Treceți la conținutul principal

Ion Varlam. NOUL TERORISM INTELECTUAL

NOUL TERORISM INTELECTUAL
Ion Varlam, București, “Căminul Românesc“, publicație a românilor din Elveția*
VARA trecută, o serie de organizații din țară (LICAR, UMRL, AFDPR, AVMR, AC, etc.) s-au adresat Justiției române pentru a deschide procesul comunismului și un grup de parlamentari europeni au lansat un apel cerând statelor ex-comuniste să nu mai întârzie judecarea crimelor totalitarismului marxist. Acestor inițiative, puterea de la București le-a răspuns prompt, ca deobiceiu printr-o nouă diversiune, creând „Comisia privind Holocaustul și consecințele lui în România”. După 1989, de fiecare dată că în România este vorba de a face procesul comunismului, românii sunt supuși șantajului cu antisemitismul. Deși este insinuat și nu declarat, scopul acestor campanii de propagandă – culpabilizarea colectivă a românilor – nu este mai puțin evident. Cum evident este și caracterul indiscutabil rasist al acestui demers.
Acuzația difuză și confuză de antisemitism este folosită de putere, întotdeauna solidară cu acuzatorii împotriva românilor, pentru a-i reduce la tăcere prin intimidare pe cei cărora nu le mai poate interzice prin teroare, deopotrivă, să ridice o privire critică asupra totalitarismului marxist, comparându-i crimele cu ale celui hitlerist, și să revendice închiderea complectă și eliminarea definitivă a parantezei totalitare, fără de care România nu va fi nici independentă, nici democrată. Dar stabilirea adevărului și restabilirea continuității statale întrerupte de ocupația sovietică implică lichidarea pozițiilor hegemonice deținute de către oligarhia creată de Stalin prin atribuirea mandatului de administrator colonial unui grup alogen – „minoritatea imperială”, cum o numesc unii sovietologi, – care nu acceptă nici să renunțe la privilegiile constituite prin crimă, jaf și fraudă, nici să-i fie date în vileag nelegiuirile.
În mod scandalos, cei care au instaurat la noi acest regim de natură criminală și de obârșie străină, trăgând un folos personal din crimă, pe care au erijat-o în mod de a guverna, pretind acum că, în România, ei, organizatorii terorii și beneficiarii persecuțiilor politice, ar fi fost prigoniți, ba, culmea, că și totalitarismul instaurat de ei ar fi avut conotații antisemite!
 Recursul sistematic la șantajul cu antisemitismul, ca mijloc de a preveni și împiedica tragerea ei la răspundere, îi aduce oligarhiei coloniale sovietice solidarizarea evreimii internaționale și sprijinul formidabilului aparat propagandistic al mass-media controlate de evrei. De aceea îl și folosește. Dincolo de scandalul pe care, din totdeauna, îl produc neadevărul și nedreptatea, este ciudat că cercurile evreiești care se solidarizează împotriva românilor cu minoritatea colonială la putere nu înțeleg că, procedând astfel, îi cauționează pe cei responsabili de crimele totalitarismului marxist și recunosc implicit că acest regim politic a fost agreat de ei – ceea ce este de natură să acrediteze teza că a fost dorit de evrei sau chiar întemeiat de ei. Or, susținerea călăilor nu poate decât să aducă ostilitatea victimelor, iar simpatia pentru totalitarismul marxist nu poate decât să îmbogățească argumentarul antisemiților.
Nucleul intelectual al oligarhiei coloniale sovietice, care-i asigură acesteia păstrarea hegemoniei ideologice acaparând structurarea discursului politic ti asumându-și rolul de politie a gândirii – prin decretarea a ceea ce este politically correct și fulminarea de excluderi sociale la adresa celor care se abat de la normele post-marxismului oficial -, este în continuare format din membrii grupului mandatat în 1945 de Kremlin pentru a concepe și elabora strategia de distrugere a României și a exercită acest magister nu sunt alții decât apropiații (rudele și acoliții) celor care au planificat la noi genocidul marxist, adică dezumanizarea persoanei (îndobitocirea omului prin distrugerea conștiinței și a demnității) și eradicarea identității naționale (destructurarea și obliterarea factorilor determinanți ai specificului românesc).
Principalii responsabili ai cortegiului de orori generate de realizarea acestui proiect – exterminarea în massă, sistematizarea torturii, reeducările, lagărele de muncă silnică, etc. –, nu sunt executanții acestor crime – securiștii – ci autorii lor, cei care le-au imaginat, le-au programat și le-au justificat. Locul tainic în care mandatarii Moscovei, inițial numiți de Stalin, pregăteau lichidarea României și anihilarea românilor, secția ideologică a CC. al PCR, era domeniul rezervat al străinilor, Internaționala marxistă ne putând încredința unor români distrugerea propriei lor țări și a propriului popor. Un veteran al acestei oculte, care și astăzi semnează cu numele conspirativ de agent sovietic (Pavel Câmpeanu), scrie în oficiosul establishmentului intelectual marxist – gazeta „22” (nr. 9/2001) – că, până la mijlocul anilor ’80, în acest departament al partidului unic nu pătrunsese încă „niciun etnic român” (acest lucru fiind adevărat și pentru conducerea Securității, cât a durat marea teroare, din 1948 până în 1955). Iată deci, din sursă autorizată, confirmarea explicită a naturii implicit rasiste (anti-românești) a dictaturii impuse și menținute de o armată de ocupație, camuflată în haine civile sub Gheorghiu-Dej și în straie țărănești de distrugătorul satului românesc – Ceaușescu.
Mizând pe faptul că, de frica șantajului cu antisemitismul, presa românească nu va îndrăzni să publice nicio dezmințire sau punere la punct, precum și pe lipsa de memorie și de informare a opiniei publice, cei care au preluat de la marii preoți ai marxismului misiunea distrugerii specificului românesc – nu prin teroare, ci prin prin culpabilizare, denigrare și ridiculizare, și nu în numele marxismului, ci al ideilor astăzi politically correct – încearcă să-și construiască o legitimitate socială și să-și refacă o virginitate morală plângându-se c-ar fi fost persecutați de către regimul instaurat de propria lor familie, sub care s-au bucurat numai de privilegii, unii din ei mergând până la a poza în victime ale unui pretins antisemitism.
Spre pildă, mai recent, dl. Andrei Oisteanu (tot un nume conspirativ) – fiul și nepotul unor notorii agenti sovietici, frații Oigenstein, amândoi membri ai ocultei menționate mai sus, și unul din post-marxiștii care vrea să-i învețe pe români ce este democrația, după ce familia lui i-a pus capăt și i-a „lichidat moral și fizic” pe democrați. De altfel, în melodramatica prosopopee pe care i-o publică „22”-ul, dl Oișteanu recunoaște fără să vrea privilegiile de care se bucura în momentul „prigoanei” pe care o descrie. Într-adevăr, cine în România, în afara odraslelor de nomenclaturiști și a agenților în misiune putea, până în 1989, pleca să studieze în Occident (mai cu seamă în SUA și când era vorba de materii supuse strictului control al politiei gândirii, exercitat până atunci de propriul său unchi, Leonte Răutu)?
În fruntea Institutului pentru Studierea Holocaustului în România, creat ca mijloc de a contracara procesul comunismului, Președintele Iliescu i-a numit pe niște străini, ceea ce denotă lipsa oricărui simț al demnității naționale, care sunt și niște verificați dușmani ai românilor. Este vorba de dnii Radu Ioanid (tot un nume conspirativ), director la Muzeul Holocaustului de la Washington – deja însărcinat de dl. Iliescu cu culpabilizarea Armatei române, căreia îi ține prelegeri despre pretinsa ei implicare în Holocaust -, Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel, și Jean Ancel de la Institutul Yad Vashem. Cel dintâi este fiul unui agent sovietic, recrutat și format la Moscova în aceeași perioadă cu Ion Iliescu, și a unei nomenclaturiste de rang înalt (din învățământul politic al PCR), deci un privilegiat și un beneficiar maxim al totalitarismului marxist. El însuși a fost un important complice al puterii comuniste, fiind principalul colaborator al altui mare dușman al românilor – Rabinul Mozes Rosen, plenipotențiarul lui Ceaușescu în relațiile cu SUA, care a declarat în 1990 că „pentru evrei, o Românie comunistă este mai bună decât una democrată”. Dl. Ioanid este legat de Președintele Iliescu prin nevoia de a-si proteja părintii și a se proteja pe sine de tragerea la răspundere care ar decurge din darea în vileag a rolului pe care l-au jucat până în 1990 (și chiar după) și cunoașterea adevărului despre activitatea lor antidemocratică și antiromânească.
Dl. Elie Wiesel s-a afirmat ca dușman al românilor prin insistența cu care perseverează să atribuie autorităților române arestarea sa și a familiei sale, la Sighet, după ce în multiple rânduri i s-a atras atenția că, în acel moment, Maramureșul depindea de guvernul de la Budapesta, Transilvania de Nord fiind anexată la Ungaria în septembrie 1940. Nici credibilitatea dlui Ancel nu este mai puțin îndoielnică, respectul dsale pentru adevăr ne fiind mai prejos decât cel de care dă dovadă laureatul Premiului Nobel. Cifrele pe care le înaintează (după 1984) – atribuind regimului Antonescu răspunderea pieirii a 410.000 evrei români – țin de imposibilitatea practică, vădita lor „umflare” denotând intenții clar inamicale față de România. 
Din coroborarea datelor furnizate de sursele cele mai autorizate – conducerea laică și religioasă a comunităților evreiești și Institutul național de Statistică din România – reiese că totalul populației evreiești a teritoriilor rămase sub autoritatea statului român după 30 august 1940, cca. 330.000 de persoane (la care s-au adăogat cei aproximativ 100.000 de evrei care s-au refugiat în timpul războiului din țările vecine – numai din Ungaria, peste 80.000 în vara lui 1944) era inferior sumei prezentate de dl Ancel. Cum populația evreiască a României era, în ciuda pierderilor din Transnistria, sensibil mai importantă la sfârșitul războiului decât la venirea la putere a lui Antonescu, este clar că niciun om de bună credință nu poate lua în serios afirmațiile dlui Ancel. Iar dacă dsa include în calculele sale populația evreiască a provinciilor anexate de vecinii României în urma Pactului sovieto-nazist de la 23 august 1939, nici statul antonescian, nici românii în genere, nu pot fi ținuți responsabili de soarta ei.
Atitudinile acestor domni ne îndrituiesc să deducem că înverșunarea cu care domniile lor sfidează adevărul susținând niște imposibilități practice – în ciuda dezmințirilor pe care li le aduce materialitatea faptelor – este motivată de ostilitatea fată de poporul român și de voința de a-i dăuna prin calomnie.
Supraviețuitorii universului concentraționar marxist își aduc bine aminte că, în perioada de mare teroare (1948-1955), conotația antisovietică sau/și antisemită a oricărui capăt de acuzație – de la omisiune de denunț și agitație publică până la uneltire contra ordinii sociale și înaltă trădare –, era determinantă pentru calificarea ca „fascist” a inculpatului, aceasta constituind o circumstanță agravantă pe care anchetatorii urmăreau sistematic s’o „dovedească” prin mărturisiri și mărturii smulse de securiști grație metodelor pe care le știm. Ca urmare a acestui lucru, sute de mii de români, din care mulți au pierit în cursul detenției, au fost pe nedrept condamnați.
Respectul față de adevăr și fată de dreptate ar trebui să-i determine pe purtătorii de cuvânt ai unui popor care de la intrarea sa în istorie s-a afirmat prin acuta luciditate a conducătorilor săi și prin setea sa de justiție, să se desolidarizeze de aceia care, colaborând cu ocupantul sovietic și făcându-se instrumentele totalitarismului marxist (nu mai vorbesc de cei direct vinovați de crimele acestuia), s-au discreditat prin caracterul funciar antiromânesc și antidemocratic al activității lor din perioada 1945-1989, indiferent dacă sunt sau nu evrei. De asemenea, este deosebit de important, atât pentru cauza evreiască în genere, cât și spre îmbunătățirea relațiilor dintre evrei și români, ca persoanele însărcinate cu clarificarea unor chestiuni atât de delicate cum sunt proporțiile efective (și exacte) ale suferințelor prin care evreii din România au trecut în timpul ultimului război mondial și a rolului însemnat pe care o serie de evrei l-au jucat în instaurarea și menținerea regimului totalitar marxist, să nu fie recrutate din rândurile celor interesați să ascundă adevărul și să camufleze realitatea.
În fine, orice colaborare cu persoane atât de evident și de grav compromise de rolul pe care l-au jucat până în 1990 (si, cu „mineriadele”, după aceea), cum este d-l Ion Iliescu, are un efect contraproductiv, atât pentru restaurarea democrației în România, cât și pentru interesele evreilor din țară și din străinătate, deoarece oprobriul cu care s-au acoperit membrii nomenclaturii marxiste se răsfrânge inevitabil asupra tuturor celor care se asociază cu ei.
Din păcate însă, membrii cercurilor evreiești care fac presiuni asupra României preferă să adopte poziții duplicitare și să reacționeze în mod discriminatoriu, practicând indignarea selectivă. Astfel, la orice comemorare a lui Antonescu au reacții deplasate (mareșalul este cel care a refuzat să-i predea pe evrei nemților precum și să se alinieze la politica rasială a celui de al III-lea Reich) și ne bombardează cu proteste vehemente, în care românii (ale căror sacrificii din Rusia i-au salvat pe evreii din România de soarta celor din Ungaria) sunt acuzați de antisemitism atunci când unei străzi i se dă numele lui Antonescu, sau i se inaugurează acestuia un bust în curtea bisericii ctitorite de el.
O înțelegere care urmărește să-i impună unui terț un punct de vedere sau o decizie care-l privește direct, fără ca el să fie consultat sau fără ca poziția lui să fie luată în considerație, se numește conspirație. Prin urmare, românii sunt pe deplin îndreptățiți să considere conivența dintre responsabilii totalitarismului marxist și cei care vorbesc în numele evreimii internaționale, pe care o constată de fiecare dată când este vorba de a face procesul comunismului, ca fiind o conspirație îndreptată împotriva aspirației lor legitime la restaurarea democrației – imposibilă fără prealabila stabilire a adevărului cu privire la nelegiuirile din perioada comunistă și fără a face dreptate românilor, spre contopirea ei în imperiul marxist universal și a lor în massa informă a populației acestui stat global.
Ion Varlam
Text re-publicat. 26 septembrie 2010

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Radio Erevan Bancuri din Epoca de glorie a bancurilor

1 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Este bine să dormim cu fereastra deschisă? Radio Erevan răspunde: Da, dar cu o femeie este mai bine.
2 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Este adevărar că poetul Maiakovsky s-a împuşcat? Radio Erevan răspunde: Da, este adevărat, pentru că ultimele lui cuvinte au fost: Nu trageţi, tovarăşi.
3 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Care este diferenţa dintre capitalism şi comunism? Radio Erevan răspunde: Într-o societate capitalistă omul exploatează omul, în cea socialistă este exact invers.
4 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Care este diferenţa dintre comerţul capitalist şi cel socialist? Radio Erevan răspunde: Comerţul capitalist înseamnă că totul este de vânzare. Comerţul socialist înseamnă că totul este de cumpărat
5 Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Care este diferenţa dintre basmele ruseşti şi englezeşti? Radio Erevan răspunde: Basmele englezeşti încep cu: A fost odată ca niciodată. Ale noastre încep cu: Va fi odată.…