MIHAI A. ANTONESCU POLITICA EXTERNA A ROMÂNIEI BUCUREŞTI, 1937

MIHAI A. ANTONESCU

POLITICA EXTERNA A ROMÂNIEI

BUCUREŞTI 1937

Sunt adunate aci câteva articole. Şi o credinţă. Numai atât.

1) Publicate in ziarul „Mişcarea"

1.

Politica internaţională a ţării noastre constitue de câtăva vreme obiectul unor discuţii pasionate. Orientarea noastră diplomatice, în haosul frămân­tărilor europene de azi, a ieşit din faza mesianică, inaccesibilă spiritului critic, pentru a deveni preo­cuparea firească a cugetătorilor politici şi limanul controverselor între oamenii de stat. încercarea de a desluşi un sistem, pe care să ne fundăm poziţia de rezistenţă în viforul deslănţuit de Europa pre­zentului, a adus nevoia aflării prealabile a unei tehnici de orientare şi atitudine.

Domnul Gheorghe Brătianu, preocupat ca tot­deauna de marile destine naţionale, a pus pro­blema esenţială a atitudinii şi tehnicei noastre de orientare: Politica sistemelor internationale sau politică românească?

Sau, în alţi termeni: Voim să facem politica altora sau propria noastră politică internaţională? Ne considerăm ca simplu instrument al unor sisteme internaţionale, sau voim să reprezentăm

6

o pârghie autonomă, care, încadrată în mişcarea internaţională, vrea totuşi să-şi stăpânească des­tinul ei?

Şi domnul Brătianu s'a rostit răspicat pentru această a doua politică. Nu numai în om de stat, român, preocupat de evoluţia internaţională a României, dar şi în european, preocupat de desti­nul social al civilizaţiei continentului.

Este cu totul străină de mine dorinţa de a reveni asupra atitudinii şi concepţiei domniei sale. Acestea n'au nevoe de adnotări. Cei cari au urmărit cu o obiectivă onestitate şi o atenţie nesimulată construirea punctului său de vedere în politica externă îşi pot da seama — dacă ju­decata nu le este închisă de sentimente şi resen­timente — că d-1 Gheorghe Brătianu şi-a con­struit treptat un sistem, o metodă de gândire şi acţiune, în faţa nouilor împrejurări internaţionale ivite în ultimii trei ani şi cari modificau structural sistemul politic dimprejurul nostru.

In momentul când Rusia reintra pretenţioasă în sistemul politic european voind să facă din teri­toriul nostru, pe care nu-1 recunoscuse formal, un instrument de acţiune şi o punte de penetraţie în miezul Europei; în vremea când Germania^ militaristă şi fluturând un stindard ideologic de reacţiune în contra comunismului, reintra violent în eşichierul internaţional aspirând la un rol activ şi ameninţător ; în clipa când Societatea Na­ţiunilor intra într'o gravă criză, târînd în groapa înfrângerii sale sistemul securităţii colective, spart de experienţa abisiniană ; în sfârşit, atunci când o luptă de ideologii împărţea continentul, pe dea­supra fruntariilor, destrămând unitatea lui spiri­tuală, bază a aşa zisei „păci indivizibile" de mai înainte — ca să nu mai spunem atunci când marea aliată Franţa, străbătea oonvulsiuni interne ne­aşteptate, marea prietenă, Italia, prin conducă­torul ei, încerca sdrobirea prestigiului moral al graniţelor noastre, iar solidara aliată, Polonia, îşi fixa o poziţie nouă faţă de vecinii săi, — a-tunci, d-1 Gheorghe Brătianu şi-a dat seama că toate aceste fenomene noui, ale vieţii internaţio­nale sunt realităţi faţă de cari România trebue să ia atitudine, până când nu iau alţii pentru ea.

D-l Brătianu şi-a dat seama că toate aceste evenimente noui sunt elemente recent născute şi suprapuse sistemului vechi, al politicii noastre externe — înjghebat cu 20 de ani în urmă — şi cari, cu voia sau fără voia noastră, reclamă o adaptare.

Această adaptare d-1 Brătianu o concepe — cu just titlu — ca rezultanta unei cugetări autoh­tone: o îmbrăţişare nouă a orizontului european,

- 8

trecerea nouilor evenimente internaţionale prin filtrul intereselor şi aspiraţiilor româneşti şi or­ganizarea destinelor noastre viitoare pe aceste baze. Fireşte, nu aruncând netrebnic legăturile cari ar fi devenit între timp lanţuri; dar curăţind de pe ele rugina primejdiei adusă de noua at­mosferă şi evitându-le o umiditate înconjură­toare insalubră...

Pentru d-1 Gheorghe Brătianu, unul din marii cugetători ai politicei noastre, naţionalismul — care este atât de înflăcărat pretins şi apărat de toţi — nu însemnează numai formule răsunătoare şi şovine în ordinea internă şi faţă de unii indi­vizi, ci atitudine de cugetare şi împlinire româ­nească în politica internaţională, ţaţă de cele­lalte naţiuni, ori cari ar ţi ele.

Domnul Gheorghe Brătianu are deci un sistem. Un sistem realist de mândrie românească, internă şi internaţională, care rt'are nevdd de nici \ o-adnotare... Cu atât mai mult, cu cât în ultima vreme o seamă de manifestări ale opiniei pu­blice româneşti şi o serie întreagă de schimbări internaţionale îi ratifică punctul de vedere.

Sunt câteva zile de când d-1 Pdmfil Şeicâru dă -corp acestei aspiraţii româneşti, de cugetare şi acţiune autonomă în politica externă, chemând la lumina mândriei uri popor de 20 milioane de oameni liberi şi ïndemnându-i să iasă de strt>

umbrarul trist al psihologiei de vasali, reminis­cenţă penibilă a tutelei înaltei Porţi de altă dată... Şi ne unesc câteva săptămâni delà fai­moasele şedinţe ale Camerii, când cârmacii gru­părilor noastre politice au cerut un examen serios al poziţiei noastre internaţionale.

De asemenea, puţină vreme ne desparte de când Cehoslovacia s'a legat printr'un tratat cu Rusia, Iugoslavia cu Bulgaria şi Italia, Polonia cu Germania.

Aşa dar, alţii îşi fac politica Lor; ţinând seama de schimbările din ultima vreme, la care fiecare se adaptează, după interesul său naţional.

Aceasta este realitatea.

Desigur între aliaţi, între prieteni, legaţi prin-tr'o solidaritate obligatorie şi necesară, lucrul nu este ideal. De aceia, cu drept cuvânt ,,Uni­versul" — de pildă — comentând tratatul italo-jugoslav se întreba ce rămâne din art. 1, 6 şi 10 din tratatul Micii înţelegeri delà 1933 dacă fiecare lucrează pe contul său.

Dar, politica externă a unei ţări este literatură morală sau acţiune realistă?

Când aceasta este realitatea din jurul nostru, când aceasta este întorsătura ce au luat legăturile

10 -

noastre, — n'a venit vremea să ne dăm seama că trebue să ne facem şi noi politica noastră?

Prin „politica noastră" — cum se va vedea — nu înţeleg o politică de dispreţ pentru angaja­mentele internationale ce ne leagă. Să fim bine înţeleşi. Dar, înţeleg un drept de iniţiativă ro­mânească şi o orientare nouă de sistem interna­ţional în totul compatibilă cu interesele noastre. Nu alţii să ne îmbrâncească în legături noui, des-chizându-ne noui primejdii, ci noi să determinăm un sistem internaţional, compatibil cu interesele tuturor şi capabil să liniştească, ci nu să pro­voace.

Dar, în ultima vreme, stărue convingerea că România nu poate face o politică a destinului naţional, confundându-se ideia aceasta a unui sistem nou şi autonom în politica externă pe care o preconizăm cu ideia neutralităţii. Oameni de o mare autoritate asupra opiniei publice româ­neşti — al căror nume nu-1 pomenesc ca să nu se creadă că aspir la o pretenţioasă polemică, dar pe care îl evoc cu o sinceră stimă — cred că România nu poate să facă o politică a sa, îiindcă ar însemna o sinucidere, ci trebue să facă numai o politică de accesoriu al sistemelor internaţionale existente.

- 11 -

Este adevărat că mai mult nu ni se spune.

La care sistem internaţional să ne închinăm? La acela al Societăţii Naţiunilor — când nimeni nu se mai încrede în el?

La acela al alianţelor noastre anterioare, deşi ele au fost modificate între timp, unilateral, prin angajamentele luate de aliaţii noştri faţă de alte State?

Nu ni se spune, de pildă, dacă, credincioşi acestor „alianţe legale şi fireşti", trebue pă lăsăm slobodă trecerea trupelor comuniste pe teritoriul nostru, în inima Europei, fără ca Rusia să ne fi recunoscut Basarabia şi fără ca aliaţii să ne garanteze această trecere de trupe? Nu ni se spune dacă trebue să mergem mai departe, noi naţionaliştii creştini, şi să ducem „alianţele legale şi fireşti" până la capătul firescului legal, adică să facem un tratat de alianţă cu Rusia?

Sau dacă, cumva, Etiopia creştină a sud-estului european nici nu mai are nevoe de un asemenea tratat pentru ca Rusia să poată să-şi treacă tru­pele peste noi şi să respecte teritoriul românesc ca şi în 1877?

In definitiv, ne-a garantat odată teritoriul prin convenţia delà Livadia Bucureşti din 1877; de ce să mai fie nevoe de o nouă garanţie şi de un nou tratat!... Azi, dacă facem un tratat ge­neral de asistenţă cu Cehoslovacia şi Iugoslavia,

- 12 -

in cadrul Micii Antante, un tratat cu Rusia de­vine inutil: Cehoslovacia având un tratat cu Ru­sia... les amis de nos amis sont nos amis.... şi teritoriul unuia poate deveni al celuilalt... Mâine, art. 10 şi 16 din Pactul Societăţii Naţiunilor ne obligă la asistenţă şi din ordinul Consiliului delà Geneva vă trebui să lăsăm graniţele nega­rantate pentru trecerea trupelor unui membru al Ligii, setos de asistenţă internaţională?

Acesta ne este destinul ni se spune: aparţinem unui sistem internaţional! Trebue să ne plecăm.

A nu ne pleca însemnează: neutralitate, izo­lare, sinucidere.

Este oare adevărat că — în afară de aceste vechi sisteme de securitate şi alianţe — nu mai există nicio altă cale? Că singura atitudine ce poate adopta România nu este decât executarea lor docilă — fără limita interesului naţional şi a ordinei sociale — sau repudierea lor integrală, — fără scrupulul cuvântului dat — şi trecerea la un sistem contrar?

Mu mai este o a treia cale? Şi aceasta a treia cale este numai neutralitatea izolării, adică laşi­tatea sinuciderii?

Profundă eroare.

IL

Logica noastră în politica externă n'are decât postulate absolute:

Ori cu Parisul, ori ca Berlinul;

Ori cu Revizioniştii, ori cu Antirevizioniştii;

Ori cu Naţionaliştii, ori cu Comuniştii;

Ori cu securitatea colectivă, ari cu neutrali­tatea izolării;

Ori cu vechile alianţe, ori cu alte exact con­trarii.

Că alături de Paris şi Berlin mai figurează în orizontul politic: Londra, Roma, Moscova, etc. şi chiar Bucureştii, — aceasta n'are însemnătate.

Că „flnti-Revizioniştii" de peste Nistru, cari •au recunoscut formal graniţele Statelor cu cari au avut conflicte, n'au recunoscut Basarabia unui Stat „prieten" ale cărui frontiere sunt gata să le apere ( !) — aceasta este fără consecinţe.

Că Naţionaliştii din Europa, urmărindu-şi fie­care specificul etnic, pe deasupra scopului comun, ţintesc fiecare promovarea exaltată a propriului

- 14 -

lor destin, nu al nostru; după cum intrarea trupelor comuniste în centrul Europei, cu con­cursul nostru, însemnează nu numai ameninţarea noastră dar primejduirea civilizaţiei întregului continent, — aceasta nu interesează.

Că securitatea colectivă are diferite grade,— universal, continental, regional — şi că a nu mai crede în legenda securităţii universale a Socie­tăţii Naţiunilor nu este o crimă, după cum a nu te închina la „indivizibilitatea păcii" pe conti­nentul nostru nu este o erezie, — deci nu în­semnează să fii pentru neutralitate şi izolare dacă nu mai crezi în ficţiuni — aceasta este fără valoare.

In sfârşit, a constata că vechile alianţe ale Europei au ceva din psihologia căsătoriilor din care a dispărut parfumul entuziasmului, chiar dacă n'a început frivolitatea infidelităţilor (d-1 Stelian Popescu spunea zilele trecute că aliaţii au început să aibă chiar „des amants de coeur") şi a voi să refaci aceste legături pe baze temei­nice, nu însemnează să fii contra acestor alianţe — aceasta este o chestiune greu de priceput.

Bântue în mentalitatea românească această op­tică de logicieni absolutişti. Numai postulatele extremiste sunt valabile; o mediană, un raţio­nament de mijloc, un metod inedit, central, — nu

- 15 -

este admisibil. Numai formule extremiste şi de import străin ne pot seduce.

Aci este eroarea.

Politica externă românească poate să fie re­făcută, adaptată realităţilor înconjurătoare şi ul­timelor transformări internationale, fără a ne închina orb la sistemele extremiste ale altora şi fără a ne închide ermetic în cetatea impermeabilă şi absurdă a neutralităţii absolute.

Pentru a dovedi aceasta, este nevoe de o recapitulare.

Poziţia internaţională a României de după răsboi a foşti fixată pe două cadrane:

Unul de ordin general, ideologic şi juridic, al securităţii universale, reprezentat de Societatea Naţiunilor ;

Altul de ordin particular, limitat la interese şi aspiraţii restrânse şi reprezentat prin Mica An­tantă, Pactul Balcanic, alianţa cu Franţa şi Po­lonia.

Primul urmăria vizionar pacea generală, univer­sală, prin asistenţa reciprocă a tuturor membrilor Societăţii Naţiunilor uniţi de o idee comună;

Al doilea urmărea practic, evitarea agresiunii Ungariei şi a Rusiei şi apărarea teritoriului re­gional al Statelor sud-estice, prin sprijinul lor mutual, organizat de interesul comun.

Politica noastră externă delà răsboi până azi

- 10 -

a pus temei in principal pe Societatea Naţiunilor şi numai în subsidiar pe asistenţa regională. Prin urmare, România a aparţinut în principial siste­mului universalist al Societăţii Naţiunilor şi pe acesta şi-a edificat tot sistemul securităţii sale.

Dar, Societatea Naţiunilor a intrat între timp în criză. Greşit zidită, neîntemeiată pe o regulă de drept rigidă şi pe o forţă de constrângere organizată, ea n'a putut să satisfacă nevoile de securitate colectivă ale Statelor europene. De aci, carenţa organului genevez, public constatată cu ocazia conflictului italo-abisinian. Noi i-am dat până în ultimul ceas tot sprijinul. Am jertfit chiar uneori interesele româneşti pentru ideia generală a securităţii universale. Rezultatul este cunoscut.

Toţi constată azi că ideia „păcii indivizibile" este în agonie. Anglia şi Franţa urmează cursa înarmărilor începută de alţii. Europa reîncepe ciclul „păcii armate", care a precedat marele răsboi. Politica alianţelor şi a înţelegerilor mi­litare reînvie între State.

Aşa dar, unul din cadranele pe cari ne înte-meiasem noi politica externă după răsboi, şi-a comprimat cu desăvârşire întinderea şi impor­tanţa. Nu se mai poate conta, cel puţin în starea actuală a Societăţii Naţiunilor, pe sprijinul uni­versalist al membrilor ei, pe securitatea univer­sală şi pe indivizibilitatea absolută a păcii.

— 17 -

Dar al doilea cadran pe care ne-am aşezat viaţa internaţională, — sistemul politic regional,— a rămas acelaş?

Jugoslavia a făcut în ultima vreme politica sa: înţelegere cu Bulgaria, înţelegere cu Italia (se spune chiar cu Germania).

Cehoslovacia a contractat, deasemenea anga­jamente noui eu U. R. S. S. ruseşti.

Franţa, a înjghebat şi ea un sistem nou cu Ru­sia. Iar Polonia are un tratat temporar cu Ger­mania.

Nimeni nu va avea candoarea să susţină că sistemul regional al Micii Antante şi al Pactului Balcanic, ca şi sensul tratatului cu Polonia şi Franţa — au rămas aceleaşi.

Aşa dar, Mica Antantă şi sistemul Balcanic, prin diferitele lor capete, au pornit în direcţii deosebite. Cehoslovacia şi Franţa spre Rusia; Ju­goslavia spre Bulgaria şi Italia; Polonia spre Germania.

Noi am rămas pe loc. Şi am rămas într'o pa­sivitate tristă, când toţi se mişcă în jurul nostru şi îşi organizează destinul.

N'avem inimiciţii cu Italia, dar suntem departe de ea; n'avem inimiciţii cu Germania, dar sun­tem departe de ea; n'avem prea mari inimiciţii cu Rusia şi Bulgaria, numai perspective de pri­mejdii, şi suntem departe de ele.

- 18

Apoi, dacă aceasta este realitatea să ne fie îngăduit a spune: aceasta este politica izolării şi nu alta.

Unii propun să ne dăm în braţele Berlinului, alţii în ale Moscovii; unii să credem în Societatea Naţiunilor, alţii în sistemul international al secu­rităţii, fără să ni se spună în care.

Fără nici o prezumţiozitate, îmi îngădui să cred că toate aceste soluţii sunt incompatibile cu interesul naţional al României, iar unele din ele chiar cu ordinea spirituală a civilizaţiei europene.

A părăsi politica cuminte a siguranţei naţionale româneşti, rezemată pe interese asemănătoare, este a ne arunca în neant.

Dislocarea grupurilor de State mici şi facerea unei politici singulare, însemnează o primă de încurajare dată Statelor mari ca să-şi facă din cele mici simple instrumente de acţiune.

Cugetătorul pan-germanist Treitscke spunea cândva, cu o viziune ameninţătoare, că tendinţa în Europa este ca Statele mari să absoarbă pe cele mici. Azi la voia unuia, mâine la îndemâna celuilalt, un Stat mic este pe punctul unei ab­sorbiri abstracte, căreia îi lipseşte puţin ca să devină concretă.

A părăsi un sistem de alianţe, cum este acela

19

dintre România de oparte, Iugoslavia, Cehoslo­vacia, Franţa şi Polonia, de alta — şi a merge spre Berlin ar fi nu numai un act de o factură morală discutabilă, dar o tentativă de asasinare naţională. Cel puţin în starea actuală de lucruri. Germania nu ne-ar putea oferi decât unele fo­loase economice; în schimb am pierde toate afi­nităţile politice şi am deveni prizonierii politicii germane. Dacă mâine, Germania ar voi să în­frângă alianţa şi să ne subordoneze, nimic nu i-ar mai rezista, apărându-ne.

Dar, dacă a ne îndrepta, solitari şi închipuit spre Berlin ar fi o funestă experienţă, a deveni ostili Berlinului fără niciun motiv ar fi o im­prudenţă.

R. ne da în braţele Moscovei, sub orice formă am face-o, ar fi nu numai să n'avem memorie naţională, dar să nu ştim ce vrem.

Rusia, cu frământările interne actuale, nu poate să constitue o primejdie, mai ales dacă rapor­turile noastre cu Berlinul nu sunt ostile...

N'avem nimic de câştigat, ci de pierdut ; fiindcă a ne oferi Rusiei, care n'a recunoscut Basa­rabia şi constitue o permanentă primejdie so­cială, — nu însemnează altceva decât o pierdere.

Sau nu va fi răsboi — şi atunci dintr'o ase­menea combinaţie diplomatică am întări comu­nismul şi am slăbi Basarabia; sau va fi răsboi.

- 20 -

şi atunci vom aduce teatrul luptelor pe teritoriul nostru, unde Germanii se vor năpusti, ca să taie legătura cu Rusia. Sau va fi înţelegere între Rusia şi Germania şi noi o vom plăti, ca şi altă dată...

Cine crede că fără o garantare internaţională a Angliei şi Franţei se poate da acces trupelor, comuniste în Europa pe teritoriul românesc, fără recunoaşterea Basarabiei şi garantarea ei inter­naţională prealabilă, acela uită că la 1877 Ruşii ne-au garantat independenţa şi teritoriul, pentru a ne răpi Basarabia, după ce i-am ajutat; după cum uită că la 1916 ne-au garantat sprijinul la sud şi ne-au dus la bolşevizarea trupelor lor pe teritoriul nostru, pentru a face pacea delà Brest-Litowsk şi a ne răpi tezaurul.

De asemenea, a crede orb în securitatea colec­tivă a Societăţii Naţiunilor şi a sprijinului ei, când toţi se îndoesc azi de eficacitatea acestei forţe prea universale şi prea abstracte, ar fi să facem utopie.

Nu mai puţin adevărat, însă, este că nici siste­mul regional al Micii Antante şi al Pactului Balcanic, creator de obligaţii dar — în ultima vreme — de prea puţine drepturi pentru noi, nu poate să ne fie singura garanţie, mai ales dacă fiecare părtaş al sistemului îşi face politica lui.

Ne trebue un sistem nou. t

III.

In starea actuală a sbuciumului international poate fi conceput un sistem nou — national şi international în acelaş timp — care să tină seama de toate realităţile sociale şi să le organizeze convergent pentru o lungă durată?

Acest sistem nou poate să tină seamă de opera de pace a celor două decenii delà răsboi, pentru a o folosi şi continua, ci nu spre a o pulveriza sau reduce?

Fără nici o prezumtiozitate, ca o simplă su­gestie, delà care plecând pot fi găsite multe alte mai perfecte, îmi voiu îngădui, la capătul acestor lungi constatări, să formulez o metodă nouă de organizare internaţională, un sistem nou, româ­nesc şi international în acelaş timp.

Această nouă concepţie pleacă delà o seamă de constatări a căror evidentă mi se pare neîn-doelnică :

1. Că majoritatea Statelor europene vor pacea.

22

5. Că pacea nu mai poate fi organizată eficace prin securitatea solidară, universalistă, oferită de Societatea Naţiunilor, fără ca totuşi majori­tatea Statelor să dispreţuiască iremediabil orga­nul genevez.

6. Că unitatea spirituală şi politică a conti­nentului nostru este destrămată şi nu se mai poate întemeia pe ea o formulă de pace indivi­zibilă, dar că trebue lucrat pentru reconstituirea ei, folosind toate alianţele şi înţelegerile exis­tente.

7. Că în Europa de azi se dă o luptă spirituală între comunism şi Conservatorismul national, luptă asemănătoare cu ciocnirile religioase din Evul mediu şi de natură să desfacă unele afinităţi politice sau să justifice imperialismul unor State, cari se fac avantgarda rezistenţii naţionale şi creştine.

8. Că orice operă de pace şi reconstrucţie eu­ropeană trebue să plece delà realitatea aceasta a diviziunii continentului şi să urmărească o re­grupare a forţelor pacifice, pornind delà parti­cular la general.

9. Că orice formulă regională trebue să fie

- 23 -

întemeiată pe o afinitate de interese şi o osmoză de curente spirituale, solidar garantate, spre a-i asigura continuitatea şi progresul.

7. Că această formulă regională trebue să fie o în-

mănuchere de forţe politice şi spirituale nepro-

VQcătoare şi care să constitue un zăgaz al ideo­

logiilor ce se găsesc azi în Europa într'o crân­

cenă ostilitate.

10. Că primejdia ordinei politice şi a păcii eu­ropene poate veni din partea imperialismelor naţionale sau a anarhiei sociale, care să surpe egalitatea Statelor europene sub ierarhia unei puteri sau să distrugă ordinea lor internă în convulsiunea sistemelor comunisto-anarhiste.

11. Că între Imperialismul german şi comunis­mul rus este normal să se organizeze o zonă izo­latoare, politic şi spiritual autonomă, care să împiedice, material şi abstract, atât ciocnirea cât şi înţelegerea acestor ameninţări comune ale Continentului nostru.

10. Că geograficeşte există o asemenea zonă

regională care poate izola regional cele două

primejdii şi că Statele cari o compun 'au şi

24

interese şi concepţii susceptibile de a fi sudate într'un sistem comun.

Pe aceste baze, iată posibilitatea ce se oferă oportun: Creiarea unui barai teritorial delà Bal­tică la Mediterană, intre Statele situate geogra-jiceşte în acest sector şi organizarea lor solidară şi neprovocatoare.

Formula politică şi juridică? Iat-o: Un tratat-declaraţie de neutralitate (nu în înţelesul absolut ci în sensul Pactului Societăţii Naţiunilor unit cu Pactul Kelogg) prin care Statele Baltice: Nor­vegia, Suedia, Estonia, Letonia, Danemarca, Olan­da, Polonia, apoi România, Cehoslovacia, Jugo-slavia, Grecia (eventual Bulgaria şi Turcia) de­clară că se abţin delà orice act de răsboi, în contra oricui.

In cazul când oricare dintre semnatari ar fi victima unei agresiuni (prin agresiune înţelegân-du-se încălcarea teritoriului, ca şi în declaraţia delà Londra pentru definirea agresorului) obli­gaţia de neutralitate încetează şi se naşte, obli­gaţia de asistenţă automată între semnatari.

Acest tratat de neutralitate, garanţie şi asis­tenţă reciprocă ar fi pus sub garanţia Franţei, Angliei şi eventual a Italiei. Cu obligaţia soli­dară pentru garantaţi de a da asistenţă, la rândul lor, garanţilor, în cazul când ei ar fi atacaţi,

- 23 -

săvârşindu-se în contra lor o agresiune nepro-vocată, iarăşi în înţelesul protocolului delà Lon­dra privitor la determinarea agresorului.

Care ar fi foloasele acestui sistem preconizat?

12. S'ar forma un teritoriu neutral delà Baltică la Mediterană reprezentând un strat pacific izo­lator între două regiuni ameninţătoare.

13. S'ar realiza un baraj politic şi spiritual în contra comunismului şi o pavăză în contra imper rialismului german; şi în acelaş timp o masă izolatoare capabilă să împiedice înţelegerea lor.

14. S'ar înfăptui o unitate spirituală europeană, în locul destrămării de azi, o coheziune statică, neprovocatoare, a celor cari vor pacea, putând servi la refacerea treptată a Societăţii Naţiunilor pe o bază europeană.

15. S'ar întinde concepţia înţeleaptă a neutra­lităţii pacifice, relative, practicată de ţările scan-r dinavice cu atâta folos în civilizaţia europeană; această formulă de neutralitate ar înlesni şi o adeziune de principiu a Statelor-Unite ale Ame-

26

ricei la acest sistem, întărindu-i prestigiul, ne­existând nicio incompatibilitate între concepţia neutrală americană şi aceia a noului grup eu­ropean astfel format.

16. S'ar înlesni şi întări pe o altă bază toate alianţele şi înţelegerile regionale existente, modi-îicându-li-se numai direcţia, fără a le atinge sub­stanţa.

17. S'ar înlesni şi organiza pe baze mult mai uşoare apărarea militară a Statelor intrate în sistem, reducând fronturile de luptă posibile şi dublând înţelegerea politică cu un pact de ligă militară preventiv organizată în comun pe fron­turile exterioare.

18. S'ar întări şi consolida sistemul. Micii An­tante şi al înţelegerii Balcanice, apropiindu-le de Polonia.

19. Polonia, cu garantarea acestui sistem apărat de Anglia şi de Franţa ar putea să iasă din cleş­tele odios de azi — între Rusia şi Germania — fără ca atitudinea ei de adeziune să însemneze osti­litate faţă de una din aceste ţări.

20. România ar vedea primejdia rusă înlăturată,

— 27 -

fără ca să acumuleze riscuri noui; deasemenea Cehoslovacia, în privinţa Germaniei.

10. Acest sistem regional ar izola comunismul rusesc şi ar împiedica penetraţia lui în Europa, prin barajul ce-1 reprezintă, constituind în acelaş timp o massă izolantă de apărare a Rusiei, pe care Germania n'ar putea-o considera ca ostilă ei de vreme ce luptă, sau pretinde că luptă şi ea pentru îndiguirea primejdiei comuniste.

Acestea ar fi foloasele noului instrument de pace preconizat: imparţial, neîndreptat în contra nimănui, folosind vechile alianţe, însemnând un sistem spiritual şi poîitic de încercuire, izolare şi calmare a primejdiilor europene, iată ce va fi noul pact.

Dar, mai ales, el ar însemna fundarea unei mistici noui a Statelor cari nu sunt mari Puteri a unei mistici de conservare naţională prin me­tode proprii, încetând de a mai fi instrumentul marilor Puteri în jocul lor de forţe şi organizând în modul acesta egalitatea internaţională efectivă.

Naţionalismul care frământă toate aceste State, şi-ar găsi o formulă nouă, autohtonă, de auto­apărare, care ar garanta securitatea fiecăruia. Ele nu şi-ar vedea sacrificat interesul naţional pentru jocul imperialismelor şi al comunismului.

— 28 -

Aceste State ar însemna în acelaş timp prin-tr'un asemenea pact un instrument de apărare a ordinei. politice şi sociale europene, deci o con­tribuţie fundamentală la menţinerea civilizaţiei continentului şi primul pas pentru înfăptuirea progresului.

Adeziunea Franţei la acest sistem cred că ar fi uşor de obţinut, mai ales că Franţa ar primj în schimb garanţia semnatarilor în folosul ei, în caz de agresiune,. ceeace ar însemna în rea­litate reeditarea sistemului actual, pe alte baze.

Adeziunea Angliei, ca garantă, recunosc că ar fi mai grea, dar nu imposibilă.

Fiindcă, sau Anglia se înţelege efectiv cu Italia şi în acest caz un asemenea pact, dublat de în­ţelegerea Anglo-Italo-Franceză evită răsboiul, deci garanţia ei nu va însemna în practică nici un risc; şi atunci Anglia o va da. t

Sau Anglia nu se înţelege cu Italia, heghemonia italiană în Mediterană creşte, drumul imperial este primejduit. Malta şi Egiptul adumbrite, — şi atunci Angliei, pentru a restabili echilibrul în Me­diterană nu-i rămâne decât să lucreze pe conti> nent; şi în acest caz Anglia îşi va da adeziunea la pactul propus ca să contracareze primejdia italiană.

Adeziunea Italiei este şi ea de presupus, de aşteptat. Nu numai fiindcă înţeleptul dictator

- 29 -

italian îşi va da seama de însemnătatea noului instrument de pace, care îi va permite o altă politică în bazinul Dunării; dar, fiindcă acelaş om de stat va pricepe că Austria rămâne cu simpla garanţie a Societăţii Naţiunilor, pe care ducele o cunoaşte prea bine din experienţa abi-siniană, ca s'o lase descoperită Germaniei, în loc s'o alăture noului sistem, odată cu garantarea Italiei.

Iată deci ce ar fi noul sistem de pace pe care îl preconizăm.

Desigur el este susceptibil de discuţii, de Critici. Se pot găsi altele mai bune.

Dar, propunerea lui ţinteşte să dovedească po­sibilitatea de a afla printr'un sistem naţional calea organizării internaţionale pentru ţara noastră.

El ţine seamă de toate realităţile internaţio­nale, de toate alianţele „fireşti şi legale", cărora le modifică forma şi direcţia, fără a le atinge substanţa; de toată lupta spirituală a continen­tului nostru, de primejdia comunistă ca şi de aceia a imperialismelor.

El adaptează nouile primejdii internaţionale şi le împiedică, fără închinarea Statelor „cu inte-

— 30 -

rese limitate" la sistemele Marilor Puteri, cre-

ind — cum am spus — mistica de rezistentă na­

ţională a acestor Naţiuni prin metode proprii,

fără a dispretui solidaritatea pacifică a marilor

Puteri. '

Micile State şi-ar îmbina astfel politica lor naţionalistă, pe care sunt çjeloase s'o conserve şi pe planul international, cu noua orientare a politicii lor externe.

Ele n'ar mai fi jocul orb al marilor Puteri şi ar înceta să mai trăiască în viata internaţională la umbra sistemelor creiate de acestea.

Cu noi şi pentru noi!

Iată lozinca pe care s'ar întemeia noul sistem naţionalist al „Puterilor cu interese limitate" împins pe planul internaţional.

Dacă am întreba opinia publică responsabilă şi mândră a oricăreia din acestea, dacă preferă să-şi continue drumul singure, sau să Ii—1 con­ducă alţii, sunt sigur că n'ar ezita să se alăture acestei lozinci noui.

flşa dar, România poate determina prin cu­getarea ei, prin acţiunea ei, o formulă nouă de politică externă. Şi aceasta nu ar fi o politică de izolare absurdă sau de neutralitate cata-leptică.

La lumina ei s'ar putea organiza mai târziu bazinul Dunării. Şi tot astfel s'ar renaşte o nouă

- 31 -

Societate a Naţiunilor, salvată de micile State, prin forţa şi credinţa lor, şi nu prin factice.a iluzie a sistemelor internaţionale experimentate şi caduce, ignorând particularismele naţionale şi primejdiile geografice ale fiecăruia.

Prin urmare, hotărît, domnul Gheorghe Bră-tianu are dreptate. Se poate face o politică românească în sistemele internationale. Şi ea este de preferat aceleia a sistemelor internationale în politica românească.

Desigur formula ce propunem nu este uşoară, nu este uşor practicabilă, sau nu este imediat realizabilă decât în parte. Se pot găsi altele mai bune şi mai rapide.

Dar, aceasta nu însemnează că n'avem datoria de a încerca să cugetăm pentru noi; ca şi pe aceia de a refuza să ne plecăm grumazii jugu­rilor vacante ale sistemelor internaţionale din Europa.

Şi aceasta nu se chiamă izolare absurdă şi laşe — ci mândrie naţională şi cugetare româ­nească.

DE ACELAŞ AUTOR:

Regimul Agrar Român şi Chestiunea Optanţilor Unguri.

Bucureşti, 1928, 288 pag. Curs de Drept Administrativ Internaţional (lit.) Bucureşti,

1929. Elemente de Drept Internaţional Public. Bucureşti, 1930,

164 pag. Organizarea Păcii şi Societatea Naţiunilor. 3 volume:

Voi. I. Originile, Bucureşti, 1929, 350 pag.

Voi. II. Pactul Societăţii Naţiunilor, Bucureşti, 1932, 400 pag.

Voi. III. Natura juridică a S. N., Bucureşti, 1932, 212 pag. La Vie Internationale de la Roumanie, în colecţia La Vie

Juridique des Peuples, Roumanie, Paris, 1933. Essai de Détermination Méthodologique du Droit Admi­nistratif International. 1935. Curs de Drept Internaţional Privat (lit.) 1936, 492 pag. Respect des Engagements Internationaux. Revision des

Traités et des Situations Internationales, Paris, 1936.

In volumul Sécurité Collective, Institut de Coopération

Intellectuelle (Société des Nations). Hotărîri Judecătoreşti şi arbitrale streine în România,

Bucureşti, 1936. Criza Societăţii Naţiunilor, Bucureşti, 1936. Le Fondement de la Société des Nations et la crise de

cet Organisme, Paris, 1937. Ce este şi ce poate fi revizuirea tratatelor internaţionale?

Bucureşti, 1937. Problemele păcii europene, Bucureşti, 1937.

30 LEI