O relectură și o actualizare. Codul principiilor și normelor muncii și vieții =, ale eticii și echității =

Se pare că redactarea proiectului îi aparține lui Dumitru Popescu, activist de partid, redactor șef al cotidianului Scânteia, printre altele. Lectura acestui text merită să fie făcută. Fără efort, eliminând doar primele cuvinte din fiecare paragraf numerotat, se poate citi o versiune expurgată de verbiajul ideologic și obține un cod al eticii și echității cetățenești a cărui aplicare în România actuală ar fi baza unei reforme morale și sociale de bun augur. Citiți fără prejudecăți acest text.

Nu am nici un motiv personal de simpatie pentru acest om, de care depindea diTe iubfuzarea volumului meu de debut, după cum mi s-a spus atunci de către unul din redactorii Editurii  Cartea Românească și apoi de către Vasile Nicolescu, poet și activist cultural. Vasile Nicolescu m-a primit de mai multe ori în biroul său din  Casa Scânteii. Prima dată a fost atunci când, sfătuit de redactorul meu de carte, poetul Mircea Ciobanu, am cerut o audiență pentru a obține deblocarea difuzării cărții mele, Un loc geometric.  Vasile Nicolescu mi-a sugerat să scriu o scrisoare, un soit de mea culpa, către Dumitru Popescu, care declarase în calitatea sa de ultim cenzor, că un poem din volum ar fi pornografic, pentru următoarele  versuri : 
«Te iubeai cu mateloții, cu ucigașii urmăriți de potere,
cu motanii stufoși și câinii vagabonzi
prin tufișuri ghimpoase.». Am refuzat. 
S-a mai găsit un poem păcătos care a fost eliminat de redacție, în semn de supușenie. Mi s-a cerut să înlocuiesc textul scos cu altul. Am scris atunci următorul «poem» intitulat Poem: Pentru un cuvânt. 

Nu știu până la urmă ce a negociat editura cu cenzorii. Serviciul tehnic mi-a dat 30 de exemplare de autor, dintre cele modificate, altele nemodificate le-am cumpărat discret din depozitul Librăriei editurii, aflată în fundul curții.
Cartea mea de debut are două forme. Una care s-a difuzat imediat în câteva sute de exemplare, probabil mai ales în București, și conține o pagină lipită cu Poemul pentru un cuvânt. A două, blocată câteva luni de la difuzare, a rămas nemodificată, tipărită în 3000 de exemplare și a fost cea care a fost vândută ulterior în librăriile din țară. Pe acest tiraj am scris câteva sute de dedicații pe exemplarele cumpărate de cititori prezenți la lansările in librăriile mureșene, alte câteva zeci pe exemplarele trimise criticilor literari.

Dan Culcer

Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste

Editura politică

București — 1974

Congresul al Xl-lea al P.C.R., adoptînd Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste, a stabilit ca prevederile sale să fie considerate componente ale Programului Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism

Organizînd și conducînd măreața operă istorică de făurire a socialismului și comunismului pe pămîntul României, Partidul Comunist Român acordă o atenție primordială făuririi unui om nou, cu o conștiință înaintată și înalte trăsături morale, promovării unor raporturi noi între oameni, afirmării depline în toate sferele vieții sociale a principiilor eticii și echității socialiste. Normele și principiile etice ale societății noastre pornesc de la faptul că în orînduirea socialistă a fost lichidată definitiv exploatarea capitalistă, s-a pus capăt inegalității sociale și naționale ; ele se bazează pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, pe principiile de repartiție socialistă, pe egalitate și dreptate socială, pe țelul comun al făuririi bunăstării și fericirii întregului popor. Aceste înalte norme și principii trebuie să devină codul muncii și vieții, îndrumar de conduită în societate al comuniștilor, al tineretului revoluționar, al tuturor oamenilor muncii din patria noastră.

1. Datoria fundamentală a membrilor de partid, a membrilor Uniunii Tineretului Comunist este de a servi cu credință cauza partidului și poporului, de a pune tot ce au mai bun, întreaga lor energie, capacitate de muncă și pricepere în slujba înfăptuirii Programului Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism. Fiecare comunist trebuie să pună mai presus de orice înflorirea materială și spirituală a patriei socialiste, creșterea continuă a gradului de bunăstare și civilizație ale poporului, afirmarea tot mai puternică a națiunii noastre în rîndul națiunilor lumii.

2. Membrii de partid și membrii Uniunii Tineretului Comunist trebuie să-și însușească materialismul dialectic și istoric — concepția revoluționară despre lume și viață a proletariatului, Programul Partidului Comunist Român, care constituie aplicarea creatoare a marxism-leninismului la condițiile concret-istorice ale țării noastre și care dă o perspectivă clară luptei pentru edificarea orînduirii socialiste și comuniste în România.

3. Toți comuniștii trebuie să cunoască și să-și însușească politica internă și externă a partidului și statului, documentele, hotărîrile partidului. Ei sînt datori să fie propagandiști neobosiți ai politicii partidului, să contribuie activ la elaborarea și dezbaterea hotărîrilor de partid și de stat, să lupte cu fermitate și spirit de abnegație pentru traducerea lor în viață.

4. Fiecare comunist este obligat să îndeplinească fără șovăială însărcinările date de partid, să se achite cu înalt spirit de răspundere de toate îndatoririle ce-i revin în funcția ce o îndeplinește la locul său de muncă, în întreaga sa activitate.< br> Comunistul trebuie să respecte cu strictețe disciplina de partid — care este aceeași pentru toți membrii partidului, indiferent de poziția pe care o au în societate, de funcțiile și atribuțiile încredințate de partid și de stat. Toți comuniștii trebuie să respecte întocmai normele și regulile muncii de partid, principiile democrației interne și ale conducerii colective — care prevăd discutarea problemelor în cadru organizat și, totodată, asumarea răspunderii nemijlocite pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate.

5. Constituie o îndatorire sacră, de prim ordin, a fiecărui comunist, de a apăra ca lumina ochilor unitatea de monolit a partidului chezășia îndeplinirii cu succes a menirii istorice a partidului de conducător al națiunii noastre pe calea socialismului și comunismului.

6. Toți comuniștii sînt datori să militeze pentru întărirea continuă a legăturii partidului cu masele, pentru rezolvarea justă a propunerilor și cerințelor oamenilor muncii, pentru unirea eforturilor tuturor celor ce muncesc la lupta pentru înfăptuirea Programului partidului.

7. Membrii partidului, membrii Uniunii Tineretului Comunist, toți oamenii muncii trebuie să manifeste cea mai mare grijă și-răspundere pentru dezvoltarea continuă și apărarea proprietății socialiste, de stat și cooperatiste, a avuției noastre naționale — baza ridicării bunăstării întregului popor. Ei trebuie să acționeze pentru gospodărirea cît mai eficientă a mijloacelor și resurselor societății, să lupte împotriva risipei de orice fel, a neglijenței în păstrarea și administrarea bunurilor publice, a tuturor manifestărilor de irosire a avutului obștesc.

8. Membrii de partid, membrii Uniunii Tineretului Comunist, toți oamenii muncii au obligația patriotică de a lupta cu toată hotărârea împotriva furtului din avutul obștesc, a delapidării din proprietatea socialistă, a oricăror sustrageri de bunuri din avuția națională — acte profund antisociale care lovesc în interesele poporului, ale fiecărui cetățean. Ei trebuie să contribuie la formarea in fiecare unitate, la fiecare loc de muncă, a unei puternice și intransigente opinii de masă împotriva unor asemenea manifestări.

9. Membrii Partidului Comunist Român, ai Uniunii Tineretului Comunist, toți cetățenii trebuie să manifeste o grijă permanentă pentru buna gospodărire a pămîntului, apelor, pădurilor, a tuturor avuțiilor și frumuseților naturale ale patriei, să participe activ la acțiuni de protejare a acestora, să lupte hotărît împotriva degradării mediului ambiant.

10. Pentru fiecare comunist, pentru fiecare cetățean, munca este o datorie fundamentală, de onoare. Fiecare trebuie să dea dovadă de o înaltă conștiință profesională, competența, spirit creator, dăruire și pasiune în muncă; totodată, trebuie să manifeste combativitate și intransigență față de manifestările de indisciplină, superficialitate și lipsă de răspundere în muncă.

11. Membrii Partidului Comunist Român și ai Uniunii Tineretului Comunist au obligația să-și perfecționeze necontenit pregătirea profesională și de specialitate, să-și îmbogățească permanent orizontul cultural-științific.

12. Apărarea patriei, a cuceririlor revoluționare ale poporului reprezintă cea mai înaltă obligație a membrilor Partidului Comunist Român și ai Uniunii Tineretu lui Comunist, a tuturor cetățenilor țării. Suprema lor îndatorire este de a fi în orice moment gata să apere cu orice sacrificii, chiar cu prețul vieții, integritatea patriei, independența și suveranitatea națională și de stat, realizările socialiste ale poporului român. Orice nesocotire a acestei înalte obligații, orice pactizare cu dușmanul, cu cei ce se dedau la acțiuni sau acte ostile orînduirii noastre socialiste, cu cei ce uneltesc împotriva libertății și independenței patriei, a intereselor vitale ale poporului constituie trădare față de partid și popor, față de națiunea noastră socialistă și se pedepsește conform legilor țării.

13. Toți comuniștii sînt obligați să apere secretul de partid și de stat, să dea în permanență dovadă de înaltă vigilență și combativitate revoluționară. A furniza unor persoane străine informații care constituie secrete de partid și de stat înseamnă a trăda partidul, a trăda țara, a lovi în interesele întregii națiuni; cei care se fac vinovați de asemenea acte trebuie să simtă mînia îndreptățită a poporului.

14. Fiecare comunist are înalta îndatorire de a milita pentru întărirea unității moral-politice a poporului, pentru cimentarea prieteniei frățești dintre toți oamenii muncii — români, maghiari, germani și de alte naționalități — de a lupta împotriva oricăror manifestări de naționalism și șovinism, de a acționa în strînsă unitate pentru propășirea patriei comune, Republica Socialistă România.

15. Comuniștii, toți oamenii muncii sunt obligați să cunoască, să popularizeze și să respecte cu cea mai mare strictețe legile țării, să acționeze în spiritul legalității socialiste, să ia poziție hotărîtă față de orice încercare de nesocotire sau încălcare a legilor Republicii Socialiste România.

16. Comuniștii trebuie să militeze în permanență pentru promovarea în întreaga viață socială a principiilor eticii și echității socialiste, a relațiilor de colaborare și întrajutorare tovărășească, de solidaritate, stimă, încredere și respect reciproc. Ei trebuie să fie dușmani neîmpăcați al individualismului mic-burghez, al manifestărilor de egoism, de subordonare a intereselor generale unor interese individuale înguste, al tendințelor de a pretinde de la societate mai mult decît s-ar cuveni pe baza principiilor socialiste de repartiție.

17. Comunistul trebuie să fie cinstit, sincer, principial și corect, să nu tolereze minciuna, falsitatea, ipocrizia, să combată încercările de inducere în eroare a organelor superioare, a tovarășilor de muncă, sustragerea de la răspunderi și îndatoriri.

18. Comuniștii trebuie să acționeze cu toată fermitatea pentru a preveni și a combate orice manifestări de abuz de putere, orice trafic de influență, tendință de folosire în interes propriu și în dauna oamenilor muncii a unor funcții și munci de răspundere încredințate de societate.

19. Toți comuniștii, îndeosebi cei care îndeplinesc funcții de conducere în viața economico-socială, în aparatul de partid și de stat, în organizațiile de masă și obștești, trebuie să militeze, în spiritul principiilor democrației socialiste, pentru crearea unui climat favorabil exprimării și confruntării libere a părerilor, participării largi a maselor la dezbaterea și soluționarea problemelor, la adoptarea hotărîrilor, la elaborarea și înfăptuirea politicii generale a partidului și statului nostru.

20. Comuniștii trebuie să militeze ca în fiecare colectiv să se instaureze un climat favorabil promovării oamenilor în exclusivitate după contribuția proprie la înfăptuirea politicii partidului, la îndeplinirea planului de dezvoltare economico-socială a țării, după comportarea și atitudinea lor politică și morală. Ei trebuie să combată cu hotărîre subiectivismul și arbitrariul în aprecierea și promovarea cadrelor, să ia atitudine fermă împotriva favoritismului, nepotismului, servilismului, a manifestărilor de carierism.

21. Toți comuniștii trebuie să manifeste curaj și inițiativă în lupta pentru promovarea spiritului revoluționar, a noului în producție, în activitatea economică și socială, să acționeze cu hotărîre împotriva inerției, birocratismului, rutinei și conservatorismului, a tot ceea ce este învechit și poate frîna progresul societății noastre socialiste.

22. Spiritul critic și autocritic, combativitatea față de lipsuri și neajunsuri trebuie să caracterizeze pe fiecare membru al partidului, pe fiecare membru al Uniunii Tineretului Comunist. În orice împrejurare, în colectivele de muncă în care lucrează, comuniștii trebuie să promoveze un climat de dezbatere exigentă a lipsurilor, să stimuleze și să creeze condiții pentru formarea și afirmarea unui puternic spirit critic al maselor de oameni ai muncii.

23. Comuniștii trebuie să acționeze pentru ca în fiecare colectiv să se asigure manifestarea liberă a spiritului de inițiativă al maselor, pentru valorificarea experienței și competenței lor, pentru participarea tuturor oamenilor muncii la conducerea activității întreprinderilor și instituțiilor, pentru dezvoltarea și întărirea democrației muncitorești, socialiste.

24. Membrii Partidului Comunist Român și ai Uniunii Tineretului Comunist trebuie să manifeste cea mai înaltă intransigență împotriva concepțiilor de viață burgheze, a influențelor mentalităților lumii capitaliste. Ei trebuie să combată cu fermitate tendințele de căpătuială, parazitismul, înșelătoria, specula și mita, orice forme de obținere a unor venituri ilicite, de însușire prin abuz sau necinste a roadelor activității altora.

25. Membrii de partid, membrii Uniunii Tineretului Comunist trebuie să combată cu toată hotărîrea reminiscențele gîndirii și mentalităților retrograde, să lupte împotriva influențelor ideologiei burgheze, a tuturor concepțiilor care propagă ura, violența și disprețul față de om.

26. Comuniștii au datoria politică și morală de a lupta împotriva teoriilor idealiste, a prejudecăților mistice, a superstițiilor, a oricăror manifestări de obscurantism. Ei trebuie să acționeze pentru înțelegerea științifică de către mase a fenomenelor naturii și societății, pentru înarmarea temeinică a oamenilor muncii cu concepția materialist-dialectică despre lume și viață.

27. Fiecărui membru al partidului, fiecărui membru al Uniunii Tineretului Comunist îi revine o înaltă răspundere în întemeierea relațiilor de familie pe principiile moralei socialiste, ale egalității, respectului, afecțiunii și încrederii reciproce între soți, în îndeplinirea rolului ce revine familiei în creșterea și educarea copiilor, în dezvoltarea continuă a națiunii noastre socialiste. Familia trebuie să fie cea dintîi școală în care copiii să învețe, odată cu regulile de comportare în viață și societate, prețuirea muncii, devotamentul față de patrie și popor, față de partid și cauza socialismului.

28. Toți comuniștii — părinți, cadre didactice, activiști ai organizațiilor de masă și obștești — au îndatorirea primordială de a asigura pregătirea tineretului pentru muncă și viață, formarea și educarea noilor generații în spiritul dragostei față de patrie și partid, al glorioaselor tradiții de luptă pentru libertate și dreptate socială ale poporului, ale clasei muncitoare și partidului nostru, în spiritul unei înalte conștiințe revoluționare, al principiilor moralei socialiste și comuniste, al responsabilității față de prezentul și viitorul națiunii noastre socialiste.

29. Membrii partidului și ai Uniunii Tineretului Comunist trebuie să aibă, în toate împrejurările, o conduită politică, morală și profesională care să le asigure un înalt prestigiu în fața maselor. Prin faptele lor, ei trebuie să fie exemple înaintate pentru toți cei în mijlocul cărora trăiesc și muncesc. Unitatea dintre vorbă și faptă trebuie să caracterizeze pe fiecare comunist.

30. Indiferent de poziția pe care o ocupă în societate, comunistul trebuie să dea dovadă de modestie; el trebuie să combată îngîmfarea, aroganța, disprețul față de semeni. Comuniștii care îndeplinesc funcții de răspundere în partid, în viața socială în general, trebuie să-și dobîndească autoritatea printr-o comportare morală și profesională exemplară din toate punctele de vedere. Fiecare comunist trebuie să contribuie prin conduita sa în viața politică și profesională, în societate și în familie, la întărirea continuă a autorității și prestigiului partidului în mase, la creșterea rolului său conducător în societate.

31. Membrii Partidului Comunist Român și ai Uniunii Tineretului Comunist, toți cetățenii patriei să dea dovadă, în orice împrejurare, de dragoste fierbinte față de patrie, de demnitate și mîndrie națională, precum și de respect față de alte popoare. Ei trebuie să respingă și să condamne cu cea mai mare fermitate atît exclusivismul național, cît și ploconirea în fața străinătății.

32. Toți membrii partidului și ai Uniunii Tineretului Comunist trebuie să militeze, în spiritul internaționalismului proletar, pentru întărirea prieteniei și solidarității partidului nostru cu toate partidele comuniste și muncitorești, să contribuie la dezvoltarea colaborării frățești cu popoarele celorlalte țări socialiste, la întărirea solidarității cu clasa muncitoare, cu toate forțele progresiste, antiimperialiste din lume, cu mișcările de eliberare națională, cu popoarele care și-au cucerit recent independența, ou toți cei care luptă pentru dreptate socială, pentru progres, cu toate popoarele lumii.

33. Membrii partidului, membrii Uniunii Tineretului Comunist trebuie să militeze cu hotărîre pentru lichidarea din viața lumii contemporane a rasismului, colonialismului și neocolonialismului, a politicii imperialiste de dominare și asuprire a al tor popoare, de amestec în treburile altor țări, pentru respectarea demnității naționale a fiecărui popor, a dreptului său inalienabil la dezvoltarea liberă și independentă. Fiecare comunist, fiecare cetățean al patriei noastre trebuie să fie luptător înflăcărat pentru afirmarea politicii externe a partidului și statului nostru de promovare a unor relații noi, democratice în viața internațională, a unui climat de destindere, înțelegere și colaborare între națiuni, să-și aducă contribuția la cauza generală a socialismului, progresului și păcii, la făurirea unei lumi mai bune și mai drepte pe planeta noastră.

Adoptînd Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste, Congresul al Xl-lea al partidului își exprimă convingerea că traducerea lor în viață va exercita o puternică influență asupra tuturor membrilor societății noastre, va duce la crearea unui nou umanism, care pune pe primul plan omul și, totodată, îmbină interesele particulare cu cele ale întregii societăți, asigură bunăstarea și fericirea fiecăruia, odată cu a întregului popor. Prin aceasta, omul se va ridica pe o treaptă superioară de cunoaștere, va putea participa cu adevărat conștient la activitatea poporului de făurire a propriului său viitor liber. Membrii Partidului Comunist Român, ai Uniunii Tineretului Comunist, toți cetățenii patriei noastre socialiste trebuie să-și facă din aceste norme o călăuză permanentă în activitatea lor politică și profesională, în viața de fiecare zi, să acționeze cu consecvență și fermitate pentru ca înaltele principii de etică și echitate ale socialismului și comunismului să pătrundă tot mai adînc în toate domeniile vieții sociale, contribuind la crearea omului nou, înaintat al societății, noastre, la accelerarea mersului înainte al patriei pe calea civilizației comuniste.

Apărut — decembrie 1974
Tiparul executat la Combinatul Poligrafic
„Casa Scînteii”, Piața Scînteii nr. 1.
București — Republica Socialistă România

 

Dan CULCER. Indeciși, neutri, ascunși ? Nereprezentați, nereprezentabili în organismele care se constituie după etnie, religie sau limbă?

 

Feb

24

Indeciși, neutri, ascunși ? Nereprezentați, nereprezentabili în organismele care se constituie după etnie, religie sau limbă?

Rezultă din datele inserate mai jos că în România există fără etnie cunoscută: 1.236.810 de cetățeni,  fără o limbă cunoscută: 1.230.028, și fără o religie cunoscută: 1.259.739. Grupul tridimensional este imens. Sunt persoane despre care nu știm nici la ce religie doresc să aparțină sau chiar aparțin, nici ce limbă vorbesc, nici cărui grup etnic doresc să aparțină. Se simt acești cetățeni homo universalis, cetățeni ai lumii, fără religie, fără o limbă proprie? Din două una, ori nu mai cerem nimănui să declare o etnie, o religie sau o limbă, ori obligăm ca fiecare declarant să opteze.
În consecință nimeni nu va mai putea solicita o anumită opțiune școlară în funcție de limbă, fiindcă nu putem ști dacă a declarat ceva în acest sens la recenzământ sau nu.
Apare o harababură cu grave consecințe economice și politice, derivată din aplicarea stupidă a unei libertăți a declarației. Aceste persoane sunt o adevărată masă de manevră sau o masă cu un comportament imprevizibil. Dacă se vor anunța privilegii derivate din limbă, religie sau etnie putem imagina că o parte din acești ne-optanți vor migra spre un grup sau altul.
Mai putem imagina ceva. Că aceste persoane sunt cetățeni străini (probabil chinezi, arabi, africani sau evrei)  care au obținut cetățenia română,  au recuperat cetățenia română, pe baza altei legi bizare,  după ce ei sau ascendenții lor au renunțat la ea sau au pierdut-o, în urma unui abuz legal comunist.
Este inadmisibilă, intolerabilă ideologic, politic și economic, o astfel de aproximație demografică, într-o epocă de potențial război civil, de migrații de masă din surse imprevizibile, de atentate și violențe care izvorăsc din identități etnice și religioase. Administrația dispune de aceste informații din surse administrative, cum o recunoaște chiar în textul de mai jos. Nu există nici un motiv ca administrația să păstreze un asemenea privilegiu informațional, care poate fi o sursă de manevre electorale sau economice ilegale. Dan Culcer


Institutul de statistică. „Notă metodologică”, la subcap. ETNIA, pag. 24 din 35):

„Etnia este definită ca fiind opțiunea unei persoane de a aparține unui grup uman cu trăsături comune de civilizație şi cultură, prin una sau mai multe dintre caracteristicile referitoare la limbă, religie, tradiții şi  obiceiuri comune, stil de viață şi alte caracteristici specifice.
La recensământul din anul 2011, înregistrarea etniei s‐a făcut pe baza liberei declarații a
persoanelor recenzate. Pentru persoanele care nu au vrut să declare această caracteristică,
precum şi pentru persoanele pentru care informațiile au fost colectate indirect din surse
administrative, informația nu este disponibilă pentru această caracteristică.
Informația privind etnia a fost disponibilă pentru 18.884,8 mii persoane din totalul celor 20.121,6 mii persoane care formează populația stabilă (rezidentă).
La prelucrarea şi prezentarea rezultatelor recensământului au fost efectuate următoarele grupări
ale persoanelor care şi‐au declarat etnia: la etnia română s‐au inclus şi persoanele care s‐au
declarat aromâni (20384 persoane), macedoromâni (203 persoane), meglenoromâni, istroromâni,
vlahi şi cici (178 persoane); la maghiari s‐au inclus secuii (1665 persoane) şi ungurii (1133
persoane); la romi s‐au inclus şi persoanele care s‐au declarat țigani (27904 persoane),rudari (20929 persoane), ursari (7596 persoane), spoitori (4682 persoane), căldărari (3782 persoane), gabori (3203 persoane), țigani de mătase (1602 persoane), vătraşi, cărămidari, băieşi, lăutari, lăieşi, caştali, pletoşi, boldeani, geambaşi, cocalari, zavragii (2474 persoane); la germani sau inclus şi cei care s‐au declarat şvabi (3894 persoane), saşi (1394 persoane), nemți, țipțări şi landleri (209 persoane); la ucraineni s‐au inclus şi huțulii (1474 persoane) şi haholii (90 persoane); dintre ruşi – lipoveni, 10286 persoane s‐au declarat ruşi; la albanezi s‐au inclus şi shqiptarii, iar la macedoneni, şi macedo‐slavii.
În tabele, la “Altă etnie” au fost incluse toate grupurile etnice care au întrunit, fiecare în parte, sub
1000 de persoane (ceea ce reprezintă sub 0,01% din populația stabilă), respectiv ruteni (497 persoane), albanezi (408 persoane), caraşoveni (203 persoane), găgăuzi (32 persoane), precum şi
persoanele cu o altă etnie din Uniunea Europeană (3848 persoane), din celelalte țări ale Europei
(2746 persoane) sau din afara Europei (10790 persoane).
Pentru copiii care nu ştiau să vorbească şi pentru cei sub 14 ani s‐au înregistrat etnia, limba maternă şi religia declarate pentru ei de către părinți/întreținători; pentru persoanele surdo‐mute sau persoanele bolnave mintal s‐au înregistrat, de asemenea, cele declarate pentru ele de către persoanele cu care acestea conviețuiau. Pentru copiii instituționalizați, cărora nu li se cunoştea
etnia, limba maternă şi religia părinților, înregistrarea s‐a făcut conform declarațiilor conducerii
instituției respective.”

La adresa http://www.recensamantromania.... , unde sunt prezentate rezultatele recensământului din 2011 care au devenit finale în 2013, dup[ titlul IV, este "Rezultate definitive ale  RPL_2011_analiza", de unde putem vedea / salva un fişier pdf de 14 pagini . Vezi:
http://www.recensamantromania....
Explicaţia o găsim la pagina a 5-a şi se referă la metodologia utilizată care este diferită faţă de cea folosită la recensămintele din 1992 şi 2002.
Din categoria celor consideraţi "informaţie indisponibilă" nu fac parte numai cei care nu şi-au declarat etnia, limba maternă sau religia, la cei care nu a dorit să declare se adaugă mare masă a celor recenzaţi fără a fi de faţă.
Citez:
Structura etnică şi confesională a populaţiei stabile a României
La recensământul din 20 octombrie 2011, înregistrarea etniei, limbii materne şi a religiei s-a făcut pe baza liberei declaraţii a persoanelor recenzate. Pentru persoanele care nu au vrut să declare aceste trei caracteristici, precum şi pentru persoanele pentru care informaţiile au fost colectate indirect din surse administrative, informaţia nu este disponibilă pentru aceste 3 caracteristici. Ca urmare,  structurile prezentate în continuare pentru cele 3 caracteristici etno-culturale sunt calculate în funcţie de numărul total de persoane care şi-au declarat etnia, limba maternă şi respectiv religia şi nu în funcţie de numărul total al populaţiei stabile.
ETNIA
Informaţia privind etnia a fost disponibilă pentru 18.884,8 mii persoane (din totalul celor 20.121,6 mii persoane). S-au declarat români 16.792,9 mii persoane (88,9%). Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.227,6 mii persoane (6,5%), iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 621,6 mii persoane (3,3%). Grupurile etnice pentru care s-a înregistrat un număr de persoane de peste 20 mii sunt: ucraineni (50,9 mii persoane), germani (36,0 mii), turci (27,7 mii), ruşi – lipoveni (23,5 mii) şi tătari (20,3 mii persoane).
În profil teritorial, distribuţia populaţiei după etnie arată că populaţia de etnie română este majoritară în Municipiul Bucureşti (97,3%) şi în 39 de judeţe (cu ponderi variind între 98,6% la Botoşani şi 52,6,% la Mureş), iar în 30 dintre acestea ponderea românilor este de peste 90%.
Populaţia de etnie maghiară deţine majoritatea în judeţele Harghita (85,2%) şi Covasna (73,7%); de asemenea ponderi ridicate se înregistrează şi în judeţele: Mureş (38,1%), Satu Mare (34,7%), Bihor (25,3%) şi Sălaj (23,3%).
Persoanele de etnie romă reprezintă 3,3% din totalul populaţiei stabile, fiind repartizaţi relativ uniform în teritoriu, cu ponderi variind între 1,1% în judeţul Botoşani şi 8,9% în judeţul Mureş. Romii se întâlnesc într-o proporţie relativ mai mare, de peste 6,0% din populaţia stabilă, şi în judeţele Călăraşi (8,1%), Sălaj (7,0%) şi Bihor (6,3%).
Cei mai mulţi ucraineni trăiesc în judeţele Maramureş (30,8 mii persoane), Timiş (6,0 mii persoane), Suceava (5,9 mii persoane) şi Caraş-Severin (2,5 mii persoane), acestea înglobând 88,6% din totalul acestora.
Aproape trei sferturi din persoanele de etnie germană (73,5%) se regăsesc în judeţele Timiş (8,5 mii persoane), Satu Mare (5,0 mii persoane), Sibiu (4,2 mii persoane), Braşov (2,9 mii persoane), Caraş– Severin şi Arad (fiecare cu câte 2,9 mii persoane).
Circa 90% dintre persoanele de etnie turcă au fost înregistrate în judeţele Constanţa (20,8 mii persoane) şi Tulcea (1,7 mii persoane) şi în Municipiul Bucureşti (2,3 mii persoane).
O proporţie de 86,9% dintre ruşi-lipoveni îşi au reşedinţa obişnuită în judeţele Tulcea (10,3 mii persoane), Constanţa (3,6 mii persoane), Iaşi (2,8 mii persoane), Brăila (1,9 mii persoane), Suceava (1,7 mii persoane). În judeţul Constanţa este concentrată cea mai mare parte a etniei tătare, respectiv 96,6% dintre persoanele care au declarat că aparţin acestei etnii (19,6 mii persoane).
Faţă de recensământul din anul 2002 s-a înregistrat o creştere a ponderii populaţiei de etnie romă (de la 2,5% la 3,3%) şi o descreştere a ponderii populaţiei de etnie germană (de la 0,28% la 0,20%).
LIMBA MATERNĂ
Potrivit liberei declaraţii a celor 18.891,6 mii persoane care au declarat limba maternă, structura populaţiei stabile după limba maternă se prezintă astfel: pentru 90,9% din populaţia stabilă limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obişnuit în familie în perioada copilăriei, iar în cazul a 6,7% dintre persoane limba maghiară reprezintă limba maternă; limba romani a reprezentat limbă maternă pentru 1,3% dintre persoanele care fac parte din populaţia stabilă, iar limba ucraineană pentru 0,3% din totalul populaţiei stabile pentru care această informaţie a fost disponibilă. Limbile turcă, tătară sau rusă reprezintă (fiecare) limba maternă pentru o persoană din 1000.
Interesantă din punctul de vedere al informaţiei pe care o oferă este şi distribuţia populaţiei stabile după limba maternă, pe etnii. Astfel, dacă pentru 99,9% dintre români limba maternă este limba română, în cazul a 98,3% dintre persoanele de etnie maghiară limba vorbită în familie în copilărie a fost limba maghiară, iar pentru 1,7% dintre etnicii maghiari limba maternă a fost limba română. Limba maternă a fost româna pentru jumătate dintre persoanele de etnie romă, iar pentru două din 5 persoane de etnie romă aceasta a fost limba romani, 5,3% dintre persoanele de etnie romă vorbind limba maghiară în familie, în timpul copilăriei. Germana este limba maternă declarată de 68,1% dintre persoanele de etnie germană, 16,9% declarând ca limbă maternă limba română şi 14,7% limba maghiară. Persoanele de etnie turcă au vorbit în familie în copilărie limba turcă în proporţie de 85,6%, restul declarând limba română ca limbă maternă. Trei sferturi dintre ruşii – lipoveni care şi-au declarat etnia şi limba maternă au vorbit în familie în timpul copilăriei limba rusă, restul declarând limba română ca limbă maternă.
RELIGIA
Structura confesională a fost declarată de 18.861,9 mii persoane din totalul populaţiei stabile şi arată că 86,5% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă; 4,6% s-au declarat de religie romano-catolică, 3,2% de religie reformată, iar 1,9% penticostală. Ponderi între 0,4% - 0,8% au înregistrat următoarele religii: greco-catolică (0,8%), baptistă (0,6%) şi adventistă de ziua a şaptea (0,4%). Persoanele de altă religie decât cele prezentate mai sus reprezintă 1,8% din total. S-au declarat „fără religie” sau atei un procent de 0,2% din totalul populaţiei.
Nu există diferenţe semnificative între distribuţia femeilor şi bărbaţilor după religia declarată. Se pot observa însă unele diferenţe în ceea ce priveşte distribuţia pe medii de rezidenţă. Ponderea persoanelor de religie ortodoxă este uşor mai mare între persoanele din municipii şi oraşe (87,1%) faţă de cei care trăiesc în comune (85,7%). În schimb, în rândul populaţiei stabile rurale se întâlnesc mai frecvent decât în urban persoane care au declarat că sunt de religie romano-catolică (4,9% faţă de 4,3%), penticostală (2,5% faţă de 1,4%) sau de religie adventistă de ziua a şaptea (0,6% faţă de 0,3%).
Tabelul 1. Ponderea persoanelor după religia declarată, pe categorii de localităţi (%)
Religia__________________Total_____Municipii şi oraşe____Comune
Ortodoxă________________ 86,5_______________87,1_______85,7
Romano-catolică___________4,6________________4,3________4,9
Reformată________________3,2________________3,1________3,3
Greco-catolică_____________0,8________________0,9________0,7
Penticostală_______________1,9________________1,4________2,5
Baptistă__________________0,6________________0,6________0,6
Adventistă de ziua a saptea___0,4________________0,3________0,6
Proporţii de peste 97,0% din totalul populaţiei stabile a persoanelor de religie ortodoxă s-au înregistrat în judeţele Olt (99,4%), Vâlcea (99,1%), Dolj (98,9%), Gorj (98,4%), Buzău (98,5%), Brăila (98,2%), Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman (98,3%), Argeş şi Ialomiţa (97,9%), Mehedinţi (97,3%), Prahova (97,2%) şi Galaţi (97,1%). Cele mai mici ponderi ale persoanelor de religie ortodoxă s-au înregistrat în Harghita (12,5%), Covasna (21,3%), Satu-Mare (49,6%), Mureş (53,5%), Bihor (59,0%) şi Sălaj (64,4%).
Persoanele de religie romano-catolică sunt majoritare în judeţul Harghita (66,4%) şi deţin ponderi superioare celor înregistrate în alte judeţe în Covasna (36,2%), Satu-Mare (18,4%), Bacău (16,7%) şi Neamţ (10,1%).

Întâmplator am dat peste acest fişier pdf salvat pe calculator prin 2015, făceam ordine acum câteva săptămâni, şi de nu ar fi fost un comentariu citit pe site, nu cred că l-aş fi deschis, link-ul dat este căutat şi găsit acum; aveam de gând să scriu ca să răspund la acel comentariu, doar că am fost determinat s-o fac ceva mai repejor datorită întrebării adresată de domnul profesor.
Fac un rezumat (după acel comentariu), dintr-o populaţie stabilă de 20.121.641 subiecţi, cei socotiţi ca fiind în categoria Informaţie indisponibilă în funcţie de criteriu sunt:
După etnie: 1.236.810
După limbă: 1.230.028
După religie: 1.259.739

Postată acum 24th February 2017 de Dan Culcer

https://vasilegogea.wordpress.com/wp-content/uploads/2026/09/adobeexpressphotos_acb2e4d057c748a2b342b75d4e01a8bc_copyedited.jpg

 

 

Artistul vizual Adrian Grecu expune la Paris „Distop(IA)”

Posted on septembrie 4, 2026

3

3 Votes

Distop(IA)

În peisajul artei contemporane românești, Adrian Grecu ocupă un loc distinct prin interesul constant pentru mediile digitale și pentru implicațiile lor estetice și conceptuale, dezvoltând o practică situată la confluența dintre artă, tehnologie și cercetare vizuală.

Format ca fizician, apoi ca artist în domeniul ceramicii, Adrian Grecu a păstrat întotdeauna o legătură – uneori subtilă, alteori concretă – între, pe de o parte, materialitate, lumină și transparență și, pe de alta, universul fluid și imaterial al codurilor binare. Încă de la sfârșitul anilor 1990, artistul a înțeles potențialul tehnologiilor digitale dincolo de funcția lor instrumentală. Pentru el, mediul digital nu reprezintă doar un ansamblu de instrumente utile pentru producerea, organizarea sau difuzarea lucrărilor, ci devine însăși substanța expresiei artistice și cadrul conceptual în care aceasta se dezvoltă. Astfel, artistul a explorat de-a lungul anilor domenii precum grafica generată pe calculator, animația, realitatea augmentată, realitatea virtuală și, mai recent, inteligența artificială [AI].

Demersul său artistic este centrat asupra mutațiilor produse de tehnologiile digitale în raportul dintre realitate și simulare, dintre natural și artificial, dintre condiția umană și orizontul postuman. Lucrările sale construiesc scenarii vizuale hibride, bizare, uneori cu accente distopice, care problematizează felul în care dezvoltarea tehnologică și expansiunea mediilor digitale reconfigurează percepția, experiența și însăși înțelegerea lumii contemporane.

În lucrările sale recente, artistul utilizează AI pentru a deschide o nouă direcție de investigație, concentrată asupra raportului dintre autor, algoritm și imaginație. Procesul creativ devine astfel un spațiu de negociere între intenția umană și capacitatea generativă a mașinii, reflectând una dintre mizele majore ale prezentului: trecerea de la tehnologie ca instrument de reprezentare la tehnologie ca agent activ în configurarea realității. Căci, așa cum și artistul precizează – alături de tot mai mulți comentatori – diferența dintre miriadele de imagini generate automat cu AI și arta produsă în același environment tehnologic o face omul. Adică artistul, subiectivitatea sa, viziunea, talentul și creativitatea acestuia.

Expoziția Distop(IA) pleacă de la aceste legături între tehnologie și producerea realității, propunând o reflecție asupra consecințelor lor culturale și imaginare. Titlul expoziției derivă direct din atmosfera lucrărilor, care fie speculează o evadare din cotidian, fie exacerbează fracturile unei realități în continuă mutație – o realitate ce ne obligă la o permanentă renegociere a sensului. Dimensiunea distopică izvorăște din coliziunea inevitabilă dintre grila tradițională de așteptări și prezentul accelerat: tot ce scapă vechilor criterii de „normalitate” ajunge să fie considerat ca o distopie a contemporaneității. De altfel, AI este pentru mulți comentatori expresia cea mai vizibilă a acestei anxietăți. Tocmai de aceea, expoziția își propune să conteste, sau cel puțin să nuanțeze critic, o asemenea judecată reductivă și alarmistă explorând nu temerile pe care le generează, ci mai degrabă potențialul creator pe care AI îl facilitează.

Expoziția reunește o serie de printuri pe pânză, unicate, semnate și autentificate, realizate cu ajutorul AI. Pentru artist, această metodă de lucru nu reprezintă o ruptură, ci continuarea firească a unui parcurs desfășurat de-a lungul anilor atât în zona artelor tradiționale, cât și a practicilor digitale.

Important de subliniat este că, contrar unei percepții încă larg răspândite, imaginile AI nu sunt produse ale hazardului, ci rezultatul unui proces riguros și îndelungat de selecție și rafinare, orientat prin decizii privind compoziția, ritmul, lumina, atmosfera sau stilul. În acest sens, utilizarea AI mobilizează aceleași facultăți imaginative și aceleași mecanisme de construcție vizuală care stau la baza desenului, picturii sau sculpturii. Autenticitatea demersului artistic nu rezidă, așadar, în tehnica sau tehnologia utilizată, ci în originalitatea viziunii și în forța evocatoare a imaginilor generate.

Horea Avram

Critic de artă, curator

Din expoziție:

CorporateMan

Incursion (2)

Vue aérienne

Insectarium

Rhinocéros

Pentru cei care au cont pe FB, iată adresa la care îl găsiți pe artist:
https://www.facebook.com/agrecureal/Partajează asta:

Similare

Premiu internaţional, acordat de oameni de ştiinţă, artistului plastic clujean Adrian Grecu

martie 19, 2013

În „Premii”

Pictură 3D într-un dialog virtual-real umanizat de Adrian Grecu

mai 30, 2012

În „Pavilionul de oaspeţi”

Lumi(ni)le „intra muros” ale lui Adrian Grecu: o provocare pentru imaginarul colectiv urban

mai 18, 2011

Surssa: rubrica „Pavilionul de oaspeţi” pe blogul scriitorului Vasile Gogea

Etichetat: Adrian Grecu, artă digitală, distop(IA), expoziție, Galerie Paul Amarica, Horea Avram, Paris

 

Cedarea Ardealului. 30 august 1940. Un șantaj politic și militar

Pe 30 august 1940, România a fost nevoită să cedeze Ungariei o suprafață de 43.492 de kilometri, în urma semnării Diktatului de la Viena. Cedarea Basarabiei și Nordului Bucovinei în fața ultimatumului sovietic, de la 28 iunie 1940, a încurajat pretențiile revizioniste ale vecinilor României. Cele mai insistente au fost Ungaria și Bulgaria.
Aflată într-o poziție ingrată pe plan extern, România a fost silită să accepte negocieri cu Ungaria pentru rezolvarea problemei Transilvane.
În acest sens, pe 16 august 1940, România și Ungaria au început negocierile la Turnu Severin. Ungaria a cerut o suprafață de 70.000 de kilometri din teritoriul național, soluție respinsă de România. Într-un final, discuțiile au eșuat și țara noastră a fost nevoită să ceară arbitrajul Germaniei și Italiei.
Germania care se afla, conform istoricului Armin Heinen, la culmea puterii sale, nu putea accepta un conflict în zonă, mai ales din cauza intereselor sale economice din Balcani: produsele agricole și petrolul românesc erau esențiale pentru regimul nazist.
Astfel, Germania și Italia au hotărât ca Ungaria să primească 43.492 km cu o populatie estimata la 2.609.000 locuitori, în majoritate etnici români. Vestea a fost anunțată de către Miniștrii de Externe german, Joachim von Ribbentrop, si cel italian, Galeazzo Ciano.
Ambele delegații au fost nemulțumite: în memoriile sale, Ministrul de Externe Mihail Manolescu relatează că a leșinat la vederea noilor granițe, în timp ce ungurii s-au declarat "zdrobiți sufletește".
Istoricul Keith Hitchins a afirmat că soluția germană a dus la escaladarea tensiunilor dintre cele Ungaria și România, nerezolvând problema de fond. Practic, singura mulțumită era Germania, care reușea să mențină ambele state în sfera sa de influență, conștiente că nu-și pot permite să piardă susținerea celui de-al treilea Reich, mai ales în fața puterii crescânde a URSS.



Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La doar trei zile, s-au dezlănțuit represiunile împotriva populației civile românești la Nușfalău. Au urmat masacrele de la Treznea, Ip, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie. Conform statisticilor, în doar câteva luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord au fost nevoiți să plece peste 100.000 de români, ajungându-se la aproape 250.000 la finalul lui 1943.
Atrocități similare au avut loc și spre sfârșitul anului 1944, îndeosebi pe fundalul stării de beligeranță în care frontul de est și-a mișcat relativ rapid în direcția est-vest linia care traversa teritoriul Ardealului de Nord, mai ales după 23 august 1944, când România a ieșit din coaliția Puterilor Axei și s-a alăturat Puterilor Aliate.
Printre cele mai cunoscute și bine documentate masacre: Masacrul din Treznea
Masacrul din Ip
Masacrul de la Ciumărna
Masacrul din Moisei
Masacrul de la Aita Seacă
Masacrul de la Sărmașu
Masacrul de la Luduș
Masacrul de la Hărcana (Turda)
Masacrul de la Nușfalău, Sălaj

Masacre au avut loc și în alte localități: Viseu de Sus - Dosu Taului, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin.

Din păcate, Ardealul de Nord nu a fost ultimul rapt teritorial suferit de România în 1940. Pe 7 septembrie, la presiunile Germaniei, statul român a fost nevoit să cedeze și Sud-Estul Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei.
Iată textul „arbitrajului”, așa cum a fost denumit în afara țării:
1.Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.

2.Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.

3.Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într-un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.

4.Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919, de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într-un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.

5.Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de alta parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

6.Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.

7.În cazul în care dificultăți sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.

SURSA https://www.activenews.ro/cultura-istorie/30-august-DIKTATUL-DE-LA-VIENA.-Reinceperea-CRIMELOR-MAGHIARE-asupra-populatiei-civile-romanesti.-ZI-DE-DOLIU-NATIONAL.-Trupele-de-ocupatie-ale-hoardelor-lui-Horthy-intrau-in-Cluj-Napoca-124297
Nota Dan CULCER, Așa am ajuns eu să mă ies în lume la Sulina, în refugiu. D.C.

Puteți citi în completarea acestui articol, accesând legătura următoare, cartea lui Zeno Milea, "Chestiunea Transilvaniei" versus "Problema transilvană " în format PDF.

https://drive.google.com/file/d/1U5yE6z2kBRn4XkELC0qdtfdKEM21ooy4/view?usp=sharing 

Transilvania vãzutã în publicistica istoricã maghiarã. Momente din istoria Transilvaniei
apãrute în revista História din Budapesta. 
Revizionism soft.

https://drive.google.com/file/d/1jyW8iz-BAvFEnK3F9X68ZrfSbG1NAG7I/view?usp=sharing 

 

Dr. Afrodita Iorgulescu. Matematician, prof.univ. emerit . Imigrația și Constituția (I)

Imigrația și Constituția (I)

Acest articol  este  prilejuit de  Ziua Mondială a Refugiatului (20 iunie) și  se vrea  un strigăt de alarmă.  Este scris cu ajutorul IA.

A.    Imigrația

Nu analizez acum  sistematic cauzele emigrației românești de după 1990, dar în mare sunt mineriada din  iunie 1990 (și celelalte mineraide), apoi închiderea miilor de obiective economice care a dus la lipsa locurilor de muncă și, recent, anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

 

Numărul românilor care au emigrat după 1990 variază semnificativ în funcție de definiția utilizată (migrație definitivă vs. temporară), însă estimările oficiale indică între 3,6 și 5,7 milioane de persoane care trăiesc în prezent în afara granițelor. Conform Institutului Național de Statistică, fenomenul "plecărilor cu adio" (schimbarea domiciliului stabil) este doar o fracțiune din totalul migrației. În perioada 1990 – 2024, peste 808.000 de persoane au emigrat definitiv din România. Anul record este  1990, cu aproape 100.000 de plecări definitive, însă anul 2024 a stabilit un nou record recent de plecări. România a fost raportată ca având una dintre cele mai mari rate de creștere a diasporei la nivel mondial, fiind la un moment dat a doua sursă de migrație după Siria (în contextul raportat la populația totală).

A regretat statul român acest adevărat exod al românilor? NU, chiar s-a bucurat de  banii trimiși de ei rudelor din țară, i-a încurajat să plece. Se face elogiul străinătății, globalizării și se condamnă suveranismul, naționalismul ca ceva nociv, ”extremist”, anti-european și anti-occidental.  S-a introdus și în Legile învățământului  internaționalizarea ca politică de stat. La televiziunea de stat sunt prezentate programatic succesele românilor din străinătate, dorințele elevilor de a-și continua studiile în străinătate etc.  Dar exodul este o ”hemoragie” pentru România și un aport de ”sânge proaspăt” pentru occident (Jean-Jacques ASKENASY - medic neurolog), pentru care  occidentul ar trebui să ne mulțumească. S-a ajuns acolo că nu mai există forță de muncă în România în unele domenii.

Și, exact ca fabricantul avar, care  dacă muncitorii sunt nemulțumiți de condițiile de muncă și fac grevă, în loc să-i mulțumească, aduce alți muncitori din altă parte, tot așa, statul român, în loc să fi împiedicat distrugerea întreprinderilor țării și să-i mulțumească pe români, ca să nu (mai) plece, sau ca să se întoarcă cei plecați, aduce oameni din alte țări, care să-i înlocuiască (parțial). Cu ce preț? Schimbarea la față ireversibilă a României.

Sunt două feluri de (cote de) imigranți – refugiații  relocați (prin cote impuse de UE) și  lucrătorii  străini nou-admiși pe piața forței de muncă (prin cote impuse de guvern). În plus, există  refugiații din Ucraina.  (Vezi Anexa)

1.Cotele obligatorii de relocare refugiați  (Criza din 2015)

Cotele la care se referă cel mai des dezbaterea publică au apărut în contextul crizei refugiaților din 2015.  În septembrie 2015, Consiliul UE a aprobat un sistem de cote obligatorii pentru distribuirea a 120.000 de solicitanți de azil între statele membre.  România a votat inițial împotrivă (alături de Cehia, Slovacia și Ungaria), susținând principiul voluntariatului, dar a trebuit să se supună deciziei majoritare.  României i-a fost alocată inițial o cotă de peste 6.000 de refugiați.

Deși există o percepție conform căreia majoritatea refugiaților vin în Europa, în fapt, 73% dintre refugiați sunt deja găzduiți de țări cu venituri mici și medii, de obicei chiar de vecinii lor africani sau asiatici. Există motive specifice, invocate de autorități, pentru care un număr restrâns (cum sunt cei 300 pentru România) sunt relocați în afara continentului african:

Țări precum Egipt, Kenya, Etiopia sau Sudan găzduiesc deja milioane de refugiați, ceea ce pune o presiune imensă pe resursele lor limitate (apă, hrană, locuri de muncă). Relocarea în Europa este un mecanism de solidaritate internațională pentru a ajuta aceste țări gazdă să nu intre în colaps. 

UNHCR (Agenția ONU pentru Refugiați) selectează pentru relocare doar persoanele care nu sunt în siguranță nici în prima țară în care au fugit (de exemplu, victime ale torturii, persoane cu nevoi medicale grave sau copii în risc) și care nu au nicio perspectivă de integrare acolo. 

În multe țări africane, refugiații sunt ținuți în tabere zeci de ani, fără dreptul de a munci sau de a se deplasa liber. Relocarea într-o țară precum România le oferă o soluție durabilă (cetățenie, drept de muncă), pe care țările vecine, aflate ele însele în crize, nu le-o pot oferi. 

Prin oferirea acestor 300 de locuri, România contribuie la crearea unor rute legale și sigure, descurajând refugiații să apeleze la traficanți de persoane pentru a traversa periculos Mediterana. 

Practic, pentru fiecare refugiat care ajunge în Europa, mii de alții rămân în Africa. Relocarea este doar un "colac de salvare" pentru cazurile cele mai grave care nu pot fi ajutate local. 

 

Cota de relocare în România,  în perioada 2026 - 2027,  este de 300 de refugiați sudanezi, eritreeni și/ sau sud-sudanezi din Egipt și/ sau Kenya, 200 dintre aceștia reprezentând cota neîndeplinită aferentă perioadei 2024-2025. Refugiații relocați sunt inițial cazați în centrele administrate de stat (IGI) (cele mai importante se află în: București, Giurgiu (un centru modernizat recent pentru familii), Galați, Rădăuți (jud. Suceava), Șomcuta Mare (jud. Maramureș), Timișoara (unde există și Centrul de Tranzit în Regim de Urgență - primul de acest tip din lume)), unde intră în programul de integrare. După primele 6-12 luni (perioada de acomodare), obiectivul este ca aceștia să se mute în locuințe închiriate în orașe mari pentru a facilita accesul la piața muncii.

Țara	Număr total de refugiați (Iunie 2026)	Observații
Egipt	~1.100.000	Cei mai mulți sunt din Sudan (850.000+), urmați de sirieni.
Etiopia	~1.124.000	Găzduiește refugiați din Sudanul de Sud, Somalia și Eritreea.
România	~154.000 - 210.000	Majoritatea sunt ucraineni sub protecție temporară.
Relocare (Cota)	300 persoane	Efort voluntar de a prelua cazuri medicale sau vulnerabile din Africa.

Datele statistice publicate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră relevă că, de la începerea conflictului (Rusia-Ucraina n.n.), au intrat în România peste 11 milioane de cetăţeni ucraineni, cu scopul de a obține protecție temporară sau de a tranzita teritoriul spre alte destinații. (Strategia Națională privind Imigrația pentru perioada 2026-2030, p. 24)

 

Persoanele care vin prin cotele de relocare primesc de obicei statutul de refugiat sau protecție subsidiară imediat după sosire.  Acesta le oferă dreptul de a locui, munci și studia în România pe o perioadă nedeterminată (permisul de ședere se reînnoiește periodic, dar statutul rămâne valid atâta timp cât condițiile de pericol din țara lor de origine persistă).  Dacă aleg să se integreze, aceștia pot deveni cetățeni români. După 5 ani de ședere continuă și legală în România de la momentul acordării protecției, refugiații pot depune cerere pentru obținerea cetățeniei române. Trebuie să demonstreze că cunosc limba română și noțiuni elementare de cultură și civilizație. Deși au libertatea de a călători ca turiști în spațiul Schengen (pe baza documentului de călătorie emis de statul român),  nu au drept de muncă automat în alte țări UE. Statutul lor este legat de România.  Dacă vor să se mute definitiv în altă țară europeană, trebuie să parcurgă procedurile de imigrare specifice acelei țări, ceea ce este foarte dificil fără cetățenie. De ce rămân unii și de ce pleacă alții?   Factori pentru a rămâne: Accesul la un loc de muncă, siguranța copiilor în școli și sprijinul comunităților religioase sau al ONG-urilor locale.  Motive de plecare: Mulți refugiați (în special cei din valurile anterioare) au încercat să plece spre Europa de Vest pentru salarii mai mari sau pentru a se reuni cu rude deja stabilite acolo. Totuși, legislația UE (Regulamentul Dublin) prevede că aceștia pot fi trimiși înapoi în România, deoarece este țara care le-a acordat protecția. În concluzie, statul român și UE investesc în acești 300 de oameni cu scopul ca ei să devină membri activi ai societății românești, completând deficitul de forță de muncă și stabilindu-și o nouă viață aici (deci cu scopul înlocuirii celor plecați).

2.Cotele pentru lucrători străini (Anuale) 

Procesul de aducere a migranților ca forță de muncă prin contingente anuale a început într-o formă restrânsă în 2007, imediat după aderarea României la UE, dar a explodat numeric în ultimul deceniu. Cotele  există încă de la adoptarea HG 572/2008 și a strategiilor ulterioare și se  referă strict la contingentul de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă.

 

Guvernul aprobă anual, prin Hotărâre, numărul maxim de avize de angajare ce pot fi eliberate străinilor. Cadrul legal care permite Guvernului să „invite” zeci de mii de străini este bazat pe Ordonanța Guvernului nr. 25/2014. Aceasta oferă Executivului puterea de a stabili prin Hotărâre de Guvern, în fiecare an, câți oameni aduce, în funcție de solicitările patronatelor.

 Evoluția istorică a contingentului de lucrători străini (non-UE) nou-admiși pe piața forței de muncă din România reflectă deficitul tot mai mare de personal cu care s-a confruntat economia națională.

Iată situația contingentelor stabilite prin Hotărâri de Guvern (HG) de la momentul adoptării HG 572/2008 până în prezent:

 

Anul	Contingent Aprobat	Observații / Evoluție
2026	90.000	Scădere ușoară față de anii precedenți.
2025	100.000	Epuizat oficial în decembrie 2025.
2024	100.000	Menținut la nivelul anului precedent.
2023	100.000	Pragul psihologic de 100.000 atins pentru prima dată.
2022	100.000	Creștere masivă (aproape 400%) față de 2021.
2021	50.000	Dublat de la 25.000 inițial prin rectificare în august.
2020	30.000	Stagnare cauzată de contextul pandemiei.
2019	30.000	Creștere de la 20.000 (inițial 13.500) în 2018.
2018	15.000	Suplimentat pe parcursul anului de la 7.000.
2017	5.500	Nivel scăzut, specific perioadei pre-criză forță de muncă.
2008-2016	~5.500 - 8.000	Perioadă cu contingente mici, axate pe specialiști.

Se observă  că din 2017 până în 2024, numărul lucrătorilor străini permiși a crescut de circa 18 ori, ca răspuns la migrația românilor către Occident și dezvoltarea sectoarelor precum construcțiile, HORECA, serviciile de curierat și manipulare mărfuri. Topul celor mai importante trei țări de origine pentru lucrătorii străini din România s-a menținut relativ constant în ultimii ani, cu Nepal pe prima poziție, detașat de restul statelor, urmat de Sri Lanka și India.

Care este interesul UE de a aduce refugiați  din Africa în Europa?

Această întrebare atinge esența politicii externe și de securitate a Uniunii Europene. În realitate, UE alocă sume uriașe și țărilor africane, dar interesul de a aduce un număr mic de refugiați în Europa (cum sunt cei 300 pentru România) este unul strategic.  Iată principalele motive:

UE este cel mai mare donator de asistență umanitară din lume. UE a trimis peste 5 miliarde de euro către țări precum Egipt, Etiopia sau Libia pentru a îmbunătăți condițiile din tabere, a crea locuri de muncă acolo și a descuraja migrația ilegală.  Se dorește ca refugiații să rămână cât mai aproape de casă, pentru a se putea întoarce când războiul se termină.  Deși pare contra-intuitiv să aduci oameni dintr-un continent în altul (relocarea), UE are trei interese majore:

(i)Dacă Europa nu oferă nicio cale legală de acces (precum aceste cote de 300 de persoane), refugiații disperați vor plăti mii de euro traficanților pentru a traversa Mediterana pe bărci nesigure (un loc pe o barcă de cauciuc: 1.500 - 3.000 euro, o rută mai „sigură” cu documente false: 5.000 - 10.000 euro). Relocarea prin aeroport, cu viză și control de securitate, subminează „afacerea” traficanților.

(ii) Prin relocare, serviciile de informații (cum este SRI în România) verifică persoana înainte ca aceasta să calce pe teritoriul european. În cazul migrației ilegale, oamenii ajung la graniță neidentificați, ceea ce reprezintă un risc de securitate mult mai mare.

(iii) Dacă țări precum Egiptul (partener strategic al UE) se prăbușesc sub presiunea a milioane de refugiați, întreaga regiune devine instabilă, ceea ce ar declanșa un val de migrație de neoprit către Europa. Preluarea unor cote simbolice de către statele UE este un gest politic prin care li se spune țărilor africane: "Nu sunteți singure, vă ajutăm să gestionați povara."

Pe termen lung, Europa (inclusiv România) se confruntă cu o populație îmbătrânită și un deficit masiv de forță de muncă. Refugiații relocați sunt tineri, iar copiii lor se integrează rapid.  Spre deosebire de migranții economici care vin și pleacă, refugiații relocați au tot interesul să muncească și să se stabilească definitiv, devenind plătitori de taxe în sistemul care i-a salvat.

Recent, UE a adoptat (2024)  un nou sistem (Pactul UE privind Migrația și Azilul, care a început să fie aplicat din 12 iunie 2026), care înlocuiește cotele rigide cu un mecanism de „solidaritate obligatorie”.

Mecanismul de „solidaritate obligatorie” oferă trei opțiuni la alegere: primești oameni (și bani), refuzi oameni (plătești contribuția financiară) sau oferi ajutor logistic (echipamente, personal):

-          Suma pentru acceptare: Pentru fiecare refugiat relocat pe teritoriul său, un stat membru precum România primește o sumă forfetară de 10.000 euro din fondurile europene. În cazul minorilor neînsoțiți, suma acordată statului poate crește la 12.000 euro.

-          Plata pentru refuz: Statele membre care decid să nu accepte refugiați prin sistemul de relocare trebuie să contribuie financiar cu 20.000 euro pentru fiecare persoană refuzată. Acești bani sunt direcționați către un fond comun destinat managementului migrației și proiectelor în țările de origine.

Sistemul vizează relocarea a cel puțin 30.000 de solicitanți de azil anual la nivelul întregii Uniuni, pentru a reduce presiunea asupra țărilor de frontieră (Italia, Grecia, Spania).  Statele aflate deja sub o presiune migrațională mare (cum a fost cazul Poloniei sau al țărilor de la granița cu Ucraina) pot solicita scutiri temporare de la aceste contribuții.

În concluzie, România poate alege să primească 10.000 euro per refugiat acceptat sau să plătească 20.000 euro per refugiat refuzat din cota alocată. Din punct de vedere economic și logic, este vorba despre un mecanism de descurajare. Deși ai opțiuni, nu poți alege să nu faci nimic. Solidaritatea este obligatorie, deci ori accepți oameni, ori plătești. Această lipsă de libertate totală de decizie fără costuri întărește ideea de sancțiune pentru opoziție.  Practic, este un sistem de tipul „morcov sau băț”: 10.000 euro sunt stimulentul, iar cei 20.000 euro sunt costul de neconformare. Iar săracii (cu duhul), vor alege morcovul. Banii europeni! Ce nu face omul pentru bani? Își vinde și părinții și țara și sufletul!?

De ce refugiații din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord nu se duc în țările bogate din Asia, Emiratele arabe etc.?

Este o întrebare logică, având în vedere că țări precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatar sunt extrem de bogate, aproape geografic și împărtășesc, în multe cazuri, aceeași religie și limbă cu refugiații din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord.  Realitatea este însă complexă și ține de legile lor interne, care sunt foarte diferite de cele europene.

Spre deosebire de România și restul țărilor UE, majoritatea țărilor din Golf (EAU, Arabia Saudită, Qatar, Kuweit) nu au semnat Convenția din 1951 privind refugiații. În aceste țări, conceptul juridic de „refugiat” nu există. Oricine intră pe teritoriul lor trebuie să aibă o viză de muncă sau de turist. Dacă nu o au, sunt considerați imigranți ilegali și pot fi expulzați imediat.

În aceste țări bogate, dreptul de a sta acolo este strict legat de un contract de muncă activ (sistemul Kafala). Dacă un refugiat își pierde locul de muncă, își pierde automat și dreptul de ședere. Nu există ideea de „asistență socială” pentru străini. Statul nu le oferă casă, masă sau bani dacă nu muncesc.

În Europa, după 5-8 ani, un refugiat poate deveni cetățean. În țările din Golf, obținerea cetățeniei de către un străin este aproape imposibilă, indiferent de câți ani locuiește acolo. Refugiații caută stabilitate pentru copiii lor, iar în Asia sau Golf ar rămâne mereu „lucrători temporari” care pot fi trimiși acasă oricând.

Deși sunt bogate, aceste țări sunt extrem de scumpe. În plus, ele își protejează foarte strict frontierele: este aproape imposibil să treci granița ilegal (prin deșert sau pe mare) către Dubai sau Riad din cauza supravegherii tehnologice avansate. Vizele se acordă de obicei doar celor cu înaltă calificare (ingineri, medici, specialiști IT).

În loc să primească refugiați pe teritoriul lor (ceea ce ar putea schimba echilibrul demografic al populației lor mici de cetățeni), aceste țări preferă să fie principalii donatori de bani pentru taberele de refugiați din Iordania, Liban sau Egipt. Găzduiesc milioane de „lucrători străini” (nu îi numesc refugiați) din țări musulmane, dar aceștia sunt acolo strict pentru muncă, nu pentru protecție umanitară.

Deci, refugiații aleg Europa (inclusiv România) pentru că sistemul european le oferă drepturi legale, protecție socială și o cale către cetățenie, lucruri care nu există în țările bogate din Golf.

De ce  UE nu-și protejează frontierele strict? Ce interes are să nu le protejeze?

Diferența dintre modul în care UE și țările din Golf își protejează frontierele nu ține de „lipsă de interes”, ci de un conflict între legi, valori și geografia terenului. Iată de ce UE nu poate aplica aceleași metode „brutale” sau restrictive ca țările din Golf:

 

Spre deosebire de Emirate sau Arabia Saudită, statele UE au semnat tratate internaționale (Convenția de la Geneva) care le obligă să analizeze cererea de azil a oricărei persoane care calcă pe teritoriul lor sau ajunge în apele lor teritoriale. UE nu are voie, prin lege, să trimită pe cineva înapoi într-un loc unde viața îi este pusă în pericol (război, tortură).  Țările din Golf, nefiind semnatare, pot pur și simplu să închidă granița complet și să nu lase pe nimeni să intre, fără a da explicații.

UE este construită pe ideea respectării drepturilor omului.  O frontieră „sigilată ermetic” în stilul Coreei de Nord sau al unor dictaturi ar însemna folosirea forței letale împotriva civililor neînarmați (femei, copii).  Pentru o democrație europeană, imaginile cu soldați trăgând în refugiați la graniță sunt inacceptabile din punct de vedere politic și moral, ducând la sancțiuni interne și prăbușirea guvernelor. Este mult mai ușor să păzești un gard în deșert decât mii de kilometri de coastă maritimă. Conform Legii Mării, orice navă (inclusiv paza de coastă) este obligată să salveze persoanele aflate în pericol de înec. Odată ce refugiații sunt urcați pe o navă de salvare europeană, ei se află sub jurisdicția UE și au dreptul legal de a cere azil.

UE a înțeles că nu poate opri migrația la „zero”, așa că interesul său este să o gestioneze: Pactul privind Migrația (2024 - 12 iunie 2026) introduce reguli noi pentru a decide rapid la frontieră cine are șanse la azil și cine trebuie trimis înapoi imediat.  UE plătește Turcia, Libia sau Tunisia (miliarde de euro) pentru ca acestea să oprească migranții înainte ca ei să ajungă la granița UE. Practic, UE își „externalizează” protecția strictă către țări care nu au aceleași scrupule legate de drepturile omului.

Există (și) un interes economic pragmatic (sau mai degrabă acesta este motivul principal ?). Europa are o populație care îmbătrânește rapid. Multe state (ca Germania) au nevoie de sute de mii de noi locuitori anual pentru a menține economia funcțională. Provocarea este să îi selecteze pe cei care vin legal și să îi oprească pe cei care vin ilegal.

Deci,  UE își protejează frontierele, dar o face sub constrângerea unor legi care pun preț pe viața umană, ceea ce face procesul mult mai lent și mai complicat decât în țările autoritare.

UE a înțeles că nu poate opri migrația la „zero”! Dar alții de ce pot?

Legile sunt făcute de oameni, iar liderii europeni au ales să creeze și să mențină acest cadru juridic. Nu este o forță a naturii, ci o alegere politică asumată.

 

Există însă  țări precum Australia, Japonia sau statele din Golf, care au reușit să reducă migrația ilegală aproape de zero. Diferența nu este de capacitate tehnică, ci de voință politică și filosofie de stat.

Iată explicația din spatele acestei situații, dincolo de discursul oficial:

 

Statele UE au creat aceste legi (Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Tratatele UE) după al  Doilea Război Mondial pentru a se asigura că niciun guvern nu mai poate abuza de oameni. Aceste legi, gândite să protejeze cetățenii de dictaturi, sunt acum folosite de rețelele de traficanți. Liderii UE se tem că, dacă modifică aceste legi fundamentale pentru a opri migrația, vor pierde controlul asupra propriei democrații sau vor fi sancționați de propriile instanțe judecătorești (care sunt independente de politic).

Unde  apare „minciuna” sau, mai bine zis, partea nespusă (minciuna prin omisiune)? Multe economii europene (Germania, Italia, Franța) se bazează pe muncă ieftină. Migrația, chiar și cea care începe ilegal, furnizează mână de lucru pentru agricultură, construcții și servicii, sectoare unde europenii nu mai vor să lucreze. Politicienii sunt prinși la mijloc: publicul cere „frontiere închise”, dar patronatele cer „forță de muncă”. Soluția lor este un sistem semi-permisiv, pe care îl critică oficial, dar îl tolerează practic.

De ce alții „pot”? (Modelul Australian)  Australia a spus: „Niciun om care vine cu barca nu va pune piciorul în Australia”. I-au dus în insule izolate (Nauru, Papua Noua Guinee). UE ar putea face asta? Tehnic, da. Politic, ar însemna ca UE să suspende tratatele pe care s-a construit. Unele țări, precum Ungaria sau Polonia, au încercat să sfideze aceste reguli, dar au fost amendate de restul Uniunii.

În ultimii ani (2024-2026), discursul s-a schimbat radical deoarece liderii europeni simt că pierd voturi în fața partidelor naționaliste. Acum se discută despre „centre de detenție în afara UE” (modelul Italia-Albania), ceea ce arată că, sub presiunea poporului, încep să caute portițe pentru a ocoli propriile legi.

În concluzie,  este o contradicție voită. Legile sunt paravanul, dar  în spate există un amestec de interese economice și frica de a nu dărâma întreg sistemul juridic pe care se bazează Uniunea. (Va urma)

 

Dr. Afrodita Iorgulescu

Matematician, prof.univ. emerit

19.06.2026

 

Anexa

HG 572 din 2008 este actul normativ al Guvernului României privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația. Prin acest grup s-a urmărit creșterea gradului de interoperabilitate între instituții, facilitând schimbul de date necesar pentru decizii rapide și corecte în gestionarea fluxurilor de străini.

În contextul statutului de stat membru UE (aderare în 2007), România trebuia să își armonizeze legislația și practicile cu standardele comunitare și internaționale. HG 572/2008 a oferit cadrul pentru monitorizarea aplicării acestor practici europene în plan local: Sistemul Comun European de Azil (CEAS), Acordul Schengen, Strategiile și Pactele Europene, Decizia 2006/688/CE.

Strategia Națională privind Imigrația pentru perioada 2026-2030 este documentul strategic prin care România își definește politicile de gestionare a migrației legale, controlul migrației ilegale și azilul în următorii cinci ani, fiind aliniată la noul   Pact European privind Migrația și Azilul, aprobat în 2024 și  intrat în vigoare la 12 iunie 2026.  Se va realiza printr-un Plan de acțiune dedicat, care include modernizarea sistemelor informatice (precum platforma WorkinRomania.gov.ro, estimată pentru august 2026). România gestionează în prezent aproximativ 238.000 de străini, iar strategia vizează eficientizarea procesării cererilor de muncă și azil. Strategia  nu a fost încă aprobată oficial printr-o Hotărâre de Guvern definitivă, aflându-se în etapa de avizare interministerială.

Proiectul de act normativ a fost  inițiat de   Ministerul Afacerilor Interne (MAI) prin Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).  Proiectul a fost publicat pe site-ul MAI la jumătatea lunii martie 2026. Organizațiile și cetățenii au avut la dispoziție intervalul legal obligatoriu din martie 2026 pentru a trimite recomandări în scris. Faza actuală: documentul finalizat se află în circuitul de avizare interministerială premergător adoptării în ședință de Guvern.

Strategia Națională privind Imigrația pentru perioada 2026-2030 (documentul finalizat) (extrase):

“Pentru o gestionare integrată a migrației, care să implice toți actorii relevanți, la nivelul Guvernului României funcționează Consiliul Interministerial pentru Afaceri Interne și Justiție înființat în baza Hotărârii Guvernului nr. 750/2005..., în coordonarea căruia se află Comisia pentru Managementul Imigrației, denumită în continuare Comisia, constituită în baza Hotărârii Guvernului nr. 572/2008 ... . Principalele atribuții ale Comisiei sunt elaborarea Strategiei Naționale privind Imigrația și monitorizarea implementării acesteia. (p. 3)

Strategia Națională privind Imigrația pentru perioada 2021-2024, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 884/2021..., a Planului de acțiune pe perioada 2021-2022 pentru implementarea Strategiei naționale privind imigrația pentru perioada 2021-2024, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 572/2008 privind constituirea Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația, a avut drept obiectiv gestionarea eficientă a fenomenului migraționist și consolidarea sistemului național de azil în conformitate cu standardele europene și internaționale. Documentul strategic în cauză a înregistrat un nivel ridicat de performanță în atingerea obiectivelor stabilite, cu o rată de conformare ce depășește 96%. (p. 3)

 

Noile prevederi europene, stipulate în Regulamentul (UE) 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 privind gestionarea azilului și migrației, de modificare a Regulamentelor (UE) 2021/1147 și (UE) 2021/1060 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 604/2013, impun statelor membre obligaţia de a adopta strategii care să reflecte capacitatea de a pune în aplicare sistemul de gestionare a azilului și migrației, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene, dreptul internațional şi ținând cont de contextul național.

Pentru a sprijini îndeplinirea acestei obligaţii, Comisia Europeană a stabilit un model standard care să fie utilizat de statele membre ale UE pentru a se asigura că strategiile naționale sunt comparabile din perspectiva unor elemente esenţiale comune. Strategiile naţionale au fost transmise Comisiei Europene, iar ulterior, în baza strategiilor prezentate de statele membre ale UE, a fost elaborată Strategia Europeană privind Managementul Azilului și Migrației, pentru o perioadă de cinci ani, care stabilește o abordare integrată privind gestionarea migrației la nivelul UE.

Strategia Națională privind Imigrația pentru perioada 2026-2030 stabilește principiile și liniile directoare pentru reglementarea politicilor naționale privind admisia, șederea, imigraţia forţei de muncă, combaterea migrației ilegale, părăsirea teritoriului de către străini, acordarea unor forme de protecţie persoanelor aflate în nevoie și integrarea acestora în societatea românească. (p. 3)

 

Viziunea, obiectivele și direcțiile de acțiune propuse în Strategie au avut la bază o analiză riguroasă a contextului actual al migrației, bunele practici internaționale în domeniu, cât și recomandările Comisiei Europene pentru asigurarea comparabilității strategiilor în domeniu și elaborarea Strategiei europene în domeniul migrației și azilului. (p. 5)

 

Uniunea Europeană şi statele membre îşi definesc politicile pe termen scurt şi mediu în contextul unor schimbări structurale, cum sunt evoluția demografică pe termen lung, deficitul de forţă de muncă în anumite domenii, creşterea competiţiei pentru atragerea de lucrători înalt calificaţi, precum şi creșterea capacității de răspuns pentru gestionarea unui flux semnificativ de migranţi proveniți din afara Uniunii Europene, generat de instabilitate militară/politică /socio-economică. (p.5)

 

În ultimii ani, statul român s-a confruntat cu o criză a forței de muncă, înregistrând, de la an la an, un deficit tot mai mare de lucrători. Astfel, angajarea cetățenilor străini a reprezentat o acțiune prin care s-a încercat acoperirea parţială a necesarului de personal. În fiecare an a fost stabilit un contingent de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă care, în anumite situaţii, în urma solicitărilor şi informărilor primite din partea patronatelor, a fost suplimentat. Pe fondul unor indicatori macroeconomici favorabili, precum și a regimului juridic permisiv și orientat spre acoperirea deficitului, numărul de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă din România a crescut semnificativ, înregistrând în anul 2024 o creştere de 360, 5% faţă de anul 2020 (p. 7)

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1596/2008 privind relocarea refugiaților în România cu modificările și completările ulterioare, România și-a asumat, în perioada 2024-2025, relocarea unui număr de 200 refugiați din Turcia, Iordania și Liban. Pe parcursul anului 2024, UNHCR a referit IGI un număr de 51 de cazuri (9 – Liban, 42 – Turcia), totalizând 223 de persoane, cu privire la care a fost inițiată procedura de preselecție. Ca urmare a schimbărilor politice intervenite în Siria în decembrie 2024, demersurile privind îndeplinirea cotei aferente perioadei 2024 – 2025 au fost suspendate. În data de 09.05.2025 a avut loc întrunirea Comitetului pentru relocarea refugiaților în România, în cadrul căreia a fost constatată imposibilitatea îndeplinirii cotei și a fost adoptată în unanimitate decizia de a reloca în România, în perioada 2026 - 2027, 300 de refugiați sudanezi, eritreeni și/ sau sud-sudanezi din Egipt și/ sau Kenya, 200 dintre aceștia reprezentând cota neîndeplinită aferentă perioadei 2024-2025. (p. 15)

Unul din principalii factori care influențează migrația este situația economică precară din țările de origine, coroborat cu dorința/necesitatea de a avea un trai mai bun. Creșterea ratei de îmbătrânire a populației în țările dezvoltate și existența unei balanțe negative între oferta și cererea de locuri de muncă determină un efort susținut pentru atragerea forței de muncă din țări care oferă oportunități reduse de angajare și resurse limitate pentru un trai decent. În acest context, o gestionare eficientă a migrației forței de muncă poate contribui atât la reducerea utilizării rutelor ilegale, cât şi la atragerea de talente și competențe în raport cu nevoile pieței forței de muncă.

Aceste realități au avut impact și la nivel național, contingentul de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă aflându-se într-o creștere progresivă, de la 5.500 în 2014 la 30.000 în anul 2019. Din anul 2019 și până în prezent, contingentul de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă a cunoscut o creștere accelerată, culminând cu o cotă anuală de 100.000 în perioada 2022-2025. (p.16-17)

Regulamentul Dublin și Regulamentul 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 privind gestionarea azilului și migrației, de modificare a Regulamentelor (UE) 2021/1147 și (UE) 2021/1060 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 reprezintă instrumente esențiale în gestionarea fenomenului migrației, cu accent pe aspectele socio-demografice. (p. 19)

În continuarea eforturilor de a crea o politică cuprinzătoare şi durabilă, cu un răspuns pe termen lung la provocările generate de migraţia ilegală, Comisia Europeană a iniţiat o reformă amplă a legislației europene în domeniul migrației și azilului, prin Pactul privind Migraţia şi Azilul, prezentat în septembrie 2020 şi adoptat în anul 2024. În urma negocierilor, au fost aprobate zece acte legislative care vizează reformarea domeniul migrației şi azilului. Implementarea efectivă a acestor măsuri va începe în termen de doi ani de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv în 2026.

(p.22-23)

 

Datele statistice publicate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră relevă că, de la începerea conflictului (Rusia-Ucraina n.n.), au intrat în România peste 11 milioane de cetăţeni ucraineni, cu scopul de a obține protecție temporară sau de a tranzita teritoriul spre alte destinații. (p. 24)

 

Creșterea numărului de străini încadrați pe piața forței de muncă a generat creșteri semnificative ale numărului de persoane cu ședere ilegală luate în custodie publică, a celor returnate, precum și a celor care solicită o formă de protecție în România. (p. 29)

 

Obiectivele generale și specifice (p. 32-35) (selecție)

OS 1.2 Facilitarea și simplificarea accesului legal pe teritoriul României a cetățenilor proveniți din state terțe

OS 1.3 Consolidarea cooperării în domeniul reglementării admisiei și șederii străinilor pe teritoriul României

OS 1.6 Adoptarea și implementarea măsurilor de solidaritate în gestionarea migrației și azilului

OS 1.7 Participarea activă a României la eforturile de relocare intra-UE

 

OS 3.3 Participarea activă a României la eforturile de relocare extra-UE, precum şi promovarea altor căi legale de admisie pe teritoriul național

 

Programe (p. 35-39) (selecție)

Direcțiile de acțiune care vor sprijini atingerea obiectivelor și implementarea Strategiei sunt prezentate după cum urmează:

1.2.2. Promovarea condițiilor generale și speciale de admisie și reglementare a dreptului de ședere în favoarea străinilor, cetățeni terți, inclusiv prin intermediul rețelelor social-media

1.3.2 Colaborare cu autorități din ţări terţe care coordonează activitatea agențiilor specializate de recrutare a lucrătorilor din respectivele țări

1.6.1. Actualizarea legislației naționale primare și subsecvente în vederea armonizării cu legislația europeană

1.6.2. Adaptarea cadrului legislativ necesar pentru stabilirea contribuției României la mecanismul de solidaritate

 1.7.1. Continuarea implicării în procesul de relocare intra-UE a refugiaților din statele membre ale UE supuse unui flux masiv de migranți și participarea la programele comune ale UE de relocare intra-UE

în cadrul Forumului la nivel înalt al UE privind solidaritatea, dar și în cadrul Forumului la nivel tehnic

 

3.3.1. Continuarea programului de relocare a refugiaților în România și participarea la Planul de relocare și admisie umanitară al Uniunii Europene

3.3.2. Implicarea activă în dezvoltarea și implementarea de programe pe linia căilor complementare de admisie pe teritoriul României

 

Rezultatele așteptate (p. 39-40) (selecție)

-          asigurarea unui control al numărului străinilor care intră pe teritoriul României, asigurând în același timp atragerea imigranților care pot contribui la acoperirea unor domenii deficitare şi la dezvoltarea economică

-          respectarea angajamentelor asumate de către România și participarea activă la eforturile comunității internaționale privind procesul de relocare extra-UE a cetățenilor statelor terțe

 

Implicațiile bugetare și surse de finanțare

În ceea ce privește implicațiile de ordin financiar, resursele financiare necesare implementării Strategiei provin, în principal, din:

- fonduri de la bugetul național, alocate fiecărui minister şi fiecărei instituții cu competență în implementarea Strategiei, cu încadrarea în bugetele anuale aprobate;

- fonduri nerambursabile dedicate gestionării migrației, azilului şi integrării aferente instrumentelor financiare ale Uniunii Europene din domeniul Afaceri Interne pentru perioada 2021 – 2027;

- fonduri nerambursabile aprobate la nivelul Uniunii Europene în cadrul politicii de coeziune pentru activitățile de integrare cu impact pe termen lung;

- alte surse externe de finanțare relevante, donații şi sponsorizări oferite/acceptate în condițiile legii, precum şi alte surse.”