Scrisoare deschisă în favoarea temperării activităților agresive ale Ungariei

Excelentei sale Domnului Ambasador Dl Botond ZÁKONYI,

Domnului Preşedinte U.D.M.R. Kelemen Hunor,

Cu regret trebuie să constatam că Excelența Sa Dl. Victor Orban premierul Ungariei, s-a hotărât să dezgroape iar securea războiului contra României, încercând prin minciuni şi diversiune, sa convingă lumea contemporană, în special naţiunile aliate care au învins imperiul Austro-Ungar şi Prusia în Primul Război Mondial, şi care au participat ca țări garante la încheierea Tratatului de pace de  la Trianon, invocând că prevederile acelui Tratat sunt nedrepte în ceea ce priveşte Ungaria.

Va reţinem atenţia cu două principii ce izvorăsc din textul celor 15 capitole ale Tratatului :

- Primul principiu luat în consideraţie la trasarea graniţei a fost acela al unui raport unitar (egal cu 1) intre numărul etnicilor români ce rămân pe teritoriul Ungariei — adică 600.000 de persoane - şi numărul etnicilor maghiari ce rămân pe teritoriul României — adică tot 600.000 de persoane. 

Astăzi se constată că prin politica de deznaţionalizare practicată dea-lungul ultimelor trei secole, aplicata îndeosebi asupra românilor, a adus comunitatea acestora din Ungaria la nivelul de 5.000-6.000 de persoane, faţă de cum a evoluat comunitatea maghiară din România, ce a atins nivelul în prezent de cca. 1.900.000 persoane.  

- Al doilea principiu transpus în Tratat, prevede ca persoanele numite „optanți” ce aleg să se transfere în cealaltă ţară decât aceea de reşedinţă, în care s-a aflat după trasarea graniţelor, să obţină juste despăgubiri pentru imobilele (terenuri, construcţii — altele decât cele de reşedinţă, clădiri de reşedinţă, afaceri etc.). Nu au făcut obiectul acestor despăgubiri resursele naturale (zăcăminte aurifere, feroase,neferoase, de gaze naturale, petrolifere, sare, pădurile, latifundiilor grofilor etc.), chiar dacă acestea s-au aflat în exploatarea unor companii ale etnicilor maghiari.

Ca sa fim concreţi, trebuie sa reamintim ca cele două oraşe din fostul imperiu Austro-Ungar — Viena şi Budapesta — s-au construit finanţate integral cu aurul extras din minele din patrulaterul aurului Roşia Montană - Bucium, Baia de Arieş, Almaş - Stănija şi Brad – Săcărâmb, care au livrat în decursul secolelor de exploatare sute de tone de aur şi argint.

Totodată va cerem să înţelegeţi că România le-a plătit despăgubiri consistente „optașilor”, a cumpărat practic pământul grofilor, la preţul pieţei. Statul român a renunţat şi la despăgubirile de război, pe care trebuia să le încaseze de la Ungaria. Țara vecină, Ungaria, urma să plătească despăgubiri grofilor, din aceste sume. 

Optanţii unguri, prin exponentul lor, Guvernul Ungariei, instaurat după alungarea „Ciumei Roşii” a lui Bela Kun de către armata română la 4 – 19 august 1919,  au făcut lobby şi presiuni bine concertate, ani de-a rândul, la toate forurile politice interne şi internaţionale, inclusiv la Liga Naţiunilor. Au cerut să li se aplice prin Reformă un regim preferenţial, în sensul să rămână suprafeţe mari neexpropriate cât şi cuantumul despăgubirilor la sume exorbitante pentru că ei au pierdut Transilvania şi li se cuvine un tratament privilegiat pe care l-au avut dintotdeauna.

De reţinut că în urma procesului „optanţilor unguri”, România a plătit în franci, aur şi coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate şi a dispus în plus ca despăgubirile de război datorate de Ungaria pentru România să fie vărsate la fondurile de despăgubiri pentru optanţii unguri.

Acest contencios a fost judiciar închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927 – 1932. 

Latifundiarii maghiari au fost despăgubiţi pentru exproprieri, iar reforma agrară pentru Transilvania, Banat şi Crişana (Legea din 28 iulie 1921), a dus la împroprietărirea fără discriminare etnică a familiilor sărace, a orfanilor de război, veteranilor, răniţilor şi nu numai. 

Odată acest contencios judiciar închis prin plata drepturilor de către România între anii 1927 – 1932, ceea ce face Statul Român în zilele noastre, restituind încă o dată acele proprietăţi urmaşilor grofilor şi conţilor unguri, este o imensă greşeală. În celelalte state foste socialiste, inclusiv Ungaria, nu s-a restituit nimic foştilor proprietari români. Originea greşelilor multiple, chiar cu complicităţi suspecte o găsim cu evidenţă la autorităţile administrative care „au pus în aplicare legislaţia de restituire” stufoasă şi interpretabilă. S-au dat titluri de proprietate şi hotărâri judecătoreşti pentru mii de hectare, de parcă ar fi fost beţe de chibrituri, fără responsabilitatea funcţiei şi fără maturitatea celor care au făcut-o, cu consecinţe negative ireparabile.

Putem exemplifica cu date şi documente ale vremii din care rezultă că Statul Român a plătit despăgubiri prin două Fonduri agrare de creanţe înfiinţate prin Protocoale internaţionale, fonduri înfiinţate în Franţa (Bâlle) şi Elveţia (Geneva). Documentele se găsesc în arhive, emană de la autorităţile de atunci, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Banca Naţională şi hotărâri ale Comisiunilor reformelor agrare din judeţe, precum şi din hotărâri ale justiţiei române şi arhiva Tribunalului de mare instanţă de la Paris (în privinţa arbitrajului cu optanţii care a avut loc la Paris).Este necesar să se acţioneze cu rapiditate şi decisiv pentru dezvăluirea acestor documente, cercetarea arhivelor în special din străinătate, de a fi recunoscute încă odată efectele împroprietăririlor în urma Reformelor agrare din anul 1921 şi celei din 1945, aşezarea Statului Român în drepturile sale. Altminteri ne întoarcem, cel puţin în Transilvania, la fizionomia proprietăţii din secolul XIX – lea, ca şi cum în ultimele două secole nu s-ar fi întâmplat nimic.

Noi înţelegem ca Ungaria nu are resurse naturale pentru sustenabilitate, şi crede că dacă acţionează zgomotos prin revendicările inacceptabile şi inadmisibile atât la adresa Uniunii Europene, a României, Ucrainei, Serbiei şi Slovaciei, va obţine gratis ceea ce nu ii aparţine şi la care nici nu are dreptul sa viseze. 

Dacă, doamne fereşte gândeşte că poate sa le obţină prin forţă, având în vedere că deja U.E. prin criticile foarte dure la adresa D-lui Victor Orban formulate fără echivoc de  Dl. Guy Verhofstadt şi de şeful Comisiei Europene, Dl. Frans Timmermans, precum şi faptul ca Dl. Vladimir Putin -Preşedintele Rusiei nu i-a dat satisfacţie şi nici susţinere a alegaţiilor sale, este posibil şi necesar să credem şi să cerem ca Ungaria sa fie pusa în carantină o perioada de timp.   

Rugam Excelenta Voastră Dle. Ambasador, să facilitaţi moderarea limbajului şi acţiunile războinice ale Premierului Ungariei. În ceea ce priveşte România vă rugăm să constataţi că nu a avut şi nu are nici un fel de datorie faţă de Ungaria. Înţelegem că aveţi nevoie de resurse materiale şi umane ca să rezistaţi provocărilor contemporane,dar pentru obţinerea lor trebuie ca Ungaria sa plătească, trecând vremurile când se puteau obţine prin jaf şi sclavie.

Cu deosebită stimă şi respect,

Marcel Badea