Conferința internațională: Memoria Holocaustului şi antisemitism în Europa Centrală şi de Est. Repere comparative
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie
Wiesel” în cooperare cu Fundaţia ”Friedrich Ebert” şi cu sprijinul
Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti a organizat luni, 14 mai 2007, conferinţa internaţională cu tema „Memoria Holocaustului şi antisemitism în Europa Centrală şi de Est.Repere comparative”.
Au susţinut comunicări oameni de ştiinţă, jurnalişti şi reprezentanţi
ai unor ONG-uri din România, Germania, Ungaria, Polonia, Federaţia Rusă
şi Israel, care au prezentat cele mai recente dezbateri asupra memoriei
Holocaustului în ţările din Europa Centrală şi de Est şi strategii de
prevenire şi combatere a negaţionismului şi antisemitismului.
Premergător conferinţei OSCE la nivel ministerial privind combaterea
discriminării şi promovarea respectului şi înţelegerii reciproce (07-08
iunie 2007, Bucureşti), evenimentul din 14 mai are o semnificaţie
deosebită, relevând preocupările autorităţilor române pentru prezentarea
corectă a istoriei Holocaustului din ţara noastră şi demersurile pentru
ca tinerii din învăţământul preuniversitar şi universitar să primească o
educaţie adecvată în acest sens, în spiritul valorilor autentice ale
democraţiei.
Compararea cu experienţa altor ţări din centrul şi estul Europei,
precum Germania, Federaţia Rusă, Ungaria, Polonia, dar şi din Israel,
cunoaşterea mijloacelor acestora de prevenire şi combatere a
antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi negaţionismului vor facilita
asumarea valorilor şi principiilor democratice ale dialogului şi
respectului faţă de celălalt.
Lucrările s-au desfăşurat la sediul Institutului Naţional pentru
Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, din strada Vigilenţei
nr. 3, sector 5, Bucureşti.
Se non e verro e ben trovato !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu