SRI, instrumente ale puterii sau Puterea reală?

Dan Culcer Monopolul informațiilor, calea regală spre Puterea reală  

 Corespondență din Paris

 KGB & SRI, instrumente ale puterii sau Puterea reală?

După informații provenind din Uniunea sovietică, KGB ul s-a aflat la originile reformei numită perestroika. Nu este o revelație ci confirmarea ipotezelor unor politologi din Est sau din Vest, a unor analiști, sociologi ai comunicației politice.

Monopulul asupra producerii, circulației și stocării informațiilor cu caracter secret privind siguranța statului asigură instituției care îl deține un control absolut al puterii.

In țară s-apus în circulație, la începutul lunii aprilie 1990, proiectul de lege privind siguranța națională a României. Ceva mai tîrziu s-a discutat un al proiect privitor la organizarea SRI. Senatul și Adunarea deputaților le-au aprobat în 1991, cu anumite modificări. Oricît de specifică ar fi situația din România, există totuși fenomene care trebuiesc analizate în contextul situației din țările estice. Similitudini frapante se manifestă la nivelul microstructurilor instituționale pe cale de a fi reformate și a forțelor reale care sunt în joc. Acest comentariu se dedică monopolului asupra informațiilor secrete.

SCURT RAPEL ISTORIC.

S-a observat că în 1990 KGB-ul a desfășurat o intensă activitate de comunicare pentru a impune o altă imagine de marcă a sa, decât aceea cu care sovieticii ca și occidentalii se obișnuiseră. KGB se prezenta celor din afară ca o componentă a puterii și nu doar ca un instrument al ei, cum fusese definit inițial rolul său. In același timp KGB a deschis porțile unor lagăre de muncă și a lasat televiziunea occidentală să filmeze. Dar specialiștii în comunicare ai KGBului au omis cu modestie să precizeze că centrul de greutate al puterii oligarhice a început de multă vreme să se deplaseze. Astfel, după 1967, când KGB-ul era condus de Iurii Andropov, secretar al CC al PCUS șl primul președinte al KGB devenit membru al Politburoului partidului comunist sovietic, instituția care asigura siguranța statului și a nomenclaturii, devine ea însăși Statul.

În 1990 Sovietul suprem al URSS a adoptat, la prima lectură, legea cu privire la KGB.

In presa americană s-a dezbătut o frază extrasă din cartea KGB, The Inside Story de C. Andrew și 0. Gordievsky potrivit cărora perestroika ar fi o inițiativă a KGB-ului. Un politolog occidental, reluat într-o carte semnată de Avtorkanov, De la Andropov la Gorbaciov, consideră că ascensiunea lui Gorbaciov se datorează KGB-ului.

KGB-ul nu era un simplu minister printre altele, cum Ministerul de Interne din România nu a fost și nu este unul printre altele. De aceea toate dispozițiile legale privind activitatea acestui tip de instituții trebuiesc studiate cu atenție și vigilență, repuse în contextul legislației de ansamblu a țărilor est-europene, pentru a stabili gradul de periculozitate al refacerii structurilor totalitare după aceste [2] paranteze revoluționare, pe fondul crizei economice și de sistem care lasă cale liberă mișcărilor extremiste.

În ultimii douăzeci de ani, la sovietici ca și la români, poliția secretă a ajuns în situația de a deține monopolul informațiilor. Teoretic, ea trebuia să comunice forurilor de partid și de stat informațiile pe care le deținea, practic era ea însăși în măsură să stabilească care este natura, calitatea și cantitatea informațiilor furnizate spre vîrful piramidei decizionale, a cărei dependență față de securitate devenise totală. Nu exista nici un alt organism capabil să controleze activitatea KGB ului sau a Securității, nici o metodă de a verifica altfel decât punctual calitatea informațiilor transmise. Cum represiunea era tot de domeniul ei, poliția secretă și-a putut permite să încurajeze o anumită disidență din interiorul aparaturii de partid și de stat, pe care să o manipuleze în direcția intereselor proprii instituției care căpătase o autoritate și o autonomie incontestabile, fiind implantată în ansamblul țesutului social.

PARANTEZA. În chioșcurile de presă pariziene, Les Nouvelles de Moscou, varianta franceză a săptămînalului Moskovskie novosti, se vinde la zece franci. Tirajul ediției ruse atinses două milioane de exemplare a 40 de copeici. În anul 1990 exista și o variantă franceză editată la Paris. Această variantă și-a încetat apariția la sfîrșitul anului 1990, întreprinderea dând faliment. În pofida acestui eșec, redacția moscovită a continuat să spere că se va putea implanta pe piața presei franceze, unde un interes pentru problemele sovietice există, chiar dacă nu atinge proporțiile scontate inițial. De cîteva luni, după eșecul putchului de la Moscova, săptămânalul a reapărut in chioșcurile pariziene. Sunt un cumpărător statornic al hebdomadarului moscovit Les Nouvelles de Moscou, dintr-o curiozitate, aș îndrăzni să zic naturală, pentru situația vecinilor răsăriteni ai României. La Paris zece franci înseamnă aproape trei franzele lungi, baguettes cum li se zice. Pentru un emigrant român poate fi foarte mult. Efortul financiar mi-a fost răsplătit adesea.

Un articol, intitulat KGB. O mină cu explozie întîrziată sau despre chipul politic al Comitetului de securitate a Statului al URSS., semnat de Evguenia Albatz într-un număr din primăvara lui 1991, ar fi meritat să fie tradus în întregime.

In condițiile în care structura politică, scria Evguenia Albatz, se dezagregă în Uniunea Sovietică, monopolul informației capătă o valoare strategică și determină puterea actuală a KGB ului în societatea noastră. Premonitorie fraza. Se știe acum ce rol a avut KGB-ul in organizarea putchului din 1991. Ar merita să știm dacă reorganizarea KGB-ului după destrămarea Uniunii Sovietice a luat aceiași forma cu reorganizarea Securității la noi.

IPOTEZA. Într-o reuniune a Grupului de Dialog Social din ianuarie 1990, al cărul protagonist era generalul Chitac, pe vremea aceea ministru de interne, acesta se jura cu mâna pe inimă că în conducerea ministerului nu a mai rămas nimeni din vechile structuri ale Securității. Eram la București și picasem la timp în sala de reuniuni a GDS. Am filmat scena și am aratat unor prieteni români din Paris aceste imagini. Unul dintre el a recunoscut alături de Chițac pe fostul său coleg de la filozofie, un june cunoscut prin faptul că, încă din facultate, fusese recrutat de Securitate. Era specialistul in comunicații de la stingă generalului. [3]

PARANTEZA ÎNCHISA. Instituția Securității ajunsese, pe vremea lui Ceaușescu, să controleze rețeaua de producere și difuzare a informațiilor prin extinderea indefinită a conceptului de secret de stat asupra ansamblului realităților sociale și economice.

Un argumenteste mereu reluat, din 1964 pînă în prezent: pericolul extern, întîi sovietic apoi unguresc ca potențial destabilizator face urgentă extinderea regimului de supraveghere IPOTEZA. Care ar fi fost modalitățile de valorificare a monopolului informațional de care dispuneau KGB și Securitatea, iată o întrebare pe care vîrfurile acestor Ierarhii trebuie să și-o fi pus cu acuitate, atunci cînd privilegiile economice, politice și morale de care dispuneau nu mai puteau fi realmente trăite ca privilegii, pe fondul scăderii generale catastrofale a nivelului de viață și a creșterii tensiunilor sociale interne.

In mod obiectiv, KGB-ul si Securitatea, o parte din vîrfurile ierarhiei lor de vîrstă medie, o parte a nomenclaturii, produse ale epocii de liberalizare, erau interesate să participe la modificarea controlată a situației căci suportau cu dificultate închiderea tarilor, izolarea lor și mai ales lipsa de perspectivă pentru progeniturilor lor care gustaseră din privilegii. Printre altele, cultura televideo neoficială a modificat încet dar statornic modelul social al tineretului, al celui care provenea din familiile privilegiate, dar nu numai.al acestuia.

Altfel spus, chiar dacă psihologic și strategic această observație nu putea sa convină, revoluția a început în România cu voie de la poliție. Toate informațiile pe care le posedăm acum converg spre certitudinea că pe ansamblul teritoriului țării personaje cu rol charismatic sau cu autoritate profesională au fost împinse în față pentru a se creea lideri, că, cu puține șl nesemnificative excepții, armata a fost cea care s-a opus manifestanților iar potențialul represiv al Securității nu a fost folosit, cu excepția orașelor Timișoara și București, rolul Securității rezumîndu-se fie la acțiuni de provocare, fie la controlarea centrelor efective ale puterii, la asigurarea comunicării, care nu a fost supusă nici unor blocaje majore.

În aceste condiții, rolul pe care SRI, ca și toate celelalte instituții la care face referință cele doua documente legislative votate de Parlament, în realizarea perestroikăi din România trebui analizat cu atenție, căci aceste instituții pot garanta, încuraja dar și bloca procesul reformator.

E de observat că vocabula securitate a devenit tabu în țara, impronunțabila în afara unui context peiorativ. Dealtfel termenul Securitate este singura contribuție românească la vocabularul jurnalismului internațional.

CADRUL LEGAL. In proiectul de lege privind siguranța națională existau prevederi bizare. Chiar dacă nu toate s-au păstrat în forma propusă de proiect, formularea lor inițială are o semnificație politică, dînd în vileag intențiile celor care au gîndit legea In ierarhia instituțională a statului SRI a încercat sa se doteze cu o autoritate mai mare decît puterea legislativă sau judecătorescă, situîndu-se deasupra lor.

Proiect. Art.24. Salariații organelor de informații și ai celor cu atribuții în domeniul siguranței naționale, chemați ca martori în fața organelor Judiciare, pot face depoziții cu privire la faptele și împrejurările ce privesc siguranța națională de care au luat cunoștiință în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și în legătură cu acestea, numai cu încuvințarea șefului organului din care face parte.[4]

In acest fel, șeful de instituție putea bloca definitiv prin veto orice acțiune de investigație din partea justiției sau administrației, inclusiv acelea privind subordonații săi care s-ar fi făcut vinovați de fapte penale în activitatea lor, sub pretextul ca aceste fapte ar fi atingatoare la siguranța statului.

Proiect. Art.25. Inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative, altele decft cele stabilite prin prezenta lege, aderarea sau sprijinirea în orice mod a acestora, precum și culegererea și transmiterea de informații cu caracter secret ori confidențial, în afara cadrului legal, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, daca fapta nu este infracțiune mai gravă.

Articolul 25 asigură Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe un monopol asupra activității informative interne și externe. Se reface dependeța integrală a puterii de stat de o singură sursă de informare, toate formele de abuz și de blocaj interesat al informației vitale fiind iarăși posibile.

°Cu ocazia vizitei la Paris a președintelui Partidului Alianței Civice, în cadrul unei dezbateri asupra obiectivelor si potențialului său organizatoric, i-am pus lui Nicolae Manolescu întrebarea dară, în calitatea sa de președinte, împreună cu consilierii săi, are axes la datele reale privind situația economiei românești. Răspunsul său, previzibil, a fost negativ. Doream să aflu dacă un partid de opoziție are posibilitatea de a-și construi programul economic pe baza unei analize precise șî concrete și nu pe baza unor conjecturi. Intr-o societate în care accesul partidelor politice de opoziție la informațiile globale nu este asigurat prin lege, este clar că partidul la putere poate manipula cum dorește, fără nici o posibilitate de control exterior, ansamblul datelor descriptive.

Revenind la textul proiectului vom observa câ nicăieri nu se definesc informațiile cu caracter confidențial și se amestecă; fără preaviz, prevederi referitoare la secretul de stat, relativ comune în acest tip de text juridic, cu altele care nu au nimic de-a face cu apărarea siguranței statului, unic scop al legii.

Cu totul bizară ni s-a părut menționarea Direcției Generale a Penitenciarelor printre organele si organizațile deținătoare de secrete de stat, organ care poate întocmi programe proprii de prevenire a scurgerii de informații cu caracter secret, dacă nu cumva secrete se vor considerînd planurile vechilor noastre penitenciare (Aiud, Jilava) publicate deja la sfîrșitul secolului trecut. Sau poate se dorește păstrarea secretului cu privire la gropile comune și cimitirele din incinta sau din preajma penitenciarelor de exterminare.

Ne întrebăm în ce măsura structurile SRI sau SIE trebuie să fie necesarmente militare sau militarizate. Activitatea de obținere a informațiilor, spionajul ca și contraspionajul, nu aparțin neaparat prin natura lor domeniului militar. O societate care se dorește democratică șl transparentă nu e obligată să reconstituie instituții militare în slujba unui stat civil.

România pare că nu este pentru moment, și pîna la proba contrară; o dictatură militară sau polițistă. Siguranța internă a statului poate fi asigurată de o structură civila. Răspunderea penală este valabilă pentru orice cetățean, consecințele încălcării [5] jurămîntului de păstrare a secretului de stat nu pot deveni mai teribile în cazul unui militar, nici disciplina cazonă nu este , in acest sens, mai eficientă.

Capitoul I, alineatul al doilea al articolului 2 din Proiectul de Lege privind siguranța națională , prevedea ca:

Cetățenii românii, ca expresie a fidelității lor față de țară, au obligația legală de a contribui la realizarea siguranței naționale.

Un imens cîmp de activitate se deschidea, deci, în fața tuturor celor care, prin consecințele unuia dintre primele decrete semnate de Iliescu, au fost reaceptați la sînul generos al Patriei mume. Ei ar avea obligația legală de a contribui, alături de Virgil Măgureanu, ultimul în dubla sa calitate de cetățean român și șef al SRI, la realizarea siguranței statului. Ambasada României la Paris ar trebui sa semnaleze cetățenilor romani din diasora acest aspect.

STUDIU DE CAZ: EXEMPLU DE DENUNȚ. Acestea fiind zise, ca cetatean conștient mă grăbesc să particip la realizarea siguranței statului. Cer anchetarea rapidă, perchiziționarea domicliilor, controlul corespondenței, interceptarterea conversațiilor telefonice, instalarea microfoanelor(sau, în termenii legii, atît de eleganți și aluzivi, instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile unde au fost depuse), confiscarea sau deschiderea tutoror obiectelor acelora care au participat la realizarea reportajelor despre evenimentele din iunie 1990, de la București, a persoanelor care au anchetat pe cei arestați și deținuți la Măgurele, a persoanelor care au decis eliberarea celor reținuți sau care au dispus încetarea urmăririi penale, stabilirea responsabilităților și pedepsirea severă a celor vinovați. Ne aflăm în fața unei grave neglijențe a organelor de anchetă și a serviciilor de informare internă. Am așteptat aproape doi ani, sperînd că vigilența va prevala față de neglijență, reavoință sau inconștiență.

Iată despre ce este vorba. In cadrul reportajului de televiziune intitulat Studioul 4, jurnaliștii francezi care l-au realizat au citat, adică au montat un număr de imagini preluate din filmele realizate si transmise de Televiziunea Română Liberă cu prilejul vizitei de lucru a minerilor în București dar, mai ales, cu prilejul reținerii pentru cerecetare a celor vinovați de pătrunderea în incinta unor instituții de stat. Am văzut atunci, în calitate de traducător al filmului în franceză, toate imaginile și am putut stabili precis locul unde s-au introdus imagini de proveniență românească Scena la care mă refer reprezintă pe eroicul reporter al TRL, Alexandru Starck, după ce fusese molestat de invadatori, deci legat la cap , cu microfonul într-o mînă și cu niște cartonașe, apoi cu niște buletine de identitate într-alta, filmate de aproape pentru a se putea citi numele și mai ales prenumele împricinaților, toți, evident, străini sau năimiți, de vreme ce se prenumesc Eduard sau Robert. Pe fondul armelor albe sau a argumentelor contondente care au fost, chipurile, descoperite la cei reținuți spre cercetare, apărea argumentul suprem și proba scrisă a unor acțiuni împotriva siguranței statului, o foaie de hîrtie cu pătrățele pe care o mînă neobișnuită cu caligrafia scrisese următoarele cuvinte:

Școala de teroriști de la Bran E greu de spus de ce adresele care înconjurau această imagine esențială, și care erau, desigur, adrese din straintate, în speță din Chicago, pe care sunt dispus să le pun la [6] la îndemîna organelor de anchetă, cu sprijinul Dlui Serge Moati, realizatorul emisiunii franceze, scrise școlărește, probabil de o mînă de terorist, nu sunt complete, căci sarcina organelor de anchetă ar fi fost ușurată. SRI ar fi trebuit, prin intermediul Ministerului de Interne, de care nu depinde, să depună o cerere către Interpol, să furnizeze probe și să ceară perchiziții la adresele americane. Ar fi fost o urgență civica să se realizeze o perchiziție completă și eventuala arestarea preventivă a populației din Bran pentru nedenunțare sau complicitate activă. Nu e prea tirziu.

Dar s-ar putea ca Școala de teroriști să se adăpostească în subteranele Castelului Bran și să fie condusă de Dracula. In acest caz lucrurile ar deveni, dintr- o dataț clare.

Dan CULCER

Paris 2 martie 1992

P.S. Pentru dl R, M. Rog a se verifica, dat fiind ca nu posed textul legii SRI in forma votata, diferentele. Redacția Telegraful, Constanța

Să se facă eventual o nota despre aceste diferente.

Trimiteti de urgenta revista in care mi-a aparut prima corespondenta.

Confirmați telefonic apariția acestui text.

Doresc să știu de ce nu mi s-au trimis specificațiile privind materialul tipografic de care aveați nevoie. Fără ele nu pot face nimic pentru voi.

Acest material e trimis în afara contractului nostru.

 

 În anii de după decembrie 1989, am încercat de mai milte ori să reiau legătura cu presa românească, Am reușit să fiu acceptat drept colaborator al revistei la care lucrasem, Vatra din Târgu Mureș, grație prieteniei acordate de redactoru său șef, Cornel Moraru. Acesta a reușit să păstreaze și să aprofundeze temeinic linia ideologică și culturală a seriei la a cărei fondare participasem, alături de Romulus Guga și Mihai Sin.

Arhiva Vatra de după 1989, stă mârturie cu articolele mele din rubrica Sociograme și cu documentele de arhivă tipărite.

Dar activitatea mea de ziarist a fost găzduită și de alte publicații : România liberă, Telegraful din Constanța, Radio BBC, secție română, radio Solidarnosc, din Paris, înainte de  1990, parcă și Europa Liberă. Unele din textele scrise și trimise, transmise pe unde s-au păstrat. Despre aktele nu am putut afla niciodată dacă au fost realmente publicate, tipărite, redacțiile pomenite nu mi-au trimis paginile tipărite și nici onorarii nu am primit vreodată din România. Public câteva din aceste texte care, citite acum, mi se par de o luciditate satisfăcătoare.

Reproduc câteva din aceste articole, de citit ca DOCUMENTE istorice.