Statutul Partidului LISTA NAȚIONALĂ

Publicat de Ion Coja in Lista naţională pe 11.02.2016

Partidul LISTA NAȚIONALĂ
  
Statutul PLN
 
Articolul 1.
Partidul Lista Națională ia naștere ca persoană juridică în conformitate cu legile în vigoare și cu prevederile Constituției României. Activitatea pe care o va desfășura va respecta cu strictețe acest cadru juridic.
Denumirea integrală este Partidul Lista Națională, iar denumirea prescurtată este PLN.
Semnul permanent de identificare al PLN este un cerc în care este înscris un pătrat, semnificând cvadratura cercului, simbol al strădaniei minții omenești de a se apropia de Dumnezeu, de Adevăr… În interiorul patratului sunt înscrise literele LN. Acesta este și semnul electoral al PLN.
Atașăm în Anexă semnul permanent de identificare, alb-negru și color.
Sediul central al PLN se află în București, pe Șoseaua Nicolae Titulescu 95-103, scara C, ap. 147, sector 1.

Articolul 2.
PLN prin activitatea sa își propune exclusiv obiective politice, puse în slujba interesului național al României, al națiunii române, al cetățenilor români.
PLN îşi asumă menirea de a susține și promova idealurile politice care au însuflețit dintotdeauna istoria românilor. Nu ne simțim legați ori dependenți programatic de nici una dintre ideologiile politice care s-au succedat la guvernarea României în epoca modernă, de la 1848 încoace. Încercăm să ne dedicăm strict și exclusiv unei politici a interesului național, cu atât mai necesară azi, în condițiile mondializării, ale globalizării.
Din această perspectivă facem constatarea că nicio ideologie, niciun partid, de stânga, de dreapta sau de centru, nu se poate considera că deține monopolul interesului național sau că este ori a fost port-drapelul unic sau exclusiv al interesului național. PLN va practica un eclectism doctrinar, pragmatic, ferindu-se de orice exces, într-o direcție sau alta. Ne este complet străin șovinismul, ura de clasă sau de rasă, spiritul discriminator pe temeiuri respinse de legile și tradițiile românești, de legile și practicile Uniunii Europene.
Considerăm că este de interes național major ca rolul statului național să fie sporit și armonizat cu mutațiile care se produc în lumea de azi.
Articolul 3.
Drepturile și îndatoririle membrilor PLN decurg din Programul politic asumat de PLN.
Poate fi membru al PLN orice cetățean român cu drept de vot. Cererea de înscriere în PLN trebuie să fie însoțită de o recomandare de primire în PLN din partea unui membru al PLN sau din partea unui academician, a unui general, a unui (fost) parlamentar, a unui preot sau a unui fost profesor, indiferent de apartenența politică a celui care face recomandarea. Recomandarea va face referință la (1) onestitatea solicitantului, conduita corectă în societate, în viața de familie, și la (2) sensibilitatea/disponibilitatea sa față de nevoile și apirațiile comunității, locale sau naționale.

Notă: prin „fost profesor” se înțelege persoana care i-a fost profesor petentului și îl cunoaște din vremea studiilor efectuate de petent. E de la sine înțeles că toate persoanele care vor face recomandări se află în situația de a-l cunoaște personal pe petent și de a a putea gira moral pentru acesta.

Articolul 4.
Membrii PLN au următoarele drepturi:
– Să activeze într-o organizație teritorială;
– Să se pronunțe, prin notificări și propuneri verbale sau în scris, la orice nivel doresc, cu privire la problemele legate de viața de partid, de statut și de program politic;
– Să fie analizate cu toate seriozitatea și responsabilitatea propunerile sale și să primească un răspuns judicios întocmit;
– Să aleagă singur din ce structură organizatorică teritorială face parte;
– Să participe la luarea deciziilor în mod democratic, în organizația teritorială din care face parte fiecare, precum și în forurile/structurile superioare, dacă va fi ales, delegat sau desemnat să-și reprezinte colegii.
– Să aleagă și să fie aleși în structurile de organizare și conducere ale PLN;
– Să inițieze acțiuni și activități ale PLN, în conformitate cu Programul și Statutul PLN;
– Să facă propuneri de modificare ori completare la Statutul și Programul PLN;
– Să demisioneze din partid în orice moment, cu efect imediat;
– Să motiveze demisia în fața colegilor de organizație teritorială;
– Să recomande noi membri pentru partid. Dacă numărul persoanelor recomandate de același membru PLN trece de 15 persoane, cu acordul acestora se poate constitui o listă personală de membri PLN recomandați de aceeași pesoană: Lista lui Popescu, Lista lui Ionescu ș.a.m.d. Fiecare listă își stabilește structura organizatorică și obiectivele, activitățile etc., așa cum crede de cuviință și informează asupra acestui fapt conducerea județeană sau națională a PLN.

Articolul 5.
Menirea acestor liste este să încurajeze gruparea membrilor PLN (și) pe afinități sufletești, pe cunoașterea directă, nemijlocită, pe socializarea prietenescă, pe spiritul de concordie și frățietate între oameni care decid după inima lor să se solidarizeze și să acționeze în comun. Prezența pe o listă personală nu afectează și nu suplinește activitatea în cadrul obligatoriu al organizației locale. Gruparea în liste personale nu se substituie organizațiilor locale, iar activitatea în cadrul listei nu scutește de obligațiile față de organizația locală. Participarea la viața și activitățile listei este benevolă, poate fi întreruptă sau reluată după voia fiecăruia, fără nicio consecință privind situația în partid a persoanei în cauză.
Principala preocupare în cadrul Listei personale este identificarea persoanelor demne de a figura pe Lista Națională a PLN. Lista Națională a PLN cuprinde numele colegilor de partid care prin activitatea lor se bucură sau merită să se bucure de respectul public, de o notorietate națională. PNL este preocupat de susținerea acestor persoane în vederea valorificării integrale a potențialului lor creator, indiferent de domeniul lor de activitate.
PLN tutelează strict administrativ alcătuirea Listei Naționale Lărgite, LNL. Pe această listă – niciodată completă, încheiată, vor figura și persoane care nu sunt membri ai PLN, dar a căror prestație publică este apreciată de PLN că servește cauza interesului național. În principiu, majoritatea persoanelor înregistrate pe Lista Națională nu fac parte din PLN. Persoanele din afara PLN înregistrate pe Lista Națională Lărgită nu participă la activitățile PNL decât dacă sunt invitați personal și dacă acceptă invitația. Aceste persoane nu au nicio obligație față de PNL, nicio tangență sau legătură de ordin ideologic sau organizatoric. Sunt persoane care se bucură însă de respectul și prețuirea publică a PLN, persoane considerate, după criteriile PLN, modele de comportament civic. În intenția noastră, prin alcătuirea Listei Naționale Lărgite vom face cunoscute mai bine valorile pentru a căror consolidare în mentalul comunitar românesc am decis să înființăm Partidul nostru. 
Pe Lista Națională Lărgită pot figura și persoane care sunt membri ai altor partide și care se bucură de respectul membrilor PLN. De asemenea, foarte probabil, vor fi pe Listă și persoane care nu au dreptul să facă politică de partid, dar care merită respectul și prețuirea publică pentru activitatea lor: magistrați, clerici, militari, diplomați etc. Prezența unor astfel de persoane pe lista națională este un semn al prețuirii publice.
Nota bene: Pentru înregistrarea și consfințirea unui nume pe LNL nu este nevoie să se ceară acceptul persoanei respective! LNL constată și înregistrează o stare de fapt și atât!
Prin prezența pe această listă a unor concetățeni de ispravă, PNL dorește să fortifice în societatea românească respectul public pentru profesionalism, competență, valoare morală, civică, indiferent de culoarea politică! Și mai ales fără culoare politică. Prin alcătuirea în timp a Listei Naționale Lărgite s-ar putea spune că se va face astfel un recensământ neoficial, sui generis: recensămîntul cetățenilor români pe care, din perspectiva noastră, a PLN, Țara poate conta.
Alcătuirea Listei Naționale Lărgite este o activitate publică, civică, se va face prin consultarea opiniei publice, în urma unei campanii permanente de informare a publicului. Organizarea acestei activități cade în sarcina președintelui PLN.


Articolul 6.
Membrii PLN au următoarele obligații și îndatoriri, liber asumate:
– Să respecte și să aplice Constituția și legile Țării atât în cadrul PLN, cât și în viața privată;
– Să țină la demnitatea de cetățean român, la prestigiul calității de membru al PLN și să se comporte în consecință;
– Să facă parte dintr-o structură teritorială a PLN și să răspundă la solicitările organizației;
– Să se implice în activitatea PLN fie prin activități inițiate personal, fie prin însărcinări primite și acceptate în cadrul organizației din care face parte;
– Să știe în orice moment care este rostul și menirea sa în PLN, prin ce activitate anumită sau preocupare se face util organizației;
– Să se preocupe de depistarea unor concetățeni de valoare pe care să-i atragă în PLN, îndeosebi a acelor persoane care merită sprijinul PLN pentru a fi promovate în spațiul public și ajutate să-și pună în valoare mai bine potențialul profesional, disponibilitatea de a se dedica vieții publice;
– Să respecte competența și valoarea concetățenilor, a colegilor din PLN, să se bucure dacă i se ivește ocazia de a sprijini reușita altuia;
– Să se preocupe de identificarea ori imaginarea unor acțiuni concrete prin a care PLN să-și atingă obiectivele pentru care se înființează și funcționează.

Articolul 7.
Sancţiunile disciplinare şi procedurile prin care acestea pot fi aplicate membrilor PLN
Membrii PLN care se abat de la litera și spiritul statutului și programului PLN vor fi sancționați, în funcție de gravitatea faptelor, cu

1. atenționare.

1. avertisment colegial, în cadrul organizației teritoriale
2. avertisment de partid, adus la cunoștința întregului partid
3. suspendare pe un trimestru, două, trei sau un an de zile, adusă la cunoștința întregului partid
4. excludere, adusă la cunoștința întregului partid.

În cazul sancțiunilor numerotate 3, 4, 5, persoana incriminată are dreptul la contestație, la recurs.
De asemenea, persoana în cauză va fi în mod obligatoriu înștiințată asupra situației în care se află. Este obligatoriu ca persoana în cauză să fie invitată la întrunirea colegilor care decid asupra comportamentului său. La întrunirea „de judecată” cel vizat se poate prezenta și însoțit de 1-3 colegi care cunosc situația discutată și pot pleda în apărarea învinuitului. La ședința „de judecată” are dreptul să participe și persoana care l-a recomandat pe „inculpat” la primirea în PLN.
Primele două forme de sancționare se decid de către președintele organizației teritoriale, iar ultimele trei se decid de președintele PLN. Pentru ultimele două, este nevoie și de acordul Biroului Central, dat prin vot secret.
Propunerea de sancționare poate veni de la orice membru al PLN, cu o argumentație/motivație ce se aduce la cunoștința persoanei în cauză.
Dacă faptele luate în discuție au caracter penal, președintele PLN sesizează organele de stat competente, conform legii care pedepsește tăinuirea sau favorizarea infractorului.


Articolul 8.
Pentru soluţionarea diferendelor dintre membrii de partid politic sau dintre aceştia şi conducerea organizaţiilor partidului se constituie comisii de arbitraj la nivelul central al partidului şi la nivelul organizaţiilor județene. În prima fază, Președintele PLN, respectiv președintele județean, oferă o soluție de conciliere. Dacă aceasta nu este acceptată de una din părți, cauza este înaintată la comisia de arbitraj.
Membrii comisiei de arbitraj sunt aleşi pe o durată de 4 ani, prin vot secret. Comisia de arbitraj este organizată şi funcţionează conform unui regulament propus de președinte, discutat și aprobat la prima Conferință Națională. Regulamentul trebuie să asigure părţilor dreptul la opinie şi dreptul de a se apăra, dreptul la recurs, precum şi proceduri colegiale, echitabile, de decizie.


Articolul 9.
Votul în PLN. Procedura de alegere a organelor executive şi competenţele acestora
Procedura de alegere a organelor executive este votul secret. Mai exact spus, votul secret controlat.
Notă: prin vot secret controlat se înțelege acea procedură de vot obișnuită – cu cabină de vot sau ceva similar etc., prin care ne putem asigura ca nimeni să nu vadă conținutul buletinului de vot, felul cum s-a votat pe buletinul de vot. Se evită falsul vot secret practicat în Parlamentul României și la majoritatea alegerilor de partid, unde nu există de fapt vot secret.
În dorința de a se asigura o participare cât mai directă, mai eficientă și mai reală a membrilor PLN la activitate partidului, imediat după înființarea PLN, conducerea partidului își asumă obligația de a întreprinde tot ce-i stă în putință pentru a introduce în PLN votul electronic și votul prin corespondență. În acest scop se va organiza un concurs public pentru găsirea celei mai bune formule tehnice de vot prin corespondență și vot electronic. La primul Congres Național se va decide în această privință, în funcție de rezultatul concursului.
Votul electronic și votul prin corespondență este pus la dispoziția tuturor membrilor.

După fiecare Congres Național și Conferință națională se organizează un vot, electronic sau prin corespondență, un referendum, prin care fiecare membru PLN are de răspuns prin DA sau NU sau PARȚIAL la întrebarea: Ești de acord cu deciziile luate la Congres? Dacă majoritatea răspunsurilor primite este NU, se mai ține un referendum intern pe întrebarea Consideri că este nevoie de un nou Congres?  Dacă răspunsul este DA în proporție de 60%, în termen de 3 luni se organizează o Conferință Națională care va discuta situația. Deciziile acestei Conferințe sunt validate după un referendum. În caz de invalidare, repetarea Conferinței poate fi suspendată printr-un act de autoritate al Președintelui, al Prezidiului sau al BEX-ului. În caz contrar, se organizează o Conferință Națională după o perioada de 12 luni.
Orice grup de 50 persoane, din cel puțin 10 organizații județene, poate dispune organizarea unui referendum, pe un anumit chestionar, cu obligația de a acoperi cheltuielile prilejuite de referendum. BEX poate suspenda această obligație dacă consideră corectă, justificată și benefică ținerea referendumului respectiv.

Articolul 10.
Participarea prin delegare la întrunirile PLN se organizează prin stabilirea mai întâi a unei norme de reprezentare. Norma de reprezentare se stabilește în funcție de (1) numărul total al celor cu drept de a fi reprezentați și (2) capacitatea, numărul de locuri, al incintei în care se ține întrunirea.

NOTA BENE: În PLN, cu acordul colegilor de partid, vom experimenta o formulă nouă de desemnare a delegaților / reprezentanților PNL, precum urmează.
După stabilirea normei de reprezentare, desemnarea delegaților se face în două etape: în prima etapă sunt desemnați delegații cu mandat direct. De exemplu, dacă norma de reprezentare este de 1 la 10, orice grup de 10 membri constituit ad hoc are dreptul să-și desemneze reprezentantul. Grupul respectiv, după ce și-a desemnat reprezentantul, iese „din joc”, nu mai contează la vot în desfășurarea procesului electiv. În mod corespunzător cu numărul celor care au primit mandat direct, numărul delegaților rămași să fie aleși prin vot comun scade. Bunăoară într-o organizație cu 500 de membri, dacă s-au constituit 20 de  grupuri de 10 persoane care au încredințat mandat direct unor colegi, mai rămân disponibile 50-20=30 de locuri pentru reprezentanții delegați prin vot indirect, „clasic”. Dreptul de a vota pentru desemnarea celor 30 de reprezentanți îl au cei care nu și-au dat mandatul direct nimănui: 500-200=300. Cei care și-au dat votul prin mandat direct rămân însă pe lista celor care pot fi propuși să reprezinte ca delegați comunitatea PLN de care aparțin.
În faza a doua a procesului de desemnare a reprezentanților, cei 300 de membri care nu și-au ales un reprezentant direct, votează după procedura curentă azi.
Acest sistem, după calculele specialiștilor, împiedică formarea unor „bisericuțe”, a unor „coterii”. În cazul formulelor de vot actuale, „clasice”, îndătinate, grupuri minuscule omogene, bine organizate, pot distorsiona voința alegătorilor. Pot împiedica delegarea ca reprezentanți a unor persoane pe care grupul nu le agreează. Chiar dacă majoritatea ar dori să fie reprezentată de persoana respectivă.
Experimentarea acestui sistem se va discuta și decide la prima Conferință Națională. Alegerea delegaților la această Conferință se va face după procedura „îndătinată”.
Daca se acceptă experimentul, după ce acest sistem de delegare va fi încercat de trei-patru ori, membrii PNL vor decide prin referendum dacă și-l însușesc definitiv.


Articolul 11.
Organele executive ale PNL sunt, în ordinea crescândă a competențelor, următoarele:

1. Organizația comunală;
2. Organizația orășenească/municipală;
3. Organizația județeană
4. Organizația națională.

Organele executive, indiferent de nivel, pot reprezenta partidul politic faţă de terţi la nivelul corespunzător, pot deschide conturi la bancă şi răspund de gestionarea acestora în fața celorlalți colegi sau în fața BEX.

O organizație comunală sau orășenească/municipală pentru a se constitui ca atare are nevoie de un minim de 11 persoane, care își aleg un șef, prin vot secret.
La nivel județean este nevoie de un minim de 33 de persoane înscrise în PLN. Prin vot secret este ales un comitet director județean și un președinte județean. În organizațiile cu peste 200 de membri, dintre membrii comitetului director se alege un birou executiv BEX, de șase persoane, prin votul deschis al comitetului director. Alegerile în organizațiile locale se țin o dată la patru ani, înaintea alegerilor locale, cu 6 sau 12 luni. Sau mai devreme, oricând, prin hotărîrea motivată a Biroului Executiv al Comitetului Național-BEX, dacă acesta consideră necesar.

Organizația comunală și orășenească
– validează noile înscrieri și încadrează noii membri în activitatea de partid prin însărcinări exact formulate;
– stabilește care obiective din programul național al PLN pot fi vizate prin activitatea organizației respective și face cunoscut organelor de partid centrale ce își propune să facă, ce sarcini își asumă;
– elaborează amănunțit strategia electorală pentru localitatea respectivă, identifică particularitățile și specificul comunității respective, din perspectivă electorală;
– identifică persoanele care merită încrederea publică și suportul PLN pentru a se face cât mai utili comunității;
– identifică persoanele cu probleme, îndeosebi de ordin comportamental, tineri mai ales, și colaborează cu școala, biserica, organele de ordine, pentru a remedia situația acestor persoane;
– colaborează cu Ministerul Muncii pentru corecta aplicare a politicii sociale a Guvernului, pentru combaterea parazitismului social, a evaziunii fiscale etc.

Organizația județeană
– verifică și îndrumă activitatea organizațiilor de pe teritoriul județului;
– stabilește problemele și nevoile pe care le au locuitorii județului și le aduce la cunoștința guvernului, a conducerii centrale a PLN, eventual cu propuneri de rezolvare realiste;
– pe baza unei analize serioase, la care invită specialiștii necesari și accesibili, întocmește o strategie de dezvoltare a județului pe o perioadă de timp mai îndelungată, parte din strategia națională a PLN de dezvoltare a României;
– monitorizează atent activitatea unui minister sau două, potrivit repartizării stabilite la Conferința Națională.

Articolul 12.
Conducerea PLN este asigurată de Conferința Națională, care se ține la un interval de maxim 4 ani. Depășirea cu 6 luni a intervalului de 4 ani îndreptățește convocarea Conferinței Naționale de către orice grup grup de inițiativă care, în termen de 3 luni, obține cele mai multe semnături de susținere din partea membrilor PLN.
La Conferința Națională se aleg organele de conducere efectivă, a căror principală preocupare este să dea viață deciziilor luate la Conferința Națională. În acest scop, Conferința alege un președinte, un Comitet Național, un secretar executiv, trei vicepreședinți. Alegerea președintelui se face după ce fiecare candidat la funcția respectivă și-a depus în scris proiectul politic, cel mai târziu cu două săptămâni înainte de întrunirea delegaților la Conferință. Alegerea se face prin vot secret controlat. Conferința poate aduce modificări la Statut și Doctrină, cu condiția ca propunerile în acest sens să fie aduse la cunoștința tuturor membrilor PLN cu cel puțin două săptămâni înainte de Conferință.

Articolul 13.
Președintele PLN are menirea
– să reprezinte PLN de câte ori este nevoie, pentru a prezenta activitatea și organizarea PLN, pentru a-i promova imaginea și interesele;
– să vegheze la respectarea statutului PLN și a programului politic;
– să se preocupe de implicarea cu demnitate și eficiență a PLN în viața politică;
– să ridice prestigiul PLN atât prin ținuta sa publică, cât și prin viața privată;
– să cunoască viața politică internă și internațională, să acomodeze acțiunile PLN la realitatea concretă internă și internațională;
– să țină legătura și să trateze cu autoritățile publice pentru a le face cunoscut punctul de vedere al PLN în problemele de interes național.
În mare, și păstrând proporțiile, acestea sunt și atribuțiile președinților județeni ai PLN.

Articolul 14.
După alegerea președintelui, urmează alegerea prin vot secret a noului Comitet Național, prescurtat CN.
Comitetul Național alege prin vot secret un Birou Executiv, prescurtat BEX, care își alege prin vot secret un șef al Biroului Executiv. Candidații la preșidenția partidului care obțin în primul tur cel puțin 10% din voturi fac parte din oficiu din BEX. Candidatului la preșidenția partidului care a obținut în turul doi peste 40% din voturi i se oferă funcția de vice-președinte al partidului, pe care o acceptă sau nu, după cum îi este voia.
La cererea președintelui, adresată Comitetului Național, după alegerea șefului BEX se poate face completarea biroului cu persoane desemnate direct de președinte. Numărul acestora nu poate depăși o pătrime din numărul celor aleși prin vot.
Șeful BEX este și prim vice-președinte al PLN. Rolul său este de a-l seconda și suplini la nevoie pe președinte. Prim vice-președintele PLN cunoaște și îndrumă activitatea din teritoriu, verifică respectarea angajamentelor asumate de organizații și de liderii acestora, inclusiv de președintele PLN, pe scurt, monitorizează și supervizează întreaga activitate a PLN, raportând președintelui și Comitetului Național asupra situației din partid.

Comitetul Național lucrează în plen și pe comisii. Comitetul Național își alege un director, care devine astfel și vice-președinte al PLN.
Comitetul Național
– poartă răspunderea pentru întreaga prestație a PLN;
– urmărește măsura în care președintele ales al PLN respectă proiectul și angajamentele cu care a câștigat încrederea colegilor;
-monitorizează activitatea Guvernului și a altor autorități naționale într-un spirit constructiv, cooperant;
– stabilește strategia electorală a PLN;
– întocmește cu forțe proprii, dar și cu sprijinul unor persoane care se oferă, dacă acestea au competența necesară, Planul Național, un proiect de dezvoltare a României pe o perioadă mai mare de 10 ani. Planul Național cuprinde și oferta de guvernare cu care PLN participă la proximele alegeri. Planul Național este adus la cunoștința publicului, a autorităților, și este definitivat prin sugestii și propuneri venite din partid sau din publicul larg. Strategia PLN conține măsuri și propuneri privind viața de partid.
Președintele ales are dreptul să desemneze un al treilea vice-președinte, dacă locul este vacant și dacă consideră necesar, cu atribuții pe care i le fixează Președintele. Persoana desemnată trebuie să fie membru al Comitetului Național sau președinte al unei organizații județene. Vicepreședinții PLN fac parte de drept din Biroul Executiv al PLN – BEX.
Președintele PLN și cei trei vice-președinți constituie Prezidiul partidului, cu menirea de a decide în situațiile neprevăzute de statut și în orice altă problemă, urmând ca aceste soluții să fie ulterior discutate și avizate sau respinse de Comitetului Național. În caz de respingere, președintele poate amâna o decizie definitivă până la întrunirea Conferinței Naționale sau a Congresului Național.

Articolul 15.
Competenţa adunării generale a membrilor sau a delegaţilor acestora
Membrii PLN se întrunesc în adunare generală cu participarea tuturor membrilor sau prin delegați. Norma de reprezentare prin delegați se stabilește de Consiliul Național prin decizia de organizare a adunării generale respective. Norma de reprezentare este determinată de condițiile concrete de desfășurare a adunării: capacitatea incintei în care se va ține Conferința sau Congresul.
Data și locul de desfășurare a adunării le stabilește Biroul Executiv și Președintele, prin consens. Adunările generale care se desfășoară după calendarul statutar sunt considerate Conferințe Naționale, cu caracter ordinar, iar adunările generale convocate în mod excepțional se numesc Congrese Naționale, cu caracter extra-ordinar. Conferințele Naționale se organizează în anul pre-electoral, iar în cazul unor alegeri anticipate și în alte situații excepționale se convoacă Congresul Național.
Conferința Națională are următoarele competențe și atribuții:
– alege președintele PLN și Comitetul Național PLN;
– validează sau invalidează activitatea Președintelui PLN, a Consiliului Național;
– discută și decide asupra propunerilor de modificare a Statutului PLN și a Programului PLN;
– discută și decide asupra alianțelor electorale ale PLN, asupra strategiei electorale propuse de Biroul Executiv;
– validează sau invalidează rezultatul alegerilor din organizațiile județene ale PLN;
– organizează activitatea de elaborare a ofertei electorale a PLN;
– concepe și supraveghează aplicarea strategiei electorale a PLN;
– organizează activitatea  de elaborare a Planului Național;
– discută și aprobă Planul Național conceput de PLN și Strategia PLN.

Congresul Național se convoacă în mod excepțional, la propunerea unui grup ad-hoc constituit, alcătuit din cel puțin un sfert dintre membrii Comitetului Național și un sfert dintre președinții organizațiilor județene. Grupul ad hoc emite un document justificativ – un memoriu, care conține motivația convocării Congresului. Memoriul se pune la dispoziția Comitetului Național și a organizațiilor județene cu cel puțin o lună înainte de data propusă pentru ținerea Congresului.

Pe primul punct al ordinii de zi a Congresului se discută situația care a făcut necesară convocarea Congresului și se decide prin vot asupra oportunității întrunirii. În cazul în care se ajunge la concluzia că a fost inoportună convocarea Congresului, cel mai tînăr delegat și cel mai  în vârstă sunt desemnați să stabilească o nouă ordine de zi pentru lucrările Congresului. În mod obligatoriu se discută și se decide dacă e cazul să se ia măsuri de sancționare a celor care au cerut convocarea Congresului fără motive temeinice. Sancțiunile pot fi date în cadrul Congresului sau după încheierea acestuia, de către Comitetul Național. Sancțiunea suspendării sau excluderii din PLN nu poate fi dată pentru convocarea neîndreptățită a unui Congres Național.
În cazul unor alegeri anticipate, nu se mai pune problema oportunității convocarii Congresului Național. Convocarea Congresului Național se face conform Statutului.
Congresul Național poate decide asupra componenței Comitetului Național prin demiterea din funcție a 25% dintre membrii CN și alegerea unor înlocuitori. Această măsură nu poate fi luată decât dacă a fost cuprinsă în memoriul depus de organizatori (grupul ad-hoc). În acest caz se anunță din timp și lista celor propuși spre a fi demiși, precum și o prezentare a motivelor de demitere a fiecăruia în parte.
Congresul Național poate aduce modificări la Statut, în aceleași condiții, prin propuneri prezentate mai înainte în memoriul justificativ al organizatorilor.

Articolul 16.
Propunerea de demitere, de suspendare sau de excludere din partid a președintelui se face de către un Grup ad hoc alcătuit din 25% dintre membrii Comitetului Național și majoritatea președinților de organizații județene, prin convocarea unui Congres Național. Data Congresului nu poate fi mai devreme de 2 luni de la publicarea memoriului justificativ conceput de grupul de inițiativă. Propunerea făcută de aceștia poate figura singură pe ordinea de zi a Congresului Național și, dacă este acceptată de delegații de la Congres, în termen de 15-30 zile este supusă votului electronic sau prin corespondență al tuturor membrilor PLN. Dacă votul tuturor membrilor infirmă decizia Congresului privitoare la președintele PLN, în termen de 45 de zile se organizează un Congres Național de reconciliere. Organizarea acestui Congres se face de către un comitet alcătuit din persoane desemnate de președinte și de grupul care l-a contestat pe președinte, precum și din persoane desemnate prin tragere la sorți, în proporții egale (1/3).

Articolul 17.
Organele împuternicite să prezinte candidaturi în alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale.
În completarea prevederilor legale, referitoare la alegerile locale și parlamentare, avem în vedere următoarele practici și măsuri:
Pentru alegerile locale, identificarea și prezentarea candidaturilor cade în sarcina organizației județene. Înainte cu o lună de deschiderea campaniei electorale, fiecare organizație județeană depune la sediul central un raport asupra situației locale din perspectiva electorală, cu mențiunea detaliată a problemelor și nevoilor cu care se confruntă.
În localitățile în care nu există organizație PLN, se va încerca depunerea totuși de candidaturi sau măcar susținera unor candidați de pe lista altor partide despre care avem informații că ar fi candidați de ispravă!
La alegerile locale, în funcție de calitatea individuală a candidaților, orice alianță sau înțelegere cu alte formațiuni politice este admisă, pe răspunderea persoanelor din PLN implicate. De preferat sunt înțelegerile de colaborare între persoane. Președintele județean conduce direct campania electorală în județ. Pe țară, șeful Biroului Executiv.
Pentru alegerile parlamentare decizia privind candidații care vor reprezenta PLN va fi în mâna președintelui, care se va consulta permanent cu președinții județeni. În caz de dezacord cu privire la persoana candidatului, decide Președintele. Dacă sunt nemulțumiți și se consideră nedreptățiți sau nemulțumiți de candidatul impus de președintele PLN, președinții județeni pot cere arbitrajul Biroului Executiv, a cărui decizie este definitivă. Șeful Biroului Executiv conduce campania de alegeri parlamentare și avizează  alegerile locale.

Articolul 18.
Pentru alegerile prezidențiale Comitetul Național formulează din timp un set de condiții, numite criterii de exigență ale PLN, pe care trebuie să le îndeplinească un candidat PLN la funcția supremă din Stat, un fel de „portret robot”. Se organizează un concurs / sondaj public pentru desemnarea candidatului PLN la preșidenția României, acesta poate fi și o persoană din afara PLN. După înscrierea candidaților se face publică lista acestora și se organizează o dezbatere publică asupra candidaților. O preselecție a acestora se face în Comitetul Național, care decide asupra candidaților care nu îndeplinesc criteriile de exigență ale PLN. Urmează apoi votul prin corespondență sau internet la care participă toți membrii PLN. La vot pot participa și persoanele incluse pe Lista Națională Lărgită, dacă își exprimă această dorință. Dacă după primul tur niciun candidat nu obține peste 50% din sufragii, între primii doi candidați se ține al doilea tur de vot, în termen de o săptămână. Toată procedura de desemnare a candidatului PNL trebuie să se încheie în intervalul de cinci-trei luni până la data alegerilor.
La alegerile prezidențiale campania electorală este condusă de candidatul la preșidenție al PLN, care își desemnează echipa electorală, alcătuită în proporție de minim 50% din membri PLN cu o vechime de doi ani cel puțin. În echipă trebuie să se afle și trei 3 membri ai Comitetului Național desemnați de directorul acestui for. Dacă președintele PLN nu candidează la funcția de președinte al României, el se va pune la dispoziția echipei electorale cu tot ce va putea să ajute la succesul candidatului.

Articolul 19.
În PLN va funcționa un grup independent de reflecție politică. Menirea acestui grup este să imagineze forme de ameliorare a organizării PLN, să discute liber orice problemă importantă pentru partid și Țară, să informeze conducerea PLN asupra sugestiilor pe care le-ar avea de făcut în vederea obținerii unor rezultate mai bune. Constituirea acestui grup se va face benevol, după principiul „vine cine vrea, rămâne cine poate”. Pentru început, pentru demararea acestei activități, fiecare membru al Prezidiului PLN propune o persoană pentru Grupul independent de reflecție politică. E recomandabil ca persoana respectivă să nu facă parte din „activul” PLN și să se bucure de un prestigiu public.
Grupul independent este un club de discuții și dezbateri, la care poate participa orice membru al PLN. Participanții pot veni cu invitați la întrunirile grupului. Grupul decide prin consens dacă și în ce fel ajunge să aibă o structură organizatorică. În acest caz, cei patru membri inițiatori ai Grupului nu primesc nicio funcție în structura creată. PLN se implică numai ca amfitrion, ca gazdă a dezbaterilor politice libere, oferind condițiile minim necesare pentru desfășurarea acestora. Se va urmări participarea unui număr cât mai mare de tineri la întâlnirile Grupului.

Articol 20.
Constituirea unei organizații de tineret a PLN este un subiect de meditație și acțiune pentru Prezidiul PLN încă de la înființarea sa. În termen de șase luni, Prezidiul va elabora un statut provizoriu al organizației de tineret, care va fi supus dezbaterii și îmbunătățirii în Comitetul Național Director. Când PLN va ajunge să aibă 100 de membri sub vârsta de 35 de ani, se va organiza întrunirea constitutivă a organizației, conform statutului provizoriu. Statutul este definitivat în cadrul organizației de tineret. După definivare, Statutul organizației de tineret devine act constitutiv al PLN și se depune la tribunal.

Articolul 21.
Organul competent să propună reorganizarea partidului sau să decidă asocierea într-o alianţă politică ori în alte forme de asociere este președintele partidului sau Biroul Executiv BEX. Orice membru PLN are dreptul să facă propuneri de reorgnizare a partidului. Propunerile respective ajung la Președintele PLN și la BEX, care le analizează separat. Fiecare propunere, cu toată documentația de motivare, se înaintează la Comitetul Național, cu recomandarea de admitere sau respingere. Decizia asupra propunerii se ia în Comitetul Național și poate fi contestată prin memoriul comun al majorității președinților județeni.
Reorganizarea partidului se discută și se aprobă sau nu în Comitetul Național. Dacă președintele sau șeful Biroului executiv nu sunt de acord cu reorganizarea votată în Comitetul Național, la cererea acestora se convoacă Congresul PLN, pentru a discuta problema reorganizării. Congresul Național acceptă să ia în discuție și alte propuneri, prezentate în Congres, dacă aceste propuneri au susținere din partea a cel puțin zece președinți județeni.

Articolul 22.
Patrimoniul PLN este constituit din bunuri mobile și imobile, achiziționate și dobândite legal. La data înființării sale acest patrimoniu constă dintr-un fond de 300 (trei sute) lei, depus la CECBANK de Ion Coja, președintele PLN.
Sursele de finanțare sunt: cotizațiile primite de la membrii PLN și donațiile, care pot proveni și de la persoane din afara PLN. În acest caz, conducerea PLN verifică dacă persoana în cauză are cazier penal. Caz în care donația respectivă este redirecționată, cu acordul donatorului, spre alt beneficiar. Dacă donația s-a făcut prin testament, nu se mai verifică niciun cazier.
Cotizația minimă este de 10 lei lunar și este obligatorie la toți membrii PLN trecuți de 40 de ani, ale căror venituri depășesc salariul mediu pe economie.

PLN, atât la nivel central, cât și la nivel local, ține la dispoziția organelor de stat interesate, precum și a oricărui președinte județean sau membru al Comitetului Național, toate actele privitoare la patrimoniul PLN, la modul cum au fost cheltuite sumele de care a dispus PLN. Orice înstrăinare de bunuri imobile din patrimoniul PLN trebuie aprobată de Comitetul Național și adusă la cunoștința proximei adunări generale. Pentru fiecare act de înstrăinare, unul sau mai mulți dintre cei patru membri ai Prezidiului își asumă răspunderea în fața legii, pentru orice eventualitate.
Persoanele care fac donații pot cere informații privind felul cum a fost gestionată donația.

Articolul 23.
În relaţiile cu autorităţile publice şi terţi partidul este reprezentat de oricare membru al Prezidiului, potrivit înțelegerii care există între aceștia. După caz, pe plan local, PLN poate fi reprezentat de șeful organizației locale sau de președintele județean. Orice semnătură sau angajament în numele PLN trebuie să aibă acordul prealabil al președintelui PLN.
Orice membru al PLN poate fi însărcinat de membrii Prezidiului să reprezinte partidul, cu mandat limitat în timp și bine precizat în conținut. Vor fi precizate și limitele propriei inițiative. Mandatarea nu poate fi imperativă, ci numai cu asentimentul celui în cauză. Persoana mandatată informează Prezidiul asupra activității sale în cadrul mandatului atunci când se cere sau consideră că este necesar..

Articolul 24.
Prezidiul desemnează 8 persoane care alcătuiesc Echipa de control a PLN, însărcinată să asigure corectitudinea și eficiența activității în PLN. Echipa depistează și investighează orice abatere de la statutul și doctrina PNL, dar și meritele deosebite ale unor membri de partid. Echipa propune sancțiuni și distincții. Cu atenție specială echipa de control supraveghează desfășurarea corectă a alegerilor în PLN și participarea PLN la alegerile naționale în condiții de corectitudine și demnitate. Fraudarea sau încercarea de fraudare a alegerilor din partid sau din Țară se sancționează cu asprimea cea mai mare. Echipa de control face caz public din sancțiunile sau distincțiile acordate, dacă consideră necesar acest gest pentru moralul public, pentru opinia publică.

Articolul 25.
PLN îşi încetează activitatea la propunerea Președintelui, a Șefului Biroului Executiv sau a Prezidiului PLN. Propunerea este discutată în Comitetul Național. Dacă propunerea este acceptată, se instituie o perioadă de așteptare de 90 de zile. Dacă în acest interval nu se ivește un grup de inițiativă, format din minim 40 de membri PNL, dintre care cel puțin 3/4 sub vârsta de 35 de ani, doritori să preia partidul și să-l re-organizeze, PLN își încetează definitiv activitatea și face cunoscut acest lucru autorității publice interesate.

NB: Acest statut devine operațional în întregimea sa în momentul când Partidul ajunge la un număr de 1000 de membri plătitori de cotizație. În cel mai scurt timp se organizează prima Conferință Națională a PLN, conferință propriu zis constitutivă. După socotelile noastre, aceasta se va întâmpla până la 1 martie 2016.
Doamne, ajută!

Dr. Mircea Platon Tactica sistemului de „învăţământ pârjolit” (2)

Tactica sistemului de „învăţământ pârjolit” (2)

Dr. Mircea Platon

Miercuri, 10 Februarie 2016

Primii români care au fugit de post-comunism nu au fugit ca şi căpşunari, ci ca profesori universitari, ingineri, istorici, fizicieni sau matematicieni. România e pur şi simplu prea săracă pentru a-şi putea permite un sistem de învăţământ atât de dezastruos. S.U.A. şi Canada, două dintre cele mai bogate ţări ale lumii, importă specialiştii pe care nu-i poate crea propriul lor sistem de învăţământ public. Marea Britanie a început să importe profesori de matematică din China. Departamentele de inginerie şi de ştiinţe ale universităţilor nord-americane sunt pline de studenţi arabi, indieni, chinezi, est-europeni, sud-americani care vin cu educaţia lor din clasele I-XII pentru a suplini golurile lăsate de tipul de sistem de educaţie publică pe care vor să-l importe acum „experţii" lui Curaj la noi. România nu are bani pentru aşa ceva. Ne trebuie o dezvoltare a capitalului intelectual autohton. Şi dezvoltarea capitalului intelectual autohton nu se poate face decât în simbioză cu dezvoltarea economiei naţionale. Oricât am ocoli această problemă, expansiunea culturală a României a coincis cu perioadele de relativ avânt economic, primul val al emigraţiei anti-comuniste şi primul val al emigraţiei post-comuniste stând mărturie pentru acest lucru, pentru capitalul intelectual creat în România de un sistem public de educaţie edificat în conjuncţie cu un efort de modernizare şi dezvoltare economică naţională. Primii români care au fugit de comunism şi primii români care au fugit de post-comunism nu au fugit ca şi căpşunari, ci ca şi profesori universitari, ingineri, istorici, fizicieni sau matematicieni. Reforma experţilor lui Curaj pare că ne pregăteşte pentru statutul de peoni ai globalizării. Altminteri nu se explică de ce vor să cultive în elevi, încă de pe băncile gimnaziului, ideea că vor trebui să-şi schimbe domeniul de activitate de mai multe ori pe parcursul vieţii active. Un adult îşi poate schimba domeniul de activitate de mai multe ori în cursul vieţii dacă a primit o educaţie solidă în gimnaziu şi liceu, prin educaţie solidă înţelegând atât o cultură generală bine sistematizată, cât şi deprinderi intelectuale şi reflexele de comportament - precizie, seriozitate, punctualitate, gândire analitico-sintetică etc. - care să-i permită să-şi extindă domeniile de competenţă. Or, planurile experţilor lui Curaj par a avea drept scop nu educarea românilor pentru independenţa pe care ţi-o îngăduie competenţa, cât propaganda, răspândirea ideologiei conform căreia românii trebuie să fie de plastilină în mâinile corporaţiilor care au nevoie de piese de schimb umane pe care vor să le plătească, după cum ne spunea un alt ministru al guvernului Cioloş, cu doi sfanţi pe oră. Este cât se poate de clar că afirmaţii precum acelea conform cărora absolventul de gimnaziu al experţilor lui Curaj va trebui să „posede abilitati de constructie a unui proiect, sub aspect financiar, al resurselor umane si materiale, al profitabilitatii" şi să-şi „managerieze propria carieră profesională şi socială" sunt nu doar scrise într-o română descalificantă pentru nişte experţi în educaţie, dar şi nerealiste şi, de fapt, vătămătoare. Cum poate un minor să-şi „managerieze" propria viaţă, rebotezată „carieră prtofesională şi socială"? E viaţa unui copil o combinaţie de cariere? Trebuie el să se gândească la „profitabilitatea" financiară a „proiectelor" lui? Rolul şcolii gimnaziale e, oare, acela de a-i învăţa pe copii să gândească în categorii de adulţi mercenari, de comis-voiajori? Pe de o parte ni se spune că elevii trebuie să se simtă bine la şcoală, unde totul trebuie să fie „"atractiv" pentru ei, iar pe de alta viaţa le e reformulată drept „carieră" căreia trebuie să-i calculeze profitabilitatea. Despre ce tipuri de frumos, adevăr şi bine le vorbeşte şcoala experţilor lui Curaj? Pentru că toată această combinaţie de pragmatism financiar şi joc/distracţie nu duce decât la consumerism cinic. Timpul e o dimensiune a existenţei pe care actul pedagogic nu o poate nesocoti de dragul educaţiei modulare. Un sistem de educaţie nu poate exista fără structură, fără disciplina pe care o antrenează nişte obiecte de studiu bine definite. Răciturile pedagogice - bucăţile de matematică în gelatină de silicon informatizat - şi ghiveciurile în care o istorie dezosată e tocată mărunt şi amestecată cu barabulele ideologice curente nu vor da naştere la cetăţeni responsabili, ci la sclavi dezorientaţi, învăţaţi să gândească în clişeele stăpânilor zilei. „Digitalizarea" curriculei nu va face decât să-i arunce pe copii şi mai mult în direcţia noianului de „informaţii" şi de impulsuri care le macină capacitatea de concentrare şi le tocesc discernământul. Omul liber nu se naşte la capătul unui terminal de calculator. Şi nici nu se naşte ignorându-şi istoria - literară, socială, culturală, politică, diplomatică, economică. Doar sclavii nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini. Timpul e o dimensiune a existenţei pe care actul pedagogic nu o poate nesocoti de dragul educaţiei modulare. Odată ce te dezbari de dimensiunea temporală, de cronologie, nu mai poţi scoate în evidenţă devenirea istorică, adică succesiunea de cauze şi de efecte care nu doar că fac uşoară predarea istoriei, dar constituie unul dintre modurile fundamentale de a gândi: de a gândi nu doar literar-mitic, ci şi ştiinţific. Unul din câştigurile istoriografiei moderne a fost acela că nu s-a mai mulţumit să invoce Providenţa pentru a explica evenimentele istorice (o soluţie comodă şi în cele din urmă necreştină pentru că simplificatoare), ci a căutat să scoată la lumină cauzele şi originile sublunare ale istoriei, să explice în termeni contingenţi, de cauzalitate terestră - umană, climaterică şamd - desfăşurarea trecutului. Nu întâmplător secolul al nouăsprezecelea, epoca de afirmare a Istoriei ca disciplină academică, a fost şi epoca în care evoluţionismul organic a fost preferat revoluţiilor. Libertatea la moderni s-a născut odată cu istoriografia şi conştiinţa istorică. Or, modulele propuse de experţii lui Curaj abolesc această înţelegere a istoriei ca manifestare a libertăţii pentru a reintroduce în câmpul Istoriei şi al altor ştiinţe socio-umane te(le)ologia dubioasă a unei religii seculare. Cu alte cuvinte, în loc să judecăm istoria în propriii ei termeni, în curgerea ei firească, o judecăm din punctul fix al "societăţii democratice" de astăzi, din punctul fix al unor zei mărunţi la suflet, gata oricând să-şi caute profitul personal şi jubilând fariseic la contemplarea propriei lor superiorităţi morale. Dar acestea par a fi consideraţii mult deasupra nivelului epistemologic al majorităţii experţilor ministrului Curaj. Nici nu mi-am propus să epuizez chestiunea într-un singur articol, de aceea mă voi opri asupra unui singur alt punct, pe care sunt sigur că îl vor pricepe şi „experţii". Şi anume, mă voi opri la aspectul politic al acestui desant. Copiii bogătaşilor merg la şcoli private bune şi moştenesc averea tăticului; copiii săracilor moştenesc subsolul social părintesc. Cine sunt „educatorii"? Vlaston - după câte ştiu eu -, a fost membru marcant al mai multor partide de buzunar băsist (Noua Republică, al lui Mihail Neamţu, apoi P.M.P. al Elenei Udrea) pe care nu le-a votat nimeni. Dacă românii ar fi vrut ca Vlaston să le facă reforma educaţiei, ar fi votat partidele basiote şi l-am fi avut pe Vlaston ca tartor al educaţiei. Dar nu l-a vrut nimeni. Atunci cum de a ajuns Vlaston să ne facă reforma educaţiei sub un preşedinte care s-a prezentat drept alternativă la Băsescu? Cum poate Vlaston - care în vara referendumului din 2012 a spus că electoratul U.S.L. e „România pomanagiilor" şi care cerea ca „electoratul de dreapta" să se trezească şi să „se încoloneze în trupe, necesare campaniei preşedintelui Băsescu" - să facă reforma educaţiei sub Iohannis[9]? Cum poate Oana Moraru, care e „managerul" unei şcoli private, să facă reforma învăţământului public din România? Nu exstă aici un conflict de interese? Cu cât e mai prost sistemul public, cu atât se vor înmulţi argumentele în favoarea celui privat, inaccesibil oamenilor săraci, care în România alcătuiesc o zdrobitoare majoritate. Deocamdată, învăţământul public din România e încă bun şi asigură accesul la educţie şi copiilor ai căror părinţi nu îşi pot permite să plătească taxele din învăţământul privat. Cu alte cuvinte, un sistem de educaţie public bun asigură mobilitatea socială: au şi săracii o şansă să urce pe scara competenţelor şi, deci, pe scara socială. „Muncă şi merit" cerea Eminescu acum mai bine de o sută de ani. Învăţământul privat nu face decât să perpetueze ierarhiile sociale existente: copiii bogătaşilor merg la şcoli private bune şi moştenesc averea tăticului; copiii săracilor moştenesc subsolul social părintesc. Am văzut asta în şcolile private nord-americane, unde bogătaşii îşi trimit copiii pentru a fi şlefuiţi şi a învăţa cam ce învaţă elevii din România. Doar că ei plătesc 25.000 de dolari pe an pentru fiecare copil. Elevii din şcolile publice nord-americane nu învaţă mai nimic: doar se descoperă pe sine, adică îşi descoperă golul şi frustrările oricărui copil căruia nu i se dau instrumentele şi antrenamentul necesare pentru a sta drept în faţa lumii şi a o înţelege. Tincuţa Apăteanu, un alt „expert" al comisiei lui Curaj, a absolvit în 2007 programul de M.B.A. al Bucharest School of Management şi apoi a urmat cursurile organizate pentru liderii societăţii civile de către Harvard Kennedy School - Executive Education (N.G.O. Legitimacy, Advocacy and Partnerships şi Non-profit Financial Stewardship). Apăteanu a îmbobocit ca „expert" întru ale educaţiei în 2012. Până atunci a ocupat următoarele funcţii: 2000-2007, Coordonator comunicare internă şi responsabilitate socială, Grupul Rompetrol - Bucureşti; 2007-2012, Director General Fundaţia Dinu Patriciu - Bucureşti. Din 2012 este Preşedinte-Fondator al O.N.G.-ului Edusfera, organizaţie care „promovează importanţa educaţiei în domeniul ştiinţelor şi tehnologiei în rândul copiilor şi tinerilor. Programul cel mai important este Digital Kids". Digital Kids "oferă cursuri de programare pentru copii între 8 şi 14 ani"[10]. Marian Staş a studiat la Academia Militară şi apoi şi-a luat licenţa în matematică-informatică. C.V.-ul lui Staş cuprinde următoarele realizări: „doctor inginer, fiabilitate software. 2002 - Academia Tehnică Militară, Bucureşti, Master in Public Administration (MC/MPA). 1999 - John F. Kennedy School of Government, Harvard University; curs postuniversitar, managementul resurselor de apărare. 1998 - Defense Resources Management Institute, Naval Postgraduate School, Monterey, CA (IDMC 98-1), licenţă în matematică-informatică. 1996 - Universitatea Bucureşti, curs postuniverstar, automatizarea conducerii trupelor (eşalon tactic). 1990 - Academia Militară de Transmisiuni, Leningrad/Sankt Petersburg, ofiţer inginer, specialitatea sisteme informatice (calculatoare electronice). 1985 - Academia (Tehnică) Militară, Bucureşti (şef de promoţie)"[11]. Conform C.V.-ului pe care îl deţin, după ce a atins gradul de locotenent-colonel ca şef secţie reconversie profesională, în 2001, Staş a înfiinţat Fundaţia CODECS pentru Leadership, căreia i se dedică de atunci. CODECS propagă o educaţie pentru „leadership" care include metode corporate de creştere a productivităţii şi management al riscului de tip Six Sigma, adică metode simplificator-statistice în esenţă şi criticate pentru faptul că înăbuşă creativitatea. CODECS a organizat în 2009, împreună cu Fundaţia Dinu Patriciu, condusă atunci de Apăteanu, „competiţia colegială « Professoria - Profesori mai buni pentru copiii nostri »". Acest program este adresat universităţilor din România, având ca obiectiv „dezvoltarea unor programe inovative de Master în Educaţie". Din juriul competiţiei făceau parte, pe lângă profesori de liceu, şi experţi recunoscuţi în educaţie precum Adrian Stanciu (Human Synergistics), Cosmin Alexandru (Consultant în branding şi strategie şi trainer) şi prof. Dr. Niels Schnecker (Schnecker van WYK & Pearson)[12]. Staş povesteşte cu mândrie că Schnecker l-a lăudat pentru „capacitatea lui de a vinde frigidere eschimoşilor şi calorifere papuaşilor"[13]. Într-adevăr, trebuie să ne întrebăm ce lucruri de care nu avem nevoie vor să ne vândă Staş şi ceilalţi onegişti din comisie prin acest program curricular pe care îl susţin. Întreg programul pare a fi pus la punct de o echipă de „sales managers" care i-au luat repede pe profesorii de matematici prezenţi în comisie pentru a le vinde o arhitectură curriculară capabilă să producă doar agenţi de vânzări şi telemarketers. Degeaba au pus pe blatul lor plin de E-uri cancerigene vişinele confiate ale Latinei şi mai multor ore de gramatică. Cum se vor face aceste ore de Latină şi de gramatică, tot prin exerciţii pe calculator? În condiţiile în care o mare parte a problemelor şcolare ale copiilor au de a face şi cu scufundarea lor în lumea virtuală, acolo unde nu e întristare şi nici suspin pentru că lucrurile nu au consecinţe şi cu o simplă fluturare de deget mare peste interfaţă schimbi jocul, a pretinde că îmbunătăţeşti învăţământul din România digitalizându-l e fie iresponsabil, fie de-a dreptul subversiv. Rezultatele acestei arhitecturi curriculare vor fi dez-alfabetizarea totală a României, deşertificarea intelectuală şi culturală. Dacă Ferdinand le-a dat ţăranilor pământ, Spiru Haret le-a dat copiilor de ţărani bucata lor de cer Grupul de experţi convocat de ministrul Curaj e format aşadar din ingineri şi matematicieni/fizicieni la care se adaugă O.N.G.-işti legaţi ombilical de mediul corporaţiilor globale (cât va costa această reformă şi cât vor câştiga firmele de soft?). Nu există niciun umanist printre membrii comisiei. O comisie care pregăteşte programul de studiu al unei Românii distopice. Iohannis a declarat că principala afecţiune a sistemului de învăţământ românesc nu e lipsa de reforme, ci „reformita". Aştept ca preşedintele să-şi susţină prin fapte opiniile şi să oprească dărâmarea sistemului de învăţământ din România. În cel mai rău caz, dacă experţii de la O.N.G.-urile dronă nu sunt în stare să vină cu soluţii realiste şi benefice pe termen lung, poate promulgă din nou legea lui Spiru Haret. E legea care a stat la temelia României moderne în tot ce a avut ea mai bun. Dacă Ferdinand le-a dat ţăranilor pământ, Carol I şi Spiru Haret le-au dat copiilor de ţărani bucata lor de cer, le-au creat condiţiile pentru a putea intra în Academia Română. Aştept aşadar, cu încredere, şi reacţia Academiei Române la actualele manevre din jurul învăţământului românesc. Notă: Mircea Platon are un masterat în litere la McMaster University (Canada) şi un doctorat în istorie la The Ohio State University at Columbus (S.U.A.). A publicat numeroase articole şi studii în reviste din ţară şi străinătate. E laureat al Academiei Române (2009) pentru lucrarea „Cine ne scrie istoria?". ------------------------------- [9] http://m.ziare.com/basescu/invitatii-ziare-com-stefan-vlaston-au-castigat-hotii-pomanagii-si-plagiatorii-deocamdata-1177357-font3 [10] http://www.edusfera.ro/ce-facem/ [11] http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1455-Noua-democratie-a-structurilor [12] http://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/65 [13]13http://m.cariereonline.ro/articol/marian-stas-antrenor-de-leadership?page=0,2

Punct de vedere al Academiei Române privind planul-cadru pentru învăţământul gimnazial din România

Punct de vedere al Academiei Române privind planul-cadru pentru învăţământul gimnazial din România

Punct de vedere adresat domnului prof. dr. ing. Adrian Curaj, Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

Miercuri, 10 Februarie 2016 22:15

Academia Română a luat act cu îngrijorare de propunerile formulate în cadrul celor trei variante ale Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi care se află acum în dezbatere publică. Subiectul major care îngrijorează mediul academic şi care se regăseşte la nivelul tuturor celor trei variante, nelăsând nicio posibilitate de opţiune profesorilor, este reducerea numărului de ore, până la dispariţia din programă, la discipline fundamentale de studiu, menite să formeze atât cultura generală, cât şi conştiinţa istorică şi identitară a noilor generaţii. Astfel, măsurile propuse de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei anunţă: dispariţia singurei ore de limba latină în gimnaziu, la clasa a VIII-a, amputarea unei ore de limba şi literatura română la clasele a V-a şi a VI-a şi diminuarea drastică a numărului de ore de istorie, oricum insuficiente în urma reducerilor impuse de ultimul plan-cadru din 2001. Semnalăm că toate cele trei domenii de studiu vitregite de actuala propunere sunt materii cu un puternic caracter identitar, contribuind împreună la dezvoltarea conştiinţei naţionale, europene şi umaniste a tinerei generaţii. Studiul limbii latine, limbii şi literaturii române şi istoriei (naţionale şi universale) oferă copiilor repere existenţiale, orientându-i ca cetăţeni ce aparţin unui popor european, vorbitori ai unei limbi de origine latină, înrudită cu alte câteva limbi europene descendente din acelaşi trunchi comun, purtători ai unor valori culturale şi etnice care s-au aflat întotdeauna în deplin respect şi armonie cu valorile altor popoare. Identitatea românească nu poate fi înţeleasă fără componenta sa latină, indentitatea europeană, la rândul ei, nu poate ignora această componentă. Să nu uităm eforturile Şcolii Ardeleane, iluminismul românesc, de a argumenta originea latină a poporului şi a limbii româneşti în Transilvania. Să nu uităm că însuşi statul român s-a constituit, la 1859, în jurul ideii de unitate a tuturor celor „de gintă latină". În acest context, prima misiune a Academiei Române, la 1866, a fost să alcătuiască gramatica şi dicţionarul limbii române şi să redacteze tratatul de istoria românilor, tocmai pentru a susţine şi cultiva conştiinţa identităţii noastre. Or, acum, propunerile acestui nou Plan-cadru compromit printr-un singur gest, insuficient cântărit, eforturile a generaţii de intelectuali responsabili şi pun sub semnul pericolului însăşi identitatea noastră. Consecinţele nu vor întârzia să apară, iar Istoria nu va fi îngăduitoare. Academia Română atrage deci atenţia asupra pericolului reprezentat de excluderea studiului limbii latine şi diminuarea numărului de ore la limba şi literatura română şi istorie, discipline care, alături de componenta lor identitară amintită, au cea mai importantă vocaţie formativă dintre toate disciplinele - dacă ar fi să amintim numai dezvoltarea gândirii logice, a capacităţii de exprimare, a creativităţii, a spiritului civic şi a celui democratic, înţelegerea integratoare, în spiritul valorilor umaniste. Vârsta gimnazială, cuprinsă între 10-15 ani, este cea mai propice dezvoltării unei personalităţi armonioase, deopotrivă sensibilă, raţională şi creativă. Istoria cu deosebire oferă o perspectivă largă asupra realităţii, situată în orizontul devenirii, şi asigură, astfel, cadrul de integrare şi capacitatea de a răspunde provocărilor prezentului. Limba şi literatura română dezvoltă capacitatea de înţelegere a noţiunilor, conceptelor, fenomenelor, dar şi sensibilitatea, bunul gust, receptarea estetică. Şi, desigur, atât de necesara capacitate de exprimare corectă şi de structurare a unui discurs cu sens. Latina consolidează cunoştinţele de gramatică, de logică, furnizează terminologia pentru majoritatea ştiinţelor exacte şi, nu în ultimul rând, este purtătoarea unor valori care au stat la baza construirii civilizaţiei europeane moderne şi contemporane. Procesul pedagogic, actul educativ este, cum sperăm că se ştie, complex şi dificil. El necesită timp, strategie inteligentă, atenţie sporită, răbdare şi chiar delicateţe. O trecere rapidă printr-o multitudine de discipline compromite posibilitatea de fixare şi aprofundare şi conduce la superficialitate şi ineficienţă. În acest context, semnalăm un alt viciu fundamental al actualului Plan-cadru şi anume tendinţa de a avea la nivelul învăţământului gimnazial cât mai multe materii cu doar o oră de studiu pe săptămână, periclitând astfel instruirea solidă şi educaţia. Membri ai Academiei Române au semnalat în repetate rânduri insuficienţa numărului de ore la disciplina istorie, inconsistenţa programelor şi deficienţele manualelor. Specialişti din institutele de cercetare ale Academiei Române au adresat memorii şi au propus Ministerului Educaţiei sprijin şi consiliere în elaborarea ghidurilor de predare şi în perfecţionarea cadrelor didactice. Academia Română vă solicită, domnule Ministru, să dispuneţi reanalizarea celor trei variante alte actualului Plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, alocarea unui număr optim de ore pentru disciplinele limba latină, la clasa a VIII-a, limba şi literatura română şi istorie pentru întreg ciclul V-VIII, precum şi pentru celelalte discipline de studiu, elaborarea atentă a unor programe echilibrate, care să ţină cont de principiile interdisciplinarităţii şi complementarităţii, astfel încât învăţământul gimnazial să-şi îndeplinească în mod real misiunea: aceea de a forma cultura generală a elevilor şi a pune bazele dezvoltării armonioase a tinerei generaţii. Academia Română îşi exprimă deplină încredere în implicarea şi decizia dumneavoastră. Biroul Prezidiului Academiei Române Acad. Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române Acad. Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române Acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române Acad. Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române Acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române Acad. Victor Voicu, secretar general al Academiei Române Sursa: Academia Română:  http://www.academiaromana.ro/com2016/doc/d0205-PunctVedereAR.pdf

Magda URSACHE. Din nou despre „accidente de libertate”

„Trebuie odată ca poporul românesc să-nţeleagă cum că, totdeauna, omul are ceva, omul care are ce pierde, fie nume istoric, fie avere, fie razimul moral al unei mari inteligenţe sau a unei mari culturi, numai acela cumpăneşte când face legi, judecă cu precauţiune şi nu are interes de a sta neapărat la putere, numai şi numai pentru a se hrăni din buget”

M. Eminescu, Nu suntem dispuşi a reveni, Timpul, 30 septembrie 1878

Cum repetitio mater memoriae est, repet: intenţia de a de-construi, ca să nu spun de a demola etnicul, ca şi cultura noastră, e de sorginte proletcultistă. Dovezi, cu duiumul: torţionari cunoscuţi (sau încă nu) sunt condamnaţi (sau încă nu) ca zeloşi executanţi ai crimelor dirijate de la Kremlin, nu şi cei care le-au ordonat. Şi pentru că ororile dictaturii proletare nu sunt prescrise, i-am aşteptat răbduriu pe torţionari să se hrănească din pensii nesimţite, în timp ce foştii deţinuţi politici au făcut foame, cum au mai făcut; să sfârşească nederanjaţi în paturi confortabile. Îl parafrazez pe etnosof, făcând apel la tiparul de gândire ţărănesc, etichetat vetust, perimat, inactual: „Nici salcia pom, nici torţionarul om”. Vişinescu deţine doi avocaţi, n-are nevoie să fie prezent în săli de judecată; cei torţionaţi, de el, bătrâni şi bolnavi, stau cu ceasurile prin tribunale: „Dreptate, ochii plânşi vor să te vadă!”. Martorul principal al acuzării a şi murit.

Am îngropat comunismul? Simbolic, poate; în fapt, doar „la jumate”. Veteranul Brucan, ins cu vocaţia răului, care ceruse, în „Scânteia” anului 1947, moartea lui Maniu şi Coposu („osânda”, vorba lui preferată, s-a abătut peste „capii PNŢ învechiţi în rele”, aşa cum a dorit slujitorul Anei Pauker) s-a vrut (şi a fost) înlocuitorul lui Ceauşescu, deşi, pentru faptele sale de arme staliniste, un proces real, nu tismănizat, al comunismului l-ar fi condamnat pe viaţă la temniţă. Cu contribuţie brucană, elita ţării a fost masacrată. A intrat în cele peste 300 de închisori şi-n lagăre de exterminare, neîndestulătoare pentru nealiniaţii dogmei, care trebuiau puşcărizaţi. Un vertical nevăitareţ, l-am numit pe Vladimir Streinu, vorbea, eufemistic, despre „accidente de libertate”. Or, noi îi datorăm profetologului directivarea postceauşistă. Gaura din steag a fost gaura în avuţia ţării: în economie, dar şi în avuţia primară: istoria românilor.

Paralel cu atacurile la imaginea etnică, în scopul de a ne simţi ruşinaţi de ţară şi de neam, aflăm că leninismul a fost romantic, iar proletcultismul nici mai mult nici mai puţin decât… avangardist! Comuniştii ruşi, organizaţi în Partidul Comunist din Rusia, fac treabă la centrul lor din Penza privind reabilitarea lui Stalin: „Am deschis centrul pentru a slăvi numele lui Stalin, după decenii de calomnie”, zice liderul lor. 2016 a fost declarat „Anul Stalin”. Ţarului roşu i-ar datora ruşii „biruinţa în al 2-lea Război Mondial”, „măreţia URSS”, protecţia socială desăvârşită, ştiinţa cea mai mare, cultura cea mai adevărată. Noroc că în anii ’50, marii scriitori ruşi, Tolstoi şi Dostoievski şi Cehov, erau indexaţi în biblioteci ca sovietici, de i-am putut citi; o reminiscenţă a acestui fapt, de tot hazul: Dimitrie Cantemir, după Dicţionarul literaturii române al Institutului „A. Philippide”, a murit în… URSS. Închid paranteza.

Revenind la tătucul popoarelor, ce contează execuţia a zeci de milioane, acolo? Cât despre români, ar fi fost nimica toată să-i încarce pe toţi în bou-vagoane, să-i ducă-n Siberia şi să colonizeze ţara. În Basarabia, colonizarea a şi reuşit. Aşa că Stalin trebuie scos personaj pozitiv în Rusia lui Putin, iar Horty, în Ungaria. Noi, dimpotrivă: dărâmăm bustul lui Antonescu din curtea unei biserici, darămite din gara pietreană, unde a ordonat trecerea Prutului, în războiul antisovietic. Ceea ce poate fi prilej de haz ieftin în „Academia Caţavencu”: „Vă ordon sugeţi Prutul!”. Şi Ion e tot mort fără mormânt, cu toate că Shimon Peres a mulţumit României pentru salvarea a 400.000 de evrei; nu i-a salvat statul Mareşalului, refuzând să-i trimită în lagăre naziste?

Secuii pot intona imnul Ţinutului Secuiesc; românii nu. CNA-ul nu vrea imn în televiziuni. În alte cuvinte, secesionism da, unire, nu! Iar etnicismul e cu plus pentru cel unguresc şi cu minus pentru cel românesc, ba chiar e slăvit comportamentul antinaţional.

În dreptul roman, salvarea patriei (Salus patriae, suprema lex est) era legea supremă. Nouă nu ne pasă de Eroul Necunoscut, susţinem chiar că tinerii au dreptul să nu-şi cunoască istoria. Aşa că, din ignoranţă, suspină după regim comunist. Şi mai observ că tinerimii de stânga, în creştere, îi place să scrie comunist cu k şi doi m, fără a şti de „Kommunist”, revista din URSS, ani cincizeci.

Am fi mai fericiţi fără memorie, ne bazăm pe memoria celor care îngroapă? Şi cum să nu vrea uitare preşedintele Iliescu? Doar îi epura din facultăţi pe fiii celor socotiţi duşmani ai poporului şi ai democraţiei populare. Asta făcea şi Ileana Vrancea, alias Heda Katz, devotată cauzei de a epura studenţi „reacţionari”. Reacţionar vine de la reacţie, acţiunea cerând reacţiune. Şi-i din aceeaşi familie de cuvinte cu reactiv.

Vârful terorii şi ororii comuniste, al sadismului, cumplitul Experiment Piteşti, lipseşte din cartea lui Vladimir Tismăneanu, ajunsă la ediţia nr. 3 şi intitulată Arheologia terorii. Iar raportor prim în procesul comunismului a fost Tismăneanu, nu Goma, cel mai dign anticomunist. Dacă nu vă place cuvântul anticomunist, folosesc altul: necomunist.

Nu, nu putem fi iertători şi neresentimentari cu călăii, cum cere Sandra Pralong, acum consilieră prezidenţială pentru problemele diasporei. Doamna a găsit alt vehicul: nu tancul bunicului, revenit din URSS cu divizia trădătoare, ci al monedei Soros. De reţinut: manualele alternative de istorie au fost, spune presa, iniţiativă Soros. La Facultatea de Istorie se predă oare disciplina Martiriologie? Se vorbeşte tinerilor despre alţi tineri care s-au jertfit în lupta cu dictatura anticreştină şi antidemocratică? Un grup de elevi din Turnu Severin a fost supus Experimentului Piteşti pentru că strânseseră ceva bani ca s-o ajute pe soţia profesorului lor, arestat.

Unde sunt monumentele martirilor, monumentele memoriei? Un genocid s-a produs contra moţilor din Apuseni, care luptau în munţi contra colectivizării. Şi-au apărat cu viaţa cureaua de pământ. Iar foştii agitpropi de serviciu (şi în servicii) se arată gata să vorbească despre tehnica neputinţei la români, despre laşitate la români. Luptătorii din munţi? Moşu Ogoranu? A, ei au fost fazcişti”, în pronunţia prim-secretarului de Iaşi.

Ce facem? Îi socotim în continuare pe Mircea Vulcănescu, pe Vintilă Horia, pe N. Bălan (1882-1955) mitropolitul Ardealului „criminali de război”. Ultimul a fost în anii grei ’41-’44, mitropolit al Odessei. L-a scăpat de glonţ rabinul şef Alexandru Şafran cu argumentul că salvase mii de evrei de la deportare. Pe profesorul Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, nu l-a salvat nimeni. Fiul său, Şerban Alexianu, a auzit împuşcătura. Citez după discursul rostit la redeschiderea Universităţii din Odessa, 7 dec. 1941: „Fiţi corecţi şi buni, fiţi credincioşi, iubiţi oamenii, credeţi în dreptate şi adevăr (…) Lucraţi cu îndârjire, cu înţelegerea greutăţilor de acum, nu uitaţi că astăzi aici s-au deschis uşile acestei universităţi pentru voi. Cu dorinţă, credinţă, disciplină şi înţelegere, veţi putea creşte şi progresa moral şi intelectual”. Par cuvintele unui „criminal de război”? Fiul său nu are drept la tăcere: „cu cât trec anii, cu atât mi se pare nedreptatea mai teribilă şi mai de neiertat” (File din viaţa tatălui meu, ed. Chişinău, 2007). Când a căzut, în 1946, cu grupul Mareşalului, Mihai Antonescu a mai apucat să-şi arunce, cu un gest larg, pălăria în faţa morţii. Urma dictatura şepcii proletare, a „lumpen-intelectualilor”, spre a le spune ca Horia Stamatu.

În momentul de faţă mergem pe sârma legii 217, liberticida lege promulgată în regim de urgenţă. Va fi închis oare Centrul Sighet (Elie Wiesel n-a vrut să-l viziteze), vor fi indexate colecţiile „Analele Sighet”, „Biblioteca Sighet”, „Ora de istorie”, „Comemorări”? Se vor pune lacăte fără chei la documente? Nu se va mai scrie despre Lăteşti-Bărăgan, pentru că acolo a fost deportată Maria Antonescu? N-am mai avea voie, după criteriile lui Alexandru Florian, să numim străzi Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Petre Ţuţea… Bine că Petre Roman a fost scos la vopsea de liberali.

Scenariul cu Valeriu Gherghel, „sfântul închisorilor” după Steinhardt, propus cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna, s-a repetat cu Vintilă Horia: i s-a retras titlul de cetăţean de onoare al oraşului Segarcea. Deh, „criminal de război”. Întreb: oare ce crime de război a comis Vintilă Horia? Sau a devenit Institutul „Elie Wiesel” un Tribunal al poporului? Acela care l-a condamnat, în 21 februarie ’46, pentru că a afirmat că au fost evrei basarabeni care au asasinat ofiţeri români în „săptămâna roşie”, cum o numeşte Goma. N-a fost aşa?

Cu chiu cu vai, în Timişoara, s-a păstrat strada Petre Ţuţea. A făcut închisoare politică 13 ani, între 1948-1954 şi 1956-1964; a considerat până la sfârşit comunismul „crimă continuă”. Îl citez: „La comunişti, dacă nu eşti cu ei, atunci eşti legionar”. S-ar putea ca, aplicându-se nesăbuit Legea anti-legionară, să fie rasă plăcuţa cu numele unei valori naţionale: „un Socrate român”. Ion Lazu mi-a scris că placa memorială pusă de el pe blocul unde a locuit Nichifor Crainic a dispărut deja. Şi nici măcar n-a fost legionar Crainic, dimpotrivă.

Îi scoatem din cartea culturii noastre pe Eliade, pe Cioran, pe Noica? Ce modele? Mircea Mihăieş a dat verdict în „România literară” că Eliade, Cioran, Noica „nu pot, fireşte constitui modele de onorabilitate ideologică”. Superb acest fireşte.

Noica e acuzat că a fost căpitanul, guru al Gărzii, ca apoi să devină „ideolog al naţional-socialismului”. În opinia mea, adevăratul patriotism nu-i socialist, cum nici naţiunea n-a fost socialistă. Cât despre patrioticii poeţi ceauşişti de pagină întâi, ei au făcut un deserviciu enorm conştiinţei etnice, virusând-o, intoxicând-o propagandistic.

Urmărind atent cursul istoriei, se vede limpede cum internaţionalismul proletar şi-a pus masca globalizării în ritm forţat. Ni se tot spune că nu mai există soluţii naţionale, ci transnaţionale. Probă că ideea Europei post-naţionale este susţinută în Parlamentul european de comunistul italian Spinelli, iar Europa fără graniţe sau cu graniţe moi aduce a internaţională capitalistă; altă îndoctrinare, după ce URSS era steaua roşie călăuzitoare în întunericul imperialist. Nu clasele sociale, conform luptei de clasă, sunt acum departajate, ci popoarele barbare care vor independenţă statală. Vrei stat puternic? Eşti anti-european! Satul global ar fi formula justă (just şi injust sunt termeni luaţi din dicţionarul dictaturii proletare), nu poporul-naţiune, considerat invenţie rea. Cât despre patriotism, e acceptat local (HarCov), nu la nivel de ţară. „Mantra” protocronistă a profesorului Edgar Papu, cum i s-a spus în zeflemea, e mai blamată decât zvastica; la fel, estimea noastră, ca să apelez la formula lui Noica.

Amorţiţi etic şi etnic, amnezici privind propria noastră istorie, politicienilor decăzuţi din calitatea de om cu răspundere în folosul cetăţii nu le pasă de aşezarea steagului în bernă, de ziua naţională; de 24 ian. a.c., la Sfântu Gheorghe flutura steag negru pe primărie, lângă tricolor. Iar astfel de fapte se petrec perseverent şi „la vedere”. Nu se sancţionează, cum ar trebui, terfelirea steagului României, ba chiar se tolerează. Ce-i mai de preţ decât steagul? Nu degeaba se spune: a închinat steagul, atunci când moare cineva. Nu ne pasă de simbolurile identităţii, de vreme ce drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu e scos la licitaţie recent, pentru 5.000 de euro, nici cât o şpagă modestă.

Ca-n timpuri proletcultiste, se operează cele mai nedrepte eliminări din marea carte a culturii. O constelaţie de nume a fost contestată de INSHR-EW. În lista de „personalităţi controversate” (e formula lui Alexandru Florian) sunt, după presă: Eliade, Cioran, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Noica, Steinhardt, Ion Barbu. Arghezi, Ţuţea, Crainic, Gyr, Justin Pârvu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc… Şi Blaga. Luat din nou la refec, aşa cum o făcea Paul Cornea (în articolul Titu Maiorescu şi paşoptismul, „Viaţa românească”, nr. 8 şi 9, ’63), când Liviu Rusu încerca reconsiderarea:

„Există, scria medaliatul recent, o familie socialistă, în care Titu Maiorescu nu poate fi membru, iar articolul lui Liviu Rusu este o regretabilă recrudescenţă a spiritului maiorescian”. Acum, se spun vrute şi nevrute în legătură cu presupusa cauză a morţii lui Eminescu: acelaşi Maiorescu.

Radu Voncu are dreptate când afirmă că nu s-a ales la întâmplare Uniunea Scriitorilor de dincolo de Prut pentru un atentat cu bombă (fals sau real?), dat fiind că USM „a jucat rolul central în mişcarea de renaştere naţională” din anii optzeci. Dincoace de Prut, unde tema identităţii naţionale a ajuns una incorect politică, Eliade, Blaga, Stăniloae, Anton Golopenţia, Ernest Bernea, Tiberiu Brăileanu, Ion Petrovici sunt minimalizaţi cu sistemă. De ce? Pentru că sunt „stâlpi ai nădejdilor noastre”, ca să-l citez pe C.D. Zeletin?

Din Timişoara, a dispărut un nume de bulevard: Vasile Pârvan. Şi câţi răzgândaci, suferind de Alzheimer politic, nu vor să rescrie istoria, să instituie alte interdicţii, alte tabu-uri. Mihai Roller, ajuns academician în Republica Populară Română, „binecuvânta” numirile şi excluderile: filologul Gavrilă Marcusohn în loc de Gh.I. Brătianu, avocatul Marcu Onescu în loc de P.P. Panaitescu, profesoara de franceză Charlotte Krakuner şi arhitectul Aronovici, în loc de Giureşti. Toţi, „specialişti” şi coautori ai manualului de istorie. Iar rolerii s-au multiplicat, sediul fiind activul Institut „Wiesel”.

Ce să facem? Putem opta: stăm liniştiţi pe locurile noastre, cum îndemna Ceauşescu de la tribună sau urmăm soluţia Dan Puric, în planul educaţiei: Un Mărăşeşti familial. Pe aici nu se trece! În alte cuvinte, ca şcoala să fie şcoală, să-i facem pe elevi conştienţi de identitatea lor, să nu mai considere că-i pedeapsă a fi român. Să nu le prezentăm istoria ca ficţiune ieftină, ci aşa cum a fost. Altfel, Unirea va fi „muzeu pângărit”, rezistenţa anticomunistă (şi cea din munţi, şi cea prin cultură) va fi continuu negată. Iar aplicarea nesocotită, ca să nu spun tiranică, a Legii 217 va deschide uşa altor şi altor „accidente de libertate”.

În locul statuii lui Lenin, sculptorul Mihai Buculei, fiu de deţinut politic, a proiectat şi înălţat monumentul Aripi, al rezistenţei anticomuniste. Va protesta INSHR-EW, propunând tăierea aripii drepte?

24 ian. 2016

Dr. Mircea Platon, Tactica sistemului de „învăţământ pârjolit” (1)

Tactica sistemului de „învăţământ pârjolit” (1)

Dr. Mircea Platon
Duminică, 07 Februarie 2016 20:21
Sursa : http://www.art-emis.ro/jurnalistica/3355-tactica-sistemului-de-invatamant-parjolit-1.html Ce spun „experţii" - Prevederi formulate ambiguu Ajuns la Iaşi cu ocazia sărbătoririi zilei Unirii din 24 ianuarie 1859, preşedintele Klaus Iohannis a făcut două declaraţii foarte importante. Prima, că se simte bine în postura de „slugă a americanilor". A doua declaraţie sună după cum urmează: „Lecţia Micii Uniri este mai actuală ca niciodată. Una dintre marile reforme din Principatele Unite a fost o nouă lege a şcolii româneşti, cea din 1864. Deplin conştient de importanţa rolului pe care îl are educaţia în viaţa unei naţiuni, sunt determinat să împlinim împreună marele proiect pe care l-am numit «România educată». Chem toţi oamenii politici responsabili să mi se alăture în viitor în acest demers. Piatra de temelie a unei naţiuni o reprezintă educaţia, iar prin intermediul unui sistem de învăţământ eficient şi performant se construieşte viitorul unei ţări. Nu voi ceda tentaţiei să facem lucrurile în grabă. Vreau să clădim cu înţelepciune şi atenţie acest proiect a cărui uriaşă miză este o Românie capabilă să ofere cetăţenilor săi şanse egale şi opţiuni solide de carieră"[1]. Iohannis, profesor de fizică la bază, e atât de preocupat de problema educaţiei încât a introdus educaţia în „Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015 ‐ 2019", unde „dimensiunea educaţională" apare în rândul „direcţiilor de acţiune şi principalelor modalităţi de asigurare a securităţii naţionale".  Prevederile referitoare la educaţie sunt formulate ambiguu, documentul promiţând că se vor avea în vedere „conturarea unui amplu proiect naţional de educaţie, care să asigure mecanisme de planificare pe programe, proiecte şi performanţă", „stimularea cercetării ştiinţifice, în corelaţie cu sistemul de educaţie, ca demers esenţial pentru înţelegerea naturii ameninţărilor şi provocărilor actuale" şi „corelarea politicilor privind piaţa muncii cu cele din educaţie şi sănătate în vederea sprijinirii proceselor de dezvoltare durabilă"[2]. Condamnarea copiilor la „căpşunariat pe viaţă" Ca urmare a instalării Guvernului Cioloş, adică a ceea ce Iohannis ar putea numi „Guvernul meu" sau „un Guvern cu care voi colabora foarte bine" (după cum a declarat la 16 noiembrie 2015)[3], planurile de reformă a educaţiei au prins, extrem de iute, contur. În decembrie, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a propus spre dezbatere trei planuri-cadru de reorganizare a învăţământului. Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a numit un grup de „unsprezece experţi" care să asigure „coordonarea eforturilor şi proiectelor privind elaborarea arhitecturii curriculare în învăţământul preuniversitar". Grupul este alcătuit din Solomon Marcus, Tincuţa Apăteanu, Florin Colceag, Radu Dop, Radu Gologan, Alexandru Mironov, Oana Moraru, Florin Munteanu, Marian Ştas, Manuela Prajea şi Ştefan Vlaston. Încă din prima zi, grupul a repins integral propunerile Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei în numele ideii că mai bine operăm o răsturnare totală de valori decât să mai continuăm cu actualul sistem de educaţie[4]. Cu alte cuvinte, „experţii" sunt gata să taie încă o coadă. După ce unii „experţi" au tăiat coada câinelui industrial, condamnând părinţii la căpşunariat, alţi „experţi" îşi ascut bisturiele pentru a tăia şi coada câinelui şcolar, condamnând şi copiii la căpşunariat pe viaţă. La ora la care scriu acest articol, opt dintre cei unsprezece membri ai grupului au ales să publice un document prin care cer „retragerea celor trei variante de plan-cadru propuse de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei" şi avansează o serie de propuneri „cu statut de cadru de referinţă curricular", recomandă „asumarea descentralizării curriculare", „îşi afirmă disponibilitatea de a contribui la elaborarea conţinuturilor curriculare" şi „se oferă să participe la continuarea recenzării drafturilor de manuale propuse de edituri"[5]. În esenţă, propunerile grupului prevăd: „- Unirea Matematicii cu Informatica în clasele V-VIII; - Transformarea Fizicii, Chimiei şi a Biologiei în disciplinele „ştiinţele vieţii" şi „ştiinţele mediului"; - Transformarea Istoriei în „Educaţie pentru societate"[6]. Contopirea Matematicii cu Informatica are, în viziunea celor 8 experţi, „"următoarea logică: - matematica poate fi simplificată în predare prin folosirea avantajelor softurilor matematice pe diverse niveluri: de la cele simple de numărare şi calcul, la cele geometrice (tip geogebră) şi mai târziu Matematica, Maple sau altele [...]; - aşa cum în matematică, în chimie cu consecinţa ei asupra farmacologiei, în fizica experimentală, biologia genetică ş.a., s-au făcut în ultimii 20 de ani progrese impresionante, în primul rând prin utilizarea unor softuri extraordinare, aşa şi şcoala poate profita de aceste softuri în educaţie [...] În plus, se poate prelua o parte din timpul pierdut de copil cu jocurile pe calculator îndreptându-l spre bucuria utilizării educative a calculatorului în scopul învăţării". Reformele propuse nu fac decât să încurajeze analfabetismul În privinţa limbii române, cei opt experţi cer ca accentul să fie mutat „de la istoria literaturii române şi teorie literară spre comunicare corectă, scrisă sau orală". Conform experţilor, e grav că elevii români nu ştiu să descifreze un text literar la vârsta de 15 ani. Dar reformele propuse de ei nu ar face decât să încurajeze analfabetismul, pornind de la o concepţie minimalist-funcţională asupra rolului studiului literaturii, privită ca un soft care te ajută să scrii C.V.-uri şi scrisori de „aplicaţie" la „joburi": „În viaţa practică, de zi cu zi, viitorii adulţi nu se vor lovi de necunoaşterea intrigii din opere literare precum Fefeleaga sau Răzvan şi Vidra, dar sigur vor fi dezavantajaţi de lipsa de comunicare, de neputinţa de a-şi formula clar şi concis ideile, impresiile, gândurile, opţiunile asupra unor subiecte importante din viaţă, la interviurile pentru un loc de muncă [...]. Lectura obligatorie are de obicei efectul contrar. Elevii nu citesc, preferă să preia sinteze şi rezumate din internet. Lectura este o chestiune de opţiune personală. Fiecare elev alege să citească ce-l interesează, ce-l pasionează, ce răspunde structurii personalităţii sale. În acest context, un număr restrâns de opere fundamentale din istoria literaturii române, alături de învăţarea temeinică a gramaticii necesare comunicării orale şi scrise, este suficient pentru nivelul mediu. Înţelegerea şi explicarea unor texte, literare şi nonliterare, trebuie să fie preocuparea de bază a curriculei de la această disciplină. De asemeni, redactarea unor documente oficiale, cereri, CV-uri, scrisori de intenţie, memorii de activitate şi multe altele. Toate acestea sunt infinit mai importante decât cunoaşterea unui număr impresionant de lucrări din istoria literaturii române" (Concluziile asumate de şase membri ai grupului de lucru pentru o abordare nouă a dezvoltării curriculare şi a inovării în curricula pentru învăţământul preuniversitar). Analfabetismul structural al acestor propuneri devine şi mai evident atunci când vine vorba de Istorie. Istoria ar urma să devină o parte a unei noi metadiscipline intitulate „Educaţie pentru societate" care ar putea cuprinde, conform concluziilor asumate de şase membri..., următoarele module: „- De la sisteme autocratice la sisteme democratice, Societatea europeană, Educaţie civică, norme de comportament social, Sisteme legislative, Coduri (penal, civil, codul familiei), Legislaţie uzuală, Istoria sistemelor economice, Educaţie financiară, Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi ale copilului, Responsabilităţi individuale şi colective, Războaiele în evoluţia umanităţii, Integrarea în piaţa muncii, Pregătirea pentru viaţa de familie, Relaţii de cuplu, Creşterea copiilor, Sensibilitate culturală şi toleranţă la multiculturalism, Axiologie şi valorizare (necesare pentru participarea activă şi responsabilă la viaţa socială), Managementul vieţii personale şi al evoluţiei în carieră, Competenţe antreprenoriale, Selecţia şi procesarea informaţiei, Cunoaşte-ţi aptitudinile, Uniunea Europeană, spaţiu economic şi social comun"[7]. Tot acest demers este sprijinit pe o filosofie a educaţiei bazată pe următoarele principii: - „adecvarea la particularităţile de vârstă ale elevilor şi la piaţa muncii, flexibilitate („Traseele de învăţare diferite, funcţie de inclinaţiile, aptitudinile şi talentele diferite de la elev la elev, solicită o flexibilizare curriculară, astfel încât fiecare să-şi regăsească personalitatea, intersele şi curiozitatile în disciplinele din planul de învăţământ. Astfel, învăţământul general obligatoriu trebuie să asigure elevilor competenţele esenţiale necesare racordării la curriculumul liceal, dar şi la activitatile zilnice (verificarea facturilor, calcule finaciar-bancare, geometrie aplicată în viaţa cotidiană, elemente de statistică, etc.), variate de la o comunitate scolară la alta.), atractivitatea, accesibilitatea, digitalizarea curriculei, investigatie/explorare"[8]. În viziunea celor opt membri ai grupului, un absolvent de gimnaziu educat conform acestor principii, după aceste metode şi cu acest curriculum, ar fi capabil, printre altele: „- să comunice corect, oral si scris, in limba romana si in alte doua limbi de circulatie; - să utilizeze aparatul matematic pentru rezolvarea problemelor cotidiene; - să posede cunostinte tehnologice suficiente pentru utilizarea aparaturii din spatiul casnic si abilitati practice suficiente pentru viata de zi cu zi; - să utilizeze calculatorul si internetul pentru activitati curente ; - să posede abilitati de selectarea si procesarea informatiei; - să cunoasca regulile de convietuire sociala si democratica ; - să cunoasca aspecte juridice, financiare, economice, esentiale; - să aiba o scara de valori bazata pe drepturile si obligatiile cetatenesti, sa-si defineasca propriile atitudini fata de mediul social, economic, politic; - să aiba capacitatea sa-si managerieze propria cariera profesionala si sociala ; - să posede abilitati de constructie a unui proiect, sub aspect financiar, al resurselor umane si materiale, al profitabilitatii ; - să fie sensibil la manifestari culturale si tolerant la multiculturalitate ; - să aiba capacitatea de a-si schimba domeniul de activitate de cateva ori pe parcursul vietii active". Potrivit experţilor, „nu trebuie sa mai cadem in capcana de a pregati toti elevii pentru cursuri universitare". Un sistem de învăţământ public dezastruos, care nu creează altceva decât consumatori tâmpi şi mărunţi birocraţi corporaţi, nişte oameni nesiguri pe tot ce (nu) ştiu. Nişte oameni aproximativi. Un bun prieten, mentor şi mai apoi coleg, profesor universitar american, om de vastă şi solidă cultură, educat la cele mai bune şcoli americane, îmi spunea la un moment dat: „Generaţia mea (cei născuţi în anii '40) a făcut multe lucuri bune, dar a greşit un singur lucru: a stricat sistemul de învăţământ american cu reformele neîncetate şi cu diluarea educaţiei. Ar trebui revenit la învăţământul clasic".   Sub fraze sonore, ca de reclamă la detergent sau ketchup, experţii lui Curaj ne oferă, cincizeci de ani mai târziu decât în S.U.A., o reformă a învăţământului care va umple România de analfabeţi după model american.  M-am întors în România, după ce am trăit cincispezece ani în S.U.A. şi Canada, pentru a-mi feri copiii de efectele unui sistem public de educaţie toxic, bazat pe exact aceleaşi „principii" şi cu exact aceleaşi „obiective" ca şi cele avansate astăzi de experţii lui Curaj. Datorită copiilor mei - născuţi în S.U.A. şi Canada, unde au şi mers la şcoală atunci când nu am făcut cu ei homeschooling -, am putut să cunosc din interior un sistem de învăţământ public dezastruos, care produce analfabeţi pe bandă rulantă, din care a dispărut până şi cea mai vagă amintire a educaţiei adevărate. Pe de altă parte, predând Istoria mai bine de un deceniu în diferite universităţi nord-americane, am putut să interacţionez cu mulţimile de studenţi semi-analfabeţi care ies de pe băncile şcolilor croite după principiile propuse astăzi românilor de experţii lui Curaj.  Studenţii care erau mai buni trecuseră prin şcoli particulare, unde încă se învaţă poezii sau reguli gramaticale pe de rost, unde nu au calculatoare şi unde fac gramatică şi literatură exact aşa cum se făcea în Anglia victoriană sau în România lui Spiru Haret sau a comuniştilor.  Ceilalţi îmi spuneau că Napoleon - de care auzeau pentru prima dată la cursul meu - a inventat praful de puşcă.  Am văzut, ani de zile, inteligenţe native stâlcite de un sistem de învăţământ croit după principiul că e posibil ca un elev să se exprime pe sine înainte de a învăţa ceva, înainte de a i se oferi nişte puncte cardinale şi mai apoi o hartă tridimensională a lumii, pe longitudinea tradiţiei culturale şi pe latitudinea ştiinţelor. Un sistem care neglijează sau dispreţuieşte valorile perene, care nu încurajează familiaritatea cu sistemele axiologice stabile, cu permanenţele, nu creează altceva decât consumatori tâmpi şi mărunţi birocraţi corporaţi, nişte oameni nesiguri pe ei pentru că nesiguri pe tot ce (nu) ştiu. Nişte oameni aproximativi. - Va urma – Notă: Subtitlurile aparţin redacţiei şi se regăsesc în text. Grafica - Ion Măldărescu ------------------------------- [1]http://www.stiripesurse.ro/discursul-lui-klaus-iohannis-ce-a-spus-presedintele-la-iasi_980145.html [2] Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019. O Românie puternică în Europa şi în lume, Bucureşti: Administraţia Prezidenţială, 2015, 22-23. [3]http://psnews.ro/iohannis-despre-guvernul-ciolos-guvernul-meu-nu-inseamna-un-guvern-al-lui-klaus-iohannis-100807/ [4] vezi declaraţia Oanei Moraru: „Despre modul jalnic în care Institutul pentru ştiinţele Educaţiei a simulat reînnoirea cadrului curricular am fost cu toţii de acord, din prima zi. Ministrul Curaj ne-a invitat încă de la început să avem reacţii rezonabile, în sensul acceptării unui compromis momentan. Cu alte cuvinte, să înţelegem că reformele nu pot veni peste noapte, că sistemul nostru de învăţământ este o realitate socială complexă, unde cutremurele mici şi repetate pot deveni devastatoare. Mi-a fost limpede, de la prima întâlnire a grupului, că planul Ministerului este acela de a păstra un cadru predictibil pentru anul viitor şi de a ne invita pe noi - oameni proaspeţi şi cu viziune din societatea civilă - să gândim, în afara sistemului, modele curriculare bune doar de experimentat, pilotat prin tabere de vară sau nu mai ştiu ce realităţi paralele. Până când societatea, sindicatele şi profesorii sunt pregătiţi şi până când - am dedus cu tristeţe - vor avea suficientă voinţă politică şi asumare a unui deranj inevitabil. Grupului nostru nu i-a rămas altceva de făcut - în contextul „mâinilor legate la spate" din partea IşE şi a Ministerului - decât să respingă cele trei variante de plan-cadru, evident, propuse ca artificiu şi simulacru pentru dezbatere publică - şi să creeze o variantă oarecare, gândită repede şi fără fundamentare ştiinţifică - asta şi pentru că oricare altă formulă este, în sine, mai bună decât dezastrul actual." (http://republica.ro/ce-se-intampla-cu-reforma-curriculara-a-ministrului-curaj ). [5] http://m.hotnews.ro/stire/20770962 [6] http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=220880&st=750 [7] Ibidem [8] http://m.hotnews.ro/stire/20770962

Acad. Dinu C. Giurescu Pe cine supără Istoria Românilor!?!

Pe cine supără Istoria Românilor!?!

Acad. Dinu C. Giurescu

Duminică, 07 Februarie 2016 20:35

Trufia de a șterge trecutul din memoria oamenilor Elevii sunt invitaţi să-şi anunţe părinţii că, printr-o hotărâre plină de „patriotism” şi curaj, disciplina „Istorie” s-ar putea ca pe viitor să se numească „Educaţie cetăţenească”. Şi, uite aşa, ne-am întors victorioşi la epoca fericită când Roller coordona manualul „Istoria R.P.R.” - manual pentru învăţământul mediu. „Fericita” epocă în care tinerii erau îndreptaţi şi îndrumaţi printr-un manual unic, la reinventarea istoriei potrivit cu noile interpretări de sorginte marxistă. Mai este vreo diferenţă între atunci şi acum? Da, este, atunci era „Istoria Republicii Populare Române”, astăzi se numeşte „Istorie” - clasa a XII-a. Cu îndreptăţire ne întrebăm a cui istorie? „Istoria românilor” a dispărut ca disciplină în învăţământul liceal În fapt, „Istoria românilor” a dispărut ca disciplină formativ în învăţământul liceal. Tinerilor li se oferă o istorie care poate fi a oricui. Şi este aşa deoarece curricula este una singură pentru toate categoriile de şcoli. Regresul este şi mai mare pentru că se renunţă definitiv la studiul Istoriei ca disciplină fundamentală, pe cale de consecinţă şi la români şi a lor istorie ca materie de studiu. Este o hotărâre fenomenală acum când ne apropiem de centenarul Marii Uniri! Dacă în anul 1990 Istoria avea 3 ore pe săptămână, azi este o materie secundară, cu o singură oră pe săptămână şi nu mai este materie obligatorie pentru bacalaureat. În zilele noastre a-ţi iubi Ţara este aproape un delict! Veniţi elevi de azi, de mâine şi dintotdeauna, veniţi părinţi, veniţi profesori, veniţi toţi cei pentru care înseamnă ceva Istoria poporului nostru şi minunaţi-vă de insulta adusă Istoriei naţionale şi Eroilor care s-au jertfit de-a lungul veacurilor pentru ca românii să trăiască, să răzbească indiferent de vitregiile trecute sau prezente. În zilele noastre a-ţi iubi ţara este aproape un delict! Cu cât uiţi mai repede şi mai ireversibil trecutul care-ţi aparţine, cu atât mai uşor îţi pierzi identitatea. Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? Stupida trufie de-a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca Neam. Asta vrem?