vineri, 31 iulie 2015

Observațile lui Radu Ciuceanu la un Proiect de lege din 2015

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Între timp legea a fost votată și promulgată de președintele României, Klaus Iohannis.

ACADEMIA ROMANA
INSTITUTUL NATIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI
Proiect de lege iniţiat de parlamentarii PNL
Proiect adoptat de Senat la 8 aprilie 2014
Observaţii
Mişcarea Legionară este o organizaţie care aparţine extremei drepte din România, creată la 24 iunie 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail (şi NU Arhanghelului).
Ea se încadrează în contextul general al refacerii şi reformării societăţii româneşti după 1918, manifestându-se cu deosebire în marile oraşe, cu aderenţă în rândurile studenţilor, a unei părţi a intelectualităţii, a clerului ortodox şi a micii burgehzii.
Întemeietorii Legiunii nu au elaborat o doctrină, un program în sensul deplin al termenului. În lucrarea sa, Pentru legionari (1936), Corneliu Zelea Codreanu arată că piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul, nu programul politic.
Accentul se pune pe crearea elitei politice ca proces de acumulări lente şi pe educarea tineretului în spiritul naţionalismului, al promovării vechilor tradiţii ale poporului român,antibolşevismul, reformarea economică, socială şi politică a societăţii româneşti, avînd o componentă religioasă puternică, aceasta din urmă conferind un caracter original Mişcării Legionare în contextul mişcărilor de extremă dreaptă europene ale vremii.
Prin valorile promovate, Mişcarea Legionară nu poate fi inclusă automat, a priori, în curentul „fascist“, încă nedefinit complet şi perceput astăzi ca „depersonalizat” la scară europeană pentru că se nesocotesc trăsăturile fundamental naţionale.
Aversiunea faţă de bolşevism şi lupta împotriva acestuia apropie Mişcarea Legionară de specificul epocii, de fascismul italian şi de naţional-socialismul german, dar fără a permite înglobarea sa într-una dintre aceste doctrine. Elementele de doctrină legionară apără şi promovează tradiţionalismul, specificul şi realităţile româneşti, apărarea creştinismului ortodox, cerinţa instaurării unui stat autoritar, formarea unei elite disciplinate, naţionaliste, care să educe masele în acelaşi spirit, revoluţia spirituală, care să conducă la formarea „omului nou”, cetăţean având calităţi superioare, devotament şi spirit de jertfă pentru interesul naţional.
Persecutată de la înfiinţare, scoasă în afara legii de mai multe ori pînă la interzicerea din 1937, Mişcarea Legionară a avut, ca membri şi simpatizanţi, parte importantă a elitei intelectualităţii interbelice (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Vladimir Dumitrescu, Vasile Christescu, Constantin Noica, Dan Barbilian, Petre Tuţea, Radu Demetrescu-Gyr etc.). Aceleaşi persecuţii continuă în perioada regimului antonescian şi comunist.
Trebuie reţinut faptul că adevărata măsură a luptei antibolşevice a fost dată de Mişcarea Legionară pe front, prin înrolarea deţinuţilor politici în batalioanele disciplinare destinate primei linii, unde s-au evidenţiat prin fapte de vitejie, apoi în lupta împotriva instaurării regimului comunist.
Componenta majoră a mişcării naţionale de rezistenţă anticomuniste din România a fost legionară, realitate ilustrată prin procentul major al deţinuţilor politici din perioada 1945-1964, apreciat la circa 75%.
Conform declaraţiei publice (2011) a Acad. Dan Berindei, Preşedinte de Onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române,Mişcarea Legionară nu poate fi calificată drept „fascistă” întrucât nu întruneşte, prin elementele de doctrină pe care le-a adoptat şi promovat, un caracter ideologic fascist.
*
Credem că, în discuţiile politice şi abordările juridice pe marginea subiectului OUG 31/2002 sunt utile următoarele precizări:
– echitatea politico-juridică prin exagerare a statutului de „legionar” şi extindere la alţi combatanţi ai rezistenţei anticomuniste şi membrii altor partide poltice, în contextul propagandei sovietice şi comuniste de „defascizare” după 23 august 1944 şi Convenţia de Armistitiu din 12 septembrie 1944 cu Naţiunile Unite;
– extinderea culpei  ab initia de „a fi legionar” în cadrul proceselor politice din anii stalinismului şi dejismului asupra multor condamnaţi din loturile rezistenţei armate anticomuniste;
 culpa de apartenenţă la organizaţii care au promovat crime şi asasinate politice este individuală prin acte întocmite pe un probatoriu corect şi concret, şi nu colectivă, respectându-se drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, aşa cum sunt definite de reglementările internaţionale în materie;
– de asemenea, trebuie avută în vedere necesitatea unei abordări integrate în materie de drept penal asupra rasismului şi xenofobiei „pentru a se garanta că aceleaşi fapte constituie o infracţiune în toate statele membre U.E. şi să se prevadă sancţiuni efective proporţionale pentru persoanele fizice sau juridice care au comis sau sunt răspunzătoare pentru astfel de sancţiuni” (Punctul 5 din Decizia-cadru 2008/913/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2008).
Director,
Prof. Dr. Radu Ciuceanu
8 iunie 2015
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului – Academia Română
Str. Arh Grigore Cerchez nr. 16. sector 1 Bucureşti
Tel. 0212305992; fax. 021.230.76.82
E-mail: secretariat©totalitarism.ro



Textul lui Radu Ciuceanu este preluat de pe blogul lui Ion Coja. Cităm din introducerea textului : «Reproducem declarația istorică a dlui profesor RADU CIUCEANU, director la INSTITUTUL NAȚIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI, gest prin care Academia Română iese din izolarea ei aproape caraghioasă, din tăcerea ei vecină cu complicitatea, deloc potrivită cu gravitatea excepțională a „derapajelor” din viața noastră publică despre care forumul cel mai autoritar în materie de știință și conștiință românească nu s-a pronunțat în niciun fel. Desigur, prin acest gest, ca și prin altele de până acum, dl RADU  CIUCEANU  își blochează accesul la scaunul academic care i se cuvenea de mult! Dar asta nu face decât să sporească respectul nostru pentru modelul de comportament pe care îl oferă domnul RADU CIUCEANU pentru uzul tuturor intelectualilor români!
Cu plecăciune, domnule profesor! Patria recunoscătoare!
i.c.
Nota bene: declarația domnului profesor RADU CIUCEANU va fi punctul de sprijin al contestației ce vom introduce la Curtea Constituțională împotriva legii scelerate!»

DOCUMENTE PENTRU ISTORIE

EXPUNERE DE MOTIVE
1. Descrierea situaţiei actuale
în anul 2002, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist^ rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infraţiuni contra păcii şi omenirii.
Aşa cum se menţiona la acel moment în Nota de fundamentare a ordonanţei, "împiedicarea proliferării manifestărilor extremiste de tip fascist, rasist sau xenofob a constituit şi constituie o preocupare constantă a comunităţii internaţionale, atât la nivelul organismelor europene şi internaţionale, cât şi la nivelul legislaţiilor naţionale. Prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă corespund cerinţelor Uniunii Europene în domeniu, constituind, în acelaşi timp, un semnal pozitiv dat de statul român pentru combaterea rasismului, antisernitismului şi xenofobiei".
Ordonanţa de ugenţă nr.31/2002 a fost aprobată, cu modificări şi completări prin' Legea nr. 107/2006.
Tot în anul 2006 articolele 8-11 din ordonanţă au fost abrogate prin Legea nr.278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului Penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi.
Din experienţa de până acum privind utilizarea acestui act normativ, cazurile sau manifestările menţionate prin adrese, solicitări sau reclamaţii (plângeri) depuse la Parchet de către diverse entităţi, inclusiv Institutul "Elie Wiesel", pasibile de a intra sub incidenţa acestui act normativ, au fost finalizate cu închiderea dosarului încă din faza de cercetare. Argumentele de respingere ale fvfinistrului Public au fost, în majoritatea cazurilor, bazate pe interpretări ale articolelor din lege în care se face referire la Holocaust. In aceste condiţii se impune o clară definire a "Holocaustului pe teritoriul României".
Neajunsul textului în vigoare este că, deşi din punct de vedere istoric lucrurile sunt clare, negaţioniştii de astăzi găsesc scăpări prin faptul că teritoriile actuale ale României nu mai corespund cu cele administrate în acea perioadă de guvernele istorice. Prin urmare, considerăm că introducerea unei noi definiţii este de natură să înlăture atât neajunsurile juridice, cât şi să îndrepte un adevăr istoric constând în aceea că doar guvernele de la acea dată se fac vinovate de paticiparea la holocaust în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944 şi nu trebuie aruncat stigmatul peste timp, nici asupra statului roman şi nici asupra generaţiilor ce au urmat perioadei în cauză.
In România, fascismul a luat denumirea de Mişcarea legionară sau titulaturi ale unor partide sub care aceasta a funcţionat până în ianuarie 1941 (Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Totul pentru Ţară).
După decembrie 1989, mişcări, asociaţii sau partide politice şi-au revendicat ideologia legionară şi desfăşoară în spaţiul public acţiuni de promovare a ideilor legionare. Practica juridică a demonstrat că neincluderea termenului legionar într-o reglementare care se referă la riscurile ce le poate produce extrema dreaptă identificată numai ca fascism, facilitează promovarea imaginii Mişcării legionare ca mişcare naţionalistă diferită de fascism. Astfel, mişcarea legionară nu ar intra sub incidenţa unor reglementări limitative pentru extremismul de dreapta.
în România, două reglementări statuează specificul legionarismului ca parte din familia mişcărilor fasciste:
1. Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României^ menţionează la art 3 lit h), acţiuni de inspiraţie legionară printre ameninţări la adresa siguranţei naţionale:
"h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept."
2. Decizia nr. 1.709 din 09 martie 2012, adoptată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia I Civilă, în care se afirmă că "mişcarea legionară a fost în esenţă, organizaţie de tip paramilitar terorist, de orientare naţionalist fascistă, cu caracter mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, şi antisemit. "
Tot din practică a rezultat necesitatea mcrirninării unor fapte săvârşite de persoane juridice în concordanţă cu cele stabilite de Codul penal în vigoare.
2. Schimbări preconizate
Prin proiectul de act normativ se propune:
-completarea titlului ordonanţei de urgenţă în sensul că aceasta se referă şi la "combaterea infracţiunilor", nu doar la interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ca până în prezent;
-interzicerea şi a faptelor, şi nu doar a organizaţiilor, simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob;
  1. includerea între faptele, simbolurile şi organizaţiile interzise şi a celor cu caracter legionar;
  2. introducerea definiţiei dată " Holocaustului pe teritoriul României" astfel încât aceasta să includă "persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului Român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944"
  3. circumstanţierea faptelor care nu constituie infracţiune în sensul prevăzut la art. 4. alin.(l) sau (2) dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei numai dacă acest interes este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi a valorilor fundamentale ocrotite, precum şi în respectul adevărului istoric general recunoscut, cu scopul de a nu fi repetată săvârşirea de alte infracţiuni contra păcii şi omenirii, crime de război sau crime contra umanităţii.
  4. Reformularea art. 5 din lege astfel încât să intre sub incidenţa legii atât fapta persoanei de a promova în public, cultul persoanelor vinovate de crime de război sau crime contra umanităţii, cât şi fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe;
  5. introducerea unui nou articol art. 7 referitor la incrirninarea unor fapte săvârşite de o persoană juridică, şi anume:
a) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe precum şi deţinerea, în vederea răspândirii a unor astfel de simboluri
  1. utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe.
  2. promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor inrracţiuni contra păcii şi omemrii sau desfăşurarea în public a unei activităţi temporare sau permanente, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe
d) negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia
Aceste fapte nu constituie infracţiuni dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei cercetării ori educaţiei şi interesul este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi a valorilor fundamentale ocrotite, precum şi în respectul adevărului istoric general recunoscut, cu scopul de nu fi repetate săvârşirea de alte infracţiuni contra păcii şi omenirii, crime de război sau crime contra umanităţii.
In cazul infracţiunilor săvârşite de persoana juridică, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror.
De asemenea se propune introducerea unei dispoziţii finale potrivit căreia "dispoziţiile prezentei legi se completează după caz cu dispoziţiile Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, cu Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare cu Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare şi cu Legea partidelor politice nr. 14/2003 cu modificările si completările ulterioare".
In acest context trebuie să menţionăm faptul că Europa cunoaşte, în aceste zile, o recrudescenţă a mişcărilor neofasciste antidemocratice, periclitând, nu de puţine ori, liniştea socială. Totodată, zilele acestea, România comemorează Ziua Holocaustului, moment care ne îndeamnă, încă odată, la o reflecţie asupra tragediei şi atrocităţilor prin care a trecut poporul evreu, şi la găsirea acelor metode sau mecanisme legislative pentru a preveni relansarea ideilor rasismului, ale cultului urii şi dispreţului faţă de fiinţa umană.
Menţionăm faptul că, pentru elaborarea acestei propuneri legislative, am beneficiat de sprijinul specializat al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel".
Faţă de cele prezentate vă supunem spre dezbatere şi adoptare această iniţiativă legislativă care - suntem convinşi - va beneficia de sprijinul instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu, iar clasa politică, indiferent de apartenenţa doctrinară se va alătura acestui demers.
Iniţiatori:
Crin Antonescu, senator PNL Andrei Gerea, deputat PNL, George Scutaru, deputat PNL




  Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
  ................................................
Video in format Real MediaVideo in format Flash/IOS
14. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Dintre iniţiatori? Nu doreşte nimeni să ia cuvântul.
Din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cine prezintă raportul?
Domnul Nica. Aveţi cuvântul.
Video in format Real MediaVideo in format Flash/IOS
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.
În temeiul art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificări şi completări, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat iniţiativa legislativă în 2014.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil iniţiativa legislativă.
Guvernul precizează că susţine adoptarea iniţiativei legislative.
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a avizat favorabil iniţiativa legislativă în şedinţa din 23 aprilie 2014.
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat favorabil iniţiativa legislativă.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
În urma examinării iniţiativei legislative, a expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, a punctului de vedere al Guvernului, precum şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31.
În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Vă mulţumesc.
Video in format Real MediaVideo in format Flash/IOS
Mulţumesc.
Dezbateri generale?
Domnul deputat Vainer.
Am spus, domnul deputat Vainer, nu aţi auzit.
Video in format Real MediaVideo in format Flash/IOS
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Vă asigur că voi fi numai la obiect, aşa cum fac mereu, vorbesc la obiect.
De data aceasta subiectul obiectului este foarte important. Noi suntem printre primele ţări din Europa care au adoptat o lege clară în problema condamnării rasismului, antisemitismului, xenofobiei şi a consecinţelor celui de-al Doilea Război Mondial.
Această lege însă, aşa cum toţi creştem în vârstă, a crescut în vârstă, a îmbătrânit puţin, sau nu am fost atât de pregătiţi atunci să o facem perfectă. Şi aşa că iniţiativa... şi mulţumesc iniţiatorilor, domnul senator Crin Antonescu şi fostul deputat Scutaru, care au făcut proiectul de lege care a fost şi judecat, întors pe toate feţele, la Senat şi la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Nu am decât să susţin această nouă formă a legii, care aduce importante clarificări şi mai ales dă curs aplicării prevederilor de justiţie şi drept. Până acum şchiopăta în anumite privinţe.
Aşadar, eu vă rog să susţinem şi să votăm această lege, mai ales în condiţiile în care, în Europa, în special, este o recrudescenţă a xenofobiei şi a antisemitismului, a negării holocaustului.
E un fapt de onoare, de dreptate şi vă mulţumesc tuturor că vă alăturaţi acestui mesaj al meu de a vota legea.
Mulţumesc în mod special Comisiei juridice pentru munca pe care a depus-o.
Vă mulţumesc şi succes.
Video in format Real MediaVideo in format Flash/IOS
Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.
Dacă mai sunt alte luări de cuvânt la dezbateri generale la acest proiect? Nu.
Dragi colegi, avem 18 amendamente admise, 7 respinse.
Intrăm pe amendamentele admise. Mergem în calupuri de câte 5.
De la 1 la 5. Obiecţii, comentarii? Nu.
De la 6 la 10. Obiecţii, comentarii? Nu sunt. Aprobate.
De la 11 la 15. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.
De la 16 la 18. Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobate.


duminică, 26 iulie 2015

Liviu Vălenaș. Unicul lac glaciar din Carpatii de Curbura: Lacul Vulturilor din Siriu




Alaturi de vulcanii noroiosi de la Berca-Scortoasa, de platoul cu carst pe sare de la Meledic, Lacul Vulturilor din Masivul Siriu este unul din principale obiective turistice naturale ale judetului Buzau. Lacul Vulturilor este nu numai singurul lac glaciar din Carpatii de Curbura, dar si singurul lac glaciar din Carpati, intre Muntii Calimani si Masivul Fagaras, adica pe o distanta de 500 km de creasta!



Unicul lac glaciar din Carpatii de Curbura: Lacul Vulturilor din Siriu
Pentru adevaratii drumeti, cei care iubesc natura si care prefera sa bata muntii cu piciorul si nu cu mijloace mecanice, drumul cel mai usor, cu o durata medie de 4 ore, porneste din micul sat Sasu de pe valea Buzaului. De aici se urmeaza un drum carosabil in avalul Buzaului si dupa 1,5 km se traverseaza valea pe un pod suspendat (renovat complet in iunie 2015), accesibil si autoturismelor cu o greutate de pana la 2,5 tone. Pe malul drept geografic al Buzaului autoturismele se pot parca in fata unei pensiuni, deschisa turistilor tot din iunie 2015, la altitudinea de 590 m.
De la pensiune se urca usor, pe marcajul banda rosie, drumul forestier de pe Valea Neagra (o serpentina fiind evitata pe o scurtatura). Dupa 2,5 km de la confluenta Vaii Negre cu Buzaul, o sageata indica la dreapta, "spre lac", iar imediat, la altitudinea de 820 m, un izvor captat ne obliga la un mic repaus. In continuare poteca (atentie: drumul nu este accesibil ATV-urilor!) urca in panta destul de accentuata prin padurea mixta de foioase si molid, marcajul fiind des, drept urmare orientarea fiind fara probleme. La altitudinea de 1330 m se iese in poiana larga de la Dosu Muntelui, de unde avem o prima perspectiva asupra muntilor si vaii Buzaului.
Din poiana poteca se indreapta spre Vest printr-o veritabila alee orizontala in padure, la dreapta apar si doua izvoare sumar amenajate, iar dupa dupa ce se iese in gol alpin, avand la stanga varful Bocarnea (1657 m), se ajunge in Poarta Vanturilor (1490 m alt.), marcata printr-o cruce impozanta, ridicata de Jandarmeria judetului Buzau. Din acest punct, care isi merita cu prisosinta numele, se urmeaza la stanga un drum accesibil si masinilor 4 x 4 (care pot urca din Crasna), marcat sporadic cu triunghi rosu. Dupa coborarea unui prim prag glaciar se ajunge la caldarea ocupata de un mare tinov, Lacul Sec si dupa o alta treapta glaciara, mai mare, drumetului ii apare perspectiva unica a Lacului Vulturilor, situat la 1420 m altitudine sub Varful Malaia (1662 m), cel mai inalt din Masivul Siriu. La stanga lui se afla o pitoreasca cabana de vanatoare, unde se poate innopta, daca este deschisa, insa in curtea cabanei, vara, se afla o veritabila tabara de corturi.
Lacul Vulturilor are  suprafata de 1,1 ha, este lung de aprox. 200 m si adanc de peste 3 m. A fost populat in trecut cu pastravi, astazi se pare ca traiesc in el numai boisteni. Lacului i se mai spune si "Lacul fara Fund", dupa o legenda locala: un cioban si-a aruncat toporul in lac si l-a gasit tocmai in Dunare, o legenda de altfel comuna si altor lacuri glaciare, insa din Carpatii Meridionali!
De peste un secol se discuta contradictoriu asupra originii acestui enigmatic (la prima vedere) lac. Prima teorie, care paradoxal a fost si cea corecta, a atribuit Lacului Vulturilor o origine glaciara, opera unui ghetar embrionar. Ulterior aceasta teorie a fost aruncata, pe nedrept, la cosul de gunoi, lacului fiind atribuita fie o origine nivala (?!), fie format intre trepte de alunecare (Grigore Posea, Mihai Ielenicz, 1977). Scoala romaneasca de geografie postbelica, care poate fi considerata, fara a gresi, dogmatica, nu a putut accepta un lac glaciar situat in niste munti care nici macar nu ating 1700 m inaltime. S-a ignorat complet morfologia terenului si mai ales microclimatul special al zonei. Din punct de vedere geomorfologic orice glaciolog format in Occident poate constata indubitabil prezenta a trei trepte glaciare clasice, care limiteaza doua caldari tipice, cea a Lacului Sec fiind cea mai mare, acum cateva sute de ani mai adapostea un lac mult mai mare decat cel al Vulturilor, un lac intins pe aprox. 2,5 ha. Nefiind insa prea adanc a fost colmatat treptat cu vegetatie, un mic ochi de apa se pastreaza pana in ziua de astazi. In ceea ce priveste Lacul Vulturilor, el este adapostit intr-o tipica cuveta glaciara, limitata spre Sud de o mica morena, pe sub care curge emisarul lacului. Faptul ca intr-o zona cu o inaltime maxima de numai 1662 m s-a dezvoltat un ghetar este explicat clar prin vanturile permanente si puternice care bat incontinuu din Poarta Vanturilor pe o directie unica, din NE spre SV si care au coborat sever temperatura in culoarul dintre varfurile Bocarnea si Malaia, producandu-se aici o puternica inversiune termica. Inversiunea termica este direct raspanzatoare si pentru faptul ca limita padurii se afla la numai 1330 m altitudine, adica cu aproximativ 300 m mai jos decat in celelalte zone ale Carpatilor Romanesti. Nu avem nicio indoiala ca acest regim climatic a functionat si in Pleistocen, acum 30.000 ani, consecinta fiind un ghetar (nu embrionar) de tip mixt, pirinean-ghetar de vale, lung de aproape 1,5 km. El s-a topit de mult, insa ne-a lasat mostenire unul din cele mai splendide lacuri alpine de Carpati: Lacul Vulturilor!
Text si imagini: Liviu Valenas, 2015


vineri, 24 iulie 2015

Andrei PLEŞU : „Obsesia anticomunismului“

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Sursa http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/obsesia-anticomunismului
„Obsesia anticomunismului“
Am reauzit, de curînd, o acuzaţie care vine mai ales de la tineri cu orientare de stînga, dar care circulă în spaţiul public şi la nivelul generaţiei „nostalgice“, care vrea să nu mai fie mereu confruntată cu propriul ei trecut. Acuzaţia sună astfel: unii intelectuali şi „formatori de opinie“ au „obsesia anticomunismului“, sînt „prizonieri ai trecutului“ şi ignoră „problemele României de azi“. Rău fac! Trebuie „să privim spre viitor“, să nu ne mai lăsăm confiscaţi de un anticomunism „visceral“: ce-a fost a fost! Problema reală e capitalismul, neocolonialismul, imperialismul, exploatarea omului de către om. (Adică problema semnalată de ideologia comunistă, de care, însă, e mai bine să uităm, sau măcar să nu o mai tratăm resentimentar.) 
 
Probabil că, dincolo de ceea ce ar putea fi o derivă politică personală, reacţionez prost la această retorică şi din motive autobiografice: pentru mine, comunismul nu e o simplă obsesie retro: mi-am petrecut jumătate din viaţă sub gheara lui, am fost, pînă la excluderea din 1982, membru al partidului comunist şi încă sînt înconjurat de politicieni, gazetari, intelectuali de toate culorile care au slujit,volens-nolens, totalitarismul de extremă stîngă. Am încă prieteni (mai bătrîni ca mine), care privesc cu nedisimulată duioşie spre „păcatele“ lor de tinereţe, spre „idealuri înşelate“, dar legitime, spre candori sublime, oarbe la Gulag, Piteşti, Canal, Gherla, Sighet etc. 
 
Dar, obiectiv vorbind, este anticomunismul „obsesiv“ o psihoză fără substanţă? Este China de azi (campioană în încălcarea drepturilor omului) o abstracţiune, „o fantomă a trecutului“? E Pol Pot pură mitologie? E Coreea de Nord (care îşi execută oponenţii cu tunul) o ficţiune propagandistică, lansată de „agenturile“ invidioase ale capitalismului spasmodic? E Cuba un succes al revoluţiei marxist-leniniste? Sau Vietnamul? E Federaţia Rusă o arvună a „lumii noi“, un monument al victoriei socialiste? Pe scurt: e comunismul un chip tot mai şters al unor vremuri apuse? Dar cu Che Guevara cum e? Îl văd pe tricouri ofensive ale „noilor generaţii“, îl văd preluat – prin jurnalele rămase de la el – pe lista gloriosului patrimoniu UNESCO, îl văd erou de cinema, „model“ de umanism şi civism, în ciuda faptelor lui odioase, de criminal în serie! Am încă, în jurul meu, oameni de ispravă, care au trăit ani grei de puşcărie fără nici un motiv, familii întregi decimate, suflete schimonosite de teroarea „urii de clasă“, concetăţeni care au avut de înfruntat frigul „omagial“ al anilor ’80, minciuna cotidiană, „raţionalizarea“ mîncării, a apei şi a curentului electric, cultul obscen al personalităţii, falsificarea istoriei şi a valorilor. Să-i uit? Să-i trec la rubrica „obsesii“ de dreapta? Sau să-i alin cu frazeologia „s-au făcut şi unele greşeli“? Cum ar fi ca, la adăpostul „grijilor“ prezente şi al „viitorului luminos“, să cerem evreilor să termine cu „obsesia“ antisemitismului, armenilor să nu-şi mai exhibe suferinţele din vremea genocidului otoman, cambodgienilor să renunţe la memoria celor două milioane de compatrioţi ucişi de khmerii roşii? Ce se poate construi pe asemenea sîngeroase performanţe de amnezie? 
 
Că nici capitalismul nu e un paradis? Că a fi de stînga nu implică, necesarmente, asimilarea cu stînga extremă a comunismului, ştim foarte bine. Dar e, totuşi, curios ce preocupată e stînga necomunistă să atenueze viciile, gravele rateuri şi cruzimile comunismului, sau măcar să invite la evacuarea lor din cîmpul memoriei şi al prudenţei noastre. Pînă şi un mare luptător de stînga, Adam Michnik, a propus un „anticomunism cu faţă umană“, dar nu s-a gîndit niciodată la culpabilizarea anticomunismului. 
 
Nu e zi să nu întîlnesc personaje de toate vîrstele (pe ecranele unor posturi de televiziune, în taxiuri, pe stradă, ş.a.m.d.) repetînd, somnambulic: „Era mai bine înainte!“ Asta înseamnă că regimul trecut nu e, pur şi simplu, obsesia cîtorva intelectuali defazaţi şi inepţi: e materia unui regret şi, poate, a unei aşteptări. E, din nou, o „soluţie“ plauzibilă pentru toate relele lumii. Eu, unul, mă declar inapt să mai trec o dată prin această experienţă. Şi nu doresc nici „stîngii“ contemporane să recadă în capcana unei utopii care miroase a morgă. Cred sincer că stînga, cea de la noi cel puţin, ar avea cu totul altceva de făcut: de pildă, să construiască un partid de stînga adevărat, inteligent, eficient, nedemagogic, nerezidual, înscriindu-se în fals faţă de tot balastul ideologic al alunecărilor lui de extremă. Adică o forţă politică reală, nu un „detaşament de avangardă“ bătăios în aparenţă, dar incapabil, în fapt, de altceva decît de voioase şi cochete defilări festive. 

1 comentariu 2213 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 597, 23-29 iulie 2015
Marturisesc cu toata sinceritatea ca dupa comentariile pe care le-am facut la articolul despre vizita Papei in Bolivia am simtit nevoia unei autodefiniri, unor clarificari, atit pentru mine cit si pentru cei din jur, cei virtuali. Cind am vazut aseara titlul articolului d-lui Plesu, la care nu am avut acces decit azi dimineata, m-am simtit propulsata si am scris in nestire timp de 2-3 ore, de mina pentru ca nu aveam rabdare sa tastez litere la laptop, modalitate pe care nu am mai folosit-o demult, asta cu scrisul de mina, si initial mi s-a parut ca mersul pe bicicleta; mai greu la inceput, foarte usor dupa o pagina doua. Mi-am dat drumul fara nici o cenzura, stiind ca nu voi “publica” sau afisa nicaieri ceea ce am scris la primul impuls. Nu stiu daca o s-o fac, poate ca la blogul cititorilor. Asta pentru ca depaseste cadrul si forma unui comentariu, dar cel de-acum e proaspat, scris dupa ce am citit articolul, nu numai titlul “Obsesia anticomunismului”.

Citind articolul d-lui Plesu observ ca macar cu dumnealui as putea avea un dialog si stiu de unde vine. Vine de unde vin si eu si de unde am plecat in '86, acum aproape 30 de ani. Mai vad ca sintem aproape aceeasi generatie, eu doar cu 6 ani mai juna. Chiar daca am fi fost exact de aceeasi virsta, asta poate spune ceva doar despre cit de mult timp am trait pe aceeasi lume si nici atit. In blogul meu neterminat de aseara am explicat mai mult de ce plecarea mea a fost paradoxala din moment ce la virsta aia, 32 de ani, eram total apolitica si nu cunosteam decit o lume, cea ceausista, si nu fusesem nici macar pina la Ruse in Bulgaria, nici macar cu gindul. Eram si singura din grupul meu de prieteni care nu visa si nu dorea sa plece din tara. Cu toate astea, ale vietii valuri si motive personale m-au determinat sa trec oceanul legal si definitiv in '86 pentru a ajunge in Canada.
Am trait din plin pina in '86 penuriile epocii de aur si umilintele ei de tot felul. Nu m-au facut nici macar membra de partid pe motiv ca nu corespundeam profilului de etica comunista - intirziam la slujba in mod consecvent mai ales cind am aflat ca asta ma pune la adapost de sedintele alea plictisitoare si de cotizatia pe care preferam sa o dau pe ruj sau “tacimuri”, daca apucam, cind uneori stateam si eu la coada. (Vedeti, de aceea am simtit nevoia sa scriu un blog; este greu sa ne intelegem daca nu a fost nimeni in pantofii mei). Eu inteleg perfect pantofii d-lui Plesu pentru ca am trait multe din experientele dumnealui. Dar nimeni nu le-a trait pe ale mele. Eu am devenit “de stinga” aici, peste ocean, nu in Romania unde eram perfect adaptata si supravietuiam cu ajutorul umorului. Ajunsesem sa ascult cuvintarile Tovarasului la TV cind nu mai era nimic altceva de vazut sau de auzit, pentru ca erau neredactate si puteam numara literalmente, greselile de limba materna pe care le facea fruntasul tarii. Si am devenit de stinga nu din motive de “neadaptare” la tara de adoptie desi poate ca asta este si ea o forma de neintegrare. Nu m-am gindit niciodata ca asa ar fi. Un lucrru este cert: cu mina pe inima, ca dl. Iohannis cind aude imnul tarii, marturisesc ca in ruptul capului nu as dori intoarcerea acelei perioade cumplite pentru atitea generatii de oameni pe care i-a marcat in modul cel mai nefericit si profund. Si nu doresc instaurarea nici unei forme de comunism, nici unei forme de totalitarism nicaieri pe lumea asta.

Dar, obiectiv vorbind, este anticomunismul „obsesiv“ o psihoză fără substanţă? Este China de azi (campioană în încălcarea drepturilor omului) o abstracţiune, „o fantomă a trecutului“? E Pol Pot pură mitologie? E Coreea de Nord (care îşi execută oponenţii cu tunul) o ficţiune propagandistică, lansată de „agenturile“ invidioase ale capitalismului spasmodic? E Cuba un succes al revoluţiei marxist-leniniste? Sau Vietnamul? E Federaţia Rusă o arvună a „lumii noi“, un monument al victoriei socialiste? Pe scurt: e comunismul un chip tot mai şters al unor vremuri apuse?  “
La toate aceste intrebari nu exista alt raspuns sau alternativa decit un NU neechivoc, horarit si fara drept de apel. Sintem de acord si nimeni in toate mintile nu poate suspina dupa timpuri in care, lasind la o parte penuriile si umilintele de tot felul, nu puteam exercita un drept pe care acum il luam drept garantat la nastere, libertatea de expresie fara de care spiritul, creativitatea si sufletul mor. Nu o data m-am gindit ce tragedie trebuie sa fi fost pentru scriitori si artisti, ce inimaginabila pedeapsa, obligativitatea de autocenzura si frica permanenta de consecinte daca nu iti numarai si alegeai bine cuvintele. Asta mi se pare o tortura chiar mai grea decit puscaria in sine. Nu am trait aceasta conditie, dar am destula imaginatie sa o inteleg.

Lucrul pe care mi l-am dorit in primul rind cind am ajuns in Canada, imi amintesc, a fost sa citesc ziare, sa aud “adevarul” din gura celor din Vest desi a durat vreo doi ani pina am stiut destul de bine engleza ca sa lucrez ca “bilingual reader- English/French” - o profesie care asa se numea si care presupunea citirea ziarelor si a magazinelor publicate in toata Canada pentru a identifica articole comandate si platite de diversi clienti. Asta a fost o slujba total pe gustul si capacitatile mele de atunci pe care nici eu nu stiu cum am obtinut-o dupa numai 2 ani de engleza cind nu eram inca fluenta – de fapt stiu, aveau nevoie de cititori pentru presa franceza, desi am lucrat mai ales in engleza timp de aproape 3 ani. Si acum am nostalgia acelei slujbe...in fine, dar nu despre asta era vorba aici.

Spuneam ca asteptam adevarul din ziare si de la stirile de la TV ca pe sfintele moaste...si am continuat si continui sa-l caut si in timp, in mult timp, l-am aflat sau cred ca l-am aflat.
Nu exista forma de guvernamint perfecta, stim cu totii. Sintem iar, majoritatea, de acord ca totalitarismul, mai ales cel comunist, este unul dintre cele mai reprobabile regimuri din cite au existat, imediat dupa sclavagism, si nu pot exista doua pareri opuse aici. Totusi, de cind traiesc aici peste ocean am cunoscut multe din tarele capitalismului nu de pe pozitii marxiste (eu nu am avut rabdare sa-l citesc pe Marx) ci de pe cele ale unei persoane pentru care informatia, intelegerea celor din jur este o pasiune. Nu pot accepta “pastile” ca in comunism, am pierdut obiceiul de a prelua formule nedigerate, de a crede si a nu cerceta ce se ascunde in spatele evenimentelor si al declaratiilor publice. Asta fac, cercetez, incerc sa inteleg. Am creat aseara o lista a citorva dintre lecturile care mi-au influentat parerile de la ultima criza economica incoace (2008-prezent), carti pe care le am, ca altfel, memoria nu ma prea ajuta si as fi uitat ca le-am citit. Dar le-am inteles si nu au cum sa nu faca lumina si nu au cum sa nu ma influenteze si nu numai ele. Sint jurnalisti si scriitori si economisti de prestigiu de netagaduit care privesc din punct de vedere critic atit comunismul cit si capitalismul. A fi de stinga acum, da, nu este totuna cu a avea nostalgii comuniste. Miscarea Occupy nu avea drept scop rasturnarea ordinii captitaliste, dar avea ca ideologie o revizuire a capitalismului care lucreaza doar spre beneficiul unui numar foarte restrins de plutocrati care fac toate jocurile lumii. Asta afecteaza democratia. Da, sintem liberi sa vorbim aproape orice, si nu e de colea, eu stiu, dar asta nu afecteaza pe nimeni, vorbitul nu schimba nimic. Restrictii si legi aplicate si capitalimului, asta doresc. Sistemul judiciar aici, in Nord America, lucreaza doar pentru cei 1% pentru ca, in esenta, ei fac legile, ei le dicteaza prin influenta lobby-urilor. Probleme importante globale – cum ar fi schimbarile climei cauzate de activitatile umane – ramin in cumpana din cauza unora din acesti mastodonti imbatriniti in rele si cu ochii doar pe profit care se opun oricarei masuri de diminuare a poluarii. Astia neaga evidenta stiintifica a incalzirii planetei din cauza emisiilor de dioxid de carbon si metan, tot asa cum biserica nega adevarul ca pamintul e rotund si se invirte in jurul soarelui si tot asa cum companiile tabacice au negat relatia de cauzalitate dintre fumat si cancer pina au fost fortati sa o accepte. Eu cu astia si altii ca ei am o problema si ma rafuiesc. Stinga de la noi este o parodie si o rusine pentru miscarea de stinga, sub emblema PSD-ului.

Cred ca a reiesit destul de clar ceea ce nu sint.
Despre ceea ce sint am doar schitat, dar cred ca este si asta destul de clar. Capitalismul sau comunismul nu sint singurele alternative de guvernare. Si in alta ordine de idei, daca Marx nu ar fi avut dreptate deloc, capitalismul nu ar trebui sa se teama de revenirea comunismului la noi sau la venirea lui in alte parti. Marx a avut alte pacate, dar a fost un foarte bun economist si felul cum a analizat mecanismul care duce la falimentul capitalimului inca este de actualitate, dovada frica asta “obsesiva” ca se duce de ripa si vine groparul comunist sa-i cinte prohodul...Stati linistiti, cel putin din partea mea. Daca as sti sau as vedea ca o miscare comunista ia anvergura, as fi prima care sa o denunte si sa lupte impotriva ei. Dar capitalismul in halul in care a ajuns trebuie revizuit ca sa fie just si ca sa se termine cu totalitarismul plutocrat care ne sufoca aici, in Vest.
Cam asta am avut de zis ca acum trebuie sa plec la slujba. Daca nu, doamne fereste, s-ar putea clatina capitalismul si s-ar putea sa se duca de ripa daca nu sint eu vigilenta.
Si cu acestea va doresc un weekend placut!  

marți, 21 iulie 2015

Corneliu Vlad. O CARTE SUSPECTĂ DESPRE RELAŢIILE ROMÂNO-AMERICANE


O CARTE SUSPECTĂ DESPRE RELAŢIILE ROMÂNO-AMERICANE
Tipărire
Email Categorie: Lumea-i cum este Creat: Duminică, 05 Iulie 2015 18:22Scris de Corneliu Vlad

http://www.curentul.info/lumea-i-cum-este/11439-o-carte-suspecta-despre-relatiile-romano-americane
Din tot ce s-a făcut festiv la împlinirea a 135 de ani de relaţii diplomatice româno-americane, cel mai potrivit, mai emoţionant şi mai folositor fapt este apariţia unei lucrări (în trei volume) despre aceste relaţii. Atenţie: este vorba de o relaţie despre care politologii spun că este funciarmente şi fatalamente asimetrică, deci prezintă suficiente temeri, disconforturi şi riscuri pentru partenerul mai mic (sau mai slab). Şi totuşi, relaţia SUA-Romania a avut un moment astral (de câteva decenii), când ambele părţi au avut de câştigat, iar România a acţionat în marea politică a lumii ca un partener dintre cei mai activi, imaginativi şi înţelepţi. Cartea se numeşte “Trei decenii de relaţii româno-americane 1955-1985”, şi se înseriază ca volumele 5,6 şi 7 din ciclul editorial “România. Supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie în anii războiului rece”. O lucrare enciclopedică, gândită şi alcătuită de ambasadorul Nicolae Ecobescu şi colaboratorii, editată la Fundaţia Titulescu şi care conţine documente edificatoare – româneşti şi străine – atingătoare de politica şi diplomaţia României din perioada Războiului Rece.
Carte cât se poate de oportună, acum, când aceste relaţii au intrat într-o fază responsabilă, angajantă, gravă (prin Deveselu, Crimeea etc.) şi când riscurile accentuării asimetriilor din relaţie sunt mai mari.
Carte emoţionantă, pentru că rememorează, dar şi dezvăluie cât mai mult din amploarea, bogăţia şi grandoarea momentului cel mai fast al istoriei legăturilor Romania-America.
Carte folositoare, pentru că îi poate învrednici sau măcar încuraja pe oamenii noştri de stat să dea viaţa reală şi firească relaţiilor româno-americane, căci nimeni nu poate nega persistenţa unui deficit de încredere reciprocă şi de interes reciproc în acest deal. Din relaţiile cu Statele Unite, România are nevoie nu numai de cooperare economică la nivelul celei politice (cum se tot spune, dar cam degeaba), ci, înainte de orice, de garanţii de securitate ferme şi clar enunţate şi stipulate, căci prin Parteneriatul strategic întărit cu SUA, România s-a aşezat temeinic şi necondiţionat în “Lumea Binelui” (de care vorbea preşedintele Reagan), alături de Statele Unite şi de celelalte state ale democraţiei.
Meritul cel mai evident şi mai util în această clipă istorică al cărţii este că arată cât se poate de lămurit, pe înţelesul oricui, prin fapte concrete, că între o hiperputere şi o ţară ca România, ţară “mică şi mijlocie”, cum ne plăcea la un moment dat să-l parafrazăm pe Ceauşescu, se pot construi şi dezvolta relaţii reciproc folositoare,care să nu fie neapărat nici inechitabile, nici umilitoare pentru unul dintre parteneri. Celor ce teoretizează astăzi că doar marile puteri (eventual şi statele emergente) au dreptul să facă sau măcar să spună ceva de auzit în problemele comune ale lumii, documentele despre relaţiile româno-americane din această carte le aplică un blam fără apel. În trei decenii ale secolului abia încheiat, România a fost vizitată de doi preşedinţi americani (şi de mulţi alţi foarte înalţi demnitari de la Washington), iar Nicolae Ceauşescu a făcut trei vizite oficiale şi una neoficială în SUA. Ambianţa discuţiilor la vârf? Nixon i-a propus lui Ceauşescu să meargă la vânătoare cu o armă pe care i-o dăduse cadou Hruşciov. Vi-l imaginaţi pe preşedintele Obama oferindu-i astăzi vreunui om de stat român o armă dăruită lui de Putin ( numai că aşa ceva nu există!). “Sunteţi un foarte bun diplomat. Îmi place cum argumentaţi”, îl complimenta pe liderul român unul dintre cei mai temuţi diplomaţi americani ai vremii, Averell Harriman. Kissinger, McNamara, nu conteneau nici ei să-l flateze pe şeful statului român. Iar un fragment din studiul Departamentului de Stat din august 1968, când se profila cu adevărat o intervenţie militară a URSS în România conţine un angajament mult mai ferm şi mai clar decât poziţiile publice exprimate de Washingtonul oficial în actuala criză ucraineană: “Urmărim cu atenţie rapoartele care se referă la o posibilă acţiune militară a Uniunii Sovietice împotriva României. S-au pregătit studii de contingenţă pentru eventualitatea unui atac. Declaraţia fermă, din 30 august, a preşedintelui împotriva unei noi agresiuni, precum şi avertizarea dată lui Dobranin , în seara aceea, de către secretarul de Stat Rusk dovedesc, cu claritate, atitudinea Statelor Unite şi nu ar trebui să lase nicio urmă de îndoială în mintea sovieticilor cu privire la poziţia noastră”. Şi România nu era atunci membru al NATO, dimpotrivă, era, în Tratatul de la Varşovia, aliată cu URSS!
În sfârşit, o declaraţie cât se poate de semnificativă a aceluiaşi preşedinte Nixon, unul din marii lideri ai lumii secolului XX: “Doresc să ştiţi, domnule preşedinte, că noi înţelegem că România trebuie să urmărească realizarea propriilor ei interese. În măsura în care o asemenea asistenţă poate fi obţinută intr-o ţară ca URSS, este în interesul României să o obţină, după cum dacă este necesar să se obţină acest sprijin din partea SUA, aceasta este de asemenea, în interesul României. (…) Eu nu spun că, dacă sunteţi prietenul SUA, trebuie să fiţi inamicul altcuiva. Conţinutul şi caracterul relaţiilor României cu alte state este treaba dv. Noi suntem interesaţi numai în prietenia dintre cele două ţări ale noastre, în dezvoltarea relaţiilor dintre noi, în interesul reciproc al popoarelor român şi american”. Unde să punem scrisă, cu litere mari, aceasta spusă? La Cotroceni, la Victoria, sau şi la Ambasada SUA?
Dar acest moment de culme din istoria relaţiilor noastre bilaterale a fost urmat de ani şi ani de relaţii penibile, stânjenitoare, tensionate şi, până la urmă, catastrofale, cel puţin pentru România.
Din trilogia relaţiilor România-SUA mai este de reţinut, în orice caz, şi următoarea afirmaţie cuprinsă în “Notă asupra ediţiei”: “Ni se pare de domeniul evidenţei datoria sacră ce revine românilor de a nu uita că, dintre factorii externi, pilonii cei mai importanţi de susţinere a politicii de independenţă promovată de liderii de la Bucureşti, au fost R. P. Chineză – în Est, şi Statele Unite ale Americii – în Vest. Fără dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare cu aceste două mari puteri ale lumii, supravieţuirea şi afirmarea României ca stat independent şi suveran, în anii atât de dificili ai Războiului Rece, ar fi fost de neimaginat”.
Iată suficiente raţiuni pentru care această operă editorială, de referinţă pentru trecutul, dar şi prezentul şi viitorul României în lume (şi pe lume, dacă tot vorbim de supravieţuire), să o facă, pentru unii, nu doar incomodă, ci de-a dreptul suspectă. Mai ştii?