Black Earth : the
Holocaust as history and warning (Pământul negru :
Holocaustul ca istorie şi avertisment) este titlul cărţii
publicate de Timothy Snyder anul trecut, tradusă recent în franceză
(Terre noire : l’Holocauste et pourquoi il peut se
répeter), aluzie la solurile fertile ucrainene râvnite de
Hitler. Istoricul nord-american încearcă să meargă mai departe
decât în cartea sa precedentă, Bloodlands. Europe between
Hitler and Stalin, un adevărat bestseller tradus şi în română
(Tărâmul morţii : Europa între Hitler şi Stalin), în
care deplasa de la vest la est epicentrul şi miza suferinţelor şi
masacrelor perpetuate în timpul celui de al doilea război mondial.
De data aceasta, el stabileşte o legătură directă între gradul
de distrugere a structurilor statale în anumite zone din Europa şi
ravagile făcute de Holocaust. Aceste zone corespund celor tratate
în Tărâmul morţii, şi anume Polonia orientală dinainte
de război, Ucraina şi Belarus (în frontierele lor actuale) precum
şi ţările baltice ocupate mai întâi de Armata roşie care a
preparat într-un fel terenul Wehrmachtului şi grupurilor de
intervenţie (Einsatzgruppen). Mai mult decât atât, T. Snyder
atrage atenţia, în încheiere, asupra situaţiilor în care, mâine
poimâne, ar putea fi reactualizat genocidul practicat de Germania
hitleristă, sub forma unui ecocid spre exemplu.
Originalitatea demersului lui T. Snyder
rezidă mai ales în felul în care scrutează şi pune în scenă,
pornind de la o bogată documentaţie, în special germană şi
poloneză, cele două axe contradictorii în aparenţă, de fapt
complementare, ale ideologiei şi politicii promovate de Hitler şi
pusă în aplicare în timpul războiului. Pe de o parte, în numele
necesităţii construirii unui spaţiul vital, Hitler urmărea
colonizarea câmpiilor poloneze şi a grânarului ucrainean, ceea ce
implica supunerea raselor inferioare (« slavii », în
primul rând), pe de altă parte, eliminarea prezenţei evreilor era
indispensabilă în ochii lui pentru combaterea unui fenomen contra
naturii de care Planeta trebuie să fie cu orice preţ eliberată.
Imperiile, în sine, american sau englez de preferinţă pentru că
mai « pure » etnic, şi conflictele între ele, erau
pentru Hitler un fenomen natural. Contra naturii erau, în schimb,
existenţa unui imperiu evreiesc – Uniunea sovietică -, existenţa
unei influenţe evreieşti la Londra, Washington sau Paris precum şi
aceea a tuturor celor care inoculau idei de democraţie şi comunism
nemţilor. Acesta este motivul pentru care judeo-bolşevismul era
duşmanul suprem.
Pentru Antonescu, statul trebuia
protejat
România ocupă un loc relativ
periferic în carte, cazul ei e tratat în capitolul IX intitulat
« Supravieţuire şi suveranitate » după acela al
statelor « marionetă » (Croaţia şi Slovacia) şi
înainte de Ungaria, Bulgaria Olanda, Grecia şi Franţa
colaboraţionistă. Cartea conţine puţine informaţii şi
explicaţii noi dacă lăsăm poate la o parte un aspect mai rar
evocat în legătură cu comportamentul atribuit armatei române :
« Forţele româneşti au încercat de fapt să protejeze
colaboratorii sovietici locali care nu erau evrei şi să pedepsească
pe cei care erau evrei şi, în acest fel, pe ceilalţi evrei.
Sarcina lor era ‘’să omoare pe toţi evreii protejând în
acelaşi timp ne-evreii prosovietici de mânia vecinilor lor’’»,
scrie T. Snyder citându-l pe Vladimir Solonari. (Deputat Interfront
în anii 1989-1992, profesor la Universitatea de stat de la Tiraspol
şi de la Universitatea slavă de la Chişinău, acest istoric a
publicat după 2002 în Statele Unite o serie de cercetări care s-au
impus ca o referinţă în studiile despre Holocaustul din Basarabia
şi Transnistria.) Documentele disponibile despre anumite localităţi
din Polonia orientală citate de T. Snyder atestă existenţa unei
asemenea duble colaborări care a acompaniat dubla ocupaţie
sovietică şi nazistă.
Ceea ce intrigă, este « deconectarea »
României faţă de problematica legată de consecinţele tratatului
Ribbengtrop-Molotov care joacă un rol central în demonstraţia
autorului. În niciun moment nu este semnalat cititorului faptul că
protocolul secret al tratatului privea nu numai Polonia orientală şi
ţările baltice ci şi Basarabia şi Bucovina de Nord. În schimb,
România apare ca o ilustrare exemplară a tezei centrale ale lui T.
Snyder. « Uniunea sovietică a distrus structurile statului
român înainte ca acesta din urmă să facă la fel cu structurile
sovietice. Dintre cei aproximativ 280 000 de evrei omorâţi datorită
politicii româneşti doar 15 000 trăiau pe teritoriul Românei
dinainte de război care nu fusese afectat de conflict »,
notează T. Snyder înainte de a conclude : « Logica
Holocaustului românesc era asemănăoare cu aceea a Holocaustului
german, cu o mare diferenţă însă : spre deosebire de Hitler,
pentru Antonescu statul trebuia protejat şi, prin urmare, cu toate
că era antisemit, el considera că problema evreiască era o
problemă printre altele. Când supravieţuirea statului a fost
ameninţată, Antonescu a încetinit persecuţia evreilor. Hitler,
care credea într-o lume a raselor şi nu a statelor, a făcut
contrariul. »
Interesantă este şi situaţia
Bulgariei din punctul de vedere al tezei lui T. Snyder. Atitudinea
curajoasă luată de opinia publică şi chiar de Biserica ortodoxă
a împiedicat desigur crimele contra evreilor din această ţară nu
însă şi din teritorile ocupate de ea. Majoritatea celor 13 000 de
evrei din Tracia şi Macedonia, anexate în dauna Greciei şi
Iugoslaviei, care au fost deportaţi de către autorităţile bulgare
au pierit la Treblinka.
Statul polonez şi sioniştii
« revizionişti »
« Asasinarea de către germani a
celor cinci milioane şi jumătate de evrei, a celor peste trei
milioane de prizonieri de război sovietici şi acelui a aproape un
million de civili în operaţiile aşa-zis contra partizanilor s-au
derulat în zonele fără stat », afirmă autorul în
Concluzie. Aceasta nu îl împiedică să ia în consideraţie
complexitatea situaţiei internaţionale de la sfârşitul anilor
1930. Pistele cele mai neaşteptate sunt explorate. Un capitol
întreg, al III-lea, este spre exemplu consacrat felului în care
statul polonez a adaptat politica sa antisemită după moartea
mareşalului Pilsudski, în 1935, şi succesul de care această
politică s-a bucurat la anumiţi leaderi sionişti care considerau
că evreii aveau drept la un stat al lor care ar fi trebuit creat
pornind de la o colonie deja existentă, Palestina administrată de
Marea Britanie. Noua conducere poloneză, care se pronunţase pentru
emigrarea a 90 % dintre evreii polonezi în 1937, va cere
britanicilor să revină asupra restricţilor impuse imigrării în
Palestina. Antisemită dar ataşată statului-naţiune, ea va oferi
arme şi antrenament formaţiei de autoapărare evreiască Haganah
şi, pe căi clandestine, sioniştilor zişi revizionişti, care
voiau să accelereze cu orice preţ instaurarea statului Israel. De
altfel, în Polonia, organizaţiile paramilitare - precum Betar-ul,
constituit după modelul legiunilor poloneze din primul război
mondial - vor beneficia de sprijinul autorităţilor şi formaţiilor
de extremă dreaptă poloneze. La şcoala acestora din urmă şi
uneori chiar cu concursul lor, scrie T. Snyder, viitorii lideri ai
Likud-ului, precum Menahem Begin şi Iţac Shamir, vor organiza
atentatele contra ocupanţilor britanici…
Soluţia finală, un război pentru
resurse ?
Tema anunţată în subtitlu este
abordată doar în Concluzia cărţii. Relativ voluminoasă, peste
treizeci de pagini, aceasta nu este însă şi totdeauna
convingătoare având în vedere multitudinea ipotezelor expuse,
deseori într-o perspectivă care se îndepartează de consideraţiile
de ordin istoric din capitolele precedente. Actualitatea
internaţională este astfel trecută în revistă, de la
consecinţele dramatice ale distrugerii statului de către americani
în Irak până la tentativele Rusiei lui Putin de a prezenta Ucraina
ca o entitate artificială, fără cultură, fără limbă, săpând
astfel legitimitatea statului în această regiune.
Pericolul major este însă de o altă
natură, pentru T. Snyder, care face legătura între
obsesia
spaţiului vital la Hitler şi consecinţele perspectivei diminuării
resurselor şi a catastrofelor ecologice care se profilează în
zilele noastre. Pentru T. Snyder, care în paralel cu această carte
a scris şi un editorial foarte controversat în New
York Times intitulat « The
next genocide", soluţia finală era deja la Hitler o
formă de război pentru resurse. Schimbarea climatică din ultima
vreme a readus pe programul marilor puteri posibilitatea
incertitudinii alimentare. In acest context marcat de o adevărată
« panică ecologică » emergenţa unor noi ideologii
antiştiinţifice şi mortifere care riscă să funcţioneze pe
scheme care amintesc de scenariul nazist devine posibilă, ne
avertizează T. Snyder. Inutil de precizat că nu lipsesc rezervele
exprimate pe această temă de mulţi confraţi ai istoricului
nord-american.
Nicolas
Trifon
Decembrie
2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu