Ion Antonescu 29 octombrie 1942
Scrisoare de răspuns adresată dlui. C.I.C. Brătianu
Am
lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din
înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă
răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi
politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi
dumneavoastră.
Naţia
o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am
voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un
spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri. Am lăsat ziua
acestor răfuieli mai târziu. Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi
de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi
trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi
acuzaţiuni. În virtutea cărui drept?
Ce
reprezentaţi în această ţară , dumneavoastră, toţi foştii oameni
politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut
politic total compromis şi dureros?!
Uitaţi,
domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor
acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani
de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când
dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari.
În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc,
aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de
secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice
apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii
politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.
Dumneavoastră,
liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern,
prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre
politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi
indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din
culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940.
Staţi
faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine,
pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care,
rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei
dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor
din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi
cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi
vă reamintiţi: cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi
făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte
răspunsuri aveţi.
Pentru
a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl.
Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în
parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de
urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi
şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la
toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de
partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră
legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”;
modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci
când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor
dumneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie –
mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale
încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi
ale d-stră, în detrimentul statului.
Adăugaţi,
la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al
adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă
găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le
ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă,
Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin
dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor,
de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor
român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea
bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile
externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc.
etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe
care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent
în faţa ochilor săi.
Totuşi,
domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi,
cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât de bine
cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi
dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi
şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care
s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu
are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici
bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici
safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de
pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii,
nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.
Chiar
dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule
Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră. Fiţi încredinţaţi, sunteţi
înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor. Dacă
va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om
putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la
prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în
onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră
acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi
acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră.
Fac
această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar
pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la
Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi
mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu
folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica
primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut
trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât
pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea
dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în
luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de
neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care,
ca culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese
administrată şi ruinată ţara.
Eu
şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care
istoria l-a înregistrat. Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de
dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu
sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei
bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”,
„promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”,
ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii
care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră
sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem.
Niciodată,
pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au
indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai
tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră
v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă
de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă
salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la
conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al
dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.
Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra. După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru.
V-am
arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru
care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi
conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles,
aţi refuzat. După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune,
mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi
sfaturi. V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că
este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat.
Luându-vă
după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia
principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că
nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi
m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America. Ar fi o
greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump.
Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la
uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor,
aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi.
Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea
frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918.
Vă
întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz
de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii? Vă daţi
seama ce s-ar alege de armata noastră de disciplina noastră, de soldaţii
şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile
arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului
german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate
se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi
prostie. Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar
prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara , deoarece germanii ar
ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi,
domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului.
Retrageţi
dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia . Numai că trebuie să
întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare,
deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi
răspunderea. A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din
Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila
dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune
în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora
pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei
germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei
ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi
să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa
familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza
nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic – şi
aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea
comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile
idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală.
Gestul
pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul
românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea,
prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în
ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe
agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de
ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat
ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul
Ardealului.
Iată,
domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l
fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui
om de stat, nu numai inconştient, dar nebun. Conducătorul
nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o
recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă
josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are
convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine
legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul
naţiunilor”. Am avut şi am această convingere. Rămân la această
convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi
zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de
secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei;
pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina
salturilor lor viitoare.
Trăgând
învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la
consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare
şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător
responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata
din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă
cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră,
ci neamul ar plăti-o scump. Mareşalul Petain, într-una din
valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele
lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu
conştiinţă clară şi nepătată. Răspunzând unor critici ale acţiunii sale,
el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru
minciuni şi himere”.
Nici
la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere”
şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.
V-am
răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea
dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este
răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este
conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de
îndatoririle şi de răspunderile lui. V-am răspuns, cum v-am răspuns,
fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit
să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de
ele. Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli
politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera
comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu
celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică,
cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o,
aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă,
aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca,
la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi,
când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să
ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale
industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza.
Ei
bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de
la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor,
are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a
iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului
neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească
şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora
şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie”.
~ (Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221)
Notă explicativă. Există o foarte mare asemănare între România anului 1942 și cea din 2018 : străinii sunt stăpâni peste economia națională, alogenii conduc
în realitate țara, politicieni lacomi și vânduți străinătății,
moda este colaboraționismul cu puterile coloniale neo-imperiale, cu delegații și agenții lor de genul Fundațiilor străine, iudeo-masoneria implicată în jefuirea țării, existența „sistemului”, a
coteriei statului subteran, cârdășia dintre partidele politice (inclusiv cu UDMR, care este o asociație de iredentiști), care se
protejează reciproc în rocada lor periodică de la putere în opoziție, nepotismul și tribalismul pentru obținerea sinecurilor din bani publici practicat de
parveniții din politică.
Pe
lângă faptul că mareșalul Ion Antonescu se dovedește un adevărat
clarvăzător, anticipând comunismul pe care-l vor impune bolșevicii peste
o parte din Europa, el se dovedește și un cronicar lucid al timpurilor
de atunci, spunând adevărul despre „patriotismul” marilor politicieni
C.I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, ridicați azi în slăvi de epigonii lor.
Sublinierile din text aparțin redacției Justițiarului.
