vineri, 12 mai 2017

Deja s-a mers prea departe, răsculații de la 1907 au devenit antisemiți peste noapte!

 Răsculații au fost împotriva arendașilor care îi stroceau de sînge. Dacă erau toți evrei (nu a fost așa, mai erau greci, români, armeni etc) nu a fost vina răsculaților. Dan Culcer
 
Istorie

Deja s-a mers prea departe, răsculații de la 1907 au devenit antisemiți peste noapte!

    După ce antiromânii de la site-ul Historia l-au scos până și pe  Mihai Viteazul antisemit (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/mihai-viteazul-prigonitor-al-evreilor-ordinul-mp-ratului-viena), iată că […]

După ce antiromânii de la site-ul Historia l-au scos până și pe  Mihai Viteazul antisemit (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/mihai-viteazul-prigonitor-al-evreilor-ordinul-mp-ratului-viena), iată că și colegii lor de la „Adevărul”, la fel de antiromâni, i-au etichetat ca antisemiți și pe răsculații de la 1907! Una-două, oricine este pasibil să fie „ștampilat” ca antisemit, indiferent că este viu sau „oale și ulcele”, fiindcă așa sunt ordinele date de Alexandru Florian, directorul așa-zisului Institut Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, iar  propagandiștii și slugile din mass-media execută fără crâcnire.

Dacă exploatatorii țăranilor erau în marea lor parte „evrei”, la fel ca și cămătarii și majoritatea negustorilor din orașele moldave, asta nu înseamnă că ura celor obidiți s-a îndreptat împotriva etniei, ci a ticăloșilor care-i asupreau. Faptul că prigonitorii făceau parte, în marea lor majoritate, din etnia khazarilor, fiindcă respectivii nu erau evrei autentici, trebuie să dea de gândit!

Articolul din „Adevărul” este corect și bine documentat, doar titlul este total deplasat. Prezentăm materialul, împreună cu titlul original:

Secretul istoric antisemit al Răscoalei de la 1907. Împotriva cui s-au ridicat, cu adevărat, ţăranii moldoveni şi ce a ascuns „revoluţia” orăşenilor botoşăneni


Documente rămase de la începutul secolului al XX-lea scot la iveală lucruri mai puţin cunoscute despre marea Răscoală din 1907. Istoricii botoşăneni cred că a fost o revoltă populară cu un caracter antisemit la care au participat nu doar ţărani, ci şi orăşeni, muncitori şi soldaţi.
Istoriografia românească consemnează data de 21 februarie 1907 ca moment de debut al ultimei mari răscoale ţărăneşti din Europa. Flacăra revoltei, aşa cum prezintă şi manualele şcolare, a fost aprinsă în actualul oraş Flămânzi, situat la 25 de kilometri de municipiul Botoşani.
Tot la şcoală se învaţă că Răscoala de la 1907 a fost una eminamente ţărănească, prin care truditorii pământului exploataţi de arendaşi şi-au cerut drepturile cu furcile şi topoarele. De la Flămânzi, revolta s-a întins în toată ţara, fiind în cele din urmă înăbuşită în sânge.
Studiul unor importante documente de arhivă arată însă o realitate altfel nuanţată la Botoşani. Rapoartele prefecturii, ca şi alte comunicări ale autorităţilor locale din judeţele Botoşani şi Dorohoi, de la vremea aceea, acolo unde a început totul, rescriu o parte a firului evenimentelor. Din actele vremii reiese că la 1907 în judeţele Botoşani şi Dorohoi în particular a fost o revoltă generală la care au participat ţărani (la sate), dar şi muncitori, orăşeni sau soldaţi (în oraşe cum ar fi Botoşaniul).
                                      Adevărata ţintă a răsculaţilor  
„Răscoala de la 1907, din judeţul Botoşani, aşa cum o arată documentele vremii, a fost una antievreiască. Nu aveau nimic cu Guvernul sau cu boierii pământeni. Au fost moşii ale boierilor români apărate de răsculaţi. Revolta a fost îndreptată împotriva arendaşilor evrei“, spune istoricul Ştefan Cervatiuc.
De altfel, toate rapoartele arată că doar proprietăţile aredaşilor evrei au fost devastate de ţărani, iar în oraşe, unde de fapt au fost cele mai puternice revolte, „mahalagiii“ au devastat toate prăvăliile evreieşti şi erau cât pe ce să-i linşeze pe cămătarii şi negustorii evrei. Aceştia din urmă s-au apărat cu pistoalele, ucigând mai mulţi români şi, implicit, stârnind şi mai mult mulţimea.
                                      Scânteia aprinsă la Flămânzi  
În anul 1906, conservatorii deţineau puterea politică în Regatul României, prin cabinetul condus de prim-ministrul Gheorghe Cantacuzino. În nordul Moldovei, arendaşii îşi disputau ultimele moşii rămase în stăpânirea boierilor. Ultima dintre acestea era a lui Mihalaki Sturdza, de la Flămânzi.
Boierul dorea să se mute la oraş şi pe moşie se băteau doi arendaşi evrei, Mochi Fischer şi cumnatul său, Berman Juster. Pentru a obţine sprijinul ţăranilor şi a-l convinge pe boier, Mochi Fischer împreună cu omul tocmit de acesta drept viitor administrator, Gheorghe Constantinescu, promite oamenilor învoieli avantajoase.
„Pentru a obţine sprijinul ţăranilor, omul arendaşului a promis tot ceea ce doreau să audă ţăranii. Sunt documente în acest sens. În primul rând, că vor avea mai mult timp pentru a-şi ara ogoraşele. De altfel, despăgubirea pentru zilele de muncă la care nu se prezentau era acceptabilă“, preciza istoricul botoşănean Ionel Bejenaru. Mochi Fischer a câştigat sprijinul ţăranilor, dar nu şi-a ţinut cuvântul. Din contră, a refuzat să încheie înţelegerile convenite cu ţăranii.
Jalba ţăranilor trimisă Prefectului de Botoşani .
Jalba ţăranilor trimisă Prefectului de Botoşani .
Oamenii pământului, spun istoricii, erau dependenţi de aceste contracte. „În funcţie de ele ştiau câte zile trebuie să lucreze la arendaş, câte le mai rămânea pentru ogoarele lor. În funcţie de asta îşi planificau lucrările agricole. Era vital pentru ei, iar arendaşul amâna semnarea“, spune istoricul Ştefan Cervatiuc.
                                                 Rapoartele Prefectului 
În acele momente, ura împotriva arendaşilor a crescut. Prefectul de la acea dată al Botoşaniului, Jules Văsescu, a prevăzut dezastrul. Era, de altfel, anunţat de ţărani prin intermediul învăţătorilor care le scriau jalbele. Prefectul a plecat de urgenţă la Flămânzi şi l-a somat pe arendaş să semneze contractele de învoială promise ţăranilor.
„Plângerea ţăranilor este justă şi este de dorit ca domnii arendaşi să o îndeplinească. Ei sunt vinovaţi şi numai ei pot remedia la asemenea stare de lucruri. Ba din contră, e de prevăzut că la primavară (n.r. – în anul 1907) arendaşii nevoind a da pămînturi la locuitori, aceşti din urmă le vor lua singuri şi prin acest mijloc vor provoca o stare de lucruri îngrijorătoare pentru viitor. Din nenorocire, administraţia, din cauza insuficienţei legei, nu va putea preveni asemenea dezordine“, scria prefectul Văsescu Ministerului de Interne.
Intervenţia prefectului a fost în van: arendaşul nu avea de gând să respecte învoielile promise. Astfel, pe data de 8 februarie 1907, se naşte primul conflict. Peste 200 de ţărani veniţi la Primărie pentru a cere încheierea învoielilor sunt înjuraţi de administratorul Constantinescu, care bate cu biciul doi ţărani. Întărâtaţi, trei ţărani îl dau jos de pe cal şi îl bat pe administrator.
   
 Telegramă trimisă autorităţilor centrale. Este semnalată situaţia de la Botoşani.
Telegramă trimisă autorităţilor centrale. Este semnalată situaţia de la Botoşani.
  
Prefectul pleacă din nou la Flămânzi şi dă un ultimatum arendaşului. „Locuitorii au fost calmi şi respectuoşi, dar bine decişi a nu mai primi pe moşie pe administratorul Constantinescu, care îi maltratează. Am pus în vedere domnului Fischer că locuitorii cer îndeplinirea promisiunilor făcute de el, fiind responsabil de turburările actuale, fruct al imprudenţei de anul trecut“, se arată în raportul său de pe 10 februarie către Ministerul de Interne.
Lucrurile se liniştesc în mod miraculos la Flămânzi. Practic, revolta care s-a lăsat doar cu câteva palme încasate de administrator era ca şi încheiată în februarie 1907, dar a continuat în martie, când a devenit sângeroasă.
                                             Ţăranii, sărăcia şi mizeria 
La începutul secolului al XX-lea viaţa ţăranului român era precară. Satele nu beneficiau de asistenţă medicală eficientă, iar copiii ţăranilor mergeau la şcoală pe apucate, când nu aveau treabă la câmp. Sărăcia, mizeria şi analfabetismul erau flagelul lumii rurale din acea perioadă, după cum reiese din documentele epocii.
În plină epocă a industrializării şi a progreselor ştiinţifice, ţăranul român trăia încă în Evul Mediu. Împroprietăririle din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, dar şi din 1879, nu au rezolvat nici pe departe problema ţăranilor.
„Ţăranii cer mereu pămînt. Ei socotesc că, dacă li se va da pământ cât de mult, toate relele lor se vor lecui. Aceasta nu este adevărat sau e adevărat numai în parte. Dovada este că cei care au fost împroprietăriţi la 1864, la 1879, se plâng ca şi ceilalţi. Pământurile date la 1864 si la 1879 s-au fracţionat peste măsură prin moştenire. Altele s-au arendat pe nimic la cămătari, iar cei care au pământul întreg se plâng de sărăcie, pentru că nu ştiu să scoată din el tot folosul ce se cuvine“, arăta Spiru Haret la 1905.
                                          Ura surdă împotriva arendaşilor
Pe lângă toate aceste necazuri, lumea ţărănească intrase pe mâna arendaşilor. Marii boieri, sătui de viaţa la ţară, preferau viaţa comodă de la oraş şi arendau marile lor moşii. Arendaşii trebuiau să-şi scoată cheltuielile cu arenda, dar şi profit pe deasupra. Teritorii întinse din Moldova în special, inclusiv zona Botoşaniului şi a Dorohoiului, au ajuns să fie luate în arendă de evrei veniţi din Imperiul Austro-Ungar, în special de la Cernăuţi.
Cel care avea cele mai importante posesiuni era Mochi Fischer. Deţinea în arendă 11 moşii, cu sute de mii de hectare. Ţăranii foloseau pământul moşiilor în baza unor învoieli agricole cu arendaşii. În principal, era vorba de zile de muncă pe care ţăranul trebuia să le presteze pe pământurile arendaşului.    Acestea puteau fi răscumpărate cu bani, însă sumele practicate de arendaşi erau exorbitante. Istoricii botoşăneni spun că, din dorinţa de a scoate profit de pe aceste pământuri, arendaşii şi administratorii exploatau crunt ţărănimea şi o păcăleau la învoieli.
                                           „Revoluţia” de la Botoşani 
Documentele Prefecturii Botoşani, Dorohoi şi alte însemnări şi scrisori oficiale ale autorităţilor prezintă o altfel de răscoală la 1907 în Botoşani, desfăşurată în paralel cu răscoala ţărănească. Prefectul Văsescu a numit-o „revoluţie“. Atât Botoşaniul, cât şi Dorohoiul au fost zguduite de revolte la care au participat ţăranii din împrejurimi, dar şi orăşenii. Cele mai importante revolte au fost cele ale mahalalei Botoşaniului, unde au fost împuşcaţi opt oameni. Totul s-a întâmplat în perioada 4-6 martie 1907. Atunci, la oraş, localnicii s-au revoltat împotriva evreilor susţinând lucrătorii agricoli, în timp ce ţăranii se revoltaseră împotriva arendaşilor evrei.
Iată ce spunea prefectul Văsescu despre cele mai violente manifestări de la 1907: „Oamenii satelor vecine, cu lipovenii din oraşul Botoşani, la care s-au alipit si băieţii de prin mahalale, s-au revoltat şi au spart geamurile şi uşile de pe la prăvăliile evreilor, devastând“.
Lucrurile se agreavează, culmea, nu la ţară, ci la oraş. Gloatele furioase năvălesc asupra jandarmilor şi devastează toate prăvăliile evreieşti. „Orăşeni şi săteni au năvălit asupra oraşului cu pietre şi ciomege. Au fost întîmpinaţi de două companii. Locuitorii, cu aruncături de pietre şi de cărtături făcute anume, au tăbărât asupra soldaţilor, rănind mai mulţi“, raporta disperat procurorul Levaditti.
                                               A intervenit armata  
Revoltaţii din documentele vremii din Botoşani au fost orăşenii înarmaţi cu pistoale. Dacă intervenţia armatei nu a fost necesară la sat, la oraş, în schimb, soldaţii au avut de furcă. „Răzvrătiţii au tras cu focuri de revolvere asupra armatei. Făcând somaţiunile legale, am ordonat să tragă în aer spre a speria pe locuitori, însă năvălind cu mai mare furie asupra soldaţilor s-au tras focuri care au omorât patru oameni şi rănit vreo şapte“, arată raportul aceluiaşi procuror. Un tablou total diferit faţă de ceea ce se ştia despre răscoala de la 1907.
Mai mult decât atât, târgul Botoşaniului a fost în stare de asediu. Oraşul a fost răvăşit de revoltaţi timp de două zile. Majoritatea nu au fost ţărani, ci orăşeni. „Revolta din oraş a fost mare. Un număr de vreo câteva mii de locuitori din satele vecine, conduşi de mahalagii din oraş şi mai ales de lipoveni, au năvălit în oraş pe toate barierele. Forţele de care se dispunea, 350 de oameni, au fost impotente de a împiedica devastările. Armata fiind înconjurată din toate părţile, a fost obligată a se retrage cu încetul spre centrul oraşului. Pe la 11 ore, înarmaţi cu revolvere si bâte, au năvălit asupra unei companii de soldaţi conduşi de domnul maior Boureanu. Domnul maior Boureanu a fost strivit de loviturile primite, mai mulţi soldaţi au fost răniţi“, se arată într-un raport din 5 martie către primul ministru.
„S-a remarcat că, dintre revoltaţi, cea mai mică parte erau ţărani, cea mai mare parte fiind mahalagii din oraş şi mai ales lipoveni“, preciza în acelaşi raport şi prefectul Văsescu.
                               Muncitorii de la fabrica de spirt revoltaţi  
Pe lângă orăşeni, mai multe documente descoperite de istoricul Liviu Şovan arată că la Botoşani s-au revoltat şi muncitorii din fabrici. În primul rând, cei de la fabrica de spirt din Ibăneşti, deţinută tot de arendaşii Fischer. „O telegramă din 27 februarie a prefectului de Dorohoi, V. Miclescu, către primul-ministru, anunţă că locuitorii din comuna Ibăneşti s-au pus în grevă, încetând cu desăvârşire lucrul la fabrica de spirt“, arată istoricul Liviu Şovan.
Culmea, muncitorii de la fabrică au fost cei care i-au instigat pe săteni. „Inspectorul comunal respectiv care se afla în localitate raportează că locuitorii au declarat că nu vor să reînceapă lucrul, oprind şi pe consătenii lor de a lucra până nu vor regula chestia pământului cu arendaşii Fischer“, se plângea acelaşi prefect de Dorohoi. Greva muncitorilor a fost spartă cu ajutorul jandarmilor.
                              Veteranii de război şi soldaţii agitatori  
În general, ţăranii erau liniştiţi, după cum arată şi prefectul Văsescu de la Botoşani, fără a se deda la distrugeri şi violenţe. Focarele de răsculaţi se află în comune mai degrabă apropiate oraşelor. Aici, ţăranii devastează moşiile şi atacă proprietăţile arendaşilor, în principal cele ale fraţilor Fischer, care fug din ţară. Documentele arată că printre cei care i-au ridicat pe ţărani la luptă erau foşti militari sau chiar militari în termen veniţi în permisie. Printre aceştia din urmă s-au aflat şi Miron A. Neculai, Agrigoroşoaie Ilie, Năstase V. Ion, Porfireanu Vasile, Gurzu Ion, Solcan Gheorghe şi Ţugurlan Gheorghe din Ibăneşti.
Autorităţile locale cer trupe la Bucureşti pentru înăbuşirea răscoalei.
Autorităţile locale cer trupe la Bucureşti pentru înăbuşirea răscoalei.
„Documentele de arhivă şi mărturiile verbale culese pe bandă magnetică vorbesc şi de implicarea acestor veterani în Răscoala din 1907. Specifică zonei a fost şi implicarea lucrătorilor din velniţele numeroase în nordul Moldovei în răscoală, printre aceştia numărându-se şi cei de la fabrica din Ibăneşti“, preciza istoricul Liviu Şovan. „La bariera Agafton se adună vreo patru sute locuitori care vor să intre în oraş. Evreii din mahala se apără singuri şi ne comunică fapul că ar fi omorît un român“, arată raportul procurorului Levaditti.
Devastările şi răscoalele au fost aprinse din nou, spre finalul lunii martie 1907, printre cei care agitau ţăranii fiind enumeraţi şi studenţi, dar şi tot felul de persoane misterioase care împărţeau manifeste. Din acel moment, răscoala s-a propagat în toată ţara.
                                                                                                        Cosmin Pătrașcu Zamfirache
Sursa: adev.ro/nsq5nu

4 Comments

  1. jhonnydeep
    anul acesta sa tot facut aluzii la rascoala de la 1907 impotriva lui soros a tehnocratilor si a alui iohanis , iata ca acum avem si tara pentru care lucreaza acesti derbedei acestia ….au si tara nu numai un partid in tara noastra! ,..evreii ..deci !
  2. Dan Cristian Ionescu
    Problema este foarte simpla si se rezuma la o singura intrebare: taranii rasculati la 1907, s-au rasculat fiindca arendasii erau evrei, sau fiindca arendasii ii lasau sa crape de foame?
  3. qva
    inseamna ca antisemitsmul este just, iar antonescu a fost complicele semitilor in actiunile criminale ale acestora impotriva poporului roman fapt dovedit de originea evreiasca a mamei vitrege – kuperman – respectiv casatoria cu maria niculescu proaspat divortata de evreul feuller
    si de modul tipic evreiesc in care acestia s-au debarasat de el – glont in cap si corpul incinerat
  4. NE MAI INTREBAM DE CE DE-A LUNGUL ISTORIEI EVREII AU FOST LOVITI IN CELE DIN URMA- PT CA NU AU LIMTE IN AROGANTA SI NESIMTIRE SI ASA CUM PREVEDEA TUTEA CAND SPUNEA UNUI PERCIUNAT CARE MAI CA I-A SARIT LA GAT PE STRADA:” DACA NU VA POTOLITI O SA SFRSITI INTR-UN ANTISEMITISM PLANETAR „. CU INVAZIA DE SIRIENI SE POATE SA INTRAM IN FAZA REACTIVARII UNUI NATIONALISM CORESPUNZATOR ETAPEI PROVOCATE DE MIGRANTI SI SA PRIMEASCA PERCIUNATII CE MERITA DESI S-AU ASIGURAT UMPLAND TOMBERONUL POLITIC CU MASONERIA PUTREDA SI SCARBOASA CE LE FACE JOCUL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu