunci sunt trimisi in judecata de catre cei pagubiti.



Un medic veterinar din judetul Mures a scris pe Facebook despre problemele provocate de ciobani, oferind o alta perspectiva asupra legii vanatorii.





De altfel, problema oilor care distrug culturile fermierilor este reclamata adeseori in presa locala. Astfel, fermierii din comuna Mihail Kogalniceanu, Constanta, se plang ca an de an turmele de oi din vecinatate le pasc culturile in timpul sezonului rece, iar uneori toata cultura din toamna este distrusa de catre ovine, scrie Telegraf Online. Chiar in perioada in care pasunatul ar fi interzis prin lege, ciobanii isi scot oile pe camp si acestea intra pe terenurile cultivate ale localnicilor.

In 2011, un arendas german, care are pana la 1000 ha cultivate in judetul Valcea, se plangea ca ciobanii isi trimit turmele de oi la pascut pe culturile lui in mod regulat, iar paguba se ridica in fiecare an la 520.000 lei. Acesta reclama ca autoritatile nu intervin pentru a opri cele aproape 2.000 de oi sa se hraneasca din plantele cultivate.

Arendasul german sustine ca a fost atacat in mai multe randuri de ciobani, atunci cand i-a confruntat, si a fost nevoit sa-si blindeze tractorul pentru a rezista in fata pietrelor aruncate de acestia, scrie Gazeta de Sud. 

O alta problema este cea a cainilor de stana care ataca animalele de curte, dar si oamenii care le ies in cale. Pe site-ul freerider.ro, mai multi biciclisti romani se plang ca au fost atacati de cainii de stana in timp ce parcugeau trasee montane, pentru ca stanele sunt instalate chiar in mijlocul potecilor, deci nu pot fi evitate.

Ciobanii si-au insusit muntii! Si din pacate au facut-o cu o mare nesimtire si fara niciun simt civic. Si-au pus stana in mijlocul potecilor, au facut din asmutitul cainilor pe turisti o adevarata distractie. Evident, e la fel de stupid sa spui ca orice cioban este un infractor [...] ciobanii agresivi si cainii lor in numar exagerat exista si nu pot fi ignorati, scrie un biciclist pe freerider.ro

In martie 2014, un copil a fost atacat de cainii de la o stana din Vaslui. Acesta a ajuns la spital in stare grava, dupa ce a fost muscat in zona fetei de mai multi caini ciobanesti din apropierea satului Chersacosu, informeaza Mediafax.

Situatia este prezenta si in celalalt capat de tara, in comuna Rona de Sus, Maramures, administratia locala se plange ca ciobanii de la stanele din apropiere isi trimit oile la pascut pe terenurile cultivate ale localnicilor si isi asmut cainii asupra oamenilor din zona. Astfel, o femeie de 65 de ani din Rona de Sus a ajuns la spitalul din Sighetul Marmatiei dupa ce a fost atacata de cainii de la o stana, chiar sub ochii ciobanului, care nu a intervenit, potrivit site-ului infomm.ro

In presa locala, astfel de marturii sunt din plin.

duminică, 20 decembrie 2015

General Br. (r) Aurel I. Rogojan . Dosar special: Terorismul revizionist ungar (4)

Sursa  http://www.art-emis.ro/istorie/3284-dosar-special-terorismul-revizionist-ungar-4.html

Duminică, 20 Decembrie 2015 13:27
Frontul neore vizionist din România
La 25 decembrie 1989, în plină desfăşurare a evenimentelor asociate afirmării unei noi puteri, a fost anunţată constituirea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România. Era prima expresie a dreptului la liberă asociere, exercitat după abolirea puterii totalitare a Partidului Comunist. Noua formaţiune politică, în fapt un „front al mai multor orientări ideologice"[2], nu a apărut pe un teren nepregătit. Szűrös Mátyás, fondatorul doctrinei panma¬ghiare, avusese contacte cu Domokos Géza, primul preşedinte al U.D.M.R. şi cu alte figuri reprezentative ale maghiarilor din România, între care: Sütő András, Fazekas János, Kányádi Sándor, Szabó T. Attila ş.a. De la Budapesta, în spiritul doctrinei panhungariste, Antall József, şeful primului guvern maghiar rezultat după alegeri libere, a dat semnalul: „Doresc să fiu prim-ministrul celor 15 milioane de unguri din lume!" Prim-ministrul Guvernului Slovaciei a replicat prompt: „cetăţenii de origine maghiară ai Slovaciei îşi au propriul prim-ministru, acela al Slovaciei". De la Bucureşti, nu se ştie, încă, dacă s-a luat vreo atitudine. Iniţial, U.D.M.R. nu a făcut referiri publice la autonomia teritorială a comunităţii maghiare din România, acest obiectiv al neorevizionismului maghiar fiind asumat, până la apariţia orientărilor ideologice şi a organizaţiilor „rivale", de către asociaţiile neorevizioniste din Ungaria, conduse de maghiari din România. Aşa, de exemplu, Tőkés László şi Sütő András au fondat şi condus „Societatea Pro Transilvania ", cu sediul la Budapesta, dar cu centrul de greutate al activităţii în România. Premergător integrării României în Uniunea Europeană, începând din a doua jumătate a anului 2006, odată cu perspectiva înregistrării Uniunii Civice Maghiare ca partid politic, U.D.M.R. se radicalizează şi devine exponenta publică a revendicării autonomiei pe criterii etnice şi a declarării limbii maghiare ca limbă oficială în zonele locuite şi de cetăţenii români de naţionalitate maghiară. În septembrie 2006, după Adunarea Naţională a Secuilor, Markó Béla a anunţat, la 23 septembrie 2006, la Miercurea Ciuc, constituirea Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, alcătuită din consiliile locale din zonă, declarând că U.D.M.R. are în vedere şi un referendum pentru autonomie. Numărul secuilor din România variază, după diferitele surse, între 150 şi 831[3], ceea ce este de natură să demaşte o diversiune şi nu numai atât. Pentru ca organizaţiile politice prin care reprezentanţii ungurilor au acces la privilegiile puterii să nu fie, cel puţin direct, implicate în atentate la adresa Constituţiei României, neorevizioniştii şi extremiştii dreptei maghiare se folosesc de „secui" şi de „Ţinutul Secuiesc", ca de un simbol. Declaraţia liderului U.D.M.R. a atras imediat reacţiile vehe¬mente ale partidelor politice, mai puţin ale Partidului Naţional Liberal, care guverna cu Markó Béla ca viceprim-ministru. Tot mai frecventele derapaje anticonstituţionale ale U.D.M.R., dar mai ales escaladarea provocărilor naţionalist-separatiste ale coloanei a V-a a internaţionalei neorevizioniste, a determinat reacţii energice, dar nu şi suficiente luări de poziţie în Parlamentul României (Anexa 13)
Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania. Şedinţa de constituire a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (C.N.M.T.) a avut loc la Cluj, în 13 decembrie 2003, preşedintele fondator fiind Tőkés László. Principalul obiectiv urmărit este autonomia teritorială a Transilvaniei. Consiliul nu are statut legal, dar a fost acceptat tacit preşedintee acestuia fiind susţinut pentru alegerea ca deputat în Parlamentul European. Cu prilejul constituirii, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania s-a adresat societăţii civile, parlamentului şi partidelor politice, pentru colaborare în interesul realizării autonomiei maghiarilor din România.
Uniunea Civică Maghiară. S-a constitut ca alternativă la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, având în program realizarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. După câteva tentative nereuşite de înregistrare ca partid politic, în ianuarie 2008 a fost admisă cererea de înregistrare, sub numele Partidul Civic Maghiar.
Plutonul Secuiesc. Plutonul Secuiesc, prima subunitate din România a Gărzii Maghiare, subordonată Batalionului „Wass Albert" din Győr - Ungaria, s-a înfiinţat la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita. După ce Garda Maghiară a fost declarată ilegală - şi dizolvată - în Ungaria, o parte a activităţilor acesteia a fost transferată în Transilvania.Organigrama Plutonului Secuiesc prevede un număr de brigăzi, în funcţie de specificul activităţii: de pază şi de protecţie „pentru oficialii Gărzii care vin în zonă", pentru intervenţii în aplanarea unor conflicte, pentru acţiuni civice. Cei care vor să devină membri trebuie să menţioneze ce grad şi ce funcţie cred că ar trebui să aibă, în funcţie de specializare. După testări, comandantul batalionului din Ungaria decide ce grad şi ce funcţie pot fi acordate, dar numai după o perioadă de instrucţie în calitate de cadet. Confirmarea ca membru se consacră prin depunerea jurământului pe „coroana sfântă ungară". „Nu, « Garda Maghiară » nu a fost desfiinţată. Doar asociaţia a fost declarată ilegală, dar mişcarea « Garda Maghiară » există în continuare..."
Tinerii Maghiari din Ardeal (E.M.I.). Asociaţia a dobândit statut legal. Organizează frecvente manifestări cu caracter propagandistic revizionist şi fascist, rasist şi xenofob, precum şi de promovare a cultului unor persoane vinovate de comiterea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, pentru care, după instrucţia penală preliminară, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
E.M.I. a fost promotoarea unui maraton literar cu operele criminalului de război Wass Albert, implicat în uciderea mai multor români şi evrei (Anexa 12), a unor spectacole–manifest instigatoare la luptă armată pentru autonomie şi a organizat un turneu de vizionare a filmului dedicat regentului Horthy Miklós.
Nu ne-am propus o trecere exhaustivă în revistă a organiza¬ţiilor neorevizioniste maghiare. După 1990, neorevizionismul ungar în România a cunoscut o explozie, în faţa căreia nu s-a pus, practic, nicio stavilă. Ameninţarea neorevizionistă maghiară se manifestă abil sau impertinent în viaţa politică, respectiv în Parlament, în Guvern şi în întruniri publice; în mass media; pe plan economic, prin subordonare intereselor Ungariei; în învăţământ, cultură şi religie; în viaţa cotidiană a românilor care, în mai multe locuri din ţara lor, nu se mai simt acasă. Noile acţiuni revizioniste sunt mult mai periculoase, fiindcă - de cele mai multe ori - pun în faţa faptului împlinit. În secolul XXI, România continuă să se prezinte ca o ţară vulnerabilă faţă de acţiunile serviciilor de spionaj străine, datorită puterii economice scăzute şi în continuă degradare, a erodării autorităţii, a ineficienţei statului, a divizării scenei politice, dar mai ales din cauza incompetenţei guvernelor conduse de politicieni mărunţi, alcătuite din miniştri venali şi corupţi, generaţi de o clasă politică imatură, ineficientă, labilă ideologic, incapabilă să reziste corupţiei, care a reînviat tradiţiile fanariote. Cercurile conducătoare din Ungaria, indiferent de culoarea lor politică, implicate - împreună cu cele din Austria, Germania şi Vatican - în criza care a destrămat Iugoslavia, doresc o nouă ordine europeană, în a cărei perspectivă au sprijinit independenţa albanezilor din Kosovo; nu de dragul acestora, ci pentru a se crea un precedent care să fie aplicabil în Voivodina dar, mai ales, în Transilvania.
- Va urma -
------------------------------------------------
[2] Platforma Creştin-Democrată; Cercul Liberal Naţional; Cercul Liberal (orientare social-liberală), Femei pentru Femei; Cercul Liberal; Platforma Social-Democrată; Forumul Noii Stângi Democratice; Platforma Întreprinzătorilor Maghiari din România; Iniţiativa Maghiară din Transilvania; Uniunea Micilor Gospodari şi Întreprinzători Maghiari din România; Platforma Edificării Naţionale. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România este o organizaţie cu o platformă culturală, neînregistrată în mod legal ca partid politic (conform Legii nr. 14/2003, cap. IV) şi care participă la alegerile locale şi generale în virtutea art. 62 (2) al Constituţiei României şi în conformitate cu prevederileart.4, al.2 al legii nr. 68/1992, care asimilează organizaţiile minorităţilor naţionale partidelor politice, din punctul de vedere a procesului electoral. U.D.M.R. are reprezentare parlamentară din 1989, iar europarlamentară, din 2007 până în prezent. În anii 1996-2000a făcut parte din guvernul C.D.R., apoi, între2000 şi 2004, a sprijinit guvernul P.S.D.-P.U.R., fără să fie prezent în coaliţie. Între 2004-2008 a fost la guvernare, iniţial împreună cu Alianţa D.A., apoi - după trecerea P.D.-L. în opoziţie - a rămas în coaliţie cu P.N.L. În urma alegerilor legislativa din 2008, intră în opoziţie alături de P.N.L. După alegerile prezidenţiale din 2008, revine la guvernare alături de Partidul Democrat Liberal, în schimbul a 14% din portofoliile ministeriale, ale unor agenţii guvernamentale, prefecturi şi administraţii teritoriale.
[3] La ultimul recensămant al populaţiei s-au declarat „secui" 150 de persoane (cf. răspunsului Serviciului Român de Informaţii nr. 10399 din 21 martie 2008, la interpelarea parlamentară a deputatului Ion Stan, nr. 2303/B din 13 februarie 2007. Din date ale Institutului Naţional de Statistică rezultă că sunt declaraţi 831 de secui.

Activităţi militare ale Armatei Române în procesele judiciare ale evenimentelor din decembrie 1989 (1) Col. (r) prof.univ.dr. Ion Dragoman & Comisar de Poliţie dr. David Ungureanu




Sursa http://www.art-emis.ro/istorie/3280-activitati-militare-ale-armatei-romane-in-procesele-judiciare-ale-evenimentelor-din-decembrie-1989-1.html
Alături de factorii politici, economici și sociali, cei militari au o relevanță deosebită în declanșarea, desfășurarea și judecarea evenimentelor revoluționare. Deși există și revoluții de „catifea", schimbările revoluționare presupun cel mai adesea utilizarea forței pentru transformarea regimului politic, fiind astfel calificate ca adevărate lovituri de stat[1] date în situații excepționale[2]. Această particularitate a stărilor de criză ale societății face ca forțele armate să se afle, în întregul lor ori numai prin elemente ale acestora, de o parte sau de alta a taberelor care se confruntă prin utilizarea violenței armate. În funcție de rezultatul final al luptelor, acțiunile militare ale armatei în stările excepționale de criză pot fi declarate ca legitime și ilegitime, putându-se pune și problema analizării lor în cadrul unor procese judiciare, dincolo de judecata politică, populară ori cea a istoriei. Merită, de aceea, să se analizeze specificul tragerii la răspundere a militarilor pentru implicarea lor în evenimentele revoluționare, ca și constatările instanțelor judiciare, naționale și internaționale, referitoare la responsabilitatea juridică pentru pregătirea, declanșarea, desfășurarea și consecințele acțiunilor militare în revoluție.
1. Tragerea la răspundere juridică a militarilor
Considerat „o continuare a politicii cu alte mijloace" războiul a făcut ca militarii, ca profesioniști și instrumente ale acestuia, să beneficieze de o anume imunitate pentru consecințele vătămătoare ale acțiunilor armate, inclusiv în caz de război civil, asociat cu evenimente revoluționare; ca și politicienii, militarii au fost caracterizați de o anumită „iresponsabilitate juridică" în activitatea lor, urmând ca pe baza legislației stării de asediu să răspundă doar cei care au încălcat legile militare. Acceptarea, cu timpul, de către societățile organizate a valorilor democrației, drepturilor omului și domniei legii a determinat apariția încă din zorii epocii moderne a justiției militare ca formă specială de judecare și tragere la răspundere a militarilor. Această evoluție a sistemului judiciar a pus capăt imunității militarilor, principalul argument al necesității existenței justiției militare, separată de justiția civilă, fiind obținerea disciplinei fără de care nu poate fi realizată victoria în luptă deoarece infracționalitatea militară ar afecta grav capacitatea de luptă a forțelor armate. Pe astfel de considerente se explică introducerea în Codul român al justiției militare din 1937 a teoriei baionetelor inteligente prin care erau sancționați atât subordonații executanți de ordine criminale cât și superiorii care le-au dat[3]. Cu timpul, constituțiile moderne ale statelor au interzis înființarea de instanțe excepționale, inclusiv pentru militari, ca și pentru timpul stării de asediu când se putea institui „legea marțială". Plecându-se de la ideea, materializată recent într-un document al O.N.U., că toate popoarele și toți indivizii au dreptul de a rezista și a se opune opresiunii coloniale, ocupației străine și dominației dictatoriale interne[4], unele state au desfințat tribunalele militare, încredințând competența acestora către justiția civilă, în timp ce altele au inclus justiția militară în sistemul lor general de organizare judiciară, în scopul menținerii independenței și imparțialității magistraților militari, concomitent cu restrângerea competenței tribunalelor militare exclusiv la militari și la infracțiunile militare, soluția din urmă fiind adoptată și de România. Astăzi, militarii români pot fi trași la răspundere juridică în fața instanțelor militare doar pentru infracțiuni în legătură cu serviciul (restrânse la infracțiunile săvârșite de militari contra capacității de luptă a forțelor armate, prezentate de art.413-437 Cod Penal) și numai dacă, în caz de participație, n-au fost și civili printre făptuitori[5]. Înțelesul noțiunii de „militar" se referă nu numai la personalul M.Ap.N. ci și acela din alte instituții componente ale forțelor armate stabilite potrivit legii, inclusiv cel al serviciilor speciale. În măsura în care România recunoaște existența existența și activitatea instanțelor penale internaționale, militarii forțelor armate pot deveni justițiabili și în fața acestora. Precizările asupra tragerii la răspundere juridică a militarilor evidențiază constatările instanțelor juridice naționale referitoare la legitimitatea acțiunilor militare ale armatei în evenimentele din 1989.
2. Concluzii asupra acțiunilor militare ale armatei în procesele judiciare române referitoare la evenimentele din decembrie 1989
Sunt teorii care susțin că „revoluția" nici nu există „de fapt", ea fiind doar o construcție mentală, fără existență obiectivă, analiza și interpretarea evenimentelor revoluționare constând în sistematizarea fenomenelor complexe care compun întregul proces, compararea lor cu alte procese și extragerea de învățăminte asupra cauzelor și consecințelor lor[6]. În momentele de reculegere după marile stări excepționale ale popoarelor s-a văzut că revoluțiile, atât de inconsecvente în graba lor ipocrit generoasă de a proclama noi drepturi, au violat întotdeauna, au călcat în picioare și au distrus dreptul fundamental al omului la continuitate[7]. Se pare că acest fenomen s-a produs și în România nu numai în decembrie 1989 dar și în procesele judiciare care au urmat, inclusiv în cercetarea și calificarea acțiunilor militare din acele momente. S-au făcut anchete politice și jurnalistice, mii de articole, comunicări și cărți, s-a schimbat legislația și s-au produs modificări de mentalități, s-au emis ipotezele cele mai diverse dar întregul adevăr nu a putut fi aflat, oricum, un adevăr care să-i mulțumească pe toți. Victimele i-au dat în judecată pe cei care au tras cu armele dar nici procesele judiciare n-au reușit să explice în totalitate scenariile, confuzia, diversiunea și acțiunile dezordonate sodate cu pierderi de vieți omenești și pagube materiale ireparabile. Pentru cele 7.000 de victime ale evenimentelor din 1989 (morți-1142, răniți-3198, asistați-760) s-au întocmit 4495 de dosare din care 2984 au fost analizate de Parchetul Tribunalului Militar Teritorial și 1601 de Parchete Militare teritoriale; din acestea 3135 au avut ca obiect omorul sau atentatul grav la integritatea fizică, în 112 dosare 275 de inculpați fiind trimiși în judecată (6 generali, 38 ofițeri și subofițeri, alți 35 de militari din M.Ap.N., precum și 12 generali, 81 de ofițeri su subofițeri, un militar în termen și 61 de civili din M.A.I.). Mai există însă și situații când ori n-a fost dispusă urmărirea pemală ori dosarul nu a fost înaintat instanței (pentru evenimentele de la Sibiu).
Mai cunoscute prin semnificația lor sunt, în ceea ce-i privește pe militari, procesul colonelului Gh. Marinescu din 1996 (condamnat pentru instigare la omor deosebit de grav), procesul din 1999 de la Tribunalul Militar Teritorial când a împușcat 3 „teroriști" (condamnat la 4 ani de închisoare), procesul Otopeni din 2001 (finalizat cu condamnarea la închisoare a unor ofițeri pentru ucidere din culpă), procesul unui general și a doi ofițeri din 2001 care au ordonat deschiderea focului la Timișoara (condamnați de CSJ și grațiați în 2002), al generalului Iulian Iopliceanu din 2005 pentru reprimarea manifestațiilor de la Cluj (condamnat de Secția Penală a ICCJ la 10 ani de închisoare) sau al generalului Stănculescu, la care ne vom referi pe larg în continuare, relevând aprecierile juridice la adresa acțiunilor militare.
Procesul generalului Victor Stănculescu a avut un parcurs sinuos și îndelungat. Încă din 1990, o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 a propus trimiterea sa în judecată pentru participare la reprimarea revoluției; pe atunci, acuzațiile din procesele judiciare referitoare la revoluție, începând cu cel al lui N. Ceaușescu, erau de genocid, subminarea puterii de stat și a economiei naționale[8]. Noile realități politice au făcut ca anchetarea și trimiterea în judecată să înceapă în anul 1997, întregul proces finalizându-se în anul 2008 prin confirmarea sentinței de condamnare la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav și suprimarea revoluției din Timișoara, degradarea militară cu scoaterea din evidențele militare. Constatările primei instanțe din 1999, ale instanței de recurs din 2000 și ale recursului în anulare din 2004 sunt semnificative nu numai la nivel personal ci și pentru aprecierea juridică a acțiunilor militare ale armatei în evenimentele din decembrie 1989; casarea hotărârilor judecătorești anterioare în 2004 n-a fost însă finalul procesului deoarece instanța a trimis cauza spre rejudecare la Secția Penală a Î.C.C.J., care a reconfirmat în 2007 sentința de condamnare iar în octombrie 2008 aceasta din urmă a devenit definitivă prin respingerea recursului generalului Stănculescu.
În prima instanță, din 1999, Curtea Supremă de Justiție (C.S.J.) a avut în vedere rechizitoriul Parchetului de pe lână C.S.J.-Secția Parchetelor Militare, prin care generalii Victor Stănculescu și Mihai Chițac (trimiși în judecată în același dosar nr. 2955/1998) au pus în executare ordinul de înăbușire a manifestațiilor de la Timișoara, sens în care s-au informat asupra situației, au preluat comanda trupelor din garnizoană, le-au înarmat, le-au instruit, le-au scos pe străzi, amplasându-le în punctele de întâlnire cu manifestanții, le-au dat ordin să deschidă focul, folosind muniție de război, le-au controlat dacă și cum execută ordinele, au verificat rezultatul represiunii, stabilind numărul morților și al răniților, au luat măsurile de anihilare a rezistenței protestatarilor și i-au raportat mereu comandantului suprem mersul „operațiunii de restabilire a liniștii". 
În sentința nr.9 din 15 iulie 1999, instanța a constatat că învinuirea este întemeiată și susținută de probele dosarului. În fața acestor probe de vinovăție, inculpații s-au apărat susținând:
1. n-au făcut decât să execute ordinele superiorilor;
2. n-au prevăzut rezultatul reprimării manifestațiilor, pe care nu l-au dorit și nu l-au acceptat;
3. n-a existat un raport de la cauză la efect între activitățile lor periferice și împușcarea demonstranților;
4. că nu pot fi decât coautori ai infracțiunii deoarece nu au săvârșit omorurile în mod nemijlocit;
5. că trupele au deschis focul împotriva celor care au atacat unitățile militare și alte obiective publice;
6. că potrivit art.2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului puterea legitimă poate folosi armele mortale împotriva unei insurecții care primejduiește ordinea constituțională;
7. că regimul recunoscut ca legitim de toate țările nu putea deveni ilegitim peste noapte pentru a justifica insurecția.
În opinia instanței de fond, apărările inculpaților au fost respinse ca neîntemeiate deoarece:
1. disciplina militară implică responsabilitatea neexecutării ordinelor vădit ilegale, ca acelea de a trage împotriva unor oameni nevinovați;
2. inculpații trebuiau să prevadă consecințele folosirii armelor de foc și muniției de război împotriva manifestanților, omorurile nedatorându-se unor accidente sau neînțelegeri ci acțiunii trupelor comandate de ei;
3. inculpații și subordonații lor au desfășurat activități concordante în scopul înăbușirii revoltei, primii de organizare, dirijare, planificare și conducere iar ceilalți de punere în executare;
4. coautorii la omor fiind cei care contribuie nemijlocit la săvârșirea faptelor, inculpații au săvârșit prin conducerea represiunii acte nemijlocite de execuție a infracțiunii;
5. demonstrarea prin probe că victimele represiunii au fost pașnici și neînarmați iar liniștirea unor grupuri violente răzlețe nu justifică măsurile militare, depășind cu mult limitele unei riposte legitime;
6. manifestația de la Timișoara devenise un act de revoltă împotriva regimului dictatorial iar represiunea ei era criminală, fără aplicarea art.2 din CEDO;
7. saltul de la răzmeriță la răscoală populară s-a produs în decembrie 1989 datorită încălcării drepturilor fundamentale ale românilor astfel încât sistemul social politic de guvernământ nu mai avea legitimitate de mult timp. Instanța a respins și obiecțiile M.Ap.N. în conformitate cu care prin obligarea ministerului la despăgubiri în solidar cu inculpații ar fi culpabilizată Armata, deoarece e vorba de răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor, conducerea represiunii aparținând M.Ap.N. pentru toate forțele de ordine.
Duminică, 20 Decembrie 2015 12:22 
- Va urma -

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015.
-------------------------------------
[1] I. Strâmbeanu, Despre lovitura de stat și apărarea împotriva ei, Ed. Risoprint Cluj-Napoca, 2009, p.126.
[2] F. Șerban, Starea de asediu, starea de urgență, Ed. Militară, București 2005, p.83.
[3] R. Macovei, Legalitatea acțiunilor armate în situații de criză internă, Ed. Muntenia, Constanța 2002, s.129.
[4] Documentul Consiliului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului A/HRC/20/31 din 2012, Declarația privind dreptul la pace.
[5] V. Siserman, Justiția militară în România, Ed. Militară, București, 2004, p.197.
[6] P. Calvert, Revoluție si contrarevoluție, Editura DU Style, Bucuresti, 1998, p.50.
[7] José Ortega y Gasset, Revolta maselor, Et. Humanitas, 2007, p.36.
[8] I. Scurtu, Revoluția Română din decembrie 1989 în context intrnațional, Ed.Enciclopedică, București, 2006, p.281.

vineri, 18 decembrie 2015

Protestul ciobanilor din România împotriva unei legi care atacă tradiția milenară a oieritului

Veniți din toate colțurile României pentru protestul de amploare împotriva atacului la tradiția milenară a poporului român, Ciobanii Români (cinste lor) au luat cu asalt Parlamentul după ce au rupt cordonul delimitat de jandarmi și s-au îmbrâncit cu organele de ordine încercând să sară gardul de protecție al Palatului Parlamentului.

Deși protestul este unul autorizat până la ora 17:00 într-un spațiu delimitat, crescătorii de ovine au ocupat și un bulevard din fața Parlamentului, potrivit B1 TV citat de romanibreakingnews.ro

Ciobanii spun că modificările aduse Legii vânătorii le încălca dreptul la proprietate, le limitează posibilitatea de a înființa culturi agricole și, nu în ultimul rând, le impune câți câini să aibă la stână.

„Cine a mai văzut să ai un singur câine la stână? Vin parlamentarii să ne păzească nouă oile? Pe noi nu ne ascultă nimeni, de aceea, am trecut mai departe la rupt cordonul. O să facem o delegație care să meargă la Camera Deputaților să ne asigure aceste revendicări”, a declarat unul dintre protestatari.
Manifestanții au tălăngi și strigă scandări precum „Opriți-i pe braconieri/Nu lăsați câinii șomeri!”.
„Protestăm împotriva legii vânătorii, că ne opresc oile din pășunat și câinii să nu-i mai slobozim la oi. Nu câinii distrug vânatul, ci ei cu puștile. S-au înmulțit puștile și se împuțină câinii. Noi nu ținem câini să umble prin gunoaie. Îi ținem la oi, că avem nevoie de ei. Să nu-i mai bage pe parlamentari în pușcărie, să-i trimită la noi la oi, condamnați la locul de muncă. Să-l trimit pe munte cu 3 câini și să-i dau turma de oi să o păzească și să-mi dea înapoi toamna toate oile în primire”, a mai declarat unul dintre ciobanii protestatari.
„Activitatea de protest era una declarată conform legii, însă trebuia să se desfășoare în spațiul delimitat din zona Izvor. În urmă cu câteva minute, protestatarii au rupt cordonul de jandarmi și au intrat pe carosabil, pe Bulevardul Națiunilor Unite. Noi ne-am luat măsuri de siguranță că activitatea instituțiilor și traficul în zona să nu fie perturbate”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.
La ora 12:30 / 15 dec. 2015 – Mii de ciobani au intrat în curtea Palatului Parlamentului.

Senatoarea Cristiana Anghel a mers printre protestatari ca să îi înfrunte, însă a reușit să îi înfurie și mai tare, după ce l-a numit „prost” pe unul dintre ciobanii care i-a rupt hărtia cu un proiect de lege care „le-ar fi apărat drepturile”.

Senatorul Cristiana Anghel a ieșit din Parlament, să stea de vorbă cu oierii, însă aceasta a fost huiduită de ciobani. „Le-am transmis că le susțin revendicările, să mai aibă răbdare o oră, mă duc înăuntru, stabilim un grup de parlamentari care să stea de vorbă cu ei, pregătim o inițiativă legislativă să abrogare a prevederilor care îi deranjează”, le-a spus Anghel jurnaliștilor. Ciobanii s-au declarat nemulțumiți și au transmis că vor să vorbească direct cu ministrul Agriculturii. „Ministrul azi e, mâine nu e, eu sunt parlamentar ales în Parlamentul României, eu fac legea, cu mine vorbești, eu pot să te ajut”,  …dar senatoarea Anghel i sa adresat la un moment dat cu „prostule”  unui cioban care i-a rupt hărtia proiectului de lege (Vezi video mai sus), discuția degenerînd.
Protestul a fost organizat de mai multe asociații de crescători de animale din România, în special de către Agrostar și Asociația crescătorilor și exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România. Potrivit organizatorilor, la manifestație ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.
Potrivit prevederilor legislative, ciobanii vor putea deține la șes un singur câine de pază la stânga, cei de la deal vor avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. Legea vine și cu amenzi, de până la 1.500 de lei.
La ora 13,00, s-a reunit Comisia de Agricultură.
Protestatarii, care sunt îmbrăcați cu șube de blană de oaie și au tălăngi, susțin că parlamentarii nu au dreptul să le spună crescătorilor de animale de câți câini au nevoie, potrivit Agerpres. Ei sunt nemulțumiți și de faptul că le întârzie subvențiile.
Asociația crescătorilor și exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România (ACEBOP) sprijină inițiativa oierilor privind organizarea și participă la acest protest, anunța luni organizația printr-un comunicat de presă.
Intrarea în vigoare a Legii 149/2015 care modifică Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006 prejudiciază în mod abuziv crescătorii de rumegătoare din România, dreptul la asociere al vânătorilor și îngrădește dreptul la proprietate, potrivit comunicatului citat.
ACEBOP solicită abrogarea Legii 149/2015 și susține crescătorii de animale din dorința lor de dreptate, fără compromisuri.

Crescătorii de animale protestează împotriva prevederilor acestei legi, considerând că această încălca grav dreptul la proprietate pentru că interzice înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecției faunei de interes cinegetic și limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deține.

Publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

luni, 14 decembrie 2015

H.H. Stahl. Intre „stanga” si „dreapta”, o datorie

Intre „stanga” si „dreapta”, o datorie

Intre „stanga” si „dreapta”, o datorie


”Între stânga și dreapta, o datorie”

Articol publicat de Henri H. Stahl in publicatia Dreapta, nr. 2, 1932

Fisa de descriere

Cine: Henri H. Stal (1901-1991), unul din cei mai importanti monografisti ai Scolii Gustiene, fondator al sociologiei istorice. La vremea respectiva, avea deja contributii stiintifice publicate in urma campaniilor monografice de la Dragus, Nerej, Cornova.
Ce: H.H. Stahl atrage atentia asupra caracterului artificial al dihotomiilor ideologice din anii interbelici. Nici „stanga” marxista, nici „dreapta” fascista si nationalista nu aveau productii ideologice care sa derive din cunoasterea realitatilor sociale de pe teren – in principal, de pe terenul rural -, ci functionau in registrul imprumuturilor teoretice, al importului de doctrine din spatiul de referinta occidental.
Cand: In 1932, in al doilea an si al doilea numar al publicatiei saptamanale „Dreapta”.  Cand spunem „al doilea an” ne referim, de fapt, la a doua serie a acestei publicatii interbelice, aparuta dupa o pauza de noua luni. Aparitia sa fusese intrerupta din cauza imprejurarilor politice: grevele si demonstratiile studentesti soldate cu violente din martie 1932, suspendarea publicatiei „Calendarul” la care scria Nichifor Crainic.
Unde: „Dreapta, Foae de cultură, informație și luptă naționalistă” (primul numar – 13 dec. 1931), a fost, initial, „gazeta” oficiala a Centrului Studentesc din Bucuresti (filiala locala a Uniunii Nationale a Studentilor Crestini Romani – UNSCR, principala organizatie studenteasca interbelica), fiind condusa de Traian Cotiga si avandu-l ca redactor pe E. Horescu. Gruparea studenteasca „simpatiza” cu miscarile nationaliste ca LANC-ul lui A.C. Cuza sau Garda de Fier a lui C.Z. Codreanu insa, inca din prima serie, si-a revendicat un anume statut de independenta in zona dreptei nationaliste, un statut de voce aparte. In a doua serie a gazetei, redactor este in continuare E. Horescu, dispare asocierea formala cu Centrul Studentesc Bucuresti, iar revendicarea unei voci distinctive este mult mai vizibila. Apar monografisti importanti ca Mircea Vulcanescu, H.H. Stahl, Anton Golopentia si altii. A. Golopentia se gandea la o posibila transformare a acestei „gazete” intr-una a monografistilor, proiect esuat. Este important de retinut ca Octavian Neamtu, un alt membru important al Scolii Gustiene (insa mai degraba pentru rolul important organizatoric jucat  in coordonarea echipelor regale studentesti din perioada 1934-1939), este implicat in redactarea „Dreptei” inca de la debutul acesteia.
Cum: H.H. Stahl, asumandu-si formarea intelectuala marxista, isi aroga, totodata, un statut independent, lipsit de partis-pris-uri ideologice, care i-ar permite, astfel, sa critice la fel de legitim „dreapta” ca si „stanga”. Legitimitatea ii este conferinta de experienta sa directa a realitatilor sociale ale tarii capatata prin intermediul monografiei sociologice. Practic, Stahl afirma ca zona politica – fie ca vorbim despre polemici ideologice, fie ca vorbim despre coduri de legi – este rupta de societate.
De ce: Sunt doua „de ce-„uri aici. 1) H.H. Stahl scrie in „Dreapta” pentru ca, asa cum am precizat (si cum se va detalia si in alte articole viitoare), monografistii au crezut, la un moment dat, ca o pot transforma in publicatie monografista. 2) Mesajul lui Stahl consuna cu alte articole din „Dreapta” din acelasi numar. Se pot identifica doua tematici comune: critica modului „galagios” de a face politica, a stilului bombastic, a „pozei” de nationalist, in favoarea unei implicari „mediocre”, care sa inceapa cu „munca de jos”, cu mai putina frazeologie si retorica; evidentierea clivajului adanc intre orasul si satul Romaniei interbelice. In acelasi numar, Mircea Vulcanescu publicase „Cele doua Romanii”. (I.B.)

***

”Un cetățean care se respectă trebuie să aibe un crez politic: așa te cere lumea. Grăbit, tânărul intelectual aleargă deci la calea cea mai ușoară pentru constituirea unei gândiri politice, adică aceia a compulsării textelor.
Textele, la rândul lor, sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt mai la modă, deci scrise în limbi străine.
Află astfel neofitul întru ale politicei că în Occident există o ”dreaptă” și o ”stângă”. Și atunci, temperamental sau prin influența grupului căruia întâmplător aparține, se hotărăște și el spre una din cele două atitudini. Și învață crezul pe de rost, din broșuri de propagandă și articole de ziar și încetează, astfel, a mai fi un om cu care se poate sta de vorbă: orice împrejurare de fapt i-ai ridica, piedică, entuziasmului său, ea este gata soluționată prin fraza broșurei de propagandă pentru care a optat. Mai dinainte știi părerile pro și contra, ce se vor ciocni, singurul elan oratoric și violența fanatică urmând să deosebească, de aci înainte, pe om de om.
Boala aceasta intelectuală o cunosc – acei care o cunosc – de mult, la noi în țară. Mai pregnant sub forma ”bonjurismului”, de care deseori râdem. Însă forma cea nouă a bonjurismului nostru întors cu ochii spre Răsăritul Sovietic sau spre Apusul fascist, hitlerist sau maurrassist, nu ne pare ridicolă. Cădem, astfel, în aceleași greșeli pe care la alții le osândim.
Căci greșeală este a scoate gândul politic din cărți. Gândul politic se scoate din nevoia luării unei atitudini etice față de realitatea socială în milocul căreia trăiești, care te doare sau îți este dragă, dar pe care, în tot cazul, o cunoști. Cu atât mai serioasă va fi gândirea politică a cuiva, cu cât această cunoaștere istorică și sociologică a realității este mai adâncă. Și cunoașterea aceasta nu se face numai cu intenții bune și nobil entuziasm, ci cu trudă umilă și muncă, ani de ani, zi la zi.
Și pentru că azi scriu pentru cei de la ”Dreapta”, să spun, în același șir de gânduri ce mă neliniștește în partea lor după cum și celor din ”stânga” le-aș putea spune ceva tot așa de grav, după credința mea.
”Dreapta” noastră tinerească și-a făcut o specialitate protestatară. Se ține de capul stângii s-o lovească. Își mărginește activitatea la această urmărire pas cu pas a stângii și la proclamarea manifest după manifest, a ”naționalismului” și ”autohtonismului” ei. Nimic de spus.
Întreb numai: ”naționalism”, ”autohtonism”, foarte bine; dar, pe ce se cunoaște? Pe frază? E rușinos ca cineva să se laude doar cu naționalismul lui. Iubirea pământului în care te-ai născut e profund omenească, dar afirmarea dumitale că ești naționalist e altceva. În care eu nu pot crede atâta timp cât lucrul acesta nu te obligă la nimic în faptele tale de muncă. Ce prinos ai adus dumneata, prinos efectiv, fie cât de modest, la cultura acestei națiuni? Și ”autohton” fiind, unde e străduința de a iubi cunoscând, acest fond autohton?
Dar la această întrebare, puțini ar putea răspunde.
Plecați de la țară, majoritatea, odată cu lepădarea straielor țărănești (păstrate uneori demonstrativ politic, nu cultural), se leapădă de viața copilăriei care a rămas încă a rudelor lor. La oraș, se înghesuie dând cu coatele, ca la praznic, să apuce măcar frânturi din cultura aceasta orășenească, a ceea ce însemnează o din ce în ce mai întreagă părăsire trădătoare a țării însăși, țară de vechi tradiții culturale în toate domeniile spirituale, țară de veșnic spontană creație rurală.
O spun nu pentru că am cetit-o undeva, ce am cetit m-ar duce mai curând spre stânga, ci o spun pentru că, atât cât am putut, opt ani de zile, am cutreierat sate. Monografia sociologică (hulită uneori ca francmasonă sau mai știu eu ce) m-a învățat că în țara aceasta, pe care o iubeam din datorie abstractă, sunt oameni (și cât de mulți!) pe care-i poți iubi și altfel: adevărat! Dacă-i cunoști.
Îmi amintesc cum adeseori, în sate, mergând singur din casă în casă, ceteam seara, oamenilor adunați la odihnă, câte ceva din cărți. Și ți-era rușine că n-aveai mult ce le ceti, căci rușinos de puțini sunt acei cărturari care să fi creat literatură românească, adică lietarură pe care și țăranul să o poată citi. Plecai cu ură împotriva orașului acestuia mitocănesc care e orașul românesc, orașul în care fiul cutăruia sau cutăruia din întinsul plaiurilor țării ajuns ”naționalist” cu tremolo în glas și mari demonstrațiuni de stradă, scrie într-o limbă care nu mai seamănă a nimic, o literatură și o știință care nu se mai potrivește cu nimic. Și apoi, aceiași naționaliști ajung oameni de stat și fac legi. De pildă fac un cod civil în care se interzice un cod de stăpânire devălmașă, pe care nimeni nu-l știe în amănunt, deși cuprinde aproape 30% din Vechiul Regat. Sau fac coduri ale familiei care din fericire nu se aplică, altfel ar duce la dezastru, atât de străine sunt de ralitatea socială. Sau ajung oameni politici cari, lasă rudele lor sărace, biata rumânime până mai ieri clăcașe, în cea mai cumplită mizerie igienică ce se poate închipui.
Muncă de umil cărturar pus în slujba înțelegerii nevoilor și drepturilor pe cari le au cei mulți. Muncă ce nu trebuie să fie neapărat și numaidecât politică.
De s-ar putea, aș dori ca la ea să se adune, fără comitete și fără ligi, oameni de treabă mulți. Să ajungă, prin legături veșnic păstrate, iarna în biblioteci, cu trecutul ei, vara de-a dreptul de la om la om, cu prezentul ei, să-și cunoască țara, altfel decât cu fraze și cu manifeste.
Apoi, va veni abia timpul ca să ne despărțim din nou și să o luăm, unii la stânga, alții la dreapta. Ceea ce ar însemna însă, sunt sigur, cu totul altceva decât stânga și dreapta frazei învățate pe de rost.”