Treceți la conținutul principal

Mircea STĂNESCU. Inculpările și condamnările pe baza „legii holocaustului”

O statistică obținută de holocaustiști de la Parchet arată faptul că în perioada 2002–2015 au fost constituite 302 de dosare pentru „fascism“, „legionarism“, „antisemitism“ și „negarea holocaustului“ (însă este de luat în calcul că pentru perioada 2002–2006 ea conține doar cazurile care au ajuns în instanță, ceea ce înseamnă că sesizările penale au fost sensibil mai numeroase).
Din această cantitate de dosare, doar 16 cazuri au fost trimise de procurori în instanță, iar modul lor de soluționare, se spune, nu se cunoaște.
Întrucât documentul nu este reprodus, ci rezumat, prezentat și îmbălsămat pentru utilizare în scopuri proprii, nu putem face o analiză. Este, de altfel, motivul pentru care Alexandru Florian a fost chemat: să ofere o expunere convenabilă, fără însă a ne spune ce rol a jucat, și în care dintre aceste cazuri, institutul pe care îl reprezintă.
Dar faptul că mai puțin de 5,2% din sesizările penale și-au găsit calea către instanță arată că în genere plângerile sunt lipsite de orice temei, chiar în condițiile existenței unei legislații represive față cu libertatea de expresie și a cercetării istorice. La un procent de 94,8% cazuri de neîncepere a urmăririi penale, orice altă explicație cade în fața legilor statisticii. Să facem apoi doar un exercițiu și să ne imaginăm ce campanie de presă s-ar fi dezlănțuit dacă un singur caz real ar fi fost tratat cu lejeritate de autorități!
Articolul ne reamintește că „OUG 31/2002 a fost adoptată cu câteva luni înaintea deciziei NATO de primire a României ca membră a Pactului Nord Atlantic“, adică, pe scurt, că „legea holocaustului“ a fost o condiție neoficială de aderare, plus sugestia că americanii se vor supăra pe noi dacă situația de fapt nu se va schimba.
Totodată, avem convingerea că Institutul Wiesel știe foarte bine și care au fost soluțiile în cele 16 cazuri, dar rezultatele și mai slabe pe acest tărâm îi generează o pudibonderie altfel necaracteristică, fapt confirmat indirect și de acuzația adusă procurorilor și judecătorilor patriei că nu și-au apropriat dogmatica holocaustului („fără o însușire adecvată a spiritului OUG 31/2002 și fără a avea cunoștințe adecvate de istorie recentă“).
După cum aflăm din alt loc de la însuși șeful lui Florian, Radu Ioanid, justiția patriei are, în genere, idei departe de a fi dezirabile, față de care șeful suprem se abține cu greu să nu pronunțe termenii cheie: „fascism“, „legionarism“ și „antisemitism“:
Revenind la ziua de azi, ştie domnul Andrei Pleşu că, în România, Procuratură [sic!] dă NUP pentru indivizi care se afişează în spaţiul public cu termeni ca „jidan“ şi cu negarea Holocaustului în general? Ştie domnul Andrei Pleşu că procurori ai judeţului Ilfov au evaluat în scris [sic!] troiţa legionară de la Tâncăbeşti (foto dreapta) ca având un rol educativ? Ştie domnul Andrei Pleşu că fasciştii noştri autohtoni sunt trataţi cu indulgenţă de autorităţi, iar fasciştii „lor“ cu mai multă severitate? Ştie domnul Pleşu că în anul 2014 din 59 de cazuri de incitare la ură sau discriminare, nicio persoană încriminată nu a fost trimisă în judecată în România? [subl. în text] Cu asfel [sic!] de justiţie doreşte domnul Pleşu să reevalueze sentinţele Tribunalelor Poporului? (Adevărul)
În fine, mesajul global transmis este că noul câmp de acțiune va fi prelucrarea ideologică a organelor de cercetare penală și de justiție.
The following two tabs change content below.
Mircea Stănescu
Născut in 1968, în comuna Mogoşeşti, judeţul Olt, am absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti (1994), iar din 1999 sunt doctor al Universităţii Bucureşti cu o teză despre reeducarea „de tip Piteşti”. Bursier al Universităţii Central-Europene din Praga, în Programul „Research Support Scheme” (1999-2001). Stagii de cercetare la: Universitatea Toulouse le Mirail (1996), Institutul de Studii Politice (1999-2002) şi Maison des Sciences de l'Homme din Paris (2002). Stagii de formare în arhivistică la Arhivele Naționale ale Franței (Paris, 2011 și 2014). Cercetător la: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (1994-1995), Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (1996-1999) şi Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitătii (2000-2001). În prezent sunt angajat al Biroului de Arhive Contemporane al Arhivelor Naţionale ale României. Totodată, conduc Asociația Memoria și Istoria Comunismului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

26 februarie 2014 Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană!

Editorial Porumbacu a scăpat porumbelul: Klaus Werner Iohannis, care se vrea premier sau preşedinte al României, are şi cetăţenie germană! Posted by on 26 februarie 2014 Partajare99 Constituţia României nu-i permite lui Iohannis Klaus Werner să ocupe funcţia de ministru, prim-ministru şi nici preşedinte al României, fiindcă are dublă cetăţenie!
  Lui Crin Antonescu i-a scăpat, în data de 23 februarie a.c., la emisiunea „După 20 de ani” a unei televiziuni private, o afirmaţie foarte gravă: „(…) câtă vreme şi Traian Băsescu vorbeşte despre faptul că, în condiţiile în care nu intrăm în Schengen din cauză că nu vrea Germania, prezenţa unui om, nu doar etnic german, ci şi cu cetăţenie germană, cum este Klaus Iohannis (…)” (http://www.romaniatv.net/crin-antonescu-arunca-in-aer-usl-mai-devreme-sau-mai-tarziu-klaus-iohannis-va-fi-premier-in-locul-lui-ponta_128519.html#ixzz2u8L8UnT0) Mai clar decât atât nu se poate: Klaus Werner Iohannis are cetăţenie germană! Păi, atunci cum…

Raluca Prelipceanu. Conferință- Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie

Conferința cu tema Migrațiune și mentalități – un sfert de veac de tranziție și bejenie susținută de doctor în științe economice Raluca Prelipceanu, a fost o surpriză totală pentru auditoriu. În primul rând deoarece Raluca Prelipceanu și-a luat masteratul și doctoratul la Sorbona cu o temă similară, în urma unei ample cercetări făcute direct pe teren, vreme de mai mulți ani, în mai multe țări europene, SUA și Canada, după care i s-a propus să lucreze la Banca Mondială sau ca înalt funcționar în domeniul economic la Bruxelles.
A refuzat, după ce s-a convins de duplicitatea și fariseismul acestor instituții și a revenit în România să ajute la reconstrucția economică a țării. Dezamăgirea a fost totală, întrucât, la nivelul ei de instrucție, nu s-a găsit un post în care să fie angajată ca să-și poată dovedi utilitatea și să-și câștige cinstit și demn o pâine. Așa se face că a intrat în monahism, la o mănăstire din apropierea orașului Câmpeni, pentru a putea să-și continue cercetările econo…

Biblioteca Digitala a Bucurestilor Colecţii > PUBLICAŢII PERIODICE