Dan Culcer. Copii lui Ceaușescu

 Dan Culcer. Copii lui Ceaușescu

Sub acest generic a fost prezentat joi 5 februarie la ora 20.50, pe canalul A2 al televiziunii franceze, în cadrul uneia din emisiunile de reportaj cu cea mai mare audiență, “Trimis special”, un film realizat în cartierul bucureștean al Gării de Nord și dedicat copiilor vagabonzi. Autorii sunt ziariștii Philippe Pecoul și Viktor Laszlo.

Ar fi prea simplu să vorbim de un anume mizerabilism al subiectelor românești atacate de televiziunea franceză (casele de bătrîni, azilele psihiatrice, casele de corecție, vânzarea copiilor) și să perorăm pe tema selecției orientate, acuzându-i pe ziariștii în cauză de existența unor realități sociale dramatice.

Cei care au fost copii prin anii ‘50 își mai aduc aminte poate de filmul unguresc clasic intitulat “Undeva în Europa”, produs imediat după război, care evoca soarta orfanilor rătăcitori pe drumurile Europei, într-un stil lacrimogen dar nu lipsit de dramatism profund.

Reportajul francezilor evită, acum, orice sentimentalism fiind mai degrabă un document acuzator de o forță neobișnuită, dintre acelea care vor servi cîndva la realizarea procesului de care are nevoie societatea românească bolnavă de uitare. Nu doar procesul comunismului va fi acela ci procesul iresponsabilității și neputinței sociale de a resorbi cu mijloace adecvate consecințele unor decizii politice criminale.

Planul de fond al acestei tragedii naționale, vagabondajul copiilor, îl formează interzicerea avortului, tabuurile sexuale, lipsa de educație și de higienă socială, precum și, mai ales, lipsa mijloacelor anticoncepționale într-o societate care se afla de multă vreme în criză, incapabilă să asigure viețuirea decentă a pruncilor ei, dar făcînd paradă cu programul înmulțirii controlate a națiunii în numele unui iresponabile ideologii a puterii și a acelui “imperialism tracic" pe care slugile lui Ceaușescu și ale lui Josif Vissarionovici Drugan le exprimau sau le exprimă în paginile unor publicații care vor servi desigur drept documente ale acuzării în procesul demenței paranoide.

S-ar putea specula, cum xenofobia, rasismul și provincialismul unor concetățeni îi împinge nu rareori să o facă, despre originea etnică a multora dintre copii filmați la București, căci, după fizionomie, unii dintre ei sunt evident țigani. Ar fi prea simplu și mai ales inexact: hoția, prostituția, consumul de droguri dure și mortale (aurolac) nu sunt doar apanajul unor prunci de romi alungați de mizerie și violență din bordeie sau apartamente supraaglomerate, ci rezultatul unui fenomen complex al degradării sociale, în condițiile lipsei de lege (anomie), a atomizării sociale, într-o colectivitate destructurată în care instituțiile fundamentale, după ce au fost distruse, în numele revoluțiilor, și înlocuite cu surogate, se reconstituie cu o încetineală bolnavă.

Poliția, ministerele de resort, personalul de încadrare al căminelor și refugiilor indecente nu pot face față singure dacă un efort social coordonat nu se impune cu forță de lege și mai ales cu mijloacele adecvate (financiare, desigur). S-a spus, așa cum am avut ocazia să aud pe meleagurile natale, că soarta acestor repudiați nu interesează, atâta vreme cât societatea nu poate asigura o existență decentă celorlalți copii ai săi, cei care au părinți care lucrează, nu sunt bețivani și nu-și vând pruncii după ce au făcut prea mulți, peste puterile lor de întreținere corectă. Sau că Statul nu poate interveni, mai ales acum când este aparent pe cale de a se delesta de câteva dintre atribuțiile cu care se încărcase în ultima jumătate de secol, prin intervenționismul nemăsurat și terorismul caracteristice comunismului real.

În definitiv, o societate capitalistă, liberală și liberschimbistă, visul de aur al omenirii, nu-i așa, nu se poate insinua în educația tuturora și nu poate salva de la pieire pe aceia dintre membrii săi care nu lucrează și nu se integrează. Ar fi așa dacă ar fi evidente semnele unei slăbiri a etatismului omniprezent până de curând. Dar când vajnicii noștri deputați și senatori încasează două lefuri și votează o lege prin care monopolul unui organism de stat asupra comunicațiilor și informațiilor esențiale este consfințit, fără nici o reală putere a puterii judecătorești de a interveni independent, regulator și legal, când se investește în poliție și armată, ca să nu mai vorbim de serviciile de siguranța statului pentru a stăvili, chipurile, corupția, violența, hoția, specula, spionajul în numele patriei amenințate de invadatori invizibili, ne putem permite totuși o întrebare care nu e nici naivă, nici retorică: nu cumva o parte a acestor bani din resursele limitate pe care le oferim noi, contribuabilii și beneficiarii, ar trebui mai degrabă orientate spre prevenție și nu spre represiune, spre educație și spre cultură, nu spre producția de armament (comerț cu care se fac bani buni, e drept, și care ocupă încă o parte a șomerilor potențiali). Măcar atâta s-ar putea cere: ca o parte din veniturile în devize pe care le aduc comerțul cu arme al guvernelor “post-revoluționare” române să fie vărsate în bugetul unui minister al ocrotirii sociale pentru a preîntîmpina stabilizarea unei tragedii care ne privește pe toți: soarta tineretului.

O nouă generație apare acum, între tăcere și prostituție, între droguri și frig, între inflație și disperare, între haos și demagogie, între spaimă și dezamăgire neputincioasă.

Câțiva dintre reprezentanții ei vagabondează prin paraginile din preajma Gării de Nord, dorm prin pivnițele umede ale blocurilor, se hrănesc din gunoiele noastre sărace, satisfac instinctele primare ale unor buni români, care profită de promiscuitatea existenței acestor paria pentru a le cumpăra carnea.

Astfel de fenomene mai există pe glob, în statele subdezvoltate și exploatate ale Americi latine, în Sud-estul asiatic, prin cartierele rău famate ale unor orașe europene. Nu suntem unici, dacă asta poate fi o consolare.

Însă cea mai cumplită informație pe care o distileză filmul acesta este prezența zilnică între copii a unui oarecare Costel, un bărbat care vinde pentru 25 de lei o sticluță de drog cu aurolac acestor prunci sinucigași, sălbăticiți și fără speranță. Să mai spun că o poliție care tolerează un astfel de comerț sub ochii ei nu este doar incapabilă ci și criminală ?

Nu pot uita privirile oarbe și fixe acestor copii filmați într-o noapte, la adăpostul precar al unui zid de beton, încălzindu-și trupurile măcinate de drog , de nesomn și de foame lângă un butoi de smoală în care pâlpăie un foc și chipurile pe care doar uneori un zâmbet viclean sau un rânjet hrăpăreț le luminează scoțându-le pentru o clipă din noaptea tinereții lor.

Restul este demagogie și complicitate.

Dan Culcer

P. S pentru redacție: pregătesc un articol despre comerțul cu arme al fostelor țări socialiste.(Sper să găsesc date și despre România). Alte subiecte, mai mult sau mai puțin culturale: “Comunismul este totuși viitorul omenirii”, miting organizat pentru 14 februarie de către candidata la prezidenția Franței, camarada Arlette Laguiere (extrema stângă).

Pe Vasile Șirli nu l-am găsit încă.

Sau: Prezențe românești la Centrul cultural român.

Eventual despre personalitatea sculptorului Ion Vlad, plecat prin 1965, mort recent în Franța. Caut și fotografii.