Există multiple asemănări între Planul Marshal, așa cum este analizat de cartea cercetătoarei Annie Lacroix-Riz, și între acțiunea economică a Statelor Unite și a țărilor mari din Europa Occidentală, pe spațiul noilor terenuri de vânătoare cucerite de capitalismul trans-național, după implozia dirijată din exterior a Sistemului Socialist de Stat (SSS).
Este o minciună prezentarea drept ajutor salvator a implantării întreprinderilor occidentale pe piața economică dezagregată a Europei de Est. Din 1990, egoismul național odată recuperat și relansat, după ce fusese dezavuat de toate doctrinele politice aplicate după 1917 de către Sovietele instalate după războaiele civile provocate de comuniști, în România, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia etc. , fiecare țară a acționat pe cont propriu. Toată această zonă a fost incapabilă să se reorganizeze urgent păstrând și perfecționând structurile instituționale rodate ale sistemului socialist, din care URSS se retrăsese, pentru a le folosi ca platforme de reorganizare și renegociere descentralizate.
Dimpotrivă, toate ONG-urile implantate de Fundațiile de tip Soros, acționând prin intermediul unor grupuri de intelectuali colaboraționiști, GDS sau alte fundații cu surse în Occident, au difuzat bazele teoretice ale liberalismului libertarian, dizolvant al oricărei solidarități grupale sau comunitare naționale, solidaritate demult slăbită deja prin acțiunea cosmopolitismului comunizant, al exportului de revoluție bolșevică.
Ideologia bolșevică anticipase trăsăturile multiculturalismului, sub forma internaționalismului proletar. De fapt, bolșevismul sovietic avea trăsăturile sionismului, comunismul într-o singură țară, toate celelalte, din jur, urmând să fie destructurate și subordonate intereselor URSS, ca urmare a efectului revoluției. Desigur, comparația nu merge până la detalii. E vorba doar de metodă și de efecte.
Zona ESTEUROPA a fost deci tratată de Occident, după 1990, ca o colonie globală, o piață de desfacerea a excesului vest-european de bunuri de larg consum, care nu mai puteau fi valorificate pe terenul suprasaturat al economiilor occidentale.
Alte soluții există. Am formulat un proiect de colaborare sub forma confederației central și est-europene, descentrare, anti-impeeriale, de la Laita-Caucaz. Amănuntele sunt descrise sub titlul O Topie
Citiți deci sinteza de mai jos ca un model de acțiune economică și politică, care a stat la baza cuceririi Europei de Est. Nu am proba existenței unui plan similar pentru perioada de dinainte de implozia Estului. Dar cu puțină răbdarea și tenacitate cercetătorii viitorului apropiat vor putea dovedi, pe bază de documente declasificate, existența reală a planului, pe care acum mulți o intuiesc și descriu deja.
Dan Culcer
Mai jos găsiți o sinteză completă și structurată a tezelor și argumentelor principale din Les origines du plan Marshall : le mythe de l’aide américaine de Annie Lacroix-Riz. Rezumatul reflectă pozițiile autoarei (istorică marxistă, cu orientare economico-structuralistă), nu o evaluare a acurateții lor.
Rezumatul tezelor principale
Cartea dezvoltă o critică radicală a interpretării dominante a Planului Marshall ca gest generos de reconstrucție europeană. Pentru Annie Lacroix-Riz, Planul Marshall este înainte de toate un instrument al politicii expansioniste americane, conceput mult înainte de 1947 și construit în alianță cu marile corporații americane și cu elitele economice europene conservatoare, pentru a integra continentele occidentale în sfera de influență a SUA și pentru a bloca avansul comunismului.
Autoarea propune patru teze mari:
1. Planul Marshall nu a fost un răspuns spontan la criza postbelică, ci rezultatul unui proiect american vechi, interbelic
Argumente:
Încă din anii ’20–’30, marile bănci și companii americane (Morgan, Rockefeller, ITT, Ford etc.) ar fi promovat un model de expansiune economică globală, bazat pe:
controlul piețelor internaționale,
subordonarea economiilor europene ne-autarhice,
orientarea lor către importuri americane și investiții americane.
Elita diplomatică americană ar fi lucrat încă dinaintea războiului la proiecte de „integrare economică atlantică”.
Planul Marshall ar fi fost, în această cheie, punctul culminant al unei politici structurale, nu o măsură de urgență.
2. Economia Europeană a fost deliberat prezentată ca ruinată pentru a legitima dominația economică americană
Argumente:
Lacroix-Riz contestă ideea unei Europe complet colapsate. Ea susține că:
industriile grele din Franța, Germania de Vest, Belgia etc. aveau capacități importante de reconstrucție;
capitalul autohton ar fi dispus de resurse, dar prefera finanțarea externă pentru a evita reformele interne.
Narativul „Europei în ruine” ar fi fost amplificat pentru a crea acceptare politică a „salvării americane”.
3. Planul Marshall a consolidat elitele industrial-financiare conservatoare și a blocat reformele sociale postbelice
Argumente:
Ajutorul era condiționat de:
liberalizarea comerțului,
convertibilitatea valutară,
reducerea controlului de stat,
reprimarea forțelor comuniste sau pro-sovietice.
În Franța, ar fi favorizat marii industriali (de ex. Wendel, Schneider, Renault pre-naționalizare etc.), care își doreau o revenire la ordinea economică antebelică și respingeau programele de planificare economică radicală sau reformele sociale cerute de comuniști.
Sindicatele de stânga și partidele comuniste ar fi fost excluse sistematic din procesul decizional.
4. Scopul geopolitic major era integrarea Europei de Vest în blocul anticomunist și izolarea URSS
Argumente:
Planul Marshall este prezentat drept o componentă centrală a Războiului Rece incipiente:
formarea unei economii occidentale unice sub conducerea SUA;
controlul surselor energetice și al fluxurilor comerciale;
consolidarea structurilor ce vor deveni NATO și OECE (viitoare OECD).
Autoarea subliniază rolul central al informațiilor furnizate de serviciile americane, ale patronatelor și ale serviciilor secrete occidentale în cartografierea riscurilor „comuniste”
Demonstrația centrală a cărții
A. Ajutorul american a fost strict interesat
Circa 80–90% din fondurile Marshall s-au întors în economie americană sub formă de:
achiziții obligatorii de produse americane,
comisioane financiare,
contracte industriale.
B. SUA au orientat reconstrucția către interesele corporațiilor lor
Americanii ar fi făcut presiuni pentru:
modernizarea industrială pe baza tehnologiilor furnizate de companii americane,
crearea unor rețele de distribuție legate de industria lor.
C. Planul Marshall ca instrument de control politic
Ajutorul era acordat în schimbul marginalizării comuniștilor în guverne.
Se insistă asupra „epurării inversate”: în locul epurării colaboratoriștilor, s-ar fi favorizat reîntoarcerea unor cadre economice din epoca colaboraționistă, deoarece erau anticomuniste și prooccidentale.
Elemente controversate sau specifice interpretării Lacroix-Riz
Cartea susține o serie de elemente disputate de istoriografia mainstream:
Complicitatea sistematică dintre elitele economice occidentale și fascism, înainte și în timpul războiului, pentru a combate comunismul.
Relația strânsă între marile corporații americane și cele europene (inclusiv germane), înainte și după 1945.
Minimalizarea degradării economice reale a Europei, ceea ce contrazice majoritatea studiilor istorice.
O lectură structurală „capital monopolist”, în cheia istoriografiei marxiste franceze (à la Labrousse, Serfati, Bourdieu economic).
Concluzia generală a autoarei
Pentru Annie Lacroix-Riz, Planul Marshall nu este:
un act altruist,
o „salvare” a Europei,
un proiect democratic de solidaritate.
Ci:
o strategie de dominație economică,
o reorganizare a capitalismului mondial sub conducere americană,
un instrument de război rece,
un mijloc prin care elitele conservatoare ale Europei de Vest s-au re-legitimat și au blocat posibilitatea unei alternative sociale radicale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu