Andrei Pleşu l-a introdus pe Mihai Răzvan Ungureanu în lumea politica. În 1998, i-a oferit lui Ungureanu postul de secretat de stat în MAE.
Andrei Pleşu a fost cel care, în 1998, îi propunea tânărului Ungureanu, pe atunci în vârstă de doar 28 de ani, un post de secretar de stat în Ministerul de Externe. Pe atunci, Pleşu era ministru de externe. În 2006, anul în care Ungureanu devenea ministru de externe, acesta îşi amintea episodul din 1998, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.

"Vă imaginaţi că eram un puşti de 28 de ani. Prima zi a fost de pomină! Eram privit ca un moldovean din Iaşi - "cine mai e puţoiul ăsta care vine să ne înveţe pe noi? Acesta a fost acidul care s-a turnat pe mine în primele luni. Sfatul pe care mi l-a dat atunci Andrei Pleşu a fost să nu semnez nicio hârtie până nu sunt sigur că este în regulă. Deşi, profitând de inocenţa mea, veneau mulţi să semnez acte că "nu e niciun risc", cum ziceau ei", îşi amintea Ungureanu.

În cartea sa "Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete", publicată în 2011 la editura Humanitas, Andrei Pleşu îl plasează pe Mihai Răzvan Ungureanu în capitolul "Politicieni în tranziţie".

Convins de un prieten, Bronislaw Geremek - istoric şi om politic polonez, că “în ţările noastre, e prea devreme să lăsăm politica în mainile politicienilor”, Pleşu îi propunea lui Ungureanu postul de secretar dorind să aibă alături un om studios, disponibil să renunţe puţin la cariera universitară pentru un proiect "obştesc".

"Când, în 1998, l-am invitat pe Mihai - Răzvan Ungureanu să devină secretar de stat în Ministerul de Externe, eram sigur că are toate calităţile necesare funcţiei cu pricina, dar eram, de asemenea, aproape sigur că demnitatea pe care i-o propuneam urma să fie un simplu episod din biografia sa. Cerusem unui ins studios şi şcolit să-şi amâne, un timp, proiectele academice pentru a sprijini un proiect obştesc", scrie Andrei Pleşu în cartea sa.

Filosoful avea să realizeze în scurt timp că se înşelase puţin. Ungureanu era pregătit, era studios, era interesat de politică, dar, ceea ce Pleşu nu intuise, nu avea să se mai întoarcă în mediul universitar din care plecase pentru postul de secretar.

Trei calităţi: dimensiunea culturală, politeţea, simţul orientării politice

"Eram convins că Răzvan va asuma o asemenea angajare, dar că va recupera rigorile carierei universitare de îndată ce îşi va fi făcut datoria. M-am înşelat. N-aveam de unde să ştiu, atunci, că diplomaţia şi politica în genere erau, pentru el, nu simple dexterităţi anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii".

Apoi, eseistul realizează că e mai bine ca Ungureanu să nu se întoarcă în cariera ştiinţifică. "Încep să cred că va fi păcat – şi pentru el, şi pentru comunitatea autohtonă -  să renunţe la oficiul public, în versiunea lui politică. Dacă clasa politică românească are nevoie de aer proaspăt -  ceea ce se repeta tenace şi ineficient de multă vreme –, atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai- Răzvan Ungureanu trebuie "clonati" şi puşi  la locul potrivit", opinează Pleşu.

Andrei Pleşu admiră abilitatea lui Ungureanu de a naviga în ape tulburi şi de a face faţă cu succes oricărei situaţii dificile. "În  toate manifestările sale publice, Mihai-Răzvan Ungureanu a ştiut să pastreze un echilibru al gestului şi o măsură a limbajului, de natură să-i contamineze chiar şi pe duşmani. Felul în care a înţeles să demisioneze, cu o declaraţie necomplezentă, dar de o remarcabilă amenitate, felul în care a navigat în apele tulburi ale conflictului dintre seful său politic (Călin Popescu-Tăriceanu) şi şeful statului (Traian Băsescu), felul  în care obişnuia să raspundă, în interviuri, întrebărilor celor mai incomode, toate acestea au adus în mediul politic dâmboviţean o rară notă de salubritate".

Andrei Pleşu crede că trei calităţi îl definescu pe Ungureanu - dimensiunea culturală, politeţea şi simţul oportunităţii şi al orientării politice.