| Teo Palade |
| Duminică, 08 Aprilie 2018 12:01 |
|
Aproape
s-a stins vâltoarea din presă determinată de scandalul descoperii unei
părţi ascunse a M.C.V. Se aflase că Mecanismul prin care Uniunea
Europeană(U.E.) se angaja să sprijine o Românie angajată în complexul
proces de aderare, părea a-şi fi modificat, în timp, scopul iniţial.
Brusc, ne-a trecut prin minte că acest proiect aparent benefic ar fi
fost menit încă de la început să devină altceva. Să se transforme, în
timp, într- un instrument prin care să se controleze total România.
Adică, prin intermediul unor „recomandări" venite din partea Comisiei
Europene (C.E.) să se realizeze subordonarea juridică, economică şi în
final politică a ţării. Întrebarea este: În interesul cui?
De ce tocmai România?
Teoretic,
M.C.V. ar trebui să reprezinte un simplu proces tranzitoriu. O acţiune
în beneficiul României. Prin acesta, pentru perioada iniţială a
aderării, Uniunea Europeană se angaja să coopereze cu instituţiile
româneşti şi să verifice, la cerere, dacă evoluţia sistemului judiciar
intern în relaţie directă cu crima organizată şi corupţia din ţară se
încadrează în sandardele Uniunii. Din motive incomplet elucidate, încă
înainte de declanşarea operaţiunilor complexe pe care le impunea
aderarea la UE, România a fost percepută ca un pericol potenţial pentru
Uniune. S-a pornit de la ideea preconcepută, în mare parte neadevărată
la acea dată, că România este un stat complet controlat de crima
organizată şi putred de corupt. Prin M.C.V., gândit în decembrie 2006
(un an înainte de declanşarea procesului de aderare pentru România!),
C.E. stabilea un set de criterii, numite „ obiective de referinţă",
destinate, în principal, să protejeze U.E. de contaminare de la România,
noul pretendent la aderare.
Este
de notorietate că, între cele 28 de state ale U.E., numai României şi
Bulgariei li s-a aplicat un asemenea „tratament". De ce? Ce deosebeşte
România şi Bulgaria de celelalte state membre? Elementele concrete ale
diferenţelor sunt puţine. Primul ar fi că ambele, vecine fiind, se află
în Sud-Estul continentului. Al doilea, România şi Bulgaria sunt
singurele state cu religie preponderent ortodoxă. În rest, după
dispariţia U.R.S.S., traectoria lor economico-politică se aseamănă,
uneori până la identitate, cu a celorlalte foste state comuniste admise
în U.E.: Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Polonia, Slovacia, Ungaria.
State cărora nu li s-a aplicat vreun mecanism asemănător M.C.V.
Pe
pagina Web a Comisiei Europene se arată că M.C.V. ne este necesar
pentru a fi ajutaţi să ne dezvoltăm, să ne eficientizăm sistemele
administrative și judiciare, astfel încât România "să-și poată îndeplini
obligațiile aferente statutului de membru al U.E. și să poată asigura
aplicarea corectă a legislației, politicilor și programelor europene".
„Reforma sistemului judiciar și combaterea corupției și a criminalității
organizate sunt aspecte foarte importante în primul rând pentru
cetățenii români și bulgari(sn) . Odată atinse obiectivele în domeniu,
ei își vor putea exercita pe deplin drepturile care le revin în calitate
de cetățeni europeni".
Prin
urmare, doar ca să ne fie bine! U.E. ajunsese la concluzia (nu ni s-a
spus niciodată prin ce metode) că aveam un sistem judiciar şi
administrativ arhaic, care nu era capabil să asimileze legislaţia
europeană şi nici să asigure îndeplinirea obligaţiilor României de stat
membru. Din cauza stadiului înalt al criminalităţii organizate şi
corupţiei, se considera că noi nu eram în stare să ne exercităm
drepturile de cetăţeni europeni. Aşadar eram catalogaţi, încă dinaintea
startului aderării, ca fiind un stat de categorie inferioară. Credeţi că
în deceniul scurs de la aderare s-a schimbat ceva? Nu, nimic nu s-a
modificat în modul în care România este percepută la Bruxelles. Tot aşa
suntem văzuţi şi azi: un stat de categoria a doua! O demonstrează faptul
că, după 11 ani de aplicare drastică a M.C.V., în ciuda zecilor de
rapoarte ale CE care, fără excepţie, arătau că facem progrese
importante, suntem monitorizaţi cu şi mai mare vehemenţă.
Slugărnicie nemăsurată şi orbire politică
Aparent,
M.C.V. nu ni s-a impus. Noi, prin voinţa celor care decideau în 2007
soarta ţării, într-un avânt sinucigaş, cu gândul la răul pe care l-am
putea face unei Uniuni ce se dovedea binevoitoare cu România, am
solicitat aplicarea acestui sistem de verificare asupra noastră!
Concret, peşedintele Băsescu şi prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu,
parlamentul ţării, s-au rugat la Bruxelles pentru aplicarea M.C.V. Era
recunoaşterea, în faţa Europei, că România este o ţară stăpânită de
crima organizată şi infectată adânc cu fenomenul corupţiei! Slugarnici,
fără pic de demnitate naţională, cei de mai sus şi-au pus cenuşă în cap
şi au admis că România este un stat de categorie inferioară, nedemn de
măreţia UE, incapabil să se gospodărească singur, mult sub nivelul
celorlalte state europene. Şi, absolut condamnabil pentru un stat
suveran prin Constituţie, au cerut imperativ să fim conduşi din afară.
O mutaţie vicleană şi otrăvită
Pe
parcursul trecerii anilor, Uniunea Europeană a sporit domeniile de
„monitorizare". Partea de "cooperare" din M.C.V. s-a diminuat până la
dispariţie întărindu-se componenta de verificare. Tot mai evident,
M.C.V. părea o tentativă de a controla cât mai multe aspecte ale vieţii
sociale româneşti, cu mult dincolo de cele patru „obiective de
referinţă" iniţiale. Era o mutaţie vicleană şi otrăvită.
Această
mutaţie o constata, cu câţiva ani în urmă, fostul ministru al justiţiei
Mona Pivniceru. Constatare care, se pare, a costat-o fotoliu
ministerial! Într-un Memorandum adresat guvernului României în martie
2013 Mona Pivniceru preciza: „An de an, recomandări noi s-au adăugat
condiţionalitătii iniţiale". Unele dintre aceste noi condiţionalităţi,
mai spunea ministrul justiţiei, pun sub semnul întrebării „consecvenţa
C.E.", ba chiar mută domeniul de monitorizare din domeniul strict tehnic
în domeniul politic: „Procedurile actuale, adică procedurile instituite
prin legea din 2005 care reglementa doar faptul că ministrul Justitiei
propunea, C.S.M. dădea avizul consultativ si preşedintele României opera
numirea. In 2012, una din recomandarile politice (sn) se referea tocmai
la introducerea procesului transparent de numire a şefilor la vârf din
parchete, ceea ce inseamna că recomandările s-au schimbat esenţial, ele
creează instabilitate, pun sub semnul intrebării consecvenţa acţiunii
Comisiei din moment ce Comisia insăşi işi modifică esenţial propriile
recomandări, cea din 2012 fiind contrară celei din 2007″„Dar poate cel
mai important aspect este lipsa de stabilitate a condiţionalităţilor. In
afară că nu se ştie care sunt paşii de urmat, cu fiecare raport adăugat
pe parcursul celor şase-şapte ani de monitorizare s-au tot adăugat noi
şi noi recomandări, desigur de executat (s.n.) pentru statul român"
Poate
intenţionat, sau poate nu, limitele aplicării M.C.V. sunt menţinute la
un anumit nivel de relativitate, permiţând extinderea acestui mecanism
de verificare şi impunere spre zone niciodată avute în vedere în faza
initială. Este exact ceea ce spune în Memorandum şi ministrul Pivniceru:
"Lipsa acestei metodologii duce la o monitorizare continuă,
monitorizare care, de la condiţionalitate iniţială, prin intermediul
recomandărilor, a ajuns să acopere noi arii si domenii de monitorizare.
Acest mecanism a funcţionat eminamente ca un mecanism de verificare.
Noile obiective au fost adaugate unilateral. Nu a existat o cooperare
efectivă(sn). Fiecare raport (M.C.V - n.n) a fixat, practic, pur
contestativ condiţiile şi obiectivele pe care a dorit să fie
monitorizate"
Desigur,
C.E. a negat în totalitate constatările din Memorandum. Ar trebui să ne
facem a nu observa că în cei 11 ani de cooperare-monitorizare nu numai
că nici unul dintre obiectivele iniţiale nu a fost atins, dar au apărut
în ţară structuri specializate impunerii „recomandărilor", mereu altele,
structuri subordonate aproape exclusiv U.E.? C.E., prin sistemul de
verificare şi recomandare, conlucrează astăzi direct cu Direcţia
Naţională Anticorupţie (D.N.A.), cu alte structuri de forţă ale
statului. C.E. impune, mascat sau nu, domenii şi direcţii în care D.N.A.
să acţioneze, se amestecă brutal în actul de justiţie, controlează
stadiul şi modul de elaborare a unor sentinţe şi hotărâri judecătoreşti,
nu se sfieşte să nominalizeze personalităţi ce ar trebui condamnate cu
celeritate. Prin rapoartele pe care, în baza M.C.V., CE le solicită
imperativ României, se trece cu nonşalanţă din domeniul tehnic în cel
politic şi, încet dar sigur, M.C.V. se transformă într-un instrument de
subordonare a voinţei politice româneşti. Putem uita că, invocându-se
acest M.C.V., României nu i se permite din motive politice intrarea în
spaţiul Schengen deşi îndeplineşte de ani buni toate condiţiile tehnice?
Implicaţiile
aplicării în România a acestui instrument suprastatal de monitorizare
sunt nenumărate, unele încă ne decriptate pentru cetăţeanul de rând.
Ceea ce simte el, cetăţeanul român, este apăsarea unui jug nejustificat
în comparaţie cu sacrificiile făcute, este sentimentul de discriminare
în raport cu ceilalţi cetăţeni ai statelor din Uniunea Europeană, este
acumularea unuei suite întregi de deziluzii brutale, este mentalitatea
de slugă a conducătorilor săi, este credinţa că de aproape trei decenii
trăieşte în minciună şi umilinţă.
Întrebarea însă, rămâne: M.C.V., în interesul cui?
|
| Mecanismul de Cooperare şi Verificare (M.C.V.), în interesul cui? |
 |
 |
 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu