sâmbătă, 29 octombrie 2011

Ion Cristoiu. Când partidele cer o „ofensivă rusească“ pe teritoriul României



Un text dezinhibat față cu gloria victimelor. Dan C.

23 oct 2011
6288 afişări
Când partidele «istorice» cer o „ofensivă rusească“ pe teritoriul României

Anticomunismul feroce de după 1989 a avut, printre victime, şi istoria.
Anticomunismul feroce de după 1989 a avut, printre victime, şi istoria. Trecutul din ultimii 50 de ani a fost rescris în aşa fel încât PNŢ şi PNL, angajate în bătălia cu FSN-ul neocomunist al lui Ion Iliescu, pentru cucerirea puterii postdecembriste, să apară ca victime ale P.C.R. Aşa s-a făcut că un moment semnificativ din perioada 20 iunie 1944 - 12 octombrie 1944 să fie împins în plan secund sau chiar escamotat.
E vorba de alianţa dintre PNŢ, PNL, PSD şi PCR în ceea ce se va numi Blocul Naţional Democrat sub patronajul Regelui Mihai. Ea a luat naştere la 20 iunie 1944, după tratative duse cu precădere de Iuliu Maniu şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Pe parcursul lor, Iuliu Maniu a condiţionat alianţa cu PCR de excluderea posibilităţii ca din BND să facă parte şi Gheorghe Tătărescu, adversarul său politic din anii interbelici. Coaliţia îşi propunea, printre altele, răsturnarea Mareşalului Antonescu şi încheierea Armistiţiului.
Cum de au ajuns partidele democratice să se alieze cu duşmanul de moarte al democraţiei, cu partidul pe care l-au ţinut în ilegalitate din 1924, voi arăta în eseul „Lovitura de stat de la 23 august 1944. Varianta Mareşalului Antonescu" în pregătire pentru editura „Adevărul". Să menţionez aici doar că alianţa PNŢ, PNL şi PSD cu Partidul Comunist Român în cadrul BND 1944 a fost alianţa clasei politice autohtone cu formaţiunea al cărui stăpân - Armata Roşie - forţa Porţile Moldovei şubrezite deja de generalii care-l trădau pe Ion Antonescu pentru a-şi salva pielea.
Noua Coaliţie, care va fi câteva luni după 23 august 1944 şi Coaliţie de guvernămînt, adoptă Planul Loviturii de stat, pe care-l trimit la Ankara şi la Stockholm pentru a fi cunoscut de ruşi. Planul cerea „o ofensivă sovietică pe frontul român" pentru înlesnirea loviturii de stat împotriva Mareşalului. Ofensivă sovietică însemna însă înaintarea Armatei Roşii pe teritoriul naţional. O Coaliţie din care făceau parte PNŢ, PNL şi PSD cerea Moscovei nici mai mult nici mai puţin decît să ocupe România!
Liderii partidelor democratice nu sunt singurii care se aliază cu liderii un partid care avea drept platformă politică instaurarea dictaturii proletariatului.  Oamenii Palatului Regal - generalul Constantin Sănătescu, generalul Aurel Aldea, Grigore Niculescu- Buzeşti, Ion Mocioni Stîrcea, colonelul Dumitru Dămăceanu -  complotează în casele conspirative ale PCR, în cadrul Comitetului Militar creat în vederea loviturii de stat, cu liderii comunişti Emil Bodnăraş şi Constantin Agiu. 
În 1944, Finlanda lui Mannerheim se afla în aceeaşi situaţie ca şi România lui Antonescu. La 9 iunie 1944, 20 de divizii de artilerie ruseşti au lansat unul dintre cele mai devastatoare bombardamente din cel de-al Doilea Război Mondial asupra fortificaţiilor finlandeze de la graniţa cu URSS.  400 de avioane ruseşti mai înainte, aceleaşi fortificaţii. Prin spărtura produsă, 12 divizii de tancuri s-au năpustit asupra Finlandei, pentru a o cuceri militar.
După o lună şi ceva de lupte, revenindu-şi, finlandezii reuşesc să oprească tăvălugul rusesc, înregistrând, în 21 iulie 1944, istorica victorie de la Tali-Ihantala. Armata Roşie a fost blocată înainte de a atinge frontiera dintre Finlanda şi Karelia impusă de URSS în 20 martie 1940, după Războiul de iarnă.
Conştient că Armata Roşie se va împotmoli pe acest front secundar, risipindu-i  forţele de care avea nevoie pe direcţia principală - Moscova-Berlin, Stalin a acceptat în noaptea de 4 spre 5 septembrie 1944 încetarea focului. Armistiţiul semnat în aceste condiţii, la 19 septembrie 1944, deşi împovărător economic pentru Finlanda, a salvat ţara de la ceea ce ar fi fost mai rău: cucerirea de către Armata Roşie şi, prin asta, instaurarea dictaturii comuniste.
În Finlanda lui 1944 exista Opoziţie la Mareşalul Mannerheim. Partidul Comunist Finlandez, asemenea Partidului Comunist Român, era în ilegalitate încă din anii '20. Şi PC Finlanda avea ca Stăpân URSS. Numai că niciunei forţe politice din Finlanda nu i-a trecut prin cap să se alieze cu Partidul Comunist Finlandez pentru a se pune bine cu Stăpânul ajuns la graniţele ţării. Să se alieze, cum au făcut, la noi, PNŢ, PNL şi PSD, pentru a cere, în sprijin, o ofensivă rusească asupra Finlandei.

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri pe teme de istorie, politică şi literatură.

Dreptul istoric, starea de fapt şi bătăliile internetului - de Cristian Negrea

Dreptul istoric, starea de fapt şi bătăliile internetului - de Cristian Negrea


Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă. Vă amintiți momentul 22 martie 1990? Luptele de stradă dintre români și maghiari din Târgu Mureș? Inițiativa media a fost atunci de partea maghiarilor, principalele ziare și televiziuni de pe mapamond prezentând imaginile cu Mihăilă Cofariu bătut cu cruzime de către unguri ca și cum ar fi fost vorba de un maghiar bătut de români. Așa s-a difuzat știrea, chiar dacă ulterior într-un colț de pagină a apărut vreo erată, era prea târziu, pentru majoritatea cititorilor sau spectatorilor din lumea întreagă a rămas ideea conform căreia românii îi bat pe unguri cu bestialitate.

Războiul pshihologic a fost dintotdeauna parte a războiului clasic, deși doar de curând a primit această denumire. Scopul este același dintotdeauna, iar parte a acestuia este și cel propagandistic. Câmpul de luptă principal a devenit spațiul virtual, internetul, deoarece în 1990 acesta nu exista și nici sumedenia de rețele de socializare, forumuri de discuții, site-uri specializate, filmulețe pe youtube, o avalanșă de informații de toate tipurile și categoriile. Iar informațiile circulă liber, oricine poate spune ce vrea, chiar și neadevăruri sau propagandă negativă la adresa României și românilor. Sunt atâția care ne vor răul, mă refer numai la vecinii noștri cu extraordinarul lor potențial propagandistic.

La ora actuală, un astfel de război se duce pentru influențarea opiniei publice, pentru căștigarea ei, pentru mintea fiecărui om de pe planetă cu acces la internet. Toate evenimentele ultimilor ani de pe mapamond au fost influențate de opinia publică, fie că vorbim de războiul din Vietnam sau de retragerea din Somalia din 1993. Aici apare rolul pe care opinia publică îl are în ziua de astăzi.

Liderii politici iau decizii în funcție de opinia publică, își cântăresc cu grijă fiecare cuvânt pentru a nu o întoarce această opinie publică împotriva lor, o opinie publică ostilă înseamnă automat pierderea alegerilor și a puterii. Prin extensie, în țările arabe din nordul Africii, tot opinia publică sub forma manifestanților au răsturnat regimurile dictatoriale.
De aceea, de fiecare dată, înaintea declanșării unui război sau eveniment, mai întâi este pregătită opinia publică prin ceea ce se numesc operațiuni psihologice (amintiți-vă de campania intensă înaintea declanșării invaziei Irakului din 2003). Iar aceste operațiuni psihologice sunt cu atât mai ușor de declanșat cu cât sunt deja pregătite printr-o propagandă continuă, doar-doar va veni odată cazul. Dacă nu va veni, nu face nimic, cu cât mai mulți din opinia publică mondială vor fi împotriva românilor, cu cât îi vor denigra mai mulți, cu atât mai bine. Și această propagandă are efect chiar și în rândul românilor, mulți fiind convinși de multe neadevăruri din rațiuni complexe, care nu țin numai cu efectele îndoctrinării comuniste. Dar care poate fi scopul acestui război psihologic?

Nu doresc să intru sau să induc vreo temă ce ar ține mai mult de vreo teorie a conspirației, dar aș vrea să amintesc că nu numai noi, românii, suntem ținte, sunt și alții, și cei ce duc astfel de atacuri, majoritatea, o fac pur și simplu din ură, fără a avea un scop ascuns. Dar servesc foarte bine acestui trend antiromânesc manifestat cu furie, căruia am să încerc să-i explic motivațiile profunde.


Dreptul istoric și starea de fapt



Dreptul unei națiuni la stăpânirea unui teritoriu este dat, practic, de două aspecte: dreptul istoric asupra acestuia și starea de fapt a momentului. Așa gândesc organizațiile internaționale și opinia publică. De cele mai multe ori, situația de fapt este mai importantă decât dreptul istoric, dar acesta din urmă este esențial pentru a justifica schimbarea unei stări de fapt, atunci când este posibil.
Pentru a înțelege mai bine, sunt necesare câteva exemple. Există unguri care contestă dreptul istoric românesc asupra Ardealului, dar starea de fapt este că Transilvania aparține României, deci nimic de făcut pe moment pentru ei. Dar ei continuă să sape la temelia dreptului nostru istoric prin fel de fel de teorii difuzate în cea mai mare măsură pe internet pentru a convinge cât mai mult din opinia publică internațională că România nu are vreun drept istoric asupra Ardealului, deoarece dacă în curând va interveni vreo mutație geopolitică, sau un cutremur geopolitic, lumea să fie oarecum pregătită pentru ca România să piardă Ardealul, cel puțin asta este ideea lor. Iar pentru această idee sau utopie, niciun efort nu este îndeajuns.

Alt exemplu, România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar situația de fapt este că acum aparține Ucrainei, iar nimeni nu pune în discuție asta. Nici opinia publică internațională nu este pregătită și conștientizată asupra dreptului nostru istoric, pentru ca atunci când Ucraina se va rupe, România să poată reprimi nordul Bucovinei. Dar ucrainenii sunt conștienți de asta, de aceea încearcă să-i deznaționalizeze prin toate mijloacele pe românii de pe teritoriul lor, îi numesc moldoveni, și mai departe, trec la contraofensivă, mistificând istoria noastră, falsificând-o cu nerușinare după întreaga rețetă bolșevică ale cărei efecte sunt persistentă până astăzi.

Uneori dreptul istoric nu mai contează atât de mult în fața situației de fapt, mai ales când în teritoriul disputat s-au petrecut modificări. Vorbesc aici de cazul Kosovo, dreptul istoric este al sârbilor, dar în timp sărbii s-au trezit minoritari, dar Kosovo tot nu a putut fi declarat independent decât după modificarea situației de fapt, respectic retragerea sârbilor din provincie după bombardamentele din 1999 și cedarea administrării provinciei către ONU. Și totuși, au mai trecut încă aproape nouă ani până la proclamația de independență, iar statul Kosovo încă nu a fost recunoscut de toate țările membre ONU (nici România nu l-a recunoscut).

După cum spuneam dreptul istoric este perfect pentru a justifica o modificare a stării de fapt, dar abia după producerea acesteia. Iar cel mai adesea, modificările stării de fapt se petrec în urma unor cutremure geopolitice, care pot fi majore sau mai mici, regionale.


Cutremurele geopolitice


Cutremurele geopolitice se referă la schimbarea bruscă a situației geopolitice dintr-o regiune dată, iar un cutremur geopolitic major implică schimarea situației geopolitice aproape pe întreg mapamondul. Această schimbare bruscă se referă la o reașezare majoră într-un timp limitat, redus, cu impact major asupra realităților geopolitice ale momentului.

Aș vrea să compar, pentru o mai bună înțelegere, schimbarea realităților geopolitice cu schimbarea vitezei din fizica elementară, accelerarea. Un vehicul, pornit de pe loc, respectiv de la viteza de 0 km/h la viteza de 100 km/h. Această accelerare se poate face lent, în zece minute de creștere înceată a vitezei, și nimeni nu simte impactul acestei creșteri. Sau se poate face rapid, ca și în cazul mașinilor performante, în trei secunde. În cazul unui avion de luptă în mai puțin de o secundă. Mai trebuie să dau exemplul navetelor spațiale? La fel și cutremurul geoplitic. Închipuiți-vă schimbarea realităților geopolitice în timp ca și trecerea de la 0 la 100 km/h în trei secunde. Timpul este prea scurt, nici nu vă dați seama că s-a schimbat ceva. La 0 km/h puteți deschide portiera și puteți coborî din mașină fără vreun pericol. Trei secunde mai târziu, nu v-aș sfătui să faceți asta. La fel se întâmplă cu realitatea geopolitică în cazul unui cutremur geopolitic. Cel mai important, ca și cutremurul clasic, și cel geopolitic este urmat de o o sumedenie de replici, dar în cazul celui geopolitic acestea sunt destinate să reașeze situația locală sau regională după forțele principale implicate.

Ceea ce putem spune despre un cutremur geopolitic este că multă lume simte că se va întâmpla sau este posibil să se întâmple, dar la fel ca și în cazul unui cutremur normal, nimeni nu știe cu exactitate când se va întâmpla, unde se va întâmpla, cât va dura și care vor fi efectele sale. La fel ca și în cazul cutremurelor, sunt zone și regiuni care sunt predispuse unor astfel de evenimente, cum este Cercul de Foc al Pacificului. La fel, în geopolitică sunt zone predispuse la conflicte, cum ar fi Orientul Mijlociu. Ca și în geologie, și în geopolitică, tensiunile acumulate pot răbufni cu efecte devastatoare. Legile naturii sunt universale, fie că vorbim de fizica Pământului sau de geopolitică.

Secolul trecut, al XX-lea, cel mai violent din istoria omenirii, a avut parte doar de trei cutremure geopolitice majore și de o serie de altele minore, regionale. Primul a fost anul 1918, cel mai mare cutremur geopolitic al secolului, când patru imperii s-au prăbușit. Imperiul rus, german, austro-ungar și turc au dispărut peste noapte ca urmare a războiului mondial. În locul lor au apărut state independente, războaiele care au urmat au fost doar războaie de reașezare (replici) a noii realități geopolitice, iar aici includ și războiul româno-ungar de la 1919, războiul greco-turc sau războiul sovieto-polonez.. Impactul acestui cutremur geopolitic a fost imens, s-a resimțit pe toate meridianele, inclusiv în coloniile marilor puteri.

Al doilea cutremur geopolitic major a fost anul 1945. Unii ar putea spune că data reală ar fi 23 augusr 1939, pactul Molotov-Ribbentrop, dar eu mă refer doar la efecte, nu la cauze. De la 1945 lumea a fost împărțită în două blocuri antagoniste, relevate ulterior prin NATO și Pactul de la Varșovia. Ceea ce a urmat, respectiv blocada Berlinului din 1948 sau războiul civil din Grecia (1946-1949) au fost doar replicile acestui cutremur geopolitic major. Revoluția iraniană din 1979 a fost doar un cxemplu de cutremur geopolitic minor, cu influență regională, la fel ca și cazul războaielor din Vietnam, Afghanistan, sau din Orientul Mijlociu.
Al treilea cutremur geopolitic major a fost în anii 1989-1991, dar l-aș plasa mai degrabă în 1989, dizolvarea URSS din 1991 fiind o consecință, o replică a anului 1989, anul revoluțiilor esteuropene. Chiar și aici au fost replici, separarea Cehoslovaciei sau dizolvarea sângeroasă a Iugoslaviei. Apariția Transnistriei se înscrie în același cadru, al replicilor cutremurului geopolitic de la 1989 – 1991.

Întreaga lume s-a schimbat, transformându-se dintr-una bipolară în alta unipolară, cu un hegemon încă de necontestat.
De atunci nu au mai fost cutremure geopolitice majore. Chiar seria de revoluții arabe, care încă nu știm încotro se vor îndrepta, ar putea fi incluse în categoria cutremurelor geopolitice minore, cu impact regional. Liderii politici, cei responsabili, se feresc ca de foc și se tem de apariția unui cutremur geopolitic deoarece acesta nu poate fi gestionat, iar consecințele sale pot fi imprevizibile, lecțiile istoriei fiind elocvente în acest sens. De aceea vedem că toate declarațiile, deciziile, rezoluțiile ONU sau ale oricărui organism internațional responsabil se circumscriu acestui deziderat, păstrarea status quo-ului, a stării de fapt, orice modificare considerată a fi necesară într-o regiune să se facă lent, treptat, pentru a putea fi gestionată și consecințele să fie previzibile, astfel încât să fie suficient timp pentru a acționa înainte ca situația să ia o turnură de neoprit.

Să luăm exemplul apariției statului palestinian. Problema s-a lungit și se va mai lungi suficient de mult încât procesul de tranziție să fie lent, previzibil, prin tratative îndelungate, foi de parcurs și altele, astfel încât această mutație geopolitică necesară până la urmă, cu care toate părțile sunt de acord, să se petreacă încet, mai ales într-o regiune deosebit de sensibilă cum este cea a Orientului Mijlociu.

Deci, un cutremur geoplitic nu este de dorit, nimeni nu dorește să se petreacă, credeți că Wilhelm, kaiserul german ar fi pornit războiul la 1914 dacă ar fi știut consecințele de la 1918? Sau Hitler, dacă ar fi știut că va sfârși în buncăr, ar fi atacat Polonia în 1939? Lecțiile istoriei se învață, dar numai de către cei ce doresc să le învețe. Dar problema majoră este că odată și odată acest cutremur geopolitic se petrece, indiferent că vrem sau nu vrem. Este la fel ca și cutremurele clasice, nu le dorim, încercăm să le evităm, dar pur și simplu se întâmplă, oricât am încerca să le prevenim cumva, întrebați-i pe japonezi.

Dar să vedem care ar fi legătura între dreptul istoric, starea de fapt și cutremurele geopolitice. Pentru asta va trebui să revenim la ziua de azi, la conflictul și bătălia permanentă ce se duce 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii. Singuri, uitați, nerecunoscuți, sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală. Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.




Bătălia internetului


Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile. Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front. Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra Basarabiei, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean. Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi. Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă. Să piardă ce, ați putea întreba. Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice. Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri. Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major. Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică. Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia. Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit? Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie. Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple. Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională, la fel cum am făcut în romanele mele.

Studiu de caz, Ucraina:

Astăzi, fostul premier Iulia Timoshenko este arestat pentru ceva, orice, a făcut în timpul mandatului ei de premier. Demonstranții care o susțin se adună cu zecile de mii să ceară eliberarea ei. La un moment dat, din greșeală sau din prostie, se trage în mulțime. Cererile se radicalizează și încep confruntările radicale, se dau lupte de stradă. Forțele guvernamentale reușesc prin luptă și snge să pacifice Kievul, dar cu prețul a sute de morți dintre demonstranți. Revolta este înfrântă, dar peste câteva zile izbucnește o confruntare minoră în raioanele de la vest, forțele pro-vestice se mobilizează și reușesc să ocupe sediile simbolurilor puterii. Tot mai mulți ucraineni favorabili orientării spre vest a țării se implică, ceea ce duce la răsturnarea liderilor locali ai regimului de la Kiev.

Confruntat cu perspectiva unui război civil, guvernul de la Kiev cere ajutor Rusiei, iar aceasta își trimite trupele. Încep primele cofruntări, când SUA cee retragerea rușilor pentru a lăsa ucrainenilor decizia asupra viitorului lor. Rusia refuză și continuă avansul împotriva rebelilor, ajungând în fața orașului Lvov. Polonia intervine diplomatic, cerând retragerea rușilor pentru a-i cruța pe etnicii polonezi. Rusia refuză și bombardează orașul, în speranța terminării rapide a conflictului, dar ucrainenii provestici rezistă. Imagini cu civili uciși de bombardamente fac înconjurul lumii, cerând intervenția. Polonia presează și concentrează trupe la granița cu Ucraina. Între timp, ca și o posibilă contralovitură, Rusia concentrează trupe la granița cu Țările Baltice și își întărește garnizoana de la Kalinigrad, cu graniță directă cu Polonia. Presați de propria opinia publică, americanii se decid să-i sprijine pe polonezi, cel puțin cu armament și muniție. Șase zile mai târziu, un obuz de artilerie explodează într-o piață centrală din Lvov. Șaizeci de morți, toți civili, inclusiv femei și copii. Imaginile cadavrelor copiilor sfâtecate de explozii fac înconjurul lumii. Opinia publică americană cere o reacție decisvă. Polonezii trec granița ucraineană cu blindatele în față pentru a proteja civilii. Forțele militare ruse se dispun în dipozitiv defensiv contra polonezilor, în timp ce trupele lor din Kalinigrad atacă trecând pe teritoriul polonez. Țările Baltice sunt ocupate rapid de către ruși care continuă înaintarea peste granița poloneză. Între timp, trupele poloneze înaintează spre Lvov...

Vi se pare un scenariu de SF? Nu, poate fi piatra care ar putea declanșa un nou cutremur geopolitic. Dar revenind la expunerea noastră, ce s-ar fi putut întâmpla dacă opinia publică americană era total antipoloneză, dacă majoritatea americanilor ar fi fost convinși că Lvov ete un oraș rusesc care niciodată nu a aparținut Poloniei, că nu există picior de etnic polonez acolo, ci doar ruteni, care în tot decursul istoriei s-au jurat că ei sunt etnici ruși (!). Și că SUA nu ar avea de ce să-i susțină pe polonezi cu materiale și armament, deoarece au mult mai mari probleme cu disputele cu chinezii, de exemplu. Forte ușor s-ar fi ajuns la situația asta doar printr-o masivă campanie de Public Relations (PR) și de o bătălie cîștigatpă pe internet asupra dreptului istoric. Dacă mâine un american curios dă căutare pe Google “Lvov Polski”, în cazul în care bătălia internetului este pierdută deja de polonezi, va obține pe primele pagini doar dovezi că Lvovul aparține pe drept și pe veci Ucrainei. Și atunci credeți că își va da acceptul pentru trimiterea de soldați, armament și muniții Poloniei, pe care el, ca cetățean american liber o consideră stat agresor?

Dar hai să mergem mai departe și în loc de Polonia să punem România. Care va fi situația, care va fi rezultatul? În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră. Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare. Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric. Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă? Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul? Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina. De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris. Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consființit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.
La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva. În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.

Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual. Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă. De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou. Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab. După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor. A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat. Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site. Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat. La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.


În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.

de
Cristian Negrea

Proiect de Manifest al „Mişcării Dacia”

Mă numesc Ţeavă Gheorghe Giovanni şi sunt administrator-fondator al grupurilor Facebook „Mişcarea Virtuală Dacia” şi „Mişcarea Dacia”, constituite acum doi ani : https://www.facebook.com/groups/141387601036/ ...În primul rând, mulţumesc celor ce mi-au înlesnit accesul la „Universul Românesc”. Pentru început, o să vă prezint proiectul Manifestului mişcării noastre, urmând să revin cu detalieri în cel mai scurt timp posibil (2-3 zile), pentru o mai bună susţinere a acestuia... după care veţi putea dezbate... chiar o să vă rog !!!

Proiect de Manifest al „Mişcării Dacia”

„IN STAREA ACTUALĂ, OMENIREA ALUNECĂ INEVITABIL SPRE AUTODISTRUGERE”. Această mică planetă numită Terra, nu mai poate suporta exploatarea sălbatică a resurselor sale strict limitate, în schimbul producerii unor cantitaţi uriaşe de deşeuri şi de emisii nocive, care distrug ecosistemul planetar. Resursele energetice sunt aproape de epuizare. La creşterea actuală a populaţiei, în urmatorii 20 de ani Terra va trebui să asigure hrana echivalentă consumului populaţiei mondiale din ultimii 80 de ani. Consumurile cresc exponenţial și iraţional. Terra nu mai poate suporta. Omenirea nu mai poate suporta prăpastia, care se adanceşte pe zi ce trece, dintre luxul nesustenabil al Nordului industrializat si mizeria endemică a Sudului nedezvoltat, dintre bogăţie şi sărăcie pe tot Pământul.

Potrivit studiului revistei Forbes, în luna martie 2011, existau în toată lumea 1210 miliardari în dolari SUA, cu 214 miliardari mai mulţi decât în 2010, cumulând o avere de 4,5 trilioane dolari, mai mare decât Produsul Național Brut al întrgii Germanii. După SUA, cu 413 miliardari, urmează China cu 115 și Rusia, cu 101 miliardari în dolari. În acest timp, oamenii și mai ales copiii din țările sărace, mor cu milioanele din cauza foametei și a bolilor.

Prăpastia se adânceşte. Omenirea nu mai poate suporta. Bunul simţ nu mai poate suporta materialismul vulgar şi imoral, care inabuşe spiritualitatea - cel mai de preţ dar al lui Homo Sapiens Sapiens. Difuzarea în masă a armelor, consumul de droguri, alcoolismul, tabagismul, sexualitatea exacerbată și celelalte racile morale ale Sistemului actual, conduc la creșterea fără precedent a criminalității, la pierderea demnității umane și a identității ca specie.


CE SE INTAMPLĂ PE ACEST PAMÂNT, CARE ESTE SINGURA NOASTRĂ
CASĂ ÎN CARE PUTEM TRĂI?

Grupuri multi-trilionare, in Euro sau dolari, formate din magnaţi ai industriei si finanţelor, lacomi si iresponsabili, dictează astazi, în interes propriu, evoluţia omenirii spre o bunăstare aparentă, care ascunde o sărăcie reală. Creşterea PROFITULUI este singura religie a acestei lumi dezumanizate. Dezvoltarea economică nesustenabilă este singura proiecţie spre un viitor incert. Armele si ameninţarea cu forţa inabuşe in sânge virtuţile umane de iubire, iertare, compasiune, fraternitate între oameni şi popoare, dând naştere, ca reacţie, terorismului.


CE SE INTAMPLA LA NOI, IN ROMANIA?

”Ţara noastră AUR poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”!!! Puterea din ultimii 20 de ani a hotărât vânzarea pe nimic a bogățiilor subsolului, care sunt ale noastre, nu ale guvernelor care s-au succedat în această perioadă; avem încă uraniu, aur, argint și cupru în valoare de peste 100 miliarde de dolari, de cinci ori datoriile noastre externe. Numai depozitele aurifere sunt evaluate la cca 64 miliarde dolari. Minele care nu au fost încă vândute au fost închise, la presiunea grupurilor internationale din acest domeniu, pentru a scăpa de concurență și a controla prețurile. Multe din aceste mine permit extragerea aurului prin decantare și nu prin cianurizare. Autoritățile au declarat secrete toate aceste informații, pentru a-și putea desfășura în voie afacerile dubioase.

Agricultura, cu care țara noastră se mândrea – am fost cândva al treilea exportator de porumb din lume – acum este în paragină, dezorganizată, ineficientă. Magazinele mari nu vând legume și fructe obișnuite decât din Turcia, din tările europene și din alte țări. In schimb, autoritățile au acceptat sa se facă experiențe genetice pe produsele noastre agricole, cobaii fiind NOI!

Despre industrie nu mai putem vorbi, fabricile construite cu sacrificiul vieții noastre au fost vândute ca fier vechi. Turismul a fost dat în mod deliberat pe mâna unor persoane clientelare incompetente, care nu visează decât îmbogațirea peste noapte. Furnizarea de gaze, electricitate, apă, etc., a fost cedată unor firme străine, care acționează în mod practic ca monopoluri. Nu mai avem nicio Bancă comercială importantă, cu capital 100% românesc.

Cultura noastră tradițională este sufocată de manelizarea forțată. Sănătatea și Învățământul sunt lăsate în grija Celui de Sus. Limba romaneascâ este stâlcită de analfabeți cu poziții înalte în Stat. Morala? ”Virtutea” cea mai de preț a românilor a devenit corupția, pe care, dacă nu o practicăm, cel puțin o acceptăm. Pădurile sunt sacrificate. Arborii sunt tăiați fără milă, sub diferite pretexte. Poluarea a devenit insuportabilă, Bucureștiul deținând recordul European în această privință.

Deviza conducătorilor corupți este: “După NOI, Potopul”!
România a fost scoasă la mezat!!! Prăbușirea este inevitabilă. Este o chestiune de timp.


CE E DE FĂCUT?
Să contemplăm dezastrul cu mainile în buzunare, în ideea că prabuşirea nu ne va afecta pe noi, ci pe copiii, nepoţii, sau, cu puțin noroc, pe strănepoții noştri? Să ne prefacem că acceptăm minciunile cu care suntem bombardaţi din toate părţile de presă şi de televiziune? Nu mai vorbim despre clasa politică, aservită puterii economico-financiare şi gangurilor subterane, pentru care minciuna şi dezinformarea sunt singurele raţiuni de a fi !? Să ne descurajăm şi să ne pierdem raţiunea, adică exact ceea ce vrea Puterea?


MISCAREA DACIA ARE UN RASPUNS REAL SI BINE DOCUMENTAT LA
TOATE ACESTEA!

Mișcarea DACIA este o asociere nepartinică a tuturor românilor din țară și de pretutindeni, care își însușesc Principiile și Obiectivele acesteia, fără nici o altă restrictie sau discriminare. Pentru participarea la viitoarele alegeri, Mișcarea trebuie însă să se înregistreze sub forma unui ”partid”, sau să se alăture altor mişcări cu Principii şi Obiective asemănătoare, în vederea formării acestuia.

Mișcarea Dacia își propune să reacționeze pacific, cu mijloacele puse la îndemână de sistemul actual, constituind o FORŢĂ POLITICĂ IEŞITĂ DIN COMUN, nici de stânga, nici de centru, nici de dreapta, ci de înainte și în sus! Mișcarea nu pleacă la drum cu intenții de răzbunare, ci cu spirit unificator și cu dorinţa de a aşeza Societatea românească pe bazele bunului simț, a respectului față de om si de mediul în care viețuim! Mișcarea va ţine „porţile deschise” tuturor celor ce vor dori să-şi pună competența şi capacitatea, nu în slujba banului (“ochiul dracului”), ci a INTERESULUI NAŢIONAL.

În acest spirit, Mișcarea DACIA a conceput un pachet de măsuri de guvernare, ce urmează să fie implementate după câştigarea alegerilor. Principiile Mișcării vor fi transpuse în fapt în doua mari etape: Etapa pregatitoare, în care vor fi create condițiile necesare pentru transformarea evolutivă a Sistemului economic, social și politic actual, și Etapa fundamentală, care va permite introducerea treptată a tuturor laturilor noului Sistem de organizare a societății, conform unei NOI PARADIGME.

ETAPA PREGATITOARE


Imediat după câștigarea alegerilor, se va organiza, în cadrul legal şi constituţional existent, un REFERENDUM, în vederea reorganizării politice și teritoriale a Țării pe baza principiilor de eficiență, competență și responsabilitate. Vor fi puse în discuție pentru aprobarea lor de catre romanii de pretutindeni:

- schimbarea numelui Țării în DACIA;
- înlocuirea actualului sistem parlamentar bicameral cu o adunare legislativă unică, denumită SFATUL ȚĂRII, format din câte un reprezentant ales al fiecărui județ și 3 reprezentanţi ai orașului București;
- exercitarea conducerii țării de către un DOMNITOR CONSTITUŢIONAL , ales de Sfatul Țării pe o perioada de 6 ani, fără posibilitatea realegerii;
- exercitarea puterii executive de către un Guvern compus din 12 Dregători, aleşi de Sfatul Ţării pe baza Competenței și a Probității Morale; fiecare Dregător va coordona o ramură a activității economico-sociale a Țării ( Justiţie, Interne, Apărare, Externe, Finanțele şi Investițiile, Comunicaţiilor şi Mediilor de Informaţii, Industria, Cercetarea şi Energia, Comerţului şi Turismului, Agricultura şi Ecosistemul, Transporturile și Infrastructură, Sănătatea, Munca şi Familia, Educația şi Cultura), având în frunte un Prim-Dregător și vor avea la dispoziție un grup de experți din fiecare domeniu;
- adoptarea unei noi CONSTITUȚII, care sa consfințească schimbările de mai sus și să permită punerea în aplicare a Principiilor şi Obiectivelor Miscării; Noua Constituție va ocroti și garanta dreptul de proprietate personală, privată și de grup, subordonându-l însă INTERESULUI NAŢIONAL.

Imediat după victoria în Alegeri vor fi adoptate în regim de urgență, următoarele Legi care vor asigura bunul mers al Societății :

Legea Muncii, prin care se va garanta un loc de muncă cel puţin unui membru al nucleului familial, muncind toţi şi... mai puţin. Această Lege, ar elimina Ajutorul Social, care astăzi este acordat pe principii injuste. Deasemeni, se va stabili o Grilă de Salarizare care va reduce distanța dintre retribuția minimă și cea maximă în unitățile de stat, iar pentru firmele private același deziderat va fi obținut printr-un sistem de impozitare progresivă a veniturilor personale, realizându-se astfel o limitare a câştigurilor nete ale tuturor cetăţenilor, în limitele bunului simţ și va conține prevederi, care vor înlesni întoarcerea în Țară a competențelor emigrate.

Legea Anti-Corupţie
va stipula interzicerea nomadismului şi a câştigului fără muncă şi va introduce un mecanism eficace de control al averilor ilicite printr-un organ special constituit. Alte reglementări vor viza dreptul la viață și la securitatea personală a tuturor cetățenilor, prin creșterea rolului și eficienței Poliției Comunitare, inclusiv prin interzicerea portului de arme letale de către persoanele neautorizate.

Legea Sănătății prin care se vor trece în coordonarea Statului toate activităţile din domeniu, cu scopul îmbunătăţirii lor şi a asigurării parităţii de oportunităţi pentru toţi cetăţenii.

Legea Învățământului, care va aduce modificări importante, bazate pe pricipiul ”La nivelul Școlii Statale și cu grija Părinților se plămădește Viitorul Țării”, cu mențiunea că programele şcolare şi universitare trebuiesc uniformizate la nivel naţional.

Legea Familiei
, pentru responsabilizarea parinților în legătură cu asigurarea unor condiţii decente de sănătate şi educaţie propriilor copii.

Legea mass-mediei, care va stipula, printre altele, crearea Observatorului Etic al Presei și Audio-Vizualului. Se va trece la cultivarea Informaţiei cu caracter educativ de masă, la popularizarea noutăţilor ştiinţifice, la educarea ecologistă a populaţiei, la promovarea adevăratei Culturi şi a unor Valori adevărate, etc. O prevedere foarte importantă se referă la modalitatea de a participa la dezbateri pe net, exclusiv cu nume şi prenume reale şi adresă e-mail (nepublicabilă), pentru a se elimina proasta creştere şi a se da posibilitatea unor „reacţii legale”, sau moderării corespunzătoare de către cei în drept.

Legea Identității Naționale, prin care se va prevede constituirea unui fond de 0,5% din Bugetul Țării, destinat celor de un sânge cu noi din țările vecine, pentru a-i ajuta să-și conserve limba, obiceiurile și credința.

Legea investițiilor, care va reglementa condițiile de realizare a dezvoltării tuturor ramurilor Economiei Țării. Legea va permite numai investițiile care vor asigura o dezvoltare sustenabilă, respectiv cele care vor avea în vedere surse energetice nepoluante și care nu vor afecta ecosistemul natural în care vor fi implantate. Accentul va fi pus pe o agricultură naturală dar intensivă, în care agricultorii, în funcție de interesul lor, vor fi stimulaţi să formeze asociații pentru cultivarea în comun, pe baze mecanizate, a terenurilor agricole de care dispun, sau li se pun la dispoziţie și pentru construirea în comun, cu sprijinul Statului, de unitați care sa prelucreze local produsele agricole obținute. Va fi încurajat și stimulat eco-turismul. Potrivit Legii, Statul va putea subvenționa parțial cheltuielile cetățenilor care își construiesc eco-locuințe izolate termic, cu acoperișuri placate cu celule fotoelectrice, cu recuperarea apei de ploaie, cu turbine eolice, etc.

Legea Finanțelor, va fi o lege blândă pentru veniturile medii, licite. Va exista o limită inferioară, sub care veniturile anuale nu vor fi impozitate, și un plafon, peste care se vor aplica taxe si impozite progresive. Asupra produselor de lux sau cu consum mare de resurse, vor fi aplicate accize ridicate. Legea va transpune în fapt deviza: ”Taxele și impozitele reprezintă contribuția cetățenilor si a agenților economici la prosperitatea Țării”.

Legea va prevede înființarea în afara Bancii Naționale, a unei Bănci Comerciale cu participare de Stat, prin cumularea capitalurilor tuturor băncilor actuale interesate de chestiune, care să facă împrumuturi cu dobândă unică europeană, menită să servească interesele clienților și nu pe cele ale capitalurilor. Prin intermediul acestei Bănci se va trece la limitarea circulației banilor lichizi, urmărindu-se înlocuirea treptată a acestora cu ”bani electronici” și, într-o etapă ulterioară, la generalizarea acestei măsuri, cu scopul de a se elimina : munca la „negru”, ciubucul, corupţia şi în general , câştigurile fără muncă. Legea va reglementa circulația capitalurilor și operațiunile bursiere.

Legea va trasa condițiile pentru realizarea unui Sistem Unic de Asigurare gestionat de un organism de Stat specializat. Vor fi stipulate măsuri pentru asigurarea transparenței operațiunilor contabile la Agenții Economici și pentru sancționarea severă a evaziunii fiscale, care, prin Lege, va intra în categoria ”Subminarea Economiei Naționale”.

Alte reglementări vor viza dreptul de a respira aer nepoluat, în care scop vor fi legiferate limite stricte pentru emisiunile poluante, inclusiv o limitare a transportului auto individual în centrele aglomerate și vor fi prevăzute sancțiuni extreme împotriva persoanelor sau unităților care nu respectă aceste reglementări. Se va asigura dreptul la o bătrânețe decentă.

La sfârșitul acestei etape, se va reduce în mod vizibil disparitatea dintre cei bogați și cei cu venituri mici și întregii populații a Țării i se va asigura accesul nemijlocit la un nivel de trai, decent, civilizat. Totodată vom elimina amestecul Politicii în Administrarea Bunului Public.

Sarcina cea mai dificilă pe care și-o asumă Mișcarea Dacia în Etapa de Pregătire a trecerii la Noul Sistem, este aceea a schimbării treptate a Conștiinței Individuale și Sociale. Conștientizarea dezastrului spre care se îndreaptă societatea și a necesității și urgenței schimbării modului nostru de viață, reprezintă factorul hotărâtor al salvării viitorului. Schimbarea se referă la:

- stabilirea unei ierarhii reale a valorilor umane: familia, dragostea și respectul reciproc, prietenia, cinstea și corectitutinea, modestia, răbdarea și iertarea, precum și a celor sociale: comunicarea, colaborarea, întrajutorarea, fraternitatea;

- raționalizarea obiceiurilor de consum, prin eliminarea risipei (apă, electricitate, gaze) și a consumurilor futile, extravagante, ostentative sau chiar dăunătoare (obiecte de lux, autoturisme-”monștri”, locuințe supra-dimensionate, alimentație ”grea”, alcool și țigări, etc.);

- folosirea în mod curent a mijloacelor publice de transport sau a celor nepoluante (bicicleta), exceptând cazurile de urgență sau folosirea autoturismului pentru mai mulți membri ai familiei (în vacanță, excursii, etc.);

- o nouă atitudine față de mediul ambiant: protejarea spatiilor verzi sau de agrement, plantarea de pomi fructiferi oriunde se găsește o bucățică de pământ, stimularea grădinăritului pe spații mici, depozitarea atentă și colectarea organizată a deșeurilor menajere, etc.

Schimbarea Conștiinței va trebui să înceapă cu NOI, cei care am aderat la, sau simpatizăm cu, Principiile și Obiectivele Mișcării DACIA. Schimbarea conștiinței individuale, va duce la Schimbarea Conștiinței Sociale, ceea ce va permite trecerea fără convulsii sociale la etapa urmatoare, cea hotărâtoare pentru oprirea și ranversarea trendului actual spre autodistrugere.


ETAPA FUNDAMENTALĂ


În această etapă, se va aplica Strategia pentru Dezvoltarea Sustenabilă a Țării, care, în concepția Mișcării Dacia, înseamnă optimizarea creșterii economice, concomitent cu restructurarea economică și socială, prin dezvoltarea tehnologiilor înalte, nepoluante, și a metodelor de organizare, îndreptate spre creșterea bunăstării materiale și spirituale a tuturor cetățenilor, ce vor conviețui în deplină armonie cu natura, cu mediul înconjurător.

Principiile generale după care se orientează Mișcarea Dacia pentru atingerea scopului strategic menționat se referă la:

- reformarea Sistemului Juridic, elaborarea unui Cod Legal modern, simplu şi eficient, în vederea înlocuirii actualelor Coduri Civil, Penal și Procedural, care nu vor mai corespunde în totalitate schimbărilor structurale preconizate; ocrotirea și garantarea în continuare a proprietății private, care va fi însă subordonată Interesului Național;

- recuperarea și trecerea sub controlul Statului a exploatării resurselor naturale, parțial sau total înstrăinate; asigurarea condiţiilor pentru exploatarea intensivă, științifică și biologică a tuturor terenurilor agricole, forestiere şi a altor resurse agro-alimentare; stimularea industriei eco-compatibile, bazată pe tehnologii de vârf, pe o amplasare rațională a unităților de producție și pe transporturi ecologice;

- folosirea cu precădere a surselor energetice renovabile; optimizarea repartizării forței de muncă; trecerea la recuperarea, reciclarea și refolosirea tuturor materialelor ;

- revoluționarea conceptului de HABITAT, prin stimularea constituirii unor forme de micro-organizare teritorială, supuse legislației Țării, independente din punct de vedere organizatoric, care se va autosatisface în principal din activitatea proprie;

- descurajarea tuturor Activităților Futile
(reclama și publicitatea care depășesc simpla informare, manifestările subculturale și cele care contravin moralei sau bunului simț, moda de dragul... modei, producția și importul articolelor de lux, sportul sponzorizat cu scop lucrativ, etc.), prin măsuri organizatorice, unde este cazul, sau printr-o politică severă de taxe și impozite.

Pe plan extern, se vor pune bazele unei Noi Politici Regionale şi vor fi făcute toate demersurile necesare pentru realizarea, cel puţin a unei FEDERAȚII cu statul românesc de dincolo de Prut; vor fi înlăturate pretențiile teritoriale și vor fi susținute virtuțile naționale, dincolo de orice naționalism îngust; va fi introdusă prin prevedere constituţională interdicţia participării cu trupe armate în afara teritoriului naţional, Oastea trebuind să devină în special o Forţă de Protecţie Civilă ( informare , educare şi coordonare a populaţiei pentru Cazuri de Necesitate).

Punerea în practică a Principiilor și Obiectivelor Mișcării Dacia, necesită parcurgerea unor etape logice și bine fundamentate, dar care au un orizont de realizare îndepărtat. Acest program reprezintă însă SINGURA ALTERNATIVA REALĂ la Sistemul actual, care evoluează inevitabil spre o catastrofă planetară apocaliptică, și are posibilitatea de a demonstra avantajele sale spirituale și materiale chiar din Etapa de Pregătire a Marii Schimbări.

Noi ne propunem să participăm la Alegerile din 2012, singuri, sau alături de alte forţe progresiste şi SĂ LE CÂŞTIGĂM !!!
Odată câştigat dreptul de guvernare, VOM ÎNCHEIA UN CONTRACT CU POPORUL DACIEI, în care vom desemna CALENDARUL LEGILOR DE ADOPTAT. Neîndeplinirea clauzelor acestui CONTRACT, va conduce la DEMISIA ÎN BLOC a tuturor reprezentanţilor aleşi şi la organizarea altor Alegeri Legislative !

Suntem singura alternativă la Sistemul de Învrăjbire a Naţiei, nu avem Lideri Autopropuşi, suntem deschişi oricui va adera la Principiile şi Obiectivele noastre, FĂRĂ NICIO DISCRIMINARE !!!

Scopul nostru primordial este : UNITATEA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI, pentru realizarea MARII SCHIMBĂRI PENTRU ŞI PRIN NOI ÎNŞINE !!!

VENIȚI ALĂTURI DE NOI PENTRU CA, IMPREUNĂ. SĂ FACEM ISTORIE ACUM... ORI NICIODATĂ!
__________________
... nu toţi dacii au pierit !

marți, 25 octombrie 2011

Testamentul lui Wilhelm Filderman și suferințele evreilor în vremea guvernării Mareșalului ION ANTONESCU


Un document care ar trebui să pună capăt discuțiilor și acuzațiilor privitoare la suferințele evreilor în vremea guvernării Mareșalului ION ANTONESCU



Testamentul lui Wilhelm Filderman


Reproducem în întregime așa zisul TESTAMENT AL LUI FILDERMAN. În realitate este vorba de o declarație oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfășurat în Elveția avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai PNȚ, aflați în exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna. De maxim interes este mărturia pe care o depune Filderman cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu. Drept care această porțiune din declarație am cules-o cu litere mai îngroșate, cu aldine.



„Subsemnatul Wilhelm Filderman, doctor în Drept de la Facultatea de Drept din Paris, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România și președinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, SUA, Hotel Alamac, Broadway at 71st St., declar următoarele:

În opinia mea, actul de violență al celor cinci tineri refugiați români care au luat cu asalt Legația comunistă de la Berna, la 14-15 februarie 1955, este produsul disperării în care întregul popor român a fost azvârlit, ca urmare a ocupației străine și a terorii exercitate de regimul comunist impus cu forța. În calitate de reprezentant al cetățenilor români de religie mozaică, am fost în situația excepțională care mi-a permis să urmăresc îndeaproape evenimentele care au dus la actuala situație din România. Și, întrucât eu consider că aici trebuie căutată sursa exploziilor psihologice de felul celei petrecute la Berna, va trebui să-mi dirijez atenția asupra acestor evenimente.
Pentru a scoate în evidență diferența dintre situația de dinainte și de după instalarea comuniștilor la putere, de către Armatele Sovietic, voi aminti doar câteva fapte.

A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară.
În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.
Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: - Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.
- Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.

Asemenea situație poate fi înțeleasă, cu ușurință, într-o țară aflată sub ocupație militară de Soviete – cum e și astăzi România – administrată de o echipă de comuniști, cei mai mulți aserviți ordinelor Kremlinului.
În ansamblul său, populația românească a suferit și suferă cele mai îngrozitoare opresiuni sub regimul comunisto-sovietic. Ea a fost lipsită de orice drepturi și libertăți. I-au fost confiscate toate bunurile mobiliare, i-a fost expropriată, fără compensare, proprietatea imobiliară. Prin așa zise reforme monetare, a fost supusă regimurilor de confiscări periodice, dându-i-se iluzoriu speranța de reconstituire, cât de cât, a independenței materiale, necesare unei vieți omenești scăpate de sclavie. Regimul comunist a distrus mai ales profesiunile liberale, privând zeci de mii de oameni de dreptul de a-și exercita meseria, fiind astfel reduși la mizerie și la degradare.
 Am fost martor tuturor acestor tragedii. Am fost martor persecuțiilor politice dirijate de la centru împotriva oamenilor politici democrați, am fost martor întemnițărilor fără judecată și a judecăților fără justiție.
Omnipotența și ubicuitatea poliției secrete și a informatorilor au făcut din teroare trăsătura permanentă a existenței zilnice a românilor.
Cât despre extorcarea sub amenințări, șantaj și pușcărie, evreii au constituit subiect special al atenției din partea comuniștilor. Orice devenea motiv ca evreii să fie furați, jefuiți, prădați până la ultimele lor bunuri. Persecuția împotriva evreilor s-a manifestat prin multiple obstacole ce li s-au ridicat celor care voiau să emigreze în Israel și prin rușinoasa exploatare căreia i-au devenit obiect.”

***

Comentarii:

1. Existența acetui text a fost mereu contestată de așa zișii holocaustologi, care susțin că este vorba de un text inventat în redacția revistei „Baricada”, unde a fost prima oară publicat, imediat după decembrie 1989. Dacă nu mă înșel, „Baricada” a publicat numai fragmentul despre Mareșalul Ion Antonescu, de departe cel mai interesant.

2. Textul a fost integral publicat (pentru prima oară?) în volumul Memorial anticomunist din închisoare, de Oliviu Beldeanu, Editura Jurnalul Literar, 1999. Volumul relatează amplu cele petrecute la Berna, cu ocazia acelui atac, și tot ce a urmat. Sau aproape tot. La București, adică în România, circula înainte de 1990 zvonul că acel atac avusese o țintă precisă: documentul care cuprindea lista parlamentarilor francezi plătiți de Moscova să blocheze diverse proiecte și mai ales proiectul legislativ de înființare a Pieței Comune, punctul de plecare al Uniunii Europene de azi! Documentul a fost găsit în geanta pe care bietul Aurel Șețu, ținta și victima atacului, colonel KGB sub acoperirea de șofer al Legației, nu a vrut s-o dea de bună voie atacatorilor săi. Se povestea că președintele de atunci al forului legislativ francez, înarmat cu acest document, i-ar fi chemat la el în birou pe toți parlamentarii în cauză, i-a comunicat fiecăruia că numele său figurează pe lista cu pricina, dar că el nu crede că acea listă poate fi adevărată... Cum să existe parlamentari francezi în solda Kremlinului?! De aceea așteaptă plin de încredere votul! Iar votul celor de pe listă, abil șantajați, a fost în favoarea înființării Uniunii Europene de azi... Ordinul Moscovei nu a putut fi urmat grație acelor români!
Petre Țuțea trăgea concluzia: flăcăii aceia, cu prețul vieții lor, au salvat Europa de la bolșevizare pe cale parlamentară!... E greu de știut dacă chiar așa s-au petrecut lucrurile. Francezilor le vine peste mână să recunoască, dacă au ce recunoaște!

3. Revin la declarația lui Filderman. E neașteptată referința sa la Ion Antonescu, mai ales că este atât de amplă și fără nicio legătură cu procesul. Care să fie explicația? Eu aș pune-o în legătură cu faptul că evreii chemați să depună mărturie în apărarea celor acuzați în „Procesul Marii Trădări Naționale” au avut atunci, în 1946, o prestație penibilă. Cei mai mulți, în frunte cu Marele Rabin Alexandru Șafran, nu s-au prezentat, iar cei care s-au prezentat, în frunte cu Wilhelm Filderman, au dat declarații marcate de teama de a nu fi considerați complici ai regimului defunct. Cine are timp, să compare această declarație, din 1955, cu declarația aceluiași Filderman de la procesul din 1946. Și să pună pe două coloane declarațiile lui Filderman.  Să vedem ce iese!
Vreau să zic că prin această declarație Filderman și-a potolit probabil niscai mustrări de conștiință. La fel cum s-a întâmplat și cu Alexandru Șafran, când a revenit în Țară, în 1995, și a ținut să se vadă cu Șerban Alexianu, vechi prieten, fiul lui George Alexianu, înmânându-i acestuia la sfârșitul întâlnirii următorul înscris: „Lui Șerban Alexianu, amic din tinerețea noastră, în amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga-i viață și activitate profesională și mai ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă și total dezinteresat atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda omunistă cumplit și total nedrept. Întreaga-i suferință să-i fie izbăvită.”
Comisia Wiesel a pus la îndoială autenticitatea acestei declarații și l-a trimis la Geneva pe nepotul rabinului Șafran, să afle dacă declarația este olografă. A aflat că este, dar nu s-a învrednicit să publice și să comenteze în raportul comisiei acest înscris, atât de clar și atât de important. Evident, bietul Șafran a avut de suferit după această declarație. El, săracul, o dăduse cu înțelegerea de a fi publicată după moartea lui... Îmi fac mea culpa că nu am respectat promisiunea pe care i-o făcuse în acest sens dl Șerban Alexianu. De îndată ce am obținut o copie xerox a înscrisului l-am publicat fără nicio remușcare, fără să aștept acordul dlui Șerban Alexianu. De la Vérité avant toute chose!...

4. Interesantă mențiunea pe care Filderman ține s-o facă cu privire la confiscarea averilor evreiești pe vremea Mareșalului. Act pur formal, efectuat de ochii lumii, ai Uniunii Europene de atunci, cu sediul la Berlin... Da, dacă îl judeci pe Ion Antonescu și pe români pentru legile și decretele promulgate în acei ani, se poate vorbi de mari crime și abuzuri împotriva evreilor. Dacă faci apel însă la fapte, la efectele legilor anti-semite, nu ai niciun motiv de indignare, de supărare, nici ca vreu, nici ca român!

5. „Mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei”... Să ne aducem aminte de scrisorile lui Filderman adresate Mareșalului, adevărate strigăte de groază și disperare, provocate de măcelul la care evreii erau supuși în Transnistria, unde fuseseră deportați din ordinul Mareșalului. Scrisoarea de răspuns a Mareșalului este un text impecabil sub toate aspectele. Nereușind totuși să fie convingător prin cuvîntul scris, Mareșalul s-a văzut nevoit să recurgă la soluția extremă: l-a deportat și pe Filderman, liderul evreilor din România, l-a trimis și pe el în Transnistria, să vadă cu ochii săi cât erau de adevărate și de întemeiate acuzele cu care Filderman s-a adresat Conducătorului statului. Câteva luni a stat Filderman în Transnistria, a putut să se întâlnească cu fiecare evreu și să afle tot adevărul. Revenit la București, Filderman n-a mai rostit după aceea niciun cuvînt împotriva Mareșalului, nicio plângere în legătură cu soarta evreilor strămutați – acesta este cuvîntul potrivit, strămutați în Transnistria.
Scenele de solidaritate umană, între români și evrei, au fost nenumărate. Dacă este ceva ce n-am să iert niciodată evreilor și românilor care clamează holocaustul din Transnistria, nu este faptul că evreii aceia spun minciuni și că inventează crime abjecte neîntâmplate. Îi acuz și niciodată n-am să le iert faptul că ascund și lasă uitării acele mișcătoare scene de solidaritate care s-au petrecut. Se pierd astfel în neantul uitării, rămân neconsemnate nenumărate fapte minunate de omenie activă, eficientă, eroică! Care deseori țin de domeniul sublimului, al fantasticului în ordinea morală a lumii! Da, există și un astfel de fantastic!...
Un singur exemplu: la un moment dat, de la București a venit în Transnistria dispoziția ca evreii până la 18 ani să fie trimiși înapoi, în Țară. Un român, jandarm, comandant de lagăr, le-a comunicat evreilor care erau vizați prin acest ordin să-și facă bagajele și să se pregătească de drum. S-au prezentat însă la comandant și evreii care abia ce împliniseră 19 ani de câteva zile sau săptămâni. Nu era păcat, pentru o diferență de câteva zile, să nu plece și ei înapoi?! Comandantul s-a învoit, le-a dat dreptate, și a adăugat pe lista celor disponibilizați și persoanele de 19 ani... Imediat s-au prezentat tinerii care aveau 20 de ani, cu același argument. Rezultatul a fost același. S-a ridicat și pentru aceștia limita de vârstă. Și tot așa, până când comandantul a decis că toți clienții săi îndeplineau condițiile de vârstă pentru a se întoarce în Țară... Aveau sub 18 ani chiar și bunicii celor vizați de ordinul de la București. Dacă nu mă înșel, în matematică asta se numește regresie la infinit!... Evident, germanii, ca ocupanți, aveau acces în primul rând la textul legilor și decretelor anti-semite, și mai puțin sau deloc la maniera românească de a le aplica. Dacă ne încăpățînâm să vorbim de un Holocaust în România, atunci trebuie să precizăm că e vorba de Holocaustul vesel, Holocaustul luat la mișto, în derizoriu, conform unei formule sui generis de comportament în istorie, îndelung exersată de români! A se vedea în acest sens și consemnările lui Nicolae Steinhardt, alt mare român evreu!
Pare un basm că așa s-au petrecut lucrurile. Dar ține de domeniul coșmarului și al abjecției umane să constați că niciunul dintre acei evrei „sub 18 ani”, câteva sute, nu a lăsat mărturia sa la Yad Vashem despre acest „moment mișcător de solidaritate umană, dintre evrei și români”!  Ceva-ceva din onoarea iudaică a salvat Wilhelm Filderman prin această declarație dată cu puțină vreme înainte de a trece și el în neființă.

6. De la Wilhelm Filderman ne-au rămas și niște memorii, scrise minuțios și lăsate în păstrarea secretarului său Grinberg(?), care a trăit la Paris până după 1990. Înțelegerea era ca aceste Memorii să fie predate Academiei Române, spre păstrare și publicare, imediat ce în România va înceta regimul comunist. Când, după 1990, la București, la Academie, s-a aflat de acest veritabil tezaur, preluarea a fost tărăgănată din motive încă neelucidate, răstimp în care Mossadul a putut să fie informat de existența Memoriilor lui Filderman și să intervină în forță, ridicând materialul respectiv din casa bietului evreu, care ar fi avut dreptul să intre în Istoria Poporului Român dacă apuca să predea prețiosul document. Își făcuse datoria, păstrase cu grijă acel document și a transmis Academiei mesajul venit de la Filderman, evreul despre care în presa americană se afirma deseori că este „cel mai important evreu din Europa”! Cel mai probabil este că informația către Mossad a plecat de la o persoană din conducerea Academiei Române. Pentru cine încearcă să afle adevărul, motivele pentru care am ratat însușirea și publicarea unui document de maximă importanță pentru istoria României, am un singur sfat, antic și de demult: cherchez la femme!... Nu bag mâna în foc, ci doar emit o supoziție.

7. Declarația de la Berna a lui Filderman ne permite să știm cam cum arată în Memorii mărturia sa despre Transnistria, despre așa zisul Holocaust. Este foarte probabil că nu vom citi niciodată aceste memorii. Sau le vom citi cu multe modificări, așa cum s-a întâmplat și cu alte texte de același fel. Mă refer în primul rând la Memoriul făcut de Siegfried Jagendorf, fost șef al lagărului de la Moghilău – Moghilev. Memoriul a fost scris imediat după război, în SUA, unde a emigrat familia Jagendorf. Și a fost predat la Yad Vashem, așa cum se obișnuiește. Și tot așa, precum se obișnuiește, memoriul a fost returnat autorului cu indicații precise ce anume să scoată și ce să mai adauge, pentru ca aminitirile sale să se potrivească cu versiunea oficială a Transnistriei. Autorul, încăpățînat și rebel, așa cum puțini sunt evreii când e vorba de Holocaust, a refuzat să revină asupra textului. Pagubă în ciuperci!... După moartea sa, ușor suspectă, în 1970, s-a găsit cine să facă modificările respective. Le-a făcut însă atât de stângaci încât miros de la o poștă a făcătură... Prostănacă și murdară... Ca și modificările operate asupra celebrului Jurnal semnat de Mihail Sebastian. Semnat, dar nu și scris în întregime de marele Sebastian. Unii zic, dar eu nu cred, cum că Vicu Mândra ar fi acceptat sarcina de mare onoare și încredere de a colabora atât de intim cu un mare scriitor. O pălărie mult prea mare pentru capul fostului meu coleg de partid... Dar pentru cine n-ar fi fost prea mare?! Atât pălăria, cât și neobrăzarea gestului!

8. În fine, despre poziția afirmată de Filderman în această declarație mai găsim o confirmare în cărticica scrisă de Filderman în colaborare cu Sabin Mănuilă, un raport prezentat la Conferința Mondială de Statistică ținută la Stockolm în 1957, dacă nu mă înșel. Tot așa, nici urmă de Holocaust. Dar, din păcate, cu cifre total inexacte cu privire la legionari... Le trecem cu vederea, mulțumiți să constatăm că, la nivelul celei mai înalte funcții din interiorul comunității evreiești din România acelor ani, teza Holocaustului a fost complet infirmată, sub toate aspectele în care ea a fost imaginată și scornită.

9. O ultimă precizare: declarația a fost dată de Wilhelm Filderma în limba engleză și se află la dosarul cauzei amintite. Traducerea pe care am publicat-o mai sus are vizibile stângăcii. Este de interes național ca autoritățile românești să intervină în Elveția pentru a obține o copie autentificată a acestui act. O traducere ca lumea se impune și ea, pentru ca fragmente din acest text să figureze la locul cuvinit în manualele de istorie. Nu de istorie a Holocaustului, ci de istorie a României!
Sperăm să nu ne-o ia Mossadul înainte din nou!... Și să ne-o ia! Cine să-i împiedice?!

25 octombrie 2011    Ion  Coja





La Gabrian BEJENARU, N.N. -Stanilesti, un avion german a decolat de sub pamint

ziaruldeiasi.ro » LOCAL » VASLUI
La Stanilesti, un avion german a decolat de sub pamint
Data publicarii: 01/08/1998
In timp ce se sapa pentru constructia unui rezervor de colectare a apei, au iesit la suprafata un avion german, cartuse si proiectile neexplodate
SC Hidrocif SA Iasi a cistigat o licitatie, organizata de Primaria Stanilesti, pentru o investitie privind alimentarea cu apa

a localitatii. Dupa amplasarea conductelor, muncitorii, condusi de inginerul Valica Dorneanu, s-au apucat de constructia rezervorului de stocare a apei, in punctul numit de sateni "La izvoare". In timp ce sapau acest bazin, ajunsi la adincimea de circa 50 de centimetri, lucratorii au observat o elice de avion. Pe 28 iulie, au scos-o la suprafata, dupa care au continuat sapaturile. La un moment dat, au mai observat si alte elemente care i-au facut sa creada ca este vorba de un aparat de zbor. Inginerul Valica Dorneanu a anuntat Inspectoratul Judetean de Protectie

Civila (IJPC) Iasi, fara stiinta organelor locale sau IJPC Vaslui, pe raza caruia s-a descoperit acest aparat

. Primii au sosit iesenii, dupa care au fost anuntati si pe factorii de raspundere de la IJPC Vaslui si din Prefectura. Pe 29 iulie, au fost demarate lucrarile de recuperare a pieselor, care, cindva, compuneau un avion. In prezenta mai multor persoane, printre care prefectul Dumitru Baltatu si colonelul Gheorghe Neamtu, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, cu ajutorul unei macarale au fost scoase la suprafata toate piesele existente: motor, elice, doua tunuri, o mitraliera, circa 170 de proiectile de calibru 20, circa 140 cartuse de mitraliera de diferite calibre si alte fiare contorsionate, acoperite de rugina.
La fata locului, a fost si comandorul de aviatie Gheorghe Grasu, de la Muzeul National al Aviatiei Romane. Din primele cercetari, comandorul a constatat ca este vorba de un avion de razboi german, de tip Messerschmidt 109, folosit in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Comandorul (echivalentul unui colonel din armata terestra) crede ca avionul se afla in acest loc din 1941. Comandorul Gheorghe Grasu ne-a spus ca unele piese descoperite se pot folosi pentru asamblarea unui avion, care va fi expus in Muzeul Aviatiei din Bucuresti

.
"S-a asanat zona si am asigurat paza"
De recuperarea proiectilelor si cartuselor se ocupa locotenent-colonelul Benone Duta, de la Inspectoratul Judetean de Protectie Civila Vaslui. Acesta ne-a spus: "S-a asanat zona si am asigurat paza, bineinteles si cu ajutorul politistilor locali. Dupa cum a spus si domnul comandor, toate piesele le vom transporta

la Bucuresti. Cred ca miercuri (5 august - n.r.) vom incepe aceasta operatiune. Pina atunci, am asigurat paza acestora. Explozibilul, ramas in stare de functiune, il vom detona la poligonul husean. Nu este prea mult, in comparatie cu ce am gasit prin alte locuri. Rog pe cetateni ca in momentul cind descopera munitie sa anunte mai intii organele locale sau inspectoratul nostru. Nu cum a facut inginerul Dorneanu, sa-i anunte pe cei de la Iasi. Noi sintem mai aproape si putem interveni mai repede. Marele noroc a fost ca explozibilul s-a descoperit intr-o zona ferita de trecatori. Altfel, nu stim ce se putea intimpla".
"Am gasit un martor ocular, un cetatean in virsta, care a participat la evenimente

. Stia exact cind a cazut avionul"
Pentru a va putea oferi cit mai multe detalii despre ce s-a petrecut pe raza comunei Stanilesti, am luat legatura cu inspectorul-sef al Inspectoratului Judetean de Protectie Civila, colonelul Traian Chesa: "Cei ce efectuau lucrarile de aductie a apei la Stanilesti, au gasit elemente din motor,o bucata de elice, iar pe masura ce au inaintat in pamint, au mai gasit si cea de-a doua elice, dupa care au dat de cabina pilotului. La fata locului au mai fost recuperate doua mitraliere de bord (doua mitraliere jumelate) de 12,6 mm, o miltraliera de spate si un pistol de semnalizare. Au fost gasite si elemente de munitie de la mitraliere, dar din pacate, motorul avionului este facut praf. Avionul a fost doborit in august 1944, iar in urma impactului cu solul a intrat in pamint aproximativ 1,5-2 metri. In 1944, odata cu ruperea frontului Iasi-Chisinau, mare parte din trupele germane surprinse la trecerea Prutului au fost prinse in Lunca Prutului, aproximativ cinci divizii germane, adica aproximativ 25.000 de nemti. Rusii stateau pe sosea cu mitralierele si cu tancurile, iar nemtii stateau in balta, ca era inundata lunca Prutului pe vremurile acelea. Cum veneau la mal, rusii trageau cu mitralierele. Nemtii mai trimiteau si ei cite un avion sa bombardeze zona ca sa-i ajute pe cei din balta Prutului sa iasa din incercuire, dar fara sorti de izbinda, pentru ca rusii erau foarte numerosi. Noi am predat armele, cum se intimpla in razboi, iar atunci nemtii au ramas descoperiti. Daca a fost un act just sau drept, istoria ne va judeca, dar cert este ca a mai ramas o urma a acestui razboi - acest avion. Eu am gasit un martor ocular, un cetatean in virsta, care a participat la evenimente. Stia exact cind a cazut avionul - era ziua in amiaza mare. Pilotul a sarit cu parasuta, iar dupa ce a ajuns jos, a fost capturat de rusi. Fiind foarte ametit de fumul degajat de avion dupa ce a fost lovit, pilotul a fost luat prizonier imediat. Batrinul spune ca rusii nu l-au omorit pe pilot, dar l-au batut.
Dupa ce a fost gasit, avionul a fost luat de catre specialistii de la Muzeul Aviatiei, de domnul comandor inginer Gheorghe Grasu, care a luat toate componentele care au fost gasite la fata locului si le-a dus la Bucuresti pentru a fi reconstituita aeronava. Elementele din avion care nu au intrat in pamint in urma impactului cu solul au fost luate de oameni si folosite drept troci pentru animale. Practic, in pamint nu au ramas decit motorul si carlinga pilotului, restul fiind luate de oameni. Vinerea trecuta, cind au inceput lucrarile si s-au descoperit primele elemente din acest avion, datorita unor chestii, oamenii au inceput sa sape in continuare, iar inginerul-sef de santier (Dorneanu) a scos la iveala si munitii. Deoarece nu a anuntat organele de politie, domnul inginer este pasibil a fi amendat ca nu a anuntat politia, pentru ca in locul respectiv puteau sa fie bombe sau explozive. Desi avea obligatia sa inceteze lucrarea si sa anunte politia, el a pus in pericol viata oamenilor care lucrau pe santier. In prezent s-au luat masuri de asanare a zonei, iar echipele pirotehnice au lucrat si ieri si astazi si nu au gasit decit cartuse, deci se confirma ceea ce spunea batrinul despre faptul ca avionul era gol. Daca ei l-au hacuit, tot ei au vazut ce era inauntru. Nu mai este nimic in stare de functionare, totul este torsionat, rupt, ars, distrus". (Gabrian BEJENARU, N.N.)

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Proiectul Israelului European si “republica sovietica socialista evreiasca” de la Botoșani…

Proiectul Israelului European si “republica sovietica socialista evreiasca” de la Botoșani…





Israelul European a fost un proiect al comunităţii evreieşti de a crea un stat evreiesc în Europa.
Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare susținător al acesteia!”
Despre acelasi lucru vorbeste şi Paul Goma, care arăta că la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: “Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)” .
Când, „la 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al Studenţimii împotriva propriului guvern(;), are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu(;) din care cităm: “Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-pontodunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă”.
În momentul în care a aparut la evrei ideea creerii unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru. Astfel că, teoria unor protocronişti evrei susține că evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane. Alţii sustineau şi susțin că evreii erau în Dacia în numar mare încă înaintea formării poporului român. Dintre inventatorii şi susținătorii unor astfel de teorii trebuie amintiți: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea “Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII” – Gyémánt 2004.
Ideea crearii unui Israel european pe teritoriul românesc şi-a facut simțită prezența atât la Conferința internatională de la Berlin din 1878 cât şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să “accepte încetățenirea neconditionată a oricarui evreu” care voia să se stabilească în România. De menționat este faptul că venirea evreilor în România dupa 1830 a facut ca în Moldova în principalele oraşe majoritatea populației să fie evreiască[9]: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Bălți=55,9%; Hotin=50%; Chişinău=45,9% [10] şi Fălticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iaşi=50,8%[11]. Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internațional prin care accepta intarea în țară a încă 300.000 de evrei .
Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist. De aceea, la izbucnirea revoluției comuniste din Rusia din 1917 când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească. Ei militau pentru “caracterul unitar al Rusiei libere” şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul “revoluționar” care domnea. Mai trebuie evidențiat faptul că în perioada 1917 – 27 martie 1918 evreii au cerut ca în comitetele revoluționare să se vorbească doar în rusă. Poziția minorităților etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susțineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina. Acelasi istoric ne spune că: “pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe nationalități arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică”[13].
Astfel ca unii dintre membrii Sfatului Țării, în prima lui configurație, doreau ramânerea Basarabiei în componența Rusiei şi s-au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip[14]. Organizatia politică natională evreiască Bund, propaga doua idei de bază: autonomia national culturală evreiască şi mentinerea Basarabiei în componenta Imperiului Rus.
După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit ca la Conferinta de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să sustină un plan de formare a unui Israel european alcătuit din: “Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)”.
Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s-au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât “începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a început sa circule promisiunea fermă că în curând Tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască.” De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, “evreii din Chişinău îi întâmpinaseră pe sovietici cu lozinci ca: “Bine ati venit! V-am asteptat 22 ani!”. Mai mult, “după 28 iunie 1940, evreii cereau: şi TransNistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug)”
Alexandru Şafran (rabin şef în România), a recunoscut cu jumatate de gură cele întâmplate declarând în 1946: “Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti”.
La 7 aprilie 1944, în timpul celui de-al doilea război mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoşani, evreii care controlau în acel moment oraşul şi care-şi formaseră o administraţie proprie au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască.
Mare parte din populaţie precum şi administraţia românească fuseseră evacuate în sudul ţării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoşani, astfel că evreii au preluat conducerea oraşului şi şi-au declarat propria republică sovietică evreiască. Ulterior sovieticii au instaurat o altă administraţie comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere.
Totuşi Stalin s-a tinut de cuvânt şi conform cu spiritul propriei politici a nationalitătilor pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS la granita cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gândită ca un cămin national evreiesc.
Anterior, “a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să-şi transforme tara într-un port-avion ne-imersionabil al URSS”, s-a ajuns la varianta enuntată mai sus, a unei regiuni autonome.

miercuri, 5 octombrie 2011

Taline Ter MINASSIAN. Le Komintern et les Balkans




Ter Minassian Taline. Le Komintern et les Balkans. In: Matériaux pour l'histoire de notre temps. 2003, N. 71. pp. 62-70.

doi : 10.3406/mat.2003.922
url : http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/mat_0769-3206_2003_num_71_1_922
Consulté le 05 octobre 2011
Déterminante dans l'évolution de la Péninsule balkanique après la Seconde Guerre mondiale, l'histoire du communisme dans les Balkans a fait l'objet de nombreuses publications relevant aussi bien d'une approche interne comme idéologie 1 et pratique étatique que d'une approche externe, s'agissant en particulier des relations entre l'URSS et les démocraties populaires. Dans cette double perspective, l'étude de l'organisation et des tactiques prônées par le Komintern (1919-1943) à l'égard des Balkans relève d'une préhistoire complexe dont les grandes lignes peuvent être approfondies grâce à l'ouverture des archives soviétiques. Ainsi, les fonds conservés à Moscou au CRCEDHC 2, permettent de préciser l'image des structures et des réseaux mobilisés par le Komintern et d'apprécier toute l'importance accordée dans ce cadre à la question des minorités nationales dans les Balkans. Par ailleurs, le soutien temporairement apporté par le Komintern à des organisations révolutionnaires autonomistes agissant en Macédoine, en Dobroudja ou en Thrace - territoires attribués en 1919 aux États vainqueurs - dicte aux partis communistes une difficile et paradoxale alliance fondée sur une volonté d'instrumentalisation des minorités, d'ailleurs expérimentée aussi pendant la même période au Moyen-OrienP.
Le Komintern et les Balkans : structures et réseaux
Complexe et enchevêtrée, la structure organisationnelle du Komi ntern évol ue au fi 1 des différents congrès de l'Internationale. Dans ce cadre mouvant dédié à la révolution mondiale, plusieurs structures concernent entièrement ou partiellement la Péninsule balkanique. Mais qui sont les experts du Komintern pour les Balkans? Les réseaux mobilisés par la définition d'une stratégie balkanique sont-ils spécifiques, ou au contraire sont-ils ({ élargis» à d'autres zones géographiques?
TALINE TER MINASSIAN. Université Jean·Monnet (Saint-Étienne).
La Fédération communiste balkanique
Parmi les avant-postes secrets du Komintern en Europe - bureau du sud, bureau de Berlin, bureau d'Amsterdam -, il semble que l'installation d'un sousbureau dirigé vers le sud-est européen ait été l'œuvre de lakov Reich, révolutionnaire de la première heure, natif de Lemberg, chargé par Lénine d'organiser les premières structures du Komintern en Europe 4. L'existence d'un bureau exécutif du Komintern à Vienne, placé d'abord sous la responsabilité du communiste polonais Josef Rotstadt en 1919-1920, puis d'un Roumain, un certain Hadjieff, semble un fait avéré. Ce bureau viennois pour l'Europe du sud-est, centré sur le Danube et les Balkans, concerne en premier lieu la Tchécoslovaquie, la Bulgarie, le Royaume des Serbes, des Croates et des Slovènes, l'Allemagne, l'Autriche à cause de sa position stratégique et enfin la Hongrie, la Roumanie et la Grèce. Cette structure recueille, après l'écrasement du parti communiste bulgare en septembre 1923, la Fédération balkanique établie à Sofia depuis février 19205. Celle-ci avait été créée à l'issue de la Ille Conférence de la Fédération socialiste balkanique- réunie en janvier 1920, qui décida de sa transformation en Fédération communiste balkanique (BKF), placée sous la direction du Komintern. Chargée de coordonner l'action des partis communistes fondés à la suite des vingt et une conditions (juillet 1920), la Fédération communiste balkanique devait favoriser la révolution prolétarienne en Europe, prêter toute l'assistance possible à la RSFSR et ({ paralyser toutes les forces contre-révolutionnaires actives dans les Balkans ou passant à travers les Balkans? ». Par la suite, l'évolution du contexte européen obligea le Komintern à rapatrier au moins temporairement le présidium du BKF à Moscou 8. Ainsi, en 1926, cette structure semble fusionner dans des conditions plus ou moins claires avec le secrétariat balkanique du Komintern. Composé de membres du comité exécutif du BKF et de membres du secrétariat balkanique du Komintern, ({ le présidium du BKF envisage tous les problèmes politiques balkaniques et traite toutes les questions relatives à la coordination du travail des partis communistes à l'échelle balkanique, donne les directives politiques et traite les questions intérieures qui nécessitent une intervention autoritaire du BKF 9 ». Quant au secrétariat du BKF, il doit coordonner les relations des partis communistes balkaniques entre eux, ainsi que les relations avec le présidium du BKF et le présidium du Komintern. Il est également chargé de transmettre aux partis communistes balkaniques les instructions relatives à la politique intérieure - campagnes contre la terreur blanche par exemple - et à l'établissement légal des partis communistes dans les Balkans.
Le secrétariat balkanique du Komintern: organisation et personnel
Consécutive au huitième plénum du Komintern (18-30 mai 1927), la réorganisation des organes dirigeants de l'Internationale destinée à remédier à ({ l'atomisation de la direction» est bientôt suivie d'une nouvelle organisation des compétences géographiques. Ainsi, le 8 juillet 1927, six Lendersekretariaty sont établis et sont chargés respectivement de l'Europe centrale, des Balkans, de l'Europe ({ latine », de la zone ({ anglo-américaine », des pays ({ périphériques» de l'URSS et enfin de l'Orient. Comprenant dans son aire géographique de réflexion et d' expertise l'Albanie, la Grèce, la Bulgarie, la Roumanie, la Yougoslavie, la Turquie et, à partir de 1930, Chypre, le secrétariat balkanique fut placé sous la direction du chef du parti communiste tchécoslovaque jusqu'en 1926, Bohumir Smeral (1880-1941), politicien madré dont le champ des compétences, loin de se limiter à l'Europe centrale et balkanique, est d'ailleurs élargi jusqu'à la Palestine 10, où il accomplit une mission en août 1929, au moment même où s'embrase la révolte arabe.
L'identité des membres 11 du secrétariat balkanique reflète quant à elle la diversité des origines et des compétences. En 1927, il compte ainsi des hommes d'appareil siégeant dans l'exécutif du Komintern tels que Ossip A. Piatnitskij (1882-1939), le communiste allemand Hermann Remmele (1886-1939), le Lituanien Vitsas S. Mitskiewicz-Kapsukas (1880-1935), Madji (?) et l'ancien directeur du département d'Orient du Komintern, Fedor F. Raskolnikov (1892-1939). Par ailleurs, on peut remarquer en 1928 les présences d'Angelo Tasca alias Serra (1892-1960) et de Belà Kun (1885-1937). Dominés par la figure de Vassil Kolarov (1877-1950), qui accède à la direction du secrétariat balkanique à partir de 1928, les membres originaires des Balkans, pour autant qu'on puisse les identifier, sont Ghitza Moscu (1890-1938), représentant du parti communiste roumain en 1927, le jeune communiste bulgare Ruben Avramov (1900-198?) et le Turc Shefik Mekhmet Hüsnioglu, alias Bekar Ferdi, auxquels il faut encore adjoindre le représentant du parti polonais,
Troisième partie: Les Balkans et le communisme • 63
Léon Purman (1892-1933). À cet effectif instable et bigarré, véritable tour de Babel de la révolution européenne, il faut encore ajouter une quinzaine de personnes habilitées à assister aux réunions du secrétariat balkanique 12 et dont les affiliations respectives permettent d'entrevoir les ramifications balkaniques du Komintern. Hébergés au célèbre hôtel Lux, le communiste roumain Alexandru Dobrogeanu-Gherea (1879- 1937), le militant bulgare Khristo Kabaktchiev (1878- 1940), Akif Seremet (1899-1938) et Kosta Novakovic (1886-1938), tous deux membres du parti communiste yougoslave, sont à l'époque des rescapés poursuivis dans leur pays et réfugiés à Moscou. D'autres représentent à des titres divers les organisations satellites du Komintern: Gavril Genov (1892-1934) l'Internationale paysanne (Krestintern), losip Cizinski et Giorgi Lambrev l'Internationale des jeunes (KIM), ({ Alfred» l'Orgotdel, Pervukhine (?), Bieliev (?) et Stella Blagoïeva (1897- 1954) - la fille de D. Blagoïev, chef des tesnjaki bulgares du département de l'agit-prop - le MOPR 13. Les archives révèlent ainsi les réseaux et la multitude des structures kominterniennes mobilisées par les pays balkaniques, qu'il s'agisse de l'OMS 14, du MOPR et même, en réponse peut-être à la montée des mouvement agrariens, de l'Institut agraire international (MAI).
1. Cf. Vladimir Claude Fi~era, Les peuples slaves et le communisme de Marx à Gorbatchev, Paris, Berg International, 1992.
2. LE CRCEDHC est l'ancien Institut du marxisme-léninisme, devenu aujourd'hui le Centre russe de conservation et d'étude des documents d'histoire contemporaine.
3. Cf. Taline Ter Minassian, Colporteurs du Komintern. L'Union soviétique et les minorités au Moyen-Orient, Paris, Presses de sciences-po, 1997.
4. Cf. Pierre Broué, Histoire de /'Internationale communiste, 1919-1943, Paris, Fayard, 1997, pp. 93-94.
5. Cf. G. M. Adibekov, E. N. Sakhnazarova et K. K. Sirinja, Organizacionnaja struktura Kominterna, 1919-1943, Moscou, Rosspen, 1997, p. 13.
6. Sur Ijaction de Rakovskij dans la fondation de la Fédération social-démocrate
révolutionnaire balkanique, cf. Vladimir Claude Fi~era, op. cit., p. 185 et 199.
Ibid, p. 14.
CRCEDHC, fonds 495, inventaire 69, dossier 1, fI. 5-7.
Ibid.
Cf. Pierre Broué, op. cit., p. 510 et p. 1085. Pour les biographies des kominterniens, l'ouvrage colossal de Pierre Broué, muni d'un double index - Des pseudonymes et des biographies - apporte une aide considérable.
Cf. G. M. Adibekov, E. N. Sakhnazarova et K. K. Sirinja, op. cn., p. 110.
CRCEDHC, fonds 495, inventaire 69, dossier 6, 1. 146.
Asspciation internationale de soutien aux révolutionnaires, le MOPR était une organisation satellite du Komintern, proche du Secours rouge international.
Il était particulièrement actif au début des années 1920, lorsque l'Union soviétique tentait de se remettre des conséquences de la guerre civile et
de la famine. Plus tard, il fut défini comme une" organisation publique internationale pour aider les victimes de la terreur blanche ».
Département des liaisons internationales du Komintern.
Cf. Branko Lazitch, « Les écoles de cadres du Komintern. Contribution à leur histoire r, in Jacques Freymond (dir.), Contributions à l'histoire du Komintern, Genève, Institut universitaire des hautes études internationales/Oroz, 1965, pp. 233-257.
Komrnunistiœski] Universitet Natsional'nykh Men'sistv Zapada im.Markhlevskogo.
Julian Marchlewski (1866-1925), « diplomate », représentant du parti communiste polonais à Moscou en 1920, puis président du gouvernement provisoire de Bialystok avant de partir en mission en Chine fut le recteur de la KUNMZ.

64 • MATÉRIAUX POUR L'HISTOIRE DE NOTRE TEMPS. n° 71 ! juillet-septembre 2003
Former des révolutionnaires professionnels : les secteurs balkaniques de la KUNMZ
Comme la KUTV et les autres écoles de cadres dépendantes du Komintern 15, la KUNMZ, l'Université communiste des minorités nationales de l'Ouest", fondée par un décret du comité central du 30 août 1921 a manifesté jusqu'à sa fermeture en 1937 l'ambition de former des révolutionnaires professionnels destinés aux territoires situés à l'ouest de la RSFSR et, d'autre part, de préparer des cadres pour la Russie d'Europe et les minorités nationales soviétiques. La dénomination de cette université doit retenir l'attention car par ({ minorités nationales de l'ouest », on entend les anciennes nationalités de l'Empire russe dont les territoires ont été perdus après la révolution et la signature de la paix séparée de Brest-Litovsk. Dans cette perspective, les premières sections ({ nationales» de l'université sont allemande, estonienne, lettone, juive et lituanienne 17, choix qui montre la vocation à la fois externe et interne 18 de l'institution. L'apparition, dès 1921-1922, d'une section moldave, roumaine et finnoise semble significative des visées russes sur la Bessarabie et du projet sous-jacent à la création de la République autonome de Moldavie en 1924. En 1925, la majorité des effectifs étudiants de la KUNMZ se répartit néanmoins encore entre les secteurs letton - Latsektor, 46 étudiants -, juif - Yevsektor, 62 étudiants - et polonais - Polsektor 38 étudiants.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 1, 1. 3.
Ibid., 1. 5. Le décret du Sovnarkom du 28 novembre 1921, signé par Lénine, précise qu'il s'agit d'une université pour la préparation des travailleurs politiques parmi les masses travailleuses des minorités nationales de l'ouest « habitant le territoire de la RSFSR ».
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 27,1. 52.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 264, fI. 7-8.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 101, fA, f.7, 1.8, 1. 23.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 27,1. 2.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 295, fI. 1-3,1. 25, ff. 133-137.
Cf. Pierre Broué, op. cit., p. 1108.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 63, fI. 1-6.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 199, fI. 42-44.
Cf. Costas Photiadis, « Les persécutions des Grecs d'URSS pendant la période stalinienne r,
in Georges Prévélakis (dir.), Les réseaux des diasporas, Nicosie, Kykem, 1996, pp. 159-172.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 306, fI. 12-14.
CRCEDHC, fonds 529, inventaire 1, dossier 101,1. 69.
Vladimir Claude Fi~era, op. en, p. 203.
Ibid., p. 220.
Ibid, p. 204.
Cf. Catherine Durandin, Histoire de la nation roumaine, Bruxelles, Complexe, 1994, p. 88.
Cf. sténogramme de la XVIII' Assemblée nationale ordinaire, première session régulière, 2' séance, 9 novembre 1919, p. 161. Voir aussi Rabotnicheski vestnik, n° 110, 17 novembre 1919.
En 1925-1926, des secteurs balkaniques font leur apparition à la KUNMZ19, mettant en évidence les aires d'action géographiques définies par le Komintern. Les secteurs yougoslave, bulgare et même grec à partir de 1928 rassemblent des effectifs balkaniques d'abord modestes, mais qui se renforcèrent par la suite. La position dominante du secteur bulgare s'explique par la présence de 53 émigrés politiques venus trouver refuge en URSS durant l'été 19252°, fuyant probablement la répression qui suivit l'attentat de la cathédrale de Sofia (16 avril 1925). En 1932, ce secteur compte 97 étudiants, mais il convient de noter l'importance relative des secteurs grec (49 étudiants), yougoslave (39 étudiants) et roumain (19 étudiants) 21. Sans notable différence par rapport aux autres écoles de cadres du Komintern, l'enseignement prodigué dans les langues nationales au sein de chaque secteur répond à des objectifs d'instruction générale et partisane. Ainsi, en 1925-1926, le secteur roumain prévoit d'enseigner l'histoire de l'occident, la géographie économique et physique, le léninisme, l'économie politique, l'histoire du parti communiste russe, ainsi que le droit, la langue roumaine, le russe, des rudiments des matières scientifiques et enfin la théorie militaire". Par ailleurs, le secteur bulgare propose au début des années 1930 des conférences sur le développement du capitalisme en Turquie pendant la première moitié du XIXe siècle, sur les courants d'idées du mouvement national révolutionnaire bulgare, sur l'histoire de la lutte des classes et de la lutte contre le social-fascisme en Bulgarie 23. Quant aux enseignants, pour autant qu'on puisse les identifier, ce sont en principe des révolutionnaires confirmés, recrutés eux aussi en fonction du principe national, qu'il soient roumains ou juifs de Roumanie. On retrouve ainsi Alter Zalik, ancien membre du bureau du sud du Komintern, qui, pendant l'occupation française, avait été envoyé à Odessa pour organiser le ({ travail de fraternisation» 24.
Destinée à former des révolutionnaires et des cadres pour les franges occidentales de l'URSS, mais aussi pour les nouveaux États limitrophes nés de la destruction des empires centraux, la KUNMZ répond à la fois à l'impératif d'indigénisation des cadres dans les républiques soviétiques et à l'ambition d'exporter la révolution. De cette manière, le secteur biélorusse forme des étudiants destinés à servir la RSS de Biélorussie, mais préparés aussi au travail politique en « Biélorussie occidentale », c'est-à-dire en Pologne. Un rapport adressé au comité central du PCUS en juillet 1929 passe ainsi en revue les seize secteurs nationaux de la KUNMZ, dont deux sont d'ailleurs localisés dans la filiale créée à Leningrad, et annonce des objectifs ambitieux 25. Le secteur bulgare, qui compte cette année là 132 étudiants - en majorité des activistes du parti communiste bulgare -, destine ainsi 4/5e de ses effectifs à la Bulgarie, les autres restant en URSS. Les 36 étudiants du secteur grec sont pour la plupart destinés à la Grèce, mais quelques uns devront rester sur le
territoire soviétique, tandis que les 51 étudiants du secteur moldave sont destinés, dans la même logique, à la République autonome de Moldavie et aux ({ régions moldaves de la Roumanie », c'est-à-dire la Bessarabie. En revanche, le sort des 89 étudiants du secteur yougoslave n'est pas précisé. S'agissant du secteur grec, il est intéressant de préciser que l'origine des étudiants n'est pas balkanique mais pontique. Majoritaires, ces Grecs pontiques sont originaires de Tiflis, Alaverdi, Marioupol, Yalta, Sébastopol, Batoum, Rostov-sur-IeDon ou Soukhoumi, et plus généralement d'Abkhazie>. Ils présentent de grandes disparités linguistiques (tatare, gréco-tatare, turc, arménien, pontique) qui justifièrent, au moins pendant la première moitié des années 1930, la création d'un ({ hellénisme soviétique» 27. Au début des années 1930, ces étudiants grecs de la KUNMZ sont envoyés faire du ({ travail pratique », c'est-à-dire de l'agit-prop, en Abkhazie, dans la région de Gagra, en Ukraine et dans le nord-Caucase, dans le gre6rajon et le soviet de Merdtenskij 28.
Le bilan des secteurs balkaniques de la KUNMZ reste difficile à évaluer. Si l'université a formé quelques uns des cadres dirigeants des partis communistes des pays balkaniques de l'après-Seconde Guerre mondiale, il n'en reste pas moins que les conditions budgétaires et sanitaires ont été très précaires. La plupart de ces étudiants immigrés ne parvenaient pas à s'acclimater à Moscou, ils tombaient malades et certains mouraient. De plus, à leur retour au pays, que ce soit en Bulgarie, en Roumanie, en Grèce ou en Yougoslavie, l'expérience de l'activisme révolutionnaire les conduisait fréquemment à l'arrestation et à la prison>.

Nihilisme national ou instrumentalisation des minorités ?
Inscrites dans le contexte des années 1920 et dans une zone géographique où les traités de paix ont tracé de nouvelles frontières et créé de nouveaux États, les analyses du Komintern concernant l'espace balkanique sont marquées par l'obsession persistante de la question nationale. Dans ce contexte, la définition géographique de l'Europe du sud-est a des conséquences idéologiques. Les Balkans appartiennent-ils à l'espace européen ou au domaine colonial ? Vladimir Fisera note ainsi que ({ cette instabilité dans la définition même de la catégorie dont relève l'Europe du sud et du sud-est est permanente dans l'Internationale30 ». À partir du Vie congrès du Komintern (tenu en 1928), la question balkanique est cependant considérée comme l'un des aspects de la question coloniale 31 ; cette nouvelle définition implique une évolution décisive des tactiques dictées aux partis communistes.
Troisième partie: Les Balkans et le communisme • 65
Une critique des frontières issues de la Conférence  de la paix
Révulsé par l'œuvre des traités de paix dans la Péninsule balkanique, le Komintern adopte une position conforme en tous points à la politique étrangère soviétique. Sauf pour l'Albanie et la Bulgarie, la légitimité des nouveaux États balkaniques est remise en question et l'Internationale souligne notamment la situation d'oppression faite aux nombreuses minorités nationales. En décembre 1922, un mémorandum de Cicerin et de Rakovskij exprime la solidarité de la Russie, de l'Ukraine et de la Géorgie avec les ({ pays et provinces entièrement opprimées» de Macédoine, du Monténégro, de Thrace, de Dobroudja, et avec les ({ régions et villes» d'Albanie, de Dalmatie et de Croatie ". Le Komintern condamnait ainsi la formation de la Grande Roumanie, à la fois bastion anticommuniste et création de la guerre impérialiste, tout comme celle de la Yougoslavie. Il faut toutefois remarquer que cette ligne originelle, dictée par exemple à ses débuts au parti communiste roumain, fut après la Seconde Guerre mondiale gommée en Roumanie par l'historiographie communiste 33. Dans cette perspective, on comprend que la ligne imposée par le Komintern aux partis communistes des Balkans ait été différemment perçue et appliquée selon que ceux-ci aient tenté d'agir dans les États vainqueurs ou au sein des États vaincus et révisionnistes.
Ainsi, en Bulgarie - pays spolié par le traité de Neuilly et traditionnellement russophile -, il a été plus facile aux communistes de défendre une ligne révisionniste, même si celle-ci ne fut pas sans provoquer des heurts et soulever quelques contradictions avec les partis communistes des pays voisins. Le discours de Dimiter Blagoev devant l'Assemblée nationale bulgare, le 9 novembre 1919, résume la position des ({ étroits» bulgares pour qui la paix de Paris est ({ un acte de violence qui démembre le peuple bulgare et soumet des fractions non négligeables de ce peuple à la servitude nationale [. .. J. Le parti communiste bulgare dénonce l'hypocrisie des impérialistes de l'Entente qui, après avoir précipité le monde entier dans la boucherie généralisée, mettent cyniquement en pratique aujourd'hui à Paris, la doctrine du brigandage international en dépeçant des peuples vivants par l'annexion de leurs terres, en tuant leur avenir et en les soumettant au joug épouvantable du capital intemsuone!» ». Ce discours, où vibrent des accents nationalistes au sujet de la Dobroudja, de la Macédoine et de la Thrace, reflète toute l'ambiguïté des ({ étroits» bulgares. Appliquant la tactique ultra-révolutionnaire prônée par Zinoviev jusqu'en 1923, ils adoptèrent en effet une attitude intransigeante et refusèrent toute alliance avec les partis ({ bourgeois» - c'est-à-dire avec Stamboulinsky -

66 • MATÉRIAUX POUR L'HISTOIRE DE NOTRE TEMPS. n° 71 ! juillet-septembre 2003
après le coup d'État militaire de Tsankov, le 9 juin 1923. Le coup de semonce lancé par Radek, déclarant le 23 juin que ({ la défaite en Bulgarie est la plus grande défaite jamais subie par un parti communiste », justifiera bientôt l'envoi sur place de Kolarov. L'insurrection, improvisée par Kolarov et Dimitrov et lancée les 22-23 septembre 1923, aboutira cependant à un fiasco et à une répression radicale menée par la police de Tsankov, qui procédera à l'arrestation de deux mille communistes dont celle de Dimiter Blagoev.

Une solution à la question nationale: la Fédération Balkanique
Dans un article publié en 1924 et consacré à la question nationale dans les Balkans", Kolarov livrait la ligne du Komintern sur cette question âprement discutée au cours de l'année précédente, d'abord durant la conférence balkanique réunie par l'exécutif du Komintern du 8 au 26 novembre 1923, puis ensuite lors de la conférence secrète des partis communistes balkaniques réunie à Prague en août 1924. Dans ce texte, Kolarov prévoyait différents types de solution aux litiges nationaux, et préconisait soit le retour à leur patrie des irrédentismes homogènes (Hongrois de Transylvanie, Bu Igares de Dobroudja, Albanais de Serbie), soit la constitution d'États séparés, qu'il s'agisse du Monténégro ou de la Macédoine, l'ensemble de ces territoires étant appelés à s'intégrer, dans un avenir indéterminé, dans une Fédération balkanique. Par ailleurs, les Croates, les Slovènes et les Bessarabiens étaient curieusement - au moins dans le cas des deux premiers - appelés à se fédérer directement avec l'URSS. Pour reprendre Vladimir Fisera, ({ le fil rouge du raisonnement de Kolarov dans toutes ces propositions, [c'étaitJ bien la constitution d'un front anti-yougoslave pour détruire l'ennemi principal dans les Balkans, à savoir l'État serbe, instrument de l'impérialisme français, fer de lance de la bourgeoisie internationste»». Quant à la Bessarabie, elle avait été l'objet d'un rappel à l'ordre adressé par Kolarov au parti communiste roumain lors de la seconde séance de la conférence balkanique le 8 novembre 1923 : ({ En ce qui concerne la Bessarabie, je sais très bien que des influences du dehors ont troublé les relations entre le centre d'action du parti roumain et l'organisation communiste de Bessarabie. Ces influences extérieures n'existent plus, elles ont disparu. Mais qu'a fait le parti roumain pour remplir le vide créé dans ce pays? En ce moment, le mouvement communiste en Bessarabie n'existe pour ainsi dire pas. C'est une faute de la centrale du parti. Je connais encore l'exemple de la Dobroudja, du Quadrilatère. Au Quadrilatère, du temps de l'administration bulgare, il existait des organisations dont le parti communiste roumain a hérité.
Ces organisations sont suffisamment actives, mais on ne sent pas le lien entre le parti, la DObroudja et ces organisations-là. Les camarades du Quadrilatère disent même qu'il leur est plus facile de se faire entendre du comité central du parti bulgare et d'en recevoir des instructions, de la littérature etc., que du comité central du parti communiste roumain. Ce n'est pas un défaut d'organisation, c'est un défaut politique 37. » Cette intervention montre bien que la question nationale, omniprésente, suscite d'inavouables conflits entre les partis communistes balkaniques.
Quant à la situation des communistes grecs, sommés de ({ travailler» la question des minorités nationales, elle parait des plus complexes. Membre de la commission grecque lors de la conférence balkanique, ({ Rodinos » tente une synthèse du problème car ({ l'Internationale nous a donné le mot d'ordre de favoriser chaque minorité, de se montrer nationalistes, de presser le gouvernement pour qu'il reconnaisse à toutes les minorités le droit de disposer d'elles-mêmes38 ». Constatant que la population de la nouvelle Grèce n'est pas grecque dans sa majorité et comporte des minorités nationales ({ turque, bulgare, roumaine, albanaise, arménienne et juive », il s'interroge sur la possibilité d'insérer l'action de son parti dans un tel contexte. ({ Par exemple, les Juifs ne font aucune action en tant que minorité nationale; en dehors d'une petite agitation platonique des sionistes à Salonique où il y des Juifs petits-bourgeois et riches qui veulent entraÎner les Israélites de Salonique à revenir en Palestine, ils ne mènent pas une action nationaliste juive pour conquérir plus de liberté en ütèce». » Finalement, la question nationale se concentre donc essentiellement sur les territoires de la Macédoine et de la Thrace, et sur le statut de la minorité turque, particulièrement aigu en 1923, au moment où le traité de Lausanne organise l'échange des populations entre la Grèce et la Turquie kémaliste. Celui-ci ({ n'est pas une solution pouvant réellement satisfaire les masses paysannes et ouvrières» et doit par conséquent être combattu par le parti communiste de Grèce, constate ({ Rodinos »40, qui n'en définit pas pour autant une ligne claire à l'égard des Turcs: ({ Ils sont forcés d'émigrer, on les chasse de Grèce parce que les kémalistes ont expulsé en masse les colonistes lsic] grecs qui se trouvaient en Asie mineure et au Caucase. Ces réfugiés grecs persécutent les Turcs se trouvant en Grèce, les chassent de leurs maisons et de leurs champs et les obligent à étniçmt». » Dès lors, il peut sembler paradoxal qu'au cours des deux décennies suivantes le parti communiste grec se soit développé en recrutant une grande partie de ses membres parmi les réfugiés et les anciens combattants de l'Anatolie.",

Imperialismes et espace adriatique
Les expertises et les rapports conservés dans les archives du Komintern indiquent que les kominterniens avaient une perception exacte des rêves d'hégémonie caressés par Mussolini en Méditerranée. La volonté de transformer la mer Adriatique en un ({ lac italien », déjà présente en 1915 lors de la signature des accords de Londres, s'est traduite au cours des années 1920 par une politique très active en direction des Balkans et de l'Europe centrale, marquée par l'établissement de liens d'amitié avec la Bulgarie de la ({ terreur blanche », le développement du commerce avec la Hongrie et un rapprochement avec la Roumanie. Ainsi, selon l'auteur anonyme d'un rapport consacré à l'Impérialisme italien et la poudrière balkanique, le traité d'amitié signé avec la Roumanie et ({ les commandes d'armement passées par la Roumanie en Italie ainsi que les promenades du chef de l'état-major italien en Roumanie portent un grave coup à l'existence de la Petite Entente, ferment une des fenêtres à la Yougoslavie et resserrent le cercle ennemi que la diplomatie italienne presse autour d'elle4J ». Le traité de Tirana signé le 23 novembre 1926 achève quant à lui la mainmise italienne sur l'Albanie décrite en ces termes par l'analyste du Komintern: ({ Au cours de cette année-ci, le gouvernement albanais a donné à des concessionnaires italiens la création et l'exploitation des lignes aériennes et des ports, et pendant que la Yougoslavie signait le traité de commerce avec l'Albanie, l'Italie faisait à cette dernière un cadeau de trois vieux bateaux de guerre, faisant éblouir lsic] Ahmed Zogu de ses largesses. Mais, « Timea Danaos et dona ferentes » ! L'ancien protégé de la Yougoslavie, Ahmed Zogu s'enlisait de plus en plus dans l'ornière de l'impérialisme italien: il laissait aux concessionnaires italiens la prospection des pétroles (à côté de Shell) et aux banquiers de Milan la création de la Banque nationale albanaise [. .. ]. Ainsi, par le traité du 23 novembre 1926, le cercle se referme et le protectorat de l'Italie sur l'Albanie est un fait accompli. Toutes les protestations du gouvernement yougoslave resteront vaines [. .. ]. Dans le désarroi, le gouvernement serbe a poussé quelques tribus albanaises vers une révolte contre le gouvernement d'Ahmed Zogu, mais cet acte désespéré n'a pas eu de succès. Par contre, sur le territoire serbe au Monténégro, le mécontentement de la population monténégrine est habilement exploité par l'impérialiste Italie 44. »
L'expansion de l'impérialisme italien dans l'Adriatique impose l'établissement d'une liaison entre les partis communistes des Balkans, ainsi que le préconise Palmiro Togliatti lors de la conférence balkanique
Troisième partie: Les Balkans et le communisme • 67
de mai 1927
45. Constatant que l'influence italienne tend à se substituer dans les Balkans à celle de la France, Togliatti ne croit pas pour autant à des visées de conquête territoriale dans cette région. ({ Les visées de conquête territoriales de l'Italie ne sont pas dans les Balkans mais dans les provinces méditerranéennes et en Turquie », affirme-t-il, soulevant immédiatement l'objection de Kolarov, pour qui le protectorat établi sur l'Alban ie constitue la preuve même des buts de conquête italiens dans la région, y compris en Dalmatie. Et de souligner, non sans clairvoyance: ({ Il faut avoir en vue qu'en Albanie, il n'y a que 800 000 Albanais, alors qu'en territoire yougoslave près de la frontière albanais, vivent encore 600 000 Albanais. Croyez-vous que dans un moment propice, l'impérialisme italien ne soulèvera pas la question de "l'unification" du peuple albanais naturellement sous le joug de l'impérialisme italien ?
46 » Préconisant une action spécifique du parti communiste auprès des minorités croate et slovène de la frontière italo-yougoslave, Togliatti constate le déclin de l'influence communiste auprès de la minorité croate - sans doute une conséquence du soutien apporté par Mussolini à la cause des oustachis -, sauf dans les rangs des mineurs. Soulignant la nécessité d'une liaison avec les organisations croates et slovènes du parti yougoslave, Togliatti suggère la constitution ({ d'un secrétariat commun pour la propagande et l'agitation dans les provinces slovènes d'un côté et de l'autre de la frontière 47 ». Mais comment concurrencer efficacement la propagande du parti national slovène, plus ou moins rallié au fascisme? Le séparatisme, stade suprême de l'instrumentalisation des minorités, est ici une fois de plus invoqué: « Les nationalistes bourgeois slovènes lancent maintenant le mot d'ordre d'un Conseil national slovène qui devrait se réunir avec les représentants
Cf. Vladimir Claude Fisera, op. cit., p. 210.
Ibid, p. 211.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 18, fI. 50-51. Procès-verbal
de la conférence balkanique auprès de l'exécutif du Komintern, 2' séance, 8 novembre 1923.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 18, 1. 141. Procès-verbal
de la conférence balkanique auprès de l'exécutif du Komintern, 4' séance, 9 novembre 1923.
Ibid., 1. 139. La connaissance du milieu juif de Salonique dont fait souvent preuve" Rodinos » laisse penser qu'il est lui-même originaire de ce milieu,
les intellectuels vénizelistes et juifs de Salonique ayant joué un rôle déterminant dans les origines du parti communiste grec.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 22, fI. 65-66.
Ibid, 1. 65.
Cf. Georges Prevelakis, Géopolitique de la Grèce, Bruxelles, Complexe,
1997, p. 55.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 15, fI. 77-82.
Ibid.
CRCEDHC, fonds 495, inventaire 69, dossier 7, 1. 58.
Ibid, 1. 104.
Ibid, 1. 63.

68 • MATÉRIAUX POUR L'HISTOIRE DE NOTRE TEMPS. n° 71 ! juillet-septembre 2003
des différents partis nationalistes slovènes. Quelle attitude devons-nous prendre devant ce mot d'ordre? [. .. J Nous pensons que le mot d'ordre fondamental que nous devons donner en Italie, c'est le droit des peuples à disposer d'eux-mêmes, le droit de séparation des populations slovènes de l'Italie. C'est le mot d'ordre qui désagrège directement, qui compromet la solidité de l'État italien et peut jouer un grand rôle dans la mobilisation des populations slovènes contre l'État italien 48. » Ce slogan en faveur du séparatisme des provinces slovènes devrait également être adopté selon Togliatti par le parti communiste yougoslave. Il est cependant symptomatique que ce dernier, tout comme le parti communiste grec, ait manifesté jusqu'en 1928 une vive résistance à ce mot d'ordre, tout en acceptant le principe de l'autodétermination et la solution de l'autonomie 49. Les réflexes nationaux qui séparent les communistes des Balkans, selon qu'ils sont originaires des États vainqueurs ou des États vaincus de la Première Guerre mondiale, sont clairement perceptibles.

L'application de la tactique séparatiste pendant les années 1920
En 1924, le Ve congrès du Komintern conduisait à une analyse radicale de la question nationale dans les Balkans, en appelant à l'autodétermination des territoires de la Macédoine, de la Thrace, de la Croatie, de la Slovénie, de la Transylvanie, de la Dobroudja, de la Bessarabie et de Bukovine. Cependant, il demeurait en pratique difficile pour un communiste roumain, grec ou yougoslave de préconiser pour son pays le retour aux frontières d'avant-guerre. Dès lors, comment l'application de la tactique séparatiste s'est-elle traduite
Ibid, 1. 65.
Cf. Vladimir Claude Fi~era, op. cit., p. 219.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 70, fI. 49-98 (Nationale Revolutionaere Bewegung
Makedoniens in der Vergangenheit und Gegenwart, 1925), fI. 111-121 (Makedonskij vopros).
Cf. Vladimir Claude Fi~era, op. cit., p. 218.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 90, 1. 49, 18 octobre 1926.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 22,1. 73.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 22,1. 84.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 70, 1. 118.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 160, fI. 7-13.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 164, fI. 34-35. Rapport de l'Orim (unifiée), 9 juin 1933.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 169, fI. 24-27. Réunion du secrétariat politique du 11 janvier 1934, protocole n" 207, résolution sur la question macédonienne
et ~Orim (unifiée).
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 170, fI. 8-14. Les questions d'organisation de l'Orim (unifiée), 27 février 1934.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 74, 1. 75.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 90, 1. 50.
dans des territoires - tels que la Macédoine, la Dobroudja ou la Thrace - contestés et convoités par des nationalismes rivaux? Le soutien apporté pendant un certain temps par le Komintern à certaines organisations révolutionnaires agissant dans ces territoires témoigne, entre autres, de ces difficultés.
L'Drim (unifiée) en.

Macédoine : la « balkanisation » des partis communistes?
Fait surprenant pour une instance qui ne cesse de méditer sur les manières de transcender le problème national, les archives du Komintern contiennent un nombre impressionnant de dossiers consacrés à la question macédonienne, un élément central dans les Balkans 50. Fondée en septembre 1925 sur les ruines de l'Orim historique, l'Organisation révolutionnaire intérieure macédonienne (unifiée) répond à l'objectif de création d'une Macédoine rouge indépendante dans le cadre futur de la Fédération balkanique. Dépendante de la Fédération communiste balkanique basée à Vienne " - ce qui semble être confirmé par ses résolutions et ses statuts rédigés en allemand 52 -, l'Orim (unifiée), qui devait coordonner son action avec celle des partis communistes des Balkans, refuse toute incorporation de la Macédoine dans un État voisin. Revendiquant l'unité des trois parties de la nation macédonienne - Macédoine égéenne, du Vardar et du Pirin -, l'Orim (unifiée) est l'organisation désignée aux partis communistes yougoslave, grec et bulgare pour l'application d'une tactique frontiste, longuement méditée depuis la conférence balkanique de novembre 1923 au cours de laquelle Kolarov et Mi lan Gorkic avaient tenté d'élaborer une ligne d'action cohérente. En pratique, dans la partie serbe de la Macédoine, l'Orim (unifiée) était contrôlée par des militants du parti communiste yougoslave, mais ailleurs elle devait également déterminer ses relations avec les autres organisations révolutionnaires macédoniennes dont certaines ({ ne sont pas complètement libérées des anciennes tendances nationalistes bulgares. Certains de leurs chefs sont restés en liaison avec les nationalistes bulgares et sous prétexte de défendre l'autonomie macédonienne, ils voudraient continuer l'ancienne politique nationaliste bulgare 53 ». Déjà, durant l'été 1923, le voyage d'un émissaire du parti communiste yougoslave, Castlerovitch, mandaté en Macédoine grecque à Yiannitsa, avait permis d'exposer le point de vue du parti communiste yougoslave sur l'autonomie de la Macédoine, mais aussi de prendre connaissance de la situation réelle des communistes de Macédoine persécutés par ({ les compagnies d'action de Théodore Alexandrov» 54. Ainsi, dans la complexité et l'habituelle confusion des luttes macédoniennes, l'Orim (unifiée) devait tenter de s'imposer face aux ({ protoguerovistes » de Sofia, ({ agents du nationalisme conquérant de la bourgeoisie tiutçsre» ».
Quelle fut l'action menée sur le terrain en Macédoine? En territoire grec, la politique de colonisation et d'hellénisation de la Macédoine bouleversa totalement la composition ethnique de la population par l'installation, dans les plaines, des réfugiés d'Asie Mineure et du Pont qui avaient soutenu massivement Vénizelos. Auteur d'un rapport adressé au Komintern en 1932, ({ Karassou » déplore l'influence du vénizélisme et celle des ({ forces fascistes» en Macédoine, telles que l'organisation Pavlos Melas, ({ composée exclusivement d'anciens comitadjis dont la plupart sont de anciens agents de l'impérialisme bulgare en Macédoine », les associations et les unions anticommunistes d'étudiants, d'officiers, de mutilés de guerre et enfin l'Ethniki Enossis Elias du général Gonatas, par ailleurs gouverneur général de la Macédoine et de la Thrace 56. Cette configuration contribua à réduire l'influence communiste en Macédoine à la minorité juive de Salonique, à la région de Kilkitch où avaient été installés des réfugiés grecs du Caucase et aux ({ ceintures rouges» de Macédoine centrale - ({ où même des patrouilles de dix gendarmes hésitent à s'aventurer» -, et enfin aux bulgarophones de Macédoine orientale. Ainsi, au début des années 1930, l'Orim (unifiée) ne disposait d'aucune organisation en Macédoine grecque, alors qu'elle existait en Macédoine yougoslave depuis 1925, et en Macédoine bulgare depuis 1927. Un rapport de D. Danilov, représentant du bureau étranger de l'Orim (unifiée) adressé au Komintern en juin 1933 déplore que ({ malgré les conditions favorables pour notre travail dans les trois parties de la Macédoine, l'action politique et organisatrice de notre organisation ïsic] a rencontré de très grands obstacles. La cause en est que depuis plus de trois mois, nos liaisons avec le CR balkanique sont presque coupées et que nous sommes restés sans aucun moyen financier 57 ». Contrainte de suspendre la parution de son organe illégal - Makedonskoe Dela - et de ses publications légales paraissant à Sofia - Makedonsko lnamie et Studentska Tribuna -, l'organisation de l'Orim (unifiée) semble exsangue. Privée depuis les élections allemandes de tout contact avec Vienne, décimée par les assassinats perpétrés dans ses rangs par ses adversaires bulgares, elle réclame à Moscou, alors que le Komintern est à la veille d'un changement décisif de tactique, le rétablissement de ses subsides. En janvier 1934, une résolution comminatoire du secrétariat balkanique du Komintern persiste à fixer parmi ses objectifs prioritaires la création d'une République unifiée et indépendante des travailleurs macédoniens, tout en constatant l'insuffisance du travail accompli dans les trois parties de la Macédoine58. Les directives édictées alors par les experts du Komintern concernent d'abord l'action de l'Orim (unifiée) en territoire bulgare: la pénétration du district bulgare de Petrie, proche de la frontière, est
Troisième partie: Les Balkans et le communisme • 69
donnée comme prioritaire, tout comme le recrutement de nouveaux membres dans les fabriques de tabac ou dans les associations d'émigrés - bratsva - macédoniens 59. En Yougoslavie, l'Orim (unifiée) est sommée d'utiliser ({ les unions coopératives et autres organisations de masse, y compris celles à caractère ouvertement Grand-Serbe, le Sakai, les sociétés chorales, les organisations sportives et autres dont font partie les masses travailleuses macédoniennes ». En Macédoine grecque enfin, l'organisation est chargée de consolider sa position parmi les Macédoniens mais aussi parmi ({ les autres nationalités asservies, Juifs, Koutsovalaques, Turcs ». Malgré la précision et la mégalomanie de ces directives ambitieuses, la suppression des instances balkaniques du Komintern en 1934-1935 et l'adoption de la tactique des fronts à partir de 1935 rendirent caduque le soutien au séparatisme en Macédoine. Restituée en grande partie à la Bulgarie dans le cadre de l'Europe allemande, la région allait être l'objet de diverses recompositions politiques à partir de 1941.

Pour une Dobroudja libre ...
Les nombreux dossiers consacrés à la question de la Dobroudja dans les archives du Komintern témoignent du soutien apporté par les kominterniens au séparatisme de cette région âprement disputée qui fut attribuée à la Roumanie à la fin de la Première Guerre mondiale. Ainsi, en 1924, l'Organisation révolutionnaire de Dobroudja (DRO, Dobrudtanskata Revoljutsiona Organizatsija) se proposait d'agir d'une part en Dobroudja contre la ({ politique de dénationalisation et de colonisation» menée par les autorités roumaines, et d'autre part en territoire bulgare en menant des objectifs distincts de ceux manifestés par la ({ la politique chauviniste de Sofia », avec pour objectif la création d'une ({ République dobroudjienne », partie intégrante de la future Fédération balkanique 60. Dotée d'une population mêlée de Bulgares, Turcs, Tatares, Russes, Juifs, Arméniens et Roumains, la région pouvait en effet paraître prédisposée à la réalisation des idéaux internationalistes. En 1926, une résolution invite les partis communistes roumain et bulgare à appliquer la tactique du ({ front unique» avec la DRO 61. Active dans les milieux émigrés en Bulgarie, dans l'Union DObroudja et au sein des organisations destinées à la jeunesse, la DRO disposait d'un organe publié en Bulgarie, Svobodna DObroudja. Membre du comité central de la DRO, P. Vitchiev semble avoir rendu compte régulièrement des activités de l'organisation à Moscou d'où proviennent quelques maigres subsides, du moins jusqu'en 1927. Sur le terrain, la DRO dut également affronter la concurrence d'une organisation nationaliste, la VDRO, agissant sous l'impulsion de Sofia.

70 • MATÉRIAUX POUR L'HISTOIRE DE NOTRE TEMPS. n° 71 ! juillet-septembre 2003

et un État thracien occidental
Bien que les archives du Komintern soient moins explicites à ce sujet, une expérience similaire semble avoir été tentée en Thrace occidentale. Au milieu des années 1920, les représentants d'une organisation révolutionnaire de Thrace occidentale, Kémal et Arif Fouad Isketcheli, adressèrent une longue requête à Moscou 62. Ils invoquaient l'existence d'un éphémère État thracien occidental - entre la guerre balkanique de 1913 et la Première Guerre mondiale -, sacrifié ({ au nom d'intérêts communs des gouvernements turc et bulgare. Les gouvernements ayant réalisé une entente entre eux, malgré les protestations véhémentes de la majorité turque de la population de la Thrace occidentale, mirent fin à l'existence indépendante de l'État thracien occidental qui ne datait que de neuf mois ». Entériné en 1919 par les traités de Sèvres et de Neuilly, le partage de la Thrace occidentale entre la Bulgarie et la Grèce atteste certainement que ({ l'impérialisme mondial et balkanique applique un plan monstrueux pour anéantir la liberté et l'indépendance de la Thrace occidentale [. .. J, alors que la nature même de l'activité productrice, les ressources naturelles, les besoins réciproques de sa population et la situation géographique et ethnographique de la Thrace occidentale commandent impérieusement la conservation de son intégrité ». Réclamant en termes hyperboliques l'aide du Komintern au nom de la ({ liberté qui rayonne sur les peuples vivant dans l'Union des Républiques soviétistes fédératives» [sic], cette supplique ne fut probablement pas suivie d'effets. Elle reste néanmoins significative des conflits territoriaux dans les Balkans, et des aspirations qui y furent soulevées par le Komintern.
CRCEDHC, fonds 509, inventaire 1, dossier 91, fI. 17-21.
Lajos Zilahy, Le siècle écarlate, Paris, Mercure de France, 2000, p. 306.
Cf. Leonid Gibiansky, « Ideja balkanskogo ob'edinenija i eë osusëestvleni]a v 40-e gody XX veka » [L'idée d'unification balkanique et sa réalisation dans les années 19401,
in Voprosy Istorii, n° 11-12, novembre-décembre 2001, pp. 38-56.
Le personnel et les choix stratégiques du Komintern dans la Péninsule balkanique semblent traduire la position dominante des communistes bulgares, dont témoignent les débuts de la carrière de Georgi Dimitrov, secrétaire général du Komintern à partir de 1935. Si elles peuvent être jugées suicidaires, les tactiques séparatistes préconisées - et, dans certains cas, appliquées- par le Komintern dans les Balkans traduisent surtout la nouveauté des frontières et l'inadéquation persistante entre États, territoires et nations. La tactique d'instrumentalisation des minorités tentée par le Komintern pendant les années 1920 semble confirmer cette exclamation d'un héros de l'écrivain hongrois Lajos Zilahy : ({ Minorités! Plaies du genre humain. Minorités! Plantées dans le corps des nations comme la lame d'un couteau. Il n'y a pas d'exutoire pour les minorités, elles nous empoisonnent le sang ... 63 » Quant au projet de Fédération balkanique, il sembla se concrétiser en novembre 1947 avec l'alliance bulgaroyougoslave - premier maillon du projet fédéral de Tito, mais jugée si prématurée par Staline qu'elle fut sans doute l'une des causes essentielles du schisme soviéto-yougoslave en 194864• 0