Black Cube şi Maximilian Katz, reprezentantul României în Parlamentul European Evreiesc

Încă o bizarerie! Uniunea Europeană tolerează niște parlamente etnocratice (nealese de vreun electorat definit și definibil) transfrontaliere. Pentru moment, această structură politică ad-hoc, proclamată fără nici o bază legală, este privilegiul comunității evreilor expatriați (adică împrăștiați în afara statului Israel). Mâine , noi românii vom cere constituirea și recunoașterea unui Parlament al Românilor de la Atlantic la Ural, adică un Parlament European Românesc.

Cine face mai bine și mai mult? Dan Culcer

Black Cube şi Maximilian Katz, reprezentantul României în Parlamentul European Evreiesc

Actualitate • Top News


Documentele din „Dosarul Black Cube” apărute în ultima vreme s-au scurs ca apa de ploaie pe lîngă presa din România, fiind aproape trecute cu vederea, deşi ele conţin informaţii senzaţionale, care ar fi meritat o mai mare atenţie. Una dintre aceste informaţii se referă la rolul unora din „Parlamentului European Evreiesc”(EJP)!

Stenograma discuției din 1 februarie 2016 dintre Daniel Dragomir și cei doi reprezentanți ai firmei Black Cube, Dan Zorella și Udi Levi, a fost publicată de Ion Cristoiu încă de la începutul acestei luni, însă toţi jurnaliştii români s-au făcut că nu o observă. Cel puţin acest fragment care ar fi trebuit să fie obiectul unei investigaţii serioase:
„Dan Zorella: Putem merge la diferite autorități, Europol, Interpol, HMRC, oricare. Putem decide, hai să mergem pe calea politică în Europa. Să ne folosim de prietenii noștri evrei în Europa… Așa că acesta este cel de-al doilea lucru, avem nevoie să le aducem cât mai curând și apoi să gândim împreună cum să punem presiune din afară, deoarece așa cum spui, presiunea din interior nu este… trebuie să punem presiune din afară.
Daniel [Dragomir, n.n.]: Să spunem că nu reușim să o rezolvăm în două luni. Vei vedea că acești oameni nu vor... De ce? Asociații mei sunt… doamna este… Asta nu e o…
Udi Levi: Da, asta e ca un barter. Mă simt confortabil cu tine, deoarece venim din aceeași lume, chiar vreau să fiu mai concret, Daniel. Trebuie să construim un dosar: în primul rând, așa cum a spus Dan, lucrez îndeaproape cu organismul numit „Parlamentul European Evreiesc”, Parlament European. Ei sunt așezați în Uniunea Europeană. Orice ușă a oricărui membru al Parlamentului, este deschisă pentru ei. Pot veni imediat cu un dosar despre oricine și pot naște problema de aici până la acoperiș. Dar asta nu e suficient. Am o legătură foarte specială, ei au și cred că va fi cel mai important instrument pe care îl vom folosi. Știi de Euronews? Vreau să fie la Euronews și avem o legătură directă cu președintele Euronews. Uite, Daniel, el este gata pentru bani, îmi pare rău să o spun, dar venim din aceeași, pentru bani este gata să facă orice. Pot să pun o uriașă… despre România, despre tip, despre doamnă, despre știre, despre asta. Cu toată informația, cu tot materialul care va rula zi de zi povestea, toată media. Euronews este uriaș, toată Europa. Va fi o știre mare. Asta e ceva care…
Daniel: Lor le este foarte frică de media
Udi Levi: Hai să folosim Euronews. Hai să folosim Parlamentul. Parlamentul European.
Daniel: Le este foarte frică de media din afara României. De ce? Deoarece nu o pot controla. În România o pot controla.
Udi Levi: Dar noi controlăm”.
Notă: Autenticitatea convorbirii a fost confirmată chiar de Parchetul General.

Puţini dintre cititori ştiu că, în paralel cu Parlamentul European, format din reprezentanţi aleşi ai tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene, mai există o instituţie: PARLAMENTUL EUROPEAN EVREIESC (EJP)!

Reprezentantul României în „Parlamentul European Evreiesc” (EJP) este un personaj foarte cunoscut cititorilor noştri: MAXIMILLIAN MARCO KATZ, care este, în acelaşi timp, director al „Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului în România”!



Cine este cu adevărat acest Maximillian Marco Katz, fost comisionar vamal, implicat în „Afacerea duty-free-urile din Aeroporturile Otopeni, Timişoara şi Constanţa”, puteţi afla mai multe din articolul nostru publicat în Cotidianul.
„Parlamentul european evreiesc” (EJP) a fost înfiinţat în februarie 2012 prin votul online dat de 400.000 de evrei din Europa şi funcţionează în baza unei Constituţii proprii chiar în sediul Parlamentului European!
După cum citim în Stenograma publicată de Ion Cristoiu, Udi Levy, reprezentant al Black Cube, spune cu nonşalanţă: „lucrez îndeaproape cu organismul numit „Parlamentul European Evreiesc”, Parlament European. Ei sunt așezați în Uniunea Europeană. Orice ușă a oricărui membru al Parlamentului, este deschisă pentru ei. Pot veni imediat cu un dosar despre oricine și pot naște problema de aici până la acoperiș. Dar asta nu e suficient. Am o legătură foarte specială, ei au și cred că va fi cel mai important instrument pe care îl vom folosi”!
Ştiind că Black Cube este o agenţie de investigaţii construită de foşti şefi ai MOSAD, declaraţia lui Udi Levy trebuie luată în considerare. Este surprinzător că anchetatorii „Dosarului Black Cube” din România nu au îndrăznit să deranjeze pe nimeni din „Parlamentul European Evreiesc” pentru a pune întrebarea dacă cele spuse de Udi Levy sînt sau nu adevărate!
Primul care putea fi interogat în acest dosar era chiar Maximillian Marco Katz, mai ales că trecutul său arată legături teribile cu mafia economică şi politică de la noi. Faptul că agenţii de la Black Cube se folosesc de influenţa pe care cei din „Parlamentul Evreiesc European” o au şi chiar „lucrează îndeaproape” cu ei nu este un lucru care trebuie să fie trecut cu vederea. Mai ales după ce trei europarlamentari, între care şi Adrian Severin, au fost condamnaţi doar pentru că au căzut în plasa unei investigaţii jurnalistice nefinalizate cu vreun act de corupţie!
În mod cert, ceea ce puneau la cale cei de la Black Cube reprezintă o acţiune mult mai concretă, în care urmau să fie folosiţi cei din „Parlamentul evreiesc european” pentru ca dovezile obţinute împotriva şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi, să fie amplificate.
Dacă se doreşte cu adevărat să se afle adevărul, procurorii ar trebui să se elibereze de teama de a-i ancheta pe cei din „Parlamentul evreiesc european”, căci nu este exclus ca o parte dintre dovezile obţinute de cei de la Black Cube să fi ajuns deja în posesia lor. Să-l întrebe, deci, şi pe Maximillian Marco Katz dacă ştie şi altceva decît ce mai fac „antisemiţii” din România! Căci şi el se ocupă cu monitorizare, la fel ca şi cei din Black Cube.

”CRĂCIUNUL PE LA NOI” Poem trimis din America. Amintiri din Ardeal

”CRĂCIUNUL PE LA NOI”  

Decor Ardelenesc, ocazionat de ”Crăciun”

 Jos, fasolea și magiunul, mămăliga și ceaunul ...

De ”pe lume”- câte unul vin acasă - că-i Crăciunul

Iar magiun mai pui de ”leac” peste nuci în cozonac

Gust și forme - după plac, cum măicuțele îl fac

Nu-i Crăciun dacă-n odaie, nu sfârâie și-o tigaie

Cu miros, care să ”taie” de tobă și măruntaie

De jumere și cârnați, caltaboși, șoric, ficați...

Dăruind - să faci ”bogați” de Crăciun, pe rău famați

 

La necaz... sari cu obrocul, ca să-acoperi nenorocul

La acel lovit de ”focul”- de Crăciun să-i moară porcul

La Crăciunul cel creștin, dăruirea-i dar Divin

Prin care primești din plin... iar zgârcenia ... pelin

E Crăciun cu iz de jale, dacă nu-s pe sobe - oale

Pufăind ca la furnale, sățioasele sarmale

Nu-i Crăciun și sărbători, dacă nu-s colindători,

”Steaua” și ”Irod”- feciori, care să-te scoale în zori

”Steaua” obicei și mit, din strămoși ne-a parvenit

Noi căutam, ca la cerșit ...”popteruș” de-mpodobit

Greu convingi un dăscălism, ce-i plătit de ateism

Să ajute un festivism, în ”culori” de creștinism

Vedem case decorate, blide, vase - viu pictate

Zmei, crăiese învolburate, pe ceramici, colorate

Șterguri mândre în jur de blide, cu simboluri - tabloide

Îngeri, crai, efemeride - când le vezi, îți vine a râde

Perini, stive de parade, culori ”reci” și mai mult ”calde”

Roșu-aprins, de parcă arde... la Rafila lui Hădade

Noi școlați în românește, tocind ”franca” și rusește

Rău ne mai nedumerește: Blide scrise în ungurește?

Ne calmăm în graba mare, mai ”răbdând” o întrebare

După a epocii ”dictare”: <gura mică, cea mai ”tare”>

Că de nu... poți să-ntâlnești ”urzeli” ruso-românești

”Ițe” negre diavolești -”scumpe”- de nici nu gândești

Cârnațul - așteptând la fum în pod

Și-n trei zile de ”obiceie”, ne convingem de-o ideie:

De sânt case, de-s bordeie - nu e alta, decât ce e -

E Crăciun de miez secat - dacă nu este dublat

De ”Crăciunu”- adevărat, cu”MESIA, întrupat”!

 

Y.L. 24.12.2014

Index de cuvinte rare:

-”De pe lume”= Sătenii lucrau în marile centre industriale : Reșița, Hunedoara, Brașov, etc.

-Magiun, silvoiță=dulceață; înlocuia zahărul (rar).

-Famați=disprețuiti.

-Obroc= dăruire, ghift.

-Steaua=colind ”în doi”- cu ”steauă”de lemn, decorată color, cu clopoței.

-Irozi,irod=poemul în grup : ”Irod și Magii”

-Efemeride=aici - trecătoare

-Șterguri= pânză,ornată cu motive multi-color, subiecte - variate.

-Ceaun,tigaie=vase de gătit din fontă.

-Tabloid=aproape simbolic de mic.

-Popteruș=regionalism - (dinUngur.:”papir”= hârtie; engl.=”paper”)

Notă: Dascălii scriau lozincile comuniste (cu alb, pe hârtie roșie).

Noi ne băteam pentru cupoanele de hârtie rămase, pentru a împodobi Steaua. Glue (lipici)- făina de grâu; colinda fiind creștină apelam la cei mai umani (ne-îndoctrinați).Riscam... ”șoaște”...

Soroșfobia - comic și dramatic Autor: Sever Voinescu

Reproduc integral acest articol care încearcă încă o diversiune pe o temă clasică. Soros binefăcătorul Europei de Est, implicit al României, de care nu avem de ce să ne fie frică. Nici nu ne este frică. De fapt am dori pur și simplu să cercetăm efectele reale ale îndoctrinării difuzate de Generoasa Fundație. Dar pentru a afla ceva ar trebui să luăm în serios necesitatea de a răspunde la câteva întrebări pe care Sever Voinescu nu le pune.
Le vom pune noi. Iată câteva întrebări pe care, pentru moment, le adresăm lui Sever Voinescu : 
Crede dânsul că un speculator de talia lui Soros face ceva fără un profit clar? Care este profitul acestei dispersii de milioane? ? Democrația? Sau slugărnicia ?
Dan Culcer
Sursa http://www.evz.ro/sorosfobia-comic-si-dramatic.html
Opinii EVZ
Soroșfobia - comic și dramatic
Autor: Sever Voinescu | joi, 01 decembrie 2016 | 15 Comentarii | 539 Vizualizari
Sever Voinescu
Plîns și rîs, dramatic și comic, grav și neserios - capacitatea noastră de a amesteca perfect uleiul cu apa rămîne, totuși, trăsătura națională fundamentală.

Imediat după 1990, România renăștea (re)definindu-și fricile, printre altele. Suprimînd mai toate libertățile, comunismul o suprimase și pe aceea de a-ți fi frică în mod liber - pînă și lista lucrurilor înfricoșătoare era dictată de la Partid. Administrarea națională a fricii era o metodă de exercitare a puterii dominatoare. După 1990, s-a dat liber la frică, așa cum s-a dat liber la salam și ulei, la televiziuni și publicații, la plecat din țară, făcut afaceri și partide. Așa se face că, prin 1991 - 1992, pe cînd România trăia încă euforia timpului distrugerii, începuse deja construirea noilor spaime. Colectivă sau personală, frica fusese fundamentul puterii Securității în societatea românească, așa că, dacă vroia să revină, Securitatea era convinsă că trebuie să recîștige controlul asupra fricii. Așa a apărut, în acei ani, o nouă listă a spaimelor naționale, iar pe această listă, la loc de frunte, era spaima de Soros. S-au găsit repede forțe politice care au intrat în rezonanță cu vechile structuri ale Securității - partidul lui Vadim Tudor fiind, probabil, cea mai importantă dintre ele. Cu o retorică agresivă și murdară, Vadim și cei din tribul lui au vrut să facă din Soros numele fiarei. Timpul a trecut. Vadim, nu mai e. Nici Securitatea nu mai este ceea ce a fost. Altă generație a preluat sforile stafiei Securității și a făcut din ea altceva: vechiul instrument ideologic-represiv a devenit un rapace operator comercial. Totodată, nimic din Apocalipsa soroșistă prevestită nu s-a întîmplat: Ardealul e tot în România, secuii nu au mai multă autonomie decît craiovenii sau ieșenii, UDMR fost de ”n” ori la guvernare, împreunîndu-se armonios cu toate partidele românești și România nu s-a dezmembrat, sîntem în Uniunea Europeană și-n NATO, unde avem un prestigiu cu mult superior, de pildă, Ungariei. Peisajul real al anului 2016 nu seamănă deloc cu prevestirile catastrofice ale securistonaționaliștilor din anii 1990. Cu bune și cu rele, drumul României în ultimii 20 de ani a fost exact acela pe care și l-au croit românii. Privind în urmă, de la căderea comunismului încoace, cu greu se poate dovedi că am făcut altfel decît așa cum ne-a dus capul nostru. Ei bine, nu-mi pot opri uimirea să văd că, după ce a stat la fișet mulți ani de zile, fiind aproape arhivată, spaima de Soros a redevenit o operațiune în desfășurare. Fără îndoială, există oameni politici care împing tema, sperînd să cîștige ceva voturi, după rețeta lui Vadim de acum 20 de ani.

Dar, dincolo de considerentele electorale, repunerea în scenă a spectacolului fricii de Soroș are, ca la noi, și ceva comic și ceva dramatic, à la fois. Comică este adunarea spontană de Cațavenci naționaliști. Vigilenții națiunii au umplut locul, imediat. Adunările spontane de acest gen sînt, la noi, întotdeauna comice. Deprimant este că acest spectacol reînscenat mizează pe o gravă atrofiere a inteligenței. Ideea că o bursă de studii obținută de la Fundația Soros acum 20 de ani a amorsat, pentru totdeauna, un agent anti-român care se activează acum împotriva forțelor patriotice strînse în anturajul lui V.V. Ponta, zău așa, sfidează minima inteligență. Omenește, te apucă tristețea cînd vezi cîte un caz în care un cinic speculează un prost… M-am bucurat să văd reacția fostului președinte, Traian Băsescu, în această chestiune: a confirmat cu subiect și predicat că povestea unui Soros care pune în pericol statul român este o prostie, după cum o prostie este și povestea că Fundațiile sale sînt/au fost un fel de rețea anti-românească. O picătură de luciditate într-un ocean al delirului electoral!

Reînvierea spaimei de Soros, însă, ascunde ceva și mai grav. Este o operațiune cu o periculoasă încărcătură antisemită. Este foarte posibil ca inițiatorii ei să nu aibă, neapărat, în minte un obiectiv antisemit, dar e sigur că mizează pe potențialul electoral al antisemitismului. „Păi, ia să ne gîndim: de ce vrea Soros răul României? Pentru că este și ungur și evreu - combinație explozivă! Soros are o grămadă de bani. Păi, cum de are el atîția bani? Simplu: e evreu” - cam asta este logica din subsolul vechi, întunecat și neaerisit în care scormonește această campanie. Eu cred că artizanii campaniei supraevaluează acest potențial electoral - astăzi, antisemitismul nu mai aduce voturi cît să te bage în Parlament. Însă, dacă această campanie stîrnește demonii antisemitismului fie și într-un singur român, otrăvindu-i astfel sufletul pentru a-i lua votul, ar trebui să fie, cu o vorbă mult iubită de luptătorii anti-soroșiști, o problemă de securitate națională. Ca să nu mai fie o problemă de Securitate, pur și simplu…

PRECIZARE. Sigur că fiecare este liber să înțeleagă ce vrea din articolele mele, indiferent de ceea ce scriu, de fapt. Întotdeauna, rodul acestei libertăți totale a lecturii m-a amuzat. La fel și acum, doar că aș vrea să adaug o precizare pe care, poate, ar fi trebuit să o fac de la început. Personajul George Soros, cu care am avut ocazia să dau mîna și să schimb cîteva vorbe de două ori în viață (poate o să povestesc și aceste întîlniri, deși nu a fost nimic de interes general în ele), nu-mi stîrnește deloc simpatia. Cauzele lui, așa cum le pot înțelege eu, nu sînt și ale mele. După cum nu-mi place nici mentorul lui, cel care i-a predat direct filozofia ”societății deschise”. Însă, acest articol nu este despre George Soros, ci despre fervoarea stupefiantă cu care unii reaprind un nou punct de conflict în nesfîrșitul și tristul ”război româno-român” (O. Paler). Da, de Ziua Națională...

MONICA MACOVEI : Confiscarea extinsă este lupta pentru care toți trebuie să ne unim Interviu realizat de Cristian Cimpeanu

MONICA MACOVEI : Confiscarea extinsă este lupta pentru care toți trebuie să ne unim

Interviu realizat de Cristian Cimpeanu

2016-11-15

Interviu

Ați afirmat recent că guvernul Cioloș nu trebuie să plece înainte să transpună în legislația românească Directiva privind confiscarea extinsă. Care sunt mizele acestei Directive?
În primul rând, luarea banilor încă de la începutul investigației penale de la cei bănuiți de comiterea de infracțiuni. Punerea banilor sau a bunurilor sub sechestru, ca apoi să ai ce confisca dacă judecătorul dispune confiscare. Miza este foarte mare, pentru că vorbim de miliarde de lei sau, vorbind de Europa, de miliarde de euro. Un proces nu se încheie decât atunci când s-a executat și hotărârea de confiscare. Dacă s-a terminat procesul și condamnatul are de plătit un milion de euro și e sărac lipit la sfârșitul procesului, nu poți să-l execuți. Punerea sub sechestru a bunurilor imediat de la începerea cercetărilor de asta este importantă, ca banii să poată fi confiscați. Nu ajunge să facă închisoare, trebuie luați banii. Fiindcă banii rămân afară și creează noi circuite de bani murdari, cum e crima organizată, și omul ăla poate iese chiar mai bogat din închisoare. Și doi, cred că unii își fac și socoteala că or să stea câțiva ani la închisoare, dar rămân cu banii și își asigură următoarele generații din punct de vedere financiar. Deci, oriunde ar fi banii sau bunurile, peste frontiere, oriunde ar fi ei duși, ascunși, ei trebuie sechestrați, tocmai ca să nu se piardă, și apoi confiscați.

E acesta și un răspuns la îngrijorările opiniei publice românești, care asta reproșează luptei anticorupție, că nu duce lucrurile până la sfârșit, că îi trimite pe oamenii corupți câteva luni la închisoare, dar apoi aceștia ies bine mersi cu întreaga avere.

Categoric este o îngrijorare pe care o aud și eu aproape zilnic a opiniei publice românești, care nu este nemulțumită că cei care comit infracțiuni de corupție, spălare de bani, fraudă și altele ajung la închisoare, ci este foarte nemulțumită că nu se confiscă banii acestor oameni.

Dacă e așa o urgență, care e stadiul transpunerii Directivei în legislația românească și de ce nu s-a reușit până acum?

Termenul limită a fost 4 octombrie 2016, asta a însemnat doi ani şi jumătate de la adoptarea Directivei și publicarea ei în gazeta oficială a UE. România putea să o transpună în prima zi, prima săptămână, prima lună, primul an, dar n-a transpus-o, niciun guvern până acum n-a transpus-o. În acest moment, adică din luna septembrie sau august, pe site-ul MJ există un proiect de lege pentru transpunerea acestei Directive, pentru a fi supus dezbaterii publice. Sper ca, după această dezbatere publică, procesul să se încheie prin adoptarea legii. Dar, în aceste condiții, în care vedem ce se întâmplă în parlament și cum parlamentarii fac orice ca să scape ei, cum modifică de exemplu conflictul de interese sau alte infracțiuni ca să scape ei, vă dați seama că nu vor vrea să le fie confiscate bunurile. De asta spun că în acest moment cred că este nevoie de o ordonanță de urgență.

Dar ministrul Justiției a declarat că în materie de confiscare România are legislația necesară și că depinde de judecător să aplice legea așa cum trebuie. Cu ce ar veni nou această lege?

O primă întrebare pe care eu o pun atunci este: dacă e legislația necesară și judecătorii își fac treaba, atunci de ce nu se confiscă până acum, dacă avem lege? Pentru că sunt judecători care-și fac treaba.

Deci ce ar mai trebui schimbat sau adăugat?

Sunt multe lucruri de schimbat. Eu am trimis comentarii la MJ. Directiva are mai multe lucruri care vin în ordine cronologică și în mod logic, atunci când se comite o infracțiune. În primul rând, dacă ai suspiciuni că persoana Ionescu a comis o infracțiune și începi să-l cercetezi, automat îi pui sechestru pe toate bunurile aflate sub controlul lui - că poate sunt pe alt nume, dar sub controlul lui - și asta trebuie să o dovedească polițiștii și procurorii. Pui sechestru, pentru că după aceea te trezești că nu mai ai ce confisca, ei le vând, divorțează. Și aici s-a creat această instituție nouă în România, Agenția de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), unde să fie depozitate bunurile puse sub sechestru și care să aibă grijă de ele. De exemplu, dacă sunt perisabile, să le vândă și să aibă bani în locul lor, ca să nu te trezești când confiști că iei niște mere putrede.

Al doilea pas - Directiva reglementează confiscarea normală, care există și azi în România, confiscare bazată pe condamnarea penală - te-a prins luând mită 25.000 de euro, te condamnă și-ți confiscă 25.000 de euro, atât. Dar mai prevede lucruri în plus față de Codul Penal român. A treia chestiune este confiscarea extinsă, și anume: te prinde cu 25.000 de euro mită și atunci judecătorul te condamnă pentru 25.000 de euro, dar se uită la averea ta și la veniturile legale și, dacă averea ta, cu a familiei tale depășește cu, să zicem, peste 10.000 de euro veniturile tale legale în ultimii cinci ani, atunci te întreabă de unde ai banii sau bunurile. Și dacă nu le poți justifica, atunci se confiscă, pentru că există prezumția că acea persoană și-a făcut averea tot prin comiterea de infracțiuni. Parcă îi aud pe unii parlamentari încercând să scape, invocând că se inversează sarcina probei. Nu se inversează. În primul rând, trebuie să vină procurorul și să dovedească că între averea pe care o ai în realitate și veniturile legale există o diferență de peste 10.000 de euro, trebuie să facă proba asta și să identifice bunurile pe unde le ai, casă prin cine știe ce insule, conturi etc., și atunci ăsta e un mijloc de apărare. După aia, e normal să-l întrebi: poți să justifici diferența? Nu poți să o justifici. Deci nu e o răsturnare a sarcinei probei și se practică deja în foarte multe țări și sunt și decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului care au spus că este foarte OK.

Un alt punct pe care îl prevede Directiva punerii sub sechestru și a confiscării este confiscarea de la terți.

Ce este confiscarea de la terți și ce aduce ea nou în legislația română?

Legislația română spune că poți confisca de la terți numai dacă terțul nu a cumpărat de bună-credință de la tine. N-a știut că e un bun care provine dintr-o infracțiune, atunci nu-l mai confiscăm. Directiva spune: se confiscă de la terți dacă i-ai făcut o donație terțului, dacă i-ai vândut un bun sub prețul pieței, că nu ai niciun interes să vinzi ceva sub prețul pieței, sau există orice alt indiciu că acea tranzacție către terț a ascuns de fapt schimbarea numelui proprietarului bunului. Și atunci se confiscă. Sigur că te uiți și la buna credință a terțului, dar, să fim serioși, dacă e o persoană apropiată și știe deja că e cercetată persoana de la care primește o donație sau copilul, sau nevasta care ia donația etc., atunci este evident că nu sunt de bună-credință. Și spune, de asemenea: orice alt element care arată că tranzacția de fapt a vrut să ia bunul de pe numele celui de la care trebuie să se confiște.

Directiva are o listă de infracțiuni unde este obligatorie confiscarea extinsă. Asta arată politica penală a UE, care spune: aceste infracțiuni sunt prioritare în aplicarea confiscării extinse, după care spune „și altele“ pentru care legea prevede o anumită pedeapsă. Dar important e să se vadă ce accentuează Directiva și deci UE.



Prima este corupția activă și pasivă, adică dai și iei, din sectorul public, corupția activă și pasivă din sectorul privat, fiindcă există corupție în sectorul privat, între două companii poate exista corupție sau între companie și stat. Apoi, corupția activă și pasivă care implică funcționarea instituțiilor Uniunii sau a statelor membre - dai sau iei tu, funcționar al UE, fie că ești la Bruxelles sau lucrezi la o instituție europeană oriunde în lume, fie că lucrezi la reprezentanța instituției europene din România, ești funcționar european. De asemenea, infracțiuni asimilate corupției, potrivit legii țării respective, în cazul nostru, potrivit legii române, și normelor internaționale.

A doua categorie sunt infracțiunile privind participarea la o organizație criminală, un grup de crimă organizată, cel puțin atunci când se produc beneficii economice. Și nu se poate face trafic de droguri, de prostituție, de femei, de copii, de arme, fără să fie o rețea de crimă organizată. A treia categorie prevăzută de Directivă este pornografia infantilă, dacă atragi, recrutezi un copil pentru a participa la pornografie, la activități pornografice sau profiți de el sau îl exploatezi, atunci se aplică confiscarea extinsă pentru cel care face acest lucru, care atrage copiii în pornografie infantilă. A patra categorie este interferența ilegală cu sistemele de date, indiferent de date, e vorba de date personale sau de alte date, pot fi date ale serviciilor, ale instituțiilor, orice fel de date, dacă o interferență e ilegală. Și, de asemenea, producerea pentru vânzarea, procurarea, importul, distribuția în orice fel a instrumentelor care sunt folosite pentru comiterea acestor infracțiuni.

În final, a cincea categorie - este vorba de orice infracțiune care este pedepsită cu o pedeapsă de cel puțin 4 ani. Acestea sunt cele cinci categorii din Directivă, la care România ar fi bine să adauge, că mai are în plus în art. 112 alin. 1 din Codul Penal, din confiscarea extinsă, introdus acum câțiva ani. Ce am văzut eu în proiectul MJ e că au pus doar orice infracțiune peste 4 ani și atunci ei au spus „intră toate“. Dar comentariul meu este următorul. Judecătorii nu vor aplica la toate confiscarea extinsă, trebuie să-i dai niște priorități. Dacă îi spui „aplică la toate cazurile“, mi-e teamă că n-o să aplice deloc sau o să aplice foarte puțin. E mult mai logic să-i dai niște priorități.

Viitorul este confiscarea civilă

Revenim la conceptul de confiscare fără condamnare. El nu este prezent în legislația românească.

Nu. E vorba de confiscarea civilă, pe care nu am reușit să o pun în această Directivă a confiscării, pentru că au fost alte state membre care s-au opus.

Ce state?

Mai multe, Spania, Germania. Confiscarea civilă se practică în Marea Britanie de foarte mulți ani, în Irlanda, în Bulgaria, chiar din perioada integrării europene, în momentul când au intrat în UE. Se practică în Italia, dar nu prin mijloace civile, ci penale, dar fără condamnare, că asta înseamnă confiscare civilă. Acum, de exemplu, Germania se gândește cum să introducă confiscarea civilă, pentru că viitorul acesta este, confiscarea civilă. Oricum, în această Directivă se prevede că urmează un studiu făcut de Comisie pe beneficiile confiscării civile, adică suma de bani, câți bani aduci înapoi la bugetul public, în buzunarele oamenilor. Iar ca europarlamentar, în grupul ECR al PE, voi atentă la acest studiu și voi face propuneri.

Ce înseamnă confiscarea civilă? Înseamnă că procurorii au de ales între a trimite pe cineva în judecată penală și a nu îl trimite și a merge pe confiscarea civilă. În general, dacă ai un grup mare de crimă organizată, de exemplu, ca să-i trimiți pe toți și să poți să confiști tot este foarte greu și procesele durează ani în șir și niciodată tu nu ai cum să prinzi toate infracțiunile comise de un grup sau de o persoană în toată viața lui. Îl prinzi într-un moment, atunci poți să-i faci probe dincolo de orice dubiu, care să ducă la condamnare. În unele cazuri poți să o alegi pe asta, dar în alte cazuri, în care ai grupuri mari și multe activități, se preferă varianta confiscării civile. Asta înseamnă că există, de exemplu, Oficiul de Recuperare a Averilor Ilegale, așa se numește în Irlanda, care, în numele statului, dă în judecată bunul, contul, nu te dă pe tine ca persoană și trebuie să dovedească că bunurile, conturile provin din activități nelegale, fără să ceară trimiterea la închisoare a ta sau a persoanelor respective. Și ăsta este un proces civil în fața unui judecător civil. Deci tot un judecător decide. Repet, e practicat în Marea Britanie și Irlanda de foarte mulți ani și cu mult succes, au confiscat foarte mult. De ce este viitorul? Pentru că toată lumea și-a dat seama că trebuie să aduci banii înapoi. Confiscarea civilă merge în civil pe principiul proporționalității. La confiscarea în penal, aceasta este precedată de o condamnare, fie că e condamnare doar pentru acele sume sau confiscare extinsă, omul acela riscă închisoare, privare de libertate și atunci probațiunea este foarte ridicată, nivelul de probațiune, dincolo de orice dubiu. În schimb, la confiscarea civilă omul nu riscă pierderea libertății, pentru că nu se cere trimiterea lui în judecată, la închisoare, nu se cere nicio pedeapsă, și atunci principiul probațiunii în civil este următorul: este mai probabil că banii sau bunurile respective provin din activități de natură penală decât că nu. Deci e principiul probabilității. Și știți ce se întâmplă? Dacă cineva vrea să intervină în proces, poate să spună: „hei, bunul acesta împotriva căruia voi v-ați îndreptat și vreți să-l confiscați e al meu“. În clipa aceea, tu trebuie să arăți că l-ai procurat legal. Și statisticile au arătat că în Irlanda de Nord și Marea Britanie în peste 80% din cazuri nimeni nu intervine în acele procese civile. Adică înghit în sec, scapă de pușcărie și rămân fără bunuri. Asta îți arată că e cel mai eficient mijloc și ăsta e viitorul și merge repede, probațiunea e mult mai simplă pentru că omul nu riscă închisoare. Dacă chiar e bunul lui și l-a dobândit legal, va interveni în proces și va face dovada asta și atunci nu i se va confisca.

La ei ați zis că merge repede, dar la noi, de exemplu, procurorii DNA s-au plâns de multe ori că...

Dar noi n-avem confiscarea civilă în România. Și confiscarea extinsă, și transpunerea Directivei, și apoi confiscarea civilă este lupta pentru care toți trebuie să ne unim s-o ducem ca să ne aducem banii înapoi, pe care și-i duc prin insule, și-i pitesc...

Aici voiam să vă ridic următoarea problemă, că procurorii s-au plâns de faptul că fiscul nu cooperează. Cum vor reuși să-și ia date și cum vom reglementa aceste raporturi între procurori și fisc, în momentul în care vedem că agenții ANAF nu sunt tocmai dispuși să ofere datele cerute de procurori în vederea confiscării?

Confiscarea e dispusă de judecători. Acum, toată lumea vorbește de procurori de parcă ei fac totul, asta ca să-i submineze. Arestează judecătorul, confiscarea o dispune judecătorul. După ce ai hotărârea definitivă de confiscare, astăzi, în România, cel care trebuie să o execute efectiv este ANAF, care ține de Ministerul de Finanțe și care execută mai pe sărite, pe unii da, pe unii nu. Au fost cazuri în care au secretizat confiscarea. De ce să o secretizăm? În foarte multe țări din Europa se confiscă în jumătate de zi, în câteva ore, nu stă nimeni la discuție.

Dar propunerea mea este alta. În afară de ANAF, deci Ministerul de Finanțe, la noi supraveghează confiscarea, adică executarea unei hotărâri până la capăt, judecătorul delegat. Acești judecători delegați stau ca delegați circa 3, 6, 9 luni, după care se reîntorc la instanță. Un astfel de judecător delegat, în opinia mea, nu va reuși, de cele mai multe ori, pe parcursul acestui mandat de 6 luni să execute o hotărâre. Eu nu spun că nu-și dau interesul, eu discut ca principiu. După părerea mea, singurul om care este interesat să-și vadă hotărârea executată până la ultima literă și confiscarea făcută până la ultimul leu, euro sau dolar sau ce o fi este judecătorul care a pronunțat soluția de confiscare definitivă. Eu aș pune sub acest judecător urmărirea și luarea oricărei măsuri pentru confiscare, inclusiv un ordin de percheziție sau un ordin de sechestrare de bunuri sau aducere de bunuri de pe nu știu ce insule. Pentru că acest judecător este cel care a gândit confiscarea, a văzut că banii nu provin legal și el e convins de măsura pe care a luat-o și va avea tot interesul să o vadă aplicată.

MCV a împiedicat clasa politică să desființeze DNA

Trecem la MCV. Pentru sau împotriva ridicării MCV?

Întotdeauna împotriva ridicării MCV.

De ce?

MCV a fost extrem de benefic societății românești, a fost extrem de benefic instituțiilor judiciare și ne-a ajutat pe toți ca țară, ca sistem juridic să mergem mai departe și destul de repede. Rapoartele MCV au contat extrem de mult. Mi-amintesc că erau vremuri când, de exemplu, se dădeau pedepse cu suspendare pentru corupție, adică corupția n-a fost considerată o faptă gravă și asta a fost criticat în unul-două rapoarte MCV și au început să vină pedepsele cu executare. Asta înseamnă că e un proces de învățare de fapt. Iar cei care fac rapoartele MCV și care vin aici în misiunile de verificare, de monitorizare și discută cu judecătorii și procurorii români și cu politicienii sunt judecători și procurori din statele membre, pe lângă cei de la Comisie. Sunt independenți și e o discuție de la judecător la judecător: corupția e o faptă gravă, da? - ne-o spunem unul altuia -, voi de ce n-o priviți așa? Deci au loc schimburi de experiență, practic. De asta spun că am evoluat.

În afară de asta, a împiedicat clasa politică să schimbe legislația sau să desființeze DNA, pentru că spune foarte clar în MCV, la lupta anticorupție, că cerința către România este să nu schimbe legislația pe care o folosește DNA, în special procedura de numire și revocare a procurorului șef al DNA și a procurorului general. Acum a început o întreagă nebunie cu schimbarea procedurii de numire, ceea ce ar fi o mare greșeală și un mare pas înapoi. Nu trebuie să ne fie rușine că avem MCV. Haideți să se termine în mod natural, atunci când condițiile sunt îndeplinite, pentru că el n-are nici o legătură cu Schengen. Și eu am spus: nu legați de Schengen.

Și cum știm când au fost adoptate reformele și faptul că acestea sunt ireversibile?

Și eu am crezut că sunt ireversibile în 2007, când mi se punea tot timpul această întrebare, înainte de integrare. Și doi-trei ani după aceea, când am crezut că la un moment dat politicienii sau oligarhii sau cei care ne bagă mâna în buzunar și se ating de banii publici vor spune: gata, nu mai merge, avem un sistem, avem instituții tari, ne prind, nu mai merge. Or, constat că ei nu spun asta, ei caută mijloace tot mai sofisticate prin care să nu fie ascultați, să nu fie prinși. Sau schimbă legile, cum a fost „marțea neagră“, când parlamentarii au votat să se scoată un sfert din Codul Penal, tot ce înseamnă infracțiune de serviciu, adică dacă ei comiteau un fals, pentru ei nu era fals, dacă ei comiteau un act de corupție, pentru ei nu era infracțiunea de corupție. Era ceva absolut de neimaginat.

Și intră și schimbarea procedurilor de numire în aceste tentative?

Da, intră și asta. CSM vrea neapărat trecerea propunerii de numire a procurorului general, adjuncții, a procurorului general al DNA, adjuncții, șefii de secție, sunt 33 de poziții de management de acest fel la Parchetul General, DIICOT și la DNA înapoi la CSM. Eu am câteva argumente împotriva acestei propuneri: 1) CSM este un organ colectiv, format din 19 membri. În afară de asta, votează secret. Un organ colectiv care mai votează și secret nu răspunde pentru nimic, orice decizie ar lua, nu răspunde nimeni pentru nimic. Ei sunt acolo pe 6 ani. Dacă decizia e proastă, nu știi cine e vinovat că l-a pus pe X procuror șef DNA sau procuror general. Și dacă nu știi cine e vinovat, nu poți să-l dai jos. 2) CSM este o instituție care încă nu și-a făcut tot ce are prin lege de făcut. Or, o instituție care nu și-a terminat treaba pe care o are deja prin lege nu este o instituție căreia să-i mai dai ceva să facă. Ei trebuie să facă managementul instanțelor, de exemplu, care să fie prietenoase cu oamenii, trebuie să facă ghidul pedepselor, ca să n-avem o pedeapsă pentru fapte apropiate sau similare, una de 3 luni și alta de 10 ani. Sau să facă unificarea practicilor judiciare ca să nu ne ducem ca la loterie în justiție. Au promovarea judecătorilor, au concursurile. Nu trebuie în niciun caz să primească bugetul, că ei vor și bugetul. Ei or să se transforme într-un Minister al Justiției. Or, nu există asta nicăieri în lume, nici măcar în statele postcomuniste care au mai creat CSM-uri din astea, consilii judiciare să le spunem, că au diverse nume. 3) În orice stat trebuie să existe o politică penală. Să presupunem că în România rata criminalității este foarte mare, pe o anumită infracțiune sau pe mai multe infracțiuni. Și atunci sunt alegeri și vine un partid care spune: eu voi reduce rata criminalității sau voi reforma justiția sau voi face asta, legat de justiție. Și vine la putere și vede că n-are nici un instrument, că toate sunt la CSM, care este independent și nu răspunde în fața nimănui. Nu se poate așa ceva. Nu poți să înlocuiești Ministerul Justiției, care are un ministru care răspunde politic sau care răspunde, că e tehnocrat sau e membru de partid, pentru ceea ce face într-un guvern. Nu există nicăieri în lume așa ceva.

Și acum să vă spun reversul. Cum e acum, e un ministru, are cap și nume, față, da? Cum am fost eu. Am făcut propuneri, Monica Macovei l-a propus pe X pe funcția de procuror șef DNA, sau pe funcția de procuror general, sau pe funcția de procuror șef de secție. Dacă s-a dovedit că X, cel propus, numit apoi de președinte, și-a făcut treaba, atunci lumea zice „bravo“. Dacă s-a dovedit că nu și-a făcut treaba, mă ia la rost. Și să știți că poți și să dai afară un ministru, e mult mai ușor să dai afară un ministru. Pe CSM, niciodată. Nu poți să schimbi CSM pe o numire proastă. Răspunderea individuală este cheia democrației. Nu există răspundere colectivă. Fără răspundere individuală nu facem nimic.

Revenind la MCV, ce e cu această propunere a monitorizării extinse, venită din zona Parlamentului European, de care s-a vorbit în ultimele săptămâni foarte mult la București?

Este un raport făcut din proprie iniţiativă (aşa se numeşte) a unei deputate olandeze din Gruparea ALDE şi care propune un mecanism pentru verificarea situaţiei de fapt şi a legislaţiei din statele membre, din perspectiva statului de drept şi a drepturilor omului. Noi avem Articolul 7 în Tratatul Uniunii Europene, despre care am mai discutat în România, care se raportează la 2, în fine, şi care spune că, atunci când un stat membru încalcă grav şi în mod repetat, în mod persistent drepturile omului sau statul de drept...

... criteriile politice...

... atunci se pot lua sancţiuni împotriva lui, mergând inclusiv până la suspendarea unor drepturi, inclusiv până la dreptul de a vota în Consiliu, pe o perioadă determinată. Bun, asta exista. S-a pornit de două-trei ori o procedură de genul ăsta, dar niciodată nu s-a dus până la capăt.

Vă referiţi la Austria şi Ungaria, din câte îmi aduc eu aminte.

Da. Unii vorbeau şi la noi despre asta în 2012.

Ce spune acest raport făcut din proprie iniţiativă, care practic e un fel de recomandare: hai să facem un alt mecanism, care să verifice tot - şi situaţia drepturilor omului, şi a statului de drept - şi care să fie unic pentru toate statele membre. Și care să înlocuiască două lucruri: MCV pentru România şi Bulgaria şi sistemul de raportare pe corupţie şi, respectiv, anticorupţie care există acum, din 2012 (la doi ani o dată, pentru toate statele membre, Comisia Europeană face un raport pe situaţia corupţiei şi a măsurilor anticorupţie luate).

Acum, eu sunt pentru drepturile omului, categoric, noi avem foarte multe rezoluţii pe drepturile omului. Dar ideea în sine e că tu ai două mecanisme care funcţionează - MCV în România-Bulgaria şi acest mecanism de raportare pe anticorupţie pe toate statele membre. Mie mi se pare lipsit de logică să le dau la o parte şi să creez ceva ce nu ştiu cum o să meargă. Şi vă spun eu că statele membre nu or să fie de acord să fie verificate aşa, pe tot.

Bun, că a venit vorba de ALDE şi ca susţinătoare a menţinerii MCV, aţi fost acuzată în ţară, în special din zona PSD şi a partidului domnului Tăriceanu, de lipsă de patriotism şi denigrarea ţării. Cum răspundeţi acestor acuzaţii, mai ales că ele au fost extinse la actualul guvern, acuzat că serveşte interese străine?

Ceea ce fac PSD sau ALDE - că e tot aia PSD sau ALDE -, prin cureaua de transmisie Antena 3 şi alte posturi, este a turna aşa, câte o picătură fierbinte în urechea omului până când crede. Ceea ce fac eu şi ceea ce am făcut toată viaţa este exact invers decât ce spun ei. Am peste 20 de cazuri câştigate pentru cetăţeni români la CEDO, cât eram avocat. După aceea, am scos cinci steguleţe roşii pe justiţie şi am intrat în Uniunea Europeană. PSD ne-a lăsat cu ele. Cine este trădător şi cine îşi iubeşte ţara: cine a ajutat să intre România în Uniunea Europeană sau cine a împiedicat să intre România în Uniunea Europeană? Când Năstase a plecat în 2004 ne-a lăsat cu cinci steguleţe roşii: pe marea corupţie – n-aveam niciun caz; pe reforma justiţiei – nu exista, nu începuse; pe drepturi de autor; pe spălare de bani – nu exista infracţiunea, nu era niciun caz; şi pe fraudă. Deci cine a trădat ţara? Ţara a trădat-o PSD, care o fură şi care nu o iubeşte, că dacă o iubeşti n-o furi. Şi dacă o iubeşti vrei să intre în Uniunea Europeană. Şi atunci eu întreb: dar de ce nu am intrat şi noi în 2004, odată cu celelalte state est-europene? Tocmai pentru că au făcut aceste lucruri.

Mai departe: cum să-mi trădez ţara, când eu mă zbat trei ani de zile să fac Directiva confiscării la Bruxelles ştiind că se aplică în România şi cu gândul la România, ca românii să-şi recupereze banii furaţi de politicieni români sau de alţii, oricum, luaţi din bugetele publice? Deci sunt minciuni.

Interviu realizat de CRISTIAN CÎMPEANU

Ion COJA. 23 decembrie 1989: Cu cine s-a întâlnit Nicolae Ceaușescu la București, în clădirea MApN?

23 decembrie 1989: Cu cine s-a întâlnit Nicolae Ceaușescu la București, în clădirea MApN?

18 noiembrie 2016

de Ion Coja

3 comentarii

În dimineața zilei de 23 decembrie 1989 Nicolae Ceaușescu a fost adus la București, la Ministerul Apărării Naționale! De ce ni se ascunde acest „detaliu”? Cu cine s-a întâlnit Ceaușescu și ce au discutat?


La câteva luni după desfășurarea mascaradei pe care unii încă o mai numesc revoluție, am avut ocazia să discut cu un martor ocular al celor petrecute în curtea Ministerului Apărării Naționale în dimineața zilei de 23 decembrie 1989. Mărturia respectivă a sunat cam așa, în rezumat:
„În dimineața zilei de 23 decembrie mai multe zeci de ofițeri și subofițeri am fost desfășurați în lanț de trăgatori în curtea ministerului, cu spatele la clădirea centrală, spunându-ni-se că atunci când vom primi comanda, să privim numai înainte, căci este așteptat un atacat asupra ministerului în acel moment. Când s-a anunțat momentul și am primit comanda să privim numai înainte, eu am auzit un zgomot de motoare în spatele nostru și, deoarece locul în care mă aflam îmi permitea, m-am întors să văd ce se întâmplă în spatele nostru. Așa l-am văzut pe Nicolae Ceaușescu coborînd dintr-un TAB, moment când căciula de blană neagră i-a alunecat peste ochi. Imaginea a fost dată pe TV de mai multe ori, faza s-a petrecut în curtea MApN, în dimineașa zilei de 23 decembrie 1989.”
Nu mi-a fost greu să-mi dau seama cât de importantă este această informație. Cunoscând regula jocului, am înțeles de ce persoana în cauză, la data aceea, ezita să declare public ce a văzut. Dar am înțeles că aștepta de la mine să fac caz de această informație, adică s-o fac publică pentru a-i obliga pe cei în cauză să vină cu explicațiile necesare, obligatorii!
Acum, când, pe neașteptate, Parchetul General anunță închiderea dosarului privind crimele din decembrie 1989, mă văd obligat să fac cunoscut numele celui care l-a văzut „pe Nicolae Ceaușescu coborînd dintr-un TAB, moment când căciula de blană neagră i-a alunecat peste ochi. Imaginea a fost dată pe TV de mai multe ori, faza s-a petrecut în curtea MapN, în dimineașa zilei de 23 decembrie 1989.”
Este vorba de domnul IULIAN MOISESCU, comandant al cavalerilor de Malta din România, fost parlamentar. O persoană publică, cunoscută. Nu i-am mai cerut acceptul pentru a face acum această dezvăluire. Sper ca organele abilitate, măcar acum, vor lua în cercetare și analiză această informație: Nicolae Ceaușescu a fost adus la discuții înainte de a fi asasinat prin rușinosul proces din 25 decembrie. Avem dreptul să aflăm măcar acum cu cine a purtat Ceaușescu discuții pe 23 decembrie, ce fel de discuții, ce i s-a cerut și ce a refuzat Ceaușescu de a ajuns în fața plutonului de execuție?!
Bașca miza procesului: ce mai rămâne din cumplitele crime ale lui Ceaușescu dacă organizatorii procesului au fost dispuși să ducă tratative cu Ceaușescu?! Cu autorul unor crime atât de teribile nu stai la tocmeală, la negocieri, la discuții!… 
Sper că domnul IULIAN MOISESCU, mai presus de orice un om de onoare, va putea aduce, pe lângă propria mărturie detaliată, și o listă cu camarazii alături de care în dimineața zilei de 23 decembrie 1989 au apărat clădirea MApN…
Precizez că discuția mea cu dl IULIAN MOISESCU a avut loc la sediul Uniunii Vatra Românească, unde domnul IULIAN MOISESCU a funcționat o vreme împreună cu dl colonel ANDREI PĂSĂREANU, într-un birou pus la dispoziție de UVR. Așa ne-am cunoscut și ne-am apropiat unul de altul. La una din discuțiile pe acest subiect am avut și un martor, fost subordonat al dlui IULIAN MOISESCU înainte de 1989…
Eu am înțeles la vremea respectivă că dl IULIAN MOISESCU, în poziția sa de militar, nu putea face caz de acea informație și mi-o plasa mie pentru ca eu, ca publicist și comentator politic, să o fac publică, să o pun la dispoziția tuturor. Nu cred că mai este cazul să arăt importanța excepțională a faptului că organizatorii loviturii de stat l-au adus pe Ceaușescu la o discuție cu cineva împuternicit de Kremlin să poarte această discuție!… O voi face separat, în alt material. Deocamdată mă simt dator să raportez ce am făcut eu după ce am intrat în posesia teribilei informații.
La vremea aceea eram senator, anii 1992-96. În toamna lui 1992 în Senat s-a constituit o comisie de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, sub preșidenția lui Sergiu Nicolaescu. Am fost printre cei care am protestat de la tribuna Senatului: Sergiu Nicolaescu nu avea ce căuta în comisie nici ca membru măcar, necum ca președinte, dat fiind că fusese implicat în desfășurarea evenimentelor și în mod normal trebuia să dea el explicații în fața comisiei. Activitatea comisiei debuta cu un abuz, cu o abatere de la normele juridice elementare. Și a ținut-o tot așa, până la desființare…
Mi-am dat seama că rostul comisiei nu era să afle adevărul și să-l ofere publicului, poporului român și posterității. Comisia, cel puțin prin unii dintre membrii ei, a lucrat ca să ascundă adevărul, să ascundă acele aspecte care puneau în primejdie interesele și imaginea publică a celor care au organizat și derulat atât de prostește, de iresponsabil, așa zisa revoluție. Menirea numitei comisii era să afle ce se știe, ce s-a aflat de unii sau de alții despre ce s-a întâmplat propriu zis, pentru a le oferi celor vinovați de carnagiul din decembrie 1989 posibilitatea de a-și ascunde mai bine vinovăția, trădarea, crimele…
Nu insist. Deocamdată. Menționez însă prestația corectă, mai presus de orice complicitate cu asasinii, a senatorilor Sabin Ivan și Șerban Săndulescu. Activitatea lor în comisie mi-a fost mai bine cunoscută. Pe Șerban Săndulescu l-a costat viața încercarea de a afla adevărul despre criminalii din decembrie 1989… Știu ce vorbesc când fac această afirmație.
În căutarea unor confirmări, m-am adresat unor persoane cu posibilități de a se informa mai mari decât ale mele. Mai întâi dlui general Marin Lungu, ieșit la pensie chiar în 1989. Multă lume îl cunoaște pentru isprăvile sale ca copil de trupă în timpul WW2, isprăvi povestite de domnul Dumitru Radu Popescu în filmul Prea mic pentru un război așa de mare…  S-a interesat printre colegi și a găsit trei persoane care i-au confirmat că în ziua de 23 decembrie, adică a doua zi după ce a fost arestat, Ceaușescu a fost adus la București, la sediul MApN.
L-am întrebat și pe colegul meu de arme, procurorul Teodor Jipa, coleg de birou cu bine cunoscutul procuror Dan Voinea. Chiar de la acesta, întrebându-l, Doru Jipa a aflat că „Ceaușescu a fost adus la București, unde a avut discuții cu cineva de la ambasada URSS”…
Am sperat că după 1966, odată cu venirea la Cotroceni a lui Emil Constantinescu, voința de a se afla adevărul va fi mai mare, mai reală. M-am înșelat. Am insistat pe lângă Gavrilă Dejeu, ministrul de interne, pe care îl cunoșteam din Parlament. Pur și simplu a eschivat să stea de vorbă pe acest subiect.
În fine, mai adaug două elemente sigure, certe, care vin în sprijinul informației, a ipotezei enunțate:

1. Ceaușescu a fost arestat pe 22 decembrie, în jurul orei 14,30. În seara zilei de 22 decembrie, pe la orele 21, a apărut la TV însuși Ion Iliescu, care a anunțat tot natul românesc că arestarea lui Nicolae Ceaușescu nu a fost confirmată! Repet: în seara zilei de 22 decembrie noi am fost trimiși la culcare de dl Ion Iliescu cu informația că nu, nu se confirmă arestarea lui Nicolae Ceaușescu!

Apoi, următorul anunț, despre arestarea lui Ceaușescu, s-a produs abia în după amiaza zilei de 23 decembrie! Înregistrările emisiunilor din cele două zile stau mărturie. Am cerut explicații pentru această ciudată întârziere, de la Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu și alți protagoniști ai evenimentelor, dar nu le-am primit, s-au dat în altă vorbă. Deci, o întrebare simplă, pe care am mai pus-o de zeci de ori: de ce s-a anunțat așa de târziu arestarea lui Nicolae Ceușescu, cu o întârziere de peste 24 de ore?

2. Colonelul Andrei Kemenici, în amintirile sale din acele zile de 22-25 decembrie, spune că pe 23 decembrie, de teama unui atac, i-a scos pe cei doi Ceaușescu din unitate, în mare secret, și i-a dus la o remiză din câmp, unde aceștia au fost păziți toată ziua de 2(doi) subofițeri… Cine să creadă asemenea prostie?! Singura parte de adevăr este aceea că Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost scoși din incinta regimentului, unde erau păziți de sute de militari și duși în altă parte. Până aici este adevărat, pentru că foarte mulți din regiment au asistat la îmbarcarea celor doi în TAB. Logica dispare în varianta imaginată de ulterior generalul Kemenici: doi subofițeri îi apărau mai bine decât întreaga unitate militară?!

Am avut o discuție pe acest subiect cu Adrian Păunescu, pe vremea emisiunilor sale de neuitat de la Antena 1. Ziarist înnăscut, iar nu făcut, Adrian Păunescu a organizat imediat o dezbatere, o noapte de nesomn, la care alături de mine au mai participat Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu, iar la telefon a intervenit și generalul Kemenici, fostul comandant de la Târgoviște, care l-a avut pe Ceaușescu în custodie. Evident, toți trei susțineau sus și tare că Ceaușescu nu a fost adus la București.
I-am pus însă de două ori în încurcătură pe revoluționarii Nicolaescu și Voiculescu. Mai întâi când am întrebat cu ce ocazie a fost filmat Nicolae Ceaușescu coborînd din TAB, în celebra imagine cu căciula „pe-o ureche”. Adică, Ceaușescu fiind arestat și încarcerat, cu ce ocazie Ceaușescu a mai fost urcat într-un TAB? Ce deplasare a făcut Ceaușescu în acel TAB, de unde și până unde s-a deplasat atât de bine păzit? Răspunsul, răspuns de mântuială în timpul emisiunii, a fost încropit ceva mai coerent abia în cartea scrisă ulterior de dl general, când, pentru ziua de 23 decembrie, se recunoaște că Ceaușescu a fost scos din clădirea comandamentului, dar nu pentru a fi adus la București, ci pentru a fi mutat într-o remiză, la câmp, unde Ceaușeștii au fost păziți de doi subofițeri. Pasămite, păziți de doi militari, iar nu de un întreg regiment, prețioșii deținuți ar fi fost mult mai în siguranță… Răspuns pentru prostit proștii!
A doua încurcătură, nici până azi lămurită de versiunea oficială, este de ce arestarea lui Ceaușescu, petrecută în ziua de 22, pe la ora 15, a fost anunțată la TV abia a doua zi, pe la orele 17? Din păcate nu am avut cartea amintită cu mine, astfel că adversarii mei s-au dat de ceasul morții să-i convingă pe telespectatori că arestarea a fost anunțată încă din după amiaza zilei de 22 decembrie. Eu că nu, ei că da, până ne-am trezit că intervine în emisiune, venind chiar în studiou, celebrul Titi Enache, despre care toată lumea bună știa că a stat în clădirea TV vreo zece zile, începând in 22 decembrie 1989. Scriitor și ins pasionat de istorie, Titi Enache s-a simțit în zilele acelea ca peștele în apă. Adică știa tot ce a fost la TV în acele zile, mai puțin lucrurile pe care unii au ținut să nu le spună sau să le recunoască vreodată. Cum ar fi bunăoară discuția lui Petre Roman la telefon, purtată în limba rusă, din sediul TV, cu un personaj neidentificat, în zorii zilei de 23 decembrie…
Așadar ne contraziceam, cuvîntul meu împotriva cuvîntului dumnealor Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu, când a apărut Titi Enache, semeț și categoric: Domnilor, este așa cum spune domnul profesor: arestarea lui Ceaușescu a fost anunțată publicului românesc abia în ziua de 23 decembrie, în jurul orei 17…
Din păcate, acea emisiune nu a avut consecințele firești. Nici unul dintre istoricii revoluției lui pește nu a catadicsit să înregistreze măcar ca pe o curiozitate, ca pe o aberație, ca pe o ipoteză fie ea și extrem de fantezistă, informația că Nicolae Ceaușescu a fost adus de la Târgoviște la București în ziua de 23 decembrie 1989…
Nefiind în firea mea să cedez în chestiuni de interes public atâta vreme cât consider că am dreptate, am făcut oarecari cercetări, nu sistematice,  prin care am identificat noi martori, unul dintre ei fiind domnul Nica Leon, care de mai multe ori s-a arătat dispus să relateze cele văzute cu propriii ochi în ziua de 23 decembrie.
Am mai vorbit despre acest aspect al „revoluției” la OTV și DDTV, când am avut ocazia. Ultima oară la Nașu, la o emisiune cu Grigore Cartianu, care nu și-a dat seama ori s-a făcut că nu-și dă seama cât de importantă este informația pe care o ofeream. Fiind moderator, a trecut mai departe fără să-i pese. Cum Grigore Cartianu este autorul unei cărți, scrise cu documentarea necesară, cum se face că nu a aflat de aducerea lui Nicolae Ceaușescu la București?!
Și mai ales, atât Cartianu, cât și alți istorici ai revoluției, de ce niciunul nu m-a căutat să-mi ceară deslușiri, explicații și, mai ales, să-mi ceară sursa?!
Nu știu dacă le-aș fi oferit-o fără să-i cer voie dlui MOISESCU, IULIAN MOISESCU. Dar acum ofer tuturor informația completă! Domnul IULIAN MOISESCU sunt convins că nu mi-o va lua în nume de rău!
Mai fac o precizare: de îndată ce am deschis site-ul www.ioncoja.ro, în mai multe rânduri am scris despre informația primită de la domnul IULIAN MOISESCU. Fără să-i dau numele. Cine este curios să afle detalii mai multe asupra chestiunii este invitat pe site, la căsuța caută din colțul de sus, dreapta, unde să completeze „23 decembrie” și i se va pune la dispoziție câteva zeci de texte lămuritoare.
Aș zice că mi-am făcut datoria! Dar decizia Parchetului General de a da NUP pentru mii de crime, pentru câteva zeci de criminali, mă face să mă simt și mai vinovat pentru ezitările și stângăciile mele, din decembrie 1989 și din anii care au urmat.
Neconsolat și adânc întristat,
Ion Coja
28 octombrie 2015
*
Post scriptum noiembrie 2016. Sunt ani buni de zile de când pun în discuție publică cele de mai sus. Sper că acum, când se redeschide dosarul crimelor din decembrie 1989, să fie audiați și martorii invocați mai sus.

Redobândirea cetăţeniei române [cazurile cetățenilor israelieni]

 http://telaviv.mae.ro/node/264

Pentru persoanele care au avut cetăţenia română şi au pierdut-o, art. 10 din Legea 21/1991 reglementează trei situaţii de redobândire:
a) Pentru cei care au renunţat la cetăţenia română şi au obţinut o altă cetăţenie (cum este cazul cetăţenilor israelieni), art. 10, al.1 din lege, precizează condiţiile prevazute de art. 8 lit. b, c, d, e, respectiv:

• dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;
• a împlinit vârsta de 18 ani;
• are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;
• este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străiniătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român”.

b) Cei care au renunţat la cetăţenia română şi nu au dobândit o altă cetăţenie (au devenit şi rămas apatrizi) – art. 10, al. 3 din lege (nu este cazul pentru israelieni).

c) Pentru cei cărora cetăţenia română le-a fost retrasă, fără voia lor (nu este cazul pentru israelieni) precum şi urmaşilor de gr. I şi II, art. 10 indice 1 prevede posiblitatea acordării şi cere drept condiţii prevederile art.8, lit.b, c, e şi f, respectiv:

• dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;
• a împlinit vârsta de 18 ani;
• este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
• cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;

Cererea de redobândire a cetăţeniei române, întemeiată pe prevederile art. 10, al.1, art. 10, al. 3 şi art. 10, indice 1 din lege, se formulează în limba română, se depune la Ambasadele sau Oficiile Consulare ale României sau la Ministerul Justiţiei, Comisia pentru Probleme de Cetăţenie, personal ori, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică şi este însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
La Ambasadă se primesc numai cereri întocmite pe prevederile art. 10, al. 1 şi art. 10, indice 1. Cererile întocmite conform art. 8, trebuie depuse direct la Ministerul Justiţiei, Comisia pentru Probleme de Cetăţenie la Bucureşti.
Verificarea îndeplinirii condiţiilor legale se face, de către consul, la depunerea dosarului.
Dosarul privind redobândirea cetăţeniei române trebuie sa conţină:

• Cerere pentru efectuarea de servicii consulare;
• Cerere pentru redobândirea cetăţeniei;
• declaraţia privind neapartenenţa la operaţiuni antidemocratice şi antiromâneşti;
• declaraţia privind domiciliul (în România sau în străinătate);
• declaraţia privind unicitatea cererii;
• certificatul de naştere românesc – original şi copie xerox (şi de căsătorie, daca există);
• dovada pierderii/clarificării cetăţeniei române (vezi Nota de mai jos), original şi copie;
• schimbări de nume (la cerere, prin căsătorie) – acte ce se prezintă apostilate, traduse şi legalizate în limba română, numai original;
• paşaport (original şi copie xerox pagina informatizată şi eventualele modificări);
• cazier judiciar israelian, original, tradus, legalizat şi apostilat – valabil 1 an;
• cazier judiciar român – original, valabil 6 luni;
• dosar (din carton) cu şină (pentru îndosarierea actelor).

Notă:
Dovada pierderii cetăţeniei române se obţine pe calea unei cereri de clarificare a cetăţeniei române ce se depune la Ambasadă – Secţia Consulară (vezi Clarificarea Cetăţeniei Române).
Pentru cei născuţi în afara României sunt necesare, în plus, acte de origine ale părinţilor/părintelui român / fost cetăţean român.

Conform legii române, părintele care solicită cetăţenia română poate solicita această cetăţenie şi pentru copiii minori (sub 18 ani); în asemenea cazuri sunt necesare, suplimentar, şi următoarele documente:

• acordul celuilalt părinte (cetăţean străin)
• o declaraţie/cerere din partea minorului care are 14 ani împliniţi.

Taxele consulare:

1. Cererile de redobândire a cetăţeniei conform art.10, aliniat 1:

340 NIS - taxă de cerere;
930 NIS - taxă de autentificare (3 declaraţii x 310 NIS);
160 NIS/document - taxă legalizare copii acte (în funcţie de situaţie).

2. Cererile de redobândire a cetăţeniei conform art. 10, indice 1, sunt gratuite; se percep doar taxele de autentificare şi legalizare.