Dan Șova versus Wilhelm Filderman
Publicat de admin in Publicistică.Varia pe 13.09.2012 | 5 comentarii
Se dă textul următor, apărut în „Cotidianul” din 10.10.2012:
Dan Şova, despre afirmaţiile referitoare la Holocaust
Având în vedere reactivarea în spaţiul public a unui subiect regretabil, al cărui protagonist am fost în luna martie a acestui an, precum şi lansarea unor atacuri la adresa mea, ce vizează perpetuarea artificială a respectivei teme, doresc să fac următoarele precizări:
Afirmaţiile pe care le-am făcut, în cadrul unei emisiuni tv, despre Holocaustul din România sunt absolut greşite. Am înţeles imediat acest lucru, mi-am asumat public greşeala şi am retractat, fără rezerve, cele declarate. Sunt un om de carte şi un politician responsabil şi doresc să subliniez, încă o dată, că a fost vorba despre o eroare, nu despre convingeri. O eroare regretabilă cauzată de necunoaşterea temeinică a tragicelor evenimente prin care a trecut poporul evreu în timpul celui de al doilea război mondial.
Imediat după acel regretabil moment, m-am retras din prim-planul vieţii politice româneşti pentru a studia şi a-mi completa informaţiile cu privire la acea perioadă tragică în istoria poporului evreu. Am fost la Washington, la Muzeul Holocaustului, unde am avut acces la foarte multe documente care probează şi atestă Holocaustul din România.
Astăzi am certitudinea informaţiei istorice care arata, neîndoielnic, faptul ca în România, în timpul regimului mareşalului Antonescu (1940 – 1944) au fost peste 250.000 de victime din rândul comunităţii evreieşti din România şi ca, în acelaşi timp, membri ai aceleiaşi comunităţi au fost deportaţi în lagăre de concentrare şi expropiaţi de averi.
Am citit si am văzut mărturiile cutremurătoare despre trenurile morţii Iaşi-Călăraşi sau Iaşi-Podul Iloaiei. Am aflat informaţii suplimentare despre pogromul de la Iaşi unde au fost asasinaţi peste 15.000 de evrei şi despre lagărul de concentrare cu evrei de la Călăraşi. Toate acestea sunt realităţi pe care nimeni nu le poate nega şi care m-au făcut să conştientizez încă o dată grava eroare în care m-am plasat. Trebuie să cunoaştem aceste lucruri, să ni le asumăm, să avem grijă ca aşa ceva să nu se mai întâmple şi să dăm comunităţii evreieşti din România toată recunoaşterea pentru suferinţele prin care au trecut.
Ştiu că cele afirmate de mine în acea emisiune au provocat indignare şi nemulţumire în rândul comunităţii evreieşti. Tocmai de aceea, am considerat că pentru a îndrepta greşeala făcută, regretul şi scuzele publice trebuie dublate de acţiuni care să exprime compasiunea faţă de victimele şi familiile victimelor Holocaustului. Astfel, la iniţiativa mea, Institutul Social Democrat va introduce, începând de anul acesta, un curs de studiere a istoriei Holocaustului în România, curs care se va bucura de sprijinul Institutului Ellie Wiesel din Bucureşti.
De asemenea, am decis să mă implic ferm în procesul legislativ de înăsprire a legislaţiei împotriva rasismului şi antisemitismului.
Sper ca toate aceste precizări să lămurească pe deplin subiectul şi să stopeze orice încercare de speculare politică a acelui moment regretabil de la începutul anului.
Dan Şova,
Ministru pentru Relaţia cu Parlamentul
și se propune următorul comentariu:
Domnule Dan Șova,
La insistențele unor tineri colaboratori, care au o părere foarte bună despre dumneavoastră, am citit în ziarul „Cotidianul” textul prin care ați retractat afirmațiile făcute la un moment dat cu privire la Mareșalul Ion Antonescu și politica sa față de evrei, holocaust, pogrom etc. Deduc din textul dvs că ați făcut inițial afirmații favorabile la adresa românilor, în general, și a guvernării Ion Antonescu, în mod special. Vă felicit pentru acel moment și deplâng momentul când ați retractat cele afirmate în primă instanță, la un post TV, dacă nu mă înșel. Fiind eu în această materie un fel de Stan Pățitul, știu și înțeleg ce a urmat după emisiunea respectivă pentru un tînăr politician ca dumneavoastră. Vina nu este numai a dumneavoastră dacă ați retractat vorbele de bine rostite despre români, în definitiv! Zic „despre români”, căci, dacă Ion Antonescu este acuzat de asasinarea a sute de mii de evrei, este evident că de ucis nu el a ucis, ci subordonații săi din Armată și Jandarmerie, adică românii! Părinții mei și bunicii dumneavoastră!
Să fi ucis românii sute de mii de oameni, nevinovați și fără nicio apărare?!… Să fim serioși! Chiar vă vine a crede?!
Vina principală, pentru faptul că ați fost pus în situația nefericită de a retracta un adevăr rostit în auzul publicului, nu este a dumnevoastră, cum vă acuză unii, ci este vina altora, inclusiv a subsemnatului, care până acum nu ne-am învrednicit să impunem adevărul cu privire la situația evreilor din România în perioada 1939-1945. Este vina în primul rând a istoricilor noștri, în frunte cu cei academici! Inclusiv Dinu Giurescu! Care lasă generațiilor viitoare, drept moștenire rușinoasă, acceptarea minciunii! Ce calcule meschine v-au determinat, domnilor academicieni, să plecați augusta frunte la binefacerile dezertării?! Încă mai aveți timp să vă salvați sufletul vîndut pe mai nimic!… Iată, domnilor academici, pentru abținerea voastră de la spunerea și susținerea adevărului istoric plătesc oameni tineri și, în fapt, nevinovați! Situație propice pentru a li se deforma caracterul, pentru a se transforma sufletește din oameni în ne-oameni! Acesta este rezultatul anilor de minciună și ascundere a adevărului istoric în chiar casa pe care poporul român a ridicat-o întru apărarea limbii române și a istoriei naționale: Academia Română!
…Unii dintre noi au rostit acest adevăr, așa cum l-ați rostit și dumneavoastră, domnule Șova, alții au adus și dovezi, mai mult sau mai puțin concludente, dar nu am reușit să impunem acest adevăr! De aceea eu și alți români apropiați de vârsta mea nu avem dreptul să-i blamăm pe tinerii români care, din motive de strategie curriculară (?!), pentru a-și proteja cariera, pentru „a trece puntea”, se fac frate cu ne-fratele și acceptă oribila minciună despre părinții și bunicii lor. Putem însă conta pe ceea ce acești tineri, inclusiv Dan Șova, știu și nutresc în sufletul lor. Și mă rog la Dumnezeu să le ofere cât mai degrabă prilejul de a se comporta după singur imboldul inimii, al adevărului. După calculele mele acest prilej se va ivi mai curând decât cred bursierii și stipendiații holocaustului. Acești mercenari vor da curând socoteală pentru mișelia lor!…
În schimb, adversarii adevărului s-au priceput să impună o lege, o lege absurdă, pe care, totuși, le e rușine (sic!) s-o aplice! O lege prin care spunerea adevărului despre guvernarea Ion Antonescu este pedepsită! Legea lui Adrian Năstase! Am înțeles, domnule Șova, că v-ați luat angajamentul solemn că vă veți implica personal pentru ca legea respectivă să se înăsprească și să fie aplicată fără menajamente. Bine faceți: prin aducerea în fața justiției a celor care susțin că românii nu au fost implicați ca autori în niciun pogrom, genocid sau holocaust, se va face un mare serviciu adevărului. Și iată de ce:
Justiția, pentru a condamna pe cineva, are bunul obicei de a se întemeia pe o cercetare juridică serioasă, pe administratea unor probe bine verificate etc. Or, acuzațiile de pogrom, genocid, holocaust aduse românilor nu s-au întemeiat pe nicio probă valabilă în justiție! Lucrul acesta se va face vădit pentru toată lumea odată cu aplicarea ordonanței „Adrian Năstase” și aducerea în fața tribunalului a primului român tras la răspundere penală pentru afirmația că românii nu sunt capabili să producă un genocid, indiferent sub ce guvernare! Cel mult românii pot să fie victimele unui genocid!, ceea ce s-a și întâmplat, dar aceasta este altă poveste. Din păcate, de data asta, o poveste tare adevărată.
Este însă și alt subiect…
Ne întoarcem la al nostru: față cu decizia dvs atât de avântată de a-i pedpsi „mai aspru” pe cei care ar mai gândi cum gândeați dumneavoastră în urmă cu câteva luni, mă ofer să fiu ținta acestor represalii atât de ilegitime, dar perfect legale. Sunt bun de saftea! M-am săturat de celelalte represalii, făcute în afara cadrului juridic! Represaliile din lumea academică, literară, politică etc. Nu glumesc și nu fac retorică ieftină: reclamați-mă, domnule Șova, eventual pentru textul de față, și cereți pedepsirea mea. S-ar putea ca un asemenea gest să vă folosească în carieră. Mie îmi va folosi cu siguranță. Nu în cariera politică, încheiată de-acum, ci în disputa cu activiștii minciunii, pe care aș vrea s-o închei la un scor cât mai concludent pentru toată lumea, într-un meci final disputat în cadrul cel mai juridic cu putință: în instanță!… Repet: vorbesc foarte serios! Vreau proces!…
Altminteri, pentru cei care au luat în serios gestul dumneavoastră de a vă pune cenușă în cap, de a retracta și abjura etc., foarte pe scurt voi spune adevărul, voi face încă o dată afirmațiile în temeiul cărora să mi se poată aplica, înăsprită de domnul ministru Dan Șova, „legislația împotriva rasismului și antisemitismului”.
Așadar:
1. În ianuarie 1941, când istoriografia mercenară și manipulată consemnează așa zisul „pogrom de la București”, soldat cu asasinarea 121 de evrei de către legionari, documente foarte clare dovedesc că așa zisa „rebeliune legionară” a fost o diversiune anti-legionară și anti-românească pusă la cale de evreii comuniști și de serviciile secrete, cu sprijinul masiv al Moscovei și al serviciilor speciale britanice, poate chiar și germane. Ion Antonescu nu a cunoscut rolul ticălos jucat de Eugen Cristescu, șeful Siguranței, în planificarea și desfășurarea acestor evenimente. În mod semnificativ, deși au fost aduși în fața justiției sute de legionari, dintre care majoritatea au fost condamnați cu cea mai mare asprime, mulți executați, niciunul nu a fost acuzat de asasinarea vreunui evreu, nici măcar a celor de la Abator. Acuzațiile de acest gen au fost aduse numai și numai în presă. Într-o „anumită presă”! Cea din Sărindari, gras plătită prin „ajutorul roșu”! Nici măcar după 23 august 1944 nu s-au cercetat penal, juridic, acele fapte. După o serie de documente, evreii declarați asasinați erau, mulți dintre ei, cadavre din vreme pregătite și păstrate la morga… Exact ca la Timișoara, în decembrie 1989! Să fi fost aceeași mână?
2. La Iași, în iunie 1941, ca urmare a actelor de diversiune în serviciul aviației sovietice, au fost arestați circa (1) 100 de evrei de către Poliția română și condamnați la ani de temniță. Comenduirea germană a considerat că cei 100 de evrei arestați sunt prea puțini în raport cu gravitatea actelor de trădare și terorism săvârșite de evrei. Drept care au trecut la represalii proprii, a căror răspundere o poartă exclusiv armata germană: s-au făcut (2) sute de arestări, mulți dintre cei arestați au fost împușcați pe străzile Iașului, sute de evrei au fost îmbarcați în trenuri de marfă și evacuați din Iași, cu destinația Călărași, unde nu au ajuns decât o parte dintre evreii arestați, mulți murind pe drum, un drum care a durat câteva zile. Pe tot acest parcurs, Iași-Călărași, evreii arestați de armata germană au fost la bunul plac al acesteia. Drept carerăspunderea pentru evreii morți la Iași revine exclusiv armatei germane. La Călărași evreii au trecut în răspunderea autorităților românești. În trei ani și ceva, la Călărași, nu a murit niciun evreu a cărui moarte să fie cauzată de regimul din lagăr sau de vreo acțiune represivă românească. La fel, dintre cei 100 de evrei arestați de poliția română și condamnați la închisoare pentru acte de sabotaj, toți erau în viață în vara lui 1944, când au fost eliberați de Armata Roșie…
După război, la Cernăuți și Haifa s-au ținut două procese care au identificat în persoană cine au fost vinovați de „pogromul de la Iași”. Numai ofițeri și soldați germani, câțiva dintre ei, aflați în boxa acuzațiilor, și-au recunoscut faptele. Niciun român printre cei acuzați!
3. Transnistria… Circa 300.000 (trei sute de mii) de evrei asasinați de români. Nici urmă de cadavre însă!… La Auschwitz cică au fost arse milioane de cadavre… Așa o fi, căci nemții aveau și niște cuptoare! Dar în Transnistria ce s-a întâmplat cu cele 300.000 de cadavre?!… La TVR am auzit un așa zis istoric dând vina pe câinii vagabonzi: cadavrele evreilor au fost mâncate de câine! De aceea n-a rămas nicio urmă!…
Hal de explicație științifică!
Din sutele de argumente care contrazic teza oficială a Holocaustului, am să prezint unul singur. Vă rog, domnule Șova, să mă urmăriți cu atenție:
Transnistria, ca teritoriu ocupat militar de români, a avut un guvernator civil: profesorul universitar de drept administrativ GEORGE ALEXIANU. Comunitatea internațională a evreilor a reclamat la Crucea Roșie situația evreilor deportați în Transnistria, susținând că acești evrei erau supuși unui regim de exterminare. La aceste reclamații au reacționat mai multe instanțe internaționale neutre, astfel că în Transnistria, cu acordul și deplinul sprijin al autorităților românești, aceste instanțe au putut efectua anchete și cercetări la fața locului. S-au implicat în acest sens Crucea Roșie Internațională, Vaticanul și Corpul diplomatic din București, fiecare cu propria sa anchetă. Fiecare a dat același verdict: nici urmă de regim de exterminare! Nici urmă de genocid etc!
Este spectaculoasă și merită introdusă în manualele școlare decizia cu care s-a încheiat ancheta Vaticanului: guvernatorului român al Transnistriei, în semn de recunoștință publică și internațională a prestației sale în duhul omeniei creștinești, i s-a acordat cea mai înaltă distincție a papalității: Urbis et Orbis. În anul acela, numai lui George Alexianu i s-a acordat această cinste! Autor: Papa Pius al XII-lea, vestitul.
Mai vestit decât acesta a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Când a venit la București în istorica sa vizită, Papa Ioan Paul a dat o recepție, la care i-a invitat și pe românii cărora Vaticanul le recunoștea merite speciale în raport cu misiunea Bisericii pe Pământ. Printre aceștia s-a numărat și domnul Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, criminalul de război pe care Tribunalul Poporului l-a condamnat la moarte în 1946 și executat, odată cu Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Picky Vasiliu… Domnul Șerban Alexianu nu avea niciun merit personal pentru care să fie invitat să sărute mâna Papei. Convocarea sa avea o singură justificare și semnificație: Papa Ioan Paul al II-lea a vrut astfel să confirme „sentința” dată de Vatican în 1943 în privința lui George Alexianu și să infirme sentința criminală a completului de judecată comunist din 1946. Mai presus de toate însă, gestul Papei exonerează poporul român de acuzația de genocid. Nu era cu putință un genocid în Transnistria de care să nu se facă vinovat și guvernatorul guberniei respective! Dacă acesta nu este vinovat de vreo crimă împotriva umanității, înseamnă că în Transnistria nu a existat o politică de genocid! Nu a existat genocid, domnule Șova! Burați-vă! Ați avut dreptate!
…Mă mai întind puțin la vorbă și relatez următoarea întâmplare, și ea demnă de manualele școlare avute în vedere de dl Șova: teritoriul sovietic „vremelnic” ocupat de germani a fost împărțit în opt gubernii (provincii), fiecare cu un guvernator de origini diverse: polonez, ucrainean, leton, rus etc. Printre ei și un român, George Alexianu. La sfârșitul războiului, din ordinul lui Stalin toți acești guvernatori, în număr de unsprezece, au fost arestați și judecați în fața poporului, în capitala provinciei. Cu consemnul ca și o singură acuzație de abuz, de fărădelege, venită din partea populației, să fie suficientă pentru ca fostul guvernator să fie ridicat în ștreang! Ceea ce s-a și întâmplat, spânzurătoarea fiind instalată chiar la locul de judecată, în piața centrală a orașului! Au fost spânzurați toți foștii guvernatori, ca criminali de război, cu o singură excepție: dintre miile de cetățeni sovietici, mulți dintre ei evrei, aflați în piața centrală a Odesei, nici măcar unul nu a formulat vreo acuzație la adresa lui George Alexianu! Astfel că spânzurătoarea pregătită de autorități a rămas la Odesa fără „obiectul muncii”!
Fantastic moment! Moment de excelență românească cum puține mai găsești în istoria lumii, nu numai a românilor! Cum „memorabilă” este și soarta lui George Alexianu: dat înapoi autorităților de la București, acestea au înscenat procesul „marii trădări naționale”, iar George Alexianu, absolut nevinovat, a ajuns să fie condamnat și executat în numele poporului român!… Ce părere aveți, domnule Dan Șova? Tînăr și plin de elanuri nobile cum sunteți, nu vă găsiți puțin timp și pentru acest subiect: repunerea românilor în dreptul de a ști adevărul despre acest veritabil erou național care a fost și este George Alexianu?!… În privința mareșalului părerile sunt mai împărțite, dar despre George Alexianu nu există voce care, din 1946 și până azi, să fi susținut că marele profesor a avut soarta pe care o merita!…
Cât privește averile evreiești confiscate de autorități, vă propun să intrați pe www.ioncoja.ro și să căutați prin textele de la rubrica Holocaust așa numitul Testament al lui Wilhelm Filderman. Eu vă ofer acum numai un fragment din acest text de căpătâi pentru oricine abordează subiectul pe care regretați atât de amarnic că l-ați tratat cinstit, așa cum v-a dictat inima:
Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte a Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Brodway at 71 St, declar următoarele :
“(…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.). Trebuie să subliniez că populaţia română nu este antisemită, iar vexaţiile de care au suferit evreii au fost opera naziştilor germani şi a Gărzii de Fier. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple :
Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina ;
El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menţionez acestea pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică”.
La Muzeul Holocaustului din capitala Statelor Unite ar trebui să se afle acest text, expus la loc vizibil. L-ați văzut cumva?
Oricum, sper să-l aveți în vedere pentru a fi cuprins în Cursul de studiere a istoriei Holocaustului din România pe care intenționați să-l promovați cu toate puterile de care dispuneți.
Înainte de a vă ura succes în această nobila întreprindere, vă rog să citiți și mărturiile de mai jos. Primele două sunt prilejuite de tragedia petrecută în Basarabia în iunie-iulie 1940. Cea de a treia mărturie vă sfătuiesc s-o raportați la Testamentul lui Filderman, redactat circa 15 ani mai târziu. Toate trei se cuvine să aibă aceeași destinație: manualul de istorie pe care îl preconizați.
a) Nicolae Iorga, articol de ziar:
„De ce atâta ură?
Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ.
Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, cari şi–au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută.
De unde atâta ură ?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră ?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.
Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul.
Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”
b) Carol al II–lea, Jurnal
„ La 29 Iunie 1940 :“Excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evreii, care atacă şi–i insultă pe ai noştri ; au fost ofiţeri batjocoriţi, unităţi desorganizate.”
La 30 Iunie : “Incidente, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S–au împuşcat funcţionari, s–au atacat chiar unităţi militare.”
La 1 Iulie : “Tot aceleaşi ştiri asupra exceselor şi agresiunilor din partea evreilor şi comuniştilor. Ele se fac mai ales asupra ofiţerilor care sunt adesea bătuţi şi degradaţi.”
La 3 Iulie : “Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s–au purtat într–un mod oribil. Asasinatele şi molestările mă fac să mă tem că se vor produce reacţii primejdioase. (s.n.)”
La 6 Iulie : “Ştirile din ţară sunt îngrijorătoare : purtarea evreilor din Basarabia şi Bucovina a fost aşa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacţie şi o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări.”
După instaurarea ocupaţiei sovietice în Basarabia şi Bucovina, comportamentul duşmănos faţă de români al evreilor s-a accentuat. Printre evrei a circulat în acea vreme zvonul, speranţa, încredinţarea că Stalin va permite transformarea Basarabiei în Republica Sovietică Socialistă Evreiască. Mulţi evrei din România, inclusiv din Bucureşti, au făcut cerere de emigrare în URSS, în Basarabia adică, în viitoarea – sperau ei – RSS Evreiască. Când, după un an, în iunie 1941, Armata Română a trecut Prutul şi a pornit războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, majoritatea evreilor din cele două ţinuturi, ştiindu–se vinovaţi de crime şi alte fărădelegi, s-au retras odată cu armata şi administraţia sovietică, nu înainte de a se deda la alte omoruri şi distrugeri materiale, lăsând în urmă sute de cadavre şi mii de locuinţe incendiate, fapte asupra cărora presa vremii şi documentele militare depun oricând mărturie. Oferim, în acest sens, textul scrisorii pe care, curând după începerea războiului, generalul Ion Antonescu i-a trimis-o fostului său coleg de şcoală Wilhelm Filderman, ca răspuns la scrisoarea prin care Filderman, lider al evreilor, reclama represaliile cărora le cădeau victime evreii din Basarabia şi Bucovina.
c) Ion Antonescu, scrisoare de răspuns
“ Domnule Filderman,
În două petiţii succesive îmi scrieţi de „tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sunteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România care sunt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.
Pentru a amesteca şi tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea fără vină, fără altă vină decât aceea de a fi evrei“.
Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia, să înţelegeţi Dvs. toţi, la timp, pe a mea care era aceea a unui neam întreg.
Vă gândiţi, v–aţi gândit ce s–a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi cu zi şi ceas cu ceas plătim cu mărinimie şi cu sânge, cu foarte mult sânge ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne–au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne–au primit la reîntoarcere şi ne–au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov ?
Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de această dată din acuzaţi în acuzatori, făcându–vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să–mi daţi voie să vă întreb, şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce aţi făcut Dvs., anul trecut când aţi auzit cum s–au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina faţă de trupele româneşti care se retrăgeau şi care până atunci apăraseră liniştea şi belşugul acestor evrei ? Vă reamintesc eu : Înainte chiar de apariţia trupelor sovietice, evreii ce apăraţi, din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut au omorât mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi.
Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit–o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i–au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.
Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs., şi pe care le puteţi afla oricând în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage ? Vă puteţi explica de ce înaintea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani cu buzunarele pline de grenade ?
V-aţi întrebat câţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi au fost îngropaţi înainte de a fi morţi. Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat–o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr–o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.
În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându–se temporar şi–au lăsat câţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Când au reluat înaintarea şi–au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi–au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s–au scos ochii, li s–a tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai domnule Filderman seama de spectacol ?
Te îngrozeşti ? Te înduioşezi ?
Te întrebi de ce atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit ?
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflet, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.
Plângeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii, nu cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs. atâta rău.
Mareşal Antonescu
19.X.1941
P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătându-le că are 4 copii.”
Cum vă spuneam: intrați pe www.ioncoja.ro și veți găsi și alte probe pentru a-l trimite în judecată pe autorul textelor, subsemnatul
ION COJA
Post scriptum: Adrian Năstase s-a făcut luntre și punte ca să emită Ordonanța rușinoasă prin care este incriminată spunerea adevărului istoric și respingerea celei mai grave acuzații aduse poporului român! Era ferm convins bietul Năstase că fără această cedare cariera sa politică va avea de suferit! Convins că actul său de trădare îi garantează postul de președinte al României! Nu a fost singurul act al lui Adrian Năstase de supunere plină de zel față de marii manipulatori ai istoriei. Să mai amintim câteva: (1)aducerea în Țară a osemintelor regelui sperjur și criminal Carol al II-lea, cu onoruri nemeritate, (2)prelungirea cu o zi a referendumului din 2003, (3)numeroasele privatizări pe nimic făcute în defavoarea intereselor românești etc., etc. Unde-i acum Adrian Năstase? Ce s-a ales din servilismul său? Credea că pentru a fi stăpân asupra românilor trebuie să te faci slugă la inimicii poporului român! Numai că nu este ușor să știi exact cine sunt adversarii popoarelor, ai poporului român! Iată unde l-a adus abaterea de la regula de aur a politicii: Țineți cu Țara, țineți cu Neamul! Căci numai așa va ține la voi și bunul Dumnezeu!
…Să vină deci poliția să mă aresteze pentru încălcarea ordonanței lui Adrian Năstase?!… Nu știu cum voi reacționa la asemenea onoruri publice. Probabil că-mi voi chema toți prietenii, să se bucure și ei! Aștept cu nerăbdare.
Dan Şova, despre afirmaţiile referitoare la Holocaust
Având în vedere reactivarea în spaţiul public a unui subiect regretabil, al cărui protagonist am fost în luna martie a acestui an, precum şi lansarea unor atacuri la adresa mea, ce vizează perpetuarea artificială a respectivei teme, doresc să fac următoarele precizări:
Afirmaţiile pe care le-am făcut, în cadrul unei emisiuni tv, despre Holocaustul din România sunt absolut greşite. Am înţeles imediat acest lucru, mi-am asumat public greşeala şi am retractat, fără rezerve, cele declarate. Sunt un om de carte şi un politician responsabil şi doresc să subliniez, încă o dată, că a fost vorba despre o eroare, nu despre convingeri. O eroare regretabilă cauzată de necunoaşterea temeinică a tragicelor evenimente prin care a trecut poporul evreu în timpul celui de al doilea război mondial.
Imediat după acel regretabil moment, m-am retras din prim-planul vieţii politice româneşti pentru a studia şi a-mi completa informaţiile cu privire la acea perioadă tragică în istoria poporului evreu. Am fost la Washington, la Muzeul Holocaustului, unde am avut acces la foarte multe documente care probează şi atestă Holocaustul din România.
Astăzi am certitudinea informaţiei istorice care arata, neîndoielnic, faptul ca în România, în timpul regimului mareşalului Antonescu (1940 – 1944) au fost peste 250.000 de victime din rândul comunităţii evreieşti din România şi ca, în acelaşi timp, membri ai aceleiaşi comunităţi au fost deportaţi în lagăre de concentrare şi expropiaţi de averi.
Am citit si am văzut mărturiile cutremurătoare despre trenurile morţii Iaşi-Călăraşi sau Iaşi-Podul Iloaiei. Am aflat informaţii suplimentare despre pogromul de la Iaşi unde au fost asasinaţi peste 15.000 de evrei şi despre lagărul de concentrare cu evrei de la Călăraşi. Toate acestea sunt realităţi pe care nimeni nu le poate nega şi care m-au făcut să conştientizez încă o dată grava eroare în care m-am plasat. Trebuie să cunoaştem aceste lucruri, să ni le asumăm, să avem grijă ca aşa ceva să nu se mai întâmple şi să dăm comunităţii evreieşti din România toată recunoaşterea pentru suferinţele prin care au trecut.
Ştiu că cele afirmate de mine în acea emisiune au provocat indignare şi nemulţumire în rândul comunităţii evreieşti. Tocmai de aceea, am considerat că pentru a îndrepta greşeala făcută, regretul şi scuzele publice trebuie dublate de acţiuni care să exprime compasiunea faţă de victimele şi familiile victimelor Holocaustului. Astfel, la iniţiativa mea, Institutul Social Democrat va introduce, începând de anul acesta, un curs de studiere a istoriei Holocaustului în România, curs care se va bucura de sprijinul Institutului Ellie Wiesel din Bucureşti.
De asemenea, am decis să mă implic ferm în procesul legislativ de înăsprire a legislaţiei împotriva rasismului şi antisemitismului.
Sper ca toate aceste precizări să lămurească pe deplin subiectul şi să stopeze orice încercare de speculare politică a acelui moment regretabil de la începutul anului.
Dan Şova,
Ministru pentru Relaţia cu Parlamentul
și se propune următorul comentariu:
Domnule Dan Șova,
La insistențele unor tineri colaboratori, care au o părere foarte bună despre dumneavoastră, am citit în ziarul „Cotidianul” textul prin care ați retractat afirmațiile făcute la un moment dat cu privire la Mareșalul Ion Antonescu și politica sa față de evrei, holocaust, pogrom etc. Deduc din textul dvs că ați făcut inițial afirmații favorabile la adresa românilor, în general, și a guvernării Ion Antonescu, în mod special. Vă felicit pentru acel moment și deplâng momentul când ați retractat cele afirmate în primă instanță, la un post TV, dacă nu mă înșel. Fiind eu în această materie un fel de Stan Pățitul, știu și înțeleg ce a urmat după emisiunea respectivă pentru un tînăr politician ca dumneavoastră. Vina nu este numai a dumneavoastră dacă ați retractat vorbele de bine rostite despre români, în definitiv! Zic „despre români”, căci, dacă Ion Antonescu este acuzat de asasinarea a sute de mii de evrei, este evident că de ucis nu el a ucis, ci subordonații săi din Armată și Jandarmerie, adică românii! Părinții mei și bunicii dumneavoastră!
Să fi ucis românii sute de mii de oameni, nevinovați și fără nicio apărare?!… Să fim serioși! Chiar vă vine a crede?!
Vina principală, pentru faptul că ați fost pus în situația nefericită de a retracta un adevăr rostit în auzul publicului, nu este a dumnevoastră, cum vă acuză unii, ci este vina altora, inclusiv a subsemnatului, care până acum nu ne-am învrednicit să impunem adevărul cu privire la situația evreilor din România în perioada 1939-1945. Este vina în primul rând a istoricilor noștri, în frunte cu cei academici! Inclusiv Dinu Giurescu! Care lasă generațiilor viitoare, drept moștenire rușinoasă, acceptarea minciunii! Ce calcule meschine v-au determinat, domnilor academicieni, să plecați augusta frunte la binefacerile dezertării?! Încă mai aveți timp să vă salvați sufletul vîndut pe mai nimic!… Iată, domnilor academici, pentru abținerea voastră de la spunerea și susținerea adevărului istoric plătesc oameni tineri și, în fapt, nevinovați! Situație propice pentru a li se deforma caracterul, pentru a se transforma sufletește din oameni în ne-oameni! Acesta este rezultatul anilor de minciună și ascundere a adevărului istoric în chiar casa pe care poporul român a ridicat-o întru apărarea limbii române și a istoriei naționale: Academia Română!
…Unii dintre noi au rostit acest adevăr, așa cum l-ați rostit și dumneavoastră, domnule Șova, alții au adus și dovezi, mai mult sau mai puțin concludente, dar nu am reușit să impunem acest adevăr! De aceea eu și alți români apropiați de vârsta mea nu avem dreptul să-i blamăm pe tinerii români care, din motive de strategie curriculară (?!), pentru a-și proteja cariera, pentru „a trece puntea”, se fac frate cu ne-fratele și acceptă oribila minciună despre părinții și bunicii lor. Putem însă conta pe ceea ce acești tineri, inclusiv Dan Șova, știu și nutresc în sufletul lor. Și mă rog la Dumnezeu să le ofere cât mai degrabă prilejul de a se comporta după singur imboldul inimii, al adevărului. După calculele mele acest prilej se va ivi mai curând decât cred bursierii și stipendiații holocaustului. Acești mercenari vor da curând socoteală pentru mișelia lor!…
În schimb, adversarii adevărului s-au priceput să impună o lege, o lege absurdă, pe care, totuși, le e rușine (sic!) s-o aplice! O lege prin care spunerea adevărului despre guvernarea Ion Antonescu este pedepsită! Legea lui Adrian Năstase! Am înțeles, domnule Șova, că v-ați luat angajamentul solemn că vă veți implica personal pentru ca legea respectivă să se înăsprească și să fie aplicată fără menajamente. Bine faceți: prin aducerea în fața justiției a celor care susțin că românii nu au fost implicați ca autori în niciun pogrom, genocid sau holocaust, se va face un mare serviciu adevărului. Și iată de ce:
Justiția, pentru a condamna pe cineva, are bunul obicei de a se întemeia pe o cercetare juridică serioasă, pe administratea unor probe bine verificate etc. Or, acuzațiile de pogrom, genocid, holocaust aduse românilor nu s-au întemeiat pe nicio probă valabilă în justiție! Lucrul acesta se va face vădit pentru toată lumea odată cu aplicarea ordonanței „Adrian Năstase” și aducerea în fața tribunalului a primului român tras la răspundere penală pentru afirmația că românii nu sunt capabili să producă un genocid, indiferent sub ce guvernare! Cel mult românii pot să fie victimele unui genocid!, ceea ce s-a și întâmplat, dar aceasta este altă poveste. Din păcate, de data asta, o poveste tare adevărată.
Este însă și alt subiect…
Ne întoarcem la al nostru: față cu decizia dvs atât de avântată de a-i pedpsi „mai aspru” pe cei care ar mai gândi cum gândeați dumneavoastră în urmă cu câteva luni, mă ofer să fiu ținta acestor represalii atât de ilegitime, dar perfect legale. Sunt bun de saftea! M-am săturat de celelalte represalii, făcute în afara cadrului juridic! Represaliile din lumea academică, literară, politică etc. Nu glumesc și nu fac retorică ieftină: reclamați-mă, domnule Șova, eventual pentru textul de față, și cereți pedepsirea mea. S-ar putea ca un asemenea gest să vă folosească în carieră. Mie îmi va folosi cu siguranță. Nu în cariera politică, încheiată de-acum, ci în disputa cu activiștii minciunii, pe care aș vrea s-o închei la un scor cât mai concludent pentru toată lumea, într-un meci final disputat în cadrul cel mai juridic cu putință: în instanță!… Repet: vorbesc foarte serios! Vreau proces!…
Altminteri, pentru cei care au luat în serios gestul dumneavoastră de a vă pune cenușă în cap, de a retracta și abjura etc., foarte pe scurt voi spune adevărul, voi face încă o dată afirmațiile în temeiul cărora să mi se poată aplica, înăsprită de domnul ministru Dan Șova, „legislația împotriva rasismului și antisemitismului”.
Așadar:
1. În ianuarie 1941, când istoriografia mercenară și manipulată consemnează așa zisul „pogrom de la București”, soldat cu asasinarea 121 de evrei de către legionari, documente foarte clare dovedesc că așa zisa „rebeliune legionară” a fost o diversiune anti-legionară și anti-românească pusă la cale de evreii comuniști și de serviciile secrete, cu sprijinul masiv al Moscovei și al serviciilor speciale britanice, poate chiar și germane. Ion Antonescu nu a cunoscut rolul ticălos jucat de Eugen Cristescu, șeful Siguranței, în planificarea și desfășurarea acestor evenimente. În mod semnificativ, deși au fost aduși în fața justiției sute de legionari, dintre care majoritatea au fost condamnați cu cea mai mare asprime, mulți executați, niciunul nu a fost acuzat de asasinarea vreunui evreu, nici măcar a celor de la Abator. Acuzațiile de acest gen au fost aduse numai și numai în presă. Într-o „anumită presă”! Cea din Sărindari, gras plătită prin „ajutorul roșu”! Nici măcar după 23 august 1944 nu s-au cercetat penal, juridic, acele fapte. După o serie de documente, evreii declarați asasinați erau, mulți dintre ei, cadavre din vreme pregătite și păstrate la morga… Exact ca la Timișoara, în decembrie 1989! Să fi fost aceeași mână?
2. La Iași, în iunie 1941, ca urmare a actelor de diversiune în serviciul aviației sovietice, au fost arestați circa (1) 100 de evrei de către Poliția română și condamnați la ani de temniță. Comenduirea germană a considerat că cei 100 de evrei arestați sunt prea puțini în raport cu gravitatea actelor de trădare și terorism săvârșite de evrei. Drept care au trecut la represalii proprii, a căror răspundere o poartă exclusiv armata germană: s-au făcut (2) sute de arestări, mulți dintre cei arestați au fost împușcați pe străzile Iașului, sute de evrei au fost îmbarcați în trenuri de marfă și evacuați din Iași, cu destinația Călărași, unde nu au ajuns decât o parte dintre evreii arestați, mulți murind pe drum, un drum care a durat câteva zile. Pe tot acest parcurs, Iași-Călărași, evreii arestați de armata germană au fost la bunul plac al acesteia. Drept carerăspunderea pentru evreii morți la Iași revine exclusiv armatei germane. La Călărași evreii au trecut în răspunderea autorităților românești. În trei ani și ceva, la Călărași, nu a murit niciun evreu a cărui moarte să fie cauzată de regimul din lagăr sau de vreo acțiune represivă românească. La fel, dintre cei 100 de evrei arestați de poliția română și condamnați la închisoare pentru acte de sabotaj, toți erau în viață în vara lui 1944, când au fost eliberați de Armata Roșie…
După război, la Cernăuți și Haifa s-au ținut două procese care au identificat în persoană cine au fost vinovați de „pogromul de la Iași”. Numai ofițeri și soldați germani, câțiva dintre ei, aflați în boxa acuzațiilor, și-au recunoscut faptele. Niciun român printre cei acuzați!
3. Transnistria… Circa 300.000 (trei sute de mii) de evrei asasinați de români. Nici urmă de cadavre însă!… La Auschwitz cică au fost arse milioane de cadavre… Așa o fi, căci nemții aveau și niște cuptoare! Dar în Transnistria ce s-a întâmplat cu cele 300.000 de cadavre?!… La TVR am auzit un așa zis istoric dând vina pe câinii vagabonzi: cadavrele evreilor au fost mâncate de câine! De aceea n-a rămas nicio urmă!…
Hal de explicație științifică!
Din sutele de argumente care contrazic teza oficială a Holocaustului, am să prezint unul singur. Vă rog, domnule Șova, să mă urmăriți cu atenție:
Transnistria, ca teritoriu ocupat militar de români, a avut un guvernator civil: profesorul universitar de drept administrativ GEORGE ALEXIANU. Comunitatea internațională a evreilor a reclamat la Crucea Roșie situația evreilor deportați în Transnistria, susținând că acești evrei erau supuși unui regim de exterminare. La aceste reclamații au reacționat mai multe instanțe internaționale neutre, astfel că în Transnistria, cu acordul și deplinul sprijin al autorităților românești, aceste instanțe au putut efectua anchete și cercetări la fața locului. S-au implicat în acest sens Crucea Roșie Internațională, Vaticanul și Corpul diplomatic din București, fiecare cu propria sa anchetă. Fiecare a dat același verdict: nici urmă de regim de exterminare! Nici urmă de genocid etc!
Este spectaculoasă și merită introdusă în manualele școlare decizia cu care s-a încheiat ancheta Vaticanului: guvernatorului român al Transnistriei, în semn de recunoștință publică și internațională a prestației sale în duhul omeniei creștinești, i s-a acordat cea mai înaltă distincție a papalității: Urbis et Orbis. În anul acela, numai lui George Alexianu i s-a acordat această cinste! Autor: Papa Pius al XII-lea, vestitul.
Mai vestit decât acesta a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Când a venit la București în istorica sa vizită, Papa Ioan Paul a dat o recepție, la care i-a invitat și pe românii cărora Vaticanul le recunoștea merite speciale în raport cu misiunea Bisericii pe Pământ. Printre aceștia s-a numărat și domnul Șerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, criminalul de război pe care Tribunalul Poporului l-a condamnat la moarte în 1946 și executat, odată cu Ion Antonescu, Mihai Antonescu și Picky Vasiliu… Domnul Șerban Alexianu nu avea niciun merit personal pentru care să fie invitat să sărute mâna Papei. Convocarea sa avea o singură justificare și semnificație: Papa Ioan Paul al II-lea a vrut astfel să confirme „sentința” dată de Vatican în 1943 în privința lui George Alexianu și să infirme sentința criminală a completului de judecată comunist din 1946. Mai presus de toate însă, gestul Papei exonerează poporul român de acuzația de genocid. Nu era cu putință un genocid în Transnistria de care să nu se facă vinovat și guvernatorul guberniei respective! Dacă acesta nu este vinovat de vreo crimă împotriva umanității, înseamnă că în Transnistria nu a existat o politică de genocid! Nu a existat genocid, domnule Șova! Burați-vă! Ați avut dreptate!
…Mă mai întind puțin la vorbă și relatez următoarea întâmplare, și ea demnă de manualele școlare avute în vedere de dl Șova: teritoriul sovietic „vremelnic” ocupat de germani a fost împărțit în opt gubernii (provincii), fiecare cu un guvernator de origini diverse: polonez, ucrainean, leton, rus etc. Printre ei și un român, George Alexianu. La sfârșitul războiului, din ordinul lui Stalin toți acești guvernatori, în număr de unsprezece, au fost arestați și judecați în fața poporului, în capitala provinciei. Cu consemnul ca și o singură acuzație de abuz, de fărădelege, venită din partea populației, să fie suficientă pentru ca fostul guvernator să fie ridicat în ștreang! Ceea ce s-a și întâmplat, spânzurătoarea fiind instalată chiar la locul de judecată, în piața centrală a orașului! Au fost spânzurați toți foștii guvernatori, ca criminali de război, cu o singură excepție: dintre miile de cetățeni sovietici, mulți dintre ei evrei, aflați în piața centrală a Odesei, nici măcar unul nu a formulat vreo acuzație la adresa lui George Alexianu! Astfel că spânzurătoarea pregătită de autorități a rămas la Odesa fără „obiectul muncii”!
Fantastic moment! Moment de excelență românească cum puține mai găsești în istoria lumii, nu numai a românilor! Cum „memorabilă” este și soarta lui George Alexianu: dat înapoi autorităților de la București, acestea au înscenat procesul „marii trădări naționale”, iar George Alexianu, absolut nevinovat, a ajuns să fie condamnat și executat în numele poporului român!… Ce părere aveți, domnule Dan Șova? Tînăr și plin de elanuri nobile cum sunteți, nu vă găsiți puțin timp și pentru acest subiect: repunerea românilor în dreptul de a ști adevărul despre acest veritabil erou național care a fost și este George Alexianu?!… În privința mareșalului părerile sunt mai împărțite, dar despre George Alexianu nu există voce care, din 1946 și până azi, să fi susținut că marele profesor a avut soarta pe care o merita!…
Cât privește averile evreiești confiscate de autorități, vă propun să intrați pe www.ioncoja.ro și să căutați prin textele de la rubrica Holocaust așa numitul Testament al lui Wilhelm Filderman. Eu vă ofer acum numai un fragment din acest text de căpătâi pentru oricine abordează subiectul pe care regretați atât de amarnic că l-ați tratat cinstit, așa cum v-a dictat inima:
Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte a Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Brodway at 71 St, declar următoarele :
“(…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti (s.n.). Trebuie să subliniez că populaţia română nu este antisemită, iar vexaţiile de care au suferit evreii au fost opera naziştilor germani şi a Gărzii de Fier. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momentele de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple :
Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina ;
El a dat paşapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menţionez acestea pentru a sublinia faptul că Poporul Român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul Ţării, şi-a demonstrat sentimentele de umanitate şi moderaţie politică”.
La Muzeul Holocaustului din capitala Statelor Unite ar trebui să se afle acest text, expus la loc vizibil. L-ați văzut cumva?
Oricum, sper să-l aveți în vedere pentru a fi cuprins în Cursul de studiere a istoriei Holocaustului din România pe care intenționați să-l promovați cu toate puterile de care dispuneți.
Înainte de a vă ura succes în această nobila întreprindere, vă rog să citiți și mărturiile de mai jos. Primele două sunt prilejuite de tragedia petrecută în Basarabia în iunie-iulie 1940. Cea de a treia mărturie vă sfătuiesc s-o raportați la Testamentul lui Filderman, redactat circa 15 ani mai târziu. Toate trei se cuvine să aibă aceeași destinație: manualul de istorie pe care îl preconizați.
a) Nicolae Iorga, articol de ziar:
„De ce atâta ură?
Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ.
Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, cari şi–au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută.
De unde atâta ură ?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră ?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.
Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul.
Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”
b) Carol al II–lea, Jurnal
„ La 29 Iunie 1940 :“Excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evreii, care atacă şi–i insultă pe ai noştri ; au fost ofiţeri batjocoriţi, unităţi desorganizate.”
La 30 Iunie : “Incidente, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S–au împuşcat funcţionari, s–au atacat chiar unităţi militare.”
La 1 Iulie : “Tot aceleaşi ştiri asupra exceselor şi agresiunilor din partea evreilor şi comuniştilor. Ele se fac mai ales asupra ofiţerilor care sunt adesea bătuţi şi degradaţi.”
La 3 Iulie : “Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s–au purtat într–un mod oribil. Asasinatele şi molestările mă fac să mă tem că se vor produce reacţii primejdioase. (s.n.)”
La 6 Iulie : “Ştirile din ţară sunt îngrijorătoare : purtarea evreilor din Basarabia şi Bucovina a fost aşa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacţie şi o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări.”
După instaurarea ocupaţiei sovietice în Basarabia şi Bucovina, comportamentul duşmănos faţă de români al evreilor s-a accentuat. Printre evrei a circulat în acea vreme zvonul, speranţa, încredinţarea că Stalin va permite transformarea Basarabiei în Republica Sovietică Socialistă Evreiască. Mulţi evrei din România, inclusiv din Bucureşti, au făcut cerere de emigrare în URSS, în Basarabia adică, în viitoarea – sperau ei – RSS Evreiască. Când, după un an, în iunie 1941, Armata Română a trecut Prutul şi a pornit războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, majoritatea evreilor din cele două ţinuturi, ştiindu–se vinovaţi de crime şi alte fărădelegi, s-au retras odată cu armata şi administraţia sovietică, nu înainte de a se deda la alte omoruri şi distrugeri materiale, lăsând în urmă sute de cadavre şi mii de locuinţe incendiate, fapte asupra cărora presa vremii şi documentele militare depun oricând mărturie. Oferim, în acest sens, textul scrisorii pe care, curând după începerea războiului, generalul Ion Antonescu i-a trimis-o fostului său coleg de şcoală Wilhelm Filderman, ca răspuns la scrisoarea prin care Filderman, lider al evreilor, reclama represaliile cărora le cădeau victime evreii din Basarabia şi Bucovina.
c) Ion Antonescu, scrisoare de răspuns
“ Domnule Filderman,
În două petiţii succesive îmi scrieţi de „tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sunteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România care sunt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.
Pentru a amesteca şi tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea fără vină, fără altă vină decât aceea de a fi evrei“.
Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia, să înţelegeţi Dvs. toţi, la timp, pe a mea care era aceea a unui neam întreg.
Vă gândiţi, v–aţi gândit ce s–a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi cu zi şi ceas cu ceas plătim cu mărinimie şi cu sânge, cu foarte mult sânge ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne–au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne–au primit la reîntoarcere şi ne–au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov ?
Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de această dată din acuzaţi în acuzatori, făcându–vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi. Să–mi daţi voie să vă întreb, şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce aţi făcut Dvs., anul trecut când aţi auzit cum s–au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina faţă de trupele româneşti care se retrăgeau şi care până atunci apăraseră liniştea şi belşugul acestor evrei ? Vă reamintesc eu : Înainte chiar de apariţia trupelor sovietice, evreii ce apăraţi, din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut au omorât mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem dovezi.
Aceiaşi ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit–o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i–au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.
Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs., şi pe care le puteţi afla oricând în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage ? Vă puteţi explica de ce înaintea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani cu buzunarele pline de grenade ?
V-aţi întrebat câţi din ai noştri au căzut omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi au fost îngropaţi înainte de a fi morţi. Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sunt acte de ură, împinsă până la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat–o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr–o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.
În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându–se temporar şi–au lăsat câţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Când au reluat înaintarea şi–au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi–au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s–au scos ochii, li s–a tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai domnule Filderman seama de spectacol ?
Te îngrozeşti ? Te înduioşezi ?
Te întrebi de ce atâta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit ?
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflet, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.
Plângeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii, nu cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs. atâta rău.
Mareşal Antonescu
19.X.1941
P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape, arătându-le că are 4 copii.”
*
Cum vă spuneam: intrați pe www.ioncoja.ro și veți găsi și alte probe pentru a-l trimite în judecată pe autorul textelor, subsemnatul
ION COJA
Post scriptum: Adrian Năstase s-a făcut luntre și punte ca să emită Ordonanța rușinoasă prin care este incriminată spunerea adevărului istoric și respingerea celei mai grave acuzații aduse poporului român! Era ferm convins bietul Năstase că fără această cedare cariera sa politică va avea de suferit! Convins că actul său de trădare îi garantează postul de președinte al României! Nu a fost singurul act al lui Adrian Năstase de supunere plină de zel față de marii manipulatori ai istoriei. Să mai amintim câteva: (1)aducerea în Țară a osemintelor regelui sperjur și criminal Carol al II-lea, cu onoruri nemeritate, (2)prelungirea cu o zi a referendumului din 2003, (3)numeroasele privatizări pe nimic făcute în defavoarea intereselor românești etc., etc. Unde-i acum Adrian Năstase? Ce s-a ales din servilismul său? Credea că pentru a fi stăpân asupra românilor trebuie să te faci slugă la inimicii poporului român! Numai că nu este ușor să știi exact cine sunt adversarii popoarelor, ai poporului român! Iată unde l-a adus abaterea de la regula de aur a politicii: Țineți cu Țara, țineți cu Neamul! Căci numai așa va ține la voi și bunul Dumnezeu!
…Să vină deci poliția să mă aresteze pentru încălcarea ordonanței lui Adrian Năstase?!… Nu știu cum voi reacționa la asemenea onoruri publice. Probabil că-mi voi chema toți prietenii, să se bucure și ei! Aștept cu nerăbdare.
Figura unui Gelu Voican-Voiculescu, sau a unui Gheorghe Iscru, iradiind in multimea de gravitoni anonimi, sint revelatoare pentru componenta adunarii.
Cei care nu fac parte din gasca tracomanilor si totusi s-au nimerit la gala sint, in parte, naivi, neinformati sau(mai stii?) poate masochisti de o specie mai aparte. Ii recunoasteai repede dupa semnul nedumeririi, imposibil de disimulat. Intre acestia, cei mai pacaliti vor fi fost romanii veniti tocmai din Basarabia, Serbia sau Australia, sa asigure decorul unui spectacol grotesc, cu care pina la urma ti-e jena ca esti contemporan.
N-au fost, dar sa-i facem! Cum? Mare lucru! Ponegrim, aplicam legea (lui nastase!) si gata! CONCLUZIE: ROMANII NU AU VOIE SA FIE PATRIOTI! Caz penal!
Iar in ceea ce priveste o sursa de informatii, Filderman este foarte important intrucat a fost un reprezentant de elita al evreilor din Romania.
Suntem abia în 13.09. (septembrie) 2012.