luni, 18 iunie 2018

Blesteme sua Urări de sănătate adresate lui Ion Iliescu de un internaut

3 martie. «E ziua lui Ion Iliescu. 10 urări sincere pe care le merită din partea românilor: Să-ţi dea Dumnezeu viaţă lungă şi sănătoasă, ca să apuci să faci puşcărie pentru oamenii pe care i-ai omorât la Revoluţie şi la Mineriade; Când o fi să fie, să mori în chinuri; Să devii imaginea unui brand capitalist, ca să te zvârcoleşti în mormânt; Să te dezgroape din an în an, cum sparge PSD-ul străzile; Să-ţi dea popa cu apă sfinţită, să te şi ardă; Să-ţi facă slujba celălalt mare ticălos ateu, Patriarhul Daniel; Să fii vecin de cazan cu Vadim; Data viitoare când mai primeşti trandafiri, să dea Dumnezeu să primeşti doi; În loc de lumânări pe tort să primeşti o grenadă cu fragmentare; Să nu uităm şi vechea urare rusească: Mуйе Илиеску! Singura data cand voi fi fericit sa-l vad pe stalinistul asta, va fi cand voi vedea poze cu el calcat de camion.»

duminică, 17 iunie 2018

Sergiu Simion. «Vinovatul ascuns pentru starea societatii romanesti este in realitate insuficienta dezvoltare si reactie a societatii civile »


Am placerea sa va prezint un punct de vedere personal  ( si probabil subiectiv pentru ca este implicata inclusiv  experienta mea sociala ) asupra modului  in care au trecut cele trei decenii irosite deja pentru aceasta tara si pentru locuitorii ei (https://sergiusimion.blogspot.com/2018/06/focusing-on-core-cultural-approach.html).
Am prezentat acest punct de vedere si unor personalitati din strainatate (prof. Dennis Deletant, prof. Peter Gross, prof. Jean Lauxerois, , prof. Tom Gallagher  si promotor Peter Hurley care traieste acum in Romania  ) care cunosc foarte bine aceasta tara si problemele ei ( inclusiv limba romana si cultura romana ) si astept eventualele reactii ale  dumnealor .
Pe de alta parte, astept eventualele dvs reactii cu atat mai mult cu cat dincolo de experientele  noastre sociale si culturale distincte  in mod firesc,  ne unesc preocuparile nostre comune pentru ceea ce se intampla cu noi in aceasta linie de univers in care ne-am format si care este fascinanta cred eu nu numai pentru noi ,  ci si pentru cei care ajung sa cunoasca acest taram si magia lui.
Tragedia acestei tari si acestei societati romanesti  este ca , dupa trei decenii , se afla din nou in acelasi punct in care se afla in anii `90 reluand aceeasi munca de Sisif pentru ca nu a reusit sa scape din bula virtuala in care sunt captive.
Cu cele mai bune ganduri ,
Sergiu Simion

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

duminică, 10 iunie 2018

Focusing on the Core. A Cultural Approach

„ …cultura este principala problemă. Ea definește modul în care lucrează sistemul politic sau alte sisteme și instituții ale unei societăți. Asta e cheia, cultura, nu sistemul! Noi studiem întotdeauna mass-media din punctul de vedere al sistemului şi asta ne dă o imagine a arhitecturii sistemului, dar nu ne spune cum sunt legăturile între diferitele părți ale sistemului și cum lucrează el. Așa că nu politica, nu economia, nu alte lucruri care de obicei definesc un sistem sunt principalii vinovaţi de starea mass-media, ci cultura, valorile, atitudinile, pentru că asta se traduce în practici și aici e problema cea mai mare”.
Prof. Peter Gross
Întoarcere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989
(Editura Nemira,Bucuresti, 2015 )
„Iarna, în lumina albastră a aragazului, / stăm în bucătărie / vorbim discuții pînă spre dimineață”.
Mircea Cartareascu
1977
" Noi cei care intram in partid ( partidul comunist-n.n.) ne asumam riscul de a fi spanzurati daca se schimba regimul !".
( Declaratie in fata colegilor de an la primirea in partid )
Florin Lupescu
student , anul IV
Facultatea de Istorie-Filozofie, sectia Filozofie-Istorie ,
Universitatea Bucuresti ( 1981)


Preambul
Acest text nu este despre persoane ( numele sunt secundare in context )  , ci despre sistemul , structurile impersonale , institutiile si  mentalitatile care au compus  megamasina sociala de la noi prin care , timp de decenii , s-au creat  dependentele politice , economice, sociale si psihologice  care au tinut si tin cetatenii sub control . 
In prezent , megamasina sociala  are drept obiective resetarea codului penal si a fundamentelor moralitatii umane,  respectiv transformarea statului de drept intr-un stat al penalilor , iar principala strategie este activarea fabricii de fum și ceață prin care se schimba sensul conceptelor folosite in dialogul public  si statutul unor actori sociali care devine unul paradoxal ajungand  sa sustina exact contrariul pozitiei lor reale ( penali care " sustin " statul de drept prin lupta impotriva ...justitiei statului de drept, etc. ).


" Focusing on the Core. A Cultural Approach to Media Systems" este o carte cu un titlu incitant a distinsului profesor Peter Gross ( The University of Tennessee) care foloseste Romania ca un exemplu al modului in care cultura ( si nu sistemul politic sau economic) conduce sistemul mass-media de la noi. La randul sau , mass-media este o componenta vitala a megamasinii sociale de la noi care tine captive tara, statul si societatea in ceea ce profesorul Peter Gross a denumit in mod inspirat drept "laboratorul romanesc" *)
Formularea de mai sus exprima nu numai esenta sistemului mass-media, ci si esenta megamasinii sociale respectiv a sistemului politic de la noi care de peste trei decenii a capturat statul si mentine cetatenii in dependenta totala fata de sistem .
Intr-o prima instanta, responsabilii directi pentru starea natiunii , tarii si societatii sunt, fara discutie, politicienii. Perfect adevarat , dar sunt ei singurii vinovati pentru starea societatii romanesti ?
Pornind de la teza profesorului Peter Gross despre starea mass-media si dincolo de deciziile evident catastrofale si penale luate de politicieni , se poate afirma ca vinovatul ascuns pentru starea societatii romanesti este in realitate insuficienta dezvoltare si reactie a societatii civile de acum care se afla in prezent intr-o stare incomparabil mai proasta decat aceea in care se afla in anii `90 ( daca nu cumva cele doua stari sunt de-a dreptul antagonice ) urmata de prabusirea sistemului de valori morale, sociale si culturale ale societatii care reusit sa supravietuiasca in timpul comunismului, dar care a primit lovitura de gratie dupa prabusirea acestui regim.
Pe cale de consecinta, marea dilema a societatii romanesti ( si nu numai ) este aceea ca trecerea de la comunism la democratie s-a facut cu aceleasi elite politice si culturale care , teoretic, si-au resetat sistemul de valori anterior.
Din acest punct de vedere schimbarea sistemului politic , a setarilor de sistem, a legilor, reglementarilor , etc. nu este echivalenta cu schimbarea sistemului de valori al indivizilor. In esenta, elitele culturale post-1990 sunt in proportie covarsitoare identice cu elitele culturale dinainte de 1989 , dar aici ne aflam in plin paradox politic, social, cultural si uman deoarece vorbim despre aceeasi actori sociali care ocupa pozitii de varf in sisteme sisteme politice , sociale si culturale antagonice ceea ce este o contradictie in termeni.
Cel mai interesant comportament care poate fi observat la unii reprezentanti ai elitei culturale si civice din cele trei decenii care au trecut deja , nu este numai schimbarea discursului prin contrastul evident intre cel dinainte si respectiv cel de dupa 1990, ci si , mult mai interesant , fractura dintre atitudinea pe care o promovau in anii `90 si atitudinea din ultimele doua decenii.
Surpriza a fost o cadere a mastilor respectiv o adevarata "schimbare la fata" a unor intelectuali publici, personalitati culturale si lideri civici vizibila daca facem o comparatie intre atitudinea, valorile sustinute , discursul si comportamentul lor din anii `90 si respectiv atitudinea si comportamentul lor de acum.
Lista este una foarte lunga si incepe cu revolutionarul Mircea Dinescu care in anii `90 lupta in CPUN cu Ion Iliescu , dar in ultimii ani il apara cu toata taria , cu un Stelian Tanase "reporter de front " pe baricadele Mineriadei din 1990 , dar ajuns pana la urma in siajul unui Sorin Ovidiu Vantu, cu un Dan Pavel sustinator al opozitiei din anii `90 , dar devenit ulterior admirator , sustinator si consilier interesat al unui Gigi Becali, etc.
Ne aflam in fata unei singularitati politice si sociale cu radacini foarte adanci. Ele apar inca din deceniul `80 si vom vedea ca se prelungesc pana in prezent.
Sa incepem cu acest citat foarte interesant al altui scriitor care a schimbat in mod subtil baricada de acum in raport cu cea pe care se afla in anii `90 , citat care ne arata originile ascunse ale prezentului istoric si "marxismului cultural" de astazi :


" Multă lume (tineri, mai ales) mă întreabă cum a fost posibil să trăim atîta amar de vreme, înainte de ’89, să scriem și, mai ales, să fim veseli, uniți și năbădăioși (s.n.). E greu de explicat asta într-o lume atît de politizată și de intolerantă cum e aceea de azi. Uneori cred că libertatea de expresie generează luptă de clasă, în proporție de masă, iar lipsa ei te face mai atent și mai responsabil. Am mai amintit, de cîteva ori, taberele de creație pentru elevii talentați din vremea aceea, organizate de UTC ( s.n.). La prima vedere, ar fi trebuit să fie cursuri de îndoctrinare și selectare a materialului uman propagandistic, tovarășii de drum de mîine, ocupanții scenei publice (s.n.). Da, numai că România aceea nu era un bloc monolit, nu era un zid fără fisuri. Peste tot, în aparatul de partid, ba chiar și în Securitate (deși acolo se lucra în colectiv și era mai greu să te abați de la linia bîlbîită a partidului), existau indivizi cu deștele pe butoane care n-aveau grija purității ideologice(s.n.). Florin Lupescu era unul dintre ei. Înalt peste măsură, ochelarist, cinic, instruit, de familie „bună”, cu tradiție partinică nouă, gagicar și iubitor de literatură, omul nostru s-a gîndit ce prostie e să pierzi timpul degeaba. Așa că el s-a ocupat de invitarea scriitorilor ce aveau să tulbure mințile adolescenților cu tot felul de prostii.Totul a început în 1986, dar eu nu pot să povestesc decît două episoade, din ’87 și ’89. Acolo am cunoscut sumedenie de adolescenți, doldora de talent și virgini la cap ca puii de găină în ceea ce privește lectura și mersul literaturii. Îi aveam alături pe Mircea Nedelciu, Daniel Vighi, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieș, Florin Manolescu, Bogdan Ghiu, mai toată generația ’80 (s.n.). Lupescu gîndise Excelsiorul (Tabără de instruire avansată!) ca pe un modern concurs de rezistență. Adolescenții scriau, fumau, beau, se pupau și dansau pînă dimineața, exact cum făceau, pe ascuns, în orașele lor de reședință, numai că, aici, nu mai aveau timpul necesar să-și ducă sexualitatea la capăt.Partea cea mai haioasă erau cursurile, chipurile de perfecționare a stilului. În fond, erau ore de gîndit și de citit autori importanți. Altruism curat: nimeni nu a vorbit despre sine însuși, cum fac „marii scriitori”, ci despre literatura mai marilor scriitori. Puneam la bătaie artileria grea. Mulți mi-au spus, după aia, că atunci au avut revelația literaturii ca meserie. Apoi, fără farafastîcuri, deveneam adversari pe ringul de dans. Pentru că fetele erau nu numai talentate și ambițioase, dar frumoase de picau băieții ca muștele. Știu că pare o laudă fără acoperire, dar, dacă vă spun că Andreea Esca a ieșit a doua la concursul de Miss, vă puteți face o idee. Mă întîlnesc, după un sfert de secol, cu adolescenții de odinioară. Acum ei povestesc cum ne păcăleau și cum noi, atotștiutorii, înghițeam gălușca. Parcă a fost ieri. Iar Florin Lupescu? Ehei, asta e o altă poveste. 
Florin Iaru - Utecismul vicios 
http://www.catavencii.ro/utecismul-vicios/

Florin Iaru a redat exact atmosfera si culoarea acelei epoci in care " toti erau egali , dar unii erau mai egali decat altii " descriind exact genul de indivizi care se aflau la butoanele megamasinii sociale care  producea ceață și fum pentru " sectorul suflete"  :


 " Peste tot, în aparatul de partid, ba chiar și în Securitate (deși acolo se lucra în colectiv și era mai greu să te abați de la linia bîlbîită a partidului), existau indivizi cu deștele pe butoane ( s.n.) care n-aveau grija purității ideologice ( deci aveau " verde de sus" -n.n. )  . Florin Lupescu era unul dintre ei. Înalt peste măsură, ochelarist, cinic, instruit, de familie „bună” , cu tradiție partinică nouă, gagicar și iubitor de literatură, omul nostru s-a gîndit ce prostie e să pierzi timpul degeaba. Așa că el s-a ocupat de invitarea scriitorilor (s.n.) ce aveau să tulbure mințile adolescenților cu tot felul de prostii." 

Ceea ce aflase Florin Iaru la sfarsitul anilor `80, colegii lui Florin Lupescu stiau inca din anul I de facultate (1977-1978 ) cand in mod neoficial se spunea ca are tatal prin C.C. al P.C.R. , mama profesoara de socialism la Univeritate , iar fiul va fi viitorul sef de promotie ( zvon confirmat ulterior).
In schimb , ceea ce nu putea anticipa sub nici o forma Florin Iaru prin 1986 s-a petrecut prin 2009.
Cel care ii invita pe Mircea Nedelciu, Daniel Vighi, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieș, Florin Manolescu, Bogdan Ghiu, etc. " sa tulbure mintea adolescentilor" prin anii `80 , va sa fi regasit in postura de Director al Direcției " TIC pentru provocările societale" din cadrul Direcției Generale pentru societatea informației și media a Comisiei Europene si Consilier Principal în cadrulDirecției Generale rețele de comunicații, conținut și tehnologie a Comisiei Europene
( http://siro.adsi.ro/69_--Florin-LUPESCU---Consilier-Principal---Direc%C8%9Bia-Generala-Re%C8%9Bele-de-Comunica%C8%9Bii-Con%C8%9Binut-%C8%99i-Tehnologie---Comisia-Europeana.htm;(https://www.linkedin.com/in/florinlupescu/ )....
Din aceasta postura il va felicita in 2009 pe ministrul Gabriel Sandu " pentru semnarea primului contract de finanțare în domeniul e-sănătății și a urat succes părții române în implementarea proiectelor prezentate, proiecte ce vor permite eficientizarea sistemului de guvernare din România spre beneficiul cetățenilor (s.n.)" (http://www.comunic.ro/article/ministru-gabriel-sandu-s-%C3%AEnt%C3%A2lnit-cu-florin-lupescu-director-%C3%AEn-cadrul-comisiei-europene-0 ), adica exact pentru ceea ce ulterior a devenit uriasul dosar Microsoft.
In schimb, DNA nu a manifestat acelasi entuziasm si a avut o cu totul alta opinie cu privire la isprava fostului ministru ( http://www.ziare.com/gabriel-sandu/dosar-licente-microsoft/fostul-ministru-gabriel-sandu-nu-a-fost-liberat-conditionat-pentru-ca-e-un-infractor-din-categoria-gulerelor-albe-motivarea-instantei-1501631 ).

In esenta , cheia de bolta a continuum-ului spatio-temporal care leaga anii `80 de anii 2000 trece printr-o structura vitala atat in ideologia comunista , cat si intr-o societate duplicitara respectiv o societate a diversiunii si manipularii cum este aceea in care traim. Este vorba despre corpul stiintelor sociale (istorie, filozofie, sociologie, psihologie, pedagogie ) care in comunism , dupa o celebra butada , erau considerate in realitate "facultati de prostit oameni" , fiind asimilate unor facultati politice, iar absolventii de filozofie erau asimilati unor activisti.
Din motive lesne de inteles , comunismul nu putea exista fara aceasta adevarata armada respectiv arma secreta in razboiul informational si psihologic dus de statul si regimul comunist impotriva propriilor cetateni**) , iar existenta si activitatea ei a fost vitala pentru diversiune, dezinformare, manipulare si controlul social atat in comunism , cat si in post-comunism.
Mai mult decat atat, desi era evident ca supravegherea si controlul social asupra populatiei si  mentalitatilor nu se puteau exercita fara aportul stiintelor sociale ( istorie, filozofie, sociologie, psihologie, pedagogie) vitale in edificarea "omului nou", legaturile dintre aceste facultati  si politia secreta a regimului comunist nu au fost niciodata investigate.
Cu toate acestea, si cu incertitudinile de rigoare care exista asupra verdictelor emise de Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii care nu o data a declarat necolaboratori ai Securitatii pe cei dovediti si invers  , in ultimii ani au aparut indicii ca reprezentantii si colaboratorii Securitatii erau infiltrati la varful acestor facultati respectiv printre directorii de constiinta , profesorii si formatorii de opinie din cadrul acestora .
La Facultatea de Filozofie a Universitatii Bucuresti , mai intai profesorul Mircea Flontahttp://www.diacaf.com/stiri/actualitate/academia-romana-cerul-patat-al-culturii-noastre-apel-la_54229369.html ; https://romanialibera.ro/opinii/comentarii/academia-romana--cerul-patat-al-culturii-noastre--apel-la-patriotism--initiat-de-un-utecist-si-semnat-de-cativa-comunisti-si-securisti---opinie-440610)  urmat de profesorul Gheorghe Vladutescu (http://evz.ro/tismaneanu-detalii-despre-tragedia-academicianului-gheorghe-vlad.html ) si ulterior de profesorul Mircea Dumitru  ajuns rector al Universitatii Bucuresti,  au fost declarati drept colaboratori ai Securitatii,  desi  in multe cazuri CNSAS mentine in continuare ambiguitatea verdictului "in sensul legii" care , fie vorba intre noi , este  pentru unii muma , pentru altii ciuma ( https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21909172-consiliul-pentru-studierea-arhivelor-securitatii-mircea-dumitru-semnat-angajament-olograf-securitatea-dar-nu-poate-atribui-calitatea-colaborator-sensul-legii.htm ; http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2017-07-18-21909161-0-adeverinta-cnsas.pdf).
Lucrurile devin din ce in ce mai interesante, mai complicate si mai ambigue daca avem in vedere persoanele de influenta ale Securitatii in strainatate (
https://revista22.ro/70271179/lista-surselor-i-persoanelor-de-influen-ale-securitii-din-america-i-canada.html) , elitele care au colaborat cu Securitatea, (https://revista22.ro/70270681/lista-celor-200-elitele-colaboraioniste-cu-securitatea.html ;
https://revista22.ro/files/news/manset/default/Arhiva/fascimil_complet.pdf ) si reactia viscerala care a aparut in momentul deconspirarii lor.
Probabil de aceea tot ceea ce a avut legatura cu pregatirea ideologica ( " politico-ideologica si cultural-educativa ") a fost tinut sub un control foarte strict. Incepand cu primele serii ale celor care si-au facut studiile in URSS ( in arhivele Ministerului Educatiei si Invatamantului ar fi existat aceste liste care se pare ca au fost periate intre timp ) si terminand cu cei inscrisi la celebra Academie Stefan Gheorghiu  , CEPECA, Scoala de ofiteri de Securitate de la Baneasa , etc., listele cu absolventii acestor institutii nu sunt  disponibile nici acum marelui public.
De aceea, daca facultatile tehnice au o evidenta perfecta a absolventilor de la infiintare si pana in prezent( 1964 - 2014) pe care o expun cu mandrie cum este cazul Facultatii de Automatica si Calculatoare de la Institutul Politehnic din Bucuresti ( http://alumni.cs.pub.ro/ ), la Facultatea de Filozofie ( devenita acum Filosofie ) a Universitatii Bucuresti , situatia este de-a dreptul comica.
Anno Domini , 2018. Citim pe post de "alumni ai facultatii de filosofie " ( am subliniat cu rosu absolventii foarte vechi sau foarte noi ai acestei facultatii si cu albastru pe cei din promotiile aflate acum "pe val" respectiv pe cei apropiati de promotia decanului de astazi al Facultatii de Filozofie , Romulus Brancoveanu  )  : 




http://filosofie.unibuc.ro/alumni-ai-facultatii-de-filosofie/


Altfel spus, Facultatea de Filozofie a Universitatii Bucuresti infiintata de Alexandru Ioan Cuza inca din 1864 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Facultatea_de_Filosofie_a_Universit%C4%83%C8%9Bii_din_Bucure%C8%99ti nu poate prezenta nici in 2018  liste cu absolventii ei din timpul comunismului  ( in aceste conditii nu se poate obtine o imagine clara a influentei si impactului  social pe care l-au avut absolventii acestei facultati  ) , si nici liste cu cei care au absolvit-o dupa 1990.  Pentru marele public este oferita doar o insailare "din diverse generatii"  :


1999 Bogdan Tataru-Cazaban
1991 Cristian Preda
1989 Cristian Parvulescu
1984- Alex Preda
1982 - ( Dan Pavel - politolog , profesor SNSPA,  foarte activ in anii `90 ), Dakmara Georgescu, ( Romulus Brancoveanu - decanul Facultatii de Filosofie Bucuresti, a facut parte din "Cenaclul de Luni"  ) , Alexandru Radu, Ioan Sanmihaian, (Liviu Chesnoiu ), Anda Onesa, etc.
1981 - (Florin Lupescu -  Principal Advisor European Commission Directorate General Communications Networks, Content & Technology (DG CNECT) - https://www.linkedin.com/in/florinlupescu/
1980 - Matei Visniec, Elena Stefoi ( au facut parte din " Cenaclul de Luni ").
1978 - Adrian Miroiu
1977 - Stelian Tanase
1974 - Vladimir Tismaneanu

( In paranteza am trecut unele persoane care imi erau cunoscute  din Facultatea de Filozofie -Istorie , sectia Psihologie , 1978-1981) .

In acest caz, intrebarea foarte interesanta ar fi daca intre pozitiile , statutul  si raporturile  existente in randul pepinierelor de cadre ( "lupii tineri")   din anii  `80  si  pozitiile ,  statutul, si raporturile  elitei post-comuniste din anii 2000 poate exista vreo legatura.
Este important de mentionat ca prin anii `80  soarta tinerelor generatii era controlata prin  CC al UTC ( Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist)  , UTC  si activistii lor , Uniununea Asociatiilor Studentilor Comunistii (UASCR) Asociatia Studentilor  Comunisti (ASC) si activistii lor , Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti ( Grigore Preoteasa ), Centrul de Cercetari pentru Problemele Tineretului ( CCPT ) (https://lege5.ro/Gratuit/g43tgmrz/hotararea-nr-2567-1968-privind-autorizarea-infiintarii-centrului-de-cercetari-pentru-problemele-tineretului ), etc.
Din acest punct de vedere articolul mentionat anterior al  lui Florin Iaru sugereaza ca varfurile Taberei de instruire avansata " Excelsior " organizate de  UTC  in anii `80 sunt cam pe aceleasi pozitii de varf si in anii 2000 . 
Probabil ca situatia se repeta si pentru cei care au activat in cadrul UTC,  Asociatiei Studentilor  Comunisti, Centrului de Cercetari pentru Problemele Tineretului, Casei de Cultura a Studentilor " Grigore Preoteasa " , repectiv ziarelor si revistelor cum erau Convingeri comuniste( redactor sef Paul Nanca ) , Viata studentesca ( secretar general de redactie Mihai Tatulici , redactor adjunct Ion Cristoiu ) Opinia studentesca ,Echinox ( redactor Emil Hurezeanu) , Amfiteatru ,etc. ( exemplu : Sorin Oprescu - fiu unui general de Securitate - https://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Oprescu - era directorul Casei de Cultura a Studentilor " Grigore Preoteasa" din Bucuresti prin anii `80 ; Ion Cristoiu era numit in 1979 redactor șef adjunct la Scînteia tineretului pe domeniul cultură si coordona Tineretul Liber, Emil Hurezeanu era in 1976 redactor la revista Echinox, etc.).
O concluzie generala ar fi aceea ca directorii de constiinta si formatorii de opinie care s-au manifestat in utimele decenii  s-au format in mare parte si in mod inevitabil in creuzetul , mentalitatea si conditiile istorice ale anilor `80. 
Intrebarea interesanta este daca "lupii tineri"  ai anilor `80 respectiv intelectualii publici, personalitatile culturale , directorii de constiinta si formatorii de opinie de acum,  aveau  ceva in comun respectiv sau poate chiar impartaseau un anumit sistem de valori.
Din acest punct de vedere exista o relatare foarte interesanta. Asa cum tinerii utecisti ( si viitori directori de constiinta si formatori de opinie prin anii 2000 ) Mircea Nedelciu, Daniel Vighi, Ion Bogdan Lefter, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieș, Florin Manolescu, Bogdan Ghiu si mai toată generația ’80 se antrenau in tabara ( utecista ) de instruire avansata " Excelsior" , la fel o parte insemnata din cei ajunsi pe val in anii 2000 erau cooptati la sfarsitul anilor `70 in grupuri strategice preocupate  in mod subit si la unison de umanioare , respectiv de soarta literaturii romanesti.
Este vorba mai intai de celebrul " Cenaclul de Luni" al studentilor din Centrul Universitar Bucuresti condus de Nicolae Manolescu , cenaclu  care a functionat intre anii 1977-1983 si despre care acum se spune ca a fost o forma de rezistenta.
Coroborat cu  oficiosul ASC-ist intitulat " Convingeri comuniste" ( redactor sef Paul Nanca ) si revistele studentesti ale momentului , etc. acesta ofera o chintesenta a " lupilor tineri"  din anii `80 . O prezentare sumara a componentei acestui Cenaclului de Luni , a Cenaclului Universitas , a  " Scolii de la Paltinis" , a celor care au publicat in revistele studentesti aprobate de regimul comunist , a  fruntasilor culturali  validati  de UASCR , ne ofera o imagine interesanta a nucleului initial al directorilor de constiinta si formatorilor de opinie de astazi .



Cenaclul de Luni 
( condus de Nicolae Manolescu )
1977-1980  
 Traian T. Cosovei, Mircea CartarescuFlorin IaruMatei Visniec, Domnita Petri, Elena Stefoi , ( Romulus Brancoveanu -n.n.)  Liviu Antonesi , Marius Oprea, Cristian Teodorescu,  Calin Vlasie, Ion Stratan, Romulus Bucur, Doru Mares, Magdalena Ghica, Radu Calin Cristea , Ioan BuducaRadu G. TeposuIoan Grosan, Magda Carneci, Viorel Padina, Bogdan Ghiu, Vasile Poenaru , Alexandru Musina ,Ioan Alexandru , Mircea Martin ,Ion Bogdan Lefter, Liviu Ioan Stoiciu, George Stanca , Marta Petreu , etc.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Cenaclul_de_Luni
http://www.catavencii.ro/daniel-puia-dumitrescu-fiecare-se-putea-manifesta-ca-personalitate/


UASCR 
1979 
Premiile de creatie ale Consiliului UASCR ( Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania ) si revistelor Viata Studenteasca si Amfiteatru :  
Premiul I ( Emil Hurezeanu si Cleopatra Lorintiu )  
Premiul II ( Matei Visniec )  
Premiul III ( Radu Calin Cristea si Ion Bucşe).

Convingeri comuniste  
(Revista Centrului Universitar din Bucuresti, redactor sef Paul Nanca )
1979
 Florin Iaru, Traian T. Cosovei, Doru Mares, Daniel Marian Piscu , Alexandru Musina , Matei VisniecBogdan GhiuMircea Cartarescu , Valeriu Dragusanu, Ion Stratan , Ion Muresan , Marta Petreu, Emil Hurezeanu , Radu G. Teposu.

  " Eu am funcționat, ca să zic așa, ca redactor-șef la Convingeri Comuniste(s.n.), revista Centrului Universitar din București, despre care îmi permit să spun că a fost, în ciuda numelui, o redută importantă a rezistenței culturale din anii respectivi și a inițiativelor culturale, fie şi numai pentru că acolo s-au lansat două generații de scriitori, Generația ‘80 și Generația ’90. Optzeciști erau Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, din Generația ’90, Horia Gîrbea, Cătălin Țîrlea, Grupul de la Brașov: Caius Dobrescu, Simona Popescu și Marius Oprea, coordonat de Alexandru Mușina. Au mai publicat și alte nume importante, nu numai în perimetrul literaturii, cum ar fi istoricul Bogdan Teodorescu, student pe vremea aceea, ca toți ceilalți, Varujan Vosganian, Alexandru Andrieș, care ne onora cu traduceri din Bob Dylan și din lirica universală, și mulți alții. " ( Paul Nanca
Surse : 
Daniel Puya Dumitrescu - O istorie a Cenaclului de Luni ( https://books.google.ro/books?id=Lz_rCgAAQBAJ&printsec=frontcover#v=onepage&q&f=false ) 
Interviu cu Paul Nanca
https://ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4875:interviu-cu-paul-nanca&catid=23&Itemid=131#_ftn2


Jurnalul de la Paltinis ( Scoala de la Paltinis ) 
1977 - 1981
Constantin Noica,  Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu
https://ro.wikipedia.org/wiki/Jurnalul_de_la_P%C4%83ltini%C8%99 )


Cenaclul Universitas 
         ( condus de  Mircea Martin )
1983 - 1990

Horia Gârbea, Cristian Popescu, Simona Popescu, Alexandru Mușina, Caius Dobrescu, Petruț Pârvescu, Marius Oprea, Daniel Corbu, Andrei Bodiu, Andrei Damian, Adrian Aluigheorghe, Paul Vinicius.      
Adrian Alui Gheorghe, Alexandru Musina , Ion Bogdan Lefter, George Ardeleanu, George Arun,Vasile Baghiu, Daniel Bănulescu, Andrei Bodiu, Dan-Silviu Boerescu, Iulian Costache, Andrei Damian,  Caius Dobrescu, Aurel Dumitrașcu (1955-1990),  Filip Florian, Ramona Fotiade, Mihail Galațanu, Valentin Iacob, Marian Ilea, David Ioachim,  Augustin Ioan, Roxana IordacheSorin Matei, Anca Mizumschi,  Carmen Mușat, Vlad Niculesc, Fevronia Novac, Iustin Panța, Cristian Pavel, Petruț Pârvescu, Răzvan Petrescu,  Ioan Es. Pop, Cristian Popescu (1959-1995),Simona PopescuAndreea Pora, Răzvan Rădulescu,  Dinu Regman (1957-1986), Radu Sergiu Ruba, Gabriel Stănescu, Saviana Stănescu, Sergiu Stefănescu, Bogdan Teodorescu, Doina Tudorovici, Eugenia Țarălungă, Cătălin Țârlea, Nicolae Țone, Traian Ungureanu, Lucian Vasilescu, Ovidiu Verdeș, Paul Vinicius.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cenaclul_Universitas


Cenaclul Junimea 
( condus de Ovidiu S. Crohmalniceanu )
          Anii `80
Cenaclul de proză "Junimea" a fost un cenaclu literar al clubului studențesc "Universitas" din București condus de criticul și istoricul literar Ovid S. Crohmălniceanu, care și-a desfășurat activitatea în anii '80. A reprezentat nucleul prozei noii generații, denumită generic și "Generația ’80". Aici au debutat și și-au citit textele literare tinerii prozatori de-atunci Mircea CărtărescuIoan Mihai CochinescuGeorge CușnarencuNicolae IliescuMircea NedelciuSorin Preda și alții. Volumul antologic cel mai reprezentativ editat de membrii acestui cenaclu, sub coordonarea lui Ovid S. Crohmălniceanu a fost "Desant '83". Cei mai mulți dintre membrii Cenaclului de proză "Junimea" au fost interziși de cenzura epocii comuniste și și-au publicat operele după revoluția din 1989.
Membri
Prozatori optzeciști
Critici literari optzeciști
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Cenaclul_de_proz%C4%83_Junimea


Mecanismul orwellian al libertatii de gandire (controlata) si al dansului in corzi  din anii `80 in care totul se putea desfasura numai cu aprobare de sus , este descris cu precizie de un pion al sistemului :


" Evident, noi ne strângeam (ne putem considera și noi o autoviză, ca să zic așa) în comitetul de redacție și înaintam materialul respectiv. Trebuia să primească viză de la Președintele Centrului Universitar București, care funcționa în aceeași clădire, la Casa Studenților, unde aveam și sediul și, apoi, Centrul Universitar de Partid - celebra tovarășă Clătici Olivia." 
" Urma Centrul Universitar de Partid, U.A.S.C.R( Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti ) -ul Central, unde un tovarăș de la Secția de Propagandă și Cultură trebuia să dea de asemenea o viză, și Centrul Municipal de Partid. Nu mai știu ce s-a întâmplat exact cu oamenii respectivi, ce traiectorii au avut, dar nu o să-i uit. Despre tovarășa Clătici, chiar nu mai am cunoștință. De la U.A.S.C.R. era un tovaraș care ulterior a lucrat în Ministerul de Externe și a activat în planul producției culturale. Nu cred că e neapărat nevoie să-i dau numele ( s.n.). De la Centrul Municipal de Partid, un domn care a fost redactor-șef la un ziar important în România în perioada post-decembristă (s.n.)."  
 " Nu o să știm niciodată cât i-am păcălit pe cenzorii noștri și cât eram lăsați... asta rămâne o enigmă și în privința grupurilor de umor studențesc, celebrul Divertis, de exemplu, care activa bine merci..." 
" Era o libertate care, repet, nu o să știm niciodată cât a fost de câștigată de noi(s.n.) și cât a fost permisă de sistem ..." 
" ("Era și o protecție a lui Nicu Ceaușescu, parcă el era la U.T.C., nu? ")Da, era Şeful U.T.C., prim-secretar al Comitetului Central al U.T.C. și, într-adevăr, întrucât era tânăr și un spirit libertin, a permis niște lucruri, libertatea asta, pe care o aveau studenții față de alte clase sociale din România timpului respectiv, era extinsă până la nivelul unei întregi stațiuni, cum era Costineștiul, ca să nu mai spun de celelalte tabere de munte Izvorul Mureșului, Pârâul Rece și alte câteva, unde se întâmplau, repet, spectacole, festivaluri, discotecile, care erau și ele prohibite, în fapt, în restul perimetrului național. Chiar au fost utilate niște cluburi, discoteci, cum vreți să le spuneți, din fondurile UTC-ului, la Costinești și în celelalte stațiuni, și erau utilate la nivel bun pentru vremea respectivă. Andrei Partoș funcționa, de pildă, ca DJ la unul din cluburi, la Vox Maris, și primea, în urma contractului care s-a făcut pentru discotecă, primea muzică săptămânal, primea discuri din străinătate. Deci se putea..."  
Paul Nanca ( redactor-sef Convingeri Comuniste , retrogradat drept  instructor cultural la Casa Studentilor dupa plecarea unei rude in strainatate ) 
https://ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4875:interviu-cu-paul-nanca&catid=23&Itemid=131#_ftn2

Impresia generala oferita de aceasta panorama "cosmica"  asupra vietii " politico-ideologice si cultural educative "  a anilor `80  inflorita  cu aprobare sub umbrela comunista , este ca toti cei in cauza au evoluat " sub acelasi cer instelat " .
Prima observatie este aceea ca toate aceste instante mentionate anterior au functionat in mod oficial ceea ce inseamna ca aveau toate aprobarile legale ale regimului comunist , atunci cand activitatile intelectuale din spatiul public  sau chiar din spatiul privat  erau admise  numai in limitele permise de regim ( exact in perioada in care inflorea generatia anilor `80 , inginerul Gheorghe Ursu a platit cu viata faptul ca indraznit sa gandeasca in spatiul sau privat ) .
A doua este aceea viitorii directori de constiinta si formatori de opinie din ultimii 30 de ani erau preocupati in anii 70-80, toti si in mod subit , de starea umanioarelor de la noi , respectiv de starea literaturii,etc.  la ale carei porti bateau cu obstinatie.
In sfarsit, este interesant ca "lupii tineri"  ai anilor `80 pareau sa fie conectati intre ei prin mii de fire ( scriitorii si poetii faceau parte din mai multe cenacluri, literatii erau conectati cu filozofii, varfurile UASCR-ului si ASC-ului cu Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti , acestea cu Centrul Universitar Bucuresti  legat de Centrul Universitar de Partid , cu varfurile CC al UTC UTC-ului, BTT-ului ( Biroul de Turism pentru Tineret ) ca sa nu mai vorbim de mafia taberelor studentesti , pentru ca nu toti cei care aveau dreptul ajungeau sa mearga in aceste tabere,etc. 
Fiind student la Facultatea de Psihologie din Bucuresti  exact in perioada 1978-1981 cand facultatea a fost " restructurata " ****)  ,  am remarcat cum unii colegi de facultate ,  respectiv cei de la sectia Filozofie , fie ca terminau facultatea ( Matei Visniec, Elena Stefoi ) fie ca abia o incepeau ( Romulus Brancoveanu ) pareau mai degraba preocupati de imaginea publica si de afirmarea in domeniul literar decat in cel al filozofiei , de unde si butada care circula printre studentii acelei facultati ca ea forma mai degraba scriitori si poeti decat filozofi.
La fel, la sfarsitul facultatii am remarcat un alt fapt interesant. Pentru cei mai multi dintre cei care au terminat facultatea in anii `80, `81, `82 ( probabil si pentru alte serii ) si au fost repartizati ca profesori prin sate,  viitorul era batut in cuie. Orasele mari erau inchise, nu existau concursuri de ocupare a unor posturi , nu existau transferuri si toate posturile erau blocate in mod oficial. Cu toate acestea este evident ca unii ( nu se poate sti exact numarul pentru ca nu exista nici un fel de statistici de acest gen ) au spart blocajul , cativa au obtinut chiar aprobarea legala de a calatori in strainatate si au emigrat ulterior ,  dar este cert ca o parte din cei care au reusit atunci sa sparga blocajul sunt si cei care s-au afirmat in viata publica dupa 1990.
Multi dintre ei vor reapare peste ani in postura de persoane publice, directori de constiinta , lideri de opinie, analisti politici, etc. ai noului regim democratic si european ceea ce inseamna ca absolventii acestor facultati au avut si inainte si au si acum un rol semnificativ in viata politica si sociala .
Paradoxul tranzitiei de la noi ( probabil situatia este aceeasi si in alte tari foste comuniste ) este ca aceeasi actori sociali care constituiau cu aprobare varfurile de lance ale regimului comunist  se afla in pozitii de apogeu si la 3 decenii dupa caderea comunismului.
Altfel spus, varfurile acestor generatii s-au aflat si se afla in acelasi timp si calare , si pe jos respectiv in aceleasi pozitii de varf in doua sisteme politice si sociale cu sisteme de valori antagonice . Dupa acesta evolutie fascinanta a istoriei societatii romanesti , din punct de vedere al evolutiei mentalitatilor  si dincolo de declaratiile de circumstanta , intrebarea interesanta ar fi ce fel de sistem de valori impartasesc in realitate si in intimitatea lor.
Daca nu ne ferim de cuvinte, am putea afirma ca ei au fost de fapt ideologii tranzitiei la nivel de societate ( in acest caz ar fi interesant de estimat ce fel de rol au jucat in realitate ) , deoarece  trecerea de la comunism la capitalism ( in masura in care a avut loc ) s-a facut numai prin medierea lor si nu prin intermediul unor occidentali care au in mod firesc o mentalitate si o gandire libera deorece au trait toata viata intr-un stat de drept si intr-un sistem democratic. 
Din acest punct de vedere clasa politica nu s-a dezmintit , nu si a ramas identica cu sine in cele trei decenii care au trecut deja. In schimb marea surpriza a fost oferita de societatea civila care a trecut printr-o adevarat schimbare la față in raport cu atitudinea din anii `90 care era in consens cu cetatenii si venea in intampinarea asteptarilor lor. 
Pe cale de consecinta , chiar daca facem abstractie de  factorul politic, societatea romaneasca traieste de aproape trei decenii intr-o stare de parabioza si in ceea ce  vechii greci denumeau drept " cearta intre cap si stomac".
Ca atare, dupa trecerea ( irosirea ?)  a trei decenii , societatea romanesca ( cu societatea civila cu tot )  se afla cam tot acolo unde s-a aflat in 1990 , daca nu chiar mai jos , ceea ce inseamna ca cetatenii ei sunt acum pe cont propriu si singuri in fata furtunii declansate de politicieni , probabil pentru inca trei decenii de cum incolo.
In situatia actuala in care justitia este masacrata politic pentru a salva penalii si averile lor, cetatenii parasiti si de politicienii pe care i-au votat si care au speriat Europa si lumea civilizata prin prioritatile si comportamentul lor,  sunt parasiti si de societatea civila care are alte prioritati rezumate cel mai bine de una din personalitatile culturale de la noi :


„ Există şi ideea că intelectualii trebuie să educe masele, să iasă mereu, pașoptist, pe scenă. Îmi pare rău, nu ăsta e neapărat rolul artistului, al scriitorului, al filozofului, al intelectualului în general. Intelectualul ca „agitator“, ca lider ideologic, ca „propagandist“ de meserie, gata să ducă masele spre un „viitor de aur“, e supraviețuirea unui „imperativ“ marxist. În fond, nici George Enescu, nici Brâncuşi, nici Rembrandt, nici Balzac – mai nimeni din această categorie – nu și-au propus și nu s-au simțit obligați sau îndrituiți să vină cu „soluții“ concrete. Și-au văzut de treabă. În unele cazuri e chiar preferabil ca intelectualii să nu abuzeze de militantism. Știm bine că au fost situații în care „angajarea“ unor intelectuali nu a fost tocmai înțeleaptă… Prefer să ascult sfatul lui Raymond Aron; ca intelectual, statutul tău firesc e acela de „spectator angajat“. Cînd se întîmplă o neregulă, cînd apare o problemă, îți faci vocea auzită, te exprimi, acuzi sau aperi. ”
„ Or, prestaţia mea de presă e a unui diagnostician, nu a unui terapeut universal. Încerc să semnalez boala, neregula, derapajul. Trag alarma, arăt cu degetul rana (eventual, neluată în seamă, dacă nu chiar ascunsă). Pot avea, e drept, şi unele sugestii în domeniile la care mă pricep cît de cît. Pot să şi greşesc. Dar nu am responsabilitatea, competenţa universală ori cea specifică, necesare pentru a dezlega orice ecuaţie administrativ-politică. ”
Andrei Plesu – 10 mai 2018 
http://adevarul.ro/news/societate/lasati-critica-vrem-solutii-1_5af3f81adf52022f75ccf4e6/index.html



Problema este ca un stat de drept si o democratie autentica nu pot fi edificate in lipsa unei societati civile autentice, mature , conectata la realitatea prezentului , dar in acelasi timp receptiva la traumele trecutului. Din nefericire, dupa unele opinii, reprezentantii ei au alte prioritati .
In 30 decembrie 1989 , Gabriel Liiceanu publica in primul numar al Revistei 22 un celebru " Apel catre lichele" ( https://revista22.ro/52724/.html ) care sintetiza pozitia societatii civile de atunci. Dupa 26 de ani, in 22 august 2015 , Ioan Rosca publica o surprinzatoare " Scrisoare larg deschisa catre intelectuali "
( http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2015-8 ) care se refera la pozitia societii civile si a intelectualilor publici de acum. Fractura intre cele doua pozitii si atitudini este una evidenta, ceea ce nu face decat sa sporeasca debusolarea cetatenilor.

S-a ajuns aici prin lipsa unui proiect de tara care a condus la o societate debusolata, fara identitate certa.  Urmarea ? Dupa trei decenii de tranzitie , erodarea increderii in clasa politica ,  in institutiile statului si in eficienta societatii civile , degradarea dialogului public a ajuns la cote de neimaginat in 1990 si face practic imposibila comunicarea in mass-media, pe retelele sociale si chiar in spatiul public. 
Stop-cadru. Pentru prima data in istoria ei moderna , societatea romaneasca se afla intr-un blocaj de sistem ( " no chance, no solution, no future" )  in care nu se mai poate intoarce in trecut , dar nici nu mai poate pasi in viitor , ceea ce frange de fapt destinele cetatenilor ei . Cui prodest ?
Cei care vor mai pune aceasta intrebare peste inca trei decenii de acum incolo , vor afla probabil si raspunsul daca aceasta tara si aceasta societate vor mai exista pana atunci.





Note


*) Cartea profesorului Peter Gross ( Întoarcere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989 , Editura Nemira, Bucuresti , 2015 ) este fundamentala pentru intelegerea " haosului dirijat " prin care a fost posibila "revolutia topologica" si metamorfoza statului comunist in statul democrat fara a schimba de fapt natura reala a sistemului, respectiv a megamasinii sociale care a stat la baza sa.


**) In contextul "conflictului civilizatiilor" si razboiului modern ( ideologic , informational si psihologic ) ca sa nu mai amintim razboiul total dus de Rusia lui Putin impotriva civilizatiei occidentale , revine in actualitate psihopolitica lui Beria aplicata inca din 1936 (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/spcreier/ ) care in realitate nu a fost abandonata niciodata .


****) Pentru unele detalii  ( http://aventuridepsiholog.blogspot.com/2016/02/facultatea-de-psihologie-bucuresti-1978.html )

miercuri, 13 iunie 2018

COMUNICAT DE PRESĂ Se încalcă românilor din Diaspora un drept constituţional. Românii din Diaspora nu sunt informați de autoritățile din România

Bună ziua,
Ataşăm comunicatul de presă al Confederaţiei Naţională a Antreprenorilor Mici şi Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D. România). Pentru informaţii suplimentare, contactaţi preşedintele CAPIMED România, doamna Andrei Carmen Luminița, la numărul de telefon 0737635601.

COMUNICAT DE PRESĂ
Se încalcă românilor din Diaspora un drept constituţional. Românii din Diaspora nu sunt informați de autoritățile din România

Confederația Naţională a Antreprenorilor Mici şi Mijlocii (C.A.P.I.M.E.D. România) atrage atenţia cu privire la faptul ca românii din Diaspora nu sunt informaţi de către autoritățile române cu privire la consecințele noilor modificări ale legislației fiscale şi nici cu privire la pericolele la care se expun atunci când sunt racolați de către „caporali” când aleg să lucreze „la negru” în Italia.
“Sunt peste 3,5 milioane de români în Italia, din care statul român recunoaște doar 1,5 milioane. Datele statistice nu reflectă realitatea, pentru că românii care ajung să muncească la negru nu își declară domiciliul în Italia, iar cei care ajung sclavi pe plantațiile din Sicilia – nu este o figură de stil, ci crudă realitate! - nu le pot cere voie celor care i-au sechestrat, să meargă să-și declare reședința în zone care-i privează de libertate”, a declarat Carmen Luminița Andrei, președinte C.A.P.I.M.E.D. România.  
Sunt zeci de mii de români în Italia care ar putea depune mărturie oricând că în ultimii  ani, niciun material de informare nu a ajuns la ei. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor românilor din Italia, în ultimii trei ani, Confederația C.A.P.I.M.E.D. România a încercat, fără nicio șansă, să obțină finanțare pentru proiecte care i-ar fi putut ajuta, atât cu informații cât și cu suport juridic, medical, material și moral. 
„Doamna ministru Natalia Intotero nu a văzut cum arată o femeie violată și bătută până la comă, abandonată pe o plantație din Sicilia. Sunt sute de cazuri. Femei, dar și copii,  bărbați si bătrâni lăsați la porțile spitalelor, care nu beneficiază de îngrijire medicală. În fața tuturor acestora, autoritățile române închid ochii și se limiteaza doar la a face declarații politice, finanţând spectacole, festivalul iei și al cârnatului tradițional, petreceri cu manele și alte acte nonculturale, doar pentru a arăta că „le pasă”. Nu le pasă! Iar asta pot confirma românii aflați în sclavie, în Italia. Statul român se preface că nu știe că un român ajuns la muncă în Italia, care-și declară reședința fiscală, mai aduce cu el cel puțin doi, care nu-și găsesc imediat un loc de muncă și, drept urmare, nu declară nimic. De aici rezultă numărul de trei ori mai mare de români care se află în Italia față de cel oficial”, mai declară Carmen Luminița Andrei, președinte C.A.P.I.M.E.D. România. 
Dacă am face bilanțul ultimilor trei ani, am constata că milioane de euro s-au cheltuit anual, fără rezultate, pe proiecte la care sunt abonați doar câțiva colaboratori apropiați ai celor aflați la guvernare – indiferent de partid – în timp ce cazurile concrete de abuzuri, violuri, sechestrări, chiar şi omucideri nu au fost cercetate de autoritățile române. 
C.A.P.I.M.E.D. România s-a implicat în soluționarea multor astfel de cazuri, fără fonduri, fără finanțare, cu ajutorul unor medici și avocați italieni. Toate acestea, în timp ce oficialii români s-au plimbat, după fiecare scandal mediatic, iar în urma plimbărilor lor în Italia au rămas fotografii frumoase și câteva comunicate sau declarații de presă, ca exercițiu de imagine. Femeile violate pe plantațiile italienilor, bătute și sechestrate, puse la muncă silnică, zi-lumină, nu sunt fetele frumoase care zâmbesc în pozele cu oficialii din România! Ceea ce fac autoritățile din România este în primul rând o ofensă adusă milioanelor de români din Diaspora, ale căror voturi vor să le câștige toți cei care vor intra în curând în campanie electorală, doar cu declarații de presă, cu selfie-uri și exerciții de imagine!
Mai mult decât atât, C.A.P.I.M.E.D. România condamnă prezumtivul proiect de lege despre care s-a vehiculat în spaţiul public, care prevede că se pot confisca banii românilor trimişi în ţară dacă nu sunt justificaţi cu documente, în caz contrar Statul român considerându-i infractori. În acest sens, C.A.P.I.M.E.D. România cere un răspuns ferm din partea Guvernului României, în special de la ministrul pentru Afacerile Externe, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Premierului României, dar şi Preşedintelui României (în calitate de garant al Constituţiei), deoarece se încalcă grav un drept constituţional al românilor din Diaspora, şi anume articolul 17, care prevede dreptul acestora de a fi protejaţi de Stat.

Transmite,
Andrei Carmen Luminița
Președinte-Fondator
C.A.P.I.M.E.D. România
0737635601

miercuri, 6 iunie 2018

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R. Arhivele Naţionale, ieri şi azi

Miercuri, 06 Iunie 2018 18:10  Sursa Arhivele Naţionale, ieri şi azi
Una dintre cele mai importante instituţii culturale din România se numeşte Arhivele Naţionale. Am avut onoarea de a conduce această instituţie timp de cinci ani (1991-1996). Am preluat funcţia de director general al Arhivelor Statului (din aprilie 1996 - Arhivele Naţionale) la 1 noiembrie 1991, după ce timp de aproape patru decenii în fruntea acestora s-au aflat militari, cu grad de colonel sau general. Mi-a revenit onoarea de a relua tradiţia ca la conducerea Arhivelor Statului (Naţionale) să se afle un istoric, cu o activitate ştiinţifică recunoscută. A fost o perioadă în care societatea românească parcurgea un amplu şi chinuitor proces de transformare, caracterizat prin trecerea de la regimul dictatorial la unul democratic. Evident, au fost pentru mine ani de muncă încordată, având ca obiectiv esenţial înscrierea Arhivele Statului (Naţionale) pe noi coordonate de evoluţie. După cinci ani, am apreciat că acest obiectiv a fost îndeplinit, drept care la 2 decembrie 1996, am demisionat din funcţia de director general.
Au trecut mai mult de două decenii de atunci, timp în care Arhivele Naţionale au înregistrat unele succese, dar şi regrese jenante, datorate în principal atitudinii guvernanţilor:
- În „Raportul de evaluare a activităţilor desfăşurate de Arhivele Naţionale în 2017", înregistrat la data de 30. 01. 2018, şi postat pe site-ul instituţiei se menţionează: „Numărul mare al pierderilor de personal a adâncit deficitul resursei umane faţă de nivelul celui înregistrat în anul 2016, coborând sub nivelul anului 1990 (629 angajaţi)". La sfârşitul anului 2017, Arhivele Naţionale aveau 714 posturi, dintre care erau încadrate 623. Iniţiativa reducerii de posturi a aparţinut Ministerului de Interne, validată prin Hotărâri de Guvern. O comparaţie se impune. În cei cinci ani cât m-am aflat în fruntea Arhivelor Statului (Naţionale) - ca urmare a repetatelor demersuri şi intervenţii - am reuşit să obţin creşterea numărului de posturi de la 632 la 912. Analizând cifrele din 1996 şi cele din 2017, se poate constata că în 21 de ani numărul posturilor nu numai că nu a crescut - deşi cantitatea de arhivă a sporit substanţial - ci s-a redus cu 198, iar al celor ocupate cu 289. S-a ajuns în această situaţie dramatică datorată unor decizii guvernamentale.
- La capitolul „Valorificarea ştiinţifică a informaţiilor din documentele deţinute de A.N.R." sunt menţionate articole şi expoziţii, precizându-se: „Neîmplinirea activităţii A.N.R. în domeniul publicaţiilor ştiinţifice a fost legată de lipsa unui nou număr din Revista arhivelor". Rezultă limpede că nu a fost publicat nici un volum de documente sub egida A.N.R. şi că numărul pe 2017 al „Revistei Arhivelor" nu a putut fi editat. În lista publicaţiilor A.N.R. postată pe site ultimul numar din Revista Arhivelor este 1-2/2013. O comparaţie: între 1991 şi 1996 au fost editate sub egida Arhivelor Statului (Naţionale) 21 volume de documente, ceea ce reprezintă circa patru volume pe an. Între acestea, trei volume privind minorităţile naţionale din România (1918-1938), două volume despre România în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, trei volume privind viaţa politică în anii 1945, 1946, 1947, un album intitulat „Documentele Unirii" etc. S-a reuşit publicarea a câte patru numere pe an din „Revista Arhivelor". Din 1992 au apărut alte două periodice - „Anuarul Arhivelor Statului (Naţionale)" şi „Buletinul de informare şi documentare arhivistică" - nemenţionate în Raportul citat, deoarece au fost suprimate la câţiva ani după plecarea mea din fruntea instituţiei. La vremea respectivă, Arhivele Statului (Naţionale) aveau o prezenţă consistentă la târgurile de carte din ţară şi chiar din străinătate (între acestea, în cadrul Pavilionului României la Expoziţia Mondială organizată la Sevilla în 1992).
- În Raportul de activitate pe anul 2017 se afirmă: „O situaţie gravă se înregistrează în privinţa cunoaşterii limbilor şi paleografiilor documentelor din depozite". Şi aici se cuvin câteva precizări. În calitate de director general am acţionat pentru înfiinţarea Facultăţii de Arhivistică, obiectiv realizat în 1992. În cadrul acesteia s-au constituit grupe de specializare în următoarele paleografii: latină, greacă, germană (gotică), slavă, maghiară, turcă. În Legea Arhivelor Naţionale, adoptată în aprilie 1996, se precizează că Facultatea de Arhivistică este abilitată să asigure pregătirea de specialitate a viitorilor specialişti din Arhivele Naţionale şi din instituţiile creatoare şi deţinătoare de documente de arhivă. Timp de un deceniu şi jumătate Facultatea de Arhivistică a pregătit specialiştii necesari Arhivelor Naţionale, dar de ceva vreme - aşa cum rezultă şi din Raportul citat - Facultatea de Arhivistică nu-şi mai poate îndeplini rolul care-i revine, iar consecinţele sunt „grave". Evident, vina aparţine celor care au nesocotit necesitatea pregătirii specialiştilor în paleografia documentelor istorice şi valorificarea ştiinţifică a acestora. Acest fapt a fost vizibil din momentul în care Facultatea de Arhivistică a fost evacuată din sediul său aflat într-o zonă frecventată a Bucureştilor (Bulevardul Iuliu Maniu) şi mutată la marginea Bucureştilor unde se află Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza".
- La capitolul „Riscuri" în Raport se menţionează: „Statutul inferior al A.N.R. în ierarhia instituţională. Lipsa de informare a decidenţilor politici cu privire la rolul şi importanţa A.N.R. în ansamblul sistemului administraţiei româneşti". Este o apreciere corectă, dar cam „eliptică". Încă de la înfiinţarea Arhivelor Statului, prin unirea instituţiilor de arhivă din Moldova şi Muntenia în 1862, acestea au fost organizate ca Direcţie Generală. Şi-au menţinut acest statut de-a lungul vremii, inclusiv în perioade tulburi, precum Primul şi a cel de-Al Doilea Război Mondial, sau ocupaţia sovietică. În calitate de director general am acţionat pentru adoptarea legii Arhivelor Naţionale, care să prevadă un statut adecvat pentru această instituţie şi în bună parte am reuşit. Prin legea din aprilie 1996 filialele judeţene ale Arhivelor Statului au devenit Direcţii judeţene, iar la nivel naţional era prevăzută Direcţia Generală a Arhivelor Naţionale, cu trei direcţii.
În 2009, printr-o Hotărâre de Guvern, Direcţia Generală Arhivelor Naţionale a fost reorganizată ca Direcţie, iar Direcţiile judeţene un fost retrogradate la nivel de servicii şi de birouri. Toate guvernele care au urmat au menţinut acest „statut inferior al A.N.R. în ierarhia instituţională". Ceea ce nu au reuşit Ana Pauker, Iosif Chişinevschi şi Leonte Răutu au izbutit democraţii de la începutul secolului al XXI-lea. În opinia mea, nu este vorba despre „lipsa de informare a decidenţilor politici", ci despre dispreţul liderilor politici de decizie faţă de instituţia Arhivele Naţionale.
- Raportul se referă la greutăţile financiare cu care se confruntă Arhivele Naţionale, dar evită să menţioneze explicit răspunerea factorilor de conducere la nivel guvernamental şi parlamentar care propun şi aprobă bugetul instituţiilor de stat. În 1991-1996 au fost probleme bugetare mult mai grave, generate de prăbuşirea economiei naţionale, inflaţia galopantă, devalorizarea monedei naţionale etc. etc. Totuşi, în acei ani, ca urmare a unor mari eforturi şi stăruinţe, a început procesul de modernizarea şi de dotare a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului (Naţionale) şi a filialelor (direcţiilor) sale. S-au constituit laboratoare zonale de restaurare-conservare, s-au dat în folosinţă două noi sedii pentru arhivele judeţene etc. etc. Amintesc un fapt semnificativ: dotarea filialelor (direcţiilor) cu autoturisme, fapt ce a uşurat deplasările pe teren, pentru control şi îndrumare la creatorii şi deţinătorii de arhive.
Cu toate restricţiile valutare, din 1991 - şi nu după 2007, cum au urmărit să acrediteze politrucii de serviciu - au fost restabilite contactele directe cu instituţiile şi organismele internaţionale, inclusiv cu Consiliul Internaţional al Arhivelor, au fost reluate stagiile de documentare profesională în state din Occident, precum şi cercetările în arhivele străine, fiind aduse în ţară peste 70.000 file-document. Am semnat acorduri de colaborare între Arhivele Statului (Naţionale) din România şi instituţiile similare din Italia, Rusia, Turcia, Macedonia, Serbia, Polonia, Germania, R. Moldova, Ungaria.
- Este cert că în intervalul 1991-1996 statutul Arhivelor Naţionale s-a îmbunătăţit, că într-un termen relativ scurt s-au realizat progrese notabile. Am îndeplinit calitatea de director general prin cumul, deoarece nu am acceptat să renunţ la postul de profesor pe care-l ocupam la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Faptul că nu aveam cartea de muncă la Ministerul de Interne mi-a permis o anumită independenţă şi fermitate în relaţia cu conducerea ministerului. De altfel, formula prin care aceasta mi se adresa nu era aceea de director general, ci de profesor. Trebuie să recunosc că, în marea majoritate a cazurilor, miniştrii, secretarii de stat, şefii de direcţii şi-au însuşit argumentele mele şi că doar de câteva ori am recurs la „arma" demisiei, declarând că eu am postul meu la Universitate şi nu pot accepta să fiu tratat ca un subordonat care trebuie să execute ordinele superiorilor. Recunosc că uneori am forţat nota, depăşind anumite limite, drept care - cu foarte mare întârziere - cer scuze celor care s-au simţit lezaţi de atitudinea mea.
Realizările obţinute în acei ani se datoresc în mare parte conducerii Ministerului de Interne care a acceptat iniţiativele şi propunerile Arhivelor Statului (Naţionale), dar mai ales arhiviştilor, în primul rând a cadrelor de conducere, de la nivel central şi teritorial. Port o plăcută amintire tuturor celor cu care am colaborat şi mă bucur de realizările lor. Am ţinut să ofer date concrete şi să fac unele comparaţii, deoarece politrucii de serviciu au urmărit şi cauta încă să aştearnă vălul uitării sau chiar să nege realităţile din anii 1991-1996, pentru a-şi crea lor o imagine favorabilă, manipulând opinia publică.
Arhivele Naţionale, ieri şi azi PDF Imprimare Email