vineri, 31 martie 2017

Sorin DUMITRESCU – Academia Română e pîndită de un grav impas axiologic

Sursa Convorbiri literare, Aug 23, 2016

Sorin DUMITRESCU – Academia Română e pîndită de un grav impas axiologic
Text citit în Aula Academie Române, în ziua de 24.06.2016, în şedinţa membrilor reuniţi, ai tuturor secţiilor.

Distinşi colegi,
Calea istoriei recente a statului român beneficiază de două stele polare: Biserica Ortodoxă Română (BOR) şi Academia Română (AR).
BOR şi AR – o ştie toată lumea – sînt cele două instituţii fundamentale ale României, cărora le revine uriaşa sarcină de a garanta, axiologic şi identitar, stabilitatea statală.
Dar prin puterea creativă de excepţie a personalităţilor care o compun – acum şi în trecut – AR îi revine în mod special transmiterea modelelor formative pe care le produce de-a lungul vremii o axiologie identitară în act. Potrivit regulamentului AR, excepţia personalităţii academice este dată de valoarea contributivă a creativităţii sale şi, implicit, a operei. Citez: „unicul criteriu de primire în AR este caracterul de excepţie al contribuţiei candidatului… într-un cuvînt excelenţa în creaţie”. Nimeni nu explică însă la ce fel de contribuţie se referă regulamentul. Cel mai adesea se consideră, că pentru arte ca şi pentru cercetarea ştiinţifică, ar fi de ajuns ingeniozitatea mentală a autorului, caracterul „inspirat” al lucrării, splendoarea abilităţilor ei ştiinţifice sau artistice, talentul originalităţii sau gradul de înnoire tematică şi modală care, toate la un loc, ar reprezenta, valoarea contributivă. Experienţa dovedeşte că aceste calităţi native nu pot fi votate de jurii decît subiectiv, după cum unul sau altul din membrii juriului se încîntă sau se plictiseşte…
De aici decurg în mod inerent o seamă întreagă de erori de apreciere, care uneori ajung să pună la îndoială însăşi justeţea şi corectitudinea selecţiilor. Iată de ce, pentru a aprecia corect o operă sau o candidatură, este neapărat nevoie de un reper; un reper valoric autoritar şi maximal, în funcţie de care, poate fi rapid stabilită, destul de precis şi de obiectiv, valoarea contributivă. Or, adevărata valoare contributivă a unei opere artistice sau ştiinţifice nu poate fi decît fără precedentul în lume a exprimării ei, care de la sine pune capăt selecţiei subiective, votată superficial: candidaturi, opere, premii, distincţii ocazionale etc. Fără precedentul unei imagini, a unei viziuni ştiinţifice sau a unei cercetări poate să nu convină, unuia sau altuia, dar nimeni nu le va putea nega obiectivitatea valorii contributive. Dacă criteriile exclusiv subiective impun automat VOTUL secret, selecţia, prin raportarea la un reper autoritar (fără precedentul în lume), cere, ca şi în cazul juraţilor, ca stabilirea valorii contributive a unei opere sau a unei candidaturi, să se facă în biroul de secţie al AR., în regim deschis şi prin decizie comună a majorităţii. AR nu ar trebui să întîrzie explicarea şi familiarizarea publicului ţării cu criteriul solid al fără precedentului în lume, prin însăşi selecţia de personalităţi şi de lucrări pe care şi le asumă. Astfel contribuie încă odată şi nemijlocit la modificarea standardelor gustului public, şi implicit la potenţarea cotelor spirituale ale naţiunii.
Însă ceea ce deprimă este încăpăţînarea cu care continuăm, la indicaţia conducerii secţiilor, să facem, selectarea membrilor onorifici, corespondenţi şi titulari, servindu-ne de criterii subiective, periferice şi extrem de indulgente. Asta pe banii, şi aşa destul de puţini ai AR! Fără precedentul unei opere este foarte puţin luat în seamă de juriile secţiilor. Primirea în AR se rezumă, majoritar, la „talentaţi” şi la aplombul estetic al acestora, adică la valori laice modeste, care pretutindeni fac inflaţie.
Şi ca şi cum la noi acestea n-ar fi fost de ajuns, inflaţia axiologică coexistă adesea cu dăinuirea unor nenorocite peceţi lăsate de vechea aşezare politică a ţării.
Bunăoară, cui datorăm acele inepte prevederi regulamentare care, mimînd ordinea valorilor, insultă în serie întreg corpul membrilor AR: potrivit acestora, „onorificii” nu pot participa la selecţia „corespondenţilor” iar „corespondenţii” nu sînt vrednici nici ei să voteze „titularii”! O birocraţie ierarhică smintită, care se cere grabnic abolită, înainte ca AR, în mod justificat să intre în gura presei!
Potrivit aceloraşi habitusuri trist împămîntenite, posibili „onorifici postum” ca HORIA BERNEA, PAUL NEAGU, AUREL STROE, VASILE GORDUZ, EMIL BOTTA sînt sortiţi să aştepte decenii la rînd în subterana culturii, momentul confirmării valorii lor academice. Din păcate, aceste nenorocite sechele ale mentalităţii totalitare se află la rîndul lor în conjuncţie cu presiunile academiilor şi academioarelor nou înfiinţate şi zdravăn finanţate, care împresoară şi tind treptat să anuleze, prin uşurătate şi sufocare, prestigiul secular al AR.
Distinşi colegi,
toate semnalele arată că AR este pîndită de un grav impas axiologic şi de o scădere a eficacităţii publice. Bruiată abundent de clonele academice pomenite mai sus, credem că se impun două acţiuni urgente: obţinerea grabnică de fonduri necesare recuperării în justiţie a importantului patrimoniu motenit şi ridicarea imediată a ştachetei de selecţie a cererilor de intrare în AR, în aşa fel încît aceasta să fie treptat gazda de necontestat a adevăratei elite intelectuale a României. Acea elită, căreia, din pricini binecuvîntate, îi lipseşte răgazul şi ideea de a face presiuni pentru a intra pe orice cale în posesia unui mult rîvnit rang academic.
Trebuie pusă stavilă urgent arivismului cultural.
În fine, am lăsat dinadins la urmă dezastrul, aflat în plină desfăşurare, al colonizării în act a culturii identitare a României. În aceste zile, vînzătorii de pămînt românesc, veritabili vînzători de ţară, sînt dublaţi de intelectualii vînzători şi ei de valori, adevăraţi uzurpatori ai axiologiei identitare. În ordine spirituală, colonizarea axiologică se execută într-ascuns, la adăpostul vacarmului politic, generat de scenariul public al pedepsirii corupţilor. Ca urmare, colonizatorul poate umbla liniştit la tabloul de siguranţe ale sistemului de valori identitare, fără ca cineva să observe. „Grupurile Soroş” din România au fost special instruite şi finanţate pentru a numi şi implementa în posturile de conducere ale principalelor instituţii responsabile cu orientarea culturii spirituale, de persoane şi simpatizanţi, devotaţi „cauzei Soroş”!
MNAC, MŢR, ICR-urile, Uniunile de creaţie, Ministerul Culturii, ca să nu pomenim decît o mică parte, au devenit, peste noapte, adevărate centre de colonizare abuzivă, încît puţin lipseşte ca în curînd să ne trezim chiar şi cu un „Patriarh Soroş”!  Pentru naţiunea română fenomenul colonizării reprezintă astăzi un „secret al lui Polichinelle”! Am putut asista de curînd la mazilirea şanselor electorale a unuia din liderii politici proeminenţi, operată, în timp record, doar de zarva cîtorva fundaţii fidele „cauzei Soroş! „Lumea a tăcut şi tace mîlc! Mi-ar fi greu să cred că acest mizerabil asalt ideologic colonizator, ar fi rămas necunoscut actualei conduceri AR. Atunci de ce se tace? Rolul excelentisim statal, conferit illo tempore de ctitorii AR, o obligă să ia urgent atitudine publică. Altminteri riscăm să ne trezim împresuraţi cu modificări care, treptat vor reuşi să facă din AR o instituţie dezamorsată axiologic şi identitar, de nerecunoscut. Să nu fie!
Profit de împrejurare, pentru a cere respectuos Academiei Române, plenului şi actualei conduceri, să-şi exercite grabnic nobilele atribuţii pentru care a fost creată.

m.c. Acad., Dr. Prof. Univ., Sorin Dumitrescu, pictor,
Preşedintele Fundaţiei Anastasia, ONG de interes public.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu