Societatea este patria. Apelul lui Ioan Aurel Pop și a altor 100 de academicieni…
Academia Română, conform Legii 752/2002 şi statutului său,are ca datorie şi misiune de bază să formuleze opinii în privinţa problemelor fundamentale ale societăţii româneşti; în plus, vocaţia şi garanţia păstrării identităţii Academiei ca instituţie de cultură şi ştiinţă este neimplicarea sa în politica partizană.
În acest context, am facut public apelul nostru semnat, până în prezent, de 102 dintre cei 208 membri ai Academiei Române (22 dintre ei s-au alăturat după
publicarea acestuia, iar printre cei 102 se numără doi foști președinți
ai Academiei). Am dorit ca susţinerea acestui apel să fie bazată pe
opţiunea personală a fiecăruia dintre colegii noştri, nu pe o decizie
majoritară a Adunării Generale, care ne-ar fi angajat pe toţi, dar nu în
nume propriu. De altfel, Academia Română are Adunări Generale doar o
dată la câteva luni, dar având în vedere numărul de semnături, Apelul ar
fi fost aprobat fără probleme (pentru ilustrare, preşedintele în
exerciţiu al Academiei a fost ales cu 65 de voturi). Acest apel a fost
difuzat către membrii Academiei, fiind cunoscut Biroului Prezidiului
Academiei.Două treimi dintre membrii acestui
Birou al Prezidiului (excepție fac un vicepreședinte și președintele
Academiei) sunt semnatarii Apelului.
Apelul nostru nu a insistat asupra ideilor de consens din societatea noastră
– anume aderarea la valorile Uniunii Europene şi ale NATO: le
considerăm de la sine înţelese, incontestabile şi nepericlitate, prin
urmare nu necesită reiterarea şi susţinerea noastră formală în acest
moment.
Venind într-un moment în care,
poate, cei mai mulți dintre noi aşteaptă adeziuni la una sau alta dintre
cele două poziţii fundamentale ale membrilor societăţii civile, anume
cele legate de dezbaterile din ultimele săptămâni, unii comentatori au asimilat Apelul nostru unei ralieri la discursul unor anumite partide politice (din campania electorală şi din ultimele săptămâni).
Regretăm acest lucru şi, subliniem faptul că Academia Română este şi doreşte să rămână nealiniată politic în demersurile sale.
Membrii Academiei Române sunt aleşi pe viaţă de către colegii din
secţiile de specialitate, exclusiv pe criterii de excelenţă profesională
şi fără a ţine cont de afilieri sau dosare, fie şi politice. Niciun
demnitar activist politic nu poate deveni însă membru al Academiei în
timpul exercitării mandatului. Prin urmare, Apelul
nostru reaminteşte doar acele chestiuni strategice, valabile pe termen
lung, care ar trebui să constituie o preocupare permanentă şi nu doar
circumstanţială a politicilor publice. Este vorba cumva despre o reamintire a interesului naţional, dincolo de interesele personale, de partid sau de moment.
Nu susţinem un “naţionalism” xenofob sau mesianic.Dimpotrivă,
respectăm valorile fiecărei națiuni. Credem însă că patriotismul – mai
ales în lumina evoluțiilor europene și mondiale recente – nu este o
realitate desuetă sau retrogradă, chiar dacă, într-un moment sau altul,
el poate fi asumat de anumite partide și demonetizat prin discursuri
publice, în scopuri electorale sau circumstanțiale. Credem
că, dacă patriotismul nu s-ar limita doar la discursul public,
politicile publice strategice ale României ar putea deveni mult mai
consensuale.
Salutăm creşterea şi manifestarea
fără precedent a spiritului civic în societatea românească în ultimele
săptămâni, în ambele părţi ale spectrului politic, şi sperăm că
societatea va recunoaşte că spiritul civic se traduce prin patriotism. Şi invers.
În legătură cu discuţia despre oportunitatea tonului Apelului, academician Ioan-Aurel Pop :
“Identitatea naţională se bazează,
la mai toate popoarele, pe limbă, pe originea comună, pe religie, pe
istoria şi tradiţiile comune, pe cultură, pe teritoriu etc. Or, ce
constatăm în legătură cu noi? Că limba română este pervertită şi
dispreţuită (orele de română se reduc la gimnaziu şi la liceu),
ortografia oficială nu este respectată, 42 la sută dintre români sunt
analfabeţi funcţionali. Originea – studiată şi cunoscută de specialişti –
este şi ea „redirijată” (acum suntem cumani!), religia batjocorită,
istoria scoasă din programele şcolare etc. Cum mai învaţă românii să fie
români, dacă ne este ruşine să mai şi recunoaştem că suntem români?
Naţiunea este intrată în disoluţie sub ochii noştri.
(…) Autonomiile pe criterii etnice
ajung la ordinea zilei în România, când Constituţia interzice astfel de
creaţii etc. Ne tăiem pădurile, ne risipim resursele subsolului, ne
poluăm atmosfera, apele, pământul, într-o veselie! Tot mai mulţi
preşedinţi de state ameninţă zona noastră direct ori voalat şi tot mai
mulţi mizează pe mesaje populiste şi naţionaliste. Circulă pe internet
fel de fel de scenarii care – cu siguranţă, unele – intoxică populaţia
cu variate ştiri apocaliptice despre soarta României, vândută la mezat,
pe cale de a fi destrămată, cucerită indirect, dirijată de forţe oculte
etc.
(…) Ce să creadă omul de rând din
toate astea, decât să-şi ia lumea în cap! Oare nu ar trebui, de aceea,
să mai stăm şi strâmb şi să cugetăm drept? Oare un pic de luciditate
ne-ar fi de prisos? Dacă nu învăţăm să pornim şi de la principiul bunei
credinţe, dacă ne bănuim numai de rele, dacă ne declarăm sus şi tare
democraţi, dar respingem de plano părerea celuilalt, dacă ne etichetăm fără să ne cunoaştem, unde vom ajunge? În niciun caz la înţelegere şi la dialog!”
În legătură cu unele reacţii la Apel, academician Victor Voicu, secretar general al Academiei Române:
“În
mijlocul optimismului legat de spiritul civic şi civilizaţia românilor
redescoperită în ultimele săptămâni, nu pot să nu mă întristez când văd
robespierrismul şi spiritul inchizitorial cu care unii se avântă la
demolarea valorilor, oricare ar fi ele: autoritate profesională,
patriotism, instituţii istorice etc. Din păcate, trecem dintr-o extremă
în alta: de la pasivitate – la demonizare şi iconoclasm. În elanul
revoluţiei morale, unii dintre noi au o mare voluptate în a arăta cu
degetul, a da sentinţe, a demola şi călca în picioare mituri,
purtându-şi cu fală, pe rever, radicalismul de ocazie.”
Semnatari ai Apelului (12.02.’17):
-
Acad. Victor Voicu
-
Acad. Ioan-Aurel Pop
-
Acad. Eugen Simion
-
Acad. Gheorghe Păun
-
Irinel Popescu, MC al AR
-
Acad. Nicolae Breban
-
Mircia Dumitrescu, MC al AR
-
Mircea Martin, MC al AR
-
Acad. Nicolae Ghilezan
-
Acad. Nicolae Cristescu
-
Acad. Constantin Ionescu-Târgovişte
-
Acad. Octavian Popescu
-
Dumitru Mihalache, MC al AR
-
Acad. Sabina Ispas
-
Gheorghe Chivu, MC al AR
-
Voicu Lupei, MC al AR
-
Acad. Victor Spinei
-
Ioan Tomescu, MC al AR
-
Acad. Gheorghe Benga
-
Valeriu Matei, MO al AR
-
Petre T. Frangopol, MO al AR
-
Acad. Florin Filip
-
Costin Cernescu, MC al AR
-
Mihail Voicu, MC al AR
-
Acad. Dan Tufiş
-
Gheorghe Ştefan, MC al AR
-
Acad. Gheorghe Tecuci
-
Acad. Alexandru Balaban
-
Ovidiu Băjenaru, MC al AR
-
Ioan Dumitrache, MC al AR
-
Nicolae Dabija, MO al AR
-
Marius Guran, MO al AR
-
Acad. Dorel Banabic
-
Acad. Marius Andruh
-
Acad. Dinu C. Giurescu
-
Acad. Cristian Hera
-
Mircea Flonta, MC al AR
-
Acad. Nicolae Panin
-
Acad. Păun Ion Otiman
-
Acad. Alexandru Zub
-
Acad. Marius Sala
-
Acad. Maria Zaharescu
-
Acad. Constantin Popa
-
Maria-Luisa Flonta, MC al AR
-
Crişan Demetrescu, MC al AR
-
Acad. Ionel Haiduc
-
Gheorghe Sin, MC al AR
-
Acad. Nicolae Anastasiu
-
Nicolae Florea, MO al AR
-
Dumitru Oancea, MC al AR
-
Dan C. Jipa, MC al AR
-
Dumitru Murariu, MC al AR
-
Acad. Maya Simionescu
-
Ileana Mânduţeanu, MC al AR
-
Sorin Dumitrescu, MC al AR
-
Acad. Victor Giurgiu
-
Ovidiu Badea, MC al AR
-
Ion Grosu, MC al AR
-
Acad. Dan Berindei
-
Acad. Lucia – Doina Popov
-
Acad. Nicolae-Victor Zamfir
-
Mihaela-Maria Hillebrand, MC al AR
-
Cristian Silvestru, MC al AR
-
Gheorghe Coldea, MC al AR
-
Acad. Dan Dubină
-
Acad. Anca V. Sima
-
Acad. Dumitru Radu Popescu
-
Acad. Constantin Corduneanu
-
Eugen Mihaesco, MO al AR
-
Mircea Petrescu, MO al AR
-
Tudor Sireteanu, MC al AR
-
Acad. Ioan-Ioviţ Popescu
-
Mihnea Colţoiu, MC al AR
-
Ion Toderaş, MO al AR
-
Dorel Bucurescu, MC al AR
-
Viorel Badescu, MC al AR
-
Dorin Ieşan, MC al AR
-
Acad. Bogdan Simionescu
-
Acad. Emil Burzo
-
Ladislau Vekas, MC al AR
-
Acad. Doru Pamfil
-
Eugeniu Ivanov, MC al AR
-
Acad. Ioanel Sinescu
-
Dumitru Dorin Prunariu, MO al AR
-
Mihai Bărbulescu, MC al AR
-
Nicolae Hâncu, MO al AR
-
Vladimir Beliş, MO al AR
-
Acad. Marius Porumb
-
Ionel Cândea, MC al AR
-
Acad. Aurel Iancu
-
Romeo-Ştefan Belea, MC al AR
-
Mihai Cimpoi, MO al AR
-
Carol Stanciu, MO al AR
-
Vasile Marinca, MC al AR
-
Acad. Ioan Bucur
-
Alexandru Bogdan, MC al AR
-
Acad. Horia Colan
-
Acad. Ştefan Ştefănescu
-
Ioan Caproşu, MO al AR
-
Cătălin Zamfir, MC al AR
-
Leonida Gherasim, MO al AR
-
Zeno Garban, MC al AR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu