|
||||||
 Odinioară
erau mândria economiei României; azi sunt doar fosile ale comunismului.
Fostele combinate industriale sunt dinozaurii moderni ai României, iar
meteoritul care i-a răpus este aşa-zisa „privatizare". Generaţii întregi
au muncit pentru industrializarea României. Eforturile şi sacrificiile
făcute în timpul regimului comunist pentru proiecte care urmau să le
aducă beneficii tuturor românilor par să fi fost în zadar. Combinatele
industriale, simbolul economiei României înainte de 1989, s-au
transformat rapid în ruine şi fier vechi în anii ce au urmat
evenimentelor din decembrie 1989.
Platforma
Săvineşti era înainte de 1989 cea mai mare din Europa în domeniul
firelor şi fibrelor chimice, dar şi de îngrăşominte chimice. Întinsă pe
mai bine de 600 de hectare, ţinea ocupată.aproape o treime din populaţia
oraşului Piatra Neamţ. După 1990, a fost privatizată, dar o singură
fabrică mai funcţionează acum pe profit. Restul fabricilor au fost
distruse de indiferenţa statului şi reavoinţa investitorilor şi sunt
acum o ruină.
În
Sulina a funcţionat până în anii '90 cea mai mare fabrică de conserve
din România. Industria românească a peştelui era pe locul 3 în lume în
perioada comunistă, fiind depăşită de cele ale U.R.S.S. şi R.D.G. Însă,
după distrugerea flotei de pescuit, fabrica din Sulina a fost
privatizată şi a ajuns o ruină în care acum pasc şi se adăpostesc caii.
Singurul lucru care mai aduce aminte de timpurile când funcţiona e o
cutie goală de conserve ascunsă în molozul de pe podeaua fabricii. Iar
halele industriale care au fost păstrate în condiţii ceva mai bune au
ajuns să fie vândute pe site-urile de imobiliare.
Platforma
de la Muscel unde se producea ARO a fost privatizată în 2003. Fabrica
unde se făcea singura maşină românească de teren a devenit rapid fier
vechi. ARO, un brand al României, este acum adânc îngropat sub ziduri
dărăpănate şi hale care stau să cadă. Totul a fost ras de pe faţa
pământului, furat sau vândut la fier vechi (autoturismele ARO s-au mai
asamblatşi vând încă mulţi ani după dispariţie fabricii româneşti, dar
nu în România, ci în Cehia - n.r.)[1].
Oraşul
Oneşti a fost construit în jurul unui combinat: Grupul Industrial
Borzeşti. Acolo, istoria ultimelor decenii a fost una a schimbărilor
dramatice pentru comunitate. Personaje controversate au pus pe butuci
una dintre cele mai mari rafinării româneşti: Rafo, odinioară cea mai
modernă rafinărie din ţară, e acum în insolvenţă. Iar platforma de la
Borzeşti, unde odinioară lucrau peste 30.000 de oameni, arată acum ca
după un dezastru.
Uzina
Constructoare de Maşini Reşiţa, fondată în 1771, e în insolvenţă de 7
ani. Aici se produceau turbine pentru centrale, motoare de nave,
macarale, poduri rulante. A fost privatizată în 2003 pe un milion de
euro, cât ar fi costat în mod normal doar doar unul dintre strungurile
de 125 de tone din fabrică, apoi o întreagă platformă a ajuns la fier
vechi.
Combinatul
de îngrăşăminte Chimice de la Bacău avea odionioară peste 3.000 de
angajaţi şi era una dintre cele mai importante fabrici din România. A
falimentat în anii '2000, după privatizare, iar deşeurile rămase sunt
radioactive şi periculoase pentru sănătatea oamenilor din oraş,
conţinând izotopi radioactivi naturali din seriile uraniului şi
thoriului. De altfel, halda de steril de aici, întinsă pe mii de metri
pătraţi, e pe lista neagră a problemelor grave de mediu întocmită de
Comisia Europeană.
Odinioară,
Uzina Tractorul din Braşov fabrica un utilaj la fiecare 9 minute.
Construită în perioada interbelică, când producea celebrele avioane
I.A.R., a fost reorientată apoi de sovietici spre producţia de
tractoare. În 2007, uzina s-a desfiinţat, după ce tentativele de
privatizare au dus la faliment. A devenit rapid o ruină. În ultimii ani,
în locul ei s-au înălţat un mall, un spital o facultate şi un cartier
rezidenţial.
Peste
1.250 de întreprinderi de stat înregistra România la sfârşitul anului
1989. Cele mai importante dintre ele făceau parte din industria grea[2]
Numeroase
mari fabrici şi uzine de stat din anii regimului comunist au fost
închise, fărminţate sau privatizate în anii care au urmat evenimentelor
din decembrie 1989. O listă a principalelor întreprinderi din România
anului 1989 cuprinde peste 1.250 de uzine, electrocentrale, combinate,
exploatări miniere, fabrici, întreprinderi alimentare şi agricole. Multe
dintre ele au sfârşit la fier vechi. Iată o parte dintre acestea:
- Electrocentrale, cu o soartă mai bună decât a altor investiţii de stat, funcţionau la: Curtea de Argeş, Borzeşti, Oradea, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Rovinari, Turceni, Deva, Porţile de Fier, Mures, Bistriţa, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti. - De asemenea, exista Întreprinderea energoreparaţii Bucureşti, Centrala industrială de reţele electrice Bucureşti. - Întreprinderi de reţele electrice au fost la Piteşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Deva, Iaşi, Bucureşti, Baia Mare, Târgu-Mureş, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Timişoara şi Bucureşti. - Au mai funcţionat Întreprinderea de Construcţii metalice şi prefabricate Bucureşti, Dispecerul energetic naţional Bucureşti, Institutul de cercetări şi modernizări energetice Bucureşti.
Industria minieră
Industria
minieră era reprezentată de: Centrala minieră Valea Jiului şi
întreprindeile miniere de la Anina, Lonea, Petrila, Aninoasa, Dâlja,
Vulcan, Livezeni, Hunedoara, Paroşeni, Lupeni, Uricani, Bărbăteni,
Anina, Întreprinderea de preparare a cărbunelui Valea Jiului,
Întreprinderea de reparaţii utilaj minier Petroşani, Combinatul minier
Oltenia şi întreprinderile miniere Rovinari, Motru, Jilţ, Întreprinderea
de utilaj minier Rogojelu din Gorj, Combinatul minier Ploieşti,
întreprinderile miniere de la Cîmpulung, Voivozi, Capeni, Sălaj,
Centrala minereurilor şi metalurgiei neferoase Baia Mare, Combinatul
minier Suceava. Întreprinderi metalurgice şi miniere mai erau la erau la
Zlatna, Baia Borşa, Baia Mare, Copşa Mică, Baia de Arieş, Dobreşti,
Bocşa, Moldova Nouă, Bălan, Barza, Deva, Hunedoara.
Gaz şi petrol
Centrala
sării şi nemetaliferelor Bucureşti gestiona salinele Ocna Mureş,
Târgu-Ocna, Ocna Dej, Praid, Combinatul minier Cluj-Napoca,
întreprinderile miniere Dobrogea, Harghita, Miercurea Ciuc, Orşova,
Slănic, Cacica, Râmnicu Vâlcea.
Centrala gazului metan Mediaş gestiona întreprinderea de extracţie gaz metan Mediaş şi întreprinderea de exploatare conducte magistrale gaz metan Mediaş.
Trusturi
ale petrolului erau la Piteşti, Moineşti, Târgu-Jiu, Bolintin,
Ploieşti. La Teleajen era întreprinderea de utilaj petrolier şi
reparaţii.
La Poiana Câmpina era întreprinderea de reparat tractoare şi motoare grele iar la Câmpina îtreprinderea de reparaţii utilaje electrice.
Industria metalurgică
Din
industria metalurgică de stat mai făceau parte în 1989: Combinatul de
oţeluri speciale Târgovişte, Centrala industrială siderurgică Hunedoara,
Combinatul Victoria - Călan, Întreprinderea de fier Vlahita, Centrala
industrială şi combinatul siderurgic Reşiţa, Întreprinderea Oţelul Roşu,
Întreprinderea Ciocanul - Nadrag, Centrala industrială siderurgică
Galaţi, cu întreprinderea Laminorul de tablă - Galaţi şi întreprinderea
de construcţii metalice Tecuci, Centrala industrială de prelucrări
metalurgice Bucureşti, Întreprinderile metalurgice Aiud, Beclean,
Laminorul Brăila, întreprinderea de sârmă şi produse din sârmă Buzău,
Combinatul metalurgic Câmpia Turzii, întreprinderea de sârmă, cuie şi
lanţuri Galaţi, întreprinderea metalurgică Iaşi, întreprinderea de ţevi
Roman, Centrala industrială pentru produse refractare Braşov,
întreprinderile de produse refractare de la Aleşd, Alba Iulia, Turda,
Cluj-Napoca, Pleaşa, Centrala industrială pentru materiale neferoase şi
rare Slatina, întreprinderea de alumină Oradea, Întreprinderea de
prelucrare a aluminiului Slatina, Întreprinderea de produse cărbunoase
Slatina, Combinatul metalurgic Tulcea, întreprinderile metalurgice
Neferal - Brăneşti, Laromet - Bucureşti, Sinterom - Cluj Napoca, de
supape bolţuri din Topoloveni, de piese şi armături din aluminiu şi
pistoane auto din Slatina.
Industria auto
Din
industria auto făceau parte: Centrala industrială de autovehicule
Braşov, întreprinderea de maşini agregate şi subansamble auto „Sf.
Gheorghe" Covasna, întreprinderea de radiatoare şi cabluri Brasov, de
piese de schimb - Oradea, de piese auto de la Iaşi, Satu Mare, Sibiu,
Reghin. Întreprinderi auto mai erau la Mediaş, Bucureşti, Piteşti,
Câmpulung- Muscel
Argeş, Oradea, Costeşti, Oradea. Lista mai cuprinde Centrala
industrială de tractoare şi maşini agricole Braşov şi Întreprinderea
„Tractorul" Braşov, întreprinderile mecanice Oradea, Topleţ, Tehnofrig -
Cluj, Codlea, Braşov, de armături industriale - Oradea, de oţel -
Strehaia, de utilaj alimentar - Slatina, de garnituri de frână şi
etanşare la Râmnicu-Sărat, de utilaje la Medgidia, de tractoare şi
maşini agricole la Craiova.
Mai
existau întreprinderi mecanice la Băileşti, Galaţi, Miercurea Ciuc,
Piatra Neamţ, Timişoara, Bucureşti, Bacău, Buzău, Cluj-Napoca, Moreni,
Zalău, Giurgiu; ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Petroşani, Baia
Mare, Satu Mare, Câmpina, Filipeştii de Pădure, Vaslui.
Lista
marilor întreprinderi de stat mai cuprinde peste 800 de unităţi
răspândite în toate oraşele ţării, multe dintre ele rămase doar prin
amintirea numelor: „Steaua Roşie" Bucureşti, „Electroprecizia" Săcele,
„Frigidere" Găieşti, „Steaua electrică" Fieni, „Conect" Bucureşti.
„Nicolvala" Sighişoara, „Colorom" Codlea, „Săpun Stela" Bucureşti,
„Vâscoza" Lupeni, „Metal-lemn" Craiova, „Relaxa" Mizil, „Suveica"
Bucureşti, „Bumbăcăria românească" Jilava, Întreprinderea de mătase
„România muncitoare" Cluj-Napoca, Întreprinderea textilă „Trainica"
Pucioasa, Întreprinderea de postav „Proletarul" Bacău, „Octombrie Roşu"
Ghimbav, Tricotaje „Tânăra Gardă" Bucureşti, „Emailul roşu" Mediaş[3
|
| Intreprinderile-simbol ale României - ruine în paragină |
 |
 |
 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu