sâmbătă, 17 octombrie 2020

Suferința, discriminată pe criterii politice în Parlament. Urmașii deținuților politici nu primesc drepturile dacă părinții au fost legionari. S-a votat!

 Suferința, discriminată pe criterii politice în Parlament. Urmașii deținuților politici nu primesc drepturile dacă părinții au fost legionari. S-a votat!

detinuti politici suferinta

Modificările aduse Decretului Lege 118/1990, prin care se acordă unele drepturi bănești urmașilor de gradul 1 ai luptătorilor anticomuniști au fost adoptate de plenul Camerei Deputaților marți 13.10.2020.  Proiectul legislativ PLx 615 / 2020 cu amendamente, venit să aducă noi modificări DL118/1990 fusese susținut în ședința Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților din Parlamentul României luni 12.10.2020, obținând raport de adoptare. Cea mai importantă modificare o constituie cea introdusă de Silviu Vexler, deputat din partea minorității evreiești și președinte al Federației Comunităților Evreiești din România. Prin această modificare, sunt excluși de la drepturile prevăzute de actul normativ urmașii celor care au fost deținuți politici dar au făcut parte din Mișcarea Legionară.

Articol 13 al Decretului-Lege 118 / 1990, după modificările aduse la intervenția deputatului Vexler, arată astfel : “Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă și/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora.” (subl. n.)

După votarea în plen a proiectului de lege, care s-a făcut foarte repede, deputatul Silviu Vexler a mulțumit colegilor săi că au susținut amendamentele sale. Din informațiile pe care le avem, subsecretarul de stat cu problemele luptătorilor anticomuniști, dl Octav Bjoza, nu a fost consultat deloc în legătură cu aceste amendamente, aduse fără știrea sa. De asemenea, nici Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, al cărei președinte este, nu a fost invitată la dezbaterile din Comisia de muncă pentru a fi consultată.

Noile prevederi instituie o evidentă discriminare între suferința a două categorii de urmași, așa cum a declarat președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, dl Coriolan Baciu, care și-a exprimat speranța că legea nu va fi promulgată în această formă.

Paradoxul constă în faptul că, după 1990, toți legionarii care efectuaseră detenție politică sub regimul comunist au beneficiat de indemnizațiile aferente DL118/1990. Câteva cazuri răzlețe, în care casele de pensii teritoriale respinseseră dosarele unor foști legionari, au fost rezolvate în Justiție. Instanțele au constatat că Mișcarea Legionară nu poate fi considerată fascistă, nefăcând parte din organizațiile declarate astfel de organele de anchetă ale Tribunalului de la Nurnberg. Cazurile au fost relatate și în presă (vezi foto). Astăzi în schimb, deși au suferit fără vină represaliile regimului totalitar, copiii legionarilor sunt pedepsiți de statul român pentru politica făcută de părinții lor.

De altfel, statisticile din arhivele fostei Securități arată că legionarii au reprezentat categoria politică net majoritară în temnițele regimului comunist, iar Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului de sub egida Academiei Române aprecia, în 2015, că ponderea legionarilor în Rezistența anticomunistă a fost de peste 70%. De asemenea, tot ei au constituit majoritatea elementelor parașutate în România de aviația militară americană, între 1951 și 1953, pentru a lupta împotriva comunismului.

Prin modificarea adusă de liderul Comunității Evreiești, majoritatea urmașilor de deținuți politici ar putea fi practic excluși de la drepturile prevăzute de DL118/1990.

Mai mult decât atât, în perioada 1948-1964, toate sentințele în procesele politice erau dinainte dictate de Securitate, iar rechizitoriile îi indicau ca legionari pe mulți dintre opozanții cei mai dârji ai regimului, fără ca aceștia să fi făcut parte din această mișcare. Este de înțeles că există pericolul să fie excluși de la drepturi și o mare parte a urmașilor celor neimplicați în mișcarea legionară.

Copiii legionarilor, ca de altfel toți membrii familiilor acestora, au suferit persecuții cumplite din partea regimului comunist, indiferent de vârsta la care se aflau. Dați afară din locuințe, din licee și din facultăți, ori ostracizați în școlile primare, aceștia au fost nevoiți cel mai adesea să renunțe la urmarea studiilor superioare. Marginalizați profesional și social, supravegheați asiduu, conform directivelor conducerii comuniste, ei au suferit traume severe, întinse de-a lungul deceniilor. Indiferent de culoarea politică a părinților, se cuvenea ca statul român să aducă acestor urmași reparațiile morale și materiale firești în orice stat care s-a rupt de totalitarism.

Proiectul legislativ PLx 615 / 2020 a fost introdus la începutul acestei luni în Camera Deputaților, după ce anterior fusese adoptat și de Senat. El a amendat unele prevederi ale legii de modificare a DL118/1990 inițiate de deputatul minorității sârbe Slavoliub Adnagi și adoptat de Parlament astă vară. Prin acest act normativ, sunt introduși ca beneficiari ai DL118/1990 și copiii deținuților politici, dar și fiii celor care au căzut în luptă cu Securitatea ori au fost executați sumar de organele represive în timpul rezistenței armate ori răscoalelor împotriva colectivizării. De la început, legea a prezentat inechități în evaluarea cuantumului indemnizațiilor. Spre exemplu, urmașii celor  împușcați sau morți în detenție vor primi câte 500 de lei, în timp ce urmașii celor ieșiți din pușcării primesc 50% din cuantumul indemnizației care s-ar cuveni defunctului părinte.

Reamintim că în anul 2019, Parlamentul a respins proiectul de lege inițiat de Octav Bjoza, subsecretar de stat pentru problemele luptătorilor anticomuniști, care prevedea pentru toate categoriile de urmași ai deținuților politici și deportaților o indemnizație fixă echivalentă cu salariul minim pe economie.

joi, 15 octombrie 2020

Femeile cu crucea pe frunte în Cadrilaterul dobrogean, venite din părțile Pindului

Femeile cu crucea pe frunte

“Din vrerea nestrămutata a lui Dumnezeu şi prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul ţărei înspre miază-zi, de partea Dobrogei, încă cu o nouă ţărişoară. Unii au numit acest ţinut Cadrilater, patrulater, căci mai de mult, pe timpul stăpânirii Turcilor, Ruşciucul, Şumla, Varna şi Silistra, erau patru cetăţi renumite, în jurul cărora s’au dat multe lupte înverşunate. Silistra, sau Drâstorul lui Mircea cel Bătrân, aşezată pe Dunăre şi locuită de Români, era aşa de bine întărită că n’a putut fi luată niciodată de un inamic.” (“Ţara nouă – Dobrogea sudică şi Deliormanul” – G. Murgoci – 1913). Dar nu despre istoria Cadrilaterului va fi vorba în articolul selectat pentru voi din presa interbelică. În centru atenției sunt aromânii strămutaţi de autorităţile române în Cadrilater, veniți de prin părţile Pindului, după Primul război mondial. Şi despre un obicei al acestora: acela de a-şi tatua femeile cu o cruce în mijlocul frunții:



“Batalioanele de pictori, gravori, desenatori şi sculptori de la Balcic au produs mai mult de un vagon de opere plastice, reprezentând geamiile, fântânile şi tipurile de ţigani-tătari din partea locului. Niciunul din artişti n’a băgat însă de seamă, în dimineţile răcoroase, pe potecile dintre dealurile de lut alb ale Balcicului, frumoasele chipuri ale femeilor şi fetelor “macedonene”, toate în straie bătute în fireturi de aramă şi argint, cu frizurile înălţate, asemenea unor mici domuri şi miniaturale diademe. N’au băgat de seamă nici semnul crucii încrustat între sprâncene, ca o insignă de foc, pentru totdeauna. Frumuseţea acestor găteli şi podoabe, caracteristică acelor chipuri – de-o energie şi o seninătate care le deosebesc numaidecât de melancoliile fierbinţi ale chipurilor măslinii şi prelungi, orientale, ale Dobrogei de Sud – se ivesc deocamdată cunoaşterii noastre numai din misterioasa cameră neagră a aparatului fotografic. Până la ivirea pictorilor şi sculptorilor care să redea acea populaţie tot atât dacă nu şi mai pitorească decât ţiganii, turcii şi tătarii din Cadrilater, va trebui să ne mulţumim numai cu atât. Dar cine sunt aceste frumoase purtătoare de cruce în frunte? De unde vin? De unde li se trage obiceiul pe care nu-l mai găsim în nici una din regiunile locuite de Români, deşi fântânile ţării româneşti, toate, veghează ocrotite de cruci iar răscrucile ocrotite de troiţe.



Româncele cu crucea tatuată între sprâncene sunt soţiile şi fiicele coloniştilor aduşi de guvernul român în Dobrogea de prin părţile Pindului, din inima Balcanilor, în ultimii şaptesprezece ani, pentru a pune în valoare ţinuturile părăsite de Turci şi de Bulgari. Nevoia de a româniza hotarele, a îndemnat pe oamenii noştri politici să-şi amintească de fraţii din Pind, a căror soartă aspră, vreme de secole, nu mai putea fi schimbată, între noroadele amarnice de-acolo, numai cu un învăţător şi cu un abecedar din patria-mumă. Pentru un hotar deschis, ca cel din Cadrilater, era nevoie de o populaţie românească dârză, obişnuită cu luptele de fiecare zi şi în care simţământul familiei şi al credinţei strămoşeşti să fie împletit cu însuşi instinctul vieţii. În haosul politic de după război, acţiunea de colonizare din Dobrogea de miază-zi, e poate acţiunea cea mai cuminte şi mai stăruitoare a guvernelor noastre. S’a instituit un oficiu special de colonizare, care construieşte în fiecare an locuinţe pentru noii veniti. Din păstori şi locuitori de munte, Românii din Macedonia devin, în ţara noastră, agricultori şi locuitori de şes, stăpâni pe ogoare al căror belşug, pentru ei, ţine de basm.



Trăinicia obiceiurilor lor se poate observa, nu atât în limba pe care şcoala şi învăţătorii din vechiul Regat le-o îndulceşte, cât în portul atât de artistic şi atât de migălos zămislit – priviţi brâiele, mânecile şi mai cu seamă ciorapii femeilor – în felul coafurii impunătoare şi semnul crucii dintre sprâncene, al fetelor şi al soţiilor. Crucea tatuată e semnul amintitor al vieţii amarnice din Pind, când frumuseţea Româncelor era ameninţată de oamenii vizirului, paşei sau chiar a padişahului, ahtiaţi după asemenea graţii. Ca femeile să nu mai fie supuse, răpite şi să nu mai ajungă sclave în haremurile turceşti, alături de femeile din celelalte provincii supuse semilunei, Aromânii şi-au însemnat cu o cruce în frunte semnul lor. Semnul mântuitor, care îngăduia recunoaşterea fetelor răpite şi împiedica trecerea celor cu suflet uşuratec la mahomedanism, dăinuieşte şi azi – dar azi ca o podoabă, aşa cum se întâmplă pretutindeni cu toate vechile semnele de sclavie.



Românii macedoneni colonizaţi în Cadrilater s’au adaptat uşor vieţii agricole şi impun respect vecinilor prin moralitatea vieţii lor familiale, felul dârz al sufletului lor şi energia cu care muncesc pământurile. Până unde au putut ajunge macedo-românii în lucrarea metalelor delicate, bunăoara, se poate vedea – precum am amintit mai sus – în primul rând în straiele lor împodobile atât de artistic în fireturi (care amintesc arta împletiturilor şi zugrăvelilor din palatele arabe, rămase în Spania din epoca maurilor), dar mai cu seama în obiectele lucrate de macedo –românii din oraşele balcanice şi ale Asiei-Mici. Ei sunt socotiţi ca cei mai de seamă făurari ai metalelor preţioase şi cei mai pricepuţi negustori de podoabe de aur şi argint.




“E greu să cerem autorităţilor noastre să reînvie şi la macedo-românii din Cadrilater, arta topirii şi împletirii metalelor scumpe. Dar le putem cere să ia aminte la portul lor atât de pitoresc şi artistic. S’au făcut studii şi s’au alcătuit bazare de cusături naţionale, din toate regiunile locuite de Români. Din mozaicul de gusturi artistice al neamului acestuia, lipsesc macedo-românii, adică cei mai artişti poate dintre noi. Dacă nu putem crede că obiceiul crucii în frunte să cucerească uşor gustul mamelor românce din restul ţării, straiele “ţânţărencelor” şi mai cu seamă coafura lor, ar putea ispiti cele mai alese gusturi şi în curând am putea vedea în Bucureşti – ca ultimă modă – coafura princiară a fetelor din Pind, care azi râd în jurul fântânelor dobrogene.” (articolul “Crucea în frunte” – semnat “A.”, foto: H. Lőffler – publicat de “Realitatea Ilustrata” din 9 septembrie 1936 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucurestilor).

miercuri, 19 august 2020

Dan Culcer. Reconstituirea nobilimii maghiare ardelene în România. O erezie socială și națională în secolul XXI

Magyar Tavirati Iroda, adică Biroul/Agenția Telegrafică Maghiară, amestecă adevărul cu minciuna, într-o știre importantă, difuzată în limba română la 28 iulie 2020, sub  titlul  „Moştenitorii lui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o pădure de la statul român“.
 

Cităm: «Moștenitorii contelui Kemény János au câştigat în instanţă, pentru a doua oară, o parte din dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetaţie forestieră de la statul român. După cinci amânări, Tribunalul Judeţean Prahova, în hotărârea irevocabilă de marţi, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 57 hectare […[ Proprietatea lui János Kemény a fost confiscată de puterea comunistă, contele a fost plasat într-un apartament cu condiţii minime şi a lucrat la prepararea varului. Mecena culturii transilvănene a murit în sărăcie în 1971, la Târgu Mureş. (MTI)»

Știrea  conține câteva informații exacte, câteva impreciziuni intenționate și o minciună. Minciună este afirmația că fostul baron Kemény János ar fi murit în sărăcie în 1971. L-am cunoscut, am fost coleg la Institul de teatru din Tg. Mureș cu un membru al familie sale, scenograful Kemény Arpád. Toată familia a trăit după 1945, așa cum trăiau toți foștii privilegiați, într-o lungă perioadă de mizerie, dar a fost ajutat foarte repede, tocmai datorită calităților sale umane și morale, de către cei pe care îi ajutase și care deveniseră apoi ei cei privilegiați, să-și găsească o slujbă corectă. A fost redactor la revista Muvelödés, devenită Új Élet (Viața nouă) sub directoratul lui Sütő András. Dar nu a murit în sărăcie ci a fost doar lipsit de opulența pe care unii o consideră normală în existența unor familii nobiliare. Nu e cazul meu, nu consider opulența un drept al privilegiaților, nu admit privilegii ereditare și în general alte privilegii decât cele obținute prin muncă manuală sau intelectuală. Nu prin comerț, prin politică sau prin furt. Nu accept reconstituirea unei societăți stratificate pe bază de titluri nobiliare ereditare. Nu cred că trebuie reconstituită în Europa de Est o societate care să acorde foștilor nobili de orice nație privilegiile de care beneficiaseră înainte de 1945.

În cazul procesului familiei Kemény János, a fost o greșeală utilizarea incompetentă și abuzivă a argumentului acuzator, fals, de părăsire a României după 1944. Nu i se putea aplica confiscarea averii pe baza regulamentuluiu CASBI. Kemény János a fost un intelectual maghiar patriot, Pentru asta trebuia respectat. Și ar fi trebuit să i se acorde dreptul de a utiliza o parte din proprietățile sale, obținute prin moștenire, în continuarea efortului său cultural, în favoarea minorității căreia îi apaținea. Dar politrucii evrei, maghiari sau români care, imediat după 1945, au justificat și aplicat deposedarea sa integrală în conformitate cu principiile luptei de clasă, sunt cei de tras la răspundere, ei și descendenții lor. Nu statul român, nu românii în general, nu cetățenii actuali.

Dacă pădurile deja adjudecate familiei Kemény vor fi  bine administrate, nu vom avea de ce să ne plângem. Dacă vor fi exploatate violent, vândute altor beneficiari de genul întreprinderilor forestiere austriece care distrug pădurile din România, responsabilii vor trebui trași la răaspundere și pedepsiți. Dar foștii nobili să nu se întindă mai mult decât le permite plapuma.

În această țară, există nu doar interese particulare ci și interese colective. Voi repeta mereu: ce interese colective servește restitutio in integrum a proprietăților unor astfel de foști privilegiați. Nici românii, dar nici maghiarii neprivilegiați nu au vreun interes să tolereze astfel de extensii de posesie, care au origini clar abuzive. Istoria nu începe la 1944, nici la 1920, ci mult înainte. Judecătorii din România au nevoie de lecții de istorie care să le fie predate de specialiști români. Și dacă nu au memorie bună, principiile de bază pot fi tatuate, tatuajeul e la modă. În loc de caligrame chinezești li se poate tatua una din datoriile profesionale ignorate.

În toate cazurile, fără excepție, poate fi regăsită sursa abuzivă a privilegiilor, deci a proprietăților pe care le primiseră acești «nobili», pentru acte de bavură militară, ca efect al unui oportunism politic sau prin căsătorii bine aranjate. Terenurile apricole și pădurile cu asemenea dimensiuni, aparținând unui singur proprietar nu au fost cumpărate cu bani cinstiți, adică obținuți prin muncă, ci au fost confiscate unor coproprietari (țărani liberi) de către principi localnici și donate (ilegal, nu poți dona ceeace nu-ți aparține) nemurilor devenite astfel privilegiate. Sau acaparate abuziv prin alte mijloace specifice epocilor istorice cunoscut sub numele de feudalism, capitalism.1

Deciziile de justiție de acest gen sunt prin natura lor ilegale, fiindcă se bazează pe acte de proprietate care au fost obținute, la origine, în toate  cazurile, sub formă de privilegii, donații, ca acte de putere. Este interesantă emisiunea de televiziune Castele interzise în care unul din moștenitorii Kemény remarcă cu oarecare mirare sau chiar indignare numărul mare de mașini din România care arborează tricolorul românesc (în România!!).

I se  pare un semn al creșterii, activării naționalismului la români. Nu știe, nu vede că din 1990 încoace se agită peste tot în Ardeal culorile Ungariei (sub pretextul că ar fi simboluri etnice și nu de stat!) și s-a inventat un drapel cu «simbolurile» Ținutului Secuiesc, Soarele și Luna. Actul de provocare aparține unor maghiari. Fluturașii tricolori la români, acum, sunt încă semnele unui naționalism de paradă, fără temei în actele concrete ale unui patriotism pozitiv.  Ceva în genul semnăturilor fără efect pe niște petiții difuzate pe Internet, care nu incumbă nici o schimbare de mentalitate, legală sau socială. Nu s-a impus o afirmare constructivă a românității Ardealului.

Nu poate fi acceptată «Recucerirea/Reconquista» Ardealului, de către foștii privilegiați maghiari, prin așa-zisele acte de restituire in integrum. Ardealul este parte integrantă a Romaniei nu de la 1918 ci de todeauna. Iar trecutul colonial maghiar în Ardeal, adică stăpânirea unei minorități invazive asupra unei populații localnice, nu dă temei vreunei continuități sau unei reconstrcuții statale.

Dan Culcer

luni, 20 aprilie 2020

Ion Spânu. Stăpîni şi sclavi SparAngela Merkel, GuWernerul României şi români abandonaţi în Germani

Stăpîni şi sclavi

SparAngela Merkel, GuWernerul României şi români abandonaţi în Germania

Zeci de muncitori români care au lucrat la cules de sparanghel în Germania sînt abandonaţi chiar a doua zi de Paşte pe un aeroport din Germania, fiind lăsaţi să se descurce pe cont propriu pentru a ajunge în România. Cîţiva au reuşit să intre în direct la Antena 3, în emisiunea lui Adrian Ursu, făcînd dezvăluiri cutremurătoare despre condiţiile de muncă şi, mai ales, despre abandonarea lor!
Dezvăluirile românilor abandonaţi sînt de-a dreptul cutremurătoare şi le vom rezuma la sfîrşitul acestui articol, făcînd astfel apel la autorităţile române de a se implica rapid în rezolvarea situaţiei, aşa cum au făcut atunci cînd Angela Merkel, cancelarul Germaniei, le-a cerut să trimită mii de români să-i culeagă sparanghelul.
N-au trecut decît 11 zile de la „Operaţiunea Sparanghelul” de pe aeroportul din Cluj, deci munictorii trebuiau să se afle şi acum în carantină în Germania, mai ales după ce unul dintre ei a decedat în aceste zile, fiind depistat cu Coronavirus. Să vedem, însă, cum s-a ajuns la această situaţie umilitoare şi periculoasă.
30 martie 2020, Bruxelles: După şedinţa Consiliului European, la care a participat şi Klaus Iohannis, CE a emis un Comunicat privind „Orientările privind exercitarea liberei circulații a lucrătorilor pe perioada epidemiei de COVID-19”, cu un capitol special, intitulat „Lucrători sezonieri”:
4 aprilie 2020, Ordonanţa militară nr. 7: deşi în art. 9, al. 3 se precizează că sînt interzise zborurile către Germania, în art. 10, al. 1 se menţionează excepţia referitoare la zborurile charter pentru transportul lucrătorilor sezonieri:
4-8 aprilie 2020, pe Internet: apar mai multe anunţuri prin care se recrutau muncitori pentru cules de sparanghel în Germania, deşi zborurile de linie spre această ţară erau interzise prin Ordonanţă militară, întărită de declaraţiile lui Klaus Iohannis:
9 aprilie 2020, Aeroportul Cluj: peste 2.000 de români, veniţi ilegal din toate părţile ţării, inclusiv din judeţul Suceava, aflat în izolare, erau la ora 7:00 îmbulziţi pe aeroport, aşteptînd să fie trimişi cu avioanele la cules de sparanghel în Germania. Imaginile au făcut imediat înconjurul lumii:
Presa a devoalat rapid multe nereguli privind recrutarea muncitorilor, deplasarea lor pînă la Cluj în miez de noapte fără a fi controlaţi de patrule, lipsa contractelor, care au fost semnate chiar pe aeroport şi despre implicarea autorităţilor, inclusiv a preşedintelui Iohannis, în această operaţiune.
15 aprilie 2020, „Der Spiegel”,: Ziarul german face publică informaţia potrivit căreia un muncitor român din acest lot trimis la cules de sparanghel a murit de coronavirus! Informaţia a fost confirmată chiar de ministrul de Interne din Germania:
Deci, românul Nicolae Bahan „de 57 de ani a fost găsit mort în locul de cazare pe 11 aprilie. La început, cauza morții era neclară. Un test pentru Covid-19 a fost atunci pozitiv. Ministerul de Interne din Stuttgart a confirmat cazul”! Deci, toţi ceilalţi care erau cazaţi în acelaşi loc, precum şi cei cu care a lucrat pe cîmp, ar fi trebuit să devină imediat suspecţi de infectare şi să fie izolaţi, lucru care nu s-a întîmplat! Nici măcar nu s-a încercat aflarea răspunsului referitor la cauza infectării lui Nicolae Bahan: a plecat infectat din România, a fost infectat în avion sau a luat virusul în Germania?
18 aprilie 2020, ziarul „Monitorul de Suceava”: este publicată Scrisoarea unuia dintre culegătorii de sparanghel, în care sînt demascate condiţiile de muncă, lipsa protecţiei faţă de infectarea cu Coronavirus, dar şi – atenţie! – cum să mintă organele de poliţie în cazul unor controale:
19 aprilie 2020, Antena 3: într-o ediţie specială a emisiunii lui Adrian Ursu, intervin cîţiva muncitori direct din Germania, care fac dezvăluiri incredibile nu numai despre condiţiile umilitoare de muncă pe plantaţiile de sparanghel, ci şi despre abandonarea lor după ce unora li s-a desfăcut contractul de muncă. În direct se afla şi Marius Hanganu, reprezentant al Confederaţiei Sindicatelor Germane:
Transcriem cîteva dintre dezvăluirile făcute în direct de muncitorii din Germania care au reuşit să vorbească la postul de televiziune, păstrîndu-şi însă anonimatul:
Nu vreau să dramatizez situaţia, dar, sincer, sîntem asupriţi. Ne-au băgat în nişte barăci, ne-au promis din ţară nişte locuri de muncă decente. Ne-au pus într-o aşa-zisă perioadă de carantină şi a doua zi ne-au scos la muncă în cîmp! Sînt aici persoane care muncesc de la 14 ore în sus. Azi este Sfînta zi de Paşte. Aseară, de Înviere, s-a muncit. Eu, personal am muncit de seara de la ora opt, pînă dimineaţa la ora opt! Acum, au venit cu un tabel şi i-au obligat pe unii să-şi facă bagajul şi să plece! Autogările şi aeroporturile sînt închise. Cu ce să vină în ţară, fără nici un ban? Nici măcar nu se respectă perioada de carantină, noi sîntem un pericol pentru germani. Noi am fost vînduţi, adică guvernul şi-a dat străduinţa să plecăm din ţară, dar şi un cîine, cînd îl laşi la cineva, laşi un număr de telefon, dacă se întîmplă ceva cu cîinele, să mă suni! Noi pe cine să sunăm? Cînd am sunat la poliţie, a venit unul şi ne-a spus că îl cunoaşte pa patron de 20 de ani, deci tot noi sîntem de vină”.
Interlocutorul a dezvăluit şi cum s-a derulat operaţiunea de racolare a muncitorilor, confirmînd ceea ce am scris şi noi imediat după episodul de la Cluj: „Toată plecarea noastră a început prin telefoane date la anumite firme din România care căutau forţă de muncă. Pe WatsApp ni s-a cerut o copie de pe buletin şi ni s-a dat data plecării, pe 10 aprilie, de la aeroportul Otopeni. Acolo ni s-au dat nişte hîrtii, aşa-zisul contract, un xerox, pe care era semnătura angajatorului, fără ca noi să semnăm. Ne-am dus la check-in, unde am dat datele personale şi ni s-a dat un bilet de avion. Cînd am ajuns în Germania, am fost preluaţi de autorităţile germane, ni s-a făcut un test fictiv foarte scurt, adică ni s-a luat febra, după care au venit autocarele de la firmă şi ne-au dus într-un campus, în care sînt numai barăci, nişte containere. A doua zi de dimineaţă ne-au cerut buletinele, iar duminică, atunci cînd a fost paştele la catolici, am fost scoşi la muncă pe cîmp, la sparanghel! Nu ni s-a dat aici nici un contract să-l semnăm şi am fost trimişi în cîmp. Nu ni s-a dat nici măcar o banală sticlă de apă, deşi aici e praf, e mizerie, e soare”.
O munictoare care a intrat în direct a dezvăluit şi care au fost costurile suportate de muncitori înainte de plecarea din România: „Era o firmă din Sibiu, căreia i-am plătit 100 de euro garanţia că plecăm şi 140 de euro pentru transport. Şi cei care nu au plătit transportul în ţară, vor avea banii reţinuţi din cei cîştigaţi aici, inclusiv banii de mîncare”!
Întreaga conversaţie, precum şi o înregistrare în care apare reprezentanta patronului într-un dialog agresiv şi ameninţător cu muncitorii, pot fi văzute pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=NsHnL_Klzq0.
20 aprilie 2020: în ţară au apărut informaţii despre faptul că zeci de români cărora li s-a desfăcut contractul de muncă sînt abandonaţi pe aeroportul din Ingolstadt, oraș din regiunea administrativă Bavaria Superioară, landul Bavaria, care ar trebui să ajungă în ţară, dar nu au cu ce, căci traficul aerian este oprit, cursele auto sînt interzise!
La ora cînd redactăm acest articol, nici o autoritate română nu a luat legătura cu zecile de români disperaţi. Întrebările legate de această situaţie dramatică se îndreaptă, fireşte, către Preşedintele României, Klaus Iohannis, care a negociat plecarea românilor la cules de sparanghel, ministrului de Externe, care are ambasada şi consulatele în subordine, ministrului de Interne, care a dat Ordonanţa nr. 7, cea care a favorizat plecarea oamenilor în Germania.
Dacă au fost atît de operativi pentru a pune în practică dorinţa cancelarului Angela Merkel, supranumită deja pe Internet SparAngela Merkel, ar trebui să dea dovadă acum de aceeaşi operativitate pentru a-i aduce în siguranţă pe românii daţi afară de patronii nemţi.
O fi pentru important Angela Merkel sparanghelul în farfuria cu friptură pentru clienţii germani, dar viaţa românilor abandonaţi n-ar trebui să fie măcar la fel de importantă pentru autorităţile din România?

miercuri, 11 martie 2020

Te implici și tu pentru a salva pădurile de tocătoare? Un mesaj Declic

 Sursa

Antoniu Bumb | Declic

Sunt pur și simplu revoltat. Credeam că o să îți scriu astăzi un email cu vești bune pentru păduri, dar iată că trebuie să fac exact opusul. Și să te chem, din nou, să te implici!
Când îți scriu aceste rânduri, tocmai s-a terminat conferința de presă a ministrului Mediului, Costel Alexe. A anunțat un proiect de lege de modificare a Codului Silvic. Da, prevederile anunțate sunt necesare și unele chiar vor ajuta pădurea. Dar, din păcate, hoții vor putea fura în continuare milioane de metri cubi de lemn și după ce se va vota în Parlament noua variantă a Codului Silvic.
Se va fura în continuare pădurea, cu acte în regulă, pentru că ministrul Costel Alexe nu ia o decizie pe care comunitatea Declic i-o cere din momentul în care a devenit ministru.
La sfârșitul anului trecut i-am înmânat lui Costel Alexe o petiție, pe care ai semnat-o și tu prin care îi cerem modificarea definiției materialului lemnos în lege. I-am semnalat că milioane de metri cubi de lemn furat sunt în prezent băgate în tocătoare și transformate în rumeguș. Conform codului silvic, tocătura nu mai e lemn, poate fi transportată și vândută ca o marfă banală. Așa se pierde urma pădurii furate. Se alege praful de ea, la propriu.
Cei din industrie pretind că tocătura pe care o vând reprezintă doar resturi rezultate în urma exploatării. Realitatea din teren e alta. Se toacă arbori întregi, tăiați ilegal. Se toacă chiar și rădăcina copacilor, care ar trebui să rămână în pământ pentru a nu se destabiliza terenul până la refacerea pădurii. Totul pentru un profit cât mai mare.
În conferința de presă în care a anunțat modificările Codului Silvic, ministrul a fost întrebat de un jurnalist: definiția materialului lemnos va fi modificată? În loc să răspundă direct, a declarat că „Ministerul sprijină orice inițiativă benefică pădurii”. Adică a evitat un răspuns, pentru că în proiectul de lege NU se spune nimic de definiția materialului lemnos.
Aceasta este o veste foarte proastă pentru păduri și trebuie să reacționăm rapid, înainte ca proiectul să treacă prin Parlament.
Pe mine mă îngrijorează faptul că ministrul evită să vorbească despre faptul că în țara noastră, contrar directivelor europene, nu tot lemnul e considerat lemn. Mă face să cred că presiunea industriei lemnului e atât de mare încât ministrul preferă să ignore această gaură uriașă din Codul Silvic.
Nu putem permite ca lucrurile să rămână așa. Dacă-i scriem, mii de oameni, pe Facebook, îi va fi greu să ne ignore. Nu te gândi că o vor face alții, dacă îți pasă de copacii care mor zilnic, implică-te tu. Dă click aici. Vei ajunge pe pagina de Facebook a lui Costel Alexe. Poți copia unul din mesajele scrise cu caractere italice, mai jos, sau poți scrie un mesaj personalizat. Adaugă-l în comentarii la ultima postare.
Peste 22 500 de membri Declic cer modificarea definiției materialului lemnos în Codul Silvic. În acest moment lemnul furat poate fi tocat și apoi poate fi transportat și vândut ca o marfă banală. Aceasta este o practică foarte des întâlnită în pădurile noastre. Domnule ministru, vă cerem să vă asumați public modificarea definiției materialului lemnos, conform normelor europene: tot lemnul să fie lemn. Această prevedere trebuie să facă parte din modificările propuse la Codul Silvic. Vrem o lege pentru pădure, nu pentru hoți: stiri.declic.ro/lemnul-e-lemn
„Domnule Costel Alexe, vă cerem să ne demonstrați că sunteți, cu adevărat, un ecologist la mediu. Luați o decizie importantă pentru păduri, o decizie care va pune bețe în roate mafiei pădurilor. Ne toacă pădurea, o fac praf, la propriu, și o vând ca și când ar fi o marfă banală. Tot lemnul e lemn, asta spune și legislația europeană. Schimbați definiția materialului lemnos din Codul Silvic. Această modificare trebuie inclusă în proiectul de lege pe care l-ați depus la Camera Deputaților. Fiți de partea pădurilor, nu a forestierilor corupți!”
Costel Alexe e foarte atent cu imaginea lui publică, promovează intens o imagine de ministru ecologist.
Guvernul liberal s-a dovedit a fi foarte reactiv la acest tip de presiune publică. Cel mai bun exemplu este campania prin care am convins guvernul să trimită dosarul Roșia Montană la UNESCO. Inițial Ludovic Orban ne-a spus că nu ne poate da un răspuns pozitiv. După ce zeci de mii dintre noi i-am scris, s-a răzgândit și acum dosarul este la UNESCO.
E clar că înainte de alegeri, politicienii sunt foarte atenți când alegătorii le cer, în număr mare, ceva. Haide să ne adresăm ministrului mediului, tu, eu, alte câteva mii de oameni care iubesc pădurea. Îi cerem să își asume modificarea definiției materialului lemnos în Codul Silvic. Apoi mingea va fi în terenul lui, va trebui să ne demonstreze că nu e ecologist doar cu numele, că își asumă și proiecte care chiar blochează hoția. Durează 2 minute să copiezi unul din mesajele scrise cu caractere italice, mai sus, și să le adaugi în comentariile de la ultima postare de pe pagina oficială a ministrului.
a, îi scriu ministrului
Te implici și tu pentru a salva pădurile de tocătoare?
Da, îi scriu ministrului

Te implici și tu pentru a salva pădurile de tocătoare?


Da, îi scriu ministrului

miercuri, 19 februarie 2020

Poziția Academiei Române privind proiectul Roșia Montană

Poziția Academiei Române privind proiectul Roșia Montană

Academia Romana-Rosia Montana 2
Academia Română, consecventă cu poziția sa fermă de apărare a valorilor culturale naționale, de conservare a bogățiilor subsolului României și de protejare a mediului natural - poziție exprimată în repetate rânduri[1] - salută decizia Guvernului României de reluare a procedurii de înscriere a sitului Roșia Montană în lista patrimoniului mondial al U.N.E.S.C.O.Totodată, Academia Română, cel mai înalt for de consacrare a valorilor intelectuale,de cercetare și de creație din România, este gata să sprijine în continuare autoritățile statului și alte entități interesate în conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și culturale de la Roșia Montană, în elaborarea grabnică a unui Plan Urbanistic General, în dezvoltarea durabilă a unor activități economice benefice locuitorilorși în stimularea turismului cultural de interes național și internațional în această importantă regiune a Munților Apuseni. Biroul Prezidiului Academiei RomâneBucurești, 3 februarie 2020
Analiza Academiei Române privind Proiectul de Exploatare Minieră de la Roşia Montană
- riscuri privind mediul şi dezvoltarea durabilă a zonei -
Introducere
Academia Română şi-a exprimat punctul de vedere în legatură cu proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, dorind să prevină o eroare cu efecte negative asupra comunităţii, mediului şi vestigiilor arheologice din zonăşi să semnaleze consecinţele riscante pentru Statul Român, înca din anul 2003, (apoi reactualizat si aprobat de Prezidiul Academiei Române în 03.11.2009 si în 27.07.2011). Analiza proiectului de exploatare minieră actualizat prezentat in Comisia de Analiză Tehnică a Ministerului Mediului si Schimbărilor Climatice în luna iunie 2013, efectuată de specialişti din institutele de cercetare ale Academiei, a condus la decizia Academiei Române de a-şi păstra poziţia exprimata anterior. Argumentele pe care se bazează poziţia Academiei Române sunt următoarele:
  1. Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în interesul naţional (prevedere constituţională), nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilăşi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor. 2. Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea populaţiei, demolarea unor clădiri (inclusiv monumente istorice), biserici şi mutarea unor cimitire, este inacceptabilă.
  2. Exploatarea preconizată periclitează grav zona arheologică Alburnus Maior, unică în lume şi de mare valoare istoricăşi culturală.
  3. Exploatarea proiectată s-ar face în lipsa unei analize a institutelor de specialitate în domeniu (Institutul Geologic al Romaniei) pentru examinarea valabilităţii cadrului geologic invocat.
  4. Desfăşurarea procesului de extracţie şi procesare este dezavantajos planificat.
  5. Valorificarea zăcământului va fi incomplete si inacceptabilă datorita imposibilitatii extragerii ulterioare a elementelor valoroase însoţitoare.
  6. propagare a microseismelor cauzate de procesul de extracţie, care afectează stabilitatea construcţiilor din vecinătatea carierei din Dealul Cârnic, si riscul determinat de seismicitatea indusăpe seama volumelor imense de steril acumulate în spatele barajului proiectat la gura Văii Corna cu pericol de rupere a barajului si efecte catastrofice asupra localităţilor din aval.
  7. Barajul preconizat, construit din rocă sterilă (in apropierea orasului Abrud), nu prezintă garanţii în situaţii extreme. Geologii romani au invocat de mai multe ori proasta alegere a locului acestui baraj, permeabilitatea fundaţiei şi a unor zone ale bazinului de acumulare a reziduurilor toxice.
  8. Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi crearea unor bazine de acumulare a reziduurilor cu baraje uriase ar produce o mutilare gravă a peisajului (pentru durate de zeci, poate sute, de ani).
  9. Folosirea unor cantităţi uriaşe de cianură de sodiu în procesul tehnologic şi depozitarea în bazin deschis a reziduurilor, conţinând resturi de cianură, produşi de „neutralizare” a cianurii (de asemenea potenţial toxici) şi mai ales metale grele, creează motive serioase de îngrijorare, chiar dacă “neutralizarea cianurii” promisă de proiect s-ar realiza într-un grad avansat.
  10. Planul de gestionare a deşeurilor, cu detalierea activităţilor ce se vor desfăşura pe Platforma tehnologică după închiderea investiţiei, trebuie sa se completeze nu numai cu activităţi de monitorizare, dar şi cu activităţi curente de operare (de ex.,gestiunea apelor acide), întreţinere, intervenţii de grade diferite, monitorizare continuăşi periodică, raportare la autorităţi etc. Investitorul apreciază că, la finalul proiectului, costurile totale actuale de închidere şi reabilitare a amplasamentului minier sunt estimate la 146 milioane USD. Nu este dată nicio explicaţie cu privire la această valoare şi nici cum s-a ajuns la ea.
  11. Planul de gestionare a deşeurilor nu insistă asupra potenţialului poluant al apei reziduale separate din iazul de decantareşi care este pompată în concavitatea unei cariere. Este vorba de 2,750 milioane mc apă reziduală care conţine 66 substanţe chimice ne-biodegradabile, cele mai multe dintre ele fiind toxice.
  12. Falimentarea investiţiei - din varii motive - crează un potenţial activ de poluare imens, ieşit de sub control, care ar trebui detaliat ca un scenariude risc major în Planul de gestionare a deşeurilor.
  13. In legatură cu garanţia privind răspunderea faţă de mediu, investitorul afirmă că va acoperi costurile oricărui eveniment neprevăzut, aşa cum prevăd Directiva U.E. şi legislaţia română in vigoare. Trebuie arătat cănici în acest caz nu se explică cum au fost făcute calculele, care sunt costurile unitare, cantităţile de materiale, energie, muncă vie etc. Calculele dau impresia că sunt foarte precise, dar la un proiect atât de complex trebuia luată în considerare o abordare stohasticăşi nu una simplista, strict deterministă.
  14. Beneficiile economice directe ale Statului Român, rezultate din redevenţele de 4 % asupra exploatării şi diverse impozite, sunt nesemnificative în raport cu consecinţele negative ale proiectului.
  15. Considerăm că Statul Român ar putea sau va putea sa exploateze aceste resurse nationale de interes naţional strategic, prin promovarea capitalului autohton si PSA, intr-o forma Europeana moderna si cu un control al riscurilor de mediu pe termen scurt si lung.
  16. Nu există garanţia că, la terminarea lucrărilor şi închiderea exploatării, firma investitoare va putea asigura costurile de refacere a mediului, de monitorizare şi de operare în zona calamitată. 18. Se constată lipsuri mari în legătură cu documentele cerute proiectului R.M.G.C. Lipsesc numeroase rapoarte şi studii legate de analiza cost-beneficiu facuta pe baza documentelor U.E.
  17. Proiectul încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale legislaţiei europene, semnalate anterior. Tările vecine si-au exprimat ingrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, in viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, „Dunăre-Delta-Marea Neagra”.
  18. Academia Româna consideră că nu pot fi ignorate numeroasele proteste individuale şi colective ale societăţii civile, ale unor instituţii ştiinţifice, religioase (inclusiv Biserica Ortodoxa Română si Biserica Romano-Catolica), culturale din ţarăşi străinătate, ale unor personalităţi şi oameni de ştiinţa şi cultură fata de acest proiect.
  19. Recent, principala organizaţie europeană de patrimoniu, Europa Nostra, si Institutul Băncii Europene de Investiţii au introdus situl minier istoric de la Roşia Montană pe lista „Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa”, alături de alte şase monumente din Albania, Cipru, Franţa, Italia, Portugalia, Turcia si vor incepe imediat misiuni de salvare la aceste situri de patrimoniu. 3
Sustinerea celor 21 de argumentele pe care se bazează poziţia Academiei Române (rezumat)1. Exploatarea proiectată pentru o perioadă de 17-20 ani nu este în interesul naţional (prevedere constituţională, Art.135 alin.(2), pct.d; vezi Anexele 1 şi 2), nu reprezintă o soluţie de dezvoltare durabilăşi nu rezolvă problemele sociale şi economice ale zonei, care se vor agrava după încheierea lucrărilor. Zona are nevoie de soluţii economice pe termen lung, bazate pe resurse regenerabile, preconizate tot mai intens de Uniunea Europeană. Chiar dacă Statul Român nu poate expoata aurul din regiune în momentul de faţă, el nu ar trebui să piarda acest aur în numai 17 ani, lăsând generaţiile următoare din România fără această avuţie naţională. După cum afirma un responsabil al Băncii Naţionale, aurul a reprezentat şi reprezintă „mantaua de vreme rea” a României. Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea populaţiei, demolarea unor clădiri (inclusiv monumente istorice), biserici şi mutarea unor cimitire este inacceptabilă. Ea contravine politicii de creştere demografică a Tării Moţilorşi cerinţelor de dezvoltare durabila a zonei.

Exploatarea preconizată periclitează grav zona arheologică Alburnus Maior, unică în lume şi de mare valoare istorică şi culturală. Distrugerea - chiar numai parţială - a vechilor galerii romane este total inacceptabilă într-o ţară care îşi respectă trecutul istoric şi originile.
Exploatarea proiectată s-ar face fara o expertiza (analizăcomparativă) efectuată de institutele de specialitate în domeniu, pentru examinarea valabilităţii cadrului geologic invocat (modelul geologic utilizatpentru localizarea mineralizaţiilor cu variaţia conţinuturilor de aur, argint şi a altor elemente utile - talia zăcământului, semnificaţia economicăşi oportunitatea valorificării acestuia), în vederea evitării riscurilor de orice natură: economice, de mediu şi de distrugere a patrimoniului. Proiectul se bazează pe date geoeconomice diferite în raport cu datele şi concluziile activităţii de cercetare efectuată anterior, în special de Institutul Geologic al României. Versiunea investitorului este mult prea optimistă, volumele de rezerve şi resurse, omogenitatea minereului şi cantităţile de aur şi argint recuperabile sunt supraevaluate.
Desfăşurarea procesului de extracţie şi procesare este dezavantajos planificata - într-o primă fază se atacă doar zonele bogate, pe parcurs minereul sărac, care urmează să fie haldat şi procesat abia dupăterminarea programului de exploatare, adica dupa 17 ani. Există riscul de abandonare a procesului de extracţie la jumătatea programului de exploatare şi de abandonare a haldelor cu minereu sărac, care vor 4
constitui o sursă suplimentară de poluare. Tipul de exploatare propus (cianurarea întregului material extras) duce la producerea unor cantităţi de substanţe toxice mult mai mari, într-un interval de timp relativ scurt (cca. 17 ani).
Valorificarea incompletă, inacceptabilă a zăcământului. In proiect nu este inclusă valorificarea feldspatului potasic - cca. 20-25 mil. tone concentrat de feldspat potasic cu cca. 13% K2O, eventual şi a unor elemente minore, chiar dacă au valoare economică modestă (Se, In, Ga - care au fost recuperate de I. M. Roşia Montană în procesul metalurgic doar din concentratele de pirită). Tipul de exploatare propus (pe întregul material extras) duce la imposibilitatea valorificării ulterioare a elementelor valoroase însoţitoare (feldspat potasic, Se, In, Ga etc).

Există şi alte riscuri colaterale, care pot apărea pe parcursul lucrărilor de extracţie. Riscul de propagare a microseismelor cauzate de procesul de extracţie prin dinamitări masive, care afectează stabilitatea construcţiilor din vecinătatea carierei din Dealul Cârnic, situate începând de la 50 m şi până în centrul vechi al localităţii, recent reabilitat şi modernizat şi riscul determinat de seismicitatea indusă pe seama volumelor imense de steril acumulate în spatele barajului proiectat la gura Văii Corna - pericol de rupere a barajului, cu efecte catastrofice asupra localităţilor din aval. In intervalul 1975 - 2000 (25 de ani), au avut loc în lume 15 accidente la minele de aur de pe glob, cu o medie de 0,6 accidente/an; dacăse aplică această medie la Proiectul R.M.G.C., care va dura 16-17 ani, rezulta ca pot apărea cca. 10 accidente cu diferite grade de periculozitate.

Barajul preconizat, construit din rocă sterilă, nu prezintăgaranţii în situaţii extreme, după cum demonstrează experienţa mai multor ţări în care s-au produs accidente grave în diverse exploatări miniere. Geologii romani au invocat de mai multe ori proasta alegere a locului acestui baraj, permeabilitatea fundaţiei şi a unor zone ale bazinului de acumulare a reziduurilor toxice. Barajul de 180 de metri înaltime (care ar fi poate, cel mai greu baraj din tara) este un „baraj de greutate” si nu un „baraj încastrat”. El este proiectat în valea Corna sprijinit pe formatiuni geologice dominant argilo-marnoase si detritice care ar deveni instabile sub dimensiunile barajului. Consecintele „cedarii” acestui baraj sub presiunea reziduurilor cianurate si toxice acumulate în spatele lui, ar însemna o catastrofa enorma pentru valea Ariesului, a Muresului, a Tisei inferioare si a Dunarii, de la Belgrad pana în Delta. Orase importante precum Alba Iulia, Deva, Arad, Szeged, Belgrad si toate orasele în lungul Dunarii de la Portile de Fier pana în Delta ar suferi distrugeri însemnate si populatiile din aceaste zone ar fi intr-un pericol real. Nu există garanţii că un accident nu se poate produce, iar pedepsirea ulterioară a vinovaţilor nu ar mai servi la nimic

Exploatarea la suprafaţă în patru cariere deschise şi crearea unui iaz de decantare a reziduurilor de 300 ha peste satul Corna, în spatele unui baraj de 180 metri înălţime, ar produce o mutilare gravă a peisajului (pentru durate de zeci, poate sute, de ani). Actuala exploatare de cupru în cariera deschisă de la Roşia Poieni, cu iazul ei de decantare de la Valea Şesii de 130 ha (peste satul Geamăna), in spatele unui baraj din arocamente de 120 m inaltime, adiacent la perimetrul licentei de exploatare Rosia Montana (si cu alte 13 iazuri de decantare proiectate in viitor) ilustrează clar consecinţele grave ale unor asemenea lucrări în carieră deschisă asupra mediului. Mai mult, daca se coreleaza impactul asupra mediului al celor trei proiecte adiacente: Rosia Poieni (cupru, in expansiune), Rosia Montana (aur, acum in dezbatere) si Bucium (aur, in viitorul apropiat), toate trei luand apa potabila din Aries, ne asteptam ca zona sa devina una dintre cele mai periclitate din lume.

Folosirea unor cantităţi uriaşe de cianură de sodiu în procesul tehnologicşi depozitarea în bazin deschis a reziduurilor, conţinând resturi de cianură, produşi de „neutralizare” a cianurii (de asemenea potenţial toxici) şi mai ales metale grele, creează motive serioase de îngrijorare. Chiar dacă „”neutralizarea cianurii” promisă de proiect s-ar realiza într-un grad avansat, toxicitatea reziduurilor rămâne o sursa de grave riscuri. Acest proiect este unul tipic, care se înscrie în seria afacerilor specifice situaţiilor de criză - de regulă nerentabile pentru stat - şi fărăaprecierea corecta a consecinţelor negative din punct de vedere economic şi a celor care vizează afectarea mediului şi a valorilor de patrimoniu naţional.
Planul de gestionare a deşeurilor, cu detalierea activităţilor ce se vor desfăşura pe Platforma tehnologică după închiderea investiţiei, ar trebui sa fie completat nu numai cu activităţi de monitorizare (pag.117 a proiectului), dar şi cu activităţi curente de operare (gestiunea apelor acide, de pildă), întreţinere, intervenţii de grade diferite, monitorizare continuăşi periodică, raportare la autorităţi etc. Pentru aceasta, ar trebui sa fie înfiinţata o entitate organizatorica cu statut şi buget de cheltuieli proprii, în răspunderea căreia ar rămâne evitarea şi gestiunea posibilelor riscuri de mediu. Costurile activităţilor post-închidere a investiţiei ar trebui sa fie asigurate de un Fond de garantare alimentat de investitor. Investitorul apreciază că, la finalul proiectului, costurile totale actuale de închidere şi reabilitare a amplasamentului minier sunt estimate la 146 milioane USD. Nu este dată nicio explicaţie cu privire la această valoare şi nici cum s-a ajuns la ea, cu atat mai mult cu cât costurile economice pentru reabilitarea pagubelor produse mediului nu sunt cunoscute. Nu se prezintă o analiză cost-beneficiu, aşa cum este solicitată la proiectele majore de investiţii finanţate de U.E.

Planul de gestionare a deşeurilor nu insistă asupra potenţialului poluant al apei reziduale separate din iazul de decantareşi care este pompată în concavitatea unei cariere. Este vorba de 2,750 milioane mc apă reziduală care conţine 66 substanţe chimice ne-biodegradabile, cele mai multe dintre ele fiind toxice (Studiul de Impact, vol. 8 pag.188-189, tabelul 2-48). Există pericolulul contaminării apelor subterane, de aceea monitorizarea acestui potenţial poluant trebuie să se efectueze de un organism al Statului Român pe termen nedeterminat.

Falimentarea investiţiei - din varii motive - crează un potenţial activ de poluare imens, ieşit de sub control, care ar trebui detaliat ca un Scenariude risc major în Planul de gestionare a deşeurilor. Simularea unei asemeneasituaţii prin colaborarea dintre investitor şi beneficiar (Statul Român) ar permite gestiunea unei asemenea situaţii grave şi evitarea unor mari pericole pentru mediu şi populaţia din zonă. Mai grav este faptul ca investitorul este RMGC, adica Gabriel Resources (Insulele Jersey) 80,69 % si compania de stat Minvest 19,31 %, tertul interesat fiind Gabriel Resources (Canada), cotata la bursa din Toronto pe seama aurului de la Rosia Montana; in instanta care va solutiona problema se va putearidica problema conflictului de interese: statul este si investitor si beneficiar si pe de alta parte, tragerea la răspundere a companiei (companiilor) pentru nerespectarea diferitelor obligaţii şi promisiuni asumate va fi, practic, imposibilă. [Cine să răspundă: căsuţele poştale din Barabados şi Jersey? (vezi Anexa 3)].

In legatură cu garanţia privind răspunderea faţă de mediu, investitorul afirmă că va acoperi costurile oricărui eveniment neprevăzut, aşa cum prevăd Directiva U.E. ELD (2004/35/CE) şi legislaţia română in vigoare (O.U.G. 68/2007). Pornind de la principiul proporţionalităţii, iminenţei riscurilor şi practica europeana privind constituirea garanţiei de răspundere de mediu, investitorul se angajează să constituie garanţia de răspundere de mediu înainte de inceperea activităţilor de exploatare, la momentul emiterii autorizaţiei de funcţionare de mediu, moment la care activităţile pentru care au fost identificate şi cuantificate situaţiile de risc încep sa se deruleze. Potrivit Art. 33 din O.U.G. 68/2007, cuantumul garanţiei, precizarea variabilelor critice şi de comutare; valoarea economică a proiectului şi indicatorii economici aferenţi calculaţi potrivit Ghidului pentru analiza cost-beneficiu a proiectelor de investiţii, Fonduri Structurale, Fondul de Coeziune şi Instrumentul pentru Asistenţa de Preaderare, C.E.E., 2009. 19. Proiectul încalcă o serie de convenţii şi alte elemente ale legislaţiei europene, semnalate anterior. În situaţii similare, alte ţări au procedat cu mai multă prudenţăşi au evitat să accepte riscurile implicate în proiecte asemănătoare. Cunoaştem documente care afirmă că „în Germania un asemenea proiect este de neconceput”, iar Bulgaria şi Armenia nu au aprobat proiecte de acelaşi tip. Tările vecine si-au exprimat ingrijorarea şi dezacordul cu aceasta exploatare, care ar putea periclita, in viziunea lor, participarea României la unul dintre programele majore ale Europei 2020, „Dunăre-Deltă-Marea Neagră”.

Academia Româna consideră că nu pot fi ignorate numeroasele proteste individuale şi colective ale societăţii civile, ale unor instituţii ştiinţifice, religioase (inclusiv Biserica Ortodoxa Românăsi Biserica Romano-Catolica), culturale din ţarăşi străinătate, ale unor personalităţi şi oameni de ştiinţa şi cultură. Nu se poate trece cu vederea rezistenţa şi nemulţumirile unei părţi din populaţia locală afectată de proiect, care riscă să-şi piardă proprietăţile şi să părăsească locurile unde au trăit o viaţă întreagă, ei şi strămoşii lor.

In 12 iunie 2013, principala organizaţie europeană de patrimoniu, Europa Nostra si Institutul Băncii Europene de Investiţii, parteneri fondatori ai Programului „7 Most Endangered”, au introdus situl minier istoric de la Roşia Montană pe lista „Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu din Europa”, alături de alte şase monumente din Albania, Cipru, Franţa, Italia, Portugalia, Turcia si vor incepe imediat misiuni de salvare la aceste situri de patrimoniu. Concluzii Academia Română cere din nou autorităţilor Statului Român săanalizeze cu multă atenţie proiectul, sub toate aspectele sale, antrenând specialişti dezinteresaţi şi oneşti din ţarăşi străinătate, inclusiv din organismele europene, înainte de a da cale liberă acestui proiect atât de controversat, contrar interesului national şi - după părerea noastră - extrem de periculos. Academia Română încearcă totodată să previnăşi dezastrul ecologic şi cultural aratat, cu multiple consecinţe inacceptabile.
Atât timp cât nu sunt clarificate aspectele privind interesul naţional şi nu se ţine cont de pierderile pe care le poate genera acest proiect, Academia Română susţine că acesta nu trebuie să primească acordul de mediu, cu toate că a fost şi este în continuare insistent mediatizat (cu sume de bani uriaşe şi fără nici o competiţie) şi nejustificat susţinut ca reprezentând unica soluţie pentru salvarea acestei zone defavorizate. Depinde de noi, de decizia politică de astăzi, ca Roşia Montană - un sanctuar spiritual cu mărturii patrimoniale de valoare universală unică, o moştenire, un atestat de identitate, existenţăşi continuitate multimilenară - sa nu rămâna în permanenţă mutilatăşi profanată. Statul Român, societatea noastrăau obligaţia morală de a-l respecta, sprijini şi proteja, pentru a îl transmite generaţiilor viitoarecu valorile lui şi cu aceeaşi semnificaţie.
Anexa 1.
Legea minelor din 1924 (lege a interesului national, care prevedea ponderea capitatului romanesc, redeventa crescatoare cu cantitatea de resursa exploatata, acordul de impartire a productiei, clauze speciale pentru aur si platina, grija fata de lucratorii de la exploatari s.a.) Observatii. Legea minelor apărută în Monitorul Oficial din 4 iulie 1924 (in timpul guvernarii conduse de marele Om de stat Ionel I. C. Bratianu) este comună pentru aur şi pentru petrol; are 271 articole şi 37 pagini si este o perlă a coroanei României interbelice prin formă, claritate şi expresie a interesului naţional şi privat românesc. Prezentam cateva articole de interes imediat, desi toata legea ar trebui revotata pentru a avea un instrument corect si eficient de negociere a exploatarii resurselor naturale ale tarii. Observatiile noastre coincid cu acelea facute de un colectiv din A.S.E. Bucuresti. “ Bucureşti, 3 iulie Ministerul de Justiţie Ferdinand I, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, La toţi de faţăşi viitori, sănătate: Corpurile legiuitoare au adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează: Legea Minelor” Art. 16: „[…] Se poate acorda permis exclusiv de explorare în interiorul unui perimetru care a fost dat pentru exploatarea unor anumite substanţe minerale, însă numai pentru substanţe diferite de acelea cuprinse în concesiunea acordată. Această acordare se va face cu avizul conform al consiliului superior de mine, dându-se preferinţă concesionarului. […]”.
Observaţii: În Legea minelor 61/1998, la Art 15 corespunzător scrie: „În limitele unui perimetru de exploatare autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru unele resurse minerale, cu acordul titularului”. Acest articol, vag ca formulare, a fost folosit de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M. pe scurt) ca să facă din Licenţa de exploatare 47/1999 o „licenţămixtă”:
- atât de exploatare pentru compania de stat Minvest la mina veche de la Roşia Montană (o carieră deschisă în masivul Cetate, cu capacitate de circa 500.000 de tone minereu anual), mină închisă în 2006;
cât şi de explorare pentru Roşia Montană Gold Corporation S.A. (R.M.G.C. pe scurt) pentru proiectul său, definitivat în 2001 în forma sa gigantică cu 4 cariere;
- licenţă cu titular şi afiliat, deşi Legea 61 prevede doar titular şi prevede călicenţele de exploatare (sau de explorare) sunt exclusive. După ce A.N.R.M. a cuplat pe R.M.G.C. ca afiliat, fără concurs public de ofertă, cu Minvest ca titular al Licenţei de exploatare nr. 47/1999 şi apoi, prin transferul licenţei 47 în 2000 întrei cei doi, l-a făcut pe R.M.G.C. ca titular cuplat cu Minvest care a rămas afiliat în licenţa 47 (şi „ingineria cu licenţa mixtă” a fost aplicatăşi în alte licenţe de explorare sau de exploatare în care a fost implicată aceeaşi companie străină), legea a fost adusă la normal. Astfel, în Legea minelor 85/2003, Art 25 corespunzător spune: „În limitele unui perimetru de explorare/exploatare, autoritatea competentă poate acorda, în condiţiile legii, unor persoane juridice, altele decât titularul licenţei, dreptul de explorare şi/sau exploatare pentru alte resurse minerale, cu acordul titularului”. Deci, nici conform articolului 16 din Legea minelor din 1924, nici conform articolului 25 din Legea minelor din 2003, licenţa mixtă nu ar fi fost posibilă. Licenţa mixtă este un punct cheie al afacerii Roşia Montană, alături de celălalt punct cheie, societatea mixtăRMGC. Art. 32. - „Concesiunile (de exploatare n.n.) se acordă numai întreprinderilor constituite casocietăţi anonime miniere române. […] Capitalul societăţii va trebui să fie suficient pentru exploatarea concesiunii. […]”.
Observaţii: A se compara acest text concis şi clar din legea din 1924 privitor la mărimea capitalului societăţii cu formulările generale, vagi ale articolelor 58, 59, 60, 61 din Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, privitoare la capacitatea financiară a candidaţilor la o concesiune minieră. Aşa se face că la Roşia Montană, investitorul canadian Gabriel Resources Ltd. (Gabriel, pe scurt), ales de statul român fără licitaţie de oferte, declara şi la 31 decembrie 2010 că „nu are resursele financiare pentru a finaliza procesul de obţinere a permiselor, pentru a achiziţiona toate suprafeţele necesare, sau pentru a construi mina la Roşia Montană”. („While Gabriel has sufficient financial resources to fund its current permitting activities, it does not have the financial resources to complete the permitting process, acquire all necessary surface rights, or construct the mine at Rosia Montana”.) (2010 Gabriel Quarterly Report, pag. 26) Art. 33. - „La constituirea societăţilor anonime române, statutele vor trebui să respecte următoarele principii:
a) Acţiunile vor fi nominative şi de valoare nominală maximă de 500 lei; ele nu vor putea fi transmise decât cu autorizarea consiliului de administraţie. Între români această autorizare nu este necesară.
b) Numărul voturilor fiecărui acţionar va fi limitat;
c) La sporiri de capital, numai 70% din spor se va da vechilor acţionari; echivalentul salariului pe un an, însă cel mult până la 10% se va rezerva funcţionarilor şi lucrătorilor întreprinderii în aceleaşi condiţiuni ca şi vechilor 12
d) Capitalul deţinut de cetătenii români în societate trebuie să reprezinte cel puţin 60% din capitalul social. Pentru întreprinderile existente, cari în decurs de 10 ani dela promulgarea legii se obligă a se naţionaliza, procentul capitalului românesc se reduce la 55%;
e) Două treimi dintre membrii consiliului de administraţie, ai comitetului de direcţie şi dintre censori, precum şi preşedintele consiliului de administraţie, vor fi cetateni români. […]”.
Observaţii: Acest articol a fost punctul forte al Legii din 1924, pentru care a fost îndelung contestată, prin intermediari, de trusturile petroliere internaţionale ale vremii. La presiunea acestora, după câţiva ani, cu ocazia unui împrumut financiar extern al României necesar stabilizării monetare, legea a fost revizuită: capitalul deţinut de cetătenii români în societate trebuie să reprezinte cel puţin 50,1% din capitalul social[2].
Nu se pomeneşte nicăieri în legile minelor sau petrolului postdecembriste de aceste restricţii, care în fond definesc interesul naţional în domeniul respectiv. Constituţia din 2003 şi ea spune foarte vag, la Art. 135, că: (2) „Statul trebuie să asigure: […
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiarăşi valutară;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; dar interesul naţional nu este definit nicăieri, în Constituţie sau în Legea minelor sau petrolului postdecembriste. Aşa s-a ajuns ca statul român să considere că este de „interes naţional” să intre prin Minvest în combinaţie cu compania Gabriel în societatea mixtă RMGC, acceptând 33,8% în 1997, la înfiinţarea RMGC, procente care scad la 19,31% în 1999 şi ajung practic la aproape 0% în dec. 2009, în urma a douămajorari de capital (în dec. 2004 şi în dec. 2009) în RMGC. Art. 35. - „Concesiunea minieră se va institui şi acorda de Stat prin una din următoarele forme:
a) Pe bază de redevenţă către Stat;
b) Sub forma unei asociaţiuni între Stat şi întreprinderea concesionară;
c) Sub forma unei combinaţiuni a sistemelor de mai sus.
Observaţii: Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 prevăd concesiunea cu redevenţă în bani, nu în natură, către stat, ca formă de contract. Concesiunea a fost acordată pentru Roşia Montană unei societăţi mixte între stat şi o companie străină. Să amintim aici că în anul 1966, în Indonezia, a apărut o formă nouă de contract, numit Production-Sharing Agreement (P.S.A. pe scurt, in romaneste acord de impartire a productiei), foarte răspândită în ziua de azi în lume. Primele contracte postdecembriste pe petrol au fost P.S.A.-uri (a se vedea contractul cu Sterling din 1992, desecretizat şi afişat pe site-ul A.N.R.M.), până în 1995, când a apărut Legea petrolului 134/1995, care a înlocuit PSA-ul cu „acordul petrolier” şi „concesiunea petrolieră”.
Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor stabileşte „concesiunea” ca singurămodalitate de acord în România. Să mai observăm că P.S.A.-ul este mai favorabil statului şi proprietăţii publice decât concesiunea. Art. 48. - „Ministrul, pe baza avizului conform al consiliului superior de mine, întemeiat pe raportul Institutului Geologic, şi după ce caietul de sarcine a fost acceptat şi semnat de solicitatorul ales, propune Consiliului de Miniştri, printr’un raport motivat, concesionarea perimetrului asupra acestui solicitator”. Art. 148. - „Consiliul superior de mine se compune din 17 membri, cetăţeni români, şi anume: Doi magistraţi dintre cari unul dela înalta Curte de casaţie, iar celălalt dela Curtea de apel din Bucureşti. Directorul Institutului Geologic al României. Doi membri ai Parlamentului, un deputat şi un senator, aleşi de fiecare adunare pe toatădurata legislaturii. Un delegat al consiliului superior de control şi îndrumarea întreprinderilor comercializate ale Statului. Un inginer delegat de consiliul superior al energiei. Un membru din consiliul Societăţii Naţionale de credit industrial, delegat de acest consiliu. Un inginer de mine şi patru jurişti numiţi de ministru. Patru ingineri specialişti din principalele categorii ale industriei miniere şi industriilor conexe, câte unul pentru: a) cărbuni; b) petrol şi gaze; c) mine metalifere, cariere şi ape minerale; d) siderurgia şi metalurgia în genere. Consiliul alege în fiecare an, din sânul său, un preşedinte şi un vice-preşedinte; în lipsa acestora şedinţele vor fi prezidate de cel mai în vârstă consilier.
Observaţii: Aşadar, prin legea din 1924, se ocupau de mine Ministerul Economiei şi Comerţului, consiliul superior de mine şi Institutul geologic al României. Corupţia era astfel imposibilă. Prin legile postdecembriste ale minelor si petrolului, taie şi spânzură în domeniu A.N.R.M., înfiinţată în 1995. Mai are rol foarte mic Ministerul Economiei şi Comerţului.
Art. 39. - „Oricare ar fi regimul concesiunilor, participarea la redevenţă a proprietarilor suprafeţei cuprinsă în perimetrul concesionat, când o atare participare este prevăzută, se reglează după regimul fixat în partea a doua a legii de faţă”.
Art. 50. - „La instituirea concesiunii de exploatare pe un perimetru, Statul atribuie proprietarului suprafeţei dreptul de a participa, în anume condiţiuni, la capitalul întreprinderii concesionare. Cota rezervată proprietarilor suprafeţei cuprinse în perimetru, la capitalul întreprinderii concesionare, va fi fixată de […], până la 10% din capitalul afectat la exploatarea acestui perimetru. […] Acţiunile liberate proprietarilor suprafeţei vor fi nominative şi pot fi transmise numai cetăţenilor români.....”.
Observaţie: Proprietarii suprafeţelor cuprinse în perimetrul minier/petrolier nu au practic nici un drept prin legile postdecembriste.
Art. 43. - „Întreprinderile miniere şi stabilimentele industriale sau metalurgice în strânsălegatură cu exploatarea sunt obligate să prevadă în statute şi să preleveze din beneficiul realizat anual, o cotă-parte spre a institui un fond pentru instalaţiuni şi instituţiuni de folos general sau participări la beneficii în favoarea funcţionarilor şi lucrătorilor întreprinderii, în vederea uşurării condiţiunilor de viaţăşi înălţării nivelului cultural. Cota-parte prelevată din beneficiu pentru alimentarea regulată a acestui fond va reprezenta minimum 15% din beneficiul net al anului respectiv, după ce s’a prelevat un prim dividend de 5% acţionarilor şi cotele pentru fondul de rezervăşi pentru amortizările investiţiunilor […]”.
Observaţie: Nu există aceste fonduri prevăzute în legile postdecembriste. Art. 49. - „Decretul de concesiune arată numele şi domiciliul concesionarului, natura, situaţiunea şi limitele proprietăţii concesionate, precum şi forma sub care se acordăconcesiunea. Decretul fixează drepturile cuvenite Statului pentru acordarea concesiunii, redevenţa atribuită proprietarilor suprafeţei şi exploratorului. Decretul şi câte un exemplar al planului concesiunii şi al caietului de sarcine, în original, vor fi păstrate în arhiva Ministerului Industriei şi Comerţului. Al doilea exemplar original al planului şi caietului de sarcine vor fi înaintate instanţei judecătoreşti unde se ţine cartea minieră”.
Art. 50. - „Caietul de sarcini va trebui să conţină între altele:a) Obligaţiunile generale ale concesionarului;b) Durata concesiunii, expirarea, renunţarea sau retragerea concesiunii;c) Clauzele referitoare la repartizarea beneficiilor prevăzute de lege;d) Condiţiuni particulare ale concesiunii şi diverse clauze potrivit naturei concesiunii. Decretul şi caietul de sarcine vor fi publicate în Monitorul Oficial. Copii certificate de pe aceste acte şi o copie a planului vor fi predate autorităţii miniere regionale şi concesionarului. O copie a decretului şi a planului vor fi trimise la autoritatea minieră regională, primăriei comunei pe al cărei teritoriu se găseşte perimetrul concesionat. Primaria este obligată a afişa decretul.” Art. 51. - „Limitele perimetrului concesionat vor fi trase pe teren prin semne fixate pe hotar, luându-se ca bază planul anexat la decretul de concesiune […]”.
Observaţii: În perioada postdecembristă există un secret absolut asupra licenţelor de exploatare (sau de explorare). Se publică în Monitorul oficial doar Hotărârea de Guvern de aprobare a licenţei de exploatare încheiată între A.N.R.M., ca reprezentant al statului (concendent) şi numele şi adresa companiei concesionare. Nu se specifică nici măcar perimetrul concesionat. Aşa s-a ajuns că la Roşia Montană nu se cunoaşte public perimetrul (iniţial) al Licenţei de exploatare 47/1999, eliberată pentru mina veche, cu o carieră (în masivul Cetate). Din rapoartele anuale ale companiei Gabriel către acţionarii săi am dedus că perimetrul iniţial era de circa 1200 ha, că a fost modificat de A.N.R.M. în folosul lui Gabriel de mai multe ori (2122 ha în 1999, 4282 ha în 2001, 2388 ha în 2004) prin acte adiţionale la licenţă, şi acelea secrete, deşi Legile minelor 61 şi 85 spun explicit că prevederile licenţei de exploatare (deci şi perimetrul) nu se modifică, iar perimetrul 15 unei licenţe de explorare poate fi doar micşorat. S-a ajuns astfel la situaţia absurdă că uzina de prelucrare din Gura Roşiei nu a mai făcut parte din perimetrul licenţei 47 din 2004 până în 2006, când mina veche a fost închisă. Menţionăm că A.N.R.M. nu publică nici un fel de informaţii pe site-ul agenţiei legat de licenţele atribuite, în afară - mai nou - de perimetru.
Art. 70. - „Pe terenuri pe cari se află monumente istorice, biserici, cimitire, izvoare de ape minerale, drumuri publice, căi ferate, diguri şi alte lucrări publice, autoritatea minieră regională, în interesul conservării acestor lucrări, va stabili, cu aprobarea Ministerului Industriei şi Comerţului, luându-se avizul autorităţii în drept, o zonă de protecţiune în interiorul căreia nu poate fi admisă ocuparea suprafeţei sau executarea de lucrări miniere”.
Observaţii: Să observăm că acest articol apare mult modificat şi foarte permisiv în legea minelor 61/1998, Art. 6: “(8) Accesul la terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebitşi rezervaţii naturale se face cu avizul organelor în drept.” ceea ce a permis acordarea Licenţei 47/1999 la Roşia Montană, deşi zona era cunoscută de foarte mult timp ca având monumente istorice şi situri arheologice de interes universal. Se revine la interzicerea activităţilor miniere abia în Legea minelor nr.85/2003 ;
Art. 11: (1) „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,...., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise. (2): Excepţiile de la prevederile alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii”.
Să observăm că acest articol protejează astăzi Roşia Montanăşi face imposibilăaprobarea proiectului minier, mai ales după redeclararea masivului Cârnic ca protejat de lege şi înscrierea lui în întregime, în oct. 2010, pe lista monumentelor istorice.
Art. 80. - „Ministerul Industriei şi Comerţului va fixa, prin regulamente şi deciziuni, categoriile de funcţiuni, în fiecare categorie personalul trebuind să fie format din cel puţin 75% români […]. Exploatările miniere şi întreprinderile industriale şi metalurgice au obligaţiunea de a primi cu platăşi la cerere practicanţi dintre elevii şcoalelor speciale din ţară cari dupăabsolvire sunt susceptibili de a putea deveni şefi de exploatare sau conducători tehnici, potrivit cu normele ce se vor fixa prin regulament”.
Observaţie: Nu mai există prevederi în acest sens în legile postdecembriste rt. 86. - „Atât întreprinderile miniere, cât şi organizaţiunile pentru desfacerea produselor miniere brute sau transformate, sunt obligate ca în limitele producţiunii săasigure regulata şi normala aprovizionare a ţării, ... Ele vor fi obligate, la cererea Ministerului, de a creia, pentru nevoile apărării naţionale, o rezervă care va fi fixată după normele înscrise în regulament”.
Observaţie: Legile postdecembriste nu prevăd aceste obligaţii.
Art. 87. - „Exploatatorii de platinăşi aur sunt obligaţi să predea Statului, prin oficiul respectiv de cumpărare, tot metalul obţinut. Nimeni, afară de Stat, n’are dreptul să cumpere sau să-şi apropieze în nici un mod aceste metale obţinute din exploatare. Preţul de cumpărare este preţul mondial corespunzător calităţii aurului. În categoria acestor metale vor putea fi înscrise prin deciziune ministerialăşi alte metale”.
Observaţii: Acesta este o dispozitie care impune un acord de impartire a productiei cu cei care exploateaza aceste resurse ale Romaniei, Statul ramanand proprietarul resurselor tarii.Nu mai există aceste prevederi în legile minelor 61/1998 şi 85/2003. Concesiunea prevede doar o redevenţă în bani către stat de 4% din 2009 (2% până în 2009). Restul metalului revine concesionarului. Şi cum statul are la Roşia Montanăpractic 0% din afacere, înseamnă că practic tot aurul care s-ar scoate la Roşia Montană, dacă proiectul minier gigantic al R.M.G.C. ar fi aprobat, ar fi luat de Gabriel şi ar ieşi din ţară (căci B.N.R. a declarat că nu are nevoie de aur).
Art. 164. - Pe lângă fiecare mină mare sau pe lângă mai multe mine mici, asociate în acest scop, vor funcţiona case de ajutor pentru lucrători şi personalul inferior, alimentate din fondul prevăzut la Art. 43.
Observaţie: Nici urmă de aceste prevederi în legile postdecembriste ale minelor sau petrolului.
Art. 186. - „La concesiunile redevenţiare, redevenţa se va stabili trimestrial dupănormele următoare: În fiecare trimestru sondele şi puţurile productive vor fi grupate după media zilnică a fiecăruia pe trimestrul respectiv în două grupe şi anume:a) Grupa cuprinzând sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi până la 10 tone inclusuv;b) Grupa cuprinzând sonde sau puţuri, fiecare cu o producţie medie pe zi peste 10 tone. […] Redevenţa din producţia trimestrială a primei grupe de sonde şi puţuri va fi de 8%. Redevenţa din producţia trimestrială a celei de a doua grupe de sonde şi puţuri se stabileşte după […] şi după următoarea scară progresivă: 17 11% din prod. când media pe sondă şi zi nu întrece 20 t
12% ........................... 30 t,
14% ........................... 40 t.
16%............................ 50 t,
18%............................ 60 t,
1%.............................. 70 t,
22%............................ 80 t,
3%.............................. 90 t,
4%............................. 100 t,
25%........................... 110 t,
0%............................. 150 t,
35%.......... depăşeşte 150 t.
Când media pe sondă şi zi, începând dela 10 tone în sus, e cuprinsă între cifrele arătate în acest tablou, redevenţele se vor calcula prin interpolaţie liniară. […]”
Observaţii: În legile petrolului din 1995 şi 2004 nu există restricţii referitoare la perimetre. În timp ce în legea din 1995, redevenţa era în naturăşi fără valori date prin lege (cotă procentuală din producţia brută realizată, convenită între ANRM şi titularul acordului petrolier pentru fiecare zăcământ în parte, la încheierea acordului petrolier), în legea din 2004, redevenţa este în bani (cotă procentuală din valoarea producţiei brute) şi are valori date prin lege de maximum 13%. Art. 196. - „Toată producţiunea de ţiţeiu trebuie să fie prelucrată în rafinăriile de petrol din ţară....”.
Art. 198. - „Consumaţiunea internă din fiecare fel de produs, trebuie sa fie complet satisfăcutăşi cu întâietate”.
Observaţie: Legile petrolului din 1995 şi 2004 nu prevăd aceste lucruri, cu consecinţe nefaste pentru România. Pentru minereuri metalifere şi alte minerale, inclusiv aur, Legea din 1924 prevede: Art. 203. - „Suprafaţa perimetrului rezervat pentru explorare prin permis exclusiv, va fi dela 50 hectare până la 100 hectare”.
Observaţie: Nu există limite ale perimetrului în legile minelor postdecembriste. Licenţa 47/1999 de exploatare, cu care R.M.G.C. face din 1998 explorare (!), a avut un perimetru modificat variind între circa 1200 ha şi 4282 ha.
Art. 205. - Concesiunea se acordă pe bază de redevenţă […]. Pentru platinăşi aur redevenţa se fixează la 2% din conţinutul în aur sau platină, constatat la analiză în laboratoarele oficiale indicate de Ministerul Industriei şi Comerţului..... Redevenţa se va lua în natură, fie ca metal pur, fie ca produs concentrat”.
Observaţii: Legile minelor 61/1998 şi 85/2003 prevedeau o redevenţă de 2% din valoarea producţiei miniere realizate anual. Din 2009, redevenţa a fost mărită la 4%.
Anexa 2.
Exploatarea de aur din zona Boliden, Suedia[3]
Aranjament grafic - I.M.

-------------------------------------
[1] https://acad.ro/forumuri/doc2013/d0619-ProiectulRosiaMontana-AnalizaAR.pdf
[2] conform Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pp. 215-216.
[3] Vezi - http://www.boliden.com/Documents/Press/Publications/Historisk_folder_EN.pdf

Suferința, discriminată pe criterii politice în Parlament. Urmașii deținuților politici nu primesc drepturile dacă părinții au fost legionari. S-a votat!

  Suferința, discriminată pe criterii politice în Parlament. Urmașii deținuților politici nu primesc drepturile dacă părinții au fost legi...