luni, 31 octombrie 2016

Anonim. Calea Babelor (un elogiu)


Calea Babelor


CALEA BABELOR

La 14 octombrie, la Iași, în fiecare an vin foarte mulți pelerini la sărbătorirea Sfintei Parascheva.
Indiferent de vreme, stau la cozi imense pentru a ajunge în fața raclei în care se află moaștele Sfintei.
Majoritatea acestor pelerini sunt femei simple, de la țară, dar nu numai.

Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…
Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, deranjează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa? cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…
Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.
”S-a fi făcut grâu`, maicî, pi la voi, anu‘ ista? Pi la noi, nu, c-o plouat… Șî, câți copchii zîci cî ai? Șî pi undi‘s, maicî? Ș-a mii, tăt diparti…Tăt duș cu treabî, au șî ii copchii la școli… Nu, niși a mii n-o vinit anu ista… da‘ cu ajutoru Sfintii poati vin la anu că de-amu sî cam gatî… s-o cam gătat cu viața noastrî… atâta bucurii mai avem șî noi… gându‘ la copchii și aișea, la Sfântî…”
Și mai fac un pas… și mai trec de un gând. Și mai spun o rugăciune, când le este frig, se mai încurajează… se mai contrazic unele cu altele, apoi se împacă, își mai dau un colț de pâine, doar au drum de dus înainte… poate mâine dimineață o să ajungă coada…
Uneori ies în stradă cu ceaiuri calde, cu porții de hrană fierbinte. Și ne bucurăm de a dărui, nu de a primi. Și fac asta împreună cu fiica mea. Cum aș putea s-o învăț, mai direct, respectul, compasiunea? La un curs de Personal Development?
Câteodată plouă crunt și e un frig de îți aduci aminte și păcatele nefăcute. Și de Sfânta Parascheva e frig când plouă, fraților. Anul ăsta, cât pentru cei zece în care nu a plouat… Când intru în casă: căldurică, Chopin pe youtube, supă fierbinte, sfeșnic cu lumânare aprinsă pe masă… bețișoare parfumate… subiecte… suntem ”normali”. Afară, lame de cuțit. Și ploi însemnate cantitativ. Cu intensificări ale vântului.
Vine noaptea. Dai să te culci. Te gândești că e alegerea Lor. Și… Vrei să scapi de Babe? Nu poți. Le vezi la televizor: umilite, arătate în posturi jenante, căutate cu lumânarea de niște mici șacali care, astfel, își ascut dințișorii pentru viitor.
Dar, slavă Domnului, Babele de la televizor parcă nu seamănă cu cele din rând. Eu mă duc de dimineață să verific. Când colo, ce văd? Mâinile crăpate, aspre, uscate și înnegrite de muncă, de frig, de zloată, de arșiță… Mâinile lor noduroase, cioturi închircite de cărat greutăți la animale, cu sacul, de la câmp…
Mă uit la Ele. Sunt Babele alea care s-au născut înainte sau chiar în timpul Războiului. Poate le-au fost răpiți tații ori frații de gloanțe. Sunt Babele care au dus Greul. Care au trecut prin foamete. Cărora li s-a furat averea. Babele care, pe când erau fete, n-au avut dosar bun și n-au mai făcut liceul ori vreo școală mai înaltă. Ai căror părinți, frați ori uncheși au înfundat pușcăriile comuniste.
Babele astea au trăit în carnea vieții lor mărirea și căderea epocilor. Ele Știu. Ele sunt Memoria. Pe fața fiecăreia citești Istoria țării, mai abitir decât în manualele actuale.
Babele astea au muncit la CAP-uri până la ultima sudoare. Babele au semănat, au prășit cu sapa, au cules, au cărat cu spinarea, au făcut snopi și au dat la dobitoace. Babele astea au mers pe lângă căruță sau car, să le fie mai ușor animalelor.
Pe spinarea Babelor s-au clădit fabricile, uzinele, spitalele, grădinițele și școlile. Babele au pansat rănile bolnavilor, Babele au spălat murdăria din toate birourile, din toate w.c.-urile, din trenurile, din grădinițele și școlile prin care am trecut. Babele au fost lângă bărbați pe șantiere. Babele astea au ridicat copii și au dat țării ăsteia inteligență cât în alte zece țări.
Babele au căutat găinile în fund să vadă dacă au ou să-l dea nepoților la oraș, ”să aibă oușor bun, de țară, maică…”. Babele astea au muls vacile și aduc la oraș brânză adevărată, ca să nu se mai spurce pruncii cu otrăvuri cu brand și preț din supermarket. Babele au făcut cozonacii și pâinea bună, cu cruce deasupra, păștile de Paști și ouăle înroșite.
Babele astea au adus pe lume miei, viței, pui de găină sau gâște fără număr, ele au dat la păsări, ele au dat la dobitoace, ele le-au gătit, ele le-au îngrijit. Și au grijit omul, copiii, casa și curtea, grădina, câmpul și cimitirul. Babele au zis ”Doamne ajută!” la vremi de grele încercări și au învățat să ceară ajutor de sus cu teamă și blândețe, pe când Omul lor suduia. Babele au moșit femeile și au învățat fetele să fie cinstite și cinstitoare. Babele au lăut pruncii și i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai știu câte un leac din plante sau câte o poveste ori descântec. În poala Babelor ăstora nepoții au primit o mângâiere aspră când părinții au plecat să spele domnești dosuri italiene pentru câțiva firfeurei.
Babele astea nu au avut curent și au învățat carte la lumânare. Dar au scris ori au ținut minte și au dus mai departe povești, cântece, snoave și tradiții. Babele au tors lâna oilor, au boit-o cu vopsele din flori de câmp, au cusut la lampă ii cu altițe, cămeși de mireasă și de mire, au țesut covoare, lăicere, cuverturi, grindare, au împletit șosete groase bărbaților care s-au dus la pădure să aducă un car de lemne, copiilor care s-au dus cu uratul ori la școală… Am întrebat o Babă de la Sucevița, care cususe astă-iarnă cămeșa soțului și iia ei, bătute de cruciulițe, de ieșiseră împreună, în straie aidoma, la o Mare și Sfântă Sărbătoare: ”Când ai cusut atâta, mătușă, în trei luni? Printri treabî, maicî!”. Stâlpi. Stâlpi de oameni ce țin și Cerul sus și Pământul jos, și mai duc și portul, în cel veac ce vine.
Babele astea ele au grijit vatra, casa, tinda, prispa și ograda, au vopsit gardurile, au albit ștergarele și au împodobit ferestrele și porțile. Babele au făcut masă mare cu zamă de cucoș, găluci cu carni și cuptioare de poale-n brâu și au așteptat oaspeți mari, copiii-domni, la hram ori la sărbători. Atunci și-au spălat mânurile mai abitir, numai că nu iese negreala, chiar cu sare de lămâie. Nu iese decât oleacă de sânge prin crăpăturile adânci, dar trece cu seu de oaie.
Babelor ăstora le-au murit copiii în burtă sau în leagăn din lipsă de medici, de medicamente ori de cunoștințe, pile și relații. Le-au murit bunii și străbunii, iar ele se tot țin de calendar, de biserică și de cimitir. Babelor ăstora capitalismul le-a luat și ce le mai rămăsese după comuniști. Le-a luat serviciul, demnitatea, copiii și nepoții. Lor nu le-au mai rămas decât pomenile, rugăciunile, lacrimile și batistele cu noduri în care stau ascunși câțiva lei. Și câțiva biscuiți ieftini.
Și niște sfinți. Cu care ele vorbesc, se sfătuiesc, la care se roagă și de la care nădăjduiesc ajutor. De la cine, altcineva, să aștepte? Copiii? Ocupați. Nepoții? Plecați după Pokemoni aka diplome. Statul? Care? Societatea civilă? Pe bune? Neamurile? Vecinii? Ei, da, neamurile și vecinii. Neamurile și vecinii de rând, la moaște. Să pupe un mort.
Pentru că, pentru ele, morții și viii sunt tot o lume. Iar sfinții sunt mijlocitorii. ”Da, Ghiță, așteaptă-mă, vin la Sân‘ Dunitru”, zicea mătușa mea, pe la Schimbarea la Față, omului ei, plecat în ceea lume, de aproape un an. Ea trăia la fel de conștientă și coerentă peste Tot. Glissando. Apoi se uita la mine și zicea: ”Îi ghini vițălu‘, c-o fost cam galeș? Da‘ vaca, ați dat la vacî? Sî culegi prunili, maicî, sî faci magiun la feti…” Apoi iar se uita la moșul Ghiță al ei din aer și vorbea cu el dându-i vești despre vițel… Și se muta cu ochii la Sfânta din icoană. ”Maicî Precistî, sî mă duci la Sân‘ Dunitru la omu‘ nieu”. Și exact la Sân‘ Dunitru s-a dus la întâlnire. Zis și făcut. Cu rânduială, rost și prin conlucrare.
Cele mai multe Babe nu știu de FaceBook. Pentru ele a Face înseamnă a Fi. Ele nu îți dau Like. Îți dau o binecuvântare, un măr, un ou, o poală de nuci sau de fasole. Nu virtual, în materie, maică. Nu au cont bancar, dar au un ban deoparte pentru nepoți. Babele pierd casele la inundații sau pământurile și pădurile, fraierite de primari. Dar ele mereu găsesc o încurajare pentru tine, cel venit cu Audi la țară. Pentru că ele, sărmanele Babe, de-atâta suferință, așteptare și credință, aproape că s-au sfințit așa, și ele, tot ținându-se de funia rugăciunii înălțate către Cer. Și s-ar duce pe ea în sus, să nu deranjeze ieșenii spilcuiți și miștocari…
Iar dacă încă nu te vezi și pe tine, acolo, printre ele, nu crede că nu ești pomenit în rugi. Nu scapi. Noi toți suntem în rugile lor ”mult folositoare”. Căci dintr-o Cale de Babe ne tragem toți, ca niște frați estimp și în ist loc. Dacă nu crezi, uită-te la bunele și străbunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.
”Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă.” Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir. Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute. O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor. Apoi, ca niște biserici mici și luminoase, mergând tot cu fruntea înainte, te întreabă, grăbite, jenate, în care parte-i gara. Se retrag. Duc cu ele busuioc, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale. Și ne lasă singuri. Noi între noi. Ne lasă Iaș-ul, trafic-ul, Facebook-ul, mișto-ul, Mall-ul. Și Halloween-ul! Rămânem fiecare cool, trendy, stylish, cu deadline-urile, income-urile și insight-urile noastre.
Mă întreb, în termeni de management, dacă Babele astea, și-au atins, per total, ținta. Cât s-au căznit ele, cât au scos din carnea lor prunci, cât au zidit lut cu pleavă și balegă cu mâinile lor, cât au ridicat, cât au cărat, cât au stins jarul febrei vreunui om al lor, cât s-au rugat, cât au plâns și au îngropat, totuși n-au putut clădi un strat cât de subțire de rușine care să stea pe veci în obrazul tuturor copiilor lor. Și asta, pentru că n-au cerut pentru ele nimic. Credeau că cineva va observa că li se cuvine un pic de onoare? Au așteptat ca buna educație să o dea școlile prin care copiii le-au trecut?
Ei bine, ele au rămas așa, simple și stinghere, cu modestia de femei străine, necunoscătoare și trecute. Și cu nădejdea, credința și dragostea lor. Și cu Sfinții. Și cu Dumnezeu.
Iar noi? Va trebui să reușim noi singuri să devenim o țară de oameni cuviincioși, care să le sărute mâinile și să își ridice pălăria în fața lor, a Babelor, oricine și oricare ar fi ele. Și să avem și noi atâta iubire, nădejde ziditoare, smerenie, bună-cuviință și putere câtă au Babele astea din ”viam senectute”.
Dacă vrei, întoarce-le un bob de respect. Căci rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului. Până acum. În veacul vecilor, le-om ține noi și-ai noștri.
Putea-vom?

duminică, 30 octombrie 2016

Pro Memoria. Activitatea Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania (CSIER)

Program 2016

PROGRAM ȘCOALA DE VARĂ DE LA CRISTIAN 2-7 AUGUST 2016
MARȚI 2 AUGUST
 14.00 Deschidere
 Cuvânt de introducere:
AUREL VAINER, Președintele FCER
PAUL SCHWARTZ, Președinte CEB
ROBERT SCHORR, Șef Oficiu Cultură, Artă, Știință FCER
ADRIAN CIOFLÂNCĂ, Director CSIER
 FELICIA WALDMAN, Centrul pentru Studii Israeliene „Goldstein-Goren” al Facultății de Științe Politice, Universitatea București
 15.00 - 16.30 Keynote speech: TIBORI SZABÓ ZOLTÁN (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj) – Autoreflecții ale intelighenției evreiești în perioada post-Holocaust
 16.30 - 17.00 Pauză de cafea
 17.00 - 18.00 BARAK COHEN (Universitatea Bar-Ilan) – Răspunsuri rabinice la suferință
 18.00 - 19.00 Atelier: DANA IONESCU (Universitatea Québec, Montréal) – Identități multiple ale evreilor emigranți
 19.30 Cina

MIERCURI 3 AUGUST
 08.00 - 09.30 Mic dejun
 09.30 - 11.00 ADRIAN CIOFLÂNCĂ (CSIER) – Violențele antisemite din România (1866-1944)
 11.00 - 11.15 Pauză de cafea
 11.15 - 13.00 MIHAI CHIOVEANU (FSUB) – Holocaustul în România și Europa
 13.00 - 14.30 Masa de prânz
 14.30 - 16.00 MĂDĂLIN HODOR (CNSAS) – Emigrarea și vânzarea evreilor în perioada comunistă
 16.00 - 16.15 Pauză de cafea
 16.15 - 18.00 MIHAI DEMETRIADE (CNSAS) – Fapte și construcții narative în ancheta Marelui Jaf din 28 iulie 1959
 18.00 - 19.00 Atelier: ȘTEFAN IONESCU (ICUB) – Prezentarea cărții de autor Jewish Resistance to “Romanianization” 1940-1944, Palgrave, 2015
 19.00 Cina

JOI 4 AUGUST
 08.00 - 09.30 Mic dejun
 09.30 - 11.00 BÜLENT ŞENAY (Universitatea Uludag, Bursa - Turcia) – Evreii în Imperiul Otoman
 11.00 - 11.15 Pauză de cafea
 11.15 - 13.00 FELICIA WALDMAN (Centrul pentru Studii Israeliene „Goldstein-Goren”, FSUB) Evreii otomani în România modernă
 13.00 - 14.30 Masa de prânz
 14.30 - 16.00 LYA BENJAMIN (CSIER) – Literați și artiști evrei între discriminare și creație în perioada Holocaustului
 16.00 - 16.15 Pauză de cafea
 16.15 - 18.00 FRANCISCA SOLOMON (Universitatea „A.I. Cuza”, Iași) – Evreii din Bucovina în perioada modernă. Repere istorice, culturale și literare
 18.00 - 19.00 Atelier: BIATRICE COZMOLICI (artist independent) – Teatrul oprimaților
 19.00 Cina

VINERI 5 AUGUST
 08.00 - 09.30 Mic dejun
 09.30 - 11.00 MICHAEL SHAFIR (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj) – „Servim Republica Populară Română”: Scriitori evrei și comunismul de la iluzie la deziluzie
 11.00 - 11.15 Pauză de cafea
 11.15 - 13.00 VICTOR NEUMANN (Universitatea de Vest, Timișoara) – Evreii României. Între local și universal
 13.00 - 14.00 Masa de prânz
 14.00 - 16.00 Atelier: ROMULUS BALAZS (regizor, Paris) – Proiecția filmului documentar Souvenirs de Iasi și dezbatere
 17.00 Serviciu religios, Sinagoga Brașov
 19.00 Masa de Shabat la Comunitatea Evreilor din Brașov

SÂMBĂTĂ 6 AUGUST
 08.00 - 09.30 Mic dejun
 09.30 - 11.00 Atelier: DANIEL DUMITRAN (Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia) – Conservarea cimitirului evreiesc
 11.00 - 11.15 Pauză de cafea
 11.15 - 13.00 Atelier: CRISTIAN GACHE (Asociația Istoria Artei) – Fotografie istorică
 13.00 - 14.00 Masa de prânz
 17.00 - 19.00 Vizionarea filmului documentar Charging the Rhino, regizat de Simcha Jacobovici, și dezbatere
 19.00 Cina
 21.00 Foc de tabără

DUMINICĂ 7 AUGUST
09.00 - 10.00 Mic dejun
 Plecarea participanților

-----
Program 2015
Teme fundamentale ale istoriei evreilor din România
Landmarks in the History of Romanian Jewry


Duminică, 2 august
13.00 - 16.00 Sosirea şi înregistrarea participanţilor
16.00 – 19.00 Deschiderea oficială a şcolii de vară
16.00 – 17.00 Opening remarks:
Liviu Rotman, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România si coordonatorul școlii de vară
Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România
Tiberiu Roth, președintele Comunității evreilor din Brașov
17.00 – 19.00 Keynote speaker: Rafael Vago, Universitatea din Tel Aviv - The typology of Romanian Jewries – Central European? East European? South East European? In Search for a non-existing definition
19.00 - 20.00 Cină

Luni, 3 august
08.00 - 09.00 Micul dejun
09.00 - 10.00 Prezentarea cursanților
10.00 - 12.00 Liviu Rotman, Școala Națională de Studii Politice și Administrative / Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România - Societatea evreiască din România: o privire din interior
12.00 - 12.30 Pauză de cafea
12.30 - 14.30 Mihai Răzvan Ungureanu, Universitatea Bucureşti – Evrei și români în Moldova epocii regulamentare (prima jumătate a secolului XIX)
14.30 - 15.30 Prânz
15.30 - 16.00 Timp liber
16.00 - 18.00 Cristian Vasile, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” - Politicile culturale comuniste în România postbelică: de la dimensiunea internaţionalistă la stalinismul naţional cu accente xenofobe
18.00 - 19.00 Timp liber
19.00 - 20.00 Cină

Marţi, 4 august
08.00 - 09.00 Micul dejun
09.30 - 11.30 Madeea Axinciuc, Universitatea Bucureşti - Hasidism şi isihasm: consonanţă şi sincronicitate. Demers de filosofia religiei
11.30 - 12.00 Pauză de cafea
12.00 - 14.00 Camelia Crăciun, Universitatea Bucureşti / Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România - Prezența literaturii clasice idiș în spațiul românesc
14.00 - 15.00 Prânz
15.00 - 17.00 Timp liber
17.00 - 19.00 Masă rotundă: Probleme controversate ale istoriei evreilor din România
19.00 - 20.00 Cină

Miercuri, 5 august
08.00 - 09.00 Micul dejun
09.30 - 11.30 Mordechai Zalkin, Universitatea Ben-Gurion - East European Jewry: Who is in? who is out? or - what is it all about?
11.30 - 12.00 Pauză de cafea
12.00 - 14.00 Ládislau Gyémánt, Universitatea Babeş-Bolyai - Evreii din Transilvania. Rolul lor în istoria spaţiului românesc
14.00 - 15.00 Prânz
15.00 - 17.00 Timp liber
17.00 - 19.00 Seară de film și dezbatere: Radu Gabrea - Rumenye, Rumenye (2006)
19.00 - 20.00 Cină

Joi, 6 august
08.00 - 09.00 Micul dejun
09.30 - 11.30 Lya Benjamin, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România - Emancipare si autoemancipare la evreii din Romania
11.30 - 12.00 Pauză de cafea
12.00 - 14.00 Adrian Cioflâncă, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” / Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România - Discursuri asupra violenței antisemite în documentele autorităților antonesciene
14.00 - 15.00 Prânz
15.00 - 17.00 Timp liber
17.00 - 19.00 Masă rotundă: Muzeul istoriei evreilor din România
19.00 - 20.00 Cină

Vineri, 7 august
08.00 - 09.00 Micul dejun
09.30 - 11.30 Lucian Nastasă Kovacs, Universitatea Babeş-Bolyai / Institutului de Istorie „George Bariţiu” - Antisemitismul universitar în România pre-comunista
11.30 - 12.00 Pauză de cafea
12.00 - 14.00 Anca Tudorancea (Ciuciu), Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România - Arheologia vizuală a magazinelor evreiești în perioada interbelică. Studiu de caz: Strada Lipscani
14.00 - 15.00 Prânz
15.00 - 16.00 Timp liber
16.00 - 21.00 Vizită la Comunitatea evreiască din Braşov

Sâmbătă, 8 august
08.00 - 09.00 Micul dejun
09.30 - 11.30 Alexandru Florian, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir" / Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" - Memoria Holocaustului în postcomunism
11.30 - 12.00 Pauză de cafea
12.00 - 14.00 Closing remarks Liviu Rotman, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România si coordonatorul școlii de vară  
14.00 - 15.00 Prânz
15.00 - 19.00 Timp liber
19.00 - 20.00 Cină, foc de tabără

Duminică, 9 august
Plecarea participanţilor


sâmbătă, 29 octombrie 2016

Petiții inutile

Mi se trimite o legătură spre o petiție online aflată la această adresă :
 http://www.petitieonline.com/forum/141365/start/700
E unul din semnele slăbciunii pregăturii juridice a cetâîeanului român care mai crede că astfel de petiții pot fi luate în considerarew și po avea efect. Nu mai vorbesc de comentariile penibile care însoțesc anumite semnături.
Redactarea este superficială. Ineficiența- totală.Nici măcar nu se spune cine este Alexandru Florian. Ca și cum semnăturile ar trebui să se adune doar în cadrul unui grupuscul care crede că singurele păcate ale lui Alexandru Florian ar fi accelea de a fi evreu, descendent de activist ideologic comunist. Sitația este mult mai gravă. Împotriva acțiunii insidioase a activiștilor de acest gen petițiile online nu au nici măcar efectul unei urinări împotriva vântului. Ele sunt ignorate, jocurile se fac la un nivle superior.
Dan Culcer


LOVITURA DE STAT A REUSIT! SOROS A DEVENIT OFICIAL NOUL PREMIER AL ROMANIEI!


LOVITURA DE STAT A REUSIT! SOROS A DEVENIT OFICIAL NOUL PREMIER AL ROMANIEI!
Nu mai am nici o indoiala, incendiul de la Club Colectiv a fost premediat. Tot ce s-a intamplat acolo a fost o actiune de tip steag fals prin care Soros a preluat in totalitate fraiele puterii in Romania. Licuricii trebuiau neaparat sa se asigure ca Romania va fi de partea Statelor Unite in viitoarea conflagratie mondiala. Au reusit, multimea a fost prostita mai rau ca la revolutie. Media romaneasca, una dintre cela mai mizerabile prese din Europa si-a facut pe deplin din nou datoria manipuland si ducand protestele in directia dorita.
 
Cele doua mari idei pe care s-au bazat licuricii cand au data lovitura:
  1. Partidele politice existente sunt in totalitate corupte si romanii trebuie sa scape cu orice pret de ele.
  2. Departarea tinerilor de Biserica Ortodoxa, institutia cu cea mai mare credibilitate in randul romanilor si singura capabila sa-i tina pe romani uniti.
Multi dintre dumneavoastra cred ca ati observant ca oricine a incercat sa strige Jos Iohannis sau sa il cinsteasca pe Dumnezeu in pietele unde s-au tinut protestele, au fost din start maziliti. Grupurile foarte bine organizate prin ONG-urile lui George Soros si cu puternica sustinere a presei centrale, s-au transformat in liderii protestatarilor. Profitand de lipsa de coeziune si de idei clare a ceea ce isi doresc romanii ca alternative la actualul sistem si actuala clasa politica, licuricilor le-a fost foarte usor sa preaia controlul si sa-i manipuleze pe romani, ducandu-i exact unde au vrut ei si facandu-i sa creada pe bietii romani dezorientati, ca Iohannis este solutia si in el trebuie avuta toata speranta. Iohannis, care este un doar un papitoi care face doar ce i se dicteaza din spatele cortinei.
Da, dragi romani, nu numai ca nu ne-am luat tara inapoi, ci am instrainat-o si mai mult, de acum. Sub aceasta masca a guvernului tehnocrat, Romania va deveni nici mai mult, nici mai putin, decat o mare colonie si o viitoare carne de tun in iminentul conflict global care bate la usa.
Si sa nu ma intelegeti gresit, nimeni nu plange dupa Ponta,  sau dupa clasa politica de la revolutie incoace, toti sunt nistre mizerii corupte care au distrus tara si au adus-o in ultimul hal, dar ceea ce se intampla acum, este cireasa de pe tort, s-a pierdut suvernaitatea tarii total si asta este foarte grav.
Despre Guvernul Tehnocrat
Tehnocratii nu sunt alesi prin vot, popular, ci numiti de către SUA,UE, FMI, Comisia Trilaterala, Club Bilderberg. Aceste persoane nu mai reprezinta cu nimic statul roman, nu mai negociază cu FMI şi UE, măsurile economice, ci doar le aplică direct, fiind supusi in totalitate directivelor venite de la acestia.
Cateva dintre masurile pe care eu le consider ca vor fi luate dupa instaurarea guvernului marioneta:
  • Vanzarea gazelor si petrolului  Romaniei fara redevente.
  • Vanzarea drepturilor de exploatare aurului si celorlalte metale rare de la Rosia Montana
  • Vanzarea Hidroelectrica, Posta, CFR, Portul s.a.m.d.
  • Inchidera minelor si centralelor pe carbune din Hunedoara si Judetul Gorj
  • Intarirea si dezvlotarea bazelor NATO de pe teritoriul Romaniei.
  • Campanie impotriva Rusiei si de promovarea a viitorului razboi.
  • Continuarea campaniei de discreditare a Bisericii Ortodoxe Romane, aici intrand si eliminarea orei de religie din scoli.
  • Introducerea orelor de educatie sexuala in scoli.
  • Promovarea drepturilor persoanelor LGBT(Lesbiene, Homosexuali, Bsexuali, Transexuali), Geroge Soros, militand prin ONG-urile sale foarte puternic in aceasta directie in toate tarile unde si-a bagat coada.
  • Punerea in aplicare a legilor recent votate(Legea AntiLegionara, Legea Defaimarii Sociale, Legea Big Brother, Vaccinarea obligatorie).
  • Cultivarea in masa a Organismelor Modificate Genetic
  • Acceptarea tuturor cotelor de imigranti impuse Romaniei de catre UE
Ati crezut ca pana acum, a fost dictatura in Romania? Nu dragi romani, ceea ce va urma va fi dictatura.
Despre premierul Dacian Ciolos
Si acum cateva cuvinte si despre noul premier technocrat al Romaniei, iesit parca de nicaieri: Dacian Ciolos a fost ministrul agricuturii in cabinetul lui Tariceanu intre 5 August 2007 si 22 Decembrie 2008 si de asemnea, Comisar European pentru Agricultura si Dezvoltarea Rurala intre 9 Februaie 2010 si 1 Noiembrie 2014.
Acest personaj, este membru intr-un ONG numit „Friends of Europe”, este un ONG de tip „Think Tank” – adica un ONG de tip „Grup de Ganditori”,  dedicat pregatirii „Viitorului Luminos al Europei” si instaurarii „Noii Ordini Mondiale” sponsorizat de numeni altul decat de George Soros.
Presedintele organizatiei „Friends of Europe” este Étienne Davignon, actualmente membru in consiliul de Conducere al Grupului Bilderberg si fost presedinte al Grupului Bilderberg (fluierul.ro).
Si sa nu uitam, fostul comisar european, Dacian Ciolos, isi datoreaza, de asemenea, cariera si ascensiunea politica companiei Monsanto, el fiind artizanul introducerii cu forta pe gâtul romanilor a Organismele Modificate Genetic si a Codex Alimentarius.
Cam asta este ceea ce ne astepată si din pacate, cu mare durere in suflet o spun, dar acesta este adevarul, moartea romanilor din Colectiv, la fel ca si a celor din ’89  nu a ajutat cu nimic Romania, din contra a dus la punerea labelor pe tara a ocultei si la insclavirea poporului român.
Pentru a intelege mai detaliu, de ce am ajuns in aceasta situatie, cititi va rog si articolul: Cititi cu mare atentie si luati seama!!! Material complet despre distrugerea Romaniei dupa 1989
Iar daca nu stiti inca cine este George Soros si ce-i poate pielea, urmariti va rog subiectele de la categoria: George Soros

vineri, 28 octombrie 2016

L’Échiquier brisé : Brzezinski abandonne l’Empire

L’Échiquier brisé : Brzezinski abandonne l’Empire
Algarath. USA : l’ennemi commun des peuples.

jeudi 27 octobre 2016, par Comité Valmy

Il y a de très fortes chances que vous ne lirez pas ce qui suit ailleurs, y compris dans la presse alternative française qui semble avoir des mois de retard concernant les changements qui s’opèrent aujourd’hui.

Mais voici les faits, qui parlent et sans doute nous donnent espoir. Tout n’est pas noir car même ce pourri de Brzezinski a compris, contraint et forcé. Le principal architecte du plan de Washington pour gouverner le monde a abandonné le régime et a appelé l’Establishment américain à avoir des liens avec la Russie et la Chine.

Alors que l’article de Zbigniew Brzezinski dans The American Interest intitulé « Vers une réorientation globale » a été largement ignoré par les médias, il montre que des membres puissants de la mise en place de politiques ne croient plus que Washington prévaudra dans sa quête pour imposer l’hégémonie américaine au Moyen-Orient et en Asie. Brzezinski, qui était le principal promoteur de cette idée et qui a élaboré le plan pour l’expansion impériale dans son livre de 1997 Le Grand Echiquier : Primauté américaine et ses impératifs géostratégiques, a fait volte-face et a appelé à une révision dramatique de la stratégie.

Voici un extrait de l’article dans l’AI : « Comme son ère de domination mondiale se termine, les États-Unis ont besoin de prendre les devants dans le réalignement de l’architecture globale de puissance. Cinq vérités fondamentales concernant la redistribution émergente du pouvoir politique mondiale et l’éveil politique violente au Moyen-Orient signalent l’arrivée d’un nouveau réalignement global. La première de ces vérités est que les États-Unis sont encore politiquement, économiquement et militairement l’entité la plus puissante du monde, mais, compte-tenu des changements géopolitiques complexes dans les équilibres régionaux, ils ne sont plus la puissance impériale du monde entier. » ("Vers un réalignement mondial", Zbigniew Brzezinski, The American Interest)


Plus le pouvoir impérial à l’échelle mondiale”, les Etats-Unis ? Comparez cette évaluation à une déclaration de Brzezinski faite des années plus tôt dans Le grand Échiquier quand il a affirmé que les États-Unis étaient le “pouvoir suprême dans le monde.”


“… La dernière décennie du XXe siècle a été témoin d’un changement tectonique dans les affaires mondiales. Pour la première fois, une puissance non-Eurasie a émergé non seulement comme un arbitre clé des relations de puissance eurasienne mais aussi en tant que puissance primordiale dans le monde. La défaite et l’effondrement de l’Union soviétique était la dernière étape dans la montée rapide d’une puissance de l’hémisphère occidental, les Etats-Unis, en tant que seul et, en effet, la première puissance véritablement mondiale »(« Le Grand Echiquier. Primauté américaine et ses impératifs géostratégiques, “Zbigniew Brzezinski, Basic Books, 1997, p. xiii)


Voici plus de l’article paru dans l’AI : « Le fait est qu’il n’y a jamais eu de véritable”...“puissance mondiale dominante jusqu’à l’émergence de l’Amérique sur la scène du monde … .. La nouvelle réalité mondiale décisive était l’apparition sur la scène mondiale de l’Amérique comme en même temps la plus riche et militairement le joueur le plus puissant. Pendant la dernière partie du 20e siècle, aucun autre pouvoir n’est même venu proche de cela. Cette époque est maintenant à sa fin ».(AI)


Mais pourquoi « cette époque est maintenant à sa fin » ? Qu’est ce qui a changé depuis 1997 quand Brzezinski faisait référence aux États-Unis comme le « pouvoir suprême du monde » ?


Brzezinski souligne la montée de la Russie et la Chine, la faiblesse de l’Europe et le « réveil politique violent parmi les musulmans postcoloniaux », comme les causes immédiates de ce revirement soudain. Ses commentaires sur l’islam sont particulièrement instructifs en ce sens qu’il fournit une explication rationnelle pour le terrorisme plutôt que le passe-partout typique du gouvernement à propos de «  haïr nos libertés. » À son crédit, Brzezinski voit l’éclatement de la terreur comme le «  jaillissement des griefs historiques » à partir du « ressenti profondément du sentiment d’injustice » non pas comme la violence aveugle de psychopathes fanatiques.


Naturellement, dans un court article de 1 500 mots, Brzezniski ne peut pas couvrir tous les défis (ou menaces) auxquels les États-Unis pourraient faire face à l’avenir. Mais il est clair que ce pourquoi il est le plus inquiet est le renforcement des liens économiques, politiques et militaires entre la Russie, la Chine, l’Iran, la Turquie et les autres pays d’Asie centrale. Ceci est son principal sujet de préoccupation, en fait, il a même anticipé ce problème en 1997 quand il a écrit L’Échiquier. Voici ce qu’il a dit :



«  Désormais, les États-Unis pourraient devoir déterminer comment faire face aux coalitions régionales qui cherchent à pousser l’Amérique de l’Eurasie, menaçant ainsi le statut de l’Amérique en tant que puissance mondiale. » (P.55) ...« … Pour le mettre dans une terminologie qui nous ramène à l’âge plus brutal des anciens empires, les trois grands impératifs de la géostratégie impériale sont de prévenir la collusion et maintenir la dépendance de la sécurité parmi les vassaux, pour garder tout souple et protégé, et de tenir les barbares éloignés de s’allier ensemble. » (p.40)  ...« … Prévenir la collusion … parmi les vassaux. » Tout est dit, non ?


La politique étrangère irresponsable de l’administration Obama, en particulier le renversement des gouvernements en Libye et en Ukraine, a considérablement accéléré le rythme auquel ces coalitions anti-américaines se sont formées. En d’autres termes, les ennemis de Washington ont vu le jour en réponse au comportement de Washington.


Le Président de la Fédération russe Vladimir Poutine a réagi à la menace croissante d’instabilité régionale et à la mise en place des forces de l’OTAN sur les frontières de la Russie par le renforcement des alliances avec des pays sur le périmètre de la Russie et du Moyen-Orient. Dans le même temps, Poutine et ses collègues dans les BRICS (Brésil, Russie, Inde, Chine et Afrique du Sud) ont mis en place un système bancaire alternatif (Banque BRICS et AIIB) qui finira par remettre en question le système du dollar dominé qui est la source US puissance mondiale, ou même celui des DTS. Voilà pourquoi Brzezinski a fait un rapide 180 degrés et abandonné le plan de l’hégémonie américaine ; parce qu’il est préoccupé par les dangers d’un système fondé sur le non-dollar résultant parmi les pays en développement et non alignés qui remplaceraient l’oligopole des Banques centrales. Si cela arrive, alors les Etats-Unis vont perdre leur emprise sur l’économie mondiale et le système de l’extorsion dans lequel sont échangés les greenbacks pour les biens et services de valeur touchera à sa fin.


Malheureusement, l’approche plus prudente de Brzezinski ne devrait pas être suivie par la favorite présidentielle Hillary Clinton, qui est une croyante ferme dans l’expansion impériale par la force des armes. C’était Clinton qui a introduit le « pivot » dans le lexique stratégique dans un discours qu’elle a prononcé en 2010 intitulé “Pacific Century America”. Voici un extrait du discours qui a paru dans le magazine Foreign Policy :


« Alors que la guerre en Irak serpente vers le bas et l’Amérique commence à retirer ses forces d’Afghanistan, les Etats-Unis se trouvent à un point de pivot. Au cours des 10 dernières années, nous avons alloué des ressources immenses à ces deux théâtres. Au cours des 10 prochaines années, nous avons besoin d’être intelligents et systématiques sur l’endroit où nous investissons du temps et de l’énergie, de sorte que nous nous plaçons dans la meilleure position pour soutenir notre leadership, sécuriser nos intérêts et promouvoir nos valeurs. L’une des tâches les plus importantes de l’art de gouverner américain au cours de la prochaine décennie sera donc de bloquer un investissement considérablement accru – diplomatique, économique, stratégique et autres – dans la région Asie-Pacifique … » Exploiter la croissance et le dynamisme de l’Asie est au cœur des intérêts économiques et stratégiques américains et une priorité pour le président Obama. Les marchés ouverts en Asie fournissent aux États-Unis avec des possibilités sans précédent pour l’investissement, le commerce et l’accès aux technologies de pointe … les entreprises américaines ont la nécessité de puiser dans la base vaste et croissante base des consommateurs de l’Asie … La région génère déjà plus de la moitié de la production mondiale et près de la moitié du commerce mondial. Comme nous nous efforçons de répondre à l’objectif du président Obama de doubler les exportations d’ici à 2015, nous sommes à la recherche d’opportunités pour faire encore plus d’affaires en Asie … et nos opportunités d’investissement dans les marchés dynamiques d’Asie “. ( “Pacific Century America”, Secrétaire d’Etat Hillary Clinton “, Foreign Policy Magazine, 2011)

 Comparez le discours de Clinton aux commentaires de Brzezinski fait dans Chessboard 14 ans plus tôt : “Pour l’Amérique, le prix géopolitique principal est l’Eurasie … (p.30) … .. L’Eurasie est le plus grand continent du monde et est géopolitiquement axial. Une puissance qui domine l’Eurasie contrôlerait deux des trois régions les plus avancées et économiquement productives du monde. … 75 pour cent des habitants de la planète vivent en Eurasie, et la plupart de la richesse physique du monde est là aussi, à la fois dans ses entreprises et sous son sol. L’Eurasie représente 60 pour cent du PNB mondial et environ les trois quarts des ressources énergétiques connues du monde “. (p.31)

Les objectifs stratégiques sont identiques, la seule différence est que Brzezinski a fait une correction de cours basée sur l’évolution des circonstances et de la résistance croissante aux Etats-Unis du fait de l’intimidation, de la domination et des sanctions. On n’a pas encore atteint le point de basculement de la primauté US, mais ce jour approche rapide et Brzezinski le sait.


En revanche, Clinton est encore entièrement engagée à étendre l’hégémonie des États-Unis à travers l’Asie. Elle ne comprend pas les risques que cela pose pour le pays ou le monde. Elle va persister dans les interventions jusqu’à ce que les États-Unis par la guerre de décision de ce mastodonte est stoppé net qui, à en juger par sa rhétorique hyperbolique, va probablement se produire quelque temps dans son premier mandat.

 Brzezinski présente un plan rationnel, mais égoïste de minimiser les conflits futurs, éviter une conflagration nucléaire et de préserver l’ordre mondial. Mais la sanguinaire Hillary ne suivra pas ses conseils. Aucune chance.

Mircea Popescu. Ipocrizia, politică de stat

 Nominalizarea ziariștilor care atacă ideea unionistă este necesară. Organele de presă pentru care lucrează se dovedesc organe de propagandă ale unor puteri și interese străine intereselor majoritare românești. Acestea din urmă sunt singurele prioritare. De ale minoritarilor,să se se ocupe minoritarii. Interesele minoritarilor nu trebuie ignorate ci dimpotrivă cunoscute și analizate atent de de către serviciile (independente?,dacă mai există) de informații ale României.  Dan Culcer
 Sursa https://mipopescu.wordpress.com/6-basarabia/marsul-unirii/4-ipocrizie/
27 Octombrie 2016

Ipocrizia, politică de stat

Vorbind la ”Adevărul Live” despre Unire, președintele Iohannis a declarat că: “Trebuie să o rezolvăm cu calm, cu un plan pe termen lung“, adăugând de asemeni că abordarea de către politicieni a acestei teme în campania electorală se face în manieră „electoralist-populistă“.
Curioasă este și alăturarea în acest context a unei teme care constituie o deturnare grosieră de la subiectul Unirii, o temă care nu există nici măcar în mentalul românului, respectiv “ostracizarea minorităților”, mai ales în contextul în care chiar domnia sa, un minoritar în statul național român, după cum s-a declarat el însuși, este președintele României. Dar iata ce spune președintele:
Trebuie să discutăm foarte aşezat care va fi abordarea României în chestiunea unificării cu Moldova. Trebuie să discutăm aşezat dacă vrem să ostracizăm minorităţi sau dacă vrem să-i integrăm pe toţi.
Faptul că președintele României vorbește cu jumătate de gură despre faptul că o discuție despre unire trebuie să conducă la un plan “pe termen lung”, deci la o acțiune sine die, dar în același timp, statul român percepe taxe pentru a aproba (!?) dreptul natural al basarabenilor la cetățenia română, mă face să mă întreb dacă nu cumva ipocrizia a fost ridicată la nivelul de politică de stat.
Oare domnul președinte al României ne sugerează că nu-i cazul ca acum să fim solidari cu frații noștri de sânge, românii din Basarabia deoarece nu sunt minoritari?
Poate fi o explicație plauzibilă, deoarece domnia sa, pe de o parte, îi admonestează pe cei care manifestează sau își arată simpatia și susținerea pentru întregirea neamului, iar pe de altă parte, în mod ipocrit, ne cere să fim solidari cu alții aduși pe ascuns în România la ordinele transmise de Germania prin intermediul UE.

Într-adevăr, în timp ce basarabenilor li se „vând” acte pentru a avea dreptul de a aparține oficial Patriei lor, în schimb, la comanda Bruxelles-ului, România politică și administrativă acceptă „solidaritatea europeană” a primirii de migranți din spații culturale total străine culturii românești și europene.
Să fie reticențele înregistrate în întreaga Europă în fața acestei invazii dirijate de Berlin, cheia mesajului prezidențial despre “ostracizarea minorităților”?

Dar oare când, va ajunge Europa să fie solidară cu România pentru a reîntregirea unei națiuni europene?
Răspunsul este unul singur: atunci când conducerea României și lumea politică românească vor urgenta, nu vor mai tergiversa “pe termen lung”, ridicarea problemei integrității românești la nivel de solidaritate europeană.
Nu cumva acesta ar fi primul pas normal, domnule Președinte al României?

Până atunci, nimeni nu va putea să pună căluș și nici să stăvilească mișcarea unionistă, în pofida oricăror mesaje prezidențiale și bastoane ale jandarmilor.
Notă: La puțin timp după publicarea textului de mai sus, am primit trimiteri la diverse publicații din România. Nu mi-a venit să cred cum ziariștii s-au năpustit ca niște hiene să-l atace pe conducătorul ”Acțiunii 2012”, George Simion, într-o speranță dementă de a distruge ideea sacră a unionismului romînesc,  prin decapitarea liderului. Hoții idealului românesc al Reîntregirii, hoții din presa aservită unor interese politice foarte asemănătoare intereselor statalismului moldovenesc alimentat de Rusia, au început să strige isteric, ”Prindeți hoțul!”. Atâta doar că ”hoțul” George Simion și alte mii de ”hoți” unioniști au ieșit pe străzile capitalei tuturor românilor să-și exprime dorul pentru pământul sfânt al Basarabiei furate de tâlharii care nici astăzi nu vor să renunțe la ce-au jefuit. Să fie oare cei 30 de arginți ai trădării naționale atât de tentanți, încât hoții din presă să își dea pe față arama anti-unionistă și anti-patriotică?

luni, 24 octombrie 2016

Dialog cu profesorul Corvin Lupu despre principesa Ana și fostul rege al României

  La moartea principesei Ana de Bourbon-Parma. Controverse ale domniei și ale exilului regelui Mihai L-am invitat pe dl. profesor […]

La moartea principesei Ana de Bourbon-Parma.
Controverse ale domniei și ale exilului regelui Mihai

L-am invitat pe dl. profesor Corvin Lupu, titular de catedră la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la o discuție privitoare la unele aspecte ale vieții și activității fostului rege al României, Mihai I. La rugămintea unor cititori ai interviurilor trecute, dl. profesor este de acord să-i publicăm o adresă poștală electronică: corvinlupuro@yahoo.com
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, vă invit să reluăm discuțiile noastre săptămânale, propunându-vă să schimbăm tema despre evenimentele din Turcia, promisă cititorilor noștri data trecută, cu „tema zilei”, respectiv cu problemele Casei Regale a României, mult discutate în aceste zile, datorită decesului principesei Ana de Bourbon-Parma, soția fostului rege Mihai I.
Corvin Lupu: S-ar putea să fim criticați pentru că vorbim despre Casa Regală în aceste momente în care un membru al ei este condus pe ultimul drum, dar accept pentru că atunci când este vorba despre personalități devenite deja istorice, lucrurile se pun altfel și astfel de discuții se poartă. De altfel, la noi, la istorici, nu poate să funcționeze nici dictonul creștinesc „Despre morți, numai de bine!” La Istorie nu merge! Istoria cuprinde și analizează mult mai mulți morți decât vii. Dacă este să-i vorbești pe toți morții numai de bine, creștinește, nu mai realizăm nimic.
M.A.M.: Cum apreciați faptul că decesul principesei Ana de Bourbon-Parma, la 92 de ani, a captat majoritatea agendei mass-media din țară, în aceste zile?
C.L.: Da, într-adevăr decesul principesei este tratat ca un eveniment național de primă mărime, chiar dacă ea nu a jucat nici un rol în istoria României, dar, în exil, căsătorindu-se cu Mihai, a devenit în ochii regaliștilor români o prezumtivă viitoare regină și a fost tratată ca atare. Mie mi se pare exagerat să i se acorde doliu național și să i se acorde atenție ca unei personalități cu mari realizări, când, de fapt, domnia sa nu a făcut decât să-și crească fetele, fără să-i lipsească nimic. De altfel, ea este numită impropriu „regină a României”, ceea ce nu a fost niciodată. Am apreciat formulările corecte pe care le-ați folosit dumneavoastră, spre deosebire de alți jurnaliști, inclusiv de cei de la radioul și televiziunea publică, de la care ar trebui să avem mai multe pretenții de profesionalism. Privitor la amploarea care s-a dat decesului principesei, poate că aceasta se datorează nevoii românilor de a avea modele înalte. La români, există cultul lui „Vodă”, iar regii și reginele noastre, cu deosebire Carol I, Elisabeta, Ferdinand și mai ales Maria, au fost adorați de români și au avut, cei patru amintiți, prestații înalte, decisive pentru istoria României. În fața realizărilor cu totul excepționale ale celor patru, lipsurile nici nu s-au mai contabilizat cu atâta exigență, cel puțin la nivelul opiniei publice. Cu Carol al II-lea, lucrurile sunt diferite. Chiar dacă a condus România într-o perioadă de dezvoltare economică și mai ales cultural-științifică, faptul că a practicat terorismul de stat la scară largă și a eliminat din viața politică a țării, prin abuz, Mișcarea Legionară, cea care întruchipa aspirațiile naționale înalte ale românilor, faptul că a venit pe tron printr-o lovitură de stat dată împotriva Regenței constituționale care conducea în numele propriului său fiu, faptul că a dizolvat partidele politice în 1938 și, mai ales, faptului că a cedat fără luptă Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ardealul de Nord-Vest și Cadrilaterul, Carol al II-lea nu a fost postat nici de istoriografie și nici de conștiința publică în rândul marilor regi ai României, menționați mai sus. Cultul românilor pentru „Vodă” a fost și este foarte important. În această perioadă istorică, când România are un statut colonial la periferia Uniunii Europene, nu s-au ridicat decât foarte puține valori, în toate domeniile de activitate, iar puținii care s-au ridicat în acest regim ne-au părăsit, căutând mai binele material. La valorile multe și mari din perioada comunistă, societatea actuală nu se raportează din motive politice. Astfel, rămâne să ne raportăm la valori care vin din perioada interbelică, astăzi cu toții nonagenari și îi idealizează. Cred că poporul are nevoie de idoli, iar regele Mihai și familia sa, a devenit un idol al românilor. Problemele se complică atunci când îi analizăm științific, adică istoricește, juridic și militar. În aceste situații, mulți idoli cad de pe piedestalul virtual și se fac țăndări.
M.A.M.: Ce acoperire oferă cariera regelui Mihai pentru statutul de idol al unei părți importante a românilor?
C.L.: Pe Mihai îl recomandă în primul rând calitatea sa de urmaș al primilor regi ai României, cei cu mari realizări. El este cel care a confiscat, dacă pot să mă exprim așa, întregul prestigiu pe care domnitorii și regii l-au câștigat în ochii poporului român.
M.A.M.: Dar prestigiul deținut prin naștere trebuie să primească acoperire prin fapte, nu?
C.L.: Aici eu am un punct de vedere diferit atât față de detractorii regelui Mihai, cât și față de susținătorii săi. El are motivații istorice serioase pentru faptul că până la 23 august 1944 nu a făcut nimic important. La începutul lumii septembrie 1940, în plină revoluție legionară, când mulțimea revoltată în stradă îi cerea capul lui Carol al II-lea, acesta a acceptat să părăsească tronul și să-l lase fiului său Mihai, fără să abdice, dar l-a numit ca prim-ministru pe generalul Ion Antonescu, căruia i-a conferit, prin Decret Regal, calitatea de Conducător al Statului. Deci, Mihai nu prea avea prerogative. Apoi, trebuie să reamintesc cititorilor noștri că Ion Antonescu a fost cel care a salvat atât viața lui Carol al II-lea, refuzând să-l predea legionarilor și mulțimii din stradă care îl cerea, salvând și dinastia, prin acceptarea lui Mihai ca rege. Mai mult decât atâta, există dovezi și istoria a reținut că Ion Antonescu i-a atras atenția regelui Mihai că în timpul acelui cumplit război mondial trebuie să fie luate o serie de măsuri dure, unele discutabile din punct de vedere moral, din rațiuni militare, iar Casa Regală trebuie să fie menajată și să nu fie compromisă prin implicarea în acele măsuri. Practic, patriotul Ion Antonescu își asuma cu bună-știință măsurile pe care istoria le-ar fi putut clasifica drept nepotrivite, încercând să-l ocrotească pe rege.
M.A.M.: Și ce reține istoria din faptele regelui Mihai?
C.L.: La acest capitol, din păcate, stăm mai rău. Multe dintre faptele regelui Mihai sunt controversate și este greu de argumentat pro sau contra. Astfel, privitor la relațiile sale cu serviciile secrete inamice, respectiv sovietice, atât ale sale, cât și ale Reginei-Mamă Elena, familia le-a negat mereu și ele nu se pot dovedi științific, în lipsa documentelor din arhivele sovietice, respectiv ale Federație Ruse, ca să știm dimensiunea acestor colaborări nepotrivite cu inamicul. Legăturile strânse cu comuniștii, pe care de asemenea le-a negat, sunt însă dovedite. Este însă cert că în ziua de 9 mai 2010, la marea paradă militară de la Moscova, organizată la aniversarea a 65 de ani de la victoria rușilor în al doilea război mondial, fostul rege Mihai a fost invitatul de onoare și a fost permanent în preajma lui Vladimir Putin și a lui Dimitri Medvedev. Asemenea onoare, după 65 de ani de la evenimente, nu se acordă decât unui colaborator de primă mână. Revenind la ideea anterioară, nu vreau să spun că, în acel moment istoric, mai ales după ce România a fost învinsă în război, nu ar fi fost necesar ca regele să dialogheze cu comuniștii și cu sovieticii ca să salveze maximum posibil din ceea ce mai putea fi salvat. Da, a fost necesară colaborarea cu sovieticii și cu judeo-bolșevicii din România, dar atunci de ce a mințit o viață întreagă spunând poporului că el ar fi luptat împotriva comuniștilor? N-a luptat nici o clipă împotriva comuniștilor! Din contră, le-a facilitat preluarea puterii, a emis Decrete-Lege prin care a confiscat bunurile Grupului Etnic German, a permis deportarea sașilor în Uniunea Sovietică, i-a ajutat pe comuniști în multe feluri, iar ulterior, s-a declarat victimă pentru că i-au luat tronul, purtându-i însă de grijă și stipendiindu-l până în 1985. Indiferent de aceste discuții, istoria a reținut cu claritate că Mihai a fost singurul rege din Europa, al unei țări aliate a Germaniei, care a fost menținut pe tron, cu acordul lui Stalin, decorat de Stalin, premiat de Stalin și ocrotit de Stalin în momentul în care s-a proclamat Republica Populară Română și s-a produs acel divorț amiabil între rege și comuniști.
M.A.M.: Altfel nici nu l-ar fi lăsat să plece din țară cu averile cu care a plecat…
C.L.: Nu la plecarea din țară, în ianuarie 1948, a luat averi. Atunci a plecat cu puține bunuri și cu o parte din suita regală pe care a solicitat-o. În noiembrie 1947, înainte de a pleca la Londra să asiste la căsătoria actualei regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, Mihai a trimis în străinătate o garnitură întreagă de tren cu bunuri regale pe care și le-a pus la adăpost. Trenul a fost trimis cu aprobarea lui Petru Groza și, foarte probabil cu știrea sau la cererea sovieticilor, posibil a vicepreședintelui Comisiei Aliate de Control, gl. Susaikov, cel care-l reprezenta la București pe președintele respectivei comisii, mareșalul Malinovski. Când Mihai a părăsit țara, tot la cererea sovieticilor, guvernul României s-a angajat să-i plătească pe viață o rentă lunară de 10.000 de $. Era o sumă enormă pentru acele timpuri, referindu-ne la valoarea dolarului din 1947. Istoricii au clarificat de mult aceste probleme, iar faptul că regele și anturajul său au negat mereu aceste realități nu schimbă datele problemei, doar că regele continuă să țină intoxicată opinia publică.
M.A.M.: Cât timp a plătit România rentă regelui Mihai? A fost renta condiționată de ceva?
C.L.: În schimbul rentei, regele se angaja să nu se pună la dispoziția forțelor românești din emigrație care luptau împotriva regimului judeo-bolșevic din țară. Renta i-a fost retrasă de Nicolae Ceaușescu în 1985. Este mai mult ca sigur că cineva din partid sau din Securitate i-a făcut această propunere. Nu știm dacă i-a făcut-o cu bune sau cu rele intenții, în orice caz, l-a determinat pe fostul rege să se implice în acțiuni antiromânești, dintre care cea mai urâtă a fost acceptarea cel puțin verbală a Declarației de la Budapesta, din 16 iunie 1989, prin care, sub semnătură, o serie de intelectuali din România și din emigrație, evrei, unguri dar și etnici români, au susținut necesitatea promovării unui multiculturalism în Transilvania și autonomia teritorială a acestei provincii, ceea ce însemna desprinderea Transilvaniei de România. O delegație s-a dus la Versoix, regele a primit-o și se spune că ar fi și semnat-o. E greu de știut exact, cu atât mai mult cu cât originalul declarației, din câte știu eu, se află în posesia serviciilor secrete maghiare.
M.A.M.: Dar familia regală a vorbit mereu despre greutățile materiale pe care le-a îndurat în anii exilului și faptul că fostul rege Mihai a fost nevoit să lucreze pentru a se putea întreține…
C.L.: Povestea cu sărăcia regelui este o poveste frumoasă, bună de adunat admiratori din rândul oamenilor modești. Este adevărat că, vreme de mulți ani, regele Mihai s-a judecat cu tatăl său pentru averile scoase din țară atât de unul, cât și de celălalt. Avocații au profitat la maximum și cei doi foști regi au cheltuit foarte mult judecându-se între ei. De fapt, au pierdut amândoi. De asemenea, mai trebuie să luați în considerare faptul că fostul rege Mihai avea două hobby-uri: pilotajul și mecanica auto. El s-a angajat la o fabrică de mașini unde-și satisfăcea hobby-ul făcând mai nimic și pe un slariu foarte mare pentru acele timpuri. Fabrica a câștigat foarte mult în imaginea publică pentru faptul că-l avea ca angajat pe regele României. Era ceva inedit. Apoi, trăind la Versoix pe un domeniu mare, cu servitori și procese de dus, este probabil ca cei 10.000 de dolari pe care-i primea ca rentă din România să nu fi fost îndestulători. Elveția era și atunci una din țările cu traiul cel mai scump din întreaga Lume. Altfel, nimic de zis, atât Mihai, cât și Ana de Bourbon-Parma au fost oameni care nu făceau excese de nici un fel, având comportamente decente, demne și de ținută regală reală. Din acest punct de vedere, chiar au fost niște exemple bune și nu au făcut România de râs.
M.A.M.: Dar să revenim la faptele regelui din timpul războiului.
C.L.: Cel mai controversat act al regelui Mihai a fost, desigur, lovitura de stat de la 23 august, când regele Mihai l-a arestat pe Conducătorul Statului, Ion Antonescu. În acest caz, se interpretează mult politic, neglijându-se aspectele juridice, militare și istorice. Analizând pe criterii politice, se poate orice… Poți să spui că „X” ar trebui să-l elimine pe „Y”, sau, altcineva să afirme că ar trebui invers, „Y” ar trebui să-l elimine pe „X”, al treilea să formuleze o altă părere etc. Politic se poate face orice afirmație și fiecare forță implicată își formulează argumentele. În general, trădătorii își argumentează contrafactual gesturile și ne spun ce urmări îngrozitoare ar fi fost, dacă n-ar fi trădat ei. Așa face și regele Mihai, așa face și generalul Iulian Vlad, privitor la decembrie 1989 și alți trădători care ne spun că dacă nu ar fi trădat ei s-ar fi întâmplat mari nenorociri și că ei sunt salvatorii etc. etc.
M.A.M.: Am văzut că generalul Iulian Vlad este foarte supărat că l-ați făcut trădător.
C.L.: Eu nu l-am „făcut trădător”, eu l-am dovedit trădător, prin toate dovezile pe care le-am adus în cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, inclusiv prin documentele care au fost o vreme secrete, în care el recunoaște că a trădat. Dar asta este o altă discuție.
M.A.M.: Deci dumneavoastră îl considerați pe regele Mihai un trădător, cum l-a categorisit și președintele Traian Băsescu?

C.L.: Nu știu ce știe președintele Băsescu, deși, dacă vroia să știe multe, avea ce să citească. Cea mai valoroasă operă despre acele momente din istoria României este cea a savantului Gheorghe Buzatu, doar că este foarte vastă și nu știu dacă dl. Băsescu „le are cu cititul”, ca să mă exprim în stilul domniei sale. Cândva ne spunea că pe vapor nu citea, ci juca table, iar când cobora prin porturi nu fugea direct la bibliotecă, ci în alte locuri… Dacă mai sunt încă istorici și analiști care susțin că România trebuia să treacă de partea Uniunii Sovietice, în august 1944, acceptăm, deși ar trebui să acceptăm cu amendamente foarte importante. Dar regele Mihai a fost trădător cel puțin față de persoana mareșalului Ion Antonescu, cel care a salvat Casa Regală a României, refuzând să-l predea pe regele Carol al II-lea legionarilor. Aceștia doreau să-l judece pentru miile de legionari asasinați în mod barbar în întreaga țară din ordinul regelui. Totul s-ar fi fost încheiat prin această ieșire din istorie a regalității române, la judecata străzii. Armata îl asculta pe Antonescu. Când regele Carol al II-lea i-a cerut comandantului Garnizoanei București, generalul Coroamă, să reprime cu foc de armă revoluția legionară, acesta a refuzat categoric. Tinerii legionari din stradă nu se comportau violent, nu acționau împreună cu forțe armate sau servicii secrete străine, ci manifestau împotriva regelui și a cedării Ardealului fără luptă. Ei nu vroiau să folosească forța și respectau legea. Generalul Coroamă avea motive să refuze să execute un ordin ilegal. Primind toată puterea de Conducător al Statului prin Decret Regal al lui Carol al II-lea, Antonescu avea motive să nu-l accepte pe Mihai pe tron, pentru că regele nu a semnat un act de abdicare, ci un act prin care îl lăsa pe Mihai pe tron, fără clarificarea cadrului juridic. Antonescu i-a ocrotit viața lui Carol al II-lea, punându-i la dispoziție un tren blindat cu care a fugit din țară, cu ajutorul căruia a scăpat ca prin urechile acului de atentatul pregătit de legionari în gara Timișoara. Recunoștința din partea Casei Regale va veni prin arestarea lui Antonescu și predarea lui către inamicii judeo-bolșevici. Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!
M.A.M.: Deci, oricum, regele l-a trădat pe Antonescu, dar România nu a trădat-o?
C.L.: A trădat și România și haideți să ne rezumăm doar la ce nu poate fi contrazis de nimeni. În 23 august 1944, după amiază, regele împreună cu puciștii de la Palatul Regal, i-au arestat pe Ion și Mihai Antonescu și i-au predat comuniștilor, cu care regele era înțeles, iar comuniștii români, prin grija lui Emil Bodnăraș, viitorul înalt demnitar, i-a predat sovieticilor. Oare ce act este acela în care îl arestezi pe conducătorul statului și-l predai inamicului cu care ești în război, „pe viață și pe moarte”? Oare ce ar trebui să facă un rege pentru ca opinia publică să înțeleagă că a trădat? Dar haideți să amintim cititorilor noștri încă un fapt grav de trădare prin minciună regală. În seara loviturii de stat, regele a dat citire la radio unui Comunicat către Țară. Adresându-se poporului și armatei, regele Mihai a afirmat explicit că el a încheiat armistițiul cu puterile Aliate (SUA, Marea Britanie, URSS). Nici vorbă! Armistițiul avea să se încheie abia în noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova. În baza acestei minciuni regale, aprox. 180.000 de militari din armata României, aflați în luptă cu inamicul sovietic, au depus armele și au fost capturați de sovietici și internați în lagăre infernale. Unii soldați au fost uciși. Pe aceștia, pe toți, ar trebui să-i aibă pe conștiință regele Mihai. Acesta, oare, nu este tot un act de trădare? Când ești în fruntea statului, în situații dramatice pentru țară, fiecare minciună, aparent nevinovată, poate să producă dezastre naționale. Atunci, în noapte, Mihai a săvârșit minciuna, cu urmările pe care le-am arătat și au mai fost și alte urmări, de mai mici dimensiuni.
M.A.M.: Dar de ce nu încheiase regele Mihai armistițiul?
C.L.: Acel armistițiu s-a negociat cu Aliații timp de luni și luni de zile. Anul acesta am publicat cartea Eforturi politico-diplomatice românești de ieșire din al doilea război mondial în lumina arhivei diplomatice a S.U.A. Cartea abordează multe aspecte importante ale acelor evenimente dramatice. Cititorii interesați o găsesc deocamdată doar în librăriile lanțului național „Diverta”. Sunt vreo 30 de librării în toată țara, inclusiv două la Sibiu și vreo șase în București. Cred că se poate procura și pe internet. În discuția noastră mă rezum să spun pe scurt că, în dimineața de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu a primit mesaj de la sovietici că acceptă propunerea lui de armistițiu, care oferea României condiții mult mai bune, decât capitularea necondiționată pe care Aliații au oferit-o reprezentanților opoziției române, dirijată din umbră de Iuliu Maniu. Antoneștii au cerut audiență la rege pentru a-l anunța că vor încheia armistițiul cu sovieticii și România va ieși din război, păstrând un teritoriu pe care sovieticii se angajau să nu-l ocupe cu armatele. Constanța, Galați, Brăila, București, Ploiești, Brașov și alte teritorii din centrul țării urmau să rămână sub controlul exclusiv al armatei române. Sovieticii urmau să acționeze militar împotriva inamicului german prin sudul și prin nordul acestui teritoriu care rămânea sub controlul guvernului și armatei României. Regele și complotiștii din jurul său nu au vrut ca armistițiul să fie încheiat de Antonescu și l-au arestat. Predând România sovieticilor, regele a devenit important și și-a menținut tronul și averile, iar complicii săi au ajuns în fruntea statului… Generalul Sănătescu, cel învinuit de a fi trădat în favoarea sovieticilor la Cotul Donului, a devenit prim-ministru, trădătorul Grigore Niculescu-Buzești a devenit ministru de Externe etc. etc. Dar, nu i-a ajutat Dumnezeu să fie fericiți cu trădarea lor, pentru că în spatele tancurilor sovietice veneu judeo-bolșevicii care aveau să preia puterea în România și „să-i curețe” de la conducere pe oamenii care au trădat la 23 august 1944 și să se așeze pe scaunele lor…
M.A.M.: Dar de ce au oferit sovieticii condiții mai bune de armistițiu mareșalului Antonescu decât negociatorilor regelui și lui Iuliu Maniu?
C.L.: Răspunsul la întrebarea dumneavoastră, domnule director Marinescu, l-a dat președintele Consiliului Comisarilor Poporului din U.R.S.S., Viaceslav Molotov, care, în septembrie 1944, la Moscova, în cursul discuțiilor cu delegația României pentru încheierea armistițiului, a fost întrebat de Lucrețiu Pătrășcanu cum se face că Uniunea Sovietică oferă României, devenită aliată a URSS, condiții mai grele de armistițiu decât i-a oferit mareșalului Ion Antonescu. Viaceslav Molotov a răspuns: „Mareșalul Antonescu reprezenta poporul român, voi nu reprezentați pe nimeni!”
M.A.M.: Spunând un creștinesc „Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească pe principesa Ana de Bourbon-Parma”, vă mulțumesc domnule profesor și vă mai aștept.
                                                                   A consemnat Marius Albin Marinescu