luni, 19 ianuarie 2015

Ion Coja. Ce ar trebui să învețe Moscova din eșecul numit Basarabia!

Ce ar trebui să învețe Moscova din eșecul numit Basarabia!

Nu-i huliți pe românii pro-ruși! Lor le revine o misiune istorică deosebită!


Zilele trecute am publicat pe site-ul propriu un text care a apărut prima oară în publicația FLUX de la Chișinău. La mine a ajuns indirect, la mâna a treia sau a patra. Dar bine că a ajuns. Text interesant, semnat de dl Octavian Racu, sub titlul incitant Ucraina – „butoiul cu pulbere” al anericanilor. Oportunitățile ratate ale României. În mod evident un text pro-sovietic – pardon! Pro rusesc!... Se pare că aceasta este și orientarea ziarului FLUX. Să le fie de bine! Suntem cu toții frați, „de-o făptură și de-o seamă”, precum degetele de la o mână, atât de deosebite totuși unul de celelalte... Dar ce treabă bună fac împreună tocmai pentru că fiecare deget are talentul său și contribuția sa specifică, fie ca să poți strânge mai bine mâna prietenului, fie ca s-o faci pumn și să lovești năpraznic în dușman!

Eu zic că avem nevoie și de românii pro-ruși! Atât la București, cât și la Chișinău! La fel cum avem nevoie și de românii pro-americani! Avem nevoie de pro-ruși care să ne prezinte cu corectitudine avantajele și dezavantajele colaborării cu Rusia, și de pro-americani care să ne prezinte avantajele și dezavantajele colaborării cu America! Cu gândul neclintit, și unii și alții, la interesul nostru românesc! Opțiunea fiecăruia nu trebuie să orbească, să întunece mintea și intuiția viitorului! Ci s-o mlădieze după acest unic reper: interesul Neamului.

Dar mai ales avem nevoie de acei români pro-ruși care ar putea să le explice pe îndelete rușilor cât de multe și de mari sunt avantajele și câștigurile pe care rușii le-ar avea de dobândit dacă vor face volta de 180 de grade în politica lor față de România, față de români. Sunt aproape 300 de ani de când Moscova, Mama Rusie, se uită la noi ca la cuiul din talpă. Și în socotelile pe care și le fac strategii planului de a pune mâna pe Bosfor și Dardanele, pe metropola pierdută a ortodoxiei, existența românilor, a noastră, ca Neam și Țară, este piedica cea mai serioasă pe care țarii moscoviți au întâlnit-o în cale. Aproape 200 de ani au încercat rușii să distrugă seminția românească din Basarabia, iar azi, românii din Basarabia sunt cei mai categorici dintre români în afirmarea identității lor românești! Nu le-a ieșit rușilor! Și trebuie ajutați să tragă toate concluziile corecte din aces eșec! Repet: EȘECUL numit Basarabia!

E timpul ca Rusia să abandoneze cu totul planul de „lichidare” a românismului! Au avut acest proiect, proiect criminal propriu zis, dar acceptat de istorie sub eticheta imperialismului, a dreptului celui mai puternic!... Nu rușii au inventat imperialismul! Nu le putem reproșa chiar totul! Trăim de mii de ani într-o lume în care dacă nu-i cucerești tu, te cuceresc alții! Dacă nu te faci stăpân, ajungi să fii tu stăpânit!... Rusia nu este decât produsul, poate cel mai grotesc, mai dureros, al acestei lumi care, se pare, să sperăm, a intrat în criza care-i va declanșa decesul.

Sunt rușii puternici, dar nu suficient de puternici ca să ne termine, să ne dea la o parte din calea lor ori să ne culce la pământ! Suntem o realitate de care, de aici înainte, se poate ține seamă într-un singur fel: respectând dreptul nostru la existență demnă! Ni l-am plătit cu atâta sânge și suntem gata s-o facem în continuare! Dar cui îi mai convine, la Moscova, să aibă în români niște adversari?! Căci nu sunt puține resursele umane și materiale pe care și rușii le-au „sacrificat” pe frontul românesc, în încercarea de a ne scoate din istorie!... Ne-a costat și pe noi teribil de mult, mult mai mult ca pe ruși, cu sacrificii imense am supraviețuit, dar nici rușilor nu le-a fost ușor cu noi în coastă. Am încasat de la ruși pumni și lovituri de tot felul, și mai ales lovituri pe la spate! Dar nici noi n-am rămas datori. N-aș zice că suntem chit, dar din confruntarea cu românii, rușii ies destul de șifonați! Cu vânătăi și buza umflată! Chiar dacă noi abia ne mai tragem suflarea!

E timpul ca rușii să se întrebe dacă a meritat tot efortul rusesc? Să-și facă tovarășii ruși un inventar sincer și lucid al pierderilor pe care le-au înregistrat până acum în confruntarea cu românii! Să înceapă cu „capitalul cel mai de preț”! Omul!

Mă gândesc în primul rând la milioanele de „celaveci” colonizați în Basarabia de Moscova țaristă sau bolșevică. În Basarabia și în statele baltice, precum și în alte „republici” care după 1990 s-au rupt sau vor să se rupă de Moscova! Moscova care, de la an la an, este tot mai puțin rusească, tot mai puțin ortodoxă, creștină!... Tot mai puțin europeană! Și asta, printre altele, pentru că plecarea rușilor cu miile, cu sutele de mii, din vatra lor pentru a coloniza teritorii nerusești, pentru a le transforma în „pământ rusesc”, rusesc și sfânt!, a creat un vid demografic repede umplut cu venitură asiatică!... Acei ruși care trebuiau să-i rusifice pe moldoveni sunt ei pe cale de a deveni buni moldoveni, buni români! Luați fiecare în parte, și în număr mic, aceștia sunt un câștig pentru români și o pierdere, o pagubă pentru ruși!... Ce bine le-ar prinde rușilor dacă s-ar întoarce la baștina lor toți rușii din teritoriile nerusești ale Rusiei! Ar fi Rusia mai puternică în confruntările pe care le va avea curând cu ne-rușii din Rusia!... Cu minoritarii deveniți peste noapte majoritari!

Ca ortodox ce sunt, am sentimentul că îi bate Dumnezeu pe ruși pentru nebunia proiectelor și politicii lor expansioniste, imperialiste! N-au contat pentru ruși suferințele pe care le-au pricinuit altora! S-a mai văzut asta! Dar să nu ia aminte nici la pagubele și ponoasele pe care ei, rușii, le trag de pe urma acestei politici, este semn că Dumnezeu le-a luat mințile!

Este tot mai evident că pagubele care se adună ca revers al expansiunii rusești tind să depășească câștigurile! Ce-au luat pe mere s-a dus pe pere!...

Nu le cerem rușilor să respecte drepturile omului și ale popoarelor cotropite, dar măcar să-și înțeleagă și să-și conștientizeze corect interesele proprii, să priceapă că pe termen lung s-au ales cu o pagubă uriașă: au țara cea mai întinsă și un popor, rușii din Rusia, aflat într-un declin demografic sever, care curând îi va transforma pe ruși, pe ortodocșii din Rusia, într-o minoritate care va pierde dreptul și puterea de a mai conduce o țară așa de mare!... Asta dacă va mai rămâne Rusia la fel de mare!... Căci dezmembrarea Rusiei devine o ipoteză tot mai plauzibilă! Și asta nu atât din pricina celor care stau la pândă să profite de această dezmembrare sau s-o producă, cât din pricina unei gândiri strategice la cel mai înalt nivel care, una din două: ori nu a înțeles corect care sunt interesele RUȘILOR, deosebite de ale Rusiei, ori au lucrat conștient împotriva acestor interese ale RUȘILOR! Nu întâmplător ruși ruși s-au aflat numai din greșeală la conducerea marelui imperiu în ultimii o sută de ani!

Noi, românii, vom avea mult de câștigat dacă Rusia își va înțelege, măcar în zilele noastre, adică în ultimul ceas, adevăratele sale interese!... S-ar părea că vom avea de câștigat și dacă Rusia va cădea în prăpastia pe care și-o sapă singură, cu asistență internațională din toate direcțiile. Dar nu mi-ar plăcea acel câștig, dobândit după catastrofa dezmembrării Rusiei. Este foarte probabil că „dezmembrarea Rusiei” se va produce cu convulsii primejdioase și pentru cei din apropiere. Pentru toată planeta! Deci nu asta trebuie să ne dorim!

Așa că mă adresez românilor pro-ruși cu îndemnul de a se folosi de trecerea pe care o au la Moscova pentru a-i ajuta pe prietenii ruși să pună punct încercărilor de a-i păstra în sfera lor de influență pe românii din cele două state românești. Lăsați-ne în pace și rânduială să ne vedem de ale noastre! Veți avea mult mai mult de câștigat dacă vă veți decide să fiți oameni de cuvînt, oameni ai respectului pentru lege și dreptate!

Iar dacă veniți spre noi cu propuneri de bună vecinătate, să nu vă închipuiți că tot ce a fost până acum între noi poate fi invocat în sprijinul și spiritul bunei vecinătăți! Fiți bărbații care s-au ilustrat în istoria Rusiei de atâtea ori și bateți palma cu noi, recunoscându-vă vina de a ne fi dorit pieirea, de a fi lucrat și conspirat în acest scop absurd, cu sute de mii de români victime ale nebuniei voastre! Mi-ar tihni, nu numai nouă, dar și rușilor adevărați, să vă cereți iertare de la bunul Dumnezeu și de la urmașii celor pe care i-ați năpăstuit!... Abia apoi putem să vă credem! Și putem sta de vorbă asupra viitorului nostru. Nu ne deranjează ca viitorul nostru românesc să interfereze rodnic cu al vostru, rusesc!... Până acum, trecutul a interferat în chip dramatic, tragic! Musai să-i punem capăt!

Textul domnului Octavian Racu conține o asemenea invitație la bună vecinătate. Probabil că n-o face în nume propriu, ci este cuprins într-o strategie a Moscovei de a capta încrederea și bună voința noastră! Dar cum să iei în serios termenii în care se face această invitație?!...

Cică „Rusia postsovietică nu a avut niciodată tendințe și dorințe expansioniste, din simplul motiv: lipsa resurselor necesare pentru o expansiune masivă. Rusia nu are nevoie de Ucraina, pentru Rusia Ucraina este un lux prea mare. Rusia nu are nevoie de țările baltice, pentru că o costă prea mult. Rusia nu are nevoie de România, pentru că nu ar avea capacitatea de a hrăni cei 20 milioane de români. Rusia nu are nevoie de resurse energetice, pentru că are suficiente resurse. Ce vrea Rusia atunci?”


Domnule Racu, vă credem că Rusia nu mai are tendințe expansioniste! Pentru că nu are sau nu mai are „resursele neceesare”. Dar când le va avea, ce va face? Va relua tendințele expansioniste?!... Eu asta înțeleg din pledoaria dumneavoastră! Asta ați vrut să spuneți?!


Cu totul remarcabilă și de neuitat este fraza despre România a domnului Racu: „Rusia nu are nevoie de România, pentru că nu ar avea capacitatea de a hrăni 20 de milioane de români.” Adică de câte ori am fost sub ocupație rusească – de vreo zece ori!, rușii veneau ca să ne hrănească?!... Acesta a fost și scopul urmărit de CAER, de planul Valev?, hrănirea românilor din hambarele Rusiei?!... Așadar, să nu ne fie teamă de ruși, că nu mai au cu ce să facă opere de binefacere, așa cum au tot făcut în istoria lor!...

Dacă Rusia „nu are nevoie de România” și nici de alte spații din vecinătate, ce vrea atunci Rusia și domnul Racu de la noi?

„Rusia – ne informează confratele nostru de la Chișinău, își dorește un singur lucru: oprirea expansiunii americane spre Est. De dragul acestui fapt, ea este gata să plătească orice preț statelor cu care ar putea purta un dialog, state care ar fi conștiente de propriul interes național. Problema este că țările din “cordonul sanitar” sunt lipsite de orice autonomie și orice conștientizare a propriilor interese. Ele nu sunt decât un ansamblu de pioni, care servesc în calitate de câine de pază a intereselor americane, fiind gata în orice clipă să-și sacrifice propria populație, de dragul capriciilor Casei Albe.” Așa deci!...

Vere Racu, Stalin l-a păcălit la Yalta pe nevolnicul de Roosevelt invocând necesitatea unui „cordon sanitar” la hotarele Rusiei, necesitatea vitală de a controla România în proporție de 90%, proporția de aur a diplomației sovieto-ruse! Pentru porcăria de la Yalta, pentru trădarea de la Yalta, SUA nu s-a plătit niciodată! Mulți zic că aceea nu a fost greșeala Americii, ci a structurilor oculte de care atârna voința și gândirea paraplegicului! Se pare că acum America încearcă să repare ce a stricat la Yalta, încearcă să se înscrie pe linia Patton, generalul care a plătit cu viața faptul că gândea ca un om normal!... Ca un american autentic!

În momentul de față Rusia se află într-o poziție slabă. A pierdut „cordonul sanitar”! Nu mai are sateliții care o ascultau fără să crâcnească, nu mai are nici ideologia cu care să amețească pe cei slabi de ânger! În țară, în Marea Rusie, decădere generalizată!... Nu mă bucur de răul Rusiei! Mă îngrijorează la fel de mult ca și atunci când aș vedea Rusia pe cai mari de tot! Singura speranță, mai bine zis consolare a Rusiei, dar și a României, este că situația este aceeași, albastră rău, pe întreaga noastră planetă. Redresarea nu se poate produce decât la acest nivel, planetar!

Pentru aceasta este nevoie să pricepem cauzele care au dus la situația de azi. Este timpul să înțelegem că impasul planetar în care ne aflăm este rezultatul fatal al minciunilor acumulate sute de ani de-a lungul unei istorii falsificate! În mod sigur soluția este una singură, o soluție de care marile puteri ale lumii de azi se feresc ca dracul de tămâie: ADEVĂRUL!

Numai de la adevăr pornind, scuturându-ne de minciuni ca de noroiul de pe haine, putem discuta spornic unii cu alții, inclusiv românii cu rușii! Nu e de așteptat mare lucru de la liderii politici. Mai există și alți inși, români și ruși, capabili să reprezinte șansele adevărului de a sta la baza relansării relațiilor dintre Rusia și România.

Ce înțeleg prin aceste vorbe, data viitoare! Până atunci, tot binele! Și la Moscova, și la București! De Chișinău nici nu mai vorbesc!...

Ion Coja

18 ianuarie 2015

duminică, 18 ianuarie 2015

Ioan Roşca: Scrisoare deschisă- trimisă lui Klaus Iohannis de un emigrant contestatar, prin reţeaua Internet

Ioan Roşca: Scrisoare deschisă- trimisă lui Klaus Iohannis de un emigrant contestatar, prin reţeaua Internet
13-dreptateDomnule Iohannis,
            Sînt un consecvent combatant al farsei politice feseniste, prin care continuatorii postdecembrişti ai regimului comunist menţin România în captivitate,  degradînd-o patologic- de 25 de ani. Unul dintre cei care, respingînd orice chilipir, s-au irosit pentru cauza eliberării României, pe un front de pe care mulţi au dezertat. Şi care nu urmăreşte nici acum vreun scop personal, sau notorietate, ci recurge la acest gest, în speranţa că mesajul va ajunge şi la dv., conţinutul putînd însă interesa şi pe alţii. Date despre mine- pentru a înţelege din ce unghi vă abordez- pot fi găsite pe Internet (www.ioanrosca.comwww.procesulcomunismului.comwww.piatauniversitatii.com).
Dar aş prefera să daţi atenţie ideilor şi nu celui care le formulează aici, căci, deşi vă scriu în nume personal, cred că reprezint măcar parţial o categorie de români cărora le pot explicita viziunea şi aşteptările, expunîndu-vă o perspectivă care vă poate suprinde, căci pătrunde rar în spaţiul public. Este vorba de segmentul contestatarilor legitimităţii actualului regim politic- instalat în 1990 prin deturnarea revoluţiei. Regim care a împiedicat emanciparea României, pentru a evita pedepsirea celor responsabili de genocid şi a realiza înzestrarea lor (şi moştenitorilor lor) din prada jefuită victimelor- prin intermediul statului român uzurpat. Pentru a-şi realiza devastatorul program, nomenclatura securicomunistă, năpîrlită rapid la un capitalism murdar de cumetrie, a capturat sau distrus avuţia colectivă, a transformat România într-o colonie omnidirecţională, a degradat conştiinţele celor obligaţi la "descurcare", silindu-i pe împătimiţii de demnitate să-şi părăsească glia. Înstrăinare greu de suportat, a românilor intransigenţi, care v-au dat de curînd un semn, de departe, pentru a aminti că au plecat din cauza celor care s-au repezit la mărire şi avere- cucerind distructiv România. Şi că încă speră la dreptate şi reparaţii- mai ales pentru a se putea întoarce acasă.
Mă bucură atenţia pe care o daţi diasporei, care cuprinde un segment masiv de migraţie temporară dar şi un filon de exil politic- din care fac şi eu parte, căci nu am acceptat continuarea ocupaţiei securiste a României. Nu ştiu prin ce prismă priviţi situaţia românilor siliţi să îşi lase acasă rădăcinile. E bine că vă preocupă uşurarea vieţii noastre - acolo unde am ajuns, dar şi mai important ar fi să ştim ce aţi vrea să se facă pentru revenirea în ţară a celor care nu au putut suporta compromisurile mlăştinoase necesare -de regulă- pentru a trăi sub furi. Ar trebui făcut oricum ceva ca să nu se mai plece în masă din România, ca de pe un vapor care se scufundă. Spaţiul pe care românii îl numesc "acasă" trebuie să rămînă bine localizat geografic, focalizat între graniţele ţării. Cei care ne îndepărtează, vor poate să redefinim românitatea, ca pe ceva difuz, distribuit într-o diasporă ce se întinde prin toată lumea. Să relativizăm sensul "României", ca să poată fi ocupat fără oprelişti fostul spaţiu mioritic, de canalii şi venetici? Ar fi sinistru ca natalitatea să sporească şi educaţia să îşi ridice nivelul (aşa cum propuneţi) numai pentru ca să se întreţină exportul românesc de creiere, braţe de muncă, carne de tun şi de sex. A venit momentul ca statul român să nu mai cheltuiască bani pentru formarea specialiştilor sau servitorilor livraţi gratis altora.  Şi cum împiedicarea plecării ca în vremea dictaturii, nu poate fi o soluţie, fiecare avînd libertatea de a sluji pe cine şi cum vrea, nu rămîne decît alternativa de a face atractivă rămînerea (revenirea) în Romania. Ori pentru asta, ar trebui măsuri eficace şi convingătoare- de la organizarea unei industrii IT româneşti competitive la confiscarea averilor ilicite şi relansarea economiei, pe baza avuţiei şi demnităţii recuperate astfel.
Astfel de proiecte nu apar în programul dv. prezidenţial: "România lucrului bine făcut"- la care mă raportez în continuare. Înţeleg că aţi rămas la nivelul principiilor, al generalităţilor. Dar termenii în care vă referiţi la cumplita realitate arată că nu am trăit pe aceeaşi faţă a istoriei recente. Dv. şi cei care v-au suţinut în aceste alegeri (sau au participat la redactarea documentului la care mă refer) aţi trecut prin altceva decît noi, cei alungaţi din ţară de mişelia contagioasă difuzată -de sus- în toată societatea românească. E normal- fiecare cu destinul care i-a format perspectiva. Păreţi a reprezenta pe aceia care, probabil descurcîndu-se mai bine, cred că România a progresat după 1989 către democraţie, emancipare socială şi  demnitate naţională- cu greşeli, pe care le credeţi reparabile prin reformă, fără a fi nevoie de o adevărată revoluţie politică.
Noi însă, care am avut "ghinionul" să nu ne putem integra în tranziţie, credem altfel- şi vă invit să luaţi notă de punctul de vedere anti-sistem, înainte de a vă confrunta cu o posibilă revoltă, aparent confuză, pe care, fără a-i înţelege resorturile, va trebui poate să o zdrobiţi cu "forţele de ordine", pentru a asigura "stabilitatea" muşuroiului mafiot intern, devenit, cu preţul aservirii ţării... "acquis european". Dacă nu veţi deschide o cale de comunicare fructuoasă cu segmentul celor acut nemulţumiţi de jocul oribil impus de pătura cotropitoare (care va încerca să vă confişte şi folosească) puteţi sfîrşi în postura lugubră de instrument al reprimării românilor care vor prea tare "lucrul bine făcut".
Dar fără alde' noi... nu vă văd bine. Veţi însănătoşi România înconjurat de lichele, trădători, impostori, mincinoşi, infractori, sforari şi demagogi contagioşi? Dacă vreţi să vedeţi cum şi cu ce efecte vă poate învinge sistemul şi pe dv., rămas singur sau înconjurat cu eternii "politicieni", "experţi", "analişti" şi "lideri civici" ("personalităţi"- care au monopolizat steril scena publică)- analizaţi experienţa CDR din 1996-2000, modul în care s-a convertit speranţa în lehamite...  
            Nu intenţionam să mai intervin în zvîrcolirea "politică" românească. Ceea ce m-a determinat să vă pun astfel în gardă este evenimentul care s-a produs duminică şi v-a proiectat surprinzător spre scaunul prezidenţial (rămînînd de văzut cum veţi rezolva problema juridică pusă de ANI , încăt să nu faceţi jocul baronilor aflaţi în situaţii similare). Aţi reuşit fiind votat şi de o parte dintre cei care percep farsa politică la fel ca mine, evitînd urna (eu nu am votat nici acum) ca să nu crediteze "rotativa"- prin "alegerea răului mai mic". De oameni pe care însă obrăznicia lui Ponta i-a scos din fire, determinîndu-i să îndure cozi interminabile sau să îi roage pe apropiaţii rămăşi acasă să vă susţină, numai pentru a da peste nas găştii pesediste, benzii insuportabile de la Antena3 şi -nu în ultimul rînd- marelui criminal nepedepsit, care ne-a împins să ne luăm lumea în cap- interminabilul Ion Iliescu. Fără însă a şti prea bine cine era contra-candidatul detestatului Ponta (PSD), sau ce vă conţine programul (care oricum, nu e de natură să stîrnească interesul unui om sătul de declaraţii bună intenţie).
Ar fi păcat să nu înţelegeţi acest mesaj al disperării furioase- şi să-l consideraţi ca pe un cec in alb din partea celor care vor răsturnare eliberatoare şi nu o cîrpeală acoperită cu vorbe frumoase- dar goale. Ei aşteaptă ruptura. Nu se pot ridica clădiri trainice pe temelii şubrede, creea economii sănătoase lăsînd marele jaf necorectat, forma caractere nobile într-un iad moral.  Nu se va schimba nimic dacă nu se schimbă totul- fie şi progresiv. Dacă nu vă aşteptaţi la o luptă dură cu paraziţii, la un adevărat război cu cei care au nevoie critic de "lucrul rău făcut" - vă legănaţi în iluzii. Iar dacă veţi încerca să evitaţi confruntarea cu cei care nu vor ceda prada din gheare, veţi eşua în demagogie.

           33-mutatia-controlFiind trecut prin şcoala de şlefuire a discursului, am sesizat tehnica mediocră- a celor care v-au "bine făcut" programul. Sună frumos, probabil puţini percep crevasele şi umbrele textului, care mie însă îmi dau fiori. Aţi evitat problemele spinoase, rămînînd la suprafaţa remarcilor atrăgătoare, eludînd contradicţiile profunde cu care e confruntată societatea şi care -neglijate- pot paraliza orice încercare de schimbare. În speranţa că nu e vorba de o strategie premeditată de non-angajare, ci doar de o tactică electorală de evitare a împotrivirii celor vizaţi,  deci că acum veţi considera provocarea mea bine venită, vă prezint în continuare cîteva consideraţii (care pot zgîria urechea formată la muzica politică mainstream) punîndu-vă întrebări despre care nu am găsit răspuns în programul dv. O situaţie pe care vă propun să o reparaţi, pentru a ne dovedi că vă asumaţi răspunderi clare, monitorizabile ulterior.

Nu încerc să vă conving de nimic. Punctul de vedere al celor ca mine, asumat non-conformist, este expus mai jos doar ca să vă definiţi poziţia faţă de el- încît să ştiţi în ce măsură ne puteţi reprezenta şi pe noi, cei care gîndim astfel:
            1. Democraţie reală sau simulare? Sporirea puterii cetăţeanului cere cît mai multă informare corectă şi democraţie directă (prin referendum- realizabil azi uşor prin vot electronic-pentru problemele importante, inclusiv cele legate de taxe). Şi eliminarea oricăror restricţii din calea ridicării unor noi partide şi asociaţii- căci aşa cum aţi semnalat şi dv. în program- din cauza limitărilor actuale, situaţia nu se poate corecta prin ridicarea unei alternative curate- ceea ce arătă pentru cine lucrează maşinăria legală, în frunte cu Constituţia.
Totul e spoială şi minciună, "mandatarea" fiind evident o farsă, într-o lume în care îmbogăţiţii cumpăra imparabil "reprezentanţi" cu mandat ambiguu. Ar trebui impuse constituţional instrumente eficace de control şi corecţie a reprezentării: transparenţa totală a activităţii legislative şi administrative, contractul politic precis şi imperativ faţă de alegători- cu răspunderi penale pentru încălcare (în loc de imunitate...) . 
Pentru ca într-adevăr cetăţeanul să devină stăpînul statului (şi nu sclavul celor care folosesc instituţiile uzurpate ca instrumente de dominare) Constituţia ar trebui schimbată din temelii, nu doar revizuită pe ici pe colo. Cetăţenii trebuie să poată participa la conceperea şi votarea ei (şi asta pe puncte, nu numai în bloc) şi să o poată revizui fără oprelişti- cînd simt nevoia. Să o poată invoca apoi eficace- ca sediu principal de drept şi ca instrument de contestare a legitimităţii legilor (fiind eliminat monopolul Curţii Constituţionale - pusă acum mai sus ca voinţa populară).
Evitînd polarizarea protocolului de bază în direcţia intereselor (viziunii) unora sau altora, Constituţia trebuie să devină un garant al echitităţii negocierii convenţiei sociale, inclusiv în problemele spinoase semnalate mai jos.
            2 Români sau europeni? Democraţia reglementeză viaţa într-o cetate bine precizată. Problema raportului dintre noi şi lumea exterioară este fundamentală. Programul dv. neglijează faptul că aservirea operează azi în numele "integrării" şi "protecţiei". Să nu uităm că am mai fost invitaţi la integrare protectoare- şi de turci, şi de austrieci, şi de nemţi şi de ruşi. Deseori nevoile cetăţenilor români coincid cu cele a altor europeni. Dar atunci cînd între cele două nivele de organizare colectivă apare o contradicţie serioasă, trebuie să ştim ce criteriu are prevalenţă- pentru dv. În caz de conflict de interese, veţi apăra poziţia românilor faţă de restul UE sau poziţia UE faţă de români? Vom face tot ne cer funcţionarii de la Bruxelles, indiferent de consecinţe, pentru că nişte persoane, de regulă fără adevărată reprezentativitate, au semnat convenţii prin care se cedează prea mult din suveranitatea României? Vom trăi în cetate aşa cum vrea majoritatea europeană- sau aşa cum vrea majoritatea poporului român? Ce sens mai are "democraţia" la nivel naţional, dacă regulile de joc intern nu sînt stabilite prin voinţa cetăţenilor ţării? În cazul în care un conflict major nu se va putea rezolva, s-ar justifica retragerea României din UE, sau trebuie să ne considerăm ireversibil anexaţi?
Nu sînt frămîntări teoretice, ci lămuriri cruciale privind atitudinea celor care vor să ne conducă. Vreţi să continuăm vinderea resurselor strategice (pe mai nimic), sau a pămîntului nostru- în condiţiile actuale de disparitate a puterii de cumpărare? Veţi stimula recuperarea tezaurului de la Moscova sau a datoriei Germaniei faţă de noi, semnalată de domnul Golban? Veţi tolera continuarea politicii de avantajare a capitalului străin, a băncilor care scot cîştigul cămătăresc afară, a firmelor de aiurea (invitate de jefuitorii interni la împărţirea prăzii) care au nevoie de mînă ieftină de lucru şi piaţă nestingherită de desfacere, a importării softului produs de programatorii noştri exportaţi, a retrocedărilor către persoane dinafara ţării, a asumării unor convenţii nocive pentru noi- cum ar fi ACTA ? Sau, în tradiţia liberalismului de tip "prin noi înşine", vă plasaţi de partea sprijinirii, cu maximă prioritate,  a intereselor cetăţenilor români faţă de lumea exterioară (cu care se află în colaborare dar şi în inevitabilă competiţie)- aşa cum e firesc în interiorul unei adevărate cetăţi democratice? Aceste probleme lipsesc din textul dv. Trebuie să ştim la timp dacă neocolonialismul vă pare benefic sau malefic, sau dacă nu consideraţi că ne confruntăm cu el.
            3. Neatîrnare sau vasalitate? Într-o democraţie reală, preşedintele nu ar trebui să stabilească politica externă, fără a verifica şi respecta dorinţele majorităţii. Nu ar trebui să angajeze ţara împotriva voinţei poporului, mai ales prin înţelegeri secrete, ci ar trebui să supună controlului şi sondajului public orice angajamente internaţionale importante (cum ar fi alianţele militare, convenţiile comerciale, sau împrumuturile externe). Procedînd astfel, el se poate justifica uşor cînd respinge presiuni oculte: "Nu mă lasă poporul meu să fac asta!" şi "M-am obligat să-l consult."
Nu întîmplător nu se discută mai nimic pe acest subiect în campania electorală- rămîne toată libertatea de manevră celui care nu are promisiuni de respectat.  De aceea aş dori să vă exprimaţi fără echivoc orientarea privind vasalitatea sau neatîrnarea. Credeţi în valoarea independenţei naţiunii pentru cetăţenii ei, sau împărtăşiţi scepticismul celor care consideră că o ţară ca România nu poate decît să-şi schimbe stăpînii, supunîndu-se unui imperiu, ca acesta să îl protejeze de altul, mai rapace?  Flagranta lipsă de reciprocitate din "partenariatele" cu care "ne mîndrim" (vezi vizele necesare pentru intrarea în SUA) arată că nu am scăpat de fanariotism, doar comutînd "lumina" de la răsărit spre apus. Au apărut chiar omologii consilierilor sovietici, în poziţii importante... Veţi folosi şi dv astfel de consilieri?
Găsesc îngrijorător tonul programului dv. şi precizările ca: "voi sprijini şi alte cauze decît cele care ne privesc direct". Obedienţa faţă de actualii parteneri poate merge  pînă la  disponibilitatea pentru implicarea României în aventuri externe care nu au legătură cu securitatea noastră, spre noi Afganistane şi Iraq-uri, vînînd "teroriştii" produşi de vreun război sfînt anti-musulman? Vom găzdui stabilimente tip Guantanamo, vom ataca Iranul sau Venezuela, vom înăbuşi revoltele din Palestina- la cererea partenerului cel mai privilegiat al partenerului nostru privilegiat? Sau ne vom repezi spre Rusia în apărarea integrităţii Ucrainei... care a  primit cadou de la URSS, după conferinţa de la Paris din 1947, fără nici un temei valid,  teritorii istorice româneşti?  De ce ar trebui să servim astfel pe aceia care ne cer - se pare- să renunţăm la reunificare, din motive geostrategice, deci nu ne apără interesele- nefiind sigur că ne vor ajuta, în caz de invazie şi că nu ve vor ceda la troc, la fel ca în trecut ?
Am putea deveni iar carne de tun, pentru acţiuni imperialiste? Puteţi să luptaţi personal- dacă vreţi, dar pe noi să ne întrebaţi neaparat dacă mai vrem să murim pentru alţii sau să formăm mercenari pentru agende străine. Trebuie să verificaţi dacă poporul român a căpătat gustul războielor de cotropire, alături de aliaţi cu experienţă în domeniu, sau dacă vă cere să rămîneţi fidel tradiţionalei noastre poziţii de neutralitate, de folosire a forţei militare doar în scopul apărării ţării de atacuri reale. Nu uitaţi cum am plătit susţinerea războiului Aliaţilor după 23 August 1944, sau ce a păţit Antonescu pentru că ne-a împins în dezastru- deşi a avut justificarea reîntregirii şi a faptului că la un moment dat tabăra căştigătoare părea Germania.... Nu se ştie deci niciodată unde ajungi cînd te laşi antrenat în aventuri belicoase. Să ne răţoim spre cine sîntem asmuţiţi, pentru ca nu cumva competiţia dintre imperii să nu se tranşeze letal pe teritoriul românesc? Sau să ne lăsăm buzunăriţi pentru a alimenta bugetul cu banii necesari achiziţionării de echipement militar uzat, de care alţii vor să se debaraseze ? (o afacere tipică pentru complexul militaro-industrial).
Mai vreau să înţeleg cum împăcaţi întărirea graniţei de Est a Europei- tocmai pe Prut, cu creerea condiţiilor optime pentru reunificare (dacă fraţii- despărţiţi de Prut- o vor vrea).
Ne-am bucurat în 1958 cînd am scăpat de armata rusă, care ne "apăra de americani", ca acum să jubilăm că se întinde şi la noi reţeaua bazelor militare americane (care ies şi ele foarte greu de pe unde intră)- ca să nu ne atace ruşii... în timp ce teritoriile acaparate nouă rămîn dincolo de graniţă. Nu comentez o politică pe care nu ştiu cîţi români o considera greşită (ca mine- adept al unei neutralităţi de tip elveţian, pe care nu o consider iluzorie în contextul curent) pentru că presupun că majoritatea vă însoţeşte în convingerea că apăraţi compromisul extern optim. Dar dacă ne-am cedat independenţa şi am redevenit stat vasal, cred că ar fi bine ca acest lucru să fie declarat pe şleau. Să ştim şi noi pentru ce se fac cheltuieli militare. Sau, să ştie şi cei care se pot dedica dezrobirii. 
            4. Profit sau viaţă? Atunci cînd e vorba de exploatarea resurselor, problema protecţiei intereselor naţionale interferează cu aspecte ecologice (dar nu ar trebui ascunsă în spatele lor). Cine şi cum doriţi să profite de bogaţiile României: noi, partenerii de afaceri ai jefuitorilor noştri sau urmaşii generaţiei noastre blestemate, care încearcă să vîndă tot ce apucă (a se vedea dosarele aurului, petrolului, gazelor de şist, pădurilor etc.)? Vă veţi împotrivi înlocuirii seminţelor noastre cu cele pe care nu vom avea decît licenţe anuale? Sau transformării românilor în căpşunarii fermierilor străini- care le vor acapara acum propriile terenuri, din cauza unei legislaţii anti-naţionale? Veţi fi avocatul nostru în bătălia care ne opune intereselor de tip Monsanto sau Chevron, sau ne veţi lăsa la cheremul lor, ca să nu iritaţi "partenerii strategici"? Permitem multinaţionalelor să ne lase fără codri, rîuri şi apă în fîntîni, secătuind rezervele de care au nevoie cei ce vor veni? Ce veţi face cînd ţăranii noştri vor fi iar călcaţi în picioare de fii lor- jandarmi, la comanda vulturilor consesionatori- ca să nu ne întoarcem în 1907? De ce nu e prezent, în programul dv. pentru sănatate, obiectivul consolidării industriei naţionale de medicamente ieftine, astfel încît sistemul medical să nu devină un instrument al multinaţionalelor farmaceutice?
Din perspectiva speranţelor legate de agricultura ecologică şi turismul rustic, credeţi că se poate face bine satului românesc reducînd puternic populaţia de la ţară, sufocînd fiscal viaţa autosuficientă de acolo, industrializînd agricultura, îmbrăcînd cooperativizarea şi sistematizarea în haine noi? Şi asta tocmai cînd modelul intensiv bazat pe un consum nelimitat de petrol şi- mai nou - pe inginerie genetică (model care a cam eliminat ţărănimea în occident) e reconsiderat afară? Ne veţi ajuta să ne apărăm viaţa la ţară şi să ne protejăm farfuriile, de fructe şi legume artificiale?
Ce puteţi face pentru adepţii unei ecologii extinse pe dimensiunea antropologică, care detestă direcţia dezumanizantă în care mercantilismul frenetic împinge societatea- dorind un echilibru viabil între modernitate şi tradiţie? Sau care consideră că fluiditatea şi complexitatea excesivă spre care e împinsă viaţa colectivă surpă condiţia umană sănătoasă, dorind revenirea unei vieţi mai simple, fireşti, inteligibile? Ce poziţie aveţi faţă de "dezvoltarea exponenţială" (cancerigenă) impusă de setea de dividende şi de consumerismul aţîţat sistemic- în raport cu cumpătarea, cu dezvoltarea sustenabilă şi conservarea mediului şi vieţii- pentru viitor? Cum poziţionaţi "liberalismul" faţă de "laissez faire"-ul promovat agresiv, care a cotropit planeta şi e pe cale de a o urîţi ireparabil?  
            5. Liberi sau slugi?  Referitor la calea "de dreapta" (sau "de stînga"), vă semnalez că sîntem tot mai mulţi care nu mai înghiţim făcăturile doctrinare menite manipulării celor de jos de către cei de sus. Ca preşedinte al tuturor românilor, ar trebui să nu vă mai raportaţi la o axă  fără sens (drepta/stînga- faţă de care dintre nenumăratele problematici?)- menită întreţinerii diversiunii politice.
Să fim europeni ne-anacronici. Deschizîndu-se spre lumea modernă, România se confruntă cu bolile şi problemele ei, iar dezavantajaţii jocului social se vor întîlni- cu omologii lor din occident. Românul corect informat (dacă nu se află printre profitori) va vrea şi el eliberarea societăţii de căpuşa bancară şi de capitalismul de cazino- care pune accentul pe speculaţie, în dauna muncii cinsitite şi creativităţii productive. Cît timp credeţi că vor mai putea fi îndoctrinaţi sărăciţii Europei de Est, cu ideologiile convenabile cuceritorilor marilor capitaluri (şi privilegiilor aferente)- în numele repulsiei faţă de regimul comunist?
34-refuz-uzurpatorii
Cu atît mai mult e artificial acest rebut ideologic, cu cît la noi, oligarhia pe care ar urma să o respectăm ca pe cîştigătoarea jocului capitalist, în numele principiilor "dreptei",  este o extracţie a fostei nomenclaturi comuniste... care a ţinut predici de stînga în timp ce se îmbogăţea necinstit. Foştii Tovarăşi vor să nu le tulburăm "liberalismul", stînd cuminţi în ţarcul condamnaţilor la exploatare,  lăsînd hienele să-şi valorifice prada, folosindu-ne ca slugi disciplinate. Sau să ne bucurăm că adoptă şi ciocoimea roşie formele sofisticate şi bine disimulate de parazitism, la care se recurge în lupta pentru existenţă în lumea civilizată. A venit timpul să nu mai intoxicăm românii cu teorii cum au fost acelea ale "terapiei de şoc", valorii nule a industriei noastre- bune de fier vechi, avantajelor privatizărilor şi înstrăinărilor- pe nimic, bunăstării aduse de capitalul străin şi de împrumuturile la FMI,  cultului aservirii şi renunţării la protecţionism.
Dv. militaţi pentru trecerea imediată la Euro- din credinţă, din obligaţie, sau în urma unei demonstraţii care v-a convins?  Ca preşedinte trebuie să vegheaţi ca să nu fim expuşi la un nou experiment păgubos, la o nouă manevră perfidă de discriminare şi spoliere.
6. Firme mici sau corporaţii?  Sînteţi adeptul lui "small is beautifull" sau a gigantismului economic? Doriţi ca "lucrul bine făcut" să fie reprodus eficace în milioane de exemplare, în reţele de tip McDonald's- sau să aibă varietatea de forme rezultată din activitatea - poate mai puţin performantă- a milioanelor de intervenienţi autonomi? Cum veţi acţiona întru sprijinirea modelului preferat? Se poate combate degenerarea monopolistă, în plin imperialism?  Cum veţi apăra "peştii mici" (la care faceţi o referire succintă în program), care doresc să se împlinească liber, participînd la jocul economic ca mici întreprinzători, de marii rechini- care cotropesc oceanul şi corup democraţia, pentru a ne putea înghiţi mai bine, transformîndu-ne în furnici salariate? Ce mecanisme concrete aveţi în vedere, pentru sprijinirea asocierii "peştilor mici"- la care faceţi o aluzie în program?
Cum vă plasaţi faţă de distributivism (democraţia economică), avînd în vedere că modelul actual de liberalism produce subţierea clasei medii şi acumularea revoltătoare a bogăţiei- în cîteva miini? Ce poziţie aţi avut sau aveţi faţă de legea Cojocaru din 1990 (sau de cea din 2008)? Sînteţi de acord că avuţia muncită de români pînă în 1990 le aparţine de drept şi că ea ar trebui măcar parţial returată proprietarilor- de exemplu alimentînd fondul de pensii? Dar cu ideile domnului Rugină privind leul greu şi apărarea comunităţii de speculaţii valutare, ca să nu mai suportăm mega-escrocherii finanţiste- ca devalorizarea care ne-a sărăcit, după 1990?
În cîrdăşie cu baronii locali, multinaţionalele pot capta contractele cu statul şi dirija regulile de joc în interesul lor. Dosarul Microsoft/Siveco nu e decît vîrful aisbergului. Societatea trebuie apărată eficace de manevrele corporaţiilor- marele duşman actual al democraţiei reale. Altfel vom munci pentru a umfla nelimitat buzunarele cîtorva patroni, care plătesc salarii nesimţite celor care mulg angajaţii în ciclul producător-consumator, sau ne sifonează buzunarele cu pompa bugetului, prin contracte pentru şosele imaginare, borduri inutile, săli de sport în islazuri, soft pedagogic toxic şi tablete- în loc de manuale şi salarii.
Ce veţi face cînd "partenerii strategici" vor cere să le fie favorizate firmele/interesele sau vă vor da alte indicaţii neavenite? Vă amintesc că mentorii noştri post-decembrişti ne-au îndemnat să ne facem ţăndări marile intreprinderi, să desfiinţăm asociaţiile, să renunţăm la planificare centrală-  în timp ce la ei era vremea fuziunilor, pentru a forma giganţi gestionaţi centralizat ... Cum poate fi oare parată mituirea sau intimidarea reprezentanţilor şi tehnicienilor unei ţării degradate şi aservite?
7. Dreptate sau umilinţă? Un interes explicabil al străinătăţii este să nu tulburăm apele cu procesul comunismului, contrarevolutiei si tranziţiei criminale- ceea ce a şi determinat vinovaţii să caute adăpostul unei integrări protectoare.
Constat că nu spuneţi nimic despre asta în programul dv. Ni s-a mai strigat "La muncă!" şi în 1990 (cînd domnul Cîmpeanu îmi explica de ce nu contează cine şi cum se va căpătui, dacă apar repede bogaţii şi săracii necesari prosperităţii...) Ce fel de concordie socială şi şantier de reconstrucţie vreţi? Să ne împăcăm cu infractorii deveniţi oligarhi, avînd buzunarele şi sufletele răvăşite de ei? Să muncim ca să sporim averile jefuite părinţilor noştri? Să uităm tot ce ne-au făcut Tovaraşii împatronaţi, în numele nevoii de consens productiv? Să ne îndemnăm copiii să-i slujească cuminte pe copiii lor, respectînd relieful economic creat de un genocid continuat pînă azi? Să lucrăm pentru răpitorii ne-au refuzat satisfacţia de a-şi cere iertare, obligîndu-ne să asistăm umiliţi la insuportabilul spectacol al îmbogăţirii lor fabuloase/frauduloase ? Deşi nimeni nu a fost pedepsit pentru ce ne-au făcut înainte de 1990 şi nici pentru că ne-au împiediat apoi să reparăm nedreptatea- ar trebui să ne liniştim, ca să mergă uns producţia în noul lagăr românesc, gestionat de călăi, în partenariat cu complici veniţi de aiurea?
Dacă asta ne propuneţi- pot să observe şi orbii ce fel de partid liberal aţi ajuns să reprezentaţi: o agentură de tranziţie spre capitalism a securicomuniştilor, unul dintre partidele satelit folosite de fesenism ca "opoziţie" - întru simularea alternanţei la putere. Agenţi ai duşmanului- care nici nu au ce trăda. Cei ca mine nu vor crede într-un program de "reformă" care nu începe cu cercetarea crimelor comuniste şi abuzurilor tranziţiei, nu continuă cu penalizarea responsabililor şi recuperarea averilor jefuite prin intermediul statului cotropit, nu ajunge la anularea privatizărilor delictuale şi a contractelor vădit incorecte- dedicate unor profitori care nu se pot pretinde de bună credinţă.
Confiscarea averilor ilicite (inclusiv poprind ce s-a scos în străinatate, aşa cum au făcut şi alţii, cînd a fost vorba de infractori duşmănoşi) ar fi cea mai bună cale de a reface simultan economia şi moralitatea. Poate că unor colaboraţionişti prinşi în cloaca din România le e frică de un astfel de proiect (căci s-au mînjit, pentru a supravieţui) dar vă asigur că aceasta e dorinţa arzătoare a celor rămaşi cinstiţi (şi de regulă- săraci) sau care au plecat afară- din revoltă sau scîrbă. Recuperarea  terenurilor dirijate de către Comisiile de fond funciar spre clientelă- şi de judecători spre "recuperatori" (în timp ce adevăraţii proprietari erau blocaţi la uşa legii, arhivelor, cadastrului) ar fi suficientă pentru o relansare economică viguroasă. Sau anularea- după modelul ecuadorian, a datoriilor externe "odioase", nejustificabile, făcute mişeleşte, în timp ce ne vindeam industria şi resursele pe nimic. Iată ce ar trebui să facă DNA, ANI, procuratura şi alte organisme care ar putea fi înfiinţate, spre care ar trebui dirijată şi activitatea serviciilor secrete.
 8. Securitatea noastră sau a puterii? Nu sînteţi primul care ne asigură că pîndacii şi răspîndacii nu mai au legătură cu securitatea şi că ne sînt de mare folos. Trebuie să îi menajaţi pe aceşti periculoşi piloni subterani ai democraţiei de faţadă, că să nu vă răstoarne, ci să vă slujească- aşa cum au făcut şi cu predecesorii dv. Dar noi putem spune adevărul. Şi Iliescu ne garanta că securiştii au dispărut, deşi ştiam bine că au rămas în corpore la post, punîndu-se la dispoziţia noii garnituri, care i-a folosit ca să zdrobească încercarea de finalizare a revoluţiei. Şi că foştii informatori- conspiraţi au lucrat- şantajaţi- în continuare sau au ajuns ofiţeri SRI. Şi că arhivele au fost periate, distruse, sau folosite în reţeaua de şantaj în care s-a împotmolit curăţirea. Nu ne încălzeşte nici că mulţi securişti şi elevii ai lor au intrat în NATO, încît ne pot declara azi terorişti internaţionali- dacă îi punem în pericol.
Om fi fără putere, dar nu sîntem şi fără minte. Dacă vechii sau noii spioni ai noştri au fost atît de utili naţiunii, cum de a dispărut toată avuţia naţională... sub ochii lor vigilenţi. Şi în bună parte, a ajuns tocmai la foşti securişti (a se vedea cine a condus privatizările- în cartea lui Marius Oprea "Moştenitorii securităţii"?) . De ce să hrănim cohorta celor care au stat de şase în folosul hoţilor şi care au sprijinit formarea unei oligarhii criminale? Cine ne dovedeşte că rapoartele SRI despre devalizarea României, ascunse de politicienii care le-ar fi primit şi neglijat, au existat cu adevarat? Iar dacă se face această dovadă, cine ii pedepseşte pe cei care au dosit rapoartele respective, cu preţul distrugerii economiei naţionale şi ne explică la ce au mai folosit serviciile, dacă nu au putut finaliza nimic ?
Pînă cînd nu vedem concret cum funcţioneză mecanismele de verificare a (eficienţei) activităţii servicilor secrete, de ce am crede pe cuvînt pe cineva care le poate folosi pentru a-şi consolida puterea (dacă nu cumva roata merge invers, gărzile pretoriene controlînd Preşedintele).  Cheltuielile cu aparatul excesiv "de informaţii" nu par folosite pentru securitatea noastră, ci a exploatatorilor noştri. Avem nevoie de garanţii verificabile că subterana "securităţii naţionale", ca şi corpul poliţienesc sau militar, nu pot fi folosite în represiune- căci situaţia inadmisibilă din România justifică din plin revoltele populare. Şi că nu sîntem expuşi nici supravegherii orwelliene la care şi partenerii noştri strategici par experţi (a se vedea cazul Snowden).
Încă- vrem libertate. Măcar cu atît să ne alegem dintr-o "revoluţie" plătită atît de greu şi deturnată atît de uşor. 
            9. Lege sau dreptate? Regăsesc în programul dv. referirile standard la independenţa, valoarea şi meritele justiţiei. Un fals de maximă nocivitate, pe care cei ce nu au de ce se teme, nu au nici de ce îl îngîna. De ce ne-am declara încîntaţi sau ne-am lăsa intimidaţi de raportarea formală, discriminatorie, incorectă sau orbească la o legalitate putredă, emanată de ticăloşi care capturează legislativul- şi nu am pretinde judecătorilor ca, în primul rînd, să facă dreptate? De ce ne-am lăsa dresaţi că norma e deasupra realităţii (încît să nu mai putem distinge binele de rău decît conform precizărilor din vreo lege) şi că justiţia e singura autoritate privind adevărul (încăt să nu mai credem decît ce e scris într-o sentinţă definitivă, inclusiv cînd e vorba de lucruri direct constatabile- ca un plagiat).
E de dorit independenţa justiţiei faţă de celelalte puteri, dar nu şi faţă de adevăr, de dreptate, de nevoile şi drepturile fireşti ale românilor de rînd (care nu pot cumpăra sau dirija instanţele).  Justiţia trebuie să treacă sub controlul poporului român, şi nu să fie stăpîna lui discreţionară. Teza imparţialităţii ei fiind oricum găunoasă. Cum să fie neutru un judecător care e plătit din buget, atunci cînd victima statului cere despăgubiri pentru abuzuri? Obedienţa faţă de aşteptările uşor de intuit ale celor puternici-, întărită de vechi reflexe şi complicităţi, nu necesită ordine formale, ci pensii speciale...
 După 25 de ani de patologie juridică sistematică şi sistemică, să arătăm (in)Justiţiei- respect şi admiraţie?  Ea are o vinovăţie uriaşă pentru situaţia în care a fost adusă România. A fost folosită din plin în represiunea comunistă şi apoi, ne-epurată (ne-lustrată, dacă vreţi un eufemism la modă),  a acoperit cu formalisme perfide abuzurile "tranziţiei". Independenţă? Autonomia absolută a judecătorilor s-a dovedit o capcană pentru societatea românească- producînd un adevărat genocid juridic- pe care o asociaţie a victimelor justiţiei îl dorea judecat la Haga. Judecătorii care au împiedicat dreptatea ar trebui judecaţi, procurorii care au protejat infractorii anchetaţi, (ne)legiuitorii care au emis legi strîmbătoare- condamnaţi prin legi noi, notarii- lăsaţi fără privilegiile gestionarilor de secrete urîte şi avocaţii siliţi să-şi apere cu adevărat clienţii, indiferent de starea lor materială.
Rău formaţi, compromişi şi lipsiţi de scrupule, juriştii şi-au bătut joc de nenumărate dosare, profitînd de protecţia oferită de absenţa unor instrumente eficace de penalizare a abuzurilor lor. Arestările din ultimul timp nu pot păcăli pe cineva ca mine, care reclam apăsat garanţii constituţionale eficace împotriva abuzului judiciar, atît de uşor de constatat (dacă nu se mai distrug dosarele).

10. (In)formare sau manipulare? Aţi precizat că educaţia este ţinta principală întru redresare, şi, ca expert în domeniu, vă înţeleg şi împărtăşesc poziţia.
Dar e bine să sesizăm şi aici existenţa unor obstacole redutabile, care ar trebui depăşite. Investiţia în cunoaştere, în formarea minţii şi conştiinţei, are bătaie prea abstractă şi lungă, pentru a înlocui mecanimsmele de stimulare la care recurge societatea "pragmatică"-devenite inoperante la noi. La ce e nevoie de experţi buni, într-o ţară rămasă fără industrie, condamnată la statut colonial? Deja generaţia mea de ingineri a  ajuns să vîndă aparate importate sau să caute slujbe la firmele care fac ce am fi putut produce şi noi foarte bine. Cercetători ne-reciclaţi la timp, sînt taximetrişti pe aiurea. În ţara pustiită de tranziţie, e nevoie mai mult de: vînzători de produse cu valoare adăugată- de import, colectori de materie primă- pentru export, funcţionari obedienţi faţă de nulităţile inşurubate ca şefi- dar insolenţi cu clienţii, gestionari ai sinecurilor rămase în curtea statului- pentru deservirea firmelor căpuşă, salahori şi vechili lucrînd în firme volatile- care se pot reloca oricînd dacă găsesec mînă de lucru şi mai ieftină, personal pentru numerosele sucursale de bănci străine- care au înlocuit magazinele noastre, constructori şi instalatori- pentru vilele ridicate în speranţa că se va putea veni în ele cînd se va găsi şi servici prin zonă. Plus doctori sau profesori- ori suficient de slabi ca să accepte un salariu şi un statut mizerabil, ori care au găsit căi ilicite de completare a acestuia. Ceea ce poate stîrni, mai devreme sau mai tărziu, vigilenţa corpului fiscal parazit- care trebuie să scoată bani de la cei care muncesc, ca să poată menaja escrocii care îi mituiesc. Poliţiştii, procurorii, judecătorii, notarii, avocaţii, ziariştii- completîndu-şi şi ei veniturile cu ce pot mulge de la baroni şi mafioţi.
Cum să stîrneşti cheful de învăţătură într-un astfel de climat, dominat de anti-selecţie, în care meritele cuiva sînt mult mai puţin importante ca relaţiile şi numai cei ce vor să plece afară mai au motive de studiu solid?  Caz în care însă- ar fi mai firesc să investeacă în instruire părinţii. De ce să cheltuim bani publici pentru formarea experţilor exportaţi gratis? De ce să pregătim medici altora, pe banii pacienţilor rămaşi în ţară, bătrîni, cu pensia furată şi fără îngrijire medicală adecvată? Să umplem România cu intelectuali în şomaj- numai pentru a da de lucru profesorilor sau creea o masă critică ce va dori schimbarea?
Să nu uităm nici că violul poate substitui dragostea şi în educaţie, "formarea" devenind îndoctrinare, iar şcoala- instrument de domesticire şi nu de întărire a discernămîntului şi liberului arbitru. (Cînd nu e o ocazie de ghişeft "educaţional"). De aceea educaţia continuă- la care vă referiti în program- se face democratic şi prin informarea corectă- un subiect central pentru o societate care doreşte cetăţeni emancipaţi. Nenumărate demonstraţii de intoxicare mediatică în masă ne-au arătat că aceia care controlează minţile tele-cetăţenilor pot face ce vor din ei, transformînd democraţia într-o fabrică de consens artificial. Ce aveţi de gînd să faceţi pentru ca să putem scoate conştiinţele din priză, încît decizia colectivă să fie expresia năzuinţelor unor subiecţi politici cu discernămînt?
Pentru a se stîrni o fiziologie informaţională curativă, şi pentru a curăţa România de plaga corupţiei, trebuie asigurată şi transparenţa maximă pentru orice informaţie de interes public, restrîngînd cît mai mult aria informaţiilor protejate- ca "personale" sau "clasificate", în numele cărora au fost acoperite atîtea fărădelegi. Ceea ce impune accesul nestingherit în buncărul arhivelor, gestionat pînă acum întru înfundarea drumului spre informaţii, care ar putea fi transfomat -prin informatizare- într-un spaţiu uşor explorabil. Cu pedepsirea celor care au distrus fondurile stînjenitoare. 
În fine, tot în legătură cu formarea intelectelor, mi-aş dori să aveţi o poziţie explicită faţă de libertatea de conştiinţă şi de exprimarea neîngrădită a opiniilor,  veghind ca ele să nu fie sufocate prin ameninţările juridice sau prin corectitudinea politică pe care occidentul le-a lăsat să facă deja prea mult rău. Echilibrul între dreptul la părere, protejarea de calomnie si consensul comunitar trebuie să conserve esenţa libertară a unui contract social respectabil.
Din cele de mai sus, puteţi constata că nu aveţi de a face cu vreun nostalgic al comunismului sau dictaturii, cu vreun tradiţionalist habotnic sau fundamentalist al cine ştie ce valori supreme, sau cu un admirator al modului de viaţă defectuos la care se complac românii de azi. Ca şi dv., consider că trebuie încercată emanciparea către vrednicie, eficacitate, corectitudine, omenie.
Să fim însă atenţi la modul prin care împulsionăm această transformare- pentru a nu continua lanţul ingineriilor sociale care au făcut atîta rău, în numele binelui. Ceea ce trăim azi este rezultatul unui neîntrerupt proces de replicare/imprimare a modelelor de afară, pe care au încercat să le impună unui popor destul de recalcitrant la schimbarea forţată a etosului său: revoluţionarii din 1848,  modernizatorii interbelici, activiştii comunişti, propagandiştii capitalismului postdecembrist. Istoria noastră arată la ce rezultate jalnice conduc mutaţiile impuse, care nu ţin cont de fiziologia evolutivă a fiinţei româneşti colective.
Din păcate- cred eu- şi programul dv poate cade în această capcană, preluînd felul inadecvat în care vorbeşte intelectualitatea progresistă de serviciu poporului păstorit de mafia postcomunistă. Modul de viaţă occidental- propus ca model, fără nici o rezervă- este o falsificare prin omisiune- căci se ascunde criza gravă în care a ajuns condiţia umană, faptul că omenirea îşi împlineşte greu aspiraţiile superioare, în epoci decadente ca aceasta. Astfel de manipulări (conştiente sau rezultate din superficialitatea "vectorilor de opinie" săriţi indecent în arena publică),  au putut opera în 1990 , cînd românii nu ştiau ce/cum se trăieşte înafara lagărului, dar nu mai pot funcţiona acum, cînd ei au umplut lumea, văzînd ce înseamnă lupta pentru existenţă în societatea contemporană.
A face, fără precizările de rigoare,  cultul muncii corect răsplătite, într-o lume roasă de mercantilism obtuz, imperialism financiar, colonialism tehnologic, exploatare a ţărilor captive şi a celor ce fug din ele- e necinstit şi contra-productiv. Românii intraţi în jug pe aiurea ştiu acum că există şi forme de supunere "soft", în care victima întră în jocul perdant de bunăvoie, la concurenţă cu alţi lucrători ieftini, iar profitorii cu cămăşi albe lucrează curat, din spatele birourilor din zgîrie nori, protejaţi de reguli de joc potrivnice celor fără capital. Beneficiile fără miros venind şi din zdrobirea incorectă a concurenţei, şi din plata incorectă a muncii celor fără apărare, şi din cooperarea cu stăpînii lagărelor de aiurea- nu numai din avansul tehnologic stimulat şi invocat obsesiv- întru camuflarea raptului. Un occident atît de civilizat şi muncitor cum ni se propovăduieşte de unii aplaudaci ai capitalismului (uneori aceiaşi care ridicau ode comunismului) nu s-ar fi pretat fără scrupule la a profita- în bună tradiţie colonială- de oportunităţile de afaceri murdare create de căderea lagărului comunist. Sau la a exploata munca foştilor prizonieri, siliţi la emigrare după 1990, datorită distrugerii economiei pe care o clădiseră forţat, tocmai de către vechii lor gardieni, deveniţi parteneri de afaceri ai unor şacali occidentali.
Aş dori ca atunci cînd sînt invitat să trăiesc "nemţeşte" să mi se demonstreze că se creează condiţiile necesare pentru ca ţara mea să nu funcţioneaze ca o colonie ci să îşi poată optimiza fiziologia economică în interes propriu.  Iar beneficiul muncii noastre să rămînă în ea- nu să fie supt de îndepărtate conturi. Ca să nu fie vorba doar de creşterea eficacităţii slujirii altora, de perfecţionarea unui lagăr de muncă, lucrînd cu drogaţi mediatici. Şi alte neamuri au fost invitate să muncească pe cît mai puţin, ca prin această ofertă tentantă să se ridice deasupra celor care-i folosesc o vreme, ajungîndu-i din urmă material şi tehnologic. Dar nu prea se întîmplă- ţinta pentru care faci sacrificii se mută în faţă, parcă şi mai departe.  E Fata Morgana- pe care se bazează spolierea modernă...   

Ce rost are să vă amintesc aceste probleme, fără a dori neparat un răspuns, privat (la ioan_rosca@yahoo.com) sau public? Teoria că un preşedinte nu trebuie să se preocupe de astfel de aspecte, pentru că nu are atribuţii guvernamentale- este bine combătută şi în programul dv. Într-adevăr, nimic nu vă împiedică să aveţi un rol activ în operaţia de mediere a intereselor ce se confruntă , pornind de la misiunea politică validată de alegători.
Puteţi însă merge mai departe, asumîndu-vă rolul de principal avocat al poporului. Avînd  mandat de "meta-cetăţean" (nu am spus "supra")- puteţi deveni instrumentul ultim prin care fiecare se apără de instituţiile statului, care lucrează împotriva lui, la comanda unor uzurpatori. Verificînd continuu modul cum sînt trataţi românii de maşinăria birocratică, politică, şi juridică pe care o hrănesc, cu ajutorul consilierilor (pe care vă sfătui să-i recrutaţi prin concurs) dedicaţi înţelegerii fenomenelor deviante şi reperării neregulilor. Intreprinzînd apoi demersuri faţă de organismele obligate să facă lumină sau dreptate. Şi dacă acestea vă tratează ca pe ceilalţi români, băgînd dosarele urîte sub preş, să reacţionaţi- prin organizarea unor dezbateri publice sau referendumuri. Sau - la limită- să recurgeţi la grevă prezidenţială- pentru a denunţa uzurpatorii instituţiilor, care nu mai ţin cont de voinţa poporului.
Dacă vreţi ca românii să se străduie, împreună, să schimbe România, arătaţi-le că au pe cine se baza, în lupta cu ticăloşia care i-a sufocat pînă acum.
Leacul pentru boala noastră- să-i zicem A (anarhia şi degradarea socială, acoperită cu forme fără fond) să fie neaparat o altă boală- B (domesticirea cetăţenilor-furnici prin tehnicile perfecţionate în occident)? Iar evitarea bolii B, să însemne rămînerea în boala A? Sau trebuie să avem curajul unei căi proprii de evoluţie, selectînd ce e fast/adecvat din modelele şi pildele la îndemînă?
Contează nu numai cum facem, ci şi ce şi de ce.
Căci şi răul poate fi bine făcut...
Ioan Roşca 19.11.2014

miercuri, 14 ianuarie 2015

Adrian Papahagi: Eșecul Franței

Autorii masacrului de la Charlie Hebdo erau cunoscuți serviciilor secrete. De zece ani de zile practicau cu succes terorismul. Au expediat la moarte în Irak mai mulți tineri musulmani din zona pariziană. Unul a fost închis timp de trei ani, dar asta nu l-a împiedicat să ucidă câțiva ani mai târziu.
Imami autoproclamați, cartiere de blocuri HLM devenite zone de non-drept, o imigrație neasimilată, animată de resentimente antioccidentale enorme, un islam radical în miezul Europei, tineri musulmani prost educați, precari și violenți: asta e realitatea Franței de azi.
În acest timp, tot ce a reușit să facă de 50 de ani clasa politică a fost dovada impotenței sale. Discursul laxist, dreptomist, politic corect al stângii a ocultat problema și i-a înfierat pe cei care spuneau lucrurilor pe nume. Discursul autoritarist al lui Sarkozy n-a fost decât o șmecherie de câștigat voturi – în cele din urmă și-a găsit ca țintă ușoară țiganii români. Discursul naționalist al lui Le Pen este la fel de dubios și plin de ură precum realitatea pe care o înfierează și e mai util celor care vor să destabilizeze Franța decât celor care vor s-o întărească.
Eșecul Franței e total pe această linie. E eșecul decolonizării și proasta gestionare a Algeriei, departament francez până la independență. La aceasta s-a adăugat retorica marxistă, care și-a mutat obiectul dialecticii corozive asupra luptei de rase. Frantz Fanon și alții, care elogiau violența colonizatului și culpabilizau la greu Occidentul pentru trecutul său colonial au devenit stindarde ale revoluției culturale marxistoide care din mai 1968 până astăzi domină învățământul european. (Cf. Les damnés de la terre: “Au niveau des individus, la violence désintoxique. Elle débarrasse le colonisé de son complexe d’infériorité, de ses attitudes contemplatives ou désespérées. Elle le rend intrépide, le réhabilite à ses propres yeux.”)
Mai mulți factori au dus așadar la constituirea acestui islam violent în vestul Europei: proasta gestiune a decolonizării; ideologia dominantă, care a indus occidentalilor un sentiment continuu de culpă și, prin corectitudine politică, a interzis discursului public să mai numească realitatea pe numele ei; iresponsabilitatea și cupiditatea statelor care aveau nevoie de mână de lucru ieftină în perioada de creștere economică accelerată de după Război (les Trente glorieuses), și care au scăpat din mână imigrația (naturalizările masive în Franța au început sub Giscard-d’Estaing, președinte de dreapta); politicile asistențialiste, care au masat milioane de imigranți musulmani în cartiere dormitor, grupându-i astfel în reale zone de non-drept colcăind de șomaj și violență de tot soiul, în loc să-i lase să se descurce fiecare, în bună logică liberală; o școală ideologizată, al cărei discurs dominant este ura de sine a omului occidental, anticreștinismul și un relativism moral propice pentru înflorirea tuturor radicalismelor, per a contrario; autorități timorate de discursul dreptomist.
O otravă ideologică a distrus în timp sistemul imunitar al omului occidental. Vechea idee că la Roma faci ca romanii a dispărut, înfierată de predicatorii multiculturalismului relativist, pentru care orice manifestare subculturală e o formă de cultură și pentru care toate culturile sunt egale. Tinerii prost școliți în ZEP-uri progresiste, sortiți șomajului – fiindcă economia europeană nu mai duduie ca în anii 60-70 –, neasimilați cu adevărat, ba chiar îndrumați de pedagogia oficială să cultive diferența, își caută în manifestări extreme, în islamism, în crimă chiar o rațiune de a fi, un sens al vieții.
Pentru a putea măcar începe să găsești o soluție la problema violenței islamiste în Europa trebuie să începi prin a recunoaște problema, a o numi cu numele ei real, a termina cu dublul discurs autodeluziv al corectitudinii politice.
Câteva piste:
1. reînțelegerea faptului că simpla proclamare a laicității și excluderea religiei din spațiul public și din discursul cultural mainstream nu face ca religiile să dispară, cum vor progresiștii; creștinismul devitalizat s-a refugiat deja în catacombe și se roagă în liniște, timorat, în schimb islamul fabrică bombe și jihadiști în tot felul de moschee clandestine sau în cartierele unde poliția nu prea îndrăznește să intre. E greu de înțeles că anticreștinismul mainstream a fabricat, în mare, inclusiv antioccidentalismul islamist în Europa occidentală?
2. înțelegerea faptului că discursul post-marxist dominant a eliminat orice posibilitate de asimilare culturală reală. Tinerii musulmani din Franța nu vor deveni niciodată francezi, fiindcă în afară de limbă, statul nu le impune decât identități moi, pe care identitatea lor religios-culturală tare le va domina, impunându-se. Dispărând ideea însăși de de normă și canon, rămâne doar vidul. Cu ce să-și dea un sens tinerii musulmani: cu ura de sine a omului occidental, cu relativismul valoric, cu lipsa de orice credință în afară de bunăstare hic et nunc (“durer sans trop souffrir”, cum spunea Jean Raspail în romanul Sire)? Evident că nimic în cultura adoptivă nu le oferă un model identitar mai credibil decât islamul. Iar dezrădăcinații sunt adesea cei mai habotnici practicanți ale unor tradiții duse la extrem.
3. renunțarea la laxismul păgubos, fără a cădea în xenofobie isterică și autoritarism liberticid. Să nu uităm că două dintre victimele atentatului de ieri (un polițist și un corector) erau musulmani. Majoritatea musulmanilor sunt oameni de treabă, ca majoritatea oricărei populații. Dar naturalizarea semi-automată fără o reală aculturare, imigrația masivă, timorarea poliției și a justiției sunt vini ale administrației. În fond, dacă autoritatea funcționa, unul dintre Kouachi, capul răutăților, sau tot felul de imami auto-proclamați nu ar fi putut acționa.
Totul începe cu un declic mental, cu înțelegerea realistă a factorului identitar, și continuă cu politici de asimilare reală. Franța a asimilat până la anihilare identitară bretoni, provensali, basci, alsacieni, flamanzi – etnii creștine, similare, cu o lungă istorie comună, până la urmă. E bine, e rău? Asta a fost, fără asta nu exista Franța, sau cel puțin nu în toată grandoarea ei. Când însă a trebuit să asimileze oameni dintr-o cultură radical diferită și istoric ostilă, a depus armele, mai ocupată să-și distrugă propria identitate și să practice relativismul cultural multi-kulti.
Soluția e în primul rând la nivelul mentalității, abia apoi la cel al autorității.
Adrian Papahagi



marți, 13 ianuarie 2015

Doi asasini economici ai Romaniei de care s-a vorbit prea puțin: Petre Mihai Băcanu și Emil Constantinescu

Doi asasini economici ai Romaniei de care s-a vorbit prea puțin: Petre Mihai Băcanu și Emil Constantinescu

Analiză de caz: SOLVENTUL Timisoara

A treia intreprindere din Timişoara, ca valoare a producţiei industriale, după Comtim şi UMT, C.P.Solventul avea cele mai complexe instalaţii din sud –estul Europei. Nici una din vecinele noastre, Ungaria, Iugoslavia sau Bulgaria nu deţineau instalaţii de complexitatea celor din Timisoara. Combinatul primea două din materiile prime, etilena si propilena, de la H.I.P. Pancevo, Iugoslavia, prin două conducte.
Despre faptul că va urma un embargou împotriva Iugoslaviei, nimeni, nici de la minister nici de la FPS, nu ne-a avertizat. Am aflat însă de la japonezi. Firma Mitsui, care ne vânduse licenţa de fabricare a polietilenei, ne-a invitat în mai 1992, pe mine şi pe şeful secţiei de polietilenă Ioan Tincul, să facem o vizită la instalaţia lor de lângă Tokio, pentru a ne prezenta un catalizator superactiv care ne-ar fi permis să fabricăm sorturi suplimentare, în instalaţia noastră. La unlunch cu unul din vicepreşedinţi, noi am făcut propunerea ( pentru care n-aveam nici un mandat ) ca în contul tehnologiei şi primei şarje de catalizator să oferim acţiuni la Solventul pentru Mitsui. Replica vicepreşedintelui a fost că vor fi probleme cu materiile primă din cauza embargoului care se va institui împotriva Iugoslaviei. Noi habar nu aveam.
Când s-a instituit embargoul împotriva Iugoslaviei, în 1992, au fost exceptate de la embargou trei intreprinderi : Hidrocentrala Porţile de Fier, Comtimul şi Solventul, astfel că vameşii n-au închis robinetele de la graniţă. Sârbii au oprit însă livrarea etilenei, pentru care aveau şi ei instalaţii de prelucrare, dar au continuat să livreze propilena, pe care n-o puteau prelucra. Conform contractului, pentru cele două materii prime primite, România livra Iugoslaviei, în contrapartidă, sare, polistiren şi nafta ( materia primă pentru fabricarea propilenei şi etilenei ). Dacă fără sare şi polistiren cooperarea putea funcţiona , fară nafta nu se putea, iar barjele cu nafta au fost secrestate în portul Giurgiu, desigur de către vameşii români, care n-au vrut să înţeleagă că acest produs face parte din cooperare, astfel că-n scurt timp sârbii n-au mai putut fabrica nici ei propilena .
După o scurtă perioadă de derută, când se prefigura închiderea completă a Combinatului şi trimiterea în şomaj a peste 1 500 de oameni, H.I.Pancevo a propus şi Solventul a acceptat, ca una din conducte să fie utilizată în sens invers pentru livrarea naftei ( ulterior şi motorină ) din România în Iugoslavia. Pentru această operaţie s-a stabilit să se respecte condiţiile de transport din contractul de cooperare, dar, de data aceasta cheltuielile respective urma să le platească partea sârbă sub formă de propilenă .
În aceste condiţii în care una din materiile prime lipsea cu desăvârşire iar cealaltă se primea cu ţârâita, cu cisternele pe calea ferată, situaţia economică a Solventului s-a degradat serios, totuşi s-a reuşit performanţa supravieţuirii embargoului, fără să reducă personalul, altfel decât pe cale naturală
Fondul Proprietaţii de Stat (FPS ), acţionarul majoritar, a organizat un concurs internaţional pentru angajarea unui manager de criză, care urma să fie plătit din fonduri europene. Poziţia a fost câştigată de un manager francez cu experienţă, care conducea o firmă franceză din România, Patrick de Valois , care urma să-l ajute pe directorul general . Pe banii europeni s-a făcut un audit financiar de către o firmă engleză şi un studiu de piaţă de către o firmă italiană, toate angajate de FPS. Rezultatul auditului financiar a fost bun, iar produsele Solventului aveau piaţă de desfacere. Patrick de Valois, după ce a studiat situaţia, a tras concluzia că ceea ce lipsea Solventului, pentru a se redresa, era lipsa capitalului circulant, adică era nevoie de un credit bancar. Între timp Solventul acumulase datorii la furnizorul de gaz metan şi de energie electrică. Datorii la stat nu avea, pentru că banca nu elibera banii de salarii până nu se achitau obligaţiile catre stat, inclusiv CAS –ul. Era însă pericolul ca odată obtinut creditul bancar, banii să fie luaţi de cei la care aveam datorii, aşa că s-a întocmit un plan de achitare a datoriilor, treptat, lunar, pe timp de un an, care a fost acceptat şi semnat de directorii generali de la Romgaz şi Renel. Cu documentele respective, plan de restructurare, audit financiar, studiu de piaţă şi aranjamentele cu Romgaz şi Renel, directorul general al Solventului Petre Marin împreună cu managerul de criză s-au prezentat la o bancă străină, de unde se spera să se obţină creditul. Totul a fost în regulă, doar că banca a cerut ca protocoalele semnate cu Romgaz şi Renel să fie vizate de Ministrul industriilor, care era Călin Popescu- Tăriceanu. Era iunie 1997. Directorul general n-a reuşit să fie primit de ministru, aşa că a obţinut semnătura unui ministru adjunct, dar banca n-a acceptat decât semnătura ministrului.
În acest timp, într-o zi din iunie 1997, soseşte un telex de la minister, cam pe la ora 10.00, în care se cerea ca până la ora 13.00 să comunicăm la minister trei poziţii din bilanţul contabil. Directorul general Petre Marin era la Bucureşti, aşa că telexul a ajuns la mine ( eram director producţie ), iar IO l-am trimis la directorul economic ca să scoată datele respective din bilanţ. Când am primit rezultatul am observat că datele respective nu sunt semnificative și nu ne avantajează aşa că nu am trimis răspunsul la minister. A doua zi în presă a apărut lista celor douăzeci de intreprinderi pe care se angajase premierul Victor Ciorbea, în faţa delegaţiei FMI, să le lichideze, ca fiind “ găuri negre “ ale economiei. Solventul nu era printre ele. Lista a fost subiectivă, cele trei pozitii din bilanţ nefiind relevante, dovadă că au fost incluse pe listă intreprinderi cu potenţial, cel mai evident fiind al Şantierului naval Drobeta Turnu-Severin care avea contracte de construire a unor nave, pentru firme străine, pentru următorii doi ani.( ulterior a fost scoasă de pe listă). Tot “găuri negre “au fost considerate de guvernul Ciorbea şi douăzeci de complexe avicole şi de creştere a porcilor, pe care cu “ mândrie “ le-au lichidat. Imaginile prezentate de televiziune cu porci numai piele si oase, înfometaţi, erau de groază. Rezultatul l-am simţit personal, aproape imediat , pentru că dacă până atunci aveam piaţă de desfacere pentru porumbul sau grâul pe care-l obţineam de pe pământul moştenit, livrându-l direct din câmp la gară sau bazele de colectare, începând cu 1998 nu mai aveam cui vinde produsele. Aşa am ajuns să importăm 80 % din produsele alimentare de care avem nevoie.
Managerul nostru de criză, Patrick de Valois, era şi expert al Ministerului de Externe al Franţei în probleme ale economiei româneşti. În iunie 1997 este invitat să ţină o conferinţă la Sorbona, după care la Ambasada României are loc un coctail, la care participă, printre alţii şi vicepreşedintele FPS Bogdan Baltazar şi Călin Popescu – Tăriceanu, ministrul industriilor. Patrick de Valois se gândeşte să profite de ocazie pentru a aborda problema Solventului, aşa că se apropie cu un pahar de coniac în mână de cei doi demnitari români şi începe să spună ce problemă îl frământă. La scurt timp după ce începe însă Bogdan Baltazar îl întrerupe zicând : “ Lăsaţi-l să moară, nu vă mai zbaţeţi pentru el, n-are nici –o şansă . “ Francezul rămâne perplex . Încearcă să le explice că vor obţine un preţ mai bun pentru el dacă este în funcţiune decât dacă este oprit, că oricine încearcă să vândă ceva pregăteşte obiectul respectiv. Văzând după feţele lor că nu i-a convins, le dă exemplul maşinii care urmează să fie vândută, este spălată curăţită, eventual vopsită, reparată ca să funcţioneze. Faptul că, de exemplu, consumă mai multă benzină sau ulei decât normal se poate rezolva ulterior, dar cumpărătorul are totuşi un bun util, şi nu o gramadă de fier vechi ( francezul nu ştia că încă din 1990, de când Petre Roman a declarat că “ industria românească este o grămadă de fier vechi “, demnitarii români făceau eforturi disperate ca să transforme “ ideea “ în realitate ). Tăriceanu, sesizând gafa lui Baltazar, intervine, încercând să mai dreagă busuiocul, zicându-i să vină la minister, la el, cu un plan de restructurare, cu reducere de personal , etc. De fapt Patrick de Valois dorea doar o semnătură a ministrului pe cele două acorduri de plată eşalonată a datoriilor la gaz şi energie electrică. După întoarcerea în România, Patrick de Valois ia legatura cu şeful de cabinet al ministrului , obţine o audienţă pentru ora 8.00, într-una din zilele următoare, dar când se prezintă este anunţat că domnul ministru Călin Popescu -Tăriceanu a trebuit să plece urgent la guvern, fixându-se o altă întâlnire. Lucrurile s-au repetat încă de două ori, aproape la fel, fiind evident că Tăriceanu nu vrea să-l primească. Abia după aproape trei luni s-a reuşit obţinerea semnăturii lui Tăriceanu, cam la mijlocul lui septembrie. În sfârşit se predă documentaţia la bancă ,urmând să se astepte doar întrunirea consiliului de administraţie pentru aprobarea creditului.
In 26 sept.1997 are loc declaratia presedintelui Emil Constantinescu, sub forma unui discurs dramatic prezentat la televiziune, despre cum va lupta el cu coruptia si jaful din economie, anunţă că Solventul a încălcat embargoul cu Iugoslavia, cere destituirea conducerii intreprinderilor nominalizate şi anchetarea lor penală. Pentru Solventul anunţă un prejudiciu adus statului de 7 miliarde de lei .
Mult timp am crezut că ieşirea presedintelui a fost spontană, nepremeditată, din propria iniţiativă. Apoi am corelat anumite fapte petrecute anterior. Cu circa două săptămâni înainte, a venit la mine la birou o tânără ingineră stagiară, ţărănistă , care mi-a spus: “Domnule inginer, vi se pregăteşte ceva foarte urât. Mai mult nu pot să spun “ . N-am luat în serios avertismentul şi nu l-am discutat cu nimeni. Astăzi sunt convins că şi semnarea eşalonării datoriilor de către ministrul Tăriceanu s-a facut după ce deja ştia că urma să primim o lovitură de la cel mai înalt nivel şi că semnătura sa nu ne va mai folosi la nimic.
După ce embargoul cu Iugoslavia a fost ridicat, prin septembrie 1996, doi funcţionari de la Curtea de conturi a judeţului Timiş, au efectuat un control la Solventul. Controlul s-a finalizat cu un raport care analiza în special operaţiunea de livrare nafta şi motorina către Iugoslavia, în perioada embargoului, rezultând, după părerea lor că trebuia plătit TVA-ul, propunând şi sancţiuni pentru conducere. Noi am contestat aceasta pe motiv că la o prestare de servicii către o firmă externă, conform legii, nu se plăteşte TVA. Prin decembrie, acelaşi an, folosind date din raportul respectiv, în cotidianul local Renaşterea bănăţeană apare un articol care acuza Solventul de încălcarea embargoului. În martie 1997, ziarul România Liberă începe o campanie de presă având ca subiect ipoteza încălcarii embargoului de către Solventul, în care timp de câteva săptămâni, pe pagini intregi, se fabulează, îmbinând date reale cu insinuări şi presupuneri, folosind ca bază raportul Curţii de conturi. Campania se termină cu publicarea unei scrisori a Generalului Costică Voicu, Şeful Inspectoratului General de Poliţie, în care acesta răspunde somaţiei lui Băcanu (a somat poliţia să ia măsuri împotriva noastră, dar propria lui reclamaţie împotriva noastră nu şi-a publicat-o), că în urma analizei Raportului Curţii de conturi nu există elemente care să justifice sesizarea parchetului în vedere începerii urmăririi penale a conducerii Solventului.
În urma directivelor date de preşedinte, instituţiile statului se pun pe treabă, aşa că a doua zi, AGA ( Adunarea Generală a Acţionarilor), destituie din funcţie pe directorul general şi pe directorul producţiei, numeşte un ţărănist administrator şi un liberal director producţie, iar directorii destituiţi sunt luaţi de poliţie, cu maşinile poliţiei, în prezenţa televiziunii, pentru declaraţii şi anchete. AGA era formată din doi reprezentanţi de la FPS şi unul de la FPP ( Fondul proprietăţii private ). Doamna Iovan se eschivează să participe la această mascaradă şi anunţă că nu poate veni la şedinţă, dar şeful local al FPS-ului emite urgent o împuternicire pentru ţărănistul Viorel Sasca, cel de-al doilea reprezentant FPS, ca nu cumva şedinţa să se amâne, astfel că decizia a fost luată practic de o singură persoană.
Dacă preşedintele Emil Constantinescu ar avea scuza, să zicem, că a fost dezinformat referitor la Solventul, nu acelaşi lucru se poate spune despre Viorel Sasca. El era inginer chimist, lucra într-un institut de cercetare, cunoştea bine problemele de la Solventul, inclusive povestea cu embargoul. Cunoştea inclusiv planul de restructurare, care cuprindea printre altele si înlocuirea Cold –boxului , care crease probleme, cu o instalaţie modernă de site moleculare ( PSA ), pentru obţinerea hidrogenului de înaltă puritate. Anexele tehnice ale contractului respective erau deja semnate, se astepta intrarea creditului pentru semnarea părţii comerciale a contractului. Cu toate acestea a pus umărul cu entuziasm la dărâmarea Solventului . Doar pentru o bursă de 6 luni   în străinătate şi un post de consilier judetean ?
Preşedintele sindicatului, Mircea Ţigan, în ziua în care se ţinea AGA, a venit la mine şi m-a intrebat ce părere am dacă sindicatul să organizeze sau nu o demonstraţie de protest împotriva destituirii noastre. I-am spus să nu agite spiritele, în speranţa că noua conducere, având sprijin guvernamental va face treabă.
Banca a aflat ce s-a întâmplat la Solventul şi când noua conducere s-a dus după creditul promis, a răspuns că nu este nici o problemă, doar că doresc o scrisoare de la FPS , în care să se arate că deşi au schimbat conducerea, politica lor faţă de Solventul a rămas aceeaşi, anume că doresc continuarea producţiei.
Noul administrator, însoţit de fostul director general s-au dus la FPS după scrisoarea cerută de bancă. FPS-ul întocmeşte scrisoarea respectivă, dar ea nu este semnata de preşedintele Sorin Dimitri, ,nu este semnată nici de vicepreşedintele Bogdan Baltazar, nu este semnată nici măcar de directorul general Mihuţ, ci doar de un funcţionar de nivelul patru, directorul direcţiei petrochimie. Pentru bancă pozitia reală a FPS –ului era clară , aşa că a amânat acordarea creditului sine-die.
Noua conducere, care nu avea însă intenţia de a continua producţia, în luna următoare disponibilizează 1 000 de salariaţi, cărora guvernul le oferea o compensaţie de 12 salarii ,promiţând că peste un an se va relua producţia , iar ei fiind specialişti vor fi reangajaţi. N-au mai fost reangajaţi nici după un an, nici după zece ani, practic odată cu intervenţia preşedintelui Emil Constantinescu, Solventul şi-a oprit producţia. Restul personalului a fost o obligat să se pensioneze ( cei care indeplineau condiţiile ), foarte puţini au mai lucrat o perioadă în micile instalaţii de plastifianţi şi ca paznici. Pentru Timisoara impactul n-a fost mare, oamenii şi-au gasit de lucru, dar mult sub nivelul lor de calificare , majoritatea ca paznici sau la banda de montaj a unor sucursale straine.
Conducerea compexului H.I. Pancevo, la un moment dat a oferit acţiuni în valoare de un million de dolari în schimbul a unui număr echivalent de acţiuni de la Solventul, dar FPS –ul a respins oferta .După un timp, FPS-ul a vândut Solventul unei firme pe care o interesa valorificarea terenului ( 35 ha ), iar din 2008 s-a început taierea instalaţiilor şi vinderea lor ca fier vechi.
În Delaware rafinăria Valero este închisă de câţiva ani, dar nimeni nu aprobă tăierea ei pentru fier vechi. Dimpotrivă pe agenda unor candidaţi la alegerile locale sau pentru Congresul SUA, apare preocuparea pentru repornirea rafinariei, ceea ce ar insemna multe joburi de înaltă calificare. De câte ori circul pe autostrada Interstate 95 şi trec pe lângă un complex petrochimic aflat în Philadelphia, mi-a aduc aminte de Solventul, care nu arăta cu nimic mai rău şi se afla, la fel, înconjurat de locuinţe.
Sfârşitul Solventului m-a durut, pentru că ani de zile mi-am pus întreaga capacitate şi energie ca lucrurile să meargă mai bine, acolo unde lucram. Am simţit o anumită mândrie că am reuşit să-mi aduc contribuţia pentru ca Solventul să supravieţuiască celor patru ani de embargo. Aceasta ne-a costat, pe mine şi alţi patru colegi :Petre Marin -director general, Nicolae Bodeanu –director comercial, Domiţian Misăilă-director economic şi Gheorghe Giurgiulescu-şef instalaţie, terfelirea în presă, şase ani de hărţuire din partea justiţiei, pe traseul poliţie, parchet, judecătorie, tribunal, curtea de apel, din nou judecatorie, tribunal, curtea de apel, parchet, poliţie, parchet, ca-n final parchetul să ia decizia de încetarea urmăririi penale. Dosarul a atins o jumătate de metru înălţime .
Totuşi, nu demult, un articol al venerabilului şi neobositului luptător pentru drepturile românilor din Valea Timocului, Domnul Cristea Sandu- Timoc, m-a făcut să simt un regret că nu am făcut ceva ce se putea face în perioada embargoului. Domnia sa spunea că nu s-a profitat de poziţia noastră favorabilă pentru a cere sârbilor drepturi pentru românii de pe Valea Timocului. Aşa este şi regret. Mai mult decât atât , unul din oamenii de bază în operaţiunea respectivă a fost un român din Iugoslavia, Ion Bălan, care avea acces la nivele foarte înalte. Prin el se putea cere multe şi sunt convins că s-ar fi obţinut. Eram dezinformat şi intoxicat de faptul că românii din Banatul sârbesc aveau biserici româneşti şi şcoli primare în limba română, nu ştiam ce urât se poartă sârbii cu fraţii noştrii din Valea Timocului. Atunci puteam să acţionez cu fapta, azi, din păcate ,numai cu vorba.
Toate intreprinderile din Timişoara care s-au privatizat, Dermatina, Extraceram, Optica, Industria lânii, Electromotor, Electrotimiş, Tehnometal, 6 Martie, Fabrica de zahăr, Fabrica de ulei, Guban, Modern, Begapam, Fructus, UMT, Comtim ,ş.a , au fost distruse, cumpărate pe nimic pentru speculaţii imobiliare cu terenul lor. Sunt două excepţii notabile Azur, preluat de o firmă americană şi Detergenţii ( o parte ) , preluat de Procter & Gamble, care şi-au păstrat profilul.
Distrugerea economiei naţionale nu poate fi explicată decât prin trădarea poporului român de către cei care au ajuns să-l conducă în ultimii douăzeci de ani . Faptul că am fost trădaţi, iar trădarea are un preţ, rezultă şi din îmbuibarea în care trăiesc cei care au fost sau sunt la putere. Paralel cu economia s-a distrus cercetarea ştiinţifică, s-a desfiinţat armata ( nu mai avem demult soldaţi, în schimb avem o grămadă de generali ), iar acum este la ordinea zilei distrugerea sănătăţii , învăţământului şi sistemului de pensii. A mai rămas ceva ? Da, biserica, din care nu s-a reuşit, deocamdată, decât scoaterea semnului de carte tricolor din Evanghelie. Materialiştii atei care sunt la putere un singur lucru nu pot să ne ia, atâta timp cât rămânem creştini : speranţa .

Delaware , Sept.2010                                                                          Ioan Ispas