Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Andrei Pleșu. Artă deşteaptă
Săptămîna trecută, am asistat la prezentarea (comentată) a
cîtorva imagini realizate de un artist polonez de mare succes. Îl
cheamă Miroslaw Balka, are lucrări în toate marile colecții ale lumii, e
invitat să expună în muzee și galerii de top, pe scurt, e o vedetă. Din
ziua aceea, n-am încetat să bombăn… Acru, reacționar, bătrînește. Am
văzut, în ultimele decenii, mari cantități de produse artistice de acest
tip. Toate sunt ingenioase, „hoațe“, patetice sau bășcălioase (după
caz). Toate sînt „deștepte“. Făcute să te lase cu gura căscată, să-ți
dovedească cît ești de lipsit de idei și de imaginație. Nu vor să te
seducă, să te facă să te simți bine, să te ducă dincolo de contingențe,
să te pună pe gînduri. Vor să te hărțuiască, să te bage cu nasul în
derizoriu, în tot felul de mici și mari orori, dar mai ales în culisele
eului dilatat al artistului, în zglobiile lui tresăriri metafizice.
Nu mai fac de mult critică de artă, așa că nu voi proceda analitic. Voi
povesti, pur și simplu, cam ce am avut de văzut. În mare, e vorba fie de
artă „conceptuală“, fie de „instalații“, în orice caz de obiecte
situate între abstracțiune „fină“ și vehemență senzorială. Artistul
declară că nu vrea să dea răspunsuri ușoare, ci să pună întrebări grele.
De pildă: intri într-o sală în care tronează două uriașe containere cu
apă. Apa trece dintr-unul într altul (cu zgomotul aferent), iar tu te
simți mic și amenințat. Sau: intri în altă sală, ocupată de un soi de
vagon uriaș și întunecat. Poți intra în el, urcînd o rampă, cu
rezultatul că înăuntru ți se face frică și îți pierzi simțul de
orientare. Sau: traversezi o cameră cu un plafon artificial foarte
coborît, astfel încît, cu el deasupra capului, te simți apăsat, stresat,
oprimat. Altădată, chemat să creeze o ambianță „provocatoare“ pentru o
expunere muzeală de capodopere medievale și renascentiste, artistul
polonez are o idee: cu ce se ocupă tablourile expuse? Preponderent cu
imagini ale corpului omenesc. Păi, atunci, pe coridoarele muzeului,
instalăm niște ventilatoare ample, care îl fac pe vizitator să-și simptă
propriul corp: fragil, viu, vulnerabil. Nu e tare? Cînd i se pun
întrebări, artistul are referințe subtile: Lévi-Strauss, haikuurile
japoneze, Kantor, Beckett, Homer, Michel Foucault etc. Umblă la
simboluri adînci. V-ați gîndit vreodată că prezența unui lichid într-o
lucrare semnalează faptul că 70% din corpul nostru este făcut din apă?
Și că evacuăm constant lichide „semnificative“, cu gust specific (sînge,
sudoare, lacrimi, urină)?
O temă masiv reprezentată în arta lui Miroslaw Balka este
Holocaustul. La un moment dat, se așază cu camera de filmat dinaintea
unei pajiști înzăpezite din Birkenau. Pe neașteptate, în cadru apar
cîteva căprioare. Titlul filmulețului e, prin acest „fericit“ accident,
gata făcut. De ce? Pentru că anul 1942, în care a avut loc sinistra
conferință de la Wannsee (punct de pornire pentru implementarea
„soluției finale“), este și anul în care Walt Disney a pus pe piață
celebrul film de desene animate Bambi. Deci imaginile realizate de dl Balka la Birkenau se vor numi Winterreise. Bambi la Birkenau. O galerie din Tel Aviv găzduiește o expoziție a artistului în care, pe un perete, cu litere de-o șchioapă, stă scris „Mad a Gas Car“.
V-ați prins? Păi, nu voiseră naziștii, în 1940, să evacueze populația
evreiască în Madagascar? Și atunci nu e hiperingenios să desparți
cuvîntul în așa fel, încît să iasă în evidență părți ale lui pline de
aluzii: mad (nebunie), gas (gaz), car (mașină)? Jocul de cuvinte i-a plăcut atît de mult dlui Balka, încît l-a continuat și pe alte teme: Cine s-ar fi gîndit că Die Traumdeutung a lui Freud se poate citi ca o alăturare a cuvintelor englezești die şi trauma, combinate cu latinul (?) deu (zeu) și cu albanezul (ah!) tung (la revedere).
Un alt filmuleț al artistului nostru pleacă de la o aluzie culeasă, pare-se, din filmul Shoah al lui Claude Lanzmann. Ni se arată cifra 4, după care camera de luat vederi se apropie atît de mult, încît cifra nu se mai distinge. (Înțelegeți? Cînd te uiți de prea aproape nu mai vezi bine…) Episodul din filmul lui Lanzmann e însă sfîșietor, în mod incomparabil. Întrebată dacă știe cîți oameni au fost asasinați într-unul din lagărele de concentrare naziste, văduva unuia dintre călăi ezită, nu-și amintește și atunci i se spune: 400.000. Răspunsul ei: „I knew it had 4 in it“, „Știam că e ceva cu 4“. Pe mine unul, acest episod m-a cutremurat. Și mi s-a părut inadecvat pînă la blasfemie să-l reduci la o grațioasă metaforă cinematografică. Cînd e vorba de o tragedie fără precedent, de un mare eșec al speciei umane, coreografia „deșteaptă“ printre metafore și jocuri de cuvinte e, în cel mai bun caz, o gafă. Nu contest că dl Balka e un artist înzestrat, imaginativ, dotat cu un (cam rapid) simț al oportunității. Dar, din punctul meu de vedere, a ales „poarta cea largă“, fenta previzibilă, vioiciunea de paradă. Ca de altfel mulți dintre confrații săi de pretutindeni.
Un alt filmuleț al artistului nostru pleacă de la o aluzie culeasă, pare-se, din filmul Shoah al lui Claude Lanzmann. Ni se arată cifra 4, după care camera de luat vederi se apropie atît de mult, încît cifra nu se mai distinge. (Înțelegeți? Cînd te uiți de prea aproape nu mai vezi bine…) Episodul din filmul lui Lanzmann e însă sfîșietor, în mod incomparabil. Întrebată dacă știe cîți oameni au fost asasinați într-unul din lagărele de concentrare naziste, văduva unuia dintre călăi ezită, nu-și amintește și atunci i se spune: 400.000. Răspunsul ei: „I knew it had 4 in it“, „Știam că e ceva cu 4“. Pe mine unul, acest episod m-a cutremurat. Și mi s-a părut inadecvat pînă la blasfemie să-l reduci la o grațioasă metaforă cinematografică. Cînd e vorba de o tragedie fără precedent, de un mare eșec al speciei umane, coreografia „deșteaptă“ printre metafore și jocuri de cuvinte e, în cel mai bun caz, o gafă. Nu contest că dl Balka e un artist înzestrat, imaginativ, dotat cu un (cam rapid) simț al oportunității. Dar, din punctul meu de vedere, a ales „poarta cea largă“, fenta previzibilă, vioiciunea de paradă. Ca de altfel mulți dintre confrații săi de pretutindeni.
Miroslaw Balka
BiographyBiography
Miroslaw Balka was born in 1958 in Warsaw, Poland. Sculptor
also active on the field of experimental video and drawing. In 1985 he
graduated from the Academy of Fine Arts in Warsaw, where he runs Studio
of Spatial Activities at Department of Media since 2011. Received the
Mies van der Rohe Stipend in Krefeld. The member of Akademie Der Kunste,
Berlin. His works were exhibited at numerous international shows such
as: Documenta, Kassel (1992), Venice Biennale (1990, 1993, 2003, 2005,
2013),The Carnegie International, Pittsburgh (1995), Sao Paulo Biennale
(1998), Liverpool Biennial (1999), Sydney Biennale (1992, 2006), Santa
Fe Biennial (2006). In 2009 he presented special project “How It Is” at
Unilever Series, Turbine Hall, Tate Modern, London. Author of the
memorial to the victims of the Estonia Ferry disaster in Stockholm
(1997). His works are owned by museums worldwide including: Tate Modern /
London, Van Abbemuseum / Eindhoven, MOCA / Los Angeles, SFOMA / San
Francisco, MOMA / New York, Hirshhorn Museum / Washington DC, Art
Institute / Chicago, The Carnegie Museum of Art / Pittsburgh, Museu
Serralves / Porto, Moderna Museet / Stockholm, Kiasma / Helsinki,
Kroller Muller / Otterlo, The National Museum of Art / Athens, The
National Museum of Art / Osaka, The Israel Museum / Jerusalem. In
Poland: Museum of Art / Lodz, Centre of Contemporary Art / Warsaw,
Zacheta National Gallery of Art / Warsaw, Museum of Modern Art / Warsaw,
The National Museum / Wroclaw, MOCAK / Cracow.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu