Magda URSACHE. Un fragment de naţiune?

„Mai suntem, noi, românii, toţi împreună sau unul câte unul, uneori, totdeauna sau niciodată; la noi (acasă)? Un adevăr este sigur: nu există acasă, nu poţi să ai o identitate proprie fără memorie”

Vasile Gogea, Cluj-Napoca, oct. 2017

Primesc, în 13 oct. 2017, un e-mail întristător de la Florentina Toniţă, redactor şef al publicaţiei on line ştiri botoşani.ro:

„Ieri am fost într-un liceu, să vorbesc în faţa unor elevi. Erau vreo 60-80. M-a durut sufletul să îi simt atît de rătăciţi în ei înşişi, atît de departe de lumea în care trăiesc, despărţiţi de prezent şi de trecut, privind spre un viitor care înseamnă fugă, fugă, fugă. Fugă de ţara lor”.

Iată „rodul” cules de miniştrii postsocialişti ai Învăţământului, Educaţiei, Culturii… Cei mai agramaţi merg din greşeală în… eroare; cel mai gramat se lăuda, într-o carte-dialog, că, student fiind, urina la beţie pe hărţi. După Mihai Şora, potopul!

Pentru guvernanţii noştri, aerul independenţei e prea tare, de vreme ce unul şi acelaşi popor trăieşte în două state, cu aceeaşi istorie, cu aceeaşi credinţă, cu aceeaşi limbă, cu aceeaşi cultură, cu aceeaşi literatură.

În august '91, cînd era încă posibilă refacerea hotarului de Est, tovărăşia sa Ion Iliescu şi-a putut asuma isprava că România a fost primul stat care a recunoscut Republica Moldova independentă. Numai independentă n-a fost Basarabia sub Snegur şi nu este sub Dodon,care promite că nu permite „românizarea”. S-a semnat cu mare repeziciune „diplomatică”, anume ca să se blocheze, să nu se realizeze întregirea ţării. Şi tot în '91, tot cu mare repeziciune, s-a semnat Tratatul de prietenie şi colaborare cu URSS (dezmembrată în decembrie ’91), implicit recunoaşterea graniţelor actuale, totodată a amputărilor teritoriale.

În iulie '97, altă tovărăşie, Emil Constantinescu, a promulgat tratatul cu Ucraina, semnat cu Leonid Kucima. Jalnicul Emil s-a hotărât pentru „sacrificiu istoric”, cedând „tânărului stat ucrainean” (independent la 24 august 1991) teritorii româneşti, conform Pactului Ribbentrop-Molotov. N-a contat pentru capitularzi ( preşedintele Emil Constantinescu, Petre Roman, preşedintele Senatului şi Adrian Severin, ministrul de Externe) uriaşa demonstraţie de la Chişinău, din 27 august 1989, când pe pancarte sta scris „Muntele şi Marea!”. Au rămas pierdute şi nordul Bucovinei, şi sudul Basarabiei, şi Herţa ; ba Severin, os de basarabean cumva (Skvosnik), a cadorisit Ucrainei Insula Şerpilor. Din interese strategice naţionale? Numai Carol II a pierdut aşa România mare, cu uşurinţa cu care pierdea o partidă de poker.

Acum ne întrebăm, împreună cu acad. Mihai Cimpoi, Îmbătrîneşte ideea Unirii? Alt fapt simbolic: crucea de lemn, adusă-n spate de 30 de tineri, în Marşul Unirii din 1993, a dispărut o vreme din Piaţa Universităţii, ca să fie găsită sfărâmată. Speranţa naţională din '89, a României reîntregite, e dusă şi ea? Sfărâmată? Sau idealul naţional e termen revolut şi ne vom mulţumi cu un fragment de naţiune?

Se discută intens, în siaj Karl Popper, despre scoaterea icoanei din şcoală şi a tricolorului din pridvorul bisericii, ca fiind şi ele gesturi revolute de secol (apus demult!) al naţiunilor şi care trebuie incriminate, chiar tabuizate. Dar de ce neamul ar fi „un termen revolut”, cum susţine filosoful G. Liiceanu, în raport cu mântuirea? E revolut neamul lui Israel, cel ales de Dumnezeu? Şi de ce nu ne-am ruga pentru mântuirea ca neam, ca ins dintr-un neam? Superbul orgoliu al evreilor, de neam ales, ar trebui să ni-l însuşim şi noi, românii.

Moneda omagială cu chipul patriarhului Miron Cristea o fi fost retrasă pentru că vlădica, nu altcineva, a propus construirea Catedralei Mântuirea Neamului? În 1920, patriarhul a declarat Înălţarea zi de cinstire a Eroilor , s-a implicat în identificarea, dezgroparea şi reînhumarea oaselor. Noi avem pentru ei cutii de carton.

În emisiunea apropoTV, a unui umorist fără umor, Andi Moisescu, hop şi teleastul Mândruţă, care are ce are cu moaştele Sfintei Parascheva şi cu „pupătoarele” lor. Moaştele lui Brucan i-or părea mai dulci la pupat, ca-n şlagăr: „Te sărut dulce, dulce, până la sânge!”. Şi tot el, într-o vară din alt an, exclama chinuit de temperatură, dar mândru(ţă): „Cui îi pasă de steag pe căldura asta?” Răspuns: celor care le pasă de menţinerea ordinii constituţionale şi se opun arborării în bernă a tricolorului pe primării transilvane.

De 27 de ani încoace, se tot duce insistent şi intens o politică de dez-unire a românilor, de care se fac vinovaţi preşedinţii toţi, în special Băsescu, Parlamentul tot, mai toate ONG-urile ieşite din mantaua (citiţi cardul) lui Soros. Interesul? Să fim ţinuţi în stare de înrăire (homo homini lupus), solidaritatea naţională fiind declarată revolută. La TVR, aud o întrebare, tot în acest octombrie: „Da' de ce au vrut românii din Transilvania Unirea?” Chiar, de ce oare? Doar românii, cum susţine o academică SAR-istă, n-au conştiinţă identitară. Nu-i mai dau nici prenume, nici cele două nume, keep suspense!, totuşi mă întreb de ce, în afară de cea de drept, fiinţează la noi „academii” peste „academii”. La derută?

Cum se doreşte o Românie desmemoriada, nu ezit să-mi fac datoria de a rememora, pe care o consider una morală. Slăbirea conştiinţei etnice, şubrezirea substanţei etnice se produce şi prin inducerea complexului că am avea o istorie măruntă, plină ochi de înfrângeri şi de trădări; în schimb, propaganda contra martirilor, a eroilor tragici din martiricii ani '50 continuă.

Tot în acest octombrie (când multe se întîmplă: după Ion M. Ioniţă, adevărul.ro., 30 oct. 2017, în top ar fi „Gambitul catalan: Pune foc la ţară şi fugi!”, cum a făcut Carles Puigdemont), avocatul Şerban Nicolae a pledat în Senat contra propunerii PNL ca 26 octombrie să fie declarată Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anti-comunistă. Lovitură de stînga şerbannicolaescă: „Partizanii anticomunişti erau mai degrabă împotriva intereselor României”, pentru că „au slăbit capacitatea de apărare” a R.P.R.

Am mai spus-o: deţinem, în Parlament, politicieni, nu bărbaţi de stat. Gata, „graţie” pesedistului Şerban Nicolae s-a anulat sacrificiul grupărilor de rezistenţă din munţi, rezistenţă armată naţională contra ordinii bolşevice instalate cu tancul. Şi au ştiut să moară partizanii, luptând cu trupele Securităţii, organizate de sovietici. După cifra Securităţii, au funcţionat 1300 de „bande”: în Banat, grupul de rezistenţă Uţă-Vernichescu; în Rodna, Organizaţia „Cruce şi Spadă”, condusă de Bodiu Leonida; în Făgăraş, col. Gh. Arsenescu, fraţii Petru şi Toma Arnăuţoiu, prinşi de Pleşiţă; în Maramureş, Ilie Zubaşcu şi Vasile Dunca; în Vrancea, 189 de oameni conduşi de Victor Lupşa. „Bandiţii”, în fapt oameni-legendă, nu numai că au fost împuşcaţi pe loc, fără judecată sau condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, dar li s-au omorît şi părinţii, fraţii, soţiile, copiii… Pentru ce s-au jertfit partizanii, dacă nu pentru independenţa României faţă de sovietici? Sau vrem să se vorbească de laşitatea la români, negându-se o rezistenţă anticomunistă singulară în ţările Estului? Pentru afirmaţiile sale nesăbuite, senatorul avocat ar trebui supus unei lecturi obligatorii: Cicerone Ioniţoiu, Rezistenţa anticomunistă din munţii României, 1946-1958.

Orice ar susţine istoricii de şcoală Boia, orientată antinaţional (manualul unic Roller scosese Unirea din Istorie), românii au avut parte de adversităţi mari. După ce Parlamentul Ungariei a votat unirea cu Ardealul, în 15 martie 1848, fără ca românii majoritari să poată spune da ori nu, nefiind întrebaţi (Dieta ungară recunoştea doar limba maghiară ca limbă de stat), la chemarea lui Avram Iancu, în Duminica Tomii, 3/15 mai 1848, au venit pe „Câmpia Libertăţii” din Blaj mii de români. Numărul lor a crescut la a doua, la a treia strigare, după istoricul Silviu Dragomir, deşi adunarea fusese interzisă de guvernator şi în sate se instalaseră spânzurători pentru răzvrătiţi. Bătălia de la Abrud, din iunie 1849, s-a soldat cu 500 de maghiari morţi. Moţii lui Iancu nu mai aveau răbdare.

Preşedintele Iohannis a ezitat să-l declare Martir şi Erou al Naţiunii Române pe Avram Iancu. Lui Kiwi (cum îi spune Liviu Antonesei pe blog) i-a sărit în ajutor un membru PNL, Mihai Codruţ Nanu, susţinând pe Facebook că Iancu e „un criminal”: „Proştii ăia de ţărani români conduşi de «descreieratul» acesta numit «Crăişorul Munţilor» au fost masă de manevră pentru a înnăbuşi revoluţia intelectualităţii maghiare”. Şi a concis ritos: „numai românii dobitoci” îl susţin pe Avram Iancu. O fi devenit şi Iohannis dobitoc în ochii acestui Nanu, dacă a semnat, totuşi, decretul? În doi paşi, pas cu pas, în pas de golf, dar l-a semnat, dovedind că nu-i chiar „Robo-Klaus”. Liberalul Nanu însă a continuat lupta sub steagul Transilvaniei independente, contra Unirii de la 1918. Cu papion bleu ciel, deşi l-ar fi putut colora în roşu-alb-verde. Ce-i pasă că pe Avram Iancu l-a înnebunit apăsarea neamului său? La fel, pe Eminescu. Îl impresionează că ţăranul ardelean l-a simţit şi l-a urmat pe Iancu? Nici pe departe. Aşa cum scrie Crainic, „Avram Iancu e chipul spiritual al mândrului şi îndureratului Ardeal” (v. Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, antologie de Petru Ursache şi Magda Ursache, Editura Timpul, 1996). Întoarcă-se Gh. Brătianu în mormînt! Ce-i pasă lui Nanu că Iancu a comandat armata românilor transilvăneni, contra lui Kossuth? Lajos Kossuth e, în fapt, slovac, nu ungur şi, după Crainic, „covârşea în zel şovin pe orice ungur de baştină”. Blândul, smeritul Avram, tolerant faţă de naţiuni şi confesiuni, dar cu şira spinării dreaptă („Crucea de aur pentru merite, cu coroană”, medalia Împăratului Franz Ioseph, a refuzat-o: „Io m-am luptat pentru libertate, nu pentru o cruce, de-astea avem destule”), faţă de nobilimea maghiară rapace şi cinică. A înţeles că argumentele avocatului care era n-o conving şi a ales lancea lui Horea, martir pentru ideea de identitate naţională. Pe câmpul de luptă au venit mii de moţi: „suntem mulţi, tari, că Dumnezeu e cu noi”. Iar Crăişorul nu poate avea statuie în Bucureşti. Prinţul Rainier III de Monaco şi Michael Jackson da, au. Mă mir că mă mai mir. Au statuie, în capitală, Ştefan, Alexandru, Mircea şi nu mai adaug cel mare, cel bun, cel bătrân, ca să nu mai aud acuza de „buricism naţionalist”? Cât despre Mihai Viteazul, are statuie, dar e blamat ciclic, în dispreţul adevărului istoric, chit că marele început al Marii Uniri el l-a făcut, în iulie 1600. Unirea a fost visată şi pregătită de români de când se ştiu, chiar dacă rolerii II neagă conştiinţa românismului, susţinând că n-a existat voinţă naţională pentru Unire, că aspiraţia spre Unire a fost inventată de istoricii patriotarzi, scornitori de poveşti de adormit copiii. De asta, sub ministrul Adrian Curaj, s-a propus aberaţia ca Istoria să fie înlocuită cu ora de „Cultură civică” sau aşa ceva? Ca să le deschidă mintea elevilor spre corectitudine politică, nu spre corectitudine istorică? Şi-l citez iarăşi pe N. Breban: se vrea „sfârşitul conştiinţei de sine a acestui popor” (Istoria dramatică a prezentului).

Mă adresez, acum, Florentinei Toniţă: dacă se predă o singură oră de istorie pe săptămână la clasele V-VIII, iar iubirea naturală de etnie este ridiculizată de un cor antinaţional (nici nu-i nevoie ca Tokes Laszlo să ne spună că 1 Decembrie e „dată jalnică”, o spun „ai noştri”), efectul este inerţia etnică a elevilor. De unde energia capabilă de a face ca naţiunea să prospere dacă „ţara te vrea prost”?

Soluţia ar fi ca tot ce s-a furat să se recupereze şi să se investească în Învăţămînt, în Educaţie. Şi poate că n-ar rămâne o utopie dorinţa mea ca Pentalogul lui Ţuţea, crezul naţionalist formulat pentru Nae Ionescu, să fie predat la ora de Istorie. După Petre Ţuţea, românul ideal trebuie:

1. să fie bun creştin;
2. să fie dispus să-şi dea viaţa pentru Ţară şi Neam, fără regret;
3. să nu se înşele pe sine ori pe semeni;
4. să nu necinstească nici o fecioară, pentru a nu ofensa obrazul Maicii Domnului;
5. să-şi cunoască limitele şi să respecte ce poate face altul şi nu poate face el.

Urmând acest Pentalog, ne-am recupera Nordul, ca popor şi am păstra în minte cuvântul eroului aviaţiei, Ion Dobran: „Ce să facem cu România de azi? S-o ţinem în inimă”.Sus să avem inimile!

Magda URSACHE

Iaşi, octombrie 2017

Denunţ penal împotriva persoanelor care au constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a trece prin Parlament o propunere legislativă „pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României"

Denunţ penal

Dr. Gheorghe Funar

Duminică, 03 Decembrie 2017 16:52

Către Direcţia Naţională Anticorupţie În atenția doamnei Procuror Şef Direcţie Laura Kodruţa Kovesi Subsemnatul, Gheorghe Funar, domiciliat în Municipiul Cluj-Napoca[1], str..., nr..., bloc..., ap...., județul Cluj, identificat cu CI seria... nr...., CNP... eliberată de S.C.P.L.E.P. Cluj-Napoca la data de ..., în temeiul art.288 coroborat cu dispoziţiile art.290, alin.1, Cod procedură penală, formulez prezentul denunţ penal: Împotriva persoanelor care au constituit un grup infracțional organizat cu scopul de a trece prin Parlament o propunere legislativă „pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României" și, ulterior, în baza noii legi să beneficieze de folosința gratuită a Palatului Elisabeta, pentru o perioadă de 49 ani, precum și de „finanțarea cheltuielilor de funcționare curentă a Casei Regale a României" de la Bugetul de Stat, în sumă de 25 milioane euro, „aprobată anual prin hotărârea Guvernului". O bandă organizată de escroci străini și câțiva alogeni, foarte lacomi, care nu se mai satură de furat din banii publici și din averea Poporului Român, a pus la cale un scenariu care să permită jefuirea din Bugetul de Stat, în 49 de ani, a peste un miliard de euro. În opinia mea și în baza probelor existente, membrii grupului infracțional au săvârșit următoarele infracțiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută și pedepsită de art.322, Cod penal; uz de fals, faptă prevăzută și pedepsită de art.323, Cod penal; abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art.297, Cod penal; trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de art.291, Cod penal; constituirea unui grup infracțional, faptă prevăzută și pedepsită de art.367, Cod penal. Pentru aflarea Adevărului, în legătură cu propunerea legislativă menționată, consider că se impune să fie audiate ca martori, cel puțin, următoarele persoane implicate: - Dragnea Nicolae-Liviu, deputat P.S.D.; - Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin Anton, senator A.L.D.E.; - Margareta Duda, Principesa moștenitoare a României și custodele „coroanei regale"; - Duda Radu, soțul doamnei Margareta Duda, care acceptă să i se spună Alteța Sa Regală și Principe de Hohenzollern-Veringen, Principe al României; - Fiicele fostului rege Mihai I, respectiv: a. Elena, Alteța Sa Regală, Principesă a României; b. Irina, Alteța Sa Regală, Principesă a României; c. Sofia, Alteța Sa Regală, Principesă a României; d. Maria, Alteța Sa Regală, Principesă a României; e. Dieter Stanzeleit, cu numele de botez Nicolae-Vasile de Hohenzollern-Sigmaringen, fiul legitim al fostului rege Mihai I; f. Dragoș Iliescu, Președintele Consiliului Legislativ; g. Ghilezan Marius, ziarist la „Cotidianul"; h. Nicolas Medforth-Mills, Principele Nicolae, nepotul fostului rege Mihai I și fiu al Principesei Elena; i. Andrew Popper, Șeful „Casei Regale", care este inexistentă juridic în România. ÎN FAPT, în ziua de 7 noiembrie 2017, o zi istorică, parlamentarii Dragnea Nicolae–Liviu și Popescu-Tăriceanu Călin–Constantin-Anton, Președintele Camerei Deputaților și Președintele Senatului României, au înregistrat la Senat, cu nr.547/2017, „Propunerea legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României" și au solicitat procedura de urgență pentru adoptarea legii. Această procedură a fost acceptată la solicitarea președintelui P.S.D. și președintelui A.L.D.E., în calitate de inițiatori ai propunerii legislative. La începutul mandatului de parlamentar, domnii Dragnea Nicolae-Liviu și Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton au depus un jurământ în plenul Camerei Deputaților, respectiv al Senatului. Ei au jurat să respecte Constituția și legile țării. Conform Constituției României, art.1, alin.2 și alin.5, „Forma de guvernământ a statului român este republica" și „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". Se știe că, Poporul Român prin referendumurile naționale din 8 decembrie 1991 și 18-19 octombrie 2003 s-a pronunțat pentru republică și împotriva monarhiei. Sfidând voința Poporului Român și Constituția României, cei care au scris propunerea legislativă privind înființarea Casei Regale în Republica România și cei doi semnatari ai inițiativei legislative au urmărit, cel puțin, următoarele obiective: - Să instaureze ilegal monarhia evreiască în România. - Să obțină gratuit, în folosință, Palatul Elisabeta din București, pentru 49 de ani. - Să primească anual din Bugetul de Stat 25 milioane euro, pe care să-i împartă între membrii grupului infracțional și să-i cheltuiască după bunul plac, fără nici un control din partea Parlamentului și a Curții de Conturi a României. - Să asigure intrarea în legalitate a așa-zisei Case Regale a României care funcționează ilegal în Palatul Elisabeta. - Să blocheze evacuarea din Palatul Elisabeta a camarilei zis regale, după decesul fostului rege Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen, care a dobândit ilegal această clădire și a beneficiat ilegal de sume uriașe din Bugetul de Stat pentru acoperirea cheltuielilor auto-intitulatei Case Regale. - Să pregătească cadrul legal pentru efectuarea reparațiilor capitale la Palatul Elisabeta, pe cheltuiala Poporului Român, imediat după anunțarea decesului fostului rege Mihai I. În acest sens a fost adoptată O.U.G. nr.57 din 4 august 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al Statului Român. - Să împiedice începerea cercetărilor penale de către D.N.A. în legătură cu retrocedările ilegale de palate, castele și cabane, terenuri agricole și numeroase păduri către așa-zisa Casă Regală și familia pretins regală. - Să ascundă Adevărul privind monarhia evreiască ereditară din România, în perioada 1881-1947, precum și faptele împotriva Poporului Român și a României săvârșite de fostul rege Mihai și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, cu care, se pare, nu s-a căsătorit legal pentru a nu fi acuzat de bigamie. - Să ascundă Adevărul că doamnele Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria, fiicele lui Mihai Eitl de Hohenzollern-Sigmaringen nu s-au născut într-o familie regală (în perioada 1949-1964) și, ca urmare, acestea nu sunt Altețe Regale și nici Principese ale României. - Să-i asigure anual cetățeanului Radu Duda, ca viitor director al serviciului administrativ al Casei Regale, sume uriașe din Bugetul de Stat pe care să le cheltuiască după propria voință, fără nici un control din partea Curții de Conturi, așa cum a procedat cu zecile de miliarde de lei primite din partea premierului Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton. Menționez că, familia Radu și Margareta Duda i-au înaintat fostului premier Dacian Cioloș textul unui proiect de lege pe aceeași temă a Casei Regale în care au pretins numai patru milioane de euro anual și Palatul Elisabeta în folosință gratuită pentru 99 de ani. Constatând că demersul familiei Radu și Margareta Duda și pretențiile lor sunt ilegale și sfidează Constituția, Guvernul Cioloș a refuzat să-și însușească documentul respectiv și să-l înainteze Parlamentului. Se știe că, în perioada 1948-1989 și 1990-2017 nu a existat Casa Regală a României. De ce a apărut urgența acum pentru înființarea Casei Regale a Republicii România? Mai ales pentru a se putea fura anual și legal numai 25 milioane euro din Bugetul de Stat de către un grup infracțional organizat. Expunerea de motive și textul Propunerii legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, însușite de către cei doi semnatari, care le-au primit de la familia Margareta și Radu Duda, confirmă obiectivele urmărite și modalitățile de acțiune ale celor constituiți într-un grup infracțional organizat. Pentru inducerea în eroare a parlamentarilor și a opiniei publice, inițiatorii susțin următoarele minciuni: „Casa Regală a României este o instituție istorică, având o existență neîntreruptă și o contribuție însemnată la consolidarea statului român modern. Astăzi, ea este păstrătoare a tradițiilor naționale...beneficiind de un prestigiu ridicat, pe care îl pune, în mod statornic, în slujba poporului român. Casa Regală a României are o activitate susținută, fiind o parte esențială a societății românești, fiind recunoscută public ca instituție-simbol." „În prezent Casa Regală a României nu are personalitate juridică". „Propunerea legislativă propune măsuri necesare pentru asigurarea continuității acestei instituții-simbol, al cărei conducător reprezintă un reper de moralitate și continuitate a poporului român și a valorilor sale." Adevărul este următorul: - Casa Regală a României nu există și nu are o existență neîntreruptă. Monarhia evreiască din România a existat în perioada 1881-1947. - O contribuție însemnată la consolidarea Statului Român modern a avut-o domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a fost alungat din Țară de către monstruoasa coaliție dintre liberali și conservatori. - Fosta Casă Regală nu a fost păstrătoarea tradițiilor naționale din România. Toți Regii României au fost evrei străini sau evrei români. Ei nu au avut voie să se căsătorească decât cu evreice străine de Poporul Român și de Limba Română. Așa-zisa regina Ana, de fapt principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, nu a solicitat niciodată cetățenia română și ca urmare nu a avut această cetățenie și a refuzat să învețe Limba Română, Fetele ei, aproape toate, nu vorbesc românește. Sunt câteva exemple care confirmă că familiile regale din România au disprețuit Poporul Român și Limba Română. - Așa-zisul prestigiu ridicat al Casei Regale a României este infirmat de adevărul istoric ascuns românilor. Iată câteva exemple: a. Principele Karol Eitel Friedrich-Zephirinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen nu a provenit din Casa Regală a Prusiei, ci dintr-o familie de evrei. La vârsta de 27 de ani a fost adus în România de liderul liberal Ion C.Brătianu, intrând în țară la data de 8 mai 1866 cu un pașaport fals eliberat pe numele Karl Hettingen. Constituția României (de atunci - n.r.), la art.7, prevedea că nu puteau dobândi drepturi civile cetățenii străini care nu sunt credincioși. El nu a cunoscut Limba Română și, în ziua de 10 mai 1866, nu a putut depune în Parlament jurământul prevăzut de Constituție pentru domnitorul României. Domnitorul Karol Eitel Friedrich-Zephirinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, cu școală puțină, a fost străin de Poporul Român, de Limba Română și de România. El a condus țara și Academia Română prin translatori pentru Limba Română. După ce s-a căsătorit, și-a făcut soția academician. La 26 martie 1881, Parlamentul României a hotărât transformarea României în regat. Pentru că românii nu îi puteau reține și pronunța numele, mincinoșii științifici oficiali, i-au zis Carol I. Regele Carol I a ordonat înăbușirea în sânge a răscoalelor țărănești din anii 1888 și 1907 în care au fost împușcați peste 20.000 de țărani români. Carol I s-a căsătorit, în Prusia, la 15 noiembrie 1869, cu prințesa Paulina-Elisabeta-Otilia-Luiza de Wied. Mincinoșii științifici oficiali i-au zis regina Elisabeta, care a semnat cu pseudonimele E.Wedi și Carmen Sylva. În perioada 1866-1870, domnitorul evreu prusac Karol Eitel Friedrich-Zephirinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a semnat trei acte normative ținute la secret de către mincinoșii științifici oficiali, care se autointitulează istorici, respectiv: - A interzis scrierea, veche de peste 7.000 de ani a cuvintelor din Limba Primordială a Geților, cu Alfabetul Primordial al Geților și a introdus alfabetul latin, începând cu anul 1870. - A schimbat dispunerea culorilor pe Drapelul României, Drapelul Primordial al Geților, strămoșii reali ai românilor din Sfânta Geție. De peste 10.000 de ani, la Geți, inclusiv în armata de 200.000 de militari, drapelul național avea culorile albastru, galben, roșu dispuse pe orizontală. Așa au fost dispuse culorile și pe drapelele purtate la Blaj în 1848 și la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Domnitorul Karol I a dispus să fie amplasate pe verticală cele trei culori, crezând că poate fi ascuns Adevărul istoric despre strămoșii noștri Geți. - A modificat denumirea Insulei Albe sau Leuce și a botezat-o Insula Șerpilor, în încercarea de a nu fi căutată și cercetată Atlantida care a existat în acea zonă și care s-a scufundat în timpul potopului lui Noe. Ruinele Atlantidei au fost găsite după anul 1995. b. Nepotul lui Carol I, evreul prusac Ferdinand-Victor-Albert-Minrad von Hohenzollern-Sigmaringen, autodidact și extrem de modest, s-a căsătorit (în 29 noiembrie 1892) cu principesa evreică Maria-Alexandra-Victoria de Saxa Goburg Gotha, din Marea Britanie. Mincinoșii științifici oficiali i-au zis regina Maria. Ferdinand a fost rege al României în perioada 1914-1927. La vârsta de 25 de ani a fost primit ca membru de onoare al Academiei Române, iar după ce în anul 1914 a devenit Președinte de onoare al Academiei a făcut-o academiciană pe soția sa, o evreică străină, în vârstă de 40 de ani. c. Regele Carol al II-lea, adică Karol Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, a adus un prestigiu ridicat Casei Regale prin numeroase fapte dintre care merită reținute următoarele: - În ziua de 27 august 1918, în plin război, acesta a dezertat din Armata Română din funcția de comandant al Regimentului 8 Vânători pentru a se căsători (în 31 august 1918) la Odessa cu Ioana Maria Valentina Lambrino. Atunci a renunțat în scris la calitatea de moștenitor al tronului. La 8 ianuarie 1919, Tribunalul Ilfov a anulat actul de căsătorie. Din concubinajul cu Ioana Lambrino s-a născut, la 8 ianuarie 1920, băiatul Mircea Grigore Lambrino. - La 20 februarie 1920 i-a cerut regelui Ferdinand să considere nulă abdicarea sa. - La 10 martie 1921 s-a căsătorit la Atena cu Elena, principesă de Grecia, iar la 25 octombrie 1921 s-a născut copilul Mihai căruia Pamfil Șeicaru i-a zis Mihai Viteză, pentru că s-a născut prematur și a avut o greutate la naștere mai mare decât a unui copil născut după nouă luni. Se zice că a fost, de fapt, băiatul șefului gărzii regale de la palatul din Atena. Probabil, de aceea regele Carol al II-lea a abandonat-o pe soția sa Elena la București și, uitând de toate obligațiile față de familie și de țară, a luat-o pe amanta evreică Magda Grunberg-Wolf, cunoscută românilor sub numele de Elena Lupescu, cu care a plecat în Franța și renunțând, din nou, la calitatea de moștenitor al Casei Regale. El și-a luat numele de Carol Caraiman. La 21 iunie 1928, soția sa Elena a divorțat de principele Carol al II-lea. După moartea regelui Ferdinand (în anul 1927) nepotul său Mihai devine rege - la vârsta de șase ani. Pentru că acesta era minor s-a constituit Regența formată din: unchiul regelui, principele Nicolae; patriarhul Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Române; Gheorghe Buzdugan, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Regența a depus jurământul în Parlament și a exercitat atribuțiile cuvenite regelui. Micuțul Mihai nu putea sta pe tron pentru că era prea mic şi nu pricepea nimic. La 8 iunie 1930, principele Carol al II-lea a revenit în țară, l-a detronat pe fiul său Mihai și a fost instalat rege. Micuțul Mihai a fost proclamat moștenitor al tronului și Mare Voievod de Alba Iulia. În același an a revenit în România și Elena Lupescu. Regele Carol al II-lea i-a refuzat titlul de regină fostei sale soții, mama fiului său Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen. Mai mult, acesta a alungat-o pe fosta lui soție în Italia, la Florența. Regele Carol al II-lea, în timpul domniei sale, a fost poreclit „Zece la sută", deoarece atâta pretindea din valoarea marilor contracte încheiate de Guvernul României cu firme din străinătate și firme din țară. Românii trebuie să știe Adevărul, că Principele Carol și, apoi, regele Carol al II-lea a fost „abonat" în cartierul „Crucea de Piatră" din București, la prostituata !Foamea Neagră!. Probabil, fiind preocupat de prestigiul ridicat al Casei Regale, la care se referă semnatarii propunerii legislative. La 10 februarie 1938, regele Carol al II-lea a instaurat dictatura regală, a scos în afara legii partidele politice și a suspendat Parlamentul și Constituția țării. Regele Carol al II-lea, mareșal al României și Președintele de onoare al Academiei Române a cedat: Basarabia și Bucovina (la 26 iunie 1940) către Uniunea Sovietică; Cadrilaterul către Bulgaria (la 21 august 1940) și Ardealul de nord-vest către Ungaria (la 30 august 1940). Regele Carol al II-lea a ordonat executarea prin împușcare, de către evreul Boieru, infiltrat în Mișcarea Legionară, a marelui patriot și istoric Nicolaie Iorga, după discursul pe care acesta l-a ținut în plenul Academiei Române în care a prezentat nebunia de care suferă unii membri ai familiei regale. La 6 septembrie 1940, regele Carol al II-lea a abdicat și s-a lepădat și de Academia Română. În 7 septembrie 1940 a plecat din țară, împreună cu amanta sa Elena Lupescu, cu un tren având 12 vagoane pline cu bunuri de mare valoare furate din averea Poporului Român, bunuri din patrimoniul național. Cei doi au vândut multe din bunurile furate din România și au plecat în Spania, Portugalia, Mexic, Brazilia (unde s-au căsătorit la 3 iulie 1947) și apoi s-au reîntors în Portugalia, unde și-au dat obștescul sfârșit în anul 1953 și, respectiv anul 1977. Osemintele lor au fost aduse în România, în anul 2003, fiind reînhumate în paraclisul construit lângă Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. d. Regele Mihai I al României, numit astfel de către mincinoșii științifici oficiali în loc de Mihail Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen, se pare că nu este os regal și de aceea el a refuzat efectuarea oricărui test A.D.N., atât cu regele Carol al II-lea cât și cu fiul său Vasile-Nicolae, alias Dieter Stanzeleit, cel care a apărut în ultimii ani la posturile de televiziune naționale din București, mai ales la România TV, unde a susținut și susține că este fiul legitim al ex-regelui Mihai, născut din singura căsătorie a acestuia cu mama lui, care a avut loc în anul 1939. Această căsătorie a fost ascunsă de către biografii Casei Regale, precum și de către mincinoșii științifici oficiali, cei mai mulți evrei români, care se declară monarhiști. Mihail Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen este evreu român și a fost rege neconstituțional al României, de la vârsta de 19 ani, după abdicarea regelui Carol al II-lea, care se pare nu a fost tatăl lui natural. La 14 septembrie 1940, la vârsta de 19 ani, Mihail Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen a fost avansat la gradul de general de divizie şi la 10 mai 1941, la 20 de ani, a devenit mareşal al României. Aşa a fost umilită Armata Română de monarhia evreiască ereditară din România. Numai Academia Română a ratat şansa de a-l face cel mai tânăr membru al său. Dar, Academia Română l-a făcut, la 19 ani, pe Mihail Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen cel mai tânăr Președinte de onoare (fără să fie membru al ei) și protector al ei. Mihail Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost rege constituțional al României. El nu a depus niciodată în Parlament, „în sânul Adunărilor întrunite" jurământul prevăzut în Constituția din anul 1923, art.82, pentru succesorul la tron, respectiv: „Jur a păzi Constituțiunea și legile poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului". Ca urmare, el nu a fost și nu este (dacă mai trăiește) nici rege, nici ex-rege al României. Pe cale de consecință, toate actele semnate de acest cetățean ca rege al României sunt nule de drept, iar toate proprietățile pe care le-a dobândit pe calea retrocedărilor, după 1989, trebuie cercetate de către Direcția Națională Anticorupție și să fie recuperate de Statul Român. După abdicarea regelui Carol al II-lea, fiul lui Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia și succesor la tronul României, a depus în ziua de 6 septembrie 1940 un jurământ în fața mareșalului Ion Antonescu, Patriarhului Nicodim Munteanu și a Dr.G.Lupu, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Titlurile pe care le atribuie cu generozitate mincinoșii științifici oficiali și ucenicii lui Iuda către Mihail Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen și cei din așa-zisă familie regală nu au nicio acoperire legală. Sunt contrare Constituției României și, ca urmare, nu au nicio acoperire legală titlurile de: Rege pentru Mihail Eitel von Hohenzollern-Sigmaringen; Regină pentru principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma cu care s-a logodit neoficial la Lausanne (în 6 decembrie 1947) și cu care a făcut o nuntă la Atena (în 10 iunie 1948), fără să fie încheiat însă vreun act de căsătorie, fără consimțământul Papei Pius al XII-lea și fără participarea familiei Annei de Bourbon-Parma; Altețele Regale și Principese pentru fiicele lor Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria, născute în perioada 1949-1964 după ce Mihai I a abdicat ca rege la 30 decembrie 1947, a renunțat la cetățenia română și a făcut numai nunta cu mama lor, fără a fi căsătoriți la starea civilă și în Biserică; Alteța Sa Regală Principele Radu Duda, Principe de Hohenzollern-Veringen, Principe al României, care după ce a făcut armata la termen redus (ca actor), din sublocotenent în rezervă a fost ilegal promovat în gradul de colonel activ al Armatei Române, este doctor în științe militare și a ajuns consilier personal al premierului Călin-Constantin Anton Popescu Tăriceanu pe probleme de apărare națională și, apoi, reprezentant special al Guvernului României pentru integrarea în N.A.T.O. și Uniunea Europeană, funcție pentru care a fost plătit cu 400-600 milioane lei pe lună, fără nicio decontare și fără nici un control asupra cheltuirii banilor publici. Alteța Sa Regală Radu Duda, principe de Hohenzollern-Veringen a candidat pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din anul 2009. S-a retras din competiție, chipurile, din lipsă de bani. Acum, își dorește ca soția sa, Margareta Duda, viitoarea Șefă a Casei Regale să-l numească director al serviciului administrativ al Casei Regale a României. Autorii propunerii legislative și Președinți ai Senatului și Camerei Deputaților nu știu că un serviciu administrativ are în fruntea sa un șef de serviciu și nu un director. În istoria lumii speră autorii propunerii legislative să apară primul serviciu condus de un director, de numitul Radu Duda. Subliniez că, în istoria familiei regale din România nu există consemnată data căsătoriei cetățeanului elen Mihail Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, în perioada 1948-2016. Se pare că, ei au trăit într-un concubinaj internațional. Mihai I de România era căsătorit, încă din anul 1939, cu mama lui Dieter Stanzeleit. În urma demersurilor legale făcute în Grecia de către domnul Dieter Stanzeleit, fiul legitim al fostului rege Mihai I, au rezultat următoarele: - La data de 10 iunie 1948, Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen avea cetățenia elenă (după mama sa Elena) și ca membru al Familiei Regale, în vederea încheierii căsătoriei cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, avea nevoie de consimțământul Regelui Greciei dat printr-un Decret Regal. Fără acest Decret căsătoria este ilegală și copiii lor sunt considerați născuți în afara căsătoriei. Acest Decret Regal nu există. Nu a fost găsită nici declarația de căsătorie care trebuia semnată de către cei doi tineri, de nașul lor de botez și de preotul care a oficiat căsătoria în ziua de 10 iunie 1948. Pentru perioada 1 ianuarie 1948 – 31 decembrie 1950 nu a fost găsit nici un act de stare civilă care să certifice căsătoria fostului rege Mihai I cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma. - Până în anul 1957 încă nu a fost botezată fiica lor Margareta. - În arhiva Registrelor de stare civilă ale Familiei Regale a Greciei nu a fost găsit nici un document care să confirme căsătoria fostului rege Mihai I cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma. - În certificatul de naștere al doamnei Margareta Duda nu s-a menționat că principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma a fost soția ex-regelui Mihai I. - Pentru că nu a fost niciodată Șef al Statului Român, Mihail Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen și camarila regală, majoritar evreiască, a beneficiat ilegal, cu încălcarea Legii nr.406/2001, de folosința gratuită a Palatului Elisabeta din București și de acoperirea cheltuielilor anuale, fără limită de sumă, din Bugetul de Stat al României. - Procurorul general al României și Curtea de Conturi a României ar fi trebuit demult să se autosesizeze și să pună capăt lanțului de ilegalități săvârșite de așa-zisa familie regală, unde Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma nu au fost căsătoriți, după cum scrie în cartea „Familia Regală. O istorie în imagini", editată de Muzeul Național de Istorie a României, apărută în anul 2009. - Parchetul ar fi trebuit, dar nu e târziu nici acum, să acţioneze pentru recuperarea bunurilor din Patrimoniul Național pe care le-a scos din România, cu trenul, fostul rege Carol al II-lea și încărcate în 12 vagoane (în ziua de 7 septembrie 1940) și ex-regele Mihai I, în circa 20 de vagoane (în zilele de 11 noiembrie 1947 și 3 ianuarie 1948). Românii din Țara-Mamă și românii de pretutindeni, inclusiv procurorii D.N.A. trebuie să știe următoarele Adevăruri care au fost ascunse în legătură cu cetățeanul Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen care se zice că a fost regele României, în perioada 1940-1947: - A fost căsătorit din anul 1939 și are un băiat care a fost botezat Vasile-Nicolae, care în prezent poartă numele de Dieter Stanzeleit acesta fiind stabilit în Germania, cu mențiunea că este cunoscător și vorbitor de Limba Română. - Nu a fost încoronat niciodată ca rege al României. Ca urmare, nu a fost publicată nicio fotografie de la încoronarea sa și nu există nicio dată a încoronării sale. - Până la începutul anului 1948, când a părăsit România și a rămas fără cetățenia română, tânărul Mihai I a mai avut doi băieți născuți la Săvârșin, pe care i-a conceput cu două femei care lucrau la Palatul Regal. Băieții au semănat foarte bine cu tatăl lor. Detalii se pot afla de la locuitorii din Săvârșin, unde cei doi băieți au urmat școala. - Mihai I s-a aflat la conducerea României, în perioada 1940-1944, când funcția de Șef al Statului a fost exercitată de generalul și, apoi, mareșalul Ion Antonescu. Conform Decretului Regal dat de regele Carol al II-lea în ziua de 6 septembrie 1940 și publicat în Monitorul Oficial nr.206 bis/1940 a fost numit generalul Ion Antonescu „cu puteri depline pentru conducerea statului român". - A trădat Poporul Român, România și Armata Română la 23 august 1944 și a predat circa 200.000 de soldați și ofițeri români care au fost luați prizonieri de către U.R.S.S. și exterminați (marea lor majoritate) în lagărele din Siberia. - A predat Țara și Armata Română către inamicul Uniunea Sovietică (U.R.S.S.) fără nicio garanție. Este singurul caz din istoria lumii când regele unei țări și capul oștirii a predat inamicului întreaga Armată. El a fost un rege trădător de Neam și Țară. - A blocat încheierea armistițiului dintre România și Puterile Aliate (U.R.S.S., S.U.A. și Anglia) negociat de mareșalul Ion Antonescu și a acceptat capitularea necondiționată a României care a fost semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944. În această acțiune vizând capitularea necondiționată a României, regele Mihai I a fost sprijinit de către conducătorii partidelor politice istorice, precum și de către domnii Iuliu Maniu, C.C. Brătianu și Niculescu-Buzești. Armistițiul negociat de mareșalul Ion Antonescu cu Națiunile Unite sau Puterile Aliate prevedea că: România este considerată țară cobeligerantă; România își reîntregea teritoriile pierdute în anul 1940 și revenea la granițele avute la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; România nu plătea datorii de război; România nu intra în sfera de influență a Uniunii Sovietice; pe teritoriul României nu mai aveau loc lupte. - A mințit Poporul Român prin „Proclamația" citită la Radio, în seara zilei de 23 august 1944 când a spus că: „România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii... Națiunile ne-au garantat independența țării și neamestecul în treburile noastre interne". Adevărul istoric este că la 23 august 1944 nu a existat nici un armistițiu cu Puterile Aliate și România s-a aflat în stare de război cu Națiunile Unite până la 12 septembrie 1944 când țara noastră a acceptat și semnat condițiile înrobitoare ale capitulării. Regele Mihai I a acceptat pierderea Basarabiei și nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică. - A trimis la Moscova, în ziua de 14 septembrie 1944 cele 300 plăci mari de aur din Tezaurul de la Sinaia (găsite în anul 1875) pe care este scrisă Istoria Poporului Primordial al Geților, strămoșii reali ai Poporului Român, Adevăratul Popor ales de Dumnezeu și așezat în Sfânta Geție, în Grădina Maicii Domnului. - A refuzat să-l grațieze pe mareșalul Ion Antonescu care a fost condamnat la moarte după ce a salvat și trimis în Palestina peste 400.000 de evrei români, care au constituit majoritatea populației la înființarea statului Israel, la 14 mai 1948, când acesta avea 600.000 de locuitori evrei. - A acceptat și girat trecerea la Regimul comunist în România și acțiunile ateilor pentru distrugerea Creștinismului. - A colaborat cu Regimul comunist și a contribuit la: instaurarea dictaturii roșii împotriva Poporului Român; jefuirea avuției naționale; genocidul împotriva românilor și sărăcirea populației. - Pentru actul său de trădare de la 23 august 1944 a primit de la I.V.Stalin, conducătorul Partidului Comunist și al U.R.S.S.: titlul de erou al Uniunii Sovietice; ordinul „Victoria"; două avioane pentru familia sa și o rentă viageră lunară, foarte mare, în ruble. - A colaborat cu autoritățile comuniste de la București (în perioada 23 august 1944-30 decembrie 1947) și a acceptat ca floarea Armatei Române, a intelectualității românești și mii de preoți și călugări să fie anchetați de Securitate, trimiși și exterminați în închisori și la Canalul Dunăre-Marea Neagră. - A negociat cu conducătorii României, comunişti evrei sovietici şi români, condiţiile abdicării sale, respectiv: a. Să fie lăsat să plece din România cu două trenuri, având cel puţin 20 de vagoane pline cu bunuri furate din patrimoniul naţional. b. Să primească o rentă viageră de 10.000 dolari U.S.A. pe lună. Ambele condiţii au fost îndeplinite şi în perioada 1948-1989 fostul rege Mihai a beneficiat din partea Regimului comunist de 10.000 dolari pe lună, o rentă republicană. - Regele Mihai I a aprobat, în anul 1947, Legea privind confiscarea aurului și a valutei, în urma căreia zeci de mii de români au fost arestați și întemnițați. - În timpul monarhiei evreiești din România (1881-1947) averea strânsă de rege a aparținut „Domeniilor Coroanei" și nu regilor. Familiile regale au avut statutul de chiriași. - La 30 decembrie 1947 a abdicat definitiv din funcția de rege al României și a acceptat instaurarea republicii de către comuniștii cu care a condus împreună Țara, după 23 august 1944. Înainte de abdicare regele Mihai I s-a înțeles cu conducătorii Regimului comunist și au stabilit de comun acord data și condițiile renunțării la tronul României. - În actul de abdicare dat la București în ziua de 30 decembrie 1947, semnat de regele Mihai I scrie următoarele: „...în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român, A B D I C pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat." În timpul monarhiei evreiești ereditare din România, conform legii salice, a existat numai titlul de rege. În Anglia există o regină, iar soțul ei nu este rege, ci prinț. În timpul regelui Carol al II-lea Elenei Lupescu nu i s-a spus că este regină. Situația a fost similară în relația dintre fostul rege Mihai I și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, care nu a fost regina României și care nu a știut Limba Română. Aceasta, în peste 60 de ani nu a fost în stare să învețe Limba Română și să vorbească românește. - Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen a rămas fără cetățenia română, din 22 mai 1948, iar la 10 iunie 1948 a avut loc la Atena numai nunta sa cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma. Fostul rege Mihai I era căsătorit, din anul 1939, cu o evreică, rudă de sânge cu actuala regină Elisabeta a II-a a Angliei, care a fost domnișoară de onoare la Palatul Peleș din Sinaia. Căsătoria lui Mihai, Mare Voievod de Alba-Iulia, cu domnișoara Nerissa Bowes-Lyon a avut loc, în ziua de 7 septembrie 1939, la Primăria din Azuga și în Biserica „Sfânta Treime" din Azuga. El nu împlinise 18 ani, iar ea avea 19 ani. Biografii Casei Regale au ținut la secret această căsătorie și pe fiul lor Vasile-Nicolae. Cunoscând realitatea, Papa Pius al XII-lea a refuzat să-și dea acordul pentru căsătoria lui Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, care a fost catolică. Ca urmare, în Grecia nu a participat la nuntă familia principesei Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma. Biografii familiei regale evreiești din România nu au prezentat, până acum, certificatul de căsătorie dintre fostul rege Mihai I și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, dar nici fotografii de la cununia lor religioasă. - Cu toate că principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma a fost catolică și nu a avut cetățenia română, aceasta a fost înmormântată în România, după 13 zile de la deces și într-o zi declarată de doliu național, de către Guvernul Cioloș. Preotul nu i-a spus niciodată toate prenumele răposatei. Slujba de înmormântare a fost făcută pentru regina Ana, cu toate că ea nu a fost niciodată și nicăieri regină, iar pe piatra de mormânt scrie numai Ana, prenume românesc moștenit de la Geți, pe care răposata nu l-a avut. Custodele și Șeful Casei Regale țin la secret certificatul de deces al răposatei Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, care a murit în Elveția. La înmormântarea ei nu a participat Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen sub pretextul că a fost bolnav. Acum, când Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen este grav bolnav de cancer, este imobilizat la pat, susțin autorii propunerii legislative că el poate îndeplini atribuțiile de Șef al Casei Regale a României. - A semnat în Elveția, în ziua de 4 iulie 1989, împreună cu principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, alături de alți trădători de Neam și Țară, Declarația de la Budapesta privind anexarea Ardealului la Ungaria. - A ascuns Adevărul că: principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma nu a fost niciodată regina României, nu a avut cetățenia română și a refuzat să învețe și să vorbească Limba Română; fiicele sale nu s-au născut într-o familie regală și nu sunt nici altețe regale și nici principese ale Republicii România; ginerii săi nu sunt nici altețe regale și nici principi ai României. - După ce la 30 decembrie 1947 a abdicat de bună voie de la tron, niciodată fostul rege Mihai, în perioada 1947-2017, nu a renunțat la actul de abdicare și nu l-a contestat la nicio instanță internațională. - A pretins și i-au fost retrocedate multe palate, castele și cabane, precum și zeci de mii de hectare de terenuri agricole și păduri. Fostul rege Mihai I a devenit cel mai bogat cetățean al României, cu o avere de câteva miliarde de euro. - Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen a redobândit cetățenia română abia la data de 21 februarie 1997. - În anii 1998 și 2008, așa-zisa familie regală nu a sărbătorit 50 de ani și nici 60 de ani de la căsătoria dintre Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen și principesa Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguarita de Bourbon-Parma, pentru că nu au găsit certificatul de căsătorie. - Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen a beneficiat de prevederile Legii nr.406/2001 cu toate că nu a fost Șef de Stat, în perioada 1927-1930, la vârsta de 6-9 ani, dar nu a completat și nici nu a depus declarația de avere, cu toate că a beneficiat lunar de 75% din indemnizația Președintelui României. Cel mai bogat cetățean al României, prin demersurile făcute de fiica sa Margareta și ginerele Radu Duda, cu implicarea Președintelui Senatului, domnul Călin-Constantin Antonn Popescu-Tăriceanu și a Președintelui Camerei Deputaților, Nicolae-Liviu Dragnea, a cerut milă publică Poporului Român, respectiv pentru moștenitorii săi să primească: Palatul Elisabeta, în folosință gratuită pe 49 de ani; o camarilă regală-republicană plătită foarte bine din bani publici; 25.000.000 euro, în fiecare an, pentru cheltuieli diverse. Semnatarii propunerii legislative vizând acordarea statutului juridic pentru Casa Regală a României, care de câţiva ani acţionează ilegal ca firmă privată cu sediul nelegal în Palatul Elisabeta din Bucureşti, ştiu că toţi cei patru regi au fost Preşedinţi de onoare ai Academiei Române, respectiv: Carol I, în perioada 1879-1914; Ferdinand, între anii 1914-1927; Carol al II-lea, în perioada 1930-1940; Mihai I, între anii 1940-1947. Domnitorul Karol Eitel Friedrich-Zephirinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a fost declarat, la 15 septembrie 1867, membru de onoare şi protector al Societăţii Academice Române, care avea ca scop „cultura limbii și istoriei naționale, a literelor, a științelor și frumoaselor arte". Cei patru regi evrei ai României, împreună cu academicienii evrei români au avut misiunea ca sub firma Academiei Române să acționeze pentru: falsificarea Istoriei Poporului Român; falsificarea Limbii Române și prezentarea ei ca o limbă latină; scrierea și falsificarea Dicționarelor Explicative ale Limbii Române. Adevărul este următorul: - Poporul Român este urmaș al Poporului Primordial al Geților, cu o existență atestată arheologic pe teritoriul Sfintei Geții de peste 10.000 de ani înainte de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. - De peste 12.000 de ani există o continuitate a Poporului Get și a Poporului Român pe teritoriul Sfintei Geții și a României Mari. - Poporului Get i-a dăruit Dumnezeu Limba Primordială, Scrierea Primordială (cu 6.000 de ani î.Hr.), Alfabetul Primordial, Cifrele Primordiale (este falsă teoria cu cifrele romane și cifrele arabe), Religia Primordială monoteistă, Civilizația Primordială și Cultura Primordială. - Imperiul Roman nu a cucerit Geția ci numai 14-17% din teritoriu unde a înființat provincia Dacia traiană, cu o populație Geto-Dacă de 2.000.000 locuitori. În cei 150 de ani de ocupație a Imperiului Roman (106-258 d.Hr.) în Dacia traiană au existat 148 de vorbitori de limba etruscă. A fost imposibil ca aceștia să asimileze două milioane de Geto-Daci, cu care s-au aflat într-un continuu conflict armat, confirmat de numeroasele răscoale. - Poporul Get (din Dacia traiană și Geții liberi) nu a fost latinizat în perioada 106-258 d.Hr. Poporul Get și-a păstrat Limba Primordială, Limba Bătrână și Alfabetul Geto-Dac, Alfabetul Chirilc propriu, Alfabetul Primordial. - În timpul Daciei traiane și după reforma administrativă a împăratului Augustus, în Peninsula italică nu a existat provincia Latium ci regiunea Campania. Ca urmare, s-a dovedit că este falsă teza că limba latină provine de la denumirea provinciei Latium. Denumirea limbii unui popor nu provine de la numele unei provincii. Dacă ar fi existat limba latină, imperiul cu capitala la Roma ar fi fost Imperiul latin și provincia Dacia s-ar fi numit latină și nu traiană sau romană. - Abia în secolul al III-lea d.Hr., a fost creată o limbă artificială, limba latină cultă. Ulterior, în anul 404 d.Hr. a fost tradusă, de către călugărul Get din Palestina, Fericitul Ieronim, Biblia din Limba Getă în limba latină cultă. - După 1700 de ani de la înființarea Daciei traiane, pe filiera și cu sprijinul Vaticanului, s-a adus în Ardeal alfabetul latin. În Principatele Unite, în România, a fost introdus alfabetul latin, prin lege, începând cu anul 1870. - Neexistând limba latină, Imperiul cu capitala la Roma a fost numit Imperiul Roman, iar Epistola Sfântului Apostol Pavel către romani și cărțile lui Diodor din Sicilia (80-21 î.Hr.), Josephus Flavius (37-c.110 d.Hr.), Criton (medicul împăratului Traian), Apollodor din Damasc (60-125 d.Hr.), Dio Cassius Coccianus (155-235 d.Hr.), Ammianus Marcellinos (330-400 d.Hr.) și mulți alții au fost scrise în limba greacă pentru că nu a existat limba latină. - Cultura și civilizația în Imperiul Roman nu au circulat în limba latină, care nu a existat, ci în limbile etruscă, koine, greacă și aramaică. - Primele două Dicționare ale Limbii Române au fost scrise de doi evrei, unul din Germania (numitul Heimann Horiton Hitkin) și altul din Franța (numitul Alexander Hirth), care le-au vândut Academiei Române (în jurul anului 1900) și apoi au fost traduse în Limba Română. Ulterior, Dicționarele Explicative ale Limbii Române au apărut sub coordonarea unor evrei români: Lazăr Șăineanu (Eliser Shein), Ion Aurel Candrea (Aizic Hirs), Iorgu Iordan (Iorgu Iordania), Alexandru Graur (Alfred Bauer) și alții. Toate Dicționarele Explicative ale Limbii Române sunt falsificate cu scopul de a susține teza falsă și absurdă că Limba Română este limbă latină și Poporul Român este un popor latin. - România este o țară ortodoxă și marea majoritate a cetățenilor români sunt ortodocși. Toate țările latine din Europa sunt catolice. Acest argument religios demolează teza falsă a latinității Limbii Române și a Poporului Român. - Academia Română nu poate demonstra cu argumente concrete și logice că Poporul Primordial al Geților și-a uitat Limba Primordială (în perioada 106-258 d.Hr.) și a învățat limba latină (care nu a existat), dar și-a păstrat Alfabetul Get (până în anul 1870), Scrierea Getică (așa-zisa scriere slavonă), Cifrele Primordiale, Obiceiurile și Tradițiile Geților, Cultura și Civilizația multimilenară, Religia Primordială monoteistă. O parte însemnată din aceste Adevăruri ascunse românilor sunt cunoscute Președinților Senatului și Camerei Deputaților. Ei știu că: - În perioada 1927-1930, micuțul Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen, la vârsta de 6-9 ani, nu a fost șeful Statului Român, iar în perioada 1940-1947 nu a depus niciodată în Parlament jurământul ca rege al României și nu a fost niciodată încoronat ca rege. - Nu există în România, începând cu anul 1948, nici rege, nici Casă Regală și nici familie regală. Semnatarii propunerii legislative s-au gândit, probabil, să înființeze Muzeul Casei Regale a României, dar au uitat cuvântul muzeu. - Fostul rege Mihai I nu s-a căsătorit legal la Atena (la 10 iunie 1948) cu principesa Anna de Bourbon-Parma și nu există consimțământul regelui Greciei pentru această căsătorie și nici consimțământul Papei de la Roma. - Fiicele fostului rege Mihai I sunt din afara căsătoriei și s-au născut după abdicarea regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947. Ca urmare, titlurile de Principese și Altețe Regale nu au nicio acoperire și sunt jignitoare în spațiul public. - Fostul rege Mihai este grav bolnav și are momente când este conștient și momente când este mai puțin conștient, la vârsta de peste 96 de ani. - Nu poate îndeplini atribuțiile înscrise în propunerea legislativă, ca Șef al Casei Regale, un muribund. Fostul rege Mihai I nu și-a dat acordul pentru a fi batjocorit ca Șef al Casei Regale a României. - Nu poate exista o Casă Regală fără regat. România este republică. - Până la adoptarea propunerii legislative este posibil să fie anunțat decesul fostului rege Mihai I și Casa Regală nu va avea Șef impus împotriva voinței lui. - Va fi înființată Casa Regală doar pentru a se putea fura 25 milioane de euro din Bugetul de Stat și pentru a se putea beneficia cu titlu gratuit de Palatul Elisabeta, unde la 30 decembrie 1947 suveranul a semnat actul de abdicare și a renunțat pentru el și toți urmașii săi atât la tron, cât și la toate proprietățile pe care le-a avut în România. - Fetele fostului rege Mihai I, după 70 de ani, se împotrivesc voinței celui care a abdicat de la tron de bunăvoie, la vârsta de 27 de ani și care la 96 de ani nu a cerut Parlamentului să-l pună „Șef al Casei Regale". Nu există un acord scris al fostului rege Mihai I privind atribuirea titlului de Şef al Casei Regale. - În loc să se ducă în Elveția și să fie alături de cel aflat într-o grea suferință, cei implicați în această afacere penală grăbesc adoptarea unei legi pentru a putea fi umilit, jefuit și batjocorit Poporul Român. - Există un interes material al semnatarilor și susținătorilor acestei propuneri legislative. Cu toții așteaptă să fie citați la D.N.A. şi să fie văzuţi la televizor. - Milioanele de euro alocate din Bugetul de Stat pentru Casa Regală trebuie justificate și apoi controlate de Curtea de Conturi a României. Semnatarii propunerii legislative au exclus acest control, uitând să-l înscrie în textul înregistrat la Parlament. - Sumele uriașe pentru Casa Regală trebuie înscrise în proiectul Bugetului de Stat și să fie aprobate anual de Parlament. Pentru a se putea fura zeci de milioane de euro anual, scriitorii și inițiatorii propunerii legislative au prevăzut că acele sume să fie aprobate prin hotărâre de Guvern, contrar legislației în vigoare. Ei au sperat să poată „ocoli" Parlamentul României. - Propunerea legislativă nu a fost redactată de către cei doi semnatari ci a fost tradusă dintr-o limbă străină și le-a fost înmânată de către Margareta și Radu Duda. Iată doar două exemple edificatoare: a. Art.2, alin.2, prevede că „Statutul Casei Regale a României, precum și evenimentele legislative asupra acestuia se vor publica în Monitorul Oficial." Ei nu știu că există Monitorul Oficial al României. b. Art.8, alin.5, statuează că: „orice liberalitate făcută în favoarea Casei Regale a României sau în favoarea Șefului Casei Regale a României, desemnat prin funcția sa, se înțelege a fi făcută în favoarea patrimoniului persoanei juridice, iar orice liberalitate în favoarea Șefului Casei Regale a României, desemnat nominal, se înțelege a fi făcută în favoarea patrimoniului personal al acestuia." - Pentru toate obiectivele de utilitate publică ale Casei Regale, înscrise la art.3 din propunerea legislativă există instituții ale Statului Român care le îndeplinesc în ultimii 27 de ani. - Se dorește de către inițiatori înființarea ilegală a unei instituții private, numită Casa Regală, care să se suprapună peste instituțiile Statului Român și care să mimeze, în fapt, că muncește. - Șeful Casei Regale a României nu este o funcție ereditară. Ca urmare, atât intenția de a reînființa, după 70 de ani, Casa Regală a României cât și obligarea fostului rege Mihai I, aflat la un pas de veșnicie, să devină Șeful Casei Regale a României s-a transformat într-un circ macabru care va da posibilitatea Poporului Român să afle multe Adevăruri ascunse despre monarhia evreiască și despre regi cu familiile și amantele lor. - Semnatarii propunerii legislative având funcțiile de președinți ai P.S.D. și A.L.D.E., precum și de Președinți ai Senatului și Camerei Deputaților se pregătesc să o voteze, să o impună grupurilor parlamentare ale P.S.D. și A.L.D.E. ca să o voteze, apoi o semnează ca lege în calitate de Președinte al Senatului și respectiv al Camerei Deputaților, iar ulterior, asigură aplicarea acestei legi de către Guvernul pe care îl controlează. La împărțirea prăzii, a celor 25 milioane euro anual, se speră să fie foarte puține persoane. - Înființarea Casei Regale a României ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, dar fără nici un control din partea instituțiilor Statului Român, în special al Curții de conturi a României, urmărește să creeze cadrul legal pentru jefuirea Poporului Român. - Palatul Elisabeta a fost dat în folosință gratuită, în baza Legii nr.406/2001, fostului rege Mihai I, care nu a fost niciodată Șef de Stat. Beneficiarul palatului se zice că mai trăiește și nu a fost mutat în alt loc. Ca urmare, nefiind liber Palatul Elisabeta din punct de vedere juridic, semnatarii propunerii legislative aveau obligația să propună un alt sediu liber sau loc de veci pentru Casa Regală. Este ilegală atribuirea în folosinţă gratuită a Palatului Elisabeta unei firme private. - Este umilit fostul suveran Mihai I care după ce a abdicat din funcția de rege a României este coborât, de către semnatarii propunerii legislative, la nivelul domnului Andrew Popper ca Șef al Casei Regale. - La peste 96 de ani și fiind imobilizat la pat, fostul rege Mihai I este imposibil să îndeplinească atribuțiile prevăzute la art.7 din propunerea legislativă. - Fostul rege Mihai I nu a fost consultat de semnatarii propunerii legislative, și evident nu și-a dat nici un acord pentru afacerea domnilor Dragnea, Tăriceanu și Duda, dar nici pentru a deveni Șef al casei Regale a României. Membrii grupului infracțional a organizat și urmărit să-l compromită definitiv pe fostul rege Mihai I, la finalul vieții sale. Având în vedere toate acestea, apare logic întrebarea: cui folosește această propunere legislativă care încalcă legea fundamentală a țării și batjocoreşte Poporul Român și România? Evident că ea folosește celor care s-au constituit într-un grup infracțional foarte bine organizat cu scopul de a fura sume uriașe din banii contribuabililor români. Până acum, la cererea și în urma traficului de influență făcut de semnatarii propunerii legislative privind înființarea Curții Regale a României, Parlamentul a acceptat acest circ grotesc în Postul Crăciunului și pentru primăvara anului 2018, la care i-au aplicat procedura de urgență în speranța că baba cu coasa pe umăr nu le va strica socotelile și nu va găsi nici Elveția și nici pe cel care s-a spovedit și a fost împărtășit, cel de care își leagă speranțele macabre membrii grupului infracțional organizat. După efectuarea cercetărilor penale de către D.N.A., membrii grupului infracțional organizat au șansa ca în loc de Casa Regală să beneficieze de o altă casă, dar pe mai puțin de 49 de ani.Menţionez că, în nicio ţară din Europa unde au existat regi sau împăraţi nu s-a înfiinţat vreo Casă Regală sau Împărătească. De această dată, semnatarii propunerii legislative au uitat de practica europeană. Faţă de cele mai sus arătate Vă solicit admiterea denunţului penal aşa cum a fost formulat, identificarea celor vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor menţionate şi trimiterea în judecată a acestora. Dr. Gheorghe Funar Cluj-Napoca, 27 noiembrie 2017 ---------------------------------------- [1] e-mail: gheorghe_funar@yahoo.com telefon: Tel: 0726/300.441 Nota lui Dan Culcer, editor și proprietar al blogului. Publicăm acest document ca o curiozitate juridică și istorică. El a fost difuzat de revista Art-@mis Duminică, 03 Decembrie 2017 16:52

Mihai Șora este singurul român în viață care l-a cunoscut pe Corneliu Zelea Codreanu și singurul român în viață în viața căruia a intervenit Căpitanul.

Mihai Șora

Mihai Șora este singurul român în viață care l-a cunoscut pe Corneliu Zelea Codreanu și singurul român în viață în viața căruia a intervenit Căpitanul.

3 decembrie 2017

de Ion Coja

Doctrină naţionalistă

Mihai Șora și Corneliu Zelea Codreanu

Înainte de 1990 îl vedeam când și când pe Mihai Șora la Casa Scriitorilor, ne salutam și luam loc la mese diferite, dar apropiate, în partea stângă a restaurantului, cum intri dinspre Calea Victoriei. La masă se nimerea deseori să fiu cu Petre Țuțea sau Simion Ghinea, ori Dorin Dron. Nu mai țin minte de la care din ei am aflat o poveste frumoasă despre Mihai Șora. Student fiind, adică tînăr și plin de elanuri eroice, romantice, cică Mihai Șora, ca majoritatea tinerilor de ispravă din generația sa, s-a alăturat Mișcării legionare, a fost membru activ și sincer angajat, cu trup și suflet, în misiunea pe care și-o asumase Mișcarea.

Nu este lucru sigur că junele Șora, fecior de popă, a înțeles bine unde a intrat, cu cine s-a „înhăitat”, căci foarte curând s-a trezit într-o încurcătură care i s-a părut fără ieșire: s-a îndrăgostit de o jună frumoasă, deșteaptă, plăcută, care avea toate calitățile unei viitoare soții, mai puțin detaliul că era născută într-o familie de evrei!… Ceea ce, se înțelege, nu se potrivea nicicum că înregimentarea lui Mihai Șora în Mișcarea Legionară!… Avea deci de ales, ori una, ori alta!… Adică să se lepede de toată tinerețea legionară și să se supună imboldului inimii sau să facă neauzit glasul inimii, să ignore chemarea inimii, și să-și sacrifice iubirea pe altarul datoriei față de neam, credință, camarazi etc!

Nici una dintre soluții nu părea acceptabilă pentru junele Mihai Șora de atunci. De unde drama pe care o trăia de ceva vreme!… Povestea spune că s-a mărturisit unor camarazi prin ce cumpănă cumplită trece, ba le-a mărturist cât de serios se gândește la unica soluție posibilă pentru un om de onoare, cum sunt legionarii: sinuciderea!… Vă dați seama cât de serioasă era situația?!

Conform proverbului că prietenul la nevoie se cunoaște, un astfel de prieten, de camarad, s-a dus la șef, la Căpitan, la Corneliu Zelea Codreanu și l-a informat de ce ar putea să se întâmple în cuib.
Povestea ajunge astfel la un final fericit: Căpitanul îl cheamă pe junele Romeo la o discuție și-l ia la rost: o iubești așa de mult pe juna Julieta?! De ce nu te însori cu ea, atunci?! Ce sau cine te împiedică?!… Nu se știe dacă nu cumva Căpitanul s-a oferit să le fie și naș! Doar mai fuseseră până atunci și alte căsătorii în aceeași formulă etno-religioasă!

Nu este vorba de o dezlegare pe care a primit-o Mihai Șora, de îngăduința care i s-a acordat! Ci de faptul că în Mișcarea legionară nu funcționa o asemenea interdicție, o discriminare anti-semită la nivelul relațiilor personale inter-umane. Ci pur și simplu Mihai Șora nu înțelesese în ce organizație intrase! Nu a înțeles mai multe din ceea ce se putea numi mentalitatea legionară, dovadă fiind faptul că nu a rămas mai departe legionar multă vreme! Vor fi fost și alte motive ale retragerii dlui Șora din Mișcare! Nu le știm și nici nu ne interesează să le aflăm! Dacă până la acești 100 și ceva de ani Mihai Șora nu a găsit de cuviință să-și comenteze păcatele tinereții sale legionare, este alegerea sa și o respectăm…

Numai că povestea de mai sus este de un mare interes comunitar, domnule Șora, este importantă pentru o mulțime de români, aș putea spune că este de interes național!

Domnule Mihai Șora, în 1946, la un conclav suprem al Partidului Comunist din România, adică la o plenară a Comitetului Central, tovarășul Lothar Rădăceanu, mare sculă cominternistă, le-a atras atenția tovarășilor de idei să dea cea mai mare atenție legionarilor, o atenție specială, deoarece, zicea sus numitul, așa cum se știe, „jumătate din România a fost legionară”! Cu alte cuvinte, mai explicite, cuvintele de laudă sau de contestare la adresa legionarilor contează mult pentru palmaresul pozitiv sau negativ al neamului românesc!

Așa cum se știe, azi Mișcarea legionară este repudiată pe toate căile de autoritățile de la București, este ținta unor strategii de denigrare sistematică etc., etc. Iar principala acuzație este antisemitismul practicat până la crimă de legionari!…

Din motive care nu interesează hic et nunc, de ani de zile eu, subsemnatul, mă strădui să combat neadevărurile scornite pe seama legionarilor. O fac fără mare succes, altul decât conștiința mea împăcată! Trebuie să recunosc însă că convingerea mea că acuzația de antisemitism adusă legionarilor este lipsită de temei se sprijină și pe dovada adusă de „episodul Mihai Șora”, de frumoasa poveste al cărei erou sunteți, domnule Mihai Șora! O poveste pe care o țin la inimă de aproape o jumătate de secol!

De mai multe ori până acum, în texte publicate după 1990, v-am invitat să interveniți cu mărturia pe care o puteți aduce privitor la persoana Căpitanului, la camarazii din Mișcare, cât erau de anti-semiți. Prestigiul dumneavoastră moral, acumulat într-o viață exemplară, poate fi de mare folos adevărului. Chiar consider că aveți această obligație morală nu numai față de amintirea sistematic maculată a Căpitanului și a foștilor dvs camarazi! Dar aveți această obligație și față de însuși poporul român! Poporul român, ca și toate celelalte popoare ale lumii, are nevoie și are și dreptul la adevăr, la adevărul despre cei ce au făcut istorie în numele său! Legionarii sunt un capitol din istoria neamului nostru. Dumneavoastră ați fost martor nemijlocit la un gest definitoriu pentru persoana emblematică a Mișcării legioare, pentru lumea legionară din care ați făcut parte. Gestul Căpitanului, relatat ca mărturie de Mihai Șora, se cuvine să-și găsească locul meritat în memoria poporului nostru! Memoria faptelor care fac cinste tuturor românilor!

Dumnezeu v-a înzilit cu ani mulți! Vă doresc din toată inima să-i sporiți, să-i înmulțiți! Mă întreb însă, frizând joaca cu gândurile, cu ideile, nu cumva ați aflat că Dumnezeu tot așteaptă să vă găsiți timp ca să vă mărturisiți în fața neamului românesc cu frumoasa poveste despre Mihai Șora și Corneliu Zelea Codreanu?! Nu cumva aceasta este rațiunea îngăduinței divine cea de până la 100 și ceva de ani?! Nu cumva, știind ce așteaptă bunul Dumnezeu de la dumneavoastră, trageți de timp?!… E corect ce faceți? E un fel de șantaj, domnule Șora, la scaunul celest!… Așa vreți să vă lungiți viața?! Cu șmecherii dintr-astea?!…

Câți ani vă mai trebuie, domnule Mihai Șora, ca să vă achitați de datoria ce o purtați pe umeri de atât amar de vreme?! Quousque tandem abuteris patientia nostra și a bunului Dumnezeu?!

Ion Coja

Nota bene: Nu sunt convins că domnul Mihai Șora are cunoștință de precedentele mele apeluri și invitații prin care i-am cerut să spună public ce are de spus în legătură cu imixtiunea salutară a Căpitanului în viața numitului Șora Mihai. Drept care apelez la cei ce știu să navige pe internet să facă în așa fel încât textul de mai sus să ajungă la domnul Mihai Șora. Folosiți și adresa dlui inginer Noica, prieten al dlui Șora, om prob și de mare încredere!

Voyage en Dardanie ulpienne, aujourd’hui Kosovo (I-II)

Voyage en Dardanie ulpienne, aujourd’hui Kosovo (I)

Nicolas Trifon | jeudi 9 novembre 2017

Pris par d’autres obligations, je n’ai rien fait pour préparer mon voyage à Pristina où je devais assister à une conférence sur le journalisme d’investigation et participer à un séminaire du Courrier des Balkans. J’appréhendais quelque peu l’idée de me rendre au Kosovo, pays que j’avais soigneusement évité lors de mes nombreux voyages dans la région...

Au cœur d’une actualité controversée que je scrutais à la loupe et qui aura marqué les débuts et l’épilogue de la crise yougoslave, le Kosovo était aussi le théâtre d’incessants conflits et tensions auxquels mieux valait s’abstenir de s’en mêler. Le cul du monde, en quelque sorte, que j’avais d’autant moins envie de voir de plus près que ce monde était aussi le mien.

Mercredi, après-midi

Pourtant, tout allait se passer pour le meilleur lors de mon séjour. Aéroport flambant neuf, une très belle lumière qui adoucissait l’agressivité d’un paysage urbain chaotique surchargé de réclames en tout genre, puis arrivée à l’hôtel en dehors de la ville, situé au bord d’un immense champ, dernier bâtiment de maisons paysannes et de villas assez clairsemées. L’eau de la piscine, l’architecture minimaliste de l’hôtel et surtout ce champ que je n’allais plus me lasser de contempler m’ont fait d’emblée une forte impression. Petit à petit, j’allais apprendre des choses qui renforceront cette impression et accroître le plaisir qu’elle me procurait. L’hôtel a été fondé par un Suisse amoureux des lieux qui a fait appel à un architecte albanais installé dans son pays. La plupart des membres du personnel étaient des Roms, ce dont j’ai mis un bon moment pour m’en convaincre. Très naturels, aimables, ils n’avaient pas moins un air réservé et un peu mystérieux par rapport aux Albanais et aux Serbes que j’ai pu croiser lors de mon séjour. Questionné sur la langue qu’ils parlaient, l’un d’entre eux, au courant que j’étais né à Bucarest, m’a fait remarquer sur un ton goguenard que le romani ce n’est pas du roumain. C’était assez drôle puisque d’habitude ce sont les Roumains qui font tout pour dire qu’ils ne sont pas Roms. Puis, surtout, j’ai appris que l’immense champ en question, en friche, à l’exception de quelques rares parcelles cultivées, correspondait à la cité construite par Trajan (Marcus Ulpius), au lendemain de la conquête de la Dacie, au cœur de la Dardanie, cité qui avait fait l’objet de fouilles archéologiques il y a quelque temps. Bref, parti pour un Kosovo réputé sous-développé, traversé de haines multiples et assisté par une Europe impuissante, je me retrouvais moyennant le confort de l’hôtel, la gentillesse des gens qui m’entouraient et la vue de cette immense plaine riche en histoire en pleine Dardanie ulpienne. Plutôt que de me prendre la tête avec des problèmes que je devinais insolubles je sautais sur l’occasion inattendue de m’adonner à quelques rêveries sur l’Antiquité romaine inspirées par la nature ambiante.

Jeudi, à Pristina

La participation à la conférence sur le journalisme d’investigation qui a eu lieu le lendemain n’a pas vraiment perturbé l’état de grâce dans lequel je me trouvais depuis l’arrivée dans le pays. Cela se passait à l’Université, dans des locaux sans doute plus accueillants que les immeubles en construction collés les uns contre les autres de la capitale ou les magasins et hôtels tape à l’œil du centre-ville.
Le moment fort fut l’intervention du journaliste monténégrin Jovo Martinović qui venait de passer quatorze mois en prison accusé de trafic de cannabis parce qu’il enquêtait sur le trafic de cannabis. « Ce sont toujours les mêmes hommes, le même régime communiste qui se perpétuent depuis des années, et la mentalité qui va avec et qui voit partout des espions », expliquait-il en substance. Bien que marqué moi-même par les méfaits du communisme, j’ai trouvé cette explication un peu exagérée. Puis j’ai réfléchi et je me suis dit que le communisme, sous ses différentes formes, titiste y compris, a su très bien cultiver ce réflexe ancestral de voir dans celui qui formule une quelconque critique ou apporte une information déplaisante sur sa communauté un élément extérieur qu’il est impératif de rejeter. Le cas monténégrin semble édifiant mais, pendant la guerre froide, il y a eu des phénomènes similaires aux États-Unis.
Cela étant dit, est-ce aux journalistes de procéder à de telles investigations ? Sans doute si personne d’autre ne s’en charge. Mais encore, je ne saurais répondre clairement à ce genre de question comme à toutes celles concernant les « affaires » qui abondent dans la région et qui passionnent parfois même un certain public du Courrier des Balkans.
La collation offerte par l’ambassadeur de Suisse au Kosovo a eu lieu dans un restaurant situé non loin de l’Université. Elle a confirmé l’excellence des mets kosovars - et je parle en connaissance de cause - déjà goûtés à l’hôtel. Ce fut la seule journée passée à Pristina, ville pas très plaisante en apparence pour y vivre, mais bien vivante. En tout cas, l’atmosphère lugubre décrite par Kadare dans Le cortège de noce s’est figé dans la glace, livre que j’ai dû lire à sa sortie, donc il y a un bon moment, semble appartenir définitivement au passé. Pour les Albanais tout au moins.
 Nicolae TRIFON
Voir aussi la seconde partie du journal : https://www.courrierdesbalkans.fr/Voyage-en-Dardanie-ulpienne-aujourd-hui-Kosovo-II

Voyage en Dardanie ulpienne, aujourd’hui Kosovo (II)

Nicolas Trifon | mardi 14 novembre 2017

A Gračanica, au Kosovo, il suffit de traverser la rue qui sépare l’imposant ensemble monastique des petits commerces grouillant de monde du centre-ville de l’enclave serbe pour se faire une idée des changements survenus au cours des siècles dans ces contrées.

Vendredi

Le séminaire de travail à proprement parler a eu lieu vendredi. Ce fut surtout l’occasion pour moi de réaliser à quel point je suis impressionné par les jeunes Français/es et autres Occidentaux/les qui s’installent pour un temps pour vivre dans les pays balkaniques ou continuent d’entretenir de relations étroites avec ces pays après les avoir quittés. Il y a sans doute une certaine chaleur, une espèce de tendresse, une complicité qui s’installe dans les contacts qu’ils peuvent avoir au quotidien, sur fond certes d’innombrables difficultés, de pauvreté et même de misère, avec des gens parfois très différents, qu’ils découvrent et qui les découvrent, avec des jeunes et des moins jeunes au même cursus qu’eux, mais qui ont suivi ou qui vont suivre d’autres trajets...
Bien qu’ayant passé plus de temps en France qu’en Roumanie, chaque fois que je retourne au pays je me sens un peu comme si je ne l’avais jamais quitté, autrement dit je retrouve assez vite les raisons qui m’avaient conduit à le quitter. C’est peut-être pour cela que je suis si admiratif devant mes nouveaux compatriotes qui se passionnent pour des lieux que me sont toujours chers mais que j’ai fuit en quelque sorte. Une seule fois j’avais envisagé de m’y réinstaller, fin décembre 1989. Quelques heures seulement, le temps de faire le tour des points chauds du centre-ville bucarestois, ont suffi pour m’en dissuader. La raison est que, hier comme aujourd’hui, je ne vois pas de projet collectif qui tienne la route, qui me motive suffisamment pour le faire. Aussi ai-je trouvé la solution peut-être la plus commode en renouant avec le petit monde aroumain auquel je suis lié de par mon histoire personnelle, avec les problèmes de ce monde dont le centre de gravité se trouve assez loin de la Roumanie, au cœur des Balkans. C’est d’ailleurs pour cette raison que je suis attaché au Courrier des Balkans et que je me trouve en ce moment au Kosovo, plus précisément dans l’enclave serbe de Gračanica, où est sis notre hôtel, situé à la lisière de ce beau champ en friche correspondant au site antique.

Samedi matin

Levé de bonne heure, je quitte l’hôtel sous un épais brouillard pour prospecter les alentours. Au centre-ville, si on peut appeler ainsi ces immeubles plutôt délabrés habités souvent par des Roms, se font face quelques commerces assez animés à cette heure matinale et les murets qui entourent le monastère de Gračanica.
C’est l’heure de la messe. Une petite vingtaine de personnes, dont la moitié sont des bonnes sœurs, y assiste, alors que l’enclave compte une dizaine de milliers d’habitants. Le prix des cierges est annoncé en dinars et ce sont des billets de la monnaie en vigueur en Serbie que j’aperçois dans l’assiette destinée à recueillir l’obole des fidèles alors que les prix des légumes sont affichés en euro dans les échoppes de l’enclave. Au son si familier de la messe, que j’apprécie encore plus quand je ne comprends pas les paroles, je prends mon temps pour regarder les fresques. Un vrai régal, puisque en matière de peinture médiévale orthodoxe j’ai toujours voué un culte à celle dite serbo-byzantine, de Kosovo-Métochie, moins dépendante des canons que celle de Byzance et plus complexe que celle des monastères du nord de la Moldavie bâtis quelques siècles plus tard.
Décidément, il suffit de traverser la rue qui sépare l’ensemble monastique des petits commerces grouillant de monde du centre-ville de l’enclave pour se faire une idée des changements survenus au cours des siècles dans ces contrées.

Après la messe, le pays en long, en large et en travers

9 h 30, retour à l’hôtel, petit déjeuner copieux suivi d’une véritable tournée à travers le pays dans un car affrété à ce dessin : visite du site archéologique d’où on aperçoit notre hôtel, ascension au sommet de la tour surplombant le champ de la fameuse bataille, coup d’œil, de loin, sans s’arrêter, sur la Maison de culture dans laquelle Milosevic a lancé sa croisade nationale-communiste, visite guidée du tombeau de Murad, balade dans les ruelles de Prizren. Dans cette ville, nous entrons au cœur de l’histoire moderne de l’Albanie, et, si nous n’avons pas eu le temps de visiter le musée de la ville situé dans une belle bâtisse ottomane où s’était réunie la Ligue au début du siècle passé, nous avons pu voir plusieurs monuments érigés un siècle plus tard dans le plus pur style réaliste socialiste à la gloire des combattants de l’UCK…
L’itinéraire fut conçu et accompagné d’explications aussi savantes qu’instructives par J.-A., historien avant d’être journaliste et surtout grand amoureux de ce pays à tel point qu’il arrive à en transmettre une image réconciliée, apaisée, moyennant parfois quelques subtilités théologiques. Invité par un ange à choisir entre un royaume céleste et un royaume terrestre, Lazar [Hrebeljanović] aurait choisi le royaume céleste, nous dit l’histoire rapportée par J.-A. dans le car. Dans ce cas, poursuivit-il, ne pourrait-on pas rétorquer à ceux qui déplorent la perte du Kosovo considéré comme la terre sainte des Serbes que le futur saint martyr de ces derniers, le prince Lazar, avait justement choisi un royaume céleste, qui ne saurait se confondre avec un royaume terrestre…
La dernière étape de la tournée de samedi, la visite à Velika Hoča de la cave d’un vigneron suivie d’une séance de dégustation de toute sortes de raki et d’un repas copieux, aura renforcé ce sentiment d’apaisement auquel on n’a pas souvent droit dans la région. Sixième génération de vignerons, notre hôte nous montre fièrement, accroché au mur dans un encadré, un firman rédigé en turc avec des caractères arabes confirmant le droit accordé à sa famille de produire du vin sur ses terres. Il est serbe, sa famille aussi, et, avec les autres vignerons albanais du coin, ils s’entre-aident volontiers, nous explique-t-on. Ce furent les seuls Serbes avec lesquels nous avons eu l’occasion de nous entretenir au cours de ce voyage, mais alors quelle hospitalité…

Dimanche matin

Réveillé très tôt, comme d’habitude, j’entame une dernière escapade sur une petite route menant à travers le champ au site archéologique visité la veille. Au fur et à mesure que j’avance, les détritus s’accumulent sur les deux bords du chemin en sorte qu’à un moment donné, le brouillard aidant, je ne sais plus très bien par où continuer. Rebroussant le chemin, mon regard se pose sur les indications des panneaux bilingues plantés aux différents carrefours. Comme un peu partout au Kosovo, une des deux versions, ici l’albanaise, est grossièrement effacée. Puis mon regard est attiré par un panneau qui a échappé au vandalisme. En m’approchant, je comprend il est rédigé en anglais. C’est peut être mieux ainsi, après le latin au temps des Romains, le grec byzantin, le turc pour l’administration et le français pour la diplomatie, pourquoi pas l’anglais si cela peut apaiser les esprits ? Mais, pas plus que la plupart des habitants de ces terres ne parlaient pas autrefois le latin, le grec, le turc ou le français, leurs successeurs ne risquent pas d’apprendre tous l’anglais. Autrement dit, ils sont condamnés à s’entendre entre eux, de proche en proche, dans la langue des uns et des autres.
 Nicolae TRIFON
Voir aussi la première partie du journal : https://www.courrierdesbalkans.fr/Voyage-en-Dardanie-ulpienne-aujourd-hui-Kosovo-I