Treceți la conținutul principal

ION PETRESCU. INTERVIU Cu Miron Manega, rebelul dogmatic


ION PETRESCU INTERVIU Cu Miron Manega, rebelul dogmatic 

Sursa http://adevarul.ro/international/europa/interviu-miron-manega-rebelul-dogmatic-1_5232c05cc7b855ff567a611a/index.html

La malul Mării Negre am întâlnit un jurnalist, cu peste 2000 de articole, dintre cele mai diverse, un scriitor cu cărţi de poezie, ca SALONUL REFUZAŢILOR, şi eseuri, precum antologicul DE CE URÂM FEMEILE? Un bărbat care a urmat liceul militar, apoi şcoala militară, la Sibiu, de unde a decis să îşi asume o altă condiţie umană, precum singur recunoaşte: "Dezertor din durată,/ scriu acum ce-am mai scris,/ eu soldatul ucis/ într-o altă armată." De acelasi autor Drama căpitanului magistrat Constantin Balosache Lecţia de demnitate a emisarilor Majestăţii Sale Regele Mihai I INTERVIU Generalul Alexandru Grumaz: „Noi românii nu punem mare preţ p... Acest interviu a fost precedat de discuţii în care m-am convins de universul imprevizibil, care poate sălăşlui în interiorul turnului de fildeş al unui compatriot ce este deja un personaj demn de un ciné-roman. Cu o experienţă inedită, chiar fascinantă, în publicistica autohtonă, cu o candoare la care ajung doar scriitorii ce au puterea de a trece de iniţialele orgolii personale, cu convingeri nicidecum convertibile, Miron Manega - pseudonimul cu care a fost "oficializat" Dumitru Manea, în 1985, la Cenaclul literar "Numele Poetului", condus de Cezar Ivănescu - mai face parte, în calitate de consultant, din Asociaţia Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România. Dialogul consemnat mai jos este o evaluare a unui român ce se uită la trecut cu duioşie, la prezent cu speranţă şi la viitor cu încredere, în generaţia următoare. 005 -M-a surprins faptul că sunteţi… ispravnic de concept, la website-ul CERTITUDINEA, o publicaţie electronică de cultură, spiritualitate şi atitudine. Care este acest concept? -Conceptul acestei platforme, creată în octombrie 2009, rezultă din chiar „declaraţia de principii” a site-ului. Este o alternativă la paradigma dilemei. Nu pentru că nu am avea îndoieli, căci numai proştii nu se îndoiesc, însă aceste îndoieli se referă la şansa de a reuşi, nu la justificarea morală a demersului, care este major şi smerit în acelaşi timp. Încercăm, nu să ridicăm catedrale, ci să plivim buruienile din grădini şi cimitire. Vrem să arătăm că realitatea românească profundă - aceea a preocupărilor, aşteptărilor şi deşteptărilor - este cu totul alta decât ceea ce ni se prezintă în ziare şi la televizor. Aceea este o realitate de nişă, periferică chiar, în niciun caz definitorie. Definitoriu este sistemul de valori care a generat tot ce avem mai bun în cultură. Vrem să arătăm că acest sistem de valori, corect abordat şi dimensionat, are şi target, şi audienţă. Vrem să creăm o platformă de vizibilitate publică, tuturor celor care au ceva important şi coerent de rostit în urgisita cultură română. Vrem, în ultimă instanţă, să susţinem demnitatea de a fi român, în locul ruşinii de a fi român, prin toate argumentele corecte, ce ne stau la îndemână. Pentru că nu e sănătos să te simţi vinovat pentru faptele ruşinoase ale unora, aşa cum nu e corect să te baţi în piept cu performanţele altora. Dar, felul în care ne raportăm la acestea, sensul şi scopul cu care lăudăm sau condamnăm, ne aşază pe fiecare în vecinătatea care ni se cuvine. cer -Aţi repetat de câteva ori cuvântul „vrem”. V-aţi exprimat la plural. Sunteţi mai mulţi? Cine sunteţi? -Dacă vă uitaţi în caseta tehnică, o să observaţi o ciudăţenie. Există un colegiu de redacţie alcătuit numai din „morţi” şi o listă de simpli colaboratori, printre care mă număr şi eu, fără niciun rang jurnalistic, care sunt „vii”. Coordonatorul editorial şi moral al tuturor – deci un fel de redactor şef – este Mihai Eminescu. Şi acum să vă răspund. În sensul strict al iniţiativei acestui proiect cultural, suntem câţiva: subsemnatul şi “colaboratorii” din caseta tehnică. În sensul mai larg, al apartenenţei la o comunitate spirituală, care desfide apologia deznădejdii, credem că e vorba de un popor. Există încă un popor român, din care nu ne e ruşine să afirmăm că facem parte. De aceea colegiul redacţional este alcătuit dintr-o echipă de profesionişti atemporali, prin urmare prezenţi: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Carmen Sylva, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru etc. Contemporaneitatea lor nu mai trebuie demonstrată, a făcut-o deja istoria. Suntem, aşadar, o echipă mare şi actuală, din care fac parte atât cei care întâmplător nu mai sunt, cât şi cei trăitori, care au apucat să fie, precum şi cei care îşi caută corect matca identităţii prin cultură. Cât priveşte funcţia simbolică de „ispravnic de concept” pe care mi-am arogat-o, ea sugerează paralelismul de sens cu vechea dregătorie de ispravnic, prin care titularul acesteia ducea la îndeplinire poruncile domneşti. -Cine vă porunceşte? -Strămoşii. De pildă, una dintre porunci a fost formulată de autorul primului proiect de ţară, Mihai Viteazu: „Pohta ce-am pohtit”! 004 -Mariana Cristescu este autoarea unui volum inedit, sugestiv intitulat MIRON MANEGA REBELUL DOGMATIC. Rebel faţă de cine? - Este o monografie. Prima monografie despre mine, deşi sunt încă în viaţă. Sau, cel puţin aşa cred (!)… Este a doua surpriză de proporţii pe care mi-o face viaţa. În 2008, ziarista Dana Andronie, de la Jurnalul Naţional şi poetul Laurian Stănchescu mi-au „furat” poeziile şi mi-au scos un volum de versuri, „Salonul Refuzaţilor”, la Editura Junimea. Apoi m-au chemat la lansarea cărţii mele, la Sala Oglinzilor de la USR, nespunându-mi a cui lansare este… Revin la întrebare: sunt rebel în raport cu tot ce încearcă să-mi anihileze identitatea. A mea şi a neamului meu. Această atitudine se bazează pe un cod de principii axiomatice, care pot fi considerate dogme. Şi, da, în acest sens, sunt într-adevăr dogmatic. Iar dogmele mele sunt, de fapt, acele certitudini de care vorbeam: mama, tata, strămoşii, istoria, Mihai Eminescu şi Dumnezeu. 002 -Aţi prezentat recent un film inedit, despre Mihai Eminescu. În ce scop şi cu ce convingeri? - Convingerile deja le-am expus, ele stau la baza acestui demers. Aş mai adăuga o observaţie tristă, făcută de reputatul bibliofil Ion C. Rogojanu, care a spus că „Eminescu e mai mult citat decât citit”. Într-adevăr, marele nostru poet – care este, de fapt, şi marele jurnalist – continuă să rămână necunoscut, deşi opera lui e publică. Dovadă acest film, care există demult, dar nimeni nu l-a luat în considerare, altfel decât ca pe un titlu oarecare, de pe o listă de inventar. Am avut privilegiul să fiu primul jurnalist care a semnalat în presă existenţa acestui film monumental ca importanţă, atât pentru cultura română în ansamblul ei, cât şi pentru cinematografia românească. „Eminescu, Veronica, Creangă” se numeşte filmul şi este primul documentar cinematografic despe viaţa lui Eminescu. E adevărat, într-un concept de triptic, în care sunt incluse şi celelalte două personalităţi cu care a interferat şi cărorar le-a „organizat” cumva destinul: Veronica Micle şi Ion Creangă. Ambii au murit în acelaşi an cu el. Filmul are aproximativ 20 de minute şi a fost realizat, în 1914, de Octav Minar, un cercetător controversat al vieţii lui Mihai Eminescu. Pelicula, considerată una dintre cele mai valoroase piese de tezaur, a fost descoperită, în urmă cu câţiva ani, la Arhiva Naţională de Filme, de pasionaţii bibliofili Ion C. Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Documentarul, recuperat şi recondiţionat integral, este creaţia Casei de Filme “Pathé”, iar imaginea poartă semnătura lui Victor de Bon. Filmul e presărat cu scene lirice, interpretate de artişti profesionişti - primele încercări de docudrama! -, iar poemele eminesciene sunt ilustrate artistic, cu filmări făcute la Veneţia şi în Egipt. Reamintesc că filmul a fost realizat în 1914 şi prezentat pentru prima oară publicului pe 31 ianuarie 1915, la Ateneul Român. Cu acest prilej a vorbit scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea… Cred că există, în această expunere, suficiente argumente care să releve importanţa colosală a acestei pelicule… - Un gest deosebit a fost acordarea unor replici, ale Plăcuţei de la Tărtăria, unor jurnalişti pe care îi preţuiţi. Care este motivaţia focalizării dumneavoastră pe această descoperire a arheologului Nicolae Vlasa? - Da, pentru mine, aceste plăcuţe au o importanţă simbolică extraordinară, în ciuda eludării sau escamotării lor de către istoricii români. Ceea ce, pentru mine, rămâne o mare enigmă, în condiţiile în care specialiştii străini s-au pronunţat: ele reprezintă cea mai veche scriere de pe Terra! Mai veche cu peste 1.500 de ani decât cea sumeriană. Am confecţionat din lut ars mai multe replici ale uneia dintre aceste plăcuţe, pentru a le dărui, cu diverse prilejuri, unor persoane capabile de reflecţie pe această temă. De altfel, această plăcuţă reprezintă şi logo-ul revistei CERTITUDINEA… 001 -Ce nu v-am întrebat şi aţi dori să se mai ştie despre scriitorul şi publicistul cu care am onoarea să fiu acum în dialog? - Cred că aş fi vrut să mă întrebaţi când mi-am descoperit identitatea şi cine mi-au fost mentorii. Aş răspunde că, fapt extrem de ciudat, mi-am descoperit identitatea naţională înainte de cea personală. S-a întâmplat în Liceul Militar, absolvit în 1975, prin profesorii mei de limba şi literatura română Constantin şi Elena Giurgincă - foşti studenţi ai lui George Călinescu, respectiv Tudor Vianu - şi profesorul de istorie Ştefan Mihăilescu, ex-student al lui Iorga. Vă imaginaţi cam ce au avut ei să-mi transmită. Cât priveşte identitatea personală - vocaţională mai exact -, aceasta s-a desăvâşit - deşi nu sunt sigur că s-a desăvârşit - în preajma a doi mentori scriitori: Tudor George (Ahoe) şi Cezar Ivănescu. 006 -Cum caracterizaţi fenomenul demonstraţiilor de stradă organizate de tinerii din Bucureşti şi alte mari oraşe, pentru apărarea bogăţiilor din subsolul Munţilor Apuseni? -Ceea ce se întâmplă acum în România are toate datele unui miracol. De unde au apărut copiii ăştia? Ce-i determină să protesteze? Şi de ce sunt atât de mulţi, din ce în ce mai mulţi? Şi cum de nu pot fi manipulaţi, nici de politicieni, nici de mass-media, nici de jandarmi? Sunt tineri, ingenioşi, dinamici, creativi şi imprevizibili. Creează nuclee de protest în mai multe locuri, ca să nu poată fi înconjuraţi de forţele de ordine ci, dimpotrivă, ei să fie cei care le înconjoară. Sunt paşnici dar, din când în când, rup lanţul de jandarmi pentru a-şi afirma autoritatea faptului că nu sunt controlaţi. Îşi extind vizibilitatea mărşăluind pe bulevardele Capitalei şi scandând: „Ieşiţi din casă/ Dacă vă pasă!”. Toate acestea sunt strategii de luptă. Vor avea de înfruntat însă o întregă tornadă de diversiuni. Una este în derulare. Vă amintiţi cum a rezolvat Ion Iliescu problema Pieţii Universităţii? A chemat minerii. Acelaşi lucru se întâmplă acum, într-o formă mai „cu faţă umană”: minerii protestează împotriva protestatarilor, intrând în galerie. Este aceeaşi paradigmă a învrăjbirii populaţiei. Formal, minerii au dreptate, căci este legitimă dorinţa lor de a avea locuri de muncă. Ceea ce nu înţeleg ei, pentru că au fost înfometaţi programatic – iar un flămând nu poate avea mintea limpede – e că locurile de muncă pe care le oferă RMGC sunt, de fapt, locuri de muncă la o fabrică de coşciuge: fabrica de coşciuge pentru propriii lor copii şi nepoţi. Nu ştiu dacă tinerii din Piaţa Universităţii vor avea inteligenţa şi maturitatea de a ieşi din acest şantaj social. Sper că da. Ceea ce se întâmplă însă, acum, este, într-adevăr, un miracol! Dar şi o consecinţă naturală a lăcomiei, hoţiei, incompetenţei şi prostiei clasei politice din România. N-au înţeles nimic din ce s-a întâmplat anul trecut, în perioada de până în alegeri. N-au înţeles că, dacă oamenii au putut ieşi în stradă pentru un doctor, o vor face şi pentru alte cauze similare. Ceea ce s-a şi întâmplat, pe 1 septembrie 2012, când, la Bârlad, 5.000 de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta. Nu pentru salarii, nu pentru pensii, nu pentru bonuri de masă. Au ieşit în stradă PENTRU A PROTESTA ÎMPOTRIVA EXPLOATĂRII GAZELOR DE ŞIST PRIN METODA FRACTURĂRII HIDRAULICE! 5.000 de protestatari! La Bârlad! A fost un semnal puternic: ceea ce numim conştiinţă publică, în sfârşit, s-a trezit! Dar cine să înţeleagă? Ponta? Antonescu? De unde atâta simţ istoric? De unde atâta viziune politică? Acum toţi au o problemă. O mare problemă. Şi ei, şi mass-media corporatisă, care încearcă să dreagă busuiocul după ce, aproape o săptămână, s-a făcut că nu vede. N-au decât să-l dreagă! Orice ar face va fi de folos cauzei protestatarilor. Acum mass-media e dependentă de Piaţa Universităţii. Televiziunile au înţeles că, dacă ignoră protestele, vor dispărea ca audienţă, oricâţi bani ar fi primit de la Gold Corporation. Protestatarii împotriva proiectului Roşia Montană simt, cred şi ştiu că pot schimba întrega clasă politică. Şi o vor face. Piaţa Universităţii îşi va genera propriii lideri politici. Iar liderii care se vor naşte din această minunată efervescenţă civică vor candida la europarlamentare şi la preşedinţie. Şi vor câştiga, pentru că sunt credibili, inteligenţi, competenţi şi necorupţi. salvaţ - Înţeleg că practicaţi presa de atitudine. Mai există vreo cauză în care sunteţi implicat direct? - Da, CFR-ul. Nu pot accepta ideea că sistemul feroviar va fi privatizat. Miniştrii care s-au succedat, după anul 1990 au tratat una dintre cele mai importante structuri strategice ale ţării ca pe un SRL, pe care l-au vândut cui a „cotizat” mai mult. Au luat finanţarea companiilor de stat şi au dat-o companiilor private concurente, apoi, invocând lipsa de performanţă a propriilor angajaţi, au găsit soluţia privatizării. E ca şi când antrenorul şi-ar trimite boxeurul în ring cu mâinile legate şi pe urmă i-ar reproşa că pierde lupta. În cazul reţelei spitalelor CFR, „scamatoria” s-a făcut la scenă deschisă, fără nicio logică, fără nicio justificare formală. Deşi nu cereau niciun leu de la bugetul Ministerului Transporturilor, deşi nu aveau arierate, deşi PATRU dintre spitale aveau în derulare proiecte pe fonduri europene (nu DOUĂ, cum scrie în motivarea ordonanţei de urgenţă, ceea ce constituie fals în acte publice şi uz de fals!), deşi Mona Pivniceru i-a explicat în scris ministrului Fenechiu că încalcă articolele 1, 16, 41, 44, 115 din Constituţie, deciziile 65/1995, 83/1998, 255/2005, 421/2007, 1.189/2008, 1008/2009, 1.039/2009, 414/2010, 1105/2010 ale Curţii Constituţionale, articolul 244 din Codul Civil, Hotărârea de Guvern 972/2006 şi Hotărârea de Guvern 1.361/2006, secţiunea a 7-a pct. 1 din Legea 52/2003, articolul 16 şi articolul 174 din Legea 95/2006, degeaba!... Relu Fenechiu, gândind cu organul nepotrivit, a elaborat Ordonanţa de urgenţă nr 8 din 28 februarie, prin care reţeaua spitalelor CFR a fost transferată, chipurile, Ministerului Sănătăţii. Urmarea? A început bătălia imobiliară pentru clădirile spitalelor. Care, nota bene, au fost construite cu banii salariaţilor, nu din fonduri de la buget!... În plus, transferul a dus la blocarea contractelor cu fonduri europene aflate în derulare şi obligativitatea returnării acestor fonduri. Cine le plăteşte? Relu Fenechiu? Nu va putea, căci va fi ocupat cu ispăşirea pedepsei. Uniunea Sindicală din Spitalele CFR a trimis peste 800 de memorii, la toate instituţiile puterii, la avocatul poporului şi la toate forurile europene şi abia acum, după şapte luni, miniştrii de resort şi parlamentarii au început să le citească. Se pare că legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă nu va fi votată în parlament şi spitalele vor fi returnate Ministerului Transporturilor. Dar cu ce pierderi!... M-am implicat direct, masiv şi vehement în această campanie de avertizare publică privind exproprierea unui sistem sanitar istoric şi poate că reacţia, fie ea şi târzie, a Parlamentului, se datorează şi acestei campanii...

Citeste mai mult: adev.ro/mt23pc

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…