În amintirea sculptorului român Ion Vlad și a prietenului său, medicul Alexandru Culcer din Sighișoara

Textul de mai jos a fost recuperat de Dan Culcer de pe o pagină de Wikipedia, care era destinată unei eventuale ștergeri pe motivul lipsei de notoritatea a subiectului. Dar cine sunt cei care pot determina lipsa de notorietate, pe ce criterii?. Wikipedia poate fi chiar ea sursă de notorietate. Ilustrez această pagină cu un desen de Ion Vlad din 1946, probabil, realizat la Sighișoare. Modelul este medicul Alexandru Culcer, tatăl meu. Ion Vlad se afla la Sighișoara la invitația lui Alexandru Culcer, din a cărui inițiativă se înființase aici  Școală liberă de Arte. Modelul era Școala liberă din Baia-Mare, ale cărei cursuri de vară le urmase inițiatorul, pe când era elev de liceu, cu o bursă oferită de profesorul său de desen de la liceul din Dej. Emil Druncea este autorul unei monografii dedicate sculptorului Ion Vlad. Din informațiile mele, sculptorul se mutase la Nisa, unde avea un atelier. Sculpturile, negativele pregătite pentru turnare se pare că s-au distrus dupăp moartea autorului, care avea ca urmașă o nepoată. Aceasta nu avea, se pare, resursele pentru a se ocupa de moștenirea unchiului. Un colecționar român, trăitor în Gemania, se pare medic, a păstrat o parte din opera lui Ion Vlad. Poate de aceea există în Germania o asociație care îi cultivă memoria. 5 oct 2026 Dan CULCER

Emil Druncea, (n. 2 februarie 1951, Fetești, județul Ialomița) pe numele său adevărat Enache Druncea, este un scriitor român. A debutat în 1982 în revista Arcadia. Activitatea sa acoperă atat zona de proză, proză biografică, poezie, povesti și basme dar și apariții in volume colective de poezie și povestiri. În egală masură activitatea sa publicistică se regasește și în articolele din ziarele și revistele vremii. În anul 2009 a fost inclus în dicționarul ”Scriitorimea Bărăganului”, autor Aurel David iar în 2011 a fost inclus în ”Istoria literaturii postdecembriste”, autor Mihai Marcu. Critica apreciază că Emil Druncea a creat un stil nou în creația poetică, minimalismul laconic sau emilismul.

Introducere

Emil Druncea valorifică fiecare experiență umană, convertind-o într-un perpetuum mobile al acțiunilor viitoare, valorizând fiecare clipă printr-o trăire intensă și revelatoare. Unele dintre poemele sale amintesc de concentratele haikuuri care - prin arhicunoscuta lor finețe - exprimă ceea ce altfel nu poate fi exprimat. Acceptă cuvântul ca pe un dar, ridicând – apoi - pas cu pas, marmoreele trepte (versurile) ce duc spre patria tacit murmurată - sufletul.

Gheorghe A. Stroia Membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe ARA^[1]

EMILISM
Emilismul este filozofia simplă a iubirii în vremuri tulburi în care prea mulți oameni și-au pierdut reperul. Abordare minimalistă, folosind teme comune, într-un stil laconic, astfel încât cititorul să înțeleagă, apoi ”să înțeleagă” și să contribuie la creșterea iubirii.

Biografie

Emil DRUNCEA este pseudonimul literar al lui Enache DRUNCEA, călător pe valul literelor, născut la data de 2 februarie 1951, în orășelul Fetești din județul Ialomița, ca fiu al Linei și al lui Stan Druncea. Aici și-a petrecut clipa de vis a copilăriei fără griji. Tot în Fetești a absolvit cursurile primare și pe cele gimnaziale.
În perioada 1966 – 1970 a urmat cursurile Liceului Agricol Vintilă Brătianu din localitatea Dragomirești Vale aparținătoare județului Ilfov. Mai târziu, peste aproape două decenii, între 1986 – 1987, a urmat Cursurile postliceale de specializare în Organizarea și normarea muncii din cadrul Ministerului Construcțiilor.
Primii pași în frumoasa lume a literelor românești au fost făcuți în anul 1982, când revista Arcadia, care apărea în județul Ialomița, i-a publicat în paginile sale câteva versuri. Evenimentul debutului editorial s-a produs cu volumul de memorii Ion Vlad – sculptor. 1920 – 1992, lansat în librării în 1992.
Emil Druncea scrie îndeobște poezie. O poezie căreia i-a imprimat un stil propriu, cunoscut drept stil Emilist.

Creație Literară

• Cărti publicate:
  • Ion Vlad - Sculptor 1920-1992, 2009, editura Agora, Călărași, ISBN 978-973-8295-85-8, memorialistică ^[2]
  • Povești pentru pici și bunici, 2009, editura Agora, Călărași, ISBN 978-973-8295-93-3, povești pentru copii de 6-10 ani,
  • Treisprezece cântece de demult pentru o pictoriță, 2009, editura Agora, Călărași, ISBN 978-973-8295-92-6, versuri,
  • Lordul Tuturor, 2010, editura Agora, Călărași, ISBN 978-973-8242-16-9, versuri,
  • Un lord călare, două alergări, 2010, editura Agora, Călărași, ISBN 978-973-8241-10- 0, versuri,
  • Insula de cuvinte, 2011, editura Armonii Culturale, Adjud, ISBN 978-606-92953-9-7, vesuri ^[3]
  • Antologie universală a poeziei românești contemporane-124 poeți contemporani, 2012, editura Armonii Culturale, Adjud, ISBN 978-606-8388-35-9, versuri, volum colectiv,
  • Ipostaze, 2013, editura Armonii Culturale, Adjud, ISBN 978-606-8388-19-2, versuri,
  • Nania, basm, 2013, editura Armonii Culturale, Adjud, ISBN 978- 606-8388-82-3, basm,
  • Poeme pentru îngerași, 2014, poezii pentru copii de 6-10 ani,
  • La colțari, 2014, editura Rovimed Publishers, Bacău, ISBN 978-606-583-473-6, roman,
  • Artista și Lordul, 2014, editura Armonii Culturale, Adjud, ISBN 978-606-8569-83-3, versuri
  • Lanțul prieteniei,
  • Insemn,

• A publicat articole în ziarele si reviste:
  • Ialomița,
  • Tribuna Ialomiței,
  • Oglinda Ialomiței,
  • Concret,
  • Independent,
  • Vestul.

• A publicat versuri în revistele:
  • Semănătorul,
  • Armonii Culturale,
  • Cenaclu,
  • Sinteze,
  • Almanahul Literar,
  • și pe mai multe site-uri online.

Note

1. American-Romanian Academy of Arts and Sciences
2. „In memoriam - Ion VLAD”. Arhivat din original la 12 octombrie 2014. Accesat în 19 august 2014.
3. Lansare carte EMIL DRUNCEA, PE UN TON REGAL Maria Diana Popescu, Agero

Legături externe

• Sculptorul Ion Vlad, Membru de Onoare al Academiei Române Arhivat în 2 noiembrie 2011, la Wayback Machine.
• EMIL DRUNCEA,„UN LORD CĂLARE, DOUĂ ALERGĂRI„^{[nefuncțională – arhivă]}
• Profil poetic de gustar: Ana Drăgoianu
• Fenomenul "Cripta" Arhivat în 19 august 2014, la Wayback Machine.
• Medalion Emil Druncea - video
• Introducere ION VLAD BILDHAUER 1920-1992
• Emil Druncea - Despre autorul Ileana Lucia Floran Arhivat în 19 august 2014, la Wayback Machine.

Categorii:

• Nașteri în 1951
• Scriitori români în viață
• Poeți români contemporani
• Români cunoscuți sub pseudonimele folosite
• Scriitori cunoscuți sub pseudonimele folosite
• Oameni din Fetești
  
  ANEXĂ DOCUMENTARĂ.
  
  Home > Arhivă > 2007 > Numarul 31 > S.O.S., Ion Vlad

  Cronica Plastică: S.O.S., Ion Vlad de Pavel Şuşară Născut la 24 mai 1920, în oraşul Feteşti, ca descendent al unor ardeleni transhumanţi stabiliţi în Bărăgan, sculptorul Ion Vlad ar fi avut acum 87 de ani. În condiţii normale, ar fi trebuit să ne aducem aminte, măcar în treacăt, că unul dintre cei mai importanţi sculptori români contemporani aşteaptă de aproape douăzeci de ani, pentru că înainte de 1990 nici nu se putea pune problema, să fie reintegrat în spaţiul cultural căruia îi aparţine indiscutabil. Dar şi anul acesta, ca şi în anii trecuţi, pînă şi momentele aniversare au trecut neobservate şi totul a rămas ca la început. O singură tresărire a avut loc, totuşi, prin anii '90 -'91, cînd se discuta primirea sa în Academie şi chiar i se pregătea o vizită acasă. Ataşatul nostru cultural de la Paris, cunoscutul prezentator al Cerbului de Aur de la Braşov, Andrei Magheru, îl informa profesionist pe ministrul de Externe - şi îi trimitea, spre ştiinţă, aceeaşi depeşă ministrului Culturii -, că o vizită a sculptorului în România nu ar fi oportună deoarece soţia sa este monarhistă ca opţiune morală şi membră a Partidului Republican francez ca angajare politică, fapte care ar crea grave incompatibilităţi între Ion Vlad şi puterea de atunci, extrem de hibridă; pe trei sferturi emanată din cenuşa încă fierbinte a ceauşismului decapitat, iar pe un sfert plină de elanuri romantice şi de utopii juvenile. În aceste circumstanţe, marele nostru artist a rămas mai departe acolo, la Paris, unde se stabilise definitiv cu vreo douăzeci şi cinci de ani în urmă, adică în 1965, şi unde a şi murit la puţin timp după ce s-a constatat oficial că nu este apt pentru a se înoarce în ţară, via Academia Română. Au trecut ani grei de la aceste întîmplări, s-au schimbat multe guverne şi destui miniştri, dar Ion Vlad nu s-a mai întors acasă nici măcar ca artist. Este greu de spus acum dacă vina este una originară şi ţine de aceeaşi angajare politică şi morală a soţiei sau, la fel de grav, totul se datorează incapacităţii noastre de a comunica, indolenţei administrative sau lenei funciare de a întinde o mînă şi dincolo de măruntele interese personale. Şi totuşi, pe la sfîrşitul deceniului nouă, ceva tot s-a întîmplat în perspectiva recuperării memoriei lui Ion Vlad. La Călăraşi, regretatul poet Ştefan Drăghici, susţinut puternic de primarul de atunci şi de acum, Nicolae Dragu, a iniţiat cel mai complex simpozion de sculptură în metal din ţară, care a primit numele sculptorului, şi a iniţiat, totodată, Premiul naţional pentru sculptură ,,Ion Vlad", premiu care a şi fost atribuit într-o primă ediţie. Tot cu vreo cîţiva ani în urmă, după ce dispariţia năprasnică a lui Drăghici a lăsat totul într-o fază încă incipientă, un animator boem din Feteşti, el însuşi poet incurabil şi damnat cultural, pe numele său Paul Drumcea, a preluat mesajul de la Călăraşi punînd bazele unei Fundaţii ,,Ion Vlad", fundaţie care, în chiar într-o zi de 24 mai, a organizat la Feteşti o expoziţie şi un simpozion închinate sculptorului. Dincolo de aspectul sentimental şi de inevitabilele disfuncţii de organizare ale unei asemenea acţiuni, simpozionul de la Feteşti a reuşit să repună în discuţie prezenţa sau, mai curînd, absenţa sculptorului din actualitatea culturală românească şi să relanseze ideea unei cît mai grabnice recuperări. Acest episod aniversar chinuit şi frustrant, la prima vedere cu un aer familial şi uşor provincial, dar cu atît mai autentic, ar fi putut să aibă, în esenţă, un uriaş potenţial declanşator. Atunci cînd sarcina unor instituţii importante, cum ar fi Ministerul Culturii, muzeele şi Academia Română, este preluată cu un anumit patetism şi cu nenumărate riscuri de către mici fundaţii sau chiar de către persoane private, semnalul trebuie recepţionat şi descifrat cu o maximă atenţie. Interesul direct al acestor medii pentru un anumit fenomen cultural, paralel cu indolenţa instituţiilor finanţate de la buget special pentru astfel de scopuri, indică limpede o aşteptare publică mai mult sau mai puţin precizată, dar oricum autentică pentru că ea nu este stimulată nici prin acţiuni mediatice şi nici prin opinii induse pe alte canale. La întrebarea simplă şi legitimă, din ce pricină se simte tot mai insistent nevoia recuperării lui Ion Vlad şi a redării lui climatului artistic românesc, răspunsul este şi el destul de simplu: plecarea sculptorului din ţară în urmă cu peste patruzeci de ani, în plină putere şi în plină glorie, a lăsat în arta noastră contemporană un loc pe care încă nu l-a ocupat nimeni. Nici George Apostu, nici Paul Vasilescu, nici Vaslie Gorduz, nici Neculai Păduraru, nici Mircea Spătaru şi nici generaţiile mai tinere nu şi-au asumat universul formal şi tensiunile specifice ale sculpturii lui Ion Vlad. încercarea surdă de a-l recupera acum, dincolo de teorii şi de judecăţi istorice, este mai curînd un reflex existenţial decît un proiect estetic. Ion Vlad a reprezentat şi reprezintă încă în sculptura noastră, un amestec ciudat de energie şi de disperare, de vitalitate şi de eşec, de construcţie monumentală şi de ruinare lentă a formei pînă în pragul disoluţiei. Un bun regizor al volumului gigantic şi al suprafeţei impresioniste, un contemplativ calm şi un expresionist ultragiat şi sangvin, un sacerdot al antropocentrismului şi un iconoclast în plină criză de răzvrătire, toate aceste personaje se găsesc simultan şi succesiv în sculptura lui Ion Vlad. Tocmai această dimensiune a sculpturii noastre, care sintetizează pe un spaţiu relativ restrîns experienţe ale unei întregi istorii, face ca recuperarea artistului să fie acum imperativă. Şi dacă acest semnal nu vine dinspre mediile profesioniste, ci dinspre consumatorul anonim de bunuri simbolice, faptele sînt cu atît mai relevante, iar acţiunea de la Feteşti, aşa provincială şi precară cum a fost ea, capătă cu atît mai mult valoarea unei somaţii. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că, după dispariţia sculptorului, atelierul său de la Paris a fost evacuat şi lucrările, care au scăpat de la distrugere, s-au răspîndit cine ştie pe unde, este o obligaţie imperativă, măcar pentru zona lui natală, Călăraşi /Ialomiţa, să-i instituţionalizeze memoria. Adică să înceapă o campanie sistematică de adunare a lucrărilor, cîte s-o mai găsi, pentru a nu ne trezi la un moment dat că rămînem complet descoperiţi în ceea ce-l priveşte pe Ion Vlad, fără îndoială unul din­tre cei mai importanţi artişti români ai secolului care a trecut.