Vasile LECHINŢAN. Cine este proprietarul de drept al clădirii Liceului „Unirea” din Târgu Mureş

Conform ultimei menţiuni din Cartea funciară, de dinainte de aşa-zisa „retrocedare”, menţiune din anul 1906, proprietare ale clădirilor Liceului „Unirea” din Târgu Mureş sunt „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean” -  traducere din limba maghiară a denumirii proprietarului de către subsemnatul, deoarece din 1906 până în anul 1947 nu s-a mai făcut nicio inscripţie în cartea funciară a acestor imobile, deşi trebuia să se facă o inscripţie de către statul român în perioada interbelică şi să se menţioneze proprietarul în limba română, conform cel puţin  DECRET-LEGE Nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare. Aşadar, proprietare sunt, conform inscripţiei din 1906 (!), „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean” şi nicidecum Episcopia  Romano-Catolică de Alba Iulia şi nici Statusul Romano-Catolic Ardelean. Denumirea din Cartea funciară o putem raporta, prin analogie, cu aceea a celebrei fundaţii româneşti de la Budapesta de dinainte de Marea Unire din 1918 (nerestituită nici acum de statul ungar), numită – conform testamentului marelui Mecena Emanoil Gojdu - „Fundaţiaunea lui Gojdu”, înfiinţată în 1869, cu o avere uriaşă. „Fundaţiunea lui Gojdu” nu era nicidecum proprietatea fondatorului Emanoil Gojdu, nu era înscrisă în cartea funciară pe numele fondatorului, deşi în titlul fundaţiei se scria pronumele posesiv LUI. Această fundaţie avea deja personalitate juridică proprie, nu era proprietatea nimănui, proprietar era chiar fondul, iar administrator – conform statutului - era o reprezentanţă formată din mitropolitul ortodox român al Ardealului şi toţi episcopii ortodocşi români din Ungaria şi Transilvania, alături de "încă trei bărbaţi civili".
 În cazul proprietarului  numit „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”, situaţia este identică cu „Fundaţiaunea lui Gojdu”, articolul posesiv ALE nu indică nicidecum că aceste fonduri sunt/erau proprietatea Statusului Romano-Catolic Ardelean, şi nicidecum nu erau înscrise în cartea funciară a acestei organizaţii laico-religioase pe care nu a recunoscut-o în 1932 nici statul Vatican, zicându-i „aşa-zisul Status Romano-Catolic Ardelean”. Deci fondurile nu erau decât proprietate publică, cu statut juridic propriu.
Rămâne în istoria României de după 1989 una dintre cele mai mari enigme modul cum comisia guvernamentală de retrocedare şi justiţia română nu i-au cerut Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia dovada proprietăţii asupra acestor fonduri publice mari create de Maria Tereza. Şi dovada proprietăţii se face pe baza cărţii funciare a Episcopiei sau a Statusului Romano-Catolic Ardelean şi nu după după cartea funciară a fondurilor, după denumirea acestora, care este cu totul altă problemă. Este una dintre cele mai mari curse în care au căzut „retrocedatorii”, de fapt împroprietătorii – ca să folosim un termen nou, ieşind astfel din legalitate, nemaivorbind de cei care au reclamat proprietatea.
De ce s-a scris, totuşi, în denumire - bineînţeles abuziv, pentru că fondurile/fundaţiile amintite nu s-au constituit nicidecum cu acest apendice – „ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”?.  Pentru că au fost, o perioadă, într-adevăr ale Statusului Romano-Catolic Ardelean, dar nicidecum în proprietate, ci în administrare. Şi una este proprietatea şi alta administrarea unui bun, a unei averi.
Într-o veselie exuberantă, de mari ctitori ai reaşezării dreptului istoric de proprietate după comunism, comisia guvernamentală de retrocedare de la Bucureşti şi justiţia română au împroprietărit – acesta este termenul exact -  Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia cu numeroase imobile în nume propriu sau/şi al Statusului amintit, atât în Cluj, cât şi în Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Alba Iulia şi în alte centre ale Transilvaniei, jignind astfel profund pe românii transilvăneni, confiscându-le dreptul la nişte averi istorice comune ale românilor, maghiarilor, saşilor etc, confiscându-le dreptul la istorie şi reaşezând în drepturi constituţia medievală a Transilvaniei prin aceste împroprietăriri a unor bunuri la care ei, românii,  să nu mai aibă niciun drept.
Nu ne rămâne poate decât să „mulţumim” acestor instituţii ale statului român pentru că abia acum s-a legitimat groaznicul sistem medieval al Transilvaniei, de la 1437 la 1848, apoi al Ungariei şovine de la 1867 la 1918 şi de la 1940 la 1944 - din cauza opresiunii căruia şi acum suferim -, i-a fost legalizat acestor entităţi statale jaful pe care l-au făcut asupra românilor.
În urma acestor legalizări, copiii români au fost scoşi din centrele oraşelor transilvane, cei de la Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc au fost alungaţi primii, apoi treptat purificarea continuă şi putem aştepta Centenarul Marii Uniri cu aceste evenimente „minunate”, mai bine zis de minunea lumii civilizate. Urmează acum să ni se interzică până şi iubirea noastră faţă de trecutul acestor imobile – averi comune tuturor etniilor - unde au învăţat un Şincai, un Maior, un Avram Iancu şi alţi mari reprezentanţi ai istoriei noastre naţionale.
Faptul că la Tâgu Mureş a început să se mişte justiţia este salutar.
Vasile LECHINŢAN

Comentariu Dan Culcer: Procuratura României va trebui să se auto-sesizeze pentru a anula toate deciziile ilegale de «retrocedare» de acest tip. Iar persoanele sau instituțiile care au facilitat abuzurile să fie trase la răspundere administrativă pentru incompetență și abuz, iar pe linie penală persoanele responsabile să fie judecate, cu o încadrare juridică corectă.

Vasile LECHINŢAN. Cine este proprietarul de drept al clădirii Liceului „Unirea” din Târgu Mureş

Conform ultimei menţiuni din Cartea funciară, de dinainte de aşa-zisa „retrocedare”, menţiune din anul 1906, proprietare ale clădirilor Liceului „Unirea” din Târgu Mureş sunt „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean” -  traducere din limba maghiară a denumirii proprietarului de către subsemnatul, deoarece din 1906 până în anul 1947 nu s-a mai făcut nicio inscripţie în cartea funciară a acestor imobile, deşi trebuia să se facă o inscripţie de către statul român în perioada interbelică şi să se menţioneze proprietarul în limba română, conform cel puţin  DECRET-LEGE Nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare. Aşadar, proprietare sunt, conform inscripţiei din 1906 (!), „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean” şi nicidecum Episcopia  Romano-Catolică de Alba Iulia şi nici Statusul Romano-Catolic Ardelean. Denumirea din Cartea funciară o putem raporta, prin analogie, cu aceea a celebrei fundaţii româneşti de la Budapesta de dinainte de Marea Unire din 1918 (nerestituită nici acum de statul ungar), numită – conform testamentului marelui Mecena Emanoil Gojdu - „Fundaţiaunea lui Gojdu”, înfiinţată în 1869, cu o avere uriaşă. „Fundaţiunea lui Gojdu” nu era nicidecum proprietatea fondatorului Emanoil Gojdu, nu era înscrisă în cartea funciară pe numele fondatorului, deşi în titlul fundaţiei se scria pronumele posesiv LUI. Această fundaţie avea deja personalitate juridică proprie, nu era proprietatea nimănui, proprietar era chiar fondul, iar administrator – conform statutului - era o reprezentanţă formată din mitropolitul ortodox român al Ardealului şi toţi episcopii ortodocşi români din Ungaria şi Transilvania, alături de "încă trei bărbaţi civili".
 În cazul proprietarului  numit „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”, situaţia este identică cu „Fundaţiaunea lui Gojdu”, articolul posesiv ALE nu indică nicidecum că aceste fonduri sunt/erau proprietatea Statusului Romano-Catolic Ardelean, şi nicidecum nu erau înscrise în cartea funciară a acestei organizaţii laico-religioase pe care nu a recunoscut-o în 1932 nici statul Vatican, zicându-i „aşa-zisul Status Romano-Catolic Ardelean”. Deci fondurile nu erau decât proprietate publică, cu statut juridic propriu.
Rămâne în istoria României de după 1989 una dintre cele mai mari enigme modul cum comisia guvernamentală de retrocedare şi justiţia română nu i-au cerut Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia dovada proprietăţii asupra acestor fonduri publice mari create de Maria Tereza. Şi dovada proprietăţii se face pe baza cărţii funciare a Episcopiei sau a Statusului Romano-Catolic Ardelean şi nu după după cartea funciară a fondurilor, după denumirea acestora, care este cu totul altă problemă. Este una dintre cele mai mari curse în care au căzut „retrocedatorii”, de fapt împroprietătorii – ca să folosim un termen nou, ieşind astfel din legalitate, nemaivorbind de cei care au reclamat proprietatea.
De ce s-a scris, totuşi, în denumire - bineînţeles abuziv, pentru că fondurile/fundaţiile amintite nu s-au constituit nicidecum cu acest apendice – „ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”?.  Pentru că au fost, o perioadă, într-adevăr ale Statusului Romano-Catolic Ardelean, dar nicidecum în proprietate, ci în administrare. Şi una este proprietatea şi alta administrarea unui bun, a unei averi.
Într-o veselie exuberantă, de mari ctitori ai reaşezării dreptului istoric de proprietate după comunism, comisia guvernamentală de retrocedare de la Bucureşti şi justiţia română au împroprietărit – acesta este termenul exact -  Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia cu numeroase imobile în nume propriu sau/şi al Statusului amintit, atât în Cluj, cât şi în Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Alba Iulia şi în alte centre ale Transilvaniei, jignind astfel profund pe românii transilvăneni, confiscându-le dreptul la nişte averi istorice comune ale românilor, maghiarilor, saşilor etc, confiscându-le dreptul la istorie şi reaşezând în drepturi constituţia medievală a Transilvaniei prin aceste împroprietăriri a unor bunuri la care ei, românii,  să nu mai aibă niciun drept.
Nu ne rămâne poate decât să „mulţumim” acestor instituţii ale statului român pentru că abia acum s-a legitimat groaznicul sistem medieval al Transilvaniei, de la 1437 la 1848, apoi al Ungariei şovine de la 1867 la 1918 şi de la 1940 la 1944 - din cauza opresiunii căruia şi acum suferim -, i-a fost legalizat acestor entităţi statale jaful pe care l-au făcut asupra românilor.
În urma acestor legalizări, copiii români au fost scoşi din centrele oraşelor transilvane, cei de la Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc au fost alungaţi primii, apoi treptat purificarea continuă şi putem aştepta Centenarul Marii Uniri cu aceste evenimente „minunate”, mai bine zis de minunea lumii civilizate. Urmează acum să ni se interzică până şi iubirea noastră faţă de trecutul acestor imobile – averi comune tuturor etniilor - unde au învăţat un Şincai, un Maior, un Avram Iancu şi alţi mari reprezentanţi ai istoriei noastre naţionale.
Faptul că la Tâgu Mureş a început să se mişte justiţia este salutar.
Vasile LECHINŢAN

Comentariu Dan Culcer: Procuratura României va trebui să se auto-sesizeze pentru a anula toate deciziile ilegale de «retrocedare» de acest tip. Iar persoanele sau instituțiile care au facilitat abuzurile să fie trase la răspundere administrativă pentru incompetență și abuz, iar pe linie penală persoanele responsabile să fie judecate, cu o încadrare juridică corectă.

Varvara Buzilă: ,, Moștenirea culturală trebuie scoasă de pe raft” (Interviu)

Sursa http://ea.md/varvara-buzila-mostenirea-culturala-trebuie-scoasa-de-pe-raft/

• Interviu

Varvara Buzilă: ,, Moștenirea culturală trebuie scoasă de pe raft”

• de EA.md
• 19 septembrie 2013

Cum e să „inventariezi” tradiția și de ce IA reprezintă un univers al magiei? Întrebări fără răspuns? Ba nu, răspunsurile ni le oferă Varvara Buzilă, directoare adjunctă a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. Tot de la ea aflăm de ce tradițiile trebuie revitalizate, unde putem privi cum se face tizicul, dar și de ce nu trebuie să cumpărăm fețe de masă făcute de chinezi? Acum un an, în Registrul Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial au fost înscrise peste 500 de elemente, între care legende, colinde, poveşti, hore și altele. În acest mod nici o țară nu ar putea să le declare ca fiind ale sale. E un prim pas al legalizării acestei moșteniri adunate de ani de zile. Este o dovadă că ținem la doine, balade, că le cântăm, că păstrăm rețetele culinare, că avem tehnicile noastre de țesut, de brodat. Folcloriștii cercetează, scriu cărți, pun în valoare tradiția noastră, iar politicile culturale leagă efortul cercetătorului de conștiința socială. Politicile UNESCO au văzut partea vulnerabilă a tradiției, că se pierde și vor să îi dea a doua răsuflare prin generațiile de azi. Moștenirea imaterială trebuie scoasă de pe raft.

E complicat să inventariezi un domeniu important – tradiția, în care s-a lucrat mii de ani. E o mare responsabilitate, un proces contabil, total nespecific unui cercetător, care mai degrabă scrie zeci de pagini despre colinde. Trebuie să scrii totul într-o frază, pe înțelesul tuturor. În registru trebuiau să se regăsească trei componente:
• ce am avut de veacuri și s-a pierdut.
• ce avem, dar e în pericol din cauza globalizării și nu doar. De exemplu, am avut ritualuri de chemare a ploii, dar în ultimii 20 de ani se practică doar în scenă. Noi putem avertiza societatea că unele elemente se pierd. Dacă sunt oameni care zic ,,pe noi ne doare că dispar anumite obiceiuri”, ei pot contribui la revitalizarea acestei moşteniri la care sunt, de drept, parte.
• elementele care au rezistat și pe care lumea le respectă. Avem hramul satului, al orașului, cu multe mutații, ce-i drept, dar niciodată tradițiile nu au fost închistate. Se joacă nunţi, se practică obiceiul înmormântării, se prepară bucate şi băuturi tradiţionale.
Trebuie să explicăm societății aceste lucruri, dar nu-i putem impune nimic.

Multe obiceiuri sunt pe cale de dispariție pentru că gândirea unor persoane este stăpânită de verbul ,,a distruge”, așa încât o tradiție care a rezistat milenii, nu prea rezistă în ultimele două decenii. E vremea marilor încercări, sunt actualizate multe modele culturale și oamenii își pierd echilibrul. Venim dintr-o societate totalitară, cu instrumente ideologice, care au negat orice tradiție. Tot ce însemna tradiție era considerat de regim ca depăşit. Acum avem posibilitatea de a alege și nu știm ce să facem. Alte țări, bine așezate, țin ca cu dinții la modele lor culturale, drept că nu au trecut prin acest diabolism sovietic, destrugător de orice fel de tradiție seculară.

Totul depinde de oameni. Am participat la o nuntă unde mirii, invitații au venit în costume naționale, deci ei se identifică cu această istorie. Ce poate fi mai important ca nunta omului? Când tinerii fac ceva pentru cultură, eu îi admir.

Este îmbucurător faptul că mai sunt oameni preocupați de păstrarea tradițiilor. Se produce un echilibru între ceea ce moștenim și ceea ce transmitem, nu fără ajutorul acelor care stăpânesc intrumente de apărare a patrimoniului din cadrul universităților, agențiilor. Avem puțini cercetători moldoveni care studiază cultura noastră. N-au fost cercetate temele majore ale culturii tradiţionale: aşezările umane, modul de gospodărire, activitățile de bază, locuinţa, la care se munceşte atât de mult pentru construirea şi reconstruirea ei și atâtea altele. Avem mult de lucru, avem multe cărți de publicat.

Societatea are nevoie de cărți eficiente, cu logică și rigurozitate științifică. Avem datorii. Lucrăm ținând cont de evaluări critice (ce s-a făcut și ce nu, ce s-a făcut bine și mai puțin bine, ce a rămas de făcut), de recuperări științifice şi de racordări la performanţe. Cercetarea care lucrează pentru spiritul social trebuie susținută.
Festivalul este o formă socială în care se regăsește dorința de manifestare artistică şi valorică a mai multor persoane. Festivalul Iei este un prilej oportun ca societatea să aibă un spațiu unde să-și etaleze frumusețea, meșterii să poată să-și prezinte şi să descopere etaloanele ei. Avem o colaborare cu doamnele, domnișoarele din mass media, care ne-au susținut. Ele au mărturisit că Ia deschide un univers al magiei, pune în valoare personalitatea lor. Am avut 19 Ii, dar le-am dăruit, lumea vine, le cere. Îmi place că le pot împrumuta. Mi-au rămas trei costume, însă nu se țin de mine, îmi aparțin și în același timp sunt ale lumii.

De asemenea, la 24 iunie – la Muzeu am celebrat Sărbătoarea Universală a Iei. Ne-am solidarizat cu cei care țin la tradiții. Sunt acei care propun on line descifrări ale iilor. Meșterul poate accesa și, în funcție de proporții, tipare, creează, chiar dacă variază. Cine știe să facă această dozare, realizează lucruri frumoase. Dacă i-am da o sarcină concretă unui meșter popular de a realiza o copie, nu ar putea – e altă mână, altă inspirație, altă pânză. Când își propune să facă un costum pentru un interpret de folclor, meşterul trebuie să fie fidel tradiției. Însă atunci când are o comandă să realizeze costume pentru personalul unui local cu tradiții, nota de personalitate crește. Cultura tradițională oferă tiparul, restul paoe fi modelat în spiritual tradiţiei.

Noi trebuie să susținem producătorii autohtoni, să cumpărăm obiecte fabricate de meșteri de acasă, pentru că produsul lor este manual, irepetabil, însă nu este apreciat pe măsură și mulți dintre ei nu rezistă. Spre exemplu, în loc de fețele de masă sau şerviţele produse de chinezi sau turci am putea să procurăm aceleaşi obiecte de la un meșter popular. Când așterni o astfel de față de masă, întreaga casă devine sărbătoare, e o horă a purității, iar oamenii au altă poftă de a se reuni în jurul mesei.

La evenimentul Noaptea Cercetătorilor vor fi expuse piese reprezentative din patrimonial muzeal – covoare, costume populare, ceramică. Propunem publicului cărțile şi revistele noastre și un show al imaginilor fotografice şi al filmelor realizate de muzeu (cum se acoperă o casă cu stuf, cum se face tizicul – un combustibil local, cum se umblă cu colindatul în zilele noastre, dar și altele).
Foto: Arhiva Personală

Vasile Lechințan. DE CE IUBIM BASARABIA . Înconjuraţi de Românie

Pe Basarab Întâiul, cel întemeietor de Ţară Românească, de Românie, îl iubim prin două filtre ale sufletului nostru: mai întâi prin istorie, pentru că „bătrânul” voievod a îndrăznit să formeze un stat voievodal românesc puternic şi demn, unde spicele aurii de grâu să se-ncline doar, cu multă reverenţă, în faţa ţăranului care i-a lucrat ogorul şi locuia nu departe, la margine de glie, iar apoi îl iubim prin cultură – pentru că noi iubindu-l pe Eminescu, îi iubim şi pe cei veneraţi de el, cărora le spunea cu atâta magie a sufletului său în vers: „Rămâneţi dară cu bine, Basarabi şi voi Muşatini, / Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini, / Ce cu spada şi cu plugul aţi întins moşia noastră / De la Tisa pân-la Mare şi la Dunărea albastră”.

Aşadar, în jurul anului 1310, într-un Ev Mediu românesc de la sud de Carpaţi, Basarab I adună sub sceptrul său toate micile romanii populare şi devine domn peste o Românie mai mare, între Dunăre şi Carpaţi, numită iniţial Basarabia, după numele său, de domn al ţării, pentru a nu se confunda cu ţara de la est de Carpaţi până la Nistru, unde era o alta Românie, altă Ţară Românească întemeiată de muşatinul Bogdan I, ţară numită iniţial Bogdano-Vlahia. Toponimul Bogdano-Vlahia (România lui Bogdan) nu a mai ajuns, din păcate, până la noi, luându-i locul toponimul cel drag Moldova, ce cuprindea o ţară respectată, întinsă de la Carpaţi până la Nistru. Dar toponimul Basarabia (România lui Basarab) a ajuns, după un periplu interesant, până la noi, înconjurând pe românii din spaţiul intracarpatic şi pe cei din Moldova la sud, apoi la sud-est, respectiv la est, datorită avatarurilor istoriei, dar nepierzându-şi prin secole simbolul de purtător al unui mesaj de voinţă românească fondatoare din Evul Mediu românesc.

Ţara Românească de la sud de Carpaţi până la Dunăre s-a întins pe o fâşie pe sub zidurile de granit, cu Posade, ale Carpaţilor şi de la Munţii Vrancei până la est de Cetatea Chilia inclusiv, iar în sud de la Turnu Severin până la Silistra inclusiv şi apoi şi la est de Marea Neagră, la gurile Dunării. Acest colţ de ţară de la gurile Dunării şi Nistrului, cu cetăţile Hotin, Cetatea Albă este dat, în secolul al XIV-lea, de Alexandru Basarab, voievodatului Moldovei. Moldovenii îi zic Basarabia. Deci prima preluare - pentru continuitate istorică - a denumirii celei vechi a României lui Basarab I. Din păcate, în 1484, turcii cuceresc malurile Dunării şi Mării Negre, cu cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, iar în 1538 cuceresc şi Tighina şi ei îi vor zice micii Basarabii Bugeac, dar moldovenii şi muntenii, precum şi toată Europa îi vor zice în continuare Basarabia. În urma războiului ruso-turc, în 1812, această mică Basarabie, împreună cu toată Moldova de dincolo de Prut, sunt cedate de Imperiul Otoman Imperiului Rus, care le transformă într- o gubernie rusească, dându-i numele Basarabia, desigur, pentru a nu purta numele de Moldova, care era stat autonom, rămas de-acum cu graniţele doar între Carpaţi şi Prut. Aşadar, a doua preluare a denumirii Basarabia, care se va consacra de-acum pe acest teritoriu, tot ca Românie a lui Basarab, incluzâd şi partea de est a Moldovei Muşatinilor, bineînţeles fără ca ruşii să o considere Românie, ci operând din răsputeri pentru a-i şterge identitatea românească. Astfel Basarabia va geme sub cnutul rusesc timp de 105 ani, până în 1917-1918, când se va uni cu patria mamă, alături de România lui Bogdan, cea rămasă dintre Prut şi Carpaţi - unită deja în 1859 cu Ţara Românească (medievala Basarabie) - şi de România lui Gelu Românul (Gelou quidam Blachus) din spaţiul intracarpatic. Din 1940 revine cnutul rusesc asupra României lui Basarab şi a Muşatinilor de dincolo de Prut, până în 1991, cu o întrerupere în 1941-1944. Poate doar Basarab Întâiul şi Bogdan Întâiul ştiu câte lacrimi au vărsat prin secole românii pentru că şi-au păstrat fiinţa naţională, graiul pe care doar „râul, ramul” îl ţineau prin furtuni puternice ca pe un tezaur ce vine din epoca veche. Evident că de la Basarabi şi Muşatini – descălecători de ţară, dătători de legi şi datini - până la noi au ajuns în aceste teritorii şi alte comunităţi etnice, care nu au nicio vină pentru avatarurile conflictuale ale trecutului şi le iubim şi pe aceste comunităţi conlocuitoare care vin din epoci mai mult sau mai puţin apropiate.

De ce iubim, aşadar, Basarabia? O iubim ca mesaj al veacului cel întemeietor de demult şi ca teritorii peste care a domnit suverană cu această denumire. O iubim pentru că „parcursul” ei prin veacuri, de învăluire, este un mesaj clar şi un permanent imbold la unitate. A înconjurat cu iubire, statornicie şi lacrimi, ca Românie a lui Basarab, la sud, apoi la sud-est şi la est, pe toţi românii din întreg spaţiul carpatic. O iubim pentru că în 1918 a fost ferm hotărâtă să se unească cu Patria Mamă pentru a-şi făuri visul ei de învăluire a unei României Mari, pe care a trasat-o începând încă din Evul Mediu. O iubim pentru că ne-a dat Limba noastră-i o comoară a poetului şi preotului Alexei Mateevici. O iubim pentru trăirea românească profundă exprimată de Grigore Vieru, de Doina şi Aldea Teodorovici, de alţi mucenici ai românităţii din spaţiul ei, al nostru, de suveranitate. O iubim pentru că şi-a păstrat mereu în suflet emoţionantul cult faţă de acel „Domn cel Mare” ce nu se putea să se-asemene pentru popor decât cu „mândrul soare, în Suceava când apare”. Apoi şi-a păstrat acelaşi emoţionant cult faţă de alt „Domn cel Mare”, de astă dată al Poeziei româneşti - Eminescu. O iubim pentru jertfele aduse pe altarul românităţii şi păstrăm vie în suflet memoria miilor şi miilor de români basarabeni martirizaţi în neagra Siberie, în beciurile Cekăi, ale KGB-ului şi ale altor poliţii secrete ruse şi sovietice, sau în vatra lor natală, ocrotită cândva de Basarabi şi de Muşatini. O iubim pentru hotărâta rupere de falsa şi inexistenta „limbă moldovenească” stalinistă, care a fost o permanentă sfidare a sensibilităţii noastre, a normalităţii şi demnităţii vieţii, pentru care a luptat mereu naţiunile Europei civilizate şi ale întregii lumi civilizate. Se ştie că noi avem doar un minunat grai moldovenesc, căruia nu i se putea pune în coadă rusisme, ca să-l transforme în limbă moldovenească. Iubim Basarabia pentru admirabila acţiune unionistă a oamenilor ei de cultură deja consacraţi, a oamenilor de diferite profesii, vârste, etnii, a minunaţilor tineri basarabeni „Platforma Acţiunea 2012”, care au înfruntat şi înfruntă atâtea intemperii şi inerţii. O iubim pentru că este trup, suflet şi tezaur al fiinţei noastre naţionale.

Vasile LECHINŢAN

Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase Puncte de vedere privind activitatea S.S.I. după 23 august 1944 (1)

Puncte de vedere privind activitatea S.S.I. după 23 august 1944 (1)

Sursa http://www.art-emis.ro/istorie/3848-puncte-de-vedere-privind-activitatea-ssi-dupa-23-august-1944-1.html

Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase

Miercuri, 09 Noiembrie 2016 18:36

Conducerea S.S.I. solicita Ministerului de Război „să precizeze ce trebuie să spună Serviciul asupra activităţii sale atunci când va fi întrebat, întrucât credem că este imoral să divulgăm şi să expunem, de exemplu, pe agenţii români sau străini care au acceptat să lucreze în folosul statului român şi care azi, schimbându-se situaţia, nu mai activează. Aceştia trebuie de asemenea protejaţi, nelăsându-i să fie traşi la răspundere şi considerându-i întocmai ca pe ostaşii de pe front care au luptat până în momentul când s-a ordonat încetarea luptei"[1]. Evenimentele de la 23 August[2] au surprins conducerea Serviciului prin varianta aleasă pentru ieşirea din alianţă cu Germania, variantă ce-l excludea pe mareşalul Antonescu, cartea pe care mizase Eugen Cristescu. Acest fapt l-a determinat să-şi abandoneze subordonaţii într-o încercare, eşuată de altfel, de a se salva pe cont propriu. În vara anului 1944, Serviciul Special de Informaţii[3] acumulase o bogată experienţă în activitatea de informaţii specifică condiţiilor dificile ale războiului[4]. Toate cadrele şi o parte dintre informatori care acţionaseră pe Frontul de Est în cadrul Eşalonului Operativ fuseseră retrase pe teritoriul naţional şi repartizate în cadrul diferitelor secţii centrale sau la rezidenţele din Muntenia, Oltenia şi Transilvania, iar după declanşarea ofensivei de vară a trupelor sovietice au fost dispersaţi şi agenţii din Moldova şi Dobrogea. Rămas la comandă, lt.col. Traian Borcescu, şeful Secţiei a II-a contrainformaţii, şi-a întărit legăturile anterioare cu reprezentanţii Serviciului Englez de informaţii (Alexandru Eck şi Dan Brătianu) şi s-a prezentat apoi generalului Constantin Stănescu de la care a primit ordinul de a clarifica situaţia nou apărutelor gărzi patriotice, precum şi legăturile Partidului Comunist cu comandamentul sovietic. Ca urmare a acestui ordin, lt.col. Borcescu care tocmai desfiinţase „Grupa comunistă" ce acţiona în cadrul Secţiei a II-a contrainformaţii a reînfiinţat-o sub denumirea de „Grupa problemelor muncitoreşti" numindu-l ca şef pe August Rădulescu, cu misiune de a reactiva vechii informatori în problemă[5]. Pentru realizarea unei legături mai strânse între S.S.I. şi Ministerul de Război, în structura căruia fusese inclus din 29 august[6], s-a ordonat păstrarea unor relaţii informative permanente cu Secţia a II-a a Marelui Stat Major condusă de col. Runceanu Aurel. Obligat de vidul informativ produs de ruperea frontului din Moldova şi de retragerea dezordonată a trupelor române, col. Runceanu a solicitat S.S.I., încă de la sfârşitul lunii august, date despre trupele sovietice (forţă, armament, direcţii de înaintare), localităţile ocupate şi legăturile lor cu organizaţiile comuniste centrale şi locale[7]. Cu acordul col. Victor Siminel, proaspăt numit şef al S.S.I., Borcescu l-a contactat pe Victor Ionescu, şeful Agenturii I-a. şi i-a ordonat „să selecţioneze un număr de funcţionari care să participe la şedinţele Apărării Patriotice şi să intre în sediile P.C.R. pentru a culege date"[8]. Obiectivele menţionate au fost urmărite şi de centrele teritoriale ale Serviciului care au transmis prin radiograme informaţiile culese până la începutul lunii octombrie, când, din ordinul comandamentului sovietic, au fost sigilate toate aparatele T.F.F.. Secţia Cifru, condusă de col.Louis Constantinescu, preda textele decriptate col. Borcescu care le sintetiza într-o singură notă. După verificarea acesteia de către col. Lissievici, textul era dactilografiat în trei exemplare trimise prin curieri la primul ministru, la ministrul de Război şi la Secţia a II-A a M.St.M.. Iniţial, curierii utilizaţi erau cei ai Direcţiei Secretariat a S.S.I., dar ulterior s-a apelat doar la serviciile cpt. Rusu Victor. Informaţiile culese din Bucureşti şi împrejurimi erau centralizate la August Rădulescu, şeful „Grupei problemelor muncitoreşti", care la concentra într-o notă pe care o preda col. Lissievici şi care urma apoi circuitul menţionat anterior pentru informaţii din provincie. La începutul lunii septembrie situaţia generală a S.S.I. era destul de dificilă, şeful instituţiei fiind obligat să treacă la o restructurare semnificativă şi să reducă masiv personal. Din cele douăsprezece selecţii care au funcţionat până la 23 August rămăseseră patru, personalul fiind disponibilizat în proporţie de 65%[9]. Pentru o parte din cei la cer urma să se renunţe s-a făcut propunerea să fie încadraţi la Siguranţa Generală (bugetarii). Ca urmare a presiunilor exercitate de sovietici prin intermediul Ministerului de Război conducerea S.S.I. a trecut la rechemarea agenţilor săi din străinătate care lucrau sub acoperire diplomatică[10]. În acelaşi timp, pe plan intern, organele N.K.V.D.-ului acordau o atenţie deosebită personalului care acţionase pe Frontul de Est. Procedeul cel mai des utilizat consta în invitarea ofiţerilor şi funcţionarilor suspecţi la sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei pentru a fi anchetaţi şi, eventual, reţinuţi. Pentru evitarea unor astfel de situaţii care aveau un efect demoralizant asupra angajaţilor, conducerea S.S.I. solicita Ministerului de Război „să precizeze ce trebuie să spună Serviciul asupra activităţii sale atunci când va fi întrebat, întrucât credem că este imoral să divulgăm şi să expunem, de exemplu, pe agenţii români sau străini care au acceptat să lucreze în folosul statului român şi care azi, schimbându-se situaţia, nu mai activează. Aceştia trebuie de asemenea protejaţi, nelăsându-i să fie traşi la răspundere şi considerându-i întocmai ca pe ostaşii de pe front care au luptat până în momentul când s-a ordonat încetarea luptei"[11]. Asemenea demersuri au continuat, solicitându-se protecţia statului român pentru colaboratorii de origine rusă, ucraineană şi tătară, „grav compromişi faţă de U.R.S.S.", care urmau să fie evacuaţi din Turcia şi Occident[12]. În acelaşi timp s-a cerut col. Nicolae Cristea, prefectul Poliţiei Capitalei, eliberarea sau trimiterea în judecată a unor funcţionari superiori ai Serviciului, arestaţi în luna septembrie (lt.col Begnescu Florin, directorul Nicolae Trohani, şeful de grupă Eugen Haralamb şi directorul Gheorghe Cristescu), cererea fiind acceptată de prefect[13]. Trebuie precizat şi faptul că la sfârşitul lunii septembrie lt.col Borcescu a predat „tabelele cu toţi informatorii interni şi externi ai S.S.I. şi o serie de materiale privind pe fostul rege şi unii fruntaşi ai partidelor istorice" lui Mocsony-Stârcea, fost mareşal al Palatului, şi lui Niculescu-Buzeşti, fost ministru de Externe. Ulterior, Mocsony-Stârcea, a confirmat faptul că a predat la rândul său tabelele primite şi agentul englez Ivor Porter revenit în ţară după 23 August[14]. Intelligence Service a mai primit această listă şi de la lt.col. Borcescu prin intermediul agentului Georges Daurat. Motivele invocate de englezi constau în necesitatea „de a neutraliza aceşti agenţi pentru a-i proteja de nemţi şi pentru a-i contacta şi a afla şi alţi agenţi, mai ales ai U.R.S.S."[15]. În acelaşi timp, însă, la solicitarea lt.col. Alexandrov, ofiţerul de legătură al Serviciului de Informaţii sovietic, ministrul de război a ordonat col. Lissievici să predea noilor aliaţi lista informatorilor lăsaţi „în conservare" de S.S.I. pe teritoriul U.R.S.S.. Lista a fost întocmită cu colaborarea col. Palius Vasile, fost şef al Agenturii Frontului de Est, utilizându-se şi date culese din arhiva S.S.I. dislocată la Joiţa şi predată apoi solicitanţilor[16]. Ca recompensă pentru „spiritul cooperant" al conducerii S.S.I., lt.col. Alexandrov a predat la solicitarea col. Lissievici câteva legitimaţii eliberate de Misiunea Militară Sovietică unor ofiţeri ai Serviciului care s-au deplasat în provincie (mr. Ionescu Anton la Ploieşti şi mr. Filimon la Craiova) pentru a culege date despre trupele sovietice. În documentele eliberate se specifică faptul că persoana în cauză va primi de la autorităţi tot sprijinul de care are nevoie[17]. La data de 19 septembrie a fost publicată în „Monitorul Oficial" legea de purificare a aparatului de stat[18]. Pentru aplicarea prevederilor acesteia a fost constituită o Comisie specială care, după ce a analizat în decurs de o lună fiecare caz în parte, a ajuns la concluzia că „ nici un cadru militar nu a săvârşit fapte imputabile conform legii", cu excepţia a doi ofiţeri acuzaţi pentru atitudine abuzivă şi ţinută nedemnă[19]. Bătălia de pe frontul românesc al informaţiilor septembrie 1944 La mijlocul lunii septembrie 1944, bătălia de pe frontul românesc al informaţiilor se află în plină desfăşurare. De o parte acţionau organele speciale ale guvernului sovietic (N.K.V.D., elemente ale C.C. al P.C. bolşevic care îndrumau şi controlau activitatea P.C.R. şi elemente ale Secţiei de Informaţii a M.St.M. al Armatei Roşii) împreună cu cele două ale Frontului II Ucrainean (Direcţia Politică, Secţia Contrainformaţii - K.R.O. - şi Secţia Informaţii - R.O.) şi noile structuri militarizate ale P.C.R. („Apărarea Patriotică" şi „Uniunea Patrioţilor")[20]. De cealaltă parte, guvernul Stănescu făcea eforturi de a capta interesul anglo - americanilor faţă de acţiunile evidente de comunizare a României, antrenând în activitatea de culegere de informaţii toate organele abilitate ale Statului[21]. Datorită statutului ţării de „aliat" al U.R.S.S. şi al P.C.R. de „partid legal" toate aceste acţiuni trebuiau conspirate strict pentru a se evita deteriorarea relaţiilor cu ocupanţii. Iniţial, principalul beneficiar al fluxului informaţional a părut să fie Intelligence Service prin agenţii trimişi în cadrul Misiunii militare britanice (Ivor Porter, Guirand Georges) care beneficiau de legăturile create în timpul războiului (Dan Brătianu, lt. col. Borcescu, Gheorghe Tomaziu, Metzianu). Un avantaj îl constituiau şi vechile relaţii anglo - române, precum şi convingerea liderilor politici de la Bucureşti că Imperiul britanic nu va abandona statele din Balcani în mâna sovieticilor. Un prim semnal că lucrurilor nu stăteau aşa a fost pasul înapoi făcut de englezi când S.S.I. i-a rugat să elibereze legitimaţii false, de acoperire, pentru agenţii care urmau să culeagă date de interes reciproc[22]. Din dorinţa de a nu crea tensiuni în relaţiile cu U.R.S.S., în cazul în care s-ar fi descoperit implicarea britanică în această problemă, într-un moment în care Londra decisese sacrificarea României şi Bulgariei pentru a păstra Grecia în sfera de influenţă occidentală[23], singurii care au răspuns favorabil au fost ofiţerii O.S.S. din cadrul Misiunii militare americane conduşi de col. Frank Wissner şi mr. Robert Bishop. În a treia decadă a lunii septembrie situaţia situaţia operativă în planul informaţiilor se prezenta astfel: Ministerul de Război şi Marele Stat Major primeau tot mai multe semnale de la propriile organe de informaţii (Birourile statice militare ş.a.)[24] şi de la cele ale altor servicii (S.S.I., Direcţia Generală a Siguranţei ş.a.), privind cooperarea dintre Armata Roşie şi comuniştii români în vederea ocupării de către aceştia din urmă a unor poziţii cheie în administraţia centrală şi locală. De asemenea, se manifestă o lipsă acută de informaţii privind evoluţia evenimentelor din Moldova şi Dobrogea în condiţiile răspândirii zvonurilor privind o eventuală includere a acestor provincii în structura statului sovietic. Pentru o corectă evaluare a situaţiei conducerea statului avea nevoie de informaţii sigure. Condiţia esenţială cer trebuia îndeplinită era ca această preocupare să fie pe deplin conspirată faţă de sovietici. Considerând că modalităţile clasice utilizate pentru atunci pe plan informativ erau riscante, generalul Racoviţă, ministrul de Război, de comun acord cu generalul Mihail, şeful M.St.M., i-a sugerat col. Borcescu cu prilejul întrevederii din 12 septembrie la care a participat şi Dan Brătianu, agent englez revenit de la Istanbul, că Palatul regal are nevoie de informaţii despre acţiunile P.C.R. şi ale armatei sovietice, fiind necesară crearea unui organism special, total camuflat, care să poată funcţiona şi în condiţiile întăririi controlului executat de Comisia Aliată de Control (sovietică) asupra României. Borcescu l-a informat pe col. Siminel Victor, şeful S.S.I., despre ordinul primit dar nu i-a mai putut prezenta proiectul deoarece la comanda Serviciului a fost numit col. Lissievici (începând cu 19 septembrie)[25]. - Va urma - ---------------------------------------- [1] Idem, Fond penal, dosar nr.25374,vol.16,p.262. [2] 23 August 1944, Documente, vol.1-4, Bucureşti, 1984. [3] În continuare se va utiliza forma S.S.I. , cu prezicerea că, de la 24 octombrie 1944, a fost instituită denumirea de Serviciul de Informaţii (S.I.) [4] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu - Asul serviciilor secrete româneşti, Bucureşti,1994. [5] A.S.R.I., Fond Penal, dosar nr.25374, vol.1, p.210. [6] Idem, Fond documentar, dosar nr.9060, vol.3, p.514. [7] Idem, Fond documentar, dosar nr.25374, vol1, f.209-228. [8] Ibidem. [9] Idem, Fond documentar, dosar nr. 9060, vol.3, p.536-538 [10] Ibidem, p.535. [11] Idem, Fond penal, dosar nr.25374, vol.16, p.262. [12] Ibidem, p.96. [13] Idem, Fond documentar, dosar nr.9060, vol.3, p.560 [14] Idem, Fond penal, dosarul nr.25 374, vol.32, p.218. [15] Ibidem, vol.2, p.67 [16] Ibidem, vol.15, p.178. [17] Ibidem, vol.4, p.348 şi vol.36, p.272. [18] Ibidem, p.561-563 [19] Ibidem, vol.15, p.391-392 [20] Ibidem, vol.4, p.348. [21] Ibidem, vol.15. p.391-392 [22] Ibidem, vol.32, p.218 [23] André Fontaine, Istoria războiului rece, vol.1, Bucureşti, 1992, p.276. [24] A.S.R.I., Fond penal, dosar nr.25374, vol.17, p.131. [25] A.S.R.I., Fond penal, dosar nr.25374, vol.4, p.211 şi vol.36, p.250.

Maria Diana Popescu. Iniţiaţi cu forţa în ritualuri oculte

Iniţiaţi cu forţa în ritualuri oculte

Maria Diana Popescu

Miercuri, 02 Noiembrie 2016 22:23

N-aş avea nimic cu Occidentul „binevoitor", nici cu argaţii autohtoni, dacă ne-ar lăsa în pace valorile religioase, morale, istorice şi culturale. Oculta mondială a considerat că România este rămasă în urmă şi trebuie civilizată cu forţa. Şi-a luat ca aliat statul român, mass-media, a pus stăpînire pe sistemul de învăţămînt (grădiniţe, şcoli, licee, universităţi) şi ne obligă să iniţiem copiii în ritualuri oculte şi sărbători păgîne. Ne obligă să înghiţim mizerii de o vulgaritate excesivă, iar presa mercenară, care fals îşi zice presă naţională, ea fiind aservită unor patroni din acelaşi aluat, modelează, la comandă, generaţii de viitori pierduţi mintal. Subliniez infantilismul celor extaziaţi în faţa gunoaielor străine ce-şi fac loc, tot mai agresiv, mai insistent şi mai revoltător, în spaţiul public românesc, dar şi mîrlănismul maimuţele autohtone, ca metodă de copiere şi imitare. Nu vă grăbiţi să mă judecaţi. Cred doar că am bun-simţ, dragoste pentru valorile spirituale şi culturale ale Neamului, dar şi sensibilitatea care nu trebuie să-i lipsească nici unui cetăţean al ţării, indiferent de profesie. Bietului popor român, ţinut în sărăcie şi tensiune permanentă, i se organizează tot felul de petreceri păgîne! Plini de obidă, românii „abia aşteaptă" Halloween şi alte „sărbători" sataniste, oferite cu teatrală cumsecădenie de preafericitul Occident, chitit să arunce peste bord credinţa milenară, cultura şi tradiţia poporului nostru. (Aici, parafrazîndu-l cu durere pe cronicarul Ion Neculce, putem spune şi noi: "O săraca ţară România, ce nenorocire de stăpîni ca aceştia a avut"). Vor să păgînizeze România! Dezgustătoare şi înfricoşătoare sînt imaginile cu măşti însîngerate şi vampiri gata de atac, dar şi mai oripilanţi sînt cei care le poartă şi savurează inconştienţi un astfel de circ macabru. Horror, farse deplasate, costume de spiriduşi, fantome, schelete umane, diavoli, vrăjitoare, zombie, vampiri, monştri, sperietori de ciori, toate au îngrozit şi păgînizat România zilelor trecute. Cei mai mulţi nu ştiu că Halloween-ul - o „ceremonie" a întunericului - este noaptea invocării morţilor, a duhurilor rele, vrăjitoriei, necromanţiei, magiei, sacrificiul ritualic al unor vieţuitoare şi a altor practici păgîne (pe care creştinii nu trebuie să le imite nici măcar în glumă), cînd demonicul capătă potenţial. La originea Halloween-ului stă zeul morţii Samhain, celebrat de celţi, care credeau că la baza vieţii se află moartea. „Pentru celţi existau doar două anotimpuri, vara şi iarna, iar 1 noiembrie coincidea cu începutul sezonului rece, mai exact cu întunericul. Astfel, în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie, celţii sărbătoreau Noul An, o sărbătoare închinată Zeului Morţii, Samhain, prilej cu care pe un deal era aprins un foc care trebuia să primească ofrandele aduse zeului morţii - nu numai roade ale pământului, ci şi sacrificii de animale şi chiar oameni". (Familia Ortodoxă) Să ne amintim de Halloween-ul tragic de la Colectiv Parada înfricoşătoare a veşmintelor şi măştilor macabre de Haloween, într-o inconştienţă cu totul şi cu totul condamnabilă, îi extaziază la culme pe iubitorii morţii, ai întunericului şi dezmăţului, aducînd profituri substanţiale comercianţilor lipsiţi de scrupule şi făcînd găuri mari în buzunarele „prostimii", adusă premeditat la o stare de ignoranţă periculoasă. Aceste spectacole groteşti nu-i fac pe români să uite de foame, nici de corupţia care a cangrenat Puterea de la Bucureşti! Să ne amintim de Halloween-ul tragic de la Colectiv, unde tinerii, aduşi şi seduşi într-un iad al groazei, ispitiţi cu ierburile diavolului, în acompaniamentul unor sunete stridente ce depăşesc pragul admis al decibelilor, specifice muzicii metal-rock, au murit ca nişte prizonieri ai iluziilor satanice, moarte prevestită de piesa „The Day We Die" (Ziua în care murim). Dumnezeu să-i ierte pe toţi tinerii care au murit în numele multiculturalismului impus de „licuricii" N.W.O.! Tinerii sacrificaţi de Halloween la ritualul unei petreceri păgîne! Ca să se nască „guvernului meu", la acel Halloween, sacrificiile umane nu s-au făcut prin sabie sau cuţit, ca în ritualurile celtice, ci modern, prin incinerare de vii...! Vă rog, nu-mi judecaţi cu asprime cuvintele! Regret nespus moartea lor, dar aceste sacrificii umane sînt consecinţă şi ofrandă pe altarul satanic importat din Occident. Rămîne să trageţi învăţămintele necesare din tragedia de Halloween, de la Colectiv, şi să înţelegeţi că, în mîinile unor astfel de practici satanice sînteţi doar o marfă pe care se fac bani frumoşi! Asta se va întîmpla întotdeauna cu cei care îl vor schimba pe Dumnezeu cu Talpa Iadului! Asta se va întîmpla întotdeauna cînd părinţii îşi vor lăsa copiii să se joace fără Dumnezeu printre coarnele lui Scaraoţchi. „Civilizatorii" au invadat grădiniţele şi şcolile româneşti Feriţi-vă de Halloween! E o marfă macabră, sosită în sicriul integrării europene, împreună cu decibelii lui Christian Death, Killing Joke, Necrophagia sau metal-rock. Încetaţi să mai luaţi pe gratis, dar cu urmări care vă pot costa viaţa, marfă ispititoare şi letală din afară! Halloween, Valentine's Day, Thanksgiving Day, ne înghiontesc cu demonismul lor, ne ucid tinerii şi ne aruncă peste bord de la credinţă, hore pînă la filosofie şi costume naţionale, iar noi mergem şchiopătînd la noi, acasă, subjugaţi de globalismul agresiv şi controlaţi total de un Big Brother! Hallowen-ul e un dezmăţ macabru, o foto-copie imbecilă a unui obicei străin, instalat în calendarul laic românesc cu tot comandamentul de marcheting şi publicitate, de către strategii hedonişti ale globalizării, care nu ne vor binele! Turmele există din cele mai vechi timpuri, afacerea a prins şi la noi! Copiind imoralitatea din afară, am căzut în mrejele unei periculoase maimuţăreli de consum. Maimuţele imită oamenii, dar tot maimuţe rămîn. Acceptarea iluziilor este şi nocivă şi degradantă! „Civilizatorii" au trecut la falsificarea identităţii româneşti, la distrugerea statului religios, istoric, economic şi tradiţional. Vedeţi demonica tehnică a alienării? Au pornit de jos, de la sufletele tinere, sensibile şi uşor influenţabile. Au invadat grădiniţele şi şcolile româneşti, iar „lecţiile" oferite tinerilor ţin de falsificarea identităţii de neam. Cum să înveţe generaţiile tinere despre bun simţ, morală şi cunoaştere, dacă mass-media şi Ministerul Educaţiei le servesc „halloween" pe pîine?! Acest gen de educatori trebui sancţionaţi şi eliminaţi din învăţămînt! În unele şcoli din ţară se predau lecţii tematice despre Halloween şi Valentine's Day. Ceea ce e absolut inadmisibil. condamnabil, ceva de groază! Clasele sînt decorate cu lumînări, dovleci, lilieci şi păianjeni, iar în bănci stau elevi „dotaţi" cu colţi de vampir şi coarne satanice. O mămică spunea că „dacă te împotriveşti solicitării doamnei educatoare sau doamnei învăţătoare să-ţi îmbraci copilul în cadavru umblător, în vampir, în fantomă sau militant Ku-Klux-Klan, în ceva cît mai înfricoşător, dacă refuzi să-ţi trimiţi copilul la şcoală cu diavolul, eşti duşman al multiculturalismului, retrograd, habotnic, un ăla care nu înţelege modernismul şi faptul că am intrat în Europa, iar copilul tău va avea de suferit la şcoală". Acest gen de educatori care au facilitat, ba chiar impun, pătrunderea satanismului şi mişcărilor L.G.B.T. în şcoli sînt extrem de nocivi şi periculoşi, ei trebuind sancţionaţi drastic şi eliminaţi din sistemul de învăţămînt, care trebuie să rămînă curat, românesc, educativ. În locul lor trebuie să avem dascali dedicaţi cu tot sufletul pentru educaţia cu adevărat a tinerei noastre generaţii. Adică pentru păstrarea şi perpetuarea filonului sănătos al naţiei române. Prin intermediul unor astfel de "educatori degeneraţi", tineretul nostru va fi transformat într-o turmă silită să se îndrepte doar în direcţia stabilită de miliţienii planetari, o turmă docilă care va gîndi doar prin modul imbecilizant şi consumist al ipocritului Occident. O turmă silită să se formeze în direcţia aberantelor cerinţe integraţioniste, o turmă avertizată că orice tentativă de a părăsi ruta, va fi aspru sancţionată.

Ion COJA. Nu le-a păsat de Țară! Mai putem noi lăsa Țara pe mâna lor?

5 noiembrie 2016
de Ion Coja

 Nu le-a păsat de Țară! Mai putem noi lăsa Țara pe mâna lor?

Cioloș, ticălosule mic!

Pe 29 august 2016 am pus pe site textul de mai jos:
„Urgența numărul 1 în România este, de mai mulți ani, stoparea vînzărilor de pământ către străini. Se impune ca în cel mai scurt timp guvernul să emită o ordonanță de urgență în acest sens. De ce guvernul Cioloș are altă abordare a acestui subiect de importanță capitală pentru viitorul României pe câteva generații? Avem nevoie de o ordonanță de urgență care să-și facă imediat efectul, iar ulterior, când ordonanța va fi discutată în Parlament, ea va fi pusă la punct. Am informații de la notari că în ultima vreme ritmul achizițiilor de terenuri de câtre străini a crescut. Ce mai așteptăm? S-ar putea ca legea când va fi dată să nu mai aibă ce proteja! Nu mai putem aștepta, oameni buni!”
Acest text i l-am trimis și primului ministru Dacian Cioloș, prin mai mulți mesageri, inclusiv Televiziunea Română, unde pe 31 august numitul Cioloș a răspuns întrebărilor venite din public! Moderatorii emisiunii i-au pus și întrebarea de mai sus, primită de la mine. Iar răspunsul lui Cioloș, evaziv și pe alături de întrebare, conținea un singur element concret: promisiunea că în maxim 3 săptămâni guvernul va veni cu propuneri noi privind acest subiect! Din 31 august până azi au trecut de trei ori cele trei săptămâni, iar guvernul nu a venit cu nicio propunere privind stoparea vînzării terenurilor către străini sau măcar îngrădirea și descurajarea acestor vînzări!
Între timp a mai fost și o emisiune la Jocuri de putere, când același Dacian Cioloș a fost din nou întrebat ce intenții are pentru a stopa vînzarea pământului la investitori străini, cu care ocazie a spus o mare prostie, o inepție care îl descalifică pe numitul Cioloș ca tehnocrat sau politician: cică e nevoie să-i educăm pe români, să le ridicăm nivelul de conștiință patriotică, determinându-i pe români, când au un teren de vîndut, să nu-l vîndă la străini, ci numai la românașii noștri!…

Băi, Cioloș! Ne iei de proști sau chiar ești?!…

O să-ți fac o mărturisire! Eu, Ion Coja, ca senator agrarian și publicist, am vorbit și scris mai mult ca oricine din Țara noastră pe tema interzicerii vînzărilor de terenuri către străini! Pe moment, în legislatura 1992-96, am reușit să legiferăm această interdicție. În legislatura următoare, când s-au dat cele mai multe legi dintre legile trădării naționale, la insistențele lui Emi Constantinescu s-a legiferat vînzarea către străini a terenurulor de orice fel!… De aici a pornit dezastrul fondului funciar al României!…
Ei, bine! La un moment dat, în urmă cu vreo cinci ani, eu, Ion Coja, am fost nevoit să vînd câteva hectare din pământul moștenit de la părinții mei. Și mi-am pus atunci întrebarea: ce mă fac dacă cumpărătorul cel mai bun, care va oferi cel mai convenabil preț, va fi un străin, un maghiar sau turc, un evreu sau un grec ori un extraterestru?! Eu, marele naționalist, cui voi vinde pământul românesc aflat în proprietatea mea?!… Și mi-am dat seama că nu voi condiționa alegerea cumpărătorului după alte criterii decât prețul oferit!… Doar de nevoie, nevoia de bani, vindeam pământul! Nu ca să mă distrez!…

Prost nu este acest Cioloș atunci când vine cu asemenea idei!… Ci este cinic și batjocoritor la adresa noastră, a românilor! Să nu vîndă românii, dacă-i deranjează cumpărătorii străini! Cam asta este în capul său! Și al altora! Politicieni sau tehnocrați trădători de Țară!
În concluzie, Cioloș și gașca lui au publicat zilele trecute un fel de program de guvernare, penibil de superficial, de lălăit! Opera vreunui vorbete din gașca de trântori numiți consilieri! Asumat prin semnătura de premier, i se dă greutatea maximă: dacă rămâne prim ministru, panglicarul Cioloș îi asigură pe stăpânii săi de la Bruxelles că nu va modifica nimic din privilegiile pe care le au străinii de a se face stăpâni pe pământul Țării! Pe solul și subsolul atât de bogat al României!
Oameni buni! Platforma România 100 nici măcar nu conține sintagma „cumpărători străini”. Nu pomenește nimic de intenția PNL sau a lui Cioloș de a se pune capăt acestui proces de subminare a identității noastre naționale! A siguranței noastre naționale! Căci aceasta este prima dintre consecințele faptului că românii încetează să mai fie proprietari majoritari în România! Este grav afectată siguranța națională! Independența și suveranitatea românilor, a Țării lor!
În 1990 românii, ca etnie, erau majoritari ca populație și ca proprietari funciari! Legile și măsurile luate de guvernanții trădători de Neam și Țară de după 1990 au atentat la cele două atribute, ținta lor fiind ca românii să-și piardă acest statut, de majoritari! Majoritari din punct de vedere demografic, majoritari ca proprietari ai Țării, ai solului și subsolului românesc!
Nu zic că au fost mai „românești” guvernările anterioare lui Cioloș! Dar, pentru prima oară din 1997 încoace, mass media a conștientizat dezastrul în care am ajuns și și-a pus, în ultimul ceas, problema stopării vînzării de terenuri către străini, problema recuperării de la aceștia a măcar o parte dintre aceste terenuri! Și în felul acesta, de gura presei, politicienii noștri au fost invitați în ultimele luni să ia o atitudine fermă și clară în această problemă, care ar trebui să fie una din temele principale ale campaniei electorale.
Am văzut mai sus care este soluția lui Cioloș și, cu siguranță, a liberalilor, care și l-au asumat pe premierul trădător și impostor deopotrivă! Soluția lor, a liberalilor, nu convine nicicum intereselor noastre, ale românilor! Este soluția care perpetuează privelegii pentru străini, în dauna unor interese vitale românești! Vin oare ceilalți competitori electorali, PSD ori UDMR etc, cu alte soluții, mai bune?
Să-i vedem! Să-i vedem, fiecare partid, angajându-se în termeni expliciți (1) să pună capăt defrișărilor sălbatice, chiar dacă sunt legale, dar nu și legitime, conforme cu interesul național pe termen lung! Și, de asemenea, (2) să pună capăt vînzării de terenuri către străini și să declanșeze procesul de recuperare a acestor proprietăți, cât s-o mai putea, spre a fi redate celor în drept: statul român și proprietarul român fermier agricol performant!
Căci acestea sunt cele două teme majore care ne dor prin indiferența iresponsabilă sau complice a guvernanților de până acum! Nu le-a păsat de Țară partidelor care ne-au guvernat după 1990! Mai putem noi lăsa Țara pe mâna lor?

Ion Coja

Post scriptum: Oare ce piedică ar fi în calea guvernului dacă va legifera interdicția de a se exporta lemn buștean sau cherestea, cu un grad de prelucrare mic? Cine, în acest caz, ar mai fi interesat să taie pădurile, legal sau ilegal?! O asemenea măsură salvatoare se poate lua de azi pe mâine, printr-o simplă ordonanță de urgență, ba chiar și printr-o hotărîre de guvern! Singura condiție este să existe voința! Voința de a fi de folos României Viitoare!

Ion Coja. Răspuns dlui Kellemen Hunor și celorlalți UDMR-iști

Ion Coja. Răspuns dlui Kellemen Hunor și celorlalți UDMR-iști

„Cei 500 000 de greco-catolici din Ungaria sunt de fapt români, români cărora le e teamă să se declare români !”

Câteva cuvinte despre Proclamația de la Alba Iulia, pe care o pomenim atât de des și cu atâta venerație la fiecare aniversare a zilei de 1 Decembrie ! Proclamație invocată în ultima vreme și de UDMR-iști, acuzându-i pe români că nu au aplicat-o niciodată ! Că nu și-au respectat promisiunile făcute la 1 Decembrie 1918 prin Proclamația de la Alba Iulia !.…

Această Proclamație conține un important capitol, vizionar, cu privire la viitorul minorităților naționale din România. Printre altele, li se recunoștea acestor minorități dreptul de a folosi limba maternă în școală, în justiție, în administrație, în biserică. Nimeni la 1 Decenbrie 1918 nu a avut de obiectat la aceste propuneri. Românii ardeleni, care au gândit această proclamație, au vrut să demonstreze astfel că nu au de gând să inverseze rolurile cu ungurii care până atunci nu recunoscuseră, în fosta Austro-Ungarie, decât un singur drept pentru români : dreptul de a se declara… unguri ! Dreptul la deznaționalizare !

Mai trebuie amintit, spus și repetat la nesfârșit că la intrarea României în război, aliații ei, Franța și Anglia în mod deosebit, au promis României că la încheierea războiului viitoarea graniță de Vest a României va fi pe Tisa. Promisiune nerespectată la Conferința de Pace. La 1 Decembrie 1918 se știa deja că granița de Vest a României nu va fi cea promisă, cea dreaptă, cea corectă în fața justiției istorice ! Se știa așadar că prin Granița nedreaptă de la Vest circa 500 000 de români rămâneau să trăiască mai departe sub administrația Budapestei, bine cunoscută ca abuzivă și samavolnică.

Mai mult chiar, printre cei 100 000 de participanți la Marea Adunare de la Alba Iulia se aflau și câteva mii dintre românii care rămâneau în afara noilor granițe ale României. Veniseă și ei să se bucure de izbânda justiției, chiar dacă ea nu era deplină. Veniseră la Alba Iulia cu o întrebare adresată fruntașilor Partidului Național : Pe noi cui ne lăsați ?…

Pe noi cui ne lăsați ?… O întrebare care răsună și azi, cu aceeași deznădejde !

E lucru sigur că autorii Proclamației de la Alba Iulia, atunci când au introdus în textul acesteia cel mai democrat și mai umanist program politic din lume și din istorie pentru minoritari – repet : cel mai democrat regim din lume pentru minoritari, s-au gândit nu numai la corectitudinea politică, la justiția divină care le impunea un asemenea program, ci s-au gândit și la cei 500 000 de români care rămâneau să suporte un regim politic pentru minoritari așa cum îl vor concepe liderii maghiari de la Budapesta. Liderii români din Ardeal au nutrit speranța că principiile enunțate solemn la Alba Iulia vor fi preluate și la Budapesta, pentru ca românii din Ungaria să se bucure de drepturile pe care le vor avea ungurii din România !… Această dorită reciprocitate nu s-a instaurat însă niciodată ! Nici în zilele noastre ! De la 1 Decembrie 1918 și până azi maghiarii din România s-au bucurat de drepturi și înlesniri pe care niciodată nu le-au avut românii din Ungaria ! Și nici celelalte minorități naționale din aceeași Ungarie !
Principiile de la Alba Iulia reprezintă un model ideal, oferit întregii Europe, întregii omeniri ! Un model de politică corectă față de minoritarii etnici ! Ca orice model, și acesta rămâne greu accesibil, intangibil chiar. Dar este de datoria fiecărui stat să tindă spre acest model, să se apropie cât mai mult de el, chiar dacă asimptotic.
Îndrăznesc să spun – iar la nevoie să demonstrez, că România se numără printre cele 3-4 state europene care s-au apropiat cel mai mult de modelul de la Alba Iulia ! Această reușită merită a fi subliniată mereu, cu fiecare ocazie ! Ca români, trebuie să fim mândri că înaintașii noștri, părinții noștri au conceput modelul Alba Iulia. Putem fi mândri și pentru felul cum acest model a fost transpus în realitate de guvernanții români, de clasa politică din România, în frunte cu Parlamentul ei.
Atragem atenția în mod special asupra faptului a toate lămuritor privind deosebirea dintre guvernanții de la București și cei de la Budapesta :
La 1 decembrie 1918, în Ungaria trăiau 500 000 de români. Azi mai trăiesc 30-40 000… Au pierit, au dispărut aproape o jumătate de milion de români prin maghiarizare.
La 1 decembrie 1918, în România trăiau 1 500 000 de maghiari. La 1 decembrie 1989 trăiau în România 2 000 000 de maghiari !… Mai e nevoie de comentarii ? !

Să nu disperăm însă pentru dispariția a sute de mii de români din statisticile Budapestei ! Slavă Domnului ! În Ungaria trăiesc, înregistrați în toate statisticile oficiale, și o jumătate de milion de greco-catolici ! Unguri greco-catolici ? !… Maghiari greco-catolici ? ! Este o absurditate ! Un non-sens ! Când s-a produs această trecere masivă a maghiarilor la Uniație ? ! Istoria nu consemnează un asemenea eveniment, un asemenea proces !
În realitate, cei 500 000 de greco-catolici din Ungaria sunt de fapt români, români cărora le e teamă să se declare români ! Ar avea multe de pierdut pe plan social și economic, în toate privințele, pe toate planurile, dacă s-ar declara români… Pentru acești români, cadrul pe care îl oferă Uniunea Europeană, reprezintă însă o șansă imensă de a se regăsi pe sine fiecare ! De a-și afirma identitatea fără niciun risc. O șansă pe care n-o pot fructifica însă fără sprijinul decisiv al românilor din România, și în primul rând al guvernanților, al clasei politice din România.
Azi, numărul maghiarilor din România este mai mic decât în 1989 ! Mai mic este și numărul românilor din România de azi, față de România din 1989. În cifre relative însă, ca procent, numărul maghiarilor care au părăsit România după 1990 este mult mai mare decât al românilor care au părăsit România !
De unde această diferență ?

Această diferență provine din faptul că foarte mulți maghiari – îndeosebi la tinerii maghiari mă refer !, au un motiv în plus să părăsească România, un motiv în plus să nu se simtă bine în țara, în statul în care s-au născut. Motivul este simplu și surprinzător : ei nu știu românește ! De ce oare mulți, tot mai mulți tineri maghiari nu știu românește, în vreme ce toți ceilalți minoritari din România au învățat bine românește, nu au nicio problemă, nicio dificultate în a vorbi cursiv și corect românește ? ! Atât țiganii cât și evreii, tătarii sau sârbii, sașii sau rutenii, vorbesc la fel de bine românește ca și româno-fonii nativi ! Numai maghiarii și secuii nu reușesc să-și însușească ca lumea dulcele nostru grai ! De ce oare ?
Răspunsul pune în evidență iresponsabilitatea liderilor udemeriști : maghiarii nu reușesc să devină buni vorbitori ai limbii oficiale, de stat, pentru că în interiorul comunității maghiare tinerii sunt supuși unei educații anti-românești, sunt manipulați – ca să nu zic că sunt constrânși, sunt încurajați să nu învețe bine românește ! Să nu se simtă bine printre români, să nu simtă că România este patria lor !.…
Discriminarea între cei ce știu limba oficială a unui stat și cei ce nu o știu este o discriminare inevitabilă, care se impune de la sine, este naturală, firească, normală. Anormală este existența unor entități politice și culturale care funcționează în România pentru a săpa o prăpastie cât mai adâncă între maghiari și concetățenii lor. La ce le este utilă politicienilor maghiari o prăpastie, o falie cât mai adâncă între maghiari și restul societății românești ? Le este utilă pentru a se asigura astfel, cu acest preț, de sprijinul acestei noi divinități care apare în orice democrație : electoratul ! Măria Sa Electoratul !…
Prăpastia, la nevoie chiar vrăjmășia dintre maghiari și români, le asigură politicienilor maghiari un electorat constant, le asigură voturi ! Și în felul acesta le asigură prezența în diverse funcții nemeritate, inclusiv prezența în incinta Parlamentului României !
Aceasta este explicația comportamentului aberant al UDMR-ului. Una dintre explicații ! Căci mai sunt și altele, printre care, cea mai importantă, este integrarea iresponsabilă a UDMR în politica Budapestei, o politică de subminare a României, a intereselor vitale românești, care constituie axa spirituală a existenței statului maghiar ! Cât are de pierdut toată lumea de pe urma acestei schizofrenii, ridicată la rangul de politică de stat, vom vedea cât de curând.

Ion Coja

Coloană de vehicule militare americane observată la granița județului Prahova

Duminică, 06 Noiembrie 2016 21:03

FOTO: Coloană de vehicule militare americane observată la granița județului Prahova

Scris de  Telegrama

http://www.telegrama.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=55136:foto-coloana-de-vehicule-militare-americane-observata-la-grani%C8%9Ba-jude%C8%9Bului-prahova&Itemid=138

O coloană de aproximativ 25 de autovehicule militare americane a fost zărită pe Drumul Național 73A care face legătura între Râșnov și Predeal, la aproximativ 10 km de granita județului Prahova.

Câteva autocamioane HEMTT M1120A4  (Heavy Expanded Mobility Tactica Truck) cu tracțiune 8x8, autocamioane Oshkosh M1083 , atât cu tracțiune 4x4 cât și 6x6 însoțite de zeci de autovehicule Humvee, (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle) și de autospeciale ale Poliției Militare Române care asigurau ante și post mergător. Coloana înainta la viteză redusă pe sensul de mers către Râșnov silind zeci de autoturisme civile să meargă în coloană în spatele americanilor.

Un prahovean care se întorcea dinspre Râșnov a făcut câteva poze la coloana de vehicule militare cu care s-a intersectat și ne-a trimis pe adresa redacţiei.

Aceste mișcări de forțe se petrec fără nicio comunicare oficială din partea MApN . Este posibil ca aceste trupe să se deplaseze spre diverse zone în care vor desfășura aplicații militare alături de trupele române, însă totul este învăluit în mister.

În urmă cu o săptămână, pe 25 octombrie, două elicoptere de atac Apache AH-64 americane făceau jonglerii aeriene deasupra orașului Băicoi și în apropiere de DN1. Detalii Aici

• Click to open image!
• Click to open image!

General specialist în contraspionaj: „Emil Constantinescu a graţiat un trădător!”

General specialist în contraspionaj: „Emil Constantinescu a graţiat un trădător!”

Sursa http://www.art-emis.ro/jurnalistica/3838-general-specialist-in-contraspionaj-emil-constantinescu-a-gratiat-un-tradator.html

Crişu Popescu

Duminică, 06 Noiembrie 2016 23:04

Generalul Br. (r) Aurel Rogojan, specialist în contraspionaj, fost profesor al Institutului Naţional de Informaţii, a susţinut o conferinţă de presă, la Vâlcea, avânt în dezbatere teme extrem de importante. Fostul şef de cabine al comandantului Securităţii a tratat în notă proprie şi profesionistă teme specifice: trădare naţională, corupţie la nivelul clasei politice, interesul serviciilor secrete străine pentru partidele din România şi spionajul economic. Lubrifiantul ,,corupţie" şi clasa politică Despre problemele clasei politice din România, generalul (r) Aurel Rogojan, a declarat: „Parlamentul României ne reprezintă pe noi, dar ne dezamăgeşte foarte repede. Are o clădire mare, frumoasă, funcţională, cu tot confortul necesar pentru a gândi şi a crea legi bune. Ajung până acolo încât, dacă am securiza Parlamentul ca pe un penitenciar de maximă siguranţă, eroarea ar fi între 5-10%, fiindcă intră infractori gata făcuţi. Pentru că sistemul de promovare este mita. Şpaga! Guvernul din umbră, real, atotputernic, despre care vorbeam în sală (n.r. conferinţa de presă a avut loc după discursurile de la lansarea cărţii) este cel care plăteşte, finanţează şi scoate în faţă nişte marionete politice. Şi atunci nu ştiu cum pot să dau girul unui Parlament care îşi dovedeşte apetenţa pentru infracţiune - circa 200 de cazuri identificate. De regulă, în criminologie, ceea ce se cunoaşte constituie doar o treime din totalitatea faptelor. Dacă Parlamentul are 600 de membri, aceşti 200 sunt treimea din realitate. Fiindcă sistemul de finanţare al partidelor, care se devoalează acum, reclamându-se între ei, ne dovedeşte că toată clasa politică românească, cu rarisime excepţii, s-a promovat şi şi-a exercitat puterea cu lubrifiantul numit corupţie. Dacă s-ar eradica corupţie, printr-o toleranţă zero, vom auzi scrâşnind toate mecanismele sociale politice şi economice, iar ţara ar sta pe linie moartă. Aceasta e realitatea tragică pe care o trăim". Partidele mici, balama, în slujba serviciilor secrete străine Rugat să facă un clasament al celor mai anti-naţionale partide de pe spectrul politic naţional, fostul profesor şi formator al mai multor generaţii de ofiţeri de informaţii, a menţionat: „Este greu de dat un răspuns asupra unui clasament al partidelor anti-naţionale, pentru că declaraţiile şi luările lor de poziţie publice nu sunt exerciţii de sinceritate, ci doar de imagine. Obiectiv vorbind, toate partidele politice au greşit grav în raportul cu interesul naţional, pe care eu îl definesc prin binele public. În acelaşi timp, toate partidele politice din România, ca virtuali deţinători ai puterii, sunt cercetate informativ, curtate şi cultivate de agenţiile secrete ale statelor care au interese economice în România şi vor să şi le asigure în condiţiile alternanţei la putere. Deci, ne putem gândi pe o anumită plajă, inclusiv la susţineri secrete din partea unor puteri străine, la care ei văd şanse de afirmare în politică. Să fim siguri că acele partide mici, de buzunar, balama, care deţin „votul de aur" şi care la un moment dat înclină balanţa, fac parte din această categorie. Exerciţiu acesta i-a determinat pe unii să fie într-o parte sau în altă parte. Am avut situaţia când un candidat la preşedinţie, i-a spus reprezentantului unei mari puteri, că dacă „mă puneţi pe mine - deci nu dacă mă alege poporul - aveţi tot ce vreţi, iar dacă va câştiga celălalt, s-ar putea să aveţi probleme". El a şi câştigat!" Despre spionaj economic şi trădare naţională Temele pe care le stăpâneşte cel mai bine generalul Rogojan, nu au fost uitate. Fiind întrebat de diverse tentative sau fapte de spionaj economic şi trădare naţională, autorul „Factorului intern" a explicat: „Prima condamnare pentru trădare, prin transmitere de secrete, cuantificată juridic cu 18 ani de închisoare a primit-o un secretar de stat care răspundea de rezervele geologice, de hărţile geologice şi de tot capitalul de informaţii strict secrete, de o importanţă deosebită. A fost graţiat de preşedintele Emil Constantinescu. Se află, în momentul de faţă, în Canada, de unde vin personaje care ştiu mai bine ce este în subsolul românesc decât ştim noi. Fiindcă din România, tot portofoliul de date şi informaţii secrete, pe zonă economică, s-a evaporat. Până şi planşele cu proiectele reţelelor edilitare, care se făceau în cel puţin cinci exemplare, dintre care două erau la primărie, nici alea nu se mai găsesc. Dacă vrem să nu se distrugă vreun cablu electric, trebuie să-i chemăm pe bătrânii care au lucrat la reţele, să ne spună ei pe unde trec. Documentele nu mai există, fiindcă cineva le-a făcut proprietate privată. Când au venit ruşii la Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte, primul lucru pe care l-au făcut a fost să urce într-o camionetă tot ce-a însemnat documente secrete. Combinatul devenise proprietatea lor, fără nicio clauză de protecţie în contract. Le-au dus! Noi am rezolvat ce-am rezolvat la Târgovişte, prin tratative pe faţă sau prin spionaj economic, că acum putem spune, ba cu japonezii, ba cu suedezii. La Oradea au concurat cu Toyota, care avea intenţii foarte serioase. Au cumpărat mai ieftin ca Toyota şi apoi, primul lucru pe care l-au făcut, a fost închiderea secţiei de aluminiu tabular, care era furnizor al N.A.S.A. Practic era o componentă de război strategic între ruşi şi americani, care se producea în România. La Roşia Montană informaţiile vin din Canada. Ştefan Kirally este cel despre care v-am spus că a fost condamnat la 18 ani. După aceea, personaje din anturajul lui Kirally au înfiinţat o firmă de cartografiere a României - „Geo Strategies" - care sub pretextul cartografierii teritoriului, pentru instalarea reţelelor de telefonie mobilă, a făcut, de fapt, hărţi tactice folosite pentru lovituri de maximă precizie în cazul unor bombardamente. Firma „Geo Strategies" era monitorizată pentru suspiciuni de culegere de informaţii şi transmitere a informaţiilor secrete. Apăruseră pe acolo persoane din serviciile secrete canadiene, fie rezervişti, fie activi şi primise informare şi preşedintele Constantinescu. Acesta, prezent la deschiderea unui an universitar la Cluj, a vizitat şi respectiva firmă. S-a uitat pe nişte planşe, a ascultat nişte explicaţii şi s-a întors spre cineva spunând „unde sunt, măi, spionii?!". Deci, decizia politică este decizie politică... Serviciul este doar un instrument. Manifestare culturală de excepţie Conferinţa a avut loc la finalul lansării cărţii ,,Factorul intern - România în spirala conspiraţiilor", autor, generalul de brigadă (r) Aurel Rogojan. Evenimentul a fost organizat exemplar de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii (A.C.M.R.R. - S.R.I. Vâlcea), condusă de col. (r) Grigore Predişor, moderator şi amfitrion al întâlnirii. Alături de generalul Rogojan, au fost prezent general colonel (r) Iulian Vlad, fostul comandant al Securităţii înainte de 1989. În faţa unei săli arhipline (aproximativ 120 de persoane, foşti ofiţeri de informaţii, oameni de cultură, jurnalişti sau pasionaţi de astfel de literatură documentară), la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea, generalul (r) Iulian Vlad a dat citire unor păreri şi cronici făcute de diverşi jurnalişti şi specialişti, cu privire la cartea lansată de fostul său colaborator. Cei doi au fost însoţiţi la Vâlcea de alţi doi generali rezervişti, specialişti în informaţii: Adrian Bărbulescu şi Constantin Dogaru, dar şi de cunoscutul ziarist Corneliu Vlad. Din delegaţie a mai făcut parte Adelina Palade, fost şef al Departamentului de Comunicare din S.R.I., fostă elevă a generalului Rogojan. Finalul a aparţinut tot autorului, care, în aplauzele sălii a încheiat expunerea apoteotic: „Vivat, crescat, floreat, România Magna!"