luni, 31 august 2015

Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dârlău. Conferinţa "Tulburarea identităţii de gen şi viitorul omenirii"



Miercuri, 18 februarie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, a avut loc conferinţa „Tulburarea identităţii de gen şi viitorul omenirii”. Cu această ocazie, a fost lansată şi cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii” scrisă de Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dârlău. Alături de cei doi autori a mai vorbit şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă, care semnează prefaţa cărţii apărute la editura Christiana.

vineri, 28 august 2015

Liviu Vălenaș. Vechiul cimitir evreiesc din Ieud, Maramures


Vechiul cimitir evreiesc din Ieud, Maramures
Foto: Liviu Valenas, 2015

In frumoasa localitate Ieud de pe Valea Izei din Maramures, o comuna atat de plina de istorie, pe dealul care domina Biserica din Deal (monument istoric din sec. XIV) se afla vechiul cimitir evreiesc, datand de aproape trei secole. El se afla in grija comunei, fiind imprejmuit cu un gard, o localnica, custodele cimitirului, deschide poarta oricarui curios. Ca toate vechile cimitire evreiesti din Bucovina si Maramures si cimitirul din Ieud nu este pazit (gardul fiind mai mult decat permisibil), insa nimanui din aceasta parte a tarii nu i-a trecut si nu-i trece prin cap, idem tuturor vizitatorilor de pretutindeni, sa profaneze acest loc de veci - o mare deosebire fata de situatia din Franta de pilda - inca o dovada in plus asupra caracterului tolerant al poporului roman, strain in general de sentimente antisemite.




Pentru a vizita acest interesant cimitir se poate urca poteca de la Biserica din Deal din Ieud sau traversa puntea pe Valea Ieudului de langa pensiunea Casa Traditiilor (str. Principala 794 A, Ieud, tel. 0040-763-768648), un veritabil (si) muzeu al artei populare maramuresene din Ieud. Din pacate cimitirul este neingrijit, fiindca Comunitatea Evreiesca din Romania este mai interesata sa se razboiasca cu un mort, maresalul Ion Antonescu, decat sa se ocupe de propriile cimitire istorice. 
Foto: Liviu Valenas, 2015Evreii au fost colonizati din Galitia de catre administratia austriaca a Maramuresului si Bucovinei, in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, respectiv sfarsitul secolului al XVIII-lea. In aceasta perioada au ajuns si la Ieud, pe Valea Izei, unde au constituit o comunitate relativ prospera, de modesti comercianti, carciumari si mici camatari. Ei s-au integrat in viata Ieudului si au convietuit in bune relatii cu majoritatea romaneasca a comunei, conflicte cu nuanta antisemita neexistand. Insa aceasta viata, aproape idilica, s-a terminat brusc odata cu Arbitrajul de la Viena din 1940, cand intreg Maramuresul istoric (cu majoritate de 85 % romaneasca) a trecut sub administratia maghiara. In 1944, dupa debarcarea, de facto, a amiralului Horthy de la putere, noul guvern maghiar, al "Crucilor cu Sageti", a luat decizia funesta sa-i trimita pe toti evreii din Ungaria, inclusiv cei din Transilvania de Nord, anexata in urma arbitrajului  din 1940 (in istoriografia romaneasca cunoscut impropriu sub numele de "Dictatul de la Viena"), inclusiv cei din Maramures, direct la Auschwitz si astfel a disparut pentru totdeauna si o comunitate locala ieudeana.

​Elie Wiesel, la 17 ani, proaspat eliberat de la Auschwitz.


Un evreu maramuresean, din Sighetul Marmatiei, este si laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel (n. la 30 septembrie 1928, Sighet), a carui familie a fost arestata si deportata la Auschwitz in 1944 de autoritatile maghiare. Singurul supravietuitor a fost copilul Elie. Multi nu cunosc faptul istoric ca, mai multi localnici maramureseni l-au contactat pe tatal lui Elie Wiesel (capul unei respectate familii evreiesti din Sighet) si i-au propus sa salveze familia lui in intregime, ascunzand-o in muntii din jur. I-au spus: "Domnule Wiesel, autoritatile maghiare o sa va aresteze in curand, cu toata familia impreuna si o sa va expedieze in Germania, iar de acolo nu veti mai avea scapare. Noi insa avem un plan, bine pus la punct, va ducem toata familia la o stana ascunsa in munti, pe care numai noi o cunoastem si va tinem acolo, cu toate cele necesare traiului, pana se termina razboiul. Germania deja a pierdut razboiul, mai mult de un an nu va mai dura, va rugam deci sa acceptati propunerea noastra". Insa batranul Wiesel a refuzat categoric sa fie salvat de romani. Le-a declarat maramuresenilor ca, "La urma urmelor el este maghiar, nu evreu, ma rog, maghiar-evreu si are toata increderea in autoritatile maghiare". Degeaba au incercat sa-i explice taranii maramureseni ca a fost poate maghiar pana in 1944, insa de aici incolo, pentru administratia maghiara, este numai si numai evreu si va fi arestat. Ceea ce s-a si intamplat. Poate patriarhul familiei Wiesel s-a gandit ca este mai bine sa se bazeze pe "corectitudinea" administratiei maghiare, decat pe niste valahi imputiti (büdös oláh), poate mancarea de la stana i s-ar fi parut putin kosher (un an de zile sa mananci numai mamaliga cu branza, slanina, cas si urda ar fi fost poate de nesuportat pentru familie), poate s-a gandit ca va trebui odata si odata sa deconteze intretinerea la stana, cine mai stie acum de ce a fost luata atunci, in acele zile tragice, o decizie atat de gresita, care a costat in final viata intregii familii, cu exceptia copilului Elie Wiesel. Iar el, reputatul savant de astazi, onorat de toate universitatile din lume, manifesta o ciudata amnezie: ataca incontinuu poporul roman si Romania, pentru presupusul Holocaust din Romania, inclusiv pentru tragedia produsa familiei lui, uitand, deliberat, ca familia lui a fost trimisa la Auschwitz de autoritatile maghiare, care ocupau nu numai Maramuresul, ci si toata Transilvania de Nord. Spre deosebire de mult hulitul Ion Antonescu, care nu a expediat absolut niciun evreu la Auschwitz, ramanand surd si orb, pana la sfarsit, la toate apelurile in acest sens facute de Adolf Hitler.


Elie Wiesel, in anii 2000.
LIVIU VALENAS

Constantin Cojocaru SCRISOARE DESCHISĂ adresată Preşedintelui României

Vă rog să citiți acest text important selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. 
Cu prietenie, Dan Culcer

U N I Ț I
SALVĂM ROMÂNIA



   
   
Constantin Cojocaru
27 August at 19:56
SCRISOARE DESCHISĂ 
Adresată Preşedintelui României 

Domnule Preşedinte, 
În calitatea pe care o am, aceea de Preşedinte al Partidului Poporului, împreună cu colegii mei, urmărim, cu atenţie, modul în care vă îndepliniţi atribuţiile încredinţate de poporul român, prin Constituţia Ţării. 
Am primit, cu mult interes, mesajul pe care l-ati adresat poporului cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, în care ne chemaţi “să ne amintim, cu pioșenie, de victimele regimurilor totalitare, instalate pe o mare parte din continentul nostru în secolul trecut”. 
În mesajul dumneavoastră, ne aduceţi aminte că „Dispreţul față de lege și față de valoarea sacră a ființei umane a făcut posibilă existenţa unor regimuri criminale care au secerat vieţile a sute de mii de oameni nevinovaţi. Victimele politicilor de exterminare iniţiate şi coordonate de regimurile național-legionar, antonescian şi comunist nu trebuie negate, uitate sau minimalizate, ci trebuie onorate și amintite.” 
De acord că trebuie să ne amintim de victimile regimurilor politice criminale şi să le onorăm. 
Dar, 
1. Nu credeţi, Domnule Preşedinte, că, înainte de a ne cere nouă să nu negăm şi să nu minimalizăm victimile regimurilor politice criminale, ar trebui ca, Dumneavoastră, împreună cu celelalte autorităţi ale statului român, să luaţi măsuri prin care să aduceţi aceste regimuri politice criminale în faţa celei mai înalte instanţe judecătoreşti a statului român? Să aflăm şi noi, poporul roman, concret, cu probe incontestabile, cine au fost cei care au creat şi au condus regimurile politice criminale, cine sunt călăii şi cine sunt victimile lor. Cu nume şi prenume. 
2. Nu credeţi, Domnule Preşedinte, că, în lista regimurilor criminale, care au “secerat vieţile a sute de mii de oameni nevinovaţi”, ar fi trebuit să includeţi şi regimul politic postcomunist, instaurat în România prin lovitura de stat din decembrie 1989, care a “iniţiat” şi “coordonat” genocidul antiromânesc din ultimii 25 de ani? 
Ştim că vă este cunoscut faptul că, în primul război mondial, au pierit 800.000 de români, iar în cel de al doilea război mondial alţi 500.000. Genocidul comunist a luat viaţa la 1.000.000 de români. În 1989. România avea 23,2 milioane de locuitori. Acum, mai are 20,0 milioane. Am pierdut 3,2 milioane de concetăţeni. Exclusiv datorită regimului politic criminal impus ţării, care a distrus economia naţională, a distrus milioane de locuri de muncă, a obligat jumătate din forţa de muncă să părăsească ţara, a destrămat milioane de familii, a făcut ca mii de copii să se sinucidă de dorul părinţilor şi mii de mame de dorul copiilor, a distrus sistemul de sănătate, astfel că sute de mii de copii nou născuţi mor din lipsă de medicamente şi îngrijire medicală. Lista poate continua. Crima există. Ea trebuie numai să fie prezentată instanţei de judecată. 
3. Nu credeţi, Domnule Preşedinte, că, în lista regimurilor politice criminale ar fi trebuit să includeţi şi regimurile politice care au “iniţiat” şi “coordonat” genocidul din Irak, din Afganistan, din Libia, din Egipt, din Siria, din Ucraina şi alte ţări ale lumii, crime soldate cu secerarea a milioane de vieţi omeneşti? Nu credeţi că nici aceste victime nu ar trebui “negate, uitate sau minimalizate, ci trebuie onorate și amintite.” 
4. În finalul mesajului dumneavoastră, prilejuit de comemorarea victimelor regimurilor politice criminale, GENOCIDARE, ne spuneţi că “trebuie să fim vigilenți și să PREVENIM acțiunile și inițiativele RADICALE, UTOPICE și EXTREMISTE, inclusiv de PE SCENA POLTICĂ, care reprezintă atacuri la statul de drept și la democrație”. Deci, INIŢIATIVELE politice radicale, utopice şi extremiste trebuie PREVENITE, deoarece ele reprezintă atacuri la DEMOCRAŢIE. 
Pentru a înţelege mai bine această parte a mesajului prezidenţial, apelăm la DEX (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, elaborat de Academia Română). Iată ce găsim: 
RADICÁL - Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale.. 
UTOPÍE - Concepție politică sau socială generoasă, dar irealizabilă (din cauza condițiilor obiective date). 
EXTREMÍST - Care depășește limitele normale, moderate. 
A PREVENÍ - A face să nu se producă, recurgând la măsuri de precauție; a preîntâmpina. 
Traducem, Domnule Preşedinte, că dumneavoastră, deci şi regimul politic pe care îl reprezentaţi, vă propuneţi să PREVENIŢI, adică să FACEŢI. SĂ NU SE PRODUCĂ, să INTERZICEŢI, deci, ca, pe scena politică românească, să se manifeste. INIŢIATIVE care preconizează REFORME ADÂNCI, SCHIMBĂRI FUNDAMENTALE, nici concepţii politice GENEROASE, nici iniţiative care depăşesc limitele normale, moderate. Adică veţi da liber numai la iniţiative politice care să nu schimbe regimul...... politic. 
Ştim, Domnule Preşedinte, că vă sunt cunoscute şi Programul Politic al Partidului Poporului, şi Constituţia Cetăţenilor, şi Legea Cojocaru. Este, întra-devăr, un program politic RADICAL, care preconizează REFORME ADÂNCI, SCHIMBĂRI FUNDAMENTALE, un program GENEROS, realist, dar prezentat ca utopic de presa aservită, program care iese din chinga limitelor impuse de “corectitudinea politică”, adică de interesele clasei politice oligarhice. 
Ştim că Programul Politic al Partidului Poporului este inamicul public numărul UNU al clasei politice care vă înconjoară. Nu suntem uitaţi nici cu prilejul unor zile comemorative. 
Noi cunoaştem intenţiile dumneavoastră. Ele sunt scrise în programul cu care aţi câştigat alegerile prezidenţiale. Am atras atenţia asupra toxicităţii lor înainte de votul prin care aţi fost instalat în funcţie. 
Este bine, însă, că, în diversele dumneavoastră ieşiri publice, le aduceţi aminte românilor ce îi aşteaptă. Dacă nu iau măsuri RADICALE. 

Constantin Cojocaru 
Preşedintele Partidului Poporului. 
27 august 2015.

miercuri, 26 august 2015

George Damian. Ordinul lui Hitler referitor la legionari. Favorul făcut de Himmler lui Horia Sima

Ordinul lui Hitler referitor la legionari. Favorul făcut de Himmler lui Horia Sima

Expresia „Garda de fier. Organizaţie teroristă de tip fascist” şi ideea că legionarii au fost protejaţii şi asociaţii naziştilor au devenit cumva axiome în istoriografie. Am găsit câteva documente care contrazic acest punct de vedere. De fapt este vorba de un întreg dosar alcătuit de subordonaţii lui Joachim von Ribbentrop în jurul fugii lui Horia Sima din Germania în Italia.
O poveste încă nebuloasă încercarea de fugă a lui Horia Sima din 16 decembrie 1942. Ministrul italian de externe Galeazzo Ciano nota cu acest prilej „A sosit în Italia Horia Sima, şeful legiunii româneşti. Pentru că a fugit din Germania, cu un paşaport fals, Himmler ne cere extrădarea lui. Din partea mea, l-am consiliat pe Duce să-l extrădeze, fără alte discuţii, cu atât mai mult cu cât prezenţa lui aici ne-ar crea probleme cu Antonescu. Apoi, una peste alta, un derbedeu mai puţin.” Nici italienii nu îi iubeau foarte tare pe legionari. Dar să vedem cum a hotărât Hitler să îi trateze, după ce Horia Sima a fost readus în Germania. (fotografiile documentelor le puteţi vedea la sfârşitul articolului). Pe scurt: naziştii i-au internat pe legionari în lagărele de concentrare de la Buchenwald şi Sachsenhausen (la Buchenwald în spatele sârmei ghimpate, iar Horia Sima la izolare, în lagărul de la Sachsenhausen).

ORDINUL LUI HITLER REFERITOR LA LEGIONARI

„Comunicare telefonică din 21.01.1943 din „Wolfschanze” (n.trad. Vizuina lupului, cartierul general al lui Hitler)
Referitor la: legionarii români
1. Cei 150 de legionari români care muncesc la uzinele Heinkel din Rostock rămân în continuare angajaţi ai uzinelor Heinkel. Totuşi nu vor mai fi trataţi de SS ca legionari români, ci ca refugiaţi politici cu drept de azil şi în cazul în care nu s-a întâmplat asta deja vor trebui să îşi aleagă un reprezentant pentru relaţia cu autorităţile germane. Acest reprezentant va trebui să comunice restului legionarilor că toţi legionarii de la uzinele Heinkel ar fi trebuit să fie internaţi într-un lagăr de concentrare după fuga lui Horia Sima. Însă acest lucru a fost anulat. În cazul în care unul dintre legionari va lua legătura cu România, direct sau indirect, toţi cei 150 de legionari de la Heinkel vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare. De asemenea nu li se va permite nici un fel de activitate politică internă sau externă. În cazul unei evadări sau a unei plecări nepermise toţi legionarii vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare.
2. Ce-a de-a doua grupă de aproximativ 150 de legionari care în prezent sunt internaţi în lagărul special Fichtenhain dependent de lagărul de concentrare Buchenwald rămân deţinuţi acolo în continuare, în spatele sârmei ghimpate şi sub pază severă, totuşi trebuie trataţi bine. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că încercarea de evadare sau activitatea politică fie şi din partea unuia singur dintre ei va avea urmări neprevăzute pentru toţi legionarii.
3. Cei 13 şefi ai legionarilor români, Iaşinschi şi ceilalţi, trebuie internaţi într-un alt lagăr în celule izolate. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că în cazul încercării de evadare sau a desfăşurării de activităţi politice ale unuia dintre ei vor fi predaţi cu toţii României.
4. Horia Sima şi adjutantul său Borobaru vor fi separaţi de ceilalţi legionari şi supravegheaţi sever.
5. Domnul ministru de Externe al Reichului va publica un comunicat de presă referitor la fuga lui Horia Sima şi va face o comunicare oficială Guvernului României prin trimisul von Killinger pentru a încheia în mod clar această afacere.
6. Domnul ministru de Externe al Reichului îl roagă prin intermediul Obergruppenfuhrer Wolff pe Reichsfuhrer SS (n.trad. – Heinrich Himmler) să emită un ordin către autorităţile subordonate lui prin care să interzică legăturile dintre legionarii români internaţi în lagăre şi cetăţenii români care pot circula liber, iar acestora din urmă să li se interzică să fie legionari sau să facă parte din partide politice. Reichsfuhrer SS crede că trebuie permise relaţiile cu cetăţenii români de sex masculin şi feminin (anume soţiile şi fiicele lor), ca şi cu delegaţiile economice şi militarii români.
„Wolfschanze”, 21 ianuarie 1943
(Dictat de Obergruppenfuhrer Wolff)”

TRATAMENT SPECIAL PENTRU HORIA SIMA

Heinrich Himmler îi scria personal lui Joachim von Ribbentrop pe 15 martie 1943 pentru a-i aduce la cunoştinţă îndeplinirea ordinelor lui Hitler şi a preciza că a dat ordin ca Horia Sima să aibă parte de un timp mai lung de plimbare – în condiţiile în care acesta era ţinut în izolare.
„Dragă Ribbentrop,
Horia Sima şi adjutantul său Borobaru se găsesc în prezent în lagărul de concentrare Sachsenhausen, deplin izolaţi în clădirea cu celule individuale.
Anexat îţi trimit un raport al Serviciului de Siguranţă al Reichului din 10.03.1943. Între timp am dat indicaţia ca Horia Sima să primească un timp mai lung de plimbare.
De asemenea îţi transmit o scrisoare trimisă de Horia Sima către Gruppenfuhrer SS Muller. Se înţelege de la sine că Muller nu a menţionat nimănui această scrisoare şi nu a dat ocazia ca ea să fie scrisă. Această scrisoare poate fi explicată prin poziţia fanatică şi inflexibilă a lui Horia Sima.
Vei înţelege că mă abţin de la orice comentariu sau poziţie faţă de această scrisoare.
Heil Hitler!
Al tău,
H. Himmler
Documentele de mai jos fac parte din dosarul „Aussenpolitischen Ubersichten” cuprins în arhiva lui Joachim von Ribbentrop. Arhiva aceasta a fost capturată de armata americană în 1945. Reproducerile documentelor au fost făcute de pe microfilm, Arhivele Naţionale, Colecţia Microfilme SUA, rola 261, cadrele 31419-31422 (ordinul lui Hitler referitor la legionarii din Germania) şi cadrul 31446 (scrisoarea lui Heinrich Himmler către Joachim von Ribbentrop)
P.S. Scrisoarea lui Horia Sima către Obergruppenfuhrer SS Muller şi întreaga intrigă din jurul acestei poveşti merită un studiu separat. Aici am vrut doar să arăt cât preţ puneau naziştii pe legionari. Scrisoarea către Ribbentrop este semnată manu propriade Heinrich Himmler.

Anonim 2015. Vindecarea nu vine pentru cei ce nu cred si nu vor sa se vindece


«Vindecarea nu vine pentru cei ce nu cred si nu vor sa se vindece, cei ce abandonează si se abandonează. Viaţa, se spune, e o continuă luptă, nu doar pentru supravieţuire, ci pentru vieţuire. În lupta asta, orice sacrificiu, de sine, e binevenit, orice luptă poate şi trebuie „luptată” ca să ajunga să fie învingătoare. Nu cei ce depun armele vor câştiga, ci cei ce se înarmează mereu și mereu, răbdători și convinşi de câştig. La urma urmei, cea mai frumoasă zi e cea pe care o traiesti, cea mai bună mâncare e cea pe care o mănânci si, de ce nu, cea mai răsunătoare victorie e cea pentru care lupţi. Cinstit, temeinic. Intre crez si victorie nu exista virgula. Doar continuitate. Si nu poate exista viitor fără trecut. Nu poţi construi sau aspira la un viitor fără aţi cunoaşte si fructifica trecutul. Fără de tăgadă, doar tu esti cel ce ţi-l cunoşti mai bine, il simţi, te înfăşoară, te apară si te ajuta să mergi înainte, spre ceva. Acel crez ca, de (încă) exişti e pentru ca atunci, cândva, în trecut, cineva a crezut ca va exista un viitor, mai bun si a luptat voit şi încrezător ca sigur va exista. Nu s-a temut, nu s-a îndoit. Ar fi ca si cum ai pleca la lupta fără nici o bază, fără nici un temei. Atunci spre ce aspiri? Viitorul ar trebui sa fie sinonim cu perfecţiunea. E drept, ea nu exista, dar aspiri spre ea. Îndreptând greşelile, ezitările sau naivităţile trecutului.
Prezentul e doar stadiul intermediar intre trecut si viitor. E doar un câmp actual de unde porneşti spre ceva, viitor, bazându-te pe altceva trecut. Hm, o alta treime! Ciudat cum, oricum am da-o şi-am suci-o, tot la treimi ajungem. Și-atunci de ce nu ne-am face sfânta cruce? De ce ne-am îndoi de victorie dacă trăim într-o perpetua treime? De ce intre trecut, prezent si viitor nu mai încape altceva? De ce nu înţelegem ca ele exista si se întrepătrund si depind unele de celelalte fără de tăgadă? …Fără de tăgadă…cum ar defini DEX-ul expresia asta, ori si asta o avea origini total străine?! Nu de sfânta cruce, prezenta pe străvechile stindarde de luptă ale acestui neam ar trebui sa ne fie teama, ci de stelele impuse si căzătoare. Vise straine si trecătoare. Nu-i habotnicie, ci reazem. Nu-i vis, deșert, ci speranţă. Idioţenia asta de lege nu trebuie revizuită, ci eliminată. Total şi pentru totdeauna, ca cei ce au impus-o să înţeleagă că exista o limită peste care nu pot şi nu trebuie să treacă. Punct.»

marți, 25 august 2015

Petre Romoșan. Cum să distrugi paşnic o ţară prea pașnică

Cât valoreză, cât mai valorează azi relaţia politico-militaro-economică româno-americană ? Cum să o cântărim, cum să apreciem această relaţie ? Avem la îndemână câteva unităţi de măsură pe care le poate folosi oricine. După părerea multora, relaţiile americano-române nu pot fi mai valoroase decât oamenii publici, cei politici în primul rând, pe care establishment-ul american i-a susţinut, îi susţine în continuare, ba chiar i-a fabricat în România (indiferent de CV-ul lor până la preluare).
Cine sunt aceştia ? Sunt cunoscuţi de toată lumea : Traian Băsescu, Elena Udrea (candidata americanilor la preşedinţie, s-a spus), Mark Gitenstein, Emil Boc, Laura Codruţa Kövesi, George Cristian Maior, Florian Coldea, Mihai Răzvan Ungureanu, Duane Butcher, Cătălin Predoiu etc. Plus ziarişti înregimentaţi mai demult (din 90 deja !) sau mai recent, ONG-uri fără număr, brokeri singuratici etc.
Cei susnumiţi pe cât sunt de apreciaţi de partea americană, care nu e neapărat doar guvernul american propriu-zis (mai sunt neoconservatorii, băncile, Wall Street-ul, alte businessuri – aşa e la imperii !), pe atât sunt de detestaţi, huliţi de populaţia României. Din motive evidente, nu-i punem la socoteală pe adversarii lor politici. De altfel, şi aceşti adversari ai „proamericanilor” sau, mai larg, ai „prooccidentalilor” sunt la fel de detestaţi de populaţia tăcută a României, chiar dacă motivele sunt parţial diferite. Adică aceştia ar fi moştenitorii socialismului şi al unui anume naţionalism destul de emasculat, dar nu mai puţin „proamericani” şi „prooccidentali”, mari iubitori de ultraliberalism global ei înşişi.
Avem o problemă deci ? Da, şi încă una cât roata carului şi aparent fără soluţie. De la vizita la Bucureşti, în 2003, a celebrului general William Odom (fost şef NSA, printre altele) şi propulsarea pe post de candidat serios la preşedinţie a dubiosului marinar Traian Băsescu, distrugător al flotei României dar promovat surprinzător negociator PSAL în 1999 (pentru care competenţe ? acelea de distrugător al flotei ?), şi până la vizita ciudatului emisar al lui Hillary Clinton, Philip Gordon, care a infirmat (democratic ?) rezultatele referendumului de demitere a lamentabilului „proamerican” Băsescu Traian, drumul a fost lung şi catastrofal pentru România. (De menţionat că generalul William Odom a ţinut o conferinţă la Casa NATO la 18 martie 2003 şi i-a văzut pe toţi liderii politici majori din capitala României, inclusiv pe primarul Traian Băsescu, care nu se găsea iniţial pe agenda sa.)
Foarte probabil, americanii (şi aliaţii lor occidentali) s-au felicitat că au pus mâna pe o ţară mare şi bogată din Estul Europei fără să tragă vreun glonţ. Au fost suficienţi ziariştii, politicienii şi oengiştii aliniaţi (lumea îi cam cunoaşte) să le „facă moară-n cap” românilor pentru ca aceştia să şi creadă că, dacă nu devin urgent euro-atlantici (UE+NATO), va fi vai şi amar de capul lor : îi vor mânca imediat cu fulgi cu tot ruşii, ungurii şi turcii…
Decăderea vizibilă pentru tot poporul a întregii clase politice, dar şi cvasidispariţia presei, care a devenit stânjenitoare şi inutilă după ce a fost trădătoare, catastrofele repetate din justiţia de tip DNA (o jurisdicţie de excepţie impusă), umilirea sistematică a poliţiei (rămasă totuşi naţională) au adus România pe buza prăpastiei, cu tot mai dese speculaţii despre destrămarea statului român, cu pierderea Transilvaniei şi alte nenorociri.
Visul euroatlantic (UE+NATO) al românilor seamănă tot mai bine cu un teribil coşmar. Peste patru milioane din 23 de milioane de români s-au răspândit pe toată planeta, printre care şi cei mai buni tineri. Toată industria românească, plus flota, a fost făcută praf şi furată la bucată. Activele majore ale ţării au fost luate cu japca, prădate de puterile europene în schimbul aderării la fantomatica UE (combinatul de la Galaţi, Petrom, BCR şi celelalte bănci, pădurile devastate tot de austrieci etc.). Fosta Familie regală a fost reintrodusă de capetele încoronate europene (în numele a ce ?) într-o ţară cu Constituţie republicană, din care regele Mihai abdicase (forţat, ca la toate abdicările), şi i s-a restituit tot ce a vrut, fără să i se ceară înapoi ceea ce luase ilegal (tablourile lui El Greco etc.). Complicitatea unor prim-miniştri, corupţi sau doar necalificaţi (Năstase şi Tăriceanu), e dovedită cu documente publice. Aşa-zisa Casă regală a României, devenită de câţiva ani minge de fotbal în meciul politruco-oligarhic, n-ar greşi prea mult dacă s-ar intitula, după schimbările recente la succesiune, Casa Duda a României…
Democraţia venită din vestul Europei şi din America („democracy is coming to the USA”, Leonard Cohen) seamănă ca două picături de apă cu comunismul teoretic din anii ’50 al ocupantului rus. Adică nu ne-a ocupat pur şi simplu imperiul rus, ci noi am devenit, vezi Doamne, peste noapte, comunişti ! După cinci decenii de „comunism” falsificator, vom avea parte de 50 de ani de „democraţie” devastatoare ? Aşa se pare.

Petru Romoşan       

Clădirea unei alternative! Actiuni pentru Eliberarea Romaniei - AER

De ce nu avem Acţiuni pentru Eliberarea României (AER)

Cîteva posibile explicaţii  pentru faptul că nu se ridică o forţă politică antisistem autentică, de 22 de ani, oricît de mare ar fi nevoia. Grupate pe categorii, începînd cu piedicile puse de adversarii eliberării sau create prin degradarea naţiunii, continuînd cu erorile promotorilor ei, apoi cu slăbiciunile beneficiarilor ei, şi în final cu obstacole ridicate de condiţia umană.


A. Rezistenţa celor ce vor să ne menţină captivi

A1. Piedicile puse de la vîrf de găştile care au uzurpat instituţiile statului, paraziţii  fiind concurenţi în lupta pentru privilegii dar uniţi împotriva anticorpilor politici. Puterea mafiei îmbogăţite , care foloseşte prada acaparată de la victime drept capital regenerabil, ca mijloc de cîştigare a meciului "democratic",  întru  evitarea controlului averilor şi confiscării celor ilicite, după o eventuală sentinţă, după o eventuală anchetă, după o eventuală răsturnare de regim.

A2. Poziţia retrogradă a păturii funcţionăreşti. Rezistenţa ocupanţilor instituţiilor neepurate şi fagocitate birocratic de nulităţi obediente, paraziţii lucrînd contra interesului public: în administraţie, fisc, poliţie, etc. Evitarea "lustraţiei" reale, aduse la zi, a deparazitării instituţiilor de cei care au participat pînă azi la distrugerea României. Dacă responsabilii şi beneficiarii Tranziţiei s-ar declara discriminaţi astfel, s-ar impune cercetarea şi judecarea lor, pentru a fi daţi afară penal - ceea ce îi sperie şi mai tare.

A3.  Lipsa de transparenţă, justificată prin protecţia vieţii private sau a secretelor "clasificate", care acoperă răufăcătorii. Blocarea accesului la documentele demascatoare, dezorganizarea şi rătăcirea premeditată a arhivelor păzite de... Ministerul de Interne. Accesul privilegiat al uzurpatorilor puterii la informaţii. Pentru supuşi- interdicţii şi spionare. Pentru stăpîni- confidenţialitate... pentru acte de interes public. În numele interesului naţional,  nu ştim niciodată la timp cum e trădată ţara chiar de cei care "o apără"... de cetăţeni. "[] Este neapărat necesară cooptarea unor oameni din sistem care au acces la date şi informaţii concrete: Ministerul de Finanţe, Banca Naţională, Curtea de Conturi, DNA, etc. etc. [] şi am unele rezerve că persoane din aceste instituţii, care s-au bucurat de avantajele postului, vor dori să colaboreze cu societatea civilă pentru crearea unei alternative" (Ileana Andersson). Altfel spus, cheile sînt la ei în buzunar.

A4.  Rezistenţa caracatiţei securisto-comuniste care guvernează din umbră, schimbînd doar păpuşile temporare de pe scena politică, îşi termină rolul de etapă. Activitatea antidemocratică şi infracţională a unor Se(cu)RIşti, şi atîtor "servicii" parazitare, care, în loc să apere interesele colective ale celor de la care le vine salariul (e drept , distribuit de stăpînii momentului), sprijină afacerile criminale şi susţin reţeaua de şantaj reciproc care a paralizat penalizarea infractorilor şi coordonat. privatizarea lagărului  (a se vedea Marius Oprea - "Moştenitorii securităţii").

A5. Farsa luptei dintre ramurile FSN-ului securicomunist (USL, PDL şi sateliţi) -  care au ocupat tot spectrul politic, pe măsluita axă "dreapta/stînga". "Rotativa" prin care populaţia, sătulă de garnitura n=n-2, relegitimează garnitura n-1=n-3... Migraţia electorală facilitind procesul de năpîrlire continuă..

A6. Infiltrarea, intimidarea, sabotarea, deturnarea şi satelizarea formaţiunilor care s-au jucat de-a opoziţia, compromiţînd încrederea în alternativă şi democraţie. Confiscarea sau anihilarea PNTcd, PNL, PSDR, CDR, AC, PAC etc.

A7.  Diversiunile de gen PRM, PNG sau PPDD- care compromit tocmai revolta pe care pretind a o susţine, determinînd publicul să nu mai creadă în rezistenţă, după atîtea pseudo-bătălii penibile. Mesajele antisistem fiind astfel banalizate, asociate cu vulgaritatea, gestionate tocmai de cei contra cărora ar trebui luptat. Revoltaţii fiind captaţi, luaţi sub control, pentru a nu deveni periculoşi.

A8. Propagarea ideii că nu poate exista alternativă şi boicotarea încercărilor de a lansa una. Banaliştii care chibiţează continuu meciul între ramurile feseniste şi deplîng efectele Tranziţiei Criminale "nu observă" cauza principală, faptul că alegem continuu "răul mai mic" pentru că nu se ridică o alternativă. Printre motive fiind şi prevederile legale care împiedică creşterea noilor formaţiuni,  discriminînd independenţii si partidele mici- încît să nu se poată ridica alternative eliberatoare, spărgînd monopolurile.

A9. Inerţia mentalităţilor şi intereselor fesenisto-comuniste larg diseminate. Dorinţa multora de a nu da socoteala pentru ce s-a întîmplat în aceşti 22 de ani, de a-şi ascunde crimele, delictele, greşelile sau pasivitatea, de a scăpa de pedeapsă, rămîne cu prada, de a fi trataţi cu respect sau a se privi fără jenă în oglindă . Cei care se simt cu musca pe căciulă propovăduind pornirea de la zero, uitarea trecutului. Mai ales moştenitorii averilor jefuite, care pretind că nu au legătură cu părinţii lor ("autorii" lor - juridic).


B. Deturnarea sau descurajarea prin diversiuni, provocări,  farse,  falsuri

B1. Diversiunea şi teama de diversiune. O nenorocită combinaţie de credulitate si suspiciune - alternînd păgubos. După ce au crezut toţi demagogii, mulţi creduli au trecut la neîncredere oarbă. Ca şi cum nu ar exista discernămînt, verificare, observarea activităţii trecute a cuiva, judecarea poziţiilor publice, etc. De atîta frică de provocatori, cîrtiţe, falsuri - nu se mai încrede nimeni în nimeni. Ar fi altceva dacă activiştii s-ar raporta la programe precise, care nu lasă loc jocului sinuos. Dar liderii demagogi nu fac asta, folosind platforme de maximă vaguitate, care nu obligă la nimic si nu permit verificarea promisiunilor.

B2. Armata răspîndacilor şi postacilor folosiţi pentru intoxicarea mediilor sociale şi împiedicarea înfiripării unei atitudini antisistem coerente nu este înfruntată corespunzător. Fac ce vor acoperitorii cu brum a semnalelor utile. De la grupurile de adolescenţi care vin pe la porţi în campaniile electorale, la marea de pauperi dispuşi la orice pentru un bacşiş sau un mic privilegiu. Inclusiv la a sparge capul cui li se spune. De la cumpărarea alegătorilor cu pixuri, umbrele, ulei, etc şi a susţinătorilor cu privilegii proporţionale cu serviciul, se ajunge firesc la controlul secţiilor de vot şi falsificarea alegerilor.  

B3. Efectul pervers al nemulţumirii legitime a populaţiei, pe care unii o exploatează întru nostalgie pentru epoca comunistă, ca şi cum nu de acolo se trage actuala nenorocire, nu activiştii şi securiştii  au devenit actualii patroni- vînzînd ţara. Confuzia fiind sporită de doctrinarii de serviciu, care ascund că "dreapta" apară teoretic oligarhia roşie, iar stînga... o apără practic. Efect parşiv al confiscării denunţării crimelor regimului "comunist"- de către propaganda pentru exploatare capitalistă. Consens între ideologii de toate culorile: să declare că s-au dovedit  utopice năzuinţele curate ale comuniştilor romani... Dacă s-ar înţelege că a fost vorba de ocupaţie URSS genocidară continuată cu lagăr de muncă, vopsit cu lozinci egalitare, ar fi de rău...şi pentru propagandiştii capitalismului sălbatec şi pentru campionii lui de Tranziţie: nomenclatura securicomunistă.

B4. Deturnarea atenţiei spre piste false, cultivarea teoriilor socio-politice de bodegă/tarabă/compartiment/cancan :  trădări imaginare care acoperă pe cele reale, salvarea prin dictatură militară,   reinstaurarea comunismului sau a regelui Mihai (şi moştenitoarelor sale), etc.

B5. Îndemnurile la compromis, colaborare, consens, cuminţenie, la iertarea călăilor, la evitarea confruntărilor, şi chiar la iubirea agresorului, făcute de mentorii de serviciu, de banaliştii politici, de laşii- paralizaţi de frica de violenţe, sau de capii bisericii complice – necurăţite de colaboraţionişti, infestate de paraziţi în sutană şi folosită de putere pentru a menţine masele în întuneric.

B6. Iluzia "revoluţiei apolitice" miraculoase, care să schimbe brusc natura umană. Cei scîrbiţi de circul "politic" cred că el se datorează numai "forţelor răului"-concrete nu şi forţei sale generice. Nu observă în istorie cum au fost confiscate răsturnările. Că eliminarea unei caracatiţe strecurată la cîrma, nu duce automat la însănătoşirea corpului social. Că înlocuitorul statului poate degenera similar (corporaţiile de-abia aşteaptă). Că a face propagandă  împotriva politicianismului este tot politică şi că un nou regim nu poate evita nevoia de program de reorganizare, de metodă pentru a se ajunge la noul regulament, la o nouă fiziologie. Şi că emergenţa are limite, nu numai planificarea.

B7. Confuzia dintre instituţii şi persoanele sau grupările care le ocupă (uzurpă), care face ca luptătorii pentru însănătoşirea statului cangrenat de pegră să fie etichetaţi ca "anarhişti". Sau ca, criticii parazitării structurilor naţionale să fie acuzaţi că "fac rău ţării", adică …. anticorpii civici să fie anihilaţi, ca să nu deranjeze dăunătorii. De aceea nici nu prinde teren nici ideea proceselor "în regres", prin care statul "comitent" ar putea recupera cîte ceva de la "prepuşii" vinovaţi.

B8.  Falsitatea aşa zisei "reprezentări", care a transformat democraţia în farsă. Nimic neputînd para cumpărarea celor votaţi de cei cu bani mulţi şi interese mari. Aleşii decid invers decît vor alegătorii! E foarte slab promovată democraţia reală, puterea cetăţeanului. Nefolosirea infrastructurilor tele-informaţionale adecvate democraţiei directe: sisteme de vot, de sondaj, de verificare a reprezentării (daca aleşii votează aşa cum vor cei care i-au mandatat). Absenţa contractului politic şi răspunderii pentru guvernare, care permite orice înşelăciune. Referendumul e folosit rar şi impropriu (nu pentru lucruri ca: privatizarea devastatoare, legea Cojocaru, cedarea resurselor pe nimic străinilor, aderarea la Europa, scut antiracheta si soldaţi în Afganistan şi IRAQ, Reunificarea, funcţionarea Curtii Constitutionale, politica fiscală, împrumuturile împovorătoare, etc).

B9. Activitatea unor grupuri de interese şi societăţi secrete, de tipul masoneriei, care urmăresc dirijarea ocultă a societăţii. Pe lîngă asocierea în grupuri care exploatează pe cei care participă la societate ca indivizi neînhăitaţi, funcţionînd şi solidarizarea emergentă a celor care au de profitat din întreţinerea unor reguli inechitabile. Conspiraţia implicită a profitorilor solidari, vizibilă prin efecte, fiind interesată de compromiterea vigilenţei civice, prin răspîndirea unor teorii primitive ale complotului.


C. Funcţionarea antijustiţiară a justiţiei

C1. Intimidarea criticilor şi denunţurilor împotriva abuzurilor şi "ingineriilor", prin procese pentru calomnie, defăimare, etc- tehnici de domesticire judiciară care au înlocuit şi în occident represiunea directă şi au amplificat parazitismul juridic. Ideologia atotputerniciei normelor legale, puse deasupra vieţii şi a binelui. Prezumarea unei legitimităţi absolute a legalităţii, chiar cînd e contrazisă de realitate. Nu mai avem acces personal la adevăr.  El ar urma să fie stabilit numai la judecătorie, "prin sentinţă rămasă definitivă". Inclusiv că doi şi cu doi fac trei... Nu întîmplător, tocmai la noi nu s-a vorbit de "justiţia de tranziţie"- care ar fi permis curăţirea societăţii, după eliberarea de sub comunişti... dacă aceasta reuşea.

C2. Activitatea antijustiţiară a legislativului şi justiţiei criminalizate, in frunte cu Curtea Constituţională, ziduri contra emancipării cetăţenilor, maşinărie antisocială bazată pe formalisme invocate cu rea credinţă şi complicităţi sinistre, care protejează marii infractori şi împiedică pedepsirea vinovaţilor. Prestaţia lamentabilă, incorectă  sau delictuală a legiuitorilor, judecătorilor , procurorilor, avocaţilor complici - formaţi de comunism şi Tranzitie. Selecţia putredă care formează casta venală a judecătorilor, avocaţilor şi notarilor.

C3. Invocarea complice a prescripţiei, pentru a scuti criminalii de pedeapsă, deşi se impunea aplicarea suspendărilor , întreruperilor, imprescriptibilităţii. Invocarea dolosivă a non-retroactivităţii , pentru a nu se putea corecta abuzurile şi face dreptate. Auto- amnistierea  celor care s-au căţărat deasupra legii, folosind-o pentru jaf si crimă. Folosirea în continuare a experţilor juridici care au acoperit cu legi crimele regimului, dar "nu reuşesc" să conceapă legi corectoare.

C4. Faptul că nu a avut loc procesul comunismului şi nici procesul celor care l-au împiedicat după 1989. Prea puţini înţelegînd consecinţele asupra prezentului, că modul de formare a oligarhiei şi sărăcire a majorităţii este delictual şi contestabil,  şi că tocmai de aici poate porni eficace delegitimarea stăpînilor de azi şi răsturnarea lor, în numele justiţiei (penale).

C5. Faptul că nu a avut loc procesul celor care au deturnat revoluţia din decembrie şi au organizat Contrarevoluţia FSN din 1990. Nulitatea absolută a măsurilor abuzive ale regimului ilicit- care decurge de aici- justificînd anularea operaţiunilor doar aparent legale prin care am fost lăsaţi fără ţară (privatizări, lichidări, retrocedări preferenţiale, etc). Deturnarea, satelizarea şi compromiterea grupurilor de "foşti revoluţionari"...


D. Neglijarea şi trădarea intereselor naţionale

D1. Determinarea plecării în străinătate, la muncă sau definitivă, a celor care nu au suportat condiţiile ingrate create în România, printre care şi mulţi oameni capabili, muncitori şi cinstiţi.  Masivitatea exodului provocat de evoluţia patologică a societăţii româneşti, a creat o diaspora ce nu mai are aceeaşi percepţie si nici aceleaşi interese cu cei rămaşi - care se complac în compromisuri, văduviţi de forţele celor plecaţi - din care puţini se mai consideră în exil. Neglijarea românilor din diaspora, curtaţi numai pentru vot.

D2. Compromiterea naţionalismului sănătos şi legitim prin patriotism găunos - promovat de agenţii  paraziţilor interni şi internaţionalism păgubos - promovat de agenţii paraziţilor externi.  Escamotarea problemei integrării ţiganilor. Deturnarea tensiunilor cu maghiarii. Neînţelegerea reciprocă a ce se întîmplă de cealaltă parte a  Prutului. Îndoctrinare pentru supunere slugarnică la orice Poartă şi competiţie între fanarioţii interni... pentru mărirea tributului.  Filo-americanism mafiot - deşănţat, in competiţie cu filorusism mafiot - subteran. Filosemitism,  acoperit cu legi anacronice anti-antisemite, în timp  ce slujirea intereselor altor ţări e tolerată, deşi încălcă flagrant codul penal.

D3. Renunţarea la independenţa ţării, fără referendum, politica externă fiind privilegiul uzurpatorilor satului, pentru a elimina democraţia şi proteja oligarhia locală. Aceasta a folosit integrarea in Europa pentru a evita revolta internă (care ar destabiliza Europa, nu-i aşa?) şi a găsi piaţă de desfacere pentru sclavi, exploataţi local sau exportaţi. E mai uşor de furat federal: ce culegi dintr-o ţară prin taxare, distribui căpuşelor din alta şi reciproc. Cetăţenii nu-şi mai decid soarta, nu-şi mai organizează viaţa conform intereselor comunităţii, ci primesc ordine despre cum să trăiască de la Moscova, Washington, Bruxelles sau FMI. Aservirea neocolonialistă servind intereselor altora, pînă la a forţa participarea păguboasă şi ruşinoasă la confruntări imperiale. În timp ce de Reunificare vorbim tot în surdină....Presiunile dinafara, fiind făcute de complicii căpuşelor interne, similari şi solidari lor,  profitorii externi fiind interesaţi în menţinerea pseudo-reprezentanţilor populaţiei, de la care pot obţine ieftin ce vor.

D4.  Copierea unor forme fără fond din societatea occidentală, impunerea unor formule şi mode inadecvate nevoilor României, preluarea selectivă a ideilor de import - în avantajul păturii parazitare. În schimb, este evitată "integrarea de jos", contagierea cu ideile civice ale revoltaţilor europeni. Sîntem fraţi numai cu bancherii şi politicienii venali de aiurea nu şi cu victimele lor.

D5. Afilierea la "internaţionale" partinice, prin care se transmit ordine secţiilor din România, în schimbul asistenţei politice şi logistice, deturnînd politica internă de la rezolvarea optimă a problemelor cetăţii.  Acelaşi lucru producîndu-se şi prin finanţarea din exterior a asociaţiilor civice satelizate.  În schimb, prea puţine legături pe orizontală, cu grupările contestatare din lume.

D6. Lipsa de patriotism sau de curaj a conducătorilor armatei,  parazitară de decenii, care, în loc să sară în apărarea poporului român capturat şi pe dinăuntru,  a stat cu spatele la realitatea înrobirii sau chiar a protejat regimul ocupant şi Securitatea, în momente cheie. Deşi nu au avut activităţi patriotice, în afară de inundaţii şi recoltări, războinicii virtuali îşi arată muşchii doar cînd umilesc subalterni, ucid iniţiativa CADA, sau emit  pretenţii materiale de pe poziţii de forţă. 


E. Disfuncţii economico-sociale

E1. Jefuirea si pauperizarea populaţiei (care ar fi trebuit să devină proprietara acumulărilor din lagărul comunist, aşa cum propusese Constantin Cojocaru). Tranziţia criminală a constat în distrugerea economiei, întreprinderilor si agriculturii, vînzări şi privatizări banditeşti, cedarea ieftina a resurselor, devalorizarea monedei şi falimentarea băncilor. Aceste manevre au împiedicat formarea clasei de mijloc, democraţia economică, distribuţia sănătoasă a proprietăţii, creşterea numărului cetăţenilor demni.

E2. Mafiotismul financiar-bancar. Colonialismul speculatorilor şi cămătarilor ne-a adus în situaţia de sclavi fără libertate reală şi fără conştiinţa clară a condiţiei de victimă parazitată. Obscuritatea jocului financiar. La noi, puţini explică bine oamenilor schemele de jaf,  pun probleme gen "CAFR" (adevăratul bilanţ al statului) sau "odious debt" (anularea datoriilor folosite împotriva poporului pseudo-reprezentat) sau luptă pentru un Audit naţional (cum  a făcut-o Constantin Bulibaşa). Creditele împovărătoare fiind chiar lăudate, de cei care profită de înşelăciunile financiare, prezentate ca salutare.

E3. Contagierea cu valorile capitalismului de bişnitz sau casino, axat pe intermediere rapace sau cîştiguri speculative, a subţiat stratul celor ce produc şi a diminuat interesul pentru cîştigul pe merit. Generaţiile formate în spirit egocentric-mercantil ("pragmatic") sînt greu angrenabile în eforturi solidare, cărora nu le înţeleg rostul.  Stratul tot mai gros al celor interpuşi între producători şi consumatori nu are interes pentru promovarea echităţii socio-economice.

E4. Distrugerea industriei (care a transformat ţara într-o piaţă de desfacere pentru importuri şi un bazin de forţă de muncă exportabilă ieftin) a subminat forţa muncitorimii, proclamată "clasă conducătoare" în socialism…. care executa fără crîcnire ordinele activiştilor, fiind formată întru "noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc". Segmentată prin divizarea şi închiderea întreprinderilor mari (în timp ce afară erau la modă fuziunile), compromisă premeditat în 1990- cînd a fost folosită contrarevoluţionar, trădată de  sindicate, muncitorimea a ieşit de pe harta rezistenţei.

E5. Distrugerea ţărănimii, agriculturii , vieţii satului - care a surpat fundaţia sănătoasă a societăţii româneşti. Lăsaţi de izbelişte în faţa televizoarelor, pradă mafiei satului şi a pieţelor, pseudo-reprezentaţi de "ţăranişti cu papion" sau "agrarieni" din nomenclatură , certaţi pentru că sînt auto-suficienţi, întorşi de pe la fabricile închise sau din Europa, ţăranii lipsesc din spaţiul contestaţiei, micşorîndu-i vigoarea şi legitimitatea.

E6. Conflictul  de interese între cei care vor cît mai mulţi bani de la stat şi cei care vor să fie taxaţi cît mai puţin, care pune nemilos faţă în faţă cetăţenii, îi împinge dinspre fraternitate spre competiţie. Jefuirea fondurilor de pensii producind tensiuni inevitabile, amplificate de pretenţia unor caste la pensii speciale. Cei care sifonează bugetul nedorind schimbarea regimului de care profită, deranjîndu-i numai corupţia… din care nu au personal de cîştigat.

E7. Absenţa specialiştilor care ar fi trebuit să formuleze proiecte viabile. Numărul redus al economiştilor, juriştilor, inginerilor, medicilor, managerilor, etc - implicaţi în lupta civică sau implicabili într-o revoluţie politică. Ocuparea scenei publice cu "vectori de opinie" fără calificări practice: poeţi, critici literari, actori, fotbalişti, manechine, banalişti, etc.

E8. Agregarea socio-economica excesiva, cultul centralismului, monopolizării, corporatismului, mondializării contravin organizării vieţii la scară umană (socialitatea locală).  Impunerea lui "big is wanderfull" (în locul încurajării comunităţilor şi firmelor mici, în care fiecare să se poată împlini) îngreunează şi emergenţa solidarităţii. Reduşi la posturi cvasi-robotice, în întreprinderi crescute monstruos , hăituiţi după salarii şi locuri de muncă, însinguraţi în metropole alienante, oamenii se găsesc şi înţeleg tot mai greu, intră tot mai dificil în rezonanţă. 

E9. Raportul dintre Bucureştiul parazitar şi restul ţării, care  împiedică dezvoltarea geografică armonioasă a vieţii economice, sociale, politice, culturale - atrofiază şi spaţiul contestaţiei. Concentrarea monopolistică a oportunităţilor în capitală nu favorizează emergenţa revoltei coerente de peste tot. Provincia  a fost lăsată pe mîna baronilor judeţeni. Nu avem o cultură descentralizată a civismului. Huiduim spre personajele centrale la televizor, dar nu luptăm  organizat cu mafia locală.


F. Slabiciunile rezistenţei: inconsecvenţă, dezbinare, dezorganizare, veleitarism, sărăcie

F1. Dezamăgirea şi lehamitea produse de înşelarea speranţelor, prin acţiuni eşuate, prost pregătite, rău conduse şi cu prea puţini participanţi. Agitaţiile bicisnice fiind percepute de publicul neiniţiat şi neimplicat ca încercări valide, care ar fi arătat imposibilitatea acţiunilor eficace, evadării din neputinţă. Uzura activiştilor reali, care s-au risipit în eforturi sterile, luptînd în van, în lipsa masei critice necesare, pe care nu au putut s-o agrege.  Plătind şi faptul că nu s-au ocupat cu pregătirea schimbului, nu au ştiut să predea ştafeta. 

F2. Absenţa unor lideri şi candidaţi cu calităţi multiple (cinstiţi, inteligenţi, culţi, muncitori, curajoşi, clari, consecvenţi, solidari, etc), a unor vîrfuri care să combată decadenţa. Pe fundalul falsei scări de valori creată de comunism şi de Tranziţie. Promovarea cultului unor "personalităţi" care nu fac nimic pentru nimeni. Uitarea celor care au plătit un tribut greu în interesul comunităţii (a se vedea singurătatea adevăraţilor rezistenţi anticomunişti sau a eroilor ca Nemeş, Chesaru, Gavrilescu, Costinaş, Rovenţu, etc.). Ura mediocrilor faţă de cei care s-au ridicat mai sus, a victimelor umilite împotriva celor demne.

F3. Dorinţa liderilor micilor formaţiuni care se iţesc ca ciupercile (apar iute şi cresc puţin) de a rămîne "fruntaşi la sat". În loc să facă apel la implicarea valorilor, ei le evită, ca să nu fie puşi în umbră. Pretind "poziţii" pe liste, atunci cînd negociază parteneriate, trădînd prin asta nu numai lipsa de realism (împart cioara de pe gard, îmbătaţi de propriile teorii şi iluzii) dar mai ales - că nu sînt mînaţi în primul rînd de interesul ţării.

F4.  Intoleranţa endemică faţă de interese, opinii, obiective - diferite de cele proprii. Alergarea după un consens total - neavenit si iluzoriu. Intransigenţa fanatică, obtuză. Incapacitatea de a face compromisuri mici pentru cauze mari, dublată cu obiceiul de a face compromisuri mari pentru cauze mici.

F5. Exploatarea diferenţelor legitime de interese, viziuni şi ţeluri dintre nemulţumiţi.  Învrăjbirea categoriilor care ar trebui să se sprijine în clădirea unei societăţi sănătoase. Lupta între "Noi muncim, nu gîndim " si "noi gîndim, nu muncim"- în locul preţuirii complementarităţii sociale, respectului reciproc dintre cei ce muncesc mai mult fizic, sau intelectual. Dispreţul "elitelor" pentru cei ce fac pîinea cu greu. Pizma oamenilor simpli pentru cei ce cîştigă pîinea uşor. În loc să se lupte pentru emancipare civică, prin răspîndirea înţelepciunii, se face propagandă pentru tirania "elitelor bune", ca reacţie la faptul că poporul dezeducat poartă vaporul unde vor manipulatorii săi.

F6. "Lipsa unui nucleu care sa deceleze in raport de conditiile reale socio-economice o linie directoare bine fundamentata si apoi coalizarea si cristalizarea unei elite de un bun nivel profesional civic si moral pentru concretizarea unor programe gata sa fie implementate la momentul oportun (fortuit sau creat)." (Ionuţ Ion)  Grăbiţi să adopte soluţii miracol,  puţini sînt interesaţi de cercetarea colectivă temeinică a problemelor, a obstacolelor de depăşit .

F7. Folosirea unor instrumente improprii de coordonare (ca facebook, un mediu de cooperare rudimentar, bun pentru intrarea în contact- datorită largii răspîndiri, dar care nu permite organizarea coerenta a unui dialog fructuos şi a unui fagure ideatic cumulativ). Necunoaşterea sau nefolosirea infrastructurilor adecvate coagulării rezistenţei distribuite (sisteme evoluate de matching şi cooperare, bazate pe intermediere semantică, etc.).

F8. Lipsa unei reţele de radio, televiziune si presă contestatară, explicată prin costurile uriaşe implicate, un fals pe care-l percep uşor ca inginer electronist, participant la introducerea televiziunii color şi a reţelelor de calculatoare. Nu e vorba de fapt de costuri şi de obstacole tehnologice, ci de monopolizarea mediei, bazată pe pasivitatea noastră, pe incapacitatea de a organiza o structură de informare alternativă.

F9. Mercantilizarea politicii, discriminarea crasă în favoarea celor care au bani, pentru a-şi promova interesele. Dar şi credinţa inoculată românilor, că nu se poate lupta decît cu bani mulţi, deşi atîtea naţii s-au dezrobit din revoltă nefinanţată.


G. Criza conştiinţei individuale şi colective

G1. Tare şi năravuri impregnate românilor de istoria lor nefavorabilă, statistic constatabile: inconsecvenţa, găunoşenia, agresivitatea, individualismul, răutatea, meschinăria, vanitatea, bîrfa,  incapacitatea de a acţiona temeinic, curajos, coerent, generos, solidar, de a sprijini eforturile altora- în loc să tot inviţi pe ceilalţi sub steagul propriu.

G2. Fenomenul Piteşti generalizat. Degradarea în masă a conştiinţelor, datorită compromisurilor, "adaptării" la putreda societate românească. Numărul ridicat al celor care au făcut lucruri mai mult sau mai puţin reprobabile, tocindu-şi moralitatea, ca să se "descurce" şi nu au mare chef de răscolirea trecutului recent, de adevăr şi dreptate.

G3. Frica şi laşitatea infiltrate în oase. Clasicele "Nu mă bag, aştept să văd ce iese", "Apa trece pietrele rămîn", "Capul plecat sabia nu-l taie". Acoperite cu poze războinice de ocazie. Întrerupte cu scurte izbucniri de curaj, focuri de paie care mai mult întăresc Sistemul. Românii îşi trag pumni la birt şi se taie în cuţite repede, se desfigurează sau omoară la beţie şi scandal, îşi schilodesc copii şi nevestele, se trosnesc cocoşeşte la meci şi discotecă, dau cu ranga în studenţi dacă se iveşte ocazia, dar rar fac război cu stăpînii...

G4. Teama de schimbare, de tulburări, de riscuri, de mai rău - pe care o au cei care şi-au găsit un echilibru, o anumită bunăstare, poate chiar împlinire, în mijlocul catastrofei generale. Dacă măcar i-ar lăsa pe alţii, mai puţin mulţumiţi, mai curajoşi sau mai drepţi să îşi apere dreptul la viaţa la care aspiră.

G5. Superficialitate crasă, cu treceri ciclice de la isterie la pasivitate. Mitul omului de acţiune care nu are timp să se gîndească de ce face ce face. Mirajul grabei, viciul urmăririi actualităţii, fuga după rezultate imediate, fără abordarea problemelor de fond, atenţia îndreptată spre efecte neglijîndu-se cauzele. Pe de altă parte, decuplarea teoreticienilor sociali de realitatea imediată. În lipsa intervenţiei lor, ţara fiind îndreptată spre cu totul altă direcţie decît elucubrează unii în biblioteci, e drept- pentru bani.

G6. Atitudinea deconcertantă a "poporului",  pentru eliberarea căruia care ar urma să se ducă lupta , disponibilitatea la domesticire, din cauza educaţiei precare şi a lipsurilor.  Trebuind ajutate victimele, fără a le idealiza, ştiind că şi săracii pot fi laşi şi josnici, că se pot vinde ieftin şi trăda repede, că în 1907 au tras în ţărani… fiii lor încorporaţi. Evitarea trecerii de la umanism solidar şi exigent la populism sau gregaritate. Problema redutabilă de a nu fi dorit de cel pe care vrei să-l ajuţi, fapt care îţi surpă legitimitatea şi te obligă să te explici cinstit, pe înţelesul celor mulţi.


H.  Pierderea războiului de sens

H1. Intoxicarea, manipularea, deturnarea, imbecilizarea, domesticirea-  urmărite de media ocupată, care a preluat controlul minţilor telecetăţenilor şi pe care nimeni nu mai încearcă să o elibereze, sau contracareze eficient.

H2. Bombardarea cu gunoi informaţional şi kitch continuu, ca şi cum nevoia de ştiri cretine despre "VIP-uri" cretine ar fi fost cerută intens de publicul însetat de cretinizare. Stimularea interesului pentru trivialităţi, pentru indivizi în loc de ideile lor, pentru bîrfă şi atac la persoană, etc. Decăderea patologică în masă, prin contagiere de la ecrane si pagini toxice pentru minte, fiind premeditată.

H3. Distrugerea metodică a învăţămîntului (măsura eliminării concursurilor de admitere în facultăţi spunînd tot) . Deformarea intelectuală a noilor generaţii. Fabricarea diplomelor fără acoperire, pentru un val de "experţi"... semi-analfabeţi, suficienţi şi aroganţi. Dascăli second-hand vînzînd note. Răspîndirea dispreţului mitocănesc faţă de seriozitate, studiu, cunoaştere, profunzime, vrednicie.

H4. Trădarea intelectualilor , care simulează şi azi "rezistenţa prin cultură", emanînd cîte un comunicat găunos de protest bont,  alergînd după chilipiruri, capital gratuit de imagine şi stăpîni generoşi. Dar care nu sînt capabili (şi nici doritori) să formuleze un proiect alternativ de societate, ca retur pentru pîinea pe care o consumă... ca să poată "crea".

H5. Conflictul între generaţii degenerat în prăpastie, care împiedică colaborarea dintre înţelepciunea experienţei şi creativitatea vitalităţii. În curînd nici promoţiile distanţate cu cîţiva ani nu vor mai putea comunica. Aici ne duce cultul recenţei, cancerul informaţional, televiziunea dizolvantă, neglijarea evoluţiei longitudinale a sistemelor, practica deficitară a explicaţiei sociale. Noii protestatari nu vor să ştie cum au fost zădărnicite eforturile predecesorilor lor, nu-i interesează nimic din trecutul din care le vin lanţurile. Vechii combatanţi nu sînt interesaţi de problemele actuale, au rămas ancoraţi în amintiri, nu-i interesează unde ajung ramurile copacului sădit odinioară.


I. Carenţe ale  condiţiei noastre politice

I1. Complexitatea gigantică a problemei transdisciplinare a organizării mai bune a societăţii - care nu permite o rezolvare riguroasă. Politicienii şi ideologii minţind că au găsit soluţii, pentru a nu se instala panica, aflîndu-se ca societatea merge înainte fără busolă, împinsă doar de jocul intereselor celor puternici.  Înţelepţii care ar putea ataca problema fiind specializaţi şi insularizaţi, cumpăraţi academic să nu se bage în joc, să nu lanseze o mişcare de revoluţionare a ştiinţei politice. Publicul larg, perplex în faţa labirinturilor conceptuale, neavînd acces la metode cum ar fi agregarea şi ierarhizarea ideilor, etc. În loc să se vadă simplitatea ca scop şi să se caute leac la complexitate, victima acesteia.. complică situaţia, folosind simplismul ca mijloc.

I2. Existenţa nenumăratelor temeiuri de dezacord, neînţelegere şi competiţie între oameni, cu atît mai variate cu cît o societate e mai mare şi evoluată.  Contradicţiile inerente împiedică obiectiv şi subiectiv ajungerea la un numitor comun. Unii vor liberalizarea avorturilor sau a homosexualităţii sau a drogurilor sau a băuturilor - alţii interzicere. Unii cer prioritate pentru agricultură, alţii pentru industrie, sau turism. Stat religios versus stat laic. Coaliţie cu nu ştiu care putere fastă, sau integrare in UE,  versus independenţă, sau regionalizare sau federalizare. Unii vor egalitate, alţii echitate, alţii libertate pentru competiţie prin orice mijloace. Folosirea bugetului pentru sprijinirea culturii sau învăţămîntului, sau mai curînd a sănătăţii, versus armatei sau Serviciilor. Unii vor prescriere şi amnistie, alţii pedeapsă si lustraţie. Etc. Etc. Etc. Şocaţi de constatarea acestor contrapuneri inevitabile, "oamenii simpli" se arată intoleranţi tribal faţă de opiniile sau interesele contrare-legitime şi  nu înţeleg utilitatea unui protocol partajat de negociere a divergenţelor.

I3. Capcana alegerilor binare (între comunism şi capitalism, dreapta şi stînga, anarhie şi dictatură, violenţă şi supunere,  "răul mai mic" etc - care ascunde multitudinea problemelor şi alternativelor. Superficialitatea extremă care domină judecăţile chibiţilor, văduvindu-i de perceperea nuanţelor, de înţelegerea modului în care ciuma şi holera fac capital... denunţîndu-se reciproc.

I4. Efectul contradicţiilor, ambiguităţilor, nedeterminărilor, demonetizării, versatilităţii limbajului- exploatat orwellian în războiul de sens, întru împiedicarea orientării coerente în spaţiul conceptelor. Compromiterea unor cuvinte ca: demnitate, rezistenţă, contestare, libertate, dreptate, adevăr, nobleţe, etc. Confuzii inevitabile, numeroase şi greu de depăşit, care fac ca un luptător pentru însănătoşirea statului să fie acuzat de "anarhism", un pasionat al organizării corecte a cetăţii să spună că… "nu face politică", un demagog  să se joace uşor printre ideologii, etc.

I5. Criza valorilor, produsă de "descîntarea" socială, politică şi filosofică  postmodernistă, efectul paralizant al lucidităţii sterile, lipsite de vitalitate creatoare. Cunoaşterea realităţii împinge la neimplicare. Cei profunzi, ştiind că falsificabilitatea produce falsificare, ies circumspect pe tuşă, terenul fiind invadat de entuziaşti fără busolă, naivi exaltaţi şi aventurieri superficiali. Nu găsim o cale de a combina energia generoasă cu inteligenţa aplicată.

I6. Condiţia umană precară, victoria animalului din om, atunci cînd supravieţuirea e pusă în pericol, se sparge pojghiţa ţesută de cultură, rapacitatea consumistă sufoca spiritualitatea şi comoditatea cronică învinge demnitatea. Conflictul dintre lupta individuală pentru existenţă, aspiraţiile sociale şi ţelurile spirituale. Care face ca visătorii să nu poată coopera uşor cu realiştii şi scepticii.

Notă:

Analizînd fiecare obstacol, suficient ca să ne pună beţe în roate, nu ne vom mai mira că nu am reuşit mare lucru în aceşti 22 de ani. Avem exact realitatea de care sîntem capabili şi nu putem micşora Everestul pe care ne visăm. Încercăm dezinvolt să intrăm într-o încăpere cu zeci de lacăte, fără măcar a sesiza că ele există. Ne irosim viaţa pentru a izbi cu capul în uşi ferecate, spărgînd cîte una la disperare, fără a şti cîte ne mai blochează drumul către ţel: găsirea unei metode eficace de ameliorare progresivă a condiţiei mane individuale şi colective.

E  o problemă de un milion de ori mai complicată decît să faci un avion sau să demonstrezi teorema lui Fermat. Şi totuşi umanitatea nu pune la bătaie o armată de gîndiri conexate optim, care să o atace coerent, organizat, metodic. Pentru că profitorii exploatării nu ne lasă să aflăm cît e de complicată, încît să o abordăm adecvat. Vor să se spargă mai departe pe ţărmuri valurile încercărilor de rezolvare haotice, necorelate, simpliste , isterice, tragice. Să ne lăsăm prostiţi de cei care pretind a fi găsit formula magică, gîdilînd vanitatea omului din popor, ca să-l poată domestici mai uşor. Gospodinele, maneliştii, microbiştii şi  bodegiştii degeaba ar aborda teorema lui Fermat şi construcţia unui avion, şi cu atît mai mult pe aceea, incomparabil mai grea a consolidării ştiinţei politice. Îi depăşeşte total, fără rest. Chiar şi 1000 de specialişti bine pregătiţi în nu ştiu care nişe de bibliotecă nu pot să o atace, fără un efort extrem de structurare a cercetării colective.

Cam asta e situaţia pe care vreau să o revelez. De ce? Sub nici o formă pentru a descuraja pe cei care caută soluţii pentru o lume mai bună. Ci pentru a-i preveni, încît să se poziţioneze corespunzător faţă de complexitatea problemei abordate şi să se organizeze în consecinţă. La ce bun să te iroseşti pe drumuri care nu duc nicăieri, numai ca să-ţi împaci conştiinţa că nu ai stat deoparte? Nu se pot cîştiga războaie pregătite prost, fără lucida urmărire a frontului,  alergînd după mori de vînt, pradă elucubraţiilor şi umorilor.

Ştiu că pot irita, că unora nu le va conveni de loc să afle că încearcă să mute marea cu o linguriţă şi că promit miracole. Şi nici să realizeze că am ajuns in asemenea încurcătură, căzînd din speranţe deşarte în depresie paralizantă . Sîntem instinctiv mîndri de noi , de familia noastră, de grupul nostru, de naţia noastră … şi de specia noastră. Amestecul de aspiraţie, vitalitate, patimă, orgoliu, vanitate, ambiţie ne face să nu mai realizăm cît sîntem de mici faţă de imaginea pe care ne-am construit-o prin cultură în oglinda conştiinţei. Puţină smerenie… a umanului, nu ar strica. Ca să ne apucăm lucid de treabă e nevoie să ne percepem corect condiţia. Să nu ne vedem mai sus sau mai jos decît sîntem.

Nu avem cum rezolva o problemă prost pusă. Eu încerc doar să ajut la formularea ei, pe care nu mă simt de loc capabil să o şi rezolv, şi de aceea instig la un curent de formare a unor echipe de cercetare solidară, care să ştie ce şi de ce face. Cam atît mai cred că mai pot şi mai vreau.

Cu părere de rău pentru cei care nu vor considera această atitudine constructivă.

Fac ce îmi pare just, fără a mai aştepta să fiu sigur că nu mă înşel.

Ioan Rosca