Mihai Ungheanu-interviu de Cleopatra Lorintiu,1995

La Congresul spiritualității românești

De ce nu avem AER (Acţiuni pentru Eliberarea României)

SURSA " http://www.piatauniversitatii.com/paer/facebook_aer/20_concluzii_obstacole.htm

Cîteva posibile explicaţii  pentru faptul că nu se ridică o forţă politică antisistem autentică, de 22 de ani, oricît de mare ar fi nevoia. Grupate pe categorii, începînd cu piedicile puse de adversarii eliberării sau create prin degradarea naţiunii, continuînd cu erorile promotorilor ei, apoi cu slăbiciunile beneficiarilor ei, şi în final cu obstacole ridicate de condiţia umană.

A. Rezistenţa celor ce vor să ne menţină captivi

A1. Piedicile puse de la vîrf de găştile care au uzurpat instituţiile statului, paraziţii  fiind concurenţi în lupta pentru privilegii dar uniţi împotriva anticorpilor politici. Puterea mafiei îmbogăţite , care foloseşte prada acaparată de la victime drept capital regenerabil, ca mijloc de cîştigare a meciului "democratic",  întru  evitarea controlului averilor şi confiscării celor ilicite, după o eventuală sentinţă, după o eventuală anchetă, după o eventuală răsturnare de regim.

A2. Poziţia retrogradă a păturii funcţionăreşti. Rezistenţa ocupanţilor instituţiilor neepurate şi fagocitate birocratic de nulităţi obediente, paraziţii lucrînd contra interesului public: în administraţie, fisc, poliţie, etc. Evitarea "lustraţiei" reale, aduse la zi, a deparazitării instituţiilor de cei care au participat pînă azi la distrugerea României. Dacă responsabilii şi beneficiarii Tranziţiei s-ar declara discriminaţi astfel, s-ar impune cercetarea şi judecarea lor, pentru a fi daţi afară penal - ceea ce îi sperie şi mai tare.

A3.  Lipsa de transparenţă, justificată prin protecţia vieţii private sau a secretelor "clasificate", care acoperă răufăcătorii. Blocarea accesului la documentele demascatoare, dezorganizarea şi rătăcirea premeditată a arhivelor păzite de... Ministerul de Interne. Accesul privilegiat al uzurpatorilor puterii la informaţii. Pentru supuşi- interdicţii şi spionare. Pentru stăpîni- confidenţialitate... pentru acte de interes public. În numele interesului naţional,  nu ştim niciodată la timp cum e trădată ţara chiar de cei care "o apără"... de cetăţeni. "[] Este neapărat necesară cooptarea unor oameni din sistem care au acces la date şi informaţii concrete: Ministerul de Finanţe, Banca Naţională, Curtea de Conturi, DNA, etc. etc. [] şi am unele rezerve că persoane din aceste instituţii, care s-au bucurat de avantajele postului, vor dori să colaboreze cu societatea civilă pentru crearea unei alternative" (Ileana Andersson). Altfel spus, cheile sînt la ei în buzunar.

A4.  Rezistenţa caracatiţei securisto-comuniste care guvernează din umbră, schimbînd doar păpuşile temporare de pe scena politică, îşi termină rolul de etapă. Activitatea antidemocratică şi infracţională a unor Se(cu)RIşti, şi atîtor "servicii" parazitare, care, în loc să apere interesele colective ale celor de la care le vine salariul (e drept , distribuit de stăpînii momentului), sprijină afacerile criminale şi susţin reţeaua de şantaj reciproc care a paralizat penalizarea infractorilor şi coordonat. privatizarea lagărului  (a se vedea Marius Oprea - "Moştenitorii securităţii").

A5. Farsa luptei dintre ramurile FSN-ului securicomunist (USL, PDL şi sateliţi) -  care au ocupat tot spectrul politic, pe măsluita axă "dreapta/stînga". "Rotativa" prin care populaţia, sătulă de garnitura n=n-2, relegitimează garnitura n-1=n-3... Migraţia electorală facilitind procesul de năpîrlire continuă..

A6. Infiltrarea, intimidarea, sabotarea, deturnarea şi satelizarea formaţiunilor care s-au jucat de-a opoziţia, compromiţînd încrederea în alternativă şi democraţie. Confiscarea sau anihilarea PNTcd, PNL, PSDR, CDR, AC, PAC etc.

A7.  Diversiunile de gen PRM, PNG sau PPDD- care compromit tocmai revolta pe care pretind a o susţine, determinînd publicul să nu mai creadă în rezistenţă, după atîtea pseudo-bătălii penibile. Mesajele antisistem fiind astfel banalizate, asociate cu vulgaritatea, gestionate tocmai de cei contra cărora ar trebui luptat. Revoltaţii fiind captaţi, luaţi sub control, pentru a nu deveni periculoşi.

A8. Propagarea ideii că nu poate exista alternativă şi boicotarea încercărilor de a lansa una. Banaliştii care chibiţează continuu meciul între ramurile feseniste şi deplîng efectele Tranziţiei Criminale "nu observă" cauza principală, faptul că alegem continuu "răul mai mic" pentru că nu se ridică o alternativă. Printre motive fiind şi prevederile legale care împiedică creşterea noilor formaţiuni,  discriminînd independenţii si partidele mici- încît să nu se poată ridica alternative eliberatoare, spărgînd monopolurile.

A9. Inerţia mentalităţilor şi intereselor fesenisto-comuniste larg diseminate. Dorinţa multora de a nu da socoteala pentru ce s-a întîmplat în aceşti 22 de ani, de a-şi ascunde crimele, delictele, greşelile sau pasivitatea, de a scăpa de pedeapsă, rămîne cu prada, de a fi trataţi cu respect sau a se privi fără jenă în oglindă . Cei care se simt cu musca pe căciulă propovăduind pornirea de la zero, uitarea trecutului. Mai ales moştenitorii averilor jefuite, care pretind că nu au legătură cu părinţii lor ("autorii" lor - juridic).

B. Deturnarea sau descurajarea prin diversiuni , provocări,  farse,  falsuri

B1. Diversiunea şi teama de diversiune. O nenorocită combinaţie de credulitate si suspiciune - alternînd păgubos. După ce au crezut toţi demagogii, mulţi creduli au trecut la neîncredere oarbă. Ca şi cum nu ar exista discernămînt, verificare, observarea activităţii trecute a cuiva, judecarea poziţiilor publice, etc. De atîta frică de provocatori, cîrtiţe, falsuri - nu se mai încrede nimeni în nimeni. Ar fi altceva dacă activiştii s-ar raporta la programe precise, care nu lasă loc jocului sinuos. Dar liderii demagogi nu fac asta, folosind platforme de maximă vaguitate, care nu obligă la nimic si nu permit verificarea promisiunilor.

B2. Armata răspîndacilor şi postacilor folosiţi pentru intoxicarea mediilor sociale şi împiedicarea înfiripării unei atitudini antisistem coerente nu este înfruntată corespunzător. Fac ce vor acoperitorii cu brum a semnalelor utile. De la grupurile de adolescenţi care vin pe la porţi în campaniile electorale, la marea de pauperi dispuşi la orice pentru un bacşiş sau un mic privilegiu. Inclusiv la a sparge capul cui li se spune. De la cumpărarea alegătorilor cu pixuri, umbrele, ulei, etc şi a susţinătorilor cu privilegii proporţionale cu serviciul, se ajunge firesc la controlul secţiilor de vot şi falsificarea alegerilor.  

B3. Efectul pervers al nemulţumirii legitime a populaţiei, pe care unii o exploatează întru nostalgie pentru epoca comunistă, ca şi cum nu de acolo se trage actuala nenorocire, nu activiştii şi securiştii  au devenit actualii patroni- vînzînd ţara. Confuzia fiind sporită de doctrinarii de serviciu, care ascund că "dreapta" apară teoretic oligarhia roşie, iar stînga... o apără practic. Efect parşiv al confiscării denunţării crimelor regimului "comunist"- de către propaganda pentru exploatare capitalistă. Consens între ideologii de toate culorile: să declare că s-au dovedit  utopice năzuinţele curate ale comuniştilor romani... Dacă s-ar înţelege că a fost vorba de ocupaţie URSS genocidară continuată cu lagăr de muncă, vopsit cu lozinci egalitare, ar fi de rău...şi pentru propagandiştii capitalismului sălbatec şi pentru campionii lui de Tranziţie: nomenclatura securicomunistă.

B4. Deturnarea atenţiei spre piste false, cultivarea teoriilor socio-politice de bodegă/tarabă/compartiment/cancan :  trădări imaginare care acoperă pe cele reale, salvarea prin dictatură militară,   reinstaurarea comunismului sau a regelui Mihai (şi moştenitoarelor sale), etc.

B5. Îndemnurile la compromis, colaborare, consens, cuminţenie, la iertarea călăilor, la evitarea confruntărilor, şi chiar la iubirea agresorului, făcute de mentorii de serviciu, de banaliştii politici, de laşii- paralizaţi de frica de violenţe, sau de capii bisericii complice – necurăţite de colaboraţionişti, infestate de paraziţi în sutană şi folosită de putere pentru a menţine masele în întuneric.

B6. Iluzia "revoluţiei apolitice" miraculoase, care să schimbe brusc natura umană. Cei scîrbiţi de circul "politic" cred că el se datorează numai "forţelor răului"-concrete nu şi forţei sale generice. Nu observă în istorie cum au fost confiscate răsturnările. Că eliminarea unei caracatiţe strecurată la cîrma, nu duce automat la însănătoşirea corpului social. Că înlocuitorul statului poate degenera similar (corporaţiile de-abia aşteaptă). Că a face propagandă  împotriva politicianismului este tot politică şi că un nou regim nu poate evita nevoia de program de reorganizare, de metodă pentru a se ajunge la noul regulament, la o nouă fiziologie. Şi că emergenţa are limite, nu numai planificarea.

B7. Confuzia dintre instituţii şi persoanele sau grupările care le ocupă (uzurpă), care face ca luptătorii pentru însănătoşirea statului cangrenat de pegră să fie etichetaţi ca "anarhişti". Sau ca, criticii parazitării structurilor naţionale să fie acuzaţi că "fac rău ţării", adică …. anticorpii civici să fie anihilaţi, ca să nu deranjeze dăunătorii. De aceea nici nu prinde teren nici ideea proceselor "în regres", prin care statul "comitent" ar putea recupera cîte ceva de la "prepuşii" vinovaţi.

B8.  Falsitatea aşa zisei "reprezentări", care a transformat democraţia în farsă. Nimic neputînd para cumpărarea celor votaţi de cei cu bani mulţi şi interese mari. Aleşii decid invers decît vor alegătorii! E foarte slab promovată democraţia reală, puterea cetăţeanului. Nefolosirea infrastructurilor tele-informaţionale adecvate democraţiei directe: sisteme de vot, de sondaj, de verificare a reprezentării (daca aleşii votează aşa cum vor cei care i-au mandatat). Absenţa contractului politic şi răspunderii pentru guvernare, care permite orice înşelăciune. Referendumul e folosit rar şi impropriu (nu pentru lucruri ca: privatizarea devastatoare, legea Cojocaru, cedarea resurselor pe nimic străinilor, aderarea la Europa, scut antiracheta si soldaţi în Afganistan şi IRAQ, Reunificarea, funcţionarea Curtii Constitutionale, politica fiscală, împrumuturile împovorătoare, etc).

B9. Activitatea unor grupuri de interese şi societăţi secrete, de tipul masoneriei, care urmăresc dirijarea ocultă a societăţii. Pe lîngă asocierea în grupuri care exploatează pe cei care participă la societate ca indivizi neînhăitaţi, funcţionînd şi solidarizarea emergentă a celor care au de profitat din întreţinerea unor reguli inechitabile. Conspiraţia implicită a profitorilor solidari, vizibilă prin efecte, fiind interesată de compromiterea vigilenţei civice, prin răspîndirea unor teorii primitive ale complotului.

C. Funcţionarea antijustiţiară a justiţiei

C1. Intimidarea criticilor şi denunţurilor împotriva abuzurilor şi "ingineriilor", prin procese pentru calomnie, defăimare, etc- tehnici de domesticire judiciară care au înlocuit şi în occident represiunea directă şi au amplificat parazitismul juridic. Ideologia atotputerniciei normelor legale, puse deasupra vieţii şi a binelui. Prezumarea unei legitimităţi absolute a legalităţii, chiar cînd e contrazisă de realitate. Nu mai avem acces personal la adevăr.  El ar urma să fie stabilit numai la judecătorie, "prin sentinţă rămasă definitivă". Inclusiv că doi şi cu doi fac trei... Nu întîmplător, tocmai la noi nu s-a vorbit de "justiţia de tranziţie"- care ar fi permis curăţirea societăţii, după eliberarea de sub comunişti... dacă aceasta reuşea.

C2. Activitatea antijustiţiară a legislativului şi justiţiei criminalizate, in frunte cu Curtea Constituţională, ziduri contra emancipării cetăţenilor, maşinărie antisocială bazată pe formalisme invocate cu rea credinţă şi complicităţi sinistre, care protejează marii infractori şi împiedică pedepsirea vinovaţilor. Prestaţia lamentabilă, incorectă  sau delictuală a legiuitorilor, judecătorilor , procurorilor, avocaţilor complici - formaţi de comunism şi Tranzitie. Selecţia putredă care formează casta venală a judecătorilor, avocaţilor şi notarilor.

C3. Invocarea complice a prescripţiei, pentru a scuti criminalii de pedeapsă, deşi se impunea aplicarea suspendărilor , întreruperilor, imprescriptibilităţii. Invocarea dolosivă a non-retroactivităţii , pentru a nu se putea corecta abuzurile şi face dreptate. Auto- amnistierea  celor care s-au căţărat deasupra legii, folosind-o pentru jaf si crimă. Folosirea în continuare a experţilor juridici care au acoperit cu legi crimele regimului, dar "nu reuşesc" să conceapă legi corectoare.

C4. Faptul că nu a avut loc procesul comunismului şi nici procesul celor care l-au împiedicat după 1989. Prea puţini înţelegînd consecinţele asupra prezentului, că modul de formare a oligarhiei şi sărăcire a majorităţii este delictual şi contestabil,  şi că tocmai de aici poate porni eficace delegitimarea stăpînilor de azi şi răsturnarea lor, în numele justiţiei (penale).

C5. Faptul că nu a avut loc procesul celor care au deturnat revoluţia din decembrie şi au organizat Contrarevoluţia FSN din 1990. Nulitatea absolută a măsurilor abuzive ale regimului ilicit- care decurge de aici- justificînd anularea operaţiunilor doar aparent legale prin care am fost lăsaţi fără ţară (privatizări, lichidări, retrocedări preferenţiale, etc). Deturnarea, satelizarea şi compromiterea grupurilor de "foşti revoluţionari"...

D. Neglijarea şi trădarea intereselor naţionale

D1. Determinarea plecării în străinătate, la muncă sau definitivă, a celor care nu au suportat condiţiile ingrate create în România, printre care şi mulţi oameni capabili, muncitori şi cinstiţi.  Masivitatea exodului provocat de evoluţia patologică a societăţii româneşti, a creat o diaspora ce nu mai are aceeaşi percepţie si nici aceleaşi interese cu cei rămaşi - care se complac în compromisuri, văduviţi de forţele celor plecaţi - din care puţini se mai consideră în exil. Neglijarea românilor din diaspora, curtaţi numai pentru vot.

D2. Compromiterea naţionalismului sănătos şi legitim prin patriotism găunos - promovat de agenţii  paraziţilor interni şi internaţionalism păgubos - promovat de agenţii paraziţilor externi.  Escamotarea problemei integrării ţiganilor. Deturnarea tensiunilor cu maghiarii. Neînţelegerea reciprocă a ce se întîmplă de cealaltă parte a  Prutului. Îndoctrinare pentru supunere slugarnică la orice Poartă şi competiţie între fanarioţii interni... pentru mărirea tributului.  Filo-americanism mafiot - deşănţat, in competiţie cu filorusism mafiot - subteran.  Filosemitism,  acoperit cu legi anacronice anti-antisemite, în timp  ce slujirea intereselor altor ţări e tolerată, deşi încălcă flagrant codul penal.

D3. Renunţarea la independenţa ţării, fără referendum, politica externă fiind privilegiul uzurpatorilor satului, pentru a elimina democraţia şi proteja oligarhia locală. Aceasta a folosit integrarea in Europa pentru a evita revolta internă (care ar destabiliza Europa, nu-i aşa?) şi a găsi piaţă de desfacere pentru sclavi, exploataţi local sau exportaţi. E mai uşor de furat federal: ce culegi dintr-o ţară prin taxare, distribui căpuşelor din alta şi reciproc. Cetăţenii nu-şi mai decid soarta, nu-şi mai organizează viaţa conform intereselor comunităţii, ci primesc ordine despre cum să trăiască de la Moscova, Washington, Bruxelles sau FMI. Aservirea neocolonialistă servind intereselor altora, pînă la a forţa participarea păguboasă şi ruşinoasă la confruntări imperiale. În timp ce de Reunificare vorbim tot în surdină....Presiunile dinafara, fiind făcute de complicii căpuşelor interne, similari şi solidari lor,  profitorii externi fiind interesaţi în menţinerea pseudo-reprezentanţilor populaţiei, de la care pot obţine ieftin ce vor.

D4.  Copierea unor forme fără fond din societatea occidentală, impunerea unor formule şi mode inadecvate nevoilor României, preluarea selectivă a ideilor de import - în avantajul păturii parazitare. În schimb, este evitată "integrarea de jos", contagierea cu ideile civice ale revoltaţilor europeni. Sîntem fraţi numai cu bancherii şi politicienii venali de aiurea nu şi cu victimele lor.

D5. Afilierea la "internaţionale" partinice, prin care se transmit ordine secţiilor din România, în schimbul asistenţei politice şi logistice, deturnînd politica internă de la rezolvarea optimă a problemelor cetăţii.  Acelaşi lucru producîndu-se şi prin finanţarea din exterior a asociaţiilor civice satelizate.  În schimb, prea puţine legături pe orizontală, cu grupările contestatare din lume.

D6. Lipsa de patriotism sau de curaj a conducătorilor armatei,  parazitară de decenii, care, în loc să sară în apărarea poporului român capturat şi pe dinăuntru,  a stat cu spatele la realitatea înrobirii sau chiar a protejat regimul ocupant şi Securitatea, în momente cheie. Deşi nu au avut activităţi patriotice, în afară de inundaţii şi recoltări, războinicii virtuali îşi arată muşchii doar cînd umilesc subalterni, ucid iniţiativa CADA, sau emit  pretenţii materiale de pe poziţii de forţă. 

E. Disfuncţii economico-sociale

E1. Jefuirea si pauperizarea populaţiei (care ar fi trebuit să devină proprietara acumulărilor din lagărul comunist, aşa cum propusese Constantin Cojocaru). Tranziţia criminală a constat în distrugerea economiei, întreprinderilor si agriculturii, vînzări şi privatizări banditeşti, cedarea ieftina a resurselor, devalorizarea monedei şi falimentarea băncilor. Aceste manevre au împiedicat formarea clasei de mijloc, democraţia economică, distribuţia sănătoasă a proprietăţii, creşterea numărului cetăţenilor demni.

E2. Mafiotismul financiar-bancar. Colonialismul speculatorilor şi cămătarilor ne-a adus în situaţia de sclavi fără libertate reală şi fără conştiinţa clară a condiţiei de victimă parazitată. Obscuritatea jocului financiar. La noi, puţini explică bine oamenilor schemele de jaf,  pun probleme gen "CAFR" (adevăratul bilanţ al statului) sau "odious debt" (anularea datoriilor folosite împotriva poporului pseudo-reprezentat) sau luptă pentru un Audit naţional (cum  a făcut-o Constantin Bulibaşa). Creditele împovărătoare fiind chiar lăudate, de cei care profită de înşelăciunile financiare, prezentate ca salutare.

E3. Contagierea cu valorile capitalismului de bişnitz sau casino, axat pe intermediere rapace sau cîştiguri speculative, a subţiat stratul celor ce produc şi a diminuat interesul pentru cîştigul pe merit. Generaţiile formate în spirit egocentric-mercantil ("pragmatic") sînt greu angrenabile în eforturi solidare, cărora nu le înţeleg rostul.  Stratul tot mai gros al celor interpuşi între producători şi consumatori nu are interes pentru promovarea echităţii socio-economice.

E4. Distrugerea industriei (care a transformat ţara într-o piaţă de desfacere pentru importuri şi un bazin de forţă de muncă exportabilă ieftin) a subminat forţa muncitorimii, proclamată "clasă conducătoare" în socialism…. care executa fără crîcnire ordinele activiştilor, fiind formată întru "noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc". Segmentată prin divizarea şi închiderea întreprinderilor mari (în timp ce afară erau la modă fuziunile), compromisă premeditat în 1990- cînd a fost folosită contrarevoluţionar, trădată de  sindicate, muncitorimea a ieşit de pe harta rezistenţei.

E5. Distrugerea ţărănimii, agriculturii , vieţii satului - care a surpat fundaţia sănătoasă a societăţii româneşti. Lăsaţi de izbelişte în faţa televizoarelor, pradă mafiei satului şi a pieţelor, pseudo-reprezentaţi de "ţăranişti cu papion" sau "agrarieni" din nomenclatură , certaţi pentru că sînt auto-suficienţi, întorşi de pe la fabricile închise sau din Europa, ţăranii lipsesc din spaţiul contestaţiei, micşorîndu-i vigoarea şi legitimitatea.

E6. Conflictul  de interese între cei care vor cît mai mulţi bani de la stat şi cei care vor să fie taxaţi cît mai puţin, care pune nemilos faţă în faţă cetăţenii, îi împinge dinspre fraternitate spre competiţie. Jefuirea fondurilor de pensii producind tensiuni inevitabile, amplificate de pretenţia unor caste la pensii speciale. Cei care sifonează bugetul nedorind schimbarea regimului de care profită, deranjîndu-i numai corupţia… din care nu au personal de cîştigat.

E7. Absenţa specialiştilor care ar fi trebuit să formuleze proiecte viabile. Numărul redus al economiştilor, juriştilor, inginerilor, medicilor, managerilor, etc - implicaţi în lupta civică sau implicabili într-o revoluţie politică. Ocuparea scenei publice cu "vectori de opinie" fără calificări practice: poeţi, critici literari, actori, fotbalişti, manechine, banalişti, etc.

E8. Agregarea socio-economica excesiva, cultul centralismului, monopolizării, corporatismului, mondializării contravin organizării vieţii la scară umană (socialitatea locală).  Impunerea lui "big is wanderfull" (în locul încurajării comunităţilor şi firmelor mici, în care fiecare să se poată împlini) îngreunează şi emergenţa solidarităţii. Reduşi la posturi cvasi-robotice, în întreprinderi crescute monstruos , hăituiţi după salarii şi locuri de muncă, însinguraţi în metropole alienante, oamenii se găsesc şi înţeleg tot mai greu, intră tot mai dificil în rezonanţă. 

E9. Raportul dintre Bucureştiul parazitar şi restul ţării, care  împiedică dezvoltarea geografică armonioasă a vieţii economice, sociale, politice, culturale - atrofiază şi spaţiul contestaţiei.  Concentrarea monopolistică a oportunităţilor în capitală nu favorizează emergenţa revoltei coerente de peste tot. Provincia  a fost lăsată pe mîna baronilor judeţeni. Nu avem o cultură descentralizată a civismului. Huiduim spre personajele centrale la televizor, dar nu luptăm  organizat cu mafia locală.

F. Slabiciunile rezistenţei: inconsecvenţă, dezbinare, dezorganizare, veleitarism, sărăcie

F1. Dezamăgirea şi lehamitea produse de înşelarea speranţelor, prin acţiuni eşuate, prost pregătite, rău conduse şi cu prea puţini participanţi. Agitaţiile bicisnice fiind percepute de publicul neiniţiat şi neimplicat ca încercări valide, care ar fi arătat imposibilitatea acţiunilor eficace, evadării din neputinţă. Uzura activiştilor reali, care s-au risipit în eforturi sterile, luptînd în van, în lipsa masei critice necesare, pe care nu au putut s-o agrege.  Plătind şi faptul că nu s-au ocupat cu pregătirea schimbului, nu au ştiut să predea ştafeta. 

F2. Absenţa unor lideri şi candidaţi cu calităţi multiple (cinstiţi, inteligenţi, culţi, muncitori, curajoşi, clari, consecvenţi, solidari, etc), a unor vîrfuri care să combată decadenţa. Pe fundalul falsei scări de valori creată de comunism şi de Tranziţie. Promovarea cultului unor "personalităţi" care nu fac nimic pentru nimeni. Uitarea celor care au plătit un tribut greu în interesul comunităţii (a se vedea singurătatea adevăraţilor rezistenţi anticomunişti sau a eroilor ca Nemeş, Chesaru, Gavrilescu, Costinaş, Rovenţu, etc.). Ura mediocrilor faţă de cei care s-au ridicat mai sus, a victimelor umilite împotriva celor demne.

F3. Dorinţa liderilor micilor formaţiuni care se iţesc ca ciupercile (apar iute şi cresc puţin) de a rămîne "fruntaşi la sat". În loc să facă apel la implicarea valorilor, ei le evită, ca să nu fie puşi în umbră. Pretind "poziţii" pe liste, atunci cînd negociază parteneriate, trădînd prin asta nu numai lipsa de realism (împart cioara de pe gard, îmbătaţi de propriile teorii şi iluzii) dar mai ales - că nu sînt mînaţi în primul rînd de interesul ţării.

F4.  Intoleranţa endemică faţă de interese, opinii, obiective - diferite de cele proprii. Alergarea după un consens total - neavenit si iluzoriu. Intransigenţa fanatică, obtuză. Incapacitatea de a face compromisuri mici pentru cauze mari, dublată cu obiceiul de a face compromisuri mari pentru cauze mici.

F5. Exploatarea diferenţelor legitime de interese, viziuni şi ţeluri dintre nemulţumiţi.  Învrăjbirea categoriilor care ar trebui să se sprijine în clădirea unei societăţi sănătoase. Lupta între "Noi muncim, nu gîndim " si "noi gîndim, nu muncim"- în locul preţuirii complementarităţii sociale, respectului reciproc dintre cei ce muncesc mai mult fizic, sau intelectual. Dispreţul "elitelor" pentru cei ce fac pîinea cu greu. Pizma oamenilor simpli pentru cei ce cîştigă pîinea uşor. În loc să se lupte pentru emancipare civică, prin răspîndirea înţelepciunii, se face propagandă pentru tirania "elitelor bune", ca reacţie la faptul că poporul dezeducat poartă vaporul unde vor manipulatorii săi.

F6. "Lipsa unui nucleu care sa deceleze in raport de conditiile reale socio-economice o linie directoare bine fundamentata si apoi coalizarea si cristalizarea unei elite de un bun nivel profesional civic si moral pentru concretizarea unor programe gata sa fie implementate la momentul oportun (fortuit sau creat)." (Ionuţ Ion)  Grăbiţi să adopte soluţii miracol,  puţini sînt interesaţi de cercetarea colectivă temeinică a problemelor, a obstacolelor de depăşit .

F7. Folosirea unor instrumente improprii de coordonare (ca facebook, un mediu de cooperare rudimentar, bun pentru intrarea în contact- datorită largii răspîndiri, dar care nu permite organizarea coerenta a unui dialog fructuos şi a unui fagure ideatic cumulativ). Necunoaşterea sau nefolosirea infrastructurilor adecvate coagulării rezistenţei distribuite (sisteme evoluate de matching şi cooperare, bazate pe intermediere semantică, etc.).

F8. Lipsa unei reţele de radio, televiziune si presă contestatară, explicată prin costurile uriaşe implicate, un fals pe care-l percep uşor ca inginer electronist, participant la introducerea televiziunii color şi a reţelelor de calculatoare. Nu e vorba de fapt de costuri şi de obstacole tehnologice, ci de monopolizarea mediei, bazată pe pasivitatea noastră, pe incapacitatea de a organiza o structură de informare alternativă.

F9. Mercantilizarea politicii, discriminarea crasă în favoarea celor care au bani, pentru a-şi promova interesele. Dar şi credinţa inoculată românilor, că nu se poate lupta decît cu bani mulţi, deşi atîtea naţii s-au dezrobit din revoltă nefinanţată.

G. Criza conştiinţei individuale şi colective

G1. Tare şi năravuri impregnate românilor de istoria lor nefavorabilă, statistic constatabile: inconsecvenţa, găunoşenia, agresivitatea, individualismul, răutatea, meschinăria, vanitatea, bîrfa,  incapacitatea de a acţiona temeinic, curajos, coerent, generos, solidar, de a sprijini eforturile altora- în loc să tot inviţi pe ceilalţi sub steagul propriu.

G2. Fenomenul Piteşti generalizat. Degradarea în masă a conştiinţelor, datorită compromisurilor, "adaptării" la putreda societate românească. Numărul ridicat al celor care au făcut lucruri mai mult sau mai puţin reprobabile, tocindu-şi moralitatea, ca să se "descurce" şi nu au mare chef de răscolirea trecutului recent, de adevăr şi dreptate.

G3. Frica şi laşitatea infiltrate în oase. Clasicele "Nu mă bag, aştept să văd ce iese", "Apa trece pietrele rămîn", "Capul plecat sabia nu-l taie". Acoperite cu poze războinice de ocazie. Întrerupte cu scurte izbucniri de curaj, focuri de paie care mai mult întăresc Sistemul. Românii îşi trag pumni la birt şi se taie în cuţite repede, se desfigurează sau omoară la beţie şi scandal, îşi schilodesc copii şi nevestele, se trosnesc cocoşeşte la meci şi discotecă, dau cu ranga în studenţi dacă se iveşte ocazia, dar rar fac război cu stăpînii...

G4. Teama de schimbare, de tulburări, de riscuri, de mai rău - pe care o au cei care şi-au găsit un echilibru, o anumită bunăstare, poate chiar împlinire, în mijlocul catastrofei generale. Dacă măcar i-ar lăsa pe alţii, mai puţin mulţumiţi, mai curajoşi sau mai drepţi să îşi apere dreptul la viaţa la care aspiră.

G5. Superficialitate crasă, cu treceri ciclice de la isterie la pasivitate. Mitul omului de acţiune care nu are timp să se gîndească de ce face ce face. Mirajul grabei, viciul urmăririi actualităţii, fuga după rezultate imediate, fără abordarea problemelor de fond, atenţia îndreptată spre efecte neglijîndu-se cauzele. Pe de altă parte, decuplarea teoreticienilor sociali de realitatea imediată. În lipsa intervenţiei lor, ţara fiind îndreptată spre cu totul altă direcţie decît elucubrează unii în biblioteci, e drept- pentru bani.

G6. Atitudinea deconcertantă a "poporului",  pentru eliberarea căruia care ar urma să se ducă lupta , disponibilitatea la domesticire, din cauza educaţiei precare şi a lipsurilor.  Trebuind ajutate victimele, fără a le idealiza, ştiind că şi săracii pot fi laşi şi josnici, că se pot vinde ieftin şi trăda repede, că în 1907 au tras în ţărani… fiii lor încorporaţi. Evitarea trecerii de la umanism solidar şi exigent la populism sau gregaritate. Problema redutabilă de a nu fi dorit de cel pe care vrei să-l ajuţi, fapt care îţi surpă legitimitatea şi te obligă să te explici cinstit, pe înţelesul celor mulţi.

H.  Pierderea războiului de sens

H1. Intoxicarea, manipularea, deturnarea, imbecilizarea, domesticirea-  urmărite de media ocupată, care a preluat controlul minţilor telecetăţenilor şi pe care nimeni nu mai încearcă să o elibereze, sau contracareze eficient.

H2. Bombardarea cu gunoi informaţional şi kitch continuu, ca şi cum nevoia de ştiri cretine despre "VIP-uri" cretine ar fi fost cerută intens de publicul însetat de cretinizare. Stimularea interesului pentru trivialităţi, pentru indivizi în loc de ideile lor, pentru bîrfă şi atac la persoană, etc. Decăderea patologică în masă, prin contagiere de la ecrane si pagini toxice pentru minte, fiind premeditată.

H3. Distrugerea metodică a învăţămîntului (măsura eliminării concursurilor de admitere în facultăţi spunînd tot) . Deformarea intelectuală a noilor generaţii. Fabricarea diplomelor fără acoperire, pentru un val de "experţi"... semi-analfabeţi, suficienţi şi aroganţi. Dascăli second-hand vînzînd note. Răspîndirea dispreţului mitocănesc faţă de seriozitate, studiu, cunoaştere, profunzime, vrednicie.

H4. Trădarea intelectualilor , care simulează şi azi "rezistenţa prin cultură", emanînd cîte un comunicat găunos de protest bont,  alergînd după chilipiruri, capital gratuit de imagine şi stăpîni generoşi. Dar care nu sînt capabili (şi nici doritori) să formuleze un proiect alternativ de societate, ca retur pentru pîinea pe care o consumă... ca să poată "crea".

H5. Conflictul între generaţii degenerat în prăpastie, care împiedică colaborarea dintre înţelepciunea experienţei şi creativitatea vitalităţii. În curînd nici promoţiile distanţate cu cîţiva ani nu vor mai putea comunica. Aici ne duce cultul recenţei, cancerul informaţional, televiziunea dizolvantă, neglijarea evoluţiei longitudinale a sistemelor, practica deficitară a explicaţiei sociale. Noii protestatari nu vor să ştie cum au fost zădărnicite eforturile predecesorilor lor, nu-i interesează nimic din trecutul din care le vin lanţurile. Vechii combatanţi nu sînt interesaţi de problemele actuale, au rămas ancoraţi în amintiri, nu-i interesează unde ajung ramurile copacului sădit odinioară.

I. Carenţe ale  condiţiei noastre politice

I1. Complexitatea gigantică a problemei transdisciplinare a organizării mai bune a societăţii - care nu permite o rezolvare riguroasă. Politicienii şi ideologii minţind că au găsit soluţii, pentru a nu se instala panica, aflîndu-se ca societatea merge înainte fără busolă, împinsă doar de jocul intereselor celor puternici.  Înţelepţii care ar putea ataca problema fiind specializaţi şi insularizaţi, cumpăraţi academic să nu se bage în joc, să nu lanseze o mişcare de revoluţionare a ştiinţei politice. Publicul larg, perplex în faţa labirinturilor conceptuale, neavînd acces la metode cum ar fi agregarea şi ierarhizarea ideilor, etc. În loc să se vadă simplitatea ca scop şi să se caute leac la complexitate, victima acesteia.. complică situaţia, folosind simplismul ca mijloc.

I2. Existenţa nenumăratelor temeiuri de dezacord, neînţelegere şi competiţie între oameni, cu atît mai variate cu cît o societate e mai mare şi evoluată.  Contradicţiile inerente împiedică obiectiv şi subiectiv ajungerea la un numitor comun. Unii vor liberalizarea avorturilor sau a homosexualităţii sau a drogurilor sau a băuturilor - alţii interzicere. Unii cer prioritate pentru agricultură, alţii pentru industrie, sau turism. Stat religios versus stat laic. Coaliţie cu nu ştiu care putere fastă, sau integrare in UE,  versus independenţă, sau regionalizare sau federalizare. Unii vor egalitate, alţii echitate, alţii libertate pentru competiţie prin orice mijloace. Folosirea bugetului pentru sprijinirea culturii sau învăţămîntului, sau mai curînd a sănătăţii, versus armatei sau Serviciilor. Unii vor prescriere şi amnistie, alţii pedeapsă si lustraţie. Etc. Etc. Etc. Şocaţi de constatarea acestor contrapuneri inevitabile, "oamenii simpli" se arată intoleranţi tribal faţă de opiniile sau interesele contrare-legitime şi  nu înţeleg utilitatea unui protocol partajat de negociere a divergenţelor.

I3. Capcana alegerilor binare (între comunism şi capitalism, dreapta şi stînga, anarhie şi dictatură, violenţă şi supunere,  "răul mai mic" etc - care ascunde multitudinea problemelor şi alternativelor. Superficialitatea extremă care domină judecăţile chibiţilor, văduvindu-i de perceperea nuanţelor, de înţelegerea modului în care ciuma şi holera fac capital... denunţîndu-se reciproc.

I4. Efectul contradicţiilor, ambiguităţilor, nedeterminărilor, demonetizării, versatilităţii limbajului- exploatat orwellian în războiul de sens, întru împiedicarea orientării coerente în spaţiul conceptelor. Compromiterea unor cuvinte ca: demnitate, rezistenţă, contestare, libertate, dreptate, adevăr, nobleţe, etc. Confuzii inevitabile, numeroase şi greu de depăşit, care fac ca un luptător pentru însănătoşirea statului să fie acuzat de "anarhism", un pasionat al organizării corecte a cetăţii să spună că… "nu face politică", un demagog  să se joace uşor printre ideologii, etc.

I5. Criza valorilor, produsă de "descîntarea" socială, politică şi filosofică  postmodernistă, efectul paralizant al lucidităţii sterile, lipsite de vitalitate creatoare. Cunoaşterea realităţii împinge la neimplicare. Cei profunzi, ştiind că falsificabilitatea produce falsificare, ies circumspect pe tuşă, terenul fiind invadat de entuziaşti fără busolă, naivi exaltaţi şi aventurieri superficiali. Nu găsim o cale de a combina energia generoasă cu inteligenţa aplicată.

I6. Condiţia umană precară, victoria animalului din om, atunci cînd supravieţuirea e pusă în pericol, se sparge pojghiţa ţesută de cultură, rapacitatea consumistă sufoca spiritualitatea şi comoditatea cronică învinge demnitatea. Conflictul dintre lupta individuală pentru existenţă, aspiraţiile sociale şi ţelurile spirituale. Care face ca visătorii să nu poată coopera uşor cu realiştii şi scepticii.

Notă:

Analizînd fiecare obstacol, suficient ca să ne pună beţe în roate, nu ne vom mai mira că nu am reuşit mare lucru în aceşti 22 de ani. Avem exact realitatea de care sîntem capabili şi nu putem micşora Everestul pe care ne visăm. Încercăm dezinvolt să intrăm într-o încăpere cu zeci de lacăte, fără măcar a sesiza că ele există. Ne irosim viaţa pentru a izbi cu capul în uşi ferecate, spărgînd cîte una la disperare, fără a şti cîte ne mai blochează drumul către ţel: găsirea unei metode eficace de ameliorare progresivă a condiţiei mane individuale şi colective.

E  o problemă de un milion de ori mai complicată decît să faci un avion sau să demonstrezi teorema lui Fermat. Şi totuşi umanitatea nu pune la bătaie o armată de gîndiri conexate optim, care să o atace coerent, organizat, metodic. Pentru că profitorii exploatării nu ne lasă să aflăm cît e de complicată, încît să o abordăm adecvat. Vor să se spargă mai departe pe ţărmuri valurile încercărilor de rezolvare haotice, necorelate, simpliste , isterice, tragice. Să ne lăsăm prostiţi de cei care pretind a fi găsit formula magică, gîdilînd vanitatea omului din popor, ca să-l poată domestici mai uşor. Gospodinele, maneliştii, microbiştii şi  bodegiştii degeaba ar aborda teorema lui Fermat şi construcţia unui avion, şi cu atît mai mult pe aceea, incomparabil mai grea a consolidării ştiinţei politice. Îi depăşeşte total, fără rest. Chiar şi 1000 de specialişti bine pregătiţi în nu ştiu care nişe de bibliotecă nu pot să o atace, fără un efort extrem de structurare a cercetării colective.

Cam asta e situaţia pe care vreau să o revelez. De ce? Sub nici o formă pentru a descuraja pe cei care caută soluţii pentru o lume mai bună. Ci pentru a-i preveni, încît să se poziţioneze corespunzător faţă de complexitatea problemei abordate şi să se organizeze în consecinţă. La ce bun să te iroseşti pe drumuri care nu duc nicăieri, numai ca să-ţi împaci conştiinţa că nu ai stat deoparte? Nu se pot cîştiga războaie pregătite prost, fără lucida urmărire a frontului,  alergînd după mori de vînt, pradă elucubraţiilor şi umorilor.

Ştiu că pot irita, că unora nu le va conveni de loc să afle că încearcă să mute marea cu o linguriţă şi că promit miracole. Şi nici să realizeze că am ajuns in asemenea încurcătură, căzînd din speranţe deşarte în depresie paralizantă . Sîntem instinctiv mîndri de noi , de familia noastră, de grupul nostru, de naţia noastră … şi de specia noastră. Amestecul de aspiraţie, vitalitate, patimă, orgoliu, vanitate, ambiţie ne face să nu mai realizăm cît sîntem de mici faţă de imaginea pe care ne-am construit-o prin cultură în oglinda conştiinţei. Puţină smerenie… a umanului, nu ar strica. Ca să ne apucăm lucid de treabă e nevoie să ne percepem corect condiţia. Să nu ne vedem mai sus sau mai jos decît sîntem.

Nu avem cum rezolva o problemă prost pusă. Eu încerc doar să ajut la formularea ei, pe care nu mă simt de loc capabil să o şi rezolv, şi de aceea instig la un curent de formare a unor echipe de cercetare solidară, care să ştie ce şi de ce face. Cam atît mai cred că mai pot şi mai vreau.

Cu părere de rău pentru cei care nu vor considera această atitudine constructivă.

Fac ce îmi pare just, fără a mai aştepta să fiu sigur că nu mă înşel.

Ioan Rosca

 De ce nu avem AER (Acţiuni pentru Eliberarea României)

http://www.piatauniversitatii.com/paer/facebook_aer/20_concluzii_obstacole.htm

Cîteva observaţii privind episodul politic din 11 decembrie

Cîteva observaţii privind episodul politic din 11 decembrie

 

1. Nu reiau chestiunile de fond privind neputinţa de a elibera Romania, sintetizate in:
http://www.piatauniversitatii. com/paer/facebook_aer/20_ concluzii_obstacole.htm
, operind acum doar o particularizare/actualizare .

 

2. In primul rind semnalez faptul că , oricât de  bun ar fi fost un program politic, oricît de reuşită prestaţia trecută şi actuală a celor ce s-au oferit să îl puna în aplicare, rezulatele electorale ar fi fost cam la fel. Majoritatea românilor degradaţi nu susţin o mişcare de emancipare, nu o pot inţelege şi nici simpatiza, căci o percep ameninţătoare faţă de ceea ce le-a devenit un modus operandi/vivendi.  Perspectiva pedepsirii necinstiţilor, confiscării furăciunilor,  epurării de descurcăreţi,   promovării valorii- ii sperie pe mulţi , din motive evidente (pentru cine a inţeles fenomenul Piteşti). Ca şi în 1990 , cînd populaţia formată de securicomunism a preferat continuarea catastrofală fesenistă, fără a conta prea mult carenţele- vizibile sau ascunse-  ale "adversarilor" sau competitorilor Frontului.

 

3. Fatală ramine capcana mediatică. Societatea modernă artificială este bazată pe puterea de plămădire industrială a masei conştiinţelor, de catre cei bine echipaţi pentru războiul de sens, pe baza banilor acumulaţi şi a puterii. În noul context, al sclaviei perfectate instituţional, nu se mai pot ridica decît curentele "populare" suţinute de uzurpatori. Încit, daca cineva e popularizat intens, ştii deja pentru cine lucrează.  Insuccesul nu inseamna neaparat bună credinţă, dar succesul mediatic înseamnă neaparat rea credinţă, denotă susţinerea din umbră, deci farsa. Între actualul activist civic şi semenii săi din cetate se află MASINA de fabricat amagiri, intru apărarea intereselor parazitare. Cit timp nu putrem scoate din priză spălătorul de creier, nu avem cum produce trezire.  Cazul Bogdan Diaconu e elocvent. În citeva luni in care i s-a facut selfie cu steagul in mina, a deturnat majoritatea voturilor nationaliste. Cum arată mintea celor pe care i-a convins?

4. Preveniţi că nu a contat prea  mult, să scrutăm totuşi şi carenţele la nivel doctrinar. Ce fel de naţionalism se vîntură prin faţa alegătorului român?

a. Incoerent, inconsecvent, inconsistent, cu orientări contradictorii. Un exemplu: patrioţi care militează pentru o Romanie liberă… in UE si NATO.  Ideologi ai relaţiei intensive cu exteriorul,  care nu sesizeaza ca dispariţia/resorbţia membranei…  este moartea celulei. Ce departe sîntem de pertinenţa lui Eminescu…

b. Patetic şi steril, obtuz şi refractar sau chiar gaunos şi demagogic.  Patriotardismul de stadion este incompatibil cu lupta eficace pentru optimizarea fiziologiei naţionale. Poeţi şi actori, culturnici şi banalişti umplu spaţiul cu icnete patetice de iubire de ţară, dar nu sînt în stare de mai nimic- pragmatic, fecund, adecvat nevoilor reale ale naţiunii proslăvite. Un cor de Dani Purici,Costin Georgeşti şi Hurduzei, care fac capital de imagine  din falsă francheţe, laudind incontinent şi ieftin români imaginari, fără pic de simţ critic, fără racordare la realitate. 

c. Plămădit după nevoie curente, în laboratoarele "serviciilor". Deturnat de diversionişti ca Vadim sau Marian Munteanu, care şi-au jucat rolul , si-au făcut uşor treaba, fără împotrivire. Agenţi care au pretins a reprezenta "mişcarea legionara", Piata Universitătii etc. au avut priză la un public teleghidat, captiv. Reuşindu-se compromiterea ideii de schimbare. E suspect acela care nu atacă problema demagogiei.
c. Impotmolit in anacronisme, eşuat într-un trecutism steril (ca şi partidele istorice în 1990)- in loc sa se ocupe plenar de nevoile actuale de salvare/eliberare a Romaniei, aflată în plin atac de satelizare,spoliere şi distrugere. După 1990,  se lupta imaginar cu ungurii , în timp ce se pierdea Basarabia si Bucovina… Sau cu ruşii, în timp ce vulturii multilaterali  ne lăsau la os.

d. "Naţionalismul" postdecebrist nu este numai tradiţionalist , ci este decuplat de problemele actuale ale condiţiei politice. Nu face viitor trecutului, ci perorează despre un viitor trecut. Se manifestă "conservator", în sensul nostalgiei neputincioase după destine mitologizate, cultului eficacităţii regimurilor autoritare (anti-libertare)- inclusiv lagarului comunist, fundamentalismului/ exclusivismului religios etc. Nu opune progresismului/ internaţionalismului mondializant o platformă provocatoare de emancipare civică, emanînd din revolta sclavului contemporan ci practică închinari rituale la icoane ruginite. Incit, tinerii atraşi de critica sistemului şi de promisiunile libertăţii sînt culeşi de facături de tipul USR. Patriotismul pe jos vînează publicul lui Dan Diaconescu, reducîndu-şi toată "ideologia" la denunţarea isterică a celor finanţaţi de Soros. Opunem ticăloşiei prostia?  

 

5. Coaliţiile compromiţătoare  (intru intărirea potenţială a frontului dezertat) sînt greu de evitat  Vrem să eliberăm România de cangrena care o răpune,  alături de aventurieri, exaltaţi, tenebroşi, demagogi, agenţide influenţă, provocatori? Compromisurile şi mezalianţele par strategice, dar de 25 de ani nu produc  decît lehamite, reproşuri şi neîncredere. Aşa cum am explicat într-un text anterior, naţionalismul care deraiază în ceauşism (cauza primă a actualului dezastru) alături de securişti, se autocondamnă la marginalitate. Sau ce rost are afişarea "legionarismului", în locul asumarii directe a patriotismului? Mişcarea lui Codreanu nu s-a impotmolit în trecut. Patriotismul se poate practica civic, în numele dreptului la demnitate într-o Românie demnă, la libertate într-o Românie liberă,  fără racordări inutile şi păgubitoare.

 

6. Pierdem nu numai pentru că sînt puternici ceilalţi ci şi pentru ca sintem slabi noi. Demascarea piedicilor create de duşman nu înseamnă să eludezi erorile proprii, să persişti în rătăciri şi poze bombastice. Sper ca după eşecul tentativei de implicare electorală, să se facă în GpR o analiză lucidă, depăşind lamentaţia şi evitînd ţintele himerice.

 

Ioan Roşca 13 dec 2016

Hol zsarnokság van egy vérbíró vallomásai. Acolo unde este tiranie. Mărturia unui acuzator ungur

Mărturia unui judecător militar din Ungaria, membru al unui tribunal care a fost adesea foarte sever, cu multe condamnări la moarte. O autoanaliză foarte interesantă. Pentru români bilingvi. Nu cred că există o versiune subtitrată.

Rezum. Este vorba de un judecător care a făcut parte din tribunale militare din Ungaria în anii 50. E un fel de mea culpa, îm care se arată cum frica și angrenajul militaro-securistic îl prinseseră fără putință de ieșire. Ba mai mult, e vorba de unele convingeri de tinerețe, de indicațiile superioare, amenințătoare, de experiența care arată că dacă ai rezerve sau te opui (așa cum s-a întâmplat cu unii din colegii săi) poți trece pragul de la acuzator la acuzat, foarte rapid și fără judecată.

Ceea ce este important, pentru noi, este că justiția militară, militarizată, nu a fost de fapt judecată la rândul ei în România și că deciziile ei sau ale tribunalelor poporului, deși integral abuzive, bazate pe legi abuzive, de clasă, pot fi încă invocate ca decizii incontestabile, de inși ca Alexandru Florian, pentru a continua epurarea politică și culturală începută la 1944, în numele unor interese străine de cele ale neamului și culturii românilor.

Dan Culcer

Corupția ziariștilor și a liderilor de opinie a distrus Țara

Corupția din mass media românească
7 februarie 2015 de Ion Coja

Rolul decisiv al mass mediei în prăbușirea României (I)
Prăbușirea României după 1989 este sinonimă cu privatizarea economiei și a avuției naționale, proces declanșat înainte de a se fi legiferat modul în care urma să se producă această privatizare. Cei care „au dat tonul la cântec” au fost ziariștii, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, dar și cu doi „intelectuali de rasă”, Pleșu și Liiceanu. Liiceanu a primit în proprietate Editura politică, pe care a înnobilat-o cu numele Humanitas. De la cine a primit-o? De la ministrul culturii, Andrei Pleșu, cu acoperirea primului ministru, totul la sugestia …imperativă a caiafei numită Silviu Brucan, nașul intermediar al GDS-ului. Nașul adevărat fiind alde Soroș și gașca…
În aceleași zile bezmetice, fostul disident Petre Mihai Băcanu, agent KGB activ și astăzi, s-a declarat proprietar al ziarului și al redacției „România liberă”, pe acte încropite în disprețul legalității, al legilor care puteau fi încălcate în toată voia, fără nicio reținere, doar erau legi comuniste!… După modelul „României libere” s-au privatizat mintenaț și celelalte ziare și publicații din Capitală și din Țară. Adică peste noapte un „grup de inițiativă” au declarat clădirea și, uneori, tipografia, că de azi înainte le aparține!… Sunt proprietari, s-au privatizat!
Cu alte cuvinte, declanșarea privatizării ca formă de jaf la scară națională nepedepsit de nimeni este opera ziariștilor noștri, cei care până în 21 decembrie i-au înălțat osanale delirante lui Nicolae Ceaușescu, iar după 22 decembrie au găsit cum să-și arate totalul lor dispreț față de bietul „far conducător”: luni de zile i-au scris numele fără majuscule!…
Când mi s-a cerut și mie un text, la ziarul „Expres” al lui Mihai Cârciog, cred că am fost primul care i-am scris omului numele cum se cuvenea! Și nici nu i-am pomenit numele ca să-l înjur pe răpostul secretar general al defunctului PCR!…
Modelul patentat de Liiceanu și Băcanu a fost repede preluat de țigani, care, după ce au început jaful din agricultură prin demontarea tuburilor de aluminiu din sistemele de irigații, au obținut de la Petre Roman o ordonanță de guvern, guvern al trădării naționale, prin care li se dădea voie țiganilor să deschidă topitorii de metale neferoase. Așa s-au transformat sute de kilometri de conducte de aluminiu în lingouri de aluminiu, atât de cerute pe piața internațională!… Pe cârdășia Petre Roman – bulibașii din țigănime…
Petre Roman avea să le mai fie țiganilor și naș de botez, schimbându-le numele din țigani în romi! Fără să i-o ceară nimeni! Nimeni dintre noi, dar cerere a fost, numai că din altă parte!
Că majoritatea țiganilor serioși au respins această manevră tembelă nu mai intră la socoteală! Dar poate fi consemnată și lipsa de reacție a presei noastre… Presă românească, chipurile!
Apoi a urmat jaful din CAP-uri, declanșat la indicația lui Victor Surdu, o vreme ministru al agriculturii sau, în orice caz, cel mai vizibil agronom din România, președinte al partidului respectiv, PDAR. Nota bene: în toamna lui 1989, Petre Roman, Silviu Brucan și Ion iliescu, cu Victor Surdu la volanul unui ARO, au trecut Prutul… În ce scop? De cine invitați?! În niciun caz ca să-l viziteze pe Grigore Vieru! (Informație primită de la colonelul Andrei Păsărean – a nu se confunda cu Păsărin, colonel de Securitate…)
Și așa mai departe, jaf generalizat, până în zilele noastre, și nu este niciun semn că s-ar opri curând!
La activul presei din România trebuie pusă și o ispravă de dinainte de 1990, fără de care nu s-ar fi declanșat „revoluția” din decembrie: mass media este cea care ne-a făcut să ni se acrească de Ceaușescu. Mai mult decât lipsurile îndurate, cel mai mult ne-a înrăit spectacolul „omagiului” permanent găzduit în mass media, spectacol de prost gust, în disprețul celor mai evidente realități și al celui mai elementar bun simț.
Cultul personalității lui Ceaușescu, împins până la paranoia, este opera ziariștilor noștri, nu a fost dorit sau cerut de Ceaușescu.
Din lichelism, din oportunism laș și iresponsabil, se întreceau între ei mizerabilii, care mai de care mai slugarnic, mai aberant. Când unul dintre ei, fost student, mi-a cerut să dau un text pentru un număr festiv, omagial, nu m-am putut abține să nu-l întreb, doar fusese unul dintre fruntașii promoției sale: cum de se pretează la așa ceva, să umble după declarații de „stimă și mândrie” pe la foștii profesori?! Mi-a răspuns: „dacă ați ști cu câți bani dau ăștia în mine!… N-o fac eu, o face altul!”
N-am să uit vreodată vorba până atunci ne mai auzită: „cu câți bani dau în mine!” Mi-a și precizat suma: cam de două ori leafa mea… Cunoșteam familia din care povenea. Știam, de pe vremea când era student, cât de mult disprețuia establishmentul comunist. Și totuși, dacă „ăia” plăteau așa de bine, de ce să-l lași pe altul să ia acei bani?!… Logic!
Am bănuit numai, iar după 1990 mi s-a confirmat, că unii dintre promotorii cultului lui Ceaușescu o făceau special ca să stârnească dezgustul public, saturația, lehamitea! Adică făceau parte din complotul care s-a organizat din timp și minuțios pentru ca debarcarea lui Ceaușescu să fie pe gustul mulțimii!… Al poporului mințit și manipulat nu numai prin Europa liberă, ci și prin mass media din România!
După 1990 ne-am ferit să discutăm cazul, atât de semnificativ, al lui Adrian Păunescu. Nu cred nicio clipă că Adrian Păunescu ar fi făcut jocul KGB-ului prin cultul susținut al regimului, al persoanei celor doi lideri și soți Ceaușescu! Cred că era sincer. Poate că și din lăcomie, știind să tragă folose materiale substanțiale din omagierea incontinentă a marelui conducător. Numai că marele conducător, când a aflat de afacerile necurate ale poetului, a pus pe el legea neîndurătoare în acei ani a controlului averii și i-a confiscat vila de la Breaza, o minunăție de vilă, la standardele de atunci!… Faptul că Adrian Păunescu era cel mai prolific și mai convingător susținător public al cuplului prezidențial nu l-a ajutat la nimic!… Acest episod a fost uitat după 1990 chiar și de dușmanii lui Adrian Păunescu. De ce? Pentru că din acea împrejurare rezultă un Ceaușescu principial și corect, incoruptibil, neiertător cu cei ce ce-și trag foloase necuvenite din „averea întregului popor”! Sunt multe de comentat în favoarea lui Ceaușescu din episodul acesta. Nu cunosc detalii, poate ni le oferă cineva, careva dintre cititorii acestor înseilări… Merită să revenim asupra chestiunii!
După 1990 mi-e și silă să povestesc câte am aflat, uneori pe pielea mea, despre corupția și lipsa de onoare a colegilor mei ziariști. Numai câte mi-a povestit răposatul Alexandru Saucă, ziarist incomod pentru guvernanți, inclusiv pentru cei de la Moscova, dar și pentru redactorii șefi ai publicațiior pe la care a trecut! De la el cunosc, din primele zile post decembriste, cine a fost Mihai Petre Băcanu înainte de 1990. Nu întâmplător când jaful a început să fie legalizat de guvernul Petre Roman, sprijinul mediatic cel mai puternic l-a primit de la Băcanu! Au fost în România la vremea aceea destule minți luminate care au priceput aventura iresponsabilă, criminală, în care ne trăgea Petre Roman. Oameni serioși, mari profesioniști, în frunte cu Alexandru Bârlădeanu și N.N. Constantinescu, au ieșit în față și au atras atenția asupra „proiectului de țară” falimentar pe care îl punea în operă neavenitul Petre Roman, individul care până atunci nu semnase un stat de plată!…
N-am să uit răspunsul lui Băcanu, în sprijinul lui Petre Roman: a scos o ediție a ziarului „România liberă” cu pagina întâi neagră toată, acoperită în tuș pe toată suprafața, iar în mijloc, ca într-un anunț mortuar somptuos, numele lui Alexandru Bârlădeanu, la data aceea președinte al Senatului României!… Dar și suferind de o boală care i-a curmat viața curând…
Mi-am adus aminte de acest ticălos zilele trecute, citind materialul despre lichidarea Solventul-ui din Timișoara, operațiune criminală care a putut fi dusă până la capăt de intervenția ziarului lui Băcanu în momentul de cumpănă al manevrei la care au participat în fapt și alți nemernici, alde Constantinescu, Ciorbea, Tăriceanu și Baltazar – în ordinea rangului. Iată un citat din acest material, care poate fi citit în integralitate pe www.ioncoja.ro, publicat în data de 12 ianuarie 2015, semnat de dl Ioan Ispas, rezidnt în SUA, sub titlul Doi asasini economici: Emil Constantinescu și Petre Mihai Băcanu:
„După ce embargoul cu Iugoslavia a fost ridicat, prin septembrie 1996, doi funcţionari de la Curtea de conturi a judeţului Timiş, au efectuat un control la Solventul. Controlul s-a finalizat cu un raport care analiza în special operaţiunea de livrare nafta şi motorina către Iugoslavia, în perioada embargoului, rezultând, după părerea lor că trebuia plătit TVA-ul, propunând şi sancţiuni pentru conducere. Noi am contestat aceasta pe motiv că la o prestare de servicii către o firmă externă, conform legii, nu se plăteşte TVA. Prin decembrie, acelaşi an, folosind date din raportul respectiv, în cotidianul local Renaşterea bănăţeană apare un articol care acuza Solventul de încălcarea embargoului. În martie 1997, ziarul România Liberă începe o campanie de presă având ca subiect ipoteza încălcarii embargoului de către Solventul, în care timp de câteva săptămâni, pe pagini intregi, se fabulează, îmbinând date reale cu insinuări şi presupuneri, folosind ca bază raportul Curţii de conturi. Campania se termină cu publicarea unei scrisori a Generalului Costică Voicu, Şeful Inspectoratului General de Poliţie, în care acesta răspunde somaţiei lui Băcanu (a somat poliţia să ia măsuri împotriva noastră, dar propria lui reclamaţie împotriva noastră nu şi-a publicat-o), că în urma analizei Raportului Curţii de conturi nu există elemente care să justifice sesizarea parchetului în vedere începerii urmăririi penale a conducerii Solventului”.
…Ce bine a colaborat mafia politică cu mafia din mass media după 1990, înfrățiți la bine și la rău în același scop: devalizarea Țării! Distrugerea economiei românești!
Iată un subiect „gras” pentru ziariștii noștri.
Eu mă opresc aici deocamdată, mai am ceva cartușe, dar nu mă lăcomesc și îi las și pe alții să tragă la poartă. Ziariști propriu ziși, nu ca mine, un amator care am privit prea mult de pe margine ca să pot pretinde că pricep și știu despre ce este vorba dincolo de sintagma CORUPȚIA DIN PRESA ROMÂNEASCĂ, ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989! Subiect de teză de doctorat…
Păcat că Ion Cristoiu și-a dat doctoratul cu alt subiect. Nu cred că există subiect pe care să-l cunoască mai bine! Poate poate!… Poate intervine în această discuție cu date pe care numai dînsul le știe!…
Pe curând!
Ion Coja
06.02.2015

Le Sommet Soros se réunit à Paris

Réseau Voltaire | 9 décembre 2016

La France a accueilli le 4ème sommet du Partenariat pour un gouvernement ouvert (Open Government Partnership), du 7 au 9 décembre 2016. 70 États y ont participé.

Cette organisation est issue de la réforme majeure de l’administration Obama, l’Initiative pour un gouvernement ouvert (Open Government Initiative), lancée le premier jour de la première administration, en 2009.
Appliquant les principes du philosophe Karl Popper promus par les fondations de George Soros, cette initiative vise à :
 veiller à la transparence des gouvernements démocratiques ;
 faire participer les citoyens aux prises de décision via les ONG —et non pas via les Parlements—.
Deux autres objectifs ont été ajoutés lors de la création de l’organisation inter-gouvernementale :
 lutter contre la corruption —sauf lorsqu’elle est assumée par des lobbys enregistrés— ;
 généraliser l’usage des nouvelles technologies.
L’Open Government Partnership a été lancé par la secrétaire d’État Hillary Clinton, en 2011. En application de ses propres principes, cette organisation inter-gouvernementale associe de nombreuses ONG à la fois à ses débats et à sa gestion. La présidence est actuellement détenue par la France et le World Resources Institute. Cette dernière est une association états-unienne créée par les Démocrates et visant à promouvoir le marché de l’écologie en contournant l’Onu. C’est à travers cette ONG que l’ancien vice-président Al Gore a popularisé la théorie de la cause humaine des troubles climatiques [1].
L’Open Government Partnership est d’abord financé par des fondations d’entreprises (l’Open Society de George Soros, l’Omidyar Network très impliqué dans le coup d’État ukrainien, The William and Flora Hewlett Foundation, la Ford Foundation traditionnel partenaire de la CIA) et par ses États membres.
À l’issue de cinq ans d’existence, chacun peut constater que, contrairement aux engagements de Barack Obama et à ses décrets présidentiels, les États-Unis n’ont jamais été aussi opaques, corrompus et en définitive fermés. Par contre, les autres États membres ont été contraints de s’affaiblir prétendument dans l’intérêt de tous, en réalité dans le seul intérêt des « ONG » et fondations d’entreprise accréditées.