Eseu dezvoltat: Identitate, aclimatizare culturală. Pentru o biopolitica a supraviețuirii identitare naționale
Pe marginea eseului lui Dan CULCER, Rezistență și Reconstrucție. Cuvinte pentru urmași.
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=163
Introducere
Textul lui Dan Culcer, intitulat Rezistență și Reconstrucție. Cuvinte pentru urmași, publicatca editorial în revista Asymetria.org, 2006, propune o critică lucidă a proceselor de destructurare identitară și o pledoarie pentru recuperarea resurselor tradiționale. El denunță atât nivelarea comunistă, cât și uniformizarea neoliberală, văzându-le ca două fețe ale aceleiași tendințe entropice. În loc de o simplă replică la o mare distanță în timp de la data redactării, autorul încearcă aici să completeze discursul său printr-o teorie a aclimatizării culturale și o biopolitică a identității, inspirată din vocabularul botanic și ecologic. Această schimbare de paradigmă evită termenul de „hibridizare”, încărcat ideologic, și propune în schimb o viziune organică asupra felului în care culturile pot supraviețui și se pot reînnoi fără a se dizolva.
1. Dimensiunea ideologică: aclimatizare în loc de hibridizare
În loc să vorbim despre „hibridizare culturală”, proces ce implică amestec și pierdere de specific, putem gândi integrarea elementelor externe printr-o serie de mecanisme subtile, analoge celor biologice:
-
Aclimatizare culturală: ideile, modelele, formele artistice venite din afară sunt acceptate numai în măsura în care se adaptează la condițiile spirituale și istorice ale locului. Ele nu se impun, ci se ajustează.
-
Naturalizare simbolică: formele străine, odată reinterpretate și „înveșnicite” în imaginarul local, încetează să mai fie percepute ca importuri și devin „ale noastre”. Așa s-a întâmplat, de pildă, cu influențele grecești, bizantine sau franceze în cultura română.
-
Domesticare culturală: comunitatea are un rol activ, modelând aceste elemente externe pentru a le încorpora în propriul ritm de viață. Nu orice formă se domesticește; există și rezistențe.
-
Asimilare creativă: procesul prin care alteritatea devine resursă proprie. Nu este o absorbție pasivă, ci o transformare ce dă naștere unor forme originale, cum a fost, de exemplu, cazul modernismului românesc (Eliade, Enescu, Brâncuși), care a integrat influențe universale fără a-și pierde rădăcina.
Aceste mecanisme constituie un cadru conceptual mai adecvat decât cel al hibridizării, pentru că nu presupun diluare și nivelare, ci o dinamică de selecție și adaptare.
2. Dimensiunea geopolitică: periferie, dependență și ecologie culturală
România și Estul Europei se află la intersecția a două forțe coloniale: fostul imperiu sovietic și actualul imperiu neoliberal. În acest context, biopolitica identității nu poate însemna izolaționism, dar nici capitulare. Soluția este de a construi o ecologie culturală, unde contactul cu exteriorul nu e respins, dar nici nu e lăsat să devină invaziv.
Așa cum ecosistemele fragile sunt protejate prin politici de conservare, tot așa identitățile periferice au nevoie de politici culturale care să prevină monocultura globală și să încurajeze diversitatea organică.
3. Dimensiunea psihologică: trauma și resursa crizei
Culcer descrie fenomenul dezrădăcinării, migrației și al ruperii lanțurilor de solidaritate. Psihologic, efectele sunt vizibile: alienare, pierderea mândriei, anxietate colectivă.
Dar dacă aplicăm logica aclimatizării culturale, putem vedea și partea productivă a crizei. Migrația nu înseamnă doar suferință, ci și expunere la noi forme, care, odată domesticite, pot îmbogăți identitatea. A doua generație de migranți poate fi văzută nu doar ca victimă a ruperii, ci și ca laborator al unor noi asimilări creative.
Astfel, biopolitica identității ar încuraja nu doar protecția comunităților de origine, ci și susținerea proceselor prin care diaspora își naturalizează simbolic experiențele și le reintegrează în matricea națională.
4. Dimensiunea estetică: mitul și reinterpretarea
Dan Culcer are dreptate: fără mit și simbol, comunitatea se destramă. Dar nu e vorba doar de a conserva miturile, ci de a le reactiva estetic.
-
Mitul poate fi domesticat în forme moderne: roman, film, artă digitală, muzică urbană.
-
Mitul poate fi asimilat creativ, dând naștere unor opere universale (Brâncuși e exemplul perfect: miturile arhaice transfigurate în modernitate).
-
Mitul poate fi aclimatat la sensibilitățile actuale: reinterpretat ecologic, politic, feminist etc.
Estetica viitorului nu e muzeificare, ci o metamorfoză continuă a simbolului, un proces viu de aclimatizare culturală.
5. Dimensiunea pragmatică: spre o biopolitică a identității
Ajungem astfel la necesitatea unei teorii: biopolitica identității.
Definiție: Biopolitica identității este ansamblul de practici, politici și cadre simbolice prin care o comunitate își protejează, regenerează și adaptează identitatea în fața presiunilor externe și interne, fără a o dilua, ci transformând crizele în resurse de reînnoire.
Principii fundamentale:
-
Selecția culturală – nu orice element străin este integrat; există filtre simbolice și morale.
-
Aclimatizarea – ceea ce este acceptat se adaptează la spiritul locului.
-
Naturalizarea – odată integrat, elementul străin încetează să mai fie perceput ca străin.
-
Domesticarea – comunitatea participă activ la modelarea noilor forme.
-
Asimilarea creativă – alteritatea devine resursă proprie, generând creații originale.
Domenii de aplicare:
-
Politica educațională – curricula școlară poate introduce elemente globale, dar mereu traduse prin prisma specificului național.
-
Politica culturală – finanțarea artei contemporane care reinterpretează mituri locale, nu doar importă formate globale.
-
Politica mediatică – sprijinirea producțiilor locale de film, teatru, literatură, pentru a crea contra-greutăți la uniformizarea mediatică globală.
-
Politica diasporei – susținerea rețelelor culturale care reintegrează experiențele migranților în circuitul național.
-
Politica ecologică – integrarea conceptului de „ecologie culturală” în strategiile de dezvoltare, văzând cultura ca parte din ecosistem.
Concluzie: de la rezistență la aclimatizare
Dan Culcer ne oferă un manifest pentru rezistența culturală. Eu cred că pasul următor este să trecem de la rezistență la aclimatare culturală și biopolitică a identității. Nu este vorba de a refuza alteritatea, ci de a o domestici, naturaliza și asimila creativ, într-un mod care să fortifice, nu să erodeze identitatea.
În acest fel, identitatea nu mai este un muzeu, ci un ecosistem viu, capabil să reziste și să renască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu