duminică, 29 noiembrie 2015

IOAN PETRU CULIANU MIRCEA ELIADE SI BROASCA ŢESTOASĂ OARBĂ (fragmente)

IOAN PETRU CULIANU
MIRCEA ELIADE SI BROASCA ŢESTOASĂ OARBĂ (fragmente)
Sursa Extras din Dacia literară, nr. 1-2, 1992, pp 49-51, Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade și broasca țestoasă oarbă, fragmente, Traducere din germană de Michael Astner, din volumul Die Mitte der Welt, Frankfurt, 1978


4. Trebuie găsit un răspuns
În scrierea sa polemică "Materialismul şi empiriocriticismul", Lenin a încercat să dovedească faptul că nu ar fi existat decît două curente principale în istorie şi în filosofie: materialismul (bun) şi idealismul (rău). Tertium non datur. De aceea Platon, Aristotel, Kant şi Hegel au devenit, ca printr-o mişcare magică, unul şi acelaşi: n-au fost ei, în cele din urmă, cu toţii idealişti?
Exemplul lui Lenin a fost urmat cu conştiinciozitate de singurul partid existent în România după 1948: tot ce avea fie şi cea mai vagă legătură cu Organizaţia fascistă "Arhanghelul Mihail", creată în 1927 de Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938), a fost etichetat drept "fascist". O altă, şi mai înspăimîntătoară hipersimplificare îl transforma (conform definiţiei amintite) pe fiecare "fascist"într-un antisemit care era co-răspunzător pentru teribilele crime săvîrşite de nazişti împotriva evreilor.
Este corect că ideologia "Gărzii de fier" avea mult în comun cu ortodoxia vestită de lonescu şi Crainic, dar şi cu teoria "jertfei creatoare", cum iese în evidenţă deja în piesele timpurii ale lui Blaga (care au într-adevăr într-o oarecare măsură un caracter anticipator). 

Dar nu orice lucru cu două aripi este o pasăre... în ciuda judecării lor critice, comune, a societăţii capitaliste şi a democraţiei occidentale, Nae lonescu şi "Garda de fier" se aflau pe poziţii politice diferite. Blaga, în schimb, este acuzat de o sursă oarecum dubioasă de a fi avut o profundă simpatie personală pentru Codreanu, ceea ce bineînţeles că nu l-a oprit să rămînă toată viaţa lui un democrat şi să se retragăde la revista Gmdireacind orientarea pronazistă a acesteia nu mai putea fi trecută cu vederea.
Un istoric care-şi merită numele trebuie să aibă un ochi pentru diferenţele existente între fenomene chiar şi atunci cînd acestea prezintă într-o anumită privinţă analogii, în loc să le introducă, tocmai de aceea, în aceeaşi categorie. Categorisirile pripite sînt semnul cel mai sigur pentru o gîndire totalitară. Presupunerea că între Nae lonescu şi Codreanu n-a existat nici o diferenţă esenţială, ar fi la fel de falsă ca şi afirmaţia că între lonescu şi discipolii săi sau înlăuntrul cercului acestora n-ar fi existat diferenţe.
Cercetarea istoriei este o întreprindere deosebit de delicată care cere cunoaştere obiectivă şi neînduplecare în căutarea adevărului - cel din urmă lucru reprezentînd o virtute exclusiv democratică ce prea adesea este ignorată de savanţii care se dau drept democraţi. Literatura occidentală despre România dintre cele două războaie mondiale oferă cititorului o imagine deformată a realităţii, pentru că supraapreciază exagerările campaniilor politice şi partinitatea ziarelor. Cititorul occidental naiv care abia de vede vreo diferenţă între Bucureşti şi Budapesta (la urma urmei ambele oraşe se află în spatele cortinei de fier, nu?), rămîne cu următoarea impresie despre România între 1918-1941, după lectura lui H.R.Roberts, H.Seton-Watson, E.Weber sau M.Nagy-Talavera:
Un fel de stat african necolonizat, în care nu trăiau decît nişte barbari urîţi. în marea majoritate ţărani care trăiau mai prost decît ţăranii Indiei. Doar 20% din populaţie locuia în oraşe'.Bucureştiul, cunoscut şi sub denumirea "Parisul Balcanilor", era un "amestec incompatibil de Paris şi Orient şi reprezenta cele mai rele tentaţii ale amîndurora". Administraţia era complet coruptă. Acelaşi lucru era valabil în privinţa partidelor politice. Regele era un afacerist nepopular, al cărui unic ţel era să scoată maximul profit de pe urma rentabilei sale funcţii.
Această analiză a situaţiei generale a României în perioada aceasta, prezentă fără excepţie la toţi autorii amintiţi, pare foarte ciudată, cel puţin în măsura în care pur şi simplu coincide aproape în toate punctele cu critica necruţătoare a democraţiei româneşti făcută din partea lui Codreanu, cît şi cu respingerea comunistă a democraţiei burgheze. Beneînţeles că nu poate fi totul greşit în această analiză, dar am obţine oare, mutatis mutandis, o imagine conformă cu realitatea a poporului american şi a democraţiei americane, dacă am afla exclusiv despre mafie, violenţă, corupţie politică, machiavalism miop, şomaj, pierderea prestigiului internaţional şi despre Watergate? Neîndoilenic că nu. Şi totuşi aceasta a fost o vreme singura imagine ce reieşea din ziarele americane, din filmele americane de succes şi chiar şi din politica guvernului american!
De aceea doresc să-i opun imaginii mai sus schiţate propria mea caracterizare: democraţia românească dintre 1918-1941 afost, de bine de rău, o democraţie occidentală ce se baza pe respectarea unei constituţii (democrate). Partidele politice se puteau bucura în orice privinţă de libertatea lor, inclusiv de manipulările electorale, şi nu cred că vechile, recunoscutele democraţii occidentale ar fi trebuit pe atunci să înveţe ceva în privinţa aceasta de la România. Nu toţi ţăranii erau săraci, nu toţi funcţionarii corupţi, nu toţi evreii bogaţi şi nu toate femeile erau tîrfe. După părerea mea, proporţia dintre bogat şi sărac, corupţi şi integri nu diferea foarte mult de cea occidentală a perioadei respective. în plus, situaţia economică nu era nici pe departe atît de proastă precum cea din ţările care pierduseră Primul Război Mondial. Armata se arăta dezinteresată de orice fel de propagandă, iar viaţa populaţiei civile era mult mai puţin ameninţată de terorismul politic decît cea din Germania, Italia sau Ungaria. Pe de altă parte, mişcarea fascistă din România s-a format în acelaşi timp ca şi în Germania, în italia şi în Ungaria. Conducătorul ei de suflet era Corneliu Zelea Codreanu, student la Drept din laşi (fosta capitală a principatului Moldova), care înscena acolo atentate teroriste. Organizaţia fascistă "Arhanghelul Mihail" a fost creată în noaptea de Sînziene (24 iunie) 1927. N-a fost o organizaţie pur politică, ci şi una religioasă. Legionarii (membrii "legiunii") erau foarte mîndri de caracterul mistic al mişcării lor, pentru că îl luau drept dovada că "socialismul arhanghelic" românesc (formula îl are pe M.Nagy-Talavera ca autor) reprezenta ceva propriu vizavi de naţidnal-socialismul german şi fascismul italian. Probabil că pentru ei misticismul trecea drept o trăsătură a civilizaţiei, în timp ce E.Weber era de părere opusă: pentru el caracterul religios al fascismului românesc, care se potrivea mult prea bine înapoierii
totale a acestei (aproape) asiatice ţări, era o dovadă în plus pentru faptul că România prezenta puternice asemănări cu state africane ca.de exempulu, Congo, iar Codreanu era unfel de SimonKimbangu! Cum poţi discuta la modul serios despre "Garda de fier", dacă istorici recunoscuţi răspîndesc astfelde prostii nemaipomenite, ornamentate pe deasupra cu eticheta de "obiectivitate"?
"Legiunea avea într-adevăr trăsături ale unei alianţe secrete între bărbaţi, dar şi nazismul, fascismul şi falangismul spaniol se bazau pe aceleaşi virtuţi "bărbăteşti". Cultul morţii şi al morţilor, precum şi formula de salut "Trăiască moartea!" erau o caracteristică specială a fascismului românesc? Nicidecum. După Salvador de Madariaga, anarhiştii au fost primii care au salutat cu "Trăiască moartea!", iar mai tîrziu Tercio-ul, legiunea străină spaniolă, a-preluat această formulă sub generalul Millân Astray. Ideea că martirilor morţi ai fascismului trebuia să li se facă apelul la festivităţi consemnîndu-i cu "Prezent!" i-a venit "pe cît de genialului, pe atît de sensibilului" Duce abia în 1932.
Dar chiar şi dacă "thanatomania" ar fi fost o specialitate a Gărzii de fier, originile ei se aflau în mod sigur nu doar într-o tradiţie seculară a răsturnării (de care ţin atît Harmodias şi Aristogeiton, cît şi narodnicii ruşi), ci şi într-o foarte răspîndită modă culturală occidentală după Primul Război Mondial. Lucian Blaga, primul thanatolog român, s-a aflat sub puternica influenţă a expresionismului german, un curent de artă şi literatură ce printre altele părea să găsească o plăcere deosebită în prezentarea unor grozăvii de orice fel. In sensul acesta, ideologia lui Codreanu, cu toate exagerările ei, era mult mai "occidentală" decît, de exemplu, explicaţiile gnostice ale lui Malcolm X.
Codreanu le spunea adepţilor săi că aderînd la legiune n-ar cîştiga nimic, dimpotrivă, li s-ar lua totul, pînă şi viaţa. Disciplina severă şi asceza ar fi soarta unui legionar care trebuie să aspire cu toate puterile sale spre a deveni un "om nou", trăind o "transformare interioară". Ţelul legiunii a fost, în opinia unui savant, un "socialism arhanghelic", adică o societate în care orice diferenţe de clasă ar fi abolite. (Era o societate cu o ierarhie dublă, în care, ce-i drept, bunurile trebuiau să fie împărţite absolut egal, deoarece cineva din punct de vedere "spiritual" sau "lumesc" sus-pus, n-ar fi interesat în proprietatea personală. Toate acestea, desigur, erau teorie.) Noua societate n-ar putea fi realizată fără o revoluţie, dar, în timp ce revoluţia marxistă s-ar baza pe ura dintre clase, revoluţia fascistă românească ar urma să fie o "revoluţie a iubirii", cu ţelul unei "mîntuiri" mistice a naţiunii. In viziunea lui Codreanu aceasta lua forma unei renaşteri, reînvieri, a unei apokatastasis naţionale, la care trebuiau să ducă acţiunile legiunii. Pînă la totala abolire a societăţii capitaliste corupte prin viitorul "popor nou", un legionar avea voie să se facă vinovat de omucidere, în cazul în care o făcea în folosul legiunii şi se preda autorităţilor ca să plătească pentru crima sa. Pe baza iniţiativei libere a "cuiburilor" (cea mai mică unitate a Gărzii de fier), ierarhia legiunii şi comandanţii ei nu puteau fi traşi la răspundere pentru astfel de crime ca fiind responsabilii morali. Şi, în sfîrşit, Codreanu, un antisemit pătimaş, nu pregeta să sublinieze că antisemitismul lui ar avea cauze economice. După M.Nagy-Talavera, el n-a susţinut niciodată teoria rasială germană. Cel puţin în teorie, el n-a vrut ca împotriva evrei lor să fie luate măsuri speciale: "Problema minorităţilor va fi soluţionată...cînd acestea vor arăta de la sine dragoste şi respect vizavi de valorile naţiunii române..." înainte de toate, românii înşişi trebuiau să devină "poporul nou"-adică statornic, tolerant, simplu în felul de viaţă, sincer, loial etc.etc, abia atunci "minorităţile ar recunoaşte că trăiesc în ţara unei naţiuni nobile".
De ce atîtea cuvinte despre ideologia Gărzii de fier? Aceasta ar fi total su pe rfluu.dacă n-ar afirma cîteva persoane prost informate că Mircea Eliade arfi reprezentat poziţiile ideologice ale legiunii dacă nu cumva a fost chiar membru al ei.
Pentru toţi cei care cunosc bine activitatea lui Eliade înainte de al ll-lea Război Mondial, aceste zvonuri sînt uşor de respins. Consider însă drept întrutotul util să merg pe urmele acestei absurde "legende negre" despre Eliade, pînă la începuturile ei.
In Italia, Einaudi fusese primul editor care a publicat lucrările ştiinţifice ale lui Eliade. Era o editură serioasă care nu-şi ascunsese niciodată simpatiile politice pentru o stîngă moderată. Consilierii ştiinţifici ai lui Einaudi erau etnologul E.De Martino şi scriitorul Cesare Pavese. In ciuda admiraţiei afişate pentru lucrările lui Eliade, De Martino n-a vrut să fie traduse în italiană, astfel încît cărţile lui Eliade au apărut în cele din urmă în Italia doar pentru că au găsit în Pavese un susţinător mai mult decît pasionat. De ce se opusese De Martino? Cauza a fost aceea că un comunist strict supus Moscovei, Ambrogio Donini, scrisese că Eliade ar fi fost "antisemit şi adept al naziştilor". A trecut mult timp de atunci, dar Donini, care şi-a pierdut poziţia în cadrul partidului comunist datorită incorigibilei sale încăpăţînări staliniste, a rămas la părerea sa. In a sa Encicbpedia delle religioniapărută în 1977 el a repetat cunoscutele acuzaţii vizavi de Eliade. Dar aceasta încă nu este totul.
Buletinul "Institutului Dr.J.Niemirower" ce apare în limba română la Ierusalim, a editat în 1972 un "Dosar Mircea Eliade" ce conţine acuzaţii foarte grave. Autorii documentaţiei făcuseră treabă de proastă calitate, deoarece, fără efort se poate dovedi că mai mult de 90 la sută din informaţiile lor sînt false, restul fiind cît se poate de improbabil. Cu toate acestea, calomniile respective ar fi putut distruge imaginea publică a lui Eliade, dacă n-ar fi mărit miraculos notorietatea sa în mod durabil. (în Italia, cărţi despre fascism şi stăpînireafascistă se vînd foarte bine. Unuldin autorii documentaţiei, antropologul Furio Jesi, lucra în domeniul editurilor. El a folosit informaţiile, după cum cred, în scopuri publicitare.)
Prima afirmaţie din buletin, cu titlul Toladotconstaîntr-un citat dintr-un articol pe care Eliade nu l-a scris niciodată, dintr-o revistă in care n-a publicat niciodată. Citatul suna atît de fals, atît de departe de stilul lui Eliade, încît poate fi recunoscut fără probleme drept o falsificare: "Cum poate naţiunea română să pună capăt acestei vieţi stricate de mizerie şi sifilis (?), dacă este năpădită de evrei şi străini?... Revoluţia legiunii trebuie să atingă ţelul suprem: mîntuirea naţiunii..."
Am subliniat acele cuvinte şi formulările care nu aparţin nici vacabularului, nici stilului eliadesc. Dar, mai mult, cititorul va vedea că Eliade a apărat evreii, vizavi de reprezentaţii Gărzii de fier şi chiar şi de propriul său profesor, Naelonescu.întrucît o astfelde duplicitate este foarte improbabilă, cititorul nu va putea să nu accepte ipoteza noastră:dintr-unmotivoarecumîndoielnic,o pe rsoanăsauo instituţie "binevoitoare" s-a gîndit că semnatarul acelui articol nu putea fi nimeni altul decît Eliade - cu alte cuvinte, că Eliade l-a redactat sub pseudonim. Eliade n-a scris decît o singură dată cu pseudonim, fapt însă este că în revista în cauză, Buna Vestire, n-a publicat niciodată. Cu aceasta, prima, şi cea mai gravă acuzaţie din ToladotesXe complet infirmată.
în ce priveşte a doua afirmaţie din Toladot, după care Eliade ar fi purtat doliu după omorîrea lui Codreanu în 30 octombrie 1938, nu pot să spun decît că dacă într-adevăr cineva l-a văzut în 30 octmbrie pe Mircea Eliade cu brasardă neagră, atunci Eliade trebuie să fi fost îndoliat pentru altcineva decît Codreanu, pentru că acesta a fost ucis abia în noaptea din 29/30 noiembrie. în caz că Jesi şi Toladot s-au gîndit la 30 noiembrie, eu nu pot să mai spun decît că martorii oculari adesea se înşeală.
A treia şi ultima acuzaţie din Toladot şi Jesi este atît de uimitoare, încît nici nu e voie de vreun argument spre respingerea ei. Eliade, se spune, n-ar fi ezitat "să reprezinte ca ataşat cultural în străinătate acelaşi guvern românesc, care în 1942 a semnat cu Gustav Richter, trimisul lui Eichmann, acordul privind deportarea evreilor români în lagărele de exterminare. "Această afirmaţie îl are
ca autor pe decedatul Furio Jesi, care se pricepea să se afle în centrul atenţiei în lumea editorilor (o artă, pentru care a fost invidiat foarte mult!). Afirmaţia era de a doua mînă, întrucît Jesi nu citise Toladot în originalul românesc. El nu era în stare să facă minuni precum colegul său, A.M.Di Nola, care descoperise şi citise Toladotl La felea şi De Marti no, cîndva Di Nola îl curtase foarte mult pe Eliade, deşi era în acelaşi timp convins că acesta făcuse o alegere politică şi ştiinţifică greşită. (De ce atunci această admiraţie exagerată? Elliade însuşi era iritat în privinţa ei). în 1977 Di Nola a adus în sfîrşit "dezvăluirea": Mircea Eliade - confer Toladot - a fost antisemit!
Furio Jesi, a cărui poziţie vizavi de Eliade n-a fost nici ea mai puţin contradictorie, a preluat cu deosebită plăcere "dezvăluirile" lui Di Nola redîndu-le neschimbate în uimitoarea sa carte Cultura di destra, un exemplu strălucitorde "ştiinţă"paranoică. Unul din ziarele cu cel mai mare tiraj a tipărit afirmaţiile lui Jesi literal. Iar nebunia s-a răspîndit într-o clipă: pe baza propriei sale cărţi, Jesi a ajuns la concluzia că Eliade ar fi fost "antisemit în sens concret". Urmînd întrutotul aceeaşi logică, un oarecare E.Filippini a extins imaginea grotescăa lui Jesi mai departe: Eliade arfi "dat evreii români pe mîna SS-ului" şi ar fi unul din responsabilii morali pentru lagărele de concentrare!
Nu înţeleg cum un ataşat cultural poate fi făcut răspunzător pentru măsurile bune sau rele ale guvernului său. Totuşi, în cazul de faţă, încă nici nu este vorba de întrebarea aceasta, întrucît numirea lui Eliade a avut loc în 1942, cum afirmă Toladot şi Jesi. în 10 aprilie 1940, cu mai puţin de o lună după moartea lui Nae lonescu, Eliade a fost chemat la Londra. De către cine? Nu era guvernul lui Antonescu (care de altfel, cum constata M.Nagy-Talavera, n-a semnat niciodată acordul cerut de Eichmann), deoarece Antonescu a ajuns abia în 14 septembrie 1940 la putere.în schimb, guvernul de pînă atunci al lui Gigurtu emisese într-adevăr legi antisemite. Dacă Eliade arfi fost numit de guvernul acesta, afirmaţia lui Toladot (şi Jesi) măcar ar putea fiînţeleasă, chiar dacă nu şi salutată. Toladot, Di Nola, Jesi şi Filippini arfi însă precis foarte dezamăgiţi să afle că guvernul care l-a numit pe Eliade a fost condus de un bărbat numit Gh.Tătărescu (24.11.1939-4.7.1940), un adversar al Axei şi un cunoscut susţinător ai unei alianţe cu Anglia. Eliade a fost numit nemijlocit de către ministrul culturii, C.C.Giurescu, un democrat care mai tîrziu a devenit un istoric comunist oficial (din a cărui carte a luat unele din informaţiile aici redate). Dacă n-ar urma argumentaţia ciudată a lui Toladot & Co, după care Eliade este imaginea fidelă a guvernului de ia care şi-a primit numirea, atunci el ar trebui să fie antigerman, filosemit şi democrat. Chiar dacă n-a fost democrat, Eliade n-a fost neîndoielnic un antisemit, dar nici un prieten deosebit al germanilor n-a fost. Din fericire, deţin destule dovezi pentru aceste afirmaţii.
în memoriile sale, Eliade îşi aminteşte un episod foarte interesant din anul 1934. Cel mai bun prieten al lui, Mihail Sebastian (pseudonim pentru losif Hechter, untînărevreudin Brăila, descoperit de Nae lonescu) era autorul unui roman (De două mii de ani, 1934), în care relata nenumăratele umiliri cărora Ie-a fost expus toată viaţa ca evreu. Sebastian era elevul lui lonescu, şi făcea parte din colegiul editor al gazetei Cuvfntul. Din recunoştinţă pentru profesorul său, l-a rugat pe acesta să-i scrie o prefaţă la romanul lui. Nae lonescu suferise în 1935 o profundă schimbare, pînă la acea vreme el fusese fără îndoială un caracter tolerant şi generos şi pe deasupra unul din foarte puţinii români care dintr-o adîncă cunoaştere şi din respect vizavi de cultura evreiască învăţase ebraica. Dar acum prefaţa sa la romanul lui Sebastian se dovedi ca "sentinţa de condamnare la moarte " pentru tînărul său discipol, lonescu justifica suferinţele evreilor şi, implicit, antisemitismul prin faptul că evreii îl crucificaseră pe Isus. Acest antisemitism motivat religios cît se poate de simplist corespundea întrutotul spiritului Gărzii de fier, pe care lonescu se hotărîse s-o susţină fără reţinere. Ce se întîmplase? în 1933 cele două gazete, Gindirea şi Cuvîntul se transformaseră în apărătoarele
Gărzii de fier, care era urmărită deschis de guvern. Scurt timp după aceea, legionarii l-au ucis pe prim-ministrul I.G. Duca. Apariţia Gîndirii şi Cuvîntului a fost interzisă, editorii lor- N.Crainic şi Nae lonescu - au fost arestaţi în calitate de complici la crima comisă de protejaţii lor. De aici încolo, Nae lonescu s-a transformat într-un adept activ al Gărzii de fier. Ca urmare, gazeta sa a fost interzisă temporar, pînă-n ianuarie 1938, iar în martie '38 a fost definitiv interzisă.
Cînd Eliade a citit prefaţa lui lonescu la raportul lui Mihail Sebastian, a luat partea prietenului său, împotriva profesorului său. Nae lonescu, care cu toate acestea era încă generos, nu i-a reproşat lucrul acesta. în vara lui 1934, îşi aminteşte Eliade, "scriam în Vremea două lungi articole, care l-au supărat pe Racoveanu. El se certase cu Sebastian după lectura cărţii acestuia, iar eu aveam între timp impresia că se va despărţi şi de mine. Îmi luase în nume de rău faptul că îndrăznisem să-l critic pe profesorul nostru, iar el critica fără menajamente premisele teologice ale disertaţiei mele. Racoveanu a publicat articolele sale în Credinţa, iar eu îi răspundeam, fără nici un fel de causticitate, în Vremea. 
Mă îndoiesc de faptul că Toladot & Co. dau crezare lui Eliade. Din fericire, ambele articole există, şi un bărbat precum Di Nola care s-a supus efortului de-a învăţa româneşte, ca să poată citi el însuşi buletinul Toladot, n-ar trebui să aibă nici o dificulatate în a-şi face accesibile aceste două articole.
O altă informaţie importantă, a istoricului D.Micu, ar mai trebui adăugată: în iarna anului 1933, Eliade s-a văzut atacat, din cauza poziţiei sale în "problema naţională", de către prietenul său, M.Polihroniade, un membru al Gărzii de fier. Eliade i-a replicat revoltat că n-ar exista idei naţionaliste prin care s-ar lăsa justificată izgonirea din România a unor mari savanţi evrei precum L. Şeineanu sau Moses Gaster.
Eliade, Sebastian şi Polihroniade erau prieteni şi făceau parte din acelaşi cerc cultural (Criterion), ale cărui manifestări erau frecventate în principal de oameni mai tineri şi la care era reprezentat tot spectrul politic al ţării, de la comunişti pînă la fascişti. în 1933 această coexistenţă paşnică devenise deja problematică. Eliade a simţit sfîrşitul acestei stări paradisiace, care era caracteristica specifică a grupării Criterion, foarte dureros: habitat lupus cum agno, etpardus cum haedo accubabit (ls.ll,6). Armonia se terminase o dată pentru totdeauna, iar guvernul a început să ţină sub observaţie persoana lui Eliade. Nu era el pentru guvern elevul preferat al acestui om instigator numit Nae ionescu?
Această situaţie este relatată în paginile autobiografice ale romanului Noaptea de sinziene: toate evenimentele importante din viaţa personajului principal, Ştefan, sînt o urmare a uluitoarei sale asemănări exterioare cu un mare scriitor, Ciru Partenie. Este o posibilitate de-a arăta că nu doar Tolado&Co. îl confundaseră cu profesorul său Nae lonescu, care într-adevăr fusese un teoretician al antisemitismului religios şi un susţinător al fascismului, ci şi guvernul român făcuse aceeaşi greşeală.
Din păcate, trebuie să mă opresc aici, pentru că altfel depăşesc cadrul prevăzut de editor. Mi-ar fi plăcut să arăt şi partea pozitivă a gîndirii politice şi sociale a lui Eliade. N-a fost greu de demonstrat că Eliade n-a fost niciodată membru al Gărzii de fier, n-a exprimat niciodată gînduri antisemite (ci dimpotrivă, a apărat evreii împotriva extremei drepte) şi că, guvernul pro-englez şi anti-german din perioada 1938-1944 a fost cel care l-a numit ataşat cultural la Londra.Dacă n-a fost antisemit, nici legionar, nici nazist sau simpatizant al naziştilor, şi dacă n-a fost nici democrat, atunci ce a fost Eliade? Sper să pot da în alt loc răspunsul la această întrebare.

Traducere din germană de Michael Astner, din volumul Die Mitte derWelt, Frankfurt, 1978

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Robert Horvath. Cuvântare la ICR NewYork cu prilejul prezenței lui Alexandru Florian

Reproduc un document interesant care circulă pe Internet și care a entuziasmat o seamă de români, care zic : «Mai avem oameni adevărați!». Cine dintre redifuzorii documentului a avut temeritatea de a exprima astfel de opinii sub semnătură proprie?

Totuși entuziamul cu care e primit mesajul e semnificativ pentru un curent al opiniei publice pe această temă. Voi verifica la ICR NY dacă intervenția a avut loc, la Alexandru Florian - dacă el a fost prezent, la NYMagazin a dlui Grigore Culian dacă ziarul are cunoștință de această intervenție și în ce fel a reacționat
.
Dan Culcer

«Ma numesc Robert Horvath, sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (IATC) si am lucrat la multe studiouri din Romania, indeosebi la Televiziunea Romana.

Actualmente, imi continui activitatea la studioul meu de film, “DEVARTES FILM INTERNATIONAL”, cu sedii in Manhattan (New York) si Tokio. Sunt cunoscut, de asemenea, in calitate de grafician, ilustrator si pictor.

La Institutul Cultural Roman din New York, a avut loc un eveniment dedicat special Holoacaustului din Romania din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial.

La aceasta manifestare a participat si o delegatie din Romania, remarcandu-se prezenta istoricului Alexandru Florian .

Redau mai jos interventia mea de la acest eveniment. Cuvintele sunt traduse din limba engleza, deoarece la ICR din New York este inca interzisa folosirea limbii romane!

Doamnelor si Domnilor,

Deoarece v-ati referit in expunerea Dvs. la necesitatea ca generatiile viitoare sa afle adevarul despre tragedia Holocaustului si pentru ca astazi copiii invata la scoala ca romanii sunt vinovati de genocid, as vrea ca ei sa afle si faptul ca romanii au fost aceia care au salvat intreaga populaltie evreiasca de pe teritoriul actual al Romaniei. Asistam la un fapt poate unic in istoria celui de al Doilea Razboi Mondial, anume acela ca un om s-a opus presiunii germane, salvand mai mult de jumatate milion de oameni de la pieire.

Acest miracol romanesc se datoreaza in primul rand pozitiei intransigente si plina de curaj a maresalului Ion Antonescu. In al doilea rand, mai trebuie tinut cont si de caracterul specific al societatii romanesti din perioada respectiva. Ma refer aici la Ion Bratianu, Iuliu Maniu, la partidele istorice, la Regina Elena, la Dr. Lupu, la Patriarhul Nicodim, la Mitropolitul Balan, la intreaga Biserica Ortodoxa Romana si la multi altii care au pus umarul la salvarea evreilor. Cred insa ca factorul principal il reprezinta mentalitatea, psihologia si omenia romanilor.

Care sunt faptele istorice?

Dupa inceperea razboiului, se desfasoara foarte rapid operatiunile militare in Basarabia si Bucovina de Nord, unde este masacrata populatia evreiasca si unde fortele romanesti coopereaza cu cele ale germanilor.

In curand, in spatele frontului, apar comandourile germane specializate in operatii de “curatire” si, paralel, incep deportari de familii intregi din populatie evreiasca, dincolo de Nistru, in Transnistria.

Pentru mine, moartea chiar si numai a unui singur om nevinovat reprezinta o tragedie, dar trebuie sa iau in consideratie si statistica.

Pentru ca subiectul este foarte controversat, las la aprecierea audientei sa deduca adevarul – din diferite surse.

Una dintre ele ar fi “Enciclopedia Iudaica”, o lucrare de referinta, in care se mentioneaza cifra de 40.000 de morti, plasand Romania pe locul 10, ca vinovatie, in timp ce raportul Dvs., al Comisiei, se refera la 420.000 de victime, Romania ajungand pe locul 2, imediat dupa Germania. Tinand seama de paritatea populatiei, Romania devine, nici mai mult, nici mai putin, prima “Killing-machine” din istoria celui de al Doilea Razboi Mondial!

In aritmetica Comisiei se adauga si Ardealul de Nord, acolo unde populatia evreiasca a fost decimata, numai ca, atunci, Ardealul de Nord se afla sub controlul maghiar. Dumneavoastra mai treceti cu vederea si alte fapte: ca toti barbatii evrei in putere au fost incadrati in Armata Rosie, ca o mare parte din poppulatie a fugit in interiorul Rusiei si ca foarte multi evrei au murit de moarte naturala sau de boli contagioase (tifos), de care a suferit intreaga popopulatie, inclusiv Armata Romana.

Responsabilitatea Guvernului Romaniei in aceste evenimente este mare, dar este greu sa fie separata de responsabilitatea germanilor.

Ma voi ocupa in continuare de momentul crucial, anul 1942, care este sters cu buretele sau distorsionat ca semnificatie istorica.

Mihai Antonescu, Ministrul de Externe, se intalneste cu Hitler, in acea toamna, si ii comunica hotararea de a nu-i preda pe evreii din Regatul Romaniei.

Vreau sa va mai amintesc, domnule Florian, doua documente semnificative, pe care sper si cred ca le cunoasteti: la o saptamana de la aceasta intalnire istorica, Ion Antonescu declara, intr-o sedinta a Consiliului de Ministri: “Nu voi face jocul rasist al germanilor si ii voi slava pe toti evreii mei”[A se verifica și indica sursa axactă a citatului. Notă Dan Culcer]; dupa alte doua saptamani, la o alta sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu declara:

“Eu mi-am dat cuvantul sa asigur viata si libertatea evreilor si mă voi tine de cuvânt”. [A se verifica și indica sursa exactă a citatului. Notă Dan Culcer]

Toamna lui 1942 pecetluieste pentru totdeauna salvarea unei intregi populatii de la moarte, condamnata la “solutia finala” de catre Hitler.

Ma voi referi acum la Raportul Comisiei Holocaustului, lucrare unde o reala tragedie este folosita pentru anumite interese politice.


In 2002, Guvernul Romaniei, bazandu-se pe documentele Arhivei Nationale si in conjunctie cu toate documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decreteaza, fara echivoc, ca pe teritoriul Romaniei nu a avut loc Holocaustul.

La mai putin de doi ani, insa, Guvernul Romaniei isi schimba pozitia, infiintand o Comisie care, bazandu-se pe exact aceleasi documente, decreteaza ca in Romania a avut loc un genocid de proportii inimaginabile. Comentariile sunt de prisos!

Vreau sa mai spun asistentei ca Raportul Wiesel de cercetare a crimelor Holocaustului reprezinta un atac fara precedent la adresa demnitatii romanilor.

In concluzia raportului se spune: “Romanii sunt vinovati de genocid, chiar daca in anumite regiuni au supravietuit evrei”.

Inainte de a intra in fondul problemei, doresc sa mai remarc ca “anumite regiuni” reprezinta, de fapt, Romania de baza, Romania esentiala, adica in actualele ei granite.

Raportul arunca o vina colectiva, acuzand de genocid intreaga populatie romaneasca.

Aceasta idee de vina colectiva apartine ideologiei fasciste si/sau comuniste, aruncand vina – reala sau imaginara - catorva asupra unei intregi colectivitati nationale, rasiale sau sociale. Iar o vina colectiva nu are ce cauta in discursul unei democratii! Se merge atat de departe incat se spune ca majoritatea populatieii romanesti a sprijinit Holacaustul!

Ma intreb: oare cum a fost posibil asa ceva, cand faptele din Bucovina si Basarabia au fost foarte putin cunoscute de populatietie.

Eu personal am plecat la 32 de ani din Romania si nu am auzit niciodata despre aceste evenimente.

Romania este prezentata in acest material ca o tara fascizata si complet rasista.

As vrea sa-i amintesc domnului general si cercetator istoric faptul ca fascismul a fost lichidat in Romania cu ocazia rebeliunii legionare. Fragmentul care m-a intrigat profund este urmatorul:

“Holocaustul isi are radacini adanci in istoria si cultura romana”!

Aceasta constatare aduce un atac frontal Istoriei Romaniei si nu scapa de aceasta decapitare niciun om politic, niciun partid istoric, niciun moment al istoriei si nici al monarhiei.

Deci, Istoria Romaniei este prezentata de Comisie in primul rand ca o istorie a antisemitismului.

Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti.

Nu scapa de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade.

Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit.

Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului.

Cruciti-va, doamnelor si domnilor, Concluzia acestei Comisii a dat o unda verde unei adevarate “vanatori de vrajitoare”, avand ca victima cultura si limba nationala.

Atentia este in primul rand indreptata asupra lui Mihai Eminescu si a lui Mircea Eliade,

ICR New York, deoarece am cerut sa se vorbeasca si romaneste la manifestarile organizate de Institut (pentru participarea din aceasta seara, a trebuit sa mi se dea o derogare speciala de la Washington!).

Vreau sa mai adresez cateva cuvinte doamnelor si domnilor din spatele meu, care striga, cu inversunare, sa nu fiu lasat sa mai vorbesc si sa fiu dat afara!

Daca Dvs. mai sunteti azi in viata, aceasta i se datoreaza maresalului Ion Antonescu si – in primul rand – omeniei romanilor.

Este greu pentru mine sa inteleg cum multi romani accepta orice compromis, inclusiv acest raport degradant.

La fel, nu pot sa inteleg cum multi evrei, in loc sa fie recunoscatori si sa le arate gratitudine celor care le-au salvat viata, stau si asteapta sa le mai dea inca o palma.

Un adevar spus doar pe jumatate seamana cu o minciuna.

Pe fundalul unei tragedii adevarate, asistam aici la un atac fara precedent la adresa Istoriei si Culturii Romanesti.

Daca vrem sa ne recastigam demnitatea, trebuie sa spunem adevarul intreg.

Va multumesc pentru rabdarea si atentia Dumneavoastra.

ROBERT HORVAT DEVA
Cineast
PRESEDINTELE
DEVARTES FILM INTERNATIONAL
New York -Tokyo »

De pe situl ICR NY aflăm că o întâlnire la care a participat Alexandru Florian a avut loc în martie 2015 

Holocaust in Romania – between accountability and denial
At the initiative of the Romanian Ministry of Culture and Religious Affairs, RCINY hosts a dialogue between ministry officials and New York audiences on the ways Romania is facing its Holocaust past. Virgil Stefan Nitulescu (Secretary General, Romanian Minstry of Culture and Religious Affairs),  Mihail E. Ionescu (Director, “Elie Wiesel” National Institute for the Study of the Holocaust in Romania) and Alexandru Florian (Executive Director, EW-NISHR) talk about the ways Romania is dealing with the memory of the Holocaust during World War II – ranging from official answers offered by public authorities to the final report of the Wiesel Commission to the relevance of latent or outspoken attitudes in the public space.




vineri, 27 noiembrie 2015

O carte de reconstituire a cotidianului comunist. Comentariu de ALEXANDRU CĂLINESCU

Şi eu am trăit în comunism e o carte care transmite, într-adevăr, o tulburătoare senzaţie de autenticitate. O carte care arată, aşa cum frumos spune Ioana Pârvulescu, că viaţa cotidiană dă seama despre eşecul unei lumi şi al unui sistem.
Sursa http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-reconstituire-a-cotidianului-comunist--112505.html
27.11.2015

În îngrijirea Ioanei Pârvulescu la editura Humanitas a apărut un consistent volum de mărturii reunite sub titlul Şi eu am trăit în comunism. Nu e bineînţeles singura întreprindere de acest fel la noi, dar cartea prezintă cel puţin două caracteristici care o individualizează. Mai întâi, faptul că mărturiile vin de la nu mai puţin de 95 de persoane, unele fără notorietate publică (medici, ingineri, profesori, muncitori), altele - personalităţi cunoscute, printre care Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu, Mihai Zamfir, Andrei Oişteanu, Victor Rebengiuc, Horia-Roman Patapievici, ca să dau numai câteva exemple. Unii şi-au trăit în comunism doar copilăria şi adolescenţa, alţii - spre nenorocul lor - au „prins” toată perioada comunistă, adică mai bine de patruzeci de ani, ceea ce înseamnă - nu-i aşa? - o viaţă de om. În al doilea rând, mărturiile (micronaraţiuni ori scurte secvenţe) sunt grupate tematic în douăzeci de secţiuni, în aşa fel încât cititorul să aibă o imagine coerentă - şi cât mai amănunţită - a cotidianului în comunism.

Avem, aşadar, „felii de viaţă”, care reconstituie micul univers intim, existenţa precară, la bloc, cu umilitoarele privaţiuni din anii ’80 - frigul, lipsa apei calde, tăierile de curent electric; coborâm după aceea în stradă, întâlnim oameni îmbrăcaţi cenuşiu, ne trec prin faţa ochilor tramvaiele şi autobuzele supraaglomerate, cu călători agăţaţi ciorchine de barele uşilor; urmărim cum se desfăşura munca pretins „voluntară”, rebotezată ulterior „patriotică” şi care era în fapt încă o modalitate prin care se încerca „domesticirea” şi umilirea individului, ţinerea lui sub control; facem comparaţie între sărbătorile familiale, cvasi-clandestine în cazul celor religioase, şi sărbătorile oficiale, regizate de maşinăria de propagandă; ne reîntoarcem „la serviciu”, unde ne întâmpină nu o dată şefi obtuzi şi agramaţi şi unde lumea ascultă de un principiu nescris: „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”; luăm cunoştinţă de peripeţiile - care, şi ele, par astăzi de domeniul absurdului - celor care doreau să călătorească în occident şi se izbeau, repetat, de refuzul obstinat al autorităţilor; retrăim comedia grotescă a vizitelor „de lucru” ale oficialităţilor de partid; refacem în memorie (mă refer la noi, cei care am trăit acele timpuri) sinistrele cozi la alimente şi la alte produse de strictă necesitate (până şi hârtia igienică - de foarte proastă calitate, grosolană şi aspră, ca un fel de şmirghel - era un „articol” obţinut cu greu); apoi, fireşte, birocraţia omniprezentă, mârlănia funcţionarilor care te tratau ca pe o fiinţă inferioară, aparatul represiv, temuta Securitate, ahtiată să racoleze informatori; nu sunt uitate şcoala, facultatea, vacanţele, spitalele şi, desigur, dragostea, fiindcă oricât de apăsătoare şi de traumatizante erau vremurile viaţa îşi urma cursul. Rememorările se constituie într-un mozaic de întâmplări care adesea provoacă râsul, într-atât de aiuritoare, într-atât de enorme par cele relatate, deşi atunci făceau parte din obişnuitul cotidian („în comunism - notează Ioana Pârvulescu - banalul e cel mai spectaculos lucru”). Cineva îşi aminteşte că, pe vitrina unui aprozar, a văzut într-o zi că era scris cu litere mari: „A sosit varză”. Altcineva povesteşte că a telefonat la un minister ca să obţină o audienţă, iar funcţionarul de acolo i-a spus: „Aşteptaţi puţin să-mi scot mănuşile ca să vă notez numele” (erau anii când şi noi, la universitate, studenţi şi profesori, stăteam la cursuri îmbrăcaţi în paltoane). O doamnă relatează cum după 1980 reţetele pe care le schimba cu prietenele începuseră să se numească aşa: prăjitură fără ouă, tort economic, imitaţie de paté, icre false. Sunt zeci, sute de astfel de secvenţe care n-au nimic forţat, nimic patetic, ba chiar au uneori, repet, un haz teribil, acel haz pe care îl creează - Ionesco ne-a demonstrat-o admirabil - farsa tragică şi absurdul.

Cartea se încheie cu un pe cât de savuros pe atât de util „Mic dicţionar de termeni din comunism” unde se explică ce însemna, de pildă, „indicaţii preţioase”, „pe cartelă”, „origine sănătoasă - origine nesănătoasă” ori faimosul „nechezol”, despre care aflăm (în ce mă priveşte, ignoram acest lucru) că a fost inventat de un român, pe nume Alecu Radu, care a avut ideea să amestece 20% cafea cu 80% năut şi ovăz. Nu mă pot abţine să nu citez şi din articolul despre hârtia igienică: „Cozile la hârtie igienică implicau şi problema transportului, rezolvată de multă lume prin înşirarea pe sfoară a sulurilor, apoi plasarea lor în jurul gâtului, sub forma unui colan uriaş, sau pieziş pe piept, ca o panglică onorifică” precum şi din cel despre „alimentaţia raţională”: „… programul masca penuria de alimente care se simţea tot mai accentuat (…). Pe zidurile exterioare ale magazinelor şi chiar ale stadioanelor, au apărut reclame mari la peşte oceanic şi sentinţe de tipul: Nici o masă fără peşte, Consumaţi minunatul peşte oceanic(deşi nu mai exista nici acesta în magazine). Maliţioşii au dat replica, tot pe ziduri: Mâncaţi peşte/ Că vă creşte şi, pe înţelesul tuturor: Cum să ne c…ăm/ Fără să mâncăm”. Să adaug că fiecare secţiune e însoţită de câte o foarte expresivă fotografie din epocă.

Şi eu am trăit în comunisme o carte care transmite, într-adevăr, o tulburătoare senzaţie de autenticitate. O carte care arată, aşa cum frumos spune Ioana Pârvulescu, că viaţa cotidiană dă seama despre eşecul unei lumi şi al unui sistem.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor





Cuvinte cheie:

La Nadăș, satul furat cu totul, se întâmplă acum: terorism judiciar, ilegalități și ticăloșie



Text prluat de pe „Justițiarul”
Coruptie
EXCLUSIVITATE!
La Nadăș, satul furat cu totul, se întâmplă acum:
terorism judiciar, ilegalități și ticăloșie
Posted byjustitiarul

10 hours ago

8



CAZUL NADĂŞ – TERORISM JUDICIAR ÎN ACŢIUNE. INCREDIBILE ILEGALITĂŢI, TEROARE ŞI TICĂLOŞIE COMISE DE LUCIU MARIANA CHIAR AZI ÎN TIMP CE SCRIEM ACEST ARTICOL. În continuarea dezvăluirilor articolele anterioare.TERORISMUL JUDICIAR consta în IMPUNEREA PRIN FORŢĂ ARMATĂ DE CĂTRE AUTORITĂŢILE STATULUI A DISPOZIŢIILOR ILEGALE ORDONATE DE UNII JUDECĂTORI simultan cu REFUZUL SOLIDAR A ACELORAŞI AUTORITĂȚI DE A CERCETA ŞI ANULA RESPECTIVELE DISPOZIŢII ŞI DE A OPRI JUDECĂTORII RESPECTIVI DE A DISPUNE ÎN CONTINUARE DISPOZIŢII ILEGALE. Există legislaţia necesară dar nu este aplicată. ÎN acest mod, statul român a fost transformat într-un stat terorist împotriva poporului român. Este suficient ca un judecător din zece să dispună hotărâri ilegale şi va anula tot ce fac corect şi bun ceilalţi nouă.


Pe scurt istoria şi ce s-a întâmplat ieri la Judecătoria Ineu

MARIANA LUCIU, membru în grupul de crimă organizată care a atacat Poporul Român în repetate rânduri, cea mai recentă dată fiind la 1989, care a fost strecurată în funcţie de judecător la Judecătoria Ineu, în anul 2006 a dispus în 2 termene ca întreg satul Nadăş cu 8,742 de hectare să fie trecut în proprietatea “¨fraţilor” ei COLŢEU VIORICA şi COLŢEU ALEXANDRU, fără ca proprietarii satului sătenii să participe la proces, fără o expertiză, contra prevederilor imperative ale legii nr 247/2005 în baza căreia pretinde că a dat sentinţa, având la dosar dovada că COLŢEII nu au nici un drept legal.

Doi “fraţi “din aceeaşi organizaţie infracţionala, ocupanţi de funcţii de judecători la Tribunalul Arad, susţin în Contestaţie în Anulare respectivă ilegalitate.

Alt “frate” din aceeaşi organizaţie infracţionala TRIPA AUREL de biroul şi din aceeaşi organizaţie infracţională, dispune în 2009 intabularea hotărârii LUCIU în Cartea Funciara far cadastru, far expertiză, cu încălarea tuturor legilor care reglementează funcţionarea Cărţilor Funciare.

Conducerea “frăţiei” organizează atacul prin executările silite asupra sătenilor dar preventiv, pentru a nu întâmpină nici o rezistenţă, au trimis un alt “frate”, avocatul LUPU STELIAN să câştige încrederea sătenilor ca să le blocheze toate apărările în timpul executărilor silite, misiune de care s-a achitat impecabil.

Pentru îndeplinirea cu docilitate a misiunilor desemnate, LUCIU MARIANA este pusă în funcţia de Preşedinte al Judecătoriei Ineu pentru continuarea operei de transfer a proprietații Poporului Român din zona către stăpânii frăţiei infracţionale.

În decembrie 2012, se constituie GRUPUL DE SOLIDARITATE ROMÂNEASCĂ şi se implică în susţinerea sătenilor, începând astfel colaborarea sătenilor cu dna. av. Vasilică Coroiu;

Dna. Av. Coroiu a făcut un număr de acțiuni între care şi o plângere penală împotriva Familiei Colţeu, a notarului, şi a persoanelor implicate în retrocedarea satului, aflat pe rolul DNA Timişoara; 1/P/2014.

DNA începe urmărirea penală a membrilor Familiei Colţeu 28 februarie 2014 şi dispune măsura sechestrului asupra tuturor imobilelor preluate prin sentinţa din 2006 a judecătoarei LUCIU MARIANA, toate bunurile firmelor lor, dispune predarea pădurii înapoi în posesia Romsilva, moment la care se constată imense tăieri ilegale de păduri şi un prejudiciu estimat de peste 20 de milioane de Euro;

Executările au continuat chiar în condiţii de urmărire penală și de instituire a sechestrului penal.

În vara lui 2015, se încerca excutarea lui Biriş Iovu unul din conducătorii sătenilor.

Dan Av. Coroiu depune Contestaţii al Executare la Judecătoria Ineu, respinse de subalternii lui LUCIU MARIANA deşi executarea este efectuată prin următoarele mijloace nelegale:

• În baza unor documente de executare falsificate de executorul GĂLUȚI ALEXANDRU, existând un raport criminalistic, grafoscopic, care atestă falsul;

• Faţă doar de un singur membru al familiei, pentru restul membrilor nu a existat nici o dispoziţie a sentinţei;

• În condiţiile existenţei unei unei hotărâri judecătoreşti irevocabile din 2013 care conţine obligaţia asumată de familia COLŢEU de a iniţia acţiune în instanţă pentru evacuarea celorlalţi membrii ai familiei Biriş, ceea ce nu s-a făcut niciodată.

• În condiţiile în care dispoziţiile hotărâi judecătoreşti sunt împotriva lui Biriş Iovu pentru un imobil din Nadăş iar excutarea se efectuează împotriva unui imobil din satul Minişel deţinut de Horga Gheorghe, întrucât proprietatea nu a fost trecută de 40 de ani în scripte în proprietatea lui Biriş întrucât în zonă, relaţiile între oameni se bazează pe încredere şi credinţa în Dumnezeu, nu sunt bazate şi nu pe legi şi hârtii.

• În condiţiile în care s-a început urmărirea penală împotriva expertului topo Dămăcuş care a efectuat expertiza în dosarul pus în executare şi care a falsificat graniţele satelor Nadăş şi Minişel ca să se poată executa proprietatea în baza sentinţei LUCIU din 2006.

Scopul executării a fost intimidarea sătenilor, ceea ce, însă, prin exemplară solidarizare şi răbufnire a spiritului de luptători al romanilor nu s-a putut finaliza aşa cum ar fi dorit frăţia internaţională care a comandat acţiunea;
TERORISMUL JUDICIAR ÎN CONTINUĂ ACŢIUNE

La 06 noiembrie 2015 – se inregistreaza o nouă Contestaţie la Executare de către Av. Coroiu pentru Biriş Iovu, suspendarea executării, suspendare provizorie a executării şi recuzarea executorului la Judecătoria Ineu.

Se dispune termen pentru Contestaţie şi suspendare la 25 noiembrie 2015 orele 09:00, pt suspendare provizorie a executării la 18 noiembrie 2015 şi recuzarea executorului la 19 noiembrie 2015.

La 10 noiembrie 2015 la 10:00 se încerca executarea silită unde s-au confruntat pe de o parte sătenii, membrii GRUPULUI SE SOLIDARITATE ROMANESCĂ iar pe partea cealaltă, membrii frăţiei infracţionale prin COLŢEU VIORICA, COLŢEU MIHAELA, COLŢEU SIMONA şi soţul ILIEȘ OLIVER, Executorul GĂLUȚI, JANDARMII. Evenimentul a fost amplu descris la postarea noastră din 12 noiembrie 2015.

Un aspect de știut este faptul că la deasupra porții de intrare străjuia o cruce şi o icoană a Domnului Iisus Hristos. Pentru toți de acolo, în afară de Familia Colțeu, Executor şi Jandarmi, adică Statul Român şi clienţii săi, acest fapt a avut o mare importanţă şi greutate în deznodământ.

La 18 noiembrie 2015, suspendarea provizorie a executării se amână pentru 25 noiembrie 2015 orele 14:00 pe motiv ca judecatoarea căreia i s-a alocat dosarul este în concediu medical. MĂSURĂ ESTE ILEGALĂ întrucât procedura de suspendare provizorie este de urgenţă şi se poate judeca şi fără citarea părţilor iar competenta este a judecătorului repartizat sau a preşedintelui de instanță iar LUCIU MARIANA este preşedinta de instanţă. IATĂ ÎNCĂ O NOUĂ MĂSURA ILEGALĂ DISPUSĂ DE LUCIU MARIANA.

La 19 noiembrie 2015 se respinge recuzarea executorului.

La 20 noiembrie 2015 Biriş Iovu primeşte înştiinţarea emisă la 19 noiembrie 2015 ca executorul GĂLUȚI va continua excutarea imobilului la 24 noiembrie 2015 orele 10:00.



La 24 noiembrie 2015 orele 10:00, sătenii, membrii GRUPULUI SE SOLIDARITATE ROMANESCĂ sin Bucureşti, Braşov, Arad, Timişoara sunt prezenţi dar executorul nu se prezintă.

La 24 noiembrie 2015 după-amiaza Biriş Iovu primeşte înştiinţarea emisă de excutorul GĂLUȚI ALEXANDRU în 20 noiembrie 2015 că nu se va mai prezenta pe 24 noiembrie 2015 întrucât dosarul în original i-a fost cerut de către Judecătoria Ineu.



La 25 noiembrie 2015 orele 09:00 la Judecătoria Ineu la termenul pentru Contestaţie la executare şi Suspendarea executării, se prezintă ca judecător… LUCIU MARIANA. Dispune că, întrucât la dosar nu se afla dosarul de executare al executorului GĂLUȚI ALEXANDRU, se va înainta adresa către executorul GALUT să trimită o copie certificat a dosarului e executare şi se acorda termen pentru 16 decembrie 2015.

La 25 noiembrie 2015 orele 14:00 la Judecătoria Ineu la termenul pentru Suspendarea provizorie a executării, se prezintă ca judecător… LUCIU MARIANA. La dosar se afla O COPIE CERTIFICATA a dosarului de executare al executorului GĂLUȚI ALEXANDRU !!! LUCIU MARIANA se declară incompatibila să judece şi dispune ca dosarul să fie trimis la registratură pentru re-repartizare aleatorie. Dna AV Coroiu se opune şi arată că este dimpotrivă, compatibilă să judece pe loc. MĂSURĂ ESTE ILEGALĂ întrucât procedura de suspendare provizorie este de urgenţă şi se poate judeca şi fără citarea părţilor iar competenta este a judecătorului repartizat sau a preşedintelui de instanţă iar LUCIU MARIANA este preşedinta de instanţă. IATĂ ÎNCĂ O NOUĂ MĂSURA ILEGALĂ DISPUSĂ DE LUCIU MARIANA.
TEROAREA ŞI TICĂLOŞIA SE AMPLIFICĂ

În timp ce scriu la acest articol, găsesc azi 26 noiembrie 2015 la ora 12:00 pe portalul instanţelor ca suspendarea provizorie s-a repartizat la completul S1 pentru… azi 26 noiembrie 2015 orele 13:00 – au aranjat astfel încât Biriş Iovu să nu ştie de termen, doamna avocat să nu se poată prezenta. În o jumate de oră însă vom pune concluzii pe fax şi email – Dumnezeu ne ajută!

http://portal.just.ro/246/SitePages/Dosar.aspx…

AM CONSTATAT CA EXECUTORUL GĂLUȚI ALEXANDRU A MINȚIT, DOSARUL NU E LA JUDECĂTORIA INEU, ESTE DECI LUAT DE D.N.A., DECI CU ATÂT MAI MULT TREBUIE SUSPENDATĂ EXECUTAREA PENTRU CĂ SUNT GRAVE SUSPICIUNI DE ILEGALITĂȚI.

Cu Dumnezeu înainte!

Adrian GRIGORIU

Documente anexă

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) :1372/246/2015/a1
Data inregistrarii06.11.2015
Data ultimei modificari:27.11.2015
Sectie:Secţie unică
Materie:Civil
Obiect:suspendare provizorie
Stadiu procesual:Fond

Părţi

NumeCalitate parte
BIRIŞ IOVUContestator
COLŢEU MIHAI ALEXANDRUIntimat
COLŢEU VIORICAIntimat
BEJ GĂLUŢI ALEXANDRUIntimat
COLŢEU MIHAI cu dom.proc.ales Cab.Av.Mot,Balaciu,OlahIntimat
COLŢEU VIORICA cu dom.proc.ales Cab.Av.Mot,Balaciu,OlahIntimat

Şedinţe

27.11.2015
Ora estimata: 09:00
Complet: S1
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de contestatorul Biriş Iovu împotriva intimaţilor Colţeu Mihai-Alexandru, Colţeu Viorica şi BEJ Găluţi Alexandru pentru suspendare provizorie a executării silite . Dispune suspendarea provizorie a executării silite din dosar execuţional nr.312/2012 al Biroului Executor Judecătoresc Găluţi Alexandru, până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul contestaţiei la executare, ce face obiectul dosarului civil nr.1372/246/2015 al Judecătoriei Ineu.Fără cale de atac.Pronunţată în şedinţa publică din 27.11.2015.
Document:   615/2015  27.11.2015
26.11.2015
Ora estimata: 13:00
Complet: S1
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: T 27.11.2015-ora 9,00 pentru emiterea adreselor OCPI prin Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ineu, respectiv grefei instanţei.
Document: Încheiere de şedinţă    26.11.2015
25.11.2015
Ora estimata: 14:00
Complet: C5_cons
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: În temeiul art.99 alin.10 din R.O.I aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr.387/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Trimite la registratură dosarul nr.1372/246/2015/a1 având ca obiect suspendare provizorie executare silită( art.403 alin.4 din vechiul c.pr.civilă) pentru repartizare la completul special constituit. Dată în camera de consiliu, azi 25.11.2015.
Document: Încheiere de şedinţă    25.11.2015
18.11.2015
Ora estimata: 14:00
Complet: C5_cons
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: T.25.11.2015
Document: Încheiere de şedinţă    18.11.2015

Căi atac

Nu există informaţii.

Citare prin publicitate

Nu există informaţii.