marți, 6 septembrie 2016

Dan Dungaciu: „Apără-mă, Doamne, de prieteni“. Despre declaraţiile ambasadorului american la Chişinău în zece puncte

EXCLUSIV Dan Dungaciu: „Apără-mă, Doamne, de prieteni“. Despre declaraţiile ambasadorului american la Chişinău în zece puncte

30.08.2016

A nu reacţiona la declaraţiile ambasadorului Statelor Unite în R. Moldova făcute la postul public de televiziune (26 august 2016) este, din perspectivă românească, o ipocrizie. Un parteneriat strategic nu se clădeşte pe şuşoteli, tăceri insidioase şi înghiţit de broaşte (geo)politice.Având conştiinţa limpede şi fermă că episodul nefericit al declaraţiilor domnului James Pettit nu va şubrezi parteneriatul strategic vital între Washington şi Bucureşti, el trebuie abordat, fără pudibonderii inutile, tocmai pentru a sublinia, dacă mai era cazul, că problematica R. Moldova rămâne, pentru românii din dreapta Prutului, sensibilă şi strategică.
  1. Linie de mesaj sau eroare privată?
„Moldova nu este România… Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite şi desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special…”, a declarat James Pettit pentru postul public de televiziune de peste Prut.Trecem peste faptul că denumirea corectă a statului din stânga Prutului este Republica Moldova, nu Moldova, iar utilizarea sintagmei „Moldova“ este ea însăşi o strategie identitară a moldoveniştilor de la Chişinău prin care treimea de Moldova istorică din stânga Prutului îşi asumă, fraudulos, moştenirea istorică a întregului voievodat. Revenind la conţinutul declaraţiei, nu putem clarifica aici dacă e vorba despre o linie de mesaj a Departamentului de Stat sau de un exces de zel din partea reprezentantului SUA la Chişinău. Oricare ar fi însă explicaţia, declaraţiile ambasadorului James Pettit sunt stupefiante. Partea română, prin canale specifice, trebuie să clarifice urgent aceste chestiuni. Pentru că dacă „Moldova nu este România” e linia strategică a Departamentului de Stat, atunci această abordare va continua şi va produce consecinţe pentru regiune şi pentru România. ASTA trebuie să clarifice Bucureştiul, şi încă urgent.
  1. România şi R. Moldova la Departamentul de Stat
Defecţiunile abordării relaţiei România-R. Moldova la Washington sunt mai vechi, iar unele structurale. Diplomaţii pregătiţi pentru R. Moldova sunt cei pe a căror agendă de preocupări mai figurează Ucraina sau Belarus. R. Moldova se află la altă rubrică la Departamentul de Stat decât România, iar cele două rubrici diferite nu comunică. R. Moldova este în spaţiu post-sovietic, România este în cel euroatlantic. De aici lipsa de sincronizare şi chiar ignorarea fizică a României de către diplomaţii acreditaţi la Chişinău. De câte ori a fost dl James Pettit la Bucureşti sau a avut consultări cu diplomaţii americani sau autorităţile din România? De foarte puţine ori. E o realitate de fapt, cu consecinţe pe teren dintre cele mai neplăcute, una dintre ele fiind minimalizarea „chestiunii Basarabiei” pentru România în interiorul Parteneriatului strategic româno-american.
  1. O viziune identitară moldovenistă domină Departamentul de Stat
Consecinţele concrete ale acestei separaţii sunt întărite de faptul că lucrarea de căpătâi la Departamentul de stat în ceea ce priveşte chestiunea identitară în R. Moldova rămâne volumul publicat în anii ’90 a lui Charles King: The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, unde dimensiunea identitar moldovenistă – moldovenii nu sunt români – e determinantă.
Aşa au gândit şi gândesc mulţi diplomaţii americani acreditaţi la post în R. Moldova, mai cu seamă că majoritatea dintre ei erau doar vorbitori de limbă rusă. Este şi această realitate o determinantă semnificativă în atitudinea Departamentului de Stat şi a diplomaţilor acreditaţi acolo. Pe acest fundal, atitudinile politicienilor de la Chişinău – cu rarisime excepţii, toţi moldovenişti, indiferent că erau/sunt de dreapta sau de stânga, pro-Est sau pro-Vest – nu au făcut decât să accentueze trendul. Lipsa de atitudine fermă pe această chestiune a Bucureştiului a fost cireaşa de pe tort. Sau de pe colivă.
  1. Zidurile care cad şi cortinele care se ridică
Declaraţiile lui James Pettit pot fi puse, din această perspectivă, într-o tendinţă mai amplă. Diferenţa este însă că fostul consul general de la Moscova a exprimat-o public şi într-un mod complet nefericit. Şi dacă asta este poziţia Departamentului de Stat, atunci putem măsura, cu melancolie, diferenţa enormă dintre atitudinea unui mare preşedinte american, Ronald Reagan şi cea a administraţiei Obama. Pe 12 iunie 1987, Ronald Reagan îi adresa lui Mihail Gorbaciov aceste vorbe profetice: „Tear down this wall“ – ceea ce s-a petrecut şi, pe cale de consecinţă, cele două Germanii s-au reunificat, sub oblăduirea inteligentă şi vizionară a SUA. Astăzi, ambasadorul american ne sugerează, dacă nu un zid, atunci o cortină de catifea peste Prut, căci orice alăturare prea mare de România „ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova”. Şi asta în timp ce ambasadorul saluta în acelaşi interviu relansarea relaţiilor economice şi politice cu Federaţia Rusă! E, totuşi, prea mult.
  1. Un enorm deserviciu adus diplomaţiei americane
Nu e vorba numai despre România sau românii din R. Moldova aici. E vorba, poate în primul rând, despre diplomaţia americană şi prestigiul ei. Intervenţia oficialului de la Chişinău pe chestiuni de identitate şi relaţiile cu alte state – linii roşii pentru un ambasador! – i-a adus mari prejudicii. După cum s-a remarcat şi în R. Moldova, stilul acesta de a da note şi sugestii identitare populaţiei a readus în memorie prestaţiile de tristă amintire ale ambasadorului rus Valerii Kuzmin, care se implica nonşalant în disputele legate de curricula de învăţământ din R. Moldova, denumirea manualelor sau denumirea limbii vorbite în stânga Prutului. Un asemenea stil nu era deloc atribuit diplomaţiei americane. Iată că, prin acest interviu, ambasadorul Pettit schimbă percepţiile, iar un Valerii Kuzmin jubilează: Rusia nu mai e singură şi singulară în R. Moldova!
  1. Rusia va profita de această breşă pentru a stârni antiamericanism
Şi asta nu e tot. Mai grav este altceva. Declaraţiile ambasadorului american au dat prilejul Federaţiei Ruse, foarte prezentă pe teren la Chişinău, să pornească o campanie anti-americană, prin proteste, petiţii on-line, proteste în faţa ambasadei, declaraţii fulminante. Reţelele de socializare sunt pline de aşa ceva. Fireşte, asta nu înseamnă deloc că cei care protestează nu sunt oneşti în protestul lor sau nu ar avea dreptul să o facă. Dar, dincolo de aceste reacţii sincere, genuine şi extrem de corecte, apar şi altele, care readuc în discuţie „efectele negative“ ale dominaţiei americane în această regiune, impertinenţa imperială a Washingtonului, efectele nefaste ale ambasadorilor americani în acest spaţiu etc. etc. Respectiv, vechile linii de mesaj ale Federaţiei Ruse prin care aceasta încerca să submineze pro-americanismul indiscutabil al românilor. Prin intervenţii neînţelepte, ambasadorul James Pettit a deschis această Cutie a Pandorei.
  1. Fără România, dar cu prezenţa trupelor ruse
Interviul mai este scandalos şi din alt motiv. La 25 de ani de independenţă, Chişinăul este încă dependent de Rusia prin falsa „neutralitate“ pe care o are în Constituţie, încălcată, de fapt, de Moscova prin refuzul ei obstinat de a-şi retrage trupele din regiunea transnistreană. Un interviu care dă lecţii de geopolitică Chişinăului şi spune la cine să se alăture şi la cine nu, dar nu pomeneşte nici măcar în treacăt de prezenţa trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul R. Moldova este cel puţin discutabil.
A sugera un statut special pentru Transnistria în condiţiile ne-retragerii trupelor Federaţiei Ruse, înseamnă nu doar a îndemna la încălcarea legilor R. Moldova (Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria) nr. 173-XVI din 22 iulie 2005), ci şi la a încuraja transnistrizarea republicii. Cu efecte fatale pentru orice proiecţie euroatlantică a R. Moldova.
  1. Sondajele care îl infirmă pe ambasador
Declaraţiile ambasadorului vin pe un fond de interes identitar sporit, după cum ne-a arătat recent sondajul FUMN/MAGENTA. Cifrele cercetării sociologice vin în contradicţie vădită cu declaraţiile ambasadorului sau, mai bine spus, aserţiunile acestuia contrazic, flagrant, datele de sondaj. Când ai opţiuni unioniste care se ridică la 28%, cu potenţial de peste 50% în cazul perceperii plenare a avantajelor socio-economice sau un potenţial de circa un milion de cetăţenii româneşti, atunci trebuie să fii prudent cu declaraţiile publice. Din acest punct de vedere, reacţiile furioase, chiar furibunde, la declaraţiile ambasadorului erau de aşteptat. Populaţia este deja sensibilizată la chestiunea naţională, chiar dacă majoritatea politicienilor sau ambasadorilor de la Chişinău nu vor să admită asta. Din acest punct de vedere, declaraţiile ambasadorului american au fost o veritabilă hârtie de turnesol care a relevat un mediu extrem de încărcat cu particule identitare. Element esenţial în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie.
  1. Ambasadorul Pettit – agent electoral
Ceea ce nu a luat în calcul ambasadorul SUA la Chişinău este efectul pervers al declaraţiilor sale. Două sunt principale. Primul ţine de instrumentalizarea politică a declaraţiilor sale, din moment ce ambasadorul a fost folosit de acea tabără care abhoră orice apropiere de România şi vrea o cortină (geo)politică pe Prut. Nu întâmplător, candidatul lui Vladimir Putin, socialistul Igor Dodon, a reacţionat primul salutând declaraţiile. A urmat urgent reprezentantul PD care s-a grăbit să salute şi el aserţiunile ambasadorului american după care „Moldova nu e România“. Dar mai este un efect al interviului din 26 august al ambasadorului. Şi mult mai important. Prin declaraţiile sale, James Pettit a stârnit o adevărată furtună pe ambele maluri ale Prutului şi asta în ajun de campanie prezidenţială. S-a readus intempestiv în discuţie problema unionismului, România a fost reconectată la viaţa politică de la Chişinău. Geopolitica a învins, din nou, politica! Aducerea acestor teme identitare în discuţie va genera o recalibrare a agendei politice a R. Moldova în campania prezidenţială. E foarte semnificativ că astăzi aşa-numiţii candidaţi antisistem au ieşit din zona de interes public (Maia Sandu sau Andrei Năstase), nici unul neluând vreo poziţie. Dacă lucrurile continuă aşa şi se configurează polarizarea Unionism versus statalism/România versus Rusia ca linie majoră în campania prezidenţială, atunci tot ceea ce ştim sau ştiam până acum despre alegerile de la Chişinău va fi dat peste cap.
  1. Moldovenii să nu jubileze, ci să se îngrijoreze
Am spus deja că declaraţiile ambasadorului american au generat satisfacţie unor categorii politice şi nu numai din R. Moldova – aşa-numiţii moldovenişti proruşi sau moldoveniştii europeni – ostili ideii de parteneriat strategic cu Bucureştiul sau – şi mai rău! – o eventuală reunificare (sau „alăturare“ cum în spune ambasadorul James Pettit). Ambasadorul a spus ceea ce ei doreau să spună de mult dar nu îndrăzneau să fie atât de tranşanţi. Jubilaţia este o teribilă eroare. În realitate, dacă declaraţiile ambasadorului sunt linii de mesaj şi nu gafă personală, atunci ceea ce i se pregăteşte R. Moldova este de rău augur. Într-o viziune în care conflictele îngheţate – Transnistria sau Donbas – trebuie rezolvate prin reglementarea politică înainte de cea militară, Federaţia Rusă câştigă de departe. Asta înseamnă un „big bargain“ în regiune, prin care frontiera actuală a UE şi NATO va rămâne aşa multă vreme, iar R. Moldova sau Ucraina se transformă, pe cale de consecinţă, în spaţiu tampon între Rusia şi UE, zone fără identitate strategică şi fără opţiuni ferme.
Indiferent că ne place România sau nu, proeuropenii de la Chişinău, de orice culoare, vor trebui să înţeleagă, până la urmă, că opţiunea „fără România“ devine opţiunea „fără Europa“.
*
*
Nota bene:  Acest James Pettit a fost consul general al SUA la Moscova! Nu cumva de aici trebuie plecat? De la ușurința cu care Moscova racolează înalți funcționari americani? Este explicația cea mai simplă și mai logică. Istoria recentă este plină de spioni ruși la cele mai înalte niveluri ale diplomației americane! Va fi să trecem pe lista acestora un nume nou, de un rang mai …mic! Acest Pettit! James Pettit! A intrat în istorie! Să-i fie de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu