ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

                                                                                                    20 septembrie 2018

 

CASATORIILE HOMOSEXUALE SI DECRESTINIZAREA EUROPEI

 

In 2018 nu e politicos sa spui ca esti "impotriva" la ceva ori a cuiva ori ca esti "anti". Astfel de pozitii atrag etichete neplacute, cum ar fi "intoleranti, bigoti, inapoiati, medievali" si alte etichete peiorative ca acestea. E mai diplomatic sa spui ca esti "pentru" ori "in favoarea" opusului lucrurilor pe care le detestam. Un exemplu e avortul. E mai diplomatic sa spui ca esti "pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti" decit ca esti "impotriva avortului". Afirmatia din urma atrage reactii negative. Sunt evenimente si lucruri atit de serioase, insa, care trebuie discutate pe fata si fara ambiguitati pentru a fi intelese de toti. Legalizarea ori interzicerea casatoriilor intre persoane de acelasi sex sunt astfel de subiecte. Pe 6 si 7 octombrie romanii vor vota asupra unui aspect social unic in istoria omenirii, a crestinismului si a civilizatiei umane. Asupra instituirii ori nu a unei institutii sociale in intregime necunoscute istoriei omenirii si experientei umane: casatoriile homosexuale. Acest subiect apartine bataliilor spirituale cu care se confrunta generatia noastra in raport cu un secularism agresiv care cauta sa treaca peste noi asemenea unui buldozer si sa elimine valorile crestine. Deoarece legalizarea casatoriilor homosexuale au avut consecinte catastrofale, radicale si negative in Occident, trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa asiguram ca ele nu sunt legalizate in Romania.

 

Trecem deci la subiect si spunem, din nou, asa cum am spus-o din 2005 incoace, ca suntem "impotriva" casatoriilor homosexuale. Nu ne e rusine sa abordam subiectul din aceasta perspectiva. Deseori din 2005 incoace am scris o multime de articole si comentarii in care ne-am exprimat fara echivoc pozitiile impotriva casatoriilor intre persoane de acelasi sex ori ale parteneriatelor civile, atit intre persoane de acelasi sex cit si intre persoane de sex opus. Am facut acelasi lucru si la nivel european si internatonal. De fapt, prima interventie internationala pe care am facut-o, in Agentia Europeana pentru Drepturi Fundamentale in 2008, a fost o pledoarie impotriva "casatoriilor intre persoane de acelasi sex". A fost un comentariu care ne-a atras multa critica din partea Agentiei care de fapt ne-a si penalizat dupa citiva ani, respingind cererea AFR de admitere in Platforma Consultativa a Agentiei tocmai din acest motiv.

 

Cert e ca ori de cite ori ne-am exprimat opozitia fata de casatoriile homosexuale am facut-o in mod respectuos si pe baza unor argumente lucide, rationale si fondate pe studii si rapoarte sociologice si de alta natura peste care am dat de-a lungul anilor. In alte cuvinte, nu am exprimat opinii subiective ci pozitii ferme si clare bazate pe date si dovezi obiective. Astazi vom face un scurt tur de orizont al acestor argumente, afirmind din nou, la mai putin de trei (3) saptamini inaiante de referend, ca ne opunem categoric casatoriilor homosexuale si recomandam tuturor romanilor sa voteze pentru casatoria si familia naturala in referendumul din 6 si 7 octombrie. Pina astazi, insa,  nu am argumentat impotriva casatoriilor homosexuale din perspectiva faptului ca ele faciliteaza decrestinizarea Europei si paginizarea ei. Argumentul acesta l-am formulat mai devreme in vara urmarind evenimentele care s-au petrecut in Irlanda catolica in doar ultimii trei (3) ani dar pe care inca nu am avut oportunitatea sa-l prezentam

 

Irlanda la un pas de decrestinizare

 

Casatoriile homosexuale sunt un factor care faciliteaza decrestinizarea Europei. Irlanda e un caz de studiu lucid in aceasta privinta. In mai 2015 irlandezii au decis, cu un vot de aproape doua treimi pentru, legalizarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex in tara lor. Asta a insemnat, intr-un sens, ca irlandezii au votat sa nu mai fie o tara crestina. Pentru ca a decreta in societatea civila opusul a ceea ce Dumnezeu a rinduit, si anume ca barbatul si femeia alcatuiesc, prin casatorie, "un singur trup" (Facerea 2:24), inseamna a respinge institutia care pastreaza si transmite de la o generatie la alta crestinismul si credinta in Dumnezeu: casatoria si familia crestina. Trei ani mai tirziu, in mai anul acesta, irlandezii au votat, tot cu o majoritate similara, dezincriminalizarea avortului, adica uciderea copiilor nenascuti fara consecinte penale. Si aceasta lovitura data doctrinei crestine a constituit un pas decisiv inspre intoarcerea la paginism a irlandezilor si a Irlandei.

 

Poate unii dintre noi isi zic "cerul nu s-a prabusit" (inca) si aici se termina procesul de secularizare a Irlandei. Nu tocmai. Luna viitoare Parlamentul Irlandei va lua in discutii pasul urmator inspre secularizarea completa si decrestinizarea totala a Irlandei: eliminarea din Constitutia Irlandei a oricarei referinte la crestinism, Dumnezeu, Biserica, Biserica Catolica, Trinitate si dogmele crestine. Mintea secularista e intr-o permanenta stare de gestatie diabolica. Odata zagazurile rupte, avalansa secularista se prabuseste peste societate si ingroapa marele edificiu crestin cladit de 2000 de ani incoace cu singele martirilor.

 

Procesul de paginizare a Irlandei e prevazut sa aibe loc in mai multe etape. In prima faza  se prevede eliminarea din Constitutie a Articolului 40.6.1 care interzice blasfemia impotriva Bisericii. Urmeaza eliminarea ori reformularea Preambulului din Constitutia Irlandei care contine referinte la "Sfinta Trinitate", si "Divinul Domn, IIsus Hristos". Pasul urmator va fi eliminarea Articolului 6 care afirma ca autoritatea civila decurge din "autoritatea poporului sub obladuirea lui Dumnezeu". Urmeaza Articolul 44 care afirma ca irlandezii datoreaza "inchinare lui Dumnezeu" si "reverenta si respect". Argumentul politicienilor irlandezi care urmaresc acest obiectiv e sa aduca Irlanda "in pas cu lumea" si "standardele europene". Asupra acestui subiect oferim un articol din presa catolica: https://www.firstthings.com/web-exclusives/2018/06/the-phony-war-on-taliban-ireland.

 

Daca exemplul Irlandei nu e suficient sa convinga, va amintim ca in ultimii 10-15 ani, adica era din istoria omenirii in care societatea occidentala a experimentat cu abolirea familiei si casatoriei naturale, procentul occidentalilor care se declara crestini ori cu credinta in Dumnezeu a scazut vertiginos. Parctic vorbind, Biserica Anglicana e pe moarte in Marea Britanie, la fel ca si Biserica Episcolala din Statele Unite si Biserica Luterana din Norvegia si Danemarca. Numarul ateilor in Norvegia a crescut, procentul norvegienilor care se declara atei fiind mai mare ca al norvegienilor care se declara crestini. Iar daca in America numarul ateilor nu a crescut palpabil, numarul persoanelor care se declara crestine a scazut sub 80% iar al celor care se declara fara religie a crescut la peste 20%. Corelatia intre secularizare, manifestata printre altele si prin abolirea casatoriei crestine, si decrestinizare e, deci, usor de dibuit.

 

Casatoriile homosexuale nu au nicio utilitate sociala: Am spus-o de multi ani si reamintim astazi - casatoriile intre persoane de acelasi sex nu au nicio utilitate sociala. Nici un rost. La ce folosesc ele? Casatoria naturala e utila societatii, datorita functiilor ei procreative si parentale si succesiunea in mod ordonat a generatiilor umane. Nu am dat inca peste nici un comentariu ori articol care sa fi explicat utilitatea sociala a casatoriilor homosexuale, motivul fiind ca nu exista. Chiar si homosexualii cu integritate intelectuala au scris si afirma ca nu exista motive intemeiate pentru instituirea casatoriilor homosexuale.

 

Casatoriile homosexuale sunt o moda frivola: Tot de mai multi ani am explicat frivolitatea casatoriilor homosexuale. Ele sunt o moda trecatoare, o frivolitate si un stil de viata care nu dainuie. Pentru primii 2 sau 3 ani dupa legalizarea casatoriilor homosexuale, homosexualii se casatoresc in numar relativ mare, din motive usor de inteles. Dar dupa 2 sau 3 ani, numarul lor scade vertiginos. Asta a fost experienta Canadei, Marii Britanii, Frantei si a Noii Zeelande. Pe parcursul anilor v-am dat date statistice privind descrestarea constanta a numarului homosexualilor care se casatoresc. Casatoria e incompatibila cu modul de viata promiscuu al homosexualilor. Majoritatea dintre ei nu cred si nici nu practica monogamia ci practica "casatoriile deschise" care permit relatii sexuale cu persoane terte.

 

Casatoriile homosexuale dauneaza copiilor: De-a lungul anilor v-am dat o sumedenie de articole si studii sociologice care atesta foarte clar efectul toxic, nociv si nefast al casatoriilor homosexuale asupra copiilor. Date statistice obtinute in ultimii 20 - 25 de ani reflecta numeroase efecte negative. Copiii crescuti de cupluri homosexuale, casatorite ori nu, sunt mai slabi la invatatura, au o incidenta de recidivism mai ridicata, sufera de confuzie sexuala, tind sa fie mai dependenti de alcool, droguri si tutun ca si ceilalti copii, si le lipseste autostima.

 

Casatoriile homosexuale cauzeaza confuzie sexuala: In ultimii ani explozia confuziei sexuale la copii si adolescenti a crescut enorm. Asa cum v-am informat de-a lungul anilor majoritatea covirsitoare a acestor copii si adolescenti parvin din famlii "ne-traditionale" adica formate din doi barbati ori doua femei. Ultimul studiu pe care l-am depistat l-am comentat acum doua saptamini. Vi-l redam din nou: http://www.alianta-familiilor.ro/vagabonzii-internetului-si-adevarul-despre-transgenderism/.

 

Deasemenea, incidenta suicidului e extrem de ridicata la copiii transgender. Saptamina trecuta a fost emis un studiu in Statele Unite conform caruia 50% din fetele care se considera baieti ori si-au schimbat sexul din fete in baieti au incercat sa se sinucida in ultimele 12 luni. La baietii care se considera fete ori si-au schimbat sexul in cel feminin, procentul a fost de 30%. Studiul a fost colosal si a cuprins 120.000 de tineri americani intre 11 si 19 ani. In 2017 aproximativ 150.000 de adolescenti americani se identificau ca fiind transgender. Asta reprezinta o epidemie catastrofala cauzata in primul rind de modificarile artificiale facute de societatea seculara in relatiile de familie si casatorie care nu se conformeaza firescului si naturii. Oferim articolul care discutat studiul: http://thefederalist.com/2018/09/13/study-half-transgender-female-teens-attempted-suicide/. Un alt articol, publicat acum doua zile, discuta explozia transgenderismului in Western Australia unde in ultimii partu ani numarul copiilor si adolescentilor care se identifica ca fiind transgender a crescut de 350 de ori. In alte cuvinte, explozia transgenderismului se transforma intr-un fenomen global: https://www.perthnow.com.au/news/public-health/transgender-kids-the-number-of-wa-children-seeking-to-transition-up-350-per-cent-ng-b88960966z

 

Casatoriile homosexuale ne submineaza drepturile: Peste tot unde casatoriile homosexuale au fost instituite ele au dus la subminarea si inabusirea libertatilor si drepturilor celorlati cetateni. Libertatea religioasa a suferit, crestinii care nu agreaza cu casatoriile homosexuale fiind penalizati, exclusi din universitati, de la locul de munca, stigmatizati, exclusi din programe guvernamentale de interes public. De-a lungul anilor v-am dat sute de exemple de acest gen. Casatoriile homosexuale au subrezit si libertatea de constiinta, crestinii fiind constrinsi impotriva constiintei lor sa oficieze casatorii homosexuale. Cei care s-au opus au fost penalizati. Cazul lui Kim Davis, care a facut un tur in Romania anul trecut, e probabil cel mai cunoscut in Romania. In vara, universitatea crestina canadiana Trinity Western University a pierdut un caz in Curtea Constitutionala Canadiana pentru ca nu permitea studentilor sa intretina relatii sexuale, homosexuale, ori casatorii homosexuale. Ca urmare, era pe punctul sa-si piarda acreditarea si Universitatea a cedat.

 

Casatoriile homosexuale si gaystop-ul homosexual: In plus, tot de-a lungul anilor v-am atentionat ca exista o miscare globala de penalizare a persoanelor care se opun casatoriilor homosexuale, inclusiv intelectuali, academicieni, teologi, psihologi. In literatura online aceasta miscare anti-valori e numita "gayspato". Intelectuali nu pot sa-si publice materialele care contrazic dogmele homosexuale ori transgenderiste. Acum doua saptamini v-am dat un astfel de exemplu. In Romania miscarea homosexuala merge mina in mina cu CNCD, cele doua avind in comun o ura inversunata fata de crestini si miscarea pro-familie din Romania, urmarind prin hartuire si denigrare eliminarea noastra.

 

Un ultim exemplu parvine din saptamina trecuta. Publicatia britanica The Spectator a publicat un articol despre atacurile inversunate ale transgenderilor impotriva celor care nu agreeaza cu ei, cerind ca oamenii de buna credinta ca si cititorii acestor rinduri sa fie internati in gulaguri de tipul gulagurilor lui Stalin. Articol: https://www.telegraph.co.uk/news/2018/09/11/soviet-labour-camps-compassionate-educational-institutions-say/.  Iar in America, a fost publicata stirea ca un profesor american transgender a intocmit o lista a profesorilor care se opun transgenderismului cu scopul de a-i ataca online: https://www.thecollegefix.com/transgender-instructor-compiled-secret-list-of-academics-to-sham.

 

Casatoriile homosexuale cauzeaza declinul casatoriei si familiei: Se pun intrebari persistente - au casatoriile homosexuale un impact asupra familiei si casatoriei ca institutii in general? Raspuns: fara indoiala. De cind societatea experimenteaza cu casatorii homosexuale, numarul casatoriilor in lumea occidentala a scazut drastic. Tinerii au optat pentru concubinaj ori parteneriate civile. In schimb, asta a redus numarul casatoriilor, a cauzat un declin demografic, a cauzat cresterea numarului copiilor care cresc fara mama ori tata, si instituirea familiilor sociale in detrimentul familiilor naturale. Ultimul studiu peste care am dat care discuta subiectul este No Ring, No Baby: How Marriage Tends to Impact Fertility, de Lyman Stone. ("Fara verigheta, fara copii: casatoria afecteaza fertilitatea") [Articol: https://ifstudies.org/blog/no-ring-no-baby] Articolul a fost publicat in martie anul acesta.

 

Conform autorului "one vital driver of birth rates is marriage" ("un factor decisiv care afecteaza rata nasterilor este casatoria"). Dupa Stone, fertilitatea in America a atins punctul de virf in 2009 iar apoi a scazut vertiginos. Nivelul fertilitatii a ramas mai in intregime neschimbat la persoanele casatorite, dar a scazut vertiginos la persoanele necasatorite care traiesc in concubinaj ori parteneriate civile. Motivul principal, conform studiului lui Stone, e ca "the changing cultural norms and values about sex, family, and religion ... may have reduced the value of marriage". ("schimbarea normelor culturale si a valorilor privind sexul, familia si religia au redus valoarea casatoriei") Intre 2006 si 2013 procentul tinerilor americani care doreau sa se casatoreasca a scazut de la 73% la 64%. Neindoielnic, exista o corelatie palpabila intre ascensiunea parteneriatelor civile iar apoi a casatoriilor homosexuale si declinul dractic al interesului tinerilor in casatorie si a numarul celor care se casatoresc.

 

Casatoriile homosexuale schimba vocabularul: In Occident, casatoriile homosexuale au fortat o modificare drastica a vocabularului, modificari care au devenit si mai ridicole in era transgenderismului. In unele tari cuvintele "sot si sotie" au fost abolite din actele oficiale. La fel cuvintele "mama si tata", "baiat" si "fata". Ultimele schimbari bizare si irationale cauzate in vocabular de revolutia transgenderista le puteti citi aici: https://www.dailysignal.com/2018/09/07/transgender-pronouns-are-just-the-beginning-how-coerced-speech-could-erode-liberty-for-everyone/

 

SOLICITAM VOLUNTARI PENTRU REFEREND

 

Urmeaza referendumul pentru casatorie si familie pe 6 si 7 octombrie. E nevoie ca 7 milioane de romani cu drept la vot sa se prezinte la vot pentru validarea amendamentului in Constitutie.

 

Cum am anuntat saptamina trecuta, AFR tipareste  un milion (1 000 000) de fluturasi pe care intentionam sa-i distribuim in spatiul public in ultimele doua saptamini de campanie. Tiparirea si distribuirea lor deja e in curs. Va rugam sa va exercitati drepturile constitutionale sa ne ajutati la distribuirea lor in toata tara. Ne-am pregatit din timp si deja avem 36 de centre de distribuire a fluturasilor in toata Romania. In saptamina aceasta fluturasii vor fi trimisi catre aceste centre de distribuire urmind ca in fiecare centru sa se formeze echipe care sa distribuie fluturasii. Fiecare centru are un lider. Avem nevoie de voluntari care sa ajute la distribuirea fluturasilor in spatiul public si peste tot unde este permis de lege: in spatiul public, la birou, in biserici, la vecini, etc. 

 

Lista centrelor de distribuire: Aiud si Alba (Contact - Ciprian Bogdan 724 570 298); Arad (I); Arad (II); Beius; Bihor; Bistrita; Botosani; Braila; Brasov (Contact - Vasile Anghel 743 420 547); Bucuresti (I); Bucuresti (II); Calarasi; Cluj (Contact - David Ille 744 786 659); Constanta (I); Constanta (II); Craiova (Contact - Sebi Conea 768 107 240); Galati; Hateg (Contact - Mircea Neiconi 744 667 442); Huedin; Hunedoara; Ialomita; Iasi; Maramures; Medias (Contact - Daniel Pop 756 888 743); Piatra Neamt; Resita si Caras Severin (Contact - Daniel Barnut 747 083 889); Satu Mare; Suceava; Teleorman; Tirgu Jiu (Contact - Daniel Andrei 745 035 565); Tirgoviste; Timisoara (Contact - Daniel Tut 741 627 009); Tulcea; Vaslui; Vilcea; Zalau (Contact - Dan Bercian 722 277 034).

 

Cei interesati sa ajute ca voluntari sunt rugati sa raspunda acestui email ori sa ne scrie separat la adresa office@alianta-familiilor.ro. Avem nevoie de (1) numele dvs intreg; (2) orasul in care locuiti; si (3) numarul de telefon pentru a va putea contacta in timp util. Important: avem nevoie de toate aceste informatii. Daca una din ele lipseste nu va vom putea contacta si, deci, folosi.

 

Voluntarii pot intra direct in contact cu liderii centrelor de distribuire a fluturasilor prin telefon.

 

IMPORTANT: Datorita numarului mare de mesaje, nu putem raspunde individual fiecarui voluntar care ne scrie, dar confirmam primirea mesajelor dvs. Confirmam ca deja am primit mesajele cetatenilor care vor sa fie voluntari si avem aproape 250. Le-am inregistrat si le-am transmis liderilor de la centrele de distributie pentru a va contacta sa formati echipe de distribuire a fluturasilor.

 

Incepind de saptamina viitoare vom angaja o secretara care se va ocupa in mod special de voluntari si va asigura ca fiecare voluntar sa fie inclus in campanie. In citeva zile va vom da datele ei de contact.

 

Important: Datele transmise noua de catre voluntari sun pastrate in confidenta si nu sunt facute public. Ele sunt doar date centrelor de difuzare a fluturasilor pentru a va contacta prin telefon.

 

Pentru familie, casatorie si viitorul copiilor nostri si al Romaniei!

 

Va multumim! Alianta Familiilor din Romania!

 

ANUNT IMPORTANT: INTREBARI SI RASPUNSURI

 

Ultimul buletin AFR inainte de referend va fi emis duminica dimineata. Pe parcursul ultimei saptamini am primit din partea dvs sute de mesaje electronice cu o multime de intrebari. Vom aloca o editie speciala intrebarilor dvs si vom raspunde si atacurilor presei si a politicienilor Romaniei impotriva noastra. Pina atunci va incurajam cu textul din Sfintele Scripturi: "stati linistiti", stiind ca Dumnezeul care i-a slobozit pe copiii lui Marius si Rut Bodnariu din cuptorul de foc al Norvegiei, ne va da izbinda din nou. Izbinda depinde, insa, ca si in cazul Bodnariu, de implicarea noastra masiva si prezenta la vot. Inainte de trecerea Marii Rosii, Dumnezeu a spus israelitilor "stati linistiti". Prin asta El dadea de inteles ca El era la lucru iar israelitii nu trebuiau sa intre in panica.

 

INTERVENTIA AFR - PRO VITA (BUCURESTI) LA CURTEA CONSTITUTIONALA

 

Presa din Romania a acordat spatiu larg interventiilor facute de Amnesty International si alte grupuri internationale pro-homosexuale in Curtea Constitutionala a Romaniei. Dar nu a suflat o vorba despre interventia facuta de AFR si Pro Vita. Argumentele facute de Amnesty International si aliatii ei au fost respinse iar cele facute de AFR si Pro-Vita au fost acceptate si incluse in opinia finala publicata in Monitorul Oficial din 18 septembrie. Oferim un comentariu pe aceasta tema: http://www.culturavietii.ro/2018/09/19/pe-intelesul-tuturor-ultima-disputa-juridica-la-curtea-constitutionala-privind-referendumul/

 

DECLARATIA DE LA TIMISOARA – VA RUGAM SEMNATI!

 

Dupa cum stiti, anual avem o campanie de semnare a Declaratiei de la Timisoara, o declaratie a constiintei crestine. Campania incepe in ultima saptamina din august si continua pina in ultima saptamina din septembrie. Pe 21 august s-au implinit opt (8) ani de cind a fost lansata si de atunci a fost semnata de peste 13.000 de persoane. Dorim sa ajungem la mult mai multe semnaturi in urmatoarele citeva saptamini.

 

Traim in vremuri tulburi cind valorile morale si crestine sunt asediate, trivializate si se schimba la viteza luminii. Spre rau. Este deci important si necesar sa ne re-amintim periodic de principiile fundamentale si punctele cardinale valorice care sunt comune tuturor crestinilor din Romania si mai ales sa afirmam valorile crestine in viata publica a Romaniei. Declaratia afirma adevarurile si valorile fundamentale pentru care miscarea pro-familie si pro-viata din Romania militeaza de ani de zile. Declaraţia afirma în spaţiul public valorile creştine comune tuturor cetăţenilor României, fără deosebire de apartenenţa lor religioasă ori identitatea etnică. Vă invităm să vă alăturaţi celor peste 13.000 de persoane care deja au semnat-o. Cititi Declaratia, semnati-o si dati-o la cit mai multi altii sa o semneze. 

 

CUM SE SEMNEAZA DECLARATIA?

 

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”) 

 

Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”   

 

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

 

Semnati aici: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

 

Rugaminte: Va rugam postati si publicati peste tot apelul nostru pentru semnarea Declaratiei de la Timisoara, inclusiv linkul petitiei.

 

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI 

 

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

 

JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!

 

Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/

 

VRETI SA FITI INFORMATI?

 

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile si valorile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.   

 

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim. 

 

ANUNTURI

 

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro. 

 

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Fabula Toporul şi pădurea de Grigore Alexandrescu

Fabula Toporul şi pădurea

de Grigore Alexandrescu

                        Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
                        Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
                        Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
                        Nici nu s-ar povesti.
                        Şi caii lui Ahil, care proorocea,
                        Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
                        Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
                        Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
                        Şi care îmi zicea
                        Că şi el o ştia
                        De la strămoşii lui,
                        Care strămoşi ai lui zicea şi ei c-o ştiu
                        De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
                        Şi p-ai cărui strămoşi, zău, nu poci să vi-i spui.
                        Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
                        Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
                        Trebuie să ştiţi, însă, şi poci să dau dovadă,
                        Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.
                        Astfel se încep toate: vremea desăvâr?e?te
                        Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
                        Aşa ţăranul nostru, numai cu fieru-n mână,
                        Începu să slutească pădurea cea bătrână.
                        Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
                        „Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte –
                        Începură să zică – toporul e aproape!”
                        – „E vreunul d-ai noştri cu ei să le ajute?”
                        Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
                        Şi care era singur ceva mai la o parte.
                        – „Nu”. – „Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
                        Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
                        Decât să ostenească.”
                        Stejaru-avu dreptate:
                        După multă silinţă, cercări îndelungate,
                        Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
                        Ţăranul se întoarse fără de izbutire.
                        Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
                        Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.

                        Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
                        Îmi pare că arată
                        Că în fieşce ţară
                        Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
                        Nu le aduc streinii, ci ni le face toate
                        Un pământean d-ai noştri, o rudă sau un frate.

Prezentarea volumului [Basarabia] „Victimele ocupanţilor sovietici şi călăii lor"

Redactia ART-EMIS

Miercuri, 19 Septembrie 2018 08:07

Volumul „Victimele ocupanţilor sovietici şi călăii lor" este o continuare a lucrărilor semnate de Alexandru Moraru „Basarabia antisovietică" apărut la Iași, în 2009, la Casa Editorială Demiurg și „Victimele Terorii Comuniste din Basarabia", apărut la Chișinău, în 2010, la Editura Iulian. Ca şi volumele anterioare şi cel prezentat este o culegere de documente de arhivă, depistate în fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova și în Arhiva Organizațiilor Social-Politice a Republicii Moldova (fosta arhivă a C.C. a P.C.M). Cartea are doi editori: Alexandru Moraru și Alexandru Ganenco, istorici de profesie și vocație, al doilea fiind și membru fondator al Fundației „Drăghiştea". În conţinutul cărţii veţi găsi documente de arhivă inedite care confirmă zecile de mii de crime săvârşite în Basarabia de către ocupanţii sovietici. De la apariţia ocupantului rus în 1812 pe aceste meleaguri până în prezent, nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte în această bucată de Moldovă mai mult, decât Imperiul ţarist şi Imperiul sovietic. Nu există sat ori oraş, care să nu pătimit mai mult sau mai puţin de pe urma ocupanţilor sovietici. Prin sovietici se are în vedere nu numai ruşii, ci şi ucrainenii, evreii, cozile de topor din aşa numita republică autonomă sovietică socialistă moldovenească, venite pe tancurile ruseşti de peste Nistru etc. 1944. Pe urme încă fierbinţi ale operaţiilor militare au năvălit ocupanţii, reprezentaţi de unităţile de elită a N.K.V.D.-ului. Un mecanism al terorii, un fel de Gestapo sovietic, care avea ca sarcină principală instaurarea puterii sovietice şi a ideologiei bolşevice, nimicirea morală şi fizică a „duşmanilor poporului", terorismul internaţional, exportul de revoluţie şi altele. Despre evenimentele din 1944 în Moldova sovietică şi în capitala ei, Chişinău, s-au scris cărţi, monografii, poezii, pictate tablouri, turnate filme şi documentare şi artistice, compusă muzică, ridicate statui şi obeliscuri. Şi toate aceste opere politizate la maxim de ideologia stalinistă slăvesc armata roşie, care „ne-a eliberat" şi a uitat să se întoarcă acasă, pe Lenin, care „ne-a adus lumină", (şi s-a mirat mult când a văzut că aici era deja lumină) şi alte poveşti roşii. Tot ce are omul mai de preţ se reduce la viaţă, familie şi casă. Cu câtă trudă şi efort îşi construieşte omul o casă. De câte bunuri se limitează şi el şi familia sa pentru a vedea construită sau cumpărată o casă. Dar ce simte omul când nişte venetici înarmaţi te dau afară din casa ta, instalându-se pentru totdeauna aici şi folosindu-se de toate bunurile adunate cu atâta trudă? Acesta nu este un monolog absurd şi lipsit de subiect, ci un adevăr istoric. Cu regret, şi astăzi se mai găseşte câte un istoric aventurier cu simbrie la Moscova sau Kiev, care stoarce din deget informaţii mincinoase „ştiinţifice" cum că oamenii din Basarabia şi-au dorit din tot sufletul venirea ruşilor. Cine sunt totuşi acei luptători pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia ? Cine a susţinut şi aşteptat ocupaţia Basarabiei de U.R.S.S. în 1940, în 1944 ? Răspunsul la această întrebare îl găsim tot în documentele sovietice. Cum se spune pe la noi: „pasărea pre limba ei piere !". În Arhiva organizaţiilor social-politice a Republicii Moldova (fosta Arhivă a C.C. al P.C.M.), alături de alte documente, se păstrează şi un fond arhivistic deosebit de important intitulat „Colecţia de documente privind mişcarea ilegală comunistă din Basarabia 1900-1975 "[1]. În respectivul fond, în inventarul nr. 6, alături de alte dosare de arhivă, se păstrează şi dosarele personale ale celor care au luptat ilegal în Basarabia pentru instaurarea puterii sovietice în Moldova. Considerăm oportună prezentarea listei de dosare personale, respectând ordinea şi numele, conform originalului: Numărul Numele dosarului luptătorului ilegalist 23. Abramovici Şail Moiseevici 24. Arm Augusta Şulimovna 25. Avramescu Idas Iontelevna 26. Averbuh Şeindel Leibovna 27. Baadji Nicolai Antonovici 28. Bernard Raiss 29. Brodscaia Dvoira Zaharovna 30. Britva Liuba Aronovna 31. Bruhis Srul Pinhusovici 32. Budeştscaia Ester Isacovna 33. Bujor Iosif Aronovici 34. Boguslavschii Iacov Tovievici 35. Boguslavschaia Pesea Iacovlevna 36. Vigdorcic Lazari Ioilovici 37. Vainberg Niuchi (Beniamin) Marcovici 38. Vainştok Lia Isacovna 39. Vişcanţan Polia Efimovna 40. Grinman Isaac Iosifovici 41. Gudis Lev Şmilovici 42. Galigfarb Abram Isacovici 43. Grimberg Fira Izrailevna 44. Gerştein Haim Srulevici 45. Diner Etea Iacovlevna 46. Escanazi Ilia Iosifovici 47. Erlih Marc Semienovici 48. Zighelibaum Abram Marcovici 49. Zeigher SimonVolfovici 50. Kriper Moisei Grigorievici 51. Crivoruc Haia Gherşevna 52. Constantinovschii Ilia Davâdovici 53. Crivoruc Ion Moiseevici 54. Kaţ Adolf Iosifovici 55. Chellerman Dmitrii Mihailovici 56. Coifman Iacov Buruhovici 57. Codresca Ivan Dmitrievici 58. Lempert Fişeli Şlemovici 59. Lobel Solomon Moiseevici 60. Lupan Andrei Pavlovici 61. Ler Betea Iosifovna 62. Mozeş Evghenii Ignatievici 63. Morghenştein Izraili Marcovici 64. Meguş Tuba Abramovna 65. Oighenştein Mihail Nicolaevici 66. Oighenştein Lev Nicolaevici 67. Ormos T..J. 68. Pastar Zisea Leibovici 69. Petrov Petr Ivanovici 70. Ralli Valter Marcovici 71. Reidiboim Rahili Isacovna (Zelicovna) 72. Reievici Iacov Moiseevici 73. Rosman Lupa Beruhovici 74. Rosman Erna Abramovna 75. Rabinovici Faiga Ianchelevna 76. Romanenco Nicolai Nicolaevici 77. Raievici Iacov Moiseevici 78. Sinitifcher Fridl Molseevici 79. Scvorţov Mihail Iacovlievici. (numele adevărat Leibovici Izrail Abramovici) 80 Slepenciuc Fiodor Andreevici 81. Toma Soripin- Toma Solomonovici 82. Fihman (Mucinic) Riva 83. Farştein David Rafailovici 84. Faerştein Raisa Gherşcovna 85. Ţucherman Mare Borisovici 86. Cernei Semion Fedorovici 87. Cioclo Mordco Ghidalevici 88. Şveiţ Dvoira Ghedalievna 89. Şehter Roza Borisovna Nu vom comenta, e clar şi aşa cine pândea porţile ţării ca în momentul potrivit să le deschidă duşmanului ! Aparatul represiv sovietic a făcut multe victime printre oamenii care încercau să lupte, să opună rezistenţă ocupanţilor sovietici. Sunt mii de cazuri, când în urma unui cuvânt spus sau scris împotriva regimului sovietic, omul era băgat la închisoare pentru mulţi ani. Cenzura sovietică controla tot. Ea hotăra care cărţi pot fi citite de cetăţeni şi care sunt interzise, ce fel de muzică să asculte, ce filme să vizioneze etc. Pentru a-i depista pe „duşmanii poporului" cenzura sovietică supunea unui control riguros şi corespondenţa poştală civilă şi militară. Chiar dacă o persoană nu a participat la acţiuni active, deschise împotriva sistemului de ocupaţie sovietic, ci doar şi-a exprimat o opinie personală pe care a împărtăşit-o fraţilor săi, cenzura prin tot felul de metode draconice ţinea orice familie sub un control riguros, chiar şi familiile miliţienilor. După arestările şi deportările masive sovietice din 1940-1941 şi 1948-1949 în casele oamenilor s-a instalat Frica. Frica de armele şi baionetele ruseşti, frica de necunoaşterea limbii ruse, teama că nu va şti ce să-i răspundă „nacialnicului", frica că mâine-poimâine va fi arestat şi dus în Siberia, grija că în orice moment pot veni ocupanţii sau slugoii lor din raion sau din sat, pentru a confisca calul din grajd, vaca din ocol sau ultima bucăţică de hrană de la gura copiilor săi. Zilnic, sau cel puţin săptămânal, din diferite localităţi dispăreau fără urmă oameni, familii întregi preponderent din cei mai activi şi buni gospodari. Averea acestora era confiscată de stat sau de mai multe ori era împărţită între cei care trebuiau sa îndeplinească această procedură. Persista şi frica, că va fi trădat de rude, prieteni, vecini că a fost membru al unui partid politic din România, sau a avut vre-o funcţie la primărie în cadrul statului unitar român. Atmosfera psihologică încordată şi frica - acestea erau instrumente sovietice sigure şi verificate încă în 1937, în Rusia. Era o frică reciprocă a unuia faţă de celălalt. Cu toate acestea au fost multe exemple de nesupunere, de rezistenţă de luptă împotriva statului agresiv şi totalitar sovietic. Unele forme de luptă erau individuale şi modeste altele de dimensiuni mai mari şi mai bine organizate. Unul din aceştea a fost cel care i-a spart „capul" lui Lenin[2]. Mai corect spus - bustul întemeetorului şi conducătorului al statului sovietic, care era amplasat în centrul satului (chiar de la prima ocupaţie sovietică din 1940, apoi cea de-a doua din 1944, exista o tendinţă propagandistică de a înălţa în fiecare localitate câte un monument, sau cel puţin un bust lui Lenin şi câte un monument al soldatului sovietic, pentru noi şi din banii noştri, ca să nu uităm niciodată cine este stăpânul aci.). În acest volum sunt prezente documente de arhivă, care confirmă faptul, că nemulţumirea şi lupta se ducea nu numai individual dar şi în grup despre activitatea organizaţiilor patriotice antisovietice, „Organizaţia Naţionalistă din Basarabia" etc. În toate perioadele istorice, majoritatea comunităţilor minoritare (ucraineni, evrei, ruşi, etc.) din Basarabia au fost pe poziţii diametral opuse faţă de populaţia românească autohtonă. În majoritatea cazurilor acestea au făcut front comun pentru a impune interesele minoritarilor asupra majorităţii naţionale. Şi de fiecare dată au învins ! Au învins majoritatea românească, deoarece de partea celor în minoritate era puterea sovietică cu toate componentele sale: armată, închisori, N.K.V.D.-ul, apoi K.G.B.-ul, spitale de psihiatrie şi alte instrumente ale unui stat totalitar. În volum au fost incluse mai bine de 300 de documente în majoritate inedite din fondul arhivistic depozitate la Arhiva Naţională a Republicii Moldova şi Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova. Documentele au fost întocmite de angajaţii procuraturii sau a securităţii sovietice evident în limba rusă, după cum se scriau toate documentele de stat. Din lipsa cunoştinţelor acestora a numelor corecte şi denumirii localităţilor româneşti din Basarabia, în respectivele documente au fost incluse unele erori regretabile. Dar documentul este document, chiar dacă este scris de oameni cu mâinile pline de sânge şi cu mai puţină carte. Ordinea documentelor publicate în culegere nu a fost selectată din punct de vedere cronologic sau alfabetic, ci în ordinea cum au fost înregistrate în fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a Republicii Moldova. Documentele sunt unul mai şocant ca altul. În fiecare document vom depista tragedia unui om sau al unui grup de oameni arestaţi, judecaţi, deportaţi sau omorâţi. Culmea obrăzniciei ocupanţilor sovietici a fost atunci, când după ce au ocupat pământul românesc al Basarabiei, pe cei care luptau împotriva sovieticilor sau cel puţin care nu le susţineau politica erau învinuiţi în trădare de patrie! Adică după august 1944 patria românilor din Basarabia şi a celorlalţi locuitori devenise U.R.S.S. Zeci şi sute de locuitori au fost judecaţi fiind învinuiţi în trădare de patrie. „Patria" care a venit pe tancuri. În unele texte ale documentelor încluse poate fi depistată expresia „locul ispăşirii pedepsei nu este cunoscut", fapt care confirmă că autorităţile sovietice în majoritatea cazurilor nu duceau întotdeauna o evidenţă strictă a celor arestaţi şi deportaţi din Basarabia sau asasinaţi. Împortant pentru ei era să-i ducă de la casele lor... şi cât mai departe! În Arhiva Naţională a Republicii Moldova au mai rămas încă mii de dosare nevalorificate, axate pe tema în discuţie. Desigur, unii dintre cercetătorii şi cititorii acestei culegeri vor depista în documentele incluse nume cunoscute ale rudelor, prietenilor etc. Ar fi o regretabilă eroare şi nemenţionarea câtorva istorici care au adus un aport considerabil la subiectul nominalizat : Viorica Olaru Cemârtan, Elena Postică, Valeriu Pasat, Alexei Memei şi alţii. În documentele prrezentate sunt schimonosite şi rusificate majoritatea numelor : Ion este scris Ivan, Petru scris Piotr, Ştefan scris Stepan, patrioţii sunt numiţi trădători sau cel puţin colaboraţionişti, războiul pentru intregirea Ţării este numit de sovietici Marele Război pentru Apărarea Patriei. Da !, acea „patrie" care a poposit în Basarabia călare pe tancurile bolşevice. Maşina de propagandă şi agitaţie, uriaşa maşină sângeroasă a N.K.V.D.-ului-ului, ulterior K.G.B.-ului a distrus multe vieţi atât moral, cat şi fizic, dar n-au izbutit să îndobitocească mintea băştinaşilor ! Posibilitatea de a regenera, de a se renaşte din scrum asemeni pasării Phoenix. Locul bunicilor şi părinţilor împuşcaţi, aruncaţi în gropi cu var, exilaţi în Siberia, maltrataţi şi furaţi din propria casă l-am luat noi, copiii şi nepoţii lor, care în prezent luptă pentru implimentarea valorilor civilizate şi a unităţii naţionale româneşti. Alexandru Moraru, Alexandru Ganenco, editori[3]. ----------------------------------------------- [1] în limbaj arhivistic: F. 50 (fondul nr. 50). [2] Arhiva Naţională a Republicii Moldova, F. 3085, inv. 1, d. 783, f. 4. 16. [3] Sursa https://mazarini.wordpress.com/2018/08/14/o-noua-carte-document-victimele-ocupantilor-sovietici-si-calaii-lor/

Al. Moraru şi Al. Ganenco - „Victimele ocupanţilor sovietici şi călăii lor”

Acad. Ioan-Aurel Pop. Cum s-a înfăptuit România - reflecții la un secol de la 1918

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române    Miercuri, 19 Septembrie 2018 10:03 Cum s-a înfăptuit România - reflecții la un secol de la 1918

Dacă în Occident, ideea statului național a fost mai timpurie (secolele XV-XVI), în Orient, lucrurile capătă contur în acest sens abia în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. În aceste secole, cei mai luminați dintre greci, cehi, slovaci, croați, polonezi, lituanieni, estonieni, letoni, ucraineni, români, bulgari, sârbi și alții - adică dintre acele popoare care nu aveau state naționale sau state naționale moderne și unitare - au fost animați de ideea națională, imitând ceea ce francezii, englezii, spaniolii și alții făcuseră mai devreme. Cei mai mari intelectuali și politicieni ai acestor neamuri au înțeles un lucru elementar: fără stat național, popoarele lor riscau să fie înghițite de imperiile rapace, să fie deznaționalizate sau silite să emigreze. Românii, care până la 1859 aveau doar două state autonome, supuse Porții, restul, adică mai mult de jumătate dintre ei, fiind risipiți în Imperiul Țarist, în Imperiul Otoman și mai ales în Imperiul Habsburgic, au înțeles prin elitele lor că nu aveau altă alternativă decât unirea. Revoluția Română de la 1848-1849 a trasat programul de dezvoltare a românilor și de formare și consolidare a României până la 1918. Prin urmare, după 1848, obiectivul fundamental al românilor, care formau încă din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea o națiune modernă, s-a dovedit a fi unitatea politică națională. Au înțeles atunci conducătorii (dar nu numai ei) românilor că orice națiune merita să aibă propriul său stat unitar, privit drept cadru de conservare și dezvoltare a corpului național, în ansamblu, și al fiecărui individ care compunea acest corp. Imperiile multinaționale dădeau semne de oboseală, nu se mai puteau menține prin preceptele lor medievale depășite, prin absolutism și neoabsolutism, prin soluții parțiale și prin reforme controlate, care nemulțumeau grav popoarele asuprite. După 1848, dorința masivă de unire a românilor într-un stat național, a fost conjugată cu acțiunile pe plan internațional, de obținere a sprijinului marilor puteri. Românii știau că, fără suportul unora dintre marile puteri, efortul lor intern de unire nu putea avea succes și că unirea trebuia făcută în etape, cum aveau să procedeze și italienii și germanii. Era clar că, înainte de unirea provinciilor ocupate efectiv de străini, trebuia format un nucleu de stat național din Moldova și Țara Românească, care erau state cvasi-independente, aflate doar formal sub suzeranitatea otomană. Unirea românilor într-un stat național a cuprins următoarele etape: 1) 1848-1859-1866: unirea Moldovei și Țării Românești într-un stat, numit oficial România și reformat după principiile occidentale; 2) 1877-1878-1881: Războiul pentru independența României și lupta pentru recunoașterea oficială a independenței absolute a țării pe plan internațional; unirea Dobrogei cu România și proclamarea țării drept regat; 3) 1914-1918-1920: participarea românilor și a României la Primul Război Mondial; unirea cu România a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei; recunoașterea pe plan internațional a statului național unitar român în granițele sale istorice. Jumătatea secolului XIX și deceniile care au urmat au marcat pentru mai multe națiuni o epocă de formare sau de consolidare a unității lor politice. Așa a fost cazul germanilor, italienilor, românilor, dar și al americanilor, care, în urma Războiului Civil, au evitat secesiunea și au întărit forța națiunii lor. „Ora astrală" a românilor a fost anul 1918, când, prin aplicarea dreptului la autodeterminare - oficializat în urma declarației președintelui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918 - s-au unit provinciile istorice cu Regatul României. Actele înfăptuite în 1918 au fost recunoscute oficial de către marile puteri la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920. Tratatele speciale cu Austria (la Saint Germain), cu Bulgaria (la Neuilly-sur-Seine) și cu Ungaria (la Trianon) au consacrat pe plan internațional, ceea ce poporul român decisese în anul 1918, adică noua componență a țării și noile granițe ale României. Numai Rusia Sovietică (din 1922, U.R.S.S.), absentă la conferința de pace, nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România, dar au făcut-o, în schimb, marile puteri occidentale. Noul cadru politic-teritorial din Europa Centrală a creat, după 1918, condițiile favorabile dezvoltării națiunilor, dar a conținut și germenele unor rivalități și contradicții, acutizate o dată cu accentuarea revizionismului. Oricum, în 1919-1920, pentru prima oară în istoric, marile puteri au ținut seama și de voința popoarelor, nu numai de propriile interese, când au aprobat noua arhitectură a Europei. Această arhitectură, în ciuda modificărilor mari pe care le-a suferit după Al Doilea Război Mondial, este validă în linii mari și astăzi. După căderea comunismului, configurația de la 1919-1920 s-a șubrezit pe alocuri și s-a consolidat în alte locuri. Acestea sunt faptele. Firește, regimul comunist din România - o ordine de stat adusă la noi pe tancurile sovietice și continuată de anumiți români - a avut o atitudine paradoxală în prezentarea istoriei românilor și mai ales a formării statului național: de la internaționalismul proletar (în timpul căruia până și numele de român era uneori prohibit) s-a ajuns la naționalismul comunist și la regimul comunist de model aproape asiatic; în acești 10-15 ani, istoria României a devenit albă, imaculată, și exclusiv glorioasă, iar „geniul Carpaților" a ajuns să fie plasat în fruntea voievozilor etc. De aceea, românii, au intrat în epoca de libertate cu un mare handicap în raport cu vecinii din alte țări foste socialiste. Niciunii dintre vecinii României, cu excepția popoarelor trăitoare în U.R.S.S., nu avuseseră un asemenea regim. Ca urmare, după 1989, a urmat o descătușare sui generis care a adus mari suferințe, iar pe tărâmul istoriei a condus la căderea, de multe ori, în extrema cealaltă, adică la ideea că - din moment ce comunismul îi mințise pe români prin glorificarea trecutului și prezentului - aceștia nu fuseserăm buni de nimic niciodată. Reconstituirea vieții trecute, cu scopul cunoașterii veridice a ceea ce a fost, se face numai prin intermediul specialiștilor (al istoricilor de meserie), cu metodele consacrate și prin apelul la izvoare. Altminteri, redesenarea trecutului prin stimularea imaginației poate să însemne orice, numai istorie nu. Astăzi, la un secol de la Marele Război, memoria comunităților recheamă trecutul la apel și mai ales anii 1914-1920. Natural, în toți anii s-a întâmplat câte ceva important, așa că rememorarea nu poate fi în niciun fel caducă. De exemplu, în august 1916, România intra în luptă împotriva Austro-Ungariei (și, implicit, a Germaniei și aliaților lor), cu gândul la eliberarea milioanelor de români din Transilvania, Banat, Crișana, Banat, Maramureș și Bucovina. Însă decizia din 14 august 1916, când regele a convocat Consiliul de Coroană ca să anunțe calea de urmat, nu a fost ușoară. S-au confruntat pe față cele două grupări - e drept, inegale - ambele cu dorința de apărare a intereselor țării. Marele om politic Petre Carp - revoltat și mânios pe rege când acesta și-a expus și motivat opțiunea pentru Antanta - a proferat vorbe grele (dorința ca armata română să fie învinsă; trimiterea fiilor săi în război, dar în armata germană etc.) și i-a adus aminte suveranului că face parte dintr-o dinastie germană, care are anumite interese de apărat. Îndurerat, dar ferm și lucid, regele a rostit atunci cuvinte memorabile, azi uitate de mulți: „Domnule Carp, ați greșit când ați vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc interesele dinastiei, nu cunosc decât interesele țării. În conștiința mea aceste două interese se confundă. Dacă m-am hotărât să fac acest pas grav, e fiindcă, după matură chibzuință, eu am ajuns la convingerea, adâncă și nestrămutată, că el corespunde cu adevăratele aspirațiuni ale neamului... Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea, sau învinsă cu ea. Deoarece, mai presus de toate, să știți, d-le Carp, că dinastia mea este română. Rău ați făcut când ați făcut-o străină, germană. Nu, e românească! Românii nu au adus aici pe unchiul meu, regele Carol, ca să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie națională și revendic pentru Casa Mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredințat-o". Acestea sunt vorbe și fapte ale unui mare om de stat român, demne de memoria colectivă și demne de urmat și astăzi. Prin urmare, în august 1916, România declara război Austro-Ungariei, în conformitate cu înțelegerile secrete semnate cu Antanta. Acum începeau și dramele multor militari români transilvani, bănățeni, crișeni, maramureșeni etc., obligați să lupte contra românilor din Regat, drame sublimate literar de Liviu Rebreanu în „Pădurea spânzuraților", dar și de alții, prin alte mijloace. În 1916-1917, după ocuparea Țării Românești și a Bucureștilor, după mutarea autorităților centrale la Iași, după rezistența curajoasă de la Mărăști, Mărășești și Oituz, era cât pe ce să fim șterși complet de pe hartă, prinși între amenințarea Puterilor Centrale și a celei estice (de la un timp bolșevice). Anul 1918, cu puține umbre și cu multe lumini, a adus împlinirea statului național român. Menționăm că în acei ani - 1918 și precedenții - s-au pregătit destrămarea imperiilor multinaționale și emanciparea popoarelor frustrate după secole de asuprire. Astfel, din vechile imperii rus, german și austro-ungar, s-au născut ori au renăscut în forme noi Polonia, Cehoslovacia, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (numit, din 1929, Iugoslavia), România, Austria, Ungaria, Germania, țările baltice. În cazul României, situația este similară, dar și deosebită în raport cu exemplele menționate. În vreme ce viitoarea Iugoslavie și Cehoslovacia erau state multinaționale, Austria și Germania state naționale federale, Ungaria, România, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia etc. erau state de tip național unitar, cu majorități absolute deținute de popoarele care le dădeau numele. Toate aceste schimbări fundamentale, așa cum nu mai cunoscuse harta Europei de la Pacea Westfalică (1648) încoace, s-au înfăptuit după reguli precise, agreate de comunitatea internațională, și au fost apoi aprobate (cu anumite ajustări, acolo unde au decis puterile învingătoare) prin Conferința de Pace de la Paris, din anii 1919-1920. Modificările teritoriale și politice de amploare, petrecute în anii războiului și, mai ales în 1918-1920, au două componente, una internă și cealaltă internațională. Componenta internă ține de dorința majorităților etnice (considerate anterior minorități) din anumite regiuni de a trăi în state proprii sau în state locuite de aceleași etnii, adică de a crea condiții pentru ca marea majoritate a polonezilor să trăiască în Polonia, marea majoritate a cehilor în Cehia, a slovacilor în Slovacia, a ungurilor în Ungaria, a românilor în România etc. Firește, erau și voci care doreau ca toți polonezii să trăiască în Polonia, ca toți cehii să trăiască în Cehia ș.a.m.d., ceea ce era imposibil; după cum erau alții care sperau să păstreze, în forme adaptate, vechile imperii rebotezate și cosmetizate, ceea ce era iarăși imposibil. Este drept că această dorință de unitate națională ocrotită de state naționale era ultima etapă a evoluției mișcărilor de emancipare, fiindcă anterior, timp de circa două secole, naționalitățile au dorit doar egalitatea cu națiunile dominante, fără să ceară neapărat expressis verbis frângerea acestor imperii și formarea statelor naționale unitare. Românii cuprinși în Imperiul Habsburgic (iar de la 1867, într-o formă sui generis a acestuia, numită Austro-Ungaria), dar și cei din Imperiul Țarist, s-au încadrat, alături de polonezi, cehi, slovaci, croați, sârbi, baltici, finlandezi, ucraineni etc., în această evoluție, fără mari deosebiri ori particularități. În anul 1918, lucrurile s-au precipitat peste tot în regiune, mai ales după ce Rusia a produs cea mai mare schimbare de regim politic din istoria sa, defectând și încheind apoi un tratat separat de pace. Românii, în noile condiții, s-au organizat, și-au ales propriile organe reprezentative - politice și militare (de ordine publică) – și, acolo unde s-a putut, au preluat controlul local asupra teritoriului. Anumite astfel de organisme reprezentative centrale, recunoscute de comunitatea internațională ca legale, au decis soarta Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei (în sens larg, adică vechiul voievodat, cu Banatul, Crișana, Sătmarul, Maramureșul). Aceste foruri erau „Sfatul Țării" (la Chișinău, în 27 martie/9 aprilie 1918), „Congresul General al Bucovinei" (la Cernăuți, în 15/28 noiembrie 1918) și „Marea Adunare Națională", prin cei 1228 de delegați cu drept de vot (la Alba Iulia, în 18 noiembrie/1 decembrie 1918). Toate aceste acte de voință ale națiunii române au fost apoi aprobate de către forul mondial recunoscut să facă acest lucru, anume de către Conferința Păcii de la Paris, din anii 1919-1920. Cealaltă conferință de pace, de după Al Doilea Război Mondial, din anii 1946-1947, a confirmat din nou decizia luată de români în 1918 și ratificată în 1919-1920, exceptând răpirile teritoriale făcute de regimul comunist stalinist în timpul și la finele războiului (nordul Bucovinei, ținutul Herța și Basarabia). Majoritatea istoricilor români și străini - cu inerente variațiuni - prezintă succesiunea faptelor de mai sus în același fel, rezervându-și opinii proprii în interpretări. Astăzi, în contextul celor o sută de ani trecuți de la declanșarea și desfășurarea Primului Război Mondial, aproape toate popoarele rememorează evenimentele de atunci, care au condus, prin anii 1917-1920, la schimbări teritoriale și etnice majore, rezultate, în mare parte, din mișcarea de emancipare națională și din prăbușirea imperiilor multinaționale (cel puțin în raport cu formele în care existaseră anterior). La finele anului 1918, România avea aproape 300 000 de km pătrați și circa 15 milioane de locuitori, devenind astfel o putere regională de prim rang. În acest stat, majoritatea absolută a populației o dețineau românii, aproape trei sferturi din populație (circa 73%), minoritățile fiind formate din maghiari (8%), germani (4%), evrei (4%), grupuri de slavi și alții. Firește, de-a lungul timpului, s-au exprimat opinii istorice diverse despre marile schimbări de la finele Primului Război Mondial, învingătorii fiind, în linii mari, mulțumiți și laudativi față de acele evoluții, iar învinșii fiind critici și dornici de revanșă. În țările succesoare imperiilor destrămate, tonul istoricilor, al intelectualilor în general și al opiniei publice a fost unul plin de entuziasm, de bucurie față de realizarea edificiilor naționale și chiar triumfalist, în anumite perioade. Aceasta era vocea majorității, fiindcă reprezentanții minorităților (mai ales ai acelor minorități foste odinioară majorități) au fost, în cea mai mare parte, reținuți, dacă nu ostili și opozanți direcți. Schematizările privează, desigur, realitatea de bogăția și varietatea detaliilor, de paleta largă a situațiilor de nuanță. Astfel, au fost atunci chiar și români care (ca și unii cehi, polonezi, croați, unguri etc.) nu au vrut destrămarea monarhiei habsburgice, din varii motive, de la oportunitatea personală până la credința că viața lor sau a națiunii române ar fi trebuit să se dezvolte în cadre occidentale, nu „balcanice". Ceea ce este însă clar atestat și dovedit, fără nicio putință de tăgadă, este faptul că majoritatea românilor au dorit să facă parte din România, că au format Regatul României Mari și că acesta a fost recunoscut pe plan internațional, prin tratate. Între anii 1848 și 1918, cele mai legitime sau mai progresiste mișcări europene erau cele de emancipare națională, de obținere a libertăților democratice, de subminare a imperiilor oprimatoare, de formare a statelor după criterii etno-naționale. Așa au procedat aproape toate națiunile de atunci, luând exemplu de la occidentali, care făcuseră acest lucru anterior. Aceasta era tendința cea mai avansată în acel moment! Nimeni nu vorbea de uniunea europeană, de globalizare, de autonomia teritorială a minorităților sau de eliminarea discriminărilor pe criterii religioase. Românii - în marea lor majoritate - au fost antrenați atunci să lupte pentru formarea statului lor național, așa cum au procedat italienii, germanii, polonezii, sârbii, cehii, slovacii, letonii, estonienii, lituanienii etc. Nu făcut-o nici mai bine și nici mai rău decât alții. Nu au fost, în această luptă a lor, nici mai conștienți sau mai entuziaști, dar nici mai apatici sau mai reticenți decât alții, decât vecinii lor. Firește, este absurd să susținem că toți românii au participat la mișcarea pentru unire sau că toți au dorit cu ardoare unirea. Totodată, este nerealist și incorect să spunem că unirea de la 1918 s-a făcut în condiții ideale, cu respectarea tuturor principiilor democratice etern valabile și că nu au fost încălcate atunci drepturile și valorile nimănui. Dar și mai incorect este să pretindem că românii - la modul general - nu au dorit unirea, că ei erau atrași mai degrabă de civilizația superioară apuseană decât de Vechiul Regat, că un mănunchi de intelectuali i-ar fi amăgit și ar fi acționat în numele lor. Toate datele de care dispunem în prezent arată că majoritatea românilor din acele provincii au dorit unirea cu România și că au exprimat ferm acest lucru, la nivelul exigențelor democratice de atunci. Mai mult, comunitatea internațională a apreciat actul de voință națională a românilor, formulat în anul 1918, și a recunoscut realitățile decise de români. Atunci când a fost posibil, mai ales în Bucovina, dar și în Basarabia și Transilvania, minoritățile au fost întrebate, iar unii membri ai lor au și susținut apartenența la România. Dar ei - românii - au fost conduși mereu de elite și nu au rămas nicio clipă fără elite. Aceasta le-a fost salvarea. Conducătorii, desprinși din popor, se ghidau după aspirațiile poporului, le justificau și le susțineau, iar poporul își urma conducătorii. De aceea, revin la vorbele înțeleptului Mihail Kogălniceanu: „Unirea națiunea a făcut-o!". E vorba de națiunea română de oricând și de oriunde. Unirea i-a coagulat pe români și în formele de manifestare ale vieții lor cotidiene, de aceea unirea trebuie făurită, re-făurită și re-trăită mereu și mai ales acum la un secol de la împlinirea României Întregite. Unirea nu este un dat, ci este o grea cucerire, iar cuceririle nu se lasă de izbeliște, ci se apără, se ocrotesc și se primenesc în fiecare zi, după exemplul generațiilor trecute. Notă: Discurs rostit în data de 18 septembrie 2018 la Conferinţa internaţională „România şi evenimentele istorice din perioada 1914-1920. Desăvârşirea Marii Uniri şi Întregirea României" de la Ateneul Român.

Cum s-a înfăptuit România - reflecții la un secol de la 1918