Treceți la conținutul principal

N. STEIHARDT. EROISMUL LA ROMÂNI


N. STEIHARDT
EROISMUL LA ROMÂNI
(un text cenzurat, care ar fi trebuit să apară în revista Vatra din Tg.Mureș
 
Când Mircea spune:« Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul », este probabil că vorbelor sărăcie şi nevoie Eminescu le dă un înțeles oarecum altul decât cel comun. Sărăcia și nevoile înseamnă: în Scrisoarea a-III-a, că şi „tipicurile”, slăbiciunile, modul de viață, poate şi metehnele; în orice caz particularitățile, rânduielile neamului sunt .socotite a fi vrednice de conservare. Sfatul, armata, norodul îi păzesc — au dreptul de a-i păzi adică — fiinţa, asa cum este ea, în integritatea şi specificitatea ei. Nu ne fericiţi, par a zice stăruitor, nu ne fericiţi cu alte moduri de a trăi și cugeta; oricât de bune ori perfecte le-ați concepe. Lăsați-ne, îngăduiţi-ne să fim aşa cum am fost și suntem înlăuntrul granițelor noastre firești, în sărăcia și nevoința noastră, împăcaţl si resemnați. Nu cerem nici măcar un petec de, pământ care nu-i al nostru din străvechime, măcar de ne este oferit, de suntem îmbiați a-l lua, de se întâmplă a fi rodnic şi avut.
Acesta-i sensul bătăliilor de la Rovine și Posada, de la Vaslui și Mărăşesti, al politicii externe a lui Ştefan cel Mare : a păstra ce-i "de ocină și de ohabă", a nu se pricopsi cu ce-i străin. Permanentă, îndărătnică dorinţă: a fi lăsat în pace si-n voia noastră, a nu ne extinde, spre a nu exista primejdia să fim la rândul nostru cotropiţi ori implicaţi în scârbe şi supărări suplimentare.
Vrerea aceasta a românilor nu-i proiectată pe fundaluri posomorâte, nu-i legată de purtări acrimonioase, de atitudini arogante, de cuvântări fanfaroane. Nici lăudăroșenie, nici sfruntare, nici urmă de convingere în propria superioritate. Fala-i cu totul absentă, nu însă «dârzenia» aceea strâns ținută în frâu, strict Iatentă până la manifestarea ei în clipa atacului din afară. Până atunci, până-n cea din urmă fracțiune de timp anterioară ireparabilului, stăpâne sunt politeţea şi bunăvoinţa. Mircea, cu toate că-şi dă prea bine seama de adevăratele intenții ale lui Baiazid. nu-şi pierde răbdarea, nu ridică tonul, nu zădărnicește. Pe un străin aflat dincoace de fruntariile ţării, deoarece deocamdată nu si-a declarat-ostllitatea, îl primește cu multă cuviinţă; ba şi cu smerenie, cu tot ritualuj ospitalitâţii. Orice gând ai împărate și oricum vei fi sosit / cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit! Căci Mircea nu-și face iluzii darr e decis să-şi păstreze calmul și.să nu clintească decolu diplomatic decât atunci când se vor fi pornit armele a zăngăni. În așteptarea iscării faptelor nu-i decât bunăvoie, respect, înțelepciune, moderație, Eu? Îmi apăr,… sună şi a grăire sfătoasă, a invitaţie la stabilirea unor raporturi de afabilă vecinătate, ca între oameni cu mintea întreagă, dispuși a cădea la înţelegere și care, sătui fiind de păsurile inerente vieţii, nici cu gândul nu gândesc să pornească a se certa și război din senin și de dragul unor absurde, făloase şi nemernice abstracțiuni.

Mulcom ba şi tihnit, voios, cuviincios, dăruit cu duhul comeseniei și generozităţii este şi Toma Alimoș. Stă (verbul însuși crcează o atmosferă împăciuitoare), cuminte și se desfată împărtășindu-se din micile bucurii ale prînzirii şi lesne-i este cititorului baladei ce-i poartă numele a și-l inchipui privind benevolent în juru-i, numai blândeţe şi mulţămită. Şi rmănâncă frumușel . Şi bea vin din burduşel. Alecsandri insistă: Şi tot bea şi 'veselea, Mândră masă-şi întindea. Tablouli e perfect „rotund” și patriarhal, omu-i împăcat cu sine, cu soarta, cu stihille. Iar când apare Manea, urâtul, răul, agresivul şi-l apostrofează și-l insultă şi-l ațâță, Toma îi grăieşte cu nedezmintită voie bună și deplină amenitate

Frate Mane: măi fârtate, îi zice (cum si altădată unui bezmetic, turnător si trădător i s-a spus prietene) şi-I îmbie cu plăcute voroave care-n stil popular, mai intim și mai cald, reproduc; pe voievodalul Eu îți spun bine-ai venit al lui Mircea, îi da plosca haiducească / Pe jumătate s-o golească/Mânia să-și potolească/Ca cu-n frate să vorbească. Gestul omeniei, așadar, se declanşează în chiar timpul vituperației celuilalt, iar spiritul sănătoasei dreptăți îl vădeşte precizarea: pe iumătate. (La Alecsandri: Să trăieşti, Mane fârtate ! / Dă-ți mânia după spate / .ca să bem pe jumătate).
Vitejia — si a lui Mircea și a lui Toma Alimoş devine manifestă abia după ce se făptuieşte atacul şi ca atare se arată a fi pur defensivă. Departe de orice agresivitate, de orice fior aventurier. Vitejia românească nu e mușchetară, nu-i itinerantă (ca bravura cavalerilor din apus), nu-i donquijotească, nu ia inițiative : exemplul tipic şi cum nu se poate mai grăitor dându-l Nicopole. Nu atac, mă apăr ; nu ațâț, nu provoc; nu jinduiesc după ce nu-i al meu; nu primesc ce nu-i al meu; n-am trebuință de surplusuri ; nu-mi încarc zllele cu griji ce nu țin de sălășluirea mea geografico-istorică ; deajuns îmi sunt greutățile mie hărăzite ; nu pornesc la drum în căutare de eroism. Pe acesta (dacă dorlţi să-I numiți astfel, cu un substantiv atât e pompos, de preferinţă ar fi bărbăţia ori curajul, ori, și mai bine, dreptatea, dreapta apărare) îl concep neacaparator, doar ocrotitor aI bunului meu. După aceea, dacă va fi căzut, mă voi apăra în sens militar (până la capăt, îndurând oricâte și oricât) dar şi psihic, îmi voi apăra sinea și în lupta aceasta defensivă ştiu că-mi vor sta alături toate de pe întinsul târâmului meu: Şi de-aceea tot ce mișcă-n ţara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este.

Eminescu nu putea găsi în istoria românilor pildă mai potrivită a vitejiei defensive decât în persoana lui Mircea, care însă nu constituie decât un caz printre multe altele. Dealungul veacurilor, ca o trăsătură indelebilă a firii naționale, vitejia se dă în vileag mereu aceiaşi: defenslvă; aprigă; următoare numai epuizării mijloacelor de îmbiere şi potolire a vrăjmaşulut căruia i se tot întinde „plosca haiducească” ori i se rostește „bine ai venit până în pragul acțiunii care nu mai permite să se facă auzit alt glas decât al armelor. Asta-i muzica ce-mi place. Dar nu noi am stârnit-o șI nu ne place decât la timpul său.
Gruia lui Novac, Iovan și ceilalți eroi ai cântecului epic românesc nu se poartă altfel. Sunt și ei mari viteji, totuși în apărare și ei ; ucid balaurul i ori pe adversar : pentrucă balaurul face rău oamenilor ori pentrucă adversarul nu-și vede de ale lui și-l zăticnește cu nesăbuință pe insul liniștit.
Odată ce viteazul a fost scos din tihna şi bunăvoirea lui, odată ce provocarea se preface în atac, îndârjirea năpăstuitului e întreagă. Lui bine ai venit şi lui măi fârtate le succede, paloşul ca singur stăpânitor și încleștarea pe viaţă şi pe moarte, fără milă ori șovăială.
Pentru eroii baladelor românești lupta de cele mai multe ori se încheie cu moartea, îndeobște datorată vicleniei atacantulut. Căci lupta lor e dreaptă din două puncte de vedere: mai întâi că e în apărare, iar apoi pentrucă e purtată. cinstit şi neprecupeţit1. Lucrul acesta, duşmanii poporului român au fost siliţi să-l recunoscă şi există o întâmplare emoționantă şi concludentă ce se cade a nu fi dată uitării: când, după șarja cavaleriei la Robăneşti, după aşa zisa inutilă şarjă de Ia Robănești, căpitanul Filiti, cel care o comandase, zace rănit in spital, von Mackensen vine la patul .viteazului, îi restituie sabia, îl sărută şi-i strânge mâna.2 Ei, nu tot aşa se petrec lucrurile niţel mai târziu în cazul colonelului Alexandru Sturdza: pe acela nemţli îl primesc distant şi rece, şi-i dau o slujbă la o bancă sau la o bibliotecă, nu mai ştiu bine unde, De trăit şi de luptat, trăim şi luptăm precum ne-a fost soarta. Dar mâinile ni le strângem după afinități elective şi numai dacă suntem inși de egală tărie sufletească.
Şi aceeaşi lecţie o tragem din felul în care românii i-au tratat pe înfrântul Osman Pașa în 1877, tot restituindu-i sabia, găzduindu-l cu onoare şi nefolosind-priIejul de a plăti grelele şi fără de .acoperire poliţe trase atâta amar de vreme împotriva noastră de turci.

În Mioriţa mi s-a părut a putea desprinde nu numai puterea românismului de a transfigura brutalitatea și vulgaritatea istoriei, ci şi de a. opune acestora refugiul în splendoare.

În Monastirea Argeşului am crezut că pot descoperi acutul simţ al realităţii de care deasemenea se învrednicește românismul.

În Toma Alimoş, Iovan Iorgovan şi baladele epic-eroice, în simptomaticele versuri eminesciene văd specificul eroismului românesc : dârz, sfidător al condiţiilor de luptă ce!e mai vitrege, însă riguros defensiv, precedat de bunăvoinţă şi răbdare, ba şi de apeluri la cumințenie și înțelegere exprimate în termenii cei mai cordiali cu putinţă. Ţăranul român n-a voit sânge, ci pământ. Poporul românesc, întreg n-a vrut nicicând alt pământ decât al său, sânge nevărsând decât întru apărarea modestelor sale nevoi, a firii .sale (pe care n-a crezut-o vreodată fără cusur ori superioară altora) și a teritoriului, unde, necătând la ce nu-i aparține, a luat ființă și a trăit cu un foarte preţios simţ al cumpănirii şi cumințeniei, cu un ciudat şi foarte rar întâlnit instinct al neorgoliului.
Din acest demers în doi timpi (bonomie — bravură; cuminţenie — încrâncenare), din acest contrast întrupat în antinomica formulă eroism defensiv își extrage istoria românilor paginile cu adevărat originale.

N. STEINHARDT
1Neprecupețit, înseamnă aici fără a negocia, cum ar face precupeții, negustorii, comercianții.
2Fapta este uitată în istoria superficială a României, în vreme ce unii se extaziază sau deplâng reacția cavaleriei polone în fața unei armate de tancuri ale invadatorului nazist.
i Înscriindu-se astfel în rîndul Drachentöter-ilor.[Ucigașilor de balauri, de dragoni] V. Adrian Fochi, Iovan Iorgovan, personaj mitic sau plăsmuire artistică, Revista de Etnografie și Folclor, nr. 1/1982 și Al. I. Amzulescu, Cântecul epic eroic, tipologie şi corpus de texte, Editura Academiei, București, 1981.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…