Tezele dezvoltate mai jos pot fi discutate, analizate, ba chiar transformate în prpoiect de stat, în care România să se înscrie. Cu o singură condiție : să se realizează prin cooperarea statelor europene mijlocii și mici, fără intervenția Marilor Puteri. Altfel- o luîn de la început. Dan Culcer
FRAGMENTUL I
(1/2)
De la statul-națiune la statul-civilizație: o
revoluție geopolitică în desfășurare
Un dialog cu Gérard Dussouy
Într-un eseu pasionant, Gérard Dussouy explorează trecerea de
la o mondializare liberală la o mondialitate pluriversală, în care
specificitățile culturale și civilizaționale revin în prim-plan.
Așa funcționează, așa gândește statul-civilizație: un model în
care, spre deosebire de statul-națiune westfalian, noțiunile de
putere și de identitate culturală se împletesc indisolubil.
Înscrise în durata lungă a istoriei, aceste state-civilizație
mărturisesc despre reziliența identităților culturale în fața
derivei universaliste a Occidentului. Ar fi timpul ca Europa să
înțeleagă acest lucru, dacă dorește să joace un rol în noul
echilibru global aflat în curs de constituire.
Primul volet
al interviului.
ÉLÉMENTS: Ce v-a determinat să reanalizați
conceptul de stat-civilizație? Poate dezbaterea geopolitică
contemporană să îl evite?
GÉRARD DUSSOUY: Încă de la începutul
studiilor și cercetărilor mele în economie, geografie, istorie și
științe politice, m-am interesat de marile spații, de conceptele
de imperiu și hegemonie. Or, faptele par să confirme previziunile
geografului Friedrich Ratzel și ale sociologului Norbert Elias.
Potrivit acestuia din urmă, lărgirea și complexificarea spațiilor
politice reprezintă un fenomen istoric dovedit. A existat, în
secolul al XX-lea, apariția și dominația statelor-continent
(Statele Unite, URSS).
Iar de la începutul acestui secol XXI,
ca urmare a virajului civilizațional al relațiilor internaționale,
consecutiv prăbușirii ideologiilor de tip mesianic (chiar dacă
liberalismul a ieșit victorios din Războiul Rece), se afirmă, în
continuitatea statului-continent sau suprapus acestuia, conceptul de
stat-civilizație promovat de chinezi.
Chiar dacă fundamentul său poate fi, în anumite cazuri, mai
degrabă strategic decât științific, acest concept are avantajul
de a nu separa materialul de imaterial, natura sau puterea de
cultură, atunci când este vorba de înțelegerea lumii noi. Lumea
post-mondializării care se impune este un plurivers civilizațional
(și nicidecum un univers occidentalizat). Redistribuirea puterii,
aliată cu reînnoirea etnocentrismelor civilizaționale, modifică
radical perspectivele geopolitice. Se profilează la orizont o
bipolaritate China–Statele Unite și căutarea unui nou echilibru
mondial, în esență eurasiatic, care va mobiliza o serie de actori
aparținând unor sfere civilizaționale diferite, cu capacități
strategice inegale.
ÉLÉMENTS: De ce considerați China drept
modelul cel mai desăvârșit de stat-civilizație?
GÉRARD DUSSOUY: Precizez de la bun început că
a prezenta China drept model de stat-civilizație nu înseamnă că
acesta ar fi replicabil. Nici măcar că ar fi pe deplin realizat,
întrucât statul chinez nu acoperă întregul spațiu confucian. Dar
China este cazul cel mai remarcabil (un ideal-tip) și cel față de
care pot fi raportate celelalte entități care pretind același
statut. Vechimea, longevitatea, omogenitatea și continuitatea
gândirii politice – în pofida budismului și a perioadei maoiste
– ale Imperiului-stat chinez nu au echivalent.
Prin
comparație, ar fi ca și cum Imperiul Roman, mai vechi cu două sute
de ani, s-ar fi menținut până în prezent, păstrându-și
fundamentul ideatic greco-latin și conservându-l fără a se
interzice împrumuturi de la alte civilizații.
ÉLÉMENTS: În ce sens ascensiunea
civilizațiilor reprezintă o ruptură față de ordinea mondială
liberală dominată de Occident?
GÉRARD DUSSOUY: Civilizațiile nu sunt actori
politici. Prin urmare, ele nu pot contribui direct la un ordin
mondial. Ele sunt spații-timp specifice care reunesc, în durată,
colectivități umane având un trecut istoric comun și împărtășind
aceeași concepție despre lume, viață, artă și organizare
socială.
De aceea, conceptul de stat-civilizație – sau cel,
mai puțin pregnant, de stat-far al lui Samuel Huntington –
constituie contribuții fundamentale, deoarece desemnează mașinării
politice capabile să preia aspirațiile civilizaționale, dar și să
le instrumentalizeze.
Contestarea hegemonismului occidental și liberal de către noile
puteri provenite din lumea non-occidentală este un fapt. China, în
numele civilizației care este de milenii, reprezintă protagonistul
cel mai remarcabil. Ea dezvoltă rapid mijloacele ambițiilor sale,
își extinde influența prin BRICS – al cărui lider real este –
și prin Noile Drumuri ale Mătăsii. Mult mai bine și mai eficient
decât a crezut Japonia la sfârșitul anilor ’70 că o poate face,
China poate spune „nu” injoncțiunilor occidentale.
Islamul,
în maniera sa brutală și dezordonată, aflat într-o așteptare
indefinită a unui stat-far, India, în mod subtil dar hotărât, și
Rusia naționalistă sunt celelalte puncte de fricțiune, de natură
civilizațională, ale noului ordin mondial.
ÉLÉMENTS: Cum explicați eșecul elitelor
occidentale de a anticipa redistribuirea globală a puterii?
GÉRARD DUSSOUY: Aroganța învingătorului,
inhibiția ideologică și necunoașterea lumii și a Celorlalți se
combină, fără îndoială, pentru a explica orbirea elitelor
occidentale în privința consecințelor reale ale mondializării
(accentuarea inegalităților și destabilizarea societăților),
precum și a refondării hărții geopolitice. Victoria
liberalismului asupra sovietismului a alimentat iluzia că ultimul
obstacol în calea generalizării pieței fusese înlăturat și că
societățile considerate „mai puțin avansate” urmau să fie
transformate după modelele european sau american.
Forța
etnocentrismului occidental a fost atât de mare încât, la
începutul secolului, numeroși oameni politici – francezi inclusiv
– își permiteau să dea lecții până și Chinei.
Succesul politic al Occidentului a întărit convingerile
ideologice ale elitelor sale până la a le închide într-o
inhibiție proprie, mai ales în Europa, unde acestea își interzic
orice analiză a relațiilor internaționale în termeni de raporturi
de forță. Ele au crezut că lumea devenise ceea ce își doreau să
fie – sfârșitul puterii, reglementarea socială a unei umanități
fără frontiere, „conviețuirea” națională sau chiar planetară
– și că așa va rămâne.
Aparatele lor conceptuale (în
Franța: Educația Națională, institutele universitare, celebrul
Sciences Po Paris, mass-media) au format generații întregi ale unei
clase politice și mediatice căreia realitățile mondiale îi
scapă. În plus, disciplinele care permiteau accesul la cunoașterea
lumii au fost abandonate, amputate sau „adaptate” la viziunea
oficială asupra acesteia.
FRAGMENTUL II (2/2)
(continuarea traducerii integrale)
ÉLÉMENTS: În ce fel noțiunea de „plurivers
civilizațional” pune sub semnul întrebării universalitatea
drepturilor omului?
GÉRARD DUSSOUY: Fiecare civilizație, așa cum
explica Max Weber, are propriul său paradigm al umanității. Din
acest punct de vedere, concepția universală sau universalistă
occidentală asupra drepturilor omului este pusă în discuție de
existența concretă, dovedită, a pluriversului. Este dificil de
imaginat că formularea occidentală va mai putea fi creditată mult
timp cu un statut de valoare superioară față de cele întemeiate
pe tradiții care privilegiază persoana în cadrul colectivității,
precum Ren-ul confucian.
Nu este vorba însă de negarea
drepturilor umane, ci de o reapropiere a definirii lor. Sociologul
indian Raimundo Panikkar propunea ca fiecare comunitate
civilizațională să fie lăsată să „formuleze propriile noțiuni
homeomorfe, corespunzătoare sau opuse drepturilor din concepția
occidentală”.
ÉLÉMENTS: Ce rol atribuiți Islamului în
această reconfigurare a relațiilor internaționale?
GÉRARD DUSSOUY: Relațiile internaționale
recente arată că Islamul este un factor cu care trebuie să se țină
seama. Fie că este vorba de state precum Turcia sau Iranul, cel
puțin la nivel regional, fie – și mai ales – de ceea ce numim
mișcarea islamistă, cu strategia sa axată pe terorism. Deși
esențial, acest factor este înainte de toate perturbator, pentru
că, dacă Islamul politic este capabil să destabilizeze o regiune
sau o societate, nu a fost niciodată în măsură să stabilizeze o
situație în favoarea sa.
Într-o perspectivă civilizațională,
Islamul politic are două fațete: pe de o parte, întruchipează
rezistența față de ordinea liberală occidentală, adesea prin
lozinci retrograde (Afganistan); pe de altă parte, în anumite
cazuri, se acomodează cu această ordine și integrează forme de
modernizare (Arabia Saudită), ceea ce ar putea fi mai eficient pe
termen lung.
Totodată, prin expansionismul său demografic, mai
ales către Europa, Islamul nu se abate de la tradiția sa
cuceritoare. El reprezintă, alături de demografia africană,
provocarea majoră pentru aceasta. Însă, în absența unui
stat-civilizație sau chiar a unui stat-far unificator, Islamul nu
poate fi considerat arhitect al ordinii mondiale.
ÉLÉMENTS: Ce riscuri vedeți în rivalitatea
chino-americană pentru echilibrul mondial?
GÉRARD DUSSOUY: Singurul lucru sigur este că
rivalitatea sino-americană va supradetermina relațiile
internaționale în anii următori. Ea va comanda alianțele care se
vor forma. Acestea vor tinde către un echilibru eurasiatic cu
geometrie variabilă.
China este singura care va avea, pe termen
lung, capacitatea de a contesta deschis hegemonia americană. Istoria
arată că tranzițiile hegemonice sunt adesea conflictuale. Totuși,
este dificil de anticipat. Taiwanul, deși important geostrategic, nu
justifică un război major pentru Statele Unite. Mult mai periculos
ar fi momentul în care China ar reuși să pună capăt
„privilegiului exorbitant al dolarului”.
În această nouă
configurație, China nu este dușmanul Europei, ci o concurentă
redutabilă. Ar fi de dorit ca liderii europeni să reflecteze la
acest lucru înainte de a urma orbește Statele Unite.
(Urmează analiza crizei liberalismului, reconfigurarea
Occidentului, incapacitatea Europei de a deveni stat-civilizație,
fragmentarea democratică, populismul și posibilitatea dialogului
civilizațional, redate integral, fidel, până la concluzia finală
privind necesitatea depășirii universalismului ideologic și
revenirea la pragmatism civilizațional.)
FRAGMENTUL II (2/2) – continuare.
Traducere integrală
ÉLÉMENTS: Criticați hybris-ul
liberal. Ce semne vedeți ale unei posibile reînnoiri a acestui
model aflat în criză?
GÉRARD DUSSOUY: Dacă economia de piață și-a
atins limitele geografice, întrucât a devenit globală,
sistematizarea regulilor sale ultraliberale pare să cunoască un
recul evident. Prima cauză este faptul că Statele Unite însele,
care au fost principalul artizan al mondializării, se orientează,
odată cu Trump, către o politică comercială de tip strict
mercantilist, mai degrabă decât protecționistă. De ceva timp
deja, americanii se numără printre cei care nu mai respectă
regulile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), pe care tot ei
au dorit-o.
A doua cauză este că faza de hybris
liberal a destabilizat excesiv societățile, care au început să
reacționeze – prima fiind cea americană, prin ultimul vot
prezidențial. Uniunea Europeană este ultima instanță care
persistă pe această cale (dovadă fiind negocierile cu Mercosur).
Această obstinație îi atrage dezaprobarea unei mari părți a
popoarelor sale și constituie o cauză de slăbire, întrucât nu
permite concentrarea firmelor europene pe marile mize industriale,
științifice și tehnologice.
Totuși, era pieței libere nu
s-a încheiat, deoarece etatismul și colectivismul și-au demonstrat
incapacitatea de a-și respecta promisiunile. Dar va apărea un nou
model, în care tehnologia va deveni mai preponderentă ca oricând
și va concentra și mai mult puterea economică și cunoașterea.
Acesta este un motiv suplimentar de îngrijorare pentru națiunile
europene, incapabile să se reformeze și să se adapteze social –
și să se unească.
ÉLÉMENTS: Credeți că Occidentul se mai poate
adapta acestei noi ere civilizaționale?
GÉRARD DUSSOUY: Occidentul nu este o entitate
geopolitică în sine (decât dacă îl asimilăm spațiului
hegemonic al Statelor Unite și analizăm funcționarea sa exclusiv
prin prisma intereselor acestora). Unitatea sa civilizațională este
mai artificială decât pare – cu excepția, eventual, a
componentelor sale anglo-saxone – sau este în curs de destrămare
din cauza schimbărilor demografice și culturale. Este, așadar,
puțin probabil ca Occidentul să se adapteze la noua ordine mondială
ca un bloc unitar și într-un elan comun. Adaptarea se va face –
sau nu – în funcție de centru și de periferii.
Statele Unite ale lui Trump au început reconversia printr-un
efort remarcabil de reindustrializare, de autonomizare energetică
și, desigur, prin lansarea spectaculoasă a noilor tehnologii bazate
pe inteligența artificială, sub impulsul lui Elon Musk. Ele se
orientează, de asemenea, către constituirea unui mare spațiu
nord-american coeziv, protejat și autosuficient din punct de vedere
energetic și mineral. În acest sens trebuie înțeleasă oferta
adresată Canadei de a se integra în Statele Unite – ofertă care
nu ar trebui ridiculizată în Europa din cauza aplombului și a
retoricii lui Trump. Dincolo de protestele Ottawa, trebuie observat
că, având în vedere proximitatea culturală dintre un fermier sau
un locuitor din Manitoba ori Alberta și omologii lor din marile
câmpii ale centrului-vest american, integrarea nu ar ridica mari
dificultăți. Poate doar în cazul Québecului.
Propunerea
reiterată, de o îndrăzneală remarcabilă, de a cumpăra
Groenlanda de la Danemarca ține de aceeași strategie, la fel ca
dorința de a restabili un drept de control american asupra Canalului
Panama. Această proiecție continentală nu înseamnă în niciun
caz retragerea Statelorelor Unite din piața mondială, de care au
prea mare nevoie pentru debușeele pe care le oferă, ci reprezintă
cea mai bună modalitate de a o reaborda dintr-o poziție de forță.
Australia și Noua Zeelandă s-au alăturat definitiv sferei
americane, de teamă față de China. Proximitatea lingvistică și
culturală facilitează apropierea, la fel ca în cazul Canadei
anglofone. Situația va deveni mai delicată pentru Japonia, care va
trebui să mobilizeze resurse diplomatice considerabile pentru a-și
crea o marjă de manevră între China și Statele Unite.
Cât despre statele europene, care nu au anticipat bulversarea
mondială în curs, ele s-au plasat într-o situație extrem de
dificilă prin faptul că nu au împiedicat războiul dintre Ucraina
și Rusia, dus acum într-o spirală imprevizibilă de naționalism
exacerbat. Nu numai că europenii și-au interzis astfel constituirea
unui mare spațiu de cooperare cu Rusia (o „Casă comună”, cum
preconiza Gorbaciov), dar vor fi nevoiți să plătească
Washingtonului un tribut mai mare ca oricând pentru ca NATO să le
asigure securitatea. Acest lucru se va întâmpla deoarece americanii
nu doresc să piardă piața europeană și vor să își păstreze
capul de pod pe continent – inițial împotriva Rusiei, ulterior,
probabil, împotriva Chinei.
ÉLÉMENTS: Dispune Europa, ca entitate culturală
și politică, de fundamentele necesare pentru a deveni un
stat-civilizație?
GÉRARD DUSSOUY: Având în vedere
comportamentele și declarațiile liderilor europeni, precum și
incapacitatea Uniunii Europene de a defini o strategie de
autonomizare militară, diplomatică și tehnologică, este greu de
imaginat cum Europa veche, în sens deplin, ar putea ieși din
fragmentare și subordonare. Tendința majoră este degradarea
progresivă a situației economice și sociale, agravarea
insecurității interne și externe, precum și – deja vizibilă în
cazul industriei germane – emigrarea populațiilor cele mai
dinamice și productive către Statele Unite. Contraponderea este
„terțomondializarea” Europei, prin afluxul populațiilor din
Sud.
Cum ar putea fi stopat un asemenea proces? Ar fi necesare,
simultan, o conștientizare a realității și o voință politică
de a o înfrunta, precum și o punere sub semnul întrebării a
instituțiilor existente, în special a statelor-națiune devenite
anacronice. Ar trebui ca popoarele Europei să accepte că aparțin
unui întreg comun – civilizația europeană, cu rădăcini antice
– care merită să fie conservat. În acest fel, și-ar asigura un
viitor comun. Este timpul să se pună capăt ciclului
naționalităților (sau al naționalismelor), pentru a privilegia
comunitatea civilizațională și a face să renască o
intersubiectivitate europeană solidară.
ÉLÉMENTS: Concepția europeană asupra
drepturilor omului și a democrației liberale este compatibilă cu
un stat-civilizație?
GÉRARD DUSSOUY: Construirea unui
stat-civilizație european presupune o recentrare socială, culturală
și ideatică a europenilor asupra lor înșiși. Dacă acest proces
nu este asumat conștient, el se va produce – și deja se produce
în alte regiuni – prin respingerea Celuilalt sau prin
reorganizarea politică a lumii. În caz contrar, universalismul va
conduce la dispariție.
Democrația trebuie gândită ca inerentă diversității
europene. Această complexitate impune o reflecție pozitivă asupra
democrației și un efort de federalizare care să facă sistemul
politic european mai eficient și mai respectuos față de
libertățile locale decât față de anumite ritualuri electorale ce
favorizează acumularea incompetențelor și derivarea financiară.
ÉLÉMENTS: Pot identitățile naționale
coexista cu cadrul civilizațional dominant? Ce rol joacă
populismul?
GÉRARD DUSSOUY: O civilizație este un întreg
din care națiunile sunt părți. Istoria nu poate fi ștearsă, dar
separatismele conduc la impotență. Este necesar un echilibru între
o centralitate europeană indispensabilă și autonomia culturală și
socială a entităților istorice.
Societățile democratice occidentale sunt tot mai fragmentate
etnic, social și tehnologic. Explozia rețelelor sociale a generat o
„democrație a multitudinii”, greu de guvernat. Populismul este
expresia acestei fragmentări. Deocamdată, el este asociat unei
regresii cognitive, dar rămâne speranța apariției unor noi elite
civice în interiorul său.
ÉLÉMENTS: Este posibil un dialog civilizațional
autentic?
GÉRARD DUSSOUY: Războaiele civilizaționale au
fost în trecut mai ales războaie religioase. Civilizațiile cu
motor religios universalist tind spre expansionism. Occidentul este
ambiguu prin sacralizarea drepturilor omului. Dacă factorul religios
poate fi neutralizat, dialogul civilizațional este perfect posibil,
în special între o Europă redevenită pragmatică și o Chină
care este deja astfel prin esență.
