miercuri, 23 martie 2016

Liga pentru Combaterea Anti-Românismului – LICAR

Liga pentru Combaterea Anti-Românismului – LICAR

Nota redacției: Textul de mai jos a fost publicat pe acest site în iunie 2007. Îl publicăm din nou, la sugestia dlui Pănculescu, în ideea de a re-organiza LICAR-ul, de a-i aduce câteva modificări de statut prin care să devină mai activ. Îi invităm pe colegii de site, care doresc, să se implice în această operațiune cu sugestii și propuneri. Deocamdată!



L I C A R

LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI

– convorbire lămuritoare cu ION COJA –

La 8 iunie 2000, în ziua de Înălţare, prin sentinţa Tribunalului Municipiului Bucureşti, s-a înfiinţat fundaţia LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI, prescurtat LICAR.
Conform art. 7 din statut,
„Fundaţia LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI îşi propune:
– să apere valorile constituţionale româneşti, prevăzute în Constituţia României
– să monitorizeze apariţia unor informaţii şi referinţe publice care denaturează adevărul cu privire la aceste valori româneşti
– să combată şi să contracareze asemenea informaţii şi referinţe publice care, prin faptul că se abat de la adevăr, aduc sau pot aduce o atingere intereselor româneşti legitime legate de valorile constituţionale româneşti.”

Preşedintele LICAR-ului este dl. profesor ION COJA, căruia i-am cerut să ne dea câteva date suplimentare despre rostul cu care se înfiinţează această fundaţie.
Am consemnat următoarea declaraţie:
„Fac din capul locului o precizare privind înţelesul cuvântului anti-românism.  Prin anti-românism nu denumim atitudinea ostilă faţă de români a unor persoane sau părerile puţin măgulitoare pe care cineva le poate avea despre noi. Ci avem în vedere faptul că România şi îndeosebi poporul român, neamul românesc, noi, deci, de la o vreme am devenit ţinta unor strategii, a unor activităţi şi acţiuni bine concertate care urmăresc să submineze interesele româneşti la toate nivelurile existenţei noastre, inclusiv pe planul fizic, biologic.
Precizez: găsesc că este firesc să existe persoane care să nu ne preţuiască, să nu ne iubească, dar este inacceptabil să existe instituţii preocupate de subminarea noastră, ca stat şi popor. Accept să existe păreri şi atitudini potrivnice românilor, deoarece sunt şi mulţi dintre români care au păreri şi atitudini ostile sau dispreţuitoare faţă de un popor sau altul. A avea o asemenea atitudine ţine de slăbiciunile inerente fiinţei umane de pretutindeni şi de totdeauna. Dar mi se pare inuman să concepi şi să desfăşori ample strategii ostile unui popor, prin care să urmăreşti, ca scop final, dezastrul politic, economic, spiritual şi biologic al unui popor, al unei etnii. Facem distincţia, aşadar, între, să-i zicem, româno-fobie, ca expresie a şovinismului, pe care o pot manifesta unele persoane insuficient informate asupra fenomenului românesc sau prizonieri ai unei gândiri precare, primitive ─ sunt şi printre români asemenea specimene, şi anti-românismul practicat în cadrul unor instituţii specializate ad-hoc, care funcţionează în scopul de a prejudicia marile interese naţionale româneşti. Anti-românismul pe care ne gândim noi că avem a-l combate nu este o atitudine, ci o politică! A unor instituţii!
Când spun instituţii, nu mă gândesc la serviciile de spionaj, de tip KGB, CIA sau MOSSAD, vechi de când lumea. Ci am în vedere acele structuri de sine stătătoare a căror raţiune de a exista şi de a funcţiona urmăreşte, în mod ofensiv şi pe toate căile, slăbirea capacităţii de apărare şi de afirmare a societăţii româneşti, a neamului românesc. Puţini români ştiu că în secolul al XX-lea a apărut anti-românismul ca profesie, cu practicanţi care au ieşit la pensie după o viaţă întreagă consacrată desfăşurării de activităţi anti-româneşti. (Se pare că prima instituţie cu acest program a apărut în anii ’20, la Viena, dar subordonată altui guvern, altor autorităţi, nu celor austriece.)
Întreaga noastră istorie în secolul al XX-lea este de neînţeles dacă nu admitem existenţa anti-românismului ca factor al acestei istorii. Perioada 1990-2000 în mod deosebit impune observatorului lucid concluzia că aceste forţe şi strategii anti-româneşti sunt reale, puternice şi deosebit de active, de perseverente, dispunând de tot ce le trebuie pentru a-şi atinge scopul.
Personal, am avut ocazia să constat că strategiile anti-româneşti sunt foarte preocupate să-i împiedice pe români să se solidarizeze între ei, să se organizeze în structuri capabile să dea o replică eficientă la multiplele forme şi modalităţi în care se manifestă anti-românismul instituţionalizat. Am fost de mai multe ori martor neputincios la desfăşurarea unor diversiuni prin care se încerca paralizarea reacţiei noastre de apărare. În mod deosebit în plan mediatic, prin presă şi televiziune, se acţionează sistematic pentru descurajarea sentimentului naţional românesc.
Ca senator (1992-1996), ca vice-preşedinte la Uniunea Vatra Românească şi la Partidul Democrat Agrar din România, ca publicist, ca profesor, am putut căpăta informaţii care mi-au confirmat temerile mele cu privire la preocupările anti-româneşti extrem de bine planificate şi concertate ale unor structuri în care, din păcate, sunt cuprinşi şi mulţi români! E azi mai multă trădare de patrie ca oricând în istoria neamului nostru! De aceea, noi, LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI, suntem preocupaţi în primul rând de identificarea acelor trădători, a acelor cozi de topor fără de care agresiunea străinilor nu ar avea nici o şansă de izbândă.
Considerăm însă că forma cea mai adecvată de a contracara anti-românismul este să creem valori româneşti autentice şi să le promovăm, susţinându-le să se afirme şi să se impună. Răul pe care românii şi-l fac unii altora şi, implicit, Ţării este mult mai mare decât răul pe care ni-l fac ceilalţi, străinii răuvoitori! De aceea, combaterea anti-românismului trebuie să includă şi combaterea acelor defecte ale românilor, ale mentalităţii noastre, care împiedică libera şi corecta competiţie a valorilor încurajând impostura, şmecheria ieftină, potlogăria, în dauna personalităţii autentice, a creatorilor de valori, a întreprinzătorilor de anvergură! LICAR îşi propune să sprijine formarea unei elite româneşti, întemeiată pe competenţă, onestitate şi iubire de neam! Fireşte, acest obiectiv constituie scopul unei strategii mai vaste pe termen mai îndepărtat, rolul nostru, al LIGII, fiind acela de a conştientiza şi activa societatea românească, instituţiile mari ale acesteia, cu privire la necesitatea de a avea o asemenea elită. În momentul de faţă suntem o societate cu o elită mai falsă ca oricând. În proporţie majoritară, cei ce alcătuiesc această pseudoelită românească sunt infractori de drept comun, mari delapidatori, mari escroci, mari impostori. Actuala elită este boala de care va trebui să ne vindecăm! Este tumora malignă a cărei extirpare nu mai poate fi amânată!
– Nu exageraţi, domnule profesor?
– Ştiu bine că unii mă vor considera exagerat şi prăpăstios, obsedat de scenarii catastrofice care există numai în mintea mea! Mi-ar părea bine să aibă ei dreptate, iar eu să mă înşel! Aş fi tare mulţumit să mi se demonstreze că am calculat greşit atunci când m-am decis să dau naştere unei organizaţii menite să combată o fantomă inventată de mintea mea: anti-românismul!
Dar dacă am dreptate?…
Cu această teamă, teama că am dreptate, am pornit la înfiinţarea fundaţiei LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI. Am experienţa participării la alte iniţiative, oarecum asemănătoare, şi ştiu, în mare, de ce n-am reuşit! În mod deosebit a contat divizarea răspunderii, faptul că de cele mai multe ori nu se ştia cine răspunde, cine e vinovat de producerea unor defecţiuni. Am gândit LIGA noastră în aşa fel organizată încât insuccesul ei nu va avea decât o singură explicaţie, un singur responsabil, un singur vinovat: preşedintele! Adică subsemnatul! Conform articolului 11 din statut: „Preşedintele fundaţiei are puteri nelimitate”. Asta înseamnă că şi responsabilitatea sa este tot nelimitată! Succesul întreprinderii noastre va depinde de felul cum voi colabora cu ceilalţi patru membri fondatori şi cu cei care ni se vor adăuga. Contăm aşadar pe compatrioţii care vor reacţiona solidari cu noi şi ne vor susţine. Ajutorul pe care contăm, binevenit sub orice formă, nu se rezumă la partea materială, financiară, a activităţii care ne aşteaptă. În mod deosebit dorim să fim ajutaţi (1) pentru a identifica acţiunile şi activităţile cu caracter anti-românesc, desfăşurate în ţară şi în străinătate, (2) pentru a evalua corect amploarea şi consecinţele acestor activităţi şi (3) pentru a da răspunsul cel mai potrivit celor ce activează şi acţionează împotriva intereselor româneşti.
– Domnule profesor, dar nu există instituţii de stat a căror menire este tocmai aceea de a face faţă agresiunilor de orice fel îndreptate împotriva societăţii româneşti?
– Aceste instituţii, precum Armata, Poliţia, SRI etc. există şi-şi fac bine datoria. Atât numai că eficienţa lor este mai mică într-un regim democratic, în statul de drept. Respectul pentru drepturile omului, atât de definitoriu pentru lumea noastră, devine adeseori paravanul generos după care se pot ascunde nu numai infractorii de drept comun, ci şi agenţii anti-românismului. Formele clasice ale agresiunii sunt azi tot mai puţin practicate, în locul lor apar forme atipice, din ce în ce mai subtile şi mai sofisticate, mai greu de depistat şi de contracarat. Afirmaţia că lumea întreagă este deja angajată în cel de-al III-lea război mondial nu este o formulă paradoxală, jurnalistică, goală de un conţinut propriu-zis, ci este un adevăr tot mai evident şi mai dureros căruia trebuie să-i facem faţă.
Agresorii care au declanşat acest război invizibil nu se folosesc de tunuri, bombe atomice şi alte arme „primitive”. Ei uzează de arme mult mai eficiente şi mai discrete: arma financiară (creşterea datoriei externe e mai înrobitoare decât ocupaţia străină), arma biologică, arma ecologică etc. Foarte mult folosită ca armă este manipularea electoratului, a maselor de alegători, cărora sistemul democratic, prin instituirea votului universal, le-a dat dreptul de decizie politică. Asta în teorie! Căci în practică, acest sistem nu este capabil să-l ferească pe omul de rând de efectele diversiunii mediatice, ale minciunii şi dezinformării, ale manipulării. În lumea democratică funcţionează o sumedenie de tehnici subtile prin care electoratul este împiedicat să priceapă ce e rău şi ce e bine, e împiedicat să-şi dea seama cine voieşte cu adevărat binele Ţării şi cine nu!
Manipularea a devenit o ştiinţă, iar rolul minciunii, al dezinformării, al diversiunii este azi mai mare ca oricând în istoria lumii. Componenta ne-militară a agresiunii la care suntem supuşi este dominantă şi din această pricină este nevoie de angajarea noastră, a unor ne-militari, în susţinerea şi promovarea suveranităţii noastre ca stat, ca subiect al istoriei de azi şi de mâine.
Suntem perfect conştienţi de disproporţia teribilă de forţe. La nivelul înzestrării materiale, inclusiv financiare, adversarii noştri au tot ce le trebuie, au toată puterea. De partea noastră avem însă puterea şi forţa dreptului, a adevărului, a credinţei în Bine, în Dumnezeu. Nu ne propunem să răpunem noi Fiara apocaliptică. Răul nu va dispărea din lume niciodată. Răul însă poate fi descurajat şi limitat, îngrădit. Ce putem noi face este măcar atât: să conştientizăm opinia publică românească, în primul rând tineretul şi intelectualii, asupra acestei realităţi absurde şi inacceptabile: anti-românismul!
Fireşte, în funcţie de sprijinul pe care îl putem găsi printre compatrioţii noştri din Ţară şi din străinătate, vom încerca să facem mai mult, mai multe!
– Domnule profesor, care ar fi cauza apariţiei acestui anti-românism? Cu ce i-am supărat noi atât de tare pe cei care elaborează aceste strategii anti-româneşti?
– Pentru mine este vizibil acest anti-românism. Cauzele? Nu pot să fac decât presupuneri. În principal, aş da vina pe ţară, pe teritoriul românesc, plin de bogăţii şi de frumuseţi, râvnit de foarte mulţi, şi nu de ieri, de azi… În plus, acest teritoriu s-ar putea să crească, să se facă mai mare chiar decât România Mare de la 1 Decembrie 1918. Mă gândesc la Transnistria, la teritoriile pe care trăiesc în masă compactă românii din sud!… Suntem poporul din Europa cu cei mai mulţi conaţionali care trăiesc în afara graniţelor de stat!… Mie mi se pare evidentă politica dusă pentru ca nu cumva noi să conştientizăm cât de mulţi români sunt în sud-estul Europei şi cât de puternici am deveni dacă ne-am organiza, dacă ne-am uni! Nimeni, în lume şi în Europa, nu are interes ca românii să-şi facă o ţară mare şi puternică pe măsura drepturilor pe care le avem! Nimeni nu vrea să ţină seama de aceste drepturi! Pactul Molotov-Ribbentrop a fost anulat în consecinţele sale nefaste pentru ţările baltice, dar consecinţele care ne-au afectat pe noi, pe români, rămân mai departe valabile, nici o instanţă internaţională nu se gândeşte să le anuleze! Târgul criminal dintre Hitler şi Stalin rămâne valabil în ceea ce-i priveşte pe români!… Pe noi, iată, ne cercetează toţi dacă acordăm minorităţilor din România toate drepturile, dar nimeni nu ne permite să cerem aceleaşi drepturi pentru românii care trăiesc în ţările din jur! În toate aceste ţări, românii sunt descurajaţi în fel şi chip, nu cumva să-şi afirme naţionalitatea românească!… Suntem mereu victimele unui tratament cu două feţe: dur pentru noi, îngăduitor cu alţii!… Inclusiv în sport!
– Ne puteţi da un exemplu convingător de strategie anti-românească?
– Am să-ţi vorbesc de fenomenul cel mai grav care se petrece în ultimii zece ani: a început şi e în plină desfăşurare programul de „deromânizare a României”, cum a fost el deja numit. Nu eu l-am numit aşa, ci alţi români, la fel de lucizi ca mine. Căci nu sunt eu singurul care sesizez această direcţie în care se mişcă lucrurile! Iată fapte bine cunoscute care se petrec la noi şi care, toate laolaltă, ţintesc în aceeaşi direcţie: scăderea, sub aspect numeric şi calitativ, a populaţiei majoritare româneşti. Ea se realizează după 1990 prin: (1) liberalizarea avorturilor, (2) propagandă şi instructaj public pentru anticoncepţie, pentru aşa zisul planing familial, (3) încurajarea oficială a înfierii copiilor români de către străini, fără nici un control asupra destinului pe care îl au aceşti copii, (4) lipsa oricărei politici de susţinere a tinerelor familii şi a maternităţii, (5) încurajarea exodului din ţară a celor mai înzestraţi tineri intelectuali (inclusiv prin selecţia pe care o fac statele occidentale atunci când dau viza numai tinerilor performanţi), (6) uşurinţa cu care orice străin poate deveni cetăţean român. Toate aceste au un singur rezultat: declinul demografic! Nu există nici o măsură luată de guvernanţi după 1990 care să încerce a produce efectul contrar, adică o creştere a numărului de români! La acestea adaug situaţia cu totul inexplicabilă altfel decât ca efect al unui act criminal, comis cu intenţia de a produce efectul respectiv: dintre copiii din Europa bolnavi de SIDA, mai mult de jumătate trăiesc în România! Te asigur ─ şi am deja dovezi, că ei nu s-au îmbolnăvit întâmplător, din neglijenţa medicilor sau a părinţilor. Ci este vorba de o mână criminală!
– Pot să fac o legătură şi cu declinul economic, şomajul care îi afectează în primul rând pe tineri, lefurile de mizerie, sub 50 dolari pe lună, cu care debutează în viaţă absolvenţii universitari?
– Desigur! Situaţia economică îi obligă pe mulţi tineri să plece din ţară. Cine pleacă? Pleacă cei puternici, cei care se simt şi sunt capabili să dea piept cu concurenţa occidentală. Iar în ţară rămân tineri mai slab înzestraţi!… În anii ’50, tinerii de calitate, cu personalitate, cei mai mulţi au înfundat închisorile şi au fost astfel împiedicaţi să-şi facă o familie, să procreeze pentru perenitatea neamului. Azi, tinerii români se rup de fiinţa neamului, sunt constrânşi sau manipulaţi s-o facă! Exagerez cumva? Să dea Domnul să n-am dreptate! Stimate domn, zestrea genetică a unui popor nu este o comoară inepuizabilă! Or, noi, de mai bine de o sută de ani, de pe vremea cârciumilor evreieşti deschise la sate, suntem ţinta unor atacuri, unele conştiente, altele inconştiente, care lovesc în fiinţa biologică a neamului, în zestrea noastră biologică, genetică!
Avem instituţii pentru prezervarea genetică a plantelor şi animalelor din România! Dar nu există nici o preocupare pentru a salva nucleul genetic românesc, cel moştenit din moşi-strămoşi!
Ei bine, LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI îşi propune să nu stea şi ea cu mâinile în sân! Ne propunem să declanşăm reacţia de apărare a neamului, de salvgardare biologică, genetică, a românismului. Românismul are la bază o realitate biologică pe care, din romantism şi tembelism, nu ne mai putem permite s-o ignorăm, s-o compromitem!
În concluzie, LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI se înfiinţează pentru a afirma şi a apăra drepturile pe care le au românii în România, ca populaţie majoritară. Peste tot se face caz de drepturile minoritarilor! Dar despre drepturile majoritarilor nu se spune nici un cuvânt! Nici măcar în Constituţia României! Noi, românii, pentru că suntem azi aproximativ 90% din populaţia României, avem obligaţia, dar şi dreptul, faţă de trecutul românesc al acestor ţinuturi, ca peste cinci sute de ani sau o mie, românii să reprezinte tot 90% din populaţia României sau chiar mai mult! În nici un caz mai puţin! Adică avem obligaţia să ne ţinem de programul politic atât de bine precizat de Mihai Eminescu, care, în mai multe rânduri a precizat, foarte apăsat, că „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea României este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvânt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a Ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare.” Nu întâmplător Eminescu este ţinta unei campanii de denigrare a sa şi a mesajului său politic. Această campanie face parte din strategia anti-românismului instituţionalizat. Eminescu este la baza oricărei politici lucide de afirmare a românismului şi de combatere a anti-românismului! Atitudinea faţă de opera politică a lui Eminescu este barometrul ataşamentului autentic la valorile româneşti!
– Domnule profesor, ar fi interesant să ne spuneţi cum veţi traduce intenţiile dumneavoastră în fapte? Care sunt primii paşi?
– Suntem foarte preocupaţi de situaţia aberantă în care ne-a adus legea „Ticu Dumitrescu”. Aşa cum arată ea în forma promulgată, legea Ticu slăbeşte capacitatea societăţii româneşti de-a face faţă agresiunii anti-româneşti. Această lege a declanşat un fel de vânătoare de securişti, dar se uită că mulţi dintre aceşti securişti s-au ocupat cu urmărirea, supravegherea sau anihilarea agenţilor unor servicii de spionaj străine. Aceşti agenţi de cele mai multe ori s-au folosit de românaşii noştri, veritabile cozi de topor, cum spuneam. Din păcate, conform unei strategii care a funcţionat pe vremea lui Ceauşescu, aceşti români trădători nu au fost aduşi în faţa Tribunalului decât foarte rar. Cei mai mulţi au fost păstraţi sub observaţie şi urmărire. Adică, vreau să spun că în arhivele Securităţii se află nu numai lista celor ce au colaborat cu Securitatea, ci şi lista celor care au colaborat cu servicii de spionaj din alte ţări! Este absurd ca noi, deconspirând colaboratorii Securităţii, să nu-i deconspirăm şi pe colaboratorii spionajului anti-românesc! Deci, vom cere să fie publicate şi aceste liste! Listele cu românii care au trădat Ţara! Care au colaborat cu „Securitatea” din alte ţări! Un colaborator al Securităţii se mai putea amăgi că este în slujba Ţării (iar uneori chiar aşa era!), dar un colaborator al serviciilor străine ştia bine că este un trădător de Ţară! Iar când asemenea inşi, după Decembrie 1989, sunt acceptaţi în cele mai înalte funcţii, în ciuda unor dezvăluiri concludente în presă, atunci chiar nu mai înţelegi ce fel de oameni suntem noi, românii! Tembelismul nostru va deveni proverbial, sunt convins!
– Cum putea un colaborator al Securităţii să fie în slujba Ţări?
– În mai multe feluri. Îţi dau un singur exemplu: securitatea română a avut o secţie specială care a studiat şi urmărit iredentismul maghiar anti-românesc. Cei care au furnizat informaţii pe acest subiect merită toată stima noastră! Am aflat de la cpt. Alexe, cel care a demisionat din SRI, că pe vremea lui Ceauşescu, şefii de promoţie de la şcoala de securişti erau repartizaţi să lucreze în secţia, să-i zicem, anti-UDMR sau în secţia anti-KGB. A condamna, în bloc, toată Securitatea şi tot ce a făcut Securitatea, îndeosebi după 1965, este o greşeală enormă. Este o diversiune care slăbeşte capacitatea noastră de a ne apăra de adversarii cei mai tenaci! Pentru cele petrecute până în 1964 se poate aduce securităţii acuzaţii extrem de grave şi de întemeiate, inclusiv acuzaţia de crimă. Acuzaţii valabile şi pentru PCR. După 1964, anul când sunt eliberaţi deţinuţii politici, lucrurile se schimbă esenţial… Mă rog, asta este părerea mea. La nevoie pot furniza detalii sau, în faţa unor argumente irefutabile, îmi voi schimba eu această părere! Am cunoscut însă securişti care se ocupau de combaterea iredentismului maghiar. Le transmit toată gratitudinea mea! Tot respectul! Evident, cei care au lucrat în această direcţie au avut colaboratori, informatori, inclusiv printre maghiari! Noi urmează acum să-i deconspirăm şi să-i condamnăm? Ar fi absurd! …Mă întreb dacă Ticu Dumitrescu este conştient de răul pe care l-a făcut Ţării!
– Puneţi semnul egalităţii între iredentismul maghiar şi anti-românism?
– Nu chiar!… Maghiarii au dreptul de a cere orice. Şi luna de pe cer, ca şi revizuirea tratatului de la Trianon! Dreptul de a petiţiona este imprescriptibil şi universal! Totul e ca în dorinţa lor de a modifica hotarele în Europa centrală, maghiarii să folosească armele şi argumentele pe care le oferă adevărul şi onoarea! Să nu apeleze la minciună, la crimă, la sperjur, la diversiuni, adică la arme necinstite. Eu sunt gata să examinez oricând drepturile Budapestei asupra Transilvaniei, dar asta după ce, în prealabil, vom stabili care sunt principiile din care decurg drepturile politice ale cuiva asupra unui teritoriu. Ne punem de acord asupra principiilor şi examinăm cu seninătate situaţia. Iar concluzia la care ajungem printr-un examen corect al probelor ne angajăm sub cuvânt de onoare să o respectăm!… Dar se pare că iredentismul maghiar nu ştie ce este acela cuvânt de onoare. Eu, ca naţionalist, nu concep ca interesele naţionale româneşti să prevaleze dinaintea adevărului! Sunt false interesele naţionale care mă împing la minciună, la sperjur sau crimă!
LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI îşi propune aşadar, să apere acele interese româneşti care au de partea lor sprijinul adevărului istoric şi al moralei creştine!
– Aveţi în vedere situaţii în care LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI va fi nevoită să recurgă la gesturi extreme, în legitimă apărare?
– Doamne, fereşte! Nu excludem ideea că vom reuşi (sic!) să deranjăm cât mai multe planuri, scheme, scenarii şi strategii anti-româneşti. Şi că, în felul acesta, ne punem în primejdie integritatea fizică, viaţa chiar, a noastră, a celor din familie! Adversarii noştri au dat, unii dintre ei, dovadă de perfidie, lipsă de scrupule, cinism, împinse până la crimă. Mai înainte de orice noi suntem însă cetăţeni români şi sper că protecţia legiuită, acordată de autorităţile  statului român, va fi suficientă. Protecţia cea mai bună ne-o va asigura însă totala transparenţă a activităţii noastre. Nu ne vom transforma într-o bancă de secrete, ci vom da publicităţii tot ce vom afla! Iar acţiunile noastre vor fi publice, la vedere şi, dacă vom avea cu ce, le vom mediatiza boiereşte!
– Care este iniţiativa pe care o veţi promova cu prioritate?
– Omul este o fiinţă trecătoare. În momentul de faţă îşi trăiesc ultimii ani din viaţă, oameni din generaţia pe ai cărei umeri apasă cea mai grea şi mai mincinoasă acuzaţie adusă Neamului românesc: acuzaţia de genocid, de holocaust antievreiesc… Este o acuzaţie complet falsă! Ne gândim cum să facem ca această acuzaţie să o spulberăm cât încă mai sunt în viaţă ultimii martori ai anilor ’40! Martorii aflaţi în viaţă trebuie capacitaţi pentru a pune capăt acestei acuzaţii! Concomitent cu respingerea definitivă şi solemnă a acestei acuzaţii, ne gândim să promovăm o lege care să ne apere în viitor de asemenea acuzaţii care sunt nu numai anti-româneşti, ci şi împotriva adevărului, a demnităţii umane în general!
– Aveau evreii interes să scornească asemenea acuzaţii? Asemenea minciuni?
– Noi nu vom face greşeala de a gândi în asemenea termeni: evreii fac şi dreg, românii cred şi speră că etc. Nu evreii au scornit basna cu holocaustul din România, ci unii evrei. Iar unii români i-au crezut sau chiar le-au ţinut isonul! Alţi evrei, dimpotrivă, oameni serioşi fiind, au spus de la bun început că nu e nimic adevărat!… La fel şi românii, e greu să gândeşti ceva pozitiv sau negativ despre toţi românii, în bloc consideraţi. Repet: anti-românismul cu care avem de luptat este în primul rând anti-românismul unor români. Cu ei vom începe!… Oleacă de anti-românism este şi în mine… Probabil că în fiecare dintre noi!
– Cum aşa?!
– Adică oleacă de Satana!… Nu avem încotro! Viaţa e o luptă, dar este în primul rând o luptă cu tine însuţi! Cu diavolul din noi!
– Ion Coja îl acuză pe Ion Coja de anti-românism! Nu mă aşteptam!
– Da! Slăbiciunea de a nu face tot ce pot pentru un tânăr talent, obstrucţionat în cariera sa de complotul tacit al unor colegi mediocri, este tot o formă de anti-românism!… Anti-românismul nostru cel de toate zilele!… Anti-românismul cel mai dăunător este acela care se vădeşte prin neputinţa noastră de a ne bucura când, în profesia noastră, un coleg, eventual mai tânăr, se arată a fi mai talentat, mai performant. A te face că nu observi asta şi a nu te implica pentru a-l susţine, sau, mai grav, a te implica pentru a-l împiedica să-i fie recunoscută şi pusă în valoare zestrea de talent cu care s-a născut, cu care l-a dăruit Dumnezeu, este forma cea mai frecventă şi cea mai distrugătoare sub care se manifestă anti-românismul românilor!
Vom combate şi acest soi de anti-românism! Adică vom combate propriile slăbiciuni! Nu ne vom fura singuri căciula. Suntem lucizi şi realişti! N-avem încotro!… Câţi ani mai am de trăit?… Nu mai am timp să mă ocup decât de lucruri esenţiale!… Esenţial pentru noi, românii, este să conştientizăm sub câte forme se poate manifesta anti-românismul şi să-l combatem de pe poziţia adevărului, a onoarei, a dragostei creştineşti pentru aproapele nostru, văzând în adversarii noştri nu neapărat un duşman neîmpăcat, ci o fiinţă umană pe care o poţi ajuta să se vindece de anti-românism! Sau de anti-semitism sau anti-maghiarism! Căci, în esenţă, la originea anti-semitismului sau a anti-românismului se află o boală, o dereglare a mecanismelor sufleteşti. Dacă mâine, la Budapesta, se va înfiinţa Liga pentru combaterea anti-maghiarismului, voi fi bucuros să colaborăm! Cu condiţia să aibă poziţia pe care o avem noi! Cu alte cuvinte, sunt pentru o internaţională a naţionaliştilor! A naţionaliştilor autentici! Nu a şovinilor!
– Vă place paradoxul, domnule profesor!
– Omul este un paradox. Un paradox fericit! Nu vreau altceva decât să mă realizez ca Om, alături de ceilalţi semeni, la fel cum nu vreau altceva pentru români decât ca românii să se realizeze ca popor, ca Neam, alături de celelalte neamuri! Aşa cum scrie şi la Evanghelii! Altă „doctrină” nu avem!
– Concret, concret, ce veţi face?
– Vom face un apel în care vom prezenta situaţia absurdă în care ne aflăm: ni se aduce acuzaţia că am omorât 400.000 de evrei, dar nu ni se aduc şi dovezile că s-a produs acest carnagiu monstruos! Vom face cunoscut acest apel la cele mai înalte instanţe politice şi morale ale planetei! La ONU, la UNESCO, la UEO, la Haga…
În paralel, vom promova un proiect de lege anti-defăimare, care va condamna gestul iresponsabil de a-i acuza pe români de holocaust şi genocid fără a produce şi probele acceptabile în justiţie. A te baza, când susţii asemenea acuzaţii, pe un articol de ziar care şi el, la rândul său, porneşte de la alt articol de ziar, este un gest de maximă neseriozitate! De neseriozitate criminală!
– Deci aveţi în plan şi un proiect de lege?
– Proiectul de lege îl am în sertar!
– LICAR se va implica şi în viaţa politică propriu-zisă? Dumneavoastră sunteţi mai degrabă un om politic, totuşi!
– Sigur că nu mă pot împiedica să mă gândesc şi la soluţiile politice prin care am putea scoate România din impasul în care se află!… Consider, de exemplu, că ne-ar trebui un preşedinte de Ţară ca lumea! Care să ne adune la un loc, iar nu să ne împartă în două sau trei tabere! Nici unul dintre candidaţii care şi-au anunţat candidatura nu va reuşi să facă politica de conciliere, de reconciliere naţională de care avem atâta nevoie!
– Care este soluţia?
– Am încercat să-mi conving colegii din Vatra Românească să propunem noi candidatura la preşedinţia României a unui ierarh bisericesc!… Un ierarh tânăr, pe care să-l agreeze şi bisericile surori, catolică şi greco-catolică. În jurul căruia să nu se mai poată aduna clientela de partid care face atâta rău imaginii şi activităţii unui preşedinte… Un preşedinte cu adevărat al tuturor românilor, iar nu al unui partid! Din păcate, colegii din Vatră nu m-au înţeles ─ vorbesc de cei din Bucureşti! Continui să cred în valabilitatea acestei idei şi s-ar putea s-o reiau. Nota bene: în vara anului 1996, văzând cine erau candidaţii la preşedinţie, un grup de oameni serioşi au decis să promoveze candidatura mitropolitului Antonie Plămădeală… Din păcate Înalt Prea Sfinţia Sa s-a îmbolnăvit şi nici până azi nu şi-a revenit complet. Ar fi fost un candidat pe care cu siguranţă l-ar fi votat mulţi dintre cei care, de lehamite nu s-au prezentat la vot!… Eu cred că dacă în 2000 va apărea printre candidaţi un episcop sau mitropolit, cei mai mulţi dintre candidaţi se vor retrage, ruşinaţi de ideea de a intra în concurenţă cu un candidat care a trecut deja cu brio prin exigenţele selecţiei ecleziastice, devenind astfel un exponent valabil al Bisericii!… Să nu uităm: intrăm în secolul 21 care „va fi un secol religios sau nu va fi deloc…” Biserica este instituţia noastră cea mai veche şi mai serioasă! Nu e rostul ei să facă politică, şi să dea candidaţi pentru preşedinţie! Dar situaţia în care ne aflăm este atât de nenorocită că nu ne mai putem permite luxul de a respinge o soluţie numai pentru că este neobişnuită, neaşteptată! Să nu uităm: Salus reipublicae suprema lex! În traducere liberă: orice este acceptabil dacă va fi întru salvarea Ţării. Criza în care ne aflăm este foarte gravă, foarte primejdioasă!
– Credeţi că domnii Iliescu şi Constantinescu s-ar retrage şi ei dacă ar candida o faţă bisericească?
– Nu ştiu! Dar nu m-ar mira dacă ar făcea-o!
– Vă daţi seama câte sunt şi argumentele împotriva unei asemenea candidaturi?
– Bineînţeles!… Dar nu mai putem tolera situaţia în care am ajuns: neîncrederea, aproape totală, pe care societatea românească o are faţă de clasa politică din România! Românii cer demisia acestei aşa-zise „clase politice”!
În fond, nici nu e vorba de o clasă politică, ci de o adunătură de găşti, bisericuţe, grupuri mafiote, care se menajează unii pe alţii ca să poată cu toţii fura nepedepsiţi! Nu-i uneşte şi nu-i aseamănă decât pofta de a se îmbogăţi, de a profita cât mai mult de algoritmul politic. Existenţa acestei clase politice şi comportamentul ei este cauza principală a dezastrului românesc!
– Soluţia?
– Am enunţat-o deja! Crearea unei elite româneşti bazată de competenţă, cinste, simţ al onoarei şi al demnităţii personale şi naţionale, moralitate. Din fericire, există mulţi români care îndeplinesc aceste condiţii. Problema este una singură: cum să-i identifici pe aceşti oameni de ispravă, cum să-i faci să ştie unii de alţii, să se adune, să se solidarizeze într-o structură? Nu structură de partid, ci de alt gen! Partidele politice sunt o formulă, un gen de structură care s-a compromis pretutindeni, în toată lumea. Peste tot, partidele politice au degenerat în politicianism, în fripturism, anulând principiul competenţei, al valorii. La noi, această abdicare de la idealurile lui Decembrie 1989 este stridentă, vizibilă pentru toată lumea! E timpul să trecem la fapte.
– Ce veţi face?
– Două lucruri. Mai întâi vom începe un recensământ al oamenilor de valoare din această ţară. Oameni competenţi, cinstiţi, patrioţi… Da! Un recensământ! Acesta este cuvântul cel mai potrivit! Acest recensământ nu se va încheia practic niciodată, el se va materializa sub forma unei LISTE NAŢIONALE, care va cuprinde teoretic numele tuturor celor pentru care există garanţii de seriozitate, garanţii verificate sau uşor verificabile de opinia publică. Nu ne interesează dacă aceste persoane sunt legate de vreo ideologie politică. Ne interesează să nu mai ajungă te miri ce neica nimeni în funcţii de decizie!…
– Cum veţi proceda la acest recensământ?
– Destul de simplu. În principiu vom merge pe structura piramidală, din aproape în aproape. Bunăoară eu am o listă cu vreo 100 de persoane care ar putea figura pe această LISTĂ NAŢIONALĂ. Fiecăruia îi voi cere apoi să mai recomande 30 sau 40 de persoane în care au încredere. Sau mai multe! Persoane ce merită să-ţi pui obrazul pentru ele! Aceştia, la rândul lor, vor recomanda pe alţii, fiecare recomandare fiind însoţită şi de o anumită motivare. La fel vor proceda şi ceilalţi membri fondatori. Uşor de tot vom atinge şi depăşi numărul fatidic de 15.000 de specialişti pe care Convenţia Democratică nu a putut niciodată să ni-i arate. În esenţă, formula va fi aceeaşi cu formula după care se organizează reţeaua comercială AM-WAY! Nu este o invenţie a mea. Eu am re-descoperit-o doar, ceea ce devine o dovadă că formula are toate şansele să fie viabilă! Deci, pornim acţiunea de alcătuire a LISTEI NAŢIONALE!… Pari sceptic!
– Nu înţeleg la ce va fi bună o asemenea LISTĂ NAŢIONALĂ!
– La foarte multe lucruri. Dacă vom fi serioşi şi ne vom face bine treaba, se va ajunge în România ca prezenţa pe această LISTĂ NAŢIONALĂ să constituie un certificat de seriozitate, de onestitate!… În plan strict politic ─ şi aici este al doilea obiectiv, va fi să adunăm cât mai mulţi dintre cei care ar putea fi candidaţi independenţi! Să-i adunăm şi să-i ajutăm să candideze! În momentul de faţă candidaţii independenţi nu au nici o şansă de a participa la viaţa politică! Or, legea electorală, care promovează exclusiv lista de partid, este una din cauzele principale ale apariţiei acestei clase politice false! Legea permite, practic, numai listele de partid! Noi vom face însă lista noastră, de candidaţi independenţi, adică o listă în alcătuirea căreia nu contează criteriul ideologic, de partid, doctrinar. Iar această listă va candida, probabil chiar sub acest nume: LISTA NAŢIONALĂ.
– Dar numai partidele au dreptul să prezinte liste de candidaţi!
– Ştiu şi eu asta şi, fiţi liniştit, vom respecta legea! Dar toate la timpul lor! Vom putea participa la alegeri, am găsit formula care împacă şi exigenţele absurde ale legii electorale, şi nevoia stringentă de a oferi electoratului român o alternativă valabilă la tot ce s-a întâmplat în România în ultimii 10 ani! Toate la timpul lor!
– Sunteţi optimist, aşadar, în ceea ce priveşte viitorul LIGII PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI.
– Din păcate, n-am de ales! E lucrul cel mai bun pe care l-aş putea face! Repet: de zece ani m-am dedicat vieţii politice. De unul singur, fără nici „un spate politic”, adică fără susţinerea vreunui grup de persoane ori de interese, am ajuns prim-vicepreşedinte al Uniunii Vatra Românească, prim-vicepreşedinte al Partidului Democratic Agrar din România, senator şi candidat la preşedinţia României din partea aceluiaşi partid! Aş fi putut face mult mai mult dacă nu m-ar fi blocat propriii colegi. Şi m-au blocat mimând procedeele democratice, uşor de falsificat! Majoritatea proiectelor pe care le voi dezvolta prin LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI sunt proiecte care nu au găsit susţinerea necesară în structurile amintite. Nu mi-a fost greu să-mi dau seama că proiectele mele deranjau undeva, sus, în altă parte, nu propriu-zis în partid, iar cei care mă blocau nu făceau altceva decât să asculte de nişte sugestii sau dispoziţii primite de acolo, de sus! Cu alte cuvinte, deranjam persoane implicate în strategiile anti-româneşti aflate în derulare. Asta  mi-a dovedit mie că proiectele mele erau valabile din punct de vedere al intereselor româneşti! De aceea sunt optimist! Adversarii noştri mi-au transmis, fără voia lor, semnalul că am dreptate, că gândesc corect asupra raporturilor de forţe ce se confruntă pe scena politică românească! Că am găsit un răspuns corect la întrebarea: ce e de făcut?…
– Chiar: ce e de făcut?
– Printre altele, ceea ce fac eu, înfiinţând această ligă. Adică trebuie acţionat într-un mod atipic, nu prin partide, deoarece partidele politice sunt uşor de deturnat de la scopul pe care şi-l propun la înfiinţare. De îndată ce un partid începe să crească, el devine uşor manevrabil din afara sa. Eu am imaginat o formulă în care manipularea este posibilă numai dacă eu voi accepta să fiu manipulat, adică dacă voi accepta să trădez, să fiu cumpărat.
– Nu spuneţi vorbă mare! Se spune că nu există oameni incoruptibili, ci numai preţul diferă: unii se lasă corupţi pentru 100 de dolari, alţii pentru 100.000, unul-doi se lasă corupţi pentru 100 milioane de dolari! Dumneavoastră în ce categorie vă aflaţi?
– N-ai decât să încerci!… Încearcă cu o sută de dolari şi te înscriu în LISTA NAŢIONALĂ. Iar dacă îmi oferi 100 de mii, rezultatul este acelaşi: te înscriu pe LISTA NAŢIONALĂ! Mai mult nu pot să fac pentru dumneata…
– Credeţi că veţi avea susţinători?
– Cu ani în urmă, când eram în PDAR, inclusiv atunci când, vreme de câteva luni, am fost candidatul PDAR la preşedinţia României, foarte mulţi oameni, când i-am invitat să fie alături de mine, îmi spuneau că ar merge alături de mine, dar nu agreează organizaţia, partidul din care făceam parte, sau pe un lider sau pe altul din PDAR! Şi, ce-i drept, nu puteam să nu le dau dreptate, măcar parţial! De data aceasta, ca preşedinte al LIGII PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI, eu mi-am ales primii colaboratori ─ membrii fondatori ai fundaţiei, si eu deţin controlul complet asupra a ceea ce se va întâmpla în LIGĂ, în LICAR. Deci, cine are încredere în mine să aibă încredere şi în LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI! Inclusiv cei care ne vor ajuta financiar. Am pus la punct un sistem de gestionare a sponsorizărilor şi donaţiilor în aşa fel încât fiecare donator va şti ce s-a întâmplat cu donaţia sa, la ce a fost întrebuinţată.
– Contaţi pe încredere?
– Fără încredere nu se face nimic durabil!… Cândva, între români, încrederea era totală. Încrederea în cuvântul dat! Modernizarea societăţii româneşti, occidentalizarea noastră, a însemnat şi asta: cuvântul dat a fost înlocuit cu semnătura, cu contractul, iar înşelăciunile şi fraudele au început să se înmulţească în proporţie geometrică. Tatăl meu a fost grădinar şi comerciant. Aproviziona cu zarzavat şi legume tot portul Constanţa şi jumătate din oraş, în anii ’40. În viaţa lui nu a semnat nici un contract!… Nimeni nu i-a cerut să-şi întărească cuvântul dat printr-o semnătură pusă pe un petec de hârtie!… La ce au fost bune semnăturile puse pe documentele prin care s-a înfiinţat în 1920 Yugoslavia?… La ce au fost bune semnăturile cu care s-au garantat banii de la Caritas sau de la FNI?…
Eu îi invit alături de mine pe oamenii care au încredere în mine! Şi punct! Punctum!
– Dar mulţi oameni nu vă cunosc!
– Să aibă încredere în cei pe care ei îi cunosc şi care, la rândul lor, mă cunosc ei pe mine!
– Poate că n-ar strica totuşi să vă faceţi o prezentare! O autobiografie!
– Dumneata ai încredere în mine?
– Am!
– Vii pe LISTA NAŢIONALĂ? Vii să sprijini LICAR-ul?
– Vin!
– Şi o faci din încrederea pe care o ai în mine?
– Alt motiv nu am!
– Atunci fă dumneata un text şi explică de ce ai încredere în mine!
– Am să fac!
– Succes, atunci!
– Să dea Dumnezeu!

– O ultimă întrebare: cine vrea să ia legătura cu dumneavoastră, cum va putea să procedeze?
– Scriindu-mi pe adresa:
ION COJA, Bd. Nicolae Titulescu 95-103, Bloc 8, Scara C, Ap. 147, Bucureşti, Sector 1.
sau
ION COJA, C.P. 31-40, Bucureşti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu