vineri, 28 septembrie 2012


Eveniment cultural european: Au apărut primele 25 de volume din "Integrala manuscriselor Cantemir"

Interviu cu Constantin Barbu

Cotidianul.ro, Nr. din 20 septembrie 2012

Sub coordonarea scriitorului Constantin Barbu, într-o ediţie de lux, au văzut lumina tiparului primele 25 de volume din „Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir”, primul set fiind achiziţionat chiar de către Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, care a aprobat scanarea documentelor aflate de sute de ani în Arhivele din Moscova.
Vă prezentăm mai jos interviul pe care l-am realizat cu scriitorul Constantin Barbu, cel despre care filosoful Constantin Noica spunea că este „excepţional de înzestrat pentru lucrări de erudiţie şi istorie literară”. Interviul a fost înregistrat chiar înainte de plecarea la Moscova, unde, împreună cu sponsorul acestei întreprinderi culturale, Paul Tudor, urmează să aducă în ţară fotocopiile următoarei tranşe din ediţia acestei integrale Cantemir.
„Ce manuscrise vrei? - Pe toate!”
Ion SpânuCum a început această aventură prin Arhiva Moscovei?
Constantin Barbu: La festivitatea de acordare a unui premiu de excelenţă ambasadorului Federaţiei Ruse, Alexander Churilin, l-am rugat să-mi aprobe intrarea în Arhiva de la Moscova, cu care, în principiu, a fost de acord. După un timp, am fost surprins să primesc de la domnia sa o scrisoare în care mă întreba „ce manuscrise vrei?”. I-am trimis lista după Tocilescu, completată cu ce mai ştiam eu, dar i-am spus, prevăzător, că le vreau pe toate. S-a dovedit că am procedat bine, întrucât acolo am descoperit manuscrise despre care nu se ştia nimic! Abia în mai 2009 am primit confirmarea din partea rusă, inclusiv preţul pentru fiecare filă scanată. Din partea oficialităţilor române nu a fost nimeni dispus să finanţeze această operaţiune, astfel încât abia în toamna lui 2009 am putut pleca la Moscova, când Paul Tudor, un om de faceri care conduce firma SC Besta SA, prin „Fundaţia culturală Tudor”, a avut bunăvoinţa să sponzorizeze tot demersul acesta, cu care România se va mândri multe secole de acum înainte, căci fondul acestor manuscrise este cel mai mare tezaur al României din afara graniţelor!
„Vladimir Putin ne-a dat una dintre aprobări”
Dar cum de a rămas în uitare o asemenea arhivă?
Simplu. Începând din 1878, când Tocilescu a tipărit primul volum Cantemir, şi până azi, Academia Română a publicat doar 9 (nouă) volume de opere! Lui Tocilescu îi aprobase copierea manuscriselor Ţarul Alexandru al II-lea, iar mie, pentru documentele din Arhiva Ministerului de Externe, Vladimir Putin, care era pe atunci prim-ministrul Rusiei! De aceea, în semn de recunoştinţă, i-am trimis în dar această ladă care conţine primele 25 de volume apărute, într-o ediţie de lux cum rar se tipăresc în lume. Le ştii, nu cred că mă contrazici...
Dar ce manuscrise erau în Arhiva Ministerului de Externe din Rusia?
Acolo am fost surprins să găsesc „Jurnalul persan” în limba rusă şi „Manifestul lui Petru cel Mare”. Despre „Jurnalul persan”, Tocilescu credea că are doar 7 pagini, iar despre „Manifest...” credea că este „Catehismul persan”, care s-ar fi scufundat în mare!
Academia Română spune că s-au mai scanat manuscrise Cantemir.
Da, în anii ’60 s-au făcut fotocopii alb-negru după unele manuscrise, dar vă rog să le comparaţi cu ediţia aceasta, unde documentele sunt mai frumoase decât originalul! Ca să nu mai spun de numărul lor... De altfel, se ştie că Tocilescu furase, pur şi simplu, 3 fascicule, pe care le rezumăm astfel: 4 pag. din „Epistola dedicatoria” la „Sacro-sancte scientiae indepingibilis imago”, 24 de pag. din „Index Rerum Nobilium”, de la aceeaşi lucrare, şi fila 42 din „Loca Obscura”. Şi pe acestea le-am introdus în ediţia mea, reîntregind astfel „Sacro-sancte scientiae indepingibilis imago” şi „Loca Obscura”.
Constantin Barbu, coordonatorul „Integralei manuscriselor Cantemir”
Bănuiesc că nu e aşa de uşor să cauţi printr-o arhivă cum este cea a Moscovei? Ne povesteşti care a fost cea mai mare surpriză din această aventură prin hârtiile lui Cantemir?
Ştiam din sursă ştiinţifică sigură că arhiva păstrată de Serghei Cantemir, fiul cel mai mic al lui Dimitrie, compusă din 27 de pachete, a fost cumpărată la licitaţie la moartea sa şi se află într-una din arhivele Moscovei. Mergând prin arhiva de acte străvechi, conduşi de directorul acesteia (căci pe acolo nu te plimbi ca pe Unirii!), m-am trezit în faţa a 76 de lădiţe pe care scria „CANTEMIR”! Bucuria mea a fost de om smintit. Directorul ne-a adus opisul şi de la el am aflat că acesta fusese făcut între 1898 şi 1956! Ultimul care ordonase terminarea inventarului fusese Stalin, în 1935, când s-au şi adus în România osemintele lui Cantemir! Şi dacă tot veni vorba, să ne amintim că atunci sicriul lui Cantemir a fost primit pe covor roşu, cu salve de tun, fiind salutat de Guvernul ţării, iar Iorga a stat drepţi în faţa Voievodului!
Din aceste 76 de lăzi câte ai reuşit să scanezi?
Doar una! De fapt, partea rusă a scanat documentele în condiţii excepţionale. În această primă ladă este corespondenţa dintre Antioh, Maria şi Constantin Cantemir şi formează două dintre volumele actualei ediţii! Îţi dai seama cât a mai rămas de tipărit?
„În final, ediţia va avea peste 100 de volume!”
Ai o estimare a numărului total de volume al acestei ediţii Cantemir?
Probabil că, în final vor fi vreo 100 de volume, dacă nu vom mai avea şi alte surprize prin arhivele lumii. Tragedia este că pentru întocmirea acestei ediţii nu plăteşte decât Ludovic al XIV-lea, cum îi spun eu lui Paul Tudor! Cu el şi cu ceilalţi prieteni ai lui Cantemir intenţionez să aduc în ţară şi celelalte manuscrise ale Domnitorului, care se află în alte 10 ţări, în afară de România şi Rusia!
Care speri să fie impactul acestei colosale ediţii Cantemir?
Sper ca în anii viitori să se scrie cărţi şi să se dea doctorate după această ediţie, căci Cantemir, prin toată opera lui, ar putea să tragă după el toată cultura română! Ca să nu mai spun că şi politicienii noştri ar putea sta altfel de vorbă cu mai-marii lumii dacă le-ar pune pe masă o astfel de ediţie! N-ar mai avea tonul acela arogant pe care-l au acum Barroso, Viviane Reding, preşedinta Lituaniei sau chiar doamna Merkel!
Un mesaj pentru final, înainte de plecarea la Moscova?
Trebuie să ţinem minte că, în 1711, cel mai vestit ţar rus, Petru cel Mare, l-a făcut pe Dimitrie Cantemir prinţ al Imperiului rus, şi tot la fel a procedat cu toţi copiii lui, pe care Rusia i-a tratat princiar până la stingerea stirpei! Asta, în timp ce, în 1714, Constantin Brâncoveanu şi fiii săi erau umiliţi şi decapitaţi la Constantinopol de Sultanul Ahmed al III-lea, despre care se spune că ar fi trăit în „epoca lalelei”. Cantemir era cineva în vremea lui, iar ruşii l-au apreciat cum se cuvine. Nu putem să rămânem mai prejos, noi, cei care-i suntem urmaşi!

Interviu realizat de Ion Spânu



Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

marți, 18 septembrie 2012

Cum au dat faliment ruşii de la Câmpia Turzii
Marţi, 18 Septembrie 2012. 3676 vizualizări, 93 comentarii, 8 voturi
Cum au dat faliment ruşii de la Câmpia Turzii
Autor: Mihai Șoica
Au închis oţelăria şi-au rămas fără materie primă. Au externalizat Vânzările şi au pierdut contactul cu piaţa. Au schimbat anual directorii ca pe soşete. Mechel s-a sabotat singură

Peste 13.000 de produse se fabricau la Câmpia Turzii, aproape orice pentru industrie şi construcţii, fiind cam imposibil să dai faliment. Oţelul de aici era cel mai bun din România

Dispariţia Mechel Câmpia Turzii este asemănătoare unei bombe cu hidrogen căzute în mijlocul oraşului de 40.000 de locuitori. Aproape toată suflarea este dependentă de combinat, aici lucrând, până în urmă cu câţiva ani, 5.600 de angajaţi şi dând de muncă, pe orizontală, altor 20.000 de oameni. Dispare Mechel, şi mai are un pas şi e gata, pot să se îngroape şi toţi oamenii din oraş. E ca şi cum i-ar culca la pământ o boală extrem de contagioasă, iar acea boală grea este sărăcia.
Autorităţile locale şi reprezentanţii Guvernului nu ştiu ce să creadă: a fost acesta un faliment premeditat sau este rezultatul unor erori manageriale uriaşe? Iată, pas cu pas, cum poţi culca la pământ un colos industrial, care era modern şi gata restructurat în momentul privatizării.

Nu i-a interesat să-şi vândă marfa
Drumul spre faliment al Combinatului de Industria Sârmei din Câmpia Turzii a început din vara anului 2004, la nici şase luni de la privatizare. Primele măsuri luate de ruşii de la Conares Trading, devenit ulterior Mechel, au dus fabrica spre un impas din care nu s-a mai putut ieşi niciodată. Fostul manager al fabricii, Marius Bordea a fost singurul român care a fost ajuns vicepreşedinte al grupului metarlugic rus pentru Europa de Est, intrând în graţiile oligarhului rus Igor Ziuzin. Bordea spune că prima mişcare greşită a ruşilor a fost lipsa unor specialişti în vânzări care să cunoască piaţa românească şi pe cea din Europa de Est.
Combinatul de la Câmpia Turzii, avea la momentul privatizării, anul 2003, capacitatea să producă 13.000 de feluri de produse, astfel că putea să se adapteze din mers nevoilor pieţei româneşti. „Dacă era nevoie foarte mare de cuie, puteam produce cuie. Dacă era nevoie de sârmă puteam produce sârmă”, spune fostul director. În august 2004, a fost luată decizia ca producţia să fie vândută prin societatea Mechel Trading, o altă firmă a concernului rus. „Nu ştiau piaţa, erau nepricepuţi şi, astfel, din 2005, în fiecare a treia decadă a lunii opream producţia”.
Următoarea decizie catastrofală pentru ISCT a venit în februarie 2006 când ruşii au închis „temporar” oţelăria. „Era cea mai modernă oţelărie din România şi producea 300.000 de tone pe an. La această secţie lucrau 500 de oameni. Era inima combinatului. Au ucis combinatul pentru că toată materia primă de care aveai nevoie o aduceai din altă parte, cu alte costuri. Noi puteam produce la Câmpia Turzii oţelul de care aveam nevoie, în funcţie de tipul de produs”. Prin închiderea acestei secţii s-a terminat cu ISCT Câmpia Turzii. “Era un flux integrat. Dacă aveai oţelărie putea să produci ceea ce se cere pe piaţă. Altfel nu, pentru că depindeai de alţii”, explică fostul director.
Greşeli enorme de management s-au comis la combinat. Fie voit, fie din prostie, cert este că un oraş întreg va muri de frig şi de foame

Cadoul primit de ruşi în 2003
În 2003, România a semnat contractul de privatizare a Combinatului de la Câmpia Turzii cu firma Conares Trading Elveţia, care aparţinea oamenilor de afaceri ruşi Igor Ziuzin şi Vladimir Iorich. Potrivit datelor oficiale, Conares Trading a devenit Mechel, prescurtare de la Metal Celiabinsk. În Celiabinsk funcţionează al doilea combinat ca mărime din Rusia. Acest combinat a fost proprietatea lui Mark Rich, unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Societatea prin care combinatul din Celiabinsk – Rusia, îşi vindea marfa este Conares Trading AG. Înainte de semnarea contractului de privatizare, Guvernul Năstase a radiat, în 2003, datoriile către stat ale combinatului, pentru a-l face mai atractiv pentru ruşi. Exista însă o clauză: dacă Mechel nu-şi îndeplineşte toate angajamentele din contractul de privatizare, atunci plăteşte o penalizare egală cu datoria radiată. Acum, miza analizării respectării contractului este uriaşă: la mijloc sunt 72 milioane de euro.

Să plătească despăgubiri oamenilor
Şeful sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, spune că, din informaţiile pe care le are, combinatul va fi închis definitiv până la finalul lunii septembrie. Pentru ziarul Bursa, Pascu a declarat că ruşii de la Mechel nu şi-au respectat obligaţiile contractuale. „Se numeşte jaf ce s-a petrecut la Câmpia Turzii. Se pare că acţionariatul străin a încălcat o serie de articole din contractul de privatizare. În baza unui acord cu sindicatul, cei de la Mechel s-au angajat că nu vor înstrăina şi dezafecta niciun utilaj, că vor rămâne în conservare.

Yuri Gushkin, ultimul director al Mechel România, are puteri limitate, deciziile fi ind luate la Moscova FOTO: AGERPRES
Documentele arată că, în perioada 2006- 2011, 72.000 de tone de fier, ce a rezultat din utilaje tăiate, au ieşit spre Târgovişte şi Oţelul Roşu. Secţii întregi au fost transformate în ruine”, a declarat Popa. Câmpia Turzii este oraş monoindustrial, Mechel fiind principalul contributor la bugetul local şi principalul angajator. Se estimează, că una din două familii din acest oraş cu 40.000 de locuitori, va avea un şomer în casă din cauza falimentului combinatului. „În 2003, înainte de privatizare, aici se produceau 700.000 t de oţel, acum se mai produc 40.000t. Vă daţi seama ce s-a întâmplat în 9 ani”, a spus şeful sindicatului.

Ruşii şi-au furat propriul patron: vindeau pe nimica
De la privatizarea din 2004, ISCT Câmpia Turzii a avut cinci directori. Marius Bordea pentru trei ani, iar pentru ceilalţi opt ani, directoratul a fost deţinut de patru persoane. „Nici nu se acomodau bine cu ce e la Câmpia Turzii, pentru că erau schimbaţi. Eu zic că au avut şi o politică comercială care nu a fost adaptată pentru România. Eu cred că ei au vrut să facă bani şi s-au ciocnit de propriile lor interese”, afirmă directorul Bordea sugerând că Mechel putea cuceri piaţa din România cu marfa produsă de propriile oţelării din Rusia.


Au vândut oţel pe ochi frumoşi


Ultimii ani, au adus după sine multe dosare penale în care Mechel Câmpia Turzii figurează ca parte vătămată. Cu alte cuvinte, combinatul a fost „ţepuit” de tot felul de firme care cumpărau marfă de milioane de euro, pe care nu o mai plăteau. La momentul achiziţiei mărfii se emiteau CEC-uri care nu aveau acoperire în numerar.
Omul de afaceri Mircea Iova a fost trimis în judecată de DNA Cluj după ce a dat un tun 10,3 milioane de lei. Din anul 2009, iar de atunci şi până în prezent Tribunalul Cluj nu a dat nicio sentinţă. Oficial, judecătorii aşteaptă rezultatul unei expertite contabile. Iova susţine în declaraţia dată la DNA că cei de la Mechel ştiau de faptul că nu are niciun ban în conturi. „La data la care lăsam filele CEC la compartimentul facturare, cei de la Mechel cunoşteau că nu există provizia necesară la bancă întrucât în această situaţie aş fi făcut plata în avans şi aş fi beneficiat de reducere de preţ, ceea ce mi-ar fi convenit“, a declarat Iova.
Această declaraţie a dus la cercetarea penală a doi dintre directorii comerciali, Oleg Cosciug şi Victor Mehlikov, cei doi primind soluţii de scoatere de sub urmărirea penală.

Ruşii se furau între ei cu milioanele de euro
La dosarul lui Iova mai există un document interesant şi anume o scrisoare trimisă de un patron din Timişoara, Ivan Ciocan, administrator la societatea Intersido SRL, care îi anunţa pe patronii Mechel despre faptul că la Câmpia Turzii se poate cumpăra marfă pe „ochi frumoşti”. „Rog analizaţi o situaţie foarte gravă prin care cei mai importanţi clienţi ai dv. vând în toată ţara oţel beton fabricat la Câmpia Turzii, foarte ieftin, mult sub preţul de la Câmpia Turzii, astfel încât veţi constata că au ajuns în imposibilitate de plată. Domnul Mehlikov pretinde doar file cec de la clienţii care nu prezintă garanţii de plată. Hoţii încasează milioane de dolari anual, iar dv. puteţi preveni lucrul acesta dacă le impuneţi clienţilor să prezinte scrisori de garanţii bancare“, le scria Ciocan patronilor de la Mechel. După aceasta, toţi directorii de la Câmpia Turzii au fost schimbaţi din funcţii.
Marius Bordea spune că şi în timpul mandatului său s-a dat un tun de către trei firme, în valoare de 1,5 milioane de euro. „Am fost şi la DNA pentru Mechel. Era vorba despre o afacere din Gara Căţelu din Bucureşti. Mechel a cumparat un teren cu 1.6 milioane de euro de la o femeie care, la rândul ei, l-a cumpărat de la altă firmă, cu doar două zile înainte pentru doar 400.000 de euro. Acolo, acum funcţionează un depozit”.
25 milioane de euro au produs ruşii numai din vânzarea fierului vechi, tăind, bucată cu bucată, toate secţiile.
Au schimbat patru directori în opt ani. Nici n-apucai să înveţi afacerea că erai dat afară, creând instabilitate.”

MARIUS BORDEA, fost director Mechel

Citiţi mai mult: Cum au dat faliment ruşii de la Câmpia Turzii - Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Cum-au-dat-faliment-ruii-de-la-Cmpia-Turzii-1001234.html#ixzz26opsPm26
EVZ.ro

vineri, 14 septembrie 2012

TRADARE DE TARA

Mihai Goţiu, jurnalist de investigaţii:
"Trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie!"

http://www.cotidianul.ro/tradarea-de-tara-a-facut-ca-romania-sa-devina-o-colonie-193547/

Care este soarta unui jurnalist de provincie neînregimentat, care nu vrea să trăiască din „firimiturile” vreunui baron local, indiferent de culoarea politică a acestuia?
E greu, trebuie să strângi din dinţi şi să încerci să rezişti până la capăt în perioada asta nu tocmai fericită, când presa a fost o zonă foarte afectată de criză şi bătălia politică. E greu să rezişti, să ai coloană vertebrală... Eu zic că am mers bine şi dacă am rezistat până acum, în aceste condiţii, sunt convins că va fi mai bine în viitor. Iar faptul că „baronii locali” există peste tot, mai ales în provincie, nu face decât să-mi dea de lucru.
Ai trecut peste faza cu sucu’, berea, păpica la sindrofii şi pliculeţul la buzunar în diverse ipostaze. Cum ai rezistat?
Foarte simplu, acum mai bine de zece ani, când am început să fac jurnalism de investigaţie mai aprofundat, cred că materialele pe care le-am scris şi mesajele pe care le-am transmis au dat de înţeles că nu este cazul să vină cineva cu pliculeţul la mine. Am aflat la un moment dat, în urma unei anchete, că mă căuta un fost baron local, actualmente preşedintele unei federaţii sportive internaţionale, să-mi dea pliculeţul. Ce să-i faci, n-a fost să fie, nu m-a găsit atunci... he, he! Era vorba de Marius Vizer, ce să ne mai ascundem după deget?! Supărare mare că omul lui nu m-a găsit, dar eu cred că a fost spre binele lui că nu m-a găsit atunci! În rest, cred că un jurnalist îşi face treaba atunci când transmite un mesaj destul de clar că nu poate fi „apelat”, iar riscul de a fi deturnat este două ori mai mare decât cel al apariţiei articolului.
Ai demarat în ultima perioadă o serie de anchete privind devalizarea resurselor vitale ale României. În mare, dezbaterile publice s-au canalizat pe Roşia Montană, gazele de şist - Bârlad, Roşia Poieni... Se pare - ceea ce bănuiam de mult şi fără să folosesc cuvinte mari - că „sediul materiei” este cedarea pe nimic a tuturor resurselor ţării, cu complicitatea serviciilor de informaţii...
Există o lege a tăcerii în presă, se ştiu multe lucruri, există o grămadă de informaţii pe care foarte puţini le fac publice. Într-adevăr, la nivelul percepţiei opiniei publice, e „la modă” Roşia Montană. S-a atras de atâtea ori atenţia că Roşia este doar vârful de lance, proiectele fiind mult mai multe, aproape toţi Apusenii fiind „acoperiţi” şi nu doar Apusenii. Avem Baia Mare, ajungem la Arad, apoi Caraşul... e vorba de o întreagă strategie de vânzare pe doi bani a resurselor naturale ale României, pe de altă parte - nu mi-e frică s-o spun - trădarea de ţară a făcut ca România să devină o colonie. Cineva, bazându-se pe câţiva baroni locali care iau firimituri, profită la maximum de resursele naturale ale unei ţări. Ba mai mult, se ajunge inclusiv la înstrăinarea terenurilor agricole, o altă resursă vitală.
Cum suntem măcinaţi mărunt?
Pot spune că anul de pornire a fost 1995 şi personajul în jurul căruia se învârt multe dintre aceste afaceri este Frank Timiş. Deloc întâmplător, în 1995 el punea primele „balize” atât pe Roşia Montană, pe Certej, în domeniul aurului, însă trecea şi în partea cealaltă, obţinând şi licenţele pentru gazele de şist de la Bârlad. Le-a vândut apoi în 2011 către Chevron prin Regal Petroleum. Nu poţi să nu te-ntrebi cum e posibil ca un individ urmărit, condamnat pentru trafic de stupefiante în Australia, ajunge să deţină informaţii-cheie în toate domeniile ce ţin practic de siguranţa naţională. Când vorbim de aur-argint, de gaze de şist, de metale şi materiale rare, nu mai putem discuta de o scurgere accidentală de informaţii! Logic, totul s-a oferit de către cel sau cei care au centralizat informaţiile la vârf!
De unde atâtea firme canadiene „strategice”?
Schema e un pic mai complexă; majoritatea acestor firme sunt listate în Canada şi sunt subsidiare ale unor firme-mamă, cu acelaşi nume, înmatriculate în paradisuri fiscale bananiere. E o întreagă încrengătură, nici Fiscul american n-a reuşit să le pună cap la cap. Pe de-o parte, există firme din Barbados, din Cayman, Insulele Virgine şi-aşa mai departe, iar pe de altă parte, ele sunt listate cu acelaşi nume la Bursa din Canada. Alegerea Canadei ca loc de funcţionare a firmelor miniere, de fapt e vorba doar de sediul administrativ, e pentru că acolo nu există lege care să reglementeze funcţionarea acestor companii în afara ţării. La începutul lui 2010, 60% dintre companiile miniere erau înregistrate în Canada şi ele deţineau peste 40% din totalul exploatărilor din lume. De ce au „puişori” în paradisuri fiscale? E foarte simplu, acolo dispare profitul! O să vezi că există un Deva Gold cu sediul în Deva, dar mai există un Deva Gold cu sediul în Barbados, practic o subsidiară a European Goldfields, preluat de Eldorado Gold, care e acum deţinătorul a 80% din proiectul de la Deva. La fel cum există un Gabriel Resources (care deţine 80% din proiectul RMGC de la Roşia Montană) la Toronto, un Gabriel Resources în Insulele Jersey şi unul în Barbados.
Vorbim acum de reprezentanţi ai statului român care au aruncat o firmă „momeală” gen Minvest, care va dispărea cu totul în firma investitorului „strategic”... Dincolo de teoria conspiraţiei, se pare totuşi că asasinii economici există şi sunt pe ultima sută de metri...
În ecuaţie apare Barrick Gold, care preia tot mai multe procente din exploatările aurifere, concern aflat şi în culisele încercării de preluare a Cuprumin. Are în România trei firme pe care le controlează; Carpathian Gold, Valhalla, Samax... sunt preluate deja teritorii imense în Hunedoara, la Rovina, Cireşata şi Colnic - ultimele două denumiri de dealuri de fapt. Există şi neconcordanţe, să nu le spun altfel, între ceea ce ne prezintă Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi licenţele de explorare şi exploatare prezentate de aceste firme pe propriile site-uri oficiale. Avem cazul Băişoara, lângă Cluj, despre care RMGC nu ne spune nimic, dar care apare cu licenţă de explorare pe site-ul ANRM! Neconcordanţe existau şi pe site-ul European Goldfields - tot a lui Frank Timiş, practic „frăţiorul” RMGC (Gold Corporation) -, preluată de Eldorado Gold la începutul acestui an, beneficiara contractului de la Certej. Acţionar important de la sfârşitul anului trecut la European Goldfields e emirul din Qatar, cel căruia, pe 29 iulie, după anunţarea rezultatului referendumului, Băsescu îi... transmitea salutări prin intermediul corespondentului Al Jazeera... În ceea ce priveşte legalitatea acordului de mediu primit, mie mi se pare cel puţin dubios faptul că o agenţie regională a ajuns să dea avize de mediu pe un proiect de interes naţional.
Putem întocmi o hartă a secătuirii resurselor vitale ale României?
Încercăm! Tot în Alba, lângă Roşia Montană, se derulează un al doilea proiect, la Bucium, pentru care există licenţă de exploatare. Un alt proiect este la Băişoara, în Cluj, unde există deocamdată doar licenţă de explorare. Astea ar fi ale RMGC-ului. Vine apoi Eldorado Gold, despre care v-am vorbit ceva mai devreme, care a preluat European Goldfields; ei au exploatarea de la Certej... toate le au în judeţul Hunedoara. Au concesionat acolo 59 de kilometri pătraţi, apoi au în jurul oraşului Brad concesiune de 338 de kilometri pătraţi, sub numele de New Brad, şi o alta, New Deva-Muncel, o concesiune lângă Deva, de 137 de kilometri pătraţi. Deci ei au concesionat o treime din judeţul Hunedoara! După care apare Carpathian Gold, cu explorare la Rovina, tot în Hunedoara...
Carpathian e o firmă listată la bursă, în spatele căreia se află de fapt Barrick Gold. Tot Barrick mai e implicat în Transilvania Minerals, care, în asociere cu Valhalla, au licenţă de explorare în Arad (Bratosin) şi Caraş-Severin. Însă la ANRM nu mai apare nimic despre Severin! În Maramureş apare exploatarea deşeurilor din iazurile de decantare cu nişte firme ruseşti pe care încă n-am apucat să le verific. Apoi Băiţa, în judeţul Bihor, unde apare o licenţă de explorare pentru un zăcământ mixt care conţine şi aur şi argint, dar şi metale şi materiale rare.
Care este legătura cu gazele de şist?
Sunt două legături. Prima e numele lui Frank Timiş, care a preluat practic aurul Apusenilor prin cele două proiecte care sunt într-un stadiu avansat - Roşia Montană şi Certej - şi gazul de şist de la Bârlad, vândut acum Chevron-ului. Se pare că deja şi-a vândut toate afacerile din România până la urmă... A doua ţine de aceeaşi ”reţetă” de tip colonialist de exploatare a resurselor naturale ale ţării.
Unde duce reţeaua după intermedierile şi „vânzările succesive” ale lui Timiş?
Din informaţiile mele, merg către fosta reţea de Securitate...
Fosta şi actuala reţea... oare în mâna cui o fi, a lui Antonescu?
Ha, ha... parcă nu se ştie?! Dar în poveste apare şi Arpad Paszkany... Cine sunt acţionarii şi principalele nume din spatele firmelor „canadiene”? Pe de-o parte sunt firme miniere - cum e de exemplu Newont-ul sau Barrick sau Benny Steinmetz Group (BSG), cu exploatări în Sierra Leone -, iar pe de altă parte sunt „greii” de pe Wall Street: John Paulson, Tomas Kapplan, George Soros, principalii jucători la bursă pe minele de aur. BSG are o legătură cu Videanu de pe vremea când era primar, au dezvoltat un mare proiect imobiliar, Planorama, în Capitală, nu ştiu dacă e finalizat nici până astăzi.. Asta ar fi o filieră... Revenind la Barrick, ei au investit mai mult în acţiuni ale firmelor ce se ocupau cu aurul în România, după ce, anul trecut, pe 14 iulie, s-a primit acordul pentru descărcarea de sarcină arheologică pentru Cârnic (Roşia Montană). După patru zile Barrick cumpăra masiv acţiuni. La Carpathian a cumpărat 9% cu posibilitatea de a-şi mări pachetul. Preşedintele Barrick Gold este Peter Munk, unul dintre principalii acţionari la TriGranit, care-l are ca asociat şi administrator în România pe Arpad Paszkany. Au fost şi fotografiaţi amândoi la inaugurarea Polus Center din Cluj.
Arpad Paszkany cel reevaluat de Băsescu?!
Da, dar să nu uităm că tatăl său, tot Arpad, făcea parte dintr-un grup din care mai făceau parte un domn Voiculescu, un domn Columbeanu-tatăl, un domn Demian Şandor, şeful TriGranit care, înainte de 1989, avea nişte ocupaţii similare în Ungaria cu cei pe care i-am enumerat până acum în România.
Înseamnă că Irinel Columbeanu-fiul nu şi-a făcut averea vânzând telefoane în faţă la Inter...
Şi Paszkany spune că şi-a făcut avere din bişniţă cu deodorante...
Mai era unu’ Cataramă, care zicea prin anii 90’ că s-a pricopsit după ce vânduse vreo şase motociclete...
He, he...
Se mai simplifică lucrurile... Înţelegem de ce funcţionează atât de bine Diktatul axei Bruxelles -Washington...
Pot da doar o parte din informaţii, pentru că mai am o parte în verificare. Acte prin care se vede cum firme de lobby şi public-relation din New York recomandă companiei Gabriel Resources să lucreze cu nişte firme germane, una producătoare de cianură, alta specializată în închiderea minelor, pentru a se obţine sprijinul ambasadorului Germaniei în România.
Aceste fiind zise, mai avem ceva de făcut când Serviciile au luat-o „pe arătură”?
Cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne opunem, aşa cum s-a întâmplat în cazul Roşia Montană. Foarte multă lume e acum disperată şi demoralizată după acest aviz de mediu de la Certej, dar trebuie continuată lupta în justiţie şi mai ales pentru aplicarea hotărârilor judecătoreşti. Povestea de la Roşia era terminată de mult dacă se respectau hotărârile definitive şi irevocabile...
Dar mai avem judecători neşantajabili cu dosare din arhiva SIPA?
Da, mai avem şi oricum, până la urmă, presiunea publică din România a oprit o lege specială de expropiere în favoarea companiilor miniere care trecuse de Senat şi ar fi trebuit să fie votată încă de anul trecut în Camera Deputaţilor. Peste 100.000 de semnături şi fiecare deputat contactat (mail, telefon etc.) şi avertizat de zeci, sute, mii de cetăţeni din colegiilor lor că dacă votează legea se vor „arde” definitiv, uite că i-a oprit, cel puţin până la ora la care vorbim. Uite că nici la Certej n-au toate proprietăţile pe care ar trebui să-şi desfăşoare proiectul. Oricum, oamenii de acolo, care se opun, trebuie să ştie că vor fi sprijiniţi de cei din societatea civilă care au luptat şi până acum la Roşia Montană, de la profesori universitari şi academicieni până la (nu în ultimul rând) he, he... membri ai galeriilor de fotbal.
Nu ţi-e un pic frică, sau mai bine zis, ai ce pierde din toată povestea asta? Cum stai cu declaraţia de avere?
Am o maşină de litraj mic căreia i-au tăiat de trei ori cauciucurile până acum. A fost şi atacată cu ouă la Roşia Montană de agenţii de pază de la RMGC - nu ştiu ce i se poate întâmpla mai mult, că e o maşinuţă de 1,2, acum i s-a spart şi toba, dar ”opera” asta din urmă îmi aparţine, pe drumurile din Roşia. Despre conturile mele, dacă găsesc hackerii ceva prin ele, îi felicit, măcar să-mi spună şi mie c-am avut ceva. Oricum, mai bine te lipseşti de orice ban numai să vezi ceva unic în lume. În Muntele Cârnic, sub pământ, ce vor ăştia să distrugă... să-ţi imaginezi doar peşterile din Moria, din ”Stăpânul Inelelor”. Ei, aşa ceva există în realitate! De la galeriile romane şi până la exploatările recente, închipuie-ţi camerele cu coloane pe 24 de etaje. Şiruri, şiruri de coloane şi de camere, şi labirinturi... Ca înălţime sunt câteva blocuri turn unul peste altul.. E un palat interior. Aşa ceva nu există nicăieri în lume!

Dan Șova versus Wilhelm Filderman

Se dă textul următor, apărut în „Cotidianul” din 10.10.2012:
Dan Şova, despre afirmaţiile referitoare la Holocaust
Având în vedere reactivarea în spaţiul public a unui subiect regretabil, al cărui protagonist am fost în luna martie a acestui an, precum şi lansarea unor atacuri la adresa mea, ce vizează perpetuarea artificială a respectivei teme, doresc să fac următoarele precizări:
Afirmaţiile pe care le-am făcut, în cadrul unei emisiuni tv, despre Holocaustul din România sunt absolut greşite. Am înţeles imediat acest lucru, mi-am asumat public greşeala şi am retractat, fără rezerve, cele declarate. Sunt un om de carte şi un politician responsabil şi doresc să subliniez, încă o dată, că a fost vorba despre o eroare, nu despre convingeri. O eroare regretabilă cauzată de necunoaşterea temeinică a tragicelor evenimente prin care a trecut poporul evreu în timpul celui de al doilea război mondial.
Imediat după acel regretabil moment, m-am retras din prim-planul vieţii politice româneşti pentru a studia şi a-mi completa informaţiile cu privire la acea perioadă tragică în istoria poporului evreu. Am fost la Washington, la Muzeul Holocaustului, unde am avut acces la foarte multe documente care probează şi atestă Holocaustul din România.
Astăzi am certitudinea informaţiei istorice care arata, neîndoielnic, faptul ca în România, în timpul regimului mareşalului Antonescu (1940 – 1944) au fost peste 250.000 de victime din rândul comunităţii evreieşti din România şi ca, în acelaşi timp, membri ai aceleiaşi comunităţi au fost deportaţi în lagăre de concentrare şi expropiaţi de averi.
Am citit si am văzut mărturiile cutremurătoare despre trenurile morţii Iaşi-Călăraşi sau Iaşi-Podul Iloaiei. Am aflat informaţii suplimentare despre pogromul de la Iaşi unde au fost asasinaţi peste 15.000 de evrei şi despre lagărul de concentrare cu evrei de la Călăraşi. Toate acestea sunt realităţi pe care nimeni nu le poate nega şi care m-au făcut să conştientizez încă o dată grava eroare în care m-am plasat. Trebuie să cunoaştem aceste lucruri, să ni le asumăm, să avem grijă ca aşa ceva să nu se mai întâmple şi să dăm comunităţii evreieşti din România toată recunoaşterea pentru suferinţele prin care au trecut.
Ştiu că cele afirmate de mine în acea emisiune au provocat indignare şi nemulţumire în rândul comunităţii evreieşti. Tocmai de aceea, am considerat că pentru a îndrepta greşeala făcută, regretul şi scuzele publice trebuie dublate de acţiuni care să exprime compasiunea faţă de victimele şi familiile victimelor Holocaustului. Astfel, la iniţiativa mea, Institutul Social Democrat va introduce, începând de anul acesta, un curs de studiere a istoriei Holocaustului în România, curs care se va bucura de sprijinul Institutului Ellie Wiesel din Bucureşti.
De asemenea, am decis să mă implic ferm în procesul legislativ de înăsprire a legislaţiei împotriva rasismului şi antisemitismului.
Sper ca toate aceste precizări să lămurească pe deplin subiectul şi să stopeze orice încercare de speculare politică a acelui moment regretabil de la începutul anului.
Dan Şova,
Ministru pentru Relaţia cu Parlamentul

și se propune următorul comentariu:
       Domnule Dan Șova,
La insistențele unor tineri colaboratori, care au o părere foarte bună despre dumneavoastră, am citit în ziarul „Cotidianul” textul prin care ați retractat afirmațiile făcute la un moment dat cu privire la Mareșalul Ion Antonescu și politica sa față de evrei, holocaust, pogrom etc. Deduc din textul dvs că ați făcut inițial afirmații favorabile la adresa românilor, în general, și a guvernării Ion Antonescu, în mod special. Vă felicit pentru acel moment și deplâng momentul când ați retractat cele afirmate în primă instanță, la un post TV, dacă nu mă înșel. Fiind eu în această materie un fel de Stan Pățitul, știu și înțeleg ce a urmat după emisiunea respectivă pentru un tînăr politician ca dumneavoastră. Vina nu este numai a dumneavoastră dacă ați retractat vorbele de bine rostite despre români, în definitiv! Zic „despre români”, căci, dacă Ion Antonescu este acuzat de asasinarea a sute de mii de evrei, este evident că de ucis nu el a ucis, ci subordonații săi din Armată și Jandarmerie, adică românii! Părinții mei și bunicii dumneavoastră!
Să fi ucis românii sute de mii de oameni, nevinovați și fără nicio apărare?!… Să fim serioși! Chiar vă vine a crede?!
Vina principală, pentru faptul că ați fost pus în situația nefericită de a retracta un adevăr rostit în auzul publicului, nu este a dumnevoastră, cum vă acuză unii, ci este vina altora, inclusiv a subsemnatului, care până acum nu ne-am învrednicit să impunem adevărul cu privire la situația evreilor din România în perioada 1939-1945. Este vina în primul rând a istoricilor noștri, în frunte cu cei academici! Inclusiv Dinu Giurescu! Care lasă generațiilor viitoare, drept moștenire rușinoasă, acceptarea minciunii! Ce calcule meschine v-au determinat, domnilor academicieni, să plecați augusta frunte la binefacerile dezertării?! Încă mai aveți timp să vă salvați sufletul vîndut pe mai nimic!… Iată, domnilor academici, pentru abținerea voastră de la spunerea și susținerea adevărului istoric plătesc oameni tineri și, în fapt, nevinovați! Situație propice pentru a li se deforma caracterul, pentru a se transforma sufletește din oameni în ne-oameni! Acesta este rezultatul anilor de minciună și ascundere a adevărului istoric în chiar casa pe care poporul român a ridicat-o întru apărarea limbii române și a istoriei naționale: Academia Română!
…Unii dintre noi au rostit acest adevăr, așa cum l-ați rostit și dumneavoastră, domnule Șova, alții au adus și dovezi, mai mult sau mai puțin concludente, dar nu am reușit să impunem acest adevăr! De aceea eu și alți români apropiați de vârsta mea nu avem dreptul să-i blamăm pe tinerii români care, din motive de strategie curriculară (?!), pentru a-și proteja cariera, pentru „a trece puntea”, se fac frate cu ne-fratele și acceptă oribila minciună despre părinții și bunicii lor. Putem însă conta pe ceea ce acești tineri, inclusiv Dan Șova, știu și nutresc în sufletul lor. Și mă rog la Dumnezeu să le ofere cât mai degrabă prilejul de a se comporta după singur imboldul inimii, al adevărului. După calculele mele acest prilej se va ivi mai curând decât cred bursierii și stipendiații holocaustului. Acești mercenari vor da curând socoteală pentru mișelia lor!…
În schimb, adversarii adevărului s-au priceput să impună o lege, o lege absurdă, pe care, totuși, le e rușine (sic!) s-o aplice! O lege prin care spunerea adevărului despre guvernarea Ion Antonescu este pedepsită! Legea lui Adrian Năstase! Am înțeles, domnule Șova, că v-ați luat angajamentul solemn că vă veți implica personal pentru ca legea respectivă să se înăsprească și să fie aplicată fără menajamente. Bine faceți: prin aducerea în fața justiției a celor care susțin că românii nu au fost implicați ca autori în niciun pogrom, genocid sau holocaust, se va face un mare serviciu adevărului. Și iată de ce:
Justiția, pentru a condamna pe cineva, are bunul obicei de a se întemeia pe o cercetare juridică serioasă, pe administratea unor probe bine verificate etc. Or, acuzațiile de pogrom, genocid, holocaust aduse românilor nu s-au întemeiat pe nicio probă valabilă în justiție! Lucrul acesta se va face vădit pentru toată lumea odată cu aplicarea ordonanței „Adrian Năstase” și aducerea în fața tribunalului a primului român tras la răspundere penală pentru afirmația că românii nu sunt capabili să producă un genocid, indiferent sub ce guvernare! Cel mult românii pot să fie victimele unui genocid!, ceea ce s-a și întâmplat, dar aceasta este altă poveste. Din păcate, de data asta, o poveste tare adevărată.
Este însă și alt subiect…
Ne întoarcem la al nostru: față cu decizia dvs atât de avântată de a-i pedpsi „mai aspru” pe cei care ar mai gândi cum gândeați dumneavoastră în urmă cu câteva luni, mă ofer să fiu ținta acestor represalii atât de ilegitime, dar perfect legale. Sunt bun de saftea! M-am săturat de celelalte represalii, făcute în afara cadrului juridic! Represaliile din lumea academică, literară, politică etc. Nu glumesc și nu fac retorică ieftină: reclamați-mă, domnule Șova, eventual pentru textul de față, și cereți pedepsirea mea. S-ar putea ca un asemenea gest să vă folosească în carieră. Mie îmi va folosi cu siguranță. Nu în cariera politică, încheiată de-acum, ci în disputa cu activiștii minciunii, pe care aș vrea s-o închei la un scor cât mai concludent pentru toată lumea, într-un meci final disputat în cadrul cel mai juridic cu putință: în instanță!… Repet: vorbesc foarte serios! Vreau proces!…
Altminteri, pentru cei care au luat în serios gestul dumneavoastră de a vă pune cenușă în cap, de a retracta și abjura etc., foarte pe scurt voi spune adevărul, voi face încă o dată afirmațiile în temeiul cărora să mi se poată aplica, înăsprită de domnul ministru Dan Șova, „legislația împotriva rasismului și antisemitismului”.
Așadar:

1. În ianuarie 1941, când istoriografia mercenară și manipulată consemnează așa zisul „pogrom de la București”, soldat cu asasinarea 121 de evrei de către legionari, documente foarte clare dovedesc că așa zisa „rebeliune legionară” a fost o diversiune anti-legionară și anti-românească pusă la cale de evreii comuniști și de serviciile secrete, cu sprijinul masiv al Moscovei și al serviciilor speciale britanice, poate chiar și germane. Ion Antonescu nu a cunoscut rolul ticălos jucat de Eugen Cristescu, șeful Siguranței, în planificarea și desfășurarea acestor evenimente. În mod semnificativ, deși au fost aduși în fața justiției sute de legionari, dintre care majoritatea au fost condamnați cu cea mai mare asprime, mulți executați, niciunul nu a fost acuzat de asasinarea vreunui evreu, nici măcar a celor de la Abator. Acuzațiile de acest gen au fost aduse numai și numai în presă. Într-o „anumită presă”! Cea din Sărindari, gras plătită prin „ajutorul roșu”! Nici măcar după 23 august 1944 nu s-au cercetat penal, juridic, acele fapte. După o serie de documente, evreii declarați asasinați erau, mulți dintre ei, cadavre din vreme pregătite și păstrate la morga… Exact ca la Timișoara, în decembrie 1989! Să fi fost aceeași mână?

2. La Iași, în iunie 1941, ca urmare a actelor de diversiune în serviciul aviației sovietice, au fost arestați circa (1) 100 de evrei de către Poliția română și condamnați la ani de temniță. Comenduirea germană a considerat că cei 100 de evrei arestați sunt prea puțini în raport cu gravitatea actelor de trădare și terorism săvârșite de evrei. Drept care au trecut la represalii proprii, a căror răspundere o poartă exclusiv armata germană: s-au făcut (2) sute de arestări, mulți dintre cei arestați au fost împușcați pe străzile Iașului, sute de evrei au fost îmbarcați în trenuri de marfă și evacuați din Iași, cu destinația Călărași, unde nu au ajuns decât o parte dintre evreii arestați, mulți murind pe drum, un drum care a durat câteva zile. Pe tot acest parcurs, Iași-Călărași, evreii arestați de armata germană au fost la bunul plac al acesteia. Drept carerăspunderea pentru evreii morți la Iași revine exclusiv armatei germane. La Călărași evreii au trecut în răspunderea autorităților românești. În trei ani și ceva, la Călărași, nu a murit niciun evreu a cărui moarte să fie cauzată de regimul din lagăr sau de vreo acțiune represivă românească. La fel, dintre cei 100 de evrei arestați de poliția română și condamnați la închisoare pentru acte de sabotaj, toți erau în viață în vara lui 1944, când au fost eliberați de Armata Roșie…
După război, la Cernăuți și Haifa s-au ținut două procese care au identificat în persoană cine au fost vinovați de „pogromul de la Iași”. Numai ofițeri și soldați germani, câțiva dintre ei, aflați în boxa acuzațiilor, și-au recunoscut faptele. Niciun român printre cei acuzați!

3. Transnistria… Circa 300.000 (trei sute de mii) de evrei asasinați de români. Nici urmă de cadavre însă!… La Auschwitz cică au fost arse milioane de cadavre… Așa o fi, căci nemții aveau și niște cuptoare! Dar în Transnistria ce s-a întâmplat cu cele 300.000 de cadavre?!… La TVR am auzit un așa zis istoric dând vina pe câinii vagabonzi: cadavrele evreilor au fost mâncate de câine! De aceea n-a rămas nicio urmă!…
Hal de explicație științifică!
Din sutele de argumente care contrazic teza oficială a Holocaustului, am să prezint unul singur. Vă rog, domnule Șova, să mă urmăriți cu atenție:
Transnistria, ca teritoriu ocupat militar de români, a avut un guvernator civil: profesorul universitar de drept administrativ GEORGE ALEXIANU. Comunitatea internațională a evreilor a reclamat la Crucea Roșie situația evreilor deportați în Transnistria, susținând că acești evrei erau supuși unui regim de exterminare. La aceste reclamații au reacționat mai multe instanțe internaționale neutre, astfel că în Transnistria, cu acordul și deplinul sprijin al autorităților românești, aceste instanțe au putut efectua anchete și cercetări la fața locului. S-au implicat în acest sens Crucea Roșie Internațională, Vaticanul și Corpul diplomatic din București, fiecare cu propria sa anchetă. Fiecare a dat același verdict: nici urmă de regim de exterminare! Nici urmă de genocid etc!
Este spectaculoasă și merită introdusă în manualele școlare decizia cu care s-a încheiat ancheta Vaticanului: guvernatorului român al Transnistriei, în semn de recunoștință publică și internațională a prestației sale în duhul omeniei creștinești, i s-a acordat cea mai înaltă distincție a papalității: Urbis et Orbis. În anul acela, numai lui George Alexianu i s-a acordat această cinste! Autor: Papa Pius al XII-lea, vestitul.
Mai vestit decât acesta a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Când a venit la București în istorica sa vizită, Papa Ioan Paul a dat o recepție, la care i-a invitat și pe românii cărora Vaticanul le recunoștea merite speciale în raport cu misiunea Bisericii pe Pământ. Printre aceștia s-a numărat și domnul Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, criminalul de război pe care Tribunalul Poporului l-a condamnat la moarte în 1946 și executat, odată cu Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Picky Vasiliu… Domnul Șerban Alexianu nu avea niciun merit personal pentru care să fie invitat să sărute mâna Papei. Convocarea sa avea o singură justificare și semnificație: Papa Ioan Paul al II-lea a vrut astfel să confirme „sentința” dată de Vatican în 1943 în privința lui George Alexianu și să infirme sentința criminală a completului de judecată comunist din 1946. Mai presus de toate însă, gestul Papei exonerează poporul român de acuzația de genocid. Nu era cu putință un genocid în Transnistria de care să nu se facă vinovat și guvernatorul guberniei respective! Dacă acesta nu este vinovat de vreo crimă împotriva umanității, înseamnă că în Transnistria nu a existat o politică de genocid! Nu a existat genocid, domnule Șova! Burați-vă! Ați avut dreptate!
…Mă mai întind puțin la vorbă și relatez următoarea întâmplare, și ea demnă de manualele școlare avute în vedere de dl Șova: teritoriul sovietic „vremelnic” ocupat de germani a fost împărțit în opt gubernii (provincii), fiecare cu un guvernator de origini diverse: polonez, ucrainean, leton, rus etc. Printre ei și un român, George Alexianu. La sfârșitul războiului, din ordinul lui Stalin toți acești guvernatori, în număr de unsprezece, au fost arestați și judecați în fața poporului, în capitala provinciei. Cu consemnul ca și o singură acuzație de abuz, de fărădelege, venită din partea populației, să fie suficientă pentru ca fostul guvernator să fie ridicat în ștreang! Ceea ce s-a și întâmplat, spânzurătoarea fiind instalată chiar la locul de judecată, în piața centrală a orașului! Au fost spânzurați toți foștii guvernatori, ca criminali de război, cu o singură excepție: dintre miile de cetățeni sovietici, mulți dintre ei evrei, aflați în piața centrală a Odesei, nici măcar unul nu a formulat vreo acuzație la adresa lui George Alexianu! Astfel că spânzurătoarea pregătită de autorități a rămas la Odesa  fără „obiectul muncii”!
Fantastic moment! Moment de excelență românească cum puține mai găsești în istoria lumii, nu numai a românilor! Cum „memorabilă” este și soarta lui George Alexianu: dat înapoi autorităților de la București, acestea au înscenat procesul „marii trădări naționale”, iar George Alexianu, absolut nevinovat, a ajuns să fie condamnat și executat în numele poporului român!… Ce părere aveți, domnule Dan Șova? Tînăr și plin de elanuri nobile cum sunteți, nu vă găsiți puțin timp și pentru acest subiect: repunerea românilor în dreptul de a ști adevărul despre acest veritabil erou național care a fost și este George Alexianu?!… În privința mareșalului părerile sunt mai împărțite, dar despre George Alexianu nu există voce care, din 1946 și până azi, să fi susținut că marele profesor a avut soarta pe care o merita!…
Cât privește averile evreiești confiscate de autorități, vă propun să intrați pe www.ioncoja.ro și să căutați prin textele de la rubrica Holocaust așa numitul Testament al lui Wilhelm Filderman.  Eu vă ofer acum numai un fragment din acest text de căpătâi pentru oricine abordează subiectul pe care regretați atât de amarnic că l-ați tratat cinstit, așa cum v-a dictat inima:
Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte a Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Brodway at 71 St, declar următoarele :
“(…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.). Trebuie să subliniez că populaţia română nu este antisemită, iar vexaţiile de care au suferit evreii au fost opera naziştilor germani şi a Gărzii de Fier. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple :
Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina ;
El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menţionez acestea pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică”.

La Muzeul Holocaustului din capitala Statelor Unite ar trebui să se afle acest text, expus la loc vizibil. L-ați văzut cumva?
Oricum, sper să-l aveți în vedere pentru a fi cuprins în Cursul de studiere a istoriei Holocaustului din România pe care intenționați să-l promovați cu toate puterile de care dispuneți.
Înainte de a vă ura succes în această nobila întreprindere, vă rog să citiți și mărturiile de mai jos. Primele două sunt prilejuite de tragedia petrecută în Basarabia în iunie-iulie 1940. Cea de a treia mărturie vă sfătuiesc s-o raportați la Testamentul lui Filderman, redactat circa 15 ani mai târziu. Toate trei se cuvine să aibă aceeași destinație: manualul de istorie pe care îl preconizați.



a) Nicolae Iorga, articol de ziar:

„De ce atâta ură?

Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ.
Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, cari şi–au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută.
De unde atâta ură ?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră ?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.
Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul.
Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”

b) Carol al II–lea, Jurnal

„ La 29 Iunie 1940 :“Excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evreii, care atacă şi–i insultă pe ai noştri ; au fost ofiţeri batjocoriţi, unităţi desorganizate.”
La 30 Iunie : “Incidente, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S–au împuşcat funcţionari, s–au atacat chiar unităţi militare.”
La 1 Iulie : “Tot aceleaşi ştiri asupra exceselor şi agresiunilor din partea evreilor şi comuniştilor. Ele se fac mai ales asupra ofiţerilor care sunt adesea bătuţi şi degradaţi.”
La 3 Iulie : “Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s–au purtat într–un mod oribil. Asasinatele şi molestările mă fac să mă tem că se vor produce reacţii primejdioase. (s.n.)”
La 6 Iulie : “Ştirile din ţară sunt îngrijorătoare : purtarea evreilor din Basarabia şi Bucovina a fost aşa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacţie şi o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări.”

După instaurarea ocupaţiei sovietice în Basarabia şi Bucovina, comportamentul duşmănos faţă de români al evreilor s-a accentuat. Printre evrei a circulat în acea vreme zvonul, speranţa, încredinţarea că Stalin va permite transformarea Basarabiei în Republica Sovietică Socialistă Evreiască. Mulţi evrei din România, inclusiv din Bucureşti, au făcut cerere de emigrare în URSS, în Basarabia adică, în viitoarea – sperau ei – RSS Evreiască. Când, după un an, în iunie 1941, Armata Română a trecut Prutul şi a pornit războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, majoritatea evreilor din cele două ţinuturi, ştiindu–se vinovaţi de crime şi alte fărădelegi,  s-au retras odată cu armata şi administraţia sovietică, nu înainte de a se deda la alte omoruri şi distrugeri materiale, lăsând în urmă sute de cadavre şi mii de locuinţe incendiate, fapte asupra cărora presa vremii şi documentele militare depun oricând mărturie. Oferim, în acest sens, textul scrisorii pe care, curând după începerea războiului, generalul Ion Antonescu i-a trimis-o fostului său coleg de şcoală Wilhelm Filderman, ca răspuns la scrisoarea prin care Filderman, lider al evreilor, reclama represaliile cărora le cădeau victime evreii din Basarabia şi Bucovina.

c) Ion Antonescu, scrisoare de răspuns

“ Domnule Filderman,
În două petiţii succesive îmi scrieţi de „tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sunteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România care sunt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.
Pentru a amesteca şi tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea fără vină, fără altă vină decât aceea de a fi evrei“.
Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia, să înţelegeţi Dvs. toţi, la timp, pe a mea care era aceea a unui neam întreg.
Vă gândiţi, v–aţi gândit ce s–a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi cu zi şi ceas cu ceas plătim cu mărinimie şi cu sânge, cu foarte mult sânge ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne–au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne–au primit la reîntoarcere şi ne–au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov ?
Dar potrivit unei tradiţii,  voiţi să vă transformaţi şi de această dată din acuzaţi în acuzatori, făcându–vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să–mi daţi voie să vă întreb, şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce aţi făcut Dvs., anul trecut când aţi auzit cum s–au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina faţă de trupele româneşti care se retrăgeau şi care până atunci apăraseră liniştea şi belşugul acestor evrei ? Vă reamintesc eu : Înainte chiar de apariţia trupelor sovietice, evreii ce apăraţi, din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut au omorât mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi.
Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit–o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i–au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.
Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs., şi pe care le puteţi afla oricând în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage ? Vă puteţi explica de ce înaintea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani cu buzunarele pline de grenade ?
V-aţi întrebat câţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi au fost îngropaţi înainte de a fi morţi. Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat–o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr–o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.
În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându–se temporar şi–au lăsat câţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Când au reluat înaintarea şi–au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi–au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s–au scos ochii, li s–a tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai domnule Filderman seama de spectacol ?
Te îngrozeşti ? Te înduioşezi ?
Te întrebi de ce atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit ?
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflet, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.
Plângeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii, nu cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs. atâta rău.

Mareşal Antonescu
19.X.1941

P.S.      Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătându-le că are 4 copii.”

*

Cum vă spuneam: intrați pe www.ioncoja.ro și veți găsi și alte probe pentru a-l trimite în judecată pe autorul textelor, subsemnatul
ION  COJA

Post scriptum: Adrian Năstase s-a făcut luntre și punte ca să emită Ordonanța rușinoasă prin care este incriminată spunerea adevărului istoric și respingerea celei mai grave acuzații aduse poporului român! Era ferm convins bietul Năstase că fără această cedare cariera sa politică va avea de suferit! Convins că actul său de trădare îi garantează postul de președinte al României! Nu a fost singurul act al lui Adrian Năstase de supunere plină de zel față de marii manipulatori ai istoriei. Să mai amintim câteva: (1)aducerea în Țară a osemintelor regelui sperjur și criminal Carol al II-lea, cu onoruri nemeritate, (2)prelungirea cu o zi a referendumului din 2003, (3)numeroasele privatizări pe nimic făcute în defavoarea intereselor românești etc., etc. Unde-i acum Adrian Năstase? Ce s-a ales din servilismul său? Credea că pentru a fi stăpân asupra românilor trebuie să te faci slugă la inimicii poporului român! Numai că nu este ușor să știi exact cine sunt adversarii popoarelor, ai poporului român! Iată unde l-a adus abaterea de la regula de aur a politicii: Țineți cu Țara, țineți cu Neamul! Căci numai așa va ține la voi și bunul Dumnezeu!
…Să vină deci poliția să mă aresteze pentru încălcarea ordonanței lui Adrian Năstase?!… Nu știu cum voi reacționa la asemenea onoruri publice. Probabil că-mi voi chema toți prietenii, să se bucure și ei! Aștept cu nerăbdare.
Post to Twitter Post to Facebook Post to Google Buzz Post to LinkedIn

5 comentarii la “Dan Șova versus Wilhelm Filderman”

  1. florin
    De ce MIHAI VITEAZUL a fost asasinat? A fost patriot! De ce MARESALUL ANTONESCU a fost asasinat? A fost patriot! De ce PRESEDINTELE CEAUSESCU a fost asasinat? A fost patriot! Fiecare in felul lui a tinut cu tara, cu bune si rele, dar n-au fost criminali! Nu sta in felul de a fi al romanilor sa fie criminali!
    N-au fost, dar sa-i facem! Cum? Mare lucru! Ponegrim, aplicam legea (lui nastase!) si gata! CONCLUZIE: ROMANII NU AU VOIE SA FIE PATRIOTI! Caz penal!
  2. Tony Popescu
    Comparatia facuta de Dl Puscasu (a turcilor din Germania cu tiganii nostri) nu rezista realitatii. Oare de ce nu incearca nici o tara vest-europeana sa-i asimileze pe tigani? Italia, Franta, Spania, Anglia sau Germania sunt doar cateve exemple in repatrierea tiganilor in tarile lor de origine (Romania, Bulgaria, Serbia, etc.) platind sume importante ce ar fi fost mult mai corect utilizate pentru asimilarea lor.
    Iar in ceea ce priveste o sursa de informatii, Filderman este foarte important intrucat a fost un reprezentant de elita al evreilor din Romania.
  3. george marmara
    este clar ca anumite persoane incearca sa-i prezinte pe romani ca fiind autorii unor crime impotriva populatiei evreiesti.nu,nu,nu romanii nu sunt antisemiti si nici autorii unor crime impotriva populatiei evreiesti.gm
  4. Traian Ioan
    Vă rog, faceţi corecţia cuvenită la această eroare: Se dă textul următor, apărut în „Cotidianul” din 10.10.2012:
    Suntem abia în 13.09. (septembrie) 2012.
  5. Autonomous TV
    Dan Sova este holocaustolog azi,insa,In privinta rasismului,populatia tiganeasca (rroma)azi in Romania nu are nici o sansa de emancipare.Asta arata de fapt cat de putred este statul roman.Daca Germania a reusit sa integreze peste 5 milioane de turci,in doar 40 de ani,care nu vorbeau o boaba nemteste,de ce Romania nu a reusit in 700 de ani sa asimileze-integreze 1 milion de rroma gypsie? adica sa se aplice legea si in cazul lor,sa se apuce de scoala obligatorie, loc de munca,ca tot omul normal,si nu sa fie stigmatizati la marginea societatii.
    In ceea ce-l priveste pe Fielderman,acesta nu poate fi o sursa,pentru ca nu a fost istoric.
    Puscasu Vlad Irimie,Cluj Napoca