Sentimentul demn
patriotic, firesc, în numele normalităţii nu presupune nici ură
şi violenţă faţă de alt neam, nici trâmbiţe şi tobe, nici
lătrături ideologice,de felul celor cu care ne asurzeau în fiece
ianuarie, de zilele Ceauşeştilor, activiştii intraţi în delirul
„adeziunilor”.
Cu patriotismul critic
(Horia Vicenţiu Pătraşcu), da, sunt de acord, dar cu condiţia „să
nu ucidă speranţa colectivă” (acad. Ioan-Aurel Pop). Cu sintagma
maioresciană „observări critice”, da, însă nu cu dispreţul
faţă de naţiunea-rădăcină. Şi nu, categoric, cu scopul
de a de-mitiza, de a crea românilor o imagine rea, deloc onorantă:
România, ţară defectă, cu un popor (numit, abreviat, popo),
defect. Câţi intelighenţi nu se declară sâcâiţi de etnie,
gata să-şi dea demisia din ea, convinşi că nu mai avem soluţii
naţionale, ci transnaţionale. În zilele noastre, intelighenţii
preferă să fie transetnici, adaptaţi la vechile/noile comandamente
internaţionalist – globaliste Naţional terminal, titrează
TRU, europarlamentarul băsesc. Adică finish? De aici până
la întrebarea istoricului L. Boia n-a mai fost decât un lat de
discurs: „Mai sunt românii o naţiune?” N-or să mai fie dacă
renunţă să mai fie, dacă se lasă cuprinşi de amorţeală etică
şi etnică, de nepăsare, de akedía.
Cu zel distructiv, se
umblă la criteriile care identifică naţiunea: origini,cruce,limbă.
Alt criteriu de identificare a unei naţiuni: realizări în cultură
şi civilizaţie. Or, „ noi n-avem”, necontând cine ştie ce
Brâncuşi, Enescu, Eliade… Ni se spune că solul românesc nu-i
productiv spiritual, negându-se excelenţa românească. Cantemir,
Hasdeu, Eminescu, Iorga, Pârvan, Gh.I. Brătianu, Blaga nu înseamnă
nimic?
Nu ajută deloc la
dezvoltarea calităţii civice negarea continuă a ce înseamnă a fi
român, mai ales a fi bun român. O spun fără să mă tem de
miştocănii (tip Andrei Cornea) despre „vâna naţională” şi
iţarii în vine. În pragul Centenarului, se dau palme celor
obsedaţi, pasămite, de identitate, ca fiind înapoiaţi,
încremeniţi în proiectul României Mari, când naţiunile sunt
deja în metastază. Şi nu ne intră odată în mintea noastră
ne-deschisă că avem o identitate neconturată, adică
n-avem; că existenţa conştiinţei de neam a fost baznă, de
scos din capul elevilor. La 10 ani de la Unire, în 1929, au venit la
sărbătorire 300.000 de români. E cifra cea mai mică, alte ziare
estimând prezenţa a patru-cinci sute de mii. Şi nu numai la Alba
Iulia au fost serbări, ci şi în Bucureşti şi-n alte părţi. În
20 mai, '29, la Alba, au defilat arcaşii Bucovinei, cortegii etno
din toate provinciile. Lângă Iuliu Maniu, prim ministru din
noiembrie '28, au stat Alexandru Vaida- Voevod, Ştefan Cicio Pop,
Aurel Vlad, Ion Mihalache, Iorga, generalul Constantin Prezan…
E bine ştiut faptul că,
prin program, o naţiune unită n-a plăcut kominterniştilor, că
Internaţionala a 3-a s-a opus României Mari. Iar
protoglobalizatorii Marx-Engels-Lenin-Stalin, cu „învăţătura”
lor, stau la baza neo-internaţionalismului numit globalizare. Anul
2016 a fost declarat în Rusia, de Partidul Comunist, Anul Stalin;
oare PSD va declara 2018 Anul Brucan, care, în „Scânteia” din
1947, cerea „osândă” pentru „capii PNŢ”, Maniu şi Coposu,
„învechiţi în rele”? Profetologul Brucan, învechit în bune,
ar trebui recuperat ca… avangardist globalizator?
Sechelele propagandei
comuniste se văd la tot pasul: din şcoală până-n Parlament.
Ultima ultragiere a rezistenţei anticomuniste, autor: senator Şerban
Nicolae. „Doar sclavii, scrie Mircea Platon, nu îşi cunosc
istoria, oamenii liberi au rădăcini”.
Cicerone Ioniţoiu
estimează că victimele Tribunalului Poporului însumează cam 25 de
milioane de ani de temniţă grea. N-a fost de ajuns? Dacă-n şcoli
şi facultăţi măcar de Istorie s-ar preda cursuri de martiriologie
şi – de ce nu? – de monumentologie, n-ar mai fi eroii de război
îngropaţi în cutii de carton. Şi nu s-ar mai afirma că numai
nişte astupaţi la minte se pot sacrifica pentru statul-naţiune,
formă obsoletă. În alte cuvinte, stat etnic nu, partid etnic
(UDMR), da. Iată de ce este imperios necesar să rememorăm, spre
învăţătură, drama unioniştilor, dar şi a generalilor deveniţi
„criminali de război”, vârâţi în puşcăriile comuniste pe
„loturi”.
Iuliu Maniu, arestat la
75 de ani, condamnat la închisoare pe viaţă, mort la Sighet în
'53, târât de gardieni pe scări, într-un sac şi zvârlit la
groapa comună. Iar doamna Rodica Palade (GDS) afirmă că a-i căuta
oasele e „act blasfemiatoriu”, nicidecum creştinesc.
Cardinalul Iuliu Hossu a
primit 20 de ani de închisoare, Domiciliu Obligatoriu la Ciorogârla,
apoi la Căldăruşani; citise, la Alba Iulia, Declaraţia de Unire
cu ţara.
Istoricul acad. Silviu
Dragomir, arestat în '49, eliberat în '55; a murit la Cluj, în
'62.
Istoricul Ioan Lupaş,
arestat în '50, eliberat în '55.
Istoricul Ion Nistor,
rectorul Universităţii Cernăuţi; a redactat Actul Unirii; arestat
în '50, eliberat în '55.
Ion Mihalache, arestat
după înscenarea de la Tămădău, în 14 iulie '47, închis la
Râmnicu Sărat şi mort acolo, la 81 de ani, în 1963.
Dr. Grigore Grigorovschi,
militant pentru unirea Bucovinei cu România, mort la Văcăreşti,
în 1950.
Ion Pelivan a murit la
Sighet, lângă Gh. Brătianu şi Iuliu Maniu. Iar noi spunem că
patriotismul e ridicol, deşi Iorga a folosit vocabula în alt
context, avertizând: „suntem un popor ridicol şi
criminal de tolerant” (subl.mele). Toleraţi, toleraţi,
poate rămâne ceva! Acceptăm să fim umiliţi de Csibi Barna,
refugiat în Ungaria: „Să se rupă România precum steagul din
mâna mea”, blestema în iulie 2015. Şi-n decembrie 2015, Kelemen
Hunor glăsuia: „Poate ar trebui altă zi naţională”. Şi alt
imn: al Ungariei! Acelaşi Hunor îndemnase, în 2014: „Să aducem
Catalonia şi Tirolul în Ardeal”. Expresiv îndemn, nu-i aşa?
Doar a fost ministru al Culturii din România. De altfel, „regina
independenţei”, cum o numeşte presa catalană pe doamna Marcela
Topor-Puigdemont din Vaslui, a fost studentă la „Cuza”. Oare
ce-o crede despre Unirea Mică? Parte a istoricilor ieşeni ştiu ce
cred, de vreme ce virusează necontenit fiinţa naţională
ghilimetând-o ,aşa cum ghilimetează şi voinţa colectivă
majoritară.Minoritatea dă tonul şi face muzica!
Oare 16 ani de Regiune
Autonomă Maghiară, impusă de Iosif Vissarionovici, nu ne-au ajuns?
Regiunea Autonomă Maghiară, vecină cu Oraşul Stalin. Se mai văd
pe Tâmpa urme din literele formate prin copaci plantaţi anume
pentru a da numele tătucului: STALIN.Acum ,în Vrancea, B1Tv spune
că se exploatează păduri întregi, copacii fiind marcaţi în
culorile steagului suedez.
Lamentabilul ins Al.
Florian ne trage pe dreapta, susţinând că politica naţională e
nefastă, rasistă, extremistă, colorată în gri nazi sau în
verdele Legiunii. Să nu-l discriminăm ca fiu de comunist pur-sânge?
Ba să-l „discriminăm” puţintel, tăindu-i sălăriuţul
oferit de statul român. Stat pe care îl trage de urechi Kelemen
Hunor , cu „Steaua României” în piept şi cu Catalonia în
inimă. Cică românii ar pune pumnul în gura minorităţilor. De
unde o spune? Din Parlamentul României! Soluţia ar fi, după UDMR,
să se micşoreze pragul de vorbitori de limbă maghiară, pentru a
fi angajaţi la primării translatori pentru necunoscătorii de limbă
română. O ţară de translatori, asta dorim? Un cetăţean român
de etnie maghiară vine la interviu pentru un post, cu translatorul
la purtător.
Da, se insistă pe altă
limbă decât româna, pentru că limba comună e alt criteriu de
identificare a unei naţiuni. De ce presează ucrainenii, care au
ucrainizat numele românilor: Buzatu – Buzatenko; Cherdevară –
Kerdevarenko; Sandu – Sandulenko? Simplu: ca minoritatea românească
să nu aibă drept la şcoală în româneşte. Iar informările lui
Tökes, mergând cu pâra la Poartă, la Bruxelles, sunt
dezechilibrate. Europarlamentarul, ales de români, i-a cerut lui
Viktor Orban „protectorat pentru Transilvania”, cu „Steaua
României” la rever (atunci o avea, cred) , uitând că în
Ardealul celor trei naţiuni, unguri, secui, saşi, nu existau ca
naţiune tocmai românii majoritari. Iar în Constituţia Dietei
ungureşti, articolul 18, sta scris că era pedepsit cu 4 ani de
închisoare cine vorbea ceva contra naţiunii ungare. I s-o fi
replicat pastorului că mai rău decât maghiarii o duc în
Harghita-Covasna, acum, minoritarii români?
Premierul din vecini,
Viktor Orban, l-a liniştit pe Tökes: „Viitorul o să fie în
limba maghiară”, viziune la fel de aberantă ca aceea cum că
Iisus ar fi fost ungur. Iar un preşedinte al Parlamentului Ungariei
susţinea că autonomia Transilvaniei e „porunca lui Dumnezeu”.
Îţi pune Dumnezeu mâna-n cap? Mă îndoiesc, dacă n-are pe ce
pune mâna.Naţiunea română e jignită pe teritoriul nostru.Nu mai
există persona non grata? Sau adevărul gol-goluţ este că
Orban ne jigneşte pentru că ne jignim noi înşine? N-a mai rămas
unionist să nu fie hulit, dispreţuit, ironizat. Cuza? Un „ofiţeraş
muieratic”. Ne întrebăm ce-am fi fost fără nemţi, fără
dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, fără Carol. Dar regele întâiu
a avut inteligenţa să continue ce-a început Cuza, reformele lui:
legea agrară, a instrucţiunii, codurile penale… Oare de ce sigla
UAIC este preferată primei universităţi române, Universitatea
„Al.I. Cuza”? Abreviem, abreviem, până nu mai rămâne nimic!
Leii Regulamentului Organic, puşi pe treptele UAIC de un rector
neinspirat, rânjesc la trecători. Şi nu sunt deloc edentaţi în
România edentaţilor, a celor cu „guri ştirbe”. N. Carandino
avea zâmbet Colgate când a ieşit din temniţă? Cum,când i-au
scos toţi dinţii în bătăi?
Rusia nu va abandona
nicicând politica expansionistă, în timp ce noi pledăm pentru
imigrare în defavoarea interesului etnic. Cum au procedat
sovieticii? Dislocând populaţia românească,deportând-o.
Kelemen Hunor voia
recuperarea pământului natal pas cu pas (Iohannis) şi ceas
de ceas (Lenin). Şi câţi „dualişti” dintre românii
neaoşi nu se găsesc! Nu mai avem Carpaţi ci… Alpii
Transilvaniei. Cât despre Bucovina, cine mai ştie, dintre elevi,
studenţi chiar, că e o provincie istorică? Marcă de apă chioară
sau minerală, asta se ştie.
Maghiarii şi-l impun pe
eroul lor, Kossuth (cu greu, la Târgu Mureş, strada Călăraşilor
nu şi-a schimbat denumirea în Kosuth Lajos). Medievistul Vasile
Lechinţan, constata nu demult,în 2006,în „Formula AS”, ca
referent la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, faptul că se aplică
Legile Dietei mai rău ca pe vremea iobăgiei. Din clădiri publice
sunt scoşi români ai căror strămoşi au contribuit la ridicarea
lor. Guvernanţii României n-or fi citit comentariile profesorului
clujean, de vreme ce din Liceul Piariştilor, al cărui nume e legat
de Inochentie Micu Klein, Gh. Şincai, Petru Maior, sunt scoşi
românii? La fel din „Bastilia” (Colegiul Reformat), fostul
colegiu unitarian. „Arhivele sunt pline de documente care
demonstrează că românii sunt parte efectivă la toate aceste
construcţii cedate acum”, scrie V. Lechinţan, specialist în
instituţii şi edificii istorice din Transilvania.
După cedarea Fundaţiei
Gojdu (sau cu acest prilej), Gh. Piperea întreba: se mai ştie dacă
în Cetatea Alba Carolina mai există Codex Aureus sau dacă n-a fost
mutat la Budapesta? În faţa catedralei catolice din Alba, sub
pajişte, se află ruinele basilicii bizantine distruse de maghiari
în 1002, când au ocupat Apullum.
Gh. Brătianu a văzut un
miracol în dăinuirea noastră etnică; altora le stârneşte pohta
de pamflecăreală. Îl scoatem de Mihai Viteazul ca jucător perdant
la bursa de iluzii a românilor şi nici Baba Novac haiducul, care
i-a stat alături (şi cum l-a hăituit pe Hasan Paşa!), personajul
basmelor copilăriei mele, nu scapă de hulă: e înfăţişat ca
trădător al lui Mihai. Că a fost prins şi ars pe rug la Cluj, în
februarie 1601, n-are importanţă. Baba Novac este erou al sârbilor,
la noi – trădător, cum susţine un soi de istorie. Dar câte
motive nu găsim să facem haz! Miştocănia e-n trend. Kogălniceanu?
Un destrăbălat gastronomic şi erotic, specialist în frigănele şi
găluşti, care gătea bou à la mode şi zaharicale
franţuzeşti. A cercat bucate şi femei, atâta tot. Doar
arhivele nu mai contează dacă ni le poate păstra Ungaria, aşa
cum Moscova ne-a păstrat tezaurul. N-ai arhivă, n-ai toponimie,
poţi contesta românismul în Ardeal, ceea ce se şi întâmplă.
De România lui
Rosenthal se râde cum că pictorul ar fi fost evreu ungur şi că
model, muză sau cum vreţi a-i spune i-a fost soţia lui C.A.
Rosetti, o scoţiană, Mary Grant, sora consulului englez de la
Bucureşti. Ca şi cum ar conta biografia modelului pentru o
alegorie. Cine o fi fost Libertatea lui Eugène Delacroix
(Libertatea conducând poporul, 1830) se întreabă cineva? Şi
câţi gazetari dez-orientaţi sau bine orientaţi nu s-au opus
denumirii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale,
deranjaţi de identitate, ca nemotivată, exagerată,
demodată. Adio diferenţei etnice, în numele unei vocabule
slobozite – culmea! – chiar de Ministerul Educaţiei:
multiperspectivitate (sic!). Cât despre „perspectivitate”,
un jurnalist l-a întrebat pe preşedinte: „Aveţi un orizont de
timp?” Şi lentul nostru preşedinte, vorbind o română mai lentă
decât Ciorbea, a răspuns cu oarece întârziere : „Nu.”
Prioritar, se încearcă
să se facă praf şi conştiinţa de neam, şi coeziunea socială.
Un argument contra „hicleniilor” (vorbă de cronicar)? Într-un
sătuc, Pinticu Tecii, numit şi Piciorul Iancului, ţăranii dintr-o
mică aşezare au riscat, în Ungaria hortystă, după cedarea din
'40, să-şi păstreze steagul lucrat manual, cu care au participat
la Unire. L-au ascuns în turla bisericii , sub nişte scânduri.
Fusese furat în '39, apoi recuperat şi ascuns în gunoierniţa
satului, învelit cu grijă într-o piele de căprioară. Pe steag
scria: „Acum ori niciodată”.
Magda URSACHE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu