7 noiembrie 1936, ora 12.00 NOTA DE CONVERSAŢIE DINTRE GHEORGHE BRĂTIANU ŞI MINISTRUL AERULUI, MAREŞALUL HERMANN GÖRING
Göring a început prin a asculta cu multă atenţie expunerea mea, întrerupându-mă
în momentul în care am ajuns să vorbesc despre împiedicarea pactului sovietic,
cu întrebarea: „este oare înlăturat cu totul?‖. I-am dat lămuriri în această
privinţă, amintindu-i de declaraţia ce mi-o făcuse în ianuarie, care îşi capătă
acum întreaga ei importanţă, după discursul de la Milano.
Aici m-a întrerupt din nou şi mi-a declarat următoarele: Discursul de la
Milano a făcut în Germania impresie proastă. El nu este expresia unui acord,
ci, dimpotrivă, a unei rivalităţi în ce priveşte Ungaria. A avut prilejul să
constate aceste lucruri chiar în timpul călătoriei sale la Budapesta,
la înmormântarea lui Gömbös. Era atunci mult mai multă vâlvă (klaman) în jurul
lui, decât în jurul lui Ciano. Acesta şi-a dat seama şi a spus lui „tata socru" (Schwiegerpapa) că trebuie să facă un gest mai accentuat faţă de unguri.
Acesta însă a întrecut măsura. Germania a indicat limpede la Roma şi la
Budapesta: Iugoslavia e tabu, putem face
acelaşi lucru pentru România; dacă obţine securitate din punct de vedere al
legăturii cu Rusia, nu putem să vă lăsăm barieră contra Sovietelor,
neliniştindu-vă la alte graniţe. Putem merge până la garantarea frontierelor
aşa cum am făcut cu iugoslavii, dar trebuie să fim siguri. Din punct de
vedere economic, trebuie un aranjament pe termen mai lung, cinci-şase ani, dar
trebuie să ştiu până în şase luni, pentru a încadra importul din România în
planul de patru ani. Mai târziu va fi mai greu, deoarece posibilităţile de debuşeu
vor fi mai restrânse. În acelaşi timp, acest act al României face posibilă apropierea
politică. Cum credeţi dumneavoastră
că-şi garantează Iugoslavia graniţele spre Italia şi Ungaria? Prin Mica
Înţelegere? Dumneavoastră, la fel, trebuie să vedeţi ce e preferabil: Germania
sau Mica Înţelegere, Franţa, Rusia pentru garantarea frontierei ungureşti.
Dar pentru chestiunile economice trebuie discreţie, pentru a nu provoca
intervenţii violente din partea Franţei.
Este cu totul de acord că, în cazul unui război ruso-german, neutralitatea României
e mult mai importantă pentru Germania chiar decât alianţa ei.[...??] La această
convorbire a asistat domnul deputat Atta Constantinescu
16 noiembrie 1936, ora 12.00 NOTA DE
CONVERSAŢIE DINTRE GHEORGHE BRĂTIANU
ŞI CANCELARUL GERMANIEI, ADOLF HITLER Berlin
Am început prin a arăta Führer-ului că, înainte de a se începe o dezbatere în
Parlamentul român asupra politicii noastre externe, am ţinut să culeg unele informaţii
absolut necesare. Ne aflăm într-o fază hotărâtoare a politicii româneşti. În
fruntea partidului pe care îl conduc, am luptat de un an de zile împotriva Pactului
sovietic, a cărui primejdie pare înlăturată. Desigur, urmările vechii politici mai
dăinuiesc încă, dar s-a ajuns la relaţii mai strânse cu Polonia şi Iugoslavia,
ceea ce asigură politicii noastre un echilibru mai sănătos. În ce priveşte
problemele
externe, politica noastră se poate rezuma în următoarele puncte, care
corespund unei tendinţe tot mai
accentuate în opinia publică:
1) Barieră împotriva comunismului. România trebuie să-şi reia, ca mai înainte,
misiunea la Nistru şi la Marea Neagră.
2) Nu voim să fim drum de trecere, nici câmp de bătălie. De aceea, exemplul
Belgiei a avut la noi un răsunet puternic. Nu se poate folosi termenul de „neutralitate‖, care e impropriu,
dar fondul problemei este acesta. De fapt, chiar în cazul unui război
germano-rus, o Românie neutră e mai importantă pentru Germania decât una
aliată, care ar prezenta greutăţi de prelungire a frontului. Această poziţie nu
întrerupe legăturile noastre cu Franţa, cu care avem, de altfel, un tratat de consultare
şi de amiciţie, dar arată că nu voim să ne subordonăm unui pact sovietic, fie
francez, fie ceh.
3) Raporturi economice mai strânse cu Germania, în care vedem posibilităţile
de dezvoltare normală a economiei româneşti. Dar pentru a aduce la îndeplinire
această politică şi a putea opune o barieră expansiunii comuniste, trebuie să
ne simţim spatele asigurat. Între timp, a intervenit discursul de la Milano.
Führer-ul, care ascultase până atunci fără a întrerupe, a intervenit în discuţie
cu aceste cuvinte: „Natürlich kann man keinem Volk, keinem Staat, keiner Partei
verlangen, auf ein Gebiet zu verzichten”[Evident, nu se poate cere niciunui
popor, niciunui partid, niciunui stat să renunţe la o regiune (teritoriu)] .
Mi-a semnalat articolul lui Rosenberg, scris după indicaţiile lui, care arăta
atitudinea Germaniei faţă de problemele revizioniste.
Ce-mi va spune nu este destinat publicităţii, şi mă roagă să ţin seama de această
dorinţă.
Problema capitală, care domină totul, este lupta împotriva bolşevismului, ceea
ce nu s-a înţeles îndeajuns în Apus, în Franţa şi în Anglia. Suntem acuzaţi că
pregătim războiul, dar tot programul meu social şi economic este un program de
pace, ca şi planul economic pe patru ani. Germania face o politică de apărare,
a ei şi a Europei. În ce priveşte pacea, a făcut de atâtea ori declaraţii
categorice şi Belgiei şi Franţei. După Saar, chestiunile cu Franţa sunt lichidate,
alsacienii, care sunt răi francezi, ar fi tot atat de rai germani. Ceea ce interesează Germania este problema colonială, ca o completare a dezvoltării
ei, nu ca o revendicare teritorială, dar ca participare a economiei germane la
exploatarea domeniului colonial francez. A oferit pace şi cehilor. Dar în
chestiunea bolşevică, cehii au făcut o politică nebună (eine tolle Politik). Au
respins mâna ce le-a fost oferită nu o dată, de mai multe ori. Situaţia
minorităţii germane a devenit imposibilă în Cehoslovacia, mai ales că e chiar
la graniţa Reich-ului. Trebuia să li se facă condiţii posibile de existenţă. De
altă parte, cehii au devenit o poartă de intrare (Einfallstor) pentru bolşevici
în Europa Centrală. Dar ei tot nu vor pătrunde în Europa, căci şi în cazul
acesta îi vom opri.
În ce priveşte problema revizionismului, trebuie considerate realităţile. Desigur,
ungurii au revendicări care se îndreaptă – mai puţin împotriva Iugoslaviei şi
României, deci împotriva Cehoslovaciei. Dar viaţa e deasupra teoriei, aceasta a
fost şi pentru noi o experienţă dureroasă, Germania a ştiut, în interesul
superior al păcii şi al Europei, să-şi impună sacrificii mari. A renunţat la
revendicări înspre Franţa, înspre Polonia. Cu Polonia este chestiunea
Coridorului. Vor fi locuind germani acolo, dar nu se poate contesta unui popor
de 35 de milioane ieşirea la mare. Şi pe urmă, este o problemă de ordin
general: dacă Germania s-ar apuca să declare că vrea să reia pe germanii din
Polonia, Cehoslovacia, Franţa sau Eupen-Malmedy, ce viaţă ar mai fi în Europa?
Să admitem chiar că într-un război noi am relua un teritoriu, pe care ar putea
locui 300 000 de germani, dar pe care l-am plătit cu două milioane de morţi. Ce
socoteală ar fi aceasta? Toată lumea poate avea alianţele care îi convin. Nu
avem nimic împotriva alianţei franceze, a Poloniei sau a Iugoslaviei.
În ce priveşte sprijinul de care are nevoie România, ea trebuie să îl caute
la statele care fac aceeaşi politică de stăvilire a comunismului, în principal
Germania. Desigur, noi spunem întotdeauna că pentru această acţiune şi Italia e
necesară, mai ales în urma evenimentelor din Spania. Dar dacă România s-ar
elibera de tendinţele
influenţei bolşevice şi ar avea cu Germania relaţii economice mai bune, aşa
cum a făcut Iugoslavia, cu care am realizat în această privinţă mari progrese,
cu riscul de a creea în viitor un stat de concurenţă industrială, atunci
interesul Germaniei ar spori, în a vedea în acest colţ al Europei o Românie
independentă şi puternică.Intervin atunci din nou, precizând că nu am calitate
oficială şi că n-am nici o intenţie de a da ceva publicităţii, dar că
chestiunea îmi pare destul de însemnată pentru a o comunica, la întoarcerea
mea, Regelui şi factorilor de răspundere. „Dacă am înţeles bine gândul dumneavoastră,
domnule cancelar, am încheiat, ar fi deci posibil dacă politica României se
desface de influenţa sovietică şi dacă se realizează mai bune legături
economice cu Germania, să găsim acelaşi sprijin, pe care Iugoslavia l-a
căpătat, împotriva revendicărilor revizioniste
ungureşti?‖. „Da – îmi răspunde
Führer-ul cu un accent foarte categoric – acelaşi lucru se poate face şi pentru
România. Aş merge în cazul acesta foarte departe, şi aş spune-o în mod public
şi oficial, la Roma şi la Budapesta, şi, mai cu seamă, la Budapesta. Când
Germania a făcut sacrificiile pe care şi le-a impus, şi alte ţări trebuie să
înţeleagă această situaţie, în interesul general european care o stăpâneşte‖.
Mă autoriză să comunic Regelui şi tuturor oamenilor de răspundere ceea ce mi-a
spus. La această convorbire s-au luat note de către domnul secretar de stat la preşedinţie,
Meissner, care a asistat.
AMAE, Fond 71/Germania, vol. 75 (Relaţii cu România, 1936-1937), f. 157-160
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 623, din 27 august 1936, ora 13.28
Ca urmare la telegrama mea nr. 3 6211.
Din numeroasele şi variatele versiuni ce au circulat cu privire la întrevederea
Hitler-Regentul Horthy, azi cred şi mai mult că obiectul principal al conversaţiilor
a fost după cum mi s-a confirmat la Auswärtiges Amt:
1) Că întrevederea a durat trei ore, iar nu 20 de minute cum a afirmat primul
comunicat, ceea ce dovedeşte că s-au examinat în mod amănunţit unele chestiuni;
2) Că la această lungă conferinţă a asistat nu numai ministrul Afacerilor Străine,
von Neurath, dar şi ministrul de Război, generalul von Blomberg; aşa fiind, se
pune întrebarea ce puncte de discuţie făceau utilă prezenţa ministrului de
Război al Reich-ului la discuţia lui Hitler cu şeful unui stat dezarmat, dacă
nu tocmai reînarmarea acestuia! În consecinţă, dacă s-ar fi vorbit numai
„politică‖, pentru ce de data aceasta s-a simţit nevoia prezenţei ministrului
de Război atunci când, în timpul celor 15 zile, Hitler nu a socotit necesară
prezenţa acestuia la conversaţiile sale cu Regele Bulgariei, cu principii
Italiei, Greciei, Suediei, domnii Vansittart, Szembeck etc.
Dacă ne mai reamintim în acelaşi timp şi interesul constant pe care germanii
îl mărturisesc armatei ungare, vizitele ofiţerilor superiori germani la Budapesta
din cursul ultimilor doi ani şi acele prelungite şi repetate ale generalilor unguri
la Berlin ce am semnalat la timp Excelenţei Voastre, înclin a crede că singura
versiune acceptabilă este aceasta, bineînţeles de a nu exclude şi un „tur de orizont‖
firesc, îmbrăţişând şi alte chestiuni ce apar, însă, secundare.
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE,
NICOLAE TITULESCU, CĂTRE MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 357, din 27 august 1936,
ora 14.46 Înreg. la nr. 47 850, din 27 august 1936 Cap Martin
Strict confidenţial. Pentru
Majestatea Sa Regele şi preşedintele Consiliului de Miniştri.
Cu privire la telegrama lui
Comnen, transmisă cu nr. 47 6901, referitor la eventuala reînarmare a Ungariei,
cred necesar a se întreba imediat atât guvernul iugoslav, cât şi guvernul
cehoslovac dacă sunt decise a-şi executa obligaţiile luate în scris prin
Protocolul din martie 1935. Eu nu pot să uit atitudinea şefului Marelui Stat
Major iugoslav, din luna iunie, care, în faţa Majestăţii Sale Regelui şi a
preşedintelui Consiliului de Miniştri,refuzase chiar să studieze această
chestiune pe care el o înscrisese şi de care n-a fost convins decât cu mare
greutate. Dacă unul din aliaţii noştri refuză să-şi îndeplinească obligaţiile,
cred că presa trebuie să pregătească opinia noastră publică în sensul calmului.
Rămâne să se studieze aducerea chestiunii în faţa Societăţii Naţiunilor pentru
a se cere Ungariei modificarea contractuală a clauzelor militare în schimbul
denunţării unilaterale la care ar fi recurs, iar în caz de refuz, studierea din
partea noastră a repudierii Tratatului minorităţilor.
Titulescu
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL
AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 678, din 14 noiembrie 1936, ora 14.15 Înreg. la nr. 63 225, din 15
noiembrie 1936 Berlin. Binevoiţi a comunica Majestăţii Sale Regele şi domnului
preşedinte al Consiliului de Miniştri.
Ieri am avut o lungă conversaţie cu noul ataşat militar la Praga şi Bucureşti.
Cu prilejul acesta, Domnia Sa mi-a dat cuvântul său de militar că nu există
nici o înţelegere, nici politică, nici militară între Germania şi Ungaria.
Deoarece a lucrat patru ani în Minister, este în măsură a şti care sunt relaţiile
între ţara sa şi alte Puteri. Amintirile unei vechi alianţe şi a unei campanii comune
au făcut a subzista o dispoziţie de simpatie care adeseori a coincis şi cu o comunitate
de interese. Vizitele oamenilor politici şi a militarilor ce s-au schimbat
în ultimii ani între Budapesta şi Praga sunt explicabile prin tendinţa
Franţei, Cehoslovaciei şi Sovietelor de a încercui Germania, deci necesitatea
acesteia de aşi crea prieteni utili în vederea oricărei împrejurări. Orice alte
combinaţii născocite de adversarii Germaniei sunt de domeniul fanteziei.
De la România, Germania nu cere decât un lucru: să nu facă jocul Sovietelor.
Atât. O asigurare deplină în acest sens ar fi suficientă pentru a crea cele mai
amicale legături între Germania şi România, fără abandonarea nici unui interes românesc.
Zilele acestea voi vedea pe von Neurath, şi voi verifica dacă găsim, de
data aceasta şi la dânsul, aceeaşi stare de spirit, deoarece reamintesc că nu o
dată unii oameni politici fără răspundere, mai ales militarii, ne-au făcut
declaraţiile cele mai ademenitoare, pe care conducătorii oficiali ai politicii
externe germane s-au grăbit să le atenueze, vărsând asupra lor duşuri deosebit de reci.
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN,CĂTRE MINISTERUL
AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 682, din 18 noiembrie 1936, ora 17.30 Înreg. la nr. 63 965, din 19
noiembrie 1936
Berlin
Rog a se comunica MS Regele şi domnului preşedinte al Consiliului de Miniştri.
În audienţa avută ieri la von Neurath despre care voi raporta în mod amănunţit,
ulterior, împărtăşindu-i penibila impresie produsă la noi de discursul domnului
Mussolini, şi aceasta tocmai în momentul când se desemnau cele mai bune
intenţii în toate capitalele Micii Înţelegeri, Domnia Sa mi-a răspuns următoarele:
„Am fost tot atât de penibil surprins ca şi dumneavoastră, dar socotesc că
aceste declaraţii nu trebuie dramatizate. Pot, de asemenea, afirma că cei ce
bat în retragere plictisiţi sunt membrii Guvernului ungar, care şi-au dat seama
că iluziile falacioase pe care domnul Mussolini le face să se nască în sufletul
poporului ungar, nu numai că nu servesc nici intereselor Ungariei, nici cauzei
păcii, dar crează Guvernului din Budapesta dificultăţi serioase şi inutile‖.[...??] Vorbind
despre reînarmarea Ungariei, am atras atenţia domnului von Neurath asupra
urmărilor grave pe care le-ar avea un act unilateral ca acesta. Domnia Sa mi-a
răspuns că are convingerea că Guvernul din Budapesta nu va comite nicio imprudenţă, şi m-a asigurat că nu numai că a dat sfaturi în
acest sens, dar că va continua să întrebuinţeze toată influenţa sa pentru a
evita un gest ce ar putea complica situaţia mondială, deja destul de ameninţată.
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN,CĂTRE MINISTERUL
AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 683, din 18 noiembrie 1936, ora 19.15Înreg. la nr. 63 968, din 19
noiembrie 1936 Berlin
Pentru a evita orice eroare, am fost azi la secretarul de stat Meissner şi,
sub cuvânt că vin să-l rog a transmite domnului Hitler expresia gratitudinii
mele, pentru orice distincţie onorifică ce mi-a acordat, am căutat să verific
punct cu punct, toate cele ce mi-a spus ieri seară. Domnia Sa mi le-a confirmat
în totul, adăugând următoarele precizări:
1) Domnia Sa nu numai că a redactat protocolul cuprinzând declaraţiile cancelarului
pe opt pagini, dar a şi asistat la conversaţia domnilor Hitler şi Gh. Brătianu.
2) Domnul Hitler a mai declarat că a dat sfaturi de moderaţie Guvernului ungar,
în diferite rânduri prin ministrul la Budapesta, Mackensen.
3) Urmând raţionamentul său, că Ungaria, ca şi Germania, ar trebui să renunţe
la revendicările sale teritoriale, domnul Hitler a întrebat că la ce ar folosi
Germaniei redobândirea Alsaciei, pe care ar plăti-o cu[viaţa a] milioane de
germani pur-sânge, pentru a dobândi douămilioane de jumătăţi de germani
turbulenţi şi răi patrioţi.
4) Vorbind despre articolul din ziarul oficios, semnalat în telegrama cifrată
nr. 3 6811, cancelarul a declarat categoric că a fost în întregime inspirat de
Domnia Sa.
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN,CĂTRE MINISTERUL
AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 684, din 18 noiembrie 1936, ora 21.15 Înreg. la nr. 63 974, din19
noiembrie 1936Berlin
După cum Excelenţa Voastră ştie, marţi, 17 noiembrie am avut o lungă audienţă
la domnul von Neurath1, cu care am făcut un tur de orizont. La întrebările mele,
Domnia Sa a dat preţioase lămuriri asupra următoarelor chestiuni:I. Reînnoirea
Tratatului de la Locarno. Germania este dispusă a încheia un nou tratat de
neagresiune cu Franţa, similiar celui de la 1925, garantat de Italia şi de
Marea Britanie. Aceasta însă numai pe picior de egalitate, adică cu excluderea
rezervelor cuprinse în vechiul tratat stipulate în favoarea Franţei.Deoarece
ştiam de la colegul meu polonez că Guvernul ar fi dat asigurări domnului Beck,
că ar fi dispus a accepta din nou vechile rezerve franceze cu privire la
alianţa franco-poloneză, am cerut precizări domnului von Neurath asupra acestui
punct.Domnia Sa a mărturisit că, pentru a da o nouă dovadă de bunăvoinţă, Germania
ar fi, poate, „dispusă a face o nouă concesie‖. În ceea ce priveşte Cehoslovacia,
o asemenea concesie nu ar fi posibilă decât dacă aceasta va renunţa la tratatul
său cu Sovietele. Aceeaşi atitudine ireductibilă în ceea ce priveşte Tratatul
franco-sovietic. Exprimându-mi părerea că nu văd în ce condiţii s-ar putea
astfel ajunge la un compromis, von Neurath a recunoscut că pare a fi ajuns la
un punct mort.[...]
Din capul locului, von Neurath s-a socotit dator a-mi da asigurări formale că
nu s-a încheiat niciun pact, că nu s-a semnat niciun instrument şi, mai ales,
că nici un moment nu a trecut prin mintea cuiva de a inaugura o
politică de blocuri. [...] Chestiunile examinate au fost următoarele: 1)
Locarno.[...] 2) Liga Naţiunilor. Identitate de vederi. Atât instituţia de la
Geneva, ca organizaţie, cât şi Pactul Societăţii Naţiunilor urmează a fi radical
modificat. Nu s-a intrat în amănunte. S-a recunoscut însă că în special art. 16
trebuie abrogat.[...]3) Bazinul dunărean. Ambele părţi s-au felicitat pentru
rezultatele realizate prin Pactul de la Roma de o parte şi prin Acordul germano-austriac
de la 11 iunie, pe de altă parte [...] 4) Poziţie identică în lupta împotriva
bolşevismului.
5) Recunoaşterea Imperiului italian al Abisiniei.[...] Într-un raport ulterior
voi arăta Excelenţei Voastre că sunt informat că şi alte chestiuni de o
deosebită importanţă au fost examinate de Ciano şi domnii Hitler şi von Neurath
cu prilejul întrevederilor lor.[...] Faţă de România, von Neurath a manifestat o
solicitudine neobişnuită, declarându-se extrem de satisfăcut de cele raportate de ministrul Germaniei
la Bucureşti. Domnia Sa nădăjduieşte că fără a-şi părăsi prietenii, România va constata
că este momentul a-şi revizui politica externă, dându-şi seama de primejdia pe
care bolşevismul o constituie la poarta sa. După ce a făcut apoi declaraţiile
ce am raportat în telegrama cifrată nr. 3 6821, Domnia Sa a insistat asupra
dorinţei Reich-ului de a intensifica relaţiile comerciale cu România. La
declaraţiile mele, că Guvernul român are cele mai bune dispoziţii faţă
de Germania şi că ar fi fericit dacă i s-ar da putinţa de a ajuta cu ceva
la ameliorarea raporturilor dintre aceasta şi Cehoslovacia, ministrul
Afacerilor Străine mi-a declarat că o apropiere între Cehoslovacia şi ţara sa
nu ar fi cu putinţă atâta vreme cât Praga nu renunţă la alianţa cu Sovietele şi
va continua politica sa de distrugere a minorităţii germane. Am rugat pe von
Neurath să-mi spună în ce constă această politică de distrugere. Domnia Sa mi-a
răspuns că-mi ţine la dispoziţie întreaga documentare, care reprezintă un
voluminos dosar. În orice caz, Germania nu refuză nicio încercare de ameliorare
[...]
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL
AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 685, din 19 noiembrie 1936, ora 16.55 Înreg. la nr. 64 175, din 20
noiembrie 1936 Berlin
În afară de cele ce mi-au fost comunicate de von Neurath, sunt informat că contele
Ciano a declarat atât domnului Hitler, cât şi domnului von Neurath că Italia va
sprijini fără rezerve revendicările coloniale ale Germaniei.[...]În ceea ce
priveşte colaborarea antibolşevică, contele Ciano a declarat atât la
Berchtesgaden, cât şi la Berlin că Italia îşi mărgineşte politica sa, în mod
exclusiv, la o acţiune de „Abwehr‖. Faţă de afacerile spaniole, ambele părţi au
declarat că sunt deopotrivă de interesate la menţinerea integrităţii Spaniei şi
că vor recunoaşte Guvernul Franco, îndată ce acesta va fi ocupat Madridul [...]
În fine, aceasta este partea cea mai importantă a informaţiilor mele, vorbind
despre Ungaria şi Mica Înţelegere cu contele Ciano, von Neurath şi, mai ales,
Hitler ar fi insistat asupra necesităţii ca Ungaria să înţeleagă că este cu neputinţă
a continua politica sa dezordonată de revendicări integrale, mărginindu-şi revendicările
la cele ce ar avea mai mulţi sorţi de realizare, anume, asupra Cehoslovaciei,
abandonând revendicările sale, cel puţin în mod tacit, împotriva Iugoslaviei şi
României.[...]
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN,CĂTRE MINISTERUL
AFACERILOR STRĂINE T. nr. 3 692, din 25 noiembrie 1936, ora 15.55 Înreg. la nr.
65 449, din 26 noiembrie 1936, Berlin.
Importanta conversaţie ce am avut-o azi cu Rosenberg merită toată atenţia noastră.
Vorbind despre articolul său de la 15 noiembrie, l-am felicitat călduros, adăugând
că asemenea gesturi nu sunt numai de natură a lămuri relaţiile noastre cu Germania,
dar, readucând poporul ungar la realitate, constituie şi o serioasă contribuţie
pentru pace. Stabilind apoi o legătură între acest articol şi declaraţiile
făcute de Führer domnului Gheorghe Brătianu, pe care Rosenberg le cunoaşte,
i-am reamintit o conversaţie pe care am avut-o anul trecut cu Domnia Sa. Era
după declaraţiile amicale făcute de Göring MS Regele, la Belgrad, şi
ministrului iugoslav şi mie, la Berlin, declaraţii reiterate mai târziu domnului Gheorghe Brătianu, şi care
au fost sistematic minimalizate, dacă nu complet anulate de Neurath şi Bülow, conducătorii
Auswärtiges Amt (vezi telegramele nr. 3 327, din 24 octombrie1, nr. 3 347, din
25 octombrie2, nr. 3 829, din 2 decembrie 19343, şi nr. 3 643, din 25 februarie
19361). Am reamintit, apoi, domnului Rosenberg, că l-am întrebat atunci câte
doctrine politice are Reich-ul şi cine reprezintă politica oficială germană în problemele
externe, chestiune la care Rosenberg mi-a răspuns atunci în mod evaziv. „Azi,
am încheiat eu, articolul dumneavoastră, care ştiu că oglindeşte în mod public
singura doctrină posibilă a Reich-ului al III-lea, adică aceea a domnului Hitler,
mai are şi meritul de a împiedica alţi factori a atenua teza Führer-ului‖. Domnul
Rosenberg mi-a declarat, foarte satisfăcut de cele ce îi spuneam, că nu m-am
înşelat şi că, într-adevăr, toate cele ce am raportat zilele acestea Excelenţei
Voastre reprezintă, într-adevăr, doctrina domnului Hitler. Domnia Sa a ţinut în
acelaşi timp să mă informeze că, atunci când alţi factori au oscilat, Domnia Sa
s-a menţinut în mod constant pe linia dreaptă, sfătuind întotdeauna pe unguri
să nu-şi facă iluzii asupra posibilităţii realizării aspiraţiilor lor. Nu mai
departe decât acum de curând, Domnia Sa a declarat categoric, unor membri ai
Cabinetului ungar, că Germania nu poate urma Ungaria în politica sa ireală şi a
citat exemplul ţării sale, care, pentru a câştiga prietenia Franţei, a renunţat
la toate aspiraţiile sale asupra Alsaciei-Lorenei, cu toate că acest teritoriu cuprinde atâţia germani şi că
în el se găsesc bogate mine de interes vital pentru Germania. Ca încheiere,
Domnia Sa a spus oaspeţilor unguri că „nu este cuminte a încerca să împuşte
trei iepuri deodată‖. Nu am lipsit a întreba imediat: „Va să zică admiteţi că
un singur iepure poate fi
totuşi împuşcat". Interlocutorul meu a răspuns râzând că nu este sigur că
ar trebui împuşcat vreunul, dar că în niciun caz nu crede că ar urma să fie
împuşcat cel românesc. După această glumă, domnul Rosenberg a recunoscut că
strângerea amiciţiei cu Polonia constituie o politică dintre cele mai cuminţi,
admiţând şi Domnia Sa, că Germania nu condiţionează prietenia sa cu România de
abandonarea amicilor săi de către aceasta, sau de o politică de vrăjmăşie din
partea noastră împotriva Rusiei. Rosenberg cunoaşte durerosul nostru trecut
istoric, şi mi-a declarat categoric că Germania înţelege dorinţa noastră, ca şi
aceea a Poloniei, de a se evita cu orice preţ ca teritoriile noastre să devină
noi teatre de luptă. Această conversaţie confirmă, deci, din nou, informaţiile
ce am dat în mod constant Departamentului Excelenţei Voastre, că, în caz de
conflict cu Rusia, Germania nu ne cere decât neutralitate. Sunt încredinţat că
această chestiune nu va lipsi a forma obiectul conversaţiilor Excelenţei
Voastre la Varşovia, conversaţii despre care aş fi recunoscător Excelenţei
Voastre dacă m-ar ţine la curent. Vorbind despre relaţiile Germaniei cu
Cehoslovacia, am spus cât de bucuroşi am fi dacă am vedea realizându-se o
destindere între aceasta şi Reich, şi cât de fericiţi am fi dacă am putea
contribui la aceasta. Domnia Sa mi-a confirmat că, atâta vreme cât Cehoslovacia
va continua politica sa de asuprire a minorităţii germane, orice apropiere între aceasta şi Reich este extrem de grea. Am
fost surprins că de data aceasta domnul Rosenberg nu mi-a vorbit şi despre
relaţiile Cehoslovaciei cu Sovietele, dar atribui această omisiune orei
înaintate, conversaţia noastră durând mai bine de o oră şi jumătate. Această
telegramă am expediat-o şi domnului Antonescu, la Varşovia.
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL
AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 697, din 4 decembrie 1936, ora 19.50 Înreg. la nr. 67 231, din 5
decembrie 1936 Berlin Confidenţial.
[...] am solicitat o audienţă conducătorului suprem al economiei Reich-ului,
Göring, audienţă care a avut loc ieri, 3 decembrie, în prezenţa consilierului
nostru comercial, Geormăneanu.[...] Göring mi-a răspuns că tocmai avea intenţia să
mă roage să vin să-l văd, deoarece socoteşte că, atmosfera dintre cele două
ţări fiind mult mai bună, s-ar cuveni să încercăm să ameliorăm şi relaţiile
comerciale. Domnia Sa crede că în timpul din urmă aceste relaţii au lăsat mult
de dorit, mai ales în urma politicii puţin amicale a Băncii Naţionale şi a unor
anumite organe ale statului nostru. Am tăgăduit imediat acest lucru, atrăgând
atenţia interlocutorului meu că, cu toate dificultăţile inerente situaţiei
actuale, în ultimii trei ani schimburile dintre noi s-au întreit. Am întrebat
pe domnul Göring dacă sunt multe ţări în condiţiile acestea. Domnia Sa mi-a
răspuns că în definitiv este inutil a mai face procesul trecutului şi că este
mai bine să căutăm baze noi de înţelegere. Potrivit domnului Göring, politica
preţurilor s-ar putea modifica în două moduri: ori se vor scădea preţurile
produselor germane, caz în care nu ni s-ar putea ... (lipsă în text) nouă decât
preţurile normale, ori se menţin preţurile produselor germane mai ridicate, dar
în schimb ni se plăteşte suprapreţuri importante pentru produsele noastre. Domnia
Sa crede că această ultimă formulă ar fi mai favorabilă pentru noi, deoarece ar
spori prosperitatea păturii noastre ţărăneşti[] În fine, domnul Göring a făcut
următoarea propunere interesantă: să se încheie între ambele ţări, între două
organizaţii oficiale, contracte speciale de livrare de produse pe termen de
patru până la ... (lipsă în text) ani, garantând debuşeuri sigure şi preţuri
renumeratorii producătorilor. Decontul definitiv s-ar face la terminarea
contractului, şi nu la finele anului calendaristic. Lucru important, Reich-ul
ar garanta cursul actual al mărcii, iar comenzile, o dată date, ar fi
obligatorii pentru el. Atrag în mod special atenţia Excelenţei Voastre asupra
acestei propuneri importante, care corespunde unui deziderat permanent al
agricultorilor noştri, pe care eu însumi am făcut-o acum trei ani, şi care a
fost atunci respinsă de experţii germani.Domnul Göring a încheiat această parte
a convorbirii noastre făgăduind că va examina cazurile concrete pe care i le-am
semnalat în memoriul meu, declarându-mi, în acelaşi timp, că ar fi fericit să
discute toate aceste chestiuni şi cu un membru al Guvernului român, pe care
este autorizat de Führer să-l invite în mod special să vină la Berlin.[...]
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTERUL
AFACERILOR STRĂINE
T. nr. 3 689, din 4 decembrie 1936, ora 21.45 Înreg. la nr. 67 234, din 5
decembrie 1936 Berlin
Cu totul secret.
Rog pe domnul secretar general Paraschivescu să o descifreze personal. Numai
pentru MS Regele, domnul preşedinte al Consiliului, Excelenţa Voastră şi domnul
subsecretar de stat. După terminarea conversaţiilor economice, despre care am
raportat cu telegrama cifrată nr. 3 6971, domnul ministru-preşedinte Göring a
rugat pe domnul Geormăneanu să ne lase singuri, spunând că cancelarul Hitler
l-a însărcinat să-mi facă anumite comunicări „în mod oficial şi confidenţial‖. Rămânând
singuri, domnul Göring a început prin a
confirma în linii generale ceea ce domnul Hitler declarase domnului Gheorghe
Brătianu, şi pe care le-am raportat la timp. Apoi, Domnia Sa a adăugat: „dorim să ajungem cu Domniile Voastre la
aceleaşi relaţii ca şi cu Iugoslavia. Cu aceasta avem astăzi un aranjament
lămurit «ganz klare Abmachung2».Ceea ce
cerem de la dumneavoastră este să ne
asiguraţi că nu sunteţi şi nu vă veţi angaja în niciun fel de «combinaţie»
împotriva Germaniei. În schimbul acestei asigurări, suntem gata să dăm României
«o garanţie formală de stat» pentru integritatea sa teritorială. Nu avem niciun
fel de angajamente faţă de Ungaria. Vă oferim amiciţia noastră. Dacă Domniile
Voastre o refuzaţi, ne vom căuta prieteni în altă parte, şi să nu vă miraţi
dacă vom întări legăturile noastre cu Bulgaria şi cu Ungaria. În caz de
ameliorare a relaţiilor noastre politice, vă vom oferi cele mai bune condiţii
economice, contribuind în acelaşi timp la întărirea domniei voastre militară. Vă asigur că, în
asemenea condiţii, veţi obţine cele mai bune şi chiar cele mai secrete
«vertrauliche»3 arme‖.Făcând toate rezervele şi declarând că nu eram pregătit,
nici autorizat să am o conversaţie politică de o importanţă atât de
considerabilă, scopul vizitei mele fiind exclusiv de ordin economic, nu am
lipsit a mulţumi domnului Göring. [...] I-am reamintit însă că declaraţiile similare, făcute acum doi ani
MS Regele, colegului meu iugoslav şi mie, şi, un an mai târziu, domnului
Gheorghe Brătianu, au fost dacă nu cu totul anulate, cel puţin minimalizate
în mod simţitor de către cei însărcinaţi cu politica externă oficială a
Reich-ului. Domnia Sa mi-a răspuns că Auswärtiges Amt1 nu are nicio înţelegere
pentru politica celui de-al III-lea Reich; că este birocratică şi
tradiţionalistă, lucru care a îndemnat pe Führer să însărcineze cu conducerea
relaţiilor Germaniei cu Anglia şi Franţa pe domnul von Ribbentrop, iar cu
Polonia şi Iugoslavia pe Domnia Sa. Domnul Göring m-a lăsat să înţeleg că este
probabil că va primi în curând aceeaşi însărcinare şi pentru România. Apoi a
repetat că a fost autorizat de Führer
să-mi facă „în mod oficial‖ declaraţiile de mai sus şi că, dacă doresc,
Führer-ul este gata să mă primească pentru a mi le confirma şi personal". Făcând
din nou complete rezerve, l-am întrebat, pentru Guvernul meu, dacă Führer-ul
crede că nu există incompatibilitate între asigurările ce mi se cer şi
alianţele noastre. Domnia Sa mi-a dat următoarele lămuriri:
1) Germania nu se poate decât bucura de îmbunătăţirea relaţiilor româno-poloneze;
domnul Göring a sfătuit şi personal, în mod constant, pe prietenii săi de la
Varşovia să facă orice sacrificii pentru a se păstra şi întări amiciţia
României.
2) În ceea ce priveşte Mica Înţelegere, Germania doreşte ca această organizaţie internaţională să-şi păstreze
caracterul său iniţial, [adică] având ca unic obiectiv ţinerea în respect a
Ungariei. Domnul Göring era informat că, la Praga, Beneš ar fi solicitat MS
Regele extinderea garanţiilor izvorând
din tratatele existente asupra tuturor graniţelor respective, dar că Majestatea
Sa Regele, „cu cuminţenia sa cunoscută‖, a declinat propunerea cehă.
3) În ceea ce priveşte Franţa, Domnia Sa declară că, din moment ce alianţa
noastră nu este îndreptată împotriva Germaniei şi se încadrează în Pactul
Societăţii Naţiunilor, „părerea Domniei Sale personală‖ este că aceasta nu ar
constitui o dificultate. Apoi mi-a cerut să-i spun în mod precis dacă avem
vreun pact secret cu Rusia. I-am răspuns: „Aţi primit, în mod succesiv şi
solemn, de atâtea ori, asigurarea că nu".
În fine, m-a mai întrebat: „Dar dacă ruşii ar vrea să vă violeze
teritoriul, cerând să treacă cu trupele lor înspre Apus, ce aţi face?‖. Am
răspuns: „Deşi nu am nicio autorizaţie să vă fac vreo declaraţie ca ministru,
ca simplu cetăţean şi cu titlu cu totul personal răspund că am credinţa că
România s-ar opune cu toate forţele sale, după cum s-ar opune împotriva unei
asemenea încercări venită de la Apus spre Răsărit. Mai mult încă, sunt
încredinţat că asupra acestei chestiuni există o deplină comunitate de vederi
între Bucureşti şi Varşovia‖.
Domnul Göring a părut mulţumit de această declaraţie, precizând încă o dată
că Germania nu ne cere decât asigurarea că nu ne vom angaja în nicio „combinaţie‖
împotriva ei ".
Ca măsură de precauţie, am crezut de cuviinţă să închei această conversaţie
ce luase o întorsătură neaşteptată, în aşteptarea unor instrucţiuni ulterioare
ale Guvernului regal.
Ţin să atrag binevoitoarea atenţie a Excelenţei Voastre mai ales asupra a trei
puncte din această conversaţie, care au chemat în mod deosebit luarea mea aminte:
1) Precizia cu care mi-a vorbit despre „un aranjament clar şi categoric‖ intervenit
între Iugoslavia şi Germania, şi care mă face să cred că există chiar un
instrument scris, necunoscut nouă şi pe care am fi în drept să-l cunoaştem.
2) Termenii violenţi în care domnul Göring se exprima faţă de „die Tschekei‖1,
inamicul nr. 1 al Germaniei ... (lipsă în text) cu URSS. Din cele de mai sus,
ca şi din tonul şi întregul complex al conversaţiei, mi-am mai format în
acelaşi timp convingerea, împărtăşită de atâtea ori departamentului Excelenţei
Voastre, că cele
mai mari primejdii ameninţă Cehoslovacia, a cărei soartă nu ştiu dacă nu a
fost chiar pecetluită prin anumite înţelegeri germanoungare- poloneze, de care
nu este străină nici Italia.
3) Insistenţa cu care Domnia Sa vorbea despre eventualitatea, chiar certitudinea
aş zice, a cererii pe care Rusia nu va întârzia să ne-o facă, în vederea
trecerii trupelor sale prin teritoriul nostru. Asupra acestei importante
conversaţii, îmi permit, de altminteri, să revin ulterior.
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTRUL
AFACERILOR STRĂINE, VICTOR ANTONESCU
R. nr. 36 298, din 8 decembrie 1936 Berlin Personal şi confidenţial.
Scumpe Domnule Ministru,
Profit de plecarea din Berlin a domnului dr. Şerban Cliza, membru al delegaţiei
noastre sanitare, pentru a vă trimite prezenta scrisoare. Daţi-mi voie mai
întâi să vă felicit pentru excelenta iniţiativă pe care aţi luat-o,
autorizându-mă ca comunicările de o importanţă excepţională să vi le transmit
prin curier special. Acest lucru, până în momentul de faţă, nu era cu putinţă,
pe de o parte pentru că nu eram autorizaţi să facem asemenea cheltuieli, fără
autorizaţia prealabilă a Ministerului, pe de altă parte pentru că era cu
neputinţă să lipsesc Legaţia de unul dintre singurii mei doi colaboratori –
Petala şi Constantinide. Noua dumneavoastră dispoziţie mă îndreptăţeşte să cred
că, în sfârşit, în curând va fi trimis aici şi tânărul secretar de legaţie pe
care mi l-aţi făgăduit. Acum în fond. Propunerile de o importanţă excepţională
pe care vi le-am transmis prin ultimele mele telegrame nu pot rămâne fără
răspuns. Împărtăşesc pe de-a întregul punctul dumneavoastră de vedere, că trebuie să fim extrem de prudenţi; că trebuie să avem o politică de deplină
sinceritate şi onestitate faţă de aliaţii şi prietenii noştri, evitând orice
acte care ne-ar putea fie înstrăina amiciţiile actuale, fie atrage vrăjmăşia
Sovietelor. Politica de white and see1 se impune pentru noi mai mult decât
pentru oricine, ferindu-ne de acele gesturi dezordonate preconizate de unii
dintre compatrioţii noştri, imprudenţi sau grăbiţi. Această atitudine este cu
atât mai indicată, cu cât, după cum aţi văzut din telegramele mele, nici nu ni
se cere măcar să ne dedăm la cine ştie ce acte de bruscă evoluţie.
Dacă aceasta mi se pare că este, în linii generale, singura noastră atitudine
posibilă, nu este însă mai puţin adevărat că iniţiativele germane nu pot fi
lăsate fără răspuns. Dacă mi-aş permite să fac o sugestie, aş propune, ca primă
dovadă de bunăvoinţă din partea noastră, să anunţăm domnului Schacht că
guvernatorul Băncii noastre naţionale îi va face vizita solicitată de atâta
timp, în vederea soluţionării nenumăratelor dificultăţi în curs. Acestei vizite
i-ar urma, potrivit şi indicaţiilor care mi-au fost date de către domnul
prim-ministru, o vizită a domnului Schacht la Bucureşti, în cursul lui ianuarie viitor. Cu prilejul
acestei vizite, s-ar putea discuta şi sugestiile de ordin economic care ne-au
fost făcute de către domnul Göring săptămâna trecută. Această vizită a domnului
guvernator al Băncii noastre naţionale mi se pare urgentă. Nu mai târziu decât
ieri, unul dintre colaboratorii domnului Schacht, întâlnit în societate, nu a
pierdut ptilejul de a mă informa că, chiar în momentul de faţă, se găseşte la
Berlin guvernatorul Băncii Greciei, adăugând, nu fără un anumit accent de
amărăciune: „numai guvernatorul Domniei Voastre nu găseşte niciun moment pentru
a face o călătorie până la Berlin, deşi între noi sunt atâtea probleme
pendinte‖.[...]
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE,
VICTOR ANTONESCU, CĂTRE MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN
T. c. nr. 64 882, din 9 decembrie
1936 Bucureşti
Personal şi confidenţial.
Drept răspuns la telegrama
Domniei Voastre nr. 3 6891.
Din informaţiile culese de mine
în ziua de 7 decembrie, într-o conversaţie avută cu ministrul Germaniei,
rezultă că cele relatate dedumneavoastră în telegrama sus menţionată nu redau
situaţia exactă. Ceea ce doreşte Germania, este o atitudine amicală din partea
României, la care ar corespunde o atitudine identică din partea Germaniei.Am
declarat ministrului Germaniei că România doreşte relaţii amicale cu Germania,
dezvoltând pe terenul economic şi financiar raporturile noastre cu dânsa. Ministrul
Germaniei mi-a declarat că aceasta este şi dorinţa Guvernului său. Adaug, spre
ştiinţa Domniei Voastre, că Guvernul român este hotărât să
menţină intacte alianţele noastre
actuale. Poziţia Guvernului german faţă de noi –aşa cum ne-a fost schiţată de
ministrul Germaniei – nu atinge aceste alianţe.
AMAE, Fond 71/Germania, vol. 75
(Relaţii cu România, 1936-1937), f. 190
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTRUL
AFACERILOR STRĂINE, VICTOR ANTONESCU
T. nr. 6 300, din 11 decembrie 1936, ora 18.55 Înreg. la nr. 69 066, din 12
decembrie 1936 Berlin
Strict confidenţial şi personal.
Comunicând Excelenţei Voastre, după cum rezultă din telegrama Excelenţei
Voastre nr. 68 4071, altceva decât cele ce domnii Hitler, Göring, Meissner şi
Rosenberg ne-au declarat în mod categoric în ultimele zile, ministrul
Germaniei se găseşte pe linia tradiţională a birourilor de la
Wilhelmstrasse. De data aceasta însă, probabil că Auswärtiges Amt ignoră că noi
suntem precis informaţi despre intenţiile domnului Hitler, suprem îndreptar de
la care emană toate principiile şi directivele politicii interne şi externe a
Reich-ului. Dacă este, prin urmare, cineva care „nu a prezentat situaţia în mod
exact‖, apoi acesta este domnul ministru al Germaniei la Bucureşti.
Informaţiile pe care am avut onoarea să le transmit Excelenţei Voastre le am
direct de la ministrulpreşedinte Göring, autorizat în mod expres de Führer, să le facă în forma ştiută. Aceste
informaţii erau coroborate de secretarul de stat Meissner şi de şeful politicii
externe a Partidului Naţional-Socialist, domnul Rosenberg. Mai mult, după cum
Excelenţa Voastră ştie, ele erau confirmate în bună parte şi de articolele
publicate în oficiosul ziar „Völkischer Beobachter‖ de către domnul Rosenberg,
fără a mai vorbi de declaraţiile făcute personal de Führer domnului Gheorghe
Brătianu.Ne găsim, prin urmare, pentru a treia oară în faţa unei încercări de a
se împiedica lămurirea situaţiei între Germania şi România, dat fiind că
domnul Göring aşteaptă o serie de răspunsuri din partea noastră, răspunsuri
care nu ar mai putea fi date cu uşurinţă în urma atitudinii ambigue a
ministrului Germaniei la Bucureşti; pentru a nu da domnului Göring impresia că
dispreţuim importantele sugestii ale Domniei Sale, mă întreb dacă ar fi nimerit
să mă prezint domnului Hitler pentru a-i
expune antecedentele chestiunii şi a-l ruga să binevoiască să elucideze în mod
definitiv poziţia Germaniei faţă de noi. Bineînţeles, o asemenea acţiune de
lămurire nu poate fi întreprinsă decât în urma unei autorizaţii formale pe care
aş primi-o de la Excelenţa Voastră. Îmi
permit însă să emit umila părere că nimic nu ar mai putea fi mai dăunător relaţiilor
între noi şi Germania decât persistarea într-un echivoc creat şi întreţinut cu
voinţă de Auswärtiges Amt de mai bine de trei ani, echivoc primejdios nu numai
politicii noastre externe, dar chiar şi interne, şi posibilitatea ca domnii
Hitler, Göring, Rosenberg etc. să poată afirma că ne-au întins mâna, pe care
noi în mod constant am refuzat-o. Pentru deplina edificare a Excelenţei Voastre
şi pentru ca Guvernul Regal să poată lua o hotărâre în deplină cunoştinţă de
cauză, îmi permit s-o rog pe Excelenţa Voastră să binevoiască a cere să i se
prezinte antecedentele chestiunii, şi în
special telegramele noastre nr. 3 327, din 24 octombrie 19341, 3574, din 15
noiembrie 19342, 3 829, din 11 decembrie 19343, şi 3 643, din 25
februarie 1936. În ceea ce priveşte
sfârşitul telegramei Excelenţei Voastre, şi pentru a se evita orice
neînţelegere, ţin încă o dată a preciza că nimeni nu a formulat aici, cel puţin
până astăzi, pretenţia inadmisibilă de a ne abandona alianţele. Iar în ceea ce
mă priveşte, cunosc destul de bine punctul de vedere al Guvernului Regal şi
sunt pe deplin convins că interesele noastre superioare ne poruncesc să păstrăm
neştirbite alianţele existente şi să evităm orice acţiune care ne-ar putea
slăbi. Rog pe Excelenţa Voastră să binevoiască a fi încredinţată că nu am pierdut
niciodată din vedere acest comandament fundamental al politicii noastre externe.[...]
AMAE, Fond 71/România, vol. 96 (Copii după telegrame, septembriedecembrie 1936),
f. 750-753
MINISTRUL ROMÂNIEI LA BERLIN, NICOLAE PETRESCU-COMNEN, CĂTRE MINISTRUL
AFACERILOR STRĂINE, VICTOR ANTONESCU
R. nr. 3 941, din 14 decembrie 1936 Înreg. la nr. 70 825, f. d. Berlin Cu
totul confidenţial.
Domnule Ministru,
În rapoartele telegrafice pe care am avut onoarea de a le adresa succesiv Excelenţei
Voastre, am semnalat noua atitudine pe care Germania pare a o lua faţă de ţara
noastră. La termenul unei evoluţii care s-a desemnat în cursul a doi ani, şi
care corespunde obiectivelor de politică externă ale regimului
naţional-socialist, această atitudine s-a cristalizat în mod definitiv în
declaraţii senzaţionale, făcute, de data aceasta personal, de către şeful
statului german. Fie direct către un om politic român, fie indirect prin
mijlocirea primului ministru prusac sau a şefului Oficiului Extern al partidului
său, către subsemnatul, cancelarul Hitler a exprimat „în mod oficial‖ şi cu
destulă claritate care este în concepţia sa fundamentul raporturilor viitoare
„de bună prietenie‖ între al III-lea Reich şi România.
Analizând de aproape acest punct de vedere, astfel cum a fost formulat, vom
vedea că el aduce în relaţiile noastre cu Germania două elemente politice de o
egală importanţă:
1) Dată fiind situaţia internaţională, tot mai ameninţătoare, Germania simte
nevoia de a-şi clarifica poziţia cel puţin în Europa Centrală.După înţelegerea
intervenită în iunie trecut între Viena şi Berlin, conducătorii Reich-ului îşi
îndreaptă azi privirile spre Bucureşti şi Belgrad. O înţelegere cu aceşti doi
importanţi factori din Bazinul
dunărean le apare cu atât mai de dorit cu cât amiciţia a două popoare satisfăcute,
pline de vitalitate, formând un ansamblu de vreo 36 de milioane de locuitori şi
bucurându-se de bogăţii naturale incalculabile, este negreşit preferabilă
aceleia a unui popor nesatisfăcut, turbulent, romantic, format de abia din vreo
12 milioane de locuitori.
2) Pentru a câştiga prietenia acestor ţări şi pentru a-şi garanta în
sudestul european nu numai o zonă de tampon neutră dar chiar două importante
pieţe de aprovizionare de materii prime şi de desfacere de produse
manufacturate, Germania afirmă că este gata A ABANDONA DOCTRINA REVIZIONISMULUI
INTEGRAL PE CARE A APĂRAT-O PÂNĂ AZI. Această adaptare a cunoscutelor sale
tendinţe revizioniste la necesităţile prezente înseamnă, de fapt, cel puţin
abţinerea de la orice sprijin dat revizionismului maghiar faţă de România şi de
Iugoslavia. Mai mult chiar, GERMANIA SE DECLARĂ DISPUSĂ A GARANTA – ÎN CE FEL
PÂNĂ ACUM NU NI S-A SPUS CU DESTULĂ PRECIZIE – HOTARELE DE AZI ALE ACESTOR DOUĂ
ŢĂRI.
Cu aceste două noi elemente, al III-lea Reich încearcă o nouă aşezare în Bazinul
dunărean şi în Europa Răsăriteană. Pas cu pas, el urmăreşte modificarea formulelor
de politică externă de până astăzi care, după credinţa sa, erau îndreptate
împotriva intereselor sale. ÎN ULTIMA ANALIZĂ, EA URMĂREŞTE VISUL ÎNDEPĂRTAT DE
A OBŢINE ÎN MOD PAŞNIC SITUAŢIA PREEMINENTĂ, ÎN DOMENIUL ECONOMIC, CA ŞI ÎN CEL
POLITIC, CE CREDE CĂ I SE CUVINE, ÎNTRE IZVOARELE DUNĂRII ŞI MAREA NEAGRĂ.[...] Programul din Mein Kampf, care reprezintă integralitatea
aspiraţiilor Germaniei de astăzi, s-a dovedit a nu putea fi imediat realizabil. Entuziasmul
începutului şi încrederea fanatică în propriile sale forţe au influenţat în mod
defavorabil prima fază a politicii externe a regimului.[...]
Am trăit atunci, în anii 1933-1934, apogeul acelei politici de rupere a zăgazurilor,
la fundamentul căreia se găsea doctrina revizionismului integral, scumpă
ministrului von Neurath, defunctului secretar de stat von Bülow şi, în genere,
birourilor de la Auswärtiges Amt. Nu era punct din programul de revendicări
posibile pe care Reich-ul al III-lea să nu-l formuleze cu energie, şi nu a fost
o revendicare pe care opinia publică germană să nu o susţină cu o înflăcărare
aproape fanatică. De fapt, metoda care se întrebuinţa nu era însă nici unitară,
nici concordantă. Se desemnau curente care preconizau ierarhii deosebite a obiectivelor
externe şi aceasta prin metodele cele mai disparate. Dacă, de pildă, domnul
Rosenberg sau domnul Goebbels propovăduiau în primul rând o cruciadă spre Est,
în cercurile militare, sprijinite de primul ministru Göring, problema
occidentală rămânea aceea de care părea a depinde viitorul Germaniei. Dacă
domnul von Ribbentrop formula concepţia căştigării Marii Britanii, cu orice
preţ, dr. Schacht şi Reichswehr-ul, urmând unei vechi tradiţii care-şi găsea originea la Bismark şi la Möltke, nu voiau să rupă ultimele punţi spre
Rusia Sovietică. Dacă domnul Göring sau Rosenberg schiţau un anumit program de apropiere
cu Iugoslavia şi cu România, domnii von Neurath, von Bülow sau Göbbels anulau
cu o trăsătură de condei declaraţiile acestora. Rezultatul acestor acţiuni
discordante a fost prelungita criză a politicii germane, cu izolarea la care ajunsese
şi cu desemnarea creării de blocuri potrivnice, atât de primejdioase păcii europene.
A trebuit experienţa tragică a crizei austriece din iulie 1934, pentru ca
să înceapă a se desemna liniile unei politici externe mai unitare, care să ţină
seamă în acelaşi timp de realităţile şi de elementele economice, istorice şi
psihologice pe care le nesocotise până atunci.Din acel moment, putem însemna
tendinţa unei preocupări speciale pentru recâştigarea poziţiilor pierdute de
Reich în Bazinul dunărean. Germania îşi dădea seama că izolarea în care se
condamnase putea lua cu timpul caracterul pozitiv al unei coaliţii împotriva
sa. Pentru a evita această eventualitate, ea începe, „din acel moment‖, o
seriare a obiectivelor sale politice, cu gândul de a dărâma zidul în care avea
sentimentul de a fi închisă. Apropierea de Polonia a format primul capitol al
acestei politici de
„neutralizare în Est‖, cu preţul renunţării, fie chiar numai vremelnic, la
unele revendicări naţionale. A urmat apoi acţiunea de împăcare cu Italia,
căreia războiul abisinian avea să-i dea, un an mai târziu, şanse aproape
neaşteptate. Tot de atunci putem desluşi şi primele semne ale unei încercări de
apropiere de statele din bazinul dănărean. După încheierea Pactului
franco-sovietic, obiectivul principal al politicii externe a Reich-ului apare
sub un aspect nou: Rusia Sovietică devine „inamicul nr. 1‖, împotriva căruia se
concentrează toate sforţările – cel puţin aparente – ale Reich-ului. Pentru
atingerea acestui obiectiv, politica externă a Reich-ului are ca misiune să câştige cât mai multe puncte de sprijin, cât mai multe bunăvoinţe
pe eşichierul european. Astfel începe acţiunea care urmăreşte apropierea
Germaniei de Iugoslavia şi de România.
Excelenţa Voastră cunoaşte gesturile pe care conducătorii regimului le-au încercat
de atunci şi până astăzi faţă de noi. Reamintesc în primul rând declaraţiile şi
asigurările pe care generalul Göring a ţinut să le facă la Belgrad, în
octombrie 1934, însăşi Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea (cf. telegrama
mea nr. 3 327, din 24.X.19341), şi care urmau să constituie bazele pe care
trebuia să evolueze politica Germaniei faţă de noi. Această primă sugestie,
făcută la loc atât de înalt şi care a fost ulterior confirmată atât colegului
meu iugoslav cât şi mie, nu a putut însă multă vreme să ia un aspect mai
concret, Din cauze care nu au atârnat de voinţa noastră. Am avut prilejul să
simt personal şi de la început rezistenţa organelor conducătoare de la Auswärtiges Amt, care nu înţelegeau să renunţe la o doctrină ce devenise la
Wilhelmstrasse aproape o dogmă (v. telegrama adresată de însărcinatul cu afaceri,
Petala, nr. 3 574, din 15 noiembrie 19342, şi, în special, telegrama mea, nr. 3
829, din 11.XII. 19343). Prietenia Ungariei era cultivată cu multă grijă şi cu mult
zgomot de domnul von Neurath şi de colaboratorii săi, care nu voiau să recunoască
drept valabile „incursiunile‖ generalului Göring în acest domeniu considerat ca
„vânătoare rezervată‖ a diplomaţiei oficiale a Reich-ului.
Concomitent, ministrul Propagandei dezlănţuia şi întreţinea aproape un an
şi jumătate, mitul alianţei noastre cu Sovietele, readucând atât în discuţiile publice
cât şi în polemicile presei sale dirijate, spectrul dreptului de trecere consimţit
trupelor roşii, de România, prin teritoriul său.
A urmat apoi acea epocă în care am semnalat pe rând Guvernului regal, nu
numai dualitatea de tendinţe care se evidenţia la Berlin, dar chiar şi acţiunea
de minimalizare sistematică a diplomaţiei oficiale a Reich-ului a oricărei tentative
de apropiere încercate fie din partea noastră, fie din partea anumitor factori
germani.
În februarie 1936, s-a produs a doua încercare de a stabili bazele unei posibile
apropieri viitoare. În conversaţiile pe care domnul Gheorghe Brătianu le-a avut
cu generalul Göring, primul ministru prusac a reiterat declaraţiile făcute anterior
Majestăţii Sale Regele şi subsemnatului, afirmând din nou că Germania nu
înţelege să sprijine sub nicio formă politica revizionistă a Ungariei,
împotriva unei Românii a cărei atitudine ar fi amicală faţă de Reich. Reacţia
diplomaţiei oficiale a Reich-ului nu a întârziat însă să se afirme o dată mai
mult prin acelaşi glas al Baronului von Neurath, care, într-o conversaţie pe care am avut-o
câteva zile mai târziu cu Domnia Sa, se menţinea hotărât pe poziţiile sale
cunoscute (vezi telegrama mea nr. 36 043, din 25 februarie 1936, în partea sa
finală4). Fără îndoială, moartea primului ministru ungar, Gömbös, urmată de o manifestată
înclinare a politicii Ungariei spre Roma, au contribuit la accentuarea revirimentului
german în faţa căruia ne găsim astăzi.
Domnul Gheorghe Brătianu, revenit la Berlin pentru a doua oară în luna noiembrie
trecut, în absenţa mea din Berlin, a fost primit din nou de generalul Göring,
de domnul von Neurath şi chiar de cancelarul Hitler, care, în prezenţa domnului
Meissner, secretarul său de stat, i-a făcut declaraţiile cunoscute Excelenţei
Voastre, de care am luat cunoştinţă a doua zi după întoarcerea mea la Berlin.
Protocolul scris, redactat de domnul Meissner, şi care după sugestiile mele a
fost transmis şi ministrului Germaniei la Bucureşti, dacă reproduce în mod
credincios convorbirea, astfel cum mi-a fost reprodusă de domnul Meissner, are
valoarea unui act politic precis, de o importanţă considerabilă. Când, câteva
zile mai târziu, am fost primit la rândul meu de primul ministru prusac,
generalul Göring, conversaţia pe care am avut-o cu Domnia Sa însemna mai mult
chiar decât o simplă confirmare a celor declarate domnului Gheorghe Brătianu.
În numele Führer-ului, de care ministrul-preşedinte fusese autorizat chiar în
acea zi, Göring a reiterat, de această dată „în mod oficial‖, reprezentantului
oficial al Guvernului român, nu numai declaraţiile anterioare, ci a formulat un
adevărat program politic pe care l-am adus la cunoştinţă Excelenţei Voastre cu
telegramele mele nr. 36 297 şi 36 298, din 4 decembrie trecut1. Pentru a
sistematiza dezideratele germane astfel cum au fost expuse în mod succesiv în
ultimele zile de cancelarul Hitler, de domnul Rosenberg şi apoi, de generalul
Göring în numele şefului statului, voi insista asupra următoarelor
puncte:
1) Reich-ul aşteaptă de la noi o neutralitate binevoitoare pe terenul raporturilor
sale viitoare cu Rusia Sovietică. Guvernul de la Berlin doreşte în acelaşi timp
să aibă asigurarea că România nu va participa la nicio „combinaţie‖ îndreptată
împotriva sa. Prin aceasta, el înţelege să fie garantat împotriva oricărei
colaborări militare între noi şi Soviete, în cazul unui conflict european.
Asigurarea că noi ne-am apăra teritoriul, mână în mână cu Polonia, cu aceeaşi
energie împotriva oricărei agresiuni, de oriunde ar veni ea, pare a
satisface,cel puţin astăzi, aşteptările germane din acest punct de vedere.2) În
ce priveşte alianţele noastre existente, în momentul de faţă cel puţin – zic în
momentul de faţă pentru că evoluţia doctrinelor politice ale celui de-al III-lea
Reich este rapidă şi neprevăzută – conducătorii Reich-ului afirmă că nu ar fi
incompatibile cu concepţia de neutralitate pe care o formulează şi cu
dezvoltarea viitoare a unor bune raporturi cu noi. Şi faţă de aceste alianţe,
însă Guvernul german pare a face unele distincţii:
a) Alianţa cu Polonia este considerată cu bunăvoinţă. Consolidarea
prieteniei între Varşovia şi Bucureşti corespunde, deocamdată, cu dorinţa conducătorilor Reichului. În măsura în
care Polonia neutră reprezintă o pavăză de apărare pentru teritoriul german,
România neutră poate juca acelaş rol, asigurând Germania împotriva unei
ameninţări care i-ar veni dinspre Răsărit. Dacă Germania nu-şi ascunde faptul
că politica de prietenie cu Polonia este grevată de ipoteza unor conflicte
latente, ea speră însă, fără îndoială, că raporturile cu România se pot aşeza
pe baze mult mai trainice. În lipsa oricăror conflicte de interese reale între Reich
şi ţara noastră, dincolo de formulele de moment pe care le-a sugerat, Guvernul
de la Berlin vede posibilităţi cu mult mai însemnate pentru ziua de mâine,
posibilităţi cărora el este dispus să sacrifice revendicările maghiare din
Răsărit.
b) Problema alianţei noastre cu Cehoslovacia este însă cu mult mai gingaşă.
Mai prudent ca în 1934 şi 1935, Reich-ul, de astă dată, nu se mai prezintă ca
adversar ireductibil al formulei Micii Înţelegeri. El lasă cu abilitate acest
rol Italiei. În ce-l priveşte, el se mulţumeşte să fixeze rostul acestei coaliţii
defensive la rolul iniţial pe care l-a avut, ca organism de apărare exclusivă a
realizărilor de la Trianon. Redusă la aceste proporţii sau, cum se spune aici,
readusă la vechile ei obiective, Mica Înţelegere, ca atare, încetează de a mai
fi considerată ca un element ostil politicii germane. Atâta vreme cât alianţa
noastră cu Cehoslovacia se limitează la actul organic al Micii Înţelegeri, la
Berlin nu se mai formulează împotriva ei obiecţii atât de categorice ca până mai
ieri. În momentul însă în care, şi generalul Göring ne-a afirmat aceasta cu
tărie, alianţa s-ar extinde într-o asigurare reciprocă a tuturor frontierelor respective, problema ar fi cu totul
răsturnată. Cuvintele şi tonul întrebuinţat de domnul Göring faţă de Cehoslovacia
mă întăresc o dată mai mult în părerea că aliata noastră este considerată
astăzi pe un picior de aproape egală ostilitate cu Rusia Sovietică, a cărei
avangardă în Europa Centrală este acuzată de a fi. Avem dreptul să privim cu
adâncă îngrijorare această situaţie, mai ales dacă ne reamintim noianul de
indicii care dovedesc existenţa unui punct de privire comun, cel puţin în
această privinţă, între Berlin, Roma, Varşovia şi Budapesta. Totuşi, şi pe acest teren, al
raporturilor germanocehoslovace,suntem în drept a ne întreba dacă o mediere româno-iugoslavă, la care s-ar
putea eventual ralia şi Marea Britanie, nu ar putea duce la o destindere şi la găsirea formulei
binefăcătoare a unui modus-vivendi. Din acest
punct de vedere, o acţiune abilă din partea noastră ar putea avea o
importanţă istorică.
c) Alianţa noastră cu Franţa, în cadrul Societăţii Naţiunilor, nu pare a
mai fi considerată ca un impediment la poziţia de neutralitate care ni se cere.
generalul Göring m-a lăsat să înţeleg că, atâta vreme cât această alianţă este
pur defensivă şi nu are înţelesul „niciunei combinaţii împotriva Germaniei‖, ea
poate cadra cu raporturile de prietenie care ar urma să se stabilească între
Germania şi România.
3) În schimbul acestei atitudini amicale, FĂRĂ PĂRĂSIREA ALIANŢELOR
NOASTRE, Reich-ul se declară dispus să ne dea de data aceasta „o garanţie de
stat‖ a integrităţii noastre teritoriale. Dincolo de această garanţie, el pare,
de asemenea, hotărât să pună şi raporturile noastre economice pe baze noi, care
să ne asigure, prin contracte cu termene lungi şi prin stabilitatea de preţuri
fixe garantate la paritatea aur, reale avantaje.
Pentru a ne convinge de seriozitatea propunerilor sale, primul ministru prusac
insista în mod neobişnuit asupra relaţiilor CE S-AR FI ŞI STABILIT ÎNTRE
IUGOSLAVIA ŞI REICH PE ASEMENEA BAZE. Între aceste două ţări ar fi intervenit
deja un acord lămurit, eine ganz klare Abmachung1, pentru a întrebuinţa înşişi
termenii purtătorului de cuvânt al cancelarului german. Care este formula
exactă a acestui aranjament, fi-va el un adevărat tratat secret sau un simplu
„gentlemen’s agreement‖, pentru moment este greu de spus. Un aranjament scris
totuşi trebuie să existe. Nu-mi închipui altminteri cum şi-ar fi putut permite
ministrul-preşedinte Göring să vorbească cu atâta insistenţă şi precizie despre
o simplă înţelegere verbală. Ceva mai mult, am câştigat impresia că Guvernul german atribuie acestei Abmachung2 cu Iugoslavia o importanţă deosebită
şi o consideră ca un adevărat punct de plecare al noii sale politici în Bazinul
dunărean şi în sud-estul Europei. Este de la sine înţeles că voi căuta să mă
edific asupra acestui punct, care însă s-ar cuveni să formeze obiectul unor
discrete investigaţii şi la Belgrad. Aducând aceste elemente la cunoştinţa
Excelenţei Voastre, pentru completarea rapoartelor telegrafice pe care i le-am
comunicat la timp, nădăjduiesc să pot contribui la informarea exactă a
Guvernului regal, care este singur în măsură să aprecieze şi să hotărască, cum
în faţa acestei situaţii, ce ia o întorsătură de o importanţă fără precedent, se pot mai bine apăra
interesele noastre naţionale. Primiţi vă rog, domnule ministru, încredinţarea
înaltei mele consideraţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu