Treceți la conținutul principal

Andrei Pleșu, Patriotismul ca misiune de camuflaj

 E a două oară în săptămâna asta că am dezagreabila ocazie de a vedea cum funcționează mașina de propagandă instrumentată de Andrei Pleșu.
Propagandistul inventează un caz de imbecilitate evidentă, pentru a i se opune în numele spiritului critic și pentru a induce opinia că această formă malignă de «patriotism» ar fi un fenomen «tipic» în România, pentru mentalitatea acelora care se revendică de la o astfel de atitudine civică, numită patriotism.
Chiar dacă specimenul, care prilejuiește propagandistului această diatribă, există în realitate, chestiunea este secundară. Andrei Pleșu își bate joc de patriotism ridiculizând atitudinea însăși, în mod repatat, fiindcă nu ne dă, deși ar avea destul surse, exemple de patriotism real, dintre chiar beneficiarii burselor pe care le distribuie fundația sa, de persoane acționând exact așa cum o cere Andrei Pleșu, adică cu spirit critic, cu luciditate, fără «batiste pe țambal», dar constructiv. De ce nu le evocă, măcar în treacăt existența, pe plaiurile mioritice de a căror descriere mizerabilistă se ocupă Andrei Pleșu, pentru un coltuc de cozonac. Pamfletul sau scrierile umoristice vor fi vocația sa? Sau nu vrea să se spună că se laudă cu propriile sale realizări?

Andrei Pleșu, Patriotismul ca misiune de camulaj
http://adevarul.ro/news/societate/patriotismul-misiune-camuflaj-1_58602a9d5ab6550cb8c33b03/index.html

Patriotismul ca misiune de camuflaj 26 decembrie 2016, 08:22

Citeste mai mult: adev.ro/ois3wf

Zilele trecute, o doamnă de ale cărei bune intenţii nu-mi permit să mă îndoiesc, mi-a urîţit Crăciunul cu o ohtătură ieşită din rărunchii insomniei sale patriotice. Tocmai citise interviul unei angajate a Fundaţiei Humboldt care, după o vizită în România, a dat un interviu, în Germania, despre constatările ei „din teren” cu privire la situaţia cercetării în mult încercata noastră patrie. 
Ce spunea vizitatoarea noastră în interviul cu pricina? Că, mai ales, în ştiinţele umaniste şi sociale se lucrează în condiţii grele, că salariile cercetătorilor sînt insuficiente, drept care unii trebuie să le rotunjească acceptînd, în paralel, şi alte locuri de muncă, că, în sfîrşit, avem de a face cu o clară sub-finanţare a activităţii ştiinţifice în general. Şi că e păcat, pentru că potenţialul cercetătorilor români e foarte mare. Interviul vorbeşte, de asemenea, despre necesitatea unei mai intense angajări a partenerilor occidentali în zona estului european, în beneficiul talentelor locale. Mie unuia toate aceste observaţii mi se par corecte şi utile. În schimb, distinsei compatrioate pomenite la început, lectura interviului i-a provocat agitaţiune şi cearcăne. Domnia Sa consideră că interviul păcătuieşte prin „generalizare”, că ne face un „deserviciu de imagine” (adică oferă o imagine „ciobită” a „realizărilor” noastre), că nu e cazul să ne tot lamentăm, ci să luăm ca model „lupta” patriotică a dînsei pentru a cosmetiza cum se cuvine portretul ţării. Ascultam tristul discurs al interlocutorei mele si mă tot întrebam unde şi cînd mai auzisem genul ăsta de pledoarie. Să nu se supere compatrioata mea, dar era exact discursul ofiţerilor de securitate de dinainte de 1989, cînd îmi interziceau să mă mai întîlnesc cu străini. De ce? Pentru că aveam obiceiul să bombăn: ba că se cam dărîmă biserici, ba că se cam distrug sate şi monumente de patrimoniu, mă rog, tot felul de asemenea critici injuste, de natură să ne „ciobească” imaginea. Or „rufele trebuie spălate în familie”. Şi, în fond, situaţia de la noi e excelentă (e drept, cu unele, mici, lipsuri), iar viitorul nostru e luminos. Patriotismul înseamnă să bagi dificultăţile sub preş, să lupţi împotriva „calomniilor” duşmănoase prin minciună triumfalistă, să arăţi tuturor, ca un activist responsabil, că sîntem mult mai buni decît cred ei, că, oricum, sîntem mult mai buni decît alţii, dacă nu chiar cei mai buni de pe mapamond! E ceea ce numeam pe atunci (şi aş numi şi acum) „patriotism de camuflaj”. A-ţi iubi ţara nu e a semnala deficienţele existente şi a te strădui să le tratezi. A-ţi iubi ţara e a minimaliza orice deficienţă, oricît de evidentă, sau, şi mai bine, a contesta, vitejeşte, eroic, strămoşeşte, orice „aşa-zisă” deficienţă. Sîntem, pe toate planurile, fete mari, sarea pămîntului, zîna zînelor. Cine nu recunoaşte aceste orbitoare calităţi e trădător, pion al „agenturilor”, venetic, pus să ciopîrţească pămîntul străbun. Odată stabilite aceste „adevăruri”, putem aţipi liniştiţi. Totul e minunat, „în cea mai bună dintre lumile posibile”. Nu mai avem nimic de făcut: doar să ducem „pe culmi” „mîndria de a fi român”! Ce trebuia, deci, să spună, în interviul său, doamna de la Fundaţia Humboldt? Că oamenii de ştiinţă români din instituele de cercetare sînt plătiţi foarte bine, că îşi mai iau, uneori, şi alte slujbe din pură hărnicie şi cult al muncii. Că disciplinele umaniste sînt încurajate la cel mai înalt nivel (nu ca, de pildă, în Statele Unite, unde, de cîţiva ani, există o amplă dezbatere privind sub-finanţarea acestora), că e o minciună răutăcioasă să vorbim despre „fuga creierelor”, cînd, în realitate, sîntem asaltaţi de creiere care cer azil la noi, nemulţumiţi de condiţiile pe care le oferă statele occidentale. Ideal ar fi fost ca doamna cu pricina sa spună un nu hotărît şi altor false nereguli vehiculate, necinstit, de exponenţii anti-românismului: să arate că profesorii de liceu, ca şi asistenţii şi lectorii universitari sînt plătiţi generos, că salariile medicilor sînt mai mult decît consistente, că la noi corupţia e ca şi inexistentă, că nu ştim ce e aia un „plagiat” şi că, dacă avem zeci şi zeci de mii de doctori în ştiinţe, nu e pentru că trişăm ca-n codru, ci pentru că sîntem o naţie de genii, o pepinieră amplă de candidaţi la premiul Nobel. S-ar putea adăuga că, pe meleagurile noastre, pînă şi infractorii înţeleg să-şi ispăşească păcatele scriind foarte originale lucrări savante. Din păcate, doamna din Germania căreia i-am oferit ospitalitatea nu ne-a răsplătit cum se cuvine. N-a observat frumuseţea plaiurilor noastre şi nici puritatea de cristal a moravurilor noastre. S-a legat, nedrept, de cîteva fleacuri, ca să ne înnegrească (nu se ştie de ce) imaginea. Dar vom învinge! Interlocutoarea mea româncă ne asigură că „se luptă” (deşi, la cît stăm de bine, nu prea mai e clar cu ce, pentru ce şi cu cine). Deocamdată, n-am prea văzut-o pe scena publică: nici pentru a amenda insuficienţele (şi gafele) guvernărilor post-revoluţionare, nici pentru a reabilita prestigiul ştiinţific al tezelor de doctorat, nici pentru a oferi şanse de reintegrare tinerilor români care, după studii strălucite în străinătate, au curajul să se întoarcă acasă şi nu găsesc de lucru. Dar asta e! Ne indispune patriotismul lucid, ofensiv, lucrător, reparator, critic. Preferăm patriotismul de camuflaj, patriotismul batistei pe ţambal. E mult mai comod să oftezi, lăcrămos, de pe margine, certîndu-i pe alţii. E şi asta o ocupaţie, care ilustrează foarte bine ceea ce Petre Ţuţea numea „aflarea în treabă ca metodă de lucru la români”…
P.S. Nu pot să nu omagiez, sincer, o anumită candoare a vigilentei mele compatrioate. Domnia Sa pare să creadă pios că, dacă nu se publică pe un site răuvoitor din străinătate informaţii la îndemîna oricui, de oriunde, despre unele „aspecte negative” ale peisajului autohton (sîntem, totuşi, în era globalizării şi a comunicării generalizate), ele pot fi ţinute sub cearceaf, fie prin tăcere complice, fie prin retorsiunne tăioasă. E înduioşător.

Citeste mai mult: adev.ro/ois3wf

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE

Radio Erevan Bancuri din Epoca de glorie a bancurilor

1 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Este bine să dormim cu fereastra deschisă? Radio Erevan răspunde: Da, dar cu o femeie este mai bine.
2 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Este adevărar că poetul Maiakovsky s-a împuşcat? Radio Erevan răspunde: Da, este adevărat, pentru că ultimele lui cuvinte au fost: Nu trageţi, tovarăşi.
3 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Care este diferenţa dintre capitalism şi comunism? Radio Erevan răspunde: Într-o societate capitalistă omul exploatează omul, în cea socialistă este exact invers.
4 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Care este diferenţa dintre comerţul capitalist şi cel socialist? Radio Erevan răspunde: Comerţul capitalist înseamnă că totul este de vânzare. Comerţul socialist înseamnă că totul este de cumpărat
5 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Care este diferenţa dintre basmele ruseşti şi englezeşti? Radio Erevan răspunde: Basmele englezeşti încep cu: A fost odată ca niciodată. Ale noastre încep cu: Va fi odată.…

Matei CAZACU— L'exil roumain en France

L'exil roumain en France
Longtemps, les Roumains ont cru que le premier exilé roumain en France était un ancêtre de Ronsard que le poète présente dans sa XVIe Elégie qui date de 1554 :
Or quant à mon ancestre, il a tiré sa race D'où le glacé Danube est voisin de la Thrace : Plus bas que la Hongrie, en une froide part, Est un Seigneur nommé le Marquis de Ronsart, Riche d'or et de gens, de ville et de terre. Un de ses fils puisnez assembla hazardeux, Et quittant son pays, faict Capitaine d'eux… Et hardy vint servir Philippes de Valois, Qui pour lors avoit guerre encontre les Anglois.
Malheureusement, cette noble généalogie imaginée par le professeur Jean A. Vaillant et le poète roumain Vasile Alecsandri dans les 5e et 6e décennies du XIXe siècle, a été infirmée par les historiens français, et un spécialiste a même identifié le modèle roumain en la personne d'un boyard valaque du XVIe siècle qui portait le surnom "Maracine", l'équivalent de "ronce&qu…