sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Vasile Lechințan. DE CE IUBIM BASARABIA . Înconjuraţi de Românie


Pe Basarab Întâiul, cel întemeietor de Ţară Românească, de Românie, îl iubim prin două filtre ale sufletului nostru: mai întâi prin istorie, pentru că „bătrânul” voievod a îndrăznit să formeze un stat voievodal românesc puternic şi demn, unde spicele aurii de grâu să se-ncline doar, cu multă reverenţă, în faţa ţăranului care i-a lucrat ogorul şi locuia nu departe, la margine de glie, iar apoi îl iubim prin cultură – pentru că noi iubindu-l pe Eminescu, îi iubim şi pe cei veneraţi de el, cărora le spunea cu atâta magie a sufletului său în vers: „Rămâneţi dară cu bine, Basarabi şi voi Muşatini, / Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini, / Ce cu spada şi cu plugul aţi întins moşia noastră / De la Tisa pân-la Mare şi la Dunărea albastră”.
Aşadar, în jurul anului 1310, într-un Ev Mediu românesc de la sud de Carpaţi, Basarab I adună sub sceptrul său toate micile romanii populare şi devine domn peste o Românie mai mare, între Dunăre şi Carpaţi, numită iniţial Basarabia, după numele său, de domn al ţării, pentru a nu se confunda cu ţara de la est de Carpaţi până la Nistru, unde era o alta Românie, altă Ţară Românească întemeiată de muşatinul Bogdan I, ţară numită iniţial Bogdano-Vlahia. Toponimul Bogdano-Vlahia (România lui Bogdan) nu a mai ajuns, din păcate, până la noi, luându-i locul toponimul cel drag Moldova, ce cuprindea o ţară respectată, întinsă de la Carpaţi până la Nistru. Dar toponimul Basarabia (România lui Basarab) a ajuns, după un periplu interesant, până la noi, înconjurând pe românii din spaţiul intracarpatic şi pe cei din Moldova la sud, apoi la sud-est, respectiv la est, datorită avatarurilor istoriei, dar nepierzându-şi prin secole simbolul de purtător al unui mesaj de voinţă românească fondatoare din Evul Mediu românesc.
Ţara Românească de la sud de Carpaţi până la Dunăre s-a întins pe o fâşie pe sub zidurile de granit, cu Posade, ale Carpaţilor şi de la Munţii Vrancei până la est de Cetatea Chilia inclusiv, iar în sud de la Turnu Severin până la Silistra inclusiv şi apoi şi la est de Marea Neagră, la gurile Dunării. Acest colţ de ţară de la gurile Dunării şi Nistrului, cu cetăţile Hotin, Cetatea Albă este dat, în secolul al XIV-lea, de Alexandru Basarab, voievodatului Moldovei. Moldovenii îi zic Basarabia. Deci prima preluare - pentru continuitate istorică - a denumirii celei vechi a României lui Basarab I. Din păcate, în 1484, turcii cuceresc malurile Dunării şi Mării Negre, cu cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, iar în 1538 cuceresc şi Tighina şi ei îi vor zice micii Basarabii Bugeac, dar moldovenii şi muntenii, precum şi toată Europa îi vor zice în continuare Basarabia. În urma războiului ruso-turc, în 1812, această mică Basarabie, împreună cu toată Moldova de dincolo de Prut, sunt cedate de Imperiul Otoman Imperiului Rus, care le transformă într- o gubernie rusească, dându-i numele Basarabia, desigur, pentru a nu purta numele de Moldova, care era stat autonom, rămas de-acum cu graniţele doar între Carpaţi şi Prut. Aşadar, a doua preluare a denumirii Basarabia, care se va consacra de-acum pe acest teritoriu, tot ca Românie a lui Basarab, incluzâd şi partea de est a Moldovei Muşatinilor, bineînţeles fără ca ruşii să o considere Românie, ci operând din răsputeri pentru a-i şterge identitatea românească. Astfel Basarabia va geme sub cnutul rusesc timp de 105 ani, până în 1917-1918, când se va uni cu patria mamă, alături de România lui Bogdan, cea rămasă dintre Prut şi Carpaţi - unită deja în 1859 cu Ţara Românească (medievala Basarabie) - şi de România lui Gelu Românul (Gelou quidam Blachus) din spaţiul intracarpatic. Din 1940 revine cnutul rusesc asupra României lui Basarab şi a Muşatinilor de dincolo de Prut, până în 1991, cu o întrerupere în 1941-1944. Poate doar Basarab Întâiul şi Bogdan Întâiul ştiu câte lacrimi au vărsat prin secole românii pentru că şi-au păstrat fiinţa naţională, graiul pe care doar „râul, ramul” îl ţineau prin furtuni puternice ca pe un tezaur ce vine din epoca veche. Evident că de la Basarabi şi Muşatini descălecători de ţară, dătători de legi şi datini - până la noi au ajuns în aceste teritorii şi alte comunităţi etnice, care nu au nicio vină pentru avatarurile conflictuale ale trecutului şi le iubim şi pe aceste comunităţi conlocuitoare care vin din epoci mai mult sau mai puţin apropiate.
De ce iubim, aşadar, Basarabia? O iubim ca mesaj al veacului cel întemeietor de demult şi ca teritorii peste care a domnit suverană cu această denumire. O iubim pentru că „parcursul” ei prin veacuri, de învăluire, este un mesaj clar şi un permanent imbold la unitate. A înconjurat cu iubire, statornicie şi lacrimi, ca Românie a lui Basarab, la sud, apoi la sud-est şi la est, pe toţi românii din întreg spaţiul carpatic. O iubim pentru că în 1918 a fost ferm hotărâtă să se unească cu Patria Mamă pentru a-şi făuri visul ei de învăluire a unei României Mari, pe care a trasat-o începând încă din Evul Mediu. O iubim pentru că ne-a dat Limba noastră-i o comoară a poetului şi preotului Alexei Mateevici. O iubim pentru trăirea românească profundă exprimată de Grigore Vieru, de Doina şi Aldea Teodorovici, de alţi mucenici ai românităţii din spaţiul ei, al nostru, de suveranitate. O iubim pentru că şi-a păstrat mereu în suflet emoţionantul cult faţă de acel „Domn cel Mare” ce nu se putea să se-asemene pentru popor decât cu „mândrul soare, în Suceava când apare”. Apoi şi-a păstrat acelaşi emoţionant cult faţă de alt „Domn cel Mare”, de astă dată al Poeziei româneşti - Eminescu. O iubim pentru jertfele aduse pe altarul românităţii şi păstrăm vie în suflet memoria miilor şi miilor de români basarabeni martirizaţi în neagra Siberie, în beciurile Cekăi, ale KGB-ului şi ale altor poliţii secrete ruse şi sovietice, sau în vatra lor natală, ocrotită cândva de Basarabi şi de Muşatini. O iubim pentru hotărâta rupere de falsa şi inexistenta „limbă moldovenească” stalinistă, care a fost o permanentă sfidare a sensibilităţii noastre, a normalităţii şi demnităţii vieţii, pentru care a luptat mereu naţiunile Europei civilizate şi ale întregii lumi civilizate. Se ştie că noi avem doar un minunat grai moldovenesc, căruia nu i se putea pune în coadă rusisme, ca să-l transforme în limbă moldovenească. Iubim Basarabia pentru admirabila acţiune unionistă a oamenilor ei de cultură deja consacraţi, a oamenilor de diferite profesii, vârste, etnii, a minunaţilor tineri basarabeni „Platforma Acţiunea 2012”, care au înfruntat şi înfruntă atâtea intemperii şi inerţii. O iubim pentru că este trup, suflet şi tezaur al fiinţei noastre naţionale.
Vasile LECHINŢAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu