Naşterea
și maturizarea unei discipline academice: Istoria Tehnicii
Intervenție
– Curs de inițiere
în istoria științei
și
tehnicii - CRIFST –martie 2020
Profesor
emerit dr. ing. Alexandru Herlea
Membru
al Academiei Internationale de Istoria Stiinței
Stimați
cursanți, dragi colegi,
Am
ales să vorbesc la cursul
de inițiere
în istoria științei
și
tehnicii, organizat anual de CRIFST (anul
acesta, martie 2020, la Constanța) despre nașterea și maturizarea,
cu precădere în Europa, a Istoriei Tehnicii, cea mai recentă
ramură a istoriei. Recunoscută ca disciplină academică, după cel
de al Doilea Război Mondial, ea analizează evoluțiile tehnicii
într-o abordare holistică, care ia în considerare aspectele
tehnice în interdependența lor cu cele științifice, economice,
sociale, politice, de mediu, etc. Eficacitatea - principala valoare
care ocupă un loc esențial în tehnică – trebuie să fie
subordonată eticii. Acesta este mesajul pe care doresc să-l
transmit, împreună cu convingerea pe care o am că fără
cunoașterea trecutului nu se poate construi viitorul.
Tehnica
și istoria fac parte integrantă din cultură și civilizație. In
cea europeană a căror rădăcini sunt : naturalismul și
raționalismul grec pe de o parte și spiritualitatea judeo-creștină,
pe de altă parte, tehnica si istoria ocupa un loc de seamă. În
Grecia a apărut istoria definită ca investigație a trecutului și
Creștinismul a fost cel care a făcut din om, dotat de Dumnezeu cu
libertatea de a decide, o ființă responsabilă care poate și are
datoria să acționeze. Europa este leagănul acestei tinere
discipline academice, cea mai recentă ramură a istoriei, care este
Istoria tehnicii.
In
Enciclopedia Britanica Istoria tehnicii este definită ca fiind:
« istoria eforturilor dificile și de lungă durată ale omului
făcute cu scopul controlării mediului în propriul său beneficiu
». Este cum afirmă Bertrand Gilles, unul părinții fondatori ai
discipilnei în Franța: « este o istorie de lungă durată
înlănțuită de lumea materială ».
Este istoria evoluțiilor tehnicilor și tehnologiilor, a procesului
de invenție a uneltelor, mașinilor și procedeelor și a
transformării lor în inovații (definite ca socializarea
invențiilor), a instituțiilor și structurilor de producție și de
cercetare, a impactului și consecințelor acestor evoluții asupra
societații umane.
Precizez
de asemenea faptul că înainte de a se ajunge la acceptarea acestei
definiții a Istoriei tehnicii, două curente s-au opus: cel al
Istoriei interne - a istoriei tehnice a tehnicii – a genealogiei
tehnicilor si tehnologiilor și cel al Istoriei externe – istorie
economică, socială, politică a acestora.
Conferința
este structurată cronologic în 4 părți: 1) Evul Mediu si
Renașterea; 2) Secolul XVIII și prima jumătate a
secolului XIX; 3) De la jumătatea secolului XIX la al Doilea Război
Mondial; 4) După al Doilea Război Mondial.
Evul
Mediu și
Renașterea
Incepând din
secolul al 12-lea asistăm, în Europa, fondată pe credința
crestină și pe limba latină, la o importantă accelerare a
schimbărilor tehnicilor.
Rețeaua de
mănăstiri cisterciene
joacă un rol de prim plan. Ea este cadrul în care are loc invenția
și inovația (socializarea invenției), unde se produce accelerarea
schimbărilor tehnice, schimbări considerate de unii istorici ca
adevărate revoluții tehnice.
Ph
1 – blazonul cistercienilor;
Aceste
mănăstiri
apar în Europa și
se vor extinde de la Atlantic la munții Carpați. Cea mai vche
mănăstire
cisterciană
este cea la Cîteaux din Franța fondată
în 1098. Cea mai la est din Europa, fondată
în 1202, se găsește în
satul Cârța, nu departe de Făgăraș.
Ph
3 – Manastirea Cârta – 1202
Ph
2 – Manastirea Citeaux - 1098
Dar
aceste mănăstiri
nu sunt numai locuri în care are loc accelerarea proceselor de
invenție tehnică ci și locuri de prezervare a cunoașterii și de
conservare a memoriei, formă primară de istorie a tehnicii. În
Evul Mediu mănăstirile asigură existența memoriei tehnicii.
Ar
fi desigur încă multe de spus despre contribuția
marilor civilizații
extra europene la dezvoltarea tehnicii și păstrarea memoriei
acesteia. China, India, Lumea islamică joacă un rol de cea mai mare
importanță,
asupra căreia nu ne putem opri din lipsă de timp, comunicarea de
față
fiind axată pe istoria tehnicii în cultura și civilizația
europeană.
Renașterea
este
și pentru istoria Tehnicii o epocă de mare importanță.
Imprimeria
creată la mijlocul secolului al XV-lea de către Johann Gutenberg
este o inovație al cărei impact este fără precedent.
Ph
4 – Gutenberg și atelier imprimerie
Ea
va permite în
secolul următor publicarea primelor cărți consacrate tehnicii :
celebrele «
Theatrum Machinarum ».
Acestea urmează «
carnetelor de ingineri »
care conțineau informații referitoare la diferite meserii și
profesiuni; caietele lui Leonardo da Vinci sunt un bun exemplu.
Ph
5 – Agricola (Bauer)
Printre
cele mai cunoscute «
teatre de mașini »
menționez «
De Re Metalica »
de Georgius Bauer - Agricola, carte publicată în
1556 și «
Theatrum Machinarum »
de Jacob Leopold, 9 volume apărute la Leipzig între
1724 și 1734. Este ultima publicație care poartă acest nume.
Ph
6 - Honterus
O
publicație cunoscută este și cea a episcopul Johannes Honterus din
Brașov –
care, după un timp petrecut în
Basel, unde se găsea și Erasmus din Rotterdam, simbol al Europei în
aceea vreme –
introduce
în
Transilvania, în
1535, atât
protestantismul, cât
și imprimeria. El publică «
Rudimenta Cosmografica »
apărută, începând
cu 1542, în
39 de ediții, în
mai multe mari orașe europene.
Epoca
Renașterii este, de asemenea, cea a afirmării raționalismului
grec,
care va duce la separarea filozofiei de teologie, urmată de cea a
științei de filozofie.
Ph
7 – Galileo Galilei
La
sfârșitul
secolului al XVI-lea, apare știința denumită «
galileană »,
după numele unuia din fondatorii ei. Ea se definește ca o
cunoaștere prin concepte –
cunoaștere logic structurată și validată prin proceduri
experimentale sau formale (matematice).
Ph
8 – Bacon & Novum Organum
În
secolul următor, Francis
Bacon precizează regulile metodei experimentale în
lucrarea sa «
Novum Organum »,
publicată în
1624 și atrage atenția asupra rolului științei în
domeniul tehnicii. Începând
cu această dată apar noi curente de gândire:
mecanismul, empirismul, pozitivismul și apar astfel noi raporturi
între
știință și tehnică. Marele Leonardo da Vinci le prevăzuse când
a afirmat: «
Eu caut lumina științei și binefacerile ei ».
Aceste
evoluții provoacă schimbări profunde la nivelul valorilor. Utilul
devine criteriu de adevăr.
Știința, al cărei scop este stabilirea adevărului, intră în
relații strânse
cu tehnica, a cărei principală valoare este eficacitatea, care este
o abilitate, o șiretenie. Techne
în
grecește înseamnă
”a face”, ”a produce”, dar înseamnă
și ”șiretenie”.
Eficacitatea
va ocupa un loc din ce în
ce mai important și aceasta se va întâmpla, din nefericire, în
detrimentul eticii și deontologiei. Deja în
1513 Nicolas Machiavelli a publicat celebra sa carte «
Il Principe »,
în
care pragmatismul și cinismul eficacității ocupă un loc
preponderent. Din fericire, Umanismul și etica lui își
fac, de asemenea, apariția în
această perioadă.
Cum
am spus, se afirmă raporturile dintre tehnică și știință. De
acum încolo
inovația va fi stimulată și de oportunitățile datorate
progreselor științei și pentru a le promova apar instituții
specifice, care prezervă în
același timp și memoria tehnică.
Ph
9 – Bacon & New Atlantis
În
Anglia Francis Bacon descrie în «
The New Atlantis »
o «
țară ideală »,
în
care există «
casele lui Salomon »,
unde locuiesc și lucrează oameni de știință care au și
preocupări practice. Câțiva
ani mai târziu,
în
1648, René Descartes pledează în
Franța pentru crearea de vaste săli de expoziție în
care să fie prezentate obiecte și procedee tehnice.
Puterea
politică începe
să acorde o atenție deosebită dezvoltării tehnicii.
În
Franța, Jean-Baptiste Colbert, ministrul lui Ludovic al XIV-lea,
erijează dezvoltarea tehnicii în
politică națională și cheamă oamenii de știință să
contribuie la ea.
Sfârșitul
Renașterii este și epoca apariției Academiilor
de științe. În
Anglia, Academia de Științe este creată în
1660 și în
Franța în
1666.
Ph
10 – Colbert prezintă academicieni lui Ludovic XIV;
Ph
11- Academia de științe;
Sfârșitul
Renașterii este și epoca apariției Oficiilor
de brevete.
În
Anglia, primul sistem juridic de brevete –
«
Statute of Monopolies »
este creat în
1623, iar în
Franța, în
1699, Academiei de Științe i se încredințează
rolul de examinare a noutăților tehnice.
Ph
12 – Statute of Monopolies
Obținerea
unui brevet presupune existența unei noutăți și sunt căutate
eventuale anteriorități; este vorba, deci, de o investigare în
domeniul istoriei tehnicii.
Memoria
tehnică începe
să fie păstrată și prin conservarea de obiecte. O primă colecție
de mașini este constituită la Academia de Științe din Paris la
scurt timp după crearea acesteia; ea va fi prezentată la prima
expoziție de obiecte tehnice organizată la Luvru în
1699.
2)
Secolul XVIII și prima jumătate a secolului XIX.
Europa
secolului al XVIII-lea, secolul Luminilor și cea a primei jumătăți
a secolului al XIX-lea este și cea a Revoluției
Industriale,
această mare cotitură pe plan economic și social în
Europa. Ea se datorează accelerării fără precedent a schimbărilor
tehnice; începe
în
Anglia și se răspândește
în
Europa continentală.
Este,
de asemenea, epoca în
care tehnica începe
să fie considerată că făcând
parte din cultură. Este o urmare a evoluțiilor din secolul XVII
deja menționate.
Ph
13 - Enciclopedia;
Ph
14 – d’Alambert & Diderot
La
Paris, spre exemplu, sunt publicate mai multe lucrări, printre care
cea intitulată: « Machines
approuvées par MM. de l’Académie des Sciences
» (Mașini aprobate de Academia de științe), 6 volume, o premieră
privind invențiile și celebra enciclopedie a lui d’Alembert și
Diderot, intitulată: «
l’Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et
des métiers
» (Enciclopedie sau Dicționar rațional de științe, de arte și
de meserii). Editată între 1751 și 1772, este incontestabil
publicația cea mai reprezentativă a secolului XVIII. Ea ia în
considerare toate domeniile: arte și meserii, științe, filosofie,
politică, religie.
Câțiva
ani mai târziu, primele
lucrări consacrate specific istoriei tehnicii
își fac apariția în Germania.
Ph
15 – Johann Beckman
Johann
Beckmann, profesor la universitatea din Göttingen,
publică între
1780 și 1805 «
Beiträge
zur Geschichte der Erfindungen
»
(Contribuții la Istoria Invențiilor), și Johan Heinrich Moritz
Poppe, profesor de tehnologie la universitatea din Tübingen, publică
între
1807 și 1811 «
Geschichte
der Wissenschaften bis an das Ende des 18 Jahrhunderts
»
(Istoria cunoașterii până
la sfârșitul
secolului XVIII).
În
timpul secolului XVIII, în
marile orașe europene sunt create colecții de obiecte tehnice și
modele de mașini numite «
Cabinete »
. Primul cabinet important de acest fel a fost creat în
Suedia de inginerul de mine Christopher Polhem, la începutul
acestui
secol.
În
a doua jumătate a secolului XVIII apar, de asemenea, instituții
dedicate nu numai conservării memoriei tehnice, ci și îmbunătățirii
tehnicilor existente.
Ph
16
– Vaucanson & războiul de țesut automat
În
1750 este creat la Paris, de către Jacques Vaucanson, celebru
inventator francez, inspector al manufacturilor regale «
l’Hotel
de Mortagne ».
Această instituție se găsește la originea celei numite «
Conservatoire National des Arts et Métiers »
(Conservator Național de Arte și Meserii), creat în
1794 și care, ca și predecesorul său, avea 3 roluri:
perfecționarea mașinilor, explicarea utilizării lor și
conservarea acestora.
Ph
17 - CNAM
La
începutul
secolului XIX, de o atenție particulară s-a bucurat tehnica, cu
precădere mecanica, căreia i se acordă o atenție deosebită.
Aceasta determină ca în
majoritatea țărilor europene să fie create, după exemplul englez
și francez, sisteme de brevete: în
Prusia (1815), în
Olanda (1817), în
lmperiul austriac (1820), în
Suedia (1834), în
Portugalia (1837). În
România
prima lege a brevetelor nu apare decât
în
1906 (în
1879 apăruse prima lege privind proprietatea intelectuală).
Majoritatea legislațiilor prevăd un examen prealabil de
anterioritate, care are legatură evidentă cu Istoria tehnicii.
4)
De la a doua jumătate a secolului al XIX-lea la al Doilea Război
Mondial
De
la a doua jumătate a secolului XIX și până
la al Doilea Război Mondial, Istoria tehnicii se afirmă din ce în
ce mai clar și îmbracă diferite forme.
Menționez
în
primul rând
crearea de mari muzee
tehnice.
Ph
18 – Science Museum & mașina Newcomen;
Ph
19 – Deutsches Museum
Cel
mai vechi este «
Conservatoire National des Arts et Métiers
»
din Paris, pe care l-am amintit deja, și care servește de model
pentru «
Science Museum »
din Londra și «
Deutsches Museum »
din München.
Primul a fost fondat în
1863 de către Bennet Woodcroft, iar și al doilea în
1903, de către Oskar von Miller.
Ph
20 – Dimitrie Leonida & Muzeul Tehnic din București.
Muzee
tehnice sunt create și în
alte capitale europene: la Viena și la Praga în
1908, la București în
1909, etc.
Nu
se conservă însă
numai obiecte tehnice, ci și tehnologiile de fabricație
și
tehnicile de realizare, meseriile.
Ph
21 – Viollet-le-Duc
De
exemplu, celebrul arhitect Eugène
Emmanuel Viollet-le-Duc utilizează în
Franța, la mijlocul secolului XIX, pentru restaurarea construcțiilor
medievale, tehnici și metode folosite la realizarea lor. Menționez
catedrala Nôtre
Dame din Paris și cetatea Carcassonne.
O
altă cale pe care formarea disciplinei istoriei tehnicii avansează
o constituie învățământul
și popularizarea tehnicilor și industrilor.
Tratatele
cu profil tehnic includ adesea largi introduceri cu caracter istoric;
este cazul tratatelor de motoare termice ale lui Aimé Witz (1892),
în
Franța și ale lui Hugo Güldner (1905), în
Germania.
Ph
22 – Figuier & publicație: l’Année Scientifique
Publicațiile
de popularizare a tehnicilor au adesea un caracter istoric pronunțat;
«
Les
merveilles de l’industrie
»
(Minunile Industriei) de Louis Figuier apărută în
4 volume, la Paris, între
anii 1873 și 1876, constituie un excelent exemplu.
Este
perioadă când
încep
să apară, de asemenea, cărți specific dedicate istoriei tehnicii:
cărți despre istoria invențiilor în
general și monografii ale diferitelor ramuri ale tehnicii.
Ph
23 – Reuleaux & carte Ludwig Beck
Menționez,
în
Germania, cartea profesorului Franz Reuleaux, fondatorul al
cinematicii: «
Einführung
în
die Geschichte der Erfindungen
»
(Introducere în
Istoria Invențiilor), publicată la Leipzig în
1884 și monografia lui Ludwig Beck despre siderurgie, din
1903.
Dar
marele
progres pe calea creării disciplinei istoria tehnicii, așa cum este
ea astăzi definită, are loc odată cu luarea în
considerare a tehnicilor și evoluțiilor lor în
cadrul analizelor istorice, economice, sociologice, politice,
filozofice. Tehnica este astfel integrată în
istorie, devine parte a ei.
Precizez
că o adevărată istorie a tehnicii nu se rezumă la o istorie
tehnică a tehnicii, la o istorie internă, altfel spus la o
genealogie a tehnicii și cu atât
mai puțin la un dicționar al invențiilor și inovațiilor sau al
inventatorilor și realizatorilor industriali. Ea nu se rezumă nici
la o istorie economică, socială sau politică a tehnicii, ci are în
vedere toate aceste aspecte pe care își
propune să le integreze într-o
abordare holistică, globală. Pornind de la analiza fiecărui aspect
în
parte și a interdependenței acestora, istoria tehnicii își
propune să explice evoluțiile sistemului tehnic și ale diferitelor
sale componente, precum și consecințele lor pe plan economic,
social și politic. Bertrand Gilles, unul din părinții fondatori
ai disciplinei în
Franța, afirma că istoria tehnicii este o istorie globală
înlănțuită
de lumea materială.
Ph
24 – August Compte & Marx
Marile
sinteze filozofice din secolul XIX realizate de Georg Wilhelm
Friedrich Hegel, Karl Marx și Auguste Compte au un impact important
asupra istoriei tehnicii. Locul ocupat și rolul jucat de către
pozitivism și marxism în
definirea disciplinei au fost determinante.
Pozitivismul,
cu rădăcini în
gândirea
lui Francis Bacon și d'Alambert, dezvoltat și promovat de către
Auguste Compte în
a doua jumătate a secolului XIX, consideră că progresul gândirii
se datorează dezvoltării științelor dure (pozitive) și se referă
la ansamblul cunoașterii umane. Pozitivismul afirmă că, grație
științelor exacte, totul poate fi explicat (vezi Maxwell) și că
tehnica și tehnologiile nu sunt decât
știință aplicată. Unul din elevii lui Auguste Comte, sociologul
Alfred Victor Espinas, publică la Paris în
1897 cartea «
Les
origines de la Technologie
»,
în
care insistă asupra rolului istoriei tehnicii în
analiza istorică și sociologică.
Pe
partea lui, marxismul integrează tehnica și tehnologiile în
analizele economice și în
explicarea evoluțiilor istorice. Marx pledează pentru o «
istorie a organelor productive ale omului social »
după modelul istoriei naturale ale lui Darwin.
Ph
25 – Mantoux & Matschoss
În
acest context apar două mari figuri ale istoriei tehnicii: Paul
Mantoux și Conrad Matschoss.
Primul
- profesor de istoria muncii la Conservatoire National des Arts et
Métiers - publică în
1906 faimoasa lui carte «
La
Révolution Industrielle au 18ème siècle. Essai sur les
Commencements de la Grande Industrie Moderne en Angleterre
»,
(Revoluția Industrială în
sec. 18. Eseu privind Începuturile
Marii Industrii Moderne în
Anglia), care introduce conceptul de «
revoluție industrială ».
Trei ani mai târziu,
în
1909, inginerul Conrad Matschoss devine profesor la Technische
Hochschule Charlottenburg, unde este creată prima catedră de
istoria tehnicii în
lume. Tot el este cel care fondează primul periodic în
domeniu: «
Beiträge
zur Geschichte der Technik und Industrie
»
(Contribuții la Istoria Tehnicii și Industriei). A fost susținut
de către VDI, societatea inginerilor germani, după ce a publicat în
1901 «
Die
Geschichte der Dampfmachine
»
(Istoria Mașinii cu Aburi), care nu este numai o istorie internă a
tehnicii, ci se referă și la impactul economic și social al
energiei aburului.
Paul
Mantoux și Conrad Matschoss, membri ai corpului profesoral a două
din cele mai prestigioase instituții de învățământ
superior tehnic din Franța și Germania, reprezintă cele două
rădăcini ale istoriei tehnicii: cea legată de o abordare istorică
și sociologică impregnată de o ideologie de stânga
și cealaltă legată de deschiderea «cutiei
negre, black box-ului»
tehnicii, apropiată de modelul istoriei științelor, în
special de istoria matematicii.
Aceste
două abordări sunt promovate de către societăți savante, care,
preocupate de evoluția tehnicii, se constituie în
mai multe țări europene, începând
cu Germania și Anglia. În
Germania este creată în
1901 «
Gesellschaft
für
Geschichte des Medizine, Naturwissenschaft und Technik »
(Societatea pentru Istoria Medicinei, Științelor Naturale și
Tehnicii) urmată, în
1926, de «
Georg
Agricola Gesellschaft
»,
societate de istoria științei și tehnicii, iar în
1930 societatea Inginerilor Germani – «Verein
Deutscher Ingenieure – VDI »,
creează în
cadrul său o secție specială de istoria tehnicii.
În
Anglia apare, în
1920, «
The Newcomen Society »,
cea mai veche societate consacrată exclusiv istoriei tehnicii.
Ph
26 – Newcomen Ste & Transactions
Dacă
în
Germania cei care se preocupă de istoria tehnicii sunt cu precădere
ingineri, în
Franța sunt istorici și sociologi regrupați în
jurul revistei «
Annales
d’histoire économique et sociale
»
(Anale de istorie economică și socială), creată de Marcel Bloch
et Lucien Febvre la Paris în
1929. L’Ecole
des Annales este politic orientată spre stânga,
militează pentru o istorie angajată în
prezent, de unde și interesul ei pentru istoria tehnicii.
Ph
27
– Febvre
& Annales
Într-un
număr special al revistei Annales,
Lucien Febvre lansează, în
1935, un manifest pentru crearea unei noi ramuri a istoriei: istoria
tehnicii. El consideră că sunt necesare 3 etape pentru aceasta:
elaborarea unei istorii tehnice a tehnicii, operă a inginerilor care
au cunoștințele necesare pentru a intra în
”cutia neagră” a tehnicii; o istorie a relațiilor știință –
tehnică, care, din aceleași rațiuni, trebuie să fie realizată de
ingineri și oameni de știință și, în
sfârșit,
integrarea celor două istorii într-o
istorie globală în
care sunt prezente istoria economică, istoria socială, istoria
politica.
În
anii 1930, apariția unei istorii a tehnicii este stimulată de
progresele realizate în
acest domeniu în
Statele Unite. Cartea lui Lewis Mumford «
Technics
and Civilizations
»
(Tehnici și Civilizații), publicată în
1932, cunoaște un mare succes pe vechiul continent. Mumford pune în
evidență două tehnici dominante: energia și materialele, în
funcție de care propune împărțirea
istoriei în
trei perioade (eo-, paleo- și neo-tehnică). Este vorba de o nouă
periodizare în
funcție de tehnică; va fi dezvoltată după cel de-al Doilea Război
Mondial.
Filozofii
din prima jumătate a secolului XX sunt, și ei, ca și omologii lor
din secolele precedente, preocupați de tehnică și de evoluția ei.
Ph
28 – Spengler & Omul și Tehnica
Germanul
Oswald Spengler publică în
1931 «
Der
Mensch und die Technik
»
(Omul și Tehnică) în
care tehnica, văzută ca expresie a voinței faustiene de putere ce
caracterizează cultura occidentală, este abordată în
evoluția ei. În
stadiul de dezvoltare în
care aceasta a ajuns, afirmă Spengler, ea transformă omul în
sclav al mașinilor și este cauza dezastrelor ecologice.
5)
După cel de al Doilea Război Mondial
Este
perioada
recunoașterii Istoriei Tehnicii ca disciplină academică.
Noul
statut pe care Istoria tehnicii îl
câștigă
în
lumea universitară europeană se datorează cu precădere
universitarilor și cercetătorilor europeni din Europa occidentală
și colaborării lor cu colegii din Statele Unite.
După
război oamenii de știință americani au jucat un rol major în
dezvoltarea acestei discipline și s-au găsit în
prima linie a progresului în
domeniu, cum o arată periodicul
„Technology
and Culture”și
societatea americană de istorie a tehnicii:“American
Society for History of Technology
–
SHOT”.
Printre
figurile cele mai proeminente trebuie amintiti : Melvin Kranzberg,
prof. la Case
Western Reserve University
și Georgia Tech., unul din principalii creatori ai SHOT și ICOHTEC
(The International Committee for the History of Technology), Thomas
Hughes, prof. la MIT și Pennsylvania Univ. Carroll W. Purselle,
prof. la
Case Western Reserve
Univ., Eugen Ferguson, profesor la Univ. of Delaware și Hagley
Museum, George Basalla, prof. Univ. of Delaware, Merritt Roe Smith,
prof. la MIT, Edwin Layton, prof. Univ. of Minnesota, etc.
Printre
cei care au jucat un rol important în
definirea și structurarea noii discipline în
Europa trebuie citați: în
Marea Britanie, Charles Singer, primul președinte al “British
Society for the History of Science”și
al“Uniunii
Internaționale de Istorie și Filosofie a Știintei”,
sub direcția căruia a fost publicat prestigiosul tratat «
A
History of Technology
»
și Rupert Hall, profesor la Imperial College din Londra.
Ph
30 - A History of Technology Ph 31 – Charles
Joseph Singer
În
Franța, Maurice Daumas, directorul «
Museului Național al Tehnicilor »,
profesor la «
CNAM »,
este coordonatorul tratatului «
Histoire
Générale des Techniques
»,
primul profesor de Istoria Tehnicii în
Franța.
Ph
32 - Maurice Daumas & Histoire
Générale des Techniques
Bertrand
Gille, director cercetător la « Ecole des Hautes Etudes en
Sciences Sociales », profesor la « Collège de
France »;este autor al unei cunoscute « Histoire
des Techniques ».
Ph
33 – Gille: Histoire des Techniques
În
Germania s-a afirmat Friedrich Klemm, director al Bibliotecii și al
Centrului de Cercetări în
Istoria Științei și Tehnicii de la Deutsches Museum, profesor la
Universitatea din München.
Toți
au publicat tratate de referință și au jucat un rol important în
structurarea
disciplinei.
Mulți
alți profesori și cercetători din universități și muzee din
țări europene contribuie la dezvoltarea domeniului. Trebuie citați
cei din instituțiile deja menționate, cei din universitățile
tehnice din: München, Berlin, Aachen, Darmstadt, Eindhoven,
Stockholm, Viena; din universitățile Oxford, Paris-Sorbonne,
Nantes, Bochum, Hambourg, Barcelona; cercetătorii de la Science
Museum - Londra, de la Technisches Museum – Viena, etc. În
țările Europei de Est trebuie citați cei de la universitățile
și muzeele din Praga, Dresda, Budapesta, București.
După
cel de al Doilea Război Mondial au loc dezbateri referitoare la un
număr important de aspecte privind istoria tehnicii. Voi evoca
succint unele, cu precădere cele privitoare la identitatea
domeniului și la metodologia utilizată și cele ale relației
istoriei tehnicii cu istoria științei și istoria economică.
Istoria
tehnicii a devenit recunoscută academic în
momentul în
care controversa istorie internă –
istorie externă nu s-a mai pus în
termeni de una sau alta, istoria tehnicii integrând ambele aspecte.
Întrebarea
care se mai pune este până
la ce nivel, cât
de profund, trebuie deschisă „cutia neagră” a tehnicii când
se studiază istoria ei. Răspunsul este: analiza „cutiei negre”
trebuie adaptată subiectului tratat.
În
privința conceptualizării și metodologiei trebuie notată
utilizarea structuralismului, teorie care consideră că elementele
(structurile) nu au existență separată și nu au sens decât
în
relația lor cu celelalte elemente ale unui sistem. Foarte în
vogă în
economie la începutul
anilor 1970, francezul Bertrand Gilles propune utilizarea lui în
istoria tehnicii. Noțiunea de sistem tehnic, definită că
totalitatea structurilor, simple și complexe, și a filierelor
tehnice, coerente și compatibile unele cu altele, este o noțiune
esențială în
istoria tehnicii.
Definirea
unei noi periodizări în
istorie ținând
cont de tehnici, în
special de cele dominante, este și ea promovată. Alegerea
tehnicilor dominante variază, dar energia, materialele, informația
și relațiile cu lumea biologică sunt cele utilizate
în
general.
Maurice
Daumas pune în
evidență, de-a lungul istoriei, 5 sisteme tehnice, ”complexe
tehnice”, cum le numește el, și pune accentul pe interdependența
și coerența care există între
structurile și filierele care formează un sistem tehnic. Acesta se
găsește în
permanentă căutare de echilibru care rămâne
constant precar. Daumas consideră, de asemenea, că schimbările
tehnice se produc fără rupturi (revoluții) și accelerarea
acestora de-a lungul istoriei se produce după o curbă care din
Neolitic n-a cunoscut decât
un singur punct de inflexiune - în
timpul Revoluției Industriale.
Acest
punct de vedere este contestat de către un număr mare de istorici
(cu precădere de către istorici ai economiei, dar și de istorici
ai tehnicii) care consideră că au existat mai multe puncte de
inflexiune (de ruptură), precum cel de la sfârșitul
secolului XIX și cel pe care îl
trăim astăzi legat de tehnologia informației. După cel de-al
Doilea Război Mondial este abordată evoluția, de-a lungul
istoriei, a relațiilor între
tehnică și știință, economie, societate, politică și războaie,
mediu, filozofie, ideologii și credințe, și sunt făcute numeroase
analize. Domeniile de investigare sunt din ce în
ce mai largi și progresează într-un
ritm accelerat, corespunzător accelerării schimbărilor din lumea
în
care trăim. Câteva
cuvinte, cum am spus, numai despre relațiile tehnică-știință și
tehnică – economie care ocupă locuri privilegiate și au cunoscut
modificări importante:
Astfel,
relațiile
știință – tehnică
au fost revizuite. Tehnica nu mai este considerată drept știință
aplicată. Se subliniază că până la sfârșitul secolului XIX, cu
câteva rare excepții, tehnica a precedat știința și că, chiar
dacă, începând cu secolul XX, tehnica este strâns legată de
știință și este tributară spiritului științific, ea este
departe de a fi numai știință aplicată. Domeniul relațiilor
știință – tehnică se îmbogățește și devine din ce în ce
mai complex pe măsură ce știința progresează și apar noi
tehnici și tehnologii.
Relațiile
dintre tehnică și economie
sunt tot atât
de bogate, substanțiale și complexe ca și cele dintre tehnică și
știință și au continuat să beneficieze de același loc
privilegiat pe care îl
au de la mijlocul secolului XIX. Studiul procesului de inovație
leagă strâns
istoria tehnicii de istoria economică. Economistul Joseph
Schumpeter, autorul celebrului «
Business
Cycles»,
publicat la New York în
1939, joacă un rol important, ca de altfel alți cercetători și
universitari americani. Trebuie subliniat că accelerarea procesului
de schimbări tehnice este intim legată de creșterea investițiilor.
François
Caron, profesor de istorie economică la Universitatea Paris IV –
Sorbonne, consideră că este imposibilă analizarea separată a
sistemului tehnic și a celui economic și propune noțiunea de «
modele »
care regrupează cele 2 sisteme. El subliniază că disfuncționarea
tehnică este sursă de inovație și că mai multe concepte
utilizate în
istoria tehnicii și în
istoria economică sunt convergente. Spre exemplu : «
goulot d’étranglement
(gâtuire) »
și «
demande d’invention
(cerere de invenție) ».
Istoria economică este o locomotivă pentru Istoria tehnicii.
Concluzii
Sub
formă de concluzie doresc să subliniez că disciplina academică a
Istoriei tehnicii este și ea condiționată de puternica accelerare
a evoluțiilor din lumea de astăzi pe diferite planuri și de
accentuarea interdependenței dintre diferitele domenii. Trecerea, în
ultimii ani, de la societatea industrială la societatea
informațională este unul din aspectele cele mai relevante. Crizele
pe care le traversăm astăzi –
în
economie și finanțe, energie și mediu și
recent
în sănătate –
nu sunt decât
componente și, dacă nu vor apărea soluții adecvate, preludiul
unei crize globale cu o importantă dimensiune etică și morală.
Crizele
de care vorbesc pun în
evidență limitele sistemelor noastre economic și tehnic, bazate pe
o creștere nelimitată. Răspunsurile și soluțiile găsite până
astăzi sunt total insuficiente și nesatisfăcătoare. S-au luat
câteva
măsuri în
domeniul energiei, mediului, schimbărilor climatice și în
domeniul financiar; în
acest sector diferendele între
economiști sunt notorii și interesele particulare sunt apărate cu
multă înverșunare.
Istoria
tehnicii joacă un rol important la nivelul evaluării tehnologice și
al previziunii tehnologice. Ea pune în
evidență faptul că abordarea exploratorie utilizată în
prospectivă tehnologică nu poate fi redusă la o simplă
extrapolare a tendințelor anterioare, ci trebuie să țină cont de
multiplele interacțiuni care există între
diversele tehnici în
interiorul sistemului tehnic și între
acesta și celelalte sisteme. Ea subliniază, de asemenea, faptul că
accelerarea continuă a schimbărilor face ca aceasta să devină o
variabilă esențială a evoluției tehnologice și că, prin urmare,
este dificil să se separe cauza de efect.
Dar
în
afara tehnicii și economiei, masuri urgente, care să promoveze
valorile în
toate domeniile, inclusiv în
cel social și politic, trebuie luate fără întârziere. Sunt
convins că alegerile soluțiilor în
domeniile tehnic, economic, financiar, social, politic trebuie să
fie bazate în
primul rând
pe considerente de ordin etic și moral. Într-o
lume în
profundă și rapidă evoluție, zguduită de crize, eficacitatea
trebuie să servească etica și nu s-o domine și marginalizeze.
Singura cale pentru evitarea impasului este respectul valorilor și
corecta lor ierarhizare.
Vă
mulțumesc pentru atenție !
Bibliografie
sumară
BALAN,
Stefan; MIHAILESCU, Nicolae St. Istoria
Stiintei si Tehnicii în România.
Ed. Academiei, Bucuresti, 1985
BASALLA,
George. The
Evolution of Technology.
New York: Cambridge University Press, 1989.
BUD,
Robert; Warner, Deborah Jean (ed.). Instruments
of Science. An Historical Encyclopedia.
Science Museum, London; The National Museum of American History,
Smithsonian Institution, New York, London, 1998.
CARDWELL,
D. S. L. Turning
Points in Western Technology,
Science History Publications, New York, 1972
CARON,
François. Les
Deux Révolutions Industrielles du XX siècle, Alban
Michel,
Paris,
1997
CARON,
François. La
dynamique de l’innovation, Changement technique et changement
social (XVI – XX s.),
Gallimard, Paris, 2010
CASSTELS,
Manuel. La société en réseaux, Fayard, Paris, 2001
COSANDEY,
David. Le
Secret de l’Occident,
Flammarion, Paris, 1997
DAUMAS,
Maurice. Histoire
Générale des Techniques,
PUF, Paris, 5 vol., 1962 – 1978
DAUMAS,
Maurice. Les
grandes étapes du progrès technique,
PUF, Paris, 1981
DAUMAS,
Maurice. Le
Cheval de César,
Archives contemporaines, Paris, 1991
DEBRU,
Claude (ed.). History
of Science and Technology in Education and Training in Europe,
European
Communities, Luxembourg, 1999
ELIADE,
Mircea. Forgerons
et Alchimistes. Flammarion,
Paris, 1977
ELLUL,
Jacques. La
Technique ou l’Enjeux du siècle. Economica,
Paris, 2008
ELLUL,
Jacques. Le
Bluff Technologique,
Hachette, Paris, 1988
ELLUL,
Jacques. Théologie
et technique. Pour
une éthique de la non-puissance,
Genève, Labor
et Fides, 2014
ESPINAS,
Alfred Victor. Les
origines de la technologie.
Paris, 1897 (Nabu Press, février 2014)
FEBVRE,
Lucien. Réflexions sur l’Histoire des Techniques. Annales
d’histoire économique et sociale,
Paris, 1935
FERGUSON,
Eugen.
Engineering
and the mind's eye, MIT
press, 1994
FLICHY,
Patrice. L’Innovation
Technique,
La Découverte, Paris, 2003
FOX,
Robert. Science, industrie et société, Mulhouse, 1798-1871, Culture
Technique 18,
CRCT - Centre de Recherches sur la Culture Technique, Paris, 1988
GILLES,
Bertrand. Histoire
des Techniques,
Gallimard, Paris, 1978
GIMPEL,
Jean.
La Révolution Technique au Moyen Âge, Paris, 1978
HERLEA
Alexandru. Istoria Tehnicii componenta a culturii române. Buletin
AGIR
nr. XXIV, Bucuresti, 2019
HERLEA,
Alexandre. Tribute to Maurice Daumas and Petre Sergescu. ICON:
Journal of the International Committee for the History of Technology
24,
2018/2019
HERLEA,
Alexandre (ed.). Science
– Technology Relationships,
San Francisco Press, San Francisco, 1993
HERLEA,
Alexandre; PAYEN, Jacques (ed.). Bulletin
de la Société Française d’Histoire des Sciences et des
Techniques,
No. 21-22-23, Paris, mars, 1988
HERLEA,
Alexandre. Préliminaires à la naissance des laboratoires publiques
de recherche industrielle en France. Culture
Technique
18, CRCT - Centre de Recherches sur la Culture Technique, Paris, 1988
HERLEA,
Alexandre. Les
Moteurs.
Que sais-je ? PUF - Presse Universitaire de France, Paris, 1985.
HUGHES,
Thomas. Networks
of Power: Electrification in Western Society, 1880-1930,
Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1983.
HUGHES,
Thomas. American
Genesis: A Century of Invention and Technological Enthusiasm,
1870-1970,
New York, NY: Viking, 1989.
KRANZBERG,
Melvin and PURSELL, Carroll W., Jr. Technology
in Western Civilization, 2 vols.
New York: Oxford University Press, 1967.
LEBEAU,
André. L’engrenage
de la technique,
Gallimard, Paris, 2005
LEBEAU,
André. Les
horizons terrestres: réflexions sur la survie de l’humanité,
Gallimard, Paris, 2011
LEONACHESCU,
Nicolae P. Premisele
istorice ale tehnicii moderne românesti. 2 vol. Ed. Tehnica,
Bucuresti, 1994 & 1996
LOGE,
Yves. URSS.
Le défi technologique. La révolution inachevée. PUF,
Paris, 1991
MANTOUX,
Paul. La
Révolution Industrielle au 18ème
siècle. Société
de librairie et d’édition, Paris, 1906
McNEIL,
Ian, (ed.). An
Encyclopedia of the History of Technology.
London: Routledge, 1990.
MORIN,
Edgard. Penser
l’Europe,
Gallimard, Paris, 1987
MUMFORD,
Lewis. Technics
and Civilization.
New York: Harcourt, 1934.
RUSS,
Jacqueline. L’aventure
de la pensée européenne,
Armand Colin, Paris, 1995
SALOMON,
Jean-Jacques; SCHMEDER, Geneviève. Les
enjeux du changement technologique,
Economica, Paris, 1986
SALOMON,
Jean-Jacques.
Prométhée empêtré. La résistance au changement technique,
Anthropos,
Paris, 1999
SALTER,
W. E. G. Productivity
and Technological Change,
Cambridge University Press, Cambridge, Mass, 1960
SCHUMPETER,
Joseph A.
Business Cycles. A Theoretical, Historical and Statistical Analysis
of the Capitalist Process. New
York, Toronto, London, McGraw-Hill Book Co., 1939
SINGER,
Charles. A
History of Technology, 8 vols.
New York: Oxford University Press, 1956-84.
TAGUIEFF,
Pierre-André. Le
Sens du Progrès,
Flammarion, Paris, 2004
WILLIAMS,
Trevor I. A
History of Invention: From Stone Axes to Silicon Chips.
New York: Facts on File, 2000.
