ISTORIA ÎN MERS 6. Războiul lui Netanyahu
Demisia directorului Centrului Antiterorist al Statelor Unite
La 17 martie 2026, directorul Centrului Național Antiterorist al SUA (NCTC), Joe (Joseph) Kent, a demisionat, în dezacord cu războiului administrației Trump împotriva Iranului.
Înainte de a intra în politică și administrație, Joe Kent a fost ofițer paramilitar în cadrul CIA, după o carieră de 20 de ani în forțele speciale ale armatei (Green Berets). Prima lui soție, Shannon Kent, subofițer de elită al Marinei SUA, a fost ucisă în Siria, într-un atentat sinucigaș revendicat de ISIS (autodetonarea unui atentator purtând o vestă cu explozibil).
În scrisoarea de demisie adresată președintelui [1], Kent afirmă că „nu poate susține războiul în curs”, pentru că „Iranul nu reprezenta o amenințare iminentă pentru națiunea noastră” și că îi „este clar că am început acest război din cauza presiunilor venite din partea Israelului și a influentului său lobby american.”
Cu o anumită eleganță în menajare Președintelui, prezentându-l ca pe o victimă a dezinformării, Kent a pus, însă, fără alte menajamente, degetul pe rană:
„Oficiali israelieni de rang înalt și membri influenți ai mass-mediei americane au desfășurat o campanie de dezinformare care a subminat Platforma dumneavoastră America First și v-a indus ideea că Iranul constituie o amenințare iminentă pentru Statele Unite. …Aceasta a fost o minciună și este aceeași tactică pe care israelienii au aplicat-o pentru a ne trage în războiul din Irak, care ne-a costat viețile a mii dintre cei mai buni oameni ai noștri. Nu putem repeta această greșeală.”
Parteneriatul Strategic USA ̶ Israel
De la înființarea statului Israel, de-a lungul tuturor administrațiilor americane, parteneriatul acestuia cu Statele Unite a funcționat continuu, cu rădăcini adânci în Deep-State-ul american.
În 2014 ambele Camere ale Congresului American au votat, în unanimitate, și președintele Barack Obama a promulgat Legea Parteneriatului Strategic SUA-Israel [2], conform căreia Israelul are statutul unic de „ partener strategic major” al Statelor Unite: „Având în vedere că popoarele și Guvernele Statelor Unite și Israelului au o legătură profundă și indisolubilă («unbreakable»), forjată în peste 60 ani de valori și interese comune” (sect.2, art.1), Congresul „reafirmă suportul ferm («unwavering») al poporului și Guvernului Statelor Unite pentru securitatea Israelului ca stat Evreu” («for the security of Israel as a Jewish state») (secț.3, art.1). „În acest sens Congresul declară Israelul ca partener strategic major («major strategic partner») al Statelor Unite” (secț.4, articol unic). Israelul este singura țară de pe glob care are un asemenea statut, iar acest statut este inclus în legislația internă (federală) a SUA.
Mult utilizatul termen Parteneriat Strategic al unui Stat cu Statele Unite constituie, de fapt, numai un cadru diplomatic declarativ, al cărui conținut este definit de diversele acorduri bilaterale stabilite între cele două state.
Printre aspectele concrete care singularizează parteneriatul strategic SUA-Israel:
- Principiul QME (Qualitative Military Edge) reprezintă angajamentul SUA de a asigura Israelului un „avantaj militar calitativ” ̶ o superioritate militară tehnologică și de echipamente ̶ față de orice amenințare regională. Acest principiu, care a funcționat informal în permanență, a fost consacrat prin lege federală în 2008 (Public Law 110-429). Prin legi de același tip, susținerea securității Israelului a fost extrasă din zona vulnerabilă a „voinței politice” de moment a unei administrații sau alta și transformată într-o normă permanentă de drept federal american.
- Ajutorul Financiar Militar. Spre deosebire de alte țări, care își cumpără armamentul din bugetul propriu, Israelul primește un ajutor militar nerambursabil fix, stabilit prin memorandumuri (MOU ̶ Memorandum of Understanding) pe 10 ani. Actualul acord (2019-2028) prevede un ajutor total de 38 de miliarde de dolari. Această subvenționare din partea Guvernului american a fost și este folosită pentru achiziționarea tehnicii de luptă americane de ultimă generație. Recent, în contextul conflictelor zonale din 2024-2026, au fost aprobate, pe baza aceleiași legi QME, suplimente bugetare de urgență pentru a reface stocurile de muniție și a accelera implementarea sistemelor de apărare și ghidare cu laser. Pentru noul MOU, în curs de negociere și de implementare, Netanyahu dorește o extensie pe 20 ani (care are și un aspect simbolic: până în 2048, centenarul Statului Israel), precum și o schimbare de strategie a utilizării subvenției americane, anume includerea Israelului în baza industrială și tehnologică a SUA, cu alte cuvinte o trecere de la beneficiar de ajutor militar la acela de partener egal. Un prim pas a fost deja făcut în 2026, prin lansarea parteneriatului Pax Silica de colaborare în AI, calcul cuantic și semiconductori. Scopul pentru 2048 este ca Israelul să fie integrat complet în baza tehnologică și industrială națională a SUA, proces aflat în faza de ajustare legislativă în Congresul SUA.
Pentru comparație: în virtutea unui șir de acte normative, toate sub umbrela Parteneriatului Strategic România – SUA, în martie 2024 a demarat proiectul extinderii bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, care urmează ca până în 2040 să aibă capacitatea de a găzdui 10.000 militari americani, cu familiile lor și toate facilitățile sociale corespunzătoare (spitale, școli, etc.). Este un nod logistic și de tranzit esențial care permite proiecția rapidă a forțelor militare către Orientul Mijlociu și Flancul Estic. Suma alocată proiectului este de 2,5 miliarde de euro, toată din bugetul de stat al României, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale. În privința acordului trecut prin Parlament pentru ca SUA să disloce la Baza 57 de la Mihail Kogălniceanu avioane de tip KC-135 Stratotanker pentru a susține operațiunile militare împotriva Iranului, Nicușor Dan a declarat: „nu a fost o negociere, ci o nevoie pe care aliatul nostru a avut-o și pe care noi ne-am grăbit să o satisfacem în momentul în care el a avut-o”. Executarea (acordul CSAT și votul în Parlamentul României) s-a produs, într-adevăr cu mare promptitudine, în 48 ore de la solicitarea Pentagonului.
„Parteneriatul Strategic” este un concept central în marketingul politic și diplomatic modern, care se umple de conținut „după cum devine cazul”. Parteneriatul Strategic SUA – Israel funcționează ca un cordon ombilical între cele două state. Și este singurul de acest tip de angajament reciproc.
Trebuie subliniat că Israelul nu are baze militare americane, sau străine, pe teritoriul său și că Statele Unite nu au nici un drept de imixtiune în politica sa internă sau externă. În schimb Statele Unite au o Lege Federală prin care suporterii Israelului pot influența politica externă a Statelor Unite. Această relație i-a permis premierului Netanyahu ca, la 15 februarie 2026, într-un discurs televizat să afirme: „Israelul va acționa cu sau fără asistența directă a aliaților noștri. Dacă suntem forțați să luptăm singuri pentru a elimina amenințarea existențială a unui Iran nuclear, atunci Israelul va lupta singur și va învinge”. Această afirmație din ajunul războiului este interpretată de către opozanți ca unul dintre elementele de presiune ale lui Benjamin Netanyahu asupra lui Donald Trump pentru a determina intrarea Statelor Unite în război. Aceasta chiar în rândurile opoziției de stânga din Israel.
De la ultimul război din Gaza (7 oct. 2023 ̶ 13 oct. 2025) la războiul cu Iranul
Presiunile politice dintre cei doi lideri au fost din ambele părți, conforme viziunilor lor diferite și în evoluție asupra situației zonale, până când Trump s-a aliniat la cea (radicalizată) a lui Netanyahu: „Iranul este mai slab ca niciodată. Trebuie să lovim acum.”
La 24 iulie 2024, premierul Netanyahu ̶ în plină campanie electorală prezidențială a Statelor Unite și la zece zile după ce glonțul atinsese urechea lui Trump ̶ a ținut un discurs în fața Camerelor reunite ale Congresului [3]. Începând prin a persuada cât de umanitar este războiul din Gaza, a trecut la îndisolubilitatea intereselor americane și israeliene: „Noi nu ne protejăm pe noi înșine, vă protejăm și pe voi. Lupta noastră este și lupta voastră. Victoria noastră este și victoria voastră”. Netanyahu le-a a mulțumit ambilor președinți, Biden și Trump, și ambelor partide, republican și democrat, pentru „sprijinul de nezdruncinat”. Literalmente frază după frază, discursul a fost întrerupt de aplauzele debordante ale audienței ridicate în picioare. Din timp în timp premierul lovea cu pumnul în pupitrul cu microfon, fie ca un gest subconștient de comunicare non-verbală, fie voit, pentru a da un plus de fermitate sau duritate afirmațiilor. Oricum o oratorie de mare abilitate. Din reacția Congresului, Trump va fi tras concluzia unde este puterea în societatea americană. Kamala Harris, probabil nu, din moment ce în cursul campaniei s-a pronunțat pentru soluția celor două state (Israel și Palestina), știind că poziția lui Netanyahu, este categoric nu!, conform convingerii sale că un stat palestinian este o altă amenințare existențială pentru Israel (deși „acum devenită secundară”, după Iran).
La 13 octombrie 2025 ̶ data instaurării armistițiului Israel-Hamas, a eliberării ultimilor 20 ostatici în viață de către Hamas și a 2000 din cei 9000 deținuți palestinieni din închisorile israeliene, inclusiv o parte din cei cu condamnări pe viață ̶ președintele Donald Trump a ținut un discurs în Parlamentul Israelian (Knesset ̶ Adunarea, în ebraica veche) [4]: „ Acesta nu este doar sfârșitul unui război. Este sfârșitul epocii terorii și al morții, este începutul unei concilieri și a armoniei durabile pentru Israel și pentru toate națiunile din ceea ce va deveni curând o regiune magnifică. Cred cu tărie în acest lucru. Sunt zorii istorici ai unui nou Orient Mijlociu. Mulțumesc foarte mult Bibi, o treabă excelentă. Este un triumf de neimaginat pentru Israel și pentru întreaga lume să vedem aceste națiuni (inclusiv cele arabe) lucrând împreună. Privitor la concesiile majore făcute de prietenul său în cadrul tratativelor de armistițiu, Trump s-a exprimat: „Nu e un om cu care se lucrează ușor. Deloc. Asta îl face minunat. Mulțumesc, Bibi.” Trebuie subliniat că raportul de eliberări de 1/100 a fost denumit de către Netanyahu un „succes diplomatic dureros”, în timp ce unii parteneri de guvernare uniți în jurul partidului său, Likud (partide de extremă dreaptă și ultra-religioase), au considerat raportul ca o capitulare, amenințând cu dărâmarea guvernului.
Din păcate, peste patru luni, în această regiune care ̶ printre altele dacă nu ar fi fost Petrolul ̶ ar fi putut deveni magnifică, s-a dezlănțuit Infernul.
America First sau Pace prin Război?
Demisia lui Joe Kent, pe fondul dificultăților lui Trump în gestionarea războiului, a catalizat repoziționări majore la nivelul conducerii Statelor Unite. Pe lângă falia politică de esență electorală dintre republicani și democrați, s-a produs o fisură, până la sciziune și în curs de antagonizare, în rândul republicanilor, care până acum erau majoritar uniți în așa numita mișcare MAGA (acronim pentru Make America Great Again):
Pe de o parte aripa anti-intervenționistă în războaiele care nu afectează interesele vitale ale poporului american (ex. vicepreședintele J. D. Vance ̶ cel mai dur adept al non-intervenționismului în Ucraina ̶ sau Steve Bannon, fostul consilier strategic al lui Trump în campania electorală pentru primul mandat).
Pe de altă parte gruparea rămasă fidelă președintelui, care îl urmează necondiționat în schimbarea bruscă de atitudine din 2026 față de cea din campania electorală. Aceștia din urmă sunt reprezentanții de vârf ai administrației (ex. secretarul de Stat, Marco Rubio, secretarul Apărării, Pete Hegseth, consilierul pe Securitate Națională, Mike Waltz). Ei consideră sloganul Peace through Strength ca fiind elementul fundamental al Strategiei de Securitate - 2024 [5], chiar și în forma în care a fost pus în practică de către președintele Trump ̶ Pace prin Război.
În 2026, nu mai există un singur MAGA. Există o dispută pentru definirea acestui termen. Dacă Trump reușește o victorie în Iran, va spune că Pacea prin Război a funcționat. Dacă se împotmolește, argumentul lui Joe Kent ̶ că a fost o trădare a principiului America First ̶ va deveni curentul dominant.
[1] Joseph Kent, Resignation Letter https://www.presidency.ucsb.
[2]
United
States-Israel Strategic Partnership Act of 2014 https://www.congress.gov/113/
[3]
https://www.youtube.com/watch?
[4]
https://www.youtube.com/watch?
[5] National Security Strategy of United States of America ̶ 2025
https://www.whitehouse.gov/wp-
Prof. Dr. Tiberiu Tudor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu