Treceți la conținutul principal

Relații româno-germane. 1936. Rapoarte diplomatice

7 noiembrie 1936, ora 12.00 NOTA DE CONVERSAŢIE DINTRE GHEORGHE BRĂTIANU ŞI MINISTRUL AERULUI, MAREŞALUL HERMANN GÖRING

Göring a început prin a asculta cu multă atenţie expunerea mea, întrerupându-mă în momentul în care am ajuns să vorbesc despre împiedicarea pactului sovietic, cu întrebarea: „este oare înlăturat cu totul?‖. I-am dat lămuriri în această privinţă, amintindu-i de declaraţia ce mi-o făcuse în ianuarie, care îşi capătă acum întreaga ei importanţă, după discursul de la Milano.
Aici m-a întrerupt din nou şi mi-a declarat următoarele: Discursul de la Milano a făcut în Germania impresie proastă. El nu este expresia unui acord, ci, dimpotrivă, a unei rivalităţi în ce priveşte Ungaria. A avut prilejul să constate aceste lucruri chiar în timpul călătoriei sale la Budapesta, la înmormântarea lui Gömbös. Era atunci mult mai multă vâlvă (klaman) în jurul lui, decât în jurul lui Ciano. Acesta şi-a dat seama şi a spus lui „tata socru" (Schwiegerpapa) că trebuie să facă un gest mai accentuat faţă de unguri. Acesta însă a întrecut măsura. Germania a indicat limpede la Roma şi la Budapesta: Iugoslavia e tabu, putem face acelaşi lucru pentru România; dacă obţine securitate din punct de vedere al legăturii cu Rusia, nu putem să vă lăsăm barieră contra Sovietelor, neliniştindu-vă la alte graniţe. Putem merge până la garantarea frontierelor aşa cum am făcut cu iugoslavii, dar trebuie să fim siguri. Din punct de vedere economic, trebuie un aranjament pe termen mai lung, cinci-şase ani, dar trebuie să ştiu până în şase luni, pentru a încadra importul din România în planul de patru ani. Mai târziu va fi mai greu, deoarece posibilităţile de debuşeu vor fi mai restrânse. În acelaşi timp, acest act al României face posibilă apropierea politică. Cum credeţi dumneavoastră că-şi garantează Iugoslavia graniţele spre Italia şi Ungaria? Prin Mica Înţelegere? Dumneavoastră, la fel, trebuie să vedeţi ce e preferabil: Germania sau Mica Înţelegere, Franţa, Rusia pentru garantarea frontierei ungureşti. Dar pentru chestiunile economice trebuie discreţie, pentru a nu provoca intervenţii violente din partea Franţei.
Este cu totul de acord că, în cazul unui război ruso-german, neutralitatea României e mult mai importantă pentru Germania chiar decât alianţa ei.[...??] La această convorbire a asistat domnul deputat Atta Constantinescu
 
16 noiembrie 1936, ora 12.00  NOTA DE CONVERSAŢIE DINTRE GHEORGHE BRĂTIANU
ŞI CANCELARUL GERMANIEI, ADOLF HITLER Berlin
Am început prin a arăta Führer-ului că, înainte de a se începe o dezbatere în Parlamentul român asupra politicii noastre externe, am ţinut să culeg unele informaţii absolut necesare. Ne aflăm într-o fază hotărâtoare a politicii româneşti. În fruntea partidului pe care îl conduc, am luptat de un an de zile împotriva Pactului sovietic, a cărui primejdie pare înlăturată. Desigur, urmările vechii politici mai dăinuiesc încă, dar s-a ajuns la relaţii mai strânse cu Polonia şi Iugoslavia, ceea ce asigură politicii noastre un echilibru mai sănătos. În ce priveşte problemele
externe, politica noastră se poate rezuma în următoarele puncte, care corespund  unei tendinţe tot mai accentuate în opinia publică:
1) Barieră împotriva comunismului. România trebuie să-şi reia, ca mai înainte, misiunea la Nistru şi la Marea Neagră.
2) Nu voim să fim drum de trecere, nici câmp de bătălie. De aceea, exemplul Belgiei a avut la noi un răsunet puternic. Nu se poate folosi  termenul de „neutralitate‖, care e impropriu, dar fondul problemei este acesta. De fapt, chiar în cazul unui război germano-rus, o Românie neutră e mai importantă pentru Germania decât una aliată, care ar prezenta greutăţi de prelungire a frontului. Această poziţie nu întrerupe legăturile noastre cu Franţa, cu care avem, de altfel, un tratat de consultare şi de amiciţie, dar arată că nu voim să ne subordonăm unui pact sovietic, fie francez, fie ceh.
3) Raporturi economice mai strânse cu Germania, în care vedem posibilităţile de dezvoltare normală a economiei româneşti. Dar pentru a aduce la îndeplinire această politică şi a putea opune o barieră expansiunii comuniste, trebuie să ne simţim spatele asigurat. Între timp, a intervenit discursul de la Milano.
Führer-ul, care ascultase până atunci fără a întrerupe, a intervenit în discuţie cu aceste cuvinte: „Natürlich kann man keinem Volk, keinem Staat, keiner Partei verlangen, auf ein Gebiet zu verzichten”[Evident, nu se poate cere niciunui popor, niciunui partid, niciunui stat să renunţe la o regiune (teritoriu)] . Mi-a semnalat articolul lui Rosenberg, scris după indicaţiile lui, care arăta atitudinea Germaniei faţă de problemele revizioniste.
Ce-mi va spune nu este destinat publicităţii, şi mă roagă să ţin seama de această dorinţă.
Problema capitală, care domină totul, este lupta împotriva bolşevismului, ceea ce nu s-a înţeles îndeajuns în Apus, în Franţa şi în Anglia. Suntem acuzaţi că pregătim războiul, dar tot programul meu social şi economic este un program de pace, ca şi planul economic pe patru ani. Germania face o politică de apărare, a ei şi a Europei. În ce priveşte pacea, a făcut de atâtea ori declaraţii categorice şi Belgiei şi Franţei. După Saar, chestiunile cu Franţa sunt lichidate, alsacienii, care sunt răi francezi, ar fi tot atat de rai germani. Ceea ce interesează Germania este problema colonială, ca o completare a dezvoltării ei, nu ca o revendicare teritorială, dar ca participare a economiei germane la exploatarea domeniului colonial francez. A oferit pace şi cehilor. Dar în chestiunea bolşevică, cehii au făcut o politică nebună (eine tolle Politik). Au respins mâna ce le-a fost oferită nu o dată, de mai multe ori. Situaţia minorităţii germane a devenit imposibilă în Cehoslovacia, mai ales că e chiar la graniţa Reich-ului. Trebuia să li se facă condiţii posibile de existenţă. De altă parte, cehii au devenit o poartă de intrare (Einfallstor) pentru bolşevici în Europa Centrală. Dar ei tot nu vor pătrunde în Europa, căci şi în cazul acesta îi vom opri.
În ce priveşte problema revizionismului, trebuie considerate realităţile. Desigur, ungurii au revendicări care se îndreaptă – mai puţin împotriva Iugoslaviei şi României, deci împotriva Cehoslovaciei. Dar viaţa e deasupra teoriei, aceasta a fost şi pentru noi o experienţă dureroasă, Germania a ştiut, în interesul superior al păcii şi al Europei, să-şi impună sacrificii mari. A renunţat la revendicări înspre Franţa, înspre Polonia. Cu Polonia este chestiunea Coridorului. Vor fi locuind germani acolo, dar nu se poate contesta unui popor de 35 de milioane ieşirea la mare. Şi pe urmă, este o problemă de ordin general: dacă Germania s-ar apuca să declare că vrea să reia pe germanii din Polonia, Cehoslovacia, Franţa sau Eupen-Malmedy, ce viaţă ar mai fi în Europa?
Să admitem chiar că într-un război noi am relua un teritoriu, pe care ar putea locui 300 000 de germani, dar pe care l-am plătit cu două milioane de morţi. Ce socoteală ar fi aceasta? Toată lumea poate avea alianţele care îi convin. Nu avem nimic împotriva alianţei franceze, a Poloniei sau a Iugoslaviei.
În ce priveşte sprijinul de care are nevoie România, ea trebuie să îl caute la statele care fac aceeaşi politică de stăvilire a comunismului, în principal Germania. Desigur, noi spunem întotdeauna că pentru această acţiune şi Italia e necesară, mai ales în urma evenimentelor din Spania. Dar dacă România s-ar elibera de tendinţele
influenţei bolşevice şi ar avea cu Germania relaţii economice mai bune, aşa cum a făcut Iugoslavia, cu care am realizat în această privinţă mari progrese, cu riscul de a creea în viitor un stat de concurenţă industrială, atunci interesul Germaniei ar spori, în a vedea în acest colţ al Europei o Românie independentă şi puternică.Intervin atunci din nou, precizând că nu am calitate oficială şi că n-am nici o intenţie de a da ceva publicităţii, dar că chestiunea îmi pare destul de însemnată pentru a o comunica, la întoarcerea mea, Regelui şi factorilor de răspundere. „Dacă am înţeles bine gândul dumneavoastră, domnule cancelar, am încheiat, ar fi deci posibil dacă politica României se desface de influenţa sovietică şi dacă se realizează mai bune legături economice cu Germania, să găsim acelaşi sprijin, pe care Iugoslavia l-a căpătat, împotriva revendicărilor revizioniste
ungureşti?‖. „Da – îmi răspunde Führer-ul cu un accent foarte categoric – acelaşi lucru se poate face şi pentru România. Aş merge în cazul acesta foarte departe, şi aş spune-o în mod public şi oficial, la Roma şi la Budapesta, şi, mai cu seamă, la Budapesta. Când Germania a făcut sacrificiile pe care şi le-a impus, şi alte ţări trebuie să înţeleagă această situaţie, în interesul general european care o stăpâneşte‖. Mă autoriză să comunic Regelui şi tuturor oamenilor de răspundere ceea ce mi-a spus. La această convorbire s-au luat note de către domnul secretar de stat la preşedinţie, Meissner, care a asistat.
AMAE, Fond 71/Germania, vol. 75 (Relaţii cu România, 1936-1937), f. 157-160

MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE

T. nr. 3 623, din 27 august 1936, ora 13.28
Ca urmare la telegrama mea nr. 3 6211.
Din numeroasele şi variatele versiuni ce au circulat cu privire la întrevederea Hitler-Regentul Horthy, azi cred şi mai mult că obiectul principal al conversaţiilor a fost după cum mi s-a confirmat la Auswärtiges Amt:
1) Că întrevederea a durat trei ore, iar nu 20 de minute cum a afirmat primul comunicat, ceea ce dovedeşte că s-au examinat în mod amănunţit unele chestiuni;
2) Că la această lungă conferinţă a asistat nu numai ministrul Afacerilor Străine, von Neurath, dar şi ministrul de Război, generalul von Blomberg; aşa fiind, se pune întrebarea ce puncte de discuţie făceau utilă prezenţa ministrului de Război al Reich-ului la discuţia lui Hitler cu şeful unui stat dezarmat, dacă nu tocmai reînarmarea acestuia! În consecinţă, dacă s-ar fi vorbit numai „politică‖, pentru ce de data aceasta s-a simţit nevoia prezenţei ministrului de Război atunci când, în timpul celor 15 zile, Hitler nu a socotit necesară prezenţa acestuia la conversaţiile sale cu Regele Bulgariei, cu principii Italiei, Greciei, Suediei, domnii Vansittart, Szembeck etc.
Dacă ne mai reamintim în acelaşi timp şi interesul constant pe care germanii îl mărturisesc armatei ungare, vizitele ofiţerilor superiori germani la Budapesta din cursul ultimilor doi ani şi acele prelungite şi repetate ale generalilor unguri la Berlin ce am semnalat la timp Excelenţei Voastre, înclin a crede că singura versiune acceptabilă este aceasta, bineînţeles de a nu exclude şi un „tur de orizont‖ firesc, îmbrăţişând şi alte chestiuni ce apar, însă, secundare.
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE, NICOLAE TITULESCU, CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 357, din 27 august 1936, ora 14.46 Înreg. la nr. 47 850, din 27 august 1936 Cap Martin
Strict confidenţial. Pentru Majestatea Sa Regele şi preşedintele Consiliului de Miniştri.
Cu privire la telegrama lui Comnen, transmisă cu nr. 47 6901, referitor la eventuala reînarmare a Ungariei, cred necesar a se întreba imediat atât guvernul iugoslav, cât şi guvernul cehoslovac dacă sunt decise a-şi executa obligaţiile luate în scris prin Protocolul din martie 1935. Eu nu pot să uit atitudinea şefului Marelui Stat Major iugoslav, din luna iunie, care, în faţa Majestăţii Sale Regelui şi a preşedintelui Consiliului de Miniştri,refuzase chiar să studieze această chestiune pe care el o înscrisese şi de care n-a fost convins decât cu mare greutate. Dacă unul din aliaţii noştri refuză să-şi îndeplinească obligaţiile, cred că presa trebuie să pregătească opinia noastră publică în sensul calmului. Rămâne să se studieze aducerea chestiunii în faţa Societăţii Naţiunilor pentru a se cere Ungariei modificarea contractuală a clauzelor militare în schimbul denunţării unilaterale la care ar fi recurs, iar în caz de refuz, studierea din partea noastră a repudierii Tratatului minorităţilor.
Titulescu
 
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 678, din 14 noiembrie 1936, ora 14.15 Înreg. la nr. 63 225, din 15 noiembrie 1936 Berlin. Binevoiţi a comunica Majestăţii Sale Regele şi domnului preşedinte al Consiliului de Miniştri.
Ieri am avut o lungă conversaţie cu noul ataşat militar la Praga şi Bucureşti. Cu prilejul acesta, Domnia Sa mi-a dat cuvântul său de militar că nu există nici o înţelegere, nici politică, nici militară între Germania şi Ungaria.
Deoarece a lucrat patru ani în Minister, este în măsură a şti care sunt relaţiile între ţara sa şi alte Puteri. Amintirile unei vechi alianţe şi a unei campanii comune au făcut a subzista o dispoziţie de simpatie care adeseori a coincis şi cu o comunitate de interese. Vizitele oamenilor politici şi a militarilor ce s-au schimbat
în ultimii ani între Budapesta şi Praga sunt explicabile prin tendinţa Franţei, Cehoslovaciei şi Sovietelor de a încercui Germania, deci necesitatea acesteia de aşi crea prieteni utili în vederea oricărei împrejurări. Orice alte combinaţii născocite de adversarii Germaniei sunt de domeniul fanteziei.
De la România, Germania nu cere decât un lucru: să nu facă jocul Sovietelor. Atât. O asigurare deplină în acest sens ar fi suficientă pentru a crea cele mai amicale legături între Germania şi România, fără abandonarea nici unui interes românesc.
Zilele acestea voi vedea pe von Neurath, şi voi verifica dacă găsim, de data aceasta şi la dânsul, aceeaşi stare de spirit, deoarece reamintesc că nu o dată unii oameni politici fără răspundere, mai ales militarii, ne-au făcut declaraţiile cele mai ademenitoare, pe care conducătorii oficiali ai politicii externe germane s-au grăbit să le atenueze, vărsând asupra lor duşuri deosebit de reci.
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN,CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 682, din 18 noiembrie 1936, ora 17.30 Înreg. la nr. 63 965, din 19 noiembrie 1936
Berlin
Rog a se comunica MS Regele şi domnului preşedinte al Consiliului de Miniştri.
În audienţa avută ieri la von Neurath despre care voi raporta în mod amănunţit, ulterior, împărtăşindu-i penibila impresie produsă la noi de discursul domnului Mussolini, şi aceasta tocmai în momentul când se desemnau cele mai bune intenţii în toate capitalele Micii Înţelegeri, Domnia Sa mi-a răspuns următoarele: „Am fost tot atât de penibil surprins ca şi dumneavoastră, dar socotesc că aceste declaraţii nu trebuie dramatizate. Pot, de asemenea, afirma că cei ce bat în retragere plictisiţi sunt membrii Guvernului ungar, care şi-au dat seama că iluziile falacioase pe care domnul Mussolini le face să se nască în sufletul poporului ungar, nu numai că nu servesc nici intereselor Ungariei, nici cauzei păcii, dar crează Guvernului din Budapesta dificultăţi serioase şi inutile‖.[...??] Vorbind despre reînarmarea Ungariei, am atras atenţia domnului von Neurath asupra urmărilor grave pe care le-ar avea un act unilateral ca acesta. Domnia Sa mi-a răspuns că are convingerea că Guvernul din Budapesta nu va comite nicio imprudenţă, şi m-a asigurat că nu numai că a dat sfaturi în acest sens, dar că va continua să întrebuinţeze toată influenţa sa pentru a evita un gest ce ar putea complica situaţia mondială, deja destul de ameninţată.
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN,CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 683, din 18 noiembrie 1936, ora 19.15Înreg. la nr. 63 968, din 19 noiembrie 1936 Berlin
Pentru a evita orice eroare, am fost azi la secretarul de stat Meissner şi, sub cuvânt că vin să-l rog a transmite domnului Hitler expresia gratitudinii mele, pentru orice distincţie onorifică ce mi-a acordat, am căutat să verific punct cu punct, toate cele ce mi-a spus ieri seară. Domnia Sa mi le-a confirmat în totul, adăugând următoarele precizări:
1) Domnia Sa nu numai că a redactat protocolul cuprinzând declaraţiile cancelarului pe opt pagini, dar a şi asistat la conversaţia domnilor Hitler şi Gh. Brătianu.
2) Domnul Hitler a mai declarat că a dat sfaturi de moderaţie Guvernului ungar, în diferite rânduri prin ministrul la Budapesta, Mackensen.
3) Urmând raţionamentul său, că Ungaria, ca şi Germania, ar trebui să renunţe la revendicările sale teritoriale, domnul Hitler a întrebat că la ce ar folosi Germaniei redobândirea Alsaciei, pe care ar plăti-o cu[viaţa a] milioane de germani pur-sânge, pentru a dobândi douămilioane de jumătăţi de germani turbulenţi şi răi patrioţi.
4) Vorbind despre articolul din ziarul oficios, semnalat în telegrama cifrată nr. 3 6811, cancelarul a declarat categoric că a fost în întregime inspirat de Domnia Sa.
 
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN,CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 684, din 18 noiembrie 1936, ora 21.15 Înreg. la nr. 63 974, din19 noiembrie 1936Berlin
După cum Excelenţa Voastră ştie, marţi, 17 noiembrie am avut o lungă audienţă la domnul von Neurath1, cu care am făcut un tur de orizont. La întrebările mele, Domnia Sa a dat preţioase lămuriri asupra următoarelor chestiuni:I. Reînnoirea Tratatului de la Locarno. Germania este dispusă a încheia un nou tratat de neagresiune cu Franţa, similiar celui de la 1925, garantat de Italia şi de Marea Britanie. Aceasta însă numai pe picior de egalitate, adică cu excluderea rezervelor cuprinse în vechiul tratat stipulate în favoarea Franţei.Deoarece ştiam de la colegul meu polonez că Guvernul ar fi dat asigurări domnului Beck, că ar fi dispus a accepta din nou vechile rezerve franceze cu privire la alianţa franco-poloneză, am cerut precizări domnului von Neurath asupra acestui punct.Domnia Sa a mărturisit că, pentru a da o nouă dovadă de bunăvoinţă, Germania ar fi, poate, „dispusă a face o nouă concesie‖. În ceea ce priveşte Cehoslovacia, o asemenea concesie nu ar fi posibilă decât dacă aceasta va renunţa la tratatul său cu Sovietele. Aceeaşi atitudine ireductibilă în ceea ce priveşte Tratatul franco-sovietic. Exprimându-mi părerea că nu văd în ce condiţii s-ar putea astfel ajunge la un compromis, von Neurath a recunoscut că pare a fi ajuns la un punct mort.[...]
Din capul locului, von Neurath s-a socotit dator a-mi da asigurări formale că nu s-a încheiat niciun pact, că nu s-a semnat niciun instrument şi, mai ales, că nici un moment nu a trecut prin mintea cuiva de a inaugura o
politică de blocuri. [...] Chestiunile examinate au fost următoarele: 1) Locarno.[...] 2) Liga Naţiunilor. Identitate de vederi. Atât instituţia de la Geneva, ca organizaţie, cât şi Pactul Societăţii Naţiunilor urmează a fi radical modificat. Nu s-a intrat în amănunte. S-a recunoscut însă că în special art. 16 trebuie abrogat.[...]3) Bazinul dunărean. Ambele părţi s-au felicitat pentru rezultatele realizate prin Pactul de la Roma de o parte şi prin Acordul germano-austriac de la 11 iunie, pe de altă parte [...] 4) Poziţie identică în lupta împotriva bolşevismului.
5) Recunoaşterea Imperiului italian al Abisiniei.[...] Într-un raport ulterior voi arăta Excelenţei Voastre că sunt informat că şi alte chestiuni de o deosebită importanţă au fost examinate de Ciano şi domnii Hitler şi von Neurath cu prilejul întrevederilor lor.[...] Faţă de România, von Neurath a manifestat o solicitudine neobişnuită, declarându-se extrem de satisfăcut de cele raportate de ministrul Germaniei la Bucureşti. Domnia Sa nădăjduieşte că fără a-şi părăsi prietenii, România va constata că este momentul a-şi revizui politica externă, dându-şi seama de primejdia pe care bolşevismul o constituie la poarta sa. După ce a făcut apoi declaraţiile ce am raportat în telegrama cifrată nr. 3 6821, Domnia Sa a insistat asupra dorinţei Reich-ului de a intensifica relaţiile comerciale cu România. La declaraţiile mele, că Guvernul român are cele mai bune dispoziţii faţă
de Germania şi că ar fi fericit dacă i s-ar da putinţa de a ajuta cu ceva la ameliorarea raporturilor dintre aceasta şi Cehoslovacia, ministrul Afacerilor Străine mi-a declarat că o apropiere între Cehoslovacia şi ţara sa nu ar fi cu putinţă atâta vreme cât Praga nu renunţă la alianţa cu Sovietele şi va continua politica sa de distrugere a minorităţii germane. Am rugat pe von Neurath să-mi spună în ce constă această politică de distrugere. Domnia Sa mi-a răspuns că-mi ţine la dispoziţie întreaga documentare, care reprezintă un voluminos dosar. În orice caz, Germania nu refuză nicio încercare de ameliorare [...]
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 685, din 19 noiembrie 1936, ora 16.55 Înreg. la nr. 64 175, din 20 noiembrie 1936 Berlin
În afară de cele ce mi-au fost comunicate de von Neurath, sunt informat că contele Ciano a declarat atât domnului Hitler, cât şi domnului von Neurath că Italia va sprijini fără rezerve revendicările coloniale ale Germaniei.[...]În ceea ce priveşte colaborarea antibolşevică, contele Ciano a declarat atât la Berchtesgaden, cât şi la Berlin că Italia îşi mărgineşte politica sa, în mod exclusiv, la o acţiune de „Abwehr‖. Faţă de afacerile spaniole, ambele părţi au declarat că sunt deopotrivă de interesate la menţinerea integrităţii Spaniei şi că vor recunoaşte Guvernul Franco, îndată ce acesta va fi ocupat Madridul [...]
În fine, aceasta este partea cea mai importantă a informaţiilor mele, vorbind despre Ungaria şi Mica Înţelegere cu contele Ciano, von Neurath şi, mai ales, Hitler ar fi insistat asupra necesităţii ca Ungaria să înţeleagă că este cu neputinţă a continua politica sa dezordonată de revendicări integrale, mărginindu-şi revendicările la cele ce ar avea mai mulţi sorţi de realizare, anume, asupra Cehoslovaciei, abandonând revendicările sale, cel puţin în mod tacit, împotriva Iugoslaviei şi României.[...]
 
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN,CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE T. nr. 3 692, din 25 noiembrie 1936, ora 15.55 Înreg. la nr. 65 449, din 26 noiembrie 1936, Berlin.
Importanta conversaţie ce am avut-o azi cu Rosenberg merită toată atenţia noastră. Vorbind despre articolul său de la 15 noiembrie, l-am felicitat călduros, adăugând că asemenea gesturi nu sunt numai de natură a lămuri relaţiile noastre cu Germania, dar, readucând poporul ungar la realitate, constituie şi o serioasă contribuţie pentru pace. Stabilind apoi o legătură între acest articol şi declaraţiile făcute de Führer domnului Gheorghe Brătianu, pe care Rosenberg le cunoaşte, i-am reamintit o conversaţie pe care am avut-o anul trecut cu Domnia Sa. Era după declaraţiile amicale făcute de Göring MS Regele, la Belgrad, şi ministrului iugoslav şi mie, la Berlin, declaraţii reiterate mai târziu domnului Gheorghe Brătianu, şi care au fost sistematic minimalizate, dacă nu complet anulate de Neurath şi Bülow, conducătorii Auswärtiges Amt (vezi telegramele nr. 3 327, din 24 octombrie1, nr. 3 347, din 25 octombrie2, nr. 3 829, din 2 decembrie 19343, şi nr. 3 643, din 25 februarie 19361). Am reamintit, apoi, domnului Rosenberg, că l-am întrebat atunci câte doctrine politice are Reich-ul şi cine reprezintă politica oficială germană în problemele externe, chestiune la care Rosenberg mi-a răspuns atunci în mod evaziv. „Azi, am încheiat eu, articolul dumneavoastră, care ştiu că oglindeşte în mod public singura doctrină posibilă a Reich-ului al III-lea, adică aceea a domnului Hitler, mai are şi meritul de a împiedica alţi factori a atenua teza Führer-ului‖. Domnul Rosenberg mi-a declarat, foarte satisfăcut de cele ce îi spuneam, că nu m-am înşelat şi că, într-adevăr, toate cele ce am raportat zilele acestea Excelenţei Voastre reprezintă, într-adevăr, doctrina domnului Hitler. Domnia Sa a ţinut în acelaşi timp să mă informeze că, atunci când alţi factori au oscilat, Domnia Sa s-a menţinut în mod constant pe linia dreaptă, sfătuind întotdeauna pe unguri să nu-şi facă iluzii asupra posibilităţii realizării aspiraţiilor lor. Nu mai departe decât acum de curând, Domnia Sa a declarat categoric, unor membri ai Cabinetului ungar, că Germania nu poate urma Ungaria în politica sa ireală şi a citat exemplul ţării sale, care, pentru a câştiga prietenia Franţei, a renunţat la toate aspiraţiile sale asupra Alsaciei-Lorenei, cu toate că acest teritoriu cuprinde atâţia germani şi că în el se găsesc bogate mine de interes vital pentru Germania. Ca încheiere, Domnia Sa a spus oaspeţilor unguri că „nu este cuminte a încerca să împuşte trei iepuri deodată‖. Nu am lipsit a întreba imediat: „Va să zică admiteţi că un singur iepure poate fi
totuşi împuşcat". Interlocutorul meu a răspuns râzând că nu este sigur că ar trebui împuşcat vreunul, dar că în niciun caz nu crede că ar urma să fie împuşcat cel românesc. După această glumă, domnul Rosenberg a recunoscut că strângerea amiciţiei cu Polonia constituie o politică dintre cele mai cuminţi, admiţând şi Domnia Sa, că Germania nu condiţionează prietenia sa cu România de abandonarea amicilor săi de către aceasta, sau de o politică de vrăjmăşie din partea noastră împotriva Rusiei. Rosenberg cunoaşte durerosul nostru trecut istoric, şi mi-a declarat categoric că Germania înţelege dorinţa noastră, ca şi aceea a Poloniei, de a se evita cu orice preţ ca teritoriile noastre să devină noi teatre de luptă. Această conversaţie confirmă, deci, din nou, informaţiile ce am dat în mod constant Departamentului Excelenţei Voastre, că, în caz de conflict cu Rusia, Germania nu ne cere decât neutralitate. Sunt încredinţat că această chestiune nu va lipsi a forma obiectul conversaţiilor Excelenţei Voastre la Varşovia, conversaţii despre care aş fi recunoscător Excelenţei Voastre dacă m-ar ţine la curent. Vorbind despre relaţiile Germaniei cu Cehoslovacia, am spus cât de bucuroşi am fi dacă am vedea realizându-se o destindere între aceasta şi Reich, şi cât de fericiţi am fi dacă am putea contribui la aceasta. Domnia Sa mi-a confirmat că, atâta vreme cât Cehoslovacia va continua politica sa de asuprire a minorităţii germane, orice apropiere între aceasta şi Reich este extrem de grea. Am fost surprins că de data aceasta domnul Rosenberg nu mi-a vorbit şi despre relaţiile Cehoslovaciei cu Sovietele, dar atribui această omisiune orei înaintate, conversaţia noastră durând mai bine de o oră şi jumătate. Această telegramă am expediat-o şi domnului Antonescu, la Varşovia.
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 697, din 4 decembrie 1936, ora 19.50 Înreg. la nr. 67 231, din 5 decembrie 1936 Berlin Confidenţial.
[...] am solicitat o audienţă conducătorului suprem al economiei Reich-ului, Göring, audienţă care a avut loc ieri, 3 decembrie, în prezenţa consilierului nostru comercial, Geormăneanu.[...] Göring mi-a răspuns că tocmai avea intenţia să mă roage să vin să-l văd, deoarece socoteşte că, atmosfera dintre cele două ţări fiind mult mai bună, s-ar cuveni să încercăm să ameliorăm şi relaţiile comerciale. Domnia Sa crede că în timpul din urmă aceste relaţii au lăsat mult de dorit, mai ales în urma politicii puţin amicale a Băncii Naţionale şi a unor anumite organe ale statului nostru. Am tăgăduit imediat acest lucru, atrăgând atenţia interlocutorului meu că, cu toate dificultăţile inerente situaţiei actuale, în ultimii trei ani schimburile dintre noi s-au întreit. Am întrebat pe domnul Göring dacă sunt multe ţări în condiţiile acestea. Domnia Sa mi-a răspuns că în definitiv este inutil a mai face procesul trecutului şi că este mai bine să căutăm baze noi de înţelegere. Potrivit domnului Göring, politica preţurilor s-ar putea modifica în două moduri: ori se vor scădea preţurile produselor germane, caz în care nu ni s-ar putea ... (lipsă în text) nouă decât preţurile normale, ori se menţin preţurile produselor germane mai ridicate, dar în schimb ni se plăteşte suprapreţuri importante pentru produsele noastre. Domnia Sa crede că această ultimă formulă ar fi mai favorabilă pentru noi, deoarece ar spori prosperitatea păturii noastre ţărăneşti[] În fine, domnul Göring a făcut următoarea propunere interesantă: să se încheie între ambele ţări, între două organizaţii oficiale, contracte speciale de livrare de produse pe termen de patru până la ... (lipsă în text) ani, garantând debuşeuri sigure şi preţuri renumeratorii producătorilor. Decontul definitiv s-ar face la terminarea contractului, şi nu la finele anului calendaristic. Lucru important, Reich-ul ar garanta cursul actual al mărcii, iar comenzile, o dată date, ar fi obligatorii pentru el. Atrag în mod special atenţia Excelenţei Voastre asupra acestei propuneri importante, care corespunde unui deziderat permanent al agricultorilor noştri, pe care eu însumi am făcut-o acum trei ani, şi care a fost atunci respinsă de experţii germani.Domnul Göring a încheiat această parte a convorbirii noastre făgăduind că va examina cazurile concrete pe care i le-am semnalat în memoriul meu, declarându-mi, în acelaşi timp, că ar fi fericit să discute toate aceste chestiuni şi cu un membru al Guvernului român, pe care este autorizat de Führer să-l invite în mod special să vină la Berlin.[...]
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 689, din 4 decembrie 1936, ora 21.45 Înreg. la nr. 67 234, din 5 decembrie 1936 Berlin
Cu totul secret.
Rog pe domnul secretar general Paraschivescu să o descifreze personal. Numai pentru MS Regele, domnul preşedinte al Consiliului, Excelenţa Voastră şi domnul subsecretar de stat. După terminarea conversaţiilor economice, despre care am raportat cu telegrama cifrată nr. 3 6971, domnul ministru-preşedinte Göring a rugat pe domnul Geormăneanu să ne lase singuri, spunând că cancelarul Hitler l-a însărcinat să-mi facă anumite comunicări „în mod oficial şi confidenţial‖. Rămânând singuri, domnul Göring a început prin a confirma în linii generale ceea ce domnul Hitler declarase domnului Gheorghe Brătianu, şi pe care le-am raportat la timp. Apoi, Domnia Sa a adăugat: „dorim să ajungem cu Domniile Voastre la aceleaşi relaţii ca şi cu Iugoslavia. Cu aceasta avem astăzi un aranjament lămurit «ganz klare Abmachung2».Ceea ce cerem de la dumneavoastră este să ne asiguraţi că nu sunteţi şi nu vă veţi angaja în niciun fel de «combinaţie» împotriva Germaniei. În schimbul acestei asigurări, suntem gata să dăm României «o garanţie formală de stat» pentru integritatea sa teritorială. Nu avem niciun fel de angajamente faţă de Ungaria. Vă oferim amiciţia noastră. Dacă Domniile Voastre o refuzaţi, ne vom căuta prieteni în altă parte, şi să nu vă miraţi dacă vom întări legăturile noastre cu Bulgaria şi cu Ungaria. În caz de ameliorare a relaţiilor noastre politice, vă vom oferi cele mai bune condiţii economice, contribuind în acelaşi timp la întărirea domniei voastre militară. Vă asigur că, în asemenea condiţii, veţi obţine cele mai bune şi chiar cele mai secrete «vertrauliche»3 arme‖.Făcând toate rezervele şi declarând că nu eram pregătit, nici autorizat să am o conversaţie politică de o importanţă atât de considerabilă, scopul vizitei mele fiind exclusiv de ordin economic, nu am lipsit a mulţumi domnului Göring. [...] I-am reamintit însă că declaraţiile similare, făcute acum doi ani MS Regele, colegului meu iugoslav şi mie, şi, un an mai târziu, domnului Gheorghe Brătianu, au fost dacă nu cu totul anulate, cel puţin minimalizate în mod simţitor de către cei însărcinaţi cu politica externă oficială a Reich-ului. Domnia Sa mi-a răspuns că Auswärtiges Amt1 nu are nicio înţelegere pentru politica celui de-al III-lea Reich; că este birocratică şi tradiţionalistă, lucru care a îndemnat pe Führer să însărcineze cu conducerea relaţiilor Germaniei cu Anglia şi Franţa pe domnul von Ribbentrop, iar cu Polonia şi Iugoslavia pe Domnia Sa. Domnul Göring m-a lăsat să înţeleg că este probabil că va primi în curând aceeaşi însărcinare şi pentru România. Apoi a repetat că a fost autorizat de Führer să-mi facă „în mod oficial‖ declaraţiile de mai sus şi că, dacă doresc, Führer-ul este gata să mă primească pentru a mi le confirma şi personal". Făcând din nou complete rezerve, l-am întrebat, pentru Guvernul meu, dacă Führer-ul crede că nu există incompatibilitate între asigurările ce mi se cer şi alianţele noastre. Domnia Sa mi-a dat următoarele lămuriri:
1) Germania nu se poate decât bucura de îmbunătăţirea relaţiilor româno-poloneze; domnul Göring a sfătuit şi personal, în mod constant, pe prietenii săi de la Varşovia să facă orice sacrificii pentru a se păstra şi întări amiciţia României.
2) În ceea ce priveşte Mica Înţelegere, Germania doreşte ca această  organizaţie internaţională să-şi păstreze caracterul său iniţial, [adică] având ca unic obiectiv ţinerea în respect a Ungariei. Domnul Göring era informat că, la Praga, Beneš ar fi solicitat MS Regele extinderea  garanţiilor izvorând din tratatele existente asupra tuturor graniţelor respective, dar că Majestatea Sa Regele, „cu cuminţenia sa cunoscută‖, a declinat propunerea cehă.
3) În ceea ce priveşte Franţa, Domnia Sa declară că, din moment ce alianţa noastră nu este îndreptată împotriva Germaniei şi se încadrează în Pactul Societăţii Naţiunilor, „părerea Domniei Sale personală‖ este că aceasta nu ar constitui o dificultate. Apoi mi-a cerut să-i spun în mod precis dacă avem vreun pact secret cu Rusia. I-am răspuns: „Aţi primit, în mod succesiv şi solemn, de atâtea ori, asigurarea că nu".
În fine, m-a mai întrebat: „Dar dacă ruşii ar vrea să vă violeze teritoriul, cerând să treacă cu trupele lor înspre Apus, ce aţi face?‖. Am răspuns: „Deşi nu am nicio autorizaţie să vă fac vreo declaraţie ca ministru, ca simplu cetăţean şi cu titlu cu totul personal răspund că am credinţa că România s-ar opune cu toate forţele sale, după cum s-ar opune împotriva unei asemenea încercări venită de la Apus spre Răsărit. Mai mult încă, sunt încredinţat că asupra acestei chestiuni există o deplină comunitate de vederi între Bucureşti şi Varşovia‖.
Domnul Göring a părut mulţumit de această declaraţie, precizând încă o dată că Germania nu ne cere decât asigurarea că nu ne vom angaja în nicio „combinaţie‖ împotriva ei ".
Ca măsură de precauţie, am crezut de cuviinţă să închei această conversaţie ce luase o întorsătură neaşteptată, în aşteptarea unor instrucţiuni ulterioare ale Guvernului regal.
Ţin să atrag binevoitoarea atenţie a Excelenţei Voastre mai ales asupra a trei puncte din această conversaţie, care au chemat în mod deosebit luarea mea aminte:
1) Precizia cu care mi-a vorbit despre „un aranjament clar şi categoric‖ intervenit între Iugoslavia şi Germania, şi care mă face să cred că există chiar un instrument scris, necunoscut nouă şi pe care am fi în drept să-l cunoaştem.
2) Termenii violenţi în care domnul Göring se exprima faţă de „die Tschekei‖1, inamicul nr. 1 al Germaniei ... (lipsă în text) cu URSS. Din cele de mai sus, ca şi din tonul şi întregul complex al conversaţiei, mi-am mai format în acelaşi timp convingerea, împărtăşită de atâtea ori departamentului Excelenţei Voastre, că cele
mai mari primejdii ameninţă Cehoslovacia, a cărei soartă nu ştiu dacă nu a fost chiar pecetluită prin anumite înţelegeri germanoungare- poloneze, de care nu este străină nici Italia.
3) Insistenţa cu care Domnia Sa vorbea despre eventualitatea, chiar certitudinea aş zice, a cererii pe care Rusia nu va întârzia să ne-o facă, în vederea trecerii trupelor sale prin teritoriul nostru. Asupra acestei importante conversaţii, îmi permit, de altminteri, să revin ulterior.
 
 
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE, VICTOR ANTONESCU
R. nr. 36 298, din 8 decembrie 1936 Berlin Personal şi confidenţial.
Scumpe Domnule Ministru,
Profit de plecarea din Berlin a domnului dr. Şerban Cliza, membru al delegaţiei noastre sanitare, pentru a vă trimite prezenta scrisoare. Daţi-mi voie mai întâi să vă felicit pentru excelenta iniţiativă pe care aţi luat-o, autorizându-mă ca comunicările de o importanţă excepţională să vi le transmit prin curier special. Acest lucru, până în momentul de faţă, nu era cu putinţă, pe de o parte pentru că nu eram autorizaţi să facem asemenea cheltuieli, fără autorizaţia prealabilă a Ministerului, pe de altă parte pentru că era cu neputinţă să lipsesc Legaţia de unul dintre singurii mei doi colaboratori – Petala şi Constantinide. Noua dumneavoastră dispoziţie mă îndreptăţeşte să cred că, în sfârşit, în curând va fi trimis aici şi tânărul secretar de legaţie pe care mi l-aţi făgăduit. Acum în fond. Propunerile de o importanţă excepţională pe care vi le-am transmis prin ultimele mele telegrame nu pot rămâne fără răspuns. Împărtăşesc pe de-a întregul punctul dumneavoastră de vedere, că trebuie să fim extrem de prudenţi; că trebuie să avem o politică de deplină sinceritate şi onestitate faţă de aliaţii şi prietenii noştri, evitând orice acte care ne-ar putea fie înstrăina amiciţiile actuale, fie atrage vrăjmăşia Sovietelor. Politica de white and see1 se impune pentru noi mai mult decât pentru oricine, ferindu-ne de acele gesturi dezordonate preconizate de unii dintre compatrioţii noştri, imprudenţi sau grăbiţi. Această atitudine este cu atât mai indicată, cu cât, după cum aţi văzut din telegramele mele, nici nu ni se cere măcar să ne dedăm la cine ştie ce acte de bruscă evoluţie.
Dacă aceasta mi se pare că este, în linii generale, singura noastră atitudine posibilă, nu este însă mai puţin adevărat că iniţiativele germane nu pot fi lăsate fără răspuns. Dacă mi-aş permite să fac o sugestie, aş propune, ca primă dovadă de bunăvoinţă din partea noastră, să anunţăm domnului Schacht că guvernatorul Băncii noastre naţionale îi va face vizita solicitată de atâta timp, în vederea soluţionării nenumăratelor dificultăţi în curs. Acestei vizite i-ar urma, potrivit şi indicaţiilor care mi-au fost date de către domnul prim-ministru, o vizită a domnului Schacht la Bucureşti, în cursul lui ianuarie viitor. Cu prilejul acestei vizite, s-ar putea discuta şi sugestiile de ordin economic care ne-au fost făcute de către domnul Göring săptămâna trecută. Această vizită a domnului guvernator al Băncii noastre naţionale mi se pare urgentă. Nu mai târziu decât ieri, unul dintre colaboratorii domnului Schacht, întâlnit în societate, nu a pierdut ptilejul de a mă informa că, chiar în momentul de faţă, se găseşte la Berlin guvernatorul Băncii Greciei, adăugând, nu fără un anumit accent de amărăciune: „numai guvernatorul Domniei Voastre nu găseşte niciun moment pentru a face o călătorie până la Berlin, deşi între noi sunt atâtea probleme pendinte‖.[...]
 
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE, VICTOR ANTONESCU, CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN
T. c. nr. 64 882, din 9 decembrie 1936 Bucureşti
Personal şi confidenţial.
Drept răspuns la telegrama Domniei Voastre nr. 3 6891.
Din informaţiile culese de mine în ziua de 7 decembrie, într-o conversaţie avută cu ministrul Germaniei, rezultă că cele relatate dedumneavoastră în telegrama sus menţionată nu redau situaţia exactă. Ceea ce doreşte Germania, este o atitudine amicală din partea României, la care ar corespunde o atitudine identică din partea Germaniei.Am declarat ministrului Germaniei că România doreşte relaţii amicale cu Germania, dezvoltând pe terenul economic şi financiar raporturile noastre cu dânsa. Ministrul Germaniei mi-a declarat că aceasta este şi dorinţa Guvernului său. Adaug, spre ştiinţa Domniei Voastre, că Guvernul român este hotărât să
menţină intacte alianţele noastre actuale. Poziţia Guvernului german faţă de noi –aşa cum ne-a fost schiţată de ministrul Germaniei – nu atinge aceste alianţe.
 
AMAE, Fond 71/Germania, vol. 75 (Relaţii cu România, 1936-1937), f. 190
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE, VICTOR ANTONESCU
T. nr. 6 300, din 11 decembrie 1936, ora 18.55 Înreg. la nr. 69 066, din 12 decembrie 1936 Berlin
Strict confidenţial şi personal.
Comunicând Excelenţei Voastre, după cum rezultă din telegrama Excelenţei Voastre nr. 68 4071, altceva decât cele ce domnii Hitler, Göring, Meissner şi Rosenberg ne-au declarat în mod categoric în ultimele zile, ministrul
Germaniei se găseşte pe linia tradiţională a birourilor de la Wilhelmstrasse. De data aceasta însă, probabil că Auswärtiges Amt ignoră că noi suntem precis informaţi despre intenţiile domnului Hitler, suprem îndreptar de la care emană toate principiile şi directivele politicii interne şi externe a Reich-ului. Dacă este, prin urmare, cineva care „nu a prezentat situaţia în mod exact‖, apoi acesta este domnul ministru al Germaniei la Bucureşti. Informaţiile pe care am avut onoarea să le transmit Excelenţei Voastre le am direct de la ministrulpreşedinte Göring, autorizat în mod expres de Führer, să le facă în forma ştiută. Aceste informaţii erau coroborate de secretarul de stat Meissner şi de şeful politicii externe a Partidului Naţional-Socialist, domnul Rosenberg. Mai mult, după cum Excelenţa Voastră ştie, ele erau confirmate în bună parte şi de articolele publicate în oficiosul ziar „Völkischer Beobachter‖ de către domnul Rosenberg, fără a mai vorbi de declaraţiile făcute personal de Führer domnului Gheorghe Brătianu.Ne găsim, prin urmare, pentru a treia oară în faţa unei încercări de a se împiedica lămurirea situaţiei între Germania şi România, dat fiind că domnul Göring aşteaptă o serie de răspunsuri din partea noastră, răspunsuri care nu ar mai putea fi date cu uşurinţă în urma atitudinii ambigue a ministrului Germaniei la Bucureşti; pentru a nu da domnului Göring impresia că dispreţuim importantele sugestii ale Domniei Sale, mă întreb dacă ar fi nimerit să mă prezint domnului Hitler pentru a-i expune antecedentele chestiunii şi a-l ruga să binevoiască să elucideze în mod definitiv poziţia Germaniei faţă de noi. Bineînţeles, o asemenea acţiune de lămurire nu poate fi întreprinsă decât în urma unei autorizaţii formale pe care aş primi-o de la Excelenţa Voastră. Îmi permit însă să emit umila părere că nimic nu ar mai putea fi mai dăunător relaţiilor între noi şi Germania decât persistarea într-un echivoc creat şi întreţinut cu voinţă de Auswärtiges Amt de mai bine de trei ani, echivoc primejdios nu numai politicii noastre externe, dar chiar şi interne, şi posibilitatea ca domnii Hitler, Göring, Rosenberg etc. să poată afirma că ne-au întins mâna, pe care noi în mod constant am refuzat-o. Pentru deplina edificare a Excelenţei Voastre şi pentru ca Guvernul Regal să poată lua o hotărâre în deplină cunoştinţă de cauză, îmi permit s-o rog pe Excelenţa Voastră să binevoiască a cere să i se prezinte antecedentele chestiunii, şi în special telegramele noastre nr. 3 327, din 24 octombrie 19341, 3574, din 15 noiembrie 19342, 3 829, din 11 decembrie 19343, şi 3 643, din 25
februarie 1936. În ceea ce priveşte sfârşitul telegramei Excelenţei Voastre, şi pentru a se evita orice neînţelegere, ţin încă o dată a preciza că nimeni nu a formulat aici, cel puţin până astăzi, pretenţia inadmisibilă de a ne abandona alianţele. Iar în ceea ce mă priveşte, cunosc destul de bine punctul de vedere al Guvernului Regal şi sunt pe deplin convins că interesele noastre superioare ne poruncesc să păstrăm neştirbite alianţele existente şi să evităm orice acţiune care ne-ar putea slăbi. Rog pe Excelenţa Voastră să binevoiască a fi încredinţată că nu am pierdut niciodată din vedere acest comandament fundamental al politicii noastre externe.[...]
 
 
 
AMAE, Fond 71/România, vol. 96 (Copii după telegrame, septembriedecembrie 1936), f. 750-753
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE, VICTOR ANTONESCU
R. nr. 3 941, din 14 decembrie 1936 Înreg. la nr. 70 825, f. d. Berlin Cu totul confidenţial.
Domnule Ministru,
În rapoartele telegrafice pe care am avut onoarea de a le adresa succesiv Excelenţei Voastre, am semnalat noua atitudine pe care Germania pare a o lua faţă de ţara noastră. La termenul unei evoluţii care s-a desemnat în cursul a doi ani, şi care corespunde obiectivelor de politică externă ale regimului naţional-socialist, această atitudine s-a cristalizat în mod definitiv în declaraţii senzaţionale, făcute, de data aceasta personal, de către şeful statului german. Fie direct către un om politic român, fie indirect prin mijlocirea primului ministru prusac sau a şefului Oficiului Extern al partidului său, către subsemnatul, cancelarul Hitler a exprimat „în mod oficial‖ şi cu destulă claritate care este în concepţia sa fundamentul raporturilor viitoare „de bună prietenie‖ între al III-lea Reich şi România.
Analizând de aproape acest punct de vedere, astfel cum a fost formulat, vom vedea că el aduce în relaţiile noastre cu Germania două elemente politice de o egală importanţă:
1) Dată fiind situaţia internaţională, tot mai ameninţătoare, Germania simte nevoia de a-şi clarifica poziţia cel puţin în Europa Centrală.După înţelegerea intervenită în iunie trecut între Viena şi Berlin, conducătorii Reich-ului îşi îndreaptă azi privirile spre Bucureşti şi Belgrad. O înţelegere cu aceşti doi importanţi factori din Bazinul
dunărean le apare cu atât mai de dorit cu cât amiciţia a două popoare satisfăcute, pline de vitalitate, formând un ansamblu de vreo 36 de milioane de locuitori şi bucurându-se de bogăţii naturale incalculabile, este negreşit preferabilă aceleia a unui popor nesatisfăcut, turbulent, romantic, format de abia din vreo 12 milioane de locuitori.
2) Pentru a câştiga prietenia acestor ţări şi pentru a-şi garanta în sudestul european nu numai o zonă de tampon neutră dar chiar două importante pieţe de aprovizionare de materii prime şi de desfacere de produse manufacturate, Germania afirmă că este gata A ABANDONA DOCTRINA REVIZIONISMULUI INTEGRAL PE CARE A APĂRAT-O PÂNĂ AZI. Această adaptare a cunoscutelor sale tendinţe revizioniste la necesităţile prezente înseamnă, de fapt, cel puţin abţinerea de la orice sprijin dat revizionismului maghiar faţă de România şi de Iugoslavia. Mai mult chiar, GERMANIA SE DECLARĂ DISPUSĂ A GARANTA – ÎN CE FEL PÂNĂ ACUM NU NI S-A SPUS CU DESTULĂ PRECIZIE – HOTARELE DE AZI ALE ACESTOR DOUĂ ŢĂRI.
Cu aceste două noi elemente, al III-lea Reich încearcă o nouă aşezare în Bazinul dunărean şi în Europa Răsăriteană. Pas cu pas, el urmăreşte modificarea formulelor de politică externă de până astăzi care, după credinţa sa, erau îndreptate împotriva intereselor sale. ÎN ULTIMA ANALIZĂ, EA URMĂREŞTE VISUL ÎNDEPĂRTAT DE A OBŢINE ÎN MOD PAŞNIC SITUAŢIA PREEMINENTĂ, ÎN DOMENIUL ECONOMIC, CA ŞI ÎN CEL POLITIC, CE CREDE CĂ I SE CUVINE, ÎNTRE IZVOARELE DUNĂRII ŞI MAREA NEAGRĂ.[...] Programul din Mein Kampf, care reprezintă integralitatea aspiraţiilor Germaniei de astăzi, s-a dovedit a nu putea fi imediat realizabil. Entuziasmul începutului şi încrederea fanatică în propriile sale forţe au influenţat în mod defavorabil prima fază a politicii externe a regimului.[...]
Am trăit atunci, în anii 1933-1934, apogeul acelei politici de rupere a zăgazurilor, la fundamentul căreia se găsea doctrina revizionismului integral, scumpă ministrului von Neurath, defunctului secretar de stat von Bülow şi, în genere, birourilor de la Auswärtiges Amt. Nu era punct din programul de revendicări posibile pe care Reich-ul al III-lea să nu-l formuleze cu energie, şi nu a fost o revendicare pe care opinia publică germană să nu o susţină cu o înflăcărare aproape fanatică. De fapt, metoda care se întrebuinţa nu era însă nici unitară, nici concordantă. Se desemnau curente care preconizau ierarhii deosebite a obiectivelor externe şi aceasta prin metodele cele mai disparate. Dacă, de pildă, domnul Rosenberg sau domnul Goebbels propovăduiau în primul rând o cruciadă spre Est, în cercurile militare, sprijinite de primul ministru Göring, problema occidentală rămânea aceea de care părea a depinde viitorul Germaniei. Dacă domnul von Ribbentrop formula concepţia căştigării Marii Britanii, cu orice preţ, dr. Schacht şi Reichswehr-ul, urmând unei vechi tradiţii care-şi găsea originea la Bismark şi la Möltke, nu voiau să rupă ultimele punţi spre Rusia Sovietică. Dacă domnul Göring sau Rosenberg schiţau un anumit program de apropiere cu Iugoslavia şi cu România, domnii von Neurath, von Bülow sau Göbbels anulau cu o trăsătură de condei declaraţiile acestora. Rezultatul acestor acţiuni discordante a fost prelungita criză a politicii germane, cu izolarea la care ajunsese şi cu desemnarea creării de blocuri potrivnice, atât de primejdioase păcii europene.
A trebuit experienţa tragică a crizei austriece din iulie 1934, pentru ca să înceapă a se desemna liniile unei politici externe mai unitare, care să ţină seamă în acelaşi timp de realităţile şi de elementele economice, istorice şi psihologice pe care le nesocotise până atunci.Din acel moment, putem însemna tendinţa unei preocupări speciale pentru recâştigarea poziţiilor pierdute de Reich în Bazinul dunărean. Germania îşi dădea seama că izolarea în care se condamnase putea lua cu timpul caracterul pozitiv al unei coaliţii împotriva sa. Pentru a evita această eventualitate, ea începe, „din acel moment‖, o seriare a obiectivelor sale politice, cu gândul de a dărâma zidul în care avea sentimentul de a fi închisă. Apropierea de Polonia a format primul capitol al acestei politici de
„neutralizare în Est‖, cu preţul renunţării, fie chiar numai vremelnic, la unele revendicări naţionale. A urmat apoi acţiunea de împăcare cu Italia, căreia războiul abisinian avea să-i dea, un an mai târziu, şanse aproape neaşteptate. Tot de atunci putem desluşi şi primele semne ale unei încercări de apropiere de statele din bazinul dănărean. După încheierea Pactului franco-sovietic, obiectivul principal al politicii externe a Reich-ului apare sub un aspect nou: Rusia Sovietică devine „inamicul nr. 1‖, împotriva căruia se concentrează toate sforţările – cel puţin aparente – ale Reich-ului. Pentru atingerea acestui obiectiv, politica externă a Reich-ului are ca misiune să câştige cât mai multe puncte de sprijin, cât mai multe bunăvoinţe pe eşichierul european. Astfel începe acţiunea care urmăreşte apropierea Germaniei de Iugoslavia şi de România.
Excelenţa Voastră cunoaşte gesturile pe care conducătorii regimului le-au încercat de atunci şi până astăzi faţă de noi. Reamintesc în primul rând declaraţiile şi asigurările pe care generalul Göring a ţinut să le facă la Belgrad, în octombrie 1934, însăşi Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea (cf. telegrama mea nr. 3 327, din 24.X.19341), şi care urmau să constituie bazele pe care trebuia să evolueze politica Germaniei faţă de noi. Această primă sugestie, făcută la loc atât de înalt şi care a fost ulterior confirmată atât colegului meu iugoslav cât şi mie, nu a putut însă multă vreme să ia un aspect mai concret, Din cauze care nu au atârnat de voinţa noastră. Am avut prilejul să simt personal şi de la început rezistenţa organelor conducătoare de la Auswärtiges Amt, care nu înţelegeau să renunţe la o doctrină ce devenise la Wilhelmstrasse aproape o dogmă (v. telegrama adresată de însărcinatul cu afaceri, Petala, nr. 3 574, din 15 noiembrie 19342, şi, în special, telegrama mea, nr. 3 829, din 11.XII. 19343). Prietenia Ungariei era cultivată cu multă grijă şi cu mult zgomot de domnul von Neurath şi de colaboratorii săi, care nu voiau să recunoască drept valabile „incursiunile‖ generalului Göring în acest domeniu considerat ca „vânătoare rezervată‖ a diplomaţiei oficiale a Reich-ului.
Concomitent, ministrul Propagandei dezlănţuia şi întreţinea aproape un an şi jumătate, mitul alianţei noastre cu Sovietele, readucând atât în discuţiile publice cât şi în polemicile presei sale dirijate, spectrul dreptului de trecere consimţit trupelor roşii, de România, prin teritoriul său.
A urmat apoi acea epocă în care am semnalat pe rând Guvernului regal, nu numai dualitatea de tendinţe care se evidenţia la Berlin, dar chiar şi acţiunea de minimalizare sistematică a diplomaţiei oficiale a Reich-ului a oricărei tentative de apropiere încercate fie din partea noastră, fie din partea anumitor factori germani.
În februarie 1936, s-a produs a doua încercare de a stabili bazele unei posibile apropieri viitoare. În conversaţiile pe care domnul Gheorghe Brătianu le-a avut cu generalul Göring, primul ministru prusac a reiterat declaraţiile făcute anterior Majestăţii Sale Regele şi subsemnatului, afirmând din nou că Germania nu înţelege să sprijine sub nicio formă politica revizionistă a Ungariei, împotriva unei Românii a cărei atitudine ar fi amicală faţă de Reich. Reacţia diplomaţiei oficiale a Reich-ului nu a întârziat însă să se afirme o dată mai mult prin acelaşi glas al Baronului von Neurath, care, într-o conversaţie pe care am avut-o câteva zile mai târziu cu Domnia Sa, se menţinea hotărât pe poziţiile sale cunoscute (vezi telegrama mea nr. 36 043, din 25 februarie 1936, în partea sa finală4). Fără îndoială, moartea primului ministru ungar, Gömbös, urmată de o manifestată înclinare a politicii Ungariei spre Roma, au contribuit la accentuarea revirimentului german în faţa căruia ne găsim astăzi.
Domnul Gheorghe Brătianu, revenit la Berlin pentru a doua oară în luna noiembrie trecut, în absenţa mea din Berlin, a fost primit din nou de generalul Göring, de domnul von Neurath şi chiar de cancelarul Hitler, care, în prezenţa domnului Meissner, secretarul său de stat, i-a făcut declaraţiile cunoscute Excelenţei Voastre, de care am luat cunoştinţă a doua zi după întoarcerea mea la Berlin. Protocolul scris, redactat de domnul Meissner, şi care după sugestiile mele a fost transmis şi ministrului Germaniei la Bucureşti, dacă reproduce în mod credincios convorbirea, astfel cum mi-a fost reprodusă de domnul Meissner, are valoarea unui act politic precis, de o importanţă considerabilă. Când, câteva zile mai târziu, am fost primit la rândul meu de primul ministru prusac, generalul Göring, conversaţia pe care am avut-o cu Domnia Sa însemna mai mult chiar decât o simplă confirmare a celor declarate domnului Gheorghe Brătianu. În numele Führer-ului, de care ministrul-preşedinte fusese autorizat chiar în acea zi, Göring a reiterat, de această dată „în mod oficial‖, reprezentantului oficial al Guvernului român, nu numai declaraţiile anterioare, ci a formulat un adevărat program politic pe care l-am adus la cunoştinţă Excelenţei Voastre cu telegramele mele nr. 36 297 şi 36 298, din 4 decembrie trecut1. Pentru a sistematiza dezideratele germane astfel cum au fost expuse în mod succesiv în ultimele zile de cancelarul Hitler, de domnul Rosenberg şi apoi, de generalul Göring în numele şefului statului, voi insista asupra următoarelor
puncte:
1) Reich-ul aşteaptă de la noi o neutralitate binevoitoare pe terenul raporturilor sale viitoare cu Rusia Sovietică. Guvernul de la Berlin doreşte în acelaşi timp să aibă asigurarea că România nu va participa la nicio „combinaţie‖ îndreptată împotriva sa. Prin aceasta, el înţelege să fie garantat împotriva oricărei colaborări militare între noi şi Soviete, în cazul unui conflict european. Asigurarea că noi ne-am apăra teritoriul, mână în mână cu Polonia, cu aceeaşi energie împotriva oricărei agresiuni, de oriunde ar veni ea, pare a satisface,cel puţin astăzi, aşteptările germane din acest punct de vedere.2) În ce priveşte alianţele noastre existente, în momentul de faţă cel puţin – zic în momentul de faţă pentru că evoluţia doctrinelor politice ale celui de-al III-lea Reich este rapidă şi neprevăzută – conducătorii Reich-ului afirmă că nu ar fi incompatibile cu concepţia de neutralitate pe care o formulează şi cu dezvoltarea viitoare a unor bune raporturi cu noi. Şi faţă de aceste alianţe, însă Guvernul german pare a face unele distincţii:
a) Alianţa cu Polonia este considerată cu bunăvoinţă. Consolidarea prieteniei între Varşovia şi Bucureşti corespunde, deocamdată, cu dorinţa conducătorilor Reichului. În măsura în care Polonia neutră reprezintă o pavăză de apărare pentru teritoriul german, România neutră poate juca acelaş rol, asigurând Germania împotriva unei ameninţări care i-ar veni dinspre Răsărit. Dacă Germania nu-şi ascunde faptul că politica de prietenie cu Polonia este grevată de ipoteza unor conflicte latente, ea speră însă, fără îndoială, că raporturile cu România se pot aşeza pe baze mult mai trainice. În lipsa oricăror conflicte de interese reale între Reich şi ţara noastră, dincolo de formulele de moment pe care le-a sugerat, Guvernul de la Berlin vede posibilităţi cu mult mai însemnate pentru ziua de mâine, posibilităţi cărora el este dispus să sacrifice revendicările maghiare din Răsărit.
b) Problema alianţei noastre cu Cehoslovacia este însă cu mult mai gingaşă. Mai prudent ca în 1934 şi 1935, Reich-ul, de astă dată, nu se mai prezintă ca adversar ireductibil al formulei Micii Înţelegeri. El lasă cu abilitate acest rol Italiei. În ce-l priveşte, el se mulţumeşte să fixeze rostul acestei coaliţii defensive la rolul iniţial pe care l-a avut, ca organism de apărare exclusivă a realizărilor de la Trianon. Redusă la aceste proporţii sau, cum se spune aici, readusă la vechile ei obiective, Mica Înţelegere, ca atare, încetează de a mai fi considerată ca un element ostil politicii germane. Atâta vreme cât alianţa noastră cu Cehoslovacia se limitează la actul organic al Micii Înţelegeri, la Berlin nu se mai formulează împotriva ei obiecţii atât de categorice ca până mai ieri. În momentul însă în care, şi generalul Göring ne-a afirmat aceasta cu tărie, alianţa s-ar extinde într-o asigurare reciprocă a tuturor frontierelor respective, problema ar fi cu totul răsturnată. Cuvintele şi tonul întrebuinţat de domnul Göring faţă de Cehoslovacia mă întăresc o dată mai mult în părerea că aliata noastră este considerată astăzi pe un picior de aproape egală ostilitate cu Rusia Sovietică, a cărei avangardă în Europa Centrală este acuzată de a fi. Avem dreptul să privim cu adâncă îngrijorare această situaţie, mai ales dacă ne reamintim noianul de indicii care dovedesc existenţa unui punct de privire comun, cel puţin în această privinţă, între Berlin, Roma, Varşovia şi Budapesta. Totuşi, şi pe acest teren, al raporturilor germanocehoslovace,suntem în drept a ne întreba dacă o mediere româno-iugoslavă, la care s-ar putea eventual ralia şi Marea Britanie, nu ar putea duce la o destindere şi la găsirea formulei binefăcătoare a unui modus-vivendi. Din acest
punct de vedere, o acţiune abilă din partea noastră ar putea avea o importanţă istorică.
c) Alianţa noastră cu Franţa, în cadrul Societăţii Naţiunilor, nu pare a mai fi considerată ca un impediment la poziţia de neutralitate care ni se cere. generalul Göring m-a lăsat să înţeleg că, atâta vreme cât această alianţă este pur defensivă şi nu are înţelesul „niciunei combinaţii împotriva Germaniei‖, ea poate cadra cu raporturile de prietenie care ar urma să se stabilească între Germania şi România.
3) În schimbul acestei atitudini amicale, FĂRĂ PĂRĂSIREA ALIANŢELOR NOASTRE, Reich-ul se declară dispus să ne dea de data aceasta „o garanţie de stat‖ a integrităţii noastre teritoriale. Dincolo de această garanţie, el pare, de asemenea, hotărât să pună şi raporturile noastre economice pe baze noi, care să ne asigure, prin contracte cu termene lungi şi prin stabilitatea de preţuri fixe garantate la paritatea aur, reale avantaje.
Pentru a ne convinge de seriozitatea propunerilor sale, primul ministru prusac insista în mod neobişnuit asupra relaţiilor CE S-AR FI ŞI STABILIT ÎNTRE IUGOSLAVIA ŞI REICH PE ASEMENEA BAZE. Între aceste două ţări ar fi intervenit deja un acord lămurit, eine ganz klare Abmachung1, pentru a întrebuinţa înşişi termenii purtătorului de cuvânt al cancelarului german. Care este formula exactă a acestui aranjament, fi-va el un adevărat tratat secret sau un simplu „gentlemen’s agreement‖, pentru moment este greu de spus. Un aranjament scris totuşi trebuie să existe. Nu-mi închipui altminteri cum şi-ar fi putut permite ministrul-preşedinte Göring să vorbească cu atâta insistenţă şi precizie despre o simplă înţelegere verbală. Ceva mai mult, am câştigat impresia că Guvernul german atribuie acestei Abmachung2 cu Iugoslavia o importanţă deosebită şi o consideră ca un adevărat punct de plecare al noii sale politici în Bazinul dunărean şi în sud-estul Europei. Este de la sine înţeles că voi căuta să mă edific asupra acestui punct, care însă s-ar cuveni să formeze obiectul unor discrete investigaţii şi la Belgrad. Aducând aceste elemente la cunoştinţa Excelenţei Voastre, pentru completarea rapoartelor telegrafice pe care i le-am comunicat la timp, nădăjduiesc să pot contribui la informarea exactă a Guvernului regal, care este singur în măsură să aprecieze şi să hotărască, cum în faţa acestei situaţii, ce ia o întorsătură de o importanţă fără precedent, se pot mai bine apăra interesele noastre naţionale. Primiţi vă rog, domnule ministru, încredinţarea înaltei mele consideraţii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…