Mă întreb asupra indiferenței președintelui față de ceea ce simte poporul în privința lui… în pofida situației generale a țării, a unei dezavuări electorale, a unor evenimente parlamentare recente și a comportamentului pe care îl afișează, constat că 11% dintre francezi încă au încredere în el! Fără îndoială, este vorba fie despre persoane încă fidele mediilor prezidențiale, fie despre oameni angajați clar într-o viziune de colaborare cu doamna Ursula von der Leyen și cu slujitorii ei euro-federaliști. Unii, în eșaloanele superioare, doresc o asemenea colaborare. Aritmetic, 89% dintre francezi nu au deci încredere în șeful statului… dar unde este spiritul legilor?
Îngrijorarea mea și întrebările mele privind guvernarea țării noastre s-au amplificat odată cu afirmațiile aparent nepotrivite ale noului CEMA. Ele m-ar putea face să imaginez o distopie. În acest scenariu, sau acest vis urât, aș putea concepe o situație politică degradată la extrem, derapaje constituționale accentuate și un angajament excesiv al actualului președinte în favoarea Ucrainei, această țară incertă și îndepărtată. S-ar adăuga, din partea lui, o ostilitate agravată față de Rusia. Aș vedea atunci crescând riscul utilizării armei nucleare. Nu din partea rusă sau din cea a NATO, vă dați bine seama. Responsabilii, în ansamblu, sunt lucizi. Dar ce ar fi de partea puterii executive franceze?
Se spune, într-adevăr, că doar șeful statului poate angaja focul nuclear. Această afirmație este puțin exagerată. Există, evident, măsuri de siguranță. Atât cât putem ști, un cerc restrâns de persoane militare și civile îl consiliază pe șeful armatei după ce îi verifică aptitudinea mentală de a lua o asemenea decizie. Dar astăzi, cum putem fi siguri de obiectivitatea acestor persoane, când constatăm docilitatea absolută a consilierilor politici și diplomatici și, mai ales, a responsabililor militari? Ei ne invită deja să luăm în considerare moartea francezilor într-un război care în niciun caz nu ar fi al lor. Este periculos; este îngrijorător. Desigur, toate acestea sunt irealiste. Este o fabulație.
Totuși… într-un fel, ceea ce a fost spus le amintește celor înverșunați împotriva rușilor că războiul nu ar duce doar la un colaps economic și financiar — deja început fără ca războiul să fi fost declarat — ci și la moartea în masă a cetățenilor. Totuși, nu sunt sigur că scopul acestor afirmații era să trezească o privire mai puțin ranchioasă față de Rusia.
În opinia mea de simplu cetățean, de soldat și de fost comandant, ar fi timpul să restabilim ordinea firescă a lucrurilor în guvernarea Franței. În esență, să revenim la practica constituțională din primele vremuri ale celei de-a V-a Republici. Așa cum autoritatea judiciară trebuie să rămână neutră politic, să rămână „gura legii” și să-și pronunțe sentințele în numele poporului francez, tot astfel autoritatea militară, responsabilă de punerea în aplicare a armelor poporului francez, trebuie să consilieze guvernul în privința utilizării forței și să rămână absolut neutră politic. Singura în măsură să vadă consecințele utilizării armelor, ea trebuie să incite factorul politic la reflecție și prudență. Datoria de rezervă nu poate fi interpretată sau supusă unor modalități variabile. Generalul de Villiers, fost CEMA, a fost admonestat și a demisionat pentru că a spus ceea ce era de datoria lui să spună despre bugetul Armatei. În schimb, noul CEMA, generalul Mandon, a primit sprijinul șefului statului pentru că a evocat cu tărie un angajament major împotriva Rusiei și necesitatea ca Franța să-și restaureze „forța sufletească”. Ea trebuia să fie pregătită „să accepte să-și piardă copiii”. În mod evident, el considera Rusia drept dușmanul nostru. Or, din câte știu, Rusia nu amenință Franța, noi avem încărelații diplomatice cu această țară care, de-a lungul a o mie de ani de contacte, a fost mai des prietena noastră decât dușmana noastră. În toată obiectivitatea, Rusia nu face decât să-și apere interesele în Ucraina, într-un război stârnit de pseudo-Occident. Pe deasupra, în ciuda unei armate puternice, Rusia nu este în măsură să invadeze statele europene. Nu are această intenție, care ar fi putut fi cea a defunctei URSS. Ceea ce a spus CEMA se aseamănă, așadar, cu un angajament politic. Totuși, el nu este responsabil pentru această deviere.
Președintele Republicii îl desemnează pe șeful Statului Major al Armatei și pe șefii de state majore; ceea ce, în sine, este de înțeles din punct de vedere juridic. Textele prevăd: „Președintele Republicii, la raportul prim-ministrului și al ministrului Apărării, văzând Constituția, în special articolul 13; consiliul de miniștri audiat, decretează că «cutare» este numit șef al Statului Major al Armatei începând cu data de…”. Teoretic, i se furnizează președintelui o listă restrânsă. Nu mai este însă cu adevărat așa cum se face această desemnare. Noul CEMA, ca și predecesorii săi recenți, era șeful statului major particular al președintelui Republicii. Această proximitate creează inevitabil legături. Cu atât mai adevărat cu cât, pentru exercitarea acestei funcții, selecția ține cont nu doar de competență, ci și de compatibilitatea umană. Este util să amintim și că executivul poate angaja forțele noastre într-o operațiune externă, iar Parlamentul, informat rapid, poate dezbate, dar nu votează. El nu poate decide decât dacă intervenția depășește patru luni. Deși declararea războiului ține de Parlament, în realitate acest articol 35 din Constituție lasă inițiativa executivului. În acest context, este cert că noul CEMA, în cadrul acestei reuniuni a primarilor din Franța, s-a exprimat conform unei linii impuse de președinte. În mod evident, există aici o deviere instituțională.
În rolul lor, statele majore au sarcina de a planifica răspunsurile la toate amenințările și de a pregăti armatele noastre pentru a le face față. Aceasta este înțelepciunea însăși. Aceste amenințări sunt de toate tipurile. Putem presupune că sunt studiate răspunsurile la amenințări interne și la tot felul de agresiuni împotriva teritoriului și intereselor franceze. CEMA putea, așadar, să amintească această necesitate și să evoce mijloacele indispensabile. Ar fi rămas în misiunea sa. Totuși, nu le revine șefilor militari să aducă comentarii și, cu atât mai puțin, aprobări asupra consecințelor unui demers politic, mai ales unul neaprobat de popor.
În rezumat: pentru CEMA este vorba de a consilia guvernul, apoi de a aplica deciziile și de a executa, dar nicidecum de a comenta sau de a-și exprima public, direct sau indirect, adeziunea (sau ostilitatea). Orice comandant știe că este învestit prin formula rostită în fața subordonaților săi: „Îi vei asculta în tot ceea ce îți va porunci, pentru binele serviciului, executarea regulamentelor militare, respectarea legilor și succesul armelor Franței.” Un asemenea angajament nu lasă loc de interpretare. Aplicarea legii și a regulamentelor.
Constat încă o dată rătăcirile, ocolirea Dreptului și a regulilor și îndepărtarea de spiritul legilor. Este timpul să reorganizăm relațiile în cadrul Statului nostru și, fără îndoială, să avem în vedere, pentru a evita derapajele, un proces de desemnare a șefului Statului Major al Armatei și a șefilor de state majore care să includă, de exemplu, aleșii națiunii.
Henri ROURE
Inițiativa pentru Apărarea Națiunii Franceze
Sursa https://idnf.fr/?p=4880
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu